Arhiva | 11:38 am

FOSTUL PRIMAR PENAL, ACTUALMENTE GAULEITERUL NAZI AL LANDULUI ROMANIA,JOHANNIS A SESIZAT VINERI CCR!

14 apr.

Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituţională în legătură cu modificarea făcută de Parlament pe două legi, respectiv cea referitoare la administraţia publică şi cea privind statutul aleşilor locali.

„Art. II pct. 5 din legea supusă controlului de constituționalitate modifică art. 10 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia: „la prima ședință a consiliului local sau județean, indiferent de tipul acesteia, președintele de ședință ia act de această împrejurare, care se consemnează în procesul-verbal, după care primarul, respectiv președintele consiliului județean înaintează instanței competente solicitarea pentru validarea altui consilier. Conform art. 121 alin. (1) și (2) din Constituție, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși. Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și orașe. Cele două autorități au însă un rol diferit. Astfel, în vreme ce primarul este o autoritate executivă, consiliul local este o autoritate deliberativă, ambele funcționând ca autorități administrative autonome, distincte, motiv pentru care aspectele ce țin de structura și componența consiliului local – inclusiv procedura pentru sesizarea instanței cu privire la validarea unui consilier – nu pot fi lăsate exclusiv la aprecierea primarului” se arată în textul sesizării transmis Curții, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, sintagma introdusă de Legislativ în Legea privind Statutul aleșilor locali, trimisă spre promulgare șefului statului, „inaintează instanței competente solicitarea pentru validarea altui consilier” este imprecisă, neclară și are ca efect impredictibilitatea legii.

„Din formularea acestui text de lege nu rezultă cu claritate care sunt criteriile pentru stabilirea consilierului a cărui validare este solicitată, existând riscul de a fi afectată reprezentarea proporțională în consiliul local/județean rezultată din alegeri, întrucât nu este clar dacă noul consilier a cărui validare se solicită este primul supleant din aceeași formațiune politică care a deținut mandatul rămas vacant sau o altă persoană de pe lista de supleanți, desemnată în mod discreționar de primar”, se arată în documentul adresat CCR.

Un alt argument pentru contestatarea constituționalității Legii privind statutul aleșilor locali se referă la vacantarea și validarea mandatului unui consilier.

„Considerăm că prin eliminarea etapei constatării vacanței mandatului și a validării noului consilier legea criticată consacră un vid legislativ de natură să conducă la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind claritatea legii și securitatea raporturilor juridice prin raportare la prevederile art. 121 alin. (1) și (2) și art. 122 alin. (2) din Constituție”, conform sursei citate.

Alt motiv pentru trimiterea sesizării către președintele CCR, Valer Dorneanu, este acela că legea încalcă reglementările Legii privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

„Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce”, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege „actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis (…)”. Deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară”, se arată în textul sesizării către CCR de Preşedintele Klaus Iohannis.

Argumente au fost aduse de preşedintele Klaus Iohannis și cu privire la neconstituționalitatea modificării Legii Administrației Publice este legată de prevederea potrivit căreia termenul de 30 de zile de la alegerile locale de constituire a consiliului local și județean.

„Totodată, conform art. I pct. 3 și art. I pct. 9 – ce introduce un nou articol, art. 291, respectiv modifică art. 89, ambele din Legea nr. 215/2001 – termenul de validare a mandatelor consilierilor locali și județeni este de 10 zile de la data alegerilor. Hotărârea de validare a mandatelor consilierilor locali și județeni pronunțată de judecătorie sau tribunal, după caz, este supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunțare. În lipsa unui termen în cadrul căruia instanța ierarhic superioară să soluționeze calea de atac, se poate ajunge la situația în care să nu poată fi respectat termenul de 30 de zile de la data alegerilor stabilit pentru constituirea consiliului local/consiliului județean. Într-o astfel de ipoteză, prefectul – responsabil pentru convocarea consilierilor validați de instanță – se va afla în imposibilitate de a respecta termenul de 30 de zile pentru constituirea consiliilor locale/județene, acestea neputând fi constituite în lipsa a cel puțin două treimi din numărul de mandate de consilieri validate de instanțe. În vederea respectării termenelor stabilite de legiuitor pentru constituirea consiliilor locale/județene, era necesară corelarea acestor dispoziții și introducerea unui termen de soluționare a apelului de către instanța competentă”, precizează comunicatul Președinției.

Preşedintele Klaus Iohannis mai atrage atenția că se creează un paralelism legislativ dacă „există dispoziții legale prin care se prevede expres sau din care rezultă în mod evident faptul că viceprimarii, președinții de consilii județene și vicepreședinții consiliilor județene își păstrează statutul de consilieri locali, respectiv județeni, dar exercită mandate distincte, cu atribuții diferite”.

IN URMA BOMBARDARII SIRIEI:IRANUL AVERTIZEAZA CA VOR FI CONSECINTE REGIONALE!

14 apr.

Iranul  avertizează că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie și Franța împotriva Siriei vor genera ”consecințe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

 

”Statele Unite și aliații săi nu au avut nicio dovadă și au atacat fără să aștepte o poziție a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice”, a tranmsis Ministerul de Externe de la Teheran.

De asemenea, Iranul a avertizat că SUA și aliații ei ”vor fi responsabili pentru consecințele regionale ale acestei acțiuni”.

Ministerul iranian de Externe a adăugat că puterile Occidentale s-au folosit de ”presupusul” atac chimic de săptămâna trecută din orașul Duma pentru a submina poziția lui Bashar al-Assad în războiul sirian.

Iranul este unul dintre suținătorii regimului condus de Bashar al-Assad.

OFICIAL PRO -ASSAD: BAZELE MILITARE EVACUATE IN URMA AVERTIZARILOR RUSE!

14 apr.

Obiectivele militare din Siria atacate de SUA, Franța și Marea Britanie fuseseră evacuate în urmă cu câteva zile ca urmare a informațiilor primite din partea Rusiei, a declarat un oficial din cadrul alianței de grupări militante regionale care sprijină regimul de la Damasc.

 

„Am absorbit atacul”, a declarat oficialul pentru agenția de știri Reuters.

„Am primit o avertizare timpurie privind atacul de la ruși … și toate bazele militare fuseseră evacuate cu câteva zile în urmă”, a adăugat oficialul, care a precizat că autoritățile efectuează o „evaluare a daunelor materiale”.

Regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, care de șapte ani este angrenat într-un conflict militar cu forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, este sprijinit de Rusia, Iran și o serie de grupări militante șiite susținute de Teheran, printre care se numără și organizația libaneză Hezbollah.

MANIFESTATII PE STRAZILE DAMASCULUI IN URMA BOMBARDARII SIRIEI!

14 apr.

Sute de sirieni au ieșit, sâmbătă, pe străzile Damascului, fluturând steagul Siriei în semn de sfidare față de bombardamente efectuate cu câteva ore mai devreme de către Statele Unite, Franța și Marea Britanie, informează agenția The Associated Press.

 

”Sufeletele bune nu vor fi umilite”, a scris pe Twitter Administrația Prezidențială din Siria, după începerea bombardamentelor.

Imediat după încheierea atacului, sute de oameni au ieșit pe străzile Damascului pentru a celebra ”victoria împotriva imperialiștilor occidentali”.

În piața Omayyad, oamenii au fluturat steagurile Siriei, Rusiei și Iranului, scandând sloganuri în favoarea președintelui Bashar al-Assad.

SIRIA A ANUNTAT CA NU SE VA LASA DESCURAJATA!

14 apr.

Atacurile lansate de Statele Unite, Marea Britanie și Franța nu vor descuraja Damascul în lupta sa împotriva grupărilor insurgente, a anunțat, sâmbătă, Armata siriană, informează site-ul agenției de presă Reuters.

În cadrul unui comunicat transmis de televiziunea publică, Armata siriană a precizat că aliații au lansat 110 rachete care au vizat ținte din proximitatea Damascului, însă majoritatea rachetelor au fost interceptate de sistemele de apărare antiaeriană.

”Astfel de atacuri nu vor descuraja forțele noastre armate și nici pe aliații noștri în lupta de a zdrobi ce a mai rămas din grupările teroriste”, a anunțat Armata siriană.

”Agresiunea barbară nu va afecta determinarea poporului sirian”, a transmis și Ministerul de Externe de la Damasc.

USA,MAREA BRITANIE,FRANTA AU ATACAT SIRIA!

14 apr.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc.

Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară. Vă prezentăm mai JOS situaţia din Siria, după lansarea ATACULUI de sâmbătă dimineaţa:

Secretarul general al NATO afirmă că susţine acţiunile SUA, Marii Britanii, Franţei în Siria

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, afirmă că sprijină acţiunile militare efectuate de Statele Unite, Mare Britanie şi Franţa împotriva unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale regimului din Siria, se arată într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei de securitate.

„NATO a condamnat în mod constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria drept o încălcare clară a normelor şi acordurilor internaţionale. Folosirea de arme chimice este inacceptabilă, şi cei responsabili trebuie traşi la răspundere”, a declarat Stoltenberg.

Oficialul NATO a mai adăugat că atacurile forţelor americane, britanice şi franceze vor „reduce capacitatea regimului de a mai ataca poporul sirian cu arme chimice”.

Ambasador rus: Atacurile din Siria vor avea consecinţe/ SUA şi aliaţii poartă responsabilitatea

Atacurile din Siria vor avea consecinţe, avertizează Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, precizând că Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acţiuni.

„Cele mai sumbre temeri s-au adeverit. Avertismentele noastre au fost ignorate. Este aplicat un scenariu planificat. Suntem din nou ameninţaţi. Am avertizat că acţiunile de acest gen nu vor rămâne fără consecinţe. Întreaga responsabilitate pentru aceste acţiuni aparţine Washingtonului, Londrei şi Parisului. Insultarea preşedintelui Rusiei este inacceptabilă şi inadmisibilă”, afirmă ambasadorul rus.

„Statele Unite, care deţin cel mai mare arsenal chimic, nu au dreptul moral de a blama alte ţări”, a subliniat diplomatul rus.

MAE rus: Atacurile împotriva Siriei au avut loc chiar când ţara avea o şansă la un viitor paşnic

Statele Unite şi aliaţii au efectuat un atac militar împotriva Siriei precis în momentul în care ţara a primit o şansă la un viitor paşnic, a declarat Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, informează site-ul agenţiei Tass.

„Cei responsabili se pretind liderii morali ai lumii şi îşi declară exclusivitatea şi unicitatea”, a afirmat Zakharova.

„De fapt, este nevoie de un fel particular de unicitate să ataci capitala Siriei într-un moment în care ţara a primit în sfârşit o şansă de pace„, a conchis reprezentanta Moscovei.

Pentagon: Bombardamentele din Siria s-au încheiat, nu sunt planificate noi atacuri

Bombardamentele efectuate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa asupra Siriei s-au încheiat, afirmă secretarul american al Apărării, James Mattis, precizând că nu sunt planificate noi atacuri.

Bombardamentele s-au încheiat şi nu sunt planificate noi atacuri, a declarat şeful Pentagonului, fără însă a exclude posibilitatea unor noi operaţiuni punctuale dacă situaţia va impune acest lucru.

„Regimul Bashar al-Assad nu înţelesese mesajul anul trecut, astfel că, de data aceasta, Statele Unite şi aliaţii au lovit mai puternic”, a subliniat Mattis.

Guvernul Marii Britanii a catalogat operaţiunea drept „un succes”, iar preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a argumentat că bombardamentele au fost necesare pentru că se depăşise o „linie roşie” prin folosirea armelor chimice.

Pentagon: Au fost atacate trei ţinte din Siria / SUA şi aliaţii nu au înregistrat pierderi

Bombardamentele lansate de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au vizat trei obiective militare din Siria, iar aliaţii occidentali nu au înregistrat pierderi, anunţă Departamentul american al Apărării.

Oficiali de la Pentagon au declarat că a fost bombardat un complex militar de cercetare din Damasc, unde erau produse arme chimice şi biologice, un depozit de armament şi un comandament militar din Homs.

Prima etapă a operaţiunilor militare s-a încheiat, iar aliaţii occidentali nu au înregistrat pierderi, a declarat James Mattis, secretarul american al Apărării. „A fost un bombardament de amploare, credem că am transmis un mesaj puternic”, a afirmat Mattis.

„Statele Unite şi aliaţii au bombardat infrastructura chimică militară a Siriei mai puternic decât în 2017”, a subliniat şeful Pentagonului.

Televiziunea publică siriană susţine că sistemele antibalistice au doborât cel puţin zece rachete occidentale.

CAND CCR II BATE OBRAZUL GAULEITERULUI NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS…IN LEGATURA CU BLESTEMATELE DE PROTOCOALE!

14 apr.

Într-un dialog purtat sâmbătă pe platoul unei televizini de știri, Călin Popescu Tăriceanu a scăpat câteva infomații care dau de gândit. Ce se întâmplă dacă președintele Klaus Iohannis refuză să o revoce pe Laura Codruța Kovesi? Dacă se întâmplă asta, a spus al doilea om în stat, înseamnă că Iohannis refuză să-și îndeplinească obligațiile pe care le are în calitate de președinte. Și de garant al Constituției. Tot el a mai afirmat că Guvernul are obligația de a desecretiza blestematele protocoale. Acum să punem cap la cap cele două declarații.

Moderatoarea l-a întrebat pe Călin Popescu Tăriceanu dacă, într-o asemenea eventualitate, majoritatea parlamentară are în vedere suspendarea și apoi demiterea președintelui României. Președintele Senatului a răspuns printr-o eschivă. În sensul că, până în prezent, nu s-a luat în calcul această soluție. Ceea ce, să recunoaștem, nu înseamnă nici da, nici nu. În schimb, au lipsit o altă întrebare și un alt răspuns. Dacă există sau nu intenția Parlamentului sau a Guvernului, prin ministrul Justiției, de a apela la Curtea Constituțională a României în eventualitatea în care președintele Klaus Iohannis refuză să o revoce pe Laura Codruța Kovesi. Să desfacem, începând de aici, firul în patru.

Susținătorii președintelui Klaus Iohannis consideră 1). Că acesta poate să nici nu răspundă solicitării, întrucât Legea Fundamentală nu îi fixează un termen; 2) Că poate să răspundă refuzând revocarea și întemeindu-se pe avizul negativ al Secției de procurori de la CSM, care merge pe teza neretroactivității deciziilor Curții Constituționale. Pe de altă parte, chiar și Călin Popescu Tărceanu recunoaște faptul că președintele României, fiind excesiv preocupat de menținerea propriului electorat, nu va risca să-l piardă acceptând revocarea. În acest sens, prognoza sa este că ne vom afla în prezența unui refuz.

Înainte de a vedea care ar fi consecințele unui refuz ori a amânării sine die a unei decizii a președintelui, este util să insistăm asupra unei chestiuni de fond. Dacă este adevărat – și este – că niciun șef de instituție nu se poate confunda cu instituția în sine, atunci este la fel de adevărat că simpla demitere a acelei persoane nu este de natură, chiar dacă „peștele de la cap se împute”, să provoace de la sine mutații pozitive în activitatea instituției în cauză. Ne aflăm deci în prezența unei probleme de fond, căreia trebuie să-i dea răspuns întreaga societate românească. Acceptăm sau nu ca și în continuare lupta împotriva corupției să fie un pretext al luptei politice? Acceptăm sau nu ca și în continuare dreptul forței să prevaleze forței dreptului? Acceptăm sau nu ca și în continuare drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului să rămână neprotejate?

Să vedem care este consecința dacă răspunsul la întrebările de mai sus este negativ. În această situație, indiferent de ce face sau nu face președintele României, societatea trebuie să reacționeze protejându-și interesele vitale. Cum o va face? 1) La întrebarea dacă președintele poate să amâne la nesfârșit o decizie, în cazul revocării, răspunsul corect este negativ. Promulgarea unei legi este mult mai importantă decât revocarea unuia dintre șefii marilor parchete. Dacă pentru promulgarea sau restituitrea unei legi adoptată în Parlament, președintele Klaus Iohannis are un termen limită de 20 de zile, atunci această condiție se extrapolează și în cazul revocării, chiar dacă nu există o prevedere constituțională în acest sens. În caz contrar, se crează un conflict între puterile statului, care va trebui soluționat la Curtea Constituțională. Iar soluția va fi că președintele a abuzat de o lacună din Legea Fundamentală. Se va spune, ca și în cazul lui Kovesi, că de fapt nu este un abuz, pentru că decizia CCR nu retroactivează. Cu alte cuvinte, că președintele va ști de acum încolo ceea ce până acum nu a știut și anume că în maximum 20 de zile trebuie să răspundă solicitării ministrului Justiției. Dar exact ca și în cazul șefei DNA, teza neretroactivității în situații de acest fel este o prostie.

Să vedem acum ce se întâmplă în cazul în care Klaus Iohannis, fără a depăși cele 20 de zile, refuză revocarea. Argumentat sau neargumentat. Dacă o face neargumentat, se comportă discreționar. Dacă o face argumentat, departamentul juridic de la Cotroceni nu are altă posibilitate decât să utilizeze, confirmând astfel, raționamentele Secției de procurori a CSM. Raționamente preluate copy-paste din materialul prezentat de către Laura Codruța Kovesi. Ceea ce ar fi o mare eroare.

Nu mă voi referi la toate motivele invocate de ministrul Justiției și respinse rând pe rând atât de Laura Coruța Kovesi cât și de Secția de procurori. Mă voi opri la cele mai grave. Încălcări repetate ale Constituției de către șefa DNA. Ea s-a apărat arătând că nu avea cum să știe dinainte ce va hotărî CCR. La fel o apără și Secția de procurori. În scenariul nostru, în mod identic va reacționa și președintele Klaus Iohannis. Toți ignoră un lucru elementar. Și anume că CCR nu a schimbat nici o pevedere a Constituției. Nici nu avea cum. Și nici nu a adăugat prin deciziile pe care le-a luat în această speță la Legea Fundamentală. CCR nu a făcut nimic altceva decât să interpreteze în mod corect prevederile Constituției. Ceea ce doamna Laura Codruța Kovesi a refuzat să facă atunci când a anchetat Guvernul pentru activitățile sale în plan legislativ. Prin urmare, în repetate rânduri, CCR a demonstrat, prin deciziile luate, că fie doamna Kovesi nu a înțeles prevederile constituționale, fie le-a înțeles, dar în mod deliberat le-a ignorat. Acesta este un motiv numai bun de revocare. Șefa DNA trebuie să fie revocată nu pentru că deciziile CR ar retroactiva, ci pentru că deciziile CCR demonstrează reaua ei credință sau, în cel mai fericit caz, lipsa de pregătire juridică.

În mod identic se va pune problema și în eventualitatea în care președintele Klaus Iohannis tergiversează răspunsul sau refuză revocarea, utilizând argumentele secției de procurori, care nu sunt altceva decât argumentele șefei DNA. În mod identic se va putea concluziona că fie președintele Klaus Iohannis încalcă cu bună știință Constituția, fie dovedește că nu cunoaște prevederile acesteia și că nu le-a înțeles. Cu nuanța că domnul Klaus Iohannis, pe bani publici, dispune la Cotroceni de o întreagă echipă de experți supercalificați, în special în drept constituțional.

Prin urmare, doamna Laura Codruța Kovesi va fi în final revocată. Fie printr-o decizie a Curții Constituționale, care va constata că președintele Klaus Iohannis nu avea în această speță dreptul să dea un răspuns negativ, fie prin obligarea de către CCR a aceluiași președinte Klaus Iohannis să o revoce, aprobând în final solicitarea ministrului Justiției.

Dar în toate aceste ipoteze și scenarii, președintele Klaus Iohannis însuși, din dorința de a își proteja electoratul sau poate răspunzând unei comenzi externe, încalcă cu bună știință prevederile Legii Fundamentale, fie făcând ceea ce nu avea voie să facă, fie nefăcând ceea ce era obligat să facă.

A doua temă interesantă este cea a protocoalelor încheiate de Serviciul Român de Informații cu diverse instituții, între care DNA, DIICOT, Parchetul General și Înalta Curte. În toate aceste protocoale, care, atenție, au fost puse în aplicare, se prevede colaborarea dintre procurori și, respectiv, judecători și reprezentanți ai Servicului Român de Informații. Președintele Klaus Iohannis, printr-un comunicat oficial, ne transmite că aceste protocoale nu au fost comandate de CSAT, nu au girul CSAT, nu au fost secretizate de CSAT și nu pot fi desecretizate de CSAT. Și dacă ar fi fost așa, ele tot sunt profund ilegale, din simplul motiv că CSAT nu este organ legislativ al statului. Dar există un argument și mai puternic. Legile după care funcționează atât parchetele cât și magistratura interzic sub orice formă colaborarea procurorilor sau judecătorilor cu reprezentanții serviciilor secrete. Prin urmare, și în acest caz au fost încălcate atât norme constituționale cât și legi organice sau neorganice. Și ce vină are președintele României?

Despre aceste protocoale și despre conținutul lor, care aparent este încă secret, se vorbește de câțiva ani buni. Se vorbește și despre consecința acestor protocale, în baza cărora a fost creat statul polițienesc. Președintele României nu se poate face că plouă. El nu poate invoca faptul că nu a știut pentru că nu s-a uitat la televizor. Și nici nu mai poate spune că aceste protocoale nu contează pentru că ar fi fost încheiate de penali. El avea obligația să apere prevederile Constituției. Aceste protocoale au încălcat flagrant Legea Fundamentală. Oricare dinte consilierii în drept constituțional de la Cotriceni îi poate spune acest lucru președintelui și bănuiesc că a și făcut-o. Iată că și din această perspectiv Klaus Iohannis poate fi acuzat că nu-și îndeplinește fișa postului.

Una peste alta, domnul Klaus Iohannis a intrat cu bună știință într-o fundătură. Și probabil nici nu mai are drum de întoarcere. Exceptând scenariul, pe care l-am mai vehiculat, conform căruia el a ajuns la o înțelegere netransparentă cu reprezentați ai majorității parlamentare și ai Guvernului. Dacă așa stau lucrurile, asistăm la un mare circ, cu consecințe devastatoare asupra societății.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

A FI SAU A NU FI ATLANCISTI!

14 apr.

Românii trăiesc maxima dezamăgire provocată de comportamentul aliaților lor; ori al celor pe care și i-au dorit și i-au crezut aliați. Aceștia, în loc să se mulțumească cu prietenia românilor, cu toate păcatele ei, au căzut pradă tentației de a-și reface imperiile sau de a-și extinde sferele de influență.

Conștiința că au ajuns un fel de colonie sau de teritoriu sub tutelă, îi face pe români să se revolte. În această revoltă își are sursa ideea de schimbare a frontului, de întoarcere a armelor, de reorientare a alianțelor. Unii acuză opțiunea euro-atlantică din anii 1990 și afirmă de-a dreptul că trebuie să ne întoarcem spre Rusia. Alții se întreabă doar ce ar fi dacă am reveni la un parteneriat oriental circumscris de valorile noastre tradiționale creștin-ortodoxe? Ar presupune un atare demers costuri greu de suportat? Renaște și utopia neutralității.

Sunt întrebări prea dificile spre a le da aici un răspuns complet. Nu putem nici lăsa, însă, discuția la nivel de acuzații reciproce, de blesteme și de invective pe care rusofilii și atlantofilii, respectiv atlantofobii și rusofobii și le aruncă unii altora. În această zarvă geopolitică în care se ciocnesc toate filiile și fobiile, singura voce care nu se mai aude este cea a românofililor; mai exact a românilor puri și simpli.

Pentru a ne întoarce pe terenul rațiunii și al intersului național românesc este necesară o oricât de sumară privire istorică. O încercăm în cele ce urmează, cu speranața de a declanșa o dezbatere a cărei seriozitate să îi egaleze legitimitatea, ridicându-se la nivelul de gravitate a temei.

Mai întâi, ce se întâmplă cu NATO?

NATO este o alianță defensivă politico-militară creată în timpul Războiului Rece de puterile aliate occidentale din al Doilea Război Mondial, pentru a se asigura că Germania va fi menținută în afara oricărei posibilități de a mai pune în pericol pacea Europei, fără ca în acest scop să mai fie necesar sprijinul Rusiei. Un asemenea aranjament impunea prezența militară americană în Europa și angajamentul politic al SUA de a interveni prin toate mijloacele pentru apărarea ordinii europene postbelice. La nașterea sa, lozinca NATO era: “America înăuntru, Rusia afară și Germania jos.” Elementul de referință prin raportare la care se stabilea ce înseamnă „înăuntru” și „afară” era Europa.

La scurt timp, în condițiile împărțirii Europei prin faimoasa “Cortină de fier” a lui Churchill, în două părți în care, după profeția lui Stalin, fiecare armată ocupantă își impusese ideologia și sistemul politic circumscris de aceasta, precum și în cele ale dobândirii armei nucleare de către URSS, s-a împlinit profeția lui Hitler potrivit căreia, sub amenințare bolșevică, în apărarea civilizației occidentale, democrațiile nord-atlantice vor apela la sprijinul fostului inamic german. Așa se face că obiectivul NATO nu a mai fost îngrădirea Germaniei, ci stăvilirea expansiunii Rusiei sovietice, SUA asigurând aliaților europeni „umbrela de securitate” nucleară.

În acest nou context nu mai avea rațiune menținerea Germaniei la pământ, în stare de neputință, și, în consecință, s-a trecut la întărirea Germaniei. Spre a reface puterea germană în condiții de securitate pentru noii săi aliați, a fost declanșat, cu contribuția esențială a SUA, procesul integrării europene, care a condus, în cele din urmă, la apariția UE. Astfel America a devenit o “putere europeană”, NATO a ajuns să însemne America iar UE s-a constituit ca piață în slujba economiei germane. (Europenii și-au „cumpărat” pacea acceptând dependența militară de America și cea economică de Germania. Avea să urmeze, după 1990, dependența energetică de Rusia.)

Obligată să contrabalanseze puterea NATO, URSS a creat propriul său bloc militar, și anume Pactul de la Varșovia, din care a făcut parte și România. Așa a apărut ordinea mondială bipolară. Esența acestei ordini a fost menținerea păcii prin “echilibrul terorii”; mai explicit, prin echilibrul puterilor nucleare.

După abandonul URSS în 1991 și autodizolvarea Pactului de la Varșovia, pentru o vreme ordinea lumii a devenit unipolară, singurul actor global ramânând SUA, iar pacea lumii fiind garantată de superputerea nucleară americană. Cum povara era uriașă, America a încurajat transformarea NATO dintr-o alianță nord-atlantică activă în Europa, într-o alianță euro-atlantică implicată la nivel universal. Astfel SUA ar fi putut împărți cu aliații costul misiunii de „polițist universal”.

Aceasta s-a produs simultan cu un alt fenomen. Scăpați de amenințarea sovietică și cea a Pactului de la Varșovia, protagoniștii vest-europeni, în special Germania și Franța, și-au descoperit interese geo-strategice diferite de cele ale Americii, au început să se simtă stânjeniți de comanda americană și au purces la emanciparea de sub tutela acesteia. Rezultatul a fost că pentru SUA, importanța NATO în împărțirea poverii legate de asigurarea poliției mondiale a pălit, ea fiind devansată de păstrarea dreptului la supervizarea geopoliticii europene prin NATO, în așa fel încât să poată fi prevenită decuplarea acesteia de strategia globală americană.

Cam pe atunci a trebuit să își exprime opțiunile România. O Românie în acel moment, într-adevăr, independentă, dar și izolată; respectiv fără aliați strategici și fără securitate nucleară. Cum Rusia post-sovietică nu i-a oferit, fiindcă nu a putut sau nu a vrut, un aranjament de securitate echitabil, fezabil, eficient și durabil, în timp ce pentru noi renașterea ambițiilor sale de superputere, ca și resuscitarea imperialismului german, erau de așteptat, unica soluție a fost parteneriatul strategic cu SUA și aderarea la NATO. Prin America sau ca parteneri ai Americii voiam să ajungem în NATO, iar prin NATO, respectiv ca membri ai NATO urmăream să ne așezăm pe aceeași parte a baricadei cu Germania și Franța, dar și cu Ungaria, ca garanție, optimă dacă nu ideală, de securitate, atât în perspectiva previzibilă a dezordinii multipolarismului global asimetric, spre care aluneca inexorabil unipolarismul, cât și în aceea, dezirabilă, a unei noi ordini mondiale bazate pe un pact global de securitate colectivă convenit între puterile euro-atlantice și cele euro-asiatice.

În nici una din aceste ipoteze România nu își putea permite să rămână singură. Ea nu putea rezista singură în fața nici uneia dintre puterile globale (consacrate, emergente, recurente sau decadente) și nici nu putea aștepta apariția unor înțelegeri între acestea fără a fi aliatul vreuneia. Neutralitatea unei țări cu caracteristicile geostrategice și geoeconomice ale României este o iluzie. Până acum nimeni nu a demonstrat contrariul. Oricum, noi am declarat la vremea respectivă, și declarația noastră era sinceră, că nu intrăm în NATO împotriva Rusiei sau a altcuiva, ci numai în scopul întăririi securității și stabilității noastre; un atare spor de securitate și stabilitate în vecinătatea apropiată a Rusiei fiind de natură să sporească inclusiv securitatea și stabilitatea acesteia.

Se poate pune întrebarea: de ce SUA și nu Germania sau Franța? După dispariția lui Francois Mitterrand și reapariția Germaniei Mari (căruia Președintele francez i se opusese fără succes), Franța a cedat inițiativa politică în Europa, protagonistului economic al acesteia, Germania. (Potrivit mărturisirii făcute nouă de Helmut Kohl, Mitterrand i-ar fi spus, de-a dreptul profetic, apropo de proiectul reunificării germane: „Nu mă îndoiesc de buna voastră credință, dar într-un fel se comportă un om de șaptezeci de kilograme și altfel unul de o sută de kilograme.”) În atari circumstanțe, cu tot gaullismul lui Jacques Chirac, Franța nu mai era o soluție strategică pentru România.

O Germanie europeană, însă, ar fi fost. Această Germanie nu a avut, din nefericire, o deschidere reală către România. Pe de o parte, privirea ei nu bătea dincolo de frontiera estică a Grupului de la Vișegrad; posibil, din cauza miopiei strategice dar mai degrabă datorită unei viziuni strategice tradiționale potrivit căreia Europa de Sud-Est (Balcanii), căreia prin tradiție îi era arondată și România, reprezenta obiect de tranzacție cu Rusia, ea nemeritând, potrivit celebrelor cuvinte ale lui Otto von Bismarck, „nici măcar viața a doi grenadieri din Pomerania”. Pe de altă parte, erau în joc prejudecățile sau povara istorică referitoare la România, ca exponent al unei latinități duplicitare pe care Germania niciodată nu a putut conta la nevoie.

În atari condiții România a stabilit câte un parteneriat strategic cu Italia și cu Polonia, ca parteneri strategici ai Americii, și a inițiat o trilaterală cu Austria și Ungaria, ca parteneri strategici al Germaniei. Procedând astfel, ea știa prea bine, totuși, că asemenea alianțe, lipsite de ancora unei superputeri globale (singura rămasă era SUA), nu vor avea pentru corabia românească o valoare mai mare decât în perioada interbelică au avut-o Mica Înțelegere (România, Iugoslavia și Cehoslovacia) sau Antanta Balcanică (România, Iugoslavia, Grecia și Turcia) în ceasul pactului dintre Ribentropp și Molotov (asupra căruia Titulescu avertizase).

Este, oare, UE soluția care ne aduce mai mult?

Spre finele deceniului 1990 scriam că dacă Germania (tot mai depărtată de America) nu va vedea că statele membre ale UE se integrează într-o federație aptă a juca rolul unui actor global, atunci se va întoarce spre Rusia, conștientă că numai cu sprijinul acesteia putea deveni o superputere continentală (cu impact major asupra ordinii multipolarismului global al viitorului); tot astfel cum Rusia știa că numai cu acceptul Germaniei poate deveni o superputere maritimă (și prin aceasta globală). „Omul de șaptezeci de kilograme” al Președintelui Mitterrand era Germania europeană. „Omul de o sută de kilograme” era Europa germană. Prima nu putea aspira decât la a fi motorul economic al unei democrații transnaționale europene. Cea de a doua avea atât capacitatea cât și tentația de a părăsi drumul federației democrate de state-națiune, adică cel al Statelor Unite ale Europei, pentru a aluneca înapoi spre refacerea Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană.

Egoismele și miopiile naționale, intrigile concurenților politici globali, opoziția ocultei corporatiste mondiale, pe lângă obsesia supremației germane („Deutschland, Deutschland uber alles, uber alles in der Welt”), au dus UE către formula imperială în dauna celei federale, și, pe cale de consecință, România către statutul de colonie în dauna celui de stat federat. Singura speranță pentru a contrabalansa această tendință rămânea astfel parteneriatul cu SUA. Din păcate America ne-a preferat ca vasali decât ca parteneri și a profitat de toate ocaziile pe care le-a avut pentru a-și atinge ținta.

Am dat toate aceste detalii pentru a se înțelege contextul istoric internațional al opțiunilor românești și a se vedea că noi am avut în anii 1990 o concepție coerentă. Această concepție includea nu numai cedările de acceptat, ci și compensațiile de reclamat și liniile roșii de netrecut. Ea urmărea echilibrul dintre interesele străinătății în România și interesele românilor în străinătate. Se includea aici redefinirea obiectivelor naționale românești în contextul nou european și euroatlantic, iar nu renunțarea la aspirațiile naționale.

Din păcate, ulterior intrării noastre în NATO, ca și aderării noastre la UE, conducătorii României au pus pe prim plan luptele politice interne, și, pentru a le câștiga, au căutat sprijin extern, în schimbul căruia au cedat în toate chipurile suveranitatea națională. Să luăm ca exemplu numai diferența condițiilor în care România și Polonia, oficial ambele membre NATO, au achiziționat sistemul de rachete Patriot. Noi am cumpărat, ca o colonie, o variantă tehnologic învechită la un preț gigantic, în timp ce polonezii, ca adevărați parteneri, au plătit mai puțin, obținând și promisiunea transferului ultimelor noutăți tehnologice.

Pe acest fond și cumva ca un zălog stupid al fidelității noastre, am intrat într-o relație tensionată, dacă nu chiar de război rece măcar de pace rece, cu Rusia, șubrezind inclusiv legăturile economice și comerciale cu ea, în timp ce deteriorarea relațiilor americano-germane ne-a îndepărtat și de Berlin.

În mod normal o relație de vasalitate presupune cedarea libertății în schimbul protecției. Noi am devenit vasali fără ca măcar să dobândim garanția protecției. Teoretic, ca membri ai NATO ne bucurăm de securitate, dar practic, deocamdată, plătim cu bunăstarea prezentă și cu expunerea noastră ca țintă privilegiată certă, solidaritatea viitoare incertă a protectorilor ipotetici, în cazul unei agresiuni convenționale improbabile împotriva noastră.

Este cumva vina „partenerilor tutelari” și a „parteneriatelor opresive”? Nu! Este vina noastră dacă partenerii au devenit stăpâni iar partenriatul s-a transformat în vasalitate! Trebuie să adoptăm o altă formulă de securitate? Care? Există vreo alternativă? Nu o văd. Ceea ce trebuie este să revenim la concepția noastră originară. Asta înseamnă că loialitatea noastră față de Occident nu trebuie dovedită și măsurată prin ostilitatea noastră față de Orient, apropierea față de SUA sau Germania nu trebuie realizată prin distanțarea față de Rusia sau China. De asemenea înseamnă că fidelitatea trebuie separată de obediență, alianța deosebită de supunere, iar partajarea exercițiului suveranității de cedarea suveranității.

Ținând seama de situația în care s-a pus România astăzi, lucrul nu este ușor de realizat, dar trebuie cel puțin încercat. În pregătirea acestei mișcări nu putem ignora faptul că în prezent România este și un câmp de bătălie pe care se confruntă interesele militare ale Americii, cele economice ale Germaniei și cele politice ale Rusiei. Rusia și Germania nu ne oferă nimic. America este singura care ne promite sprijinul la nevoie, dar ea este geograficește prea departe, militaricește prea implicată în alte locuri, iar aportul ei este prevăzut ca soluție de ultim recurs după ce ultimul român va fi murit în luptă.

“Și acum Adam alege-ți soția!” “Și acum România alege-ți aliatul!” „A fi sau a nu fi atlanticist? Aceasta-i întrebarea.”

Unii spun că ar fi bine să reluăm vechile relații comerciale cu Rusia. Nu cred că SUA s-ar opune sau că Germania ar avea ceva de pierdut. Rusia ar cere, însă, un preț politic pentru asta. Abia plata acestui preț i-ar putea frustra pe partenerii occidentali. Plata unui preț politic nu este egală cu o alianță politică dar poate fi egală cu șubrezirea unei alianțe politice. Politicul și economicul nu pot fi separate. Apoi nimeni nu își deschide piața fără reciprocitate. Or, piața românească este parte a pieței interne unice europene.

Alții spun că ar trebui să cerem retragerea trupelor și arsenalului militar american /NATO din România, pentru a nu mai fi ținta Rusiei. Ce vom face, însă, atunci când Germania și Rusia se vor înțelege asupra partajului Europei centrale, iar planul dezmembrării României pe linia Carpaților, despre care avem știință, va fi scos de la frigider? A nu fi țintă este bine, dar nu și suficient. Nici statutul de spațiu tampon („țara nimănui”) nu este confortabil.

Prin urmare, starea noastră actuală reclamă abordări complexe și integrate, iar nu simple ajustări periferice ori schimbări de direcție bruscate. Soluția trebuie căutată cu conștiința că suntem dinnou singuri în fața istoriei, precum și cu aceea că de nu ne vom ridica la nivelul sfidării istorice, vom ieși din istorie în doar câțiva ani. Încerc să exprim sintetic coordonatele generale ale acestei soluții prin câteva sintagme așezate într-o ordine neîntâmplătoare: i. solidaritate națională; i.i. demnitate națională; i.i.i. orientare multivectorială; i.v. curaj intelectual; v. fermitate strategică; v.i. flexibilitate tactică.

Pare surprinzător dar salvarea depinde numai de noi, căci numai pe noi putem conta. Pe noi și pe Dumnezeu.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Blog

SIRIA ATACATA DE DONALD TRUMP SAU CAND SARE NEBUNUL GARDUL OSPICIULUI….!

14 apr.

  Siria, ora 4:23 dimineața. Statele Unite, Anglia si Franta bombardează capitala siriană Damasc folosind rachete de croazieră. Anti-aeriana siriană […]

Siria, ora 4:23 dimineața. Statele Unite, Anglia si Franta bombardează capitala siriană Damasc folosind rachete de croazieră. Anti-aeriana siriană este în plină acțiune încercând să doboare tot ce se poate. Mai multe explozii au fost auzite în zona aeroportului militar Mezzeh și districtului Barzeh din interiorul Damascului, dar si in zona aerobazei Dumayr situata la est în zona rurală a orașului. Atacul este cu siguranță unul pe scara largă, însă forțele siriene au fost pregatite, mutând in ultimele zile avioane și în general tehnică militară în aerobazele operate împreună cu aviatia rusă.

Așteptăm reacția Rusiei, Turciei și Iranului, mai ales că agresiunea era încă în curs de desfășurare, în timp ce scriem aceste rânduri,  iar intensitatea acesteia și pagubele vor putea fi stabilite abia la venirea dimineții.

Interesant este că agresiunea NATO este lansată sub pretextul unui așa-zis atac chimic pe care armata siriana l-ar fi executat in orașul Douma din regiunea Ghouta de Est. Atacul chimic ar fi fost executat dupa ce gruparea teroristă Jaysh Al Islam (armata islamului) a capitulat în fața guvernului sirian după șase ani de lupte și ocupare a regiunii, ceea ce ne dă de gândit și ne face să ne întrebăm dacă nu cumva teroriștii, cunoscuți pentru faptul că dețin arme chimice au înscenat totul inainte de a depune armele pentru a oferi NATO și în special Statelor Unite pretextul potrivit pentru acțiuni militare împotriva Siriei.

Un caz similar a avut loc anul trecut cand Statele Unite au bombardat Siria sub pretextul „atacului chimic de la Khan Shaykun”, vinovăția guvernului sirian nefiind dovedită nici astăzi. Inspectorii OPCW (Asociația pentru interzicerea armelor chimice) au sosit recent în Siria pentru investigații, însă se pare că administrația americană nu a mai așteptat confirmarea  vinovăției guvernului sirian, ea trecând direct la agresiune.

Concluzii:  după „fake news-ul” propagandistic cu armele chimice utilizate chipurile de Assad, Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au atacat Siria cu rachete. Se îngroașă gluma, omenirea este la un pas de Al Treilea Război Mondial! Pe baza unor acuze neprobate, minciuni privind folosirea de către Bashar al-Assad a armelor chimice împotriva propriei pupulații civile – înșelăciune déjà-vu în Irakul lui Sadam! -, țăcănitul Trump, băbăciunea stearpă Theresa May și fătălăul-marionetă Macron, toți trei acționând la comanda unică a sionismului globalist, au făcut primul pas în direcția unui nou război mondial. Trebuie să fii tâmpit ca să crezi propaganda imbecilă și ilogică despre un președinte care, deși câștigase războiul, i-a cășunat să folosească damnatele arme chimice împotriva propriului său popor, special ca să le ofere motiv prăduitorilor mondiali să-l atace cu „binecuvântare” internațională.

                                                                                             Vlad STEINER și Marius Albin MARINESCU

PS: „Trăim vremuri triste în care un circar alături de armata lui de ticăloşi încearcă să îngenuncheze o ţară. Una dintre puţinele din Orient în care nu aveam tensiuni religioase, în care oamenii se bucurau de viaţa lor, aşa cum era ea. Mi-am petrecut multă vreme pe-acolo, alături de oameni deosebiţi care păreau a fi clădiţi pentru a fi memorabili. Şi asta indiferent că erau vânzători în bazar, profesori universitari, preoţi, meseriaşi sau povestitori de ocazie prin cârciumi. O lume minunată căreia îi este stinsă forţat lumina. O lume pe care n-o veţi mai găsi nicăieri şi niciodată.

Aşa cum, după ce Ada Kaleh s-a scufundat a murit şi ultima urmă de „pace orientală” din colţul ăsta de lume, tot la fel, după ce Orientul va fi distrus, va muri şi ultima urmă de umanitate din noi. Va fi un episod iremediabil pierdut printre filele unei cărţi inutile de istorie. Bucuraţi-vă de supermarket-urile voastre oribile din care vă cumpăraţi plastic frumos ambalat pe post de mâncare, butaforie pe post de mobilier şi salopete rupte pe post de îmbrăcăminte. Petreceţi-vă timpul în mall-urile voastre absurde, omorâţi-vă vieţile pline doar de instincte, urmărindu-i pe rudimentarii pe care-i alegeţi şi care vă sunt modele.

Aţi câştigat, râmelor! Bucuraţi-vă şi sinucideţi-vă în prostia voastră buruienoasă. Aţi omorât lumea. Voi şi prostia voastră.” (Dan Diaconu)

JURNALISTUL TUCKER CARLSON DE LA FOX NEWS:AI NOSTRI MINT IN LEGATURA CU SIRIA!”

14 apr.

Tucker Carlson, Fox News. La un centimetru de războiul total, sau într-o nebună comedie de proporţii globale pentru a contra „deep state-ul” american?

Înainte de a-i da cuvântul lui Tucker, să cugetăm câteva secunde la partea  a doua a titlului: suntem la o secundă, un minut, o zi distanţă de războiul ultim, sau suntem într-o comedie burlească de proporţii planetare? – să fim înţeleşi, comedie a lui Trump, nu şi  a CIA, State Department, Pentagon etc.

După cum aţi putut constata, am relatat despre diverse acţinui, măsuri ale lui Trump fără a discuta aplicat pe personajul Trump. De ce? Pentru că încă nu sunt lămurit: este un negustor veros şi ipocrit, un alt mega-ticălos, sau un personaj care joacă, într-o dramă de esenţă shakesperiană, şi rolul regelui şi pe cel al nebunului?

Am, din urmă, trei motive foarte serioase pentru a merge pe ultima variantă, dar doar ceea ce se va întâmpla acum, în criza siriană, îmi poate aduce şi un al patrulea argument într-o descifrare care ar deveni aproape fără fisură. Dacă SUA merge mai departe şi atacă, atunci nu mai e nicio speranţă: războiul total va fi la cale de minute, ore, zile şi doar o minune – ceea ce cade clar în jurisdicţia lui Dumnezeu – mai poate calma şi întoarce lucrurile. Dacă, după flamboaiante şi terminatoare declaraţii, Trump „o dă cotită”, atunci  confirmă posibila mea teorie despre ce face şi cum face  pentru a sabota un „deep stat”e mult mai puternic, în termeni pur tehnici, decât el.

Până atunci, despre ticăloşia, iresponsabilitatea, dispreţul şi ura faţă de oameni a Occidentului – faza pe America – îl las să vorbească pe Tucker Carlson într-o desfăşurare considerată  la ora actuală drept „cel mai important monolog” al acestuia din întreaga sa activitate. Aveţi tradus întregul discurs pe care îl puteţi asculta în paralel cu citirea traducerii.

„În noaptea aceasta, liderii din ambere tabere ale Congresului, din media, din serviciie noastre secrete şi din toate supra-finanţatele noastre thin-tank-uri din Whington, s-au aliniat brusc într-un cor asupra unui unic punct: America trebuie să pornească războiul în Siria, imediat! Bashar al Asaad nu mai poate continua să conducă acea ţară, el trebuie dat jos.

Assad este un om rău, ni se spune. Ultima lui crimă este un atac cu clor gazos desfăşurat în weekend asupra unei suburbii a Damascului, încă deţinută de rebeli. Gazul otrăvitor al lui Assad a sufocat copii. Imagini ale urmărtilor acestuia sunt peste tot pe internet şi sunt îngrozitoare. Assad este un monstru – aceasta este povestea oficială. Aproape oricine, dintre cei din nomenclatură, pretinde că crede în ea.Apropo, forţarea unui război în Siria, i-a unit pe politicienii din ambele tabere. Lindsey Graham şi Howard Dean, de obicei, nu prea sunt de acord pe nimic, dar astăzi ambii cer războiul din Siria. Graham cere atacuri masive asupra armatei siriene. Dean merge mai departe. Pe twitter a spus că preşedintele este o „mămăligă” pentru a trimis doar câteva mii de soldaţi şi a lansat tone de bombe în Siria. Nu e deajuns pentru Howard Dean, care, dacă vă amintiţi, a concurat pentru preşedinţie ca „candidatul păcii”. În noaptea asta el vrea război total în Siria.

Specialiştii din televiziuni, desigur, sunt de acord. În această dimineaţă, echipa de politică externă de la MSNBC explica că este mult mai important pentru trupele americane să lupte în Siria decât să-şi apere propriile graniţe aici, în America. Trump trebuie să treacă la acţiune, era acordul sălbatic al fiecăruia.

Toate acestea ar trebui să vă supere deja.

Acordul bipartizan universal asupra unui lucru este, de obicei, primul semn că ceva profund lipsit de înţelepciune este pe cale să se întâmple, măcar pentru faptul că nu mai rămâne nimeni care să pună întrebările pornite din neîncredere. Şi noi trebuie să fim neîncrezători în ceea ce se întâmplă, începând cu atacul cu gaze însuşi.

Toate geniile ne spun că Assad a omorât acei copii, dar ştiu ei sigur acest lucru? Desigur că ei nu ştiu, ei doar se prefac a ştii. Nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce s-a întâmplat în realitate.

De fapt, ambele părţi din războiul civil din Siria posedă arme chimice. Care ar fi fost avantajul lui Assad să utilizeze clor gazos săptămâna trecută? Ei bine, nu ar fi avut niciunul. Forţele lui cîştigă războiul din Siria, adminsitraţia americană tocmai a anuţat intenţia de a retrage trupele din Siria. Acestea sunt veşti bune pentru Assad. Singurul lucru pe care ar trebui să-l facă acum, pentru a le da peste cap şi a-şi provoca probleme, ar fi să utilizeze clor gazos împotriova copiilor. Şi totuţşi, ei ne spun că a făcut-o. El este răul.

Vă rog să vă amintiţi că aceasta este exact aceeaşi poveste pe care ne-o spuneau în aprilie anul trecut. Vă amintiţi că, în urmă cu un an, noua administraţie anunţa că nu mai are în vedere debarcarea lui Assad? Schimbarea regimului nu mai era politica noastră. Corul războiului de la Washington a început să urle cuprins de nebunie şi doar peste câteva zile Assad, se presupunea, a fi folosit gaz sarin împotriva civililor. Aveau un video. Drept care, am bombardat, ca răspuns, o bază siriană.

În acelaşi timp, întrebarea pe care o ridica acest spectacol era une evidentă: suntem noi siguri că Assad a făcut-o? Părea ciudat şi contraproductiv pentru el. Gura – ne explicau ei, bineînţeles că suntem siguri. Ce întrebare nepatriotică! Dar, evident, minţeau!

Acum două luni, ministerul apărării a admis că, de fapt, noi nu avem nicio dovadă că Assad a folosit gaz sarin. Povestea, reiese, nu a fost decât propagandă destinată să-i manipuleze pe americani, ca mai tot ceea ce ei spun. Am mai văzut acest film şi înainte şi ştim cum se termină.

Doar ca un exemplu de discuţie, să presuunem că ei nu mint de data asta. Să presupunem că Assad chiar a folosit clor gazos împotriva copiilor. Apropo, sunt convins că este capabil de asta. Nu caut aici să-i apăr dimensiuna sa morală. Să spunem că a făcut-o. Merită acest fapt începerea unui nou război?Dărâmarea lui Assad ar avea ca rezultat haosul în Siria. Alte multe mii ar muri. Am putea, în realitate, să asistăm la genocidul uneia din ultimele comunităţi creştine din Orientul Mijlociu şi asta ar trebui să ne intereseze. Ar fi şi nişte victime americane. Un nou război ar costa zeci de miliarde de dolari, poate sute de miliarde.

Ar face el America mai sigură? Ar face el regiunea mai stabilă? Apropo, cam cum a funcţionat de fapt schimbarea de regim din Irak şi din Libia?

Asta nu conează, spun liderii noştri morali pe CNN şi peste tot. Atrocităţi ca acestea nu pot fi tolerate.

În regulă, dar hai să fim realişti – nu tolerăm noi, de fapt, tot timpul atrocităţi ca acestea, nu este, de exemplu, o foamete devastatoare care omoară copii din Yemen? Saudiţii sunt cei care provoacă această foamete. Ar trebui să tragem cu tomahawk-uti asupra Riyadului?Nu, dacă nu este şi pe You Tube – se pare.

Arunci când îţi conduci politica externă după filumleţe virale, imaginile sunt esenţiale, dar, în viaţa reală, Siria este un loc extrem de complicat.

Dacă pleacă Assad, cine va conduce? Avem un alt om puternic pentru a-l instala sau sperăm că o democraţie stabilă va apărea în mod magic la finalul acestui război civil prelungit?

Şi, mai precis, cine sunt aceşti rebeli moderaţi despre care tot auzim, cei pe care îi susţinem cu dolarii din impozitele noastre? În realitate, se dovedeşte că o mulţime dintre ei sunt nişte islamişti nebuni. De exemplu, oraşul în care se spune că atacul chimic a avut loc este controlat de Armata islamului, un grup radical, care a chemat la stabilirea în Siria a unui stat islamic condus după legea Shariei. Fondatorul acestui grup cerea exterminarea tuturor şiiţilor şi alawiţilor, iar noi, se presupune, ar trebui să pornim un nou război, pe seama acestui grupări. De ce?

În 2013, atunci când războiul sirian era doar la început, un spectator al acestuia scria pe tweitter:

Trebuie să nu ne implicăm în Siria, rebelii sunt la fel de răi ca şi regimul, ce am obţine pentru vieţile noastre şi miliardele de dolari? Zero!:

Să lăsăm Liga arabă să poarte de grijă Siriei. De ce nu ne plătesc aceşti arabi bogaţi pentru costurile uriaşe ale unui astfdel de atac?

Ce altceva vom obţine din bomdardarea Siriei, în afara unor datorii suplimentare şi a unui posibil conflict pe termen lung?

Ştiţi desigur cine a scris aceste tweeteruri. Donald Trump şi avea dreptate şi acesta este unul dintre motivele pentru care a fost ales preşedinte.

Acum, aceiaşi oameni care au adus clasa mijlocie americană în pragul decesului, au lăsat America cu graniţele neapărate şi prinsă în conflicte fără sfârşit în ţări pe care nu le puteţi găsi pe hartă, ne spun că preşedintele trebuie să-l dea jos pe Assad pentru motive care sunt atât neclare cât şi demonstrabil necinstite. Şi, apropo, acest lucru chiar se poate întâmpla.

Înainte ca să se întâmple, Congresul ar trebui să ia în discuţie un nou amendament la constituţie. Să-i spunem amendamentul Lindsey Graham. Iată cum ar trebui să sune:

„Congresul nu ar trebui să mai răstoarne vreun regim până când nu termină de reconstruit ultimul regim pe care l-a răsturnat şi, de asemenea, generalii de „talk-show” vor trebui să viziteze personal fiecare câmp de luptă pentru care susţin necesitatea războiului.”

Aceasta ar avea un efect imediat şi pozitiv.

Să sperăm că va trece!”

Autor: Paul Ghițiu

Sursa: Solidaritate europeană

COAUTORI LA INALTA TRADARE!

14 apr.

Am comentat pe larg una dintre cele mai îngrozitoare operații puse la cale de tandemul Maior-Coldea. Prin care SRI-ul i-a supravegheat în masă pe ofițerii superiori ai Armatei Române. Nu am insistat însă suficient asupra faptului că Armata se putea apăra sau, în cel mai rău caz, opune, întrucât dispune de unul dintre cele mai performante servicii secrete.

Imagini pentru IOHANNIS,OPREA ,POZE

De ce nu a făcut asta? Înseamnă că la vârful ei a existat un al treilea personaj care poate fi acuzat de înaltă trădare. Ghici cine era ministrul Apărării când s-a declanșat operațiunea? Gabriel Oprea.

Într-adevăr, era cu neputință ca ofițerii superiori ai Armatei Române să poată fi supravegheați în masă și în mod sistematic, fără ca serviciul secret al instituției să afle, să reacționeze și să sesizeze șefului ierarhic această situație. Iar șeful ierarhic era nimeni altul decât domnul Gabriel Oprea. Am explicat în analiza anterioară cum a fost organizată această supraveghere complexă. Care l-a vizat inclusiv pe șeful Marelui Stat Major. Apoi pe toți șefii statelor majore, pe categorii de arme. Și, în fine, pe toți ceilalți ofițeri superiori cu funcții de răspundere. În final, sute de persoane, constituind crema Armatei Române, au fost monitorizate în toate formele cunoscute și practicate de către Serviciul Român de Informații. În final, așa cum era de așteptat, nu a fost identificat niciun spion și niciun terorist printre acești importanți militari. Și niciun trădător. Ei nu au fost monitorizați nici măcar pentru suspiciuni de mare corupție. Scopul a fost pur și simplu acela de a li se identifica acestor oameni toate vulnerabilitățile. Astfel încât, la nevoie, beneficiarul tuturor acestor informații, care nu cred că este doar SRI, să poată să-i manipuleze în așa fel, încât să determine luarea altor decizii decât cele logice, impuse de situația de fapt. Întrucât, exceptând prezența noastră în câteva teatre de război, alături de armata Statelor Unite, România nu este angrenată în vreun conflict militar de proporții, nu mai rămân decât două scenarii posibile de utilizare finală a acestei neobișnuite monitorizări. Separat sau împreună: subminarea armatei naționale în eventualitatea unui conflict major; determinarea factorilor determinanți de la vârful MApN, tocmai prin indentificarea vulnerabilităților lor, să ia un anumit tip de decizii privind uriașele achiziții de echipamente militare, pentru care alocăm 2% din Produsul Intern Brut. Decizii care nu au nici rațiuni de natură militară și nici rațiuni de natură comercială, dar care vin în întâmpinarea celor care ne vând echipamentele. Și, tocmai de aceea, susțin cu tărie teza înaltei trădări lansată de generalul Dumitru Iliescu, fostul șef SPP.

E clar însă că vinovații nu pot fi doar foștii șefi ai Serviciului Român de Informații, George Maior și Florian Coldea. În mod obligatoriu, trebuie să mai existe coautori ai acestor operațiuni, îngenuncherea armatei, și în cealaltă parte. Dacă nu cumva există și o a treia parte. Să o luăm pe rând.

Există doi generali în România care mai aveau puțin și ajungeau mareșali. Florian Coldea e general cu patru stele. A fost înălțat la un asemenea rang în mod rapid de către fostul președinte Traian Băsescu. A fost împins prin hotărâri CSAT – iar una nu este secretă și o vom publica – să creeze o infernală rețea prin intermediul unor protocoale, în epicentrul căreia să se afle Serviciul Român de Informații. Care a început să supravegheze tot ce mișcă. Iar în baza informațiilor obținute, dobândind o putere colosală, care i-a îngenuncheat și pe procurori și pe judecători și pe politicieni și pe sindicaliști și pe cele mai multe dintre casele de presă, celelalte urmând să fie distruse sau preluate ostil. Dacă mai avea puțin timp, Florian Coldea se făcea mareșal. Iar George Maior devenea președintele României sau, în cel mai rău caz, prim-ministru. Nici astăzi, după ce ce SRI a fost descăpățânat, cei doi nu stau prea rău. Florian Coldea a rămas bine-merci general cu patru stele, este mare dascăl de Etică și încă își permite să poruncească și să amenințe. Pentru că dispune de informații care îi pot arunca pe mulți în aer. Pe mulți complici. În timp ce George Maior este cel mai important personaj din diplomația română, ocupând poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Și unul și altul stau încă la pândă, considerând că prada numită România nu le-a scăpat definitiv din gheare.

Al doilea general cu patru stele, cele mai importante dintre acestea fiindu-i acordate de Traian Băsescu, este Gabriel Oprea. Și el mai avea un singur pas pentru a ajunge mareșal. Când era pe cai mari, făcea și desfăcea guverne, își crease, cu ajutorul lui Victor Ponta, propriul serviciu secret și a fost gata-gata să devină prim-ministru a României. În parteneriat cu foștii șefi ai SRI, mai avea și opțiunea de a deveni șeful acestei instituții. Ceea ce ar fi însemnat că el conducea simultan SRI, cu toată forța colosală a acestei instituții, și Grupul Interministerial Strategic, serviciul secret creat printr-o hotărâre de guvern, la fel de neconstituțională ca și protocoalele.

Ei bine, atunci când s-a declanșat ampla operațiune de supraveghere a ofițerilor superiori din armată, generalul cu patru stele Gabriel Oprea era ministrul Apărării. Dar și șef al unui partid de strânsură, UNPR, care s-a lățit continuu în baza unor dosare de șantaj, prin care unii erau decapitați, iar alții îndemnați la supunere.

Această coincidență, care face ca Oprea să fi fost ministru al Apărării, chiar în timp ce întreaga conducere a Armatei era supravegheată de SRI, introduce în ecuație un nou element. Și anume că mai putea exista un mobil, de astă dată de natură politică, ce nu putea fi atins decât prin aducerea ofițerilor superiori la ascultare. Și anume înregimentarea politică a unei părți din Armată. Și se știe că, într-un fel, asta a și făcut Gabriel Oprea. A înregimentat politic, desigur neoficial, tot ce a putut din Armată, utilizând biciul și zăhărelul. Șantajul și etajul.

Mai este însă un detaliu care nu trebuie neglijat în tot acest raționament. Serviciul secret al Armatei Române, care, cum am spus, a fost și este ultraperformant. Cum puteau acești ofițeri de informații să nu știe nimic despre această amplă operațiune de supraveghere pusă la cale de SRI? Cum puteau ei să nu raporteze? Cu certitudine, s-a știut. Cu certitudine, s-a raportat. Și, cu certitudine șefii acestui servicu secret au fost liniștiți de către Gabriel Oprea. Acesta fie a bătut cu pumnul în masă, solicitându-le să se uite în cu totul altă parte, fie i-a asigurat că, în final, ajungând el însuși la butoane, va fi în măsură să meargă chiar atât de departe, încât peștele cel mic să-l înghită pe cel mare. Adică la capătul aventurii, SRI, când Oprea urma să ajungă pe culme, urma să fie subordonat serviciului secret al Armatei. Pentru că statul român se militariza, nu-i așa?

Și mă mai împiedic de un detaliu. Se numește Traian Băsescu. Cum să nu cunoască Traian Băsescu, care ținea sub braț întreaga comunitate a serviciilor secrete, detaliile acestei operațiuni, prin care democrația devenea doar o simplă ficțiune? El poate să ne spună că nu a știut. E dreptul său să facă pe niznaiul. Dar a știut. La fel cum a știut de protocoale. Pentru că, în cel puțin două rapoarte ale CSAT prezentate Parlamentului României și semnate cu numele de Traian Băsescu, se face vorbire atât despre hotărârile CSAT referitoare la protocoale cât și la protocoale.

Prin urmare, eu cred că și Traian Băsescu face parte din dintre cei responsabili.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

E oficial: PNL a contestat Legea Referendumului la CCR. Se amână din nou votul pe legea care ar aproba Referendumul pentru modificarea Constituției

14 apr.

agnus dei - english + romanian blog

Partidul Național Liberal s-a alăturat USR în demersul de contestare la Curtea Constituțională a Legii pentru modificarea și completarea legii nr.3/2000 sau „Legea organizării Referendumului”, așa cum mai este cunoscută.

Dacă USR și-a anunțat deschis această intenție, imediat după ce Parlamentul a adoptat acest proiect de lege, PNL nu a făcut niciun anunț în acest sens. Grupul Parlamentar PNL, așa cum apare pe siteul Curții Constituționale,  a luat această decizie deși această formațiune are semnat un protocol cu Coaliția pentru Familie pentru susținerea desfășurării Referendumului pentru definirea căsătoriei.

De-asemenea, după votul din Camera Deputaților de anul trecut, președintele PNL, Ludovic Orban, se declara un „familist convins” și un susținător al familiei „așa cum a lăsat-o Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că cei care gândesc diferit trebuie condamnați”.

Acțiunea PNL vine după ce, la sfârșitul lunii martie, președintele Iohannisdeclara că „nu e nicio grabă” pentru inițierea referendumului pentru familie, deși…

Vezi articolul original 29 de cuvinte mai mult

Cum se BLOCHEAZĂ un REFERENDUM?

14 apr.

agnus dei - english + romanian blog

Cum se BLOCHEAZĂ un REFERENDUM?

Președintele României, Domnul KLAUS IOHANNIS, DECLARĂ CINIC: “Luna mai este o lună frumoasă. NU ȘTIU DACĂ ȘI PENTRU REFERENDUM”.

Imediat, Partidul National Liberal (PNL) si Uniunea Salvati România (USR), contestă pe 12 APRILIE – pentru A TREIA OARĂ, la Curtea Constituțională – modificarea Legii 3 /2000 (modul cum se organizează un referendum). ULTIMA SESIZARE a fost RESPINSĂ DE CCR ca fiind NEFONDATĂ.

Astfel, Președintele României și unele dintre principalele partide din România, intervin brutal în procesul democratic, tergiversând procedural referendumul solicitat de 3.000.000 de români.

Blocarea referendumului înseamnă încălcarea suveranității României.

Mihai Gheorghiu:

Înregistrarea sesizării PNL/USR la CCR. A treia sesizare consecutivă făcută împotriva modificărilor la legea referendumului. Efectul sesizării este amânarea fără termen a votului în Senat pentru legea de revizuire constituțională a art 48 alin. 1, care definește căsătoria.

Cititi – 13 personalități i-au scris președintelui Iohannis rugându-l să nu se mai opună…

Vezi articolul original 56 de cuvinte mai mult

Breaking News – Președintele Trump a dat ORDINUL de ATAC asupra Siriei pentru folosirea armelor chimice pe civili

14 apr.

agnus dei - english + romanian blog

SUA, Marea Britanie și Franța au atacat Siria

UPDATE: Atacul, care a început la ora 21:00, ora SUA, a încetat, a anunțat Pentagonul, care a spus că deocamdată nu are în vedere noi raiduri.

Link nou – RĂZBOI în SIRIA. SUA au ales țintele astfel încât să EVITE o CIOCNIRE cu Rusia [Un înalt oficial militar american a explicat că țintele lovite în Siria au fost astfel alese încât să fie evitată afectarea forțelor Rusiei prezente în această țară.]

Președintele Donald Trump a anunțat, vineri seara, că a ordonat forțelor armate să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei. Atacul este în desfășurare și are în vizor ținte precise, a spus șeful Casei Albe. Armata americană este asistată în această acțiune de forțele britanice și franceze. 

Într-un briefing la Pentagon, secretarul apărării James Mattis a justificat loviturile prin faptul că folosirea armelor chimice de către regimul sirian pune în pericol populația civilă…

Vezi articolul original 683 de cuvinte mai mult

12 NAVE ale SUA navighează spre Siria. Una este alimentată NUCLEAR. Israelul riscă să devină TEATRU de RĂZBOI.

14 apr.

agnus dei - english + romanian blog

 12 NAVE ale SUA navighează spre Siria. Una este alimentată NUCLEAR. Israelul riscă să devină TEATRU de RĂZBOI.

UPDATE – Breaking News – Președintele Trump a dat ORDINUL de ATAC asupra Siriei pentru folosirea armelor chimice pe civili

EVZ.RO – Moscova și Teheranul pregătesc un atac în forță împotriva Israelului ca răspuns la un eventual atac american al Statele Unite și aliaților săi în Siria. Teheranul este hotărât să facă Tel Avivul să plătescă pentru atacul de miercuri 11 aprilie, desfășurat de aviația israeliană asupra bazei miltare T-4, în care au fost uciși 7 membri ai trupelor de elită iraniene „Gardienii Revoluției” , informează Debka, un site israelian apropiat serviciilor secrete.

După ce peste 40 de persoane au fost ucise sâmbătă într-un presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc, Donald Trump a condamnat luni atacul „atroce” comis asupra unor „civili nevinovaţi” şi a spus…

Vezi articolul original 201 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: