Arhiva | 11:47 am

„JUSTITIA ROMANEASCA”,MAFIOTUL LUXEMBURGHEZ CU AFACERI DE MILIOANE DE EUROI,PRESEDINTE AL C.E.,JEAN CLAUDE JUNCKER SI BILETELELE MISTERIOASE CARE CIRCULAU PRIN INSTANTELE DE JUDECATA!

15 apr.

Răspunsul transmis de Jean-Claude Juncker la scrisoarea Vioricăi Dăncilă poate fi sintetizat astfel: „Nu v-a cerut nimeni din CE să fiţi slugi, aţi făcut-o de bună voie”! Două referiri la nişte „bileţele” care circulau în instanţele de judecată îi dau dreptate preşedintelui Comisiei Europene: prima a apărut într-un reportaj al lui Cornel Nistorescu la ÎCCJ în procesul lui Ion Stan (ianuarie 2016), a doua a apărut în declaraţia Elenei Udrea despre procesul lui Adrian Năstase (martie 2017). Să revedem pe rînd aceste evenimente şi apoi să vedem dacă nu cumva sinteza lor poate lămuri cum s-a făcut Justiţia în România ultimului deceniu.

1. Scrisoarea lui Jean-Claude Juncker. Premierul Viorica Dăncilă ceruse lămuriri Comisiei Europene despre acea celebră Scrisoare din octombrie 2012, în care erau solicitate date despre stadiul unor dosare aflate în anchetă sau în judecată, ceea ce fusese interpretat în România ca fiind influenţarea magistraţilor în luarea deciziilor, deci un atac la adresa independenţei justiţiei.

Cine citeşte cu atenţie răspunsul dat de Jean-Claude Juncker, va avea surpriza să constate că preşedintele Comisiei Europene spune răspicat că nu CE a impus anumite sentinţe în acele dosare, ci slugărnicia magistraţilor români (fie ei procurori sau judecători) a transformat solicitarea unor informaţii în presupuse ordine venite de la Bruxelles! Iată două fragmente semnificative din Scrisoarea lui Jean-Claude Juncker:

Corespondenţa la care faceţi referire, de acum şase ani, a făcut parte din dialogurile dintre Comisie şi ministrul Justiţiei, sub MCV, şi a venit într-o perioadă de monitorizare intensificată a angajamentelor asumate de guvernul României în iulie 2012 (scrisoarea din 17 iulie 2012). Întrebările erau menite să ajute la pregătirea unei misiuni tehnice în noiembrie 2012 şi veţi observa că CE nu a cerut informaţii referitoare la date fundamentale din aceste dosare. Comisia nu a intervenit niciodată în gestionarea dosarelor individuale… În raportul din ianuarie 2013, Comisia a salutat judecarea dosarelor de către instanţe. În timp ce Comisia continuă să primească datele generale referitoare la activităţile justiţiei din România, inclusiv despre gestionarea dosarele de corupţie la nivel înaltă, atenţia iniţială asupra gestionării cazurilor nu mai era considerată un element central în exerciţiul de raportare.

Cu alte cuvinte, Juncker ne spune că informaţiile cerute de Comisie aveau la bază dialogul cu miniştrii Justiţiei şi reprezentantul României la Bruxelles pentru MCV, deci cu Cătălin Predoiu, Titus Corlăţean, Victor Ponta şi Mona Pivniceru, ca miniştri, Laura Codruţa Kovesi, care era din 3 octombrie 2012 înalt reprezentant al MJ în Comisia Europeană, precum şi Monica Macovei, care nu i-a uitat niciodată pe cei care-i trăseseră de sub fund scaunul de ministru.

În acelaşi timp, Jean-Claude Juncker spune cu subiect şi predicat: „Comisia nu a intervenit niciodată în gestionarea dosarelor individuale”, adăugînd un element ce trebuie luat în seamă, că în ianuarie 2013 „atenţia iniţială asupra gestionării cazurilor nu mai era considerată un element central în exerciţiul de raportare”!

Practic, Juncker ne spune că tot ce ţine de felul în care au fost soluţionate acele dosare şi sentinţele date nu are nici o legătură cu Comisia Europeană, care nici n-a mai fost interesată de aceste decizii ale instanţelor! Este o manieră extrem de elegantă de a ne spune că nu e treaba Comisiei Europene dacă procurorii şi judecătorii din România au crezut că Scrisoarea venită de la Bruxelles reprezintă un „ordin” sau că aceştia au găsit de cuviinţă să profite de acea Scrisoare şi, împreună cu politicienii, s-o folosească în bătăliile politice interne!

S-a spălat astfel pe mîini ca Pilat din Pont (ca să folosim o trimitere la modă acum), lăsînd întreaga responsabilitate pe autorităţile din România! Două evenimente trecute prea uşor cu vederea par, însă, să-i dea dreptate lui Jean-Claude Juncker.

2. Reportajul lui Cornel Nistorescu. În 25 ianuarie 2016, în „Cotidianul”, Nistorescu publică articolul „Ultimele secvențe din procesul unui demnitar care nu și-a ținut gura” (https://www.cotidianul.ro/ultimele-secvente-din-procesul-unui-demnitar-care-nu-si-a-tinut-gura/), care era, de fapt, un reportaj din sala de judecată de la ÎCCJ, unde se judeca recursul deputatului Ion Stan într-un complet de cinci judecători. Există în acest articol un pasaj care ne face şi azi părul măciucă:

Și ce văd eu? Din sală, un bărbat în cămașă roșie făcea naveta către impozanta masă a judecătorilor. Căra bilețele pentru aceștia. Avocatul îi dădea bice cu aliniatul cutare, fila cutare, declarație și interceptări ilegale, și bărbatul în cămașă roșie făce cursa la magistrați, mai schimba semne cu ei, într-un soi de complicitate ce se voia discretă, dar care arăta ca o indecență într-o biserică pustie. Polițaiul nimic, reprezentantul statului, adică procurorul, nimic, ca și cînd în bilețele erau doar paragrafe de lege și nimic nu impieta asupra actului de justiție. Ba, la un moment dat, în sală a mai poposit și o cucoană cu un dosar. Nu scrie pe ea nimic, cum nici pe bărbatul în roșu-sîngeriu nu scria nici aprod, nici curier, nici pază. Și între sală și completul de cinci al Înaltei Curți de Casaţie și Justiție circulau bilețele și mai apoi dosare și ele ajungeau la președinta Curții, care mai punea palma la gură și mai transmitea cine știe ce. Nu știu ce au conținut bilețelele de astăzi și nici ce rost aveau. Dacă erau ordine, pedepse, numere de telefon, cifre sau conturi. Ce contează, mai ales că pe rol era procesul unui demnitar român. Într-un proces mult mai important, cel care a hotărît execuția lui Nicolae Ceaușescu, dacă îmi amintesc bine, un general făcea avioane de hîrtie. Acum, judecătorii transmit bilețele în fața rudelor care tremură de frică.

Completul de judecată era condus de Livia Stanciu, preşedinta de atunci a ÎCCJ, cea care se declarase public ca fiind „partenera” DNA. În reportajul său, Nistorescu a subliniat că ultimul cuvînt al deputatului Ion Stan a fost întrerupt deseori de intervenţiile Liviei Stanciu, după care acesta a depus la grefier concluziile scrise, „înțelegînd din toate că decizia e luată dinainte”!

Reţineţi că acest articol a apărut în ianuarie 2016, cînd nici nu se ştiau prea multe despre Protocoalele dintre SRI-DNA sau SRI-ÎCCJ şi nici de Scrisoarea Comisiei Europene din octombrie 2012, toate aceste informaţii apărînd în spaţiul public abia în ultima lună!

3. DECLARAŢIA Elenei Udrea ÎN EMISIUNEA LUI CIUTACU. Peste un an de la reportajul lui Nistorescu, adică în 28 martie 2017, în emisiunea lui Victor Ciutacu de la „România TV”, Elena Udrea a făcut o declaraţie stupefiantă: „Sentinţa în al doilea dosar al lui Adrian Năstase s-a dat cu bileţele la domnul Maior şi la domnul Coldea. De la bileţele a pornit!

Oricît de cîrcotaşi am fi, nu putem să nu remarcăm această formidabilă coincidenţă, în care fără nici o legătură directă, în două dosare diferite, se vorbeşte despre „BILEŢELE” care au decis sentinţele din două dosare în care au fost implicaţi doi demnitari ai României: Ion Stan, deputat, şi Adrian Năstase, Prim-ministru!

Celor care ar vrea să minimalizeze declaraţia Elenei Udrea, le reamintesc că, în materie de „bileţele”, aceasta este expertă, tot ea fiind cea care a scos pe tarabă acel „bileţel roz” trimis de Călin Popescu Tăriceanu, în care acesta îi cerea lui Traian Băsescu să intervină în dosarul lui Dinu Patriciu. Premierul de atunci a fost la un pas să se trezească cu un dosar penal de toată frumuseţea, mai ales că ministrul Justiţiei era temuta Monica Macovei!

CONCLUZII. Ce presupune această alăturare a celor trei evenimente: Scrisoarea lui Jean-Claude Juncker, reportajul lui Cornel Nistorescu şi declaraţia Elenei Udrea? Mai ales acum, cînd în spaţiul public au apărut şi alte elemente care fac necesară revenirea la informaţiile apărute de-a lungul anilor, cum ar fi: „cîmpul tactic” dezvăluit de generalul SRI Dumitru Dumbravă, întîlnirile de lucru la care participau ofiţeri SRI, procurori, judecători, avocaţi, zecile de protocoale între instituţii care nu au de ce să colaboreze pe parcursul anchetelor sau proceselor din instanţă.

Din mesajul lui Jean-Claude Juncker înțelegem că CE cerea doar informații despre stadiul anumitor dosare, deși niciodată Comisia Europeană nu a luat atitudine față de abuzurile din justiţie, semnalate din ce în ce mai des de către presa din România. În Scrisoare se spune chiar că gestionarea concretă a cazurilor ţinea doar de autorităţile din ţară!

Din reportajul lui Cornel Nistorescu am aflat că şi în timpul şedinţelor de judecată cineva trimitea bileţele cu indicaţii pentru judecători! Cine erau oare acele persoane care tulburau solemnitatea unei astfel de şedinţe la ÎCCJ, căci nu ni se poate spune că în acele bileţele erau anunţaţi judecătorii că au uitat apa deschisă acasă! Este clar că pe acele bileţele erau mesaje pe care „cineva” care urmărea şedinţa de judecată le trimitea judecătorilor cu indicaţii despre ce trebuiau să facă în acele momente! Aşa ceva, desigur, nu mai ţinea de indicaţiile CE, ci însemna imixtiunea cuiva din afara completului în actul practic al derulării judecăţii! Acum, după atîtea zeci de dezvăluiri ale abuzurilor din justiţie, mărturia lui Nistorescu din ianuarie 2016 devine extrem de importantă pentru înţelegerea mecanismului prin care deciziile din instanţele de judecată erau viciate de implicarea unor ochi nevăzuţi în stabilirea sentinţelor, dar şi ce înseamnă acel „cîmp tactic” despre care vorbea Dumbravă de la SRI!

Şi declaraţia Elenei Udrea este la fel de importantă, ştiindu-se că la acea vreme, cînd se judecau procesele lui Adrian Năstase, Udrea era o apropiată a preşedintelui Traian Băsescu, iar acesta a spus, într-o înregistrare devenită celebră, că ştia de la Florian Coldea, adjunctul SRI, ce avea să se întîmple în procesul „ICA”, în care chiar judecătorul urma să fie arestat înainte de a intra în sala de judecată. Dacă ştia Traian Băsescu, este clar că ştia şi Elena Udrea! Oare despre ce „bileţele” vorbea Elena Udrea în intervenţia de la „România TV”, dacă nu tocmai despre unele asemănătoare cu cele văzute de Cornel Nistorescu la ÎCCJ, pe care judecătorii le primeau chiar în timpul procesului?

Acum este din ce în ce mai clar că, profitînd de Scrisorile venite de la Bruxelles, influenţate de Monica Macovei, Codruţa Kovesi şi alţi reprezentanţi ai României, magistraţii din România au executat pur şi simplu ordinele transmise atît de SRI, cît şi de factori politici interesaţi ca sentinţele să ducă la anihilarea unor oponenţi politici ai Puterii! Dezvăluirile recente, mai ales desecretizarea Protocolului dintre SRI şi Parchetul general, nu fac decît să confirme astel de imixtiuni în actul de justiţie!

În aceste condiţii, Scrisoarea lui Jean-Claude Juncker deschide perspectiva unor noi analize în cadrul CSM şi Parlamentului care să lămurească această chestiune dramatică privind felul în care au fost instrumentate unele dintre marile dosare de corupţie, pe baza cărora, în paralel, s-au derulat şi acţiuni politice ilegale care aveau ca scop înlăturarea unor adversari politici ai celor aflaţi la Putere.

Vremea declaraţiilor şi a colocviilor televizate a trecut şi factorii de decizie trebuie să treacă la o altă etapă, care să pună capăt acestor practici care au făcut din Justiţie jucăria unor instituţii angrenate ilegal în bătăliile politice!

SENATORUL NOULUI PDL,IOAN CHIRTES,MEMBRU IN COMISIA DE CONTROL SRI A DECLARAT: CA AU FOST INCHEIATE PROTOCOALE INTRE SRI SI APROAPE TOATE MINISTERELE,UNELE VIZAND „SISTEME INFORMATICE,INFRASTRUCTURI CRITICE SI DOMENIUL SIGURANTEI CIBERNETICE!”

15 apr.

Senatorul Noului PDL Ioan Chirteş, membru în Comisia de Control al SRI, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost încheiate protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi aproape toate ministerele, unele vizând „sisteme informatice, infrastructuri critice şi domeniul siguranţei cibernetice”.
Imagini pentru IOAN CHIRTES,PNL,POZE

Membru în Comisia SRI: Protocoale sunt cu aproape toate ministerele, unele vizând „sisteme informatice, infrastructuri critice şi domeniul siguranţei cibernetice”

Întrebat de MEDIAFAX dacă o solicitare de desecretizare ar trebui făcută şi de către alte instituţii, nu doar CSM, Ioan Chirteş a răspuns: „E posibil să se desecretizeze pentru că există protocoale şi între alte instituţii, nu doar SRI şi alte instituţii. De exemplu, există protocoale, care nu au caracter secret, între alte instituţii, la nivel judeţean şi local, între instituţii şi autorităţi publice, cum ar fi între Direcţii Silvice şi Jandarmeria Română, în domeniul pazei, sau între Direcţiile Silvice şi Poliţie. Totuşi, va trebui foarte clar să vedem dacă un serviciu secret are nevoie sau nu de protocoale şi cam în ce sens să fie ele încheiate. Avem protocoalele de anul trecut şi efectiv în momentul în care audiem o persoană vedem dacă a fost încălcată legea sau nu, dacă se încadrează. În general, protocoalele sunt şi cu aproape toate ministerele. De exemplu, pe sistemele informatice, infrastructurile critice, în domeniul siguranţei cibernetice, Serviciul Român de Informaţi şi acolo se ghidează multe. De exemplu, SRI-Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau SRI-Ministerul Economiei. Nu putem vorbi de acelaşi lucru la protocolul SRI-PÎCCJ care a fost făcut public. Acesta era un alt tip de protocol.”

Chestionat dacă a observat că ar fi vreun element de ilegalitate în aceste protocoale, senatorul PNL a replicat: „Este foarte greu să stabilim noi. Eu nu sunt nici măcar jurist de meserie, însă cred că aici vor trebui să aibă o opinie clară CSM, CCR şi alte instituţii în acest sens. Cred că şi CSM va trebui să dea o poziţie cu privire la legalitatea sau ilegalitatea acestor protocoale. Măcar să dea opinie despre acest protocol desecretizat care a apărut în presă. Interesează foarte mult o opinie a lor, a specialiştilor. E foarte periculos să afirmăm noi, care nu avem atâta experienţă ca dânşii, cu privire la legalitatea sau ilegalitatea prevederilor unui protocol. Din câte ştiu eu există o sesizare la CSM şi se lucrează pe protocol. Şi aşteptăm şi noi opinia lor care trebuie luată în considerare. Bineînţeles şi argumentele, iar în funcţie de argumentele lor vom stabili şi modificarea legilor siguranţei naţionale şi exact cum trebuie să funcţioneze un serviciu secret.”

Liberalul consideră că legislaţia în domeniul siguranţei naţionale ar trebui să fie mai clară.

„Eu cred că legea trebuie să fie mai clară. Da, există protocoale, există legislaţie secundară, există memorandumuri. Fiecare ţară şi-a făcut în acest domeniu strategia ei. Sunt ţări unde serviciile secrete au memorandum, în altele, tip Germania, există legislaţie secundară cu caracter secret. La noi se numesc protocoale. Aici va trebui să ne decidem împreună cum vrem să arate viitorul securităţii naţionale. Cred că trebuie să plecăm de la ce dorim”, a completat Ioan Chirteş.

Oana Florea, membru în Comisia de Control al SRI, spune că trebuie pus capăt „secretomaniei” şi desecretizate toate protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii ale statului, pentru a elimina suspiciunile de ilegalitate.

„Părerea mea e că trebuie desecretizate toate şi să terminăm cu secretomania, pentru că aceste instituţii funcţionează după nişte legi. Nu ştiu ce ar fi de ţinut la secret. O colaborare între ele este perfect legală şi în regulă. De ce ar fi secretă? Eu zic că e un început pentru democraţia din România. Uşor, uşor lumea mai începe să vorbească. Paşi mici, dar e important că s-au făcut şi sper să se şi continue. Oricum Serviciul de când şi-a schimbat conducerea, şi-a schimbat şi obiceiurile şi este de apreciat. E mai deschis un pic şi cred că trebuie să fie aplecat spre ceea ce el a fost creat şi anume lupta împotriva terorismului, spionajului şi alte lucruri mai importante decât să facă treaba Parchetului, ANI sau altele. Eu cred că trebuie să fie profesionişti pentru că oricum noi ne lăudăm cu nişte servicii de informaţii profesioniste, care să ne apere de alte lucruri, iar Parchetul să rămână pe partea de penal, cu treaba lui. Fiecare instituţie a fost gândită într-un anumit fel. Au fost nişte derapaje, totuşi”, a declarat deputatul PSD, Oana Florea, pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Întrebat de MEDIAFAX dacă a sesizat ceva suspect sau posibil ilegal în protocoale, vicepreşedintele Comisiei de control al SRI, Marian Cucşa, a răspuns: „Bineînţeles că, dacă îl analizezi, fiecare protocol are particularitatea lui şi lucruri care sunt cel puţin discutabile, dar nu vreau să spun mai multe despre protocoalele care nu sunt desecretizate. Am mai spus-o, şi o repet, nu ar trebui să existe protocoale de colaborare între SRI şi alte instituţii. Există bază legală în care instituţiile funcţionează între ele.”

Deputatul ALDE Marian Cucşa consideră că CSM ar trebui să sesizeze Curtea Constituţională, în legătură cu protocolul desecretizat între SRI şi Parchetul General, încheiat în anul 2009, dacă în urma analizei Consiliului reiese că sunt argumente pentru acest lucru.

„Dacă sunt suspiciuni că ar fi probleme constituţionale, cel mai normal ar fi să se adreseze CCR, pentru că este forul suprem de constituţionalitate al ţării şi e normal să dea avizul pe constituţionalitate”, a explicat Cucşa.

Lucian Stanciu Viziteu, membru în Comisia de Control al SRI, a precizat că dacă ar fi sesizat ceva ilegal în aceste protocoale, atunci ar fi luat măsurile legale care se impun. „Avem la comisie protocoale de aproape şase luni. Nu am văzut ceva suspect sau ilegal. Dacă observam aşa ceva aş fi luat măsurile legale. După desecretizarea protocolului SRI – PÎCCJ am sesizat imediat CSM pentru a se pronunţa dacă ceva din protocol a afectat independenţa justiţiei. Cel mai înţelept este să aşteptăm decizia CSM, singura care contează. Mai mult, toţi cei care fac acuzaţii despre abuzuri, conspiraţii sau alte teorii speculative ar face bine să le probeze sau se abţină. Campania publică din ultimul an îndreptată împotriva justiţiei şubrezeşte încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, cu efecte grave. Este timp să revenim la normalitate şi decenţă”, a explicat Lucian Stanciu Viziteu.

Pe 31 octombrie 2017, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că Serviciul a remis forului textele celor 65 de protocoale de colaborare cu alte instituţii ale statului, urmând ca parlamentarii din comisie să verifice dacă au fost respectate prevederile legale şi constituţionale.

Pe 30 martie, Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre PÎCCJ şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea.

Pe 4 aprilie, vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, a anunţat, în şedinţa plenului Consiliului, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspecţia Judiciară, CSM şi Parchetul General au încheiat protocoale cu serviciile, celelalte entităţi din justiţie neavând astfel de protocoale.

Pe 5 aprilie, CSM a precizat că, pentru protocolul încheiat în 2012 cu SRI şi denunţat în 2017, a fost deja demarată procedura de declasificare. Totodată, instituţia a mai încheiat în 2014 un protocol cu Centrul Naţional Cyberint în domeniul securităţii sistemelor informatice. În aceeaşi zi şeful Comisie SRI, Claudiu Manda, a declarat, după audierea lui Florian Coldea, că acesta din urmă a pornit de la ideea că ce nu este interzis prin lege înseamnă că este permis, în ceea ce priveşte protocolul.

„Sunt câteva lucruri pe are le putem prezenta ca afirmaţii ale domnului Coldea legate de ce înseamnă acest protocol. A pornit de la ideea că ce nu este interzis prin lege înseamnă că este permis. A fost discutat la nivelul direcţiei juridice, după care a venit spre aprobare la nivelul prim adjunctului după care la nivelul directorului”, a spus Manda.

„Vulnerabilizăm sau riscăm să vulnerabilizăm nu doar secruritatea naţională şi a unor aliaţi ai noştri. Luaţi de valul de retorici să nu pierdem din vedere lucruri importante. Vulnerabilitatea este exploatabilă şi cineva o va face dacă nu o acoperim. Trebuie să vedem care sunt soluţiile clare pentru a remedia acest lucru”, a afirmat Florian Coldea, după audiere.

Fostul prim-adjunct al SRI a fost audiat atunci timp de şapte ore, pentru a doua oară, în Comisia de Control SRI, anunţând că va reveni pentru a oferi şi alte detalii.

ENIGMATICA INTREVEDERE: CE AU IN COMUN KOVESI SI MINISTRUL FRANCEZ DE EXTERNE ,JEAN YVES LE DRIAN:AIRBUS – EADS!”

15 apr.

Imagini pentru JEAN YVES DRIAN,KOVESI,POZEImagini pentru JEAN YVES DRIAN,KOVESI,POZE

Unul dintre cele mai fierbinți evenimente ale ultimei săptămîni, totodată cel mai enigmatic, e întrevederea insuficient explicată dintre șefa DNA și ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, aflat într-o vizită oficială în țara noastră, parte a unui turneu european. O întrevedere neprogramată și care a încălcat toate normele diplomatice imaginabile. Miza trebuie să fi fost uriașă. Aparent cei doi nu au nimic în comun: realitatea e alta, însă, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.

După ce informația despre misterioasa întîlnire a apărut în presă pe surse, a venit, cu chiu, cu vai, și confirmarea oficială. Un rol s-ar putea să-l fi jucat chiar premierul Viorica Dăncilă, despre care se aude că l-ar fi întrebat direct pe Le Drian dacă s-a văzut cu Laura Kovesi, iar acesta a confirmat.
Fără apariția în presă a știrii, nu e exclus ca întîlnirea să fi rămas secretă.
Există, de asemenea, informații demne de încredere că întrevederea nu era programată și că ea a avut loc la cererea expresă a lui Kovesi, grație unui lobby făcut de ambasadoarea franceză la București.
O altă informație, că demnitarul francez ar fi primit un exemplar tradus al protocolului dintre SRI și Ministerul Public a fost dezmințită oficial de către DNA.

Rămîne întrebarea: ce anume a dorit Kovesi să-i transmită lui Le Drian atît de important încît să se încalce toate uzanțele diplomatice?
Ipoteza deja lansată, că șefa DNA a implorat sprijinul francezilor în scandalul în care capul său e aproape să cadă e cît se poate de viabilă.
Singurul lucru neclar e de ce a apelat pentru asta la ministrul francez de Externe, de care, aparent, nu o leagă nimic.
De ce nu a transmis rugămintea de a fi ajutată prin ambasadoarea franceză la București?

Răspunsul ar putea avea două componente, în opinia noastră.
Prima, că nu am avut de a face cu o rugăminte.
A doua, că e falsă ideea că Laura Kovesi nu are nimic în comun cu Le Drian.

Kovesi are foarte mult în comun cu el, de fapt.

Amîndoi au avut un rol uriaș în sprijinirea în momente grele a unui gigant francez, Airbus.

Să o luăm metodic.

Pînă anul trecut, actualul externist francez a fost, ani de zile, ministrul apărării.
În această calitate – poate și altele – el a dus o campanie susținută de sprijinire a Airbus, care a trecut în ultimii cîțiva ani prin anumite momente dificile.

Una dintre probleme a fost de ordin economic, mai ales în 2016, cînd una dintre marile componente ale consorțiului, divizia de elicoptere, a fost aproape în colaps.
A doua mare problemă s-a numit EADS, Airbus fiind, alături de Daimler, parte a companiei pomenite.

EADS a intrat în scandaluri uriașe de corupție, în ultimul deceniu, din cauza practicilor de șpăguire a unor oficiali în schimbul contractelor, și nu doar în România.

Putregaiul s-a extins atît de mult încît nemții de la Daimler și-au vîndut în 2013 participația, iar francezii au decis să schimbe numele EADS, în 2014, considerat prea compromis pentru a fi reabilitat, în Airbus. Șeful EADS, Tom Enders, a fost adus la cîrma companiei Airbus, iar următorul pas a fost decizia de a se debarasa de acțiunile deținute la EADS, la fel ca cei de la Daimler. Pentru că EADS devenise o emblemă a corupției, motiv pentru care în 2014 îi fusese schimbat și numele, în Airbus Group, din 2017 simplu Airbus.
Acum doi ani, presa relata că, deși Angela Merkel ar fi dorit ca EADS să fie vîndută germanilor de la Rheinmetall Grupul Düsseldorf, Tom Enders a negociat cu fondurile de investiţii americane Kohlberg Kravis Roberts-KKR şi CARLYLE. Anul trecut, în februarie, tranzacția s-a efectuat, finalmente, KKR plătind 1,1 miliarde euro pentru o parte consistentă a EADS.

În paralel cu aceste negocieri pentru vînzarea EADS, cei de la Airbus au negociat din greu și cu ministrul Le Drian.
Cu succes, am spune, pentru că acesta le-a pus în mînă în repetate rînduri contracte babane cu armata franceză. Anul trecut, presa din Hexagon scria chiar că Le Drian le-a făcut un cadou de adio – înainte a părăsi ministerul, devenind ulterior ministru de externe – celor de la Airbus, respectiv un contract de 190 de elicoptere. În martie, Le Drian a vizitat personal sediul Airbus din Marignane, Bouches-du-Rhone, unde a fost întîmpinat ”ca un prieten”, conform mass-media, de președintele diviziei, Guillaume Faury. În 2012, același Le Drian își exprima public regretele pentru eșecul fuziunii EADS-BAE Systems, semn că omul chiar punea suflet în afacerile Airbus. Să mai amintim că în octombrie 2016 Le Drian își anulase o vizită oficială în Polonia de nervi că că aceasta renunțase la o comandă masivă pentru Airbus?

El vizitase, în schimb, în 2015, sediul EADS din Toulouse, nu mult după rebrănduirea firmei, probabil pentru a da un semnal de încredere în viitorul acesteia.

Și acum, marea întrebare: oare ce impact ar fi avut detonarea internațională, de către DNA, a dosarului de corupție EADS, în ultimii 3-4 ani, cînd, așa cum am arătat mai sus, francezii au făcut eforturi să mențină prestigiul firmei pentru a o putea vinde cît mai avantajos și, totodată, pentru a nu crea probleme firmei Airbus? Anul trecut, reamintim, Austria a declanșat o anchetă de corupție în legătură cu Airbus, acuzată că a umflat un contract de avioane Eurofighter, între suspecți fiind și fostul șef al EADS, Tom Enders, dar și un român din Bacău. În plus, austriecii cer returnarea a aproape 200 de milioane de euro.

Fără îndoială, efectul ar fi fost devastator. Sufocată de mai multe anchete de corupție și cu probleme economice majore, Airbus ar fi putut rata vînzarea EADS și alte obiective.

Din fericire, cineva din România a avut grijă ca firma ”prietenă” a lui Le Drian să nu aibă nicio problemă de corupție la noi. Mai ales că orice problemă a Airbus s-ar fi spart în capul lui Le Drian, marele lor furnizor de contracte din bani publici.

Vînzarea EADS a mers șnur.

Acum, însă, acel ”cineva” are propriile probleme majore.
Cum să nu ceri sprijinul celui căruia i-ai dat o mînă de ajutor în momente grele?
Pentru ca ambasadoarea franceză să încalce uzanțele și să îi transmită ministrului Le Drian că e musai să o primească pe Kovesi, trebuie ca ea să fi știut că subiectul implică chestiuni extrem de grele.
Atît de grele încît nu e clar dacă Laura Kovesi o fi venit la întîlnire cu rugăminți sau, dimpotrivă, cu amenințări. (Bogdan Tiberiu Iacob)

PROFESORUL ION COJA:”EU N-AM COLABORAT CU SECURITATEA! NU M-A LASAT MAMA! SECURITATEA A COLABORAT CU MINE,UNEORI FARA CA EU SA STIU!”

15 apr.

Imagini pentru ion coja,securitatea,poze

 

„Eu n-am colaborat cu Securitatea! Nu m-a lăsat mama! Securitatea a colaborat însă cu mine, uneori fără ca eu să știu!”

Domnule profesor ION COJA, cum comentați faptul că numele domniei voastre apare pe lista celor care au colaborat înainte de 1990 cu DIE – Direcția de Informații Externe, listă publicată zilele trecute în revista „22”?

În primul rând, țin să fac o precizare foarte importantă: am un mare respect pentru românii, eventual și străinii, care au activat în cadrul DIE, care au făcut sau fac ori vor face spionaj și contraspionaj pentru România! Indiferent de regimul politic din România! Începând de pe vremea lui Ștefan cel Mare, când negustorul Damian, feciorul lui Manole Păr Negru, umbla prin Polonia și Ungaria cu afaceri de tot soiul, inclusiv cu culegerea de informații de care avea nevoie Măria Sa Vodă Ștefan!… Dacă numele meu este trecut pe o asemenea listă, de colaboratori ai DIE, eu mă simt onorat și, probabil, nu-i voi da în judecată pe cei care au făcut lista amintită. Am găsit pe această listă nume de prieteni și colegi pentru care am un mare respect!

Din păcate, lista este falsă, nu datează din 1985, ci este alcătuită de curând, cel mai probabil după ce a fost ales președinte al Academiei Române domnul Ion Aurel Pop. Căci domnul președinte al Academiei este ținta reală a acestei diversiuni criminale! Dumneata nu-ți poți da seama ce cutremur a produs această alegere la nivelul structurilor anti-românești care funcționează în România noastră cea de toate zilele. Am înregistrat satisfacția românilor de bună credință! Chiar la nivelul omului de rând! Cu toții am resimțit această alegere ca pe un semn că începe redresarea noastră națională! Personal, mi-am zis că în persoana domnului Ion Aurel Pop avem cel mai potrivit candidat pentru alegerile de la anul! Și am constatat că mulți români s-au gândit la fel! Inclusiv inamicii noștri, care au reușit până acum să plaseze în fruntea clasei politice nulități nocive ca Johannis, Emil Constantinescu etc. Alegerea în funcția de președinte al Academiei a unui om atât de potrivit ca dl ION AUREL POP pune în discuție însuși sistemul „de cadre” post-decembrist, întemeiat pe promovarea incompetenței, a indiferenței față de interesele naționale!

Da, am auzit și eu această interpretare și pare verosimilă.

Hai atunci să înregistrăm discuția noastră ca fiind momentul când se lansează candidatura lui ION AUREL POP la preșidenția României! Azi, 14 aprilie 2018! Moment istoric!

Aveți asentimentul domnului academician!

N-am cum să i-l cer, nu mă cunosc cu dînsul așa de bine! Dar faptul că ar putea fi cel mai valabil candidat la preșidenția Țării explică prezența sa pe lista respectivă! Proștii care au făcut-o s-au gândit că în felul acesta îl vor compromite! Rezultatul va fi invers! Măcar de ar fi adevărat!

Dar restul listei?!

Hai să ne înțelegem bine: dumneata ce vrei de la mine? Vrei să afli dacă „am fost sau nu am fost”! Despre mine pot să-ți vorbesc în deplină cunoștință a cazului! Despre ceilalți, pot să mă pronunț numai în principiu! Am făcut-o mai sus: Cinste lor!… Păcat însă că prezența mea pe lista cu pricina nu corespunde faptelor, nu este justificată! Un prieten, domnul R.F., mi-a dat o idee: lista respectivă nu cumva este suficientă ca să cer pensie de la DIE?… O să mă interesez! Numai că pare lucru ciudat, de-a dreptul iresposabil pentru un șef de servicii secrete, că cere lista colaboratorilor! La ce i-a trebuit?!… Una din două: ori lista e falsă, ori generalul DIE care a cerut-o de la subalterni era un dobitoc sau un trădător!… Pentru a se putea alcătui o asemenea listă se încălcau o mulțime de reguli ale „muncii conspirative”! Repet: lista a fost făcută de curând, luna trecută, nu în 1985! Întreb, în arhiva CNSAS mai există o asemenea listă cu numele a peste 200 de colaboratori?

Care este situația dumneavoastră? Ce interes au avut să vă pună pe această listă?

Nu pot eu să știu ce a fost în capul acelor nemernici! Și nici cine sunt acei nemernici! Pot să „dau cu presupusul” în zeci de feluri! Eu pot să-ți răspund la o singură întrebare: „domnule profesor ION COJA, ați fost sau nu?” Hai, întreabă-mă, nu te sfii!

Ați fost?

Nu, domne, nu! Nu am colaborat nici cu DIE, nici cu SIE, nici cu CIA sau KGB, Mossad sau GRU, și ce mai e pe acolo! E drept, DIE, adică Securitatea, pot spune că a colaborat cu mine, de cele mai multe ori fără ca eu să știu!

Asta cum vine?

Citește textul meu, e pe site, intitulat Biserica nu a colaborat cu Securitatea!, unde susțin că Securitatea, foarte probabil, a colaborat cu Biserica… Nu invers!

Lăsați Biserica, vorbiți-mi de ION COJA!…

Domnule coleg, eu am avut un meci, pe parcursul a mulți ani, cu EUROPA LIBERĂ. Am scris pe acest subiect câteva texte publicate după 1990. Meciul a început cu mulți înainte de 1985! Acest meci a avut o intensitate / miză așa de mare pentru mine încât i-am dedicat o carte, rămasă în manuscris! Vreo 400 de pagini! Am terminat-o în 1988-89, au venit evenimentele din decembrie, eram dispus să iert, am considerat că nu mai poate interesa pe nimeni acest subiect, am abandonat și cartea!… Dar acum, după acest episod cu „lista 22”, cred că e cazul să public acea carte măcar în două exemplare, pentru nepoatele mele! Să știe exact ce bunic au avut! Noroc cu nemernicii care au făcut lista. Nu și-au dat seama ce mare bine îmi fac! Eu eram dispus să las îngropat acest subiect! Sunt extrem de utili, de-a dreptul bine-făcători, dușmanii lipsiți de minte și de rușine

În meciul dumneavoastră cu Europa Liberă bănuiesc că „repriza” cu Gabriel Liiceanu este capitolul cel mai important?!

Nu! Capitolul cel mai interesant este capitolul cu Virgil Ierunca și Monica Lovinescu! Dar și capitolul Gabriel Liiceanu este un „meci” interesant. Eu am avut dovada că Liiceanu colabora cu Europa Liberă încă înainte de 1990, dar n-am spus o vorbă, ar fi însemnat să-l torn la Securitate. După 1990 am avut mărturia lui Pleșiță că Liiceanu colabora cu Europa Liberă având binecuvîntarea „organelor” de la București! Ceea ce nu ar fi grav, în principiu! Numai că Liiceanu și-a ieșit din rolul primit și a făcut un joc personal din această colaborare. Nu s-a preocupat să promoveze interesele românești, ale anticomunismului, ale democrației, ci a folosit microfonul Europei Libere, la al cărei microfon a avut acces liber, pentru a se răfui cu colegii de breaslă care nu dădeeau doi bani pe înseilările sale. Care, de pildă, cazul meu, făcuseră cronică „negativă” la capodopera liiceană localizată la Păltiniș! Din partea lui Liiceanu era un joc pervers și inegal: a scris un text rău de tot la adresa mea, l-a pus pe Gelu Ionescu să-l citească la microfonul Europei libere, știind bine că eu, din țară, nu-i pot răspune!…

Cunosc povestea, circulă pe Internet! Teribil de dezonorantă pentru un intelectual atât de fin!

Asta de unde ai scos-o, cu finețea?… Eh, te întreb, dumneata ce ai fi făcut în locul meu, când, în anul de grație 1983, în preajma Crăciunului, la Europa liberă cineva te înjură fără nicio îndreptățire, dar foarte convingător totuși pentru publicul neavizat în materie?

Aș fi cerut drept la replică!

Așa am și făcut: am scris un text în acest sens, l-am dat la „Luceafărul”, lui Mihai Ungheanu în mână, iar acesta, înainte de a-l citi, m-a avertizat: secția de propagandă a CC al PCR a dat ucaz pentru toată presa din RSR să nu mai intre în polemică cu Europa Liberă. Să se facă că nici nu există așa ceva!… O prostie monumentală! Toată țara asculta „Vocea” și „Europa”! Și dacă nimeni în țară nu-i contrazicea, nu-i punea la punct, toată lumea credea ce auzea! Credea inclusiv ce spunea un Gabriel Liiceanu prin interpuși! Iar Gabriel Liiceanu nu putea fi tras la răspundere de nimeni! Își lovea adversarii prin Europa liberă!

Ingenioasă schemă!

Nu?… Ticălosul de Liiceanu, îi mergea mintea și la asemenea escrocherii!… Am trimis textul meu, în replică la mizeriile pe care le-a debitat Liiceanu despre mine la micofonul Europei Libere, l-am trimis și la adresa de mai sus, adică la însăși cucoana Europa liberă! La însuși directorul de atunci. Parcă se numea Georgescu!… Pe scurt, las deoparte unele complicații, nici Europa nu mi-a recunscut dreptul la replică!… Eh, te întreb iar: dumneata ce ai fi făcut în locul meu, când mi se trântise ușa în nas și la București, și la Munchen? Concentrează-te, te rog!

Ce se mai putea face?

Eh, domnule, ține minte că nu ți-a trecut prin minte să faci ce am făcut eu în vara anului 1985(?)… Și acesta este un dat al problemei și al oricărei discuții despre numitul ION COJA: individul ăsta de cele mai multe ori / de foarte multe ori a făcut ceea ce nu a mai făcut nimeni! A făcut chiar și lingvistică așa cum n-a mai făcut-o alt lingvist! Literatura pe care a scris-o, este cam tot așa: fără asemănare, în paginile ei bune! În facultate, printre colegi și studenți, a circulat un cuvînt pe vremea mea: cojisme!… Se referea la intervențiile mele în adunările de partid pe facultate!… Nu puține erau aceste intervenții prin care mi se dusese buhul!… Am auzit prima oară acest cuvîntla doamna Elena Slave! A fost foarte importantă în cariera mea universitară!

Puteți da un exemplu de cojisme?

Păi, la o adunare de partid m-am înscris la cuvînt și am relatat întâmplarea prin care am descoperit că telefonul meu era ascultat de Securitate. Și am continuat: „Nu mă supăr! Mi se pare normal să ni se asculte telefonul! Din N motive!… Mi se pare însă anormal ca persoana care mă ascultă ce vorbesc eu la telefon să aibă un salariu mult mai mare decât al meu, cel ascultat!… Tovarășul acela trăiește pe seama mea, a dumneavoastră, iar nu invers!”

Sau, la altă adunare, când ni s-a prelucrat un material care le cerea membrilor de partid să fie vigilenți cu cei care propagă idei și aprecieri dușmănoase față de politica de partid și, dacă avem ocazia, să nu ezităm să informăm organele de securitate! Așa, de formă, la sfârșit, instructorul de partid a întrebat: aveți vreo întrebare, tovarăși? N-a avut nimeni de pus nicio întrebare, cu excepția – oarecum așteptată de studenți mai ales, a numitului autor consacrat de cojisme! Ridic mâna deci, chiar când se pregăteau să treacă la următorul subiect de pe ordinea de zi, se produce rumoarea care mă preceda de câte ori luam cuvîntul, o las să se stingă de la sine și continui cam așa: sunt foarte bucuros că am primit instrucțiunile care ne-au fost prezentate! Eu, de ani mulți, ca să nu zic dintotdeauna, am auzit în jurul meu persoane care rosteau aprecieri dușmănoase la adresa politicii noastre de partid și de stat!… Poate n-o să mă credeți, i-am auzit și pe unii colegi, colegi colegi, sunt câțiva dintre ei prezenți în această distinsă adunare, care au rostit și rostesc asemenea aprecieri dușmănoase la adresa noastră. Culmea este că azi chiar, cu un sfert de oră înainte de a se începe adunarea generală, în holul facultății, un grup de patru tovarăși făceau schimb de bancuri și alte măgării neprincipiale și nepartnicie!… Cei patru sunt aici, în sală, tovarăși!… Dacă nu mă credeți, le spun și numele! Nu mă rușinez! Ei să se rușineze!… Pe scurt: eu am făcut ce trebuia: de-a lungul anilor, încă din liceu, am notat cu acribie filologică totală, toate aceste insanități, cine ce a zis, unde și când! Am câteva caiete pline ochi de asemenea mărturii! Întrebarea care mă chinuie de ani de zile este ce naiba fac cu aceste caiete! Și iată că am aflat acum de la tovarășul care ne-a făcut instructajul, am aflat ce am de făcut eu sau ceilalți colegi care au adunat de-a lungul timpului asemenea mărturii: simplu ca bună ziua: le predăm la Securitate, stimați colegi, spre valorificare de către organele comptente!…

Înainte de a vă mulțumi pentru această soluție mântuitoare, îmi permiteți, tovarășe coleg, să vă semnalez totuși o omisiune din prezentarea făcută: bun, mergem la Securitate! Dar unde este Securitatea?… Eu cunosc bine două orașe: Constanța și Bucureștiul! Nu am găsit nicăieri vreo clădire, firește, mai impozantă, care să poarte această firmă. Am căutat-o, pot spune cu nesaț! Am întrebat și trecătorii: nu vă supărați, știți cumva unde este Capșa? Și mi s-au dat toate informațiile necesate! Dar unde este Circul? Universitatea? Gara de Nord? Etc! La fel! Când am întrebat însă unde este Securitatea, nu vă mai spun ce reacții am stârnit! Zeci de răspunsuri! De la „cum nu știi, domnule unde este Securitatea?! Faci pe fata mare?!” până la „Dumneata îți bagi joc de mine?!”… Dar nimeni nu m-a ajutat să găsesc sediul Securității! În această situație aflându-mă, mi-a trecut prin cap zilele trecute că de fapt Securitatea nu există, de vreme cu nu-i știe nimeni adresa!… Este o legendă, un mit urban, un zvon! O adiere!… Dar, dacă mă gândesc mai bine, așa cum am eu obiceiul, pot zice și altfel: dacă nu-i știe nimeni adresa, înseamnă că Securitatea este pretutindeni, este omni prezentă, cum zic teologii despre Sfântul Duh, că este la tot pasul!… Nu are adresă!”

Eh, ți-a plăcut?! Nota bene: partea cu Duhul Sfînt am băgat-o eu, acum, a lipsit din varianta originală!…

Știam povestea asta, a circulat la vremea respectivă, ce vreți să spuneți acum prin ea?

Păi nu mi-au plăcut niciodată platitudinile, conformismul, cărările călcate de toată lumea! Eu, de când mă știu, traversez strada pe unde vreau și pe unde îmi vine! Oricât ar fi circulația de agomerată!… N-aveam cum să mă bag și eu în povestea asta. Erau prea mulți în jurul meu pe care-i simțeam că se ocupă cu „notele informative”! Nu aș fi fost deloc original!… Măcar acest motiv și ar fi fost deajuns!… Mi-aduc aminte de o discuție cu Fănuș Neagu, când eu i-am povestit o întâmplare cu alți trei scriitori importanți, dintre care cineva turnase la securitate, iar eu mă întrebam care oare turnase dintre cei trei! Și Fănuș, cu o voce de stentor: „Toți trei, Ioane!”

Paranteză: Fănuș Neagu a scris romanul Frumoșii nebuni într-o primă variantă așa cum i-a venit lui, fără să țină seama de cenzură, de realitățile zilei. Apoi a scris o a doua variantă, bună pentru ochiul pătrunzător al cenzurii și al Securității, pe care a și publicat-o fără probleme. Prima variantă i-a dat-o fratelui meu spre păstrare și discreție, din sutele de prieteni pe care îi avea, numai în fratele meu a avut încredere! Era fratele meu, iar eu eram fratele lui! Certificat de autenticitate! Granție de onestitate! De onorabilitate! Frații Coja! Ehe!…

Revin la subiectul nostru: ce mai puteam face eu în situația fără ieșire în care mă aflam? Păi, dragul meu, știi ce am făcut? Nu-ți trece prin freză: am scris la Washington!

La …Washington?… Cui?

La Departamentul de stat , la patronii Europei Libere, la cei care-i plăteau pe Gelu Ionescu și Gabriel Liiceanu, și le-am spus: dacă sunteți oameni de onoare, cum vă știu eu dintotdeauna, nu se poate să acceptați comportamnetul salariaților dumneavoastră care s-au purat cu mine execrabil! Vă strică firma! Și le-am relatat cazul cu toate detaliile!… După 1990, am aflat de la Nicolae Stănișoară că Departamentul de Stat a făcut o anghetă care s-a lăsat cu sancțiuni! Oameni serioși! Eh, cum e corect: am colaborat cu Departamentul de Stat al USA sau acesta a colaborat cu mine?!

Dar e chiar extraordinar ce ați făcut!

Păstrează-ți cuvintele pentru ce urmează! A urmat o bombă care m-a uluit și pe mine!… Deci, am scris scrisoarea către Departamnetul de Stat al USA, am pus-o la poștă, recomandată cu confirmare de primire, și am început să aștept. După câteva zile, sună cineva la ușa apartamenului meu. Deschid, un necunoscut. Zice: vă deranjez în legătură cu scrisoarea pe care ați trimis-o de curând în străinătate! Vă informez că adresa pusă de dumneavoastră era greșită! Noi vă recomandăm să trimiteți scrisoarea dumneavoastră la adresa aceasta: și mi-a înmânat o foaie pe care erau trecute patru adrese… Trimiteți la toate cele patru adrese!… Ce zici?

Asta e chiar nemaipomenit!

Eh, te întreb: am colaborat eu cu Securitatea sau Securitatea s-a băgat într-o acțiune strict a mea și m-a susținut, adică a colaborat cu mine? …M-am intersectat de mai multe ori cu Securitatea și totdeauna a fost vorba de acțiuni a căror inițiativă mi-a aparținut, am scontat uneori pe intervenția Securității și de câteva ori această intervenție s-a produs la timp. De câteva ori am rămas cu regretul că m-am încrezut prea tare! Dacă vrei exemple, sunt mai multe în legătură cu activitățile mele, din proprie inițiativă pornite, în legătură cu iredentismul maghiar! Eu n-am avut nevoie să fiu angajat și plătit ca să-mi fac datoria de bun român! Eu am lucrat de capul meu în folosul Neamului!

Bunăoară, la un moment dat Ceaușescu a dat ordin să se publice ceva, o carte, care să răspundă propagandei bozgorești! Așa a apărut cartea lui Dumitru Mărtinaș despre ceangăi! Cartea fusese scrisă în urmă cu vreo 20 de ani, zăcuse pe la mai multe redacții, eu am dat de ea întâmplător, am pus-o la punct împreună cu preotul filolog Vasile Maria Ungureanu, și ne rugam de directorul Editurii Științifice să publice cartea, iar acesta ne tot amâna! În acest context intervine ordinul lui Ceaușescu… Desigur, Securitatea s-a implicat imediat în apariția cărții, nu mi-am dat seama imediat. Când mi-am dat seama, le-am semnalat comportamentul suspect al lui Dulea, cenzorul de atunci al cărților noastre. Fusesem făcut atent că la mai multe librării din București persoane neidentificate se prezentaseră și cumpăraseră întreg stocul de cărți. Dulea, în mod vizibil, fusese deranjat că-i dau această informație! Nici cu Securitatea nu mi-a fost rușine: n-au făcut nimic!… N-au colaborat! Au executat ordinul lui Ceaușescu, dar n-au pus umărul!… N-au pus suflet! Au făcut treabă de mântuială!…

Nu-mi place ideea că aș fi fost „colaborator”! Că pritoceau ei un plan, o acțiune, și pe urmă îmi dădeau mie ordin ce să fac! N-am primit toată viața mea de la nimeni vreun ordin! În afară de clasicul și inevitabilul „Culcat! Sculat!”

…Îți mai dau una și ne oprim: în 1977, în plin scandal Paul Goma, deștepții de la Securitate fac o mare boacănă: o percheziție acasă la Petre Țuțea, ridică toate foile, iar pe Țuțea îl țin la Securitate până a doua zi. Putea să facă bietul om un infarct, ceva… Nu s-au gândit idioții!Când iese de la ei, Țuțea mi-a dat telefon și mi-a cerut să trec pe la el! Mi-a povestit tot ce a pățit, iar faptul că-i confiscaseră toate manuscrisele l-a comentat de-o manieră memorabilă: Le mulțumesc că mi-au făcut acest serviciu. Mă obligă astfel să rescriu în 300 de pagini cele 1000 de foi confiscate! Prea mă lățisem ca o pomană armenească! De capul meu n-aș fi făcut-o! Mulțumesc din inimă Partidului!

Iar eu ce am făcut? Dumneata ce ai fi făcut în locul meu, ca simplu cetățean?

Îi înjuram și…

Nu rezolvi nimic cu înjurăturile!… Eu am făcut un memoriu la Ceaușescu, în care reclamam abuzul și îi ceream lui Ceaușescu, pe un ton imperativ, să se îngrijească de soarta manuscriselor lui Țuțea. Aparțin patrimoniului național!… Eh, ce zici?! Am colaborat cu securitatea? Prin memoriile depuse la Ceaușescu probabil?

Până aicia nu! Să vedem mai departe!

Mai departe, adică după câteva săptămâni, mă trezec că se invită la mine un tovarăș, care se prezintă ca ofițer de securitate, licențiat în filosofie! Mi-a spus că „răspunde” de manuscrisele lui Petre Țuțea, aflate în custodia Securității, le-a citit, că a citit și memoriul meu și vrea să mă întrebe dacă e chiar așa cu valoarea națională a manuscriselor …țuțuiene. Eu i-am răspuns că nu contează nici ce cred eu, nici ce crede dînsul, care, în mod vizibil, nu dădea multe parale pe acele manuscrise! Dar dumnealui avea obligația să poarte de grijă acelor manuscrise!… Sigur, am mai dat eu cu gura, dar cam asta a fost discuția! Cum o încadrezi? La „colaborare” cu Securitate?!… Se poate spune și așa, că i-am ajutat să nu facă o prostie și mai mare! Da, ar fi trebuit să-mi mulțumească pentru asta!… Și cum mi-au mulțumit?! Din 1969, până în 1989, nu mi-au mai dat pașaport, deși făceam cerere an de an, la invitația unor prieteni constănțeni stabiliți legal în Occident!…

În 1969 cum ați primit pașaport?

Grație unui grup de studenți, din trupa „Podul”, care au pus în scenă o piesă a mea, Adio, Julieta, adio!…pe care au prezentat-o la un fetival de teatru studențesc, din Franța, la Nancy. După aceea, vreme de 15 ani, eu le-am stat în gât!… Deh! Era o formă de colaborare.

Și totuși, în atâția ani nu vi s-a propus niciodată să colaborați!

Cum să nu?! La valoarea mea!… Uite cum a fost: în fiecare an noi primeam la catedră o hârtie, un soi de ofertă pentru cei care doreau să predea limba română în străinătate! Am făcut de câteva ori cererea respectivă, fără niciun succes! Decanul mi-a explicat că n-am nicio șansă câtă vreme nu sunt însurat! …La un moment dat sunt chemat la Centrul Universitar și mi se spune că cererea mea a fost aprobată, la toamnă voi pleca la catedră, încă nu este stabilit unde, dar voi pleca!… Povestea este ceva mai lungă și cu momentele ei comice. Încerc să rezum! Când mi s-a pus chestiunea de încredere, a colaborării, răspunsul meu a fost spontan și net: „Nu, nu mă lasă mama”! Eh! Te așteptai la un asemenea răspuns!

Nici vorbă! Nu-mi vine să cred!

Nici eu n-aș crede, dar n-am încotro: am fost de față!…

Și cum adică „nu mă lasă mama”!

Păi tolomacul care venise să discute cu mine, de la serviciul de cadre al Securității, și-a închipuit că eu țin morțiș să plec să predau în străinătate ca să rămân pe acolo!… Nici vorbă! Așa cum îi spusesem de la bun început, dar nu m-a crezut nenorocitul, eu țineam să merg în Occident având în cap un vast program-proiect de propagandă culturală românească! Îl țin minte și acum! Or, oferta lor nu mi se potrivea deloc: urma să plec prin căsătorie cu o englezoaică!… Nu știu ce importanță avea pentru Securitate cucoana aceea!… Și i-am răspuns prompt, cu toată seriozitatea: nu mă lasă mama!…

Memorabilă vorbă!

Între noi fie vorba, m-aș fi făcut de rîs în toată Constanța dacă mă însuram cu nasoala aia! Dar ce era sigur pentru mine era că maică-mea aștepta de la mine să mă însor cu o fată de prin Mărginimea Sibiului, era oful ei! L-a acceptat pe ginere-su, oltean din Brezoi, pe noră-sa, din Moldova! Dar o englezoaică care nici măcar nu arăta a englezoaică, cum să-i aduc eu în casă așa arătare?! M-am simțit jignit! Tovarășii de la Secure greșiseră profund față de mine și nu arătaseră nicio compatibilitate cu „serviciile de inteligență” când și-au trimis ca reprezentant un imbecil ca tovarășul Marinescu! După ani de zile, după 1990, am cunoscut ofițeri SIE, cu vechime în DIE, niște gentlemani! Dacă trimiteau un asemenea „securist” să mă racoleze, sigur ar fi avut alt discurs de promovare a produsului, iar eu e foarte probabil că aș fi avut alt răspuns.

Acel răspuns sunt sigur că nu ar fi fost atât de memorabil!… „Nu mă lasă mama!” E fantastic! E glorios!

Să nu exagerăm!

În concluzie: vă pare rău că n-ați acceptat!

Deseori!… Dacă aș fi avut de partea mea „structurile de putere” e foarte probabil că din interiorul lor aș fi acționat să nu trădeze nimeni nici înainte, nici după 1990! Riscul ar fi fost mare, dar nu m-aș fi dat deoparte! N-aș fi reușit decât într-o mică măsură, îmi dau seama! Da, mi-ar fi plăcut o confruntare sau o colaborare, de ce nu?!, la acest nivel, al inteligenței, cu rușii, ungurii, evreii, americanii, adică aș fi fost mai util Țării dacă ajungeam în SIE, dar nu ca să primesc ordine idioate, ci ca să făuresc strategii într-adevăr inteligente, necesare în lupta de supraviețuire! După 1990 am cunoscut mulți colonei și generali din Securitate, din SIE. Mulți m-au impresionat ca oameni, ca profesioniști! Firește, nu toți!… Mi-ar fi plăcut să fiu în DIE, cel mai bine m-aș fi descurcat ca șef al compartimentului „strategie și concepții”.

Țin însă să adaug ceva extrem de important, un lucru care nu s-a mai spus! Se știe care era practica în România Socialistă cu raportările către „organele de conducere”! Acele raportări false, strident mincinoase, care numai pe Ceaușescu îl mai mințeau! Năravul acesta nu putea să nu se extindă și în munca „organelor de securitate”! Eu, de pildă, eram în vizorul Securității de ani buni! Fusesem anchetat de colonelul Wagner și subalternii săi, mai fusese episodul Țuțea din 1977, iar următoarea intersectare cu Securitatea a fost în 1986, când am trimis scrisoarea la Departamentul de Stat. Ar fi fost o raportare falsă „a producției de grâu la hectar” să se spună în 1985 că era vorba de o colaborare între mine și Securitate. Documentele din arhiva securității nu trebuie luate ca adevăruri garantate! Au fost și printre securiști potlogari și mincinoși, corupți, trădători nu mai zic!…

Alte detalii se pot găsi pe site-ul meu, în textele care vehiculează cuvîntul Securitate, dar mai ales în cartea Până la capăt, în manuscris, pe care promit s-o public peste rând. Eu uitasem de ea! O voi digitaliza cât de curând și o voi pune pe site! N-am încotro și-i urez lui Gabriel Liiceanu să-i dea Dumnezeu zile să apuce să citească cartea în care este personaj!… Poate îmi trimite o poză, pentru copertă! Cred că se va simți bine în această postură! Să nu uit: despre intersectările mele cu Securitatea am povestit și-n câteva cărți deja tipărite. În Șeitanii, în Marele Manipulator… Voi reveni asupra subiectului, care se poate intitula și Decepții și satisfacții în relația cu Securitatea română! Pe curând, deci!

                                                                                                                       A consemnat Nikita Vancea

SURSA:http://justitiarul.ro/

DESPRE PILONII DE PENSIE PE INTELESUL TUTUROR!

15 apr.

                          Pensii private şi iluzii Beneficiind de o […]

 

                        Pensii private şi iluzii

Beneficiind de o campanie PR agresivă (probabil bine finanţată deoarece la mijloc sunt o grămadă de bani), cei din „industria” pensiilor private, vânează orice mişcare a Guvernului care le-ar putea ştirbi ceva din purcoiul de bani pe care îl păstoresc. Pentru a elimina confuziile o să mă opresc astăzi asupra acestui domeniu deoarece sunt extrem de multe petarde împrăştiate de către cei interesaţi.

Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegeţi este acela că domeniul pensiilor private este unul nu prea privat în sensul adevărat al cuvântului. S-o luăm cu începutul: ce înseamnă o afacere privată? Înseamnă că eu mă apuc să produc ceva sau să ofer un serviciu şi, de asemenea, că mă apuc să vând ceea ce fac altora. Atât produsul, cât şi clienţii mei sunt un efect al eforturilor proprii, eforturi care sunt răsplătite prin profitul pe care-l încasez.

Cum funcţionează pensiile private? Nişte băieţi aleşi pe sprânceană primesc cu regularitate bani de la stat (o fracţiune din contribuţia obligatorie la fondul de pensie) pe care trebuie să-i plaseze în ceva active şi să-i gestioneze. În urma acestei operaţiuni (clasice pentru un fond de investiţii), băieţii care administrează pensiile obligatorii private, încasează nişte bani cu regularitate (comisioanele de gestionare). Cu alte cuvinte, ăştia nu fac mare lucru pentru atragerea clienţilor şi pentru colectarea banilor de la ei. Statul e cel care colectează banii şi le face viramentele sumelor cu borderoul de rigoare în spate. Fiecare intrare de bani trebuie plasată conform unui algoritm. Chestia e de-o banalitate crasă, chiar şi o maimuţă antrenată putând să facă ceea ce fac marii specialişti din pensiile private. La sfârşitul fiecărei luni, pentru intensa muncă depusă, băieţii deştepţi ai pensiilor private îşi trag comisioanele de administrare. De unde-şi trag ei banii ăştia? Fix din contribuţiile pentru pensie ale fraierilor. Tradus, întreaga afacere arată aşa: statul îţi dă clienţii (contribuabilii), îţi colectează banii şi ţi-i trimite însoţiţi de borderou, iar tu n-ai de făcut decât două operaţiuni: plasamentul care e standard şi încasarea comisionului de administrare. Trai neneacă! Mai mult, clienţii ăştia sunt captivi în sistemul de pensii private pe termen lung, mai precis pe întreaga lor viaţă activă! Ţi-i dă statul pe tavă! Ce-i privat în afacerea asta? Priviţi cu atenţie şi veţi înţelege că, în realitate, este o suveică având ca scop extorcarea fondului de pensie.

Singurele fonduri private sunt cele din Pilonul 3, dar nici acelea nu sunt complet private deoarece statul dă o scutire de impozit pentru o anumită componentă a contribuţiei (400 EUR pe an, dacă nu mă înşel), iar prin legislaţie facilitează viramentul la fondurile care administrează aceste pensii.

Şi-acum hai să vedem care-i raportul dintre pensiile de stat private (Pilonul 2) şi cele cu adevărat private (Pilonul 3). În timp ce la Pilonul 2 (adică cei duşi cu japca la privat) avem aproape 6 milioane de participanţi şi un activ total de aproape 12 miliarde lei, la Pilonul 3 avem doar puţin peste 300 mii de participanţi şi un activ total de 712 milioane lei! Da, aţi citit bine! Pilonul 3 – adică afacerea cu adevărat privată – are doar 5% aderenţi faţă de Pilonul 2, iar în ceea ce priveşte activele aproape 6%! Putem lesne deduce că din purcoiul de participanţi la Pilonul 2, doar vreo 5% ar fi dornici de pensie privată. Restul de 95% sunt aduşi de stat cu japca. Vă imaginaţi totuşi că nişte băieţi deştepţi au pus mâna pe 11 miliarde (sumă care creşte continuu încă vreo 20 de ani şi din care, în această perioadă, nimeni nu scoate niciun şfanţ), bani pe care-i taxează cu regularitate lună de lună? Ia calculaţi cât încasează un şmecher de-ăsta lunar doar pentru că le face „asiguraţilor” privilegiul de-a sta cu curul pe scaun!

Ţinând cont de faptul că tot ceea ce înseamnă Pilonul 2 e, în realitate, o afacere a statului, trebuie să înţelegem că naţionalizarea sa e o chestie cât se poate de normală, care oricum nu poate fi contestată de nimeni. Într-o ţară normală, cred totuşi că o autoritate ar trebui să investigheze cum de-au ajuns nişte băieţi inteligenţi s-o pună de-o asemenea schemă şmecheră? Totuşi, se încasează nişte sume imense pentru nişte operaţiuni destul de rudimentare.

Cu toate acestea, în ceea ce ne priveşte, nici nu se pune problema naţionalizării pensiilor private, aşa cum au făcut-o ungurii sau polonezii. Nu! Ministerul de Finanţe îşi propune doar să dea posibilitatea participanţilor să aleagă dacă vor să rămână la stat sau să cotizeze în continuare la băieţii deştepţi. Deci ce-şi propune statul român? Repet: doar să le dea posibilitatea oamenilor să aleagă dacă vor cu japca la privat sau vor să rămână tot la stat. Atât! De-aici a venit o întreagă nebunie în media. Toate suneriile pământului au început să sfârâie că se naţionalizează „că comuniştii” s,.a.m.d..  Văzând aceste isterii cred că ar trebui să se dea şi o lege a transparenţei operaţiunilor de PR. Asta pentru ca publicul să fie conştient atunci când vede un isterizat de tip cetepistic la TV că sursa lui de finanţare e direct proporţională cu gradul de influenţare a proştilor care i se uită-n gură.

Revenind la pensii, partea proastă pe care-o face Ministerul de Finanţe este aceea că amestecă aiurea lucrurile. Din punctul meu de vedere, n-ar trebui ca cei de la MF să le solicite participanţilor să rămână cu toată contribuţia la Pilonul 1, ci să-şi facă un fond de tip Pilonul 2 care să aibă ca plan investiţional doar finanţarea statului. Astfel întregul activ ar fi garantat 100%, gestionarea ar fi simplă, iar statul n-ar încasa comision de administrare. În acest fel n-ar fi probleme de autorizare, iar istericii de serviciu n-ar avea de ce să se mai plângă.

                                                                                                                                          Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

INA WROLDSEN – SEA!

15 apr.

MILEY CYRUS – BAD MOOD!

15 apr.

%d blogeri au apreciat asta: