În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă de Nicolae Ceaușescu.

Ziua de 23 aprilie a intrat în istorie ca dată a declarării încheierii oficiale a procesului de colectivizare a agriculturii în România.
„Rezultatul pe termen lung al acestui proces a fost smulgerea țăranului din cadrele ancestrale ale existenței sale, întemeiate pe ritmurile cosmice și ciclurile naturii, anihilarea atașamentului pentru pământ și oricărui spirit de inițiativă și competiție, exterminarea elitelor satului sau, în cel mai blând caz, marginalizarea înjositoare a acestora”, se scrie pe muzeulrezistentei.ro.
Colectivizarea a fost înfăptuită cu prețul a zeci de mii de victime din rândul țăranilor fruntași de la sate, executați sumar, împușcați în timpul răscoalelor locale, arestați și exterminați la Canalul Dunăre- Marea Neagră și în alte lagăre, ori uciși în timpul anchetelor.
Colectivizarea a fost, în fapt, o confiscare de către statul totalitar a proprietăților agricole private și comasarea lor în gospodării colective.
De la declanșarea sa, procesul de colectivizare a întâmpinat rezistența dârză a țăranilor – nu doar a celor înstăriți, dar chiar și a celor săraci în mare parte.
Aceștia s-au răsculat, încă din 1949, în nordul Moldovei și în Transilvania, iar ulterior în județele Vlașca, Teleorman, Vrancea, Tecuci, Galați, Bacău, Constanța, Tulcea etc.
Trupele de Securitate și Miliție, brațele înarmate ale Partidului Comunist, au reprimat cu arma țăranii răsculați.
În județul Vrancea, reprimarea răscoalei din Vadu-Roșca a fost condusă personal de Nicolae Ceaușescu, pe atunci șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate, având grad de general-locotenent, care a ordonat foc de mitralieră asupra țăranilor, ucigând 9 și rănind peste 50.
Intre 1 septembrie 1948 și 7 noiembrie 1949, Securitatea reținuse 23.597 de persoane, 10.152 de țărani (4.518 de mijlocași, 2.979 de săraci, 2.655 de chiaburi), iar între 1951 și 1952, Ministerul Afacerilor Interne efectuase în rândurile țăranilor un număr de 34.738 de arestări.

Dintre aceștia, 22.088 erau chiaburi, 7.226 aveau gospodărie mijlocie, iar 5.504, gospodărie mică.

Istoricul Dennis Deletant aproximează la 80.000 numărul taranilor trimisi in puscarii , dintre care 30.000 ar fi fost judecați public.

Cele mai cunoscute astfel de reacții violente din partea țăranilor au fost cele din județele Bihor, Arad, Suceava (1949), Giurgiu (1950), Vrancea și Argeș (1960), Olt (1961), Dâmbovița (1962).

Colectivizarea țăranilor din România a învins, orașele au fost sufocate de oameni veniți în cautarea unei vieți mai bune, iar satul românesc a început să moară.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a sărbătorit încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, prin organizarea unei plenare speciale a CC al PMR la 23-25 aprilie 1962, dar și la sesiunea specială a MAN în București, la 27-30 aprilie 1962, la care au participat 11.000 de țărani, numărul țăranilor invitați fiind o aluzie la numărul victimelor Răscoalei din 1907.