ELEFANTUL DIN SIBIU MUTUNKHAMON IN MAGAZINUL DE PORTELANURI POLITICE!

 

  Mi-a devenit clar, foarte curând după alegerile prezidenţiale din 2014, faptul că între lucrurile (oricum, puţine…) care îl caracterizează pe Klaus Werner Iohannis nu se regăsesc inteligenţa, ştiinţa de carte şi cultura. Dar nu mi-aş fi imaginat că navetistul internaţional, temporar chiriaş la Cotroceni, poate atinge asemenea culmi ale ignoranţei, stupidităţii şi chiar iresponsabilităţii pe care le-a demonstrat cu asupră de măsură în aceste ultime zile.

Primul lucru la care aş dori să mă refer este halucinantul său „comunicat important pentru ţară”, pe care îl redau integral:

„Bună ziua!

Ar fi trebuit să am o întâlnire la ora 11:00 cu doamna Dăncilă. Acea întâlnire nu s-a mai ţinut, dar asta nu are nicio importanță și nu schimbă cu nimic lucrurile pe care oricum am intenționat să le comunic astăzi românilor.

Întâlnirea urma să aibă ca temă centrală conflictul între Guvern și PSD, pe de o parte, și Banca Națională, pe cealaltă parte. Asupra acestor chestiuni m-am mai exprimat și vreau doar să repet două lucruri.

Rolul Băncii Naționale a României este unul foarte clar determinat și calitatea principală a Băncii Naționale a României este independența ei față de voința politică, față de Guvern și față de alte autorități ale statului. Este foarte evident că PSD pune sub semnul întrebării și chestionează această independență. Acest lucru s-a putut vedea din declarațiile unor personaje din conducerea PSD și mă îngrijorează.

BNR nu poate să fie acaparat politic de PSD. BNR trebuie să rămână independent, pentru a putea pune în practică o politică independentă în interesul României.

A doua chestiune. Chiar și așa, este de dorit ca politicile BNR și politicile guvernului să fie într-o măsură rezonabilă corelate – asta înseamnă discutate.

Pentru că, evident, nu s-a întâmplat acest lucru, am dorit să mediez între ei. Doamna Dăncilă nu a înțeles acest lucru.

Săptămâna trecută în Guvern s-a discutat un document secret, un memorandum secret pe politică externă. Asta a fost o mare greșeală, fiindcă în chestiuni de politică externă, dacă vorbim de documente secrete, care, evident, sunt sensibile – altfel nu ar avea de ce să fie secrete – trebuia să fie consultat Președintele, lucru care nu s-a întâmplat.

În Constituție, în toate deciziile Curții Constituționale, în practica politică din România, se statuează și se știe că este nevoie, în interesul României, nu în interesul altcuiva, de o consultare instituțională între Premier și Președinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular, ca autoritățile publice să colaboreze loial.

Aceste lucruri și aceste nevoi ale statului nu au fost înțelese de doamna Dăncilă.

Pe data de 29 ianuarie 2018, doamna Dăncilă zicea așa: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Este jurământul pe care îl depunem noi, care obținem și îndeplinim după aceea demnități publice.

Asta înseamnă nu doar că se respectă ad-literam Constituția, legile țării. Asta înseamnă și că se respectă principiul colaborării loiale, că se respectă nevoia de consultare în interesul statului român între Președinte și Prim-ministru, că se respectă deciziile Curții Constituționale, toate aceste în interesul României și al românilor. Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid.

Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă.

După cum am spus, pe 29 ianuarie Guvernul a fost investit. Au trecut aproximativ 3 luni de atunci, 3 luni după care pot să trag o concluzie.

Doamna Dăncilă nu face față poziției de Prim-ministru al României și transformă astfel guvernul într-o vulnerabilitate pentru România.

De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de Prim-ministru al României.

Vă mulțumesc!”

Mi se par necesare câteva observaţii.

Spune dl Klaus Werner Iohannis:

„Rolul Băncii Naționale a României este unul foarte clar determinat și calitatea principală a Băncii Naționale a României este independența ei față de voința politică, față de Guvern și față de alte autorități ale statului. Este foarte evident că PSD pune sub semnul întrebării și chestionează această independență. Acest lucru s-a putut vedea din declarațiile unor personaje din conducerea PSD și mă îngrijorează.”

Toate ar fi bune şi frumoase dacă navetistul, mai nou şi biciclist, ar spune lucrurile clar şi până la capăt. Este foarte grav că pe domnul care se crede preşedintele României şi al „românilor”, cum văd că s-a obişnuit să spună (mă şi mir cum, când şi de ce a renunţat la exprimarea, dublu grotescă în cazul dumnealui, de  „românii mei”!) este îngrijorat, zice domnia sa,  de o pretinsă încercare de punere sub semnul îndoielii a “independenţei BNR faţă de politică, de guvern şi de alte autorităţi ale statului”. Sunt nevoit eu să fac o precizare pe care care dl KW o evită mult prea şmechereşte. Este vorba de independenţa faţă de politica interesului naţional românesc, de guvernul şi autorităţile statului român, pe care instituţia la care se referă, prin, însăşi titulatura sa, Banca Naţională a României, ar trebui, totuşi, să le slujească.

S-ar cuveni să-l întrebăm pe dl KWI de ce nu-l deranjează subordonarea totală a instituţiei din strada Lipscani, în mandatul etern al lui Mugur Isărescu, faţă de interese străine României şi faţă de instituţii din afara graniţelor ţării pe care dumnealui se face că o conduce (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Centrală Europeană şi, mai ales, Banca Internaţională a Reglementărilor de la Basel. Şi nu numai…).

În al doilea rând, pentru că tot mai zice dl KWI:

„A doua chestiune. Chiar și așa, este de dorit ca politicile BNR și politicile guvernului să fie într-o măsură rezonabilă corelate – asta înseamnă discutate“.

De discutat, ele s-au încercat a fi discutate, şi încă în repetate rânduri, între diferite guverne postdecembriste şi dl Isărescu, mai de neclintit din fotoliul de guvernator chiar şi decât mumia lui Lenin din Piaţa Roşie. Numai că degeaba. Pentru că domnul Isărescu răspunde la alte butoane decât cele româneşti. Asta, pe de o parte. În al doilea rând, fiindcă o discuţie tehnică (pe teme financiare) cu domnul în cauză este în mare măsură inutilă, dat fiind că domnia sa este un strălucit mediocru ca economist, motiv pentru care i-ar fi greu să înţeleagă multe dintre lucrurile care ar trebui discutate între un guvern şi o Bancă cu adevărat Naţională! (Pentru cei care ar putea să pună sub semnul îndoielii unele dintre afirmaţiile mele, este suficient să indic o sursă bibliografică. Volumul-dialog al fostului prim ministru al României, Nicolae Văcăroiu, cu jurnalistul Gheorghe Smeoreanu, „România-jocuri de interese”, în care fostul premier român afirmă textual: „În perioada guvernării, eu m-am confruntat cu alte două guverne: guvernul FPS şi guvernul Băncii Naţionale!”)

Zice în continuarea comunicatului său dl KWI:

„În Constituție, în toate deciziile Curții Constituționale, în practica politică din România, se statuează și se știe că este nevoie, în interesul României, nu în interesul altcuiva, de o consultare instituțională între Premier și Președinte, că este nevoie, în interesul României, nu în interesul cuiva particular, ca autoritățile publice să colaboreze loial.

Aceste lucruri și aceste nevoi ale statului nu au fost înțelese de doamna Dăncilă.”

Având în vedere toate antecedentele sale de când a devenit (aşa cum a devenit şi, poate mai curând decât s-ar aştepta domnia sa, s-ar putea să aflăm cât de constituţional, legal şi îndreptăţit…) preşedinte, postura de moralizator i se potriveşte dlui KWI încă şi mai puţin decât chelului tichia de mărgăritar.

Oare atunci când, în seara de ianuarie 2017, abia întors din naveta săptămânală la Sibiu, înveşmântat în celebra geacă roşie (în acel context, culoare ostentativ bolşevic-trotzki-stă!) s-a aşezat în fruntea unei demonstraţii politice, strident antiguvernamentală (tocmai dumnealui, preşedintele echidistant şi mediator!), şi încă în circumstanţe agravante, demonstraţia fiind neautorizată, deci ilegală, dl KWI „colabora instituţional” cu guvernul şi dădea suprema probă de „colaborare loială” între autorităţile publice?

Sau atunci când folosea tribuna palatului prezidenţial şi transmisiunea televizată în direct, în 23 ianuarie, (că pe 24 avea programată o excursie externă plătită din bani publici!), într-o ceremonie menită să aniverseze (deşi după mintea şi incultura sa şi a consilierilor care-i însăilează cuvântările a denumit-o „comemorare”) Unirea de la 1859, se referea la majoritatea parlamentară, la conducerea celor două camere şi a guvernului cu apelativul de „o gaşcă de penali”, acesta era modelul de „conlucrare loială între autorităţile statului” pe care-l propunea, oricum cu totul altul decât cel pe care-l pretinde astăzi? (Ca să nu mai spun că expresia suna grotesc în gura „primului şi multiplului penal al ţării”, judecând după două sentinţe definitive şi irevocabile a două Curţi de Apel din România, pronunţate cu domnia sa în funcţia de preşedinteal ţării, care spun negru pe alb că dumnealui şi consoarta au dobândit ilegal şi nelegitim o proprietate ca beneficiari ai unui certificat de moştenitor despre care ştiau precis că este fals, consoarta şi soacra participând activ la fabricarea falsului! Plus încă cel puţin un dosar penal vechi întocmit pentru alte matrapazlâcuri comise pe vremea când era primar, de care a fost scăpat de PÎCJ şi DNA prin abile disjungeri şi prin plimbarea diverselor secţiuni ale dosarului ca urmare a unor pretinse declinări de competenţe între diverse unităţi de parchet, până când a intervenit prescrierea în cauză, nu o sentinţă definitivă şi irevocabilă a unei instanţe care să dovedească cum că dl KW nu ar fi un infractor!)

Şi dacă tot e vorba de conlucrare şi colaborare, poate că ne spune dl KWI de câte ori de când e poreşedinte, înainte de a pleca la Bruxelles la şedinţe ale Comisiei sau Consiliului Uniunii Europene a propus parlamentului un proiect de mandat, care să fie discutat şi aprobat şi de câte ori, la întoarcere, s-a prezentat în faţa parlamentului pentru a raporta despre modul în care şi-a îndeplinit mandatul.

Sau despre ce colaborare loială între Guvern şi Preşedinţie poate fi vorba atunci când ministrul justiţiei, sub a cărui îndrumare, zice Constituţia, lucrează parchetele în România, propune revocarea din funcţie a mult şi preadecoratei (de guverne şi ambasade străine…) şefe a DNA, iar domnia sa refuză ţâfnos şi arogant. Nu de alta, dar văd că dl KW vorbeşte , senin, de respectarea Constituţiei, a deciziilor Curţii Constituţionale (a propos, una dintre aceste decizii, zice tot Constituţia, obligatorii şi general valabile, spune că multdecorata a încălcat Constituţia prin refuzul repetat de a se prezenta în faţa unei comisii parlamentare, lucru prin el însuşi suficient pentru a justifica cu vârf şi îndesat revocarea din funcţia publică!)

Şi pentru că tot a invocat şi a şi înserat în comunicatul domniei sale textul jurământului depus de miniştrii guvernului, inclusiv de premier, la Palatul Cotroceni, chiar domnia sa recunoaşte şi pare a-şi aminti  că a depus acelaşi jurămâmt, cu acelaşi text. Spre deosebire de miniştri, domnia sa l-a depus în faţa parlamentului. Ceea ce vorbeşte, pentru cine are creier şi capacitatea de a înţelege, care este relaţia instituţională şi loială, de această dată între preşedinte şi parlament. Obligaţia preşedintelui de a depune jurământul în faţa parlamentului dovedind, CONSTITUŢIONAL, care dintre puterile dintr-un stat democratic este puterea predominantă. (Mai ales că preşedintele în sine nu este o putere în stat, ci doar o parte a unei puteri, puterea executiva.)

 Câteva observaţii mai doresc să fac, strict legate de subiectul de fapt al crizei penibile de (inexistentă) autoritate a dlui KW, pe care jurnalişti pârâţi s-au grăbit să o denumească… criza politică din România (!!!)

În primul rând, nu e vorba de nicio criză politică, fiindcă, din punct de vedere constituţional, preşedintele nu are nicio competenţă de a demite premierul. Iar afirmaţia cu “retragerea încrederii” e, pur şi simplu, o glumă proastă. Cum ar fi o fiţă jenantă de menajeră cum că îi retrage doamnei casei în care face curăţenie calitatea de soţie a proprietarului!

S-ar zice, cum spuneam ceva mai devreme, că dl KW nu poate “retrage încrederea” nici măcar penibililor din administraţia în moţul căreia încă tronează, care îl fac să comemoreze atunci când ar trebui aniversat!

Mult mai îngrijorător şi ceva care, de această dată, nu mai lasă loc la glume, este atunci când dl KWI derapează grav şi face public afirmaţii iresponsabile care pot avea consecinţe serioase asupra imaginii României în lume. Pentru că exact asta reprezintă exprimarea de acum două zile a dumnealui, în calitate nu de biciclist particular sau de consort al consoartei, ci din postura de preşedinte al României: „Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo cu evreii.”

Or, pentru observatorii atenţi ai scenei internaţionale, o astfel de afirmaţie nu poate fi trecută cu vederea. Şi, mai ales în condiţiile în care e rostită de un preşedinte de stat european, ea are un iz nepotrivit, inutil şi profund dăunător şi periculos de antisemitism. Chiar dacă, sau mai ales din partea unuia care, prin proprie opţiune, pe vremea când era preşedintele Forum-ului Democrat German s-a declarat successor al Grupului Etnic German. Organizaţie care a fost oficial catalogată drept nazistă şi a fost dizolvată prin decret regal.

Aşa că, în astfel de condiţii, acest preşedinte, şi nu guvernul, poate fi declarat o vulnerabilitate pentru România.

                                                                                                                                        Eugen ZAINEA