Klaus Werner Iohannis: „În chestiuna modificării Constituţiei, încă nu e rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo. În acest context e important să reiterez un lucru în care cred, pentru că eu provenind dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să revenim la ce se numeşte toleranţa şi acceptarea celuilalt. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. E greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt.”
Klaus Werner Iohannis: „Luna mai e o lună frumoasă. Nu ştiu dacă şi pentru referendum. Aştept să văd cum evoluează discuţia. Nu e niciun motiv de grabă aici.”
Klaus Werner Iohannis: „ Ştiţi foarte bine că în momentul de faţă o discuţie pe modificarea Constituţiei inflamează societatea românească. Eu cred că şi în chestiunea discriminării, şi în chestiunea modificării Constituţiei, cuvântul cel mai potrivit este toleranţă. Dacă suntem toleranţi nu înseamnă că vrem să fim altfel, dar vrem să-l cunoaştem pe celălalt şi să încercăm să îl înţelegem. Trăim din păcate nişte vremuri în care toleranţa în loc să crească în societate este mai degrabă în reducere, ceea ce este foarte, foarte păcat şi eu n-am văzut rolul meu în a tranşa discuţia de exemplu pe Constituţie, ci eu văd rolul meu în a explica societăţii în ansamblu că toleranţa este o calitate esenţială a unei societăţi moderne din Europa secolului XXI, şi nu altceva. Şi atunci, cu siguranţă într-un climat de mai bună toleranţă şi aceste chestiuni de eliminare a discriminării vor fi mult mai uşor de tratat.”
Şi dacă avem un preşedinte homosexual? O întrebare pentru Klaus Iohannis de la Dan Tomozei, jurnalist sibian de investigaţii: sunteţi sau nu sunteţi gay?
Dan Tomozei a scris prima sa anchetă în care apare şi Klaus Iohannis în 1998. Privea o “Filieră Germană” în care preşedintele ales ca rege astăzi avea pe-atunci rol de pion, din postul său de biet inspector şcolar. Dan Tomozei este jurnalist de investigaţii, fondator al Ligii Jurnaliştilor din Sibiu şi al publicaţiei Dacii Liberi şi autorul lucrării Iluzia Democraţiei, în care apar numeroase documente si materiale despre matrapazlâcurile lui Klaus Iohannis. În prezent trăieşte şi lucrează în China. După 16 ani de articole de investigaţie cred că ştie ce scrie. Iată de ce reproduc cuvânt cu cuvânt interpelarea sa publică adresată preşedintelui ales al României.
Victor RONCEA
ALEGERI 2014 – Votanții lui Iohannis, despre Iohannis, și o întrebare pentru noul președinte
Posted on 20 noiembrie 2014 by Dan Tomozei
Valul de mizerii născute din pasiuni greu de explicat la rece s-a domolit. Unii mi-au explicat, chiar, că au prestat pe bani în sensul acesta. Totuși, încep să primesc mesaje prin care votanții lui Iohannis dau semne că sunt conștienți de incapacitatea acestuia de a face minuni, de a pune România pe portativul “lucrului bine făcut”. Mai mult, aflu că mulți dintre votanții lui Iohannis nu au încredere în el ca om, însă … au votat cu valul, împotrivă. Cum așa, români?
Sunt adeptul regulilor de bun simț, dar mai ales al convențiilor care spun că odată ce ai ales, mergi până la capăt. Este omenesc să te răzgândești, este firesc să îți schimbi poziția, însă găsesc total inadecvat să vezi oameni maturi care acționează și votează, într-un fel sau altul, doar pentru că sunt dominați emoțional.
La 25 de ani de la schimbarea regimului politic, în România încă nu s-a înțeles că noua formulă politică impusă, democrația, este o variantă care manifestă multe dintre carențele de onestitate și decență ale comunismului.
Odată cu revoluția new-media, cu apariția noilor forme de isterizare în masă, românul s-a adaptat, a intrat în rând, și iată cum execută la comanda celor care au interese. Fie că sunt din interiorul sau exteriorul României.
Și totuși, cum să spui liniștit, la numai câteva zeci de ore de la votul dat pentru victoria unui candidat, că ești conștient de lipsurile, incapacitatea și impostura acestuia? Sunt mesaje primite din partea unora care au stat ore în șir la coadă, alții au ieșit pe stradă manifestând isteric, iar alții au ajuns să-și urască pătimaș apropiații.
Dacă acesta este electoratul candidatului ACL, mandatul de președinte și cel de guvernare pe care care și-l dorește noul președinte vor trebui să fie unele apropiate de perfecțiune. Altfel, mă tem că aceia care l-au votat bezmetic, conștienți de jocul în care au intrat, se vor întoarece la fel de violent împotriva lui Klaus Iohannis.
Iar acum, întrebarea. Câți dintre românii care au ales președintele ar mai fi votat la fel știind că trimit în fruntea țării un candidat suspectat gay? Că anturajul acestuia, din mediul economic, politic și mass-media, este constituit din membri ai comunității gay?
Câtă vreme este președintele tuturor românilor, în fața cărora nu ar trebui să aibă secrete, președintele Klaus Iohannis ar trebui să ofere un răspuns public și simplu la întrebarea: dacă este sau nu gay? Este o chestiune pe care am abordat-o în luna septembrie (Reacția electoratului român în fața unui prezidențiabil gay) și care, în secolul XXI, devine un subiect public în țările considerate avansate, prin urmare, nu constituie o problemă. Este o problemă pe care președintele Iohannis trebuie să o lămurească, la fel de simplu și de clar cum trebuie să lămurească problema implicării în adopțiile de copii și afacerile imobiliare.
Privind evoluția, implicarea și susținerea jucătorilor externi în politicile naționale, trebuie să constatăm o realitate. Aceea a promovării liderilor naționali din cadrul comunității LGBT. Este ușor, mai ales pentru susținătorii lui Iohannis, internauții, să descopere că Albania, Finlanda, Belgia, Luxemburg, Scoția (pentru a da câteva exemple) au lideri membrii ai comunității LGBT, tot mai prezenți la nivel de afirmare în spațiul public. Prin urmare, se poartă.
Dan TOMOZEI
Sursa: Dan Tomozei Ro via http://roncea.ro/
Prieteni din străinatate ai președintelui, homosexuali oficiali
Klaus Iohannis (18 martie 2016): „Vestea morţii fostului vicecancelar, ministru federal de externe şi fost preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Germania, Guido Westerwelle, m-a întristat PROFUND. Guido Westerwelle a fost una dintre figurile marcante ale liberalismului şi ale scenei politice din Germania. În aceste momente dificile, transmit sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi.”
- Guido Westerwelle, cel plâns de Iohannis pe propria pagina de Facebook, a fost un cunoscut homosexual care trăia într-un parteneriat oficial cu alt barbat. A vizitat Sibiul si a fost vizitat de Iohannis în Germania. Este deplasata căinarea lui în public de către Iohannis, deoarece la momentul decesului nu mai deținea vreo funcție publică. S-ar putea ca motivul morții lui Guido Westerwelle să nu fie leucemie, așa cum a fost declarat oficial, ci SIDA. Domnule Iohannis, sunteți puțin îngrijorat, urmăriți cu atenție?
Klaus Iohannis și Bernd Fabritius.
- Bernd Fabritius, sas din Agnita (unde Iohannis a fost profesor de fizica) ajuns parlamentar în Germania, este președintele Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania.
Bernd Fabritius a devenit și succesorul revizionistei Erika Steinbach (în poză lângă el, în sacou roșu) la conducerea așa-zisei „Uniuni a etnicilor germani expulzaţi”.
Un antiromân foarte vocal în Germania, fost parlamentar în Bundestag, Bernd Fabritius este și el un homosexual care trăiește într-un parteneriat oficial cu alt bărbat, fiind des invitat in emisiunea efeminatului Rareș Bogdan, alt fățarnic care pozează în patriot. Fabritius este foarte apropiat de Iohannis si s-au vazut de nenumarate ori in Germania și la Sibiu, unde parlamentarul german are ore la Universitatea Româno-Germana.
Klaus Iohannis și Xavier Bettel.
- Xavier Bettel, premierul Lemburgului, s-a căsătorit cu partenerul său homosexual, devenind astfel primul lider al Uniunii Europene implicat într-o căsătorie între persoane de același sex.
Premierul Luxemburgului, Bettel Xavier zis „Cur de Fier”, cu partenerul său care i-a devenit soț.
- Fostul ambasador american Michael Guest, homosexual declarat, a făcut mai multe vizite discrete la Sibiu și s-a întâlnit incognito cu primarul Iohannis în stațiunea Păltiniș.
Datele prezentate sunt oficiale, respectivii homosexuali și-au recunoscut public preferințele sexuale, așa că nu-i ceva inventat de noi! Mai sunt și alți homosexuali, politiceni români sau jurnaliști apropiați de Iohannis, dar nu și-au recunoscut public atracția pentru persoane de același sex și nu putem să-i numim oficial homosexuali.
Revenind la domnul președinte, nu putem trece cu vederea ciudatele gesturi de fătălău, începând cu aranjatul obsesiv al hainelor, continuând cu mersul pe bicicletă cu genunchii strânși, ca femeile și terminând cu pășitul grațios, cu un picior înaintea celuilalt, de parcă-i top model și drăgălășenia cu care îmbrățișeză bărbații, indiferent de vârsta lor…
Vă recomandăm și acest material jurnalistic: SOS! Europa este condusă de oameni care nu au copii, după ei potopul!
SURSA :http://justitiarul.ro/
INTELEPCIUNE SI ADEVAR