Organizația de tineret a Partidului Democrat Liberal (PDL) a publicat pe Facebook un document intitulat „Ghid de nesupunere civică” în care susține că a dorit să transmită un mesaj pentru reducerea emigrației din România.

„Lupii tineri” din Partidului Național Liberal sar la gâtul „decrețeilor”, adică a celor născuți în anii 60. După ce și-a atras un val de critici pe rețelele de socializare, prin publicarea așa numitului „Ghid de nesupunere civică” , Organizația de tineret a Partidului Democrat Liberal (PDL) și-a făcut mea culpa pentru „formulările neinspirate”.
Organizația de tineret a Partidului Democrat Liberal (PDL) a publicat pe Facebook un document intitulat „Ghid de nesupunere civică” în care susține că a dorit să transmită un mesaj pentru reducerea emigrației din România, potrivit romanailiberă.ro.
„Ghidul de nesupunere civică” a fost postat pe pagina de Facebook a organizației de tineret din PDL, TDL, condusă de Mara Mareș, generând imediat controverse.
Unele texte din documentul TDL fac referiri ironice la adresa „decrețeilor” – termen neoficial pentru persoanele născute în anii 1967 – 1970, imediat după ce Ceaușescu interzisese, printr-un decret, dreptul femeilor din România de a face avort.
În „Ghidul de nesupunere civică”, tinerii din TDL îndeamnă generațiile mai noi să intre în politică, întrucât „decrețeii nu vor reuși” .
„Generația decrețeilor nu e funny!” Tinerii din PNL îi ironizează pe românii de 50 de ani. Apoi își cer scuze
„Generația Y și Z…se aude? A spus-o și Iohannis: haideți în politică să facem mai mult și mai bine. Decrețeii nu vor reuși!”, se spunea în mesajul  tineretului penelist
Un alt mesaj difuzat de TNL le cere tinerilor români să nu emigreze, aducând drept argument faptul că „generația decrețeilor nu e funny” și nu mai are cine „să facă mișto de Dăncilă”.
După ce aceste mesaje au contrariat opinia publică, Tineretul Național Liberal și-a cerut scuze, printr-un mesaj postat, vineri la prânz, pe Facebook.