Arhiva | 12:06 pm

PENTRU NAZISTUL KLAUS JOHANNIS,RAMAS FARA SPRIJIN PE PLAN INTERNATIONAL IL INTERESEAZA ALEGERILE,NU ROMANIA!

7 mai

Imagini pentru IOHANNIS,NAZIST,POZE

Ce doare (ca să nu zic ce arde) mai tare în România? Infrastructura, cu dezastrul din calea ferată și cu corupția din jurul autostrăzilor cîrpite?

Justiția, cu improvizațiile ei de tip totalitar, pusă în slujba unei imaginare curățenii în societate? În ciuda nenorocirilor din spitale, numai gălăgia învăluie subiectul. România încă este departe de o încercare coerentă de modernizare a sistemului de sănătate. La fel stau lucrurile și cu cel din domeniul educației. Încearcă o forță politică să blocheze devalizarea pădurilor și a mediului? Mai importante decît toate acestea par a fi condițiile din penitenciare. Sau referendumul pentru familie. Sau modificarea legilor de organizare a alegerilor.

 

Nu mai încape nici o îndoială că, pe agenda cîtorva politicieni, pe locul întîi sînt interesele personale sau de grup, și nu cele care privesc țara și populația.

De departe, pe locul întîi între preocupări și priorități sunt alegerile prezidențiale. Este lesne de observat campania lui Klaus Iohannis de a reveni în agenda publică drept vocea numărul unu. Cheamă Guvernul la ordine, respinge legi, încearcă să obțină sprijin extern. La fel stau lucrurile și cu Călin Popescu-Tăriceanu și cu Liviu Dragnea. Tăriceanu încearcă să obțină sprijinul PSD-ului și să își facă o marcă europeană din apărarea libertăților cetățenești și a drepturilor fundamentale ale omului. Campania sa de limitare a abuzurilor SRI și DNA trimite tot la un nemărturisit plan de candidatură la prezidențiale. Cel mai prost stă Liviu Dragnea. Credibilitate la pămînt, susținere – la fel, performanțe politice – așijderea.

Sentința definitivă în dosarul său cu Bombonica Prodana ar putea să lămurească lucrurile definitiv. Oricum, și dacă nu intră în cursă, Liviu Dragnea rămîne un principal jucător în bătălia pentru Cotroceni. Poate să lanseze un alt PSD-ist care să îl reprezinte mai puțin ridicol ca Viorica Dăncilă sau poate juca pe mîna partenerului său politic de la ALDE. Nici una dintre variante nu este egală cu visul său de a se înălța pînă la strugurii de la Cotroceni.

Ce rol va juca SRI-ul în această bătălie, mai ales că are deja experiențele a trei mandate orchestrate cu succes? Este vorba despre cele două ale lui Traian Băsescu și de-al treilea al lui Klaus Iohannis.

Va renunța Klaus Iohannis în favoarea unui alt candidat susținut de SRI?Nu mi se pare imposibil. Dacă spre sfîrșitul acestui an actualul președinte va fi un produs politic mai puțin vandabil și dacă șansele lui (pe care acum încearcă să le refrișeze) scad amenințător, nu este exclus ca și el să susțină o altă construcție. Iar el să încerce o soluție europeană.

Cu toate că lucrurile nu arată bine pentru nici unul dintre cei amintiți mai sus, nu este exclusă o altă variantă. Este vorba despre academicianul Ioan-Aurel Pop, nu demult ales și președinte al Academiei Române. Pop nu este un om ostil serviciilor secrete, are o percepție de istoric și patriot și se bucură de susținerea grupului de la Cluj. Adică Hellvig, Ardelean, Kovesi, Augustin Lazăr, Cioloș, Dîncu și cîți mai sînt prin servicii și instituții guvernamentale.

Ca din senin, un personaj de mîna a treia din societatea civilă, ale cărui legături cu serviciile secrete sunt deja proverbiale, mă refer la Alexandru Cumpănașu, a și aruncat pe piață o asemenea variantă. Cumpănașu, personaj șters, dar exersat (și sprijinit) în tragerea sforilor politice, conduce o alianță de carton, numită Coaliția Națională pentru Modernizarea României. În Coaliție au fost atrase sau păcălite tot felul de organizații, de sindicate și de personaje pentru a crea iluzia unui soi de front popular, de FSN al anilor 2015-2020.

Dacă privim cu atenție toate mișcările de redresare a societății civile, de reactivare a demonstrațiilor, de mobilizare a unor coaliții de genul celei a lui Cumpănașu, observăm cum se pregătește și se conturează un front civil, consolidat și cu servicii secrete, cu presă și cu instituții publice, în scopul de a contrapune PSD-ului o mișcare largă, susținută și din afară de guverne, dar și de populația plecată la muncă.

Deocamdată este greu de spus dacă o asemenea mișcare se va așeza în spatele lui Klaus Iohannis, al lui Ioan-Aurel Pop sau al altcuiva. Dar împotriva PSD-ului, sigur, și a oricărui candidat susținut de acesta.

Concluzie tristă.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de luni versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile – sau varianta digitală.

ACUZATII DEVASTATOARE LA ADRESA MAFIOTULUI TRAIAN BASESCU CARE A CREAT STATUL PARALEL SI REPUBLICA PROCURORILOR DIN ROMANIA!

7 mai

basescu

Traian Băsescu, convertit anul trecut în președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova, i-a cerut demisia lui Siegfried Mureșan din Parlamentul European deoarece acesta l-ar deranja prin activitățile sale pe liderul PD, oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, consideră vicepreședintele Partidului Liberal de peste Prut, Valeriu Munteanu, relatează Cotidianul.md.

Potrivit lui Munteanu, europarlamentarul Siegfried Mureșan, în calitățile sale de purtător de cuvânt al Partidului Popular European şi raportor al Comisiei Buget și Finanţe din Parlamentul European pentru asistenţa financiară de 100 milioane euro pe care UE doreşte să o acorde Republicii Moldova, l-ar fi deranjat pe Plahotniuc.

„De fapt Băsescu cere demisia propriului europarlamentar pentru că acesta îi încurcă lui Plahotniuc. Siegfried s-a opus acordării de către UE asistenţei financiare de 100 milioane euro aşteptată de Plahotniuc. Puterea de la Chişinău a refuzat să îndeplinească reformele pe care le-a promis la Bruxelles în schimbul primirii celor 100 milioane de euro. Guvernarea lui Plahotniuc nu a făcut ceea ce a promis pentru găsirea miliardului furat şi pedepsirea vinovaţilor şi măsuri privind întărirea statului de drept şi lupta împotriva corupţiei. Cred şi eu că Plahotniuc şi servitorii lui nu au făcut nimic din cele promise la Bruxelles în schimbul primirii celor 100 milioane. Doar nu sunt „naivi” să se sinucidă luând măsuri care în fond împotriva lor sunt îndreptate, pentru că ei patronează cancerul fărădelegilor din Republica Moldova”, acuză Valeriu Munteanu.

În opinia lui Valeriu Munteanu, „pentru a se scuza în faţa lui Plahotniuc pentru activitatea lui Siegfried Mureşan, Băsescu s-a dezis de propriul europarlamentar şi a dat comunicatul prin care i-a cerut demisia. După cum vede, în Republica Moldova, Băsescu mai mult cu Plahotniuc are treabă, mai puţin cu Unirea”.

Vineri PMP i-a cerut lui Siegfrid Mureşan să demisioneze din Parlamentul European. Potrivit unor surse, Mureșan se va alătura Partidului Național Liberal, ca urmare a apariției unor neînțelegeri cu Traian Băsescu.

PMP ar urma să rămână astfel fără reprezentare în Parlamentul European.

„GRATARUL”LUI LIVIU DRAGNEA LUAT CU ASALT DE FOMISTII LUI SOROS #REZIST!

7 mai

Mii de oameni s-au arătat interesați ori și-au anunțat participarea luni la ora 17.00 la sediul PSD la ceea ce ei numesc „Grătar la Dragnea„.

Liderul PSD Liviu Dragnea ar urma să îl întâlnească luni pe internautul cu care a câștigat un pariu pe Facebook.  Internautul a promis că aduce o ladă cu bere, iar Dragnea – mici „de Teleorman”.

Pe liderul PSD ar urma să-l aștepte însă și alți musafiri nepoftiți.

Încă de săptămâna trecută, pe Facebook  a fost creată o pagină intitulată „Grătar la Dragnea”, iar până luni dimineață s-au arătat interesate de eveniment aproape 7.300 de persoane, iar peste 2.700 au anunțat că vor participa.

„Grătar. Dragnea dă micii. A zis că să ne ținem de cuvânt și să mergem
Locația: Sediul PSD de pe Kiseleff, Ora: 17:00, Ziua: Luni 7 Mai. Firea se ocupă de salată și transport după pt cine bea. Dăncilă o sa ne cânte!”, este mesajul postat pe rețeaua socială prin care s-au mobilizat oamenii.

Întrebat săptămâna trecută dacă vor fi invitate la ”grătar” şi persoanele care şi-au anunţat intenţia de a participa pe evenimentul deschis pe Facebook, liderul PSD a explicat: ”Nu, pentru că nu cu ei am discutat. Eu n-am făcut rămăşag cu ei. Mai era o doamnă care ar fi vrut să vină şi a zis că bea doar limonadă. Aşa, de unde să am eu atâţia mici, domnişoară, să vin la toţi oamenii cu care mi-ar fi drag”.

Totul a început săptămâna trecută după ce lui Dragnea i s-a cerut de către un internaut să posteze un selfie pe pagina sa de Facebook, iar Dragnea a acceptat, câștigând astfel „pariul”. Liviu Dragnea a cerut la schimb naveta cu bere promisă de internaut dacă își face selfie. Totodată, l-a invitat pe acesta la sediul PSD, menționând că el dă micii.

Conversația lui Dragnea cu internautul:

in curs de actualizare

PARTIDUL DEMOCRAT FINANTAT DE MILIARDARUL SOROS AFLAT IN INCAPACITATE DE PLATA ATACA CU FAKENEWS-URI DIPLOMATIA ADMINISTRATIEI PRESEDINTELUI DONALD TRUMP IN ORIENTUL MIJLOCIU SI IN ASIA!

7 mai

trump

Președintele Donald Trump și-a trimis secretarul de Stat în Orientul Mijlociu, cu misiunea de a încheia o dispută regională, însă doar pentru a începe un nou conflict. Abia confirmat în fruntea diplomației SUA, fostul șef al CIA Mike Pompeo a întreprins o vizită în Arabia Saudită, Iordania și Israel, cerând celor două state arabe să pună capăt blocadei economice impuse în urmă cu un an Qatarului.

Pare surprinzător că o administrație SUA care în 2017 acuza emiratul Qatar de susținerea unor acțiuni subversive și chiar sugera că ar ajuta grupări radicale solicită acum stingerea acestei dispute. Este însă dovada limpede a faptului că SUA caută să se asigure de unitatea Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit, Oman) într-un conflict cu Iranul al cărui declanșator poate fi anunțul retragerii SUA din acordul nuclear cu Teheranul, anunț așteptat din partea președintelui Trump pe 12 mai.

Teheran: SUA vor regreta

„Dacă Statele Unite abandonează acordul nuclear, veţi vedea în curând că vor regreta mai mult ca oricând în istorie“, a spus președintele iranian, Hassan Rohani, într-un discurs rostit duminică. El a menţionat că a dat „de mai multe luni ordinele necesare“, mai ales Organizaţiei iraniene a energiei atomice, în perspectiva deciziei lui Trump, dar nu a dat alte detalii. Anterior, presa internațională a scris despre posibilitatea retragerii Iranului din Tratatul de neproliferare nucleară și despre „pedepsirea“ de către Iran a aliaților SUA din Siria, Irak, Yemen sau Liban. Rebelii din Yemen susținuți de Iran au atacat infrastructura petrolieră saudită, potrivit Financial Times, în timp ce The New York Times relatează că forțele speciale americane susțin operațiunile saudite în Yemen.

La finele săptămânii trecute, secretarul general ONU avertiza, într-un interviu pentru BBC, că escaladarea disputei Iran – SUA poate duce la izbucnirea unui mare război ce poate opune nu doar Iranul și statele sunnite din Golf, ci Rusia și China, pe de o parte, și SUA, pe de cealaltă parte. „Cred că există riscuri, cred că trebuie să facem totul pentru a le elimina“, a spus Antonio Guterres. În opinia sa, Trump poate evita un nou mare conflict acceptând modificarea acordului nuclear pe care vor încerca să-l negocieze semnatarii europeni (Marea Britanie, Franța și Germania).

Democrații acționează din umbră

Până la mobilizarea președintelui Emmanuel Macron în vederea renegocierii acordului nuclear cu Iranul, foști oficiali ai administrației democrate Barack Obama au lansat o ofensivă din umbră pentru salvarea acordului. Publicația Boston Globe relatează că fostul secretar de Stat John Kerry s-a angajat în acțiuni diplomatice cu autoritățile iraniene, total neobișnuite pentru un fost oficial american. Kerry a format un grup numit „Diplomația funcționează“, din care fac parte fostul șef al echipei americane ce a negociat acordul cu Iranul încheiat în 2015, fostul șef de cabinet al lui Kerry, fostul purtător de cuvânt al diplomației SUA John Psaki și fostul secretar american al Energiei.

Acest grup a redactat și diseminat în rândul a peste 4.000 de politicieni americani zeci și zeci de articole critice la adresa politicii externe a administrației Trump. La fel, Kerry a criticat poziția Israelului, unde premierul Benjamin Netanyahu susține că Iranul a încălcat termenii acordului din 2015. Kerry arată că dovezile aduse de Israel nu sunt noi și nu demonstrează decât cât de necesară este menținerea acordului. Susținătorii președintelui Trump îl acuză pe fostul secretar de Stat democrat că, implicându-se în acțiuni diplomatice, încalcă legea Logan, veche de circa 200 de ani, care interzice cetățenilor SUA să negocieze cu guverne străine fără mandat din partea guvernului american.

Kompromat pe filieră israeliană

Săptămânalul britanic The Observer aruncă gaz peste focul dezvăluirii făcute de Boston Globe. Potrivit surselor citate de jurnaliștii britanici, colaboratorii președintelui Trump au apelat, în 2017, la firme private de investigație din Israel pentru a găsi amănunte care să-i discrediteze pe membrii echipei lui Obama ce a negociat acordul din 2015. Printre cei care ar urma să fie discreditați astfel se numără Ben Rhodes, consilier adjunct pentru securitate al fostului președinte Obama, și Colin Kahl, consilier pentru securitate al fostului vicepreședinte Joe Biden.

Fostul ministru de Externe britanic Jack Straw a criticat această strategie a administrației Trump și a Israelului, despre care a relatat The Observer. „Sunt acuzații extraordinare și consternante, care arată că Trump și Benjamin Netanyahu sunt gata să acționeze nu pentru a discredita acordul, ci pentru a-i murdări pe cei care l-au negociat“, spune Straw.

LUNI , LA KREMLIN,VLADIMIR PUTIN VA FI INVESTIT CA PRESEDINTE AL RUSIEI!

7 mai

Vladimir Putin va fi învestit luni pentru a patra oară în funcția de președinte al Rusiei, după ce a câștigat alegerile prezidențiale din luna martie.

 

Ceremonia de învestire a lui Putin, organizată la Kremlin, începe la ora 12.00, ora României.

Putin a câștigat alegerile prezidențiale din luna martie cu peste 75% din voturi.

În campania electorală, Vladimir Putin a promis că va înjumătăţi numărul cetăţenilor care trăiesc în sărăcie, acum de 20 de milioane, şi că va majora cu 50% PIB-ul per capita până la mijlocul următorului deceniu. De asemenea, Putin a promis creșteri salariale și consolidarea poziției internaționale a Rusiei.

Îmediat după ceremonia de învestire, Putin urmează să transmită Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, o propunere pentru postul de prim-ministru.

Vladimir Putin a dominat scena politică din Rusia din ultimii 18 ani, fie că a ocupat funcția de președinte sau pe cea de prim-ministru, fiind comparat de către oponenții săi cu vechii țari ai Rusiei.

Fost ofițer KGB și fost director al FSB, Putin a ajuns președinte al Rusiei după atacurile teroriste din 1999 din Moscova. În acest fel, foști ofițeri ai serviciilor de securitate ruse au preluat controlul politic și au distrus perspectivele democrației reprezentative.

Weekend-ul trecut, peste 1.600 de persoane au fost reţinute, în mai multe oraşe din Rusia, în cursul protestelor faţă de politicile preşedintelui Vladimir Putin. Protestele s-au desfășurat sub sloganul „Putin nu este ţarul nostru!”.

ADVERSARA PENTRU SIMO IN TURUL DOI AL TURNEUL OPEN WTA MADRID:BELGIANCA ELISE MERTENS!

7 mai

Simona Halep și-a aflat adversara din turul doi al turneului de la Madrid.  Halep o va înfrunta în faza următoare pe belgianca Elise Mertens, locul 19 WTA, acesta fiind primul duel dintre cele două jucătoare în circuitul WTA.

Mertens a trecut în primul tur al turneului de la Madrid de compatrioata sa Alison Van Uytvanck, 48 WTA, cu scorul 6-4, 6-4.

„Ştiu că este o jucătoare completă, luptă până la capăt, are un joc bun pe zgură, a câştigat câteva titluri anul acesta. Va fi un meci dificil, încerc să mă concentrez numai pe jocul meu, pe persoana mea, şi să dau tot ce am mai bun în următorul meci ca să câştig”, a declarat Simona pentru Digi Sport, după succesul categoric în faţa Ekaterinei Makarova.

În 2018, Mertens a cucerit trei dintre cele patru titluri ale carierei: s-a impus la Hobart, unde a învins-o în finală pe Mihaela Buzărnescu (6-1 4-6 6-3), la Lugano, unde a trecut în ultimul act de Aryna Sabalenka (7-5, 6-2), şi, cel mai recent, la Rabat, unde a câştigat cu 6-2, 7-6 în faţa Ajlei Tomljanovic.

Simona Halep s-a calificat în runda a doua a turneului de la Madrid după ce a învins-o în primul tur, scor 6-1, 6-0, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 32 WTA.

Simona a câștigat primele două ediții ale turneului de la Madrid.

FELICITARI MIKI .ESTE OFICIAL MIHAELA BUZARNESCU ESTE A DOUA JUCATOARE ROMANA IN CLASAMENTUL WTA!

7 mai

E oficial. Jucătoarea româncă de tenis Mihaela Buzărnescu a urcat de pe locul 37 pe 32 WTA, cea mai bună clasare a carierei sale. Buzărnescu este de luni a doua româncă în clasamentul WTA.

Mihaela Buzărnescu a jucat săptămâna trecută finala de la Praga, unde a fost învinsă de Petra Kvitova, scor 6-4, 2-6, 3-6. Pentru accederea în finală, jucătoarea noastră a primit 180 de puncte WTA.

În ierarhia mondială, Simona Halep rămâne în continuare, pentru a 27-a, săptămână pe locul 1.

Sorana Cîrstea a coborât de pe locul 35 pe 36, Irina-Camelia Begu a coborât de pe 36 pe 38, Monica Niculescu a urcat de pe 64 pe 61, iar Ana Bogdan se menţine pe 67.

Clasament WTA la simplu:

1 (1). Simona Halep 8.055 puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.790
3 (3). Garbine Muguruza (Spania) 6.065
4 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 5.450
5 (5). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.273
6 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 5.100
7 (7). Caroline Garcia (Franţa) 4.700
8 (8). Venus Williams (SUA) 4.276
9 (9). Sloane Stephens (SUA) 3.939
10 (10). Petra Kvitova (Cehia) 3.550
………………………………………………..
32 (37). Mihaela Buzărnescu 1.393
36 (35). Sorana Cîrstea 1.325
38 (36). Irina-Camelia Begu 1.270
61 (64). Monica Niculescu 963
67 (67). Ana Bogdan 890
167 (154). Irina Bara 361
170 (176). Alexandra Dulgheru 353
181 (178). Alexandra Cadanţu 324
205 (220). Elena-Gabriela Ruse 280
222 (223). Jaqueline Cristian 249

CONTROALE LA DNA ORADEA SI DIICOT BACAU!

7 mai

Inspecţia Judiciară a anunţat, luni, că efectuează controale având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de către conducerile DIICOT Bacău şi DNA Oradea. Verificările vizează anii 2016, 2017 şi trimestrul I al anului 2018.

„Începând de azi Inspecţia Judiciară efectuează două controale având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente, de către conducerile DIICOT – ST Bacău şi DNA – ST Oradea, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul acestor unităţi de parchet. Perioada de desfăşurare a controalelor: 7 – 15 mai a.c. Verificările privesc activitatea desfăşurată în anii 2016, 2017 şi trimestrul I al anului 2018”, precizează Inspecţia Judiciară, pe pagina sa Facebook.

Anunțul vine în contextul în care Cotidianul a relatat în mai multe rânduri despre  nereguli grave la DNA Oradea.

Vezi Adevărata față a unui super-Man din DNA

DNA se dă în stambă la Oradea

Falsificatorul de dosare de la DNA Oradea

Falsificatorul de dosare de la DNA Oradea (II)

Escrocheriile imobiliare ale unor procurori-șefi din DNA

CE „MINUNATI”AU FOST CATOLICII IN EXPANSIUNEA LOR CATRE EST!

7 mai

  „Vestul Salbatic” al Europei 12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile Cruciaților Occidentali  La 12 aprilie 1204, armate […]

„Vestul Salbatic” al Europei

12 aprilie 1204: Căderea Constantinopolului ortodox în mâinile Cruciaților Occidentali

La 12 aprilie 1204, armate cruciaților din Occident au ocupat capitala Imperiului Roman, Constantinopolul ortodox, pe care l-au supus jafului și distrugerii.

Papa Inocențiu al III-lea, care inițial a binecuvântat expediția, a descris în termeni duri ocupația catolică a Constantinopolului.

„Cum va putea cu adevărat biserica grecilor, indiferent de cât de grav este asaltată de nenorociri și persecuții, să se reîntoarcă în uniune ecleziastică și devoțiune pentru Sfântul Scaun, când ea vede în latini numai un exemplu de pierzanie și de lucrătură a întunericului, așa încât, pe bună-dreptate, acum îi detestă pe latini mai mult decât pe câini? (…) Ei au furat vasele din argint din altare și le-au spart în bucăți pentu ei. Au violat locurile sfinte și au răpit cruci și relicve”.

Notă: Termenii de „latini” și de „greci” nu se referă la etnia celor în cauză, ci la ritul creștin de care aparțineau: latinii desemnau pe cei de religie catolică, ce aveau scaunul la Roma,  iar grecii erau ortodocșii cu scaunul patriarhal la Constantinopol.  De altfel, atât „latinii” cât și „grecii” formau imperii și regate multi-etnice. De asemenea, occidentalii se fereau să folosească numele oficial al Imperiului, respectiv Imperiul Roman, pentru că se dorea restaurarea ideii de romanitate în Vest. Constantinopolul a fost capitala Imperiului Roman din 330 și a rămas astfel până la cucerirea sa de către turci în 1453.

Înstăpâniți pe capitala Bizanțului, cruciații au incendiat cea mai mare parte din oraș și au luat în robie o mare parte dintre locuitori.. Doar în prima zi au fost uciși 7.000 de oameni. Clerul ortodox constituia o țintă predilectă a Cruciaților. Episcopii și alți clerici au suferit chinuri teribile și au fost măcelăriți cu o furie ieșită din comun. Patriarhul (Ioan al III-lea), desculț și dezbrăcat, abia a reușit să scape trecând pe țărmul opus. Bisericile au fost batjocorite, inclusiv Aghia Sofía, în scene de o grozăvie nemaiîntâlnită. Clerul latin a fost în primele rânduri ale jefuitorilor.

Biblioteca din Constantinopol a fost distrusă. Valoarea celor furate din Constantinopol depășea, conform surselor vremii, peste 900.000 de mărci de arginți.

Iată descrierea jafului, după cum a văzut-o istoricul american Spiros Vryonis în cartea Bizanțul și Europa:

„Soldații latini au supus cel mai măreț oraș din Europa la un jaf de nedescris. Timp de trei zile au ucis, au violat, au furat și au distrus la o scară pe care nici măcar vechii vandali sau goți nu aspirau. Constantinopole devenise un muzeu al artei antice și bizantine, un magazin de bogăție pe care latinii nu-l credeau posibil. Deși venețienii aveau o apreciere pentru arta pe care au descoperit-o (până la urmă erau și ei semi-bizantini) și au salvat cât au putut, francezii și ceilalți au distrus totul, oprindu-se doar ca să bea, să violeze călugărițele și să ucidă clericii ortodocși. Cruciații și-au manifestat ura pentru greci în modul cel mai spectaculos: distrugând cea mai măreață biserică a creștinătății. Au distrus iconostasul, icoanele și cărțile sfinte din Aghia Sofia și au pus pe scaunul patriarhal o prostituată care cânta melodii porcoase. Înstrăinarea dintre Est și Vest care începuse de secole, a culimnat cu masacrul teribil care a acompaniat distrugerea Constantinopolului. Grecii erau convinși că până și turcii, dacă ar fi cucerit orașul, ar fi fost mai blânzi. Cucerirea Constantinopolului a accelerat căderea Bizanțului în mâinile turcilor. În ultimă instanță, a patra cruciadă a avut ca efect direct victoria Islamului, adică exact opusul intenției sale inițiale.”

Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogățiile Orașului în Apus, unde împodobesc și astăzi biserici, muzee și colecții particulare. Un centru important în care au fost concentrate aceste bogății a fost Biserica Sfântul Marcu din Veneția. O parte dintre tezaure (îndeosebi manuscrise) au fost distruse.

Mai rău, sursele apusene ale vremii descriu evenimentele ca pe o „victorie a creștinătății”: cucerirea Constantinopolului este văzută ca o pedepsire a „ereticilor” greci, care erau „nelegiuiți și mai răi decât evreii”.

                           Cum au ajuns cruciații la Constantinopol

În august 1198, Papa Inocențiu a chemat la o nouă cruciadă pentru eliberarea Ierusalimului. Chemările la luptă ale papei au fost ignorate de monarhii europeni: germanii luptau cu puterea papală (de aceea papa nici nu l-a chemat pe împăratul german), iar Anglia era angajată în război cu Franța. În cele din urmă, în principal datorită predicilor lui Fulk de Neuilly, a fost organizată o armată cruciată în timpul unui turnir organizat la Écry-sur-Seine de Theobald al III-lea de Champagne, conte de Champagne în 1199. Armata era formată în principal din nobili din nordul Franței (aflați în rebeliune față de opera de reconstrucție a statului, desfășurată de regele Filip II August): din Blois, Champagne, Amiens, Saint-Pol, Ile-de-France și Burgundia. Au sosit contingente și din alte regiuni ale Europei Occidentale precum Flandra, Montferrat, Sfântul Imperiu Roman sau din Veneția. Theobald a fost ales conducătorul cruciadei, dar a murit în mai 1201 și a fost înlocuit de un conte italian, Bonifaciu de Montferrat.

Armata cruciată era estimată la 4.500 cavaleri (cu 4.500 de cai), 9.000 scutieri și 20.000 infanteriști.

O dată ajunși la Veneția, cruciații întâmpină problema banilor. Aceștia nu erau suficienți pentru a acoperi suma convenită cu dogele. În acel moment dogele propune cucerirea cetății Zara de pe coasta dalmată. Cruciații sunt scandalizați la auzul propunerii, deoarece Zara aparținea regelui maghiar care, de altfel, promisese să ofere sprijin cruciadei. Pontiful, de asemenea, se opune hotărât acestei idei. Cu toate acestea însă, armata cruciaților atacă Zara și o cucerește.

                                    Elementul surpriză

În mijlocul acestor evenimente, își face apariția un nou personaj: Alexios Angelos. Acesta era fiul basileului detronat, Isaac II Angelos, și cere ajutorul cruciaților. El dorea eliberarea tatălui său și reinstaurarea lui pe tronul Imperiului. Alexios merge în Germania pentru a purta tratative cu Philip de Swabia, fiul lui Barbarossa și ginerele lui Isaac II Angelos. Alexios îi propune lui Philip să deturneze expediția cruciaților spre Constantinopol în vederea restabilirii tatălui său pe tron. Prințul inconștient îi face lui Philip promisiuni exorbitante. În schimbul serviciului adus lui și tatălui său , Alexios se obligă la plata a 200 000 mărci de argint, la unirea bisericii ortodoxe cu Biserica Romei și recunoașterea supremației papale, participarea la cruciadă cu 10.000 de oameni și la întreținerea permanentă în Palestina a unei armate de 500 de cavaleri.

Cruciații ajung la Constantinopol, iau orașul cu asalt și îl detronează pe Alexios III Angelos. Acesta fuge din oraș împreună cu ultimii banii ai trezoreriei imperiale. La conducerea imperiului revine Isaac II Angelos împreună cu fiul său, Alexios, care era garantul îndeplinirii promisiunilor.

Următoarele luni sunt foarte grele pentru bizantini. Împăratul îi supune unor taxe enorme în vederea strângerii banilor necesari. În cele din urmă, se plătește jumătate din sumă. Pentru ca mai târziu cruciații să primească vestea că imperiul nu mai are niciun ban de dat.

În ceea ce privește cruciații, acesta era momentul mult așteptat pentru a putea cucerii Constantinopolul. Nerespectarea promisiunilor era motivul perfect. Atât venețienii, cât și ceilalți cruciați așteptau acest moment de mult timp.

Se realizează așadar un program de cucerire și se scrie un document solemn, Partitio Romaniae (Împărțirea Romaniei). Acest document stabilea cotele ce revin din pradă fiecărei părți. Potrivit documentului venețienii primeau 3/8 din teritoriile imperiale, iar cruciații 5/8, dintre care 1/4 îi erau rezervate viitorului împărat. Suveranul urma să fie ales dintre cruciați, iar patriarhul dintre venețieni. Toate acestea fiind stabilite, cruciații pornesc lupta. Constantinopolul este asediat 3 zile, după care este cucerit. Metropola-regină al creștinătății este supusă unui jaf înspăimântător timp de 3 zile de ”soldații lui Hristos”. „Orașul este despuiat de bogățiile, moaștele sfinte și monumentele sale istorice, care iau drumul Occidentului.”

Constantinopolul a fost recâștigat în 1261, dar nu a mai fost niciodată cel dinainte.

Sursa: „Căderea de la 1204 și consecințele ei”  –  Gheorghios Metallinos.

 

      Căderea Constantinopolului (de la 1204) şi consecinţele ei

Cu privire la Cruciada a patra, Henri Gregoire vorbeşte despre “infamia Apusului”, Colin Morris consideră că “ocuparea latină a Constantinopolului a fost un dezastru pentru Creştinătate”, în vreme ce Steven Runciman, în lucrarea sa clasică despre Cruciade, nu ezită să scrie că “nu a existat până atunci o crimă împotriva umanităţii mai mare decât Cruciada a patra”. Este limpede faptul că modul în care s-au comportat cruciaţii după cucerirea oraşului (13 aprilie 1204) justifică aceste consideraţii. „Creştinii” franci au săvârşit fapte de o cruzime şi bestialitate nemaiîntâlnită. Au ucis fără discernere bătrâni, femei şi copii; au jefuit şi prădat bogăţia „împărătesei cetăţilor lumii”. La împărţirea prăzii a fost socotit şi Papa Inochentie al III-lea (1198-1216). Cel mai cumplit: au incendiat cea mai mare parte din oraş şi au luat în robie o mare parte dintre locuitori. Doar în prima zi au fost ucişi 7000 de oameni. Clerul ortodox constituia o ţintă predilectă a Cruciaţilor. Episcopii şi alţi clerici au suferit chinuri teribile şi au fost măcelăriţi cu o furie ieşită din comun. Patriarhul (Ioan al III-lea), desculţ şi dezbrăcat, abia a reuşit să scape trecând pe ţărmul opus. Bisericile au fost batjocorite, inclusiv Aghia Sofía, în scene de o grozăvie nemaiîntâlnită. Clerul latin a fost în primele rânduri ale jefuitorilor. Vreme îndelungată, corăbiile apusene au transportat bogăţiile Oraşului în Apus, unde împodobesc şi astăzi biserici, muzee şi colecţii particulare. Un centru important în care au fost concentrate aceste bogăţii a fost Biserica Sfântul Marcu din Veneţia. O parte dintre tezaure (îndeosebi manuscrise) au fost distruse. În 1795, o mare parte a tezaurului „bizantin” de la San Marco a fost lichidat de către Republica Veneţiană, din raţiuni de război.

Comportamentul invadatorilor cruciaţi a făcut cunoscut răsăritenilor Apusul franc, aşa cum era el după 150 de schismă, iar aceasta a lăsat în sufletele ortodocşilor o amprentă mai adâncă decât însăşi distrugerea „cetăţii cetăţilor”. Pentru Romei, era absolut limpede că cea de-a IV-a Cruciadă urmărise de la început dizolvarea Imperiului Noii Rome, a Romániei. Sursele apusene, bineînţeles, aruncă greutatea asupra aspectelor religioase ale chestiunii: cucerirea Constantinopolului este văzută ca o pedepsire a „ereticilor” greci, care erau „nelegiuiţi şi mai răi decât evreii” şi este considerată „o victorie a Creştinătăţii”. „Bizantinii”, printre altele, conştientizau faptul că, după 1204, principalul lor duşman erau Francii „latini”, singurii care primejduiau credinţa ortodoxă şi tradiţia neamului. Astfel a luat fiinţă atitudinea antiunionistă, care a preferat „prieteniei” Francilor, colaborarea (temporară) cu otomanii, alegând conştient între cele două rele. Această conştiinţă se va exprima teologic în mod răspicat, în secolul al XVIII-lea, prin Sfântul Cosma Etolianul: „Şi de ce nu a adus Dumnezeu alt Împărat, căci erau multe regate primprejur cărora ar fi putut să dea [Împărăţia], şi a adus turcii din Kókkini Miliá şi le-a dăruit-o ? Ştia Dumnezeu că celelalte regate fac rău credinţei, dar nu şi Turcul. Dă-i bani şi pune-i căpăstru. Ca să nu ne pierdem, [de asta] i-a dat-o Turcului, iar Dumnezeu l-a pus pe Turc ca pe un câine să ne păzească”. Sfântul Cosma a dat, astfel, un răspuns unioniştilor care cugetau asemenea apusenilor.

Odată cu ocuparea Oraşului, Cruciaţii au căzut de acord (acord semnat chiar sub zidurile cetăţii) în privinţa instaurării unui stat constantinopolitan franco-latin şi a împărţirii imperiului (partitio Romaniae este termenul folosit de aceştia, iar de aici reiese numele adevărat al Imperiului Bizantin: Romania). Toate aceste acţiuni ale cuceritorilor franci presupuneau o coerenţă neîntreruptă între factorul politic şi cel religios, coerenţă care domnea de secole, de altfel, atât în Apusul latin, cât şi în Răsăritul roman. Astfel, după alegerea Împăratului (comitele Balduin de Flandra), a avut loc şi alegerea Patriarhului (veneţianul Thomas Morosini). În paralel cu instaurarea hegemoniei france, pe tot teritoriul istoric grecesc au fost înfiinţate structuri religioase sub jurisdicţie papală. Astfel, motivele de conflict dintre invadatorii Franci şi supuşii greco-ortodocşi au avut o dublă origine, politică şi, mai ales, bisericească. Instalarea ierarhiei latine în toate domeniile france a vizat aducerea maselor ortodoxe sub suzeranitatea scaunului papal şi a principilor franci.

Scaunul papal, prin persoana de mare anvergură a papei Inochentie al III-lea, a vizat, cu sprijinul dominaţiei france şi prin extinderea suportului politic franc în Orient, supunerea rapidă a Bisericii Ortodoxe, papei de la Roma. Acesta, de altfel, a fost scopul urmărit cu obstinenţă de papalitate în toţi anii de după schismă. Printre altele, supunerea Bisericii Ortodoxe papei era şi angajamentul luat de pretendentul la tronul constantinopolitan, Alexie, fiul împăratului detronat Isaac al II-lea Anghelos (1195-1204), care cerea ajutorul papei. Dogele veneţian Eric Dandolo a sprijinit alegerea lui Tomaso Morosini ca patriarh latin de Constantinopol şi conducător spiritual al Imperiului latin. Dar şi împăratul latin Balduin a devenit, de bunăvoie, supus la Papei, care i-a întors susţinerea noului Împărat. Pentru Papa şi statul său, impunerea clerului latin în Orient era mai valoroasă decât prada obţinută în urma cuceririi. Pentru aceasta, a organizat ierarhia latină în aşa fel, încât lupta pentru supunerea ortodocşilor să fie fructuoasă. Cei care nu recunoşteau pe împăratul latin şi ierarhia latină erau consideraţi schismatici.

Organizarea luptei pentru supunerea Răsăritului ortodox le-a revenit Legaţilor papali. Această campanie a bulversat Ierarhia ortodoxă. Mulţi ierarhi ortodocşi s-au refugiat în cele trei state greceşti (Niceea, Trapezunt şi Epir). Ierarhii ortodocşi rămaşi în scaunele lor au suferit tot felul de presiuni pentru a deveni supuşi scaunului papal, iar în locurile vacante au fost hirotoniţi latini. Astfel, 22 de arhiepiscopii şi 56 de episcopii au fost anexate Patriarhiei Latine de Constantinopol, fără ca acestea să facă vreun jurământ de supunere Papei. „Impunerea francocraţiei în teritoriile Imperiului a constituit o nouă inflamare a conflictelor dintre cuceritorii occidentali şi populaţia locală”.

Papa Inochentie al III-lea, la Sinodul de la Lateran (1215), pentru a preîntâmpina rezistenţa ortodoxă şi a facilita supunerea maselor largi dogmei papale, a creat instituţia infernală a Uniaţiei. Instituţia Uniaţiei, care, ca un mecanism de asediu şi „cal troian”, s-a impus mai apoi în anumite zone ale Orientului ortodox, rămâne până astăzi un obstacol esenţial în dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici şi cel mai important impediment în calea unirii. Contrar aşteptărilor, însă, şarja uniată asupra Răsăritului (prin intermediul Ordinului Iezuit), a contribuit la menţinerea devotamentului popular faţă de Ortodoxie. Sinodul [de la Lateran] a decis menţinerea rânduielilor bisericeşti ortodoxe, cerând doar recunoaşterea primatului papal (şi, în consecinţă, a instituţiei papale) şi supunerea faţă de scaunul papal. Această tactică a provocat, însă, o şi mai mare şi mai acerbă rezistenţă.

Situaţia Bisericii Ortodoxe în zonele stăpânite de latini era cu adevărat tragică. Ierarhii care nu se refugiaseră şi rămăseseră în episcopiile lor au fost privaţi de terenurile bisericeşti, care au fost confiscate de Latini, şi-au pierdut orice drepturi, astfel încât păstorirea devenise, dacă nu cu neputinţă, în tot cazul, extrem de dificilă. După cum scrie vrednicul de pomenire Profesor Gherásimos Konidáis, ierarhii ortodocşi care plecaseră din teritoriile deţinute de Latini au adus un deserviciu Ortodoxiei, „pentru că nu au dat ocazia Latinilor de a-i persecuta”. În teritoriile în care a fost introdus cler latin, a intrat în funcţiune instituţia protopopului conducător al ortodocşilor, fără drept de hirotonie, din moment ce nu era episcop. Astfel, lumea ortodoxă s-a smerit şi mai mult, cu toate că aproape toţi protopopii au activat cu zel şi consecvenţă în lucrarea lor (în Creta, în insulele Ionice). Instituţia protopopiei a înlesnit rezolvarea multor probleme serioase. Papa Inochentie a prevăzut ca menţinerea unui episcop ortodox în scaunul său să urmeze anumite reguli:

  1. să fie chestionat dacă îl acceptă pe Papa drept cap, iar de nu, să fie caterisit şi locul său să fie luat de un „episcop” latin,
  2. episcopii rămaşi trebuie mirunşi (această decizie, dată la începuturile ocupaţiei, a fost ulterior retrasă),
  3. Patriarhul latin de Constantinopol are dreptul primit de la Papa de a hirotoni ierarhi ortodocşi în teritoriile ortodocşilor, iar dacă aceştia nu sunt primiţi, să fie hirotoniţi latini,
  4. pentru că bisericile au fost date latinilor, poporul era nevoit să participe la slujbele acestora. Această împărtăşire a ortodocşilor cu latinii era, de regulă, de nevoie, şi nu poate fi considerată o acţiune liberă ori o alegere a ortodocşilor, astfel încât să fie vorba de intercommunio.

Desigur, prezenţa Harului şi a Dragostei lui Dumnezeu faţă de ortodocşii constrânşi este, în multe cazuri, palpabilă. Astfel, episcopii latini, cu mentalitatea lor feudală, rămâneau, de regulă, puţină vreme la reşedinţa lor, adesea veneau doar pentru a-şi ridica veniturile (de exemplu, în Creta). La fel, clericii trimişi de Papă în Răsărit nu erau dintre cei mai buni, nici măcar în ce priveşte educaţia, influenţa lor asupra populaţiei ortodoxe fiind extrem de limitată. Populaţia ortodoxă a rămas credincioasă conducerii ei  (Patriarhiei Ecumenice), care a găsit diverse modalităţi de comunicare şi de păstorie. Veneţienii, îndeosebi, erau preocupaţi de a avea propriul cler, datorită opoziţiei Veneţiei faţă de Roma şi de Papă, dar şi datorită spiritului naţional al Serenissimei Republici („mai întâi veneţieni, şi apoi creştini”). Populaţia era greu de influenţat de către elementul latin, lucru valabil chiar şi pentru cei înstăriţi şi nobili, puţini membri ai acestei clase aderând deschis la catolicism, cei mai mulţi apelând la o tactică a înşelării politice şi diplomatice a veneţienilor şi a latinilor, cu succese notabile. Cei mai mulţi dintre romano-catolicii din Grecia contemporană sunt urmaşii familiilor latine care s-au stabilit în Răsărit, lucru care se vede cel mai bine din numele lor de familie.

                                                                           * * *

În încheierea acestei scurte expuneri, putem trage câteva concluzii:

  1. După cum remarcă, foarte exact, Profesorul Vlásios Feidás, „consecinţele acestei devieri inevitabile a Cruciadei au fost extrem de dureroase pentru relaţiile dintre Bisericile Răsăritului şi Apusului, pentru că, pe de-o parte, caracterul bisericesc al relaţiilor a fost alterat, iar pe de alta, schisma a fost alimentată de opoziţia bizantinilor faţă de orice fel de prezenţă occidentală în Orient”. Romeul de rând a conştientizat rapid semnificaţia uriaşă a căderii Constantinopolului şi a dizolvării Imperiului Noii Rome. În decursul ocupării france, antipatia faţă de franco-latini va contribui la concordia [dintre bizantini]. Doar uniaţii vor simpatiza Roma cea veche. După 1204, din pricina ruperii unităţii dintre naţiunile care alcătuiau Imperiul, se va acorda o mai mare importanţă naţionalităţii (provenienţei), luând fiinţă un naţionalism timpuriu. Trauma suferită de prestigiul naţional va da naştere Marii Idei, ca dorinţă de redobândire a Constantinopolului şi de reconstituire a Imperiului. Această idee va fi îmbrăţişată şi cultivată în diverse versiuni, dar cu precădere în spaţiul eclesiastic.
  2. Falia dintre Orient şi Occident, creată odată cu schisma de al 1054 se va lărgi, devenind de netrecut. Francii au dovedit că nu complotau doar împotriva vieţii noastre, ci mai rău, împotriva înseşi credinţei noastre (Sf. Cosma Etolianul).
  3. Din acest motiv, toate încercările unioniste ale Împăraţilor Noii Rome din secolul al XI-lea şi până în secolul al XV-lea, au eşuat, Sinodul de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) fiind respins cu atâta fervoare. Neîncrederea faţă de papalitate şi, în general, faţă de Apusul creştin, a continuat pe toată durata dominaţiei otomane şi veneţiene, supravieţuind până astăzi, putând să fie exprimat prin sentinţa modificată «Timeo Latinos et dona ferentes» (Fereşte-te de Latini chiar şi atunci când fac daruri)!
  4. Cruciadele, îndeosebi cea de-a patra, prin desfacerea şi dizolvarea Imperiului Noii Rome, au dat un impuls direct dezvoltării şi întăririi islamului. Constantinopolul a fost recâştigat în 1261, dar Imperiul nu şi-a regăsit niciodată vigoarea şi forţa de dinainte. Aşa după cum excelent observa şi Hélène Glykatzi-Ahrweiler, după 1204, Constantinopolul era “un oraş condamnat la pierzare”.
  5. Cruciada a patra a avut consecinţe majore şi pentru restul Europei. “O lume nouă a început să apară în Occident, din ale cărui multiple reorganizări va lua formă, în veacurile următoare, chipul Europei”. Nu găsesc alt cuvânt mai potrivit pentru încheiere decât observaţia marelui cercetător Sir Edwin Pears vis-a-vis de parcursul: “Consecinţele celei de-a patra Cruciade au fost cu totul catastrofale pentru civilizaţia apuseană. Strălucirea civilizaţiei greceşti, întreţinută de Bizanţ vreme de nouă veacuri după alegerea Constantinopolului drept capitală, a fost stinsă brusc. Severitatea, îngustimea şi caracterul evreiesc al civilizaţiei occidentale s-au dezvoltat cu o foarte mică intervenţie din partea bucuriei şi frumuseţii vieţii greceşti […]. Crima celei de-a patra Cruciade a lăsat Constantinopolul şi Peninsula Balcanică pradă a şase secole de barbarie şi a zădărnicit tentativele lui Inochentie şi viitorilor oameni politici de a cuceri Siria şi Asia Mică de dragul Creştinătăţii şi civilizaţiei. Pentru a putea înţelege semnificaţia deplină a cuceririi latine a Constantinopolului, trebuie să încercăm să conştientizăm ceea ce ar putea fi astăzi civilizaţia Europei Occidentale dacă Románia nu ar fi fost distrusă în urmă cu şase veacuri”.

Din acest motiv, astăzi este nevoie de o acţiune seismică din partea Bisericii Romano-catolice, nu doar de un simplu, „ne pare rău”, şi îndeosebi din partea papalităţii, pentru ca necesara încredere în relaţiile contemporane să poată lua fiinţă. Această acţiune nu poate veni, însă, niciodată, din zona cultivării relaţiilor prieteneşti, lumeşti şi din discursurile non-teologice din cadrul întâlnirilor aniversare, ci dintr-o sinceră pocăinţă a papalităţii, însoţită de abandonarea dogmelor papale şi de încheierea existenţei ei ca stat. Pentru că aceste aspecte sunt cele care au dat naştere Cruciadelor şi duhului lor. Ortodocşii de pretutindeni pot, până atunci, să se roage şi să aştepte.

Sursa: Protopresbiter Gheórghios Metallinós, Căderea de la 1204 şi consecinţele ei

SURSA:http://justitiarul.ro/

VASILE ASTARASTOAE:”CAZUL ALFIE” SI „UMANISMUL ” SECOLULUI XXI!

7 mai

O știre: „După ce Alfie a fost deconectat luni de la aparatele, care îi susţineau viaţa, s-a stins din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă”. Ce se ascunde în spatele acestei știri? „Umanismul” secolului XXI.

Alfie era un copil, care era ținut în viață prin suport artificial. La un moment dat, spitalul și medicii au decis că e prea costisitor și inutil să-l trateze și au propus deconectarea. Părinții s-au opus și au apelat la justiție. Justiţia britanică a respins solicitarea părinţilor lui Alfie, Kate James şi Tom Evans, de a obliga spitalul să continue îngrijirile medicale și a hotărât ca Alfie trebuie să moară. Părinții au solicitat atunci externarea. Justiția a respins această solicitare. Părinții au primit susținerea guvernului italian, care i-a oferit cetățenia lui Alfie pentru a facilita transferul său la spitalul pentru copii Bambino Gesu din Roma, unde medicii catolici italieni doreau să continue gratis efortul de a-l salva. Dar Justiția le-a interzis să-l transfere. Astfel, Kate și Tom au epuizat toate instanțele britanice și deși au apelat chiar și la CEDO, nimeni nu i-a ascultat. S-a făcut dreptate. Alfie a murit.

Cum au fost motivate deciziile?

Au fost invocate dreptul la o moarte demnă, interesul minorului și interesele societății. Din punct de vedere juridic este o pseudo-argumentație. Cu excepția țărilor care au legalizaat euthanasia (și Marea Britanie nu se găsește printe acestea) nu există legislație, care să consacre un drept la moarte. Dimpotrivă, se protejează dreptul la viață.

Cazul Nancy Cruzan, SUA. Nancy Cruzan se afla de şapte ani în stare vegetativă permanentă, după un accident de automobil suferit în 1983. Era menţinută în viaţă prin alimentaţie artificială prin tub. În 1987, s-a cerut să i se scoată tubul de alimentare ca ea să poată muri. În 1988, Curtea Supremă a Statului Missouri a respins cererea pe baza interesului absolut al statului în menţinerea vieţii. În 1990 Curtea Supremă a SUA a susţinut opinia celei din Missouri cu un vot de cinci la patru.

Dar să spunem că acceptam că există un drept la moarte. Cine îl exercită? Cine hotărăşte când să mori? Medicii, judecătorii, administrația, legislaţia, individul, familia? Ce se întâmplă când persoana este în comă sau nu are discernământ? Întrebările acestea nu sunt noi și au fost puse în anii 1960, când tehnologia medicală a fost revoluţionată astfel încât funcţiile vitale ale organismului uman au putut fi susţinute artificial pentru perioade îndelungate de timp (dar cu costuri foarte mari). Răspunsul a fost dat din 1991. Cazul de referință (care a devenit izvor de drept) a fost cazul Helga Wanglie.

Helga Wanglie, o bătrână de 87 de ani, se afla de peste un an în stare vegetativă permanentă, conectată la un respirator. Spitalul, unde era internată pacienta, a făcut apel la justiţie, în ianuarie 1991, pentru a decide asupra oportunităţii prelungirii îngrijirilor medicale. Curtea de Justiţie a hotărât că numai familia poate hotărî în această privinţă. Statul și Justiția pot interveni doar prin adoptarea de garanţii procedurale, ţinând cont de posibilitate unor excese în care familiile lipsite de scrupule să dorească să întrerupă tratamentul în mod nejudicios. Cu alte cuvinte, doar părinții lui Alfie puteau decide.

Viața și sănătatea sunt drepturi naturale care țin de intimitatea și autonomia persoanei. În sec. XIX, John Stuart Mill, în eseul său „Despre libertate” (On Liberty), apăra valori ca intimitatea și autonomia personală în opoziție cu puterea din ce în ce mai mare a guvernelor asupra cetățenilor; intimitatea și autonomia personală devin condiții de limitare a ceea ce guvernele pot sau nu pot impune cetățenilor. Stuart Mill susține că singurul scop pentru care poate fi exercitată puterea asupra unui membru al societății, împotriva voinţei sale, este pentru a preveni lezarea drepturilor altora. Prin ce lezau Alfie și părinții săi drepturile altora?

S-a spus că sumele mari utilizate pentru al ține în viață pe Alfie ar putea fi utilizate în alte proiecte cu un număr mai mare de beneficiari și cu o eficență superioară. Dar chiar daca acceptăm utilitarismul (o cota cât mai mare de fericire pentru cât mai mulți) acesta se poate aplica doar pentru fonduri publice. În cazul lui Alfie cheltuielile erau suportate din fonduri private. Și în plus cu o asfel de gândire putem cădea în capcana unor concepte promovate de naziști – eutanasia economică și darwinismul social.

Medicii și spitalul au ridicat problema speranței de viață, calitatea vieții și inutilitatea tratamentelor.

Speranța de viață, în termeni medicali, semnifică o acumulare de informații, care urmează a fi prelucrate şi înţelese adecvat. Este diferită în funcţie de momentul evaluării, de o multitudine de variabile și grevată de subiectivism. De exemplu, în Cazul Karen Quinlan deși s-a apreciat că va supravețui câteva ore după deconectare, ea a supravieţuit timp de peste 10 ani.

Calitatea vieții este și mai subiectivă și este determinată de valorile la care se raportează persoana respectivă. Noi apreciem calitatea după criteriile noastre și nu după trăirile persoanei analizate.

Speranța de viață și calitatea vieții, când sunt folosite ca argument pentru alocarea de resurse, se tranformă din probleme medicale într-unele morale.

Tratamentele inutile constitue un subiect care este abordat în lucrările ştiinţifice relativ recent (din 1988). Nici până în prezent nu există o definiție unanim acceptată. Citez: American Thoracic Society – O intervenţie este inutilă atunci când este foarte puţin probabil să determine o supravieţuire “cu sens”. American Heart Association – Resuscitarea cardio-respiratorie este inutilă atunci când nu există raportări privind supravieţuiri în acele circumstanţe, în studii cu design corespunzător. Critical Care Society – tratamentul este inutil atunci când nu îşi poate atinge scopul și /sau este extrem de costisitor sau cu beneficii incerte- nepotrivite. Lawrence J. Schneiderman &colab. (1990)– un tratament este inutil dacă un pacient nu are capacitatea de a aprecia rezultatele unui tratament medical, dacă tratamentul nu-l face independent faţă de aparatele de menţinere a vieţii sau un tratament care are şanse de succes mai mici de 1 la 100. O astfel de abordare poate fi acceptabilă pentru administratorii sistemului de sănătate, dar nu și pentru medici. Scopul profesiei medicale este tratarea și nu abandonarea pacienţilor. Orice decizie cu privire la pacienţii grav bolnavi trebuie să fie luată în interesul maxim al acestora, şi nu ceea ce este mai… ”convenabil” pentru familie, medici sau spital. Indiferent de argumentele de tip medical, viaţa umana are o valoare intrinsecă, în orice formă a sa, chiar şi în cel mai timpuriu şi nediferenţiat stadiu al existenţei embrionare.

Ajungem astfel la esența problemei. Decizia luată de justiția britanică exprimă o realitate tristă – triumful relativismului și afirmarea unui nou ”umanism”. Secularizarea excesivă, excluderea spiritualității din viața cotidiană,negarea Divinitatii si a sacrului, abandonarea moralei clasice ne pun în situații absurde: creiem mijloace prin care suntem capabili să prelungim viața, dar nu suntem capabili să le utilizăm într-un climat etic. Nu întâmplător judecătorul care a luat aceste decizii este secularist, utilitarist-pragmatic și militant pentru “libertatea” sexuală.

În concluzie, cazul Alfie are toate caracteristicile eutanasiei passive nonvoluntare petrecute într-o țară care nu a legalizat euthanasia. El dezvăluie criza de sens a societății contemporane determinate de abandonarea unor noţiuni esentiale din punct de vedere moral, și anume: sanctitatea vieții și valoarea vieţii. Ştiinţa este poate cea mai mare capodoperă a secolului, dar tot ea a determinat cea mai mare criza contemporană – o criză de sens a științei.

P.S.1: Sper să fie prilej de meditație pentru cei care susțin statul autoritar în domeniul sănătății Niciodată statul nu știe mai bine decât părintele informat și iubitor ce este bun pentru copilul său.

P.S.2: Pentru snobii, care idealizează și idolatrizează societatea post-modernă: prezenta notiță nu constitue o atingere a independența justiției și a statului de drept. Ea este o manifestare omenească de revoltă față de abuzurile la care din motive ideologice închidem ochii.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae

VANZATORII DE FRATI!

7 mai

Rând pe rând, constatăm cu o dramatică certitudine, cum Serviciul Român de Informații, sub conducerea lui Maior și a lui Coldea și la cererea sau cu consimțământul lui Traian Băsescu, s-a înșurubat în toate instituțiile statului. Așa s-a născut o autoritate paralelă cu autoritățile democratice, statul a devenit unul de forță, drepturile și libertățile fundamentale ale omului au fost sacrificate, democrația a fost grav viciată, iar statul de drept a devenit nedrept. Totuși, cel mai grav fenomen la care am asistat și a cărui revelație o avem acum este vânzarea de frați. Cine sunt vânzătorii?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vedem prin prisma protocoalelor pe care le cunoaștem până în prezent, cine pe cine a vândut.

1). Consiliul Superior al Magistraturii a vândut Serviciului Român de Informații independența Justiției și i-a vândut la pachet pe procurori și pe judecători. Punând la dispoziția securității nu numai mapele lor profesionale ci și informații despre viața personală și activitatea curentă a acestora. Astfel, procurorii și judecătorii au putut fi reduși la ascultare prin șantaj sau pur și simplu eliminați din sistem.

2). Înalta Curte de Casație și Justiție, prin protocolul încheiat cu SRI, a vândut procesele. În special cele penale. Și a creat posibilitatea eliminării din politică a unor adversari incomozi ai sistemului de forță, care a monopolizat atât puterea politică cât și puterea economică. Vânzând procesele, Înalta Curte a vândut oameni, familii întregi de oameni la pachet.

3). Agenția Națională de Integritate, încheind protocolul cu SRI și punându-l în aplicare, a transformat o cauză nobilă, care este integritatea oamenilor din sistemul politic și din sistemul public, într-un instrument politic. Lucrând la dictarea Serviciului Român de Informații, inspectorii de Integritate au vândut opiniei publice așa-numite dezvăluiri scandaloase și, practic, au vândut nenumărați oameni nevinovați, mulți dintre ei de mare valoare.

4). Baroul de avocați, organizațiile notariale și al executorilor, prin protocolul încheiat și-au vândut practic clienții unui sistem odios. Parteneriatele încheate cu SRI și DNA au generat vânzarea de informații confidențiale despre clienți, aducându-le acestora grave prejudicii.

5). Protocolul cu ANAF-ul, concretizat nu numai în așa-numitul schimb de informații, ci și în detașarea a aproape 100 de  ofițeri SRI la Fisc, a vândut pe nimic munca și sudoarea unor societăți comerciale, a unor întreprinzători și le-a scos de pe piață în avantajul unor societăți acoperite ale serviciilor secrete ori pur și simplu protejate.

Ne oprim aici cu enumerarea. Deși acum avem certitudinea că sunt peste 70 de protocoale cu diverse instituții ale statului, despre ultimul dintre acestea făcând eu însumi, chiar azi, o dezvăluire. Pur și simplu nu-mi permite acest spațiu de analiză să epuizez toate aceste protocoale grotești și extrem de nocive. Dar deja putem trage fără să greșim o concluzie. Principalul vânzător de frați s-a dovedit a fi Serviciul Român de Informații, întrucât această instituție s-a aflat în epicentrul tuturor protocoalelor. S-a lucrat în atât de multe direcții, pe atât de multe paliere, încât această vânzare de frați are, fără a exagera lucrurile, dimensiuni naționale. Vânzarea de frați s-a transformat în vânzare de neam. Vânzarea de neam înseamnă trădarea de neam. Iar trădarea de neam, mai devreme sau mai târziu, se pedepsește. În această situație ne găsim acum.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Președintele Iohannis, dezamăgirea evanghelicilor!

7 mai

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

Nu numai eu, ci toți evanghelicii români de pretutindeni au făcut tot ce le-a stat în putință pentru alegerea d-lui Iohannis, ca primul președinte evanghelic al României.
În cele mai multe situații de-a lungul anilor el a demostrat că a meritat efortul nostru, dar atitudinea dânsului din ultimul timp, nu numai că ne sperie, ci ne surprinde în egală măsură.

A încerca să neglijezi și să te opui dorinței celor 3,000,000++ care optează pentru clarificarea și legiferarea crezului românilor în ce privește definiția biblică a familie, nu te califică ca reprezentant al unei națiuni (declarate) creștină!!
Sunt conștient și de ipocrizia și demagogia PSD-ului în această direcție, dar atunci când președintele a abandonat pe cei care l-au votat, iar pe ceilalți îi suportă în această decizie, ce este de făcut ??

Alegem din nou compromisul pentru a ne atinge un scop nobil? Cred că asta va fi alegerea celor mai…

Vezi articolul original 1.510 cuvinte mai mult

Israel, palestinienii și pacea lui anticrist

7 mai

Trezire Azi

De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” (Mat. 24:32-33)

Indiferent cât de mult realizăm acest fapt, noi suntem generația care poate observa cu ușurință împlinirea tuturor semnelor ce prevestesc revenirea Domnului pentru a-Și lua Biserica acasă, pentru a judeca lumea și  pentru a instaura Împărăția Sa pe pământ.

De multe ori însă atenția ne este îndreptată mai ușor spre semnele profetice din natură, din umanitate sau de pe bolta cerească. De aceea, tindem să ignorăm faptul că Domnul a indicat clar spre Israel și evoluția sa națională, ca semn definitoriu al epocii finale. În cartea prorocului Daniel (cap. 9:27) este indicat cu claritate și evenimentul care va declanșa perioada celor șapte ani de încercare a locuitorilor pământului pe…

Vezi articolul original 184 de cuvinte mai mult

Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”

7 mai

Trezire Azi

Ziua de 14 Mai 1948 în care a luat ființă statul modern Israel a marcat împlinirea a numeroase profeții din vechime. La 70 de ani de la această dată importantă, celelalte profeții rămase sunt pe punctul de a se împlini. Trăim vremuri de mare importanță istorică, iar venirea Domnului este tot mai aproape.
Evoluțiile din Orientul Mijlociu indică clar timpul în care ne aflăm și ceea ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Vremea se apropie, iar istoria omenirii se-ndreaptă către finalul prevestit în Scriptură. Curând Împăratul se va întoarce pentru a-Și lua Mireasa acasă și a-Și așeza domnia la Ierusalim peste întreaga lume.
Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.”  Amin! Vino, Doamne Isuse! (Ap. 22:17, 20)

Vezi articolul original

Alianța Familiilor din România – Tot mai mulți copii cresc în cămine cu părinți necăsătoriți – sondaj Pew Research, 2018

7 mai

agnus dei - english + romanian blog

Unul din patru părinți care locuiesc împreună cu copiii lor sunt necăsătoriți, situație cauzată în special de declinul instituției căsătoriei, relevă un recent studiu al prestigioasei case de sondaje americane Pew Research [1].

Influențată de declinul mariajului ca și de creșterea procentajului nașterilor în afara căsătoriei, situația reprezintă o schimbare dramatică față de acum o jumătate de secol, când doar 7% dintre părinți erau necăsătoriți.

În același timp, profilul părinților căsătoriți s-a schimbat, conform datelor biroului de statistică demografică US Census Bureau interpretate de Pew Research.

Mamele singure – acelea care își cresc cel puțin un copil fără partener în aceeași gospodărie – nu mai domină rândurile părinților necăsătoriți. Dacă în 1968, 88% dintre părinții necăsătoriți erau mame singure, în 1997 proporția a coborât la 68% pentru a ajunge în 2017 la doar 53%.

Acest declin a fost estompat de creșterea proporției părinților coabitanți: 35% dintre părinții necăsătoriți locuiesc…

Vezi articolul original 373 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: