Arhiva | 11:43 am

KLAUS WERNER JOHANNIS,CORUPTUL CARE UCIDE ,ACEST „BOU APIS” ,INTANGIBIL SFANT SI DE NEATINS AL POLITICII DIN COLONIA ROMANIA,ATACA INCA O LEGE LA CCR!

12 mai

Este vorba despre legea privind statutul magistraţilor.  Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, vineri, 11 mai a.c., o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, se precizează pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Conţinutul integral al sesizării:

București, 11 mai 2018

Domnului VALER DORNEANU

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez următoarea

 

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE

asupra

Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

 

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a mai fost dedusă controlului de constituționalitate în două rânduri, ca urmare a unor sesizări de neconstituționalitate (Decizia Curții Constituționale nr. 61/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018; Decizia Curții Constituționale nr. 251/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018). Cu toate acestea, considerăm că forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții conține, în continuare, o serie de dispoziții de natură să încalce principii și prevederi constituționale. Astfel, prin conținutul normativ, unele dintre prevederile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) și alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124, ale art. 125, ale art. 133, ale art. 134, precum și pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

1. Art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29 și pct. 32 – cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) și art. 40 alin. 2) lit. a), b), c), d), e), f), j) – din legea dedusă controlului de constituționalitate sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) și (4) din Constituție

Prin art. I pct. 26 din legea dedusă controlului de constituționalitate se abrogă art. 35 lit. d) teza finală din Legea nr. 317/2004. Conform art. 35 lit. d) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atribuția de a elibera din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari.

Prin art. I pct. 28 din legea criticată se abrogă art. 36 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 317/2004. Conform acestor dispoziții, Plenul CSM: „d) organizează și validează, potrivit legii și regulamentului, concursurile pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor; e) dispune organizarea concursurilor de promovare a judecătorilor și procurorilor; f) numește comisiile pentru evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii”.

Prin art. I pct. 32 din legea criticată – cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) și art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) – Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pentru judecători și procurori primesc o serie de atribuții noi ca urmare a modificărilor operate în legile de modificare și completare a Legii nr. 303/2004 și a Legii 304/2004, precum și o serie de atribuții în domeniul carierei magistraților, care în prezent aparțin Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, potrivit noilor reglementări, Secția pentru judecători: numește și revocă din funcție președintele, vicepreședinții și președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție – art. 40 alin. (1) lit. b); propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor – art. 40 alin. (1) lit. c); numește judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii – art. 40 alin. (1) lit. d); eliberează din funcție judecătorii stagiari – art. 40 alin. (1) lit. e); dispune promovarea judecătorilor – art. 40 alin. (1) lit. h). Totodată, Secția pentru procurori: la propunerea ministrului justiției, înaintează Președintelui României propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctului și adjunctului acestuia, procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestuia – art. 40 alin. (2) lit. a); numește și revocă procurorii șefi de secție ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – art. 40 alin. (2) lit. c); propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a procurorilor – art. 40 alin. (2) lit. d); numește procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii – art. 40 alin. (2) lit. e); eliberează din funcție procurorii stagiari – art. 40 alin. (2) lit. f); numește în funcții de conducere procurorii, în condițiile legii și ale regulamentului – art. 40 alin. (2) lit. j).

Conform art. 125 alin. (2) din Constituție, „propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice”. De asemenea, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției”. Totodată, potrivit art. 134 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din Constituție: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (…) (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției”. De asemenea, la art. 1 alin. (4) din Constituția României se prevede că „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”. Nu în ultimul rând, Capitolul VI din Titlul III (Autoritățile publice) al Legii fundamentale este intitulat „Autoritatea judecătorească” și are trei secțiuni: Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești, Secțiunea a 2-a – Ministerul Public și Secțiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii.

Așa cum a admis și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, Consiliul Superior al Magistraturii este organism colegial și autoritate publică de rang constituțional. De altfel, având în vedere caracterul de organ colegial al Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională a stabilit faptul că mandatul constituțional de șase ani al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este unic, colectiv și vizează autoritatea constituțională în ansamblu, iar nu fiecare membru al său, individual. Pe lângă faptul că Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, instanța de contencios constituțional a mai precizat și că acesta este un organ reprezentativ în cadrul autorității judecătorești: „Curtea constată că membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile constituționale în baza unui mandat reprezentativ, și nu a unui mandat imperativ, acesta din urmă fiind incompatibil cu rolul și atribuțiile conferite de art. 133 și 134 coroborate cu art. 124 și 125 din Constituție, dar și din perspectiva modalității în care se iau hotărârile, atât de către Plen, cât și de către secții în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (…) De asemenea, conform dispozițiilor constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii face parte din cadrul autorităților judecătorești. În acest context, autorității judecătorești nu îi poate fi conferit un alt statut față de organele reprezentative ale celorlalte puteri în stat.” (a se vedea Decizia nr. 374/2016).

De asemenea, în jurisprudența recentă, respectiv Decizia nr. 45/2018, Curtea Constituțională a analizat raportul dintre atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de a formula propuneri de numire în funcție – conform art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (1) din Constituție – și atribuția Președintelui României de a numi în funcții publice – prevăzută de art. 94 lit. c) și art. 125 din Constituție și a reținut: „Faptul că s-a reglementat posibilitatea Președintelui de a refuza o singură dată propunerea de numire a avut în vedere un element de curtoazie, de consultare și colaborare între autoritatea executivă și cea judecătorească, în sensul de a da substanță atribuției respective a Președintelui. Aceasta a fost normativizată extra legem și nu contra legem [cu referire la dimensiunea constituțională a acestor termeni, a se vedea Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, par.109-110], așadar, în dezvoltarea Constituției, dar nu în contra sa, fiind acceptată în jurisprudența Curții Constituționale; însă, eliminarea acestei atribuții expres normativizate a Președintelui României nu pune nicio problemă de constituționalitate din perspectiva art.94 lit. c), art. 125 alin. (1) și (2) și art. 134 alin. (1) din Constituție; din contră, are loc o consolidare a rolului Consiliul Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, acesta fiind, de altfel, entitatea care gestionează, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, selecția judecătorilor și procurorilor.” (a se vedea Decizia nr. 45/2018).

În aceeași Decizie nr. 45/2018, Curtea Constituțională a statuat că art. 125 alin. (2) din Constituție „este univoc şi oferă o unică soluţie normativă în privinţa autorităţii competente să dispună promovarea judecătorilor în funcţii de conducere, fără a face distincţie în funcţie de ierarhia instanţelor judecătoreşti. Curtea reţine că promovarea judecătorilor are un dublu înţeles, respectiv de dobândire a unei funcţii de execuţie de nivel superior în ierarhia instanţelor judecătoreşti [grade profesionale de tribunal/ curte de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie] sau a unei funcţii de conducere [preşedinte/vicepreşedinte/preşedinte de secţie], în ambele cazuri judecătorul avansând în carieră. Nu se poate susţine că promovarea în funcţie vizează numai dobândirea unui grad profesional superior sau a unor funcţii de conducere de la instanțe judecătoreşti aflate pe o anumită scară ierarhică, pentru că o asemenea interpretare vădeşte nu numai o viziune selectivă asupra carierei judecătorului, dar în acelaşi timp, este contrară unui text constituţional unic şi imperativ sub aspectul atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

În plus, analizând art. 134 alin. (1) din Constituția României, Curtea Constituțională a precizat următoarele: „textul constituțional se referă la propunerea de numire în funcția de judecător sau procuror, și nu în funcția de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizează accesul în funcție, nu la cariera judecătorului/ procurorului ulterior numirii în funcție. Textul indică faptul că judecătorul/procurorul stagiar nu este numit prin decret, ci prin actul Consiliului Superior al Magistraturii, în schimb, judecătorul sau procurorul definitiv este numit prin decret, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind, astfel, învestit cu atributele specifice calităţii noi dobândite. În consecinţă, acest text se referă numai la numirea în funcţia de judecător/procuror, după caz, aşadar, la accesul în aceste funcţii, ca urmare a susţinerii examenului de capacitate”. Rezultă deci că numirea în funcție a procurorilor definitivi se face prin decret prezidențial, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, iar a celor stagiari, de către Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărâre.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a mai precizat și că: „promovarea judecătorilor atât în funcţii de execuţie, cât şi în funcţii de conducere se realizează de Consiliul Superior al Magistraturii.”(Decizia nr. 45/2018).

Trimiterile pe care le face legiuitorul constituant la legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii [„în condițiile legii organice” – art. 125 alin. (5), „în condițiile legii” – art. 134 alin. (1), „potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică” – art. 134 alin. (2) sau „stabilite prin legea sa organică” – art. 134 alin. (4)] vizează, pe de o parte, necesitatea ca legea organică să precizeze aspectele procedurale prin care se vor realiza atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv ale secțiilor sale și, pe de altă, parte, instituie posibilitatea creării și a altor atribuții de rang legal (deci complementare și nu contrare celor de rang constituțional) atât pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ colegial și reprezentativ al autorității judecătorești, cât și pentru secțiile acestuia, desigur, numai în măsura în care respectivele alte atribuții nu afectează ori impietează asupra rolului constituțional stabilit pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

În conformitate cu dispozițiile constituționale, competența generală de garant al independenței justiției aparține Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organism colectiv reprezentativ al autorității judecătorești, iar secțiile au doar o competență specială, de atribuire, limitată numai la răspunderea disciplinară a magistraților. De altfel, materia răspunderii disciplinare este singura pe care art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală o atribuie tot Consiliului Superior al Magistraturii, dar prin secțiile sale.

Pentru a decela competențele constituționale ale celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constituțional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispozițiile art. 133 alin. (2) lit. a) și ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Analiza coroborată a celor două texte constituționale relevă faptul că cele două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toți membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat. Nouă judecători fac parte din Secția pentru Judecători și cinci procurori fac parte din Secția pentru procurori. Modul de constituire a secțiilor reflectă rolul constituțional al acestora, astfel cum este reglementat în art. 134 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, prin secțiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.

Rezultă, așadar, că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secțiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, în ansamblul său, este garantul independenței justiției. Acesta este și motivul pentru care atunci când a utilizat sintagma Consiliul Superior al Magistraturii legiuitorul constituant a avut în vedere Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce atunci când a reglementat răspunderea disciplinară a magistraților (și judecători și procurori) a trimis expresis verbis la secțiile Consiliului Superior al Magistraturii. Competența specială în materie disciplinară a secțiilor reprezintă o garanție semnificativă pentru asigurarea de către Consiliului Superior al Magistraturii a rolului său de garant al independenței justiției, întrucât stabilește faptul că judecătorii și procurorii vor fi judecați în materie disciplinară fără nicio influență externă, exclusiv de către proprii reprezentanți aleși, fără ca la aceste decizii să poată participa ceilalți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (reprezentanții societății civile, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție).

Așadar, atât timp cât Constituția României a prevăzut o competență generală pentru Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial și reprezentativ, și doar o competență de atribuire pentru secțiile sale, nu se poate admite ca, prin lege organică, atribuțiile stabilite la nivel constituțional pentru a fi exercitate de Plen să fie exercitate de către secții și nici ca secțiile Consiliului Superior al Magistraturii să primească alte atribuții care fie sunt contrare, fie depășesc rolul lor constituțional stabilit în art. 134 alin. (2) din Constituție.

Într-o altă ordine de idei, dacă am accepta posibilitatea ca atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deci ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv și reprezentativ, să fie distribuite celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, ar însemna că vor funcționa de facto două structuri de tip Consiliul Superior al Magistraturii – una pentru judecători și una pentru procurori. Pe de o parte, această soluție legislativă ar nega rolul constituțional stabilit de către legiuitorul constituant pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca unică autoritate constituțională reprezentativă pentru magistrați și, pe de altă parte, ar conduce la accentuarea semnificativă a „corporatismului” decizional al secțiilor, aspect care ar afecta nu numai independența justiției, dar și principiul constituțional al cooperării loiale în cadrul autorității judecătorești, această cooperare loială rezultând din faptul că deciziile care privesc independența autorității judecătorești, cu excepția celor în materie disciplinară, se iau în Plen, cu participarea reprezentanților magistraților, dar și a reprezentanților instituțiilor cu atribuții semnificative în cadrul și cu privire la autoritatea judecătorească (președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție și ministrul justiției).

Din dispozițiile constituționale care stabilesc rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, ținând cont de caracterul colegial și reprezentativ al acestei autorități constituționale, precum și de rolul constituțional al secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că legiuitorul constituant a instituit o autoritate constituțională în sfera autorității judecătorești care exercită colectiv, în ansamblul său, o serie largă de atribuții constituționale și legale, în timp ce secțiile exercită doar acele atribuții pe care Constituția le-a încredințat în mod expres acestora, precum și alte atribuții de natură legală, dar care sunt în strânsă legătură cu rolul constituțional prevăzut în art. 134 alin. (2) din Constituție. În alte sisteme constituționale, unde constituantul a intenționat să marcheze o distincție netă între corpul profesional al judecătorilor și corpul profesional al procurorilor, au fost create chiar prin Legea fundamentală consilii judiciare distincte. De lege lata nu aceasta este situația în România și prin urmare, o lege organică nu poate institui o reglementare contra constitutionem.

În aceeași măsură ca şi Parlamentul României, Guvernul României, Curtea Constituțională sau alte autorități colegiale locale (consiliul local și consiliul județean), Consiliul Superior al Magistraturii exercită atribuțiile sale ca organ colectiv. Respectivele atribuții nu pot fi exercitate de alte structuri administrative, componente ori structuri interne ale autorităților publice în absența unor dispoziții constituționale exprese. O interpretare contrară ar conduce la încălcarea rolului constituțional al tuturor autorităților publice antereferite.

În aceeași măsură în care comisiile parlamentare, ca organe interne de lucru, nu ar putea să se substituie Parlamentului, ca organ colegial și reprezentativ, în vederea exercitării atribuției de adoptare a legilor, tot așa secțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu s-ar putea substitui Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în vederea exercitării atribuțiilor constituționale ale acestuia.

Având în vedere argumentele de mai sus, art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29, pct. 32 – cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) și art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) – sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) și (4) din Constituție.

2. Art. I pct. 37 și pct. 41 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și art. 21 din Constituție

Art. I pct. 37 din legea criticată modifică art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 după cum urmează: „Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor”.

Art. I pct. 41 din legea criticată introduce după art. 45 un nou articol, art. 451, care, la alin. (1) prevede următoarele: „Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară”.

Dispozițiile modificate prin art. I pct. 37 din lege sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, întrucât nu este prevăzut niciun termen în care inspectorul-șef confirmă sau infirmă rezoluția de clasare în urma verificărilor preliminare. Or, ținând cont de importanța acestei proceduri cu privire la cariera magistratului în cauză, precum și de imperativul asigurării unei soluții cu maximă celeritate pentru a evita prelungirea unei situații de incertitudine cu privire la activitatea magistraților, aspect care ar putea avea un impact negativ chiar asupra independenței justiției, stabilirea unor termene clare și cât mai scurte pentru derularea tuturor etapelor procedurale în materia răspunderii disciplinare devine un element esențial pentru asigurarea clarității, preciziei și predictibilității normei.

Lipsa unui termen legal pentru confirmarea/infirmarea rezoluției de clasare de către inspectorul-șef, respectiv a unui termen prin care inspectorul-șef, în cazul în care infirmă rezoluția de clasare, să dispună prin rezoluție scrisă și motivată completarea verificărilor se constituie în elemente justificative pentru lipsa de previzibilitate a legii, permițând inspectorului-șef să tergiverseze luarea unei anumite decizii. Totodată, este afectat și interesul legitim al persoanei care a sesizat Inspecția Judiciară de a se adresa instanței de contencios administrativ într-un termen rezonabil, în condițiile în care rezoluția de clasare este confirmată de inspectorul-șef.

Nu în ultimul rând, din examinarea textelor de lege menționate rezultă că rezoluția de clasare este supusă unui dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de către inspectorul-șef. Astfel, conform art. 45 alin. (4), într-o primă fază, inspectorul-șef confirmă/infirmă rezoluția de clasare a inspectorului judiciar și, în ipoteza în care infirmă rezoluția de clasare, poate dispune completarea verificărilor. Conform art. 451 alin. (1), într-o a doua fază, inspectorul-șef soluționează plângerea persoanei care a formulat sesizarea împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4). Din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că inspectorul-șef se poate pronunța de două ori asupra aceleași rezoluții de clasare: o dată când o confirmă conform art. 45 alin. (4) și a doua oară când este sesizat cu plângere de către persoana care a formulat sesizare. Or, în cazul art. 45 alin. (4) și art. 451 alin. (1), instituirea unui dublu control exercitat de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare asupra rezoluției de clasare constituie un impediment administrativ fără nicio justificare obiectivă sau rațională, având drept finalitate întârzierea nejustificată în exercitarea dreptului persoanei interesate de a se adresa unei instanțe de judecată în vederea satisfacerii interesului său.

În jurisprudența sa referitoare la liberul acces la justiție, constant Curtea Constituțională a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revine legiuitorului, aceasta fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), însă regulile procedurale nu trebuie să devină un impediment pentru exercitarea dreptului de liber acces la justiție. De altfel, prin Decizia nr. 953/2006, Curtea Constituțională a statuat că, în sensul principiului constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă prevederile art. 21 din Constituție.

În concluzie, considerăm că prevederile art. I pct. 37 cu privire la modificarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 și ale art. I pct. 41 cu privire la noul art. 451 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 21din Constituție.

3. Art. I pct. 49 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție

Art. I pct. 49 din legea criticată introduce art. 481 în Legea nr. 317/2004, conform căruia „(1) În cauzele urgente sau care prezintă un interes public deosebit, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, poate stabili termene mai scurte decât cele prevăzute la art. 45 și 46. În aceste cauze, prelungirea poate fi acordată, la cererea inspectorului judiciar, de către Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), inspectorul-șef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege”.

Aceste prevederi sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, putând genera un conflict de competențe între cele două Secții ale Consiliului Superior al Magistraturii și inspectorul-șef, ca urmare a faptului că reglementează posibilitatea pentru toate subiectele de drept de a stabili, în același timp, termene mai scurte în cauze urgente sau care prezintă un interes public deosebit. Astfel, pe de o parte, nu este clar cine are prioritate cu privire la stabilirea acestor termene mai scurte, respectiv secțiile sau inspectorul-șef, ce dispune din oficiu și, pe de altă parte, nu se prevăd soluții legislative cu privire la o soluționarea unui conflict de competență între secții și inspectorul-șef. Astfel, este posibil ca inspectorul-șef să dispună reducerea termenelor, iar secția respectivă să nu considere necesară măsura sau viceversa, o astfel de situație putând conduce la un blocaj cu privire la buna desfășurare a activității inspectorului judiciar, cu consecința afectării funcționării Inspecției Judiciare.

Totodată, analiza coroborată a tezei întâi și a tezei a doua din art. 481 alin. (1) conduce la concluzia neclarității și impreciziei normei, contrar normelor de tehnică legislativă. Dacă teza întâi se referă la posibilitatea ca secțiile să dispună reducerea termenelor prevăzute la art. 45 și 46, teza a doua a alineatului se referă la prelungirea termenelor, fără a fi clar dacă această a doua teză vizează posibilitatea de a prelungi termenele în cauze urgente sau care prezintă un interes public deosebit sau doar posibilitatea de a prelungi termenele în cauzele în care în prealabil secțiile au dispus scurtarea lor.

De asemenea, stabilirea prin lege a posibilității ca secțiile Consiliului Superior al Magistraturii să intervină în activitatea Inspecției Judiciare pentru a dispune scurtarea sau prelungirea termenelor în anumite cauze urgente sau de interes public deosebit generează o contradicție de natură legislativă. Astfel, în condițiile în care modificările legislative aduse regimului juridic al Inspecției Judiciare au urmărit creșterea rolului acesteia, precum și asigurarea unei independențe operaționale prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, devine neclară și contradictorie scopului propus de legiuitor reglementarea posibilității secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune cu privire la un element esențial al unei proceduri administrative, anume durata acesteia, ceea ce ar constitui o încălcare a independenței operaționale a Inspecției Judiciare, consacrată în art. I pct. 70 din legea criticată – art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În concluzie, dispozițiile art. I pct. 49 din legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în dimensiunea lor referitoare la calitatea legii.

4. Art. I pct. 54 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție

Prin art. I pct. 54 din legea criticată se modifică art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 după cum urmează: „Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând, pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii, de către secția corespunzătoare”.

Prevederea conform căreia măsura suspendării poate fi reevaluată oricând, pe durata judecării acțiunii disciplinare până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare nu respectă cerințele privitoare la calitatea legii, fiind imposibil de dedus pe cale de interpretare, elementele substanțiale ale procedurii care ar face efectivă această prevedere, mai precis cum se poate dispune reevaluarea – la cerere sau din oficiu – iar dacă este la cerere, nu este clar cine poate solicita această reevaluare – magistratul cercetat disciplinar, inspectorul judiciar ori inspectorul-șef. Așadar, norma este neclară, imprecisă și poate genera impredictibilitate în aplicare.

În plus, teza a II-a a art. 52 alin. (1), nou-introdusă, referitoare la reevaluarea măsurii suspendării magistraților cuprinde o contradicție vădită. Deși se prevede că măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, cu toate acestea reevaluarea suspendării poate avea loc doar „până la pronunțarea hotărârii, de către secția corespunzătoare”, hotărâre care poartă asupra existenței unei abateri disciplinare și nu asupra suspendării din funcție a magistratului. Or, posibilitatea de a solicita reevaluarea suspendării magistratului ar trebui să fie menținută până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Deși întăresc ideea accesului liber la justiție, modificările introduse prin art. I pct. 55 din legea criticată nu sunt de natură să clarifice contradicția relevată anterior, întrucât și ele limitează în timp dreptul magistratului suspendat din funcție de a solicita reevaluarea suspendării sale dincolo de pragul stabilit prin art. I pct. 54 teza a II-a, anume „până la pronunțarea hotărârii, de către secția corespunzătoare”.

În concluzie, art. I pct. 54 din legea criticată încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind calitatea legii.

5. Art. I pct. 61 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5), art. 133 și art. 134, coroborate cu art. 124, art. 125 și art. 147 alin. (4) din Constituția României

Art. I pct. 61 din legea criticată – cu privire la modificarea art. 55 din Legea nr. 317/2004 – introduce un nou caz de revocare din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a retragerii încrederii de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care aceștia le reprezintă.

Totodată, la art. 55 alin. (3) este prevăzută procedura privind retragerea încrederii, iar la alin. (4) se prevede că „ (…) dacă solicitarea de retragere a încrederii este asumată prin semnătură olografă de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care le reprezintă membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului, fără a mai convoca adunările generale, ia act de retragerea încrederii. În acest caz, calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii încetează de la data la care Plenul Consiliului ia act de retragerea încrederii”.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că: „Revocarea trebuie analizată în strânsă legătură cu conținutul mandatului la care se referă, respectiv cu caracterul imperativ sau reprezentativ al acestuia. În cadrul mandatului imperativ, organul reprezentativ acționează numai potrivit obligațiilor stabilite de alegătorii săi, el nu va putea acționa nici în afara, nici împotriva acestora, depunând toate eforturile necesare îndeplinirii lor. Alegătorii pot retrage împuternicirea acordată fără vreo motivare. În baza mandatului reprezentativ, însă, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul și reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte și nu poate fi revocat decât în condițiile nerespectării atribuțiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredințat de alegătorii săi. Cât privește posibilitatea revocării, Curtea constată că membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile constituționale în baza unui mandat reprezentativ, și nu a unui mandat imperativ, acesta din urmă fiind incompatibil cu rolul și atribuțiile conferite de art. 133 și 134 coroborate cu art. 124 și 125 din Constituție, dar și din perspectiva modalității în care se iau hotărârile, atât de către Plen, cât și de către secții în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.” (a se vedea Decizia nr. 196/2013).

Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 196/2013 pun în evidență că, în baza mandatului reprezentativ, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul și reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte și nu poate fi revocat decât în condițiile nerespectării atribuțiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredințat de alegătorii săi.

Totodată, echivalarea asumării prin semnătură olografă de către majoritatea judecătorilor și procurorilor care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care le reprezintă membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii cu o decizie formală a adunării generale a magistraților care compun respectivele instanțe și parchete denotă o gravă încălcare a principiului legalității consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție. Inițierea unei proceduri de retragere a încrederii nu poate echivala cu decizia formală de retragere a încrederii, fiind două operațiuni juridice distincte.

În cadrul unor organisme colective este foarte posibil ca numărul de semnatari ai unei propuneri care este votată în cadrul respectivului organism colegial să nu fie identic cu numărul de voturi pentru adoptarea respectivei propuneri. Din acest motiv, nu numai că instituția revocării ca urmare a retragerii încrederii încalcă mandatul reprezentativ al membrului ales, dar posibilitatea ca acesta să fie revocat doar prin asumarea prin semnătură olografă a unei propuneri de retragere a încrederii în absența unui vot în cadrul organismului colegial (adunarea generală a magistraților din instanțele și parchetele pe care le reprezintă membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii) echivalează și cu încălcarea principiului legalității consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa privind asigurarea securității raporturilor juridice.

Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, caracterul colectiv și reprezentativ al Consiliului Superior al Magistraturii, precum și principiul legalității consacrat în Constituție, considerăm că introducerea posibilității revocării ca urmare a retragerii încrederii de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii le reprezintă încalcă art. 1 alin. (5), art. 133 și art.134 coroborate cu art. 124, art. 125 și art. 147 alin. (4) din Constituție.

6. Art. I pct. 70 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituție

Atribuțiile Inspecției Judiciare vizează în mod egal atât judecătorii, cât și procurorii. Însă, conform art. I pct. 70 din legea criticată – ce modifică art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 – Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef-judecător numit prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-șef adjunct-procuror, desemnat de inspectorul-șef.

Ținând cont de faptul că Inspecția Judiciară exercită atribuții în egală măsură cu privire la judecători și la procurori și că aceasta funcționează în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii [organism, care potrivit jurisprudenței Curții Constituționale este „reprezentant, în egală măsură, al celor două ramuri ale magistraturii – judecătorii și procurorii – și garant, în această calitate, al independenței justiției – în componenta sa referitoare la autoritatea judecătorească, respectiv instanțele judecătorești și Ministerul Public”], considerăm că legiuitorul nu poate institui o diferențiere în cadrul aceleiași categorii profesionale a magistraților, sub aspectul vocației de a fi ales ca inspector-șef doar în favoarea judecătorilor.

Urmare a noii filosofii a legiuitorului cu privire la conducerea Inspecției Judiciare, rezultă că procurorii sunt excluși de la dreptul de a fi numiți în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, întrucât se stabilește în mod neechivoc faptul că inspectorul-șef nu poate fi decât un judecător, iar inspectorul șef-adjunct nu poate fi decât un procuror. În aceeași măsură, legiuitorul exclude posibilitatea ca un judecător sa fie numit în funcția de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare.

Cu alte cuvinte, norma menționată prestabilește calitatea magistratului ce poate ocupa funcția de inspector-șef, anume cea de judecător, în același timp în care prestabilește calitatea magistratului care poate ocupa în mod exclusiv funcția de inspector-șef adjunct, anume cea de procuror. Acest mod de reglementare discriminatorie a regulilor care stabilesc calitatea profesională a magistratului ce poate ocupa principalele două funcții de conducere ale Inspecției Judiciare afectează și independența operațională internă a Inspecției Judiciare, precum și imparțialitatea activității acestei structuri. Ca urmare, pentru asigurarea unei reglementări nediscriminatorii între judecători și procurori și pentru asigurarea unui proces de selecție care să reflecte atribuțiile Inspecției Judiciare, ca structură în cadrul unui organ colegial reprezentativ în egală măsură pentru ambele categorii de magistrați, reglementările cu privire la numirea în funcțiile de inspector-șef și de inspector-șef adjunct, precum și cele cu privire la componența comisiei de selectare a inspectorului-șef ar trebui să prevadă posibilitatea de a participa la selecție atât pentru candidații judecători, cât și pentru candidații procurori.

În plus, spre deosebire de inspectorul-șef, care poate fi revocat în condițiile art. I pct. 77 din legea criticată, pentru inspectorul-șef-adjunct legea nu prevede nicio procedură de revocare, în situația în care în timpul exercitării mandatului său ar acționa cu încălcarea legii.

În concluzie, art. I pct. 70 din legea criticată creează un privilegiu nejustificat pentru judecători în defavoarea procurorilor cu privire la numirea în funcția de inspector-șef și un privilegiu nejustificat pentru procurori în defavoarea judecătorilor cu privire la numirea în funcția de inspector-șef adjunct, norma fiind incompatibilă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 133 alin. (3) din Legea fundamentală.

7. Art. I pct. 74 și pct. 78 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) și alin. (3) din Constituție

Legea de modificare și completare a Legii nr. 317/2004 modifică substanțial reglementările privind Inspecția Judiciară, rațiunea avută în vedere de legiuitor fiind aceea a asigurării independenței funcționale a Inspecției Judiciare prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și în relația cu celelalte autorități publice.

Art. I pct. 70 din legea criticată – art. 65 din Legea nr. 317/2004 – prevede că Inspecția Judiciară este o structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și este condusă de un inspector-șef-judecător, numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. I pct. 74 – ce modifică art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 – prin intermediul unei comisii de concurs, art. I pct. 75 – ce introduce alin. (31) la art. 67 din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, din analiza atribuțiilor Inspecției Judiciare reglementate în art. 74 din Legea nr. 317/2004 rezultă că această structură nu ar putea fi organizată ca autoritate independentă, în afara Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât atribuțiile acesteia sunt fundamentale pentru asigurarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției în componența cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților. Ca atare, rolul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare, inclusiv cu privire la numirea și revocarea din funcție a inspectorului-șef și a inspectorilor judiciari cu funcții în conducerea Inspecției Judiciare nu poate fi golit de conținut sau eliminat complet, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă organul colegial reprezentativ al autorității judecătorești, cu rol constituțional de garant al independenței justiției, independență a justiției care nu poate exista în absența independenței operaționale a Inspecției Judiciare.

Or, constatăm că art. I pct. 74 din legea criticată elimină din art. 67 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 proba scrisă și testul psihologic din concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef al Inspecției Judiciare. De asemenea, art. I pct. 78 din legea criticată modifică art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 astfel încât desemnarea de către inspectorul-șef a persoanelor din conducerea Inspecției Judiciare se face în urma unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere.

Toate aceste modificări sunt aspecte care indică o relativizare a standardelor profesionale impuse conducerii Inspecției Judiciare, cu consecința eliminării independenței sale operaționale. Această tendință generează efecte negative cu privire la calitatea activității Inspecției Judiciare în materia răspunderii magistraților și, pe cale de consecință, este de natură să pună în pericol independența justiției și însuși rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției.

Asigurarea independenței operaționale a Inspecției Judiciare prin raportare la alte autorități publice nu exclude, ci, din contră, reclamă cu necesitate ca atribuțiile legale ale acestei structuri administrative să fie realizate în mod efectiv, în temeiul legii, de către inspectorii judiciari care, la rândul lor, ar trebui să se bucure de independență operațională cu privire la exercitarea funcției în interiorul Inspecției Judiciare. Or, instituirea prin lege a unei dispoziții care, pe de o parte, promovează subiectivismul inspectorului-șef în numirea conducerii Inspecției Judiciare și, pe de altă parte, instituie o dependență totală a tuturor mandatelor de conducere din cadrul Inspecției de mandatul inspectorului-șef constituie o încălcare a principiului asigurării securității raporturilor juridice în exercitarea mandatelor de conducere de către respectivii inspectori judiciari.

Nu în ultimul rând, art. I pct. 78 – cu privire la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 – prevede că desemnarea echipei de conducere se va face de inspectorul-șef „în baza unei proceduri în care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecărui post, astfel încât să asigure coeziune managerială, competență profesională, comunicare eficientă”. Textul este neclar, imprecis și impredictibil, întrucât nu prevede nimic cu privire la conținutul acestei proceduri, nu stabilește niciun criteriu obiectiv pentru evaluare și nici nu induce posibilitatea existenței unor candidați, desemnarea fiind, de fapt, o selecție subiectivă, arbitrară și netransparentă a persoanelor care vor ocupa funcții de conducere, selecție operată de inspectorul-șef din rândul inspectorilor judiciari.

În considerarea argumentelor de mai sus, dispozițiile art. I pct. 74 și pct. 78 din legea criticată încalcă dispozițiile art.1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) și (3) din Constituție.

8. Art. I pct. 32, pct. 33, pct. 71 și pct. 73 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție ca urmare a existenței unor contradicții și paralelisme legislative

Conform art. I pct. 32 din legea criticată – cu referire la art. 40 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 317/2004 – printre atribuțiile referitoare la cariera judecătorilor, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii: „aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe”. Cu privire la această atribuție, învederăm faptul că art. I pct. 33 – cu referire la art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 – prevede că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are ca atribuție referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și atribuția de a aproba măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe”. Astfel, această competență este prevăzută de două ori în lege, făcând parte din două categorii diferite de atribuții ale Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, la art. I pct. 71 din legea criticată – cu privire la art. 66 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 – se prevede: „Inspecția Judiciară funcționează cu un număr de posturi necesar care să-i asigure îndeplinirea activității în condiții optime”. În forma în vigoare a art. 66 alin. (4) se precizează însă că: „ Inspecția Judiciară funcționează cu un număr maxim de 70 de posturi”.

Totodată, la art. I pct. 73 din legea criticată – cu privire la art. 66 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 – se prevede că „Numărul maxim de posturi pentru aparatul Inspecției Judiciare poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea inspectorului-șef ”. În forma legii în vigoare, art. 66 alin. (6) are următorul conținut: „Numărul maxim de posturi pentru aparatul Inspecției Judiciare poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea inspectorului-șef, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Așadar, constatăm că există o necorelare între cele două modificări operate de legiuitor cu privire la alin. (4) și la alin. (6) ale art. 66. Astfel, art. 66 alin. (6) nu mai poate face referire la sintagma „numărul maxim de posturi” din cadrul Inspecției Judiciare, întrucât această sintagmă a fost eliminată din art. 66 alin. (4) și înlocuită cu sintagma „număr de posturi necesar”.

Această modalitate de reglementare nu este compatibilă cu rigorile principiului legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii. Potrivit art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „(1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice”.

Respectarea standardelor de claritate și predictibilitate a legii a devenit o cerință de rang constituțional. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate (Decizia nr. 903/2010, Decizia nr. 743/2011, Decizia nr. 1/2014 și Decizia nr. 562/2017). Totodată, instanța de control constituțional a constatat că, deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26/2012 și Decizia nr. 445/2014). În mod concret, prin Decizia nr. 1/2014, Curtea Constituțională a sancționat paralelismul legislativ, constatând încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție (paragrafele 111 și 113).

Reglementarea aceleiași soluții juridice în cuprinsul aceluiași act normativ afectează calitatea actului normativ astfel adoptat, sub aspectul lipsei de claritate și previzibilitate a acestuia. Or, art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 dispune că „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce”. Suprapunerea legislativă cuprinsă la art. I pct. 32 și 33 din legea examinată contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, prin viciile de tehnică legislativă, aceasta fiind susceptibilă în mod rezonabil să genereze confuzii și neclarități în procesul de interpretare și aplicare a legii.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS – WERNER IOHANNIS

CANCELARUL NAZIST AL GERMANIEI „ACEA FATA DIN EST”ANGELA MERKEL A INTRAT IN PANICA DATORITA DENUNTARII DE CATRE PRESEDINTELE DONALD J TRUMP A PACTULUI NUCLEAR CU IRANUL!,GERMANA+FRANTA INTRA IN CRIZA ECONOMICA DATORITA CA NU MAI POT FURNIZA LOGISTICA , SPECIALISTI DAR SI ARME IRANULUI!

12 mai

merkel-trump

Cancelarul german Angela Merkel a denunţat vehement, vineri, decizia preşedintelui american Donald Trump de retragere a SUA din Acordul nuclear iranian, arătându-se preocupată că, dacă „oricine face ce vrea”, aceasta este o „veste proastă pentru întreaga lume”,adica pentru Germania si Franta.

 

Decizia lui Donald Trump „reprezintă o sursă puternică de preocupare şi de regret. Este vorba de subminarea încrederii în ordinea internaţională. Tratatul este departe de a fi perfect”, dar, cu toate acestea, retragerea unilaterală dintr-un acord aprobat de Consiliul de Securitate ONU „nu este corectă”, a spus Angela Merkel vineri, citată de Die Zeit.

„Angela Merkel a exprimat preocupare că multilateralismul este într-o criză reală”, notând că Donald Trump nu a renunţat doar la Acordul nuclear cu Iranul, ci şi la Tratatul climatic Paris şi la unele acorduri comerciale. „Dacă oricine face ce vrea, aceasta este o veste proastă pentru întreaga lume”, a adăugat Merkel, oferind asigurări că ea va depune în continuare eforturi „pentru menţinerea parteneriatului transatlantic”.

În acelaşi timp, Angela Merkel şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, au evidenţiat vineri, într-o conversaţie telefonică, importanţa menţinerii Acordului nuclear iranian. „Cei doi lideri au discutat situaţia Acordului atomic iranian în contextul deciziei unilaterale a SUA de retragere, evidenţiind importanţa fundamentală de menţinere a tratatului, din raţiuni de securitate internaţională şi regională”, a transmis Kremlinul, potrivit agenţiei Tass.

Donald Trump a anunţat marţi seară retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat cu Iranul, decizie care a suscitat numeroase reacții de dezaprobare în rândul marilor puteri, în vreme ce Israelul a salutat hotărârea.

POSTUL ISRAELIAN CHANNEL TEN:ROMANIA,CEHIA SI UNGARIA CONTRA UNIUNII FASCISTE EUROPENE IN SCANDALUL AMBASADEI!

12 mai

România, Cehia și Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declarații comune a Uniunii Europene prin care se condamnă mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit postului israelian Channel Ten, care citează surse diplomatice.

Diplomați europeni și oficiali israelieni au afirmat că declarația comună, elaborată la inițiativa Franței, ar fi urmat să prezinte un front unit european împotriva acțiunii Washingtonului.

Potrivit televiziunii, declarația comună ar fi subliniat că Ierusalim ar trebui să fie capitala a două state – Israel și Palestina, statutul orașului ar trebui rezolvat doar în urma negocierilor de pace, iar țările UE nu vor urma exemplul SUA privind mutarea ambasadei la Ierusalim.

Președintele ceh Miloš Zeman și-a exprimat sprijinul pentru mutarea ambasadei țării sale la Ierusalim, însă prim-ministrul de la Praga, Andrej Babiš, se opune. Totodată, premierul român Viorica Dăncilă s-a pronunțat în favoarea mutării, însă președintele Klaus Iohannis se opune, menționează publicația israeliană.

Postul Hadashot TV a relatat miercuri că mai mulți diplomați europeni, inclusiv din Marea Britanie, Franța și Germania, vor boicota ceremonia programată să aibă loc săptămâna viitoare cu ocazia inaugurării ambasadei americane la Ierusalim.

Guvernul Benjamin Netanyahu a invitat întreg corpul diplomatic din Israel la ceremonie.

„Este un pic ciudat să ne invite la un eveniment față de care ne opunem și pe care îl condamnăm. Americanii au fost mai abili și au știut dinainte să nu ne invite ca să nu se facă de rușine”, a declarat o sursă diplomatică europeană, citată de Hadashot TV.

Ministerul de Externe israelian a transmis că „30 din 86 de ambasadori” au răspuns afirmativ la invitație.

TONI GREBLA,FOSTUL JUDECATOR AL CCR A FOST ACHITAT!,PLATESTE JOHANNIS?

12 mai

Încă o lovitură puternică încasată de DNA. Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost achitat vineri de instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, fals în acte şi coordonarea unui grup infracţional. Decizia judecătorilor nu este definitivă, poate fi atacată. Verdictul în cazul Toni Greblă vine la o zi după ce DNA a primit o altă lovitură dură. Joi, Victor Ponta și Dan Șova au fost achitați în dosarul Turceni-Rovinari.

 

Prima reacție a lui Greblă

„Nu am avut nicio legătură cu faptele de care am fost acuzat. Mai arată (decizia – n.r.), de asemenea, faptul îmbucurător că în ultima vreme, judecătorii sunt din ce în ce mai preocupați de aflarea adevărului și nu de pedepsire. (…) Problema este legată de cum SRI și DNA au înțeles la un moment dat să disciplineze toată țara și să creeze un stat după chipul și asemănarea acestor două instituții. În acea perioadă în care ei și-au pus în gând să modifice tot ce este în această țară și să creeze o țară mai frumoasă. Atunci au comis multiple abuzuri, au inventat fapte, pentru a pedepsi ținte. Nu au urmărit tragerea la răspundere pentru o faptă comisă, ci pedepsirea unor oameni vinovați sau nu. Acum este perioada în care vine scadența acestei munci făcute cu iresponsabilitate de niște oameni îmbolnăviți de putere. DNA, forțând nota, a dispus reținerea mea pentru 24 de ore și apoi a făcut o propunere de arest la domiciliu. Patru magistrați de la Înalta Curte au constatat atunci că nu există nici măcar suspiciunea rezonabilă că s-ar fi comis o faptă penală, motiv pentru care nu a fost luată nicio măsură preventivă împotriva mea. (…) Acum, alți trei magistrați, după un probatoriu absolut laborios administrat, au constatat același lucru. Este greu de crezut că mai pot fi inventate situații noi care să justifice o altă soluție în apel, dar faza de apel trebuie tratată cu toată seriozitatea, astfel încât să se ajungă la o situație finală”, a declarat presei fostul judecător al CCR.

Toni Greblă a fost achitat în contextul în care a acuzat, la rândul său, încă de la început, că  dosarul său are legătură cu legile Big Brother, împotriva cărora a votat la CCR.

La ultimul termen, procurorii DNA au cerut închisoare cu executare pentru Greblă.

Avocata fostului judecător CCR a solicitat eliminarea de la dosar a tuturor probelor fizice, adică a interceptărilor, invocând o decizie a CCR cu nr. 22/2018, potrivit căreia tot ceeea ce se dovedește a fi ilegal în rechizitoriu să fie scos din procese. Judecătoarea a respins atunci cererea avocatei lui Toni Greblă, anunțând că își menține punctul de vedere din încheiere și că o să se pronunțe asupra legalității probelor la pronunțarea pe fond în această cauză.

Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015 pentru trei infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale).

Care sunt acuzațiile procurorilor în acest dosar (comunicat DNA): 

„În perioada 2010 – 2015, inculpatul Greblă Toni, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României (2010 – 2013) și, ulterior, judecător la Curtea Constituțională (2013 – 2015), a pretins și primit de la omul de afaceri, inculpatul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:
– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită, service-ul și asigurarea pentru autoturismul marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosința gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648,11 lei;
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei ;
– în octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afișe și alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973,34 lei,
iar în schimbul acestor foloase necuvenite i-a promis inculpatului Bîrcină Ion că va interveni și determina diferiți funcționari publici – din cadrul societăților și companiilor naționale cu capital de stat, ministere, autorități publice centrale și locale – să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de inculpatul Bîrcină Ion (cu interese în domenii de activitate diversă – energie, transport fier vechi ș.a.) să obțină contracte comerciale sau alt tip de facilități comerciale.
În perioada 2008 – 2012, (punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 și 2012), inculpatul Greblă Toni a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la inculpatul Bîrcină Ion, în schimbul promisiunii de a interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de cumpărătorul de influență, inculpatul Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diverse (energie, construcții, transport, fier vechi ș.a.),
În perioada 2009 – 2015, în calitate de senator (2008 – 2013) și ulterior judecător de Curte Constituțională (decembrie 2013 – 2015), inculpatul Greblă Toni a pretins și primit, direct și indirect, de la cumpărătorul de influență Prundianu Mihai mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276,42 lei, din care:
– 360.269,42 lei reprezentând investiții în curs consemnate în lista activelor unei societăți comerciale (un tractor cu remorcă și marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struți, materiale de tip tâmplărie PVC și alte materiale de construcție pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din județul Gorj).
– 121.007 lei reprezentând cheltuielile salariale pentru un număr de șase angajați în perioada 2011 – 2015, pe firma Camera de Comerț și Industrie România – Japonia (care lucrau în realitate la ferma din Buduhala – Telești).
În schimb, Greblă Toni a promis că va interveni și determina diferiți funcționari publici din cadrul companiilor și societăților naționale, respectiv autorități publice centrale și locale, să îndeplinească și să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuțiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de cumpărătorul de influență Prundianu Mihai, cu interese în domeniul energiei.
În perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcției de senator în Parlamentul României și ulterior judecător la Curtea Constituțională, Greblă Toni a efectuat în fapt activități specifice calităților de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societății) și director general (operațiuni financiare ca acte de comerț), astfel cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 modificată, prin interpuși, încălcând dispozițiile legale privind incompatibilitățile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituțională și senatorilor.
Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a constituit un grup infracțional organizat împreună cu inculpații Bîrcină Ion și Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligațiilor față de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federația Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancțiuni economice de export, așa cum avea Uniunea Europeană din partea Federației Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport și comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienței reale a bunurilor – țară din Uniunea Europeană).
În perioada 2008-2015, inculpatul Greblă Toni, în funcțiile de senator și respectiv judecător la Curtea Constituțională, a omis să declare în cele 13 declarații de avere din datele de 15.12.2008, 21.05.2009, 25.10.2010, 12.05.2011, 30.05.2012, 15.10.2012, 18.12.2012, 13.06.2013, 18.12.2013, 06.01.2014, 11.06.2014, 05.02.2015, 10.02.2015, faptul că a dobândit de la o rudă, printr-un contract de donație, un teren în suprafață de 10.000 mp, situat în extravilanul com. Telești, jud. Gorj.

În perioada 2010 – 2015, inculpatul Grecu Gheorghe a înlesnit și l-a ajutat pe inculpatul Toni Greblă în săvârșirea faptei de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția (de senator și judecător de Curte Constituțională). Concret, acesta a acceptat să acționeze în mod ocultat și disimulat în sensul asumării, în mod nereal, a calității de proprietar al fermei, efectuând pentru Greblă Toni diferite acte de gestionare și administrare a fermei, inclusiv operațiuni financiare ca acte de comerț (negocieri, contracte ș.a.). Aceasta, în condițiile în care Grecu Gheorghe cunoștea care erau sursele de finanțare și cine era proprietarul fermei situate în extravilanul comunei Telești, jud. Gorj, respectiv Greblă Toni.
În perioada respectivă, Grecu Gheorghe a obținut ca folos propriu, din activitatea prestată, contravaloarea veniturilor salariale, în cuantum total de 34.335 lei. Aceste beneficii salariale necuvenite au fost plătite de inculpatul Prundianu Mihai prin Asociația Camera de Comerț și Industrie România – Japonia .

Aceste acțiuni ale inculpatului Grecu Gheorghe au avut drept scop atât mascarea existenței situației de incompatibilitate în care se afla senatorul / judecătorul Toni Greblă, cât și facilitatea obținerii, de către acesta din urmă, a foloaselor necuvenite provenind din administrarea fermei respective”.

PLANGERE PENALA LA DNA IMPOTRIVA SOTILOR JOHANNIS,BENEFICIARI AI UNOR FOLOASE NECUVENITE!

12 mai

  Salut colegial apariția altor jurnaliști care au depus plângere penală împotriva acestui cuplu de proprietari impostori. Până acum eram […]

Salut colegial apariția altor jurnaliști care au depus plângere penală împotriva acestui cuplu de proprietari impostori. Până acum eram singurul gazetar care depusese plângeri penale împotriva intangibilului Klaus Werner Iohannis, acest „bou Apis”, sfânt și de neatins, al politicii din colonia România. Câteva din plângerile penale depuse de mine le găsiți în interiorul următoarelor articole:

Jaf imobiliar la Sibiu, retrocedări ilegale către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German

Klaus Iohannis a fost protejat de procurorii care trebuiau să-l ancheteze! (II)

Klaus Iohannis a fost protejat de procurorii care trebuiau să-l ancheteze! (III)

Deși este lesne de anticipat MARELE FLIT pe care-l va da DNA acestei plângeri penale, admir curajul colegilor de la „Lumea Justiției” și mă bucur că nu am rămas singurul ziarist care a îndrăznit să depună plângeri penale împotriva impostorului Iohannis Klaus Werner, numit vremelnic Gauleiter peste colonie.

                                                                        Marius Albin Marinescu, jurnalist la revista „Justițiarul”

 

IOHANNIS, BANII INAPOI – Redactia Lumeajustitiei.ro a depus sesizare penala la DNA impotriva sotilor Klaus si Carmen Iohannis, pentru dobandirea frauduloasa a unor imobile in Sibiu, aflate in administrarea Primariei Sibiu, de pe urma carora au bagat in buzunare 320.000 euro, bani necuveniti. Sesizarea a fost inregistrata sub nr. 8948/9 mai 2018. Faptele sesizate: abuz in serviciu, fals, spalare de bani, grup infractional organizat (Sesizarea)

 

Redactia Lumeajustitiei.ro a depus miercuri la orele 11.00, la registratura sediului central al DNA din Bucuresti o sesizare penala impotriva Presedintelui Klaus Werner Iohannis, a sotiei sale Carmen Iohannis si a notarului Radu Gabriel Bucsa din Sibiu, in legatura cu manoperele prin care cuplul prezidential a intrat incepand cu 1999 in posesia a doua imobile in centrul Sibiului, la adresele: str. Nicolae Balcescu nr. 29 si str. Gheorghe Magheru nr. 35. Imobilele apartineau statului roman si erau administrate de Primaria Sibiului, care a fost condusa in perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis. De pe urma exploatarii imobilului din str. Nicolae Balcescu nr. 29 (inchiriat Bancii Raiffeisen), sotii Iohannis au obtinut 320.000 euro, pana cand instantele brasovene le-au anulat atat actul de vanzare-cumparare declarandu-i cumparatori care nu pot invoca buna-credinta, precum si actele de mostenire false, care au stat la baza preluarii imobilului din patrimoniul statului. Sesizarea penala depusa la DNA a fost inregistrata sub nr. 8948/09/05.2018.

Demersul nostru civic urmareste aducerea la bugetul statului a sumei totale de 640.000 euro (320.000 euro luati de sotii Iohannist si alti 320.000 euro luati de Ioan Bastea, pretinsul mostenitor pe care Klaus Iohannis il reprezenta cu procura) suma obtinuta din exploatarea imobilului din str. Nicolae Balcescu 29 prin inchirierea acestuia de catre Raiffeisen Bank vreme de 14 ani. Daca statul ar fi exploatat el insusi imobilul, cei 640.000 euro ar fi fost venit la bugetul de stat. Consideram ca nu este normal sa iti insusesti niste imobile ale statului vreme de 14 ani, iar dupa ce justitia civila constata ca au fost luate prin frauda, sa le dai inapoi, dar sa ramai cu profiturile obtinute din exploatarea lor. Mai ales ca din banii primiti de la Raiffeisen Bank, sotii Iohannis au declarat public ca si-au mai cumparat trei case in sibiu la adreselestr. Somesului nr. 13, str. Magura nr. 9 si str. Magura nr. 11, bagate la inchiriere si care le-au adus alte venituri.

         Statul nu face nimic sa-si recupereze uriasul prejudiciu

Nu intelegem de ce, din 2015 si pana in prezent, ANAF nu a procedat la revendicarea sumei de 640.000 euro, prin executari silite si alte procedee legale. Cum nu intelegem de ce DNA nu s-a sesizat inca in acest caz, in care apreciem ca prejudiciul total depaseste 1 milion de euro, intrucat, un alt prejudiciu major este si cel pe care statul l-a suferit prin deposedarea vreme de 14 ani de imobilul din str. Gheorghe Magheru nr. 35 din Sibiu. Aceste ratiuni au stat la baza deciziei noastre de a sesiza DNA, pentru a incerca recuperarea prejudiciului evident adus statului roman prin manopere care in opinia noastra se pot circumscrie infractiunilor de: abuz in serviciu, fals, spalare de bani, grup infractional organizat. Nu dam noi insa verdicte de vinovatie, ci doar sesizam existenta acestor posibile fapte, urmand ca autoritatile abilitate sa se pronunte asupra faptelor semnalate.

Publicam in continuare fragmente relevante din sesizarea penala depusa la DNA:

DENUNT

impotriva numitilor:

Klaus Werner Iohannis

Carmen Georgeta Iohannis

Radu Gabriel Bucsa, notar

precum si impotriva persoanelor care au participat, in orice mod la savarsirea faptelor ce vor fi descrise in continuare

In fapt,

Din datele si informatiile disponibile la aceasta data apreciem ca numitul Klaus Werner Iohannis, impreuna cu sotia acestuia, Carmen Georgeta Iohannis, au savarsit faptele sus-mentionate cu ocazia obtinerii imobilului din str. Nicolae Balcescu, nr. 29, Sibiu si incasarii foloaselor (chirii) pentru acest imobil, chirii cu care si-a achizitionat alte imobile, ce urmeaza a fi confiscate in totalitate, fiind provenite din infractiuni.

In ultimii 14 ani, sotii Iohannis si Ioan Bastea au castigat cate 320.000 euro (640.000 euro in total) din inchirierea acestui spatiu comercial, potrivit contractelor de inchiriere. Astfel, trei din cele sase „case”, cate sunt consemnate, in total, in declaratia de avere a numitului Klaus Werner Iohannis, au fost cumparate cu banii proveniti din inchirierea acestui spatiu comercial, patru din cele sase „case” ale presedintelui Romaniei – cele trei mentionate mai sus si spatiul comercial de sine statator – au o origine juridica considerata de instante ilegala.

Potrivit propriilor declaratii, facute in cadrul unei emisiuni TV (emisiunea “Dupa 20 de ani” – ProTV din 28 octombrie 2014) – cu o parte din chiria obtinuta de la Banca Raiffeisen – familia Iohannis a cumparat, in timp, alte trei proprietati imobiliare – un apartament si doua case. Acesta declara public: “Pentru prima casa pe care am achizitionat-o, diferenta ce n-am obtinut din valoarea locuintei de la bloc, sigur, am muncit foarte mult. Si acolo au fost banii din meditatii, pentru diferenta. Dupa care am avut ocazia sa cumparam o jumatate de casa de la un prieten care mostenise. (…) Dupa ce am reusit sa cumpar acea jumatate de casa, din chiriile adunate deja din doua am avut o situatie foarte buna, am gasit o inchiriere foarte avantajoasa cu plata chiriei in avans si am reusit sa cumpar inca un apartament, care, iarasi, cu chiriile puse una langa alta am reusit pana la urma sa cumpar si ultimele doua casute, ca nu sunt case, cate 60 de metri patrati. Dar am considerat ca este o investitie buna pentru mine si pentru familia mea”.

Asadar, patru din cele sase „case” care figureaza in declaratia de avere a presedintelui Romaniei – pe de o parte, spatiul comercial, iesit, prin frauda, din proprietatea statului si, pe de alta parte, un apartament si doua case, cumparate cu chiriile produse de acest spatiu comercial – sunt rezultatul, direct si indirect, al unei retrocedari pe care justitia a declarat-o, inca din 2005, ca fiind intemeiata pe acte false.

La 25 decembrie 1991, un cetatean, pe nume Nicolae Bastea lasa, prin testament, doua cladiri din centrul Sibiului nepotului sau Ioan Bastea, unei cunostinte, Georgeta Lazurca, si fiicei acesteia Carmen Iohannis. Cand insa Nicolae Bastea testeaza in favoarea acestora, casele nu erau in proprietatea sa, ci ale statului, fiind nationalizate in anii 1960.

Pana la nationalizare, cladirile i-au apartinut lui Eliseu Ghenea, locuitor al comunei Porumbacu de Jos (Judetul Sibiu). Nicolae Bastea sustinea ca l-a mostenit pe Eliseu Ghenea si ca, mostenindu-l, sunt transmise cele doua imobile mai departe, catre Ioan Bastea, Georgeta Lazurca si Carmen Iohannis de coniventa cu acestia.

Lui Ioan Bastea asa-zisul mostenitor ii lasa o cladire intreaga – str. Nicolae Balcescu nr. 29 si doua niveluri din cealalta – str. Gheorghe Magheru nr. 35 (parterul si etajul II). Georgeta Lazurca si Carmen Iohannis primesc etajul intai din cladirea de pe Strada Gheorghe Magheru nr. 35 – nivel la care se gasesc doua apartamente (…) In 1991, ambele imobile se aflau in administrarea Primariei Sibiu, fiind locuite de chiriasi. Nicolae Bastea moare in 1993.

La 21 martie 1997, Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca pornesc la drum pentru fructificarea testamentului din 1991 dau in judecata statul roman, reprezentat de Primaria Sibiu, si cer revocarea nationalizarii caselor, petrecuta in 1962 si in 1964. In justificarea drepturilor lor, cei trei prezinta un testament din 1963 prin care Eliseu Ghenea i-ar fi lasat mostenire lui Nicolae Bastea cele doua imobile din centrul Sibiului.

In continuare, cei trei prezinta testamentul din 1991, prin care Nicolae Bastea le-a lasat lor mostenire cele doua cladiri din Sibiu.

La 15 ianuarie 1998, un expert grafolog analizeaza testamentul din 1963 si stabileste ca nu a fost scris de Eliseu Ghenea, ci doar semnat de acesta, astfel ca valoarea testamentului este nula, iar legitimitatea lui Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca de a-l mosteni pe Nicolae Bastea de la Eliseu Ghenea nu poate fi probate, astfel ca Judecatoria Sibiu respinge actiunea, prin Sentinta civila nr. 276/1998.

Atitudinea celor trei rezulta si din comportamentul acestora: la 7 mai 1998, cei trei fac apel: renunta la utilizarea, in instanta, a testamentului din 1963constatat a fi fals si sustin ca Nicolae Bastea ar fi fost si nepot al lui Eliseu Ghenea, nu doar mostenitor testamentar al acestuia. Pentru a proba legatura de rudenie dintre Eliseu Ghenea si Nicolae Basteacei trei aduc o adeverinta de la Biroul de Stare Civila al Primariei Porumbacu de Jos – comuna in care locuit, pana la moarte, Eliseu Ghenea. Adeverinta este eliberata de secretarul comunei, Liviu Munteanu si este eliberata pentru a fi utilizata in cadrul procesului celor trei, mentionand ca: „Eliseu Ghenea nu a avut alt mostenitor decat pe nepotul lui, Nicolae Bastea”.

Tribunalul Sibiu, fiind indus in eroare, considera ca adeverinta reflecta realitatea si, admitand apelul, retrimite dosarul, spre rejudecare, la Judecatoria Sibiu.(Decizia Tribunalui Sibiu.

Pentru a realiza cat de grosolan era falsul se impune a se mentiona ca, in urma cu doi ani, in 1996, acelasi secretar, Liviu Munteanu, eliberase un act in care spusese ca „singurul mostenitor al lui Eliseu Ghenea a fost varul sau, Gheorghe Posa”.

La 20 iulie 1998, Judecatoria Sibiu considera reala adeverinta emisa de secretarul comunei Porumbacu de Jos si, insusindu-si argumentul potrivit caruia Eliseu Ghenea ar fi fost deposedat pe nedrept de bunuri in timpul comunismului – desi era muncitor, iar decretul de nationalizare nu se referea la bunurile celor din clasa de jos, Judecatoria Sibiu dispune revocarea nationalizarii celor doua case din centrul Sibiului si restituirea lor catre cei trei pretinsi mostenitori, prin sentinta civila nr. 6011/1998.

La 21 aprilie 1999 Primaria Sibiu face apel pentru a desfiinta sentinta civila sus-mentionata si a se constata ca nationalizarea celor doua cladiri este legala, insa Tribunalul Sibiu mentine hotararea instantei de fond, prin Decizia nr. 1681/1998 a Tribunalului Sibiu.

Recursul declarat la Curtea de Apel Alba-Iulia este inregistrat cu doua zile mai tarziu decat termenul legal de declarare, astfel ca este respins ca tardiv.

In legatura cu aceste aspect, se impune efectuarea de cercetari in legatura cu savarsirea infractiunii prevazuta de art. 297 Cod penal, cu folos pentru altul (cei trei reclamanti), fata de toti cei ce aveau atributia exercitarii acestei cai de atac ce au permis numitilor Bastea, Iohannis si Lazurca reusesc sa anuleze nationalizarea celor doua cladiri.

In urma acestor manopere dolosive pentru Stat, mai exact pentru Municipiul Sibiu, proprietatile confiscate de stat, in urma cu trei decenii, se intorc, formal, pe numele lui Eliseu Ghenea (decedat in 1969) si al nevestei sale, Maria Ghenea (decedata in 1962), potrivit deciziei nr. 798/1999 a Curtii de Apel Alba.

Acesta este momentul din care incepe implicarea numitului Klaus Werner Iohannis: se transfera o cota de 50 la suta din cele doua proprietati, cota detinuta de Maria Ghenea, decedata in 1962, pe numele sotului supravietuitor, Eliseu Ghenea, unicul ei mostenitor cunoscut, apoi se transfera cele doua proprietati ajunse astfel pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Bastea, in baza presupusei relatii de rudenie a acestora, consfintite prin adeverinta emisa de secretarul comunei Porumbacu de Jos. In cele din urma, pentru a exista un suport (…) se transfera bunurile ajunse pe numele lui Nicolae Bastea pe numele lui Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca, in baza testamentului din 1991.

In scopul obtinerii de maxim profit, se trece la procedura anularii contractelor prin care chiriasii din cele doua imobile au cumparat de la Primaria Sibiu, in perioada 1995-1997, apartamentele inchiriate.

  1. Prima participatie sub forma complicitatiiin forma continuata, o constituie activitatile prin care, la notariat, cu sprijinul notarului Radu Gabriel Bucsa se perfecteaza actele (…).

Deosebit de importanta este dobandirea a jumatate din imobilul din Sibiu, str. Nicolae Balcescu nr. 29, inscris in Cartea Funciara cu nr. 9331, prin actul de vanzare-cumparare nr. 924 din 1 iunie 1999, incheiat la BNP Bucsa Radu Gabriel intre Ioan Bastea (vanzator) si Klaus Werner Iohannis si Carmen Georgeta Iohannis (cumparatori).

Pretul platit pentru jumatate din imobil a fost unul ridicol de mic – 50 milioane lei (echivalentul a 3200 dolari la data tranzactiei). Ulterior acest act de vanzare-cumparare avea sa fie anulat irevocabil de instanta ca fiind incheiat prin frauda, cunoscandu-se provenienta ilicita a acestuia. La 1 iunie 1999, sotii Iohannis pun mana pe jumatate din imobilul din centrul Sibiului contra sumei modice de 3200 dolari. Asta dupa ce, cu trei saptamani inainte, la 8 mai 1999, Klaus Iohannis a obtinut o procura generala de administrare de la vanzatorul Ioan Bastea, ca in numele lui sa poata sa inchirieze cealalta jumatate de imobil. Practic, Klaus Iohannis a dobandit control absolut pe intregul imobil (…) Procura este autentificata de acelasi notar sibian, numitul Radu Gabriel Bucsa, care, prin modalitatea in care redacteaza atat procura cat si actele de succesiune exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit infractiunea de abuz in serviciu, cu complicitatea numitilor Klaus si Carmen Iohannis.

Prin aceasta procura, Klaus Iohannis, la vremea aceea sef al Inspectoratului scolar din Judetul Sibiu, devine principalul decident al felului in care sunt valorificate cladirile tocmai preluate de la stat.

La 1 iunie 1999, Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca se deplaseaza la notariat ca sa rezolve primii trei pasi, pe care ii au de strabatut, procedural, pentru a intra in posesia mostenirii lui Eliseu Ghenea:

-transferarea cotei de 50 la suta din cele doua cladiri de pe numele Mariei Ghenea pe numele sotului supravietuitor, Eliseu Ghenea;

-transferarea bunurilor de pe numele lui Eliseu Ghenea pe numele lui Nicolae Bastea – in baza relatiei de rudenie dintre ei, consfintite de adeverinta emisa de secretarul comunei Porumbacu de Jos (relatie care de fapt nu exista, ceea ce imprima caracterul fals al actului si conduce la retinerea abuzului in serviciu);

-transferarea bunurilor de pe numele lui Nicolae Bastea pe numele lui Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca – in baza testamentului din 1991, testament de asemenea, fals, avand in vedere lipsa calitatii de mostenitor a testatorului;

Acelasi notar Radu Gabriel Bucsa, care a incheiat procura de administrare a caselor (pe care Bastea i-a dat-o lui Iohannis, pe 8 mai 1999, atasata prezentei), intocmeste un singur certificat de mostenitor prin care sunt parcurse toate etapele descrise mai sus (…)

In aceeasi zi, printr-o incheiere notariala cu numar consecutiv, incheiere redactata tot de Radu Gabriel Bucsa, Klaus Iohannis si sotia sa cumpara de la Ioan Bastea o jumatate din cladirea pe care acesta a mostenit-o de unul singur de la Eliseu Ghenea (Strada Nicolae Balcescu nr. 29), cea cu parter comercial si etaj format din doua apartamente: actul de vanzare-cumparare nr. 924 din 1 iunie 1999, incheiat la BNP Bucsa Radu Gabriel..

Pretul platit este ridicol: 50 de milioane de lei vechi, adica 3.200 de USD, la paritatea leu-dolar din ziua tranzactiei (…) dupa perfectarea acestei tranzactii, toata mostenirea lui Eliseu Ghenea ajunge, in cote egale, pe numele familiilor Bastea si Iohannis. Klaus Iohannis si sotia sa devin in acest fel co-proprietari pe singurul imobil care le putea aduce bani: spatiul comercial de pe Strada Nicoale Balcescu nr. 29. Acest aspect este probat cu un intr-un interviu acordat DIGI 24, in care Klaus Iohannis a rezumat cumpararea unei jumatati din imobilul de pe Strada Nicolae Balcescu nr. 29 in felul urmator: „Am cumparat o jumatate de casa, in conditii foarte avantajoase, de la un prieten care o mostenise”.

  1. A doua participare in forma continuata(…) prin introducerea si sustinerea unor actiuni pe rolul instantelor de judecata, care au generat un folos pentru cei trei: Bastea, Carmen Iohannis si Lazurca, suma ce urmeaza a fi actualizata, si un prejudiciu pentru stat de aceeasi valoare. Complicitatea celor trei la savarsirea faptelor fara vinovatie de catre judecatorii investiti cu solutionarea cauzelor in care acestia au avut castig de cauza (data fiind inducerea in eroare a acestora prin inscrisurile false utilizate) rezulta din urmatoarele:

In 1999 unul dintre locatarii cladirii de pe strada Gheorghe Magheru nr. 35, Richard Wagner, ii cheama in judecata pe cei trei: Carmen Iohannis, pe Georgeta Lazurca si pe Ioan Bastea, sustinand ca cel pe care acestia l-au mostenit, Nicolae Bastea, nu a fost, cu adevarat, mostenitor al vechiului proprietar interbelic al celor doua cladiri din centrul Sibiului – Eliseu Ghenea – astfel incat imobilele nu ar fi trebuit sa iasa patrimoniul statului si sa intre in proprietatea lor. Acesta cere anularea certificatului de mostenitor – incheiat pe 1 iunie 1999 – in urma caruia imobilele au fost aduse in proprietatea lui Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca.

La 2 februarie 2000, Liviu Munteanu, secretarul comunei Porumbacu de Jos, emite o alta adeverinta prin care reafirma ca Nicolae Bastea a fost, intr-adevar, nepotul lui Eliseu Ghenea, adeverinta fiind folosita de familiile Iohannis si Bastea, in procesul pe care li l-a deschis Richard Wagner (…).

La 18 Iunie 2000 – Klaus Iohannis devine primar al Sibiului… la 5 octombrie 2000 – Richard Wagner pierde, la Judecatoria Sibiu, procesul intentat impotriva lui Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca si obtine stramutarea judecarii cauzei la instantele din Brasov, prin sentinta civila nr. 5455/2000.

La 12 iunie 2001, proprietarii apartamentelor pe care Klaus Iohannis si sotia lui vor sa ii lase fara locuintele cumparate de la stat – atat cei de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29, cat si cei de pe str. Gheorghe Magheru nr. 35 – fac plangeri penale acuzand faptul ca adeverintele eliberate de secretarul comunei Porumbacu de Jos, care atesta legatura de rudenie Bastea-Ghenea, sunt false si cer anchetarea celor care le-au emis si a celor care au profitat de ele.

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia investigheaza cazul si ajunge la concluzia ca reclamantii au dreptate intrucat Nicolae Bastea nu a fost nepot al lui Eliseu Ghenea – asa cum a afirmat, de doua ori, in scris, secretarul comunei Porumbacu de Jos. Nicolae Bastea era nepot al sotiei lui Eliseu Ghenea, Maria, nascuta Bastea, nu nepot al lui Eliseu, deci doar afin, care nu are drept de mostenire. Intrucat Bastea Maria a murit inainte de Eliseu (1962 fata de 1969), toate bunurile ei au fost mostenite de sot iar ulterior pe Eliseu Ghenea l-a mostenit o sora, iar pe sora, neavand urmasi, a mostenit-o Statul roman.

Parchetul cheama in judecata Primaria Porumbacu de Jos si cere anularea celor doua adeverinte false emise de secretarul Liviu Munteanu. Astfel cum rezulta din Ordonanta Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia.

La 30 noiembrie 2001, desi cunosteau imprejurarea ca proprietatea lor a fost dobandita prin fals… familiile Iohannis si Bastea incep sa valorifice bunurile obtinute prin astfel de fapte, din care cumpara apoi si celelalte case din Sibiu, aspecte ce intrunesc in opinia noastra elementele constitutive ale infractiunii de spalare de bani.

Klaus Iohannis inchiriaza Bancii Raiffeisen – atat in numele sau, cat si ca mandatar al lui Ioan Bastea – spatiul comercial de la parterul casei de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29.

Banca Raiffeisen ia in folosinta acest spatiu pentru cinci ani si plateste o chirie de 20.000 de USD/an. In momentul semnarii contractului – 30 noiembrie 2001, banca le achita proprietarilor, cu anticipatie, chiria pentru primii trei ani: 60.000 de USD, suma impartita, probabil, de Primarul Sibiului cu Ioan Bastea. Contractul intra in vigoare pe 1 februarie 2002 si expira pe 1 februarie 2007. El lasa libera optiunea modificarii chiriei in limita unei marje de 20 la suta, incepand cu al treilea an de contract (contractul de inchiriere cu Raiffeisen incheiat in 2001, atasat). In acest an, in care primeste aceasta transa de la Raiffeisen, Klaus Iohannis isi extinde proprietatile imobiliare din Sibiu: cumpara un apartament cu sase camere dintr-o vila situata in centrul orasului, pe Strada Somesului nr. 13. Actele intocmite pentru cumpararea acestui apartament sunt redactate de acelasi notar Radu Gabriel Bucsa (…)

In interviul acordat DIGI 24, Iohannis a afirmat ca acest apartament a fost cumparat cu banii obtinuti din inchirierea spatiului comercial de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29.

La 16 aprilie 2002, Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia obtin anularea adeverintelor false emise de Primaria Porumbacu de Jos – cele in care Nicolae Bastea era declarat „nepot” al lui Eliseu Ghenea prin Decizia Tribunalului Sibiu nr. 327/16 aprilie 2002. Autorul celor doua adeverinte false, secretarul Liviu Munteanu, face recurs impotriva acestei sentinte.

La 9 iunie 2003, rejudecand dosarul in care Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia a cerut anularea celor doua adeverinte false emise de secretarul comunei Porumbacu de Jos, Tribunalul Sibiu respinge actiunea procurorilor, cu motivarea ca desi adeverintele pot fi false, nu este de competenta Parchetului sa initieze astfel de actiuni judiciare.

La 15 decembrie 2003, dupa respingerea actiunii civile descrise anterior, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia il trimite in judecata pe Liviu Munteanu, pentru fals, in rechizitoriul in care sunt prezentate capetele de acuzare sustinute impotriva lui Liviu Munteanu, procurorii sustin ca persoanele care i-au solicitat acestuia sa elibereze cele doua adeverinte false ar fi ramas „neidentificate”. Persoanele care au folosit respectivele adeverinte, ca probe in instanta, au fost trei la numar: Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca. Concomitent, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia hotaraste sa disjunga din dosarul penal al secretarului Liviu Muntean faptele care se presupune ca au fost savarsite de ceilalti participanti implicati in aceasta retrocedare ilicita: Ioan Bastea, Carmen Iohannis, Georgeta Lazurca, notarul Radu Gabriel Bucsa, Klaus Iohannis etc.

Culmea coincidentei este ca procurorul care a intocmit acest Rechizitoriu este procurorul Ioan Muresan, cel care a fost trimis in judecata de DNA pentru pretinse fapte de represiune nedreapta(fiind probabil singurul procuror roman trimis in judecata pentru astfel de fapte).

La 6 iunie 2004 Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu un scor covarsitor, de 88,7 la suta, desi era, in propria sa acceptiune ”penal”.

La 29 noiembrie 2004 cele doua familii care locuiesc in apartamentele de deasupra spatiului comercial inchiriat bancii Raiffeisen pierd si ele, la Judecatoria Sibiu, procesul in care au cerut anularea certificatului de mostenitor din 1999 si radierea lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis si Ioan Bastea din cartea funciara a imobilului de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29. Urmand exemplul lui Richard Wagner, fac apel si stramuta dosarul in judetul Brasov.

La 1 februarie 2005 Tribunalul Brasov admite apelul declarat de Richard Wagner impotriva sentintei Judecatoriei Sibiu prin Decizia civila a Tribunalului Brasov nr. 33/A/1.02.2005 si dispune anularea certificatului de mostenitor intocmit in 1999 de notarul Radu Gabriel Bucsa. Motivele pentru care certificatul de mosenitor este declarat nul sunt ca Nicolae Bastea nu a fost nepotul lui Eliseu Ghenea, asa cum instantele de judecata au stabilit deja, ci nepotul nevestei acestuia, Maria Ghenea, si, din aceasta pozitie, ar fi putut pretinde cel mult 1/8 din averea ramasa de la Eliseu Ghenea, dar si ca notarul Radu Gabriel Bucsa nu avea competenta teritoriala sa dezbata, in acest certificat de mostenitor, succesiunea unei persoane care decedase in afara judetului Sibiu: Nicolae Bastea, mort la Vistea de Jos (Brasov), cu ultimul domiciliu la Cluj-Napoca.

Or, din aceasta solutie a instantei se desprinde cu prisosinta reaua-credinta cu care au actionat numitii sus-mentionati la savarsirea faptelor.

(…)

La 30 iunie 2005 Curtea de Apel Brasov, prin decizia civila a Curtii de Apel Brasov nr. 310/R/2005, confirma solutia pronuntata la 1 februarie de Tribunalului Brasov, in procesul Wagner versus Iohannis si anuleaza, in mod irevocabil, certificatul de mostenitor din 1999, dispunand si radierea lui Ioan Bastea, Carmen Iohannis si Georgeta Lazurca din cartea funciara a casei de pe str. Gheorghe Magheru nr. 35. La acest moment reaua credinta a celor trei impotriva carora am formulat denunt este mai mult decat evidenta.

La 1 februarie 2006 o noua rata anuala este platita de Raiffeisen in contul lui Klaus Iohannis: 10.000 de USD, potrivit intelegerii din 2001, iar la 29 decembrie 2006 – Klaus Iohannis prelungeste cu 10 ani, din 2007 pana in 2017, atat in numele sau, cat si in numele lui Ioan Bastea, contractul de inchiriere cu banca Raiffeisen.

Pretul anual al chiriei urca de la 20.000 de USD (cat a fost in 2001) la 60.000 de euro, iar familia Iohannis si numitul Bastea incaseaza, cu aceasta ocazie, 180.000 de euro de la Raiffeisen Bank. Suma reprezinta banii cuveniti pentru primii trei ani ai noii perioade contractuale, iar in contract se precizeaza ca, in cazul in care, in viitor, Iohannis si Bastea vor fi obligati de ANAF sa plateasca TVA pentru aceste venituri, TVA-ul va fi suportat de Raiffeisen Bank, iar actul aditional al contractului precizeaza ca, dupa trei ani, adica din 2010, pretul poate fi modificat cu 20 la suta.

In 2007 Klaus si Carmen Iohannis isi extind proprietatile imobiliare din Sibiu: achizitioneaza alte doua case. Imobilele sunt situate pe str. Magura nr. 9 si pe str. Magura nr. 11. In emisiunea de la DIGI 24, Iohannis afirma ca cele doua case au fost cumparate cu banii obtinuti din inchirierea spatiului comercial de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29, Iohannis numeste cele doua case „casute”. Si aceasta noua achizitie de ”casute” reprezinta un act material al infractiunii de spalare de bani: obtine bunuri din banii proveniti din savarsirea de infractiuni.

La 21 iunie 2007, Liviu Muntean, secretarul comunei Porumbacu de Jos este condamnat de Tribunalul Sibiu la un an de inchisoare cu suspendare, pentru neglijenta in serviciu – in cazul emiterii celor doua adeverinte false.

La 16 iulie 2007 Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu infirma solutia de neincepere a urmaririi penale, data de Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu in dosarul in care sunt cercetati Ioan Bastea, Carmen Iohannis, Georgeta Lazurca, KlausIohannis, Radu Gabriel Bucsa etc, astfel ca parchetul decide sa continue anchetarea celor de mai sus, care devin in acest fel invinuiti (…).

La 11 octombrie 2007, Liviu Muntean, secretarul comunei Porumbacu de Jos reuseste sa scape de pedeapsa simbolica dispusa de Tribunalul Sibiu, fapta constatandu-se a fi prescrisa, fiind una extrem de usoara (neglijenta in serviciu).

La 1 iunie 2008 Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 83,2 la suta din voturi.

In acest timp, prin instante se tergiverseaza solutionarea cauzelor, cu invocarea unor vicii de procedura pentru Ioan Bastea, care ar locui ba in Jacksonville – Florida SUA, ba in Romania, scopul fiind doar acela ca, desi stiau sigur si se stabilise definitiv ca nu sunt proprietari ai bunului, sa incaseze bani din valorificarea imobilului pe care deja nu il mai aveau in patrimoniu, fiind detinut si valorificat fraudulos de cei doi soti (…).

La 1 februarie 2010, cei trei ani acoperiti de plata efectuata in avans de catre Banca Raiffeisen lui Klaus Iohannis si Ioan Bastea s-au scurs. Potrivit contractului, incepand cu februarie 2010, chiria – de 60.000 de euro pe an – poate fi modificata cu un procent de pana la 20 la suta (…)

La 23 aprilie 2010 rejudecand procesul dintre sotii Iohannis, Ioan Bastea si familiile care locuiesc in cele doua apartamente de deasupra spatiului comercial inchiriat bancii Raiffeisen, Tribunalul Brasov reediteaza verdictul din urma cu doi ani si dispune radierea sotilor Iohannis si a lui Bastea din cartea funciara a imobilului de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29 si anuleaza contractul prin care sotii Iohannis au cumparat, la un pret simbolic, o jumatate din cladire de la Ioan Bastea. Sotii Iohannis si Bastea declara, din nou, recurs.

La 1 octombrie 2010 Ioan Bastea moare la Jaksonville, Florida, la varsta de 49 de ani (…).

La 10 iunie 2012 Klaus Iohannis este reales primar al Sibiului, cu 77,9 la suta din voturi. La 26 noiembrie 2013, judecand din nou recursul in dosarul imobilului din str. Nicolae Balcescu nr. 29, Curtea de Apel decide sa retrimita, inca o data, la rejudecare dosarul la Tribunalul Brasov, pentru aceleasi vicii de procedura determinate de nelegala citare (…)

La 16 noiembrie 2014 Klaus Iohannis este ales presedinte al Romaniei (…).

La 18 iunie 2015 procesul declansat la inceputul anului 1999, prin care Carmen Iohannis, Georgeta Lazurca si Ioan Bastea au cerut anularea actelor de proprietate ale mai multor familii din casa de pe str. Gheorghe Magheru nr. 35, care isi cumparasera locuintele de la stat, s-a finalizat. Judecarea cauzei a durat 16 ani. Iohannis si Bastea au pierdut procesul.

Dosarul in care se judeca dreptul lui Klaus Iohannis de a fi coproprietarul spatiului comercial de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29 este finalizat: la 16 mai 2014, Tribunalul Brasov (Dosar 262/62/2014) prin decizie civila definitiva a hotarat:

“Constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel, incheiat intre paratii Bastea Ioan – decedat, mostenitor fiind Bastea Rodica, in calitate de vanzator, si Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner, in calitate de cumparatori. Dispune rectificarea CF nr. 9331 Sibiu sub nr. top 45/1 in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner inscris sub nr. B9,10 si 11 asupra imobilului de la A+1”.

In motivarea deciziei, Tribunalul Brasov a retinut ca sotii Iohannis au fost cumparatori de rea-credinta:

“Cauza ilicita izvorata din fraudarea legii ce a invalidat certificatul de mostenitor se extinde si asupra contractului de vanzare-cumparare subsecvent, tertii – in speta doar paratul Johannis Klaus Werner – nefiind aparati de prezumtia de buna-credinta, fata de amploarea operatiunii ilicite rezultata din hotararile judecatoresti definitive pronuntate, consecintele juridice produse, succesiunea actelor juridice atacate si coparticipantii la intocmirea lor. Actul juridic subsecvent, intemeindu-se pe un act juridic incheiat prin fraudarea legii si fondat pe o cauza ilicita, nu ar putea fi validat prin simpla invocare a bunei-credinte a tertului, mai ales ca acesta este sotul celeilalte parti contractante care la randul sau a participat la intocmirea actului nul initial. In consecinta, petitul avand ca obiect constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare este intemeiat, urmand a fi admis. Consecinta desfiintarii certificatului de mostenitor nr. 90/1999, prin decizia civila irevocabila mai sus-mentionata, si a contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 924/1999, prin prezenta decizie, acte juridice inscrise in cartea funciara nr. 9331 Sibiu sub B 9, 10, si 11, o constituie radierea dreptului de proprietate al paratilor Bastea Ioan, Johannis Carmen Georgeta si Johannis Klaus Werner din cartea funciara, potrivit art. 34 pct. 1 din D-L nr. 115/1938 preluat de art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996„.

Decizia definitiva a Tribunalului Brasov a devenit irevocabila prin decizia civila nr. 655/12 noiembrie 2015 a Curtii de Apel Brasov, care a respins recursul sotilor Iohannis cu urmatoarea motivare:

„Chiar daca adeverinta mentionata a fost declarata falsa si anulata dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect cota de ½ din imobilul din Sibiu str. Nicolae Balcescu nr. 29, iar nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr. 90/1999 s-a declarat tot dupa incheierea actului, cauzele de nulitate absoluta invocate si pentru contractul de vanzare-cumparare trebuie sa existe in momentul incheierii actului, or, instanta de apel a retinut ca nu poate fi considerat valid actul subsecvent certificatului de mostenitor declarat nul, cu atat mai mult cu cat intimatii-parati Bastea Ioan si Johannis Carmen Georgeta, parti in contractul de vanzare-cumparare in calitate de vanzator si cumparator, au figurat si in calitate de beneficiari ai certificatului de mostenitor, neputandu-se retine buna-credinta a sotilor cumparatori.”

(…) in procesul in care familia Iohannis risca sa piarda spatiul comercial de pe urma caruia provin cea mai mare parte a veniturilor ei, Klaus Iohannis a participat, inca de la inceput, in dubla calitate: cea de persoana particulara, interesata sa-si conserve dreptul de proprietate asupra unei jumatati din respectivul imobil, cat si cea de primar al municipiului Sibiu – parte in dosar. Interesele municipiului Sibiu si cele ale persoanei particulare Klaus Iohannis au fost antagonice, putand fi pusa in discutie chiar existenta unui conflict de interese, fapta penala al carei continut insa a fost modificat de Parlament ca urmare a unei decizii a Curtii Constitutionale (s-a putea pune inclusiv intrebarea daca nu cumva Curtea Constitutionala a solutionat dosarul pentru a-l favoriza pe Presedintele Romaniei in functie, daca tot este acuzata de acelasi Presedinte ca ar pronunta solutii pro cauza).

Daca persoana particulara Iohannis pierdea spatiul comercial, municipiul Sibiu il castiga revenindu-se la situatia anterioara din 1999, cand imobilul se afla in domeniul public. Or, pe parcursul solutionarii proceselor in care Primaria a fost parte, aceasta a actionat pentru favorizarea celor doi soti Iohannis si a contribuit din plin la tergiversarea judecarii cauzelor, permitandu-le acestora sa incaseze venituri consistente, cu care au produs alte immobile, care au devenit noi surse de venit pentru acestia, desi era clar inca din 1999, data de debut a savarsirii infractiunii de abuz in serviciu si complicitate la aceste abuzive, ca imobilul respectiv NU LI SE CUVENEA, iar banii obtinuti nu puteau intra in patrimonial lor. Un exemplu de favorizare este acela ca, in cadrul procesului cu chiriasii, in cadrul intampinarilor formulate, primarul Iohannis a cerut respingerea actiunii celor doua familii care solicitasera radierea sa din cartea funciara cu privire la imobilul de pe str. Nicolae Balcescu nr. 29. Dincolo de cadrul formal, Klaus Iohannis avea informatia ca retrocedarea celor doua imobile fusese facuta in baza unor adeverinte de stare civila false, informatie pe care nu a valorificat-o in litigiul primariei cu sine-insusi. Acesta cunostea ca Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia – prin procurorul transformat si el in ”penal” de DNA, Ioan Muresan dispusese trimiterea in judecata a autorului actelor false, secretarul Liviu Munteanu. Suplimentar, tot in 2003, acelasi procuror hotarase disjungerea si trimiterea dosarului in privinta faptelor savarsite de membrii familiei Iohannis catre Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu.

Mai mult, depasirea termenului de declarare a recursului de catre Primaria Municipiului Sibiu este o alta activitate care conduce la concluzia ca cei cu atributii in aceasta materie din cadrul primariei au nesocotit legea pentru a-l ajuta pe Klaus Iohannis.

Astfel cum usor se poate constata din prezentarea faptelor si a probelor atasate (inclusiv declaratii publice de recunoastere ale presedintelui in exercitiu), majoritatea proprietatilor imobiliare detinute de familia Iohannis isi are originea in retrocedare imobiliara intemeiata pe acte false, obtinute prin interventia primarului de la acea data, Klaus Iohannis, care a primit pentru aceste interventii jumatate din drepturile nelegal obtinute, din care a dobandit si alte imobile, prin utilizarea fondurilor provenite din infractiunea initiala. (…)

Cele aratate mai sus, ca situatie de fapt, rezulta din cele prezentate si din actele atasate chiar la o investigatie jurnalistica detaliata efectuata de asociatia Rise Project. Astfel cum rezulta din cuprinsul hotararilor civile atasate la prezenta, imobilul a fost obtinut prin falsificarea certificatului de mostenitor si a adeverintei din care ar fi rezultat in mod nereal calitatea de mostenitor a autorului familiei Iohannis si Bastea. Reaua-credinta a fost retinuta deja in cuprinsul solutiei pronuntate de instantele civile si se bucura de autoritate de lucru judecat, constituind intentie directa pentru toate persoanele la care am facut referire anterior si la alte persoane implicate.

Folosul necuvenit obtinut de cei doi, numitii Klaus Werner Iohannis si Carmen Iohanis il constituie imobilul obtinut pe nedrept precum si chiriile incasate si nerestituite pana in prezent, transformate ulterior in alte imobile, care, la randul lor, au produs alte chiriifapte ce reprezinta in opinia noastra continutul constitutiv al infractiunii de spalare de bani, prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002 si ale carei acte materiale le-am descris in precedent.

Mai mult, refuzul de a restitui catre stat cuantumul total al chiriilor incasate de cei doi de la data la care au devenit proprietari ai imobilului in mod nelegal, prin utilizarea unor inscrisuri false, face ca fapta de abuz in serviciu sa se extinda si cu privire la persoanele din cadrul autoritatilor administrative ale Statului care ar trebui sa recupereze prejudiciul ce a fost cauzat Primariei Sibiu prin lipsa de folosinta asupra imobilului, pe care nu le putem identifica la acest moment si fata de care urmeaza sa extindeti urmarirea penala la momentul identificarii lor. Totodata, mentionam ca, daca s-ar formula actiune doar pe cale civila impotriva celor doi anterior mentionati, prejudiciul cauzat Statului nu ar putea fi recuperat in totalitate deoarece pentru unele sume a intervenit prescriptia dreptului la actiune, imprejurare care justifica pe deplin recuperarea prejudiciului pe calea raspunderii delictualedeoarece raspunderea penala nu este prescrisa la acest moment, fiind vorba de fapte continuate, al caror efect se produce si in prezent.

Or, avand in vedere ca nu exista impedimente la pornirea urmaririi penale fata de Carmen Iohannis, urmarirea poate fi inceputa in personam, iar fata de numitul Klaus Werner Iohannis se impune inceperea urmaririi penale pe fapta (in rem).

In probarea celor sustinute depunem, alaturat, inscrisuri (120 file) din care rezulta existenta faptelor descrise anterior: (…)

Sursa: LUMEA JUSTIȚEI

https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/iohannis-banii-inapoi-redactia-lumeajustitiei-ro-a-depus-sesizare-penala-la-dna-impotriva-sotilor-klaus-si-carmen-iohannis-pentru-dobandirea-frauduloasa-a-unor-imobile-in-sibiu-aflate-in-administrarea-primariei-sibiu-de-pe-urma-carora-au-bagat-in-buzunare

SURSA:http://justitiarul.ro/

SERVIND FAMILIA MAFIOTA CARMEN SI KLAUS JOHANNIS,CORUPTUL CARE UCIDE!

12 mai

Imagini pentru IOHANNIS,WAS IS DAS CORRUPTION,POZE

O instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dat de pământ cu unul dintre cele mai spectaculoase dosare penale elaborate de DNA. Dosarul lui Victor Ponta. Și al lui Dan Șova. Ambii sunt nevinovați. Semnificația acestei decizii judecătorești este profundă. Și face inevitabil istorie. Pentru că pune punctul pe „i”. Și trage o linie roșie. Între Justiție și poliție politică. S-a întâmplat ce s-a întâmplat fiindcă Laura Codruța Kovesi a decis să se pună în slujba președintelui. Nu a statului român. Și nici a cetățenilor acestuia.

După ce Klaus Iohannis a câștigat alegerile, într-o manieră care rămâne enigmatică, a avut o ambiție până la un punct firească. Aceea de a avea un Guvern cu care să poată colabora în cele mai bune condiții. Nu a fost să fie. Majoritatea parlamentară nu se putea forma în jurul PNL. Chiar dacă în acest sens s-au purtat negocieri intense.

Și așa se face că prim-ministru a rămas rivalul lui Iohannis din  alegerile prezidențiale. Victor Ponta. Președintele PSD. Pentru moment, cel puțin, președintele nu a putut să aibă un Guvern al său. Pe care să-l întoarcă cu cheia. În acest moment, a intervenit servilă Laura Codruța Kovesi. Împinsă de la spate de către Florian Coldea. Victor Ponta trebuia eliminat.

Ar fi absurd să ne imaginăm că doi procurori DNA, unul numit Uncheșelu, om din structura de conducere a instituției, iar altul Negulescu, zis și Portocală, de la „unitatea de elită” din Prahova, au decis tam-nesam să-și suflece mânecile și să se apuce să fabrice dosare penale împotriva premierului României și a șefului celui mai puternic partid. Și, la pachet, pentru a rezolva cumva cazurile, pentru a construi povești credibile, să implice și un ministru din Guvernul Ponta și, cu mic cu mare, însăși familia premierului. Așa ceva nu se întâmplă niciunde în lume. Și nu s-a întâmplat nici la noi.

Atât Uncheșelu cât și Negulescu, zis Portocală, au lucrat în mod evident la comandă. Au „decapat” la comanda doamnei Laura Codruța Kovesi. Care, la rândul ei, a dorit cu ardoare să-l slujească pe președinte. Lupta anticorupție a trecut pe planul doi. Între paranteze a fost pus și angajamentul ei de a se afla exclusiv în slujba țării și de a munci exclusiv în interesul cetățenilor. A avut întâietate obiectivul politic.

Care au fost consecințele? În cele din urmă și în ciuda faptului că anchetele erau cusute cu ață albă, vizibilă de la mare distanță pentru toți cei dispuși să deschidă ochii, lui Victor Ponta i-a fost ruptă coloana verterbrală. Un prim-ministru a fost măturat de pe scena politică. Iar partidul cel mai mare, câștigătorul alegerilor parlamentare, a fost decapitat. Și președintele Klaus Iohannis a avut parte de guvernul său. Pentru care i-a rămas recunoscător Laurei Codruța Kovesi. Atâta doar că Guvernul său, care a durat un an Guvernul Cioloș, a fost printre cele mai slabe din istoria recentă. Denumit, pe bună dreptate, Guvernul Zero. Țara nu a dus-o mai bine sub Cioloș. Ci mai rău. În schimb, președintele era mulțumit.

Este public faptul că m-am numărat printre cei mai radicali critici ai lui Victor Ponta. Încă de pe vremea USL. În același timp, nu am ascuns două lucruri. Și nu m-am ferit să le exprim. 1). Că, în ciuda aprehensiunilor mele, în linii mari, guvernarea Victor Ponta a fost bună. A doua cea mai bună guvernare după cea a lui Adrian Năstase. 2). Că este inadmisibilă aducerea DNA în câmpul luptei politice și utilizarea acestei instituții, ca de altfel și a SRI, ca instrumente ale unei atari lupte. Acum se vede limpede că toți cei care am gândit astfel am avut dreptate.

Ce a urmat? Dincolo de suferința firească a tuturor familiilor implicate în anchetele penale anti-Ponta, generate politic, din dorința de a-l sluji pe un președinte, care a pus principiile democratice între paranteze. Un guvern dintre cele mai slabe, guvernul său, care, în multe privințe, a întors România din drum, oprindu-i creșterea anterioară. O stare politică de instabilitate. Nici nu se putea altfel cu un guvern rămas minoritar în Parlament. O sancționare dramatică venită din partea electoratului a celor vinovați de instabilitatea politică. Destabilizarea partidului cu cei mai mulți alegători și vulnerabilizarea coaliției aflate la guvernare.Și, pentru a nu mai lungi lucrurile, din momentul eliminării prin mijoace penale și securistice a lui Victor Ponta, la Palatul Victoria s-au perindat nu mai puțin de patru guverne.

Prin prisma rezultatelor enumerate mai sus și a altora, pe care cititorul le poate intui singur, putem trage concluzia că parteneriatul DNA-instituție prezidențială-SRI s-a dovedit a fi extrem de nociv sub aspectul interesului național. Prejudiciile din această perspectivă sunt atât de mari, încât nimeni nu le poate calcula. În același timp, procurorii au primit astfel o nouă lovitură de imagine. Extrem de puternică. Scade dramatic credibilitatea în ceea ce-i privește. Pentru că cetățeanul de rând nu are timp să facă distincție. Întrucât procurorii s-au lipit de judecători ca timbrul de plic, insistând asupra faptului că împreună și numai ei fac actul de Justiție, Justiția însăși are de suferit în materie de credibilitate. Și numai verdicte de genul celor date joi – și asta s-a întâmplat numai după patru amânări – vor putea treptat să refacă încrederea oamenilor în Justiția penală.

Pentru cele întâmplate, Klaus Iohannis va răspunde politic. Cu certitudine. Și doar politic. Pentru că, cel puțin așa bănuiesc, nimeni nu va putea dovedi că a dat ordine în mod direct în ceea ce privește mazilirea premierului. Ceea ce va putea fi dovedit și este dovedit de-acum e că a stimulat și a încurajat o asemenea operație. Însă în ceea ce-i privește pe executanți, ei trebuie să răspundă. Cel puțin disciplinar. După opinia mea însă și penal. Pentru că nu ai dreptul, cât o-i fi tu de procuror DNA, să joci la barbut destinul statului român.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

TIGANUL ANDREI PLESU TURNATORUL SECURITATII A FOST RECRUTAT DE RETEAUA FINANTATA DE CIA SI APOI DE MILIARDARUL KHAZAR DE ORIGINE UNGUREASCA EORGE SOROS INCA DIN ANII’80!

12 mai

Andrei Pleșu a fost agent de legătură al Fundației pentru Întrajutorarea Intelecturalilor Europeni (FEIE) încă din anii ’80, relevă un document al Fundației pentru o Societate Deschisă (Soroș) din 2009, publicat pe site-ul oficial.
Istoria începe în anii’ 50, când sub numele de Congresul Libertății Culturale, la Berlin s-a fondat o organizație finanțată clandestin de către CIA, principalul serviciu de informații american, arată documentul Fundației Soroș.

Conform documentului citat, din 1966 Fundația pentru Întrajutorarea Intelecturalilor Europeni (FEIE) a început să fie finanțată prin Congresul Libertății Culturale, iar apoi banii au venit prin intermediul Fundației Ford.

Fundația Ford a avut numeroase legături cu CIA, fiind acuzată că este finanțată de respectivul serviciu secret. Un articol semnat de Jason Epstein, din 1967, arăta cum CIA, împreună cu Departamentul de Stat și Fundația Ford transformaseră „anti-stalinismul într-o înfloritoare subprofesie pentru un număr de foști radicali și alți intelectuali de stânga”.  Epstein scria că numărul operațiunilor, publicațiilor, conferințelor sau intelectualilor sprijiniți din Europa și din lume era atât de mare că, „era greu de crezut că Fundația Ford plătește pentru toate”.

Din 1975, președintele FEIE a fost Anette Laborey, iar din 1978, la Paris, FEIE a căpătat personalitate juridică. În volumul „Taking on the World’s Repressive Regimes: The Ford Foundation’s International Human Rights Policies and Practices”, editat chiar de Fundația Ford, despre FEIE se menționează că avea un caracter secret: „…operațiunea cu sediul la Paris evita atragerea atenției publice asupra a activităților sale și într-adevăr, ceea ce se întâmpla în zonă (Europa de Est -n.trad). În fapt, acest ONG, ca niciun alt ONG din Occident, a fost proiectat să opereze în cea mai tăcută și ascunsă manieră posibilă”.

În ceea ce privește România, Anette Laborey mărturisea că s-a folosit mult de intelectualii români aflați în exil la Paris, dar îl menționează în mod deosebit pe Andrei Pleșu . Acesta a fost recrutat în timp ce se afla cu o bursă în Germania Federală.

„M-am întâlnit cu Eugene Ionescu, dar nu am lucrat cu el, chiar dacă Securitatea a spus că am făcut-o. Unul dintre cele mai bune contacte ale mele a fost Andrei Pleșu. El era atunci cu o bursă în Germania și mai târziu a fost în exil intern (! -n.trad)”, spunea ea, așa cum a fost citată în documentul „Europa de Est: 20 de ani mai târziu. În ce stadiu sunt societățile deschise?”.

Conform CV-ului său oficial, Andrei Pleșu a fost în Germania Occidentală de două ori înainte de 1989: între 1975-1977 ca Bursier al Fundației „Alexander von Humboldt” la Bonn și între 1983-1984, Bursier  al aceleiași fundații, dar la Heidelberg.

Având în vedere că Laborey a pus FEIE  pe picioare între 1975 și 1978, iar Polonia, Germania de Est și Cehoslovacia au fost prioritățile sale declarate, cel mai probabil Andrei Pleșu a intrat în rețea între 1983 și 1984.

Spunem rețea, deoarece așa a fost denumită de francezul Nicolas Guilhot, cel care a scris prima tentativă de istorie oficială a acestei organizații.

În 1981, Anette Laborey l-a cunoscut, prin intermediul unui ungur din Statele Unite, pe George Soroș. La prima întâlnire, Laborey i-a cerut lui Soroș 10.000 de dolari, dar acesta, generos cum îl știm, s-a oferit să finanțeze integral FEIE. Deci, cu doi ani înainte de recrutarea lui Andrei Pleșu, FEIE devenise o rețea finanțată de George Soroș. Pe site-ul boardului global al Fundației Soroș era menționat faptul că Soroș co-finanța FEIE încă din 1978. Ulterior, pagina respectivă a fost ștearsă.(FOTO)

 

Legăturile dintre Anette Laborey și Andrei Pleșu au fost foarte puternice. În memoriile Monicăi Lovinescu, aceasta menționează că Laborrey a venit pe 9 ianuarie 1990 la București, unde a fost găzduită chiar de dilematicul Ministru al Culturii din primul guvern FSN.

În 1991, considerându-și „misiunea” încheiată, FEIE s-a dizolvat prin încorporarea în Fundațiile pentru O Societate Deschisă ale lui George Soroș.

În 2017, Anette Laborey a refuzat o decorație din partea președintelui Poloniei, Andrei Duda, motivând că țara respectivă „a încăput pe mâinile unui partid față de care trebuie să lupt”.

Într-o scrisoare publică, aceasta menționa că nu este compatibilă cu regimul de la Varșovia: „violări ale libertății și principiilor democrației, intoleranța, călcarea în picioare a principiului separării Bisericii de stat, abolirea dreptului la avort, naționalismul, legalizarea unor organizații parafasciste, precum și refuzul acceptării victimelor războiului sirian”.

Andrei Pleșu este unul dintre cei trei membri, numiți pe viață, ai Consiliului Fundației pentru O societate Deschisă. Ceilalți doi sunt Levente Salat și Renate Weber.

Câteva dintre bornele profesionale ale lui Andrei Pleșu de după 1990:

–  28.12.1989 este numit Ministrul Culturii sub primul regim Ion Iliescu

– în ianuarie 1990, alături de Gabriel Liiceanu, participă la ședințele GDS conduse de Silviu Brucan.

– în ianuarie 1990, ca ministru al Culturii, Pleșu îi transferă lui Gabriel Liiceanu întreg patrimoniul Editurii Politice pentru a înființa Editura Humanitas

– între 1997-1999 este ministru de Externe în regimul CDR

– între 2000-2004, în timpul guvernării PSD, devine membru CNSAS.

– între 2004-2005 este numit consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.

O anchetă a think-tankului american, The Capital Research Group, arăta că din 1990 și până în 2014, George Soroș a „investit” peste 160 de milioane de dolari în România, ceea ce raportat la dimensiunea economiei, este mai mult decât a băgat în Statele Unite ale Americii.

Autor: Andrei Nicolae

Sursa: activenews.ro

%d blogeri au apreciat asta: