Arhiva | 11:52 am

GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS INGENUNCHEAT DE PRESEDINTELE USA DONALD J.TRUMP: ROMANIA TREBUIE SA-SI DESCHIDA AMBASADA LA JERUSALIM!

29 mai

SUA și-au deschis ambasada de la Ierusalim, provocând un val de reacții internaționale! Aliații obișnuiți din Europa au criticat decizia lui Donald Trump de a muta ambasada de la Tel Aviv. România, prin vocea premierului Viorica Dăncilă și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, e cel mai important stat din UE și NATO care a anunțat că ar putea face aceeași mutare diplomatică.

Însă, la București, a început un adevărat scandal cu acuzații între Guvern și președintele Klaus Iohannis. De altfel, Iohannis i-a cerut demisia premierului și a convocat-o la consultări pe Viorica Dăncilă, marți de la ora 11, la Palatul Cotroceni. Până atunci, un document exploziv a fost distribuit de Departamentul de Stat al SUA aliaților săi. Astfel, Ambasada SUA la București a trimis decidențiloe o scrisoare în care SUA îi cere, în limbaj diplomatic, României, dar și celorlalte state prietene, să îi urmeze exemplul.

”Încurajăm și pe alții să o facă, dar decizia aparține fiecărei țări în parte. Această decizie reflectă politica Statelor Unite.”, se arată în documentul trimis de Departamentul de Stat la Guvernul României.

INSTANTA SUPREMA A AMANAT PENTRU DATA DE 8 IUNIE CU O ZI INAINTE DE MARELE MITING AL PSD ,SENTINTA LUI LIVIU DRAGNEA!

29 mai

Instanța supremă a amânat, marți, pentru 8 iunie pronunțarea în procesul angajărilor de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Hotărârea a fost luată după ce o parte dintre inculpaţi au depus mai multe concluzii scrise, instanţa dând un nou termen pentru a le putea studia.

Magistrații ar urma astfel să se pronunțe în acest caz cu o zi înainte de desfășurarea mitingului PSD pentru susținerea Guvernului Dăncilă, anunțat pentru 9 iunie.

Decizia Înaltei Curți de Casație, oricare ar fi aceasta, nu va fi definitivă.

La ultimul termen de judecată, procurorul DNA a cerut pentru Liviu Dragnea pedepse orientate spre mediu prevăzut de lege, respectiv şapte ani şi şase luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi doi ani şi şase luni pentru instigare la fals intelectual. De asemenea, DNA a solicitat atunci încetarea procesului penal pentru Bombonica Prodana, fosta soție a lui Dragnea, după ce aceasta a plătit partea sa de prejudiciu.

De partea cealaltă, avocatul lui Liviu Dragnea a solicitat achitarea clientului său.

PLATIM PENTRU NAZISTUL KLAUS WERNER JOHANNIS!

29 mai

A sosit avertismentul. De la Comisia Europeană. Cel mai sever dintre toate. Suntem loviți de infringement. În curând, vine nota de plată. Și vom plăti toți. Până la unul. Vom plăti pentru o greșeală voită a președintelui României.

Imagini pentru iohannis,nazist,poze

Este limpede că președintele Klaus Iohannis și-a angajat un o firmă consultanță. Iar aceasta îl ghidează zi de zi în acest debut al campaniei electorale. Oare cât costă? Pentru moment, prețul consultantului este un secret bine păzit. Știm însă ca cât ne va costa o greșeală voită a președintelui României. E adevărat, săvârșită înainte ca el să-și fi angajat consultantul. Este vorba de poziția oficială a acestuia în chestiunea prezumției de nevinovăție. Pe care nu a avut de gând să o respecte. Pe care a încălcat-o deliberat și repetat. Antrenând în această acțiune Partidul Național Liberal.

Uniunea Europeană a elaborat și a promovat o directivă privind prezumția de nevinovăție. Conform aceste directive, toate statele care încă nu au implementat în întreaga legislație penală prezumția de nevinovăție aveau obligația să facă aceast lucru până în luna aprilie 2018. Implementarea prezumției de nevinovăție nu înseamnă pur și simplu adooptarea directivei europene și transformarea ei într-un act normativ. Procedura este mult mai complexă. Este necesară amendarea unui număr semnificativ de mare de prevederi din diferite legi.

Tocmai de aceea, Ministerul de Justiție a devenit inițiator al unui proiect de act normativ încă de anul trecut. A prezentat acest proiect Parlamentului. Senatul l-a adoptat. Camera decizională este Camera Deputaților. Aici însă, lucrurile s-au împotmolit. Pentru că așa a dorit Klaus Iohannis. Iar PNL s-a executat. Și a contestat la Curtea Constituțională decizia luată la Senat. Și, astfel, termenul de grație a trecut.

Oricine își poate pune întrebarea de ce, în aceste condiții, Guvernul nu a decis să treacă legea prin ordonanță de urgență. Nu a decis  tocmai pentru a demonstra că Parlamentul e suveran în ceea ce privește actele normative. Iar nu Executivul. În plus, majoritata PSD plus ALDE a criticat de nenumărate ori faptul că sub guvernarea Cioloș s-a abuzat pe ordonanțe de urgență, care au ocolit astfel Parlamentul și au creat legislație penală chiar și în situații în care Constituția interzice o asemenea procedură.

Depășind termenul limită stabilit de Uniunea Europeană, reacția a fost promptă. Săptămâna trecută s-a decis declanșarea procedurii de infringement împotriva României. Asta înseamnă că mai avem un termen de grație foare scurt până când Comisia Europeană se va adresa instanțelor de judecată, care, conform procedurii de până acum, într-un termen de doar două-trei luni, va stabili la cât se ridică nota de plată impusă României. Pentru a înțelege ce se poate întâmpla să încercăm o analogie cu o altă situație de infringement, unde ținta este deasemenea România, împreună cu alte câteva state europene. Este vorba de neaplicarea unor norme privind reducerea poluării. Acolo amenzile stabilite sunt anuale, proporționale cu numărul total de cetățeni și, în caz că România nu ia măsuri, s-ar putea ridica la un total de trei miliarde de euro. Și aici s-ar putea să se facă un calcul similar. Pentru că, în principiu, fiecare cetățean poate fi afectat de nerespectarea prezumției de nevinovăție.

Responsabilitatea PNL nu poate fi pusă de nimeni la îndoială, atâta timp cât s-a opus adoptării legii și, mai mult decât atât, i-a blocat parcursul, atacând-o la Curtea Constituțională. Numai că PNL nu a acționat de capul lui. Ci de capul lui Klaus Iohannis. Dovada că așa stau lucrurile este că președintele, în mod repetat, a încălcat discursurile lui, chiar și după ce i s-a atras atenția, prezumția de nevinovăție. Există și o dovadă juridică în acest sens. Domnul Klaus Iohannis a fost sancționat de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Și există și o superdovadă. Nu s-a liniștit nici după ce a fost sancționat. A atacat decizia în contencios administrativ. Trăgând astfel de timp.

Acum se pune întrebarea cine va plăti amenzile usturătoare. Răspunsul e simplu. Fiecare dintre noi. Adică fiecare dintre victimele nerespectării prezumției de nevinovăție. Asta știm. Ceea ce nu știm este cine-l plătește pe consultantul lui Klaus Iohannis. Cel care îl ghidonează zilnic în campania electorală internă, după ce și-a ratat șansele de a mai ajunge președintele Consiliului European în locul lui Timmermans, începând din decembrie 2019. Plătitorul acestei note de plată este ascuns. De ce? Pentru că, spre deosebire de orice partid politic, care are fonduri proprii financiare, rezultate din cotizații, donații și sumele date anual de la buget, președintele României pur și simplu nu are la dispoziție un asemenea capital financiar. El nu are voie să primească nici donații de la fanii săi, atâta timp cât nu este în campanie electorală oficială, nici cotizații, pentru că nu reprezintă un partid și nici nu primește de la bugetul de stat bani în scopul promovării sale electorale. O fi produs cartea sa, tradusă în chineză, atât de mulți bani, adică milioane de euro, încât președintele Românei să-și poată permite angajarea unui consultant politic competitiv? Dacă da, de ce nu au apărut aceste numere în declarația sa de avere? Ar fi avut obligația să o facă chiar și în ipoteza în care banii sunt păstrați într-un cont din Beijing. Dar, până la lămurirea acestui mister, România va fi bună de plată pentru neimplementarea directivei europene privind prezumția de nevinovăție.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

DOSAR DE NAZIST LA SIE!

29 mai

Israel nu uita si nu iarta ! Astfel ca Klaus Iohannis aproape ca mai bine isi baga mandatul undeva, decat sa scoata pe gura fraza cu „cine stie ce afaceri cu evreii”. Mai ales ca influentele agentii de lobby israeliene, care montorizeaza derapajele antisemite mai ceva decat o fac japonezii cu situatia seismica au ajuns la concluzia ca seful statului roman a stiut foarte bine ce a zis si deci nu poate fi scuzat ca „a vorbit gura fara el”, asa cum de altfel i s-a transmis politicos, dar cat se poate de transant consilierului prezidential Bogdan Aurescu.

Cel care a fost nevoit sa faca pe „avocatul diavolului” in vizita din SUA prin care a incercat, cu profesionalism, dar in zadar, sa „dreaga busuiocul” pe langa organizatiile care reprezinta interesele israeliene in Statele Unite ale Americii.

Iar dupa ce presa si opinia public din Israel a ridicat deja mingea la fileu serviciilor de la Tel Aviv prin aducerea in discutie a statutului lui Iohannis de presedinte al unei formatiuni politice etnice care a preluat uriasul patriomoniu al unei foste organizatii naziste, la Palatul Cotroceni deja s-a instalat panica. Chiar daca doar Sandra Pralong o mai tine „langa” cu eventuala protectie mediatica pe care i-o poate oferi miliardarul George Soros, ceea ce nu a facut decat sa creasca si mai mult nervozitatea „puterii straine” israeliene. Iar soarta lui Iohannis pare sa fi fost deja pecetluita din momentul in care, dupa cum reiese din informatiile de ultima ora  intrate in posesia noastra, odata cu retragerea generalului Vasilica Sarca si inevitabila „ejectare” a generalului Silviu Predoiu, ”noul” Serviciul de Informatii Externe ar putea ceda „ofertei de nerefuzat”  venita recent din partea unor parteneri strategici cu privire la „frunzarirea” dosarului de „nazist” al lui Klaus Iohannis! Pentru ca se pare ca, in timp ce SRI-ul de dupa Revolutie avea cu totul alte preocupari, fosta directie din DIE care se ocupa cu problema etnicilor germani nu doar ca nu a abandonat pistele detinutela ordinul fostei conduceri comuniste, dar, mai ales la inceputul anilor 90 ar fi monitorizat trecerea „in masa” a patrimoniului din Sibiu a fostei organizatii naziste „Grupul Etnic German” catre nou infiintatul Forum Democrat al Germanilor din Romania.

Proces derulat printr- o increngatura de restituiri si tranzactii cu mize uriase, de zeci si sute de milioane de uro, in care itele duc la un Klaus Iohannis suspectat de „dedublare” pentru ca ar fi semnat cand ca primar al Sibiului, cand ca presedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Romania…

Astfel ca, daca se sterge praful de pe spinosul caz al mostenirii „Grupului Etnic German”, chiar ca pentru Klaus Iohannis vine „Apocalispa” de la SIE ! Ceea ce si ar explica, de altfel, mobilizarea isterica din ultimele zile ale fruntasilor „iohanisti” din Partidul National Liberal, care cauta cu disperare un posesor de CV mai de doamne ajuta pentru fortarea nominalizarii de urgenta unui nou sef in locul generalului Silviu Predoiu…

Base stie…!

De altfel, pe cand analistii inghesuiti prin studiourile televiziounilor dezbateau conexiunile politice ale refuzului fostului presedinte de a-l instala pe Klaus Iohannis la Palatul Victoria, la varful unui sistem care nu „defectase” inca din mainile lui Traian Basescu se stia foarte bine de ce nu si l-a tras acesta ”la dreapta tatalui” pe primarul din Sibiu. Din cauza unui dosar inceput de DIE pe cand etnicii sasi din Romania erau strict monitorizati pentru legaturile lor cu rudele din Germania si instrumentat apoi de SIE. Atunci cand autoritatile statului roman, slabite, neputincioase sau roase deja de coruptie asistau neputincioase la unul dintre cele mai mari „tunuri” imobiliare date dupa Revolutie, prin preluarea de catre Forumul Democrat al Germanilor din Romania condus de Klaus Iohannis a imobilelor fostului „Grup Etnic German” din Sibiu, orasul al carui edil era…Klaus Iohannis!

Si-au asumat succesiunea pentru bani!

Conform sentintelor Tribunalului de la Nurnberg, singura organizatie din Romania care a fost declarata fascista nu a fost nici macar Miscarea Legionara, ci ” Grupul Etnic German”, al carui patrinomiu a si fost de altfel confiscat de stat pe baza deciziilor de la Nurnberg ! Numai ca, acelasi patrimoniu a fost in cele din urma preluat dupa Revolutie de catre Forumul Democrat al Germanilor, care s-ar fi autodeclarat astfel succesor al Grupului Etnic German ! Totul intr-o perioada in care atat FDGR, cat si Primaria Sibiu erau conduse de unul si acelasi om, Klaus Werner Iohannis ! Astfel ca acum au aparut si in Israel luari de pozitii publice in care se pune intrebarea ”cum poate presedintele roman Klaus Iohannis , care timp de 23 de ani a fost si presedintele Forumului Democrat al Germanilor din Romania, ce se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizatii naziste sa fie un prieten al Israelului?” Iar acuzele aduse „neamtului” trec la „next level” odata cu concluzia ca prin dubla participare la ”manifestari dedicate memoriei Holocaustului, dar si sustinerea unui eveniment despre deportarea etnicilor germani in URSS(…) a creat o echivalenta falsa intre faptuitori si victime si a ignorat, de fapt, Holocaustul” !

Autor: Catalin Tache

Surse: enational.ro

A FOST „ALBITA”LAURA CODRUTA KOVESI IN AMERICA?

29 mai

20 mai 2018: ambasadorul României în Statele Unite, dl George Maior, participă la Festivalul „Ziua României” de pe Broadway, unde organizatorii îi conferă distincția “Cel mai bun diplomat român în Statele Unite”. Până aici, nimic neobișnuit. Numai că organizatorul Festivalului, dl Ștefan Minovici, este și președintele organizației Romanian-American Business Council.

Dl Minovici are pe rol peste 30 de procese penale, fiind acuzat de mai multe infracțiuni penale (furt, înțelăciune, escrocherie, bancrută frauduloasă și multe altele). De altfel, la New York s-a format un grup de acțiune intitulat “Group Against Corrupt Minovich”. Printre victime se numără mai mulți oameni de afaceri români, dar și instituții precum Camera de Comerț Româno-Americană, condusă de dl Elias Wexler (sunt în posesia tuturor documentelor doveditoare, deci nu e vorba de presupuneri). Revin la subiect…

20 mai 2018: Laura Codruța Kovesi, sosește la New York și este întâmpinată de ambasadorul României la ONU, dl Ion Jinga.

22 mai 2018: consilierul prezidențial Bogdan Aurescu are o întâlnire la Washington cu Robert Karem, asistentul Secretarului Apărării pentru afaceri internaționale de Securitate al SUA, și cu Thomas Goffus, adjunct al asistentului Secretarului Apărării pentru politici europene și NATO al SUA. (Sursa: Ambasada României la Washington))

23 mai 2018: Laura Codruța Kovesi vorbește la ONU.

24 mai 2018: întrevedere la Casa Alba a consilierului prezidențial pentru politică externă, Bogdan Aurescu, cu John Bolton, consilier pentru Securitate Națională al Președintelui SUA (sursa: Ambasada României la Washington)

Asadar, 4 zile, 4 acțiuni. Să fie întâmplătoare prezența dlui George Maior la New York în ziua sosirii dnei Kovesi și întâlnirile consilierului presidential Bogdan Aurescu cu înalți oficiali americani exact în perioada prezenței șefei DNA în America? Eu v-am prezentat faptele, Dvs. trageți concluziile.

New York, 27 mai 2018

Autor: Grigore L. Culian

Sursa: Cotidianul

UN GUANTANAMO MIORITIC SI UN PERSONAJ CU IMUNITATE ABSOLUTA!

29 mai

Se spune că în România, demnitarii au prostul obicei să se agațe de scaune și nu se dau duși din ele indiferent ce ar face. E o doză de adevăr, dar există, din fericire, și contraargumente. În ultimii ani am avut parte de suficient de multe demisii de vîrf pentru a nu se vorbi de o cutumă păguboasă pentru democrație. O singură persoană, însă, pare imună în fața acestei proceduri: Laura Kovesi.

Să trecem în revistă cîteva demisii celebre din ultimii nu foarte mulți ani:

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a demisionat din funcţie după un comunicat ambiguu privind salariile angajaților.

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a demisionat pe fondul unui scandal de la Opera Naţională.

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, a demisionat în urma scandalului declanșat de cazul unui român mort în Polonia.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a demisionat după o comparație nefericită între bugetul alocat HIV și cel alocat festivalului Shakespeare.

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaş-Cadariu, a demisionat după un scandal privind dezinfectanţii utilizaţi în spitale.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a demisionat după ce a declarat despre accidentul aviatic din Apuseni că “Singurul repros e ca s-a intamplat in mandatul meu aceasta tragedie” .

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a demisionat după ce a declarat despre copiii și soțiile căpșunarilor că devin golani și curve.

Vicepremierul Gabriel Oprea a demisionat după accidentul polițistului motociclist Bogdan Gigină.

La începutul acestui an, ministrului de Interne, Carmen Dan, i s-a cerut demisia de către opoziție și o parte a presei pentru că un pedofil fusese prins cu întîrziere de o zi, ori pentru o tentativă de jaf la Sinești.

Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, aflat în funcție de vreo trei luni, opoziția îi cere demisia pentru felul cum a gestionat problemele din sistemul de sănătate.

Ministrului Culturii, George Ivașcu, i se cere demisia pentru că în primul trimestru nu a fost aprobat niciun program pentru Centenar.

Ministrului Agriculturii, Petre Daea, i se cere demisia de către opoziție pentru că nu a finalizat achiziţionarea unui soft de la APIA.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, opoziția îi cere demisia pentru ”erorile pe care le-a făcut în procesul de alocare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019”.

Ministrului Justiției, Tudorel Toader, i se solicită demisia de către opoziție pentru că ar fi ințiat „pe sub masă” legi ale justiţiei și nu venit la Ora Guvernului în Senat.

După cum se vede, la nivelul celor mai înalte funcții în stat au existat nenumărate demisii pentru lucruri nu mereu extrem de grave; cît despre cereri de demisie, acestea au fost și sunt cu duiumul.

Aproape nu există ministru în cabinetul actual căruia să nu i se ceară capul dintr-un motiv sau altul.

Dacă s-ar da curs, în România, tuturor cererilor de demisii politice, guvernul ar intra în incapacitate de acțiune.

Foarte interesant însă de remarcat altceva: Parchetul general din România informează ieri oficial că Lucian Onea și Mircea Negulescu, doi procurori-zmei de la DNA Ploiești, acest Guantanamo mioritic, sunt anchetați penal pentru fapte terifiante: ”ar fi determinat o persoană, prin constrângere, să întocmească în fals o sesizare și documente care să susțină cele reclamate în conținutul acesteia. Documentele falsificate au fost expediate Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti și folosite drept probe în două dosare, precum şi în susţinerea/motivarea unei cereri de extrădare”.

Conform procurorilor, deci, la unitatea de elită a DNA, cea de la Ploiești, nu că se făceau prost dosare sau beții prin birouri, ci se petrecea cea mai mare grozăvie posibilă în justiție: se falsificau probe pentru condamnarea unor cetățeni.

E vorba de acea unitate al cărei șef, Lucian Onea, vorbea aproape zilnic la telefon cu Laura Kovesi, conform propriilor afirmații.

Laura Kovesi, ca procuror-șef al DNA, nu instrumentează dosare de corupție. Nu anchetează și nu arestează infractori.

Menirea ei e doar să gestioneze eficient procurorii și unitățile din subordine, să se asigure că aceștia dau randament maxim și respectă legea.

O menire pe care Parchetul general ne informează că nu a fost asumată.

De ieri pînă azi – ciudat! – nici puterea, nici opoziția, nici tefeliștii, nici societatea civilă nu au cerut demisia Laurei Kovesi de la șefia DNA pentru gravele derapaje produse chiar sub nasul său.

Semn rău.

Anume că abuzul structurilor de forțe s-a banalizat în așa hal în România, încît chiar și faptele cele mai grave au devenit neglijabile.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

DEUTCHE WELLE ATAC DEVASTATOR IMPOTRIVA GAULEITERULUI NAZI JOHANNIS:IN ROMANIA SE CULTIVA DE CEL PUTIN ZECE ANI UN ANTIRUSISM PROSTESC!

29 mai

Imagini pentru IOHANNIS,PUTIN,POZE

Ambasada României de la Washington ne înștiințează că emisarul președintelui Iohannis, Bogdan Aurescu, consilier pe probleme de securitate, a continuat seria unor întrevederi cu figuri ale administrației americane. Joi, diplomatul român s-a întâlnit la Casa Albă cu John Bolton, consilier pentru securitate națională al președintelui Trump, omul despre care se crede că a încurajat denunțarea acordului cu Iranul.

Pare tot mai limpede că președintele Iohannis se străduiește să întrețină relația cu SUA în numele său personal și să alunge norii suspiciunii care s-ar fi putut abate asupra sa după declarațiile cu privire la Ierusalim. Se manifestă în acest plan o competiție acerbă, fiecare dintre cele două tabere din România căutând, se pare, pe căi diferite, să dobândească cu prioritate accesul la cele mai înalte nivele ale administrației americane. Nu vom spune noi cu ce seamănă asta, căci modelul istoric se impune cu o evidență aproape impudică.

Interesant este însă că nici raporturile cu UE nu sunt ușor de întreținut, mai ales dacă luăm în considerare inițiativele noi ale Germaniei și Franței de a reînnoda relația cu Rusia. Cum să comentezi ca diplomat român vizita președintelui Franței la Sankt Petersburg și concesiile evidente pe care le-a făcut Rusiei mai ales cu privire la Siria?

Bineînțeles, nimeni nu o face, măcar pentru faptul că în presa și politica românească s-a instituit un soi de tabu înfricoșător. Nimeni nu mai are ”curajul” să meargă la ambasada Rusiei (nici măcar atunci când participă și ambasadorul american), iar dacă un judecător al Curții Constituționale a plecat la un colovciu în Rusia, mai că nu a fost denunțat ca trădător de țară. Se cultivă în România de cel puțin un deceniu un antirusism prostesc, care îi face suspecți pe toți aceia care ar călători la Moscova.

Urmarea este că, la București, niciun om cu ambiții politice nu ar îndrăzni să spună că Rusia poartă, în esență, o identitate europeană, așa cum a spus aproape textual Emmanuel Macron, ieri, la Sankt Petersburg. Și nu din cauza traumei sovietice, ci din cauza spaimei superstițioase că orice frază amiabilă adresată rușilor ar conține în ea un virus periculos de antioccidentalism. România oficială din ultimul deceniu pare dominată nu de un antisovietism robust, așa ca Polonia conservatoare de astăzi, ci de un lovinescianism simplificat, redus la câteva rudimente. Ca să nu mai spunem că activiștilor acestui curent le scapă ironia că Lovinescu își extrăgea critica la adresa Bisericii Ortodoxe tot din ideile unui scriitor rus.

În această ambianță reducționistă, a exprima opinii favorabile față de noua orientare a Franței e imposibil, dar mai grav este că oficialii din România nici să critice nu mai pot cu adevărat (a se înțelege cu eficacitate diplomatică), căci critica Rusiei din spațiul public românesc a devenit ceva compulsiv și lipsit de consistență.

Cu siguranță însă că ceea ce face Emmanuel Macron nu poate fi urmat fără rezerve. Cel puțin Angela Merkel a făcut o vizită scurtă la Soci, dar el a fost primit la Sankt Petersburg ca replică, desigur, la primirea pe care i-o făcuse lui Vladimir Putin la Versailles, solemnitate care obligă. Iar în centrul intervenției sale de la conferința de presă comună cu președintele Putin, Emmanuel Macron a așezat o ”declarație de independență” a Franței, față de SUA, se înțelege. A fost un fel de a da asigurări rușilor că Franța se va rupe de dependențele sale occidentale și că se poate conta pe ea.

Nu e clar încă pentru nimeni ce consecințe poate avea acest lucru, dar fraza a sunat neliniștitor pentru cei care mai cred în rolul NATO și în relația transatlantică. La București, cel puțin ideea nu poate fi asimilată ușor ca un reper de ”politică europeană”, mai ales că există deja multe precedente în care Franța și Germania și-au manifestat intenția de a construi o forță militară alternativă la NATO.

E adevărat, însă, că președintele Franței ”nu s-a predat” cu totul, evocând dezacordurile care continuă să existe în relația cu Rusia și care îi oferă oricând posibilitatea de a face un pas înapoi. Emmanuel Macron a căutat într-adevăr să pară complet independent și gata oricând să reia criticile la adresa Rusiei, ceea ce explică poate și neîncrederea pe care Vladimir Putin a părut să o afișeze pe toată durata întâlnirii comune cu presa.

Dar în cele din urmă, întrebarea cea mai importantă este cât de independent poate fi Macron nu față de SUA, ci față de Europa, căci acesta este aspectul vital pentru onestitatea relațiilor din cadrul Uniunii. O declarație de independență luată ad litteram face ca toate scrupulele – pe care și le face, bunăoară, președintele Iohannis – cu privire la un aspect sau altul al așa-zisei politici externe europene să pară candide, dacă nu de-a dreptul neadecvate.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

SCANDALUL BLACK -CUBE EXPLODEAZA IN USA SI SE RELANSEAZA IN ROMANIA!

29 mai

Marele post național american NBC a anunțat vineri ceea ce pînă acum doar se vehicula pe la colțuri, anume că Donald Trump a angajat anul trecut firma Black Cube pentru a spiona oficiali implicați în încheierea acordului cu Iranul pentru a justitifica retragerea americanilor. De aici, o mare întrebare vizavi de acțiunea firmei israeliene în țara noastră, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.

Conform NBC, Black Cube, denumită o companie-fantomă de informații, a fost angajată să obțină informații discreditante la adresa unor oficiali ai administrației Obama implicați în acordul nuclear cu Iran, ca parte a unui efort ascuns de a submina acordul multinațional.

O sursă apropiată Black Cube a declarat pentru NBC, sub protecția anonimatului, că firma e o aripă privată a Mossadului, una care nu ar lucra în veci împotriva intereselor Israelului.

Aceeași sursă a mai spus că e puțin probabil ca guvernul israelian să nu fie la curent cu obiectivele Black Cube.

Postul american confirmă, potrivit The Times of Israel, că Black Cube a început să adune informații despre Ben Rhodes, Colin Kahl și alți oficiali din mandatul Obama la doar cîteva zile după vizita președintelui american Donald Trump în Israel, anul trecut, în luna mai. Potrivit sursei, campania sub acoperire a fost inițiată “pentru Trump”, dar nu există dovezi care să lege direct administrația sa de agenție.

“Nu veți găsi niciodată numele lor pe un contract”, a spus el. “Nu pot dovedi că era vorba de administrație decât prin ceea ce mi s-a spus.”

Eforturile presupuse ale administrației Trump de a discredita acordul nuclear al lui Obama cu Iranul au fost raportate pentru prima oară de The Observer, din Marea Britanie și de ”The New Yorker”, la începutul acestei luni.

Într-o declarație adresată NBC, Black Cube a negat rapoartele, spunând că nu are nici o legătură cu administrația Trump, cu oricine apropiat de administrație sau cu acordul nuclear din Iran.

Dar, surse din preajma Black Cube susțin că aceasta a fost angajată pentru a descoperi dovezi ale unui comportament necorespunzător, de natură financiară sau sexuală, al arhitecților acordului cu Iranul, printre care Kahl și Rhodes.
Rapoartele au arătat că operațiunea face parte din campania de justificare a deciziei lui Trump, la începutul acestei luni, de retragere a SUA din acord.

CONGRESUL AMERICAN VREA ANCHETA IN CAZUL BLACK CUBE

Casa Albă nu a răspuns pînă acum dezvăluirilor privind implicarea Black Cube în politica externă a SUA, dar democrați de top din Comisiile de Supraveghere ale Camerei Reprezentanților și de Afaceri Externe și-au manifestat interesul oficial pentru orice informație despre presupusa campanie de subminare a administrației Obama.

O scrisoare trimisă joi de congresmenii Elijah Cummings și Eliot Engel afirmă că, dacă informațiile sunt exacte, ele “ridică grave semne de întrebare legat de cum și de ce o entitate străină a fost angajată să încerce să influențeze în secret politica externă a Statelor Unite”.

Scandalul de peste Ocean care tocmai explodează nu are cum să nu atingă și România, în opinia noastră, pentru că pune serios la îndoială desfășurarea evenimentelor de acum doi ani din scandalul Black Cube, așa cum a fost el prezentat publicului.

Aflăm acum din presa americană că Trump a angajat serviciile Black Cube la foarte scurt timp după momentul cînd era condamnat la București ultimul agent israelian implicat în scandalul spionării lui Kovesi, Ron Weiner.

Trăgînd linie și adunînd, cel mai puternic om al planetei, președintele SUA, angajează pentru o misiune de cea mai mare importanță care se poate imagina – una care poate redesena harta geopolitică a lumii – o firmă care tocmai dăduse, oficial, un chix lamentabil într-o țară necăjită de la marginea Europei, într-o misiune infinit mai banală.

Un chix care s-a lăsat cu arestarea unor agenți ai firmei ziua în amiaza mare și sub obiectivele unor paparazzi; mai apoi, cu maximă promptitudine, aceștia și-au recunoscut vina și au primit condamnări simbolice, după ce le săriseră mămicile, venite în grabă la București, în ajutor.
De rîsul curcilor am spune, se prezintă această versiunea oficială.

Orice mare client al unei firme implicate în asemenea eșec s-ar gîndi de două înainte de a mai apela la serviciile ei.

Ori, dacă Trump a făcut-o totuși, e cert că el, sau oameni lui, știau destule despre backgroundul firmei.

Inclusiv despre cea mai recentă operațiune a lor devenită publică, scandalul din România.

Scriam pe 25 octombrie 2016:

”De această dată, firma israeliană pare să fi dat chix rău de tot cu amîndouă. Nu doar că nu a obținut dovezile cerute anti-Kovesi, dar și-a mai dat și clienții în gît la parchet, ba a și recunoscut oficial că i-a înregistrat pe șest.

Cine ar mai avea încredere în serviciile BC după acest episod?

Să te împotmolești într-o țară ca România, iată umilința supremă pentru foștii/actualii grei ai Mossad.”

Cîteva luni mai tîrziu, aflam răspunsul șocant la întrebarea cine ar mai avea încredere în Black Cube: președintele SUA.

AU ȘTIUT AMERICANII ADEVĂRUL DESPRE OPERAȚIUNEA BLACK CUBE IN ROMÂNIA?

Angajarea Black Cube indică, în acest caz, mai mult decît limpede că americanii știau motivul real din spatele eșecului israelienilor.

Cum ar fi ipoteza că cineva foarte greu în stat a aflat de operațiune și a deturnat-o spre altă direcție, scopul fiind forțarea mîinii președintelui în numirea Laurei Kovesi pentru un nou mandat. Decizie față de care ne amintim că Iohannis a avut rezerve și care a întîrziat zile bune să se producă, probabil și pe fondul temerilor că șefa DNA l-ar putea contracandida la prezidențiale.

Dar care s-a produs imediat după izbucnirea scandalului Black Cube.

Cum se știe, s-a vehiculat la noi inclusiv scenariul – susținut și de Dan Zorella de la B.C. – conform căruia Iohannis și Hellvig s-ar fi aflat la originea angajării Black Cube pentru a contribui decisiv la eliminarea Laurei Kovesi. „Am precizat lui Dagan că, din cîte am înţeles noi din prima întîlnire cu Daniel (Dragomir n.n.), clienţii care stau în spatele proiectului sînt Hellvig şi preşedintele”spunea Zorella într-o stenogramă apărută în presă.

Mai ales că, interesantă coincidență, Black Cube a început să opereze la noi imediat după vizita președintelui român în Israel, în martie 2016.

Cine putea afla și deturna, în acest caz, o operațiune pritocită inclusiv de directorul SRI?

Nu știm.

Posibil cineva cu grad foarte mare prin vreun serviciu secret și pe care, ulterior, Hellvig și Iohannis s-au răzbunat trecîndu-l în rezervă fără tradiționala înaintare în grad. Dar astea sunt – nu-i așa? – doar speculații.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: CorrectNews

PRETUL CHINEZESC!

29 mai

Chinezii sunt peste tot. Şi vor fi din ce în ce mai mulţi. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea se spunea că lumea albă, Europa, e expusă pericolului galben. În fapt, sugestia venea de la o interpretare tardivă a unui catren al lui Nostradamus, care şi-a scris centuriile pe la jumătatea secolului al XVI-lea.

Însuşi împăratul german Wilhelm al II-lea folosea în 1895 sintagma „pericol galben” pentru a desemna Extremul Orient, care i se părea că ar ameninţa civilizaţia occidentală. În secolul XX, mai toate marile oraşe din Vestul Europei şi din America de Nord aveau deja în compoziţia lor un cartier chinezesc, un Chinatown.

Bucătăria chinezească, diversă, rafinată, completă, e singura care concurează cu succes peste tot în lume gastronomia franceză. De vreo 10-15 ani însă, expansiunea chineză a luat proporţii. Pe marele aeroport parizian „Charles de Gaulle”, difuzoarele nu mai „vorbesc” de ceva vreme numai în franceză şi engleză, ci zborurile către şi din nordul şi sudul Chinei sunt anunţate şi în chineză.

Dar cel mai interesant fenomen chinez e cel de pe piaţa de artă. Artiştii chinezi, mai ales pictorii din ultimii 50 de ani, se vând la foarte multe milioane de dolari sau euro. Cifra de afaceri a pieţei de artă din China şi Hong Kong depăşeşte deja cifra pieţei americane. În 2017, spune site-ul Artprice.com, s-au vândut în China 89 400 de loturi pentru suma totală de 5,1 miliarde de dolari. În acelaşi an, în SUA, au fost vândute 82 000 de loturi pentru 5 miliarde de dolari, dar cifra americană e umflată de vânzarea unui singur tablou, o pictură a lui Leonardo da Vinci, Salvator Mundi, la 450 de milioane de dolari (9 % din cifra totală a pieţei din SUA). Chinezii îşi repatriază masiv de câţiva ani buni patrimoniul ajuns în ultimii 200 de ani în posesia marilor puteri coloniale din Europa, mai ales în Franţa. La Drouot, complexul caselor de licitaţii din Paris, un fel de Bursă cotidiană a artei, la orice licitaţie în care apar obiecte chinezeşti – ceramică, diverse arte decorative, sculptură, grafică, pictură – vezi în sală instalaţi cel puţin 40-50 de chinezi care cumpără tot la preţuri adesea neverosimile, stupefiante. Casele de licitaţie franceze îşi îngraşă semnificativ cifra de afaceri mai ales cu câte o mare vânzare, uneori de 5-10 milioane de euro, de pictori chinezi deveniţi de puţină vreme celebri. Zao Wou Ki şi Chu Teh-Chun sunt sistematic vedetele unor mari licitaţii la Paris, Londra sau Hong Kong. Iată unde au ajuns preţurile pentru cei mai importanţi pictori chinezi : Qi Baishi (1864-1957) 50 000 000 euro, Fanzhi Zeng (n. 1964) 28 000 000 euro, Zao Wou Ki (1921-2013) 18 000 000 euro, Zhang Xiaogang (n. 1958) 9 800 000 euro, Xu Bei-Hong (1895-1953) 7 300 000 euro, Liu Xiaodong (n. 1963) 8 000 000 euro, Fang Lijun (n. 1963) 6 700 000 euro, Zhou Khunya (n. 1955) 3 000 000 euro etc., etc.

Destul de recent, negustorii de artă chinezi au început să cumpere din plin şi artă occidentală. Americanii, britanicii şi francezii vând în cantităţi mari, la preţuri destul de mici, artă europeană din secolul al XIX-lea, care pentru ei ar fi ieşit din modă. Iar arta mai veche, cu excepţia capodoperelor, e, la rândul ei, complet „demodată”, dar nu şi pentru chinezi. Chinezii cumpără aproape tot. Thierry Ehrmann, pitorescul fondator şi director al Artprice, declara într-un interviu pentru Vanity Fair (ediţia franceză) : „Recitiţi-l pe Machiavelli ! Un război nu se încheie până când una dintre părţi nu se înstăpâneşte pe arta celeilalte.”

Chestiunea prezenţei economice a Chinei actuale nu e doar o problemă de număr. E una de foarte mare număr. (Cum glumea un prieten : „It’s never about money, it’s always about more money.”) Numărul miliardarilor şi al milionarilor din China le provoacă ameţeală occidentalilor. Şi fiecare dintre aceşti potentaţi chinezi e un centru de putere – mai mic (milionarii) sau foarte mare (miliardarii). China e de multă vreme „uzina lumii”, mai ales a SUA. La preţuri de producţie extrem de mici. Dar încet-încet banii s-au adunat în China. Şi bogaţii chinezi pot să cumpere azi aproape orice : podgorii de mare tradiţie din Franţa, uzine de top în Germania, castele şi alte proprietăţi în Italia, clădiri şi întreprinderi emblematice în America. După ce au achiziţionat foarte mult pământ şi zăcăminte în Africa. Dar azi chinezii cumpără mai ales artă. Artă chineză, dar, iată, de curând, şi artă europeană. Pe care încearcă şi reuşesc să o obţină au prix chinois („la preţ chinezesc”). Pentru că înţeleg tot atât de puţin cultura şi civilizaţia europeană pe cât o înţeleg europenii pe cea chineză. Mai deloc, cum ar veni. Oferă, în general, 50 % din preţul afişat. Sau chiar mai puţin. Ca să nu se înşele. Şi le şi merge. Pentru că în Europa Occidentală lichidităţile s-au rarefiat dramatic. Nu e oare o răzbunare pentru costurile infime la care marile industrii de lux şi-au fabricat în China mărfurile şi le-au revândut occidentalilor la preţuri exorbitante ?

Ar fi, poate, potrivită azi o parafrază la celebra melodie a lui Jacques Dutronc din 1966 : „700 millions de Chinois / Et moi, et moi, et moi” („700 de milioane de chinezi / Şi eu, şi eu, şi eu”). Azi există 1 miliard şi 379 de milioane de chinezi şi, pentru occidentali, e valabil în continuare „Et moi, et moi, et moi”… În faţa fluviilor umane chinezeşti copleşitoare, eul individualist din Vest continuă să gândească lumea cu filosofia eurocentrică. Chiar dacă Vechiul Continent şi America lui Trump refuză s-o admită, Asia, mai ales China şi India, se pregătesc să devină noul centru.

Autor: Petru Romoșan

Sursa: Flux.md

LUMEA MISCANDU-SE!

29 mai

Îţi dai seama că un imperiu se scufundă atunci când, indiferent de ceea ce face, de deciziile pe care le ia în numele interesului său, până la urmă totul iese prost. Un imperiu are tendinţa de a deveni în timp o maşinărie complicată, cu prea multe rotiţe şi mâncat de prea multe interese pentru a putea supravieţui.


E ceea ce se întâmplă încă de la începuturile istoriei şi nu are cum să nu se întâmple şi acum. „Complicarea mecanismului” a distrus Imperiul Roman, a scufundat Imperiul Otoman, a condus la explozia Austro-Ungariei, a dezintegrat Uniunea Sovietică. E un element pervers care se instaurează în orice societate, un fenomen similar îmbătrânirii care, până la urmă, sclerozează articulaţiile oricărei puteri, dărâmă orice societate, indiferent de principiile care-au făcut-o vreodată puternică.

Este ceea ce vedem petrecându-se cu SUA. Pentru a-şi masca perpetua criză economică au dat semnalul „însănătoşirii”, crescând artificial dobânda de intervenţie. Ceea ce, aşa cum prevăzusem la momentul respectiv, a condus la creşterea dobânzilor propriei datorii şi la un jug financiar crescut pentru o economie care oricum gâfâia, dar care acum, cu datorii de peste 105% din PIB, simte că se sufocă de la o zi la alta.

Din dorinţa „pansării” situaţiei economice, complexul militaro-industrial a adus în discuţie tema intensificării conflictelor pentru „stimularea” industriei interne. Aşa a apărut isteria numită „ruşii sunt de vină”. Culmea e că s-a obţinut fix efectul contrar: ursul care adormise s-a trezit şi a început să le joace feste. Pornind de la vechile cercetări sovietice, Putin a reuşit să-şi doteze impecabil armata, să o reconstruiască, revitalizeze şi reeficientizeze într-o revenire istorică. Apoi, sancţiunile economice aberante impuse Rusiei n-au făcut altceva decât să o întărească, transformând-o din cumpărător înfometat de alimente într-un producător de temut. Tot ca efect al refuzului american de reducere a poluării, Siberia s-a încălzit, devenind un teren propice agriculturii. Vă imaginaţi că-n câţiva ani, din importator net Rusia s-a transformat în cel mai mare producător mondial de cereale? Vă puteţi imagina că tocmai embargoul aberant pus de americani şi UE au condus la saturarea pieţei ruseşti din producţia internă, şi că atunci când oficialii americani se vor trezi şi vor elimina embargoul se vor găsi în faţa unui monstru care nu mai are nevoie să importe nimic, ba, culmea, e capabil să exporte la preţuri mult mai bune decât ceilalţi? Credeţi sau nu, asta-i realitatea: de la o afacere tipică de corupţie din SUA s-a ajuns la reinventarea Rusiei, la o poziţie economică a ţării mai bună decât ar fi fi visat chiar Petru cel Mare.

Tot pentru contracararea şi doborârea Rusiei, SUA a jucat jocul petrolului ieftin. În teorie, birocraţii de peste Ocean spuneau că un preţ mai mic al hidrocarburilor va defecta bugetul Rusiei care, astfel, va capota. Efectul? Şi-au distrus proprii producători interni, la fel cum i-au făcut pe saudiţi, aliaţii tradiţionali, să intre-n budă cu bugetul. Când au realizat asta au sucit-o, forţând scumpirea petrolului, iar existenţa pe piaţă a mult prea fometosului Iran, dornic să vândă petrol pe orice preţ, a condus la demonizarea Iranului şi la împingerea Arabiei Saudite într-o nouă aventură nefastă atât bugetar cât şi militar: previzibila confruntare armată cu Iranul. Retragerea SUA din acordul nuclear, în alte vremuri ar fi însemnat un dezastru pentru regimul de la Teheran. De data aceasta însă s-a ajuns la un dezastru pentru americani, deoarece au forţat Iranul să spargă monopolul petrodolarului şi să-şi vândă resursele ori pe yuani ori pe aur.

De altfel, aurul e un cuvânt care echivalează cu un coşmar pentru oficialii de la Washington. Perspectiva întoarcerii la un etalon aur dă fiori SUA deoarece, din dorinţa de a-şi menţine supremaţia, de mai bine de 70 de ani vinde aur contra dolari şi forţează băncile centrale ale lumii să-şi limiteze deţinerile de aur. Acum nu mai poate împiedica nici Rusia şi nici China să o facă, iar fiecare mărire a rezervei de aur a acestor ţări reprezintă un nou cui înfipt în coşciugul „marelui hegemon”. Ce te faci însă când aliaţi de nădejde intuiesc fenomenul revenirii aurului şi-ţi cer înapoi rezervele pe care promiteai să le stochezi în siguranţă, dar pe care nu prea le mai ai? Nemţilor le-au întins repatrierea pe 10 ani, dar vocalilor turci n-au avut ce le face şi le-au returnat rapid aurul. Altfel ar fi ieşit cu scandal. Şi, pentru că am ajuns la capitolul monetar, ar trebui subliniat că analiştii americani ai serviciilor secrete au intuit încă de-acum mai bine de zece ani actuala situaţie cu aurul şi, pentru a-i contracara efectele, au inventat criptomonedele. Numai că, nici măcar pe acest teritoriu nu reuşesc să-şi menţină supremaţia, cu toţi bitcoinii puşi de-o parte. Tehnologia a prins, dar ceea ce e american e înlocuit de ţările interesate cu propriile tehnologii, cu propriile reţele şi propriile soluţii. Ruşii vor să-şi facă propria criptomonedă, chinezii bagă gaz prin spate în infrastructuri proprii de criptoeconomie s.a.m.d. Totul propriu, totul după alte reguli decât cele pe care americanii le sperau „ale lor”.

Şi pentru c-am ajuns la Turcia, avem şi-aici un semn al eşecului american pe toată linia. Dorind să scape de Erdogan, serviciile secrete americane au încercat o lovitură militară de stat, aşa cum o făcuseră de-atâtea ori în scurta istorie a Turciei. De data aceasta nu le-a mers şi, ieşirea poporului în stradă, în paralel cu serviciile poliţieneşti extrem de bine dotate şi a unei părţi a armatei rămasă loială preşedintelui, lovitura de stat a eşuat. Ca efect al eşecului, Turcia e împinsă prosteşte în afara sferei americane de influenţă, realizându-se o aliniere previzibilă – şi, în acelaşi timp, istorică – a acesteia la interesele ruseşti. V-aţi fi gândit în urmă cu câţiva ani ca Turcia să cumpere tehnică militară rusească? Mai mult, situaţia e atât de încurcată încât SUA efectiv nu mai are curaj să le vândă turcilor tehnică militară avansată. Un alt argument în favoarea celor spuse de mine nici că mai trebuie. Şi, colac peste pupăză, ca o confirmare a noii linii turceşti, vine revitalizarea proiectului conductei de gaze ruseşti prin Turcia. E o detonare suficient de mare a intereselor americane care va conduce atât la scurtcircuitarea influenţei americane în Europa de Vest, cât şi la învingerea definitivă a Americii în Orient. Iar aici principala victimă va fi nu Arabia Saudită, ci Israelul.

Însă schimbarea liniei pe care merge Turcia va fi devastatoare pentru SUA deoarece îi va limita teribil poziţiile din Mediterana şi-i va bloca definitiv accesul în Marea Neagră. Iar asta se va întâmpla indiferent de numărul de cozi de topor gen România pe care SUA le are zonă. „Lac rusesc” ziceaţi? Iată-l în toată splendoarea lui!

Am spus atât de multe şi abia ce-am pomenit de China. A fost intenţionată omisiunea pentru că, în ceea ce priveşte confruntarea dintre cele două super-naţiuni, pot fi scrise volume întregi de analiză. O să le arăt succint aici pe cele mai importante. Tentativa de a scurtcircuita interesele Chinei – de altfel legitime şi justificate istoric – în Marea Chinei de Sud, au condus la o replică chinezească de amploare în ceea ce priveşte cercetările şi dotările forţei navale a ţării. „Revoluţia” care se petrece în domeniul producţiei chineze de portavioane şi nave de luptă spune multe şi, peste câţiva ani, veţi vedea că am avut dreptate. O altă tentativă eşuată a fost cea de „îmblânzire” a Chinei sub presiunea tarifelor vamale. Trump a scos de la naftalină „tehnologia” tarifelor vamale. Ceea ce părea iniţial opţiunea nucleară, care-ar fi băgat pe oricine în sperieţi, s-a dovedit a fi o petardă fâsâită. N-a fost nevoie decât de două acţiuni simetrice ale Chinei: blocarea – prin mărirea taxelor vamale – a importurilor de soia şi întoarcerea câtorva transporturi cu carne de porc. Brusc Trump s-a trezit fix cu bazinul său electoral bulversat şi-a dat înapoi. Ca să nu mai vorbim de perspectiva scumpirilor în lanţ a produselor Walmart care-ar fi dus la o revoluţie în SUA. Şi acestea sunt doar câteva elemente din imensul „dosar chinez” unde, zi de zi, America pierde.

Ceea ce însă e de-a dreptul devastator e scăderea drastică a influenţei americane în rândul micilor puteri şi a naţiunilor – să le spunem – secundare. Cu toată ocupaţia americană pe care-o are pe cap, Afganistanul e sedus de China. La fel şi Pakistanul care face paşi concreţi într-o împăcare cu vecinii de-a dreptul istorică deoarece planul chinezesc al „Noului Drum al Mătăsii” e mult mai tentant decât strategia americană a „războiului perpetuu”. Belicoasa Coree de Nord pare a se juca după propriile reguli de-a şoarecele şi pisica cu SUA. Micul Kim ba se-ntâlneşte, ba nu se-ntâlneşte. Iar în ceea ce priveşte arsenalul nuclear joacă după propria-i conştiinţă. Irakul e cu un pas în afara căruţei americane, sătul de nebuniile „libertăţii şi bunăstării” promise. Reorientarea Georgiei către Rusia, ca şi recuperarea rusească a „Revoluţiei Colorate” din Armenia sunt tot semne ale eşecului american. La fel se întâmplă şi în America de Sud unde, în ciuda propagandei intense şi al intereselor istorice, CIA şi restul „frontului secret” nu mai reuşeşte mare lucru. În Venezuela tot Maduro face cărţile, Mexicul n-a reuşit să fie „domesticit” de către Trump, iar în restul ţărilor sunt mişcări haotice, care nu vor mai putea fi controlabile de către SUA prin intermediul uneltelor internaţionale gen FMI sau Banca Mondială.

Cam atât pentru azi şi o concluzie mult mai scurtă decât acest lung articol: lumea se schimbă, iar noi, din nou, ne aflăm într-o barcă proastă. Nu-i prima dată în istorie când suntem în această situaţie. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, situarea în tabăra greşită e o constantă a politicii noastre. Să sperăm că şi de data aceasta istoria va fi miloasă cu noi.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Povestea celor cinci românce judecate la Sibiu, în 1895, de unguri, pentru că au purtat cocarde tricolore

29 mai

Lupul Dacic

În 27 mai 1894 un grup de patrioţi români condamnaţi în procesul Memorandumului se întorceau în oraşul natal, Sibiu. Locuitorii au organizat întâmpinarea eroilor la gară, iar un grup de domnişoare a purtat cocarde tricolore. A fost un gest care avea să le aducă, însă, în faţa tribunalui
Cele cinci femei au fost acuzate că la momentul plecării acuzaţilor în procesul Memorandului şi a întoarcerii lor la Sibiu au purtat cocarde tricolore şi au făcut demonstraţii politice. Numele domnişoarelor era dezvăluit într-un articol din «Universul literar» din 13/25 februarie 1895, ziar ce apărea la Bucureşti: Eugenia şi Leontina Simonescu, Elena Cunţan, Alexandrina Cunţan, Letiţia Roşea. Pentru îndrăzneala lor, acestea au fost aduse în faţa instanţei de judecată de către administraţia maghiară.
„Sala judecătoriei era înţesată de public român. Acuzatele erau asistate de d. dr. A. Frâncu, avocat. Procesul a fost condus de d. Graiss, sub-jude. După ce a tălmăcit pe…

Vezi articolul original 854 de cuvinte mai mult

Dosar de ”nazist” la SIE!

29 mai

Lupul Dacic

Israel nu uita si nu iarta ! Astfel ca Klaus Iohannis aproape ca mai bine isi baga mandatul undeva, decat sa scoata pe gura fraza cu „cine stie ce afaceri cu evreii”. Mai ales ca influentele agentii de lobby israeliene, care montorizeaza derapajele antisemite mai ceva decat o fac japonezii cu situatia seismica au ajuns la concluzia ca seful statului roman a stiut foarte bine ce a zis si deci nu poate fi scuzat ca „a vorbit gura fara el”, asa cum de altfel i s-a transmis politicos, dar cat se poate de transant consilierului prezidential Bogdan Aurescu.

Cel care a fost nevoit sa faca pe „avocatul diavolului” in vizita din SUA prin care a incercat, cu profesionalism, dar in zadar, sa „dreaga busuiocul” pe langa organizatiile care reprezinta interesele israeliene in Statele Unite ale Americii.

Iar dupa ce presa si opinia public din Israel a ridicat deja mingea la…

Vezi articolul original 688 de cuvinte mai mult

ANGELO CAMASSA & ROBERTO DANOVA – IT’S WONDERFUL!

29 mai

MARC PHILIPPE – DANCER IN THE DARK!

29 mai

EPICA – CRIMSON BOW AND ARROW!

29 mai

%d blogeri au apreciat: