Arhiva | iunie, 2018

JOHANNIS ,ATAC LA GUVERN LA AMBASADA USA DE LA BUCURESTI!

30 iun.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, cu ocazia sărbătoririi Zilei Independenţei la ambasada SUA, că pentru a putea consolida parteneriatul cu Statele Unite, România trebuie să aibă stabilitate şi o guvernare transparentă care să respecte statul de drept.

„Sunt convins că preşedinţia Consiliului UE va prezenta o oportunitate deosebită pentru promovarea parteneriatului transatlantic. Doresc să asigur partenrul nostru strategic că sunt ferm angajat ca ţara noastră să rămână acelaşi actor implicat, responsabil şi stabil. Cooperarea dintre România şi SUA în plan politic, military şi de Securitate au ajuns la un nivel exceptional. Încurajem consolidarea dimesniunii economice, inclusiv prin investiţii, în domenii precum cel energetic, însă ca acest obiectiv să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiţiei puternic, independent, o guvernare transparentă şi responsabilă care chiar respect statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opţiune ci singura cale pentru o Românie puternică, un partener strategic. Veţi găsi mereu în România un aliat, un partener şi un prieten pe care vă puteţi baza”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, potrivit mediafax.ro.

Iohannis a adăugat că democraţia nu este ceva ce trebuie tratată ca şi cum ar fi un dat.

„Istoria României şi prin ne reaminteşte constant că democraţia nu trebuie luată drept un dat garantat. Poate aceasta e cea mai mare lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim acum, la 100 de ani de prietenie cu SUA. Democraţia trebuie apărată consolidate în fiecare zi cu toată determinare, în Europa, România şi toate colţurile lumii”, a completat şeful statului.

Ce a declarat Hans Klemm

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei, că Statele Unite vor susţine consolidarea instituţiilor democratice din ţara noastră, inclusiv a unui sistem judiciar independent, şi a unui viitor democratic în România.

„Vom colabora pentru a îmbunătăţi securitatea cibernetică şi a oferi apărare împotriva ameninţărilor hibride. Vom promova valorile americane şi vom aplauda îmbrăţişarea de către România a unui viitor democratic şi consolidarea instituţiilor sale democratice, inclusiv a unui sistem judiciar independent. Vom încuraja contribuţiile României la securitatea energetică a Europei, inclusiv prin luarea măsurilor necesare investiţiilor strategice în producţia de energie în Marea Neagră, care are extraordinarul potenţial de a transforma România într-un centru regional de producţie şi distribuţie de energie. Vom sprijini un mediu de afaceri şi investiţional stabil, previzibil şi transparent, pentru a atrage investitori americani în România, a dezvolta comerţul dintre ţările noastre şi a promova prosperitatea economică comună”, a afirmat, vineri seară, Hans Klemm, ambasadorul SUA în România.

Publicitate

PRESEDINTII CELOR DOUA CAMERE ALE PARLAMENTULUI,,LIVIU DRAGNEA SI CALIN POPESCU TARICEANU,PRECUM SI PREMIERUL VIORICA DANCILA AU REFUZAT SA PARTICIPE LA RECEPTIA ORGANIZATA DE AMBASADORUL DEMOCRAT HEINZ KLEMM-ENERGY DE ZIUA STATELOR UNITE!

30 iun.

Imagini pentru DRAGNEA,TARICEANU,DANCILA,POZE
Președinții celor două camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, precum și premierul Viorica Dăncilă nu vor participa la recepția organizată de Ambasada Americană de ziua Statelor Unite. Cei trei primiseră invitație pentru evenimentul care are loc în această seară.
Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu nu vor participa la recepția organizată, vineri seara, de ambasada SUA cu ocazia celei de-a 242-a aniversări a Zilei Independenței, informează Mediafax, citând surse politice.
Refuzul reprezentanților puterii de a participa la recepție ar fi provocat de comunicatul emis joi de Ambasada SUA, și semnat de alți 11 reprezentanți ai unor state europene, în care aceștia afirmă că sunt nemulțumiți de modificările aduse de Codul Penal din Parlament.
În schimb, președintele Klaus Iohannis va fi prezent, vineri, începând cu ora 19.15, la recepția oferită de ambasada SUA cu ocazia aniversării pe data de 4 iulie a Zilei Independenței, informează Administrația Prezidențială.
Conform programului oficial, invitații sunt așteptați să sosească de la ora 17.30 la sediul ambasadei Statelor Unite la București. De la ora 19.30 amabasadorul SUA la București, Hans Klemm va ține un discurs. La ora 21.30 petrecerea se va încheia.

ADEVARATA FATA A LUI MERKEL.CUM I-A TRADAT PE GERMANI IN PRIVINTA MIGRANTILOR!

30 iun.

După cum se poate vedea din filmulețul postat pe Youtube, Angela Merkel nu a fost mereu pro-migranți. Merkel dovedește că s-a folosit de poziția sa ulterioară pro migrație, promovând așa zisa politică a ușilor deschise pentru a câștiga putere într-un regim german controlat de stânga.
Angela Merkel este un politician de carieră care în trecut a avut opinii complet diferite față de cele din ultimii ani. În anul 2000, Merkel afirma:
„Societatea multiculturală nu este o formă viabilă de viață și cred în asta”.
Mai târziu, în 2002, acuza guvernul de la acea vreme pentru că nu avea o limită în privința migrației, afirmând:
„Înainte de a primi alți imigranți, trebuie să îmbunătățim în primul rând integrarea copiilor străini care trăiesc în  această țară”.
Merkel a vorbit și despre suburbia multiculturală din Berlin, Kreuzberg și acuza guvernul de atunci că nu au cheltuit nici măcar o marcă (marca era moneda germană înainte de adoptarea euro în 2002) pentru a combate problemele din această zonă, deși continuă să vorbească despre migrație.
Merkel, care a devenit cancelar în 2005, declara în 2010, înainte de a deveni o mare susținătoare a intrării migranților în Germania, că muncitorii migranți au mințit, iar multiculturalismul a eșuat complet:
„Suntem un stat care, începând cu anii ’60, a adus lucrători migranți în Germania. Acum trăiesc cu noi, ne-au mințit o vreme. Aceasta nu este realitatea.  Încercarea de a spune că se va face ceva multiculturalism aici și că vom trăi unii lângă alții este o încercare care a eșuat! A eșuat complet!”.
În ciuda acestor declarații readuse acum în atenție de site-ul Voice of Europe, Merkel  a reușit să facă exact contrariul a ceea ce promitea. Nu doar că limitat intrarea migranților în Germania, ba mai mult, ea a deschis frontierele, acceptând, din 2014 până acum, 1.6 milioane de migranți.

LOVITURA PENTRU DNA,FOSTA SEFA DIICOT ALINA BICA ACHITATA DE ICCJ!

30 iun.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost achitată de către magistraţii instanţei supreme, vineri, în dosarul despăgubirii frauduloase a omului de afaceri Gheorghe Stelian de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în care prejudiciul depăşeşte 60 de milioane de euro şi în care sunt judecaţi şi omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia Alin Cocoş.

La rândul său, omul de afaceri Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea, a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul ANRP, dar pentru că această pedeapsă este contopită cu o alta, judecătorii l-au condamnat la 3 ani și o lună de închisoare cu executare.

Fostul vicepreședinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, a fost condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul ANRP. Decizia nu este definitivă.

Totodată, Crinuţa Dumitrean a fost condamnată la 7 ani şi 6 luni de închisoare, iar Sergiu Diacomatu – tot la 7 ani şi 6 luni. Gheorghe Stelian a primit 6 ani de detenţie.

Potrivit ÎCCJ, au fost achitaţi – Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan şi Ionuţ Florentin Mihăilescu.

La ultimul termen de judecată din 16 mai, un procuror de la DNA a cerut pentru Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Stelian Gheorghe şi Ionuţ Florentin Mihăilescu condamnări cu executare la pedepse orientate spre maximum prevăzut de lege.

Pentru Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru, DNA a cerut pedepse cu executare, dar orientate spre minimum prevăzut de lege.

Update. Alina Bica nu scapă de emoţii. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa astăzi sentinţa în dosarul ANRP în care este judecată alături de omul de afaceri Dorin Cocoş şi fiul acestuia, Alin Cocoş, scrie DC News.

Anterior, la ultimul termen de judecată din 16 mai, un procuror de la DNA a cerut pentru Alina Bica, Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Stelian Gheorghe şi Ionuţ Florentin Mihăilescu condamnări cu executare la pedepse orientate spre maximum prevăzut de lege.

Pentru Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru, DNA a cerut pedepse cu executare, dar orientate spre minimum prevăzut de lege.

În cazul lui Dorin Cocoş, procurorul de şedinţă a solicitat închisoare cu executare, dar „în limite reduse”, în urma denunţurilor făcute de acesta, iar pentru Alin Cocoş o condamnare cu suspendare.

Procurorii anticorupţie au cerut confiscarea terenului din Snagov pe care Alina Bica l-ar fi primit prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, dar şi a sumei de 10 milioane de euro de la Dorin Cocoş.

De asemenea, DNA a solicitat obligarea inculpaţilor la plata în solidar a aproximativ 300 de milioane de lei.

Acuzaţiile din dosar

În dosarul ANRP, Alina Bica este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, faptă săvârşită ca secretar de stat şi reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

În dosar sunt judecate şi alte persoane care erau în componenţa comisiei: Crinuţa Dumitrean, Dragoş Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu şi Remus Baciu.

Au mai fost deferiţi justiţiei evaluatorul Emil Nuţiu, oamenii de afaceri Stelian Gheorghe şi Dorin Cocoş, fiul acestuia, Alin Cocoş, şi Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al şefei DIICOT.

Dorin Cocoş este acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, iar Alin Cocoş de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.

Procurorii arată că, pe 15 martie 2011, cei nouă membri ai Comisiei Centrale din ANRP, printre care se aflau Alina Bica, Sergiu Ionuţ Diacomatu, Remus Baciu, George Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, au luat în dezbatere cererea de retrocedare a suprafeţei de 13.0535 ha din zona Plumbuita, beneficiar fiind omul de afaceri Stelian Gheorghe.

„În 15 martie 2011, inculpaţii Dumitrean, Diacomatu, Teodorescu, Baciu, Bica, Vasilescu, Bogdan şi Alexandru, în calitate de membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu (…), au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care valoarea unui teren de peste 13 hectare a fost stabilită la 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian şi alte persoane”, susţin procurorii.

DNA preciza că membrii Comisiei au acceptat raportul întocmit de expertul Emil Nuţiu, deşi acesta a evaluat un teren agricol la preţul unui teren rezidenţial.

Alina Bica ar fi primit un teren

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote părţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi în Snagov, judeţul Ilfov. Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o, la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP şi care a corespuns interesului lui Dorin şi Alin Cocoş în legătură cu dosarul de despăgubire având ca obiect suma de 377.282.300 lei.

DNA arată că, în scopul ascunderii provenienţei acestei cote din teren şi mascării mitei, Ionuţ Mihăilescu şi Alin Cocoş au generat şi intermediat tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membri de familie.

Concret, disimularea primirii mitei de către Alina Bica şi Ionuţ Mihăilescu a fost realizată în intervalul 2013 – 2014 prin încheierea a două contracte de vânzare-cumpărare succesive, în care au fost interpuse persoane apropiate acestora.

Procurorii mai spun că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica, Dorin Cocoş a pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la beneficiarul drepturilor litigioase, suma de 10 milioane euro, cu condiţia să îi asigure rezolvarea dosarului său de despăgubire.

Marţi, fosta șefă DIICOT a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care era cercetată alături de fostul ministru şi primar Adriean Videanu.

PRESEDINTELE USA ,DONALD TRUMP :DE CE NU PARASITI UNIUNEA EUROPEANA?

30 iun.

Președintele Donald Trump încearcă să rupă Uniunea Europeană, arată The Washington Post într-un articol de opinie ce conține informații pe surse despre vizita din aprilie efectuată de Emmanuel Macron în SUA. Potrivit articolului semnat de Josh Rogin, președintele SUA i-ar fi propus lui Macron un acord comercial bilateral mai bun, dacă Franța ar părăsi UE, unde este membru fondator. ”De ce nu părăsiți UE”, i-ar fi spus Trump lui Macron, potrivit unor oficiali europeni citați de Rogin sub protecția anonimatului. Casa Albă a refuzat să ofere comentarii, însă nu a infirmat cele publicate de The Washington Post.

”Oferta” i-a fost făcută lui Macron în timpul întâlnirii de la Casa Albă. ”Dacă Franța ar părăsi UE, Trump i-ar oferi un acord comercial mai bun decât cel pe care SUA îl propun acum Uniunii Europene în ansamblu”, arată publicația americană. Sunt informații oferite de oficiali europeni, care ”nu au fost dezmințite de Casa Albă”.

Pentru jurnalistul american, poziția lui Trump este revelatoare pentru ignoranța președintelui SUA cel puțin în ceea ce privește ”poziția politică a lui Emmanuel Macron față de alegătorii care l-au adus la Elysee”. Făcând această propuere, Trump oferă ”spectacolul unui președinte al SUA care acționează împotriva politicii guvernului american și care încearcă să distrugă o organizație formată din aliații Americii”, scrie The Washington Post.

Glumă nereușită, ignoranță sau simplu reflex negustoresc necontrolat al președintelui-magnat imobiliar al SUA, propunerea lui Trump capătă alte valențe în contextul disputei comerciale dintre America si UE. Apoi, nu trebuie uitat că fostul consilier pentru strategie al Casei Albe, Steve Bannon, a avut un turneu în Italia, Cehia și Ungaria, unde a susținut forțele eurosceptice și cele care se opun filozofiei politice promovate de George Soros, democrații americani și de partidele tradiționale din Europa. Privind situația politică din Europa din perspectiva informațiilor oferite de Washington Post, rămâne neclar dacă cea mai mare amenințare la adresa proiectului UE vine din presupusul sprijin financiar și mediatic oferit de Kremlin partidelor extremiste din Europa, sau de sprijinul oferit acelorași formațiuni de pozițiile lui Donald Trump. Oricum, dacă adăugăm și acest context, întâlnirea Putin-Trump de la Helsinki, pe 16 iulie, imediat după un Summit NATO care se anunță foarte tensionat, aduce o doză de îngrijorare în plus pentru elitele europene.

CUTREMUR CU MAGNITUDINEA DE 5,9 GRADE RICHTER!

30 iun.

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe Richter s-a produs pe coasta de vest a statului mexican Jalisco, fără să fie raportate până la această oră pagube sau victime, potrivit Protecţiei Civile Mexicane citată sâmbătă de EFE, scrie Agerpres.

Serviciul Naţional de Seismologie (SSN) a înregistrat la 22:56 ora locală (03:56 GMT sâmbătă) seismul cu magnitudinea de 5,9 şi cu epicentrul situat la 90 de kilometri distanţă de Cihuatlán, statul Jalisco la o adâncime de 18 kilometri.

Mişcarea telurică a fost resimţită în mai multe regiune din Jalisco şi din statul Colima, fără ca deocamdată să fi fost raportate pagube, potrivit autorităţilor protecţiei civile ale ambelor state. Fausto Lugo, responsabilul Protecţiei Civile Mexicane, a informat pe contul său de Twitter că nu au fost raportate incidente în urma seismului din cursul nopţii.

COMANDAMENT DE URGENTA CONVOCAT LA INTERNE:COD ROSU DE INUNDATII!

30 iun.

Este alertă la Guvern, din cauza vremii nefavorabile din toată țara.  Ministerul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat, începând cu ora 10,00, comandamentul de inundaţii în sistem de videoconferinţă cu autorităţile locale din judeţele aflate sub avertizări meteorologice de ploi abundente.  Meteorologii au extins codul portocaliu de ploi abundente și anunță precipitații de până la 70 l/mp în județul Bacău. Temperaturile rămân scăzute până în data de 4 iulie.

Update. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a solicitat prefecţilor, sâmbătă, în cadrul comandamentului de inundaţii de la MAI, să spună unde e nevoie cu exactitate de mai mulţi oameni şi utilaje şi dacă se impune trimiterea de ajutoare de primă necesitate către populaţia din zonele afectate.

„Vreau să ştiu cu exactitate unde e nevoie de mai mulţi oameni şi utilaje de intervenţie. Vreau ca prefecţii să avertizeze în continuare populaţia şi să analizeze dacă se impune să trimitem ajutoare de primă necesitate pentru populaţie, ajutoare de la rezervele de stat, nu cele alocate de Guvern”, a declarat Carmen Dan, la şedinţa comandamentului de inundaţii de la MAI.

Ministrul de Interne le-a cerut prefecţilor să evalueze pagubele în regim de urgenţă.

Arafat anunţă că 132 de persoane din comuna nemţeană Farcaşa au fost evacuate

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, sâmbătă, că s-a decis evacuarea a 132 de persoane din comuna Farcaşa din judeţul Neamţ, în condiţiile în care accesul în localitate este restricţionat încă de noaptea trecută, potrivit mediafax.ro.

„Intervenţiile momentane care sunt în desfăşurare şi care sunt extrem de importante sunt cea din judeţul Neamţ, comuna Farcaşa, unde am decis să evacuăm 132 de persoane, având în vedere că accesul în localitate de azi-noapte a devenit restricţionat şi este doar pietonal. Există risc acolo ca situaţia să se agraveze şi atunci am preferat evacuarea din imp pentru ca altfl evacuarea s-ar putea să fie imposibilă în cazul în care apar inundaţii şi probleme mai grave în zonă”, a declarat Raed Arafat, la şedinţa comandamentului de inundaţii de la Ministerul Afacerilor Interne.

Şeful DSU a mai anunţat că se va deplasa personal în zona Bacău-Covasna-Braşov.

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Târlung – bazin mijlociu şi inferior, județele Braşov şi Covasna, au anunțat hidrologii.

Inundaţiile produse în ultimele 24 de ore în judeţul Neamţ au afectat 52 de locuinţe din 11 localităţi, se arată într-un raport întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Potrivit sursei citate, au fost inundate 35 de gospodării, 68 curţi şi grădini şi 20 de fântâni, iar 4 poduri şi 20 de podeţe au fost distruse de viituri. Cinci persoane din Borca şi Farcaşa au fost evacuate, de pompieri, din calea viiturilor.  Peste 4.130 hectare de teren agricol şi 45 hectare de păşuni şi fâneţe au fost inundate, potrivit Antena3.

Aceeaşi sursă precizează că se circulă cu dificultate pe 11 sectoare de drum judeţean în localităţile Borniş, Băluşeşti, Rocna, Bătrâneşti, Trifeşti, Bucium, David şi Văleni. De asemenea, se circulă cu dificultate pe mai multe străzi din municipiul Roman.

În total, au fost afectate 77 de drumuri judeţene, comunale şi săteşti. Reţeaua de canalizare din localitatea Secuieni a fost distrusă pe o distanţă de 5 kilometri.
S-a reluat circulaţia rutieră pe sectoarele de drum naţional, din comuna Poiana Teiului, închise vineri din cauza aluviunilor şi a copacilor căzuţi pe carosabil.
Judeţul Neamţ se află sub avertizare de cod portocaliu meteorologic şi hidrologic.

CULTUL PERSONALITATII DE LA BOLSEVICA ANA PAUKER LA FARAOANCA CODRUTA KOVESI!

30 iun.

  Nimic nou sub soare: De la Ana (Pauker) e Lupta, la Codruța (Kovesi) e Slujirea Creaţia publicistică şi literară […]

 

Nimic nou sub soare: De la Ana (Pauker) e Lupta, la Codruța (Kovesi) e Slujirea

Creaţia publicistică şi literară a vremii o cîntă pe Ana Pauker. „Scînteia” din 29 octombrie 1944 scria:

„Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Vasile Luca apar pe balcon şi pot vedea, încă o dată, că suferinţa lor n-a fost zadarnică, poporul cunoaşte lupta şi suferinţele lor. Dovadă: dragostea cu care sutele de mii de muncitori îi înconjoară astăzi: Ana Pauker, Gheorghiu Dej, Vasile Luca…”.

În noiembrie 1944, comuniştii au posibilitatea de a sărbători pentru prima dată, 7 noiembrie în deplină răsfăţare. Deşi la manifestaţiile din 6 şi 7 noiembrie au luat cuvîntul mulţi lideri ai PCR, „Scînteia” se apleacă exclusiv asupra Anei Pauker. 7 noiembrie devine prilej de cult al fruntaşei comuniste. Numărul din 10 noiembrie 1944 găzduieşte, pe prima pagină, poezia lui Dumitru Corbea, „7 noiembrie 1944”. Sărbătorirea revoluţiei bolşevice e un prilej pentru o interminabilă gîdilare a „tovarăşei Ana”:

„Drapele de luptă, / Drapele roşii, / Le poartă copiii, / Le poartă şi moşii / Alături de stîlpii / Din stîncă săpaţi; / Sînt muncitorii / Fraţi / Ţărănimei. / Ei sărbătoresc / Şi prea-măresc / Armatele Roşii. / Pe marele Stalin, / Poporul Sovietic. / Ca apa din rîuri, / Umflată de ploi, / Gata de luptă / Şi jertă’n război / Ei vin la unire, / Vin în grămadă, / Aleşii şi-i cheamă / Şi vor ca să-i vadă. / Pe Ana o strigă – / Ana-i popor, / Ana e Lupta, / Ana e-a lor. / O singură inimă bate, / O singură voce s-aude. / Curg lacrimi pe-obraze uscate… / Să tremure fiara! / Poporul unit, / Stăpîn să se ştie / Pe tot ce-a trudit. / Ca apa din rîuri / Umflată de ploi, / Gata de luptă / Şi jertă’n război / Ei vin la unire, / Vin în grămadă, / Aleşii şi-i cheamă / Şi vor ca să-i vadă. / Pe Ana o strigă – / Ana-i popor, / Ana e lupta, / Ana e-a lor.”

În acelaşi număr, Miron Constatinescu, directorul cotidianului, publică imnul „Tovarăşa Ana Pauker ne arată drumul”:

„Zilele de 6 şi 7 noiembrie 1944 ne-au adus imensa bucurie de a putea sărbători Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie în deplină libertate, cu tot elanul sufletului nostru cuprins de admiraţie şi recunoştinţă. (…)

La aceste sărbători s-a ridicat o voce care a spus adevărul cu toată claritatea şi tăria, o voce a marei luptătoare pe care am mai auzit-o acum aproape zece ani, cînd a înălţat steagul democraţiei împotriva fascismului în România, pe care am văzut-o apoi înfruntînd teroarea şi mitralierele postate în faţa Curţii Marţiale din Craiova, aceea pe care o ascultam cînd ne învăţa şi ne întărea în celulele întunecoase ale închisorilor, pe care o însoţeam cu gîndul în munca de educare şi ridicare a prizonierilor români din URSS, pe care azi o avem în mijlocul nostru, luminîndu-ne cotiturile neprevăzute ale drumului şi îndrumîndu-ne cu o mînă sigură pe meleagurile neumblate încă. Această luptătoare, care străbate cu privirea tot mai departe, tot mai adînc în viitor, este tovarăşa Ana Pauker”.

Momentul care-l extaziază pe Miron Constantinescu? Cuvîntarea Anei Pauker din 6 noiembrie 1944. Şirul de citate se încheie cu un strigăt de entuziasm: „Cuvîntarea tovarăşei Ana Pauker este cea mai clară şi mai cuprinzătoare sinteză a învăţămintelor trecutului şi a sarcinilor pentru viitor. Din nou s-a ridicat glasul acela care cu atîţia ani înainte, de pe băncile acuzaţiilor de la Curtea Marţială Craiova, ne-a arătat drumul, care ne-a vorbit de tradiţia luptei democratice a poporului român, de Tudor Vladimirescu şi de Horia, de datoria noastră de a lupta pînă la capăt împotriva fascismului, duşmanul păcii şi al culturii, libertăţii şi independenţei Patriei noastre. Atunci ne-a luminat calea şi anii au dovedit justeţea spuselor Anei Pauker”. Înţepat de acul lucidităţii, Miron Constantinescu îşi dă seama că Ana Pauker n-a ajuns încă liderul absolut al PCR. Se impunea o paranteză pentru a reaminti că mai sînt şi alţii:

„Să mergem din nou cu încredere pe calea trasată de Ana Pauker, de Vasile Luca şi de Gheorghiu-Dej, pentru că aceasta ne va duce la o Românie liberă, independentă şi democrată, la o viaţă mai bună, mai fericită”.

După care limba lui bate din nou în clopotul aurit al Cultului personalităţii: „Iată ce-i datorăm tovarăşei Ana Pauker şi iată de ce bucureştenii, la manifestaţiile din 6-7 noiembrie, au aclamat-o cu entuziasm şi au acoperit cu flori camionul de pe care ea şi ceilalţi conducători ai poporului român au salutat defilarea lor”. La nici o lună, un nou prilej de deşănţare publicistică. Ana Pauker îşi serbează ziua de naştere. „Scînteia” din 13 decembrie 1944 publică fotografia „tovarăşei Ana” alături de „Telegrama de felicitare a CC al PCR”. În acelaşi număr, ca şi în cele următoare, sînt tipărite, sub portretul Anei Pauker, telegrame după telegrame. Cea iscălită „Femeile din Sindicatele Unite”, reprodusă în 17 decembrie 1944, apelează la sintagma deja celebră, „Ana noastră”.

„Ana noastră, primeşte te rugăm, din partea femeilor din Sindicatele Unite, sincere şi calde felicitări, cu prilejul onomasticei tale – încredinţîndu-te că vom fi vrednice urmaşe ale exemplului ce ni l-ai dat prin munca şi spiritul de sacrificiu pentru binele clasei muncitoare şi al poporului român. Nicio greutate, nicio piedică nu ne va opri”.

Cultul Anei Pauker duduie cu motoarele ambalate la maximum. Ziua internaţională a femeii dă oficiosului „Scînteia” din 8 martie 1945 posibilitatea unui nou moment omagial. Articolul de fond, „8 martie”, de pe prima pagină e tipărit sub poza Anei Pauker. Lidera comunistă e blagoslovită astfel:

„Viaţa Anei Pauker, care s-a identificat cu lupta pentru interesele vitale ale poporului român, e o viaţă splendidă de femeie luptătoare, care în condiţiunile cele mai grele nu cedează în faţa greutăţilor, suferinţelor groaznice suportate din partea reacţiunii, ci găseşte mereu forţe noi şi energie nesecată în continuarea luptei pentru dezrobirea poporului român, a femeii române.

Astăzi, cînd glasul adevărului poate să străbată nestingherit, se ridică sute de mii de femei şi în România, urmînd exemplul Anei şi a luptătoarelor din lumea întreagă, pentru a făuri o ţară liberă şi fericită!”.

În acelaşi număr, Elisabeta Luca semnează poezia „Ana Pauker”:

„În ţara soarelui dogoritor, / Şi-al dorului nestins de libertate, / Te-am cunoscut luptînd pentru popor / Chiar cînd călăii te ţineau sub gratii. / La Aragon, Beleite, Turuel, / Prin lupta-i „Anei Pauker„ (În Spania a luptat un grup de artilerie „Ana Pauker”, compus din români şi francezi, în frunte cu maiorul român V. Roman – nota ziarului) afirma, / Madrid e în pericol, dăm lupta cu el, / Şi la Madrid îmi apăr ţara mea. / Trecură anii… / Era în floare firea’n Mai / Cum înflorea şi Marea Unire / Muncind şi făurind ferice trai / Pentru fiecare om şi naţiune / Şi al-valurilor freamăt se opri / Cum încetase parcă inima-mi a bate / Cînd crainicul prin unde ne vești / Că Ana este iar în libertate. / Din depărtări ce abia cuprinzi cu mintea / Veniră calde inimi săţi ateste / A lui Stalin grije de părinte / Şi fericirea lor, ce a ta este. / Te-am revăzut apoi, cînd negre aripi / Să-ntunecencercau Măreţul Soare / Robiei să-i deschidă larga cale / Mîndria omenirii s-o doboare. / Şi arma ai strîns-o atunci mai cu tărie / Tu ca Româncă, Luptătoare, Comunistă, / Ţara ta s-o smulgi din cîrdăşie / Cu blestemata bestie fascistă. / Cu suflul tău ai înviat Pandurii / Ce peste un veac stătură’n adormire / Şi i-ai pornit la luptă cu Ghiaurii / S-aducă României dezrobire. ”

Defilarea prin „Scînteia” a candidaţilor BPD pentru alegerile din noiembrie 1946 începe cu Ana Pauker. Numărul din 2 august 1946 publică portretul „tovarăşei Ana”, pe care „poporul o iubeşte şi o stimează”. O poezie a lui Dumitru Corbea, „Lîngă toţi trei”, tipărit în „Scînteia” din 4 martie 1945, o pune pe tovarăşa Ana înaintea tovarăşului Ghiţă:

„Crescuţi în vîrtej / De lupte / Ana, Luca şi Gheorghiu-Dej / Şi cu ei mii şi mii / Milioane / S-au ridicat / Unul ca altul mai înflăcrat / Pentru popor / Pentru ţara lor / Vrerea mulţimilor, / sufletul ei / Stă neclintit / Lîngă toţi trei.”

Peste șase ani, în 1952, Ana Pauker e dată afară nu numai din toate funcțiile, dar și din partid.

O Notă a Securității ne dezvăluie că deținuții duși la interogatorii aveau să constate că o parte din cei mai iubiţi fii ai poporului, printre care se număra și Tovarășa Ana, dispăruseră din portretele de pereţi:

„Direcţia Generală Politică

Penitenciarul Cluj

Intrarea nr. 75 1952, iunie 18

Ordin nr. S/ 0 112 004 din 14 iunie 1952 Către Penitenciarul Cluj

În legătură cu demascarea şi zdrobirea de către partid a devierii oportuniste de dreapta şi a împăciuitorismului faţă de ea, ordon: (…)

  1. Pentru a se evita orice fel de confuzii în rândurile membrilor de partid şi a maselor de oameni ai muncii, veţi retrage din biblioteci scrierile tovarășilor Teohari Georgescu și Ana Pauker. (…)
  2. Vor fi retrase din circulaţie biografiile lui Vasile Luca şi ale tovarăşilor Ana Pauker şi Teohari Georgescu. (…)
  3. (…) Se atrage din nou atenţia asupra necesităţii de a aplica de urgenţă indicaţiile circularei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român nr. 85, trimisă cu nr. S/0 111 din 30 mai, cu privire la înlăturarea portretelor celor ce nu mai fac parte din conducerea partidului. (…)

Ministru – adjunct, şef al Direcţiei Generale Politice MAI, General maior Vinţe Ion”

                                                                                                                                   Ion CRISTOIU

PARTIDUL MAJORETELOR SI AL SECURITATII PREA NE IAU DE PROSTI!

30 iun.

POLIȚIA CAPITOLIULUI, adică cea care se ocupă de paza Senatului și Camerei Reprezentanților SUA, a arestat ieri 600 de persoane care intraseră ilegal într-o clădire de birouri a Senatului.

În 90 de minute i-au pus pe toți la zid, inclusiv un congresman democrat și i-au arestat.

Dacă mai auziți vreun membru al USR sau al structurii lui Dacian Cioloș că ne dă lecții despre ce înseamnă protest democratic, băgați-le sub nas știrea asta! Ca să nu creadă că Minciuna și Dezinformarea au devenit o regulă de comunicare.

Partidul Majoretelor și al Securității prea ne iau de proști!

Din păcate, România rămâne o țară în care spiritul supușeniei este dominant, iar aprecierea ambasadelor, bătăile pe umăr și strângerile de mână cu semne discrete, reprezintă idealul multora în viață.

“Aproape 600 de protestatari au fost arestați în timpul unei manifestații care a ocupat o clădire de birouri a Senatului SUA de la Washington. Manifestația era împotriva politicii lui Trump de toleranță zero în privința emigrației ilegale.

Protestatarii, majoritatea femei îmbrăcate în alb, se așezaseră pe podelele marmorate ale Hart Senate Office Building și se înfășuraseră în pături similare cu cele oferite copiilor migranți separați de familiile lor de către oficialii imigrației americane.

Poliția Capitolului i-a avertizat pe protestatari că dacă nu vor părăsi clădirea, ei vor fi arestați. Curând după aceea, protestatarii au fost puși la zid în grupuri mici, iar poliția le-a confiscat păturile și pancardele.

Poliției Capitoliului a avut nevoie de 90 de minute ca să-i aresteze și să pună capăt demonstrației. Congresmanul Pramila Jayapal, democrat, s-a așezat împreună cu protestatarii și a fost, de asemenea, arestat.

Poliția Capitol a afirmat într-o declarație că aproximativ 575 de persoane au fost acuzați de demonstrație ilegal. Ei au spus că persoanele care au fost acuzate și amendate vor putea plăti amenda la 24 de ore după arestarea lor.”

Autor: Dan Andronic

Sursa:Dan Andronic

SCRISOAREA CELOR 12 IUDE!

30 iun.

Scrisoarea celor 12 “parteneri” ai României exprimă într-un limbaj de lemn o gândire de lemn, copleșită de o conștiință de rumeguș. Ea este o dovadă vie – încă una – a confuziei care domnește în relațiile internaționale și a gradului de decădere la care a ajuns diplomația. (Inclusiv cea românească, expusă astfel, mai mult decât unei noi înfrângeri, unei mari umilințe.)

1.Teoretic ambasadorii vorbesc în numele țărilor lor și ale guvernelor care i-au acreditat. Mă îndoiesc că ambasadorul american a acționat potrivit instrucțiunilor primite de acasă. De fapt, știu că nu a făcut-o.

Acum Washingtonul este preocupat de pregătirea întâlnirii Trump-Putin și nici un om politic sau diplomat mai de soi nu are timp să se ocupe de ce modifică prin legile penale Parlamentul României. Conform practicii, în asemenea situații se dă mână liberă ambasadorului și ambasadei.

Asta a și făcut asistentul Secretarului de Stat, Wess Mitchel, în trecerea sa grăbită prin București, de unde a lansat o rachetă retorică, mai mult fumigenă decât nucleară, împotriva celui cu care Președintele său urmează să oficializeze la Helsinki, peste puțin timp, înțelegeri până acum nespuse, cu potențialul de a lăsa România în ofsaid. Iar dl Klemm, în ultimele zile de mandat, s-a conformat știind că de la Casa Albă nu poate aștepta altceva decât pensionarea, în timp ce de la cercurile de interese neoconservatoare pe care le servește poate spera la o frumoasă sinecură.

2.Dacă ambasadorul SUA a acționat în afara mandatului și împotriva interesului celui pe care oficial îl reprezintă, ambasadorii statelor membre UE sunt purtători ai unei viziuni și promotori ai unei politici; ambele sintetizate în proiectul “Europei cu două viteze”.

Pe cine reprezintă acești ambasadori? Statele nordice (era firesc ca, din instinctul sinergiei regionale, lor să li se alăture Norvegia), Beneluxul și “motorul franco-german” (în trena căruia se deplasează Elveția). Apare astfel conturul Europei de rangul întâi.

Cealaltă Europă, populată de untermensch (suboameni) este condamnată la statutul de hinterland sau de cripto-colonie: latinii “impredictibili”, slavii “îndărătnici”, ortodocșii “mistici”, maghiarii și balticii “naționaliști”. (Poate și ceva ambasadori baltici ar fi semnat dar atunci mesajul își pierdea claritatea, căci, de fapt, țările respective peste rangul de satelit nu vor trece.)

Așadar, nu codurile penal și procesual penal preocupă, ci expulzarea României din Europa politică, împreună cu regiunea învecinată ei (ai cărei actori, în majoritatea lor, tocmai de aceea au și sărit cu un picior în barca de salvare rusă) .

3.Grăitoare este ambsența dintre semnatari a ambasadorului britanic (substituit acum de cel canadian). Desigur, Brexitul obligă.

Diplomația britanică a înțeles că România este o republică parlamentară în care Președintele poate promite orice dar numai Guvernul poate livra; și tocmai acest Guvern iar nu Președintele va avea ceva de spus în exercițiul președinției rotative a UE de anul viitor.

Cu toate acestea, în virtutea relației speciale cu America, Marea Britanie nu ar fi lipsit din poza de familie dacă la mijloc ar fi fost o miză americană. Nu a fost. A fost doar interesul #rezistenților trumpofobi. (Cărora Canada n-a ratat ocazia să le dea un semn de simpatie.)

4.Și totuși… este și ceva autentic în îngrijorarea legată de legile justiției și cele penale pe care Parlamentul român le modifică. Acestea au fost instrumentul prin care corporațiile străine și imperialismul neoconservator euro-atlantic au dominat România determinându-i politica, exterminandu-i elitele naționale și anulând rezultatul votului popular. Pierderea unui asemenea instrument ar fi un dezastru.

De aceea o asemenea mobilizare diplomatică. O mobilizare obligată să minimizeze și efectele mediatice și psihopolitice ale înfrângerii drastice suferite cu o zi înainte, în ciuda masivei pregătiri de artilerie oengistă, de armata cozilor de topor promotoare a moțiunii de cenzură menită a  paraliza procesul legislativ inducând instabilitate politică.

Față de o asemenea miză prețul violării Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state a părut derizoriu. (Este drept, însă, că acea convenție vizează, doar raporturile dintre statele suverane iar nu și pe cele dintre metropolă și colonii.

5.Punând lucrurile cap la cap, apare limpede caracterul de cacialma al demersului ambasadorial. Un bluf menit să energizeze batalioanele de asalt demoralizate de înfrângerile constant suferite în ultima vreme pe frontul parlamentar, și să mențină paralizia Guvernului și a majorității parlamentare (care se apăra cu disperare dar atacă cu timiditate).

6.Indiferența cu care societatea românească a răspuns scrisorii celor 12 “state partenere” (cu așa parteneri nu mai avem nevoie de adversari) arată că românii au înțeles că rumegătoarele idealiste care behăie moralizator despre independența justiției sunt de fapt niște lupi îmbrăcați în blană de oaie, ale căror năravuri nu pot fi stinse cu argumente raționale și note diplomatice privind inocența și drepturile oii.

Asemenea demersuri pseudodiplomatice nu trebuie să ne emoționeze și să ne abată din calea noastră. Față cu lupii în blană de oaie nu trebuie să ne comportăm nici cu teribilismul oii în blană de lup și nici cu tembelismul oii în blană de oaie, ci cu fermitatea calmă a celor care cred în legitimitatea neamului lor și în destinul acestuia.

Să neutralizăm cu puterile care ne-au mai rămas armele folosite împotriva noastră (respectiv să asanăm mlaștina justiției selective și a statului polițienesc). Să căutam aliați printre cei care au aceleași interese strategice cu noi. Să ridicăm ochii spre orizontul global înțelegând că în lume este mai multă lumină decât intră pe fereastra hegemonismului narcisist al puterilor senile. Să nu mai stăm de vorbă cu câinii și prin câini (precum ambasadorii trădători), ci cu cei care țin câinii de lanț…. Iar partenerilor care au ales să ne dea sărutare ca Iuda, să le reamintim de ștreangul în care a sfârșit acesta. Iată ce avem de făcut.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Blog

COMPANIA FRANCO-ELVETIANA LAFARGE A FOST INCULPATA ,JOI,28 IUNIE a.c.,LA PARIS PENTRU COMPLICITATE LA CRIME IMPOTRIVA UMANITATII SI PENTRU FINANTAREA UNOR ORGANIZATII TERORISTE!

30 iun.

Compania franco-elveţiană Lafarge a fost inculpată joi, 28 iunie, la Paris pentru complicitate la crime împotriva umanităţii şi pentru finanţarea unor organizaţii teroriste.

Între acestea, susţine acuzarea, se numără şi gruparea Statul Islamic – transmite agenţia France Presse, citând surse judiciare.

Grupul Lafarge SA, care este acţionarul majoritar la filiala sa din Siria, a fost inculpat şi pentru că a pus în pericol viaţa foştilor salariaţi de la uzina din Jalabiya, în nordul Siriei.

France Presse scrie că pe timpul acestei vaste anchete, grupul Lafarge a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, a cărei valoare a fost de 30 de milioane de euro.

Sursa: Radio România Actualități

Jean-Claude Juncker preşedintele executivului comunitar: Sintagma „limbă moldovenească” pe site-ul Comisiei Europene, este „o eroare regretabilă”.VIDEO

30 iun.

CER SI PAMANT ROMANESC

Imagini pentru europarlamentarul român Andi Cristea,photos

Foto: Europarlamentarul Andi Cristea

 Europarlamentarul român, Andi Cristea,i- a cerut Președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker să vină cu explicații cu privire la regăsirea limbii moldovenești în lista de limbi a site-ului Comisiei Europene, secțiunea dedicată Consultării privind Viitorul Europei.

La rândul său, socialiștii proruşi din R.Moldova, care se poziționează drept un partid pro-statalist au catalogat solicitarea europarlamentarului drept o dovadă în plus a politicii agresive promovate la adresa Republicii Moldova.

  Sintagma „limbă moldovenească” pe site-ul Comisiei Europene, este „o eroare regretabilă”, a declarat preşedintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker

Moldovenismul este un curent politic, social, cultural şi filologic de inspiraţie propagandistică sovietică, conform căruia  moldovenii ar fi o etnie separată, diferită de români.

După cucerirea independenţei R.Moldova, băştinaşii românofoni  care se declară « moldoveni » sunt socotiţi « cetăţeni titulari » , iar cei care se declară « români » pentru a păstra acest drept, sunt socotiţi « minoritate naţională »…

Vezi articolul original 699 de cuvinte mai mult

Există un aşa zis „gol” de 1000 de ani în istoria românilor?

30 iun.

CER SI PAMANT ROMANESC

 

Începând cu secolele XVIII-XIX, o serie de istorici austrieci şi maghiari au conceput aşa-numita “teorie imigraţionistă”, potrivit căreia toată populaţia latinofonă ar fi plecat din Dacia, odată cu retragerea ordonată de împăratul roman Aurelian, de teama populaţiilor migratoare, în 271-274, şi ar fi revenit la nord de Dunăre abia în secolul XIII, ca ciobani nomazi.

Unii aşa zişi istorici, au vorbit în ultimele două secole şi mai vorbesc încă, despre un adevărat gol de aproape 1000 de ani în  istoria veche a românilor.

Situaţia s-a complicat şi mai mult, atunci când toată această poveste a căpătat un substrat politic, în perioada afirmării naţionalismului european, iar argumentul “tăcerii izvoarelor” a devenit coloana vertebrală a teoriei ce susţinea că românii au venit din sudul Dunării.

De atunci, teoriile despre formarea poporului român au tot curs, unele fiind de-a dreptul fanteziste.

 

„În toată istoriografia europeană şi chiar în cea românească, se…

Vezi articolul original 2.483 de cuvinte mai mult

Expansionismul rus. Desfiinţarea Poloniei, Finlandei şi anexarea Basarabiei

30 iun.

CER SI PAMANT ROMANESC

Romanofobia-6

O istorie a expansionismului rus.  Desfiinţarea Poloniei a Finlandei şi anexarea Basarabiei

  Războindu-se permanent cu statele vecine, ruşii, sub dinastia Romanovilor, au cunoscut o formidabilă extindere, puţine fiind popoarele care li se puteau opune.

De altfel, ţinta declarată a ţarilor ruşi era stabilirea capitalei imperiului la Constantinopol, ceea ce ar fi echivalat cu dispariţia Imperiului otoman şi a ultimei speranţe de independenţă a popoarelor subjugate de el. 

 În iulie 1774, după şase ani de război cu Turcia, se semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi.

Rusia obţine fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii, Kabarda şi stepa dintre Bug şi Nistru, accesul la Marea Neagră şi la Marea Egee, o despăgubire de război de patru milioane şi jumătate de ruble şi dreptul de a veghea asupra libertăţii religioase a supuşilor creştini ai sultanului.

La 21 iulie 1783, ţarina rusă anunţa, printr-un manifest, anexarea Crimeii. Rusia controlează…

Vezi articolul original 3.197 de cuvinte mai mult

MELISA ft. TOMMO – WILL CARY ON!

30 iun.

%d blogeri au apreciat: