A contesta deciziile CCR, a sugera că CCR nu acționează în virtutea Constituției, este cel mai mare pericol pentru democrație. Dacă pot să mă exprim plastic, în croirea veșmântului democratic al României, CCR este nodul la ață.

Varujan Vosganian: A contesta deciziile CCR, a sugera că CCR nu acționează în virtutea Constituției, este cel mai mare pericol pentru democrație. Dacă pot să mă exprim plastic, în croirea veșmântului democratic al României, CCR este nodul la ață
Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat că deciziile Curții Constituționale trebuie respectate, CCR fiind ultima instanță, de necontestat. Acesta a comentat după ce instanța a decis asupra confilctului dintre Guvern și Președinție, pe tema demiterii șefei DNA, Laura Codruța Koveși.
„Am luat act de decizia CCR, care a acționat în virtutea prerogativelor sale. Nu este prima dată când soluționează un conflict instituțional. Întotdeauna am respectat decizii CCR, chiar și atunci când ele se opuneau voinței a milioane de români, amintesc momentul referendumului de suspendare a președintelui Băsescu. Am mers pe ideea că trebuie să existe o instanță ultimă a democrației. Un reper de necontestat, pentru că, dacă nu există un reper, trăim, nu într-un sistem constituțional, ci într-o stare de imponderabilitate constituțională, lipsită de repere”, a declarat Varujan Vosganian, vicepreședinte ALDE, pentru agenția Mediafax.
„A contesta deciziile CCR, a sugera că CCR nu acționează în virtutea Constituției, este cel mai mare pericol pentru democrație. Dacă pot să mă exprim plastic, în croirea veșmântului democratic al României, CCR este nodul la ață „,a mai spus Varujan Vosganian.
Vicepreședintele ALDE spune că președintele Klaus Iohannis trebuia să ia imediat decizia de revocare a procurorului șef al DNA.
„În clipa în care CCR ia o decizie, ea devine executorie. Deciziile Curții situează o anumită cauză în interiorul sau în afara prevederilor constituționale. A fi în afară nu începe peste o lună, 3 sau șase luni de la decizie. Nu este un termen rezonabil în care prevederile devin efective, decât în situația în care Curtea Constituțională prevede în mod expres acest lucru. Decizia CCR a statuat că a menține un șef de parchet în astfel de procedură e un atac la adresa autorității ministrului Justiției. Nu știu dacă președintele vrea cu tot dinadinsul să fie suspendat sau nu, dar vă spun că nu merită să fie suspendat”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele ALDE.
Curtea Constituțională arată, în comunicatul oficial privind decizia de existență a conflictului instituțional între președinte și ministrul Justiției, că șeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.
„Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Președintelui României, prim-ministrului Guvernului României și Ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curții Constituționale.