Arhiva | 12:13 pm

CE RISCA GAULEITERUL NAZI JOHANNIS IN CAZUL DATORIEI!

7 iul.

 Klaus Iohannis este avertizat de PSD că poate plăti penalități în cazul banilor pe care îi are de returnat.

Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici a dat noii detalii vineri seara la Antena 3 despre acțiunea începută pentru recuperarea banilor din chiria obținută de Klaus Iohannis.

„Acțiunea Ministerului de Finanțe trebuie să fie aceasta: renunță la calea cu notarul și se adresează în mod direct și imediat pentru Cartea Funciară pentru a face această înregistrare fiind proprietarii, după care solicitarea sumei de 1.200.000 plus 1.300.000 către celelalte persoane care împreună au închiriat din 2001 până în prezent. Din prima zi din care s-a început închirierea spațiului, trebuie să se dea întreaga sumă înapoi”, a spus ministrul.

În ceea ce privește penalitățile, Eugen Teodorovici a declarat: „Aici trebuie să mă consult juridic, în mod normal dacă l-am notificat din momentul acela se aplică penalități. Se ia suma respectivă plus dobânzile”.

Ministrul de Finanțe a ținut să precizeze că președintele nu a rambursat niciun leu.

Statul trebuie să recupereze peste 1,2 milioane de lei de la familia Iohannis, a declarat anterior Eugen Teodorovici.

CAZUL KOVESI :RAMANE CUM AM STABILIT!

7 iul.

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a declarat pentru G4Media.ro că nu își dă demisia din funcție.

De asemenea, Laura Codruța Kovesi a anunțat că nu și-a delegat atribuțiile.

Kovesi a făcut aceste precizări ca răspuns la o solicitare a site-ului, având în vedere decizia CCR care îi impune președintelui Klaus Iohannis să o revoce din funcție.

CCR: SESIZARILE OPOZITIEI PE CODULUI PENAL MAI PE TOAMNA!

7 iul.

Curtea Constituțională va dezbate pe 17 septembrie sesizările făcute de Opoziție și instanța supremă în cazul modificărilor aduse Codului penal, au declarat surse din CCR.

”Pe 17 septembrie vom dezbate aceste sesizări pe care le-am primit împotriva modificărilor aduse Codului penal”, au precizat sursele.

Judecătorii instanței supreme au anunțat, joi, că au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu proiectul de modificare a Codului Penal aprobat în Parlament.

„Joi, 5 iulie 2018, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au constituit în Secții Unite, conform dispozițiilor art.25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, a transmis instanța supremă într-un comunicat de presă.

Astfel, secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au sesizat Curtea Constituțională asupra aspectelor de neconstituționalitate cuprinse în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Tot joi, PNL, USR şi PMP au sesizat, joi, CCR asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal aprobat de PSD-ALDE, susţinând că peste 30 de articole sunt neconstituţionale.

De asemenea, PNL a depus vineri la CCR o solicitare pentru suspendarea dezbaterii sesizărilor privind legile Justiției și Codului penal până la pronunţarea Comisiei de la Veneţia, amintind că inclusiv judecătorii constituționali au cerut opinia acestui for de experți.

„Având în vedere apartenența României la Uniunea Europeană, la NATO și la Consiliul Europei, aducând în atenția dumneavoastră solicitarea Secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, adresată joi, 6 iulie 2018, „tuturor părților implicate” de a aștepta opinia Comisiei de la Veneția înainte de a lua vreo altă decizie în privința legislației, vă înaintăm solicitarea de a suspenda soluţionarea cauzelor afate pe rolul Curţii Constituţionale, până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia, respectiv până la primirea răspunsurilor la întrebările amintite din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, referindu-ne la: Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010, precum şi Legii nr.304/2004, a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, şi a Legii nr.304/2004, şi a Legii nr.317/2004”, se arată în solicitarea trimisă de liberali către CCR.

APEL NEASTEPTAT CATRE „DRAGA LUDOVIC!”

7 iul.

Primarul democrat- liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, îi recomandă președintelui Noului PDL să lase parlamentarii să voteze codul administrativ, reproșând conducerii formațiunii că nu a consultat primarii pe acest subiect. Totodată, acesta îndeamnă liberalii la unitate, în contextul scandalurilor interne din ultima perioadă.

„Trăim vremuri tulburi, sunt convins că o simțim cu toții, de la lideri, la simplii membri! Vom putea ieși din aceste vremuri puternici, vom putea deveni învingători, doar dacă înțelegem corect realitățile și coborâm în ele din “înaltele” sfere ale discursului steril, retoricii în limbaj de lemn, conduitei străine de agenda cetățeanului, străină de însăși identitatea care ne-a consacrat! În plus, dacă vom înțelege că PSD e încă și, din păcate, va mai rămâne în viitorul apropiat puternic în pofida prostiilor pe care le face, în pofida sfidării cu care guvernează -a sfidării mai ales la adresa cercurilor elitiste ale societății!-, că electoratul de dreapta e fragmentat între Noului PDL , USR și MRÎ și nu-i de unde să ne îndestulăm fiecare dintre aceste trei forțe! Și mai ales: DACĂ VOM FI UNIȚI!”, a scris Nicolae Robu, pe Facebook.

Declarațiile vin în contextul informațiilor potrivit cărora se va încerca luni convocarea unui Consiliu Național al liberalilor, în care să se ceară un congres pentru schimbarea conducerii Noului PDL .

„Așadar, haideți să lăsăm disputele interne, ambițiile personale, vanitățile, frustrările și orice ar putea face rău partidului și să tragem cu toții în aceeași direcție, pentru o Românie mai bună, pentru un Noului PDL mai puternic! Avem o conducere aleasă cu peste 80% din voturi! În jurul EI trebuie să fim uniți, indiferent cum am fost poziționați la alegerile din care ea a rezultat! Ea trebuie ajutată să conducă, ajutată să conducă mai bine, căci este extrem de mult loc în acest sens -eu spun lucrurilor pe nume!-, trebuie ajutată, nicidecum deturnată spre lupte interne!”, mai spune Robu.

Primarul liberal îndeamnă conducerea partidului să lase aleșii să voteze Codul administrativ.

„P.S. Vreau să vin chiar acum cu un ajutor concret spre conducere, exact în spiritul celor de mai sus: domnule Președinte, dragă Ludovic, dați parlamentarilor Noului PDL mandat să voteze noul cod administrativ! El nu este perfect, evident -este oare ceva perfect pe lumea asta?!-, dar reprezintă un important pas înainte în legislația administrației publice! Un partid puternic nu-și stabilește linia de conduită prin negarea a tot ce vine de la adversari, ci își permite să spună inclusiv că este de acord cu adversarii, atunci când aceștia -oricât de răi ar fi!- vin cu câte un lucru bun sau măcar relativ mai bun! Codul penal e una -acolo am făcut foarte bine că ne-am opus și trebuie să ne opunem în continuare răului pe care îl face țării PSD-, codul administrativ e alta! Ați greșit că nu ați consultat primarii partidului ÎNAINTE de a stabili poziția Noului PDL față de Codul administrativ -cine oare poate aprecia mai pertinent o astfel de lege decât cei ce fac administrație la cel mai înalt nivel?!-, dovediți că sunteți tare corectând greșeala făcută și schimbând poziția Noului PDL ! Un astfel de gest ar fi un semn de tărie, vă asigur și nicidecum unul de slăbiciune!”, concluzionează edilul din Timișoara.

Camera Deputaţilor a amânat votul pentru luni a proiectului de lege privind Codul administrativ, prin se elimină pragul de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administrația locală, şi prin care aleşii locali vor primi indemnizaţii speciale după încetarea mandatului.

PICATURA CARE A UMPLUT PAHARUL GLOBALIZARII!

7 iul.

Imigranții și clasa de mijloc sărăcită și terorizată.

Traders on the floor of the New York Stock Exchange work their touch-sensitive screens early in the trading day , November 10, 2004. The Federal Open Market Committee, the rate-setting panel for the U.S. Federal Reserve, which is meeting today, is widely expected to raise interest rates. REUTERS/Henny Ray Abrams

În mai toate țările vest-europene, din Centrul și Estul continentului, lupta politica din ultimii ani s-a concentrat pe subiectul migrației. Un articol publicat de site-ul italian de stânga Linkiesta încearcă să arate că, deși majoritatea imigranților sosesc în Europa nu fugind din calea războaielor și represiunii, acești oameni nu trebuie priviți ca reprezentând tot răul din lume. Problemele sociale, culturale și demografice create de acest influx își au originea în globalizare și criza în care se află clasa de mijloc din Occident. Imigranții nu sunt decât picătura care a umplut paharul.

De decenii, scrie Linkiesta, lumea vestică nu mai este condusă de partide de stânga sau de dreapta, ci de globaliști, ce care promovează deschiderea frontierelor și libera circulație a imigranților economici, și naționaliști, cei care doresc un control strict al granițelor și limitarea circulației imigranților. În ultimele decenii, puterea a fost exercitată de tabăra globalistă, iar scopul major al comercianților, multinaționalelor, acționarilor a fost profitul. Acest profit a fost obținut timp de decenii pe spatele clasei de mijloc occidentale, ”stoarsă” prin decizii globaliste precum anularea legii ce limita creditele, în timpul administrației Clinton, și apoi prin explozia creditelor imobiliare. Victoria lui Donald Trump la prezidențialele din SUA a fost pusă pe seama frustrării acestei categorii sociale.

Apoi, în cazul european și american, clasa de mijloc a fost victima politicilor companiilor de maximizare a profitului prin reduceri de cheltuieli și relocarea producției în state mai sărace și cu standarde sociale reduse, unde salariile nu depășeau 60% din valoarea din Occident, iar aici Linkiesta citează statele central și est-europene, precum și expansiunea vestică eșuată în Ucraina. Aceasta a fost prima manifestare a migrației economice, tradusă prin pierderea locurilor de muncă în Vest. Ulterior au urmat alte manifestări ale globalizării și goanei după profit: amputarea statului bunăstării de actualul președinte al Franței, în încercarea de a atrage companii, și situația din Germania, unde, scrie Linkiesta, reformele pieței muncii făcute în anii 2000 și care au menținut-o pe Angela Merkel la putere timp de patru mandate au dus practic a exploatarea angajaților germani în comparație cu generațiile precedente.

Evoluția clasei de mijloc din Vest după 2008 este expresia eșecului globalizării. Însă la polul opus se află povestea de succes a globalizării – imigranții economici. Ei sunt ce care aspiră acum la bunăstarea clasei de mijloc din Vest, sunt cei care sunt dispuși să facă orice pentru a urca pe scara socială, de la lucruri legale (salarii de mizerie) și până la lucruri ilicite.

Pentru clasa de mijloc europeană, a cărei iluzie a binefacerilor globalizării hranită decenii la rând de politicieni a fost spulberată de criza din 2008, cea mai gravă din perioada postbelică, imigranții nu au fost decât picătura care a umplut paharul. Clasa de mijloc europeană, până acum o masă tăcută, și-a făcut auzită vocea la alegerile din Italia, America (unde Clinton a promovat acordurile comerciale multilaterale tipice globalizării), la referendumul Brexit, folosit ca o supapă de eliminare a frustrării britanicilor. „Alexis de Tocqueville spunea că democrația este excelentă în vremuri liniștite și periculoasă în timp de război. Să ne întrebăm dacă nu cumva trăim vremurile în care clasa de mijloc a declarat război globalizării”, se încheie articolul publicat de Linkiesta.

PREMIERUL VIORICA DANCILA A BATUT PALMA CU CHINEZII!

7 iul.

Un memorandum de cooperare în domeniul transporturilor și infrastructurii între România și Republica Populară Chineză va fi semnat de către cei doi miniștri de resort în cadrul vizitei de sâmbătă, de la Sofia, a premierului Viorica Dăncilă la Summit-ul „16+1”,  a anunțat Guvernul.

Premierul Dăncilă va participa la ceremonia oficială de semnare a documentelor.

„Se semnează Memorandum de Înțelegere între Ministerul Transporturilor din România și Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă din Republica Populară Chineză pentru cooperarea în domeniul transporturilor și infrastructurii. Semnează: Lucian Șova, ministrul Transporturilor și Lifeng HE, președintele Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă”, precizează Guvernul, într-un comunicat de presă.

Viorica Dăncilă se află sâmbătă la Sofia, Bulgaria, unde participă la cea de-a șaptea ediție a Summit-ului șefilor de guvern ai statelor care sunt parte a formatului de cooperare R.P. Chineză – Europa Centrală și de Est, cunoscut și sub denumirea 16+1.

IPOCRIZIA UNUI IMPOSTOR DE CURSA LUNGA: MIHAI SORA COMUNIST,APOI PROGRESIST,DAR INTOTDEAUNA GLOBALIST!

7 iul.

Imagini pentru mihai sora,ana pauker,poze

 

La 98 de ani, o vârsta pe care puțini o ating,  oamenii normali îi mulțumesc lui Dumnezeu că le-a dat atâtea zile de trăit și eventual se ocupă de viitorul succesorilor din familie, doar lui Mihai Șora i-a cășunat să se însoare la vârsta respectivă cu o tinerică de 42 de ani și a transformat coliva în tort de nuntă. Vor sări de cur în sus progresiștii cu minte puțină, cei care protestează în piață alături de satirul ăsta boșorog după modelul „noi muncim, nu gândim”,  lansat de admiratoarele lui Petre Roman la începutul anilor ’90!  Mi se va reproșa că de ce intru cu bocancii în viața „privată” a donjuanului, care acum plimbă 101 de ani în cârcă și un zgârci prin nădragi. Uite de aia, fiindcă moșul, de pe tronul „privatei” sale și între două beșini, „se bagă” în viața tuturor și ne dă lecții ipocrite de felul acesteia:

„Multă lume cunoaște experimentul lui Ivan Pavlov și fenomenul condiționării clasice: câinele care salivează și alte reflexe, numite de Pavlov «secreții psihice».

Dar a existat, după Pavlov (și folosind rezultatele psihologului rus), un alt experiment, mai puțin cunoscut (însă la fel de edificator), realizat de John Watson la începutul anilor ’20: așa-zisul experiment al micuțului Albert (după numele copilului pe care au fost făcute controversatele teste de către cercetătorul american).

Watson ia un copil de câteva luni și îi arată un șoricel alb. La început, copilul are o reacție normală: se uită la el, îl atinge, se joacă și chiar se bucură de prezența șoricelului. La un moment dat, Watson introduce în experiment un zgomot puternic, lovind cu un ciocan o bară de metal și speriind copilul la fiecare intrare în scenă a șoricelului. Foarte repede, copilul ajunge să asocieze șoricelul cu spaima pe care i-o provoacă zgomotul loviturii de ciocan. Mai mult decât atât, în scurt timp dezvoltă o fobie pentru toate animalele cu păr și se sperie chiar și atunci când vede un iepure, de pildă, o maimuțică sau o veveriță.

Despre câinele lui Pavlov știm că a fost împăiat și că stă – fără suflare și fără salivă – la loc de cinste într-un muzeu. Despre micuțul Albert nu se mai știe astăzi nimic, în afară de faptul că nu a fost «decondiționat» de Watson, mama copilului retrăgându-l din experiment înainte de termen.

Am amintit de micuțul Albert pentru că – voit sau nu, conștient sau nu – ceea ce s-a întâmplat cu acei copii la Pitești, zilele trecute, aduce, în bună parte, cu experimentul de acum o sută de ani. Copiii puși să defileze și să stea în cap la vederea unui «șef» vor dezvolta, dacă nu sunt decondiționați la timp, aceleași reflexe ale supunerii, ale servilismului festiv și ale docilității oarbe, indiferent de contextul social în care vor evolua ulterior.

Ce s-a întâmplat la Pitești nu este «Cântarea României». Delirul propagandistic promovat în timpul ceaușismului lăsa mereu loc pentru o formă (mai mult sau mai puțin transparentă) a duplicității: odată ajunși la casele lor, oamenii care defilaseră prin fața tribunei oficiale, îmbrăcați în straie de sărbătoare, deghizați în personaje istorice ori în costume sportive, își reveneau în simțiri, recâștigându-și libertatea interioară (fie și numai făcând diferența între grotescul spectacolului public și realitatea vieții lor de zi cu zi). Or, copiii din «experimentul lalelelor» nu vor fi oameni liberi câtă vreme vor cunoaște doar încolonarea umilă în fața unei autorități, oricare ar fi acea autoritate.

Nu ajunge că ne-au furat țara, pădurile, orașele, drumurile, simbolurile și cuvintele ei!
Acum ne fură și copiii, cu sufletul și cu mintea lor cu tot.

România centenară: de la experimentul Pitești, la experimentul lalelelor.” (Mihai Șora pe pagina sa de Facebook)

Moș Tăgârță critică o sărbătoare a florilor de la Pitești, la care a participat și madam Viorica Dăncilă, premierul României. Nu o agreez nici eu pe cucoana aceasta cu alură de precupeață și cultură pe măsură, m-am amuzat și eu când a citit anul 2020 „securistic”, ca pe o unitate militară: „20-20”, dar de aici și până la a face asocieri între participarea acesteia la un eveniment public și defilările comuniste este cale lungă! Eu, sincer, eram mândru ca pionier să defilez de 1 Mai, iar mai târziu așteptam cu plăcere defilările de 23 August fiindcă eram liberi două zile și după defilare mergeam la grătar cu colegii! Babu’ Șora ce făcea la defilările comuniste? Pun pariu că el era printre organizatori!

Oare aburii de formol îi tulbură vederea și îl împiedică pe moșulică să vadă copiii din SUA, care nu au avut niciodată parte de comunism, defilând bucuroși prin fața oficialităților la diverse parade, participanții fiind costumați în costume istorice sau sportive? Și la ei este tot „încolonarea umilă în fața unei autorități” și regăsim aceleași „reflexe ale supunerii, ale servilismului festiv și ale docilității oarbe”? Tataie, sau ești rău intenționat, ori ești prost grămadă, altă variantă nu există. Vai de „filosofia” lu’ matale, am cunoscut filosofi de cârciumă mult mai raționali și cu siguranță mult mai obiectivi!

Nu pricep, în ruptul capului, cum are tupeul să ne dea lecții de moralitate Mihai Șora, un oportunist de ultimă speță, unul care a cochetat cu Mișcare Legionară din România, apoi s-a dat de trei ori peste cap și a devenit comunist în Franța din timpul războiului, după care, acuzat fiind de Eugen Ionesco că e turnătorul de la Paris al Securității abia înființate, s-a întors în România în calitate de cadru de nădejde al „tovarășilor”, ca politruc în Ministerul de Externe condus de bolșevica evreică Ana Pauker (născută Hanna Rabinsohn) și pe urmă culturnic-șef pe la diverse edituri, după care a devenit ministru „democrat” în primul guvern, majoritar evreiesc, de după evenimentele din decembrie 1989!

Filosoful Mihai Şora şi soţia sa, juna Luiza Palanciuc, ca doi adevărați „români patrioți”,  lucrează de ani de zile la un proiect denumit „Restitutio Benjamin Fondane” prin intermediul căruia promovează activitatea şi opera poetului evreu Benjamin Fondane, născut la Iași, dar total necunoscut românilor, care s-a afirmat ca scriitor în Franța și a murit într-un lagăr nazist. Mihai Șora a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS) în ianuarie 1990, alături de evreii George Soros (născut György Schwartz) și Silviu Brucan (născut Saul Bruckner)! Asta ca să nu mai fie dubii ale cui interese reprezintă împăiatul acesta prin România, în special prin piețele cu mitingiști tefeliști profesioniști, fiindcă bătrânul satir nu s-a mulțumit doar cu protestele care au loc în Piața Victoriei din București, ci s-a deplasat în scop propagandistic prin mai multe reședințe de județ pentru a defila cu protestatarii spălați pe creier de către unii ca el. Taman ăsta critică defilările celorlalți și ne vorbește despre propaganda altora! Mihai Șora vorbește despre  „experimentul Pitești”, deși deținuții torționari din închisori urmaseră același traseu politic de trădător ca și el, devenind, din anticomuniști, umile unelte ale bolșevicilor!!!

Mihai Șora, un bolșevic matusalemic mâncat de molii și care a lucrat direct cu Ana Pauker, acum fiind un moșulică tras cu cheia și cam imoral de felul său, un pic pedofil fiindcă trăiește cu una care-i poate fi strănepoată  –  da’ astea nu se pun!  –, pozează azi în mare democrat și progresist globalist, fiind admirat de mitingiștii neomarxiști de o vârstă cu strănepoata cu care s-a însurat șarlatanul. Fost ministru al Învățămânului  în guvernul alogenilor condus de Petre Roman (Neuländer)  –  cameleonul acesta politic a mințit ulterior cu nerușinare că a demisionat după venirea minerilor la București în iunie 1990!  –, da’ azi a devenit un reper de verticalitate și moralitate! Mihai Șora este cel care ne face dojenitor cu degetul și critică „încolonarea umilă în fața unei autorități”, tocmai el, cel care s-a încolonat umil sub toate regimurile și a stat cuminte la „coada” de la tejgheaua pentru împărțirea privilegiilor și a sinecurilor! Mumia aceasta scăpată din „piramida” iudeo-masonilor  își permite să afirme cu tupeul impostorului: „ne-au furat țara, pădurile, orașele, drumurile, simbolurile și cuvintele ei!”, tocmai el, Mihai Șora, cel care a făcut parte din guvernul de alogeni condus de evreul Petre Roman, taman guvernul care a început distrugerea României, lichidarea economiei naționale, nimicirea simbolurilor și radierea identității neamului românesc!!!

Ca ministru al Învățământului, în anul 1990, Mihai Șora și-a dovedit fățiș antiromânismul și apartenența la idealurile globalisto-soroșiste pe care deja le promova în Grupul pentru Dialog Social (GDS), fondat de  moș „vreme rea” ăsta și ceilalți doi boșorogi evrei, Soros și Brucan, în luna ianuarie a aceluiași an, 1990. În județele Transilvaniei, unde ungurii erau majoritari, s-a declanșat, în anul 1990, o brutală despărțire a elevilor unguri de cei romani, în școli separate.Tensiunile interetnice, care au culminat cu luptele de stradă dintre români și unguri din 20 martie 1990, de la Târgu Mureş, au fost posibile din cauza unor diversiuni separatiste ticăloase, ca ordinul ministrului Învăţământului, Mihai Șora, prin care clasele cu predare în limba română de la liceul „Bolyai Farkas” erau mutate abuziv în clădirea Institutului de subingineri! Toate deciziile Ministerului Învățământului din „perioada Șora” au susținut separația elevilor pe criterii etnice și au fost neclare, interpretabile şi nu ţineau cont de interesele populaţiei româneşti din zonele cu populație maghiară majoritară. „În general, putem concluziona că Ministerul Învățământului nu şi-a făcut datoria, s-a arătat părtinitor față de comunitatea maghiară, a luat decizii discriminatorii la adresa populaţiei româneşti și, deci, a încălcat principiile democratice.” [1]

Mihai Șora a fost, pe rând: comunist, pseudo-democrat  și progresit, dar întotdeauna globalist!  Unealtă a sioniștilor care au încercat globalizarea mai întâi prin comunism, după care, dezamăgiți de rezultate, au schimbat „macazul” și au trecut la o pseudo-democrație, urmată de neoliberalism și în final neomarxism progresist ca să-și atingă scopul. Babule, ești un impostor cu biografia falsificată, nu te mai tot da „anticomunist”, „antifesenist” și „antipesedist” că ești de-al lor, la sânul ăstora te-ai încălzit toată viața și tot de acolo ai supt! Să-ți fie rușine, om bătrân și fără minte!

                                                                                                                           Marius Albin MARINESCU

SURSA:justitiarul.ro/

BOLSEVICUL MIHAI SORA A AJUNS CETATEAN DE ONOARE AL BUCURESTILOR!

7 iul.

 

  În loc să-i fie șters numele din cartea Neamului Românesc, bolșevicul Mihai ȘORA, torționarul cuvintelor, a ajuns cetățean de […]

În loc să-i fie șters numele din cartea Neamului Românesc, bolșevicul Mihai ȘORA, torționarul cuvintelor, a ajuns cetățean de onoare al Bucureștilor.

       Scrisoare deschisă adresată doamnei Gabriela Firea, primar general al Capitalei

 

                                                      Stimată doamnă,

Cu uriașă stupefacție și imens regret am aflat că Primăria Capitalei la propunerea slugilor lui SOROS (USR si PNL) din Consiliul General i-a acordat unuia dintre puținii bolșevici autentici care mai subzistă în România, politrucul comunistoid Mihai ȘORA deosebita distincție de „Cetățean de Onoare al Bucureștilor”. Greșeală mai mare nici că se putea face.

Azi adulat de amărâții neobolșevici de la rezist, „idoți utili”, biete minți tulburate de ideologia demonicului George SOROS, mizerabilul ȘORA s-a înrolat de bunăvoie în rândurile cele mai înalte ale sistemului comunist adus pe tancuri de la Moscova pentru a beneficia el și numai el de statutul privilegiat de intelectual de casă al criminalilor Neamului Românesc.

După ce a umblat prin țară ca să convingă masele de beneficiile comuniste impuse asasin la umbra pulpanei soldaților sovietici, ȘORA a ales să lingă papucii decorați cu glod rusesc ai Anei Pauker în anii celei mai crunte opresiuni comuniste.

Pe când el făcea pe bufonul venit de la Paris ca să gâdile capetele îmbâcsite de miracolul stalinist de la vârful PCR, adevărații intelectuali români erau aruncați în pușcării, exterminați în celule sau printre bolovanii de la Canal.

Complicitatea mârșavă a acestui personaj cu cel mai criminal regim pe care l-a cunoscut România, biped al cărui nume trebuie neîndoielnic șters din istoria Neamului Românesc, îl face pe acest vierme al istoriei și mai demn de disprețul nostru.

În ani în care brute ca Vișinescu numindu-le torționari, am ajuns să-i slăvim pe „torționarii cuvintelor”, intelectualii care s-au pus în slujba bolșevicilor deși aveau capacitatea de a-și da seama la ce atrocități se fac părtași.
Un asemnea torționar al ideilor, al dreptății, al adevăraților intelectuali, este blestematul de Mihai ȘORA.

Doamnă Firea, votul Consiliului General pângărește amintirea sufletelelor pierdute ale adevăraților români care au căzut loviți când de seceră, când de ciocan.

Stiloul lui ȘORA se alătură secerii și ciocanului prin cenzura pe care a practicat-o, prin asocierea cu dușmanii poporului român.

Consiliul General la propunerea USR și PNL a făcut, din acest ticălos un cetățean de onoare al Capitalei. Asemenea rușine are proporții istorice și numai slugile staliniste ar fi avut nesimțirea și obrăznicia să își asume această blasfemie apocaliptică.

Mai bine, i-ar fi acordat lui Nuțu Cămătaru această distincție decât unei unelte bolșevice, slugoi unsuros al Kremlinului, cârjă ideologico-intelectuală a ciumei roșii.

Consiliul General al Capitalei a reușit să îi readucă pe tovarăși înapoi în actualitate și să legitimeze neobolșevicii-progresiști care huiduie numai la comanda lui SOROS și a lacheilor lui.

ȘORA și-a schimbat stăpânul, nu și ideologia, doamnă Firea. Nu mai e Stalin, e Soros, sluga rămâne tot slugă!

Votul Consiliului General al Municipiului București a fost deja lipit alături de lozincile care justificau scăldatul șenilelor rusești în sângele românilor.
Faceți o comisie de academicieni și istorici români care sa argumenteze genocidul facut de criminalul Mihai ȘORA.

Retrageți-i titulatura, doamnă Firea, acestui vierme bolșevic. Primaria Capitalei nu este protectoare și mecena ai ultimilor criminali roșii din România!

Salvați sufletul Neamului Românesc, doamnă Firea!

                                                                       Ninel PEIA – Preşedinte Partidul Neamul Românesc

Sursa:justitiarul.ro/

LECTIE DE PATRIOTISM!

7 iul.

Miercuri a fost 4 iulie, ziua Statelor Unite ale Americii, poate cea mai mai cunoscută și mai sărbătorită zi națională de pe mapamond. Fiecare post important de știri de la Washington până la Berlin și de la Moscova la Montevideo a avut cel puțin o relatare în jurnalele de știri despre ziua Americii. Așa arată o campanie de soft power la nivel global care funcționează impecabil.

Dincolo de amintirea sau chiar sărbătorirea zilei naționale a SUA pe glob, ”Ziua Independenței” este sărbătorită pe teritoriul american cu mare fast. În New York a fost organizat cel mai mare foc de artificii din ţară, la care au asistat trei milioane de spectatori şi 12 milioane de telespectatori. În Washington, Jimmy Buffett a susţinut un concert alături de Orchestra Simfonică Naţională iar astfel de concerte, discursuri ale liderilor politici și focuri de artificii au avut loc pe tot întinsul țării.

Americanii sunt patrioți, dicolo de propaganda de la Hollywood, dincolo de puterea de propagandă externă, este clar că acest popor știe să-și prezinte țara într-o lumină bună chiar și atunci când vorbim de agresiuni militare sau daune colaterale. Ei cred în ”visul american”. Discursurile lor politice vorbesc despre patrioți și patriotism, despre datorie și țară, despre înaintași și totuși nimeni nu l-a sancționat pe Obama sau pe Bush că este naționalist.

În cazul României, orice politician care amintește în discursul său de Mihai, Ștefan sau Mircea este sancționat de presă ca fiind un naționalist fanatic, un exaltat care vrea să scoată România din UE și NATO. Noi suntem dresați de un sfert de secol să fim patrioți cu limite. Noi trebuie să fim mai degrabă europeni și după aceea români. Noi și atunci când strigăm pe străzi că ”nu ne vindem țara” ( vezi cazul Roșia Montană) o facem de dragul globalismului și la comandă străină pentru că Bruxeless-ul sau interesele lui Soroș sunt mai aproape decât județul Alba, acolo unde se află Roșia Montană.

De ziua noastră națională avem liber, unii se uită la paradă, alții merg în city break în străinătate fiindcă au prins o zi liberă și fac punte cu weekend-ul. iar cei mai mulți trec peste această zi ca peste oricare alta, prinși cu grijile cotidiene.

Am împrumutat multe de la americani, dar lecția lor de patriotism ne scapă de fiecare dată. Ne plac filmele de la Hollywood cu soldați americani, cu eroi care salvează lumea de extratereștri, dar rar sesizăm că în fiecare din aceste producții este vorba despre datoria pe care un soldat o are față de țara lui.

Autor: Alexandru David

SORINA MATEI:” CUM A DESCOPERIT LIVIU DRAGNEA APA CALDA A LUI DEAR”EDI”!

7 iul.

“Bunul meu prieten, Edi, eşti de acord ca ofiterii SRI să facă cercetări penale? Aştept răspuns public sau în scris”, grăit-a astăzi/ieri, whatever, 5 iulie 2018, domn Dragnea, din Parlamentul României, către fostul său camarad de arme şi război, Edi. “Edi” Raul aka, actualmente şeful SRI.

Numai că “Edi” e şeful SRI de vreo 2 ani şi 4 luni. Votat, să ne aducem bine aminte, şi de PSD cu două mâini vesele la numire. Ca foşti buni camarazi de arme ce-au fost, shoulder to shoulder, în grăsuna USL. Însă după fix la un an după numirea transpartinică, ce-a păţit “Edi”? S-a trezit cu big problem. O catastrofă de catastrofă. Ruperea “binomului” SRI-DNA, prin decizia 51 a CCR. Aka moartea KoCo. Muertes de muertes, nene. Serious kind.

Şi domnul Edi, care nu-l cunoaşte pe domn Cioloş, care e tot din Zalău şi a zis în interviuri că-l cunoaşte, care domn Edi nu-l ştie pe domn Cioloş nici din Parlamentul European, deşi dom Cioloş tot p’acolo era, s-a trezit cu Cioloşică premier de Guvern şi cu dezastrul în braţe. What to do, what to do, man? We’re fuc*ed.

Aşa se face că într-o seară, sericică, respectiv pe 11 martie 2016, Cioloş care of course nu-l cunoaşte pe Edi, deşi îl ştie, se apucă să dea o mega lovitură. Prin ditamai Ordonanţa de Urgenţă avizată de doamna Prună, doamna Dragu, doamna Costea şi Petrică Tobă, se apucă să facă din SRI ditamai organul de cercetare penală specială, nene. Pe ce? Pe infracţiunile de siguranţă naţională. Adică toate. Adică Cioloşică Dăcinică îi face cadou SRI, lu’Edi, un întreg capitol de Cod Penal prin OUG. Să aibă şi Edi o jucărie. De organ. Că CCR îl lăsase fără nimic. Nada. Ciuciu. Fix pix.

Cum Edi habar n-avea pe ce lume trăia pe’atunci ca şef SRI, domn Cioloş mai modifică tot în aceeaşi ordonanţă în aceeaşi sericică, şi Codul de Procedură Penală, şi Legea 304 de organizare judiciară, şi Legea privind funcţionarea DIICOT, şi legea de funcţionare a SRI. Edi, tot altă lume era.

Şi Cioloş nu se oprea. Reglementează tot în aceeaşi ordonanţă, practic scoate la lumina legalităţii din străfundurile ilegalităţilor deciziilor secretoase ale CSAT, şi Centrul Naţional de Interceptare al Comunicaţiilor din cadrul SRI. Abradacabra, apăru’! Centru’! Wow! For the first time. Ever!

Şi continuă Cioloş. Fix în aceeaşi ordonanţă celebră number 6 din seara lui 11 martie 2016 stabileşte implicit că “accesul la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin PROTOCOALE DE COOPERARE încheiate de SRI cu MINISTERUL PUBLIC, MAI precum ŞI CU ALTE INSTITUŢII ÎN CADRUL CĂRORA ÎŞI DESFĂŞOARĂ ACTIVITATEA, în condiţiile bineînţeles ale art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale”. Adică bagă şi nişte protocoale pentru Edi. Acolo, să fie, multe, că la organ plac.Edi saracu’ habar n-avea. (Uuups, Edi, oi fi semnat și mata?!)

O să vă întrebaţi ce era atâta grabă, disperare, urgenţă extraordinară de OUG? Păi era, nene. Chiar uriaşă. Decizia 51 a CCR, motivarea, urma să intre în vigoare. Adică să se publice în Monitorul Oficial. Aşadar ruperea teoretică a binomului KoCo devenea şi efectivă, orice continuare de la publicare fiind ilegală. Deci prison. Fără break. So, trebuia salvat ce mai era de salvat. Organu’. Și organu’ nu-l putea salva decât Cioloșică. Prin OUG! Pe care evident nu-l cunoștea.

Aşa se face că acea celebră ordonanţă 6/2016 a lui Cioloşică este publicată după 3 zile după ce e emisă, fix pe 14 Martie 2016, fix în monitorul oficial. Numai că fix în acelaşi monitor oficial nr 190 se publică şi motivarea CCR pe decizia 51 de rupere. Înţelegeţi? Ca odată intrată în vigoare decizia CCR de muertes a KoCo, să intre în vigoare de atunci şi Ordonanţa de organ viu de cercetare penală specială SRI. Să nu existe vid. Legislativ. Fraierilor.

Desiguuur “Edi” nu ştia nimic şi nici nu era de acord. S-a opus tare, tare. Doar era ditamai şeful SRI.

Iar după doar două luni, pe 18 Mai 2016, acelaşi Cioloşică, mai dă una bucată mare de Ordonanţă de Urgenţă. Prin care modifică peste 100 de articole din Codul de Procedură Penală, nene. Care era urgenţa şi aici? Nu ştiu exact, dar sunt sigură că n-are nicio legătură şi nici nu le voia o doamnă Ko, jumătatea lui KoCo, sau ce-a mai rămas și cu care de fapt se trăgea în poze la Bruxelles şi care apoi a ajuns procuror şef DNA. S-au tras în poze asa, de chichi dar, să ne înţelegem, nic nu se cunoşteau.

Fix aşa cum “bunul prieten dear Edi” nu a fost deloc de acord ca ofiterii SRI să facă cercetări penale. Deloc, deloc, dar deloc. S-a opus atât de tare încât doar a supervizat tot.

Autor: Sorina Matei

Sursa: Sorina Ruxandra Matei

PREA MULTA RIGOARE UNEORI POATE STRICA!

7 iul.

De vreo cinci mii de ani, dar mai ales de vreo cinci sute de ani, dar mai ales și mai ales de vreo sută de ani, sîntem beneficiarii privilegiați ai proceselor de optimizare.

Optimizarea ne guvernează soarta și ne crește în mod constant calitatea vieții. De cinci mii de ani încoace, à la longue durée, cum ar zice istoricul, trăim din ce în ce mai bine, sîntem din ce în ce mai sănătoși și mai fericiți și avem din ce în ce mai multe resurse la dispoziție datorită felului în care reușim să ne optimizăm relația cu realitatea.

Optimizarea are nume felurite în domenii felurite. Ba se cheamă rigoare. Ba se cheamă exactitate. Ba se cheamă productivitate.

Matematica, acest limbaj universal al exactității și rigorii și optimizării, domnește peste toate. De acolo se revarsă în știință, sub denumirea de exactitate. De acolo se revarsă în economie, sub denumirea de productivitate. De acolo se revarsă în societate, sub denumirea de rigoare.

Acuma, după ce am ridicat în slăvi rigoarea și productivitatea și exactitatea și optimizarea, o să spun un lucru ce o să vă oripileze pe toți. O să spun că prea multă rigoare strică.

O să mă înjurați pentru această afirmație. O să mă faceți cu ou și cu oțet. O să-mi ziceți în toate felurile. Din comunist și aproximativ și mediocru și kaghebist n-o să mă scoateți. Peste o sută de ani o să-mi dați dreptate. Va fi, ca de obicei, prea tîrziu.

Sînt multiple motivele pentru care consider că prea multă rigoare strică. Unele sunt universale, unele sînt particulare.

O să încep cu cele universale.

În primul rînd, firea noastră umană nu are cum să se desprindă de cele biologice, indiferent cît de mult ne-am strădui noi să devenim niște semizei strălucitori și exacți și mai nemți decît roboții.

Biologia, în toată splendoarea sa de crîncenă optimizare by being red in tooth and claw, este totuși guvernată de o la fel de splendidă aproximativitate.

Algoritmii vieții per ansamblu sînt aproximativi. Codul genetic, indiferent cît de multe filtre de detectare a erorilor are, dă în mod continuu zbîrci și rateuri. De cele mai multe ori, aceste rateuri sînt letale. Însă acele foarte puține cazuri cînd rateurile nu sînt detrimentale, acestea de fapt reprezintă însăși miezul motorului evoluției.

Organismele vii sînt mai adaptate la realitate, prezintă o din ce mai încîntătoare complexitate și o pricepere în a rezista, a supraviețui și a se multiplica întocmai pe baza mutațiilor aleatorii, adică pe baza aproximativității. Dacă am fi riguros exacți în străduința noastră de ființe vii, am da rasol la primul sughiț al Universului.

Nici o splină nu este asemănătoare cu alta. Nici o inimă cu alta. Nici un om cu altul. Nici un organism viu cu altul din aceeași specie. Fiecare este construit pe baza unei apromativități cîrcălite, năclăite, întortocheate, organice. Un pachet întorlocat de mațe și de fluide și de țesuturi care nu respectă un plan exact, ci o sugestie mereu în schimbare.

Inamicul organismului viu nu este moartea, ci perfecțiunea. Robotul. Războaiele viitorului, alea de după Singularitate, vor fi între năclăiții organici și strălucitorii de metal necruțător.

De la biologic la social. În zona economică, prea rigurosul duce la două excese. Excesul monopolului și excesul lipsei de umanitate.

Dacă lași procesele necruțător de optimizante ale economiei fără de control, ele duc în mod inevitabil la o acumulare continuă de resurse de partea celor care au, în detrimentul celor care nu au. Pînă ajungi ca jucătorii dominanți să-i sufoce de maniera cea mai riguroasă și letală pe competitorii mai mici.

Peștele mare înghite pe cel mic. Firma mare pe cea mică. Cine are capital va avea și mai mult, sugînd de capital pe cei cu mai puțini bani. Jocul Monopoly în toată splendoarea sa.

A doua bubă a prea rigurozității și prea productivității este deșertul productiv perfect, lipsit de orice urmă de umanitate.

Dacă duci consecințele optimizării pînă la capăt în economie, vei avea de-a face cu din ce în ce mai multe procese necruțător de streamlined care îți aduc mîncare, îți procesează banii, îți cară produsele, îți spală rufele, îți fac tranzacțiile bancare etc etc.

Adică, pe rînd, vorbim de fast foodurile care sînt moartea pasiunii. De băncile fără de ghișee în care îți faci tu toată treaba la automat. De dronele care împînzesc peisajul viitorului. De impersonalele spălătorii de cartier unde zeci și zeci de mașini automate se învîrt lîngă clienții care privesc în gol. De algoritmii automați de tranzacții bursiere care procesează milioane de tranzacții pe secundă.

Dincolo de monopol și de dezumanizare, ai și alte riscuri. Riscurile accidentelor. Bursa a sughițat de cîteva ori în ultimele decenii din cauza algoritmilor automați, inuman de rapizi. Mai recent, am fost martorii mașinilor fără de șofer care deja au omorît niște pietoni, de cît de multă optimizare au avut înglobată în ele.

Nu mai vorbim de toate locurile de muncă pierdute în această societate a viitorului în care, rînd pe rînd, tot ce se cheamă muncă repetitivă e preluată de roboți. Casiere vînzătoare lucrători la ghișeu, mai apoi, urcînd încet-încet scara complexității profesionale, contabili avocați doctori și toate celelalte profesii ce pot fi algoritmizate.

Ce facem cu hoardele de oameni care nu sînt suficient de perfecți, complecși, necruțător de inteligenți pentru a rezista asediului competitiv al algoritmilor? Îi băgăm în lagăre de supraviețuire, ca în filmul Elysium, în timp ce deținătorii monopolului de perfecțiune se retrag în coloniile orbitale?

Rîdeți voi rîdeți, ziceți că e o prostie de science fiction. Dar viitorul bate deja la ușă în această privință.

Tot în zona socialului, avem pericolul războiului prea perfect. Evident, cel mai mare pericol. Dronele sînt un prim pas spre ceea ce urmează să se întîmple în acest secol. Cînd vor prelua roboții frîiele războiului? Cînd va plesni și acest capăt de Singularitate?

Tot în zona socialului general, avem pericolul prea marii rigurozități în actul de justiție.

Știu: o să mă acuzați că țin cu penalii și că vreau să-l scap pe Dragnea. Vai de capul vostru de amărîți. Toată filosofia judiciară se bazează pe aplicarea spiritului legii în funcție de context.

Judecătorul, atunci cînd judecă, nu aplică un monstruos de exact algoritm penal. Ci ia legea în mînă și judecă în funcție de context, de circumstanțe. Legea îi permite asta. Mai mult, legea îl obligă să țină cont de context. Dacă aplici legea prea riguros, ieși din înțelepciunea umanității sistemului judiciar și dai fie în nepricepere, fie direct în abuz și în stat torționar.

Am trecut pe rînd în revistă pericolele prea rigurozității de la cel mai foarte general și filosofic nivel, cel al biologicului, pînă spre cele general sociale, ce țin de economie, științele războiului, justiție.

Suficiente motive să privim cu un pic de circumspecție căutarea perfecțiunii. Prea perfectul, inamicul ființelor vii.

Să discutăm un pic și despre cele particulare. Despre cele ce țin de România.

Trăim în Balcani. Asta ne ocupă toată viața. Acești Balcani cîrcăliți și murdari și aproximativi și jegoși, cel puțin în comparație cu rigoarea strălucită a Occidentului după care întoarcem mulți dintre noi capul cu jind.

De cînd s-a prăvălit modernitatea peste lume, de vreo două sute, trei sute, cinci sute de ani încoace, România tot se plînge că nu este la fel de productivă și de riguroasă ca restul zonei din care vrea să facă parte. Civilizația occidentală, moștenitoarea civilizației greco-romano-iudeice.

Se plînge pe bună dreptate. Țara lui “las-o mă că merge și așa”. Țara consilierului neamț al lui Carol I care s-a decis indignat să se întoarcă înapoi acasă la el în Nemția, căci “prea multă p… mă-tii, Majestate”. Tot ne străduim să recuperăm din handicapul de modernitate, de complexitate, de productivitate și de rigoare socială.

Și totuși, trăim în Balcani. În acei Balcani care, de ceva timp încoace, devin o alternativă viabilă de filosofie de viață față de strădania intensă, dezumanizantă a continuei curse contra-cronometru pe care o trăiesc cei din țările riguroase, exacte, productive.

De la un punct încolo, prea multă strădanie și prea multe resurse și prea mult efort și prea multă zbatere de a avea și a produce sînt contraproductive. The rat race care, la sfîrșitul vieții, te lasă secătuit și gol și stors și folosit. “Și asta a fost tot?”

În timpul ăsta, Balcanii lenți și leneși și cu mai puține resurse au o pricepere suboptimală, dar înțeleaptă în suboptimalitatea lor, de a se mulțumi cu mai puțin, avînd timp să aibă grijă și de copii și să se vadă și cu neamurile vecinii prietenii și să stea la o tacla și la un slow food și la un taifas și la o siestă.

Da, știu: groaznic de aproximativ, de o moralitate îndoielnică, ciuma lentorii și a siestei.

Dar nu știu cum Dumnezeu se face că de ceva timp prin revistele de life style pentru tefeliștii productivi modelul balcanic de hrană este ridicat în slăvi. Viața lentă mediteraneeană este ridicată în slăvi.

Stilul de viață mediteraneean e ridicat în slăvi de “oamenii de știință britanici” ca fiind cel ce asigură cea mai bună calitate a vieții, împletirea necesară de activitate, dar și de repaos, de timp pentru familie, de textură socială ce duce la o viață lungă și fericită.

Ai dracu’ greci, muncesc de le sar capacele, dar au și timp să stea la un uzo și la o țigară și la o măslină cu prietenii și trăiesc mult și bine și parcă mi se par cel puțin la fel de fericiți ca hiper-productivii de americani, nemți francezi și alți hiper-productivi ai lumii care se spetesc toată ziulica, toată viețișoara.

Bun. Să lăsăm Balcanii. Un model absolut nesănătos de viață pe bază de siestă. Să ne ferim de ispita vieții molcome din Grecia Macedonia Italia Spania și să ne dorim să trudim sănătos, consecvent, pe altarul capitalismului fără de răgaz și fără de timpi morți. Optimizare eficiență productivitate ein zwei drei.

Buuunn… Ein Zwei drei. În contextul în care România nu are de nici unele din punct de vedere al competiției globale. Nici capital – îndeosebi capital nu are. Nici tehnologie – și nimeni nu ți-o dă pe gratis. Nici pricepere – aici la educație stăm din ce în ce mai varză, cu micile excepții din zona IT.

Buuun. În acest context, facem ein zwei drei într-o logică din ce în ce mai de lohn. Actorii lor și caii noștri. Banii lor, tehnologia lor și forța noastră de muncă ieftină. Și, evident, plus valoarea care se duce absolut necesar și absolut la întîmplare fix în paradisurile fiscale.

Ce, credeți că distinșii capitaliști vin aici cu banul și tehnologia că nu mai pot ei de dragul nostru și de fericirea noastră?

Da, da. Cum să nu. Dream on, dragii mei tefelei.

Vin aici să aplice riguroasa, necruțătoarea logică a eficienței capitaliste de tip monopolist. A economiei “naturale” care spune “cine are va primi, cine n-are i se va lua”. Legea “naturală” a creșterii concentrării economice, cînd cel mare îl scoate de pe piață pe cel mic și cel cu bani vine de la centru și definește relațiile economice în periferia aproximativă.

Credeți că vreodată periferia s-a dezvoltat așa, pur și simplu, fără zbatere și fără rezistență?

Ho ho ho. Naivilor. Periferia americană s-a dezvoltat doar după ce au luat armele în mîini, au aruncat ceaiul în mare și au gonit exploatatorii de britanici. Taman ce-am sărbătorit zilele trecute asta, ca o demnă colonie ce sîntem.

După aia, americanii au instituit protecționismul vreo sută de ani, să nu care cumva să vie alții să-i călărească economic. Și cînd au devenit suficient de puternici, apoi au schimbat placa, au devenit expansioniști și au pornit să-i călărească ei pe alții, în numele celor mai nobile idealuri și valori umaniste.

Coreenii la fel și-au construit economia. Protecționism urmat de extindere economică agresivă. Japonezii la fel. Mai recent, chinezii la fel. Acuma, încet încet, pas cu pas, polonezii și ungurii au ajuns și ei la aceeași concluzie și încearcă să aplice aceeași strategie economică.

Ia căutați voi “Kicking Away the Ladder: Development Strategy in Historical Perspective” a economistului Ha-Joon Chang. Numele lui sună a sud-coreean, căci chiar aia și e de neam. Dar are studiile făcute la Cambridge, unde de altminteri chiar și predă în prezent. Ca să nu spunem că a lucrat prin tot soiul de instituții imperialist-capitaliste, cum ar fi bunăoară la Banca Mondială, acest bastion al globalismului care trebuie să optimizeze necruțător întreaga lume.

Și știți ce spune nenea ăsta economistul? Fix ce v-am zis eu mai sus. Cei care au reușit au făcut-o schimbînd mereu regulile jocului, în funcție de care parte a norocului economic ești.

Cînd ești mic și prost și la început, nu-ți convine presiunea globalizării, căci dacă ai accepta-o, te-ar strivi.

Și atunci, dacă ai suficientă îndrăzneală și suficientă claritate a interesului tău național, vii și spui: regulile jocului trebuie să țină cu mine. Și le impui. Și le respecți. Și forțezi rechinii mari ai capitalului venit de la centru să joace cum vrei tu, căci altminteri n-au ce căuta la tine în ograda ta națională.

Apoi, pe măsură ce crești și devii și tu un rechinaș, schimbi regulile jocului din nou și începi să preamărești beneficiile globalizării și să spui că globalizarea e necesară și că ăia mici și proști și la început trebuie să accepte pilula amară a relației centru-periferie. Căci acum îți convine să te duci peste ei și să nu-i lași să crească, să devină competitori.

La început te folosești de scară, să urci treptele complexității economice și ale productivității și ale acumulării de resurse și de capital. Cînd te-ai ajuns și ai urcat suficient, atunci prima grijă este să tragi scara după tine, să nu lași fraierii ceilalți să facă ce-ai făcut tu. Că nu-ți mai convine.

V-am spus: depinde de care parte a norocului ești.

România, în momentul de față, este de partea proastă a norocului economic. N-are nici capital. N-are nici tehnologie. Are doar forță de muncă ieftină. Și stă ca proasta și acceptă regulile jocului impuse de alții, care, în priceperea lor istorică, îi trag scara să nu urce și ea.

Mai mult de-atît. Nu numai că îi trag scara să nu urce. În plus, cu un tupeu care ar fi delicios, dacă n-am fi români și n-am suferi de pe urma lui, mai au și îndrăzneala să vină să ne explice ritos ce bine e să fim proști în continuare și să jucăm după regulile impuse de ei.

Să nu care cumva să facem ca nasoii de naționaliști de unguri sau de polonezi, care încearcă și ei să impună regulile jocului. Nu nu nu. Nu. Noi trebuie să fim elevi silitori, să ascultăm de Mam’ Mare și de tanti Mița și de Mamițica, de coana Germanie și de unchiu Sam și să deschidem larg picioarele economice, să fim penetrați de binefacerile relației centru – periferie.

Să nu care cumva să fim elevi răi, ca nasoii de unguri și de polonezi. Nu nu nu. Lasă, dați-ne gazele, că știm noi ce să facem cu ele. Lasă, n-aveți voi ce face cu industria și cu economia, că sînteți corupți și furați, mama voastră de corupți. Lasă, mai bine privatizați, că e mai bine să vină înțelepții cu bani de peste hotare. Că ei evident că știu mai bine să fie mai eficienți, mai productivi, să creeze mai multă plus-valoare, nu ca loazele balcanice de români aproximativi și proști și leneși.

Da da. Cum să nu. Creează mai multă plus-valoare. Cum să nu. Care merge toată în paradisurile fiscale. Că multinaționalele or fi proaste să lase profitul aici, la aproximativii ăștia de români fraieri și jegoși. Da da. Cum să nu.

Acceptarea jocului prea rigorii și prea optimizării, dacă nu este controlat în funcție de interesul național românesc, ne ține pur și simplu în capcana lumii a doua, un atelier de producție eftin, cu salarii eftine.

Joc pe care coreenii și japonezii și chinezii l-au acceptat inițial. Dar apoi, încet-încet, pas cu pas, au strîns șurubul și i-au forțat pe cei care au venit acolo să accepte schimbarea regulilor jocului, în așa fel încît să fie convenabile îndeosebi nativilor, nu globaliștilor.

Exact ce au început de ceva timp să facă polonezii și ungurii, dînd cu tifla lu’ Mamițica de coana Europa.

Exact ce coana Europa e disperată să nu facă și aproximativii de români. Drept pentru care protejează cu disperare varii cozi de topor locale, de-alde Băsescu și Iohannis, inclusiv sistemul justițiaro-represiv din jurul lor, să țină românii în logica atelierului eftin de producție.

Vrem Schengen? Nu, căci portul Constanța ar beneficia și ar deveni un competitor. Dacă ne dați nouă, olandezilor, portul Constanța, vă lăsăm. Altminterea, ia mai stați dracului în aproximitativitatea voastră locală acolo, că nu aveți voi nas de Schengen.

Aveți gaze? Dați-le încoace, că vă ajută noi să faceți bani din ele. Vi le gestionăm noi mai bine. Știm noi mai bine unde trebuie vîndute și cîte sînt și ce redevențe să primiți pe ele.

Vreți să dezvoltați industria? În nici un caz, căci e ajutor de stat și e o chestie penală și îngrozitoare și care contravine logicii concurenței juste și perfecte.

Doar noi avem voie să subvenționăm industriile noastre naționale, în rest ce faceți voi acolo nu e voie. Dreptatea și subvențiile nu sînt pentru căței, doar pentru dulăii ăia mari și cu bani mulți și care, pentru că au bani mulți, doar ei au dreptul să spună ce e bine și ce e rău pe lumea asta.

Ați înțeles? Rigoarea și exactitatea și optimizarea sînt instrumente care, cît timp sînt în mîinile riguroșilor de la centru, ne țin în stadiu de periferie subdezvoltată.

Pe vremuri, acum vreo două sute de ani, Austria a luat Oltenia de la turci să o gestioneze ea. N-au rezistat decît vreo cîțiva ani – o picătură în imensitatea istoriei.

De ce? Oltenii s-au dovedit atît de rezistenți la colonizarea austriacă prin intermediul lipsei de organizare și de administrare încît austriecii și-au pus mîinile în cap cînd și-au dat seama că nu pot extrage plus-valoarea. Căci a dracu’ plus-valoare locală nu voia să stea locului, să fie extrasă prin penetrare.

Mama lor de olteni enervanți, n-ar sta locului o clipă. Se foiesc și se fîșnesc și se tirează. Cum încercau austriecii să pună mîna pe olteni, să le ia vaca calul fonciirea și ce mai era de luat, olteanul nostru își băga picioarele în ea de complexitate și de optimizare și de exactitate și-și lua vaca calul și banii pe care nu voia să-i dea la fonciire și fugea în codru,

unde nici complexitate și asfalt nu erau, dar nici austrieci care să-ți ia banul să-l ducă în paradisurile fiscale de pe vremea aia, la imperiu la ei la Vienna, să mai construiască încă un palat arogant cu banii fraierilor de aproximativi de olteni.

Iată un exemplu de rezistență la exploatare prin intermediul respingerii sistematice a rigurozității.

Nu e singurul astfel de exemplu. Nu doar în România întîlnim așa ceva. Nu doar în economie.

Tot ce este conflict asimetric beneficiază de pe urma respingerii confruntării cu resurse complexe și forțării adversarului să vină pe terenul tău, la o mangleală aproximativă, low tech.

În termeni de specialitate se cheamă război de guerilla și e practicat de cînd lumea și pămîntul.

Ăla micu și slabu și care n-are rachete și tancuri și multe multe resurse abandonează oazele de complexitate, își ia pușca vaca femeia copiii și eventual aruncătorul antigrenadă și fuge în munți, acolo unde nici complexitate, dar nici teren prielnic pentru ăla mare și puternic nu e.

Au făcut-o grecii cu turcii, sute de ani. Apoi tot grecii au făcut-o cu nemții în cel de-al doilea război mondial. Tot în al doilea război mondial, chinezii cu japonezii. Apoi, în anii ’60, vietnamezii cu americanii.

Apoi, de departe exemplul paradigmatic al războiului de guerilla, exemplu de manual, afganii. Pe rînd, timp de cel puțin două sute de ani, cu strălucitorii de britanici, cu strălucitorii de ruși, cu strălucitorii de americani.

Trei imperii care, în marea lor pricepere și putirință, au fost în stare să obțină victoriile inițiale, să cucerească fără mare bătaie de cap orașele și locurile drepte, plate. Dar apoi s-au chinuit amarnic să și pună mîna fizic pe nasoii de afgani care fugiseră din orașe și din cîmpii, pe unde merge ușor tancul, și care îi tocau sistematic în munți. Niște olteni enervanți, mama lor de afgani fîșneți.

Cimitirul imperiilor, așa îi zice Afghanistanului. Pentru că afganii n-au fost de acord să accepte condițiile de luptă propuse de ăia mari și puternici și au zis “Nope, nu luptăm unde și cum vreți voi. Că doar n-om fi proști să ne striviți ca pe viermi. Luptăm unde și cum vrei noi”.

Și au luptat. Și au cîștigat. Și în fața sovieticilor. Și în fața americanilor. Cele două mari imperii ale vremii.

Adică au respins rigoarea și exactitatea și optimizarea. Rigoarea științei războiului și a high tech-ului militar american ori rusesc. Exactitatea rachetelor și tancurilor și întreg tăvălugului de cunoaștere generat de priceperea imperială. Optimizarea logisticii militare.

Și au ales calea low techului. A căratului cu măgarul și cu cîrca pe poteci abrupte de munte. A dormitului în peșteri. A folositului tehnicii low tech pentru distrus tehnică high tech. Nu continui, că s-au scris biblioteci întregi în acest sens.

Cu aceeași opțiune se confruntă și România azi, evident în termeni de pace, în termeni economici.

Accepți rigoarea și exactitatea economică și optimizarea necruțătoare? Înseamnă că accepți regulile jocului impuse de cel care n-are nici un interes ca tu să cîștigi.

Dacă tu, țară mică și cu resurse financiare și tehnologice limitate, vrei să faci un pic de cheag pe termen mediu și lung, nu uita că trebuie la un moment dat să ai curajul să impui regulile jocului economic în așa fel încît să-ți fie ție convenabile, nu celui care de-abia așteaptă să externalizeze profitul în paradisurile fiscale.

Pentru asta trebuie să adopți o filosofie de guerilla, o strategie economică de respingere a tarelui și avantajului celuilalt și de impunere a tarelui și avantajului tău.

Exact ce fac ungurii și polonezii acum.

Exact ceea ce cozile noastre de topor din România se străduie să împiedice. Toți români neaoși unul și unul. Cioloș și Iohannis și alți de-ăștia de te doare capul de cît de mult pot ține cu țara.

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada 

Deputatul Liviu Pleșoianu ia o atitudine fermă în problema exploatării petrolului şi gazelor din Marea Neagră: „E inacceptabil SĂ TRĂDĂM”

7 iul.

CER SI PAMANT ROMANESC

Fotografia de profil a lui Liviu Plesoianu

Proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore se află în dezbaterea comisiilor de specialitate, urmând să intre în plenul Camerei Deputaţilor care este for decizional în acest caz.

Proiectul figurează pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare extraordinare.

 

Liviu Pleșoianu : „E inacceptabil SĂ TRĂDĂM”

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a publicat un apel pe Facebook în care  explică situația resurselor de gaze naturale din Marea Neagră și raportul României cu Comisia Europeană și trece în revistă istoricul evenimentelor ce au dus la situația de față.

Iată textul deputatului Liviu Pleșoianu:

„Oameni buni, vă rog să distribuiți MASIV astfel încât toată România să afle!

În forma actuală a proiectului de lege (vedeți mai jos), suntem pe cale să oferim aproape gratis o resursă care va genera doar în prima fază cel puțin 70 de MILIARDE DE…

Vezi articolul original 1.929 de cuvinte mai mult

DEEPJACK,Mr.NU ft. CHRISTINA – DO WHAT YOU WANT!

7 iul.

PHIL COLLINS – IN THE AIR TONIGHT!

7 iul.

LANA DEL REY – SUMMERTIME SADNESS!

7 iul.

%d blogeri au apreciat: