CAZUL DATORIILOR.PAS CU PAS.VIORICA DANCILA VA NUMARA BANII LUI JOHANNIS!

21 iul.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, vineri seară, că săptămâna viitoare va avea o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă şi cu șeful ANAF, Ionuţ Mişa, pe tema datoriilor pentru imobilul din Sibiu pierdut în instanţă de familia preşedintelui Iohannis, „pentru a vedea care sunt pașii de urmat”.

Teodorovici a declarat că ANAF a trimis vineri o solicitare către Oficiul de Cadastru pentru ca imobilul din Sibiu care a aparținut familiei președintelui să fie intabulat.

„Deci astăzi (vineri- n.r.) adresa făcută de ANAF către Cartea Funciară nu a avut la bază un mandat de tipul celui solicitat ieri (joi-n.r.) de conducerea Fiscului. Haideți să clarificăm. Avem o chestiune foarte clară, un ministru și un șef de structură subordonat. Nu mai comentăm inutil. Dacă sunt ministru înseamnă că îmi asum un punct de vedere, o decizie. Nu pun preț pe ce spune direcția juridică dintr-o instituție subordonată. Asta este o analiză din acea parte a doua de care am aspus, pentru că trebuie să vedem pozițiile pe care le-au luat pe baza legii, de ce nu a făcut ANAF ce trebuie. Din momentul deciziei definitive a instanței, trebuie văzut cum au fost luate măsurile de șefii de direcții din ANAF”, a declarat Teodorovici, la Antena 3.

„Situația va fi discutată la nivelul prim-ministrului săptămâna viitoare pentru a vedea care sunt pașii de urmat. O să am o discuție directă, săptămâna viitoare, cu domnul președinte al ANAF pentru a vedea ce măsuri vor fi luate. Vreau să discut cu președintele ANAF și premierul situația aceasta pentru că nu vreau să las impresia că statul nu-și face treaba în anumite situații. Legea ne obligă să facem acest lucru și nu avem voie să lăsăm lucrurile așa, fără a ști care sunt motivele în spatele a ceea ce s-a întâmplat, cu toate etapele și momentele. Să vedem exact cine ce a scris. Ce părere a avut direcția juridică de la ANAF, pentru a ști care a fost situația. Poate cineva a avut interes de a nu aplica legea într-un anumit caz”, a completat Teodorovici.

Solicitat să comenteze dacă a existat vreo intenție de a returna banii din partea președintelui Klaus Iohannis, ministrul de Finanțe a răspuns: „Nu, absolut deloc. Poate dacă totuși ne urmărește să ceară ministerului de Finanțe un cont în care să vireze suma. Ar fi un exemplu pentru toți cei care îl urmăresc, ne urmăresc ca oameni politici. Zic că ar fi un exemplu de urmat”.

Eugen Teodorovici a mai spus că a cerut să afle câte astfel de situații de datornici mai sunt, pentru a vedea exact cum a acționat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și în cazurile celelalte.

„Am cerut astfel de situații pentru că au fost întrebări, oameni interesați. Bine nu ne apucăm acum să facem o listă a rușinii, dar să vedem care mai sunt astfel de situații și să vedem cum a acționat ANAF”, a declarat ministrul Finanțelor, vineri seară, la Antena 3.

Întrebat cât de departe va merge în cazul lui Iohannis și dacă îi va bloca conturile sau va pune sechestru pe casă, Teodorovici a precizat: „Din punctul meu de vedere, nu există cât de mult poate merge o structură a statului. Mergem cât spune legea, ca la orice alt contribuabil. E o obligație de a aplica legea, indiferent cine este persoana, că este președintele, că este coleg de partid. Da (vom merge până la a pune sechestru -n.r.), dacă asta prevede legea, categoric da, pentru că altfel se poate întoarce împotriva mea legea. Eu trebuie să aplic legea”.

Ministrul Finanţelor şi șeful ANAF s-au contrat în ultimele zile referitor la casa din Sibiu pierdută în instanţă de familia prezidențială. Eugen Teodorovici a anunțat inițial că aşteaptă, în scris, de la Ionuț Mișa motivul legal pentru care Fiscul nu a cerut la Cartea Funciară ca locuința să treacă în administrarea statului. Ionuţ Mişa a precizat că ANAF nu poate executa o creanţă dacă nu primeşte un titlu de la ministerul Finanţelor. Ulterior, Teodorovici anunța că Fiscul nu are nevoie de emiterea unui astfel de titlu de la minister pentru că nu este vorba de o creanță.

Potrivit lui Teodorovici, Iohannis trebuie să returneze statului peste 1,2 milioane de lei.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: