A VENIT SEZONUL LA REVOCARI SI LA INALTA CURTE!

24 iul.

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a reacționat, marți, la criticile ministrului Justiției Tudorel Toader în legătură cu afirmațiile sale referitoare la revocarea Codruței Kovesi și ale lui Liviu Dragnea legate de motivarea sentințelor, spunând că probabil a venit sezonul la revocări și la instanța supremă.

„Hai să fim sinceri şi să dăm lucrurile pe faţă. Probabil că şi dumneavoastră sunteţi conştienţi, nu numai eu, că a venit sezonul la revocări şi la ÎCCJ. Pentru că politicienii pot să o facă mai greu în ceea ce priveşte un judecător, s-a pus în mişcare, pur şi simplu, marea maşină a manipulării. Mi se impută faptul că am făcut presiuni asupra judecătorilor datorită împrejurării că i-am rugat în timpul vacanţei judecătoreşti să termine de redactat, de motivat hotărârile restante. Subliniez, hotărârile restante. De ce spun că este o manipulare? Dumneavoastră cunoaşteţi că în data de 1 martie a fost analizată în cadrul CSM candidatura fostului preşedinte al secţiei penale pentru a fi reînvestit în funcţie, iar unul dintre motivele pentru care CSM a respins această candidatură a fost şi faptul că nu a sesizat IJ pentru redactarea hotărârilor restante. Să înteleg de aici că CSM a făcut o presiune asupra judecătorilor”, a declarat Cristina Tarcea, marți dimineață, la sediul CSM.

Șefa instanței supreme a dat ca al doilea argument pentru solicitarea către judecătorii din subordine să redacteze motivările până la data de 1 septembrie faptul că și Inspecția Judiciară a cerut tuturor instanțelor din țară, inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, să prezinte situația hotărârilor restante.

„Cu două zile înainte de odiosul interviu, Inspecţia Judiciară a solicitat tuturor instanţelor din ţară, inclusiv ÎCCJ, să prezinte situaţia hotărârilor restante. Să înţeleg de aici că Inspecţia Judiciară a făcut presiuni asupra judecătorilor? Exact acelaşi lucru l-am făcut şi eu”, a completat Tarcea.

Întrebată dacă este o țintă pentru ministrul Justiției, Cristina Tarcea a răspuns ironic: „Nu cred că domnul ministru al Justiției se coboară până la nivelul meu. Sub nicio formă. (…) Nu pot eu să comentez cine cât înţelege şi cât poate să înţeleagă. Intenţia mea a fost una singură: să-mi exprim cu sinceritate crezul că întotdeauna elementul  politic, factorul politic, trebuie să se ţină cât mai departe de autoritatea judecătorească. Dacă asta înseamnă a face politică, ei, bine, fac politică”, a conchis președinta ÎCCJ.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: