
Guleiterul nazi Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Irlandei, Leo Varadkar, aflat în vizită oficială în România.
Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în opinia sa, este foarte riscant ca tările membre ale UE să se pregătească pentru scenariul unui Brexit dur, care nu este dorit nici de Marea Britanie şi nici de Uniunea Europeană.
„Se discută despre posibililitatea unui hard Brexit, dar nimeni nu-şi doreşte aşa ceva. Probabilitatea unui hard Brexit e foarte mică, pentru că ar însemnat că aceste discuţii devin mai complicate. Noi nu ne dorim acest scenariu, dar hard Brexitul, Brexitul fără înţelegere nu e dorit nici de către Marea Britanie, nici de UE 27. Mi s-ar părea riscant să ne pregătim pentru un hard Brexit de pe cum, dacă nu ni-l dorim. Noi ne pregătim pentru discuţii aprofundate pentru că a găsi soluţii pentru evitarea unui hard Brexit. Nu cred că se va ajunge la un Brexit fără înţelegere”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă comună cu premierul Irlandei, Leo Varadkar, la Palatul Cotroceni.
La rândul său, premierul irlandez, Leo Varadkar, a precizat că există riscul real al unui Brexit dur, dar că este optimist în privinţa ajungerii la un acord în luna octombrie.
„Cred că e un risc foarte real. Eu cred însă că putem ajunge să avem nişte acorduri. E o probabilitate foarte puternică să se ajungă la nişte acorduri în octombrie. Sunt multe lucruri care pot merge prost, dar negocierile ne dau un motiv în plus de a avea un acord , un tratat de ieşire”, a afirmat Leo Varadkar, premierul Irlandei.
Pe agenda discuţiilor figurează subiecte referitoare la relaţiile bilaterale, dar şi aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, respectiv viitorul Uniunii Europene, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, viitorul buget al UE şi gestionarea migraţiei, a informat luni Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, va fi abordat şi subiectul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, o temă de maxim interes pentru ambele părţi.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Iohannis va prezenta viziunea ţării noastre cu privire la viitorul Uniunii Europene, accentuând ideea de adâncire a integrării în cadrul acesteia şi de menţinere a unităţii statelor membre UE.
Totodată, preşedintele Iohannis va pleda pentru consolidarea relaţiilor bilaterale, pentru extinderea şi diversificarea cooperării dintre cele două state.
Oficialul irlandez urmează să se întâlnească marţi şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu premierul Viorica Dăncilă.
Comentarii recente