Arhiva | 10:25 am

CAT TUPEU DE NAZIST ARE FAMILIA FALS SI UZ DE FALS, KLAUS SI CARMEN JOHANNIS!

29 iul.

Image may contain: 2 people, text

Lui Iohannis i se rupe de România. Cere salariu de 5000 de euro și taxe mari pentru români.

Lui Santa Klaus de Sibiu i se cam rupe de români și de România. Odată văzut cu sacii în căruță, Iohannis începe să toace banii românilor, să se lăfăie în lux și să-și plimbe soția peste tot prin lume, evident pe spinarea și portofelul românilor.

Iohannis vrea pentru el salariu uriaș, privilegii și lux, iar pentru români taxe și biruri cât mai mari. Că așa e în democrație, președintele cu ștaif cu cheltuială mare se ține.

În 12 luni de stat la Cotroceni, stimabilul Președinte care prostea românii în campanie cu texte gen ”România lucrului bine făcut” și ”Fapte.Nu vorbe”, își urmărește doar propriul interes.

De când este președinte, Iohannis a reușit să-și pună în cap atât românii din țară cât și pe cei din Diaspora. A respins Codul Silvic la ”recomandarea” austriecilor pentru ca aceștia să poată toca în voie pădurile din România, a cheltuit două milioane de euro pe modernizarea Vilei Lac 3 în care urmează să se mute și mai nou își dorește taxe mari pentru români.

Dacă pentru el își dorește avion privat de 40 de milioane de euro, elicopter, private charter și limuzină blindată de 120.000 de euro, toate plătite de români, pentru cetățenii acestei țări, Iohannis își dorește doar taxe mari, cât mai mari. Iohannis a refuzat să promulge codul fiscal prin care TVA se reducea la 19%, dispărea taxa pe stâlp și supra acciza la carburanți.

În 12 luni, Iohannis a tocat peste 400,000 de euro pe deplasări în străinătate. Nu e săptămână să nu plece în deplasare cu Prima Doamnă. Ba la mare, ba la munte, ba la Sibiu, ba prin țările calde.

Aroganța lui Iohannis este în creștere de la o lună la alta. Stimabilul Președinte tace și face doar ce vrea el. Vorbește dacă are chef și cu cine are chef. Nu se consultă, blamează la fel ca și Băsescu,o laudă pe Kovesi și pe Livia Stanciu și își pune oamenii de încredere în funcții cheie. Adică îi reactivează pe băsiști.

Pe zi ce trece, Iohannis copiază tot mai mult comportamentul lui Băsescu. Respinge legi doar pentru a face jocurile PNL. Arată că are și el patalama caselor și vilelor cât mai luxoase și mai somptuoase.

Iohannis are chef doar de plimbări oficiale, să se simtă important, să se lăfăie în vilele lui Ceaușescu, să nu facă niciun fel de economie și să beneficieze de toate condițiile care i le poate oferi statul român.

În schimb, când vine vorba să se țină de cuvânt și să facă ce a promis în campanie, Iohannis se face că plouă și mai apoi dă vina pe Parlament. Și-a dat mâna cu DNA ca să-l curețe pe Ponta ca să-și poată instala un guvern al LUI. Așa cum a ales să se exprime. De parcă se află în Republica Federală Iohanistă în care el, Regele Neamț își numește Guvernul SĂU.

În realitate, Klaus Iohannis este doar un grandoman arogant și infatuat care habar nu are cu ce se mănâncă funcția de președinte de țară și că trebuie să nu fii opulent și sfidător la adresa propriului popor.

Klaus Iohannis, nu doar vorbește puțin și greu, se consultă în același sens. Deși la bază este profesor, fiind și inspector școlar în județul Sibiu, stimabilul Președinte s-a declarat ȘOCAT că elevii învață în școli care nu au avize sanitare.

Soluția găsită de Președinte la toate aceste neajunsuri din educație? Consultări cu toată lumea, dar timp de doi ani de zile, adică în ritm de melc.

Așadar, elevi, învățați liniștiți căci Santa Klaus se consultă doi ani de zile pentru tine.

Iohannis promulgă legi doar care ard la buzunar românul de rând.

Klaus Iohannis, îmbogățit peste noapte, cu banii din meditații la fizică, a fost prins cu banii la saltea, nedeclarați la Fisc. Mai exact, potrivit unei anchete, neamțul de la Sibiu a dosit de FISC, 115.000 de euro ca să nu plătească taxe și impozite. Pentru că acum e Președinte, autoritățile statului de drept au sistat ancheta până la finalizarea mandatului.

Prea dreptul și prea cinstitul Klaus Iohannis a fost prins cu mâța în sac. Președintele nu și-a declarat la Fisc suma de 115.000 de euro obținută din chiriile încasate de la cele șase case luate cu acte false.

Înainte de 2010, actualul președinte al României a declarat venituri din chirii mult mai mici. În prezent, Klaus Iohannis declară că el și soția sa obțin venituri anuale din chirii în valoare de 228.132 lei (aproximativ 50.500 de euro).

Această sumă se regăsește în declarația de avere pe care Iohannis a depus-o, la începutul lui 2015, la secretariatul Administrației Prezidențiale.

Aceeași sumă, fără măcar o abatere de 1 leu, a fost consemnată, monoton, în toate declarațiile de avere pe care Iohannis le-a depus la Primăria Sibiu în perioada 2010 – 2014.

Așadar stimabilul Președinte Iohannis nu s-a rezumat doar la a ”intermedia” adopții de copii român către canadieni și la meditații la fizivă, nedeclarate la Fisc, și mai apoi să își cumpere case cu acte false, a făcut și evaziune fiscală. Că deh, avea nevoie să strângă bani mulți că era sărac lipit pământului și avea mulți copii de crescut. Acum, lunar domnul Iohannis încasează de la românii care ”și-au luat țara înapoi”, 5000 de euro.

În primele luni de mandat, Iohannis a vizitat Germania, Franța, Spania, Serbia, Croația, Austria, Polonia și de două ori în Italia. La toate aceste vizite se adaugă și deplasările de las reuniunile Consiliului European la Bruxelles.

Iohannis vrea si avion personal, elicopter și o mașină de 120.000 de euro, S-Klasse. Mașina a fost achiziționată de SPP.

Și pentru că nu i-au mai ajuns banii de deplasări, Digi Mobil și Digi TV i-au sponsorizat deplasarea lui Iohannis din Spania.

Klaus Iohannis se opune introducerii pensiilor speciale pentru senatori și deputați. Președintele României a retrimis, în Parlament, pentru reexaminare prevederea din Statutului deputaţilor şi senatorilor referitoare la acordarea unei “indemnizaţii pentru limita de vârstă” actualilor şi foştilor parlamentari.

În ultima zi de premier interimar al României, Gabriel Oprea a anunțat că Guvernul a decis să tripleze salariile Președintelui României, premierului, șefei Înaltei Curți, șefului Senatului, șefului Camerei Deputaților dar și șefilor serviciilor secrete. Majorarea salariilor pentru cele 48 de categorii de demnitari a fost efectuată prin ordonanță de urgență.

Klaus Iohannis este bolnav de putere. După ce a spus că vrea Guvernul SĂU, nu al României, majoritate în Parlament, și după ce și-a pus omul la SRI, pe liberalul cu nume de neamț, Eduard Hellvig, acum, Santa Klaus vrea șef la SIE, tot un liberal vopsit prin procedeul băsismului, pe Mihai Răzvan Unguent.

Pas cu Pas, Klaus Iohannis reface camarila băsistă la cârma României, dovedind tot mai clar cine e tătucul lui.

Dacă Băsescu a fost de acord să ”împartă” serviciile secrete cu Opoziția, numindu-l în 2007 pe Mihai Răzvan Ungureanu de la Putere și pe George Maior de la Opoziție, Klaus Iohannis pune șefi la SIE și SRI doar din rândurile PNL. Dovedind astfel că își dorește să dețină toată puterea în România.

Atât de mult a căutat stimabilul și inegalabilul Klaus Iohannis, încât l-a găsit bun de SIE tot pe Mihai Răzvan Unguent, sluga lui Băsescu.

Mihai Răzvan Unguent cel care s-a făcut remarcat în perioada de 78 de zile cât a for prim ministru prin voia lui Băsescu, doar pentru că a cheltuit din bugetul statului român 10 miliarde de lei pe vită kobe, parfumuri și creme scumpe.

MRUnguent a jignit și românii care erau îngropați de nămeți, spunându-le că sunt nesimțiți că nu ies din casă să-și dea zăpada și așteaptă Armata.

Tot MRUnguent a grăit cuvinte grele spunând că în România educația NU este un drept și un cadou subvenționat.

După ce a bifat recordul de a fi avut cel mai scurt mandat de premier din istoria României, MRU s-a dus la PDL să lingă clanțele spunându-le membrilor portocalii: Fiți Ungurenii mei!!!

Și-a făcut partid prin cumpărarea ”Forța Civică” de la pușcăriașul Nati Meir. Și după ce a dat-o în gard la parlamentarele din 2012, a fuzionat repede cu PDL iar în 2014 a intrat din nou în PNL, prin ușa PDL, după ce Blaga și Antonescu au bătut palma pentru fuziune.

Și după ce și-au luat țara înapoi, băsiștii își iau și SIE înapoi. Astfel că Pas cu Pas, toți băsiștii cu greutate revin pe cai mari în România, prin binecuvântarea lui Santa Klaus!!!

Deși mimează o aparentă neutralitate politică și alt stil de președinte, Klaus Iohannis începe să-și dea arama pe față și să imite comportamentul și discursul fostului președinte Băsescu.

La fel ca și Băsescu, Santa Klaus atacă virulent, cu fiecare ocazie. Dă ordine și dispoziții Parlamentului, ce și cum să voteze. Spune că are încredere în instituțiile statului de drepți, gen Înalta Curte și DNA.

Și Băsescu spunea că vrea un Guvern al său și cerea anticipate. Adică are același discurs ca și Traian Băsescu.

Fostul șef al Serviciului Român de Informații, George Maior, a fost numit prin decret, de către Iohannis, în funcția de Ambasador al României în USA. Tot Iohannis l-a numit pe jurnalistul Emil Hurezeanu în funcția de Ambasador al României în Germania.

Pe 27 ianuarie 2015, George Maior a demisionat din funcția de director al Serviciului Român de Informații.

Iohannis a semnat 10 decrete de rechemare din funcția de ambasador și a semnat alte 14 decrete de numire în funcție.

Mihnea Motoc a fost rechemat de la UE și pus ambasador în locul lui Jinga, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În timp ce Ion Jinga a fost numit Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU

CAT TUPEU DE NAZIST SA AI SA STRIGII PENALIII CIND TU MAFIOT CRIMINAL ESTI PRIMUL PENAL AL TARII AI FURAT 2 CASE CU ACTE FALSE AI FACUT TRAFIC CU COPIII SI TE-AI INBOGATIT PRIN MOARTEA ACESTORA PENTRU CA ACEI COPII VINDUTI DE TINE NAZISTULE SINT MORTII CU TOTI PENTRU CA AU AJUNS LA MAFIA DE ORGANE, ASA AI SUSTINUT SI CONDUS O MAFIE STALINISTA SI SECURISTA SI ATI FABRICAT DOSARE POLITICE LA COMANDA ATI BAGAT OAMENI NEVINOVATI LA PUSCARIE PENTRU CA CUCUVEAUA TU SI LAZAR CU NEGULESCU IMPREUNA CU STATU MAFIOT PARALEL ATI DUS TARA ASTA DE RAPA.CAT O SA TE MAI RABDE ROMANIII STALINISTULEEEEE???CHIAR CREZI CA JAVRELE DE LA USR SI REZIST TE VOR SALVA??

MAGISTRATI DIN SERBIA AU RESPINS EXTRADAREA LUI SEBASITIAN GHITA CATRE MAFIA CRIMINALA SI MAFIOTA CARE ESTE DNA SI CONDUSA DE ONEA ZDREANTA SI GIRATA DE INSUSI IOHANIS CARE E CAPUL MAFIEI A STATULUI PARALEL.

NU AM CREZUT NICIODATA CA DUPA MOARTEA DICTATORULUI CEAUSESCU CA ROMANIA VA MAI FI CONDUSA DE UN MAFIOT CRIMINAL STALINIST , ACUMA 2 LUNI DE ZILE IOHANIS LAUDA CU INVERSUNARE PE MAFIOTII SECURISTII DIN DNA,NEAUZIND ABUZURILE MAFIOTILOR DE ONEA, NEGULESCU CARE ASCULTAU DE COMENZILE LUI KEOVESI, CE PRESEDINTE TE MAI POTI NUMII CIND SUSTII SI COMANZII SECURITATEA SI MAFIA CRIMINALA A ACESTEI TARI?? AI REUSIT SA II DEZBINI PE ROMANI IN 2 PARTI PROO TRADATORILOR DE TARA REZIST SI OAMENII CINSTITI CURATI SI CURAJOSI, PENTRU CA VIN VREMURI TULBURI PESTE NOI SI TREBUIE SA FIM UNITI, ALTFEL CEL PUTIN 4 MILIOANE DE ROMANII VOR MURI TOTU VA DEPINDE IN MARE DE NOI,. ROMANII CU DRAGOSTE DE TARA AR TREBUI SA STIE CA UN PRESEDINTE STRAIN NU VA FACE NICIODATA NIMIC BUN PENTRU TARA CARE NU ESTE A LUI EL NU ARE CUM SA IUBEASCA PE ROMANII PENTRU CA NU ARE SINGE DE ROMAN EL NU STIE DE AVRAM IANCU DE CUZA DE BAIAZID DE MIHAI VITEAZUL. TIMPUL TRECE SI MACELUL CEL MARE SE APROPIE CU PASI REPEZII DACA NU NE UNIM SI STAM CA UN STRAIN SA NE DEZBINE VA FI JAALE MARE SI MUULT SINGE VA CURGE.

GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS SAU GURA BATE FUNDUL!

29 iul.

Imagini pentru KLAUS WERNER IOHANNIS,ONEA,POZE

Inculparea fostului sef al DNA Ploiesti Lucian Onea reprezinta o lovitura devastatoare pentru Klaus Iohannis. In urma cu 5 luni, presedintele nu dadea doi bani pe dezvaluirile privind abuzurile “unitatii de elita” si acuza ca “niste penali fac o incercare disperata sa discrediteze DNA”. Acum, Onea si Negulescu sunt la un pas de trimiterea in judecata fix pe baza probelor puse la dispozitia PICCJ de “niste penali”. Recititi declaratiile lui Iohannis.

 

In 15 februarie 2018, proaspat intors din Tenerife in plin scandal provocat de inregistrarile prezentate de fostul deputat Vlad Cosma, in care erau dezvaluite metodele prin care se fabricau dosare la “unitatea de elita” DNA Ploiesti, protagonistii principali fiind procurorii Lucian Onea, zis Lucica, si Mircea Negulescu, zis “Portocala” sau “Zdreanta”, Klaus Iohannis soca o tara intreaga aratand ca nu este deloc interesat de subiect si deci de cei care au cazut victime ale abuzurilor acestui parchet. Mai mult, prin atitudinea sa, Iohannis le acorda un cec in alb celor doi procurori „paraditori”.

Astfel, la acel moment, intrebat fiind daca a citit stenogramele inregistrarilor privind falsurile care se faceau la DNA Ploiesti, Iohannis a raspuns ca “nu”, ca nici nu il intereseaza, si a acuzat un complot al penalilor: “Niste penali fac o incercare disperata sa atace si sa discrediteze Directia Nationala Anticoruptie si conducerea acestei directii. Dupa parerea mea, aceasta incercare este una jalnica si neconvingatoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoasteti, dar imi face placere sa o repet. Dupa parerea mea, Directia Nationala Anticoruptie si conducerea DNA fac o treaba foarte buna, iar acest atac, sau aceasta incercare de atac din partea unor penali, este de natura sa imi confirme ca DNA face o treaba buna”.

Ei bine, la cinci luni de la aceasta declaratie, miercuri 25 iulie 2018, procuroarea Elena Iordache de la Sectia de urmarire penala si criminalistica a PICCJ l-a inculpat  pe procurorul Lucian Onea pentru represiune nedreapta, cercetare abuziva si participatie improprie, sub forma complicitatii, la savarsirea infractiunii de inducere in eroare a organelor judiciare. De asemenea, procurorul Negulescu este urmarit penal.
Foarte important, inculparea lui Onea are loc in dosarul deschis ca urmare a plangerii penale formulate chiar de fostul deputat Vlad Cosma. Este vorba despre cazul “Serghei Petrus”, denuntatorul inventat de DNA pentru a-i executa pe Victor Ponta si Sebastian Ghita in dosarul “Toni Blair”, denuntator care in realitate era fostul deputat Vlad Cosma.

Practic, Inculparea lui Onea are loc fix in baza probelor pe care „niste penali” le-au pus la dispozitia PICCJ. Ceea ce reprezinta, in opinia noastra, o lovitura devastatoare pentru Iohannis. Asta intrucat inculparea lui Onea arata ca de fapt Iohannis i-a acordat credit unui “penal”, in speta Lucian Onea, si ca nu l-au interesat deloc dezvaluirile in baza carora fostul sef al DNA Ploiesti a fost inculpat, dezvaluiri pe care presedintele le-a luat in bataie de joc.

Iata comunicatul PICCJ privind inculparea procurorului Lucian Onea:

Avand in vedere solicitarile de informatii formulate de reprezentantii mass-media referitoare la activitatile desfasurate in ziua de 25 iulie 2018 in cauza care a facut obiectul comunicatului de presa din data de 24 mai 2018 (http://www.mpublic.ro/ro/content/c_24-05-2018-17-05), Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este abilitat sa comunice urmatoarele:

Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul Onea Lucian, sub aspectul savarsirii infractiunilor de participatie improprie, sub forma complicitatii, la savarsirea infractiunii de inducere in eroare a organelor judiciare, represiune nedreapta si cercetare abuziva.

In fapt, procurorii au retinut ca, in anul 2015, inculpatul Onea Lucian (procuror sef in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti) a participat la constrangerea unui martor (amenintandu-l in mod direct ca o va inculpa pe sora acestuia intr-o cauza penala) sa intocmeasca in fals o sesizare pe un alt nume si tabele/liste cu alegatori din Republica Moldova, documente din care sa rezulte ca alegatorii ar fi primit bani drept ‘mita electorala’. Documentele au fost expediate prin fax si posta din Chisinau la Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti.

Desi stia ca probele sunt ticluite in mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventiva a unui inculpat pentru infractiunea de coruperea alegatorilor, prezentand instantei drept probe, documentele ticluite.

Precizam ca in cauza nu au fost propuse sau dispuse masuri preventive.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este etapa procesului penal reglementata de Codul de procedura penala avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

Iata declaratiile lui Klaus Iohannis din 15 februarie 2018:

Buna seara! Avem – oare a cata oara? – un scandal in spatiul public si cred ca, de data aceasta, destul de multa lume se asteapta sa-mi expun opinia in aceasta chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la putine cuvinte. Niste penali fac o incercare disperata sa atace si sa discrediteze Directia Nationala Anticoruptie si conducerea acestei directii. Dupa parerea mea, aceasta incercare este una jalnica si neconvingatoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoasteti, dar imi face placere sa o repet. Dupa parerea mea, Directia Nationala Anticoruptie si conducerea DNA fac o treaba foarte buna, iar acest atac, sau aceasta incercare de atac din partea unor penali, este de natura sa imi confirme ca DNA face o treaba buna.

Jurnalist: Buna seara! V-ati exprimat in aceasta declaratie de presa folosind sintagma ‘niste penali’. As vrea sa va intreb foarte specific cum definiti dumneavoastra aceasta sintagma ‘niste penali’? Va referiti la persoane suspecte de anumite fapte penale? Va referiti la persoane urmarite penal? Va referiti la persoane inculpate sau la persoane condamnate definitiv? Pentru ca, potrivit Constitutiei si legilor in vigoare, toate beneficiaza de prezumtia de nevinovatie. si, in acest context, as vrea sa va intreb, cand, in perioada mandatului dumneavoastra, pentru ca potrivit Articolului 80, alin. 2 din Constitutie, spune ca ‘Presedintele Romaniei vegheaza la buna respectare a Constitutiei si a functionarii autoritatilor publice.’ As vrea sa va intreb, in ultimii 3 ani si 3 luni de cand sunteti Presedinte, cand v-ati exercitat acest rol de mediere, veghind la buna respectare a Constitutiei, in conditiile in care procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie s-a constatat ca a incalcat de doua ori doua decizii ale Curtii Constitutionale si cand v-ati exercitat rolul de mediator intre puterile statului, precum si intre stat si societate, cand vorbim de buna functionare a sistemului judiciar?

Klaus Iohannis: Asta a fost toata intrebarea? Sau mai e?

Jurnalist: Da, o intrebare din doua parti: cu penalii si cu rolul Presedintelui potrivit Constitutiei.

Klaus Iohannis: Da, asta cu penalii am explicat-o de suficiente ori, nu este cazul sa revin, iar in chestiunea cu medierea s-a atins un subiect foarte serios si care imi este foarte drag mie. De fiecare data cand apare o problema publica, desigur, m-am implicat in felul in care am inteles sa o fac la momentul respectiv sa fac medierea.

Jurnalist: Cum definiti dumneavoastra aceasta sintagma ‘niste penali’- inculpati, suspecti, urmariti penali sau persoane condamnate definitiv, pentru ca toate beneficiaza, domnule Presedinte, de prezumtia de nevinovatie?

Klaus Iohannis: Asa este. Multumesc!

Jurnalist: Referindu-ma in primul rand la intrebarea colegei mele, spuneati ca v-ati exercitat acest drept, de a media, in diverse ocazii in mandatul dumneavoastra, cum anume ati mediat in acest scandal din Justitie intre doamna Kövesi si cei intre care exista acest scandal, si daca dumneavoastra nu vedeti o problema reala in acest moment la Directia Nationala Anticoruptie dupa aparitia unor inregistrari extrem de grave, care arata legaturi intre procurori din DNA si penalii despre care faceti dumneavoastra vorbire in declaratia dumneavoastra? Si chiar daca ati spus de multe ori ca nu luati in serios acele inregistrari s-a dovedit ca cele referitoare la procurorul Negulescu, spre exemplu, erau reale, nu erau facaturi.

Klaus Iohannis: Justitia, dupa cum probabil va amintiti, se infaptuieste in sala de judecata. In aceasta situatie, nu ma va chema sa meditez intre DNA si persoane inculpate, nici nu este nevoie. in aceasta speta, judecatorii isi vor spune cuvantul, dupa care vom afla concluziile.

Jurnalist: Cu inregistrarile?

Klaus Iohannis: M-am exprimat destul de clar in prima parte.

Jurnalist: Cum vedeti finalizat acest scandal din jurul DNA?

Klaus Iohannis: Cum il vad finalizat? Se va finaliza singur, pentru ca dupa un timp, lucrurile vor merge mai departe. Nu stiu cate casete si cate ore de inregistrari o sa mai prezinte cei care le-au prezentat pana acum, dar nu conteaza. Acest film l-am mai vazut acum cred ca aproximativ un an de zile, tot asa cu un inculpat care a disparut si au inceput sa apara casete de inregistrari si alte lucruri. Eu cred ca aceste chestiuni trebuie lasate justitiei pentru clarificare.

Jurnalist: Domnule Presedinte, potrivit articolului 80, alineatul 2, din Constitutia Romaniei, care se numeste, specific, ‘Rolul Presedintelui’, adica rolul dumneavoastra, alineatul 2 spune ca trebuie sa va exercitati rolul de mediator atat intre puterile statului, cat si intre autoritati si societate. Societatea discuta de cateva saptamani despre niste lucruri petrecute in niste institutii de Parchet, si ma refer aici la Serviciul Teritorial Ploiesti al Directiei Nationale Anticoruptie, in care atat justitiabilii, nu penalii, cat si procurorii, discuta despre niste probe false, care ar trebui sa existe in dosarele penale. As vrea sa va intreb, pentru ca certificarea acestor probe false este facuta atat in ordonanta procurorilor DNA Ploiesti, cat si in incheierea instantelor de judecata, as vrea sa va intreb, ca mediator in societate, intre societate si puterea judecatoreasca, daca considerati ca buna functionare a justitiei, echilibrata, independenta, sta in prezentarea in instante de probe false, domnule Presedinte.

Klaus Iohannis: O intreb pe doamna Consilier de Stat Barsan daca mai sunt colege sau colegi jurnalisti care nu au pus acea intrebare, sa ii indrume spre microfon. Multumesc!

Jurnalist: Deci nu imi raspundeti la aceasta intrebare referitoare la probe false prezentate in instantele de judecata de catre procurori, domnule Presedinte? Adica acuzarea, reprezentantii statului roman pe care ii reprezentati si dumneavoastra?”.

SURSA: luju.ro/

PLANGERE PENALA IMPOTRIVA LUI MORAR,KOVESI SI HORODNICEANU!

29 iul.

Plângere penală împotriva foștilor șefi ai DNA, Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi, și a fostului șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, pentru ordinele ilegale prin care au dat zile de concediu procurorilor peste limita celor 35 prevăzute de lege.

Procurorul general Augustin Lazăr este acuzat că nu s-a sesizat în privința celor trei.  Florin Ghiulbenghian, președintele Fundației EurHONEST, este cel care a depus plângere penală la Parchetul General.

Ghiulbenghian arată în plângere că: „prin activitățile lor infracționale numiții nu au produs numai prejudicii însemnate bugetelor celor două instituții, dar au perturbat în mod grav activitatea de cercetare penală a acestora, fiind de notorietate numărul extrem de mic de rechizitorii întocmite anual de DNA, raportat la numărul de procurori”, potrivit Antena3. 

BEIZADEAUA FOSTULUI DIRECTOR BANCOREX SEBASTIAN BURDUJA PE URMELE PREMIERULUI VIORICA DANCILA!

29 iul.

De rîsul curcilor! În emisiunea lui Prelipceanu de la UM Digi24, Sebastian Burduja, beizadeaua fostului director al Bancorex, a fost invitat să comenteze gafa impardonabilă a Vioricăi Dăncilă, cînd a confundat Priștina cu Podgorița.

În doar un minut şi 20 de secunde, absolventul universităţilor Stanford şi Harvard a reuşit să se facă pur şi simplu de rîsul lumii.

Tocmai cînd o punea la zid pe Viorica Dăncilă pentru gafa comisă în timpul vizitei în Muntenegru, Sebastian Burduja a vrut să se dea mare, povestind cum, aflat şi el într-o vizită în Muntenegru, premierul i-ar fi mulţumit pentru sprijinul acordat de România în vederea aderării Muntenegrului la NATO!

După minute bune, Burdujan şi-a dat seama că bătuse cîmpii, căci a confundat Muntegru cu Macedonia, deci nu reţinuse nici măcar numele ţării pe care o vizitase! De fapt, beizadeaua care face eforturi teribile pentru a intra în politică habar nu avea că Muntenegru este deja membră NATO încă de anul trecut!

Emisiunea de la UM Digi24, care trebuie inclusă într-o antologie umoristică, poate fi văzută la adresa https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/reactie-psd-gafa-dancila-pristina-podgorita-969841, episodul lui Burdujan aflîndu-se între minutele 4:20-5:40. Pentru deliciul cititorilor noştri, iată transcrierea acestui fragment:

„- Cosmin Prelipceanu: Problema e că nu e o mică scăpare, e ceva foarte grav!

Sebastian Burdujan: Este, domnule Prelipceanu şi eu nici nu mai pot să rîd, pentru că umorul din punct de vedere umanizează (sic!) ceea ce se întîmplă în România şi să fii condus, să ai un guvern condus de un asemenea personaj este pur şi simplu tragic! Deci, chiar nu pot să rîd, chiar nu gust glumele legate de această doamnă. Eu cred că e şi o oportunitate foarte mare ratată, şi vă spun o poveste personală: am avut şansa să fiu invitat la summit-ul NATO ca bursier al Consiliului Atlantic, recent, unde, imediat după ce s-a extins invitaţia către Muntenegru să se alăture, să devină al 30-lea stat membru al alianţei, premierul muntenegrean a venit şi ne-a vorbit şi chiar am avut un schimb de replici cu dînsul şi îmi mulţumea pentru sprijinul pe care l-a regăsit în România pentru extinderea NATO către Muntenegru. Sigur, nu sub doamna Dăncilă, despre care dînsul nici nu auzise vreodată. Deci, să ai oportunitatea să vizitezi această ţară, după ce tocmai a fost primită cumva în clubul NATO, cu problemele pe care le are, cu denumirea la care, să recunoaştem, a fost un exemplu de civism pentru mine Muntenegru, să renunţi la o parte din identitatea ta, numele ţării… Nu, mă iertaţi, mă refer…

Cosmin Prelipceanu: Confundaţi cu Macedonia!

Sebastian Burduja: Confund cu Macedonia! Aşa este. Vedeţi, fac şi eu gafe!

Păi, ce facem, mă, nene, mă? Rîde ciob de oală spartă? Viorica Dăncilă măcar a confundat numele celor două oraşe, însă Sebastian Burduja a confundat numele ţărilor! Ba, după cum se vede, a crezut că premierul cu care a discutat la summit-ul NATO era Duško Marković, şeful guvernului din Muntenegru, deşi acesta era premierul Macedoniei, Zoran Zaev! Şi, bomboana pe colivă!, Burduja, beizadeaua, credea că Muntenegru a renunţat la numele ţării, deşi este vorba, evident, despre Macedonia, care are un vechi conflict cu Grecia pentru această denumire!

În mod normal, după acestă gafă de proporţii, Sebastian Burduja ar fi trebuit să plece din studiou cu capul plecat şi să nu mai apară niciodată în spaţiul public. Nu pentru că a făcut o gafă de acest fel, ci pentru că momentul s-a petrecut exact atunci cînd încerca s-o umilească pe Dăncilă chiar pentru o gafă asemănătoare, minunîndu-se că aceasta se află încă în funcţie.

Am înţeles că Burduja nu poate să rîdă de gafele Vioricăi Dăncilă. OK, dar de gafa lui monumentală poate să rîdă sau şi asta face parte tot din registrul tragic al umorului?

Mulţi dintre cititori se vor întreba, desigur: cine este acest Sebastian Burduja? O beizadea! Tăticul lui este Marinel Burduja, fostul director al Bancorex, banca pentru care românii plătesc şi acum o datorie uriaşă, acumulată din creditele unor „preferaţi” care nu le-au mai restituit niciodată!

Evident, după ce ne-a lăsat pe toţi în fundul gol, tăticul a avut grijă să-şi trimită odrasla la studii în America, la cele mai mari universităţi, aşa cum au făcut şi alţi îmbogăţiţi, precum Adriean Videanu sau Marian Vanghelie, în speranţa că se va întoarce cîndva în ţară, ne va scoate ochii cu diplomele obţinute şi ne va conduce şi el spre dezastru, la fel ca şi tăticuţul lui, urmînd, desigur, ca, la rîndul lui, să-şi trimită şi el copiii să studieze pe afară. Şi, tot aşa, să ne învîrtim mereu în cercul lor strîmt!

Sebi Burduja şi-a făcut chiar un partid, PACT, care s-a alăturat celor din #Rezist şi organizatorilor mitingului Diasporei din 10 august, aşa cum putem vedea în mesajul acesta ridicol, postat pe pagina partidului:

Cu alte cuvinte, beizadeaua aceasta care confundă Muntenegru cu Macedonia, deşi a absolvit cursurile unor universităţi de prestigiu cu banii tăticuţului său, care a falimentat una dintre marile bănci ale României, în loc să-şi urmeze cariera la vreo multinaţională, are ambiţia să intre în politică şi, eventual, să conducă ţara!

Fără să vreau, îmi vine în minte o vorbă a bunicii mele, care ne dojenea cînd vedea că ne luăm nasul la purtare: „mă, puţă, de ce nu-ţi bagi tu minţile în cap?” Oare nu se găseşte ci

Se va ajunge la o împărţire a Kosovo ?

29 iul.

CER SI PAMANT ROMANESC

Imagine similară

 Publicaţia  Gazeta Ekspres, din Pristina, capitala  Kosovo scrie, citand surse diplomatice anonime,  că Administrația Statelor Unite ar fi  dat lumină verde variantei împărțirii Republicii Kosovo şi că există posibilitatea ca preşedintele american Donald Trump să fi fost de acord cu aceasta soluţie la recenta sa întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, la  summitul de la Helsinki.

Conform informațiilor furnizate de acest ziar, administrația Trump ar fi fost de acord ca Kosovo să cedeze Serbiei regiunile nordice în schimbul recunoașterii independenței sale.

„Se știe că administrația Donald Trump are acelaşi punct de vedere ca și Rusia în ceea ce priveste împărțirea Kosovo”, se spune în document.

Această schimbare radicală în politica SUA a avut loc după demisia fostului consilier de securitate națională Herbert McMaster și după venirea în locul său a lui John Bolton, care, potrivit ziarului, este cunoscut pentru pozitia sa antikosovara, inca de pe vrema când era ambasador SUA la Organizația Națiunilor…

Vezi articolul original 1.038 de cuvinte mai mult

Comunicatul Academiei Române cu privire la identitatea și unitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și sudul Dunării. VIDEO

29 iul.

CER SI PAMANT ROMANESC

Imagini pentru sigla academiei romane

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, Academia Română își reafirmă punctul de vedere cu privire la identitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și din sudul Dunării.

Conform adevărului științific, poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân.

Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă. Dialectele românești – dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân – se întâlnesc într-un spațiu vast, din Maramureș și Carpații nordici în nord până în Epir și Tesalia în sud, din Istria, la Marea Adriatică în vest până la Marea Neagră și dincolo de Nistru în est. Vorbitorii lor sunt urmașii populației autohtone romanizate din Imperiul Roman de Răsărit.

Atestate în trecut pe un teritoriu unitar, în nordul și în sudul Dunării, dialectele românești s au izolat de-a lungul timpului, în urma pătrunderii slavilor în Peninsula Balcanică începând…

Vezi articolul original 360 de cuvinte mai mult

Istorie interzisă. VIDEO

29 iul.

CER SI PAMANT ROMANESC

În ziua de 23 august 1939, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică semnau pactul scelerat RIBBENTROP – MOLOTOV, prin care îşi împărţeau Europa…

Drept urmare, pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul Basarabiei, partea nordică a regiunii Bucovina și a ținutului Herța în termen de patru zile.

Uniunea Sovietica a motivat ca intrarea trupelor sale în provinciile estice ale României era determinată de nevoia „reunirii poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”:

 Ocuparea sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord (28 iunie-3 iulie 1940)

În perioada 1941 – 1944, teritoriile ocupate de URSS în 1940 au revenit sub controlul statului român, în timpul ofensivei trupelor germane şi române contra URSS.

La 23 august 1944, în momentul în care România a ieşit din războiul contra URSS, intrând oficial în alianţă cu aceasta…

Vezi articolul original 164 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: