Reacții după Referendum. Homosexuali sărutându-se în centrul Bucureștiului. Asociațiile LGBT cer legalizarea „de urgență” a parteneriatului civil și a „familiilor” formate din persoane de același sex

9 oct.

Lupul Dacic

Reacții după Referendum. Homosexuali sărutându-se în centrul Bucureștiului. Asociațiile LGBT cer legalizarea „de urgență” a parteneriatului civil și a „familiilor” formate din persoane de același sex

Referendumul pentru căsătorie nu va fi validat de Curtea Constituțională, care va constata că nu a fost îndeplinit criteriul cvorumului, respectiv de 30% din cetățenii cu drept de vot.

În ciuda faptului că peste 91% dintre cei care au participat la urne au votat pentru păstrarea definiției tradiționale a familiei, acest lucru nu a fost de ajuns, iar cei care se bucură sunt activiștii LGBT și cei care-i urmează.

Astfel, o fotografie devenită virală prezintă  doi homosexuali se sărută, luni dimineață, într-o stație de autobuz de pe Bulevardul Magheru, din București, un adevărat „kilometru zero” al Capitalei României. „De azi, nimic nu va mai fi la fel”, este comentariul autorului fotografiei, R.C.

Momentul favorabil a fost speculat de asociațiile care promovează homosexualitatea. Într-un comunicat emis de asociația Mozaiq, se precizează că statul român trebuie să recunoască legal și familiile formate din persoane de același sex și atrage atenția că statul…

Vezi articolul original 100 de cuvinte mai mult

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: