Arhiva | 12:28 pm

KLAUS JOHANNIS VA PARTICIPA PE 23 OCTOMBRIE ,LA STRASBOURG,LA O DEZBATERE :”VIITORUL EUROPEI!”

10 oct.

Klaus Iohannis va participa la o dezbatere privind Viitorul Europei, potrivit agendei provizorii a legislativului european postată pe site-ul instituţiei. 

Klaus Iohannis, la ONU

Gauleiterul nazi, Klaus Iohannis, va participa marţi, 23 octombrie, la sediul din Strasbourg al Parlamentului European, la o dezbatere privind Viitorul Europei, potrivit agendei provizorii a legislativului european postată pe site-ul instituţiei. 

Intervenţia preşedintelui român la această dezbatere se înscrie în seria evenimentelor de acest gen organizate între şefii de stat sau de guvern şi eurodeputaţi, privind viitorul Uniunii Europene. La aceste dezbateri au participat, între alţii, premierii irlandez Leo Varadkar (17 ianuarie), croat Andrej Plenkovic (6 februarie), portughez Antonio Costa (14 martie), precum şi preşedintele francez Emmanuel Macron (17 aprilie). 

GAULEITERUL NAZI KLAUS WERNER JOHANNIS STRIVIT DUPA DECLARATIILE IPOCRITE:”TU AI DISTRUS PACEA SOCIALA SI INTREAGA ROMANIE!”

10 oct.

„Klaus Johannis a distrus pacea sociala si intreaga Romanie”, o afirma fara menajamente avocatul Aurelian Pavelescu. Reactia avocatului vine dupa ce marti presedintele face in mod ipocrit apel la pace si iubire. Pavelescu considera ca Iohannis este cel care a distrus Referendumul deoarece nu si-a exercitat atributiunile.

„Referendumul pentru definirea casatoriei a fost un TEST ISTORIC pentru intreaga societate romaneasca: partide, biserici, societate civila si institutii. Nimeni nu a scapat de acest test, prin ceea ce a facut sau prin ce nu a facut. Referendumul a fost o radiografie pentru toti cei care pot si trebuie sa inteleaga. Analiza e simpla si clara:

In fata acestei realitati s-a declansat UN MECANISM DE CONTROL SI SUPUNERE, o adevarata conspiratie, pentru ca referendumul sa nu poata fi validat prin BOICOT, neindeplinirea cvorumului. Indiferent de procentul celor care urmau sa spuna DA sau NU. Rezultatul s-a vazut: dintre cei prezenti aproximativ 90% au votat DA si 10% NU, exact cum dadusera sondajele. Dar cvorumul nu a fost indeplinit.

1) Presedintele a refuzat sa-si indeplineasca rolul constitutional de mediator, pozitionandu-se in partizan al gruparii de 10%.

2) Intregul sistem de manipulare, operationalizat prin tehnici de inducere in eroare, politizare, diseminare a neincrederii si urii, intimidare si paralizare – format din sute de ONG-uri, trusturi media, lideri de opinie, lobbyuri interne si externe, A FOST MOBILIZAT PLENAR.

3) Din acest plan au facut parte mesajele ca, de fapt, la referendum se voteaza amnistia sau gratierea lui Dragnea si PSD; ca Romania va fi scoasa din Europa; ca Bisericile si credinciosii sunt retrograde si, de fapt fac jocul Rusiei etc. Toate temele de manipulare care functionau oricum in piata.

4) De asemenea, nu intamplator, a fost declansat mecanismul de conditionare externa: este dincolo de dubiu ca Presedintele Iohannis a pus in miscare institutiile UE, prin vocea lui Timmermans sau Juncker, dar si liderii ALDE european sau Partidului Socialistilor Europeni (partide anti-casatorie intre barbat si femeie), acestea INTERZICAND partidelor de guvernare, PSD si ALDE, dar si PNL, sa faca campanie electorala, ceea ce a paralizat in buna masura societatea, pentru ca partidele fac parte tot din societate!

In aceasta campanie de dezbinare, manipulare, intimidare si blocaj, singurii actori care au ramas activi au fost Bisericile crestine. Mai putin UNA: BISERICA EVANGHELICA, DIN CARE FACE PARTE KLAUS IOHANNIS – extrem de semnificativ. Si, da, a urmat MACELUL!

CEA MAI IMPORTANTA VICTIMA: BISERICA ORTODOXA ROMANA! Biserica vazuta cu dispret si chiar ura in lumea occidentala, perceputa ca o frana, o piedica impotriva raspandirii multiculturalismului si al consumismului globaliste. Practic, BOR a cazut intr-o imensa capcana: sa se confrunte SINGURA – alaturi, desigur cu CELELALTE CULTE, dar care nu au potentialul BOR – cu uriasa RETEA CONDUSA FORMAL SI INFORMAL DE KLAUS IOHANNIS!

Si, iata, BOR NU a putut sa faca fata! Si nu doar pentru ca RETEAUA a fost coplesitoare, ci si pentru ca BOR trece ea insasi printr-o criza de credibilitate in fata romanilor. Aceasta criza fiind cauzata atat din motive interne BOR, dar si a atacurilor la care a fost supusa sistematic in ultimele decenii.

Aici, o singura concluzie: REGIA ACESTUI ESEC AL REFERENDUMULUI A FOST FACUTA DE KLAUS IOHANNIS:, a explicat Aurelian Pavelescu.

SCANDAL IN DIRECT INTRE MIHAI GADEA SI DANIEL GHEORGHE UN FOST PEDELIST OBRAZNIC ,DEVENIT MEMBRU AL NOULUI PNDL!

10 oct.

Realizatorul Mihai Gâdea și deputatul PNDL Daniel Gheorghe s-au contrat puternic în direct, în emisiunea ”Sinteza Zilei”. 

Iată schimbul exploziv de replici:

Mihai Gâdea: Spuneţi-mi, vă rog, dacă prin PNDL, din cei din vechiul PDL, aţi observat, zilele astea, că unii sunt aşa cu mâinile transpirate.

Daniel Gheorghe: Nu am observat nimic. Am urmărit şi eu serialul cu Elena Udrea. Îmi aminteşte de nişte documentare de pe Discovery şi National Geographic. Nu cred că Elena Udrea mai reprezintă un subiect de mare atenţie. Ea ţine mai mult de monden, scandal.

Mihai Gâdea: Eu zic că reprezintă. Dumneavoastră sunteţi fost PDL-ist?

Daniel Gheorghe: Nu, eu sunt Partidul Naţional Democrat Liberal şi nu am nicio simpatie pentru Elena Udrea. Dumneavoastră o promovaţi pe Elena Udrea, prin aceasta mediatizare.

Mihai Gâdea: Mă suprindeți masiv. V-am urmărit la chestiunea cu referendumul şi v-am admirat poziţia. Acum, însă, constat că vorbiţi ca Berceanu, băieţii ăştia

Daniel Gheorghe: Berceanu nu mai este în politică. Cred că mă confundaţi.

Mihai Gâdea: Păi, tocmai asta spun, că vă confund.

Daniel Gheorghe: Aici şi cu referendumul… Cu formarea dumneavoastră teologică, ar fi trebuit să îndemnaţi lumea să voteze.

Mihai Gâdea: Dumneavoastră îmi spuneţi mie tot ce ar trebui să fac. Să vă spun dumneavostră ce trebuie să faceți pentru că noi vă plătim pe dumneavoastră. Să vă spun ceva important…. Dacă puteţi să ascultaţi sau tupeul de la PDL a intrat şi în dumneavoastră?

Partidul Democrat a intrat în PNL, iar finanţările făcute de Elena Udrea, Cocoș sunt de inters public. Aceste lucrui trebuie ştiute iar cei care le-au comis să răspundă. Dumneavoastră faceţi vreun demers ca toată povestea cu anticorupția să aibă un sens real, nu doar să băgaţi adversarii la puşcărie?

Daniel Gheorghe: Cred că mă confundaţi. Aici e rolul procuraturii.

Mihai Gâdea: Este în regulă. Credeam că sunteţi un om de bun-simţ, dar v-am confundat.

MINISTRUL JUSTITIEI INTALNIRE,MIERCURI,LA SEDIUL PARCHETULUI DE PE LANGA ICCJ,CU TOTI PROCURORII CARE DETIN FUNCTII DE CONDUCERE IN PARCHETELE DIN ROMANIA!

10 oct.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, urmează să se întâlnească, miercuri, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu toţi procurorii care deţin funcţii de conducere în parchetele din România.

IN COALITIA PSD-ALDE SE REIAU DISCUTIILE TENSIONATE PRIVIND LEGEA OFFSHORE!

10 oct.

Se reiau dezbaterile pe legea offshore. Așa cum a cerut Călin Popescu Tăriceanu: de la zero. Astăzi, liderii grupurilor parlamentare se întâlnesc cu reprezentanții companiilor interesate să investească în Marea Neagră. Este vorba despre o lege care a generat mari dispute între PSD și ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a cerut anterior reuniunea comisiei de industrii de la Camera Deputaților pentru reluarea discuțiilor pe tema legii offshore, menționând că Ministerul Finanțelor trebuie să facă mai multe calcule pentru a se vota forma finală a legii.

Liderul PNL și șeful ALDE au aceeași viziune în ceea ce privește modificare Legii offshore:mai putini bani pentru statul roman.

„Cred ca in pofida imposibilitatii fizice a domnului președinte Iancu de a participa, comisia ar trebui sa se intruneasca si sa existe un schimb de pareri intre toate partidele din Parlament pentru a cantari optiunile pe care le avem la indemana, care trebuie sa acopere un spectru larg, pornind de la interesul nostru de a avea venituri la buget mari de pe urma exploatarii gazelor până la securitate energetica a Romaniei si regional, acest aspect fiind un obiectiv din parteneriat strategic cu SUA.

IN PIATA VICTORIEI .MITING AL PENSIONARILOR LA ORELE 11,00!

10 oct.

 

Guvernul se întruneste în sedinţă, miercuri, de la ora 15.00, iar pe ordinea de zi va figura si proiectul legii pensiilor, potrivit ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici. De la ora 11.00, în Piaţa Victoriei este programat un protest al pensionarilor, nemulţumiţi că pensiile nu vor mai fi corelate cu salariul mediu brut pe economie.

SE STRANGE LATUL IN JURUL LUI BASESCU.DUPA ARESTAREA ELENEI UDREA VINE ALTA NENOROCIRE!

10 oct.

Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, s-a prezentat miercuri dimineață la sediul DNA. Acesta a venit însoțit de avocatul său și nu a dorit să facă declarații, potrivit stiripesurse.ro.

DANIEL DRAGOMIR ,MERGE MIERCURI IN PARLAMENTUL EUROPEAN,UNDE VA AVEA LOC O DEZBATERE PRIVIND REFORMA JUSTITIEI DIN ROMANIA!

10 oct.

În cadrul Parlamentului European, miercuri, va avea loc o dezbatere privind reforma justiţiei din România, la care vor participa fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, consultantul politic american David Clark şi editorul EU Today Gary Cartwright.

Deputatul Norica Nicolai (ALDE) va modera dezbaterea din Parlamentul European care va avea ca temă reforma justiţiei din România. Discuţia va începe la ora 15:00 (ora din Bruxelles), şi vor lua cuvântul Daniel Dragomir, David Clark şi Gary Cartwright.

„Am informat liderii Europei pe toate căile posibile. De data aceasta trebuie să mergem mai departe şi să arătăm că toate aceste lucruri pe care Uniunea Europeană le-ar dori acum ascunse sub preş s-au petrecut sub privirea dumneavoastră. În timp ce domnul Juncker, Frans Timmermans, Manfred Werner şi alţii ne atrăgeau atenţia că România se află la coada Europei, abuzuri inimaginabile pentru orice naţiune europeană se petreceau în România”, a scris fostul ofiţer SRI pe site-ul său.

LIVIU DRAGNEA , MASURA DE ULTIMA ORA !

10 oct.

 

Liviu Dragnea încearcă să-şi scoată averea de sub sechestrul impus de DNA în dosarul TelDrum. Liderul PSD a contestat măsura procurorilor la Înalta Curte, iar miercuri magistraţii ar putea lua o decizie. Este pentru a doua oară când liderul PSD reclamă măsurile asiguratorii din acest caz. Prima cerere a fost respinsă la sfârşitul anului trecut.

Suma care este în joc este una foarte mare: 127,5 milioane de lei este sechestrul pus inclusiv pe bunuri de procurorii DNA. E vorba de un sechestru pe imobile, terenuri, două autoturisme și pe conturile lui Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea nu este singurul din dosar vizat de o asemenea măsură. Sechestru a fost instituit și în cazul altor patru persoane, apropiați și interpuși, spuneau procurorii la vremea respectivă.

Procurorii spun că TelDrum, controlată prin interpuşi chiar de Liviu Dragnea, ar fi beneficiat ilegal de numeroase contracte din bani publici şi europeni. 30 de milioane de lei şi 20 de milioane de euro ar fi prejudiciul produs statutului român şi Uniunii Europene.

ANAL-ISTUL BASISTO-JOHANNIST,ALEX COITA S-A DECLARAT MANDRU DE REZULTATUL REFERENDUMULUI!

10 oct.

Analistul Alex Coita s-a declarat mandru de rezultatul de la Referendum. El considera ca este foarte bine ca Romania nu urmeaza un curent pe care îl întâlnim deja în statele din vecinătatea noastră.

„Cred profund în importanța drepturilor individuale, așa cum cred în importanța familiei. Familia e o temă fundamentală de discuție, și România are nevoie de această discuție.

Poate ar fi fost mai bine însă ca această discuție să înceapă de la cultivarea respectului în cuplu, nevoia de a împărți mai echitabil imperativul unei vieți profesionale pentru ambii parteneri, practici sănătoase de a evita ingerințe toxice între soți, familiile monoparentale, copiii lăsați acasă de părinții plecați la muncă, problema abuzului de alcool și efectele colaterale, îndeosebi violența domestică.

Drepturile minorităților sexuale constituie o temă de actualitate, însă nu cred că în România exista o nevoie stringentă de a supune acest subiect unui Referendum. Nici într-un sens, nici în celălalt. Așa cum este inutil să combați o problemă care nu există, la fel este prematur să expui o societate conservatoare unei propuneri care abia acum capătă tracțiune în societăți cu o lungă tradiție a mișcărilor progresiste.

Un articol publicat de Eminescu, actual şi în zilele noastre: „România e prada minciunii disciplinate”

10 oct.

CER SI PAMANT ROMANESC

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale – apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea,Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.(
Manega Miron)

România e prada minciunii disciplinate

 

Unul din relele culturii în străinătate și mai ales a acelei culturi care în doi sau trei ani, adesea în mai puțin, galopează prin facultatea juridică, este că tinerii iau în mod absolut ceea ce li s-a predat în…

Vezi articolul original 891 de cuvinte mai mult

Un articol publicat de Eminescu, actual şi în zilele noastre: „România e prada minciunii disciplinate”

10 oct.

CER SI PAMANT ROMANESC

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale – apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea,Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum.(
Manega Miron)

România e prada minciunii disciplinate

 

Unul din relele culturii în străinătate și mai ales a acelei culturi care în doi sau trei ani, adesea în mai puțin, galopează prin facultatea juridică, este că tinerii iau în mod absolut ceea ce li s-a predat în…

Vezi articolul original 891 de cuvinte mai mult

Mărturii despre discuţiile privind semnarea Armistiţiului cu URSS de către România în septembrie 1944

10 oct.

CER SI PAMANT ROMANESC

Imagini pentru Semnarea armistiţiului cu URSS în 1944 photos

Ruşii nu au semnat Armistiţiul decât atunci când au fost stăpâni pe tot teritoriul României !

Lovitura de palat de la 23 august 1944 a fost primul pas facut de ţara noastra în încercarea de a se alatura Aliatilor împotriva lui Hitler si în speranta refacerii frontierelor.Schimbarea direcţiei a fost parafată de Armistitiul încheiat la Moscova în septembrie 1944. 

Deşi ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov îi anunţase deja pe diplomaţii britanici şi americani de la Moscova că este gata să negocieze cu partea română, armistiţiul s-a semnat abia la 12 septembrie.

Între timp, armata sovietică trata România ca stat inamic: jafuri, violenţe şi peste 200.000 de militari români luaţi prizonieri.„S-a semnat foarte târziu. Ruşii nu au semnat decât când au fost stăpâni pe tot teritoriul. Ne-au infiltrat trupele ruseşti pe tot teritoriul. Când au fost siguri că armata română va trece de partea lor… atunci au semnat armistiţiul.

A…

Vezi articolul original 1.069 de cuvinte mai mult

Asymetria — Antiacvarium – Cetăţeanul român Dima Petrică, acuză !

10 oct.

CER SI PAMANT ROMANESC

Eu, DIMA PETRICA, cetăţean român, vă acuz pe voi politicienii ce aţi condus România în ultimii 25 ani de următoarele…”

Guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au jefuit, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti.

Drept urmare, aproape jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa…etc.
Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii…
În anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi.
Unde au dispărut aceste sume???
Eu, Cms. sef(r si rtg) DIMA PETRICA, cetăţean român, vă acuz pe voi politicienii ce aţi condus România în ultimii 25 ani de…

Vezi articolul original 1.053 de cuvinte mai mult

9 octombrie 1621 – Polonia restituie Moldovei ţinutul şi cetatea Hotinului

10 oct.

CER SI PAMANT ROMANESC

Sultanul Osman II Paşa (1618-1622)Radu Mihnea, domn al Valahiei, participant la Războiul Otomano-Polon (1621)

Marele Hatman al Poloniei, Jan Karol Chodkiewicz (n.1560 – d.24 sept. 1621)

Sultanul Osman II Paşa (1618-1622)

Radu Mihnea, domn al Valahiei, participant la Războiul Otomano-Polon (1621)

Spre sfîrşitul secolului XVI, Moldova era integrată în sistemul politic al Republicii Nobiliare Polone. Intervenţiile militare polone aduc la domnia Moldovei pe Ieremia Movilă (1595-1606), instaurînd dinastia Movileştilor, care nu avea legături de sânge cu vechea dinastie care a stăpânit această ţară.  

În Moldova a urmat o perioadă de instabilitate şi dese schimbări de domnii în urma  intervenţiilor Otomanilor şi Poloniei.

În acelaşi timp, relaţiile dintre Poartă şi Polonia s-au deteriorat, iar neînţelegere s-au înteţit şi datorită atacurilor frecvente ale cazacilor zaporojeni şi tătarilor.

În urma unei expediţii otomane împotriva cazacilor, în fruntea căreia s-a aflat Iskander Paşa, s-a  încheiat Pacea de la Jarucha (Busza) 1917, prin care urma să fie sistată ingerinţa militară poloneză în arealul dunăreano-pontic.

Poarta s-a pregătit să atace…

Vezi articolul original 534 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: