Leul si conditia umana ( povestioara)

14 oct.

Lupul Dacic

Lion

Un leu a fost prins şi dus într-o grădină zoologică. Spre uimirea lui, el a găsit aici alţi lei, care trăiseră întreaga viaţă în captivitate, căci s-au născut în grădina zoologică. În scurt timp, el s-a familiarizat cu viaţa socială a leilor din captivitate, care erau împărţiţi în grupuri. Un astfel de grup era alcătuit din lei cărora le plăcea să socializeze. Un altul era preocupat de showbiz. Altul îşi stabilise obiective culturale, urmărind să păstreze obiceiurile, tradiţiile şi istoria perioadei când leii erau liberi. Mai existau şi câteva grupuri religioase, alcătuite din lei care cântau despre o junglă viitoare în care nu vor mai exista zăbrele. Un alt grup era alcătuit din lei cu preocupări literare şi artistice. În sfârşit, exista şi un grup de lei revoluţionari, care nu făceau altceva decât să comploteze împotriva celor care îi ţineau în captivitate sau împotriva altor grupuri de lei. Din…

Vezi articolul original 205 cuvinte mai mult

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: