CU TARA LA RMN!

22 nov.

N-am sa scriu astăzi despre Centenar, că mi-ar părea tare nepotrivit. Doar granițele ne-au rămas, că noi nu mai suntem…Nici alea cum erau cândva, iar eu oricum n-o să mă apuc să serbez niște dungi.

O sa scriu, în schimb, pe scurt, despre motive. De ce ne merge rău?
Păi, să începem. Centuri de siguranță? Lăsați…

Ne merge rău fiindcă iubim răul. Facem rău, uneori prin a nu face bine, chiar dacă ne-ar fi la îndemână să ajutăm. Credem că binele nostru e atunci când tuturor celorlalți le merge mai rău și că răul nostru e când altora le merge mai bine. Sau,

Doamne ferește, prea bine!

Vrem ca vecinul să moară, fiică-sa să rămână proastă, fără liceu terminat și săracă.

Vrem ca doar mașina noastră să aibă cauciucuri de iarnă, să fim primii la semafor, de unde să plecăm tot primii, în trombă, deși nu ne așteaptă nimeni, nicăieri.

Vrem să îi scuipăm pe ăia care refuză să creadă că i-am bătut pe turci săptămânal, după care ne bârfim neamul și locul până adormim, epuizați.

Enescu e cel mai mare, deși nu l-am ascultat. Și Brâncuși, deși habar n-avem ce-o fi sculptat, iar dacă vreun italian ne contrazice ne apucăm să-l înjurăm, fără să știm cine-i Michelangelo, ăla, pe care îl tot invocă obsesiv. Idiotu’ naibii…

Că veni vorba de Enescu, bine că e mort. Sigur îl băga vreo analfabetă la pârnaie, dacă mai trăia. Nu trebuia ca tuta târgului să-și consume psihozele, să se simtă împlinită, confirmată, puternică? Îl scăpa faima ori contribuția la binele neamului? Sigur? Mă rog, Gică Popescu ar spune că nu…

Ne învârtoșăm precum curcanii când mințim și ni se spune că mințim.

Ne întrecem în aparențe și niciodată în substanță. Ai ceas mic și nu-i de aur? Ești prost. Ce dacă ești academician?

Suntem mereu gata să spunem, dar niciodată gata să ascultăm. Vorbim de-a valma, unii peste alții, ca și cum dreptatea e la ăla care urlă mai tare. Știm tot.

Și trebuie să umilim: “-Să vezi ce a făcut fii-mea…E studentă, dragă. Cum, și a ta? Da, da’ a mea e la psihologie, la București. Aaa, a ta stă la cămin? Ce, n-a mai mers firma, nu? A mea stă în Primăverii, la prietenul ei. Tac-su e ăla cu mall-ul…

Hai, te las. Mă duc la unghii…”

În rest, lașități, infatuare, țepe, fugă de răspundere, comportament isteric, negarea oricărei evidențe, partizanate tâmpite, lipsite de orice logică, mai ales atunci când ții cu niște cretini împotriva altor cretini, în loc să îți treacă prin minte gândul simplu de a căuta să te ajuți cu unii sănătoși la cap. Totul e cu ceartă, personal, înțepat.

Vecinii, instituțiile sau cunoștințele se străduiesc să nu îți iasă. Nu și-ar ierta-o dacă ți-ar ieși.

Ne văităm și abuzăm de reflexiv. Vrem “să se facă”. Nu noi, că noi nu facem, nu punem mâna, nu ne aplecăm. Să se aplece altu’, iar noi să facem mișto de el.

Și miștoul…Câtă lașitate e în miștoul ăla…Cum altfel poți să-i spui unuia că-i prost, fără să riști s-o iei în freză? Doar nu vrei să-i spui direct, ca un englez? A, și ăia-s proști, englezii, că știi tu de la un văr. Mai dă-i dracu’, aia-i mâncare? Bere caldă? Ce cretini…

Și peste toate a reapărut fascismul. Avem hoarde de băieți și fete care-s gata de orice. Nesiguri pe ei și timizi, în viața de zi cu zi, cu spume la gură atunci când găsesc un fel de cauză care să-i scoată din mizeria vieții lor neîmplinite.

E grav ce se întâmplă cu țara. Nici oamenii buni – câți or mai fi – nu vor să mai facă ceva pentru ea. Se simt năpădiți, inutili și desincronizați. Tupeiștii, idioții, torționarii și hoții sunt vârful maldărului de rahat. Dar știți de când se întâmplă asta? De vreo sută de ani.

Păi…

Da.

Imi piere optimismul.

De o viață fac lucruri, pentru mine, pentru ceilalți, pentru mine și ceilalți.

România m-a stors.

M-a stors ca pe o lămâie. Mi s-a opus de fiecare dată, orice aș fi vrut să fac pentru ea. M-a otrăvit, m-a dat afară, m-a îngropat.

O singură dată mi-a salvat pe cineva, iar asta a spălat tot.

Salvarea aia mă mai ține…

Dar nu ce mă ține pe mine e important. Sunt doar un om.

Important e dacă mai e ceva ce o poate tine pe ea, că poza arată tare prost.

O vrea să mai stea în picioare?

Mie îmi pare că nu.

Autor: Catalin Beciu

Sursa: Catalin Beciu Facebook

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: