Arhiva | 1:34 am

KLAUS JOHANNIS SI-A DEVANSAT CU DOUA ZILE INAINTE VIZITA IN FRANTA,PENTRU CA PE 28 NOIEMBRIE SA FIE PREZENT LA SEDINTA SOLEMNA A PARLAMENTUL REUNIT CU OCAZIA CENTENARULUI MARIIUNIRI!

24 nov.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a devansat vizita oficială în Franţa pentru luni şi marţi astfel încât să poată participa miercuri la şedinţa solemnă a Parlamentului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri.

„Având în vedere faptul că miercuri, 28 noiembrie, va avea loc şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, preşedintele României şi-a modificat programului vizitei oficiale pe care urmează să o efectueze în Republica Franceză cu prilejul inaugurării Sezonului România-Franţa. Vizita, programată iniţial pentru perioada 27-28 noiembrie, va avea loc în perioada 26-27 noiembrie”, a precizat, vineri, Administraţia Prezidenţială pentru Agerpres.

Miercuri, Administraţia Prezidenţială a anunţat că şeful statului va efectua, pe 27 şi 28 noiembrie, o vizită oficială în Republica Franceză, cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franţa, care vizează zece ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, precum şi celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Ședința de miercuri a Parlamentului constituie prima ocazie de întâlnire a președintelui Klaus Iohannis cu liderii PSD și ALDE, care conduc și cele două Camere.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a primit, la interval de două zile, a doua propunere de remaniere guvernmentală și a precizat că în acestă săptămână nu va exista nicio schimbare de miniştri şi că a doua remaniere va fi discutată cel mai devreme în prima săptămână după sărbătorirea Centenarului.

DECIZIA CARE DESCHIDE CUTIA PANDOREI IN JUSTITIE:” TOATE DOSARELE VOR FI AMANATE!”

24 nov.

UPDATE.  Curtea de Apel București (CAB) i-a dat vineri câștig de cauză lui Liviu Dragnea în privința plângerii pe care acesta a făcut-o împotriva modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit componența completurilor de 5 judecători. De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis şi sesizarea CCR privind tragerea la sorţi a completurilor.

Astfel, CAB a admis cererea liderului PSD și a suspendat hotărârea Înaltei Curți din 8 noiembrie prin care a fost stabilită noua componență a C5 – urilor prin tragere la sorți.  Hotărârea Colegiului de conducere al ICCJ prin care a fost organizată, la începutul lunii noiembrie, o nouă tragere la sorţi a Completurilor de 5 judecători, a fost suspendată decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis cererea formulată de Liviu Dragnea, prin avocata Flavia Teodosiu, şi a a anulat hotărârea 137 din data de 8 noiembrie 2018. Decizia nu este definitivă, însă până la o soluţie finală, executarea hotărârii este suspendată.

„Anulează Hotărârea nr. 137/08.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Colegiul de Conducere. În baza art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată, suspendă executarea Hotărârii nr. 137/08.11.2018, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei”, se arată în minuta deciziei.

Liviu Dragnea contestă la Curtea de Apel București și noul complet de judecată de la instanța supremă deoarece, potrivit apărătorilor săi, decizia e nelegală întrucât s-a tras la sorți completurile de cinci judecători înainte de a fi publicată motivarea deciziei CCR pe conflictul între instanța supremă și Parlament.

Este vorba de noul complet de cinci judecători de la instanța supremă, care va judeca dosarul în care Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Apărătorii săi, prezenți la termenul de la Curtea de Apel București, au precizat, în procesul în care Dragnea a contestat decizia ÎCCJ privind completurile, că instanța supremă a tras la sorți judecătorii noilor completuri în mod nelegal, pentru că nu a așteptat motivarea deciziei CCR cu privire la conflictul juridic constituţional între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlament.

Dragnea a cerut, prin avocați, sesizarea Curții Constituționale în procesul prin care contestă componența noului Complet de 5 judecători, iar Curtea de Apel București – Secția de contencios a rămas în pronunțare.

Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, a cerut, în principal, anularea hotărârii Colegiului de conducere al Instanței supreme prin care a fost trasă a sorți noua componență a completului, iar în subsidiar – sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu privire la articolul 32 din legea 304/2004 care se referă la modul de compunere a completurilor de 5 judecători. Prevederea a cărei neconstituționalitate a fost invocată a fost raportată la art. 124 și art. 126 din legea fundamnetală, potrivit cărora „Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi” și „este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare”. Instanța a rămas în pronunțare.

Înalta Curte a tras la sorți, în 9 noiembrie, noii judecători din completurile de 5, schimbându-se astfel şi componenţa celui care judecă apelul în cazul lui Liviu Dragnea. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează două complete de 5 judecători în materie penală.

Liviu Dragnea, alături de alți inculpați, are astfel un nou complet în procesul său, format din judecătorii  Rodica Cosma, Valentin Horia Şelaru, Simona Cristina Neniţă, Francisca Maria Vasile şi Ioana Alina Ilie (detalii aici). În acea zi, Liviu Dragnea a contestat, prin apărătorul său, tragerea la sorți a completelor de 5 judecători de la instanța supremă.

Ce nu spun Dragnea și apărătorii săi

Instanța supremă a fost obligată de CCR să tragă la sorți „de îndată” noile complete.

Curtea Constituțională a decis că a existat un conflict de natură constituțională între instanța supremă și Parlament, iar în comunicatul CCR se precizează că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a proceda de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art.32 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr.207/2018″.

DECLIC VREA ISTERIE NATIONALA DE 1 DECEMBRIE 1918!

24 nov.

Circulă pe net un mesaj semnat Declic, redactat de cîțiva  juni. Nu știu dacă sunt zăltați pe cont propriu sau plătiți de cineva. Nu știu cine îi susține și cine îi impinge în acest comportament antiromânesc. Poate numai ceața din subconștientul lor vînturat. Ei confundă anticorupția cu anti-România. Nu știu dacă lucrează într-o multinațională sau protestul este  profesia lor, ca și pentru Mălin Bot, Cristian Mihai Dide și Angi Şerban. Oricum, nu își asumă o identitate. Lucrează pe Facebook și încearcă să transforme populația într-o  mulțime secretă  de agitatori. Pentru ei, partidele sunt corupte. SRI-ul și DNA-ul, nici vorbă. Liberalii și Klaus Iohannis sunt curățenia întruchipată. Averea lor este numai din meditații și salarii. Şi a lui Dacian Cioloș, la fel.

O teorie rudimentară, extremistă, care pune pe toată lumea într-o oală murdară și care nu înseamnă nimic, începe să fie reluată obsesiv pe net.

Mă îngrozește această lume a cinstei de paradă, a patriotismului violent, a moralei trîmbițate, a anticredinței pe post de credință. Ei sunt proprietarii patriotismului și a iubirii de limba română scrisă fără diacritice, a cinstei procurorilor și ofițerilor de servicii secrete pe care nu trebuie să-i controleze nimeni. Ei sunt sfinții patriei, în altarul căreia tronează icoana preacinstitei fiice de procuror comunist. Ea se numește Laura Codruța și la poalele  sale se închină tractoristul brazdelor prin dreptate, numit Augustin.

 Ştiți că lumea aceasta este plină de tragediile unor grupuri conduse, la momente tragice, de niște impostori zăltați? Așa mi se par ai noștri juni, porniți ca orbii împotriva corupției. Ei sunt luptători pentru dreptate și adevăr numai pe bază de porniri isterice și de donații. Ei bine, mă îndoiesc. Mă uit cu groază la ce lume vine și  scrie „1 Decembrie“ cu d mic și care a deposedat Limba Română de toată dantelăria scrierii sale.

Am urmărit, mai zilele trecute, o  duduie reprezentînd un  grup numit Funky Citizens. Limitarea umană în carne și oase, plus țîfna și o limbă română de lemn, plină de  greșeli grosolane și dezacorduri. O chema Cruceru. Şi ea și colegii ei sunt cei mai vehemenți acuzatori ai stîlcirii limbii române de biata noastră prim-ministru.

Am ajuns la fundul sacului. Şi politicienii și-au bătut joc de aniversarea Centenarului, și junii  sfertodocți vor să iasă pe străzi, folosind o sărbătoare națională pentru răbufnirile minții lor greu de catalogat. Iată ce scrie  generația care vrea să pună labele (învelite în cuvinte mari) pe viitorul țării noastre:

 ”Pe 1 decembrie Liviu Dragnea, C.P. Tăriceanu, Viorica Dăncilă și toți ai lor vor face paradă de patriotism. Ca în fiecare an vor lansa, cu o mână pe inimă și alta pe drapel, apeluri la unitate. Ne vor chema să celebrăm Marea Unire, să intrăm în horă cu ei. Să lăsăm la o parte, pentru o zi, tot ce ne dezbină și să ne concentrăm pe valorile ce ne unesc. Problema este că pe mine nu mă unește nici o valoare cu acești oameni, nu am cum să fiu în aceeași horă cu ei.

Vor poza în urmașii celor ce au înfăptuit Marea Unire, vor mima patriotismul, iubirea de țară. Festivitățile sunt pe cale să fie confiscate de cei ce-și fură țara și își apără interesele de clan. Televiziunile aservite se pregătesc să spună doar povestea lor despre unire pentru a le legitima guvernarea. Nu putem permite așa ceva! Noi, membrii Declic, suntem suficient de mulți și de puși pe treabă pentru a transmite un mesaj mai puternic decât discursurile lor ipocrite. Să reamintim tuturor ca ei sunt lideri legitimi doar în Penalistan, nu în România celor 100 de ani. Iată la ce ne-am gândit.

Comunitatea Declic a lansat, la începutul acestui an, pancarta 100 de ani în Penalistan. Am înlocuit festivismul fals cu un semnal de alarmă. Ei ne vor în Penalistan. Noi am ieșit în stradă și le-am spus că ne dorim să trăim, în continuare, în România. Noi cu cătușe din carton în mâini, corupții cu cătușe adevărate! De 1 decembrie vom sărbători Marea Unire, fără ipocrizie, îngrijorați pentru țara noastră”.

Ei umblă cu mîna întinsă pe net pentru a primi un ban ca să își confecționeze afișe și pancarte ca să transforme ziua de 1 Decembrie în  Ziua Preacinstiților Patrioți  Zăltați!

Bucurați-vă de 1 Decembrie pînă cînd străzile marilor orașe nu se umplu de acești tembelo-patrioți-istericoși!

CUCUL KLAUS WERNER JOHANNIS,MARE PRIETEN AL EVREILOR!

24 nov.

  Domnul Klaus W. Iohannis este un filosemit prin definiţie, cum am aflat şi de la organizaţii evreieşti, în urma […]

 

Domnul Klaus W. Iohannis este un filosemit prin definiţie, cum am aflat şi de la organizaţii evreieşti, în urma afirmaţiilor mele legate de respingerea în funcţia a domnului Ilan Laufer. Totodată mă bucur să constat că mai există organizaţii evreieşti în această ţară, care dezbat în manieră cabalică dacă un evreu are dreptul sau nu să se simtă discriminat. Îmi imaginez că subiectul i-a adus într-o situaţie delicată să comenteze acţiunile preşedintelui, mai ales după ce l-au decorat cu medalia „Dr. Wilhelm Filderman – Răsplată pentru merit”. Odată decorat nu poate fi antisemit prin  definiţie, precum nici Ilan Laufer nu are nevoie de girul comunităţilor evreieşti ca să se simtă discriminat.

Citim că îşi asumă încălcarea unor reguli statutare ale organizaţiilor evreieşti, şi îşi alege cuvintele astăzi cu prudenţă. Domnul Klaus W. Iohannis este remarcat în spaţiul public prin iubirea şi simpatia pe care o poartă evreilor. Să mă explic:

Cum poate să fie președintele României, un prieten al evreilor,care 12  ani a fost, de asemenea, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), care se pretinde a fi succesorul legal al unei foste organizații naziste? Opoziţia preşedintelui la comanda Berlinului de a muta ambasada țării la Ierusalim este doar un mic detaliu.

Angajamentul său față de cauzele pro-evreiești este remarcabil. După ce a fost ales, s-a implicat pentru prima dată pe 27 ianuarie 2016, de Ziua Internațională a Holocaustului, când a susținut evenimentul intitulat „Cu fața, în spatele sârmelor ghimpate: Deportarea etnicilor germani în URSS”. Ca să nu mai vorbim că, în 2016, România preluase președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance – IHRA).

Această comemorare a suferințelor autorilor războiului care au fost deportați din România în URSS, la această dată, a creat o echivalență falsă între făptuitori și victime și, de fapt, a ignorat Holocaustul.

În timpul mandatului său de șef al FDGR, am fost martorii obtinerii succesiunii în România, de fapt și de drept, a unei organizații naziste care a fost desființată în 1944 pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de statul român în cadrul tratatelor de pace la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Această legalizare a succesiunii unui grup pro-hitlerist poate avea consecințe deosebit de grave, nu numai pentru supremația legii în România, ci și pentru ordinea juridică internațională, bazată pe tratatele care au pus capăt conflagrației mondiale.

În procesele de la Nürnberg, „Grupul Etnic German” a fost clasificat drept o organizație fascistă vinovată de sprijinirea războiului lui Hitler, inclusiv în ceea ce privește Holocaustul. „Grupul Etnic German” a fost dizolvat în 1944 și a fost interzisă reînființarea acestuia ca urmare a obligațiilor asumate de guvernul român în temeiul Acordului de armistițiu încheiat cu aliații (articolul 15 din acord).

Evreii, un popor cu o profundă conștientizare a istoriei au fost sensibilizaţi de-a lungul timpului pentru ceea ce înseamnă duşmănia unora. Consider că la nivel personal Ilan Laufer are tot dreptul să fie subiectiv, atunci când se simte discriminat.

Iar Germania, în frunte cu Klaus Iohannis, stăpâneşte din ce în ce mai bine jocul de a se transforma dintr-un perpetuator într-o victimă. Ne rămâne decît să-l lăudăm pentru iubirea pe care Grupul Etnic German o purta populaţiei autohtone prin dispreţ şi evreilor prin exproprieri. Iar Germaniei să-i plângem de milă.

                                                                                                    Dr. Radu GOLBAN

SURSA:justitiarul.ro/

NOI DOCUMENTE EXPLOZIVE: „DESI DOAR FDGS A FOST DECLARAT SUCCESOR AL ORGANIZATIEI HITLERISTE G.E.C.,TOATE IMOBILELE AU FOST RESTITUITE DE ANRP CATRE FDGR -JOHANNIST!”

24 nov.

  Toate imobilele restituite de Agenția Naționala de Restituire a Proprietăților (ANRP) către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) […]

 

Toate imobilele restituite de Agenția Naționala de Restituire a Proprietăților (ANRP) către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) ca succesor al Grupului Etnic German (GEG) trebuie să se întoarcă la Statul Român, deoarece doar Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) a fost declarat în instanță, prin Sentința civilă nr. 2790/28.05.2007, moștenitorul hitleriștilor din Grupului Etnic German! Cele două organizații create după „revoluție” sunt persoane juridice diferite și distincte!

La fel trebuie să se întâmple și cu retrocedările abuzive și nelegale mult mai numeroase către Biserica Evanghelică C. A., care a revendicat și ea în virtutea transmiterii întreagii ei  averi imobiliare Grupului Etnic German în data de 11 august 1942! Atunci s-a semnat Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România, prin care s-a hotărât trecerea, de bună voie și din proprie inițiativă, a propriei averi imobiliare la Grupul Etnic German. Convenţia a fost semnată de episcopul Bisericii Evanghelice C.A., Wilhelm Stäedel şi Andreas Schmidt – liderul Grupului Etnic German (Volksgruppenfuhrer) din Braşov. (Click pe documente pentru mărire!)

Acum, Biserica Evanghelică C. A. a revendicat nelegal și a primit de la ANRP, la fel de nelegal, sute de imobile în baza Sentinței civile nr. 2790 din 28.05.2007 emisă de judecătoarea iresponsabilă Maria Morar. Alte sute de imobile revendicate sunt în așteptare la ANRP!

În urma unei interpelări de la începutul anului 2017 (14.02.2017) a deputatului minorității germane, Ovidiu Ganț (FDGR), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a transmis un răspuns cu numărul imobilelor cerute înapoi de către Biserica Evanghelică CA din România, a celor retrocedate la acea dată și a celor în curs de soluționare: „Biserica Evanghelică C.A. din România a depus la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 1.133 de cereri.  Din totalul cererilor depuse, 682 de cereri au fost soluționate după cum urmează: 293 restituiri în natură, 47 propuneri acordate de măsuri compensatorii, 160 de respingeri, 73 de renunțări, 109 redirecționări, conexări. În curs de soluționare au mai rămas 451 de cereri.” (Click pe documente pentru mărire!)

Nici Forumul Democrat al Germanilor din România și nici Biserica Evanghelică C. A. Nu au fost declarate oficial ca succesoare ale Grupului Etnic German, așa că nu au dreptul la retrocedări în natură sau despăgubiri în bani!!! Doar Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) a fost declarat în instanță, prin Sentința civilă nr. 2790 din 28.05.2007, succesorul hitleriștilor din Grupului Etnic German.  Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) este o persoană juridică, distinctă și diferită de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) și Biserica Evanghelică C. A. așa cum vom demonstra în cele ce urmează!!!

Jefuirea imobiliară a statului român de către un ong al minorității etnice germane din România, ca urmare a succesiunii acestuia după o organizație nazistă desființată prin decret regal și interzisă prin tratate internaționale  

    Studiu de caz, pe înțelesul lui Klaus Werner Iohannis și al tuturor ciracilor săi                                 

                                       IPOTEZA:

Se dă:

IOHANNIS  Klaus, Presedinte FDGR,

KLEIN  Hans, presedinte FDGS si Turnator la Securitatea Comunista, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) = Persoana juridica de DREPT PRIVAT, distincta juridic de FDGS,

Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) = Persoana juridica de DREPT PRIVAT, distincta juridic, subordonata administrativ FDGR,

Grupul Etnic German (GEG)  = Persoana juridică de DREPT PUBLIC înființată sub presiunea Germaniei naziste prin Decretul-lege nr. 830 din 20 noiembrie 1940 și scos în afara legii prin Decretul-lege nr. 485 din 8 octombrie 1944, ca HITLERIST si ILEGAL,

GERMANDOM = Persoana juridica de DREPT PRIVAT= GERMAN  DOMination = Neo-NAZIST,

FUEN = Persoana judidica de DREPT PRIVAT=Uniunea Federala a Nationalitatilor Europene =Neo-NAZIST

STATUL ROMAN=Persoana juridica de DREPT PUBLIC = Proprietar  al Patrimoniului GEG = FDGS

PRIMARIA SIBIU = Persoană juridică de DREPT  PUBLIC, prin Primar IOHANNIS  Klaus,

CONSILIUL  LOCAL  SIBIU, prin FDGR, Președinte IOHANNIS Klaus,

DRAȘOVEANU Corina, Judecătore, Președinta Judecătoriei Sibiu, 2007,

MORARU Maria, Judecătoare, Judecătoria Sibiu, 2007,

ANRP = Agenția Naționala de Restituire a Proprietăților = fără personalitate juridică, subordonată Guvern Român

Se cere să se demonstreze că:

  1. IohanniSS = hitlerist, neonazist, penal și trădător al României;
  2. FDGR nu este FDGS și NU are drepturi patrimoniale ale GEG;
  3. FDGS = GEG, prin Sentința civilă nr. 2790/28.05.2007, NULA ABSOLUTA, care trebuie DESFIINTATA;
  4. GEG = a fost Nazist si ESTE DEFIINTAT, de Drept, prin Decretul-Lege nr.485/ 07.10.1944;
  5. STATULUI ROMÂN trebuie SĂ I SE RESTITUIE toate BUNURILE  SALE, foste ale GEG;
  6. PRIMĂRIA SIBIU NU ERA  PROPRIETARA bunurilor GEG, deci NU avea ce să cedeze FDGS;
  7. Judecatoarele DRASOVEANU Corina si MORARU Maria SUNT PENALE si rasplatite pt. HOTIE;
  8. ANRP, prin conducatorii sai, ESTE PENALA, caci NU trebuia sa restituie nimic FDGR si FDGS;

                              DEMONSTRAȚIE

IOHANNIS  Klaus  Werner: președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), 2002-05.03.2013, primar al Municipiului Sibiu, în perioada 30.06.2000-02.12.2014, deci si în anul 2007.

KLEIN  Hans: președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS), solicitant, în calitate de Președinte, ca Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) să devină Grupul Etnic German (GEG) prin succesiune. (Click pe documente pentru mărire!)  

    

Forumul Democrat al Germanilor din  România (FDGR): Persoana juridica de DREPT PRIVAT, cu personalitate proprie, infiintat prin Sentinta civila nr. 473/19.02.1990, din Dosar nr.601/1990, a Judecatoriei Sibiu, condus de IOHANNIS Klaus, 2002-2013 (Click pe documente pentru mărire!):

Forumul Democrat al Germanilor din  Sibiu (FDGS): Persoana juridica de DREPT PRIVAT, cu personalitate proprie, înființat prin Sentința civilă nr. 3620/05.09.1991, din Dosar nr. 3782/1991, a Judecatoriei Sibiu (Click pe documente pentru mărire!):

Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS), prin Cererea de chemare in judecata, din 27.02.2007 adresata Judecatoriei Sibiu, a devenit succesor GEG, prin Sentinta civila nr. 2790/28.05.2007, din Dosar nr. 1672/306/2007 (Click pe documente pentru mărire!):

Judecătoarea Maria Morar invocă în sentința sa  ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 83 din 8 iunie 1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România. Iată ce spune această Ordonanță de Urgență a Guvernului în primul său articol: „Art. 1. – (1) Imobilele care au aparţinut comunităţilor minorităţilor naţionale din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989, se restituie foştilor proprietari în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Atenție! Este o OUG ticăloasă, cu selectarea perioadei „reparatorii” 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989 SPECIAL pentru a se încadra în ordonanță cele două decrete-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 și nr. 485 din 8 octombrie 1944 de consituire și respectiv desființare a Grupului Etnic German din România!!!

Judecătoarea iresponsabilă Maria Morar a invocat aiurea O. U. G. nr. 83 din 8 iunie 1999, deoarece imobilele care au aparţinut comunităţii germane din România nu au fost preluate abuziv

nici de Grupul Etnic German din România în urma Decretului-lege nr.  830 din 21 noiembrie 1940, deoarece acesta reprezenta însăși comunitatea germană, el existând chiar dinainte de Decretul-lege emis de guvernul generalului Ion Antonescu (14 septembrie 1940 – 24 ianuarie 1941), sub presiunea Germaniei hitleriste, în 20 noiembrie 1940, Grupul Etnic German fiind  menţionat în Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Atunci, pe 30 august 1940, pe lângă actul propriu-zis al „Dictatului de la Viena“, s-a semnat de către miniştrii Afacerilor Străine român și german (M. Manoilescu și Joachim von Ribbentrop) și următorul acord: „În dorinţa de a consolida situaţia grupului etnic german din România, potrivit relaţiilor prieteneşti dintre România și Germania, guvernul Regal Român și Guvernul Reich-ului au convenit următoarele: Guvernul Regal Român îşi ia angajamentul de a pune în toate privinţele în condiţii de egalitate pe cei care aparţin Grupului Etnic German din România cu populaţia etnică românească și de a dezvolta și de aici înainte poziţiunea grupului etnic german în spiritul hotărârii de la Alba Iulia pentru conservarea naționalităţii germane“. Nici chiar imobilele Bisericii Evanghelice C. A.  nu au fost preluate abuziv de Grupul Etnic German, deoarece biserica le-a oferit voluntar și din proprie inițiativă, așa cum reiese din Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România, prin care s-a hotărât trecerea, de bună voie și din proprie inițiativă, a propriei averi imobiliare la Grupul Etnic German, document publicat mai sus.

nici de Statul Român în urma Decretului-lege nr. 485 din 8 octombrie 1944, deoarece acesta a fost emis ca urmare a unui tratat internațional (Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944), reconfirmat printr-un  alt tratat internațional (Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947), ambele semnate de România,  valabile și în ziua de azi!!!

Să vedem ce spune și Legea nr. 66/2004, invocată și aceasta de judecătoarea iresponsabilă Maria Morar, pe lângă OUG nr. 83 din 1999! Art. 6 (3): „Prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare.

Mergem la Legea nr. 10/2001, art. 3 alin. 1 lit c și citim:  persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945; îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, precum şi partidele politice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă şi-au reluat activitatea în condiţiile lege”.

Deci, este stabilită expres  prin lege condiția ca ENTITATEA JURIDICĂ DE DREPT PRIVAT care a fost desființată sau interzisă să se reînființeze adică să fie continuatoarea acelei entități juridice de drept privat desființată sau interzisă în perioada arătată. Grupul Etnic German din România (GEG) a funcționat ca un guvern în România, activând paralel în Transilvania cu guvernele României, fiind menționat expres STATUTUL DE PERSOANĂ JURIDICĂ DE DREPT PUBLIC la Art. 1 al Decretului-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 prin care s-a înființat GEG, publicat în Monitorul Oficial nr. 275 din 21 noiembrie 1940, STATUT care este si  în prezent interzis! (Click pe imagini pentru mărire!)

 Concluzia: Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) și Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) nu au existat anterior anului 1945, ca să fie preluate în mod abuziv de stat după data de 6 martie 1945, astfel ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 și nu pot fi continuatoare a Grupul Etnic German din România (GEG) .

Grupul Etnic German din România (GEGR), PERSOANĂ JURIDICĂ DE DREPT PUBLIC, a fost înființat prin Decretul-lege nr. 830 publicat în Monitorul Oficial nr. 275 din 21 noiembrie 1940, a avut statutul de „stat în stat”, subordonat direct Berlinului și a funcționat în Transilvania ca un guvern paralel cu guvernul României în perioada 1940-1944

Click pe document pentru mărire!

OBSERVAȚIE 1: GEG a fost Persoana juridica de DREPT PUBLIC, organizație NAZISTĂ, condusă direct de la Berlin de Partidului Muncitoresc Național-Socialist German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei). Termenul „NAZISM” provine de la prescurtarea în limba germană a denumirii doctrinei partidului ca național-socialism, Nationalsozialismus, prescurtarea în germană fiind NAZI. . Conform Art. 3 din Decretul-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940: „Reprezentantul voinței naționale a Grupului Etnic German din România este Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (N. S. D. A. P.) al Grupului Etnic German din România, (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – N. S. D. A. P. Der Deutschen Volksgruppe in Rumänien)”. A făcut legea în Transilvania timp de patru ani (1940-1944), timp în care nu a cumpărat, nu a construit nimic, ci a rechiziționat bunuri publice pentru el și Biserica Evanghelică care-i era fidelă;

OBSERVAȚIE 2: FDGS, înființat în anul 1991, condus de KLEIN Hans, a devenit succesor al GEG, o  organizație criminală, hitleristă, antisemită și antiromânească, desi GEG fusese SCOS ÎN AFARA LEGII, de către Statul ROMAN, conform  Art. 15 al Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, Art. 1, Art. 2 si Art. 5 din Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947,  de dizolvare a organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc si Art. I-IV din Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, care anula Decretul-Lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940, de infiintare GEG, ambele semnate de Regele Mihai I, al Romaniei;

Primăria Municipiului Sibiu, prin IOHANNIS Klaus, Primar, și Consiliul Local Sibiu, majoritar FDGR, condus de IOHANNIS Klaus, Președinte, sunt VINOVAȚI de TRĂDAREA si NEREPREZENTAREA, pe plan local, a ROMÂNIEI, în folosul FDGS, devenit GEG, prin Sentința civilă nr. 2790/28.05.2007 din Dosar nr. 1672/306/2007, a Judecătoriei Sibiu! Aceștia nici nu au atacat Sentința respectivă și astfel aceasta a rămas definitivă la nivel de Judecătoria Sibiu, ceea ce constituie infracțiuni de ABUZ ÎN SERVICIU și CONFLICT DE INTERESE, primarul și consilierii sași fiind CONCOMITENT membri FDGS și FDGR!!!STATUL  ROMÂN  NU A FOST APĂRAT de nimeni și NU a beneficiat de acest drept, care i-a fost astfel încălcat!!!

Judecătoarea DRAȘOVEANU Corina, președinta Judecătoriei Sibiu, cea care a semnat Sentința nr. 2790/28.05.2007, din Dosar nr. 1672/306/2007  și  MORAR Maria, judecatoarea de caz,  VINOVATE că, în numele Statului Român, pe care l-au trădat și furat, NU S-AU SESIZAT, din oficiu, de INADMISIBILITATEA Cererii FDGS, de a deveni continuatorul GEG prin ÎNCĂLCAREA:

– Convenției de Armistițiu dintre România și Puterile Aliate din 12 septembrie 1944, Articolul 15, care prevede următoarele: „Guvernul Romaniei SE OBLIGA SA DIZOLVE IMEDIAT toate Organizatiile de TIP  FASCIST aflate pe teritoriul romanesc, atat cele politice, militare sau paramilitare, cat si orice alte organizatii care duc propaganda ostila Natiunilor Unite, si, in special, Uniunii Sovietice, NEPERMITAND, in viitor, EXISTENTA unor organizatii de acest fel”

– Decretului-Lege nr. 485, 7 octombrie 1944, NEABROGAT, care prevede desființarea Grupului Etnic German din România și „Statul Român devine titularul tuturor drepturilor aparținând Grupului Etnic German, subrogându-se acestuia”,

Click pe document pentru mărire!                                       

OBSERVAȚIE 1: GEG  A FOST DESFIINȚAT, conform Tratatelor Internaționale și a Legilor interne ale României! Fostele bunuri ale GEG, conform Decretului-Lege nr.485/1944, NEABROGAT, AU TRECUT IN   PROPRIETATEA  STATULUI  ROMAN, care le-a intabulat pe numele său, căci ÎI APARȚINEAU !!!

OBSERVAȚIE 2: Pentru admiterea cererii FDGS de a deveni succesorul GEG, prin Sentința nr. 2790/28.05.2018 din Dosar nr. 1672/306/2007, ABSOLUT NULĂ, deci pentru HOȚIE, cele doua judecatoare și alți magistrați care au servit interesele trădătorilor României au fost recompensați de Klaus Iohannis devenit președintele României și acoliții acestuia. (Coteria magistraților și polițiștilor care l-au protejat pe Klaus Iohannis)

Tratatul de Pace, Romania-Puterile Aliate, Paris, 10 februarie 1947, fragmente:

Partea I FRONTIERE

Articolul 1

Frontierele României, indicate în harta anexată Tratatului de faţă (Anexa I), vor fi cele care erau în fiinţă la 1 Ianuarie 1941, cu excepţia frontierei româno-ungare, care este definită în articolul 2 al Tratatului de faţă.

Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 Iunie 1940 şi cu Acordul sovieto-cehoslovac din 29 Iunie 1945.

Articolul 2

Hotărîrile Sentinţei dela Viena din 30 August 1940 sînt declarate nule şi neavenite. Frontiera dintre România şi Ungaria este restabilită prin articolul de faţă astfel cum exista la 1 Ianuarie 1938.

Partea II CLAUZE POLITICE

Secţiunea I

Articolul 5

România, care, în conformitate cu Convenţiunea de Armistiţiu, a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiunilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, militare sau paramilitare, precum şi a altor organizaţiuni făcînd o propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Naţiuni Unite, nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice.

OBSERVAȚIE: ÎNCALCAREA Convenției de Armistițiu din 12 sept. 1944 înseamnă și ÎNCALCAREA Tratatului de Pace din 30 august 1947, adică PIERDEREA  Transilvaniei de Nord  si DEZMEMBRAREA ROMÂNIEI!!!

          Semnarea ilegală a sentinței civile nr.  2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007 de la Judecătoria Sibiu

Sentința judecătoarei MARIEI MORAR este semnată de judecătoarea CORINA IONELA DRAȘOVEANU, care a fost președinta Judecătoriei Sibiu din 2007 până în 2013. Aceasta a semnat TOTAL NELEGAL în locul judecătoarei Maria Morar sentința civilă ticăloasă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, prin care FDGR devenea succesor al organizației naziste Grupul Enic German din România! (Click pe documente pentru mărire!)

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Decizia din 07.03.2017, cazul „Cerovsek si Bozicnik v. Slovenia”, art. 6, privind dreptul la UN PROCES ECHITABIL, prin care Judecatorii Europeni au statutat ca „Judecatorii care NU au participat la proces, NU POT MOTIVA Hotararea Judecatoresca,  si  SA O SEMNEZE, pentru ca NU POT OFERI  GARANTIA ca au facut o buna administrare a actului de justitie si, ca atare, INCALCA DREPTUL la UN PROCES ECHITABIL”;

STATUL  ROMAN  nu a fost aparat de nimeni si NU a beneficiat de acest drept, care i-a fost incalcat !!

Curtii Constitutionale a Romaniei, Decizia nr. 33/23.01.2018 (Anexa 13), care, la punctul 175,  precizeaza: „În fine, prin Hotărârea din 7 martie 2017, pronunțată în Cauza Cerovsek și Bozicnik împotriva Sloveniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat că judecătorii care nu au participat la proces nu pot motiva și semna hotărârea judecătorească, pentru că nu pot oferi garanția că s-a realizat o bună administrare a actului de justiție”

                                   Constituția Romaniei prevede:

– Art.1(3) – Statul:  România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate;

– Art.11(1) – Dreptul internaţional şi dreptul intern: Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte;

– Articolul 16 –Egalitatea in drepturi:

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

– Art.148 (2) – Integrarea europeana: Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Deci, FDGS  nu putea deveni  GEG, nazist/hitlerist, antisemit și antiromânesc!!!

–   ANRP_1   și anrp 2

Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), din perioada 28.05.2007-2018 (prezent), structură fără personalitate juridica, din cadrul Cancelariei Primului Ministru, fără a verifica legalitatea A RETROCEDAT  ILEGAL CĂTRE FDGS si FDGR:

                                                             BUNURI   IMOBILE:

– 3 Decizii de restituire în natură pentru Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS), LEGALE, conform Sentintei nr. 2790/28.05.2007, dar ILEGALE, conform expunerii de mai sus;

–  3 Decizii de restituire în natură pentru Forumul Democrat al Germanilor din judeţul Satu Mare, ILEGALE, pentru că acest ONG NU are personalitate juridica;

– 2 Decizii de restituire în natură pentru Forumul Democrat al Germanilor din judeţul Braşov, ILEGALE, pentru că acest ONG NU are personalitate juridica;

– 1 Decizie de propunere de acordare de despăgubiri pentru Forumul Democrat al Germanilor din România – Organizaţia Teritorială Mediaş, ILEGALĂ, pentru ca acest ONG NU are personalitate juridică;

– 1 Decizie de propunere de acordare de despăgubiri pentru Forumul Democrat al Germanilor din Judeţul Satu Mare,  ILEGALĂ, pentru ca acest ONG NU are personalitate juridică;

– 1 Decizie de propunere de acordare de despăgubiri pentru Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS), LEGALĂ, conform Sentintei nr. 2790/28.05.2007, dar ILEGALĂ, conform expunerii de mai sus.

                                                                  BANI:

–  în favoarea Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS), în cuantum de 1.185.700 Lei (?); in cazul acestui titlu de despăgubire, titularii au solicitat valorificarea în numerar, A.N.R.P. emiţând, în perioada 2014-2018, titluri de plată în conformitate cu Legea nr. 165/2013;

       RESTITUIRE LEGALA, conform Sentintei nr. 2790/28.05.2007, dar ILEGALA, conform celor demonstrate mai sus;

–  în favoarea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), în cuantum de 415.300 Lei (?); in cazul acestui titlu de despăgubire, titularii nu au solicitat valorificarea în numerar;

                                   CONCLUZII

Retrocedările și despăgubirile bănești pentru FDGR sunt ILEGALE, pentru că Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR ) are personalitate juridica distinctă de cea a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS), organizația declarată succesore a Grupului Etnic German (GEG)!!! Acest aspect reiese chiar din definiția denumirii de persoană juridică!  Atenție! „Persoana juridică (definiție): Este un subiect colectiv de drept civil care participă de sine stătător la raporturile juridice, având o răspundere civilă proprie; o colectivitate umană formată direct din persoane fizice sau din asocierea altor persoane juridice ca subiect de drept, având o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu distinct, afectat realizării unui scop determinat în acord cu interesul obştesc.” (Sursa: https://legeaz.net/dictionar-juridic/persoana-juridica)

Deci, Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR )  NU este succesorul Grupului Etnic German (GEG), deoarece NU ESTE  NOMINALIZAT in Dispozitivul Sentintei nr. 2790/28.05.2007!!!

Primăria Municipiului Sibiu, prin IOHANNIS Klaus Werner, primar, și Consiliul Local Sibiu, majoritar FDGR, condus de IOHANNIS Klaus, Președinte, sunt VINOVAȚI de TRĂDAREA si NEREPREZENTAREA, pe plan local, a ROMÂNIEI, în folosul FDGS, devenit GEG, prin Sentința civilă nr. 2790/28.05.2007 din Dosar nr. 1672/306/2007, a Judecătoriei Sibiu! Aceștia nici nu au atacat Sentința respectivă și astfel aceasta a rămas definitivă la nivel de Judecătoria Sibiu, ceea ce constituie infracțiuni de ABUZ ÎN SERVICIU și CONFLICT DE INTERESE, primarul și consilierii sași fiind CONCOMITENT membri FDGS și FDGR! Infracțiunile au continuat prin retrocedările abuzive și nelegale către FDGR, cu toate filialele sale din țară și către Biserica Evanghelică C. A. a etnicilor germani, prin invocarea Sentinței civile nr. 2790/28.05.2007 din Dosar nr. 1672/306/2007!

STATUL  ROMÂN  NU A FOST APĂRAT de nimeni și NU a beneficiat de acest drept, care i-a fost astfel încălcat!!!

TRĂDAREA ROMÂNIEI, de către IOHANNIS Klaus Werner, A PRODUS ȚĂRII NOASTRE un PREJUDICIU de 16 Miliarde de Euro și a fost răsplătită prin decorarea sa de către GERMANIA și, deloc întâmplator, de către statele naziste/fasciste care i-au fost aliate acesteia în timpul celui de-Al II-lea Război Mondial, care a produs moartea a 60 de milioane de oameni și HOLOCAUST-ul: ITALIA, AUSTRIA, BELGIA, LUXEMBURG, JAPONIA!!!

                               IOHANNIS Klaus Werner este:

HITLERIST, conform Sentintei nr.2790/28.05.2007 din Dosar nr. 1672/306/2007, prin   GEG, scos in afara legii, ca fiind Criminal și în subordinea directă a „Fuhrer”-ului HITLER;

– NEONAZIST, prin inițiativa GERMANDOM, cu orientare neonazistă, care sustine interesele GERMANIEI  împotriva României din cadrul organizației internaționale FUEN, înfiinţată de foști nazisti, antisemita și antiromânească.

«Klaus Johannis provine din mediul „Germandom” din România, căruia îi atribuie virtuţi precum „corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă”. [1] El este preşedintele organizaţiei „Germandom” locale, „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR sau DFDR în limba germană), care, precum multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone, în Europa de Est si Sud-Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. FDGR/DFDR, ca şi preşedintele său, Johannis, este strâns asociat cu reţelele „Germandom” răspândite peste tot prin Europa. FDGR este membru asociat al FUEN („Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene”), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-al doilea război mondial, de foşti nazişti. [2] În cadrul FUEN, FDGR-ul este de asemenea, membru al „Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane” (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. [3] Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN.» (Traducere din limba engleză, sursa: https://www.german-foreign-policy.com/en/news/detail/4698/) Deoarece acest pasaj face parte dintr-un text publicistic mult mai amplu și bine documentat, provenit dintr-o sursă externă credibilă, reproducem întreg articolul apărut în anul 2009 – când Iohannis era încă un necunoscut pentru majoritate românilor – la finalul acestui material (tradus, dar și originalul în limba engleză).

PENAL,  furând  proprietăți și bani Statului Român, prin Sentințe și Retrocedări ILEGALE;

TRĂDĂTOR, prin DEZMEMBRAREA ROMANIEI, căci initiativa lui, ca FDGS  sa devina GEG, încalcă art.15 si anuleaza art. 19, din Convenția de Armistitiu, iar UNGARIA poate Revendica Transilvania de Nord, conform  Diktatului de la Viena, din 30 august 1940, încheiat anterior Convenției de Armistitiu din 12 septembrie 1944, care DEVINE NULA din cauza lui IOHANNISS Klaus Werner!!!

                                    Rezultă următoarele:

1.FDGR trebuie să restituie  Statului Român toate bunurile  retrocedate ilegal de ANRP!

2.FDGS este HITLERIST, deci trebuie DESFIINȚAT si să retrocedeze bunurile Statului Român!

3.GEG este DESFIINȚAT, de drept, prin Decretul-Lege 485/1944, NEABROGAT, ÎN VIGOARE!

4.STATUL ROMÂN trebuie să primească înapoi toate bunurile acordate, ilegal, FDGR-ului si FDGS-ului și Bisericiii Evanghelice C. A.!

5.PRIMĂRIA SIBIU  NU ERA  PROPRIETARA Bunurilor GEG, deci NU avea ce să cedeze FDGS!

6.Judecătoarele DRASOVEANU Corina si MORARU Maria SUNT PENALE iar SENTINȚA CIVILĂ nr. 2790/28.05.2007 este lovită de NULITATE ABSOLUTĂ, pentru că Judecătoria Sibiu NU putea trece PRIN EFECTUL ACESTEI SENTINȚE proprietăți ale Statului Roman, persoană juridică de DREPT PUBLIC, către FDGS, persoană juridică de DREPT PRIVAT! Primăria Sibiu NU AVEA NICI  O  CALITATE  PROCESUALĂ, căci NU ERA PROPRIETARĂ!

7.ANRP, prin conducătorii săi, ESTE PENALA, căci A ACORDAT, ILEGAL, BUNURILE Primăriei Sibiu, INEXISTENTE și pe ale GEG, DESFIINȚAT, ONG-Ului FDGS!

În condițiile în care și astăzi sunt în vigoare efectele legislației internaționale și naționale privitoare la măsurile de desființare a organizațiilor hitleriste, este nulă absolut orice dispoziție de recunoaștere care să ateste că Forumul Democrat al Germanilor din România, înființat după evenimentele din decembrie 1989, ar fi succesorul/continuatorul Grupului Etnic German.

                                                                  Inginer, analist politic Marin MITITELU

                                                       Sociolog-psiholog, jurnalist Marius Albin MARINESCU

 [1] Klaus Johannis; https://www.siebenbuerger.de/ 01.11.2003
[2] see also Freund und KollegeSchwelende Konflikte and Hintergrundbericht: Die Föderalistische Union Europäischer Volksgruppen
[3] see also Berlin organisiert seine „Volksgruppen”Aktionseinheiten and Cultivating Relationships

Din surse externe: Klaus Werner Iohannis, un pion al Germaniei în lupta pentru dominația germană în Europa (German Domination – GERMANDOM)

SIBIU / BUCUREŞTI (reportaj propriu) – Conducătorul uneia din organizaţiile „Germandom” din reţeaua germană de politica externă este centrul unei crize guvernamentale româneşti. Opoziţia din România doreşte numirea primarului de Sibiu, Klaus Johannis, pe locul rămas vacant al primului-ministru, în urma răsturnării sale de către opoziţie la începutul săptămânii. 

Preşedintele român, Traian Băsescu, a respins acest plan şi a desemnat un expert în finanţe ca premier. Johannis conduce „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), membru asociat al „Uniunii Federale a Naţionalităţilor Europene” (FUEN), care, de la cartierul general al său din nordul Germaniei coordonează şi minorităţile europene germanofone – cu ajutor guvernamental. FUEN, înfiinţat de foşti nazişti cu vederi rasiste, colaborează cu Johannis şi de asemenea şi cu fundaţia din Germania „Hermann Niermann”, care a fost ţinta unor intense proteste în estul Belgiei, din cauza lobby-ului deschis pentru organizaţiile tip „Germandom”. Nominalizarea lui Johannis este al doilea pas excepţional făcut în numele „Germandom”-ului din România în decurs de o săptămână. Primul a fost acordarea Premiului Nobel Pentru Literatură unui autor „româno-german”.

Partidele româneşti din opoziţie, care l-au răsturnat pe primul-ministru printr-o moţiune de cenzură la începutul săptămânii, l-au nominalizat pe primarul în funcţie al Sibiului („Hermannstadt”), Klaus Johannis, pentru funcţia de prim-ministru de tranziţie. Preşedintele român, Traian Băsescu, a respins această intenţie şi l-a desemnat pe expertul financiar, Lucian Croitoru, să fie noul prim-ministru. Croitoru ar trebui să fie confirmat de parlament, ceea ce pare foarte nesigur, fiindcă opoziţia deţine o majoritate şi insistă asupra candidatului său, Johannis. Deznodământul este deschis.

                                                    Politică etnică

Klaus Johannis provine din mediul „Germandom” din România, căruia îi atribuie virtuţi precum „corectitudine, încredere, pragmatism şi eficienţă”. [1] El este preşedintele organizaţiei „Germandom” locale, „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR sau DFDR în limba germană), care, precum multe alte asociaţii ale minorităţilor germanofone, în Europa de Est si Sud-Est, a fost fondat imediat după răsturnările din 1989. FDGR/DFDR, ca şi preşedintele său, Johannis, este strâns asociat cu reţelele „Germandom” răspândite peste tot prin Europa. FDGR este membru asociat al FUEN („Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene”), o organizaţie care reuneşte numeroase minorităţi din Europa şi Asia Centrală, fondată pe direcţiile tradiţionale ale politicii etnice germane în anii următori celui de-al doilea război mondial, de foşti nazişti. [2] În cadrul FUEN, FDGR-ul este de asemenea, membru al „Grupului de Lucru al Minorităţilor Germane” (AGDM), aflat în contact permanent cu Ministerul de Interne din Germania. [3] Partidul minorităţii de limbă maghiară din România, Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) este de asemenea membru FUEN. Este unul din partidele parlamentare care îl propune pe Johannis pentru funcţia de prim-ministru.

                                                        Conspiraţie

Deocamdată Johannis a fost cunoscut drept primar de Sibiu (Hermnnstadt). De când a preluat funcţia în 2000, Sibiul a devenit cunoscut prin succesele sale economice. „Oraşul Vechi este o bijuterie, reţeaua de apă funcţionează, şi mai presus de orice, sunt doar puţini şomeri”, relatează recent presa. Sub „neamţul” Johannis, oraşul a devenit un model de succes. [4] În realitate, Johannis administrează înţelept resursele pe care comunitatea le primeşte din Germania; pentru a crea modelul unei insule „Germandom” în Europa de Sud-Est. Sub contractul Ministerului Cooperării Economice şi Dezvoltării din Bonn, asociaţia Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) a început deja renovarea Oraşului Vechi – şi care este de obicei atribuită lui Johannis – înainte ca Johannis să ocupe funcţia. [5] Agenţia Germană pentru Ajutor Tehnic (THW) a venit în ajutorul lui Johannis pentru rezolvarea problemei apei. [6] Alt ajutor soseşte de la organizaţiile „Germandom” din Germania, de exemplu, DFDR şi Johannis personal consiliază Fundaţia Hermann Niermann din Dusseldorf asupra „problemelor privind promovarea proiectelor culturale, academice si sociale”- de asemenea în beneficiul minorităţii germanofone din România. [7] Fundaţia Niermann a devenit de notorietate cu ani în urmă, în exercitarea influenţei ascunse asupra minorităţii germanofone din estul Belgiei – în cooperare cu grupuri etnocentriste de extremă dreapta. Oricine poate spune cu siguranţă că preşedintele fundaţiei „a fost la curent cu o conspiraţie” care a fost îndreptată împotriva Belgiei. [8]

                                                  Sponsorizări speciale

Johannis beneficiază de asemenea de cele mai bune contacte la birourile guvernamentale din Berlin şi la politicieni de frunte germani. Organizaţia sa „Germandom”, DFDR/FDGR, primeşte promovări preferenţiale de la Ministerul de Interne german. Între 1990 – 2004 88.33 milioane de euro au fost alocaţi pentru „stabilizarea minorităţii germane din România”. Când Berlinul a trebuit să reducă alocările de fonduri bugetare şi pentru „germanii de peste hotare” datorită dificultăţilor economice, ministrul de interne din acea perioadă, Otto Schily, i-a promis lui Klaus Johannis în noiembrie 2004 „tratament preferenţial” pentru minoritatea germană din România. De altfel, alocările pentru „Germandom”-ul din România au fost reduse doar cu 9 procente, când media reducerilor era de 23 de procente. Doar în acel an, guvernul german a alocat suma de 1,6 milioane de euro pentru promovarea culturii minorităţii germane. [9]

                                                     Un bilanţ impresionant

Klaus Johannis a primit personal o serie întreagă de oficialităţi germane de rang înalt, deopotrivă de la nivel federal sau regional. Vizitatorii oraşului de reşedinţă al lui Johannis includ pe comisarul guvernului german pentru problemele etnicilor germani emigraţi şi minorităţi naţionale, Hans-Peter Kemper, comisarul german pentru probleme culturale, Bernd Neumann, şi pe prim-miniştrii regionali ai landurilor Thuringia (Dieter Althaus) şi Saarland (Peter Mueller). Preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering şi grupul de lucru parlamentar „expulzaţi şi refugiaţi” al grupului conservator CDU/CSU din Bundestag, de asemenea au vizitat Hermannstadt-ul.
Erwin Marschewski, şeful delegaţiei unui grup de lucru, l-a felicitat pe Johannis „pentru realizările sale impresionante”. [10] Preşedintele german, Horst Koehler a acceptat un tur al oraşului în compania lui Johannis, omagiu personal adus „impactului pozitiv pe care germanii îl au în Estul Europei, după cum o arată Hermanstadt-ul. [11]

                                                        Premiul de Merit

La sfârşitul anului trecut (n.r.: anul 2007), împreună cu ministrul german de interne, Wolfgang Schaeuble, Johannis a primit „Premiul de Merit pentru Înţelegerea Germano-Europeană”. Laudatio a fost rostită de fostul ministru de interne şi cetăţean de onoare al Sibiului, Otto Schily. Cancelarul german, Angela Merkel, este în board-ul de consilieri ai acestei foarte influente asociaţii. Merkel însăşi a primit acelaşi premiu în 2005.

                                             Nu mai există suveranitate

Nominalizarea lui Klaus Johannis de către majoritatea parlamentară de la Bucureşti este al doilea pas excepţional în numele „Germandom”-ului din România – urmând acordării Premiului Nobel pentru Literatură autorului „româno-german” Herta Muller – în aceeaşi săptămână. [12] Legăturile deosebit de strânse ale lui Johannis cu Berlinul ar putea periclita suveranitatea României, dacă ar deveni primul-ministru al României. Aparent, majoritatea din parlamentul de la Bucureşti este pregătită să facă acest pas.

[1] Klaus Johannis; https://www.siebenbuerger.de/ 01.11.2003
[2] see also Freund und KollegeSchwelende Konflikte and Hintergrundbericht: Die Föderalistische Union Europäischer Volksgruppen
[3] see also Berlin organisiert seine „Volksgruppen”Aktionseinheiten and Cultivating Relationships
[4] Johannis, ein Deutscher für Bukarest; Financial Times Deutschland 14.10.2009
[5] see also The Germandom Prize
[6] Erfolgreiches Ende für Twinning-Projekt in Rumänien; http://www.thw.bund.de 20.11.2008
[7] Partner; http://www.g-h-n-s.de
[8] see also FliehkräfteBaldiger Anschluss and Ethno-Netzwerk
[9] Bundesregierung fördert deutsche Minderheit in Rumänien; http://www.siebenbuerger.de 17.02.2009
[10] Aufbauleistung der deutschen Minderheit in Rumänien gewürdigt; http://www.siebenbuerger.de 01.09.2005
[11] Horst Köhler würdigt Aussiedler als europäische Brückenbauer; http://www.siebenbuerger.de 04.03.2009
[12] see also The Germandom Prize

        PENTRU CONFORMITATE, ORIGINALUL ÎN LIMBA ENGLEZĂ:

                               The Impact of Germans in the East
2009/10/16

SIBIU/BUKAREST

(Own report) – The chairman of one of the „Germandom” organizations in the German foreign policy network is the focus of a Rumanian government crisis. The Rumanian opposition wants to name the mayor of Sibiu, Klaus Johannis, to fill the vacancy left by the prime minister, who was toppled by the opposition at the beginning of the week. Rumanian President, Traian Băsescu has rejected this plan and nominated a financial expert for prime minister. Johannis heads the „Democratic Forum of Germans in Rumania” (DFDR), an associated member of the „Federal Union of European Nationalities” (FUEN), which from its headquarters in Northern Germany also coordinates Europe’s German language minorities – with government support. The FUEN, founded by former Nazi racists, is working with Johannis as well as with Germany’s Hermann Niermann Foundation, which was the target of large protests in Eastern Belgium, because of its covert lobbying efforts for „Germandom” organizations. Johannis’ nomination is the second exceptional step taken in behalf of Rumanian „Germandom” within a week. The first was the awarding of the Nobel Prize in Literature to a „Rumanian German” author.

The Rumanian opposition parties, which toppled the Prime Minister with a no-confidence vote at the beginning of the week, have nominated the current mayor of Sibiu („Hermannstadt”), Klaus Johannis, to fill the post of transitional prime minister. Rumanian President, Traian Băsescu has rejected this intention and named the financial expert, Lucian Croitoru, to be the new prime minister. Croitoru would have to be confirmed by parliament, which seems very unlikely, because the opposition has a majority and insists on its candidate, Johannis. The outcome is open.

                                                        Ethnic Policy

Klaus Johannis comes from the Rumanian „Germandom” milieu, to which he attests such secondary virtues „as correctness, reliability, pragmatism and efficiency.”[1] He is the chairman of the local „Germandom” organization, the „Democratic Forum of Germans in Rumania” (DFDR), which, like many other associations of German language minorities in Eastern and Southeastern Europe, was founded in the immediate aftermath of the upheavals in 1989. The DFDR, like its chairman, Johannis, is closely associated with the networks of „Germandom” spread all over Europe. The DFDR is an associated member of the „Federal Union of European Nationalities” (FUEN), an organization, bringing together numerous European and Central Asian minorities, founded along the lines of the traditional German ethnic policy in the aftermath of World War II by ex-Nazi racists.[2] Within the FUEN, the DFDR, is also a member organization of the „Working Group of German Minorities” (AGDM), that stands in constant contact with the German Interior Ministry.[3] The party of Rumania’s Hungarian speaking minority, the Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) is also a FUEN member. It is one of the parliamentary parties proposing Johannis for the post of prime minister.

                                                      Conspiracy

Currently Johannis has been known as the mayor of Sibiu („Hermannstadt”). Since he took office in 2000, Sibiu, in fact, has made a name with one economic success story after the other. „The Old City is a jewel, the water supply functions and above all, there are only a few unemployed” according to a recent press report. Under the „German” Johannis, the town has become a „model of success.”[4] In fact, Johannis cleverly administers the support his community receives from Germany; to create a model of an island of „Germandom” is Southeast Europe. Under contract of the German Ministry of Economic Cooperation and Development in Bonn, the German Association for Technical Cooperation (GTZ) had already begun the renovation of the Old City – which is commonly attributed to Johannis – before Johannis took office.[5] The German Agency for Technical Relief (THW) came to Johannis’ aid to solve the water problem.[6] Other help is coming from „Germandom” organizations in Germany, for example, the DFDR and Johannis personally advised the Hermann Niermann Foundation in Dusseldorf on „questions of promoting cultural, academic and social projects” – also to the advantage of the German language minority of Rumania.[7] The Niermann Foundation became notorious years ago, through its exercising covert influence on the German language minority in Eastern Belgium – in cooperation with extreme rightwing ethnocentric forces. One can safely say that the chairman of the foundation had been „aware of a conspiracy” that was directed „against Belgium.”[8]

                                                Special Sponsorship

Johannis disposes also of the best contacts to government offices in Berlin and to leading German politicians. His „Germandom” organization, the DFDR, receives preferential promotion from the German Ministry of the Interior. From 1990 – 2004 88.33 million Euros were allocated for the „stabilization of the German minority in Rumania.” When Berlin had to scale back budgetary allocations also for „Germans Abroad” due to economic difficulties, the Interior Minister at the time, Otto Schily, promised Klaus Johannis in November 2004, „preferential treatment” for the German language minority in Rumania. As a matter of fact, the allocations for the Rumanian „Germandom” were reduced only nine percent, while 23 percent was the average reduction. In this year alone, the German government has earmarked a sum of 1.6 million Euros for the promotion of the German language minority in Rumania.[9]

                                     Impressive Balance Sheet

Klaus Johannis has personally welcomed a whole series of high-ranking German government representatives both from federal and regional state levels. The visitors to Johannis’ hometown included the German government’s Commissioner for Questions of Ethnic German Emigrants and National Minorities, Hans-Peter Kemper, the German Commissioner for Cultural Questions, Bernd Neumann and the Prime Ministers of Germany’s regional states Thuringia (Dieter Althaus) and Saarland (Peter Mueller). President of the European Parliament, Hans-Gert Poettering and the Parliamentary working group, „Expellees and Refugees” of the conservative CDU/CSU Caucus in the German Bundestag visited „Hermannstadt” as well. Erwin Marschewski, head of the working group’s delegation, congratulated Johannis on his „impressive achievements.”[10] German President, Horst Koehler allowed himself to be given a guided tour of the city by Mayor Johannis, personally and paid tribute to the „positive impact Germans are having in Eastern Europe, as exemplified by Hermannstadt.”[11]

                                                 Merit Award

At the end of last year, alongside the German Minister of the Interior, Wolfgang Schaeuble, Johannis was given the Deutsche Gesellschaft’s „Award of Merit for German-European Understanding.” The laudation was held by ex-Interior Minister and Sibiu’s citizen of honor, Otto Schily. German Chancellor, Angela Merkel is on the advisory board of this very influential association. Merkel, herself, had received the same award in 2005.

                                          No Longer Sovereign

Klaus Johannis’ nomination by Bucharest’s parliamentary majority is the second exceptional step on behalf of Rumanian „Germandom” – following the award of the Nobel Prize in Literature to the „Rumanian-German” author, Herta Mueller – within one week.[12] Johannis’ exceptionally close ties to Berlin could jeopardize Rumania’s sovereignty, if he becomes Rumania’s prime minister. Apparently the majority in Bucharest’s parliament are prepared to take that step.

[1] Klaus Johannis; https://www.siebenbuerger.de/ 01.11.2003
[2] see also Freund und KollegeSchwelende Konflikte and Hintergrundbericht: Die Föderalistische Union Europäischer Volksgruppen
[3] see also Berlin organisiert seine „Volksgruppen”Aktionseinheiten and Cultivating Relationships
[4] Johannis, ein Deutscher für Bukarest; Financial Times Deutschland 14.10.2009
[5] see also The Germandom Prize
[6] Erfolgreiches Ende für Twinning-Projekt in Rumänien; http://www.thw.bund.de 20.11.2008
[7] Partner; http://www.g-h-n-s.de
[8] see also FliehkräfteBaldiger Anschluss and Ethno-Netzwerk
[9] Bundesregierung fördert deutsche Minderheit in Rumänien; http://www.siebenbuerger.de 17.02.2009
[10] Aufbauleistung der deutschen Minderheit in Rumänien gewürdigt; http://www.siebenbuerger.de 01.09.2005
[11] Horst Köhler würdigt Aussiedler als europäische Brückenbauer; http://www.siebenbuerger.de 04.03.2009
[12] see also The Germandom Prize

Sursa: GERMAN – FOREIGN – POLICY.COM

http://www.german-foreign-policy.com/en/fulltext/56289?PHPSESSID=c0lmc1t791814m2a9c7ft0bbg7

                       Bibliografie privind istoria GEG:

Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial

https://www.cotidianul.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-romania/

https://dogaruvictor.blogspot.com/2014/03/grupul-etnic-german-trecut-si-prezent.html

https://dogaruvictor.blogspot.com/2015/01/grupul-etnic-german-la-70-de-ani_10.html

https://www.ancheteonline.ro/2016/10/cum-s-a-transformat-grupul-etnic-german-in-fdgr-tradarea-lui-klaus-iohannis/

Înrolarea etnicilor germani din România în unități SS (1939–1943)

PSD A DECRETAT :JOHANNIS SE AFLA IN CAMPANIE ELECTORALA!

24 nov.

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, joi că preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea în funcţie a celor doi miniştri, Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, pentru că este în campanie electorală şi vrea să întârzie performanţa guvernului.

”Preşedintele este în campanie. Preşedintele nu face decât să blocheze activitatea guvernului. Nu e nimic nou în această chestiune”, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PSD Florin Iordache. El a mai spus că dacă în cazul numirilor şeful statului poate avea o dată observaţii, în privinţa demisiilor sau a revocărilor nu se poate opune.

”Demisia e o chestiune personală, iar chestiunea cu revocarea este atributul personal al primului- ministru. Ceea ce face preşedintele nu e nimic nou, dar din păcate invocă 1 Decembrie şi invocă unitatea, în condiţiile în care nu face decât să blocheze guvernul. Nu este atributul dumnealui să cenzureze propunerile pe care de revocare ale primului ministru. Demonstrează încă o dată este într-o bătălie deschisă cu guvernul şi cu majoritatea parlamentară. El vrea să întârzie performanţa guvernului, ceea ce este contraproductiv”, a adăugat Iordache.

Autor: R.C.

Sursa: Cotidianul

SFIDAREA LUI KLAUS FRAUS!

24 nov.

Cu o crasa nonsalanta, presedintele Klaus Iohannis evita in continuare sa spuna cand se va duce asa-zisa „prima doamna” Carmen Iohannis la PICCJ, pentru a fi audiata in dosarul caselor luate cu acte false: „Nu exista temei pentru astfel de discutii”. La prima convocare, sotii Iohannis s-au tirat in Marea Britanie pentru o vizita de stat care a fost de fapt un chef dat de printul Charles.

Halucinant: presedintele Romaniei sfideaza pe fata romanii si procurorii. Klaus Iohannis a avut o reactie incredibila joi, 22 noiembrie 2018, in cazul sotiei sale Carmen Iohannis, care urmeaza sa fie audiata la PICCJ in dosarul caselor luate cu acte false, dar care da semne ca fuge de aceasta audiere si incearca sa se eschiveze prin orice metode, chiar si unele penibile.

In conferinta de presa improvizata la Palatul Cotroceni (ocazie cu care Iohannis a socat refuzand sa ia act de demisia ministrului Transporturilor si sa dea curs cererii de revocare a ministrului Dezvoltarii), presedintele a fost intrebat despre dosarul penal in care este vizat impreuna cu sotia sa. Mai exact, Klaus Iohannis a fost chestionat in legatura cu momentul in care sotia lui se va duce la PICCJ, ca sa fie audiata in dosarul casei luate cu acte false. Raspunsul a fost stupefiant: „Nu exista deocamdata temei pentru astfel de discutii”.

Dupa doar opt cuvinte, primul om in stat s-a spalat pe maini de situatia mai mult decat delicata in care se afla Carmen Iohannis. In loc sa ofere cat mai multe detalii si sa dea dovada de cat mai multa transparenta, Klaus Iohannis prefera sa aiba o atitudine sfidatoare atat fata de romani, cat si fata de procurori. Asta desi situatia in care se afla atat el si sotia sa este una delicata, mai ales in conditiile in care o instanta (Curtea de Apel Brasov) a stabilit ca sotii Iohannis au fost cumparatori de rea-credinta ai imobilului din Sibiu, judecatorii invocand adagiul latin „fraus omnia corrumpit”  „frauda corupe totul” (click aici pentru a citi).

Carmen a fugit de parchet

Situatia este cu atat mai scandaloasa, cu cat prima data cand Carmen Iohannis a fost citata la Parchetul General de catre procurorul Cristian Lazar, familia prezidentiala s-a tirat in Marea Britanie. Presedintele a pretextat atunci ca avea programata „o vizita de stat”, dar in cele din urma s-a dovedit ca a participat doar la o chindie data de printul Charles, la aniversarea a 70 de ani. Mai mult: s-a ales praful de cealalta parte a vizitei, care i-ar fi putut da deplasarii o spoiala de eveniment oficial. Tinem minte cum premierul britanic Theresa May i-a inchis lui Werner usa-n nas, pentru simplul motiv ca trebuia sa conduca o sedinta de Guvern pe tema Brexitului.

Werner il tine in brate pe taica Lazar

Aceeasi nonsalanta a dovedit-o Klaus Iohannis cand a fost solicitat sa detalieze motivele pentru care miercuri, 21 noiembrie 2018, a respins propunerea ministrului Justitiei, Tudorel Toader, ca Adina Florea sa preia functia de procuror-sef al DNA (click aici pentru a citi).

Niste exigente foarte simple (n.r. are de la urmatorul proces de selectie): sa se desfasoare in conformitate cu legea. Atat. Alte pretentii nu am avut de la ministru. Si nici macar pe asta nu a indeplinit-o. Fara indoiala ca puteti sa cititi acele comunicari si juristii va vor da interpretari foarte exacte. Pozitia Administratiei Prezidentiale (si – evident – si a mea) este exact aceea care este scrisa”, a afirmat Iohannis.

Daca Iohannis raspunde in batjocura la intrebari incomode, presedintele are reactii diametral opuse cand se simte in largului. La fel s-a intamplat joi, cand Werner a avut ocazia sa-l ia in brate – pentru a cata oara? – pe Procurorul General Augustin Lazar, cel care a condus Parchetul Curtii de Apel Alba Iulia in perioada in care dosarele lui Klaus Iohannis s-au inchis pe banda rulanta:

O sa studiez acea motivare (n.r. motivarea avizului negativ dat de CSM asupra propunerii de revocare – click aici pentru a citi). Ce am inteles pana acum din ce s-a vehiculat in public suna foarte corect. Iar despre activitatea domnului Procuror General am mai spus: este un Procuror General care-si face treaba foarte bine, iar aceasta propunere de revocare mi s-a parut si mi se pare in continuare o eroare. Asadar, puteti sa trageti singuri concluziile a ce va urma in aceasta chestiune”.

Autor: Valentin Busuioc

Sursa: Luju

%d blogeri au apreciat asta: