Arhiva | decembrie, 2018

HAPPY NEW YEAR TO ALL OF YOU FRIENDS!

30 dec.

 

Happy new year to all of you friends ❤️❤️❤️

We welcome the new year by throwing away everything that hurt us, deceived, disappointed and made it sick, closing the door in the face of the old year. I dedicate my toast to the new year, which is magical, special for all of us. To you i wish from my deepest heart that you can fulfill all those dreams you have locked in a drawer. May it be a year of serenity, prosperity, carefree for you, no one excluded. May you spend it with those most loved in health, peace and serenity. ❤️

GAULEITERUL NAZI ,KLAUS ADOLF JOHANNIS ,SUBMINEAZA CU AJUTORUL STATULUI NAZIST PARALEL PE CARE IL CONDUCE ORDINEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI!

30 dec.

Decretul prezidențial de prelungire a mandatului Șefului Statului Major al Apărării, neavând la origine propunerea Guvernului, este neconstituțional și nu produce nici un fel de efecte juridice. Acesta este doar un alt act de subminare a ordinii constituționale.

Prin astfel de acte Președintele urmărește crearea unor crize constituționale care să provoace o intervenție externă în România, intervenție care să ducă la înlăturarea Guvernului legitim al țării.

În mod normal un asemenea act ar trebui să determine suspendarea imediată a numitului Klaus Iohannis și organizarea referendumului în vederea destituirii sale. Din păcate poporul român a dovedit că nu știe să își apere Constituția prin instrumentele democrației directe. De aceea suspendarea nu este o soluție realistă.

Declanșarea procedurii de trimitere în judecată a numitului Iohannis pentru înaltă trădare este, de asemenea, dificilă și nu poate fi avută în vedere decât pe termen mediu. Ea este și traumatizantă pentru conștiința publică.

În aceste condiții sesizarea CCR este inevitabilă. De la 1 Ianuarie 2019, România, un stat membru al NATO, rămâne fără șef de Mare Stat Major, prelungirea dictată de actualul Președinte al României fiind contrară ordinii publice și prin aceasta absolut nulă. Asta se întâmplă în condițiile unui climat internațional tensionat și ale unui război mondial hibrid în curs de desfășurare.

Guvernul României, în virtutea obligațiilor constituționale și convenționale care îi revin, trebuie să informeze de urgență Secretariatul General al NATO și statele aliate (în special pe Președintele SUA ca șef al statului cu care România are un parteneriat strategic) asupra situației create și totodată să adopte o OUG pentru stabilirea unui regim de interimat la conducerea armatei.

Spre a evita escaladarea crizei, cer actualului Șef al Marelui Stat Major, generalul Ciucă, să facă un gest patriotic, să își dovedească onoarea militară și să își prezinte demisia cu dată de intrare în vigoare de la 31 decembrie 2018. Rămânerea sa în funcție ulterior acestei date ar constitui o infracțiune.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin Facebook

DUPA ANUL CARE SE INCHEIE,ANUL 2019 AR PUTEA FI ANUL DUSMANIEI SUPREME DINTRE NOI!

30 dec.

Se încheie unul dintre cei mai dificili ani de după Revoluţie. Deşi ar fi trebuit să fie unul al unirii dintre noi, căci este anul în care se împlinea centenarul Marii Uniri, 2018 a fost un an plin de conflicte stupide care ne-au separat printr-o prăpastie uriaşă deschisă între tineri şi bătrîni, între cei „de dreapta” şi cei „de stînga”, între acei din Ardeal şi cei din vechiul Regat, între noi şi voi şi chiar între eu şi tu.

Desigur, diversitatea ar trebui să fie ceva bun, o expresie a faptului că sîntem diferiţi şi liberi, numai că noi am reuşit în acest an să transformăm diversitatea în duşmănie şi libertatea în haos. Orice lucru care ne-ar putea uni a devenit un virus periculos de care ne-am chinuit să scăpăm ca nu cumva să ne dezmeticim din coşmarul pe care am început să ni-l dorim ca fapt curent de viaţă, ca felul nostru de a fi, de care chiar sîntem mîndri în loc să-l schimbăm!

Dacă a pus cineva la cale această dezbinare naţională (vedeţi, pînă şi dezbinarea a devenit „naţională”!), ar putea să jubileze. Am reuşit să facem o Catedrală, dar şi această măreţie, la care visa însuşi Eminescu, ne-a făcut duşmani, unii ţipînd în gura mare, chiar pe melodia unui cîntec, că ar fi trebuit să fie una mică, din lemn, aruncată undeva după blocuri ca să n-o vadă nimeni.

Un bilanţ al acestui an care se încheie acum ar trebui să ne facă pe toţi să ne fie ruşine. Nu pentru ce sîntem fiecare în parte sau pentru ceea ce gîndim, ci pentru că nu ne dăm seama cît rău ne-am făcut unii altora, deci nouă, tuturor.

Sîntem într-un război cu noi înşine, cu o singură miză: ţie să-ţi pricinuiesc o durere, chiar dacă şi tu îmi faci acelaşi lucru. Am sentimentul că dacă, în urma acestui război dintre noi, ne-am trezi în acelaşi salon de spital, bandajaţi din cap pînă în picioare, am fi în stare să ne tîrîm pînă la patul celuilalt pentru a-i mai face o zgîrîietură pe obraz, în loc să ne ajutăm amîndoi să ajungem la WC!

Dacă în aceste cîteva zile care au mai rămas din 2018 am găsi în noi o singură clipă de luciditate şi ne-am întreba ce s-a întîmplat cu noi, încercînd să înţelegem de unde am dobîndit răul acesta care ne-a făcut să ne pierdem, pur şi simplu, minţile, am vedea că unii au devenit fără voie soldaţi pe moşia lui Liviu Dragnea, alţii au devenit fără voie soldaţi pe moşia lui Klaus Iohannis, fiind în stare să-şi dea viaţa pentru bunăstarea stăpînului, ignorîndu-se pe ei.

Cei care au scăpat de acest flagel, păstrîndu-se la distanţă de ambele tabere nu scapă aşa de uşor: dacă îl critici pe Iohannis, devii automat susţinător al PSDragnea şi al „ciumei roşii”, iar dacă îl critici pe Dragnea, devii imediat adept al Sistemului şi al noilor securişti.

Nimeni nu mai poate să fie liber, căci calea de mijloc nu mai este acceptată ca expresie a echilibrului! „Nimeni nu mai are voie să fie independent!”, iată ce ar trebui să fie încrustat pe firmamentul acestui an şi să fie proclamat ca uriaşul cîştig al acestui an care se încheie. Românii au mai trăit astfel de vremuri, cînd sloganul „Cine nu este cu noi este împotrivă!” a distrus generaţii de oameni care ar fi putut să schimbe destinul ţării noastre, dar au tăcut cuminţi, supunîndu-se unei ordini care nu avea nimic de-a face cu propriile lor aspiraţii.

Întrucît anul care stă să vină este deja la uşă, îmi este greu să sper că lucrurile se vor schimba. Din contră, fiind încărcat de două scrutinuri electorale, 2019 ar putea deveni anul duşmăniei supreme dintre noi! Vom aboli prietenia şi vom omagia victoria urii dintre noi!

Un vechi proverb african spune: „Cînd nu e un duşman în interior, duşmanul de dinafară nu te poate răni”. Aici este marea noastră problemă: că duşmanul nostru este chiar în noi înşine! Şi roade, roade, roade…

DACA KLAUS JOHANNIS SI PREMIERUL VIORICA DANCILA AR CITI!

30 dec.

Sfârşitul de an i-a găsit pe preşedintele României, Klaus Iohannis, şi pe cei aflaţi la guvernare băgaţi până în gât într-un nou conflict, cel referitor la şeful Armatei. Unul îl vrea pe generalul X, iar ceilalţi îl vor pe generalul Y. De parcă cei 24 de militari pe care-i mai are România nu ar putea înţelege ordinele primite de la comandanţii trupelor aliate din Irak şi Afganistan, şi nu ar fi capabili să bată pas de defilare la Arcul de Triumf din Capitală la ceas de sărbătoare dacă şeful lor este generalul Y, şi nu generalul X. Sau invers.

În timp ce domnul Iohannis, pe de o parte, şi domnul Leş şi doamna Dăncilă, pe de altă parte, se ceartă ca nişte copii pe jucăriile puse de Moş Crăciun sub pom, DNA-ul a înregistrat un nou eşec răsunător. După ce a bătut toba ca să se audă până în fundul ultimul cătun din România că milioane de euro din contractul privind securizarea frontierelor au ajuns la nişte corupţi de la vârful statului român, DNA-ul a închis dosarul EADS. Cercetările procurorilor nu au putut demonstra că unii dintre foştii miniştri de Interne s-ar fi înfruptat din contractul cel gras.

În timp ce preşedintele României şi premierul fac cărare spre Curtea Constituţională, ocupând de la cap la coadă spaţiile rezervate buletinelor de ştiri şi dezbaterilor cu atitudinele lor ridicole, românii îşi văd de-ale lor. Îşi văd de crescut copiii, de ajutat părinţii, de sănătate, de cumpărături şi, uneori, de lecturi. Editura „Polirom” a tipărit volumul „21 de lecţii pentru secolul XXI” scris de istoricul Yuval Noah Harari, profesor titular la Universitatea Ebraică din Ierusalim. În opinia domnului Harari, viitorul nu prea îndepărtat va aparţine revoluţiei informaţiei şi biotehnologiei. În viitorul nu prea îndepărtat, inteligenţa artificială va pune mâna pe multe dintre slujbele oamenilor, care vor deveni irelevanţi. În viitorul nu prea îndepărtat vor rezista doar ţările care investesc masiv în educaţie şi în cercetare. În cercetarea făcută de cercetători, şi nu de procurori.

Dacă domnul Iohannis şi marioneta domnului Dragnea ar pune mâna pe carte din când în când tare bine ar mai fi. Dacă ar pune mâna pe cartea care trebuie, dacă ar deschide-o şi dacă ar pricepe ceva.

30 DECEMBRIE 1947 – ABDICAREA REGELUI MIHAI I SI INSTAURAREA REPUBLICII POPULARE ROMANIE!

30 dec.

Adio rege!

https://i2.wp.com/www.art-emis.ro/images/stories/istorie/Mihai_si_Petru_Groza11.jpg

ADIO REGE!

Dr. Petru Groza: Ca urmare a acestui act semnat de rege, noi trebuie să facem o proclamaţie către ţara. Iată textul acestei proclamaţii:

„Muncitori, ţărani, intelectuali, soldaţi, subofiţeri, ofiţeri, cetăţeni şi cetăţene ai României. Regele Mihai I a abdicat azi de la tron. În actul de abdicare, semnat astăzi, la 30 Decembrie 1947, constatatăm că în viaţa statului român s-au produs, în ultimii ani, adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere a Ţării, Regele consideră că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. Astfel poporul roman a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat: Republica Populară! 

Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni! Să înălţăm noua formă de viaţă a statului nostru, Republica Populara RomânăPatria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate!”

Din stenograma sedinţei Consiliului de Miniştri din ziua de 30 Decembrie 1947, ora 15,30:

Şedinta se deschide la ora 15,35 sub preşedinţia domnului Petru Groza, Preşedintele Guvernului.

Participă: Gh. Gheorghiu-Dej, ministrul industriei şi comerţului, Ana Pauker – Ministrul Afacerilor Străine; Vasile Luca , Ministrul Finanţelor; Teohari Georgescu – Ministrul Afacerilor Interne, Stefan Voitec – Ministrul Educaţiei Naţionale, Emil I. Bodnaraş – Ministrul Apărării Naţionale, Lothar Rădăceanu – Ministrul Muncii şi Asiguararilor Sociale, Mihail Sadoveanu – Preşedintele Adunării Deputaţilor, Ion Gheorghe Maurer – Subsecretar de stat al Ministerului Industriei şi Comertului…

Dr. Petru Groza: Ca urmare a acestui act semnat de rege, noi trebuie să facem o proclamaţie către ţara. Iată textul acestei proclamaţii:

„Muncitori, ţărani, intelectuali, soldaţi, subofiţeri, ofiţeri, cetăţeni şi cetăţene ai României. Regele Mihai I a abdicat azi de la tron. În actul de abdicare, semnat astăzi, la 30 Decembrie 1947, constatatăm că în viaţa statului român s-au produs, în ultimii ani, adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere a Ţării, Regele consideră că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării României. Astfel poporul roman a dobândit libertatea de a-şi clădi o formă nouă de stat: Republica Populară! 

Muncitori, ţărani şi intelectuali, ostaşi, subofiţeri şi ofiţeri, cetăţene şi cetăţeni! Să înălţăm noua formă de viaţă a statului nostru, Republica Populara RomânăPatria tuturor celor ce muncesc cu braţele şi cu mintea, de la oraşe şi de la sate!”

Dr. P. Groza: Doamnă şi domnilor miniştri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin bună învoială. Regele a constatat – aşa cum este scris aici – ca instituţia monarhiei este o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduire -, cum poate inamicii noştri n-ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a reginei mame, poporul a făcut astăzi un divorţ şi decent şi elegant, de monarhie. Prin urmare, şi actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se ştie pretutindeni – şi aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cuminţenie, la timpul său. Nimeni n-a fost supărat cu ceva. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase.

Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poata avea un cuvânt de reproş, pentru felul în care poporul nostru a ţinut să se poarte faţă de acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras – lucru pentru care poporul român nu se poate arăta nerecunoscator. Deci, fostul rege va fi respectat, ca orice alt cetăţean al acestei ţări. Acum, potrivit Constituţiei, o dată cu încetarea monarhiei, trebuie instituită o regenţă. Cum însă noi suntem oameni politici, care înregistrăm realităţile, avem formele noastre şi trebuie să dezvăţăm pe oameni să tot vorbească despre rege şi despre regenţă, am hotarât ca acest organ sa fie numit Prezidiul Republicii Populare Române. El va fi constituit din cinci persoane, oameni onorabili, de suprafaţă şi îşi va exercita atribuţiunile până când Constituanta îşi va face datoria.

În acest Prezidium, propun pe domnii: Mihail Sadoveanu – preşedintele Adunării Deputaţilor, Prof. dr. C. I. Parhon – preşedintele A.R.L.U.S.-ului, Ştefan Voitec – Ministrul Educaţiei Naţionale, Gh.Stere – Preşedintele Curţii de Apel din Bucureşti şi Ion Niculi – vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor. În rest, rog pe doamnele şi domnii miniştri să stea tot timpul în Capitală, la departamentele respective, renunţând la cele câteva zile de vacanţă care au mai rămas, dat fiind aceste evenimente.”

Consiliul aproba propunerea domnului prim-ministru.

Sedinţa se ridică la ora 16,10.”[1]

„Românii au un rege foarte original. Să dea Domnul tuturor un asemenea rege!” (I.V. Stalin)

Fără nicio îndoială, Mihai nu a abdicat din proprie iniţiativă, dar găselniţa cu cei 1.000 de studenţi care ar fi fost împuşcaţi dacă el nu abdica este doar o „inginerie” postdecembristă, o continuare a manipulării în masă (a se citi prostirii începute în ziua de 22 decembrie 1989 la Televiziunea Română) a cetăţenilor României. Nici contemporanii acelor vremuri, nici istoricii nu au ştiut nimic de „şantajul” acesta atribuit lui Petru Groza şi prezentat la unele posturi de televiziune ca argument convingător al sacrificiului – zic ei – al lipsei de demnitate a fostului suveran – zicem noi. A apărut după evenimentele din 1989, când trădătorii de ţară au dat mâna cu scenariştii de la Malta şi, împreună au început jefuirea Poporului Român. O fac şi astăzi. Înainte de marea călătorie (pe care i-o doresc cât mai îndepărtată) Ex-regele Mihai ar trebui să spună ADEVĂRUL şi despre 23 august 1944, şi despre 30 decembrie 1947. Aşa cum a fost! Cu sau fără voia lui, mai devreme sau mai târziu, faptele ascunse în spatele tăcerii sale de acum şi dintotdeauna vor ieşi la lumină precum uleiul la suprafaţa apei. Atunci nimeni nu va putea nici motiva, nici scuza minciuna prin omisiune.

Ca o completare, dar şi din respect pentru adevărul istoric, redăm mai jos – „sine ira et studio” -, un extras din nota convorbirii dintre I. V. Stalin şi membrii delegaţiei române, condusă de dr. Petru Groza care a avut loc la Moscova, la numai o lună de zile după abdicarea lui Mihai I. (Ion Măldărescu).

Moscova, 3 februarie 1948

„I. V. Stalin: Este adevărat că guvernul român a cumpărat de la rege domeniile acestuia cu 3 milioane de dolari sau acestea sunt doar zvonuri?

P. Groza: Guvernul român a cumpărat de la rege 360 de tone de vin cu 1 milion de franci elveţieni, în condiţiile în care regelui i-a fost dată doar jumătate din această sumă, iar a doua jumătate din această sumă o poate primi cu condiţia că se va purta bine. Guvernul i-a dat regelui exact atât cât trebuia, pentru a nu se spune că guvernul l-a umilit, dar nu prea mult, pentru ca acesta să nu se simtă independent.

I. V. Stalin: Românii au un rege foarte original. Să dea Domnul tuturor un asemenea rege!

P. Groza: Aşa cum i-am spus în ajun domnullui Molotov, guvernul român a trebuit să ţină seama de faptul că regele a fost decorat de Guvernul Sovietic cu ordinul „Pobeda”.

I. V. Stalin: Toate acestea au fost făcute bine! Regele a luat cu sine ordinul?

P. Groza: răspunde că Regele a luat cu sine ordinul şi guvernul român a contat pe o asemenea apreciere a acţiunilor sale, deplasându-se la Moscova.

I. V. Stalin: Guvernul a procedat bine! Delegaţia română a luat cunoştinţă de proiectul pactului de asistenţă mutuală”.[2]

http://www.art-emis.ro/

VOCATIA DE SLUGA A LUTHERANULUI SAS KLAUS JOHANNIS!

30 dec.

Ce ar fi de văzut la Klaus Iohannis cu fiecare ieșire publică?  Încăpățânarea de a-și impune punctele de vedere, chiar dacă nu sunt cele mai bune? Emfaza discursurilor? Lipsa argumentelor logice?

Imagini pentru IOHANNIS,MERKEL,POZE

Obsesia de a trimite orice lege la Curtea Constitutionala de 128 de ori si jumatate, ca sa-l citez pe Bogdan Chirieac? Si de 40 de ori la Comisia de la Venetia, completez eu? Atacul barbar la limba romana? Dorinta de a demonstra ca este stapanul acestei tari? Aroganta cu care isi trateaza guvernul propriei tari? Indarjirea de a pune bete in roate oricarei solutii de bun-simt venite din partea coalitiei PSD-ALDE?

Toate acestea sunt lucruri care se vad, sunt lucruri care se stiu. Klaus Iohannis nu depune niciun efort sa le mai mascheze, dupa cum nici intentiile nu si le mai ascunde. Ambitiile lui de a fi si mai puternic ies la suprafata si, brusc, te trezesti fata in fata cu un Iohannis care nu mai seamana cu profesorasul timid din interviurile preelectorale.

Geopolitica fatadelor de bloc

Presa germana l-a citit repede pe Klaus Iohannis. Mai marii Europei au mizat pe cumintenia mintii de ardelean, mai calm si mai sfatos. S-au convins insa destul de repede ca fostul primar al Sibiului este mai talentat in a-si insusi vorbele altora, chiar si o buna parte din idei, pe care le prezenta ca si cum el, Iohannis, ar fi facut parte din nucleul Europei. Este de ajuns sa dai timpul inapoi si sa compari discursul lui cu cel al lui Jean-Claude Juncker. Aceleasi idei, dar cu alte farduri.

Sa fi copiat Juncker alocutiunile lui Iohannis? Exclus. Invers e cu mult mai credibil. Cate idei novatoare putea avea fostul primar de pe malurile Cibinului, de natura sa atraga atentia asupra lui prin acuratetea gandirii si a solutiilor geopolitice sau geostrategice la problemele UE? Cred ca niciuna. Vopsitul fatadelor la Sibiu si atarnarea de flori pe bulevarde nu au legatura cu ce cauta si ce vrea Uniunea Europeana de la supusii ei.

Schengen, comoara lui Ali Baba

Mie mi se pare ca Iohannis s-a multumit cu rolul de Sancho Panza, sluga credincioasa a Comisiei Europene si a Parlamentului European. Din cuvantul lor nu a iesit niciodata. Nu a reusit sa fie incomod, ca altii, sa bata cu pumnul in masa si sa ceara pentru Romania partea ce i se cuvine. A semnat, docil, orice i s-a pus in fata, lasand insa impresia ca s-a zbatut. Nu a avut nici taria reprezentantilor Poloniei sau ai Ungariei, nici abilitatea celor ai Cehiei. S-a dovedit a fi copilul ascultator, care nu vrea s-o supere pe Mutti Merkel.

L-o fi rasplatit cancelarul german cu cea mai inalta distinctie a Germaniei, dar, pe de alta parte, cand a venit vorba de admiterea Romaniei in Spatiul Schengen, l-a trimis sa cante la alta masa. L-a auzit cineva pe Iohannis sa faca scandal? Sa-i spuna, diplomatic sau mai pe sleau, ca el si Romania s-au saturat sa fie plimbati cu vorba, de parca Schengen ar fi comoara lui Ali Baba?

Omul de paie

Nu bag mana in foc pentru asta, dar cred ca Juncker, Timmermans si altii din gasca si-au dat imediat seama de potentialul lui Iohannis. Fara a fi dificil si fara a le crea probleme, presedintele de la Bucuresti mi se arata ca fiind, mai degraba, omul de paie de care au avut si au nevoie. Nu cred ca l-a auzit cineva pe Iohannis sa riposteze cand Frans Timmermans ne-a calcat pur si simplu in picioare. Nici cand Jean-Claude Juncker ne-a luat la bani marunti, luand drept litera de lege imbecilul raport MCV. A deschis Klaus Iohannis gura sa le spuna ca protocoalele secrete incheiate intre SRI si orice forma de justitie din Romania sunt ilegale? Ca nicaieri in lume nu exista asa ceva? A aparat in vreun fel pozitia Romaniei? Nu, Iohannis, daca n-a tacut evitand subiectul, a balmajit vorbe seci ca am mai avea ceva de facut. Ce anume?

Da, sefu, sa traiti!

Pare paradoxal, dar Iohannis, la fel de umil, a fost acelasi Sancho Panza si al Procurorului General, Augustin Lazar. I-a slujit interesele pentru a nu se afla despre trecutul lui de primar, despre care nu a deschis gura niciodata. Iar cand a facut-o, laptele daduse deja in fiert si lumea incepuse sa-l arate cu degetul. La fel a slujit-o si pe Laura Codruta Kovesi, fara a-i face probleme. Ridicarea acesteia pe un piedestal nemeritat i se datoreaza si lui, in buna parte, oferindu-i protectie. Or, se stie, scutierul este cel care isi protejeaza stapanul. Acum, mai nou, Klaus Iohannis devine si scutierul bancilor si al multinationalelor. De cata vreme se stie cum isi externalizeaza acestea profitul, a luat Klaus Iohannis atitudine vreodata? Sau, prin inactiune, le-a protejat interesele ale caror capete, mergand pe fir, duc in fieful UE? Acolo unde Juncker, Merkel si Timmermans nu au nevoie de oameni cu initiative stanjenitoare, ci de oameni supusi, care sa execute ce li se cere.

Autor: Valentin Boeru

national.ro

UN COLOSAL DOCUMENT DE ARHIVA: ADEVARUL DESPRE POLITICIENII MONARHIEI PE CARE EPIGONII LOR DE AZI II RIDICA IN SLAVI!

30 dec.

Cutremurătoare scrisoarea care urmează! Remarcăm că nu era absolut nici o diferență între România anului 1942 și cea de acum: străinii sunt stăpâni peste economia națională, alogenii (evreii) conduc în realitate țara, aceiași politicieni lacomi și vânduți străinătății, iudeo-masoneria implicată în jefuirea țării, existența „sistemului”, a coteriei statului subteran, cârdășia dintre partidele politice care se protejau reciproc în rocada lor periodică de la putere în opoziție și nepotismul pentru obținerea sinecurilor din bani publici practicat de parveniții din politică! Pe lângă faptul că mareșalul Ion Antonescu se dovedește un adevărat clarvăzător, anticipând comunismul pe care-l vor impune bolșevicii peste o parte din Europa, el se dovedește și un cronicar lucid al timpurilor de atunci, spunând adevărul despre „patriotismul” marilor politicieni C.I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, ridicați azi în slăvi de epigonii lor. Sublinierile din text aparțin redacției.

  Cutremurătoare scrisoarea care urmează! Remarcăm că nu era absolut nici o diferență între România anului 1942 și cea de […]

Ion Antonescu: „Scrisoare de răspuns adresată lui C.I.C. Brătianu” (29 octombrie 1942)

Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri. Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară , dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?!

Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele evreiesti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi. Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale evreilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului. Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin la Banca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră. Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara.

Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat. Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem.

Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat.

Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America. Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump. Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german? Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului.

Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia . Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea. A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală.

Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului. Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”. Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare.

Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”. Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”. Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii.

V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui. V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)

http://www.justitiarul.ro/

%d blogeri au apreciat asta: