Arhiva | 12:17 pm

SA TE VAD HERR KLAUS JOHANNIS!,CA URMASI AI SASILOR CARE AU SEMNAT IMPOTRIVA UNIRII DE LA 1 DECEMBRIE 1918,TE-AI DAT IN STAMBA :TELEVIZIUNEA PUBLICA GERMANA ZDF:”ROMANIA SARBATORESTE ANEXAREA FOSTEI PROVINCII A TRANSILVANIEI!”,SW VEDE URA TA FATA DE POPORUL ROMAN SI ROMANIA,CARE V-AU HRANIT CU PAINE ROMANEASCA CETATEAN AL GERMANIEI!

3 dec.

Postul public de televiziune din Germania. ZDF („Zweites Deutsches Fernsehen”), echivalentul lui TVR 2, a transmis chiar în ziua de 1 decembrie 2018 o ştire referitoare la Ziua Naţională a României, care a fost postată şi pe site-ul oficial. Este o gravă jignire la adresa României, împotriva căreia este nevoie de o reacţie oficială, de la cel mai înalt nivel. Iată postarea, cu traducerea primului pasaj:

Ei, acum să-l văd pe neamţul nostru Klaus Iohannis, pe care românii l-au votat să le fie Preşedinte! De la dumnealui trebuie să vină reacţia de protest, una pe măsură, căci nu este vorba despre un articol dintr-un ziar obscur, ci chiar la Televiziunea publică din Germania. Ca un fel de poziţie oficială a Germaniei, pentru că la astfel de instituţii, oriunde în lume, politica editorială în politica externă nu se încadrează în ceea ce numim generic „libertatea de exprimare”, pentru a se evita cine ştie ce conflict diplomatic printr-o declaraţie a unui jurnalist care s-ar vrea un pic excentric!

Să revedem primul pasaj din articolul postat de ZDF: „România sărbătorește a 100-a aniversare a ANEXĂRII FOSTEI PROVINCII MAGHIARE A TRANSILVANIEI. Cu acest cîștig teritorial de la prăbușirea Austro-Ungariei după primul război mondial, România și-a mărit teritoriul cu aproximativ o treime”.

ZDF ne spune că articolul este preluat de la DPA (Deutsche Presse-Agentur), care este o agenţie de ştiri ce are în acţionariat peste 190 ziare, reviste, companii de presă, companii de televiziune publice și private, cu sedii în 100 de țări. Fiind cea mai mare agenţie de presă din Germania, este clar că această ştire despre România a avut o circulaţie uriaşă, cu efecte greu de prevăzut.

Klaus Iohannis trebuie să uite atitudinea slugarnică pe care ne-a arătat-o permanent faţă de cancelarul Angela Merkel şi trebuie să dovedească ce sentiment are el faţă de România, mai ales după ce, la Alba Iulia, de Ziua Naţională, şi-a permis să transforme Centenarul într-o acţiune electorală în favoarea sa.

Ca să-i dăm curaj, reamintim că Regele Ferdinand, care s-a născut şi a copilărit în Germania, în Consiliul de Coroană din septembrie 1916, a propus ca România să lupte în Primul Război Mondial alături de Antanta, deci împotriva Germaniei, care era ţara lui natală! A fost renegat de Casa Regală de Hohenzollern (pe Palatul Hohenzollern chiar a fost arborat drapelul de doliu), dar Ferdinand a înţeles că poporul român l-a dorit să-i fie rege şi a acţionat în consecinţă, motiv pentru care şi astăzi are un loc de cinste între eroii neamului!

Dacă Iohannis se va ascunde iarăşi în căsuţele sale din Sibiu, sperînd să treacă subiectul acesta, toată tărăşenia cu „Grupul Etnic German” şi FDGR-ul pe care l-a condus trebuie să fie reconsiderată şi tratată în conformitate cu ştirea apărută acum la postul public de televiziune din Germania, precum şi cu modul în care va reacţiona oficial!

Ştim că preşedintele Klaus Iohannis este cetăţean român de etnie germană. Are acum ocazia să ne arate tuturor ce contează mai mult: că este român sau că este german?

KLAUS JOHANNIS ,DUSMANUL NR.1 AL ROMANIEI,DECIZIE IMPORTANTA LEGATA DE CE-A DE A DOUA REMANIERE A GUVERNULUI VIORICA DANCILA!

3 dec.

Iohannis, decizie importantă legată de cea de-a doua remaniere a guvernului Dăncilă 16
Foto: presedincy.ro.
Klaus Iohannis este aşteptat să ia o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, după ce şeful statului a precizat că va lua o hotărâre în acest sens după sărbătorile Centenarului, respectiv după 1 decembrie.

Pe 22 noiembrie preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.

„PSD este la al treilea guvern în nici doi ani, au fost schimbate enorm de multe persoane pe poziţiile de ministru, i-am numărat, nu o să vă vină să credeţi, sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guvena, e imposibil să schimbi miniştri toată ziua bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului şi zilei de 1 decembrie. Până atunci nu se va întâmpla nimic. După 1 decembrie putem să discutăm dacă va fi cazul. Până atunci nu vom schimba miniştri”, anunţa atunci preşedintele Klaus Iohannis.

Sursă: Mediafax

TOATE PROCESELE COMPLETURILOR DE 5 JUDECATORI,INCLUSIV CEL AL LUI LIVIU DRAGNEA, AU FOST AMANATE

3 dec.

Toate procesele completurilor de 5 judecători, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea, amânate 16

Update: Magistraţii instanţei supreme au decis, luni, ca 25 de cauze ale completurilor de 5 judecători să fie amânate pe 14 ianuarie, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti privind anularea tragerii la sorţi a completurilor, din 9 noiembrie. Între procese se numără şi cel al lui Liviu Dragnea.

Știrea inițială

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are programat, luni, un nou termen de judecată în dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Cel mai probabil, procesul se va amâna, având în vedere deciziile luate recent de Curtea Constituţională şi Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători, printre care şi cel care dezbate dosarul lui Dragnea.

De altfel, săptămâna trecută, Instanţa supremă a anunţat că există un blocaj în funcţionarea completurilor de cinci judecători, care nu-şi pot desfăşura activitatea.

Majoritatea magistraţilor de la ICCJ s-a exprimat în sensul că la şedinţele de judecată planificate pentru datele de 3 şi 10 decembrie, completurile de cinci judecători să acorde noi termene de judecată pentru ianuarie 2019.

Pe 21 iunie, Înalta Curte l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată cu apel.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.

Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

ZI CRUCIALA PENTRU LAZARICA TRACTORISTU’,CARE DATORITA SINTAGMEI „PENALI DE RANG INALT”,POATE FI SANCTIONAT DE MINISTRUL TUDOREL TOADER!

3 dec.

Zi crucială pentru Augustin Lazăr! Cum motivează sintagma „inculpați de rang înalt” 16

Războiul dintre Tudorel Toader şi Augustin Lazăr ajunge din nou în CSM. Cei doi se află față în față la sedința Consiliului.

Ministrul Justiției cere sancţionarea procurorului general, după ce acesta a folosit expresia „inculpaţi de rang înalt” prin care a încălcat deontologia profesională.

Iniţial, CSM a decis că Augustin Lazăr nu a gresit, însă Inspectia judiciară a facut recurs.

„Întordeauna suntem pregătiți. Este foarte simplu, inculpații de rang înalt sunt cei care sunt de compeneța DNA, dacă vă uitați în lege, exact  așa scrie acolo. DNA este făcută pentru a combate un anume gen de criminalitate, corupția, dar nu la nivel mărunt, ci la nivel de mijloc și înalt, prin uirmre, inculpații DNA sunt de rang înalt”, a spus Augustin Lazăr, la intrarea la CSM.

„Eu în repetate rânduri am spus întâi să vedem problema, să vedem argumentele, pro-contra, să vedem soluțiile și după aceea mă întreb la ce ne vom gândi”, a spus Tudorel Toader.

Procurorul general Augustin Lazăr a folosit sintagma „inculpați de rang înalt” în anul 2017. „Am folosit expresia «hărţuit» pentru că am găsit-o în raportul de la Geneva, unde scrie «Procurorii din DNA sunt hărţuiţi prin campanii media, prin chemarea în faţa unor comisii speciale». Dar acolo cine îi convoacă? Nişte inculpaţi de rang înalt, care vor ca discuţiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitaţi să dea seama într-un mediu care nu e judiciar”, a spus Augustin Lazăr, în 2017.

LOVITURA BOMBA PREGATITA DE MINISTRUL TUDOREL TOADER:KOVESI VA FI DIN PLIN AFECTATA!

3 dec.

Ce lovitură-bombă pregătește ministrul Toader: Kovesi va fi din plin afectată 16

Informație de ultimă-oră prezentată în exclusivitate în emisiunea Sinteza Zilei.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, pregătește o lovitură de proporții care ajută la independența justiției.

Potrivit surselor Antena 3, zilele viitoare, Toader va dao ordonanță de urgență prin care secția de investigare se va transforma în direcția pentru investigarea magistraților, vrea să elimine controlul pe care procurorul general încă îl mai are asupra magistraților.

Totodată, ministrul Justiției urmează să se întâlnească cu procurorul-șef de la DIICOT, Felix Bănilă, pentru că vrea să vadă care este situația doamnei Kovesi, care stă abuziv la Parchetul General.

ULTIMA ORA.MINISTRUL AGRICULTURII PETRE DAEA:SUNTEM PE PRIMUL LOC IN U.E.!

3 dec.

Ministrul Agriculturii, anunț de ultimă oră: Suntem pe primul loc în UE 16

România a realizat anul acesta peste 30 de milioane de tone de cereale, faţă de 27 de milioane de tone anul trecut, producţiile de porumb şi floarea soarelui ocupând primul loc în Uniunea Europeană, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

„Producţia de cereale de anul acesta depăşeşte 30 de milioane de tone. La floarea soarelui am realizat peste 3,35 milioane de tone şi suntem pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), fiind cea mai mare producţie de până acum. La porumb mai avem de recoltat 0,5% din suprafaţă în judeţele din centrul tării, dar până în prezent am depăşit 18 milioane de tone. Şi la porumb suntem pe primul loc în UE”, a spus Daea. Suprafaţa însămânţată anul acesta cu porumb a fost 2,415 milioane hectare iar la floarea soarelui de 1,01 milioane hectare.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în câteva zile, vor fi anunţate datele definitive privind producţiile obţinute în aceste an, dar şi randamentul.

În acest an, recolta de grâu a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de anul trecut când s-a cifrat la 10 milioane de tone, deşi, potrivit şefului MADR, a fost un an greu, în care „România a fost răvăşită de o serie întreagă de fenomene naturale extreme”.

Recolta de cereale păioase de vară a ajuns la 12,8 milioane de tone, în creştere uşoară, sub 1%, faţă de anul trecut, când a fost de 12,7 milioane de tone, cu o producţie medie de 4.655 kg/ha, comparativ cu anul trecut, de 4.598 kg/ha.

Anul trecut, România a raportat o producţie totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, adică 1,4 tone pe fiecare român, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri şi porumb. Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, în timp ce la porumb, recolta „a sărit” la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape 6 tone la hectar. Şi la floarea-soarelui a fost consemnată o producţie record de 3,167 milioane de tone în 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.

În România, cerealele ocupă 60% din suprafaţa ţării.

În data de 25 octombrie, Asociaţia generală a producătorilor de porumb (AGPM), citată de cotidianul Le Monde, estima că România ar urma să recolteze în acest an între 14,5 şi 15 milioane tone de porumb, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa, ceea ce înseamnă că România va prelua coroana de cel mai mare producător european de porumb, „vampirizând” piaţa europeană a porumbului.

În rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.

Datele publicate pe 16 noiembrie de Oficiul European de Statistică (Eurostat) au arătat că România era a opta putere agricolă a Uniunii Europene în anul 2017.

„Producţia agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 432,6 miliarde de euro în 2017, cu 6,2% mai mare decât în 2016, statele membre cu cea mai mare producţie agricolă totală fiind Franţa (72,6 miliarde de euro sau 17% din totalul UE), Germania (56,2 miliarde euro sau 13%), Italia (55,1 miliarde euro sau 13%)”, conform Eurostat.

Locurile următoare sunt ocupate de Spania (50,6 miliarde euro sau 12%), Marea Britanie (31,8 miliarde euro sau 7%), Olanda (28,9 miliarde euro sau 7%), Polonia (24,9 miliarde euro sau 6%) şi România (17,5 miliarde euro sau 4% din totalul UE).

„În România, valoarea producţiei agricole totale a crescut anul trecut cu 13,2%, în principal ca urmare a unei creşteri de 17,9% a valorii culturilor agricole, de 8,8% a valorii producţiei animale şi de 5,1% a valorii serviciilor agricole.

Franţa ar putea introduce Starea de Urgenţă

3 dec.

%d blogeri au apreciat asta: