Arhiva | 1:48 am

CINE TREBUIE EDUCAT ESTE KLAUS JOHANNIS!

10 dec.

  Aflu cu stupoare că președintele susținut de mine în 2014, Klaus Iohannis, s-a prezentat, cu ce i-a mai rămas […]

 

Aflu cu stupoare că președintele susținut de mine în 2014, Klaus Iohannis, s-a prezentat, cu ce i-a mai rămas din susținătorii din campanie (eram puțini și atunci, acum s-a ajuns la vreo cinci, adică Oana Pellea și Victor Rebengiuc), să lanseze România educată și, odată cu ea, îndemnul să fie dat jos guvernul zilele astea, în pragul președinției europene și, pe când dna Dăncilă era la dl. Jean Claude Juncker, să discute programul. Ieșirea sa a convins pe orice om de bună credință – vezi declarația lui Mircea Miclea, omul care a patronat raportul despre educație sub președinția Băsescu, cel mai bun – că totul e făcut doar pentru campania electorală. De altfel Miclea nu era acolo și nimeni reputat care a publicat vreodată ceva despre educație nu era. Nouă nu ne place educația, probabil, de asta ne-am făcut profesori universitari. Nici nu s-a circulat vreun draft pentru inputs, cum e obiceiul. Și singura știre a fost că șeful statului chiar încearcă, în preajma Crăciunului, să dea jos Guvernul, ceea ce nu i-a ieșit tot anul: în discursul despre educație s-a vorbit despre penali și s-a refuzat semnarea numirii unor miniștri, ca să poată fi blocat guvernul. Dar nu numirea dnei Andronescu, pe asta a semnat-o fără probleme, deși dna Andronescu e cea care subminase legea Educației precedentă, cu intervenții mai proaste sau mai bune, dar masive.
Klaus Iohannis nici nu s-a ostenit măcar să spună pe cine ar pune prim-ministru dacă ar da-o jos pe dna Dăncilă. La educația lui, el crede că trebuie să fie luat pe dăiboj, adică dați-i voi jos și pe urmă vă comunic eu voința mea.

Nici despre ministrul din umbră al Educației nu s-a spus vreo vorbă. Demersul consensual pica din prima, că nu au fost ieri aliniați pe două rânduri rectori, sindicaliști și șefi ai educației din ambele tabere. O fi consens cu Oana și Rebengiuc, plus Tudor Chirilă și cine a mai rămas pe acolo. Dar pe ce?

In 2015, i-am prezentat președintelui pe Solomon Marcus, Nicolae Zamfir și Radu Gologan, ca să ducem la alt nivel discuția asta despre educație. Ultimul email al academicianului Marcus, înainte de a muri, către mine a fost să nu așteptăm nimic de la oamenii politici, să reconstruim educația de la firul ierbii, cu copiii, practic, pentru că șefii de stat „nu sunt educabili”. Mi-a prezis că îmi pierd vremea și va urma o dezamăgire.

Eu însă nu l-am crezut. În fond, am văzut toți filmul de Oscar în care regele Angliei bâlbâit învață să vorbească cu un logoped, forțat fiind să ajungă pe tron mai devreme decât credea, înghițindu-și mândria și complexele, dar cu succes. Se poate.

E cu putință KI să fi rezistat atâția ani la sfaturile celor care îi spuneau că îi trebuie un ajutor ca să învețe să vorbească, să pună pauzele semnificative, nu ca să cucerească populația, ci ca să nu distrugă orice mesaj ar da, prin decuplarea afectivă de conținut, care dă impresia unui robot defect? Nu e nimic dramatic; limba e corectă și face față dacă nu e pus să spună totalitarism și din astea. Dar, pentru un președinte care se vrea al educației, acest exemplu de dicție e un dezastru, un elev de școală primară poate citi mai cu sens orice text al președintelui. Și au vrut mulți să ajute, știu. Nici nu se pune problema.

Poate fi educat cineva al cărui orgoliu e mai mare decât al unui rege, care nu admite că poate învăța?

Și care nu învață sau ar fi învățat că un șef de stat nu spune singur că țara lui nu e pregătită de președinția Europei, că guvernul actual trebuie dat jos și că el va candida la anul, și asta când îi cere interviu o publicație despre prioritățile Președinției Europene. Păi acelea sunt despre Europa, nu despre România. Care e soluția preferată de noi cu refugiații? Cu bugetul zonei euro? Cu provocările dintre ucraineni și ruși? Care sunt scenariile de Brexit preferate de noi? Ce facem cu scoțienii și cu catalanii? E adevărat că eu nu am televizor, dar, dacă ținea pe undeva șeful statului un discurs programatic cu miez, cred că nu îmi scăpa, l-ar fi publicat careva.

O fi fost eficientă lansarea asta cu educația-moțiunea măcar din punct de vedere electoral? A entuziasmat pe careva? E musai să îl realegem pe Klaus, ca să mai facă război civil din ăsta cu consensuri și alte comportamente disociate? Eu nu cred că plagiatorul și îndrumătorul lui de doctorat sau cei care au dat adeverințe pușcăriașilor de lux cum că au scris opere academice în pușcărie pot avea vreun consens cu noi. Consensul fusese ideea lui Klaus. Și consens și este: să nu se implementeze recomandările din raportul OECD sau ale noastre, din CUC. Să fie lăsată acreditarea să nu facă nici o diferență, ca și cum nu ar fi. Și dacă se taie vreo rentă cuiva – teste cu grilă, mai puține manuale subvenționate – să urle toată lumea, că e consens ca unii educatori să aibă rente și educația să rămână cum a fost.

Cred că era mai reușită lansarea dacă se ducea să pună gresie în toaleta unei școli din cele două mii care nu au – sunt și pe aproape, prin Ilfov. Că ăsta era un gest, îl ținea lumea minte. Avea concretețe, claritate și modestie, ceea ce ar trebui să transmită un lider celor care l-au votat. Dacă ar învăța un pic care sunt așteptările oamenilor de la el. Ieșea și de un clip bun.

Sau așteptările europenilor de la el. Nu ne place că suntem reprezentați de guvernul Dăncilă, în care destui membri nu par să aibă o bună pregătire europeană, dar, la cum învață șeful statului, e sigur măcar că el a fost educat cum trebuie pentru președinția Consiliului? A admis că trebuie să învețe? Păcat, mare păcat, Klaus Iohannis pe care l-am cunoscut părea un om modest. Dar, cum zicea Gușă despre Băsescu, li se întâmplă ceva când intră acolo și, din ziua a treia, uită personalitatea cu care au câștigat și devin needucabili și de-a dreptul periculoși. Nu știu de la ce grad de cultură încolo ai putea avea un președinte/o președintă care își păstrează normalitatea.

                                                                                                        Alina MUNGIU-PIPPIDI

SURSA http://justitiarul.ro/

SPAIMA GENERALILOR!

10 dec.

Citiți cu atenție fragmentul de mai jos. Aparține unei voci ce a fost consacrată ca vocea SRI. De o bună bucată de vreme, cine a vrut să afle care este poziția generalilor din SRI a tras cu coada ochiului pe articolele Ioanei Ene Dogioiu. Ea   este poștașul care transmite perfect pozițiile, obiecțiile, sugestiile și propunerile SRI. Să vedem ce zice madam în opera sa din 7 decembrie, intitulat ”O țară abandonată de președintele ei”:

Președintele Iohannis a asistat pasiv, uneori chiar a contribuit la distrugerea pas cu pas a osaturii statului, sperând, se pare, ca fiecare cedare va fi aceea dupa care în sfârsit va fi lăsat în pace să-și savureze privilegiile.

Mai întîi, a renunțat la George Maior pentru o declarație a acestuia care, deși, în opinia mea, a fost total neinspirată pentru un director de serviciu secret, spunea pe fond un adevar: cine ia anumite decizii, în speță CCR, trebuie să-și asume și consecințele lor, cu atît mai mult dacă aceste consecințe au implicații asupra securității naționale.

Era firesc ca președintele să prefere să lucreze cu un om al său, nu cu unul moștenit, un președinte are tot dreptul să-și creeze echipa. Dar întrebarea este cum o faci si ce mesaj transmiți societății și sistemelor?

La fel și în cazul lui Florian Coldea, care s-a trezit direct trecut in rezervă, adica scos la pensie. Nimeni nu spune că generalul Coldea ar fi trebuit sa moară în funcție, precum Edgar Hoover. Nimeni nu spune că mandatul domniei sale si cel al lui George Maior nu au conținut și greșeli, iar ascensiunea lui Sebastian Ghiță și a lui Gabriel Oprea sunt probabil printre cele mai mari și revoltătoare.

Dar atunci cînd execuți șeful operativului unui serviciu secret pentru că așa vrea un inculpat fugar pus în mod evident în slujba celor hotărîți să distrugă statul și pentru că se rățoiește la tine Antena 3 înseamnă sa dai un semnal demolator pentru tot sistemul de securitate. Și președintele Iohannis l-a dat.

Dacă socotea că a venit vremea retragerii generalului Coldea, ceea ce dupa 12 ani poate că ținea chiar de igiena gestionării puterii, schimbarea trebuia facută în modul care să lezeze cel mai puțin instituția și încrederea ei. De exemplu, putea exista dupa cîteva luni o cerere de trecere în rezervă. Dar președintele a ales să dea satisfacție infractorilor și uneltelor lor din presă, adică exact calea care a provocat cele mai mari prejudicii în sistemul de Securitate”.

Ce înțelegem din teoria asta? Că în SRI  există o stare de nemulțumire  față de comportamnetul președintelui Klaus Iohannis. Generalii și coloneii și tot mecanismul de afaceri subterane și de bani negri se simt amenințați. Dacă se ajunge la investigarea abuzurilor și corupției procurorilor, aceștia vor turna și dacă vor turna, vor începe cu colegii lor de echipă din binom. Asta înseamnă sfîrșitul afacerilor din SRI și prăbușirea piramidei de putere consolidate în numele apărării statului român! De unde știe Ioana Ene Dogioiu de nemulțumirile oamenilor din SRI? Simplu! De la rudele și prietenii săi din serviciu  care îi dictează linia, pozițiile, nemulțumirile și  calea de urmat. Mesajul din 7 decembrie al trompetei SRI conține în fapt o amenințare la adresa lui Klaus Iohannis. Mai simplu. Dacă președintele abandonează SRI-ul, acesta îl va abandona pe președintele României (la a cărui creștere și victorie în alegeri a contribuit din plin).

Nemulțumirea capilor SRI a ajuns repede la teama lui Klaus Iohannis. Președintele a  depus rapid o plîngere la CCR pentru a  salva protocoalele SRI-DNA (instrumentul cu care binomul demolează orice  adversar). Fără protocoale și cu un Parchet  general ciuruit în tehnicile de a abuza în materie de investigații și construit dosare penale, la care  se mai adaugă și  completele de la ICCJ scăpate de sub controlul acoperiților, președintele Iohannis rămîne doar un fel de pătrunjel în supa democrației.

SRI-ul fierbe iar Ioana Ene Dogioiu  transmite nemulțumirea. Dacă președintele  i-a  executat pe Maior și pe Coldea, pe Anaconda și pe Dumbravă, mai este puțin și ajunge și la afacerile celorlalți. Așadar, alarmă pe toate fronturile! Recitiți textul trompetei și veți înțelege același lucru.

Imediat  Klaus Iohannis iese la interval și se declară fervent luptător al anticorupției și necondiționat susținător al magistraților. A se citi procurori. Stați liniștiți, oameni buni, pare a spune Iohannis. Poate reușim să salvăm protocoalele și atunci putem să-i luăm cu lopata!

Pentru prima data, din SRI răzbate un vînt de frică și de amenințare.

INAINTE DE AUDIEREA SA LA DNA,”PREACINSTITA”CARMEN GEORGETA JOHANNIS A PARTICIPAT LA O DEZBATE ANTI-CORUPTIE!

10 dec.

Familia Iohannis ne surprinde din nou. După ce Klaus Iohannis a declarat-o nevinovată pe Carmen Iohannis în faţa presei, substituindu-se astfel Justiţiei, „Răvăşitoarea” şi-a luat nasul la purtare şi a participat vineri la o „Dezbatere demonstrativă cu ocazia „Zilei Internaţionale ANTICORUPŢIE”! Nu e nici o glumă proastă, căci aflăm asta chiar de pe pagina sa de Facebook:

Avînd „sentinţa definitivă” din partea soţului său privind nevinovăţia, Carmen Iohannis s-a văzut îndreptăţită să dea lecţii copiilor despre ce înseamnă lupta anticorupţie în România: să te foloseşti de acte false pentru a obţine case şi să refuzi să te duci la Parchet atunci cînd eşti chemată să dai declaraţii într-un dosar de… corupţie!

La „dezbatere”, Carmen Iohannis a făcut şi o şedinţă foto, postînd apoi imaginile pe pagina sa de Facebook:

Carmen Iohannis urmează să se prezinte luni dimineaţa la Parchetul general pentru a da declaraţii în dosarul penal deschis la plîngerea celor de la „Lumea justiţiei”, privind modul în care familia Iohannis a obţinut mai multe case, folosindu-se de documente falsificate, aşa cum a stabilit instanţa civilă. La celelalte chemări la Parchet, Carmen Iohannis nu s-a prezentat, motivînd că s-a aflat în vizite de stat.

Tot în legătură cu Ziua Anticorupţiei, şi Klaus Iohannis a transmis naţiunii un mesaj video (https://www.cotidianul.ro/iohannis-da-definitia-coruptiei-de-ziua-antiroptiei-o-boala-care-macina/), în care spune: „Corupţia este o boală care macină democraţia şi ţine captivi milioane de oameni în sărăcie. Corupţia înseamnă lipsa autostrăzilor, spitale insalubre, şcoli fără condiţii, administraţie blocată”. Aşa este, dar şi dumnealui uită de meditaţiile clandestine, de casele luate cu acte false, de scandalul moştenirii de către FDGR a patrimoniului „Grupului Etnic German”, în care chiar familia sa a fost direct implicată!

Iată de ce cuvintele spuse de cei din familia Iohannis la adresa anticorupţiei par lipsite de conţinut, putînd fi puse, fără putinţa de a greşi, în sfera demagogiei: „Cinstea şi integritatea trebuie reinstaurate la toate nivelurile societăţii noastre. Stă în puterea noastră! Un NU hotărât corupţiei trebuie să devină dintr-un slogan, un mod de a fi!

Aşa spunea Klaus Iohannis în acest Mesaj către naţiune, uitînd ce declarase numai cu cîteva zile în urmă: „Eu nu am comis niciodată o ilegalite sau vreo faptă penală, lucru la fel de adevărat și pentru soția mea, Carmen”, ignorînd faptul că o astfel de sentinţă o poate da doar Justiţia! Acesta este, oare, „modul de a fi” despre vorbeşte preşedintele Klaus Iohannis şi, mai nou, soţia sa?

SEBASTIAN GHITA,PLANGERE PENALA IMPOTRIVA CODRUTEI KOVESI!

10 dec.

Fostul deputat, Sebastian Ghiţă, a declarat la România TV că a făcut o plângere penală pe numele fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi. Fosta şefă a DNA a fost reclamată de Ghiţă la Secţia Specială pentru anchetarea magistraţilor. Sebastian Ghiţă susţine că Laura Codruţa Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa.

„După ce am prezentat statului român toate elementele privin activitatea infraţională a acestui grup Onea – Kovesi am văzut că nimic nu s-a întâmplat şi că tot ce face acest grup  dosare fabricate este ascuns, pitit. Ce m-a făcut să fac această plângere este că această secţie de urmărire a magistraţilor permite cetăţenilor să prezinte probe”, a declarat Sebastian Ghiţă la România TV.

Fostul deputat a făcut denunţul împotriva Laurei Kovesi la începutul săptămânii, iar deja se fac audieri în acest caz, notează romaniatv.net.

La începutul lui 2017 Sebastian Ghiţă susţinea că o firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, din Jakarta, la cererea lui Kovesi şi a statului.

„La cererea lui Kovesi, o firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea domnului Nicolae Popa din Indonezia. Realitatea este că o firmă privată, la cererea statului român, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI şi care a furat sute de mii de oameni. O întreb pe doamna Kovesi: ce fel de operaţiune o fi asta? Oare suntem vinovaţi de spălare de bani? E doar dânsa sau sunt doar eu? Am acţionat eu în numele statului român?”, a spus atunci Sebastian Ghiţă.
La acel moment, Poliţia Română a anunţat că pentru aducerea în ţară, cu avionul, a lui Nicolae Popa au fost purtate negocieri cu trei operatori economici de profil, câştigând oferta cea mai mică. Precizările au venit după ce Parchetul instanţei supreme a transmis că Nicolae Popa, care a plecat din ţară în 2000, a fost adus în România din Indonezia, în 2011, de către Poliţia Română, instituţie care a achitat integral transportul.
„Referitor la achiziţionarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa, vă informăm că procedura a fost derulată de către structurile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, conform O.U.G.34/2006, privind achiziţiile publice. În cadrul acestor activităţi, negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, câştigând oferta cea mai mică”, preciza Poliţia Română.
Reprezentanţii IGPR mai arătau că semnarea contractului şi decontarea acestuia au intrat în sarcina Poliţiei Române, iar costurile au fost achitate integral de către instituţie, operatorului economic câştigător, suma fiind asigurată din bugetul Ministerul Afacerilor Interne.

Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii.

Popa a fost arestat în 2 decembrie 2009 de către autorităţile indoneziene şi a fost adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011, presa relatând la acea vreme că a fost adus în România cu „o cursă privată”.

Nicolae Popa a fost eliberat la sfârşitul lui august 2017.

JOHANNIS DACA NU AR FI EXISTAT CEAUSESCU AR FI AJUNS TINICHIGIU CA TATAL LUI,CARMEN,FEMEIE DE SERVICIU CA MAMA SA SAU BLANAREASA CA TATAL EI!

10 dec.

 

Iohannis , daca nu ar fi existat Ceausescu sa puna la punct cel mai performant sistem de invatamant pe care l-a avut Romania vreodata si gratuit, nu ajungea decat maxim tinichigiu auto ca taica-sau. Vedeti ca sasii aveau aceleasi drepturi ca romanii in comunism, aveau acces la educatie gratuita, in limba lor materna, aveau ziarele lor in limba materna, pai ce dictator era Ceausescu daca permitea asta minoritatilor. De revelion transmitea calde felicitari tuturor minoritatilor din Romania…. ceea ce nu se intampla in vremea monarhiei cand sasii si ungurii aveau prioritate la afaceri, la educatie buna sustinuta de bisericile lor, romanii abia aveau dreptul sa isi faca biserici din lemn si chirpici, ca si casele, nu aveau dreptul la cizme ca ungurii si ca sasii ci doar la opinci, vezi portul popular romanesc, nu aveau voie sa isi coasa haine de calitate, doar tesaturi mai slabe, romanii ( valahii) erau slugariti de catre populatiile germane si maghiare, erau tinuti analfabeti, caci scoala costa, iar in scolile lor nu intrau romani….toate aceste lucruri s-au egalat dupa intrarea bolsevicilor in Romania si au culminat in favoarea romanilor la aparitia lui Ceausescu…cea mai mare demnitate pe care a avut-o poporul roman din toate punctele de vedere a fost in EPOCA DE AUR a lui Ceausescu….de aceea au luptat toti sa il distruga pe Ceausescu caci dupa plata datoriilor la FMI am fi devenit o superputere mondiala, iar romanii superiori in gandire si educatie, urmau sa fie superiori si la capitolul nivel de trai…si atunci cine ar mai fi slugarit vestul?

Sotia lui Iohannis Georgeta ar fi ajuns maxim menajera ca maica-sa sau blanareasa ca tatal, ei….Suferinta cu frigul si lipsurile de alimente sa datoreaza efortului de a face scoli, universitati de care au beneficiat cei care denigreaza comunismul astazi.

Circula o stire falsa cu privire la Ceausescu, ca i-ar fi vandut pe sasi nemtilor. Haideti sa va spun cum stateau lucrurile de fapt. Nemtii incepusera dupa razboi sa cumpere forta de munca din tari precum Italia, Spania, apoi cand s-au epuizat intelegerile dintre aceste state, au facut un contract intre guvernul german si cel turc pentru a aduce asa-numitii “gastarbeiter”, muncitori oaspeti, dupa care au apelat la muncitori “russlanddeutsche” nemti-rusi un fel de sasi din Rusia. Cand au inceput sa o taie sasii in vest, statul roman pierdea banii de scolarizare pe care acesta ii investise in ei…astfel ca Ceausescu stabilise cu Germania un acord prin care cei cu studii superioare erau cumparati de catre statul german la un pret mai mare, cei cu scoli profesionale sau postliceale mai mici ai tot asa pana la cei cu 8 clase si scoli profesionale, fiind primiti de catre statul German in functie de analizele dosarelor, in urma carora se emitea un Runummer si astfel li se dadea drumul de catre comunisti inspre vest cu acte legale…Cei care fugeau peste granita erau primiti cu bratele deschise de catre nemti, deoarece Germania nu mai trebuia sa despagubeasca statul roman cu nimic. Foarte multi sasi au declarat proprietati false in Germania, in sensul ca au declarat ca la parasirea tarii au lasat terenuri uriase case, proprietati, Nemtii trebuind sa le dea o suma de bani in schimbul acestora. Adevarul este ca statul comunist ii despagubea pe sasii care paraseau legal tara, stabilind o suma fixa pentru bunurile pe care le lasau aici, apartamente , mobila etc. De regula cei care aveau vile frumoase se intelegeau cu un securist corupt, sa grabeasca analiza si procesarea pasapoartelor in schimbul intrarii securistului in vila sau in schimbul marcilor germane. Sute de sasi ca sa nu mai stea la cozile de la pasapoarte plateau sute de marci primite de la neamurile din vest pentru a-si obtine pasapoartele peste rand, adica fara stirea lui Ceausescu si a celor de la Bucuresti. De asemenea cine pleca legal isi primea banii de la stat pe lucruri, iar dupa revolutie multi sasi au venit in tara si cu avocati corputi au revendicat proprietatile dupa ce fusesera despagubiti odata de statul roman, apoi fiind “egalati” de statul german cu niste sume compensatorii, deoarece acolo minteau ca nu au primit niciun ban ( declarand de multe ori proprietati peste nivelul detinut), dupa care au venit dupa revolutie si si-au revendicat din nou proprietatile.

Toate aceste intelegeri economice, de despagubire pe cap de locuitor a celor care doreau sa paraseasca Romania, dupa ce beneficiasera de spitalizari, studii etc.. erau normale intre Germania si alte state spre exemplu, de ce sa nu primeasca si Romania despagubiri pentru sasi si pentru evreii care paraseau tara, bani cu care Ceausescu a platit datoriile la FMI, deoarece FMI-ul parsiv cerea valuta, stiind ca Ceausescu nu poate sa produca valuta, dar asta e alta poveste.

Sasi de buna credinta, ca nu toti au facut ilegalitati mi-au spus ca nu le venea sa creada ce declarau sasii mai saraci din Romania….bagau hectare intregi de teren din burta si altele ca sa incaseze o suma frumusica. Cei care fugeau din Romania prin Austria nu erau despagubiti de catre nemti, nu primeau acele 7000 de marci germane de acomodare, mobila etc…Copii sasilor plecati veniti din scolile comuniste erau pregatiti peste nivelul mediu, motiv ce starnea adeseori invidia si ura profesorilor pe copiii care proveneau din Romania, umilind astfel sistemul scolar german. Indignarea si revolta profesorilor cat si a angajatilor germani de la agentiile de ocupare a fortelor de munca, la vazul acestor “Ausländări” sau “Aussiedleri”, trad. emigranti, asa le ziceau in fata, desi sasii credeau ca ii vor astepta nemtii cu bratele deschise, trada de fapt scopul pentru care Germania ii cumparase. Nu de multe ori copiilor de sasi sau familiilor mixte care au emigrat in Germania, li se spunea in fata: voi nu ati venit aici sa faceti studii superioare, voi ati venit aici la munca bruta, munca de jos, sasii fiind ce e drept si trebuie sa recunoastem , buni executanti si buni meseriasi in toate domeniile. Foarte putini, doar 10% dintre copii emigrantilor sasi sau dintre parinti au reusit sa devina independenti, sa isi faca afaceri, sa cumpere o proprietate sau sa faca studii superioare. Foarte putini statistic , dintre sutele de sasi pe care ii cunosc personal, arata ca majoritatea copiilor lor au suferit caderi psihice majore, o buna parte dintre ei devenind homosexuali in cazul baietilor, multi au intrat in depresii, dependente si si-au ratat viata pe care ar fi putut-o avea in tara lor natala.

Intr-un sat din Romania am intalnit 90% analfabeti dintre cei care s-au nascut dupa 1990, sau care aveau 6 ani in 1990. de ce, pentru ca scoala se desfiintase, fiind revendicata de catre biserica evanghelica, statul nu mai voia sa plateasca chirie, iar copii trebuiau sa mearga la gradinita si la scoala intr-o comuna altaurata, la 9 km…parintii nu au mai avut bani si nici interes dupa revolutie sa ii trimita la scoala si astazi tinerii aceia nu stiu sa citeasca, asculta manele, se imbata si se uita la filme porno pe telefon, unii dintre ei merg sezonieri in agricultura in Germania iar restul stau pe ajutor social…Deci iata ca dupa 1990 am revenit la regimul din monarhie unde scoala se platea, unde analfabetismul era in randurile populatie de 90%.

Foarte multi sasi fugeau din Romania desi puteau sa isi depuna actele de plecare legal, afirmand apoi ca comunismul i-a chinuit, ca Ceausescu nu le dadea liber sa plece etc…motivul pentru care dura atat de mult procesarea dosarelor lor, nu tinea de statul roman, oricate spagi ar fi dat sasii securistilor, caci dosarele erau analizate in Germania.Nemtii decideau ce forta de munca aveau nevoie la momentul respectiv si ce specialisti, pe cale legala, desi primeau cam tot ce avea doua maini si doua picioare si era apt de munca, pentru ca Germania s-a ridicat mereu pe munca emigrantilor platiti mai prost decat cetatenii lor si la munci pe care nemtii nu doreau sa le faca. Dar dura foarte mult, caci nemtii aveau mii si mii de dosare in lucru si atunci multi sasi fugeau peste granita si lasau casa, familie si totul de izbeliste. Statul roman considerand ca acestia au plecat pe cale ilegala, au fugit,nu mai aveau nevoie de casa si nu le mai trebuia niciodata, cam asa cum a procedat regele Mihai cand si-a lasat balta tara, proprietatile, fugind ca un iepure fricos de ce urma sa se intample, neinteresandu-l ca romanii ramaneau in tara. Statul roman a ingrijit toate aceste proprietati, le-a renovat, consolidat, le facea bai in case spre exemplu in centrul vechi al Brasovului, sute de imobile avand veceul in curte, chiar in centrul orasului, refaceau fundatiile, peretii plin de igrasie etc Tin minte cum venea ICRALUL si ii intreba pe toti locatarii, dumneata ce bai vrei, cate camere, le betona curtile, zugraveau fatadele, canalizari, siteme de electrificare etc….ca sa vina pe urma fugarii dupa revolutie sa le pretinda din nou, caci daca nu le ingrijea statul roman, casele fiind de sute si sute de ani se daramau pana la revendicare si mai revendicau fix pix vechii proprietari. Astfel au ajuns multi romani in strada, iar cum statul roman nu a mai construit locuinte de stat, decat cele ANL unde se baga tot nomenclatura partidelor si familiile lor, mii si mii de romani au ajuns boschetari…..

Pe regele Mihai il plange toata presa inclusiv TVR, insa pe Ceausescu care a facut TVR nu il plange nimeni….Mihai nu a facut nimic pentru Romania, Ceausescu a facut totul, defilarile grandioase din vremea monarhiei nu sunt criticate si etichetate drept “megalomanie” si “cultul personalitatii”, cele ale lui Ceausescu care nu era de acord cu ele, doar i le bagau tradatorii pe gat ca ” asa trebuie” sunt denigrate, Mihai a trait in palate toata viata , Ceausescu nu a avut nimic pe nume ci totul era pentru popor, iar copiii lui nu revendica nimic, Mihai a facut scoala “acasa” si totusi era greu de cap si incult, Ceausescu a fost un elev foarte bun la scoala dar parintii nu l-au mai putut tine la scoala caci in monarhie scoala trebuia platita, Mihai nu a facut absolut nimic pentru poporul roman, doar a venit dupa revolutie sa isi ia “proprietatile” inapoi, de pe urma lui Ceausescu traim si astazi in apartamente, beneficiem de infrastructura si tot ce a facut el, in vremea monarhiei scoala se platea, in vremea lui Ceausescu educatia a fost gratuita, in vremea monarhiei romanii stateau la lumina lumanarii, in vremea lui Ceausescu s-au electrificat toate catunele, in vremea monarhiei familia regala statea in palate in timp ce lumea majoritara in mediul rural statea in bordeie si noroaie, in vremea lui Ceausescu orice tanar avea sansa sa plece de la sat , sa isi faca familie si sa primeasca apartament,, masina, etc. in vremea monarhiei romanul era obligat sa se lupte in razboaie in care ne bagau regii, in vremea lui Ceausescu am fost aparati de razboaie datorita calitatilor exceptionale ale lui Ceausescu de a apara tara. In vremea monarhiei eram desconsiderati ca popor chiar si de neamurile de sange albastru ale casei regale romanesti, in vremea lui Ceausescu am fost respectati de toate tarile si de toti regii planetei, comparatiile nu se termina in defavoarea lui Mihai si a casei regale nici pana la revelion, insa acum vine sfarsitul, Mihai a tradat tara si a fugit ca un iepure las sa nu fie lichidat vezi Doamne ca Romanovii si ne-a lasat pe mana bolsevicilor ( cum au spus si Hitler, Churchill etc), Ceausescu desi fusese avertizat din timp, s-a intors in tara si a murit ca un patriot….

https://www.gazetadeinformatii.ro

O FOTOGRAFIE INCREDIBILA DIN TIMPUL PROTESTELOR DE LA PARIS NE SPUNE TOTUL DESPRE VREMURILE IN CARE TRAIM!

10 dec.

 

Zilele şi săptămânile trecute au avut loc ample manifestaţii în capitala Franţei, Paris. Mass-media oficială nu a prezentat tabloul complet al acestor demonstraţii: s-a zis că lumea a ieşit în stradă din cauza deciziei guvernului francez de a mări preţurile la benzină. Dar n-a fost doar atât; criza are rădăcini mai profunde.

Contextul crizei din Franţa este următorul: această ţară a pus în aplicare politici economice neo-liberale timp de zeci de ani, care au subminat treptat, în paralel cu globalizarea, clasa medie care a fost creată din anii ’50 până la începutul anilor ’90. Motivul existenţei acestei clase de mijloc era oferirea de servicii publice puternice, care să menţină rezonabile costurile cu energia, transportul și comunicațiile, permiţând măsuri de redistribuire din centrele urbane în zonele rurale.

Însă, în ultimii aproape 30 de ani, începând cu 1990, guvernele care s-au succedat în Franţa au redus impozitele pentru corporaţii și mari capitaluri şi au efectuat privatizări ale companiilor de stat. Această pierdere a veniturilor a fost compensată prin reducerea costurilor din zonele rurale, cum ar fi închiderea școlilor, spitalelor, liniilor de tren – toate aceste aspecte care făceau viaţa mai ieftină. Aceasta a creat o problemă, pentru că majoritatea regiunilor din Franța pierd locuitori în favoarea unor foarte puține centre economice. Zonele rurale mici și chiar orase mai mari, cum ar fi Toulouse, au pierdut din populaţie, în timp ce zonele vechi industriale sunt abandonate progresiv, iar regiunile agricole supraviețuiesc cu dificultate. Între timp, Biroul Public de Statistică din Franța a constatat că nivelul de trai pentru 70% din populaţie a rămas înghețat de la sfârșitul anilor 90. Acestea constituie fundalul întregii probleme, dar acum a apărut şi factorul declanșator.

Ultima salvare a oamenilor din mediul rural a fost capacitatea lor de a găsi un loc de muncă departe de casă, fiind capabili să-și permită costul transportului. Deţinerea unei mașini și costul rezonabil al combustibilului i-a mulţumit pe majoritatea locuitorilor din mediul rural și din suburbiile oraşelor mari, care nu-şi permiteau locuințe în centrele urbane. Dar atunci când guvernul Franţei a anunţat că vehiculele mai vechi (singurele pe care şi le pot permite cei săraci) vor fi impozitate mai mult pentru a încuraja oamenii să cumpere vehicule mai noi, că aceste vehicule nu vor mai putea fi conduse decât în anumite zile și că benzina/motorina folosită va fi impozitată mai mult, atunci toate aceste lucruri au atacat direct în nivelul de viață a milioane de oameni din întreaga țară.

Aceste măsuri, luate în numele încălzirii globale, sunt văzute ca fiind foarte ipocrite. SUV-urile mari nu sunt impozitate mai mult, li se permite să conducă în continuare fără restricţii. Căile ferate au fost privatizate, crescând costul biletelor; singurele mijloace accesibile acum sunt autobuzele, care (culmea!) poluează și sunt lente, faţă de trenurile care sunt rapide şi electrice.

Aşadar, aceste proteste din Franţa ale oamenilor reprezintă un strigăt de disperare împotriva neoliberalismului și a noii oligarhii internaţionale. De ce am făcut această introducere? Pentru a putea comenta şi înţelege mai bine fotografia din acest articol, preluată de pe reddit.com. Acolo se observă că în mijlocul protestelor de la Paris, cu fum şi gaze lacrimogene, o domnişoară, aflată în interiorul unui chioşc Burger King, zâmbeşte larg făcându-şi un selfie cu telefonul. Dar de ce zâmbeşte femeia la telefon? E bucuroasă că se află în siguranţă, în ghetoul ei de sticlă? Oare nu-şi dă seama că se află într-o zonă de conflict şi că oricând ar putea fi şi ea atacată? Oare îi pasă ei că lucrează la o mare corporaţie internaţională, care a câştigat bătălia cu micii producători/comercianţi autohtoni?

https://www.lovendal.ro/

NOBILIMEA NEAGRA VENETIANA!

10 dec.

Închipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea înconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce ne serveste mass-media sunt minciuni si manipulari grosolane. Ca tot ce se spune „liber”nu este decât rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decât o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda în aceste vremuri. Dar daca este adevarat?

Cine sunt cei ce formeaza Nobilimea Neagra?

Oamenii i-au numit „Nobilimea Neagra” datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitie pentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si în prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapâni ai Mafiei italiene.

Autorul Fritz Springmeier, în lucrarea Bloodlines of the Illuminati, enumera cele 13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li (din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana.

Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, înca de acum peste 800 de ani.

„Nobilimea neagra” sunt familiile oligarhice ale Venetiei si Genovei din Italia, care în secolul al XII-lea detineau privilegiile comerciale (monopoluri). Prima dintre cele trei cruciade, de la 1063 la 1123, a stabilit puterea Nobilimii Negre venetiene si a solidificat puterea clasei dominante bogate.

Aristocratia Nobilimii Negre a obtinut un control complet asupra Venetiei în 1171, când numirea Dogelui a fost transferata catre ceea ce era cunoscut ca Marele Consiliu, ce era format din membri ai aristocratiei comerciale (printre care familia infama de Medici). Venetia a ramas în mâinile lor înca de atunci, dar puterea si influenta Nobilimii Negre venetiene se întinde mult dincolo de granitele sale, iar astazi se simte în fiecare colt al globului.

În 1204, familia oligarhica a împartit membrii lor în enclave feudale, iar din aceasta epoca dateaza marea constructie a puterii si a presiunii pâna când guvernul a devenit o corporatie închisa a familiilor Nobilimii Negre. Mai multe despre acest lucru pot fi gasite în lucrarile lui John Coleman, Nobilimea Neagra Demascata în Întreaga Lume ( Black Nobility Unmasked World-wide, 1985);  Conspirators’ Hierarchy: The Story of the Committee of 300, – 1992.

Nobilimea Neagra si-a câstigat titlul prin trucuri murdare, asa ca atunci când populatia s-a revoltat împotriva monopolurilor în guvern, ca si oriunde altundeva (nu este vorba despre noi), conducatorii revoltei au fost rapid arestati si au fost spânzurati brutal. Nobilimea Neagra foloseste asasinatele secrete, uciderea, santajul, falimentul cetatenilor sau al companiilor concurente, rapirea, violul si asa mai departe … Cine sunt aceste familii astazi?

   Iata cele mai importante dintre ele :

  • House of Bernadotte, Sweden
  • House of Bourbon, France
  • House of Braganza, Portugal
  • House of Grimaldi, Monaco
  • House of Guelph, Britain (una dintre cele mai importante)
  • House of Habsburg, Austria
  • House of Hanover, Germany (a doua cea mai importanta)
  • House of Hohenzollern, Germany
  • House of Karadjordjevic, Yugoslavia (fosta)
  • House of Liechtenstein, Liechtenstein
  • House of Nassau, Luxembourg
  • House of Oldenburg, Denmark
  • House of Orange, Olanda
  • House of Savoy, Italy
  • House of Wettin, Belgium
  • House of Wittelsbach, Germany
  • House of Württemberg, Germany
  • House of Zogu, Albania
  • Toate familiile din arborele genealogic Windsor

Toate familiile listate sunt legate de Casa Guelph, una dintre familiile originare ale Nobilimii Negre din Venetia, din care coboara Casa Windsor si astfel, actuala regina a Angliei, Elisabeta a II-a. Familiile Guelph sunt atât de interconectate cu aristocratia germana, prin Casa Hanovra, ca ar fi nevoie de mai multe pagini pentru a mentiona toate conexiunile lor. Toate casele regale (aproape) europene provin din Casa Hanovra si, astfel, din Casa Guelph – Nobilimea Neagra.

Un exemplu: regele britanic hanovrian George I a venit din Ducatul de Luneburg, o parte din nordul Germaniei, care fusese guvernata de familia Guelph înca din secolul al XII-lea. Astazi Guelphs (Windsorii) domina piata de materii prime si de ani de zile au stabilit pretul aurului (o marfa pe care nici nu o produc si nici nu o detin).

Casa Windsor de asemenea controleaza pretul cuprului, zincului, plumbului si staniului. Nu este un accident ca principalele burse de marfuri se afla în Londra, Anglia. Companiile conduse de familiile Nobilimii Negre sunt British Petroleum, Oppenheimer, Lonrho, Philbro si multe altele.

O alta familie a Nobilimii Negre sunt Grosvenorii din Anglia. Timp de secole, aceasta familie a trait, ca majoritatea familiilor europene, din închirieri. Astazi familia detine cel putin 300 de acri de teren în centrul Londrei. Terenul nu este niciodata vândut, doar arendat pe un contract de închiriere de 39 ani – chiria terenului de mijloc. 

Piata Grosvenor, în care se afla Ambasada americana, apartine familiei Grosvenor, la fel ca si Piata Eaton. Apartamentele din Eaton Square sunt închiriate între 25.000 si 75.000 de lire pe luna (nu se includ aici costurile de întretinere). Acest lucru va va oferi o idee despre bogatia imensa de care familiile Nobilimii Negre se bucura din închirierea spatiilor si pamântului.

Nobilimea Neagra sunt fondatorii societatilor secrete moderne ale zilelor noastre, de la care provin toate celelalte care sunt legate de Illuminatti – Comitetul celor 300, Clubul de la Roma, CFR, RIIA, Bilderberg, Masa rotunda … toate provin din membrii Comitetului celor 300 si, prin urmare, din familiile Nobilimii Negre europene.

Colaboratoare cu aceste familii, sunt familii americane precum Harrimans si McGeorge Bundys. Casa Hanovra pare a fi germana, dar este de fapt evreiasca. De asemenea si Casa Habsburgilor.

  Deci nu chiar germanii au preluat tronul britanic ….

http://www.mixdecultura.ro/

%d blogeri au apreciat: