LIDERII PSD SE REUNESC DUMINICA INTR-O NOUA SEDINTA A CONSILIULUI NATIONAL!

16 dec.

Liderii PSD se reunesc, duminică după-amiază, în ședința Consiliului Național al partidului, la Parlament. Reuniunea Consiliului Național are ca scop declarat alegerea președintelelui acestui for prin vot, în persoana lui Mihai Fifor, singurul candidat. De asemenea, se vor constitui departamentele de specialitate.

Consiliul Național se va constitui după noul statut, având în componenţă parlamentari – senatori, deputaţi -, miniştri, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, primarii marilor oraşe, câte trei primari din principalele comune din fiecare judeţ, liderul Ligii Aleşilor Locali judeţeni, europarlamentari.

„Cel mai important lucru la acest Consiliu Naţional va fi mesajul către ţară, către români, pe care îl va transmite preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Şi îi sfătuiesc pe toţi să fie foarte atenţi la acest mesaj, va crea foarte multe ecouri, va fi extrem de important. Şi, în primul rând, membrii noştri de partid, simpatizanţii şi electoratul nostru aşteaptă în mod clar acest mesaj”, a declarat secretarul general al partidului Codrin Ştefănescu, vineri, presei.

Inițial, surse politice au declarat că o nouă ședință a Comitetului Executiv Național al PSD urma să aibă loc tot duminică, înaintea celei a Consiliului Național, la ora 15.00, dar în programul anunțat de partid nu figurează o astfel de ședință.

Primarul Sectorului 1 Dan Tudorache declara vineri presei că a solicitat ca la şedinţa de duminică a CEx să fie clarificată „această treabă cu amnistia şi graţierea”, spunând că va avea loc un vot.

“Am solicitat ca la următorul CEx să clarificăm această treabă cu amnistia şi graţierea. CExN va fi duminică şi o să discutăm, vom supune la vot. A fost propunerea mea, eu am solicitat. Ar trebui să fie pusă pe ordinea de zi, eu am discutat cu domnul Codrin Ştefănescu, secretarul general, să pună această propunere a mea pe ordinea de zi. E vorba de ordonanţă, categoric, nu lege, pentru că legea durează foarte mult”, a afirmat Tudorache.

La una dintre reuniunile preconizate a fi organizate duminică a PSD a fost invitat și ministrul Justiției Tudorel Toader.

Întrebat de jurnalişti dacă a fost invitat la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, Toader a răspuns: „Da, am fost invitat. Şi da, voi participa. Acum înţeleg că sunt mai multe şedinţe. Eu, la cea de la ora 16,00”.

Este a doua reuniune a partidului cu liderii din țară din această săptămână.

Luni, la ultimul Comitet Executiv, a cărui agendă nu era cunoscută, PSD a anunțat că a decis să dea ordonanță de urgență pentru modificarea Codurilor penale.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: