Arhiva | 12:06 pm

CINICUL NAZIST KLAUS ADOLF JOHANNIS (GENIUL RAULUI),A INCURCAT-O.AU SESIZAT CNCD!

19 dec.

Președintele Asociației Autism Europa Bistrița, Ana Dragu, a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în legătură cu afirmația președintelui Klaus Iohannis privind autiștii, după ce, anterior, tot ea a sesizat CNCD despre limbajul premierului Viorica Dăncilă, care a folosit aceeași expresie.

În declarația publică făcută în cadrul întâlnirii pe care președintele Klaus Iohannis a avut-o marți seara a spus: ”Iar dacă noi ne uităm în urmă, ce s-a întâmplat cu aceste guverne pesediste, pot să vă spun că nu ne putem să ne facem că suntem autiști și că nu se discută despre ordonanță pe amnistie și grațiere. Se discută despre ea”.

Ana Dragu consideră că o astfel de afirmație este jignitoare pentru persoanele cu autism și familiile lor.

„O astfel de afirmație este jignitoare pentru persoanele cu autism, pentru familiile lor și cei care lucrează cu aceștia spre binele lor, îi stigmatizează și mai mult pe acești oameni. Afirmația este absolut regretabilă, mai ales că vine din partea unui demnitar de cel mai înalt rang, din partea președintelui României. Un demnitar care ar trebui să îi privească și respecte pe toți cetățenii țării în mod egal și să nu îi eticheteze folosind diagnostice medicale pe post de adjective. Iar adjectivul cu conotații negative este din nou cel „rău”, reprezentat de „autiști”, adică de copiii noștri, soții, părinții, frații noștri, pe care îi priviți ca fiind de condiție inferioară”, a scris Ana Dragu în petiția adresată CNCD.

Ana Dragu solicită CNCD să ia măsuri în acest caz.

„Vă solicit ca, pe lângă aplicarea amenzii contravenționale, să dispuneți aplicarea părții care a săvârșit fapta, să publice în mass-media, un rezumat al hotărârii, prin care se constată săvârșirea contravenției, precum și orice măsură necesară pentru înlăturarea consecințelor acestei fapte”, a scris Ana Dragu, președintele Asociației Autism Europa Bistrița, în petiția adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Reprezentanții Asociației Autism Europa Bistrița arată că unul din 100 de copii se naște cu o tulburare din spectrul autismului, așadar există aproape 10.000 de persoane cu autism, plus familiile lor, „care așteaptă să fie tratați cu respect de către reprezentanții statului român”.

Președintele Asociației Autism Europa Bistrița a sesizat CNCD și atunci când premierul Viorica Dăncilă i-a catalogat, într-o emisiune tv, drept „autiști” pe cei care „dezinformează UE, în ciuda faptului că știu adevărul”.

CNCD a decis în cazul Dăncilă că nu suntem în prezența unei discriminări.

Purtătorul de cuvânt al Președinției, Mădălina Dobrovolschi, a declarat marți seară, după afirmațiile lui Iohannis, că președintele „nu a avut sub nicio formă intenția de a încălca dreptul la demnitate al persoanelor care suferă de autism” și își cere scuze dacă sunt persoane care s-au simțit lezate.

COTERIA MAGISTRATILOR SI POLITISTILOR CARE L-AU PROTEJAT PE CORUPTUL CARE UCIDE KLAUS JOHANNIS!

19 dec.

Procurorii și polițiștii sibieni care l-au protejat pe Klaus Iohannis în toate dosarele penale, începând cu traficul de copii, continuând cu furtul celor două case pentru el, plus altele pentru complicii lui din mafia imobiliară sibian și terminând cu declararea FDGR-ului condus de el ca succesor al unei organizații hitleriste, au fost răsplătiți prin promovare! Sunt dezvăluiri prezentate de jurnaliștii de la justitiarul.ro.

Poliţistul şi procurorul, care închiseseră la începutul anilor 2000 dosarul de urmărire penală pentru falsul în acte și uzul de fals prin care familia Iohannis împreună cu escrocul Baștea Ioan furaseră două imobile de la statul român – fapte demonstrate de judecători după 16 ani de procese! –, au fost promovaţi. Astfel, poliţistul Tiberiu Ivancea a devenit şeful poliţiei sibiene, iar procurorul Ioan Irimie a ajuns prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu!

Pentru că slugile lui Iohannis din poliție și Justiție sunt solidare între ele, Tiberiu Ivancea și-a îmbârligat coada cu judecătoarea Corina Ionela Drașoveanu, care a fost președinta Judecătoriei Sibiu din 2007 până în 2013. Corina Ionela Drașoveanu a semnat TOTAL NELEGAL în locul judecătoarei Maria Morar sentința civilă ticăloasă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, prin care FDGR-ul condus de Klaus Iohannis devenea succesor al organizație naziste Grupul Etnic German din Româniadupă ce dăduse în judecată Primăria Sibiu, condusă de același Klaus Iohannis!!!

Judecătoarea Corina Ionela Drașoveanu și fostul soț, polițistul Bogdan Drașoveanu.

Tiberiu Ivancea l-a șicanat pe subalternul său, fostul soț al judecătoarei, polițistul Bogdan Drașoveanu. Șeful Ivancea l-a pedepsit pe proaspătul divorțat Drașoveanu imediat după pronunțarea divorțului și pe linie de serviciu!!! Citiți acest articol de pe site-ul Federaţiei Sindicatelor Politiștilor SEDLEXhttp://www.federatiasedlex.ro/articole/razbunare-sau-interventii-externe

Domnul comisar-șef Ivancea este tare nevricos și războinic, una-două își dă în judecată subordonații care îndrăznesc să-l critice! Iată câteva exemple:

Comandantul IPJ Sibiu, comisarul-șef Tiberiu Ivancea, este acuzat că a plagiat lucrarea de doctorat. Acuzaţiile sunt aduse de Marian Răduinea, un poliţist de la Brigada Rutieră cu care Ivancea se află într-un conflict mai vechi.”

Sursa: http://www.mesageruldesibiu.ro/seful-politiei-din-sibiu-acuzat-ca-a-plagiat-teza-de-doctorat/

Războaiele comisarului Ivancea continuă! IPJ Sibiu, condus de inspectorul șef Tiberiu Ivancea, a pierdut bătălia cu Bogdan Drașoveanu. Ivancea l-a luat acum în vizor pe Marian Răduinea, pentru postările acestuia de pe Facebook, iar Răduinea contraatacă.”

   Sursa: http://www.mesageruldesibiu.ro/seful-politiei-se-judeca-pentru-a-inchide-grupul-de-facebook-ipj-si

Protejat a fost Iohannis, tot în anul 2000 și de polițiștii de la Crimă Organizată,colonelul Vasile Mercea și sublocotenent Cristina Ghișoiu (aveau încă grade militare, fiindcă nu se demilitarizase poliția la vremea respectivă). Vasile Mercea fusese un milițian șprițangiu, de-al nostru din popor, care fraternizase cu bișnițarii pe vremea comuniștilor, când lucra la Miliția Economică. Acesta o mințise în vara anului 2000 pe bătrâna Ililiuț, bunica a trei frați din Rășinari – predați și ei la grămadă de soții Iohannisfamiliei Lalande pentru o adopție „la snop”, împreună cu o fetiță nou-născută „din flori” a unei tinere din Tălmaciu – că a luat el legătura cu autoritățile canadiene și copiii sunt bine, iar băiețelul crescuse și avea chiar propria lui mașină. Minciuni sfruntate, Vasile Iliuț avea 15 ani în anul 2000, fiind născut în data de 7 septembrie 1985, doar peste un an ar fi putut să-și ia permis de conducere auto în Canada.

Marele milițiano-polițist corupt și trombonist, Mercea Vasilică fără frică s-a pensionat.Cristina Ghișoiu, absolventă a facultății „Geogafia turismului” și fiică de preot a fost încadrată în poliție de fratele său, care fusese șef de cabinet la un fost ministru de interne. S-a măritat cu Sorin Joantă, un inspector școlar (ca Iohannis), condamnat în anul 2015 la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru luare de mită la bacalaureatul din 2013 și a devenit astfel Cristina Eugenia Joantă, în anul 2016 activaîncă în poliția sibiană, fiind ofițer la Compartimentul de Control Intern.

„Am adunat , cu tenacitate, toate mărturiile legate de adopţia celor trei fraţi Iliuţ, Elena-Maria (7 ani), Vasile (5 ani) şi Anca (3 ani). Aceştia au fost adoptaţi împreună cu fetiţa Anda Maria Scutelnicu, în vârstă de doar patru luni, copilul „din flori” al unei tinere din Tălmaciu,fără posibilităţi materiale şi repudiată de propria familie. Am predat aceste probe (materiale audio şi video) sublocotenentului Cristina Ghişoiu de la Serviciul Combatere a Crimei Organizate (S.C.C.O. ) – I.P.J. Sibiu în data de 13 iunie 2000.  Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus neînceperea urmăririi penale faţă Iohannis Klaus şi Iohannis Carmen în dosar nr. 423/P/2000, având ca obiect înfierile ilegale. Direcţia de Combatere a Crimei Organizate (D.C.C.O.) din cadrul Inspectoratului General de Poliţie (I.G.P.) a efectuat cercetări cu privire la traficul de copii, respectiv adopţii ilegale, în care au fost implicaţi cei doi Iohannis în dosarul 346007/2000. Mă întreb dacă mai există acest dosar în arhiva I.G.P.?

 

 

Trecem la capitolul magistrați, judecătorii care au fost pe o mână cu Klaus Iohannis!O slugă devotată sasului trădător și intereselor germane în România este judecătoareaCorina Ionela Drașoveanu, cea care a fost președinta Judecătoriei Sibiu din 2007 până în 2013 și a semnat TOTAL NELEGAL în locul judecătoarei Maria Morar sentința civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007 prin care FDGR devenea succesor al organizație naziste Grupul Etnic German din România, ca să poată prăda ulterior statul român de imobile prin solicitări de retrocedare ale caselor unei organizații hitleriste, confiscate prin decret-lege regal și legi internaționlale! A fost răsplătită și ea de slugile sus-puse ale masoneriei, foarte active în Justiție, în mod direct direct sau prin intermediul SRI, în lipsă de „frați” judecători, slugi fidele implicit și împăiatului mason de la Cotroceni!

În anul 2013, Corina Drașoveanu a fost detașată la București, la Ministerul Justiției, ca șefa Biroului de Statistică Judiciară al Ministerului Justiției, iar, după instalarea șleampetei doamnei Prună ca ministru al  Justiției, sibianca devine director la cabinetul  acesteia. În cele din urmă, în 2017 a fost nevoită să se întoarcă „la locul faptei”, adică la Sibiu.

Iohannis a răsplătit-o și pe judecătoarea iresponsabilă Maria Morar, cea cu sentința scandaloasă, semnând în  decembrie 2016 decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Judecătoria Sibiu a doamnei Maria Morar prin pensionare, începând cu data de 31.12.2016, pentru a o salva în extremis de eventuale anchete pentru fapta gravă comisă din postura de judecător. Decretul de pensionare a judecătoarei Maria Morar a fost semnat de Klaus Werner Iohannis în data de 23 decembrie 2016, fiind un cadou de Crăciun. Aceasta s-a pensionat de tânără, ca și procuror Maria Capră, altă protectoare a lui Klaus Iohannis în aceeași speță a succesiunii FDGR-ului după GEG, trimisă și ea în pensie tot de Iohannis la doar 47 de ani!!! Ambele Mării magistrate și obediente lui Klaus Iohannis au fost pensionate de acesta în același an, 2016: procurorul Maria Capră în 15.01.2016 și judecătoarea Maria Morar în 31.12.2016.

 

MATERIALUL INTEGRAL poate fi citit www.justitiarul.ro!

DOSARUL CARMEN GEORGETA JOHANNIS ,PRELUAT DE PROCURORUL ION SANDRU,”A INCAPUT PE MAINI BUNE”!

19 dec.

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu consideră că dosarul lui Carmen Iohannis, preluat de procurorul Ion Șandru, “a încăput pe mâini bune”, întreaga situaţie fiind “un cartof fierbinte”, în aceste momente.

Dosarul lui Carmen Iohannis a fost preluat de procurorul Ion Șandru, un apropiat al lui Augustin Lazăr, după cum anunță Antena 3. Acesta urmează să decidă dacă păstrează dosarul sau dacă îl va delega unui alt procuror.

“În acest moment, dosarul lui Carmen Iohannis a încăput pe mâini bune. Mă aştept ca preşedintele Iohannis, din proprie iniţiativă, să solicite să meargă la Parchet, să depună mărturie în acest caz şi să dea dovadă de bărbăţie. Să facă afirmaţia negru pe alb că doamna Carmen Iohannis nu ştie ce a semnat, că dânsul, în calitate de edil al oraşului Sibiu, i-a garantat că e totul în regulă şi că dânsa s-a luat după soţ şi a semnat”, a declarat Sorin Roşca Stănescu, pentru Antena 3.

Cât despre posibilitatea ca Ion Șandru să-i delege altui procuror dosarul, jurnalistul este de părere că “acesta este un cartof extrem de fierbinte şi mă aştept să fie pasat de la un procuror la altul. Cred că sunt puţini procurori cu suficienţi muşchi pentru a lua taurul de coarne şi a administra un asemenea dosar. Din păcate, asta este situaţia în România”.

Autor: Ema Apostu

Sursa: dcnews.ro

UMILIREA EUROPEI CENTRALE SI DE EST!

19 dec.

În Uniunea Europeană, cea care cere statelor central și est-europene să respecte ”valorile europene” și politizează bugetul UE pentru a le pedepsi, Germania face afaceri în stil mare cu Rusia, în detrimentul acestor state (care s-au opus în cvasitotalitate proiectului Nord Stream 2), împiedicându-le să dezvolte proiecte similare.

Rezultatul este un avantaj cel puțin economic creat în mod neloial de gigantul economic german. Aceeași Germanie, alături de Comisia Europeană, omoară din fașă orice inițiativă de cooperare a Chinei cu statele central și est-europene (în cadrul așa-numitei cooperări 16+1), pentru că astfel s-ar permite Chinei să-și stabilească un cap de pod strategic în UE, dar și pentru că aceste state europene ar fi mai greu de șantajat prin intermediul bugetului UE. Însă Germania se simte liberă să aibă China drept a treia piață de export și drept cel mai mare partner când vine vorba de importuri.

La o scară mai redusă, lucrurile arată la fel în privința Franței, care condamnă agresiunile ruse, însă oferă garanții de stat pentru proiectele energetice ale unor companii ruse vizate de sancțiuni exact din cauza acelor agresiuni. Statul francez este însă foarte deranjat, pe de altă parte, de ”dumpingul social” al statelor est-europene, la a căror vulnerabilitate energetică și strategică contribuie prin relația cu Rusia. Franța și Germania arată oficial că sunt deranjate de propaganda rusă, că investesc milioane din banii UE pentru combaterea ei, sunt deranjate că țările estice sunt vulnerabile la această propagandă. Însă aceleași țări fac afaceri uriașe cu Rusia.

Iar aceasta este UE de acum, în care încă mai există Marea Britaniei ca factor ponderator al exceselor și ipocriziei franco-germane. Ieșirea Londrei din UE va face tehnic imposibilă constituirea unei minorități de blocaj în Consiliul UE care să împiedice măsuri europene în detrimentul țărilor central și est-europene, dacă Berlinul și Parisul reușesc să coopteze voturile Olandei, sau Spaniei, sau Italiei.

Pervertirea ideii de Europă Unită de către Germania prin dubla măsură aplicată proiectelor Nord Stream 2 și South Stream ar fi trecut aproape neobservată, dacă în tabăra opusă nu s-ar fi aflat puterea americana, cu gurile de foc ale diplomației și presei. Dar când SUA și Germania se află în aceeași tabără, vocea mai micilor state europene nu mai are nicio șansă să fie auzită, așa cum demonstrează sfidarea kosovară, prin înființarea unei armate naționale. Dublul standard german și francez, alături de falia creată între UE și SUA de administrația Trump anunță vremuri negre pentru țările Europei Centrale și de Est, vremuri peste care se poate trece cu doar cu lideri anticorupție, ci cu lideri naționali care observă o mare necesitate – coalizarea statelor mici în fața unor excese tot mai evidente.

Apelul Americii pentru germani

”Germani, împotriviți-vă proiectului Nord Stream 2, sună un apel mai puțin obișnuit al ambasadorului SUA la Berlin, publicat luni de The Wall Street Journal. Este un apel pentru germani mai degrabă decât pentru guvernul federal, unde această cauză pare pierdută pentru Washington. Guvernul Angeklei Merkel, așa-zisa ”lideră a lumii libere” după înceheierea președinției lui Barack Obama, nu vrea să audă de încetarea unui proiect care ar crește dependența Europei de gazele ruse.

Cancelara de la Berlin nu vrea să strice relațiile cu SUA și se spală pe mâini spunând mereu că nu este vorba despre un proiect cu mari implicații strategice, ci de unul pur comercial, în care nu este implicat statul german, ci companii private – Wintershall și Uniper (din Germania), Engie (Franța), Royal-Dutch Shell (Olanda, Marea Britanie) și OMV (Austria). Partea leului, de 51% din proiect, este deținută de Gazprom.

”Acțiunile rușilor au arătat cât de periculos este ca Moscova să aibă mai multă influență asupra aprovizionării cu energie a Germaniei. În 2017, germanii au importat din Rusia peste 50% din gazul natural necesar. Daca este construit Nord Stream 2, ocolindu-i pe aliații din Est, el va crește dependența Germaniei de Rusia și mai mult. Alături de gaz, pe conductă va curge și influența rusa. Ce va curge în sens invers? Miliarde de euro care vor susține politica externă destabilizatoare a Moscovei, inclusiv postura agresivă în Flancul Estic al NATO. Sperăm că Germania va apela la alte opțiuni, ce vor permite dezvoltarea unei piețe competitive a gazului, în loc să-l ajute pe domnul Putin să domine piața”, scrie ambasadorul american.

Nord Stream 2, un proiect pur economic?

Desigur, pentru administrația Trump care l-a numit în postul de la Berlin ”alte opțiuni” înseamnă gazul natural lichefiat din Statele Unite, mai scump și care presupune și terminale de regazeificare în porturile germane, așa cum au apărut deja terminale de acest fel în Polonia sau Lituania. Gazele lichefiate americane sunt mai scumpe. Chiar și transportate până în India, gazele din Rusia sunt acum cu 1-1,5 dolari mai ieftine la miliardul de unitati termice britanice față de cele aduse din SUA sau Qatar, potrivit site-ului Oil Price. Decizia Berlinului de a continua proiectul Nord Stream 2 este justificată din punct de vedere comercial. De altfel, construcția la partea germană a gazoductului a început încă din luna mai, înainte ca ultimul hop să fie trecut – avizul de mediu din partea Danemarcei, prin ale cărei ape de la Marea Baltică ar trebui să treacă o parte din conductă. Este cel puțin impocrită afirmația Deutsche Welle cum că, ”în ciuda eforturilor UE de a opri proiectul, Rusia construiește Nord Stream 2”, ca și cum Germania nu ar avea vreun rol în toată această uriașă afacere.

Să fie prezența fostului cancelar Gehard Schroeder în funcția de manager al Nord Stream 2 AG (compania ca construiește gazoductul) doar o chestiune pur comerciala? Să fie prezența lui Schroeder în consiliul de administrație al gigantului rus Rosneft o urmare a aceleiași logici a ”pieței”? Cel mai bine a prezentat situația unei ”Europe germane” deputatul german Norbert Rottgen. ”Nord Stream 2 a divizat UE și asta nu e în interesul național al Germaniei. Rolul Germaniei e să unească Europa, nu să o scindeze. Însă fără Germania nu ar mai exista diviziune”.

Uriașa ipocrizie a UE și a Germaniei

Și chiar dacă acest proiect este unul pur comercial și este și avantajos, atunci ar trebui să ne întrebăm  de ce nu a fost construit proiectul omolog din sudul UE – South Stream, care ar fi trebuit să aducă gaze din Rusia via Marea Neagră, Turcia și apoi Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, cu ramificații către celelalte republici ex-iugoslave. Este simplu: pentru că executivul UE, Comisia Europeană, a considerat că acest proiect este geostrategic, nu unul comercial și l-a ucis, în 2014. „Guvernul și Merkel au fost implicați în oprirea South Stream. Nu este cazul cu Nord Stream 2, unde statele UE care se opun sunt prea slabe“, spunea, in urma cu un an, Stefan Meister, de la Consiliul German pentru Afaceri Internaționale. Cu alte cuvinte, poziția Comisiei Europene este poziția Germaniei și reflectă intersele Berlinului.

Mai mult, Comisia Europeană semnalează că va continua aplicarea dublelor măsuri și în cazul urmașului proiectului South Stream. Turcia și Rusia au început, luna trecută, construirea gazoductului Turkish Stream, pe sub Marea Neagră. Faza a doua ar urma să aducă conducta în Grecia, apoi în Macedonia, Serbia, Ungaria, cu același punct final în Austria. Însă, la ultima sa vizita la Moscova, pe 7 decembrie, premierul Greciei, Alexis Tsipras, a declarat că Bruxellesul ”împiedică” extinderea conductei în Grecia. Apoi, avem un deja-vu în cazul Bulgariei, care încearcă să se insereze în proiect – săptămâna aceasta, CE a anuntat că ”nu va susține proiectul” dacă nu va îndeplini condițiile.

Un secret al productivității germane

Rămânând în aceeași logică germană, împiedicarea unor asemenea proiecte și susținerea unuia similar de care sa beneficieze doar Germania înseamnă crearea unei concurențe economice neloiale. Însăși Comisia Europeană arată că prețul gazului depinde de condițiile geopolitice și de costul transportului, ambele avantajând Germania. Astfel, în prima jumătate a anului 2018, prețul kilowatului ora produs cu gaz în Germania era mai ieftin decât în orice alt stat occidental, cu excepția Marii Britanii, și aproape la același nivel cu prețul din Polonia, Slovacia, Estonia, mai ieftin decât în Slovenia, Serbia. Asta înseamnă productivitate mai mare pentru giganți energofagi precum BASF, bucuroși să facă afaceri cu Rusia și să-și îngroape concurența europeană. Sa mai amitim că marile compaii europene ce fac afaceri cu Nord Stream 2 sunt prezente în România: OMV, Wintershall, Uniper (deținută de E.ON, Engie).

Dubla măsură a Franței

Și nu este vorba doar despre Germania. Președintele Emmanuel Macron a întreprins o vizită în Rusia în luna mai 2018, iar alături de el au fost șefii a patru mari companii energetice din Franta. Franța, ca și Germania și întreaga UE au impus sancțiuni Rusiei pentru anexarea Crimeii si pentru susținerea războiului din Ucraina. Însă asta nu a împiedicat compania Total să se implice în proiectul de gaze naturale lichefiate Yamal LNG și Arctic LNG 2, alături de China. Chiar în aceste zile, guvernul de la Paris a anunțat că extinde termenele de plată pentru împrumuturile acordate acestor proiecte. ”Este o garanție a statului francez pentru proiectul Yamal”, a spus ministyrul Economiei, Bruno Le Maire. Compania parteneră a francezilor este Novatek, din Rusia, care a reușit să ocolească la limită sancțiunile impuse de SUA, trecând la tranzacții în euro. Ce a făcut președintele Macron este similar gestului Angelei Merkel în acest an: cancelara a condamnat tentativa de asasinare a spionului rus Skripal în Marea Britanie, a expulzat diplomați ruși, da la 24 de ore a semnat un contract pentru gaze cu Gazprom în valoare de 10 miliarde de euro.

Lovitură de palat germană la Bruxelles

De ajuns cu dublele măsuri energetice. Să ne îndreptăm atenția către malaxorul birocratic de la Bruxelles. Pentru majoritatea analiștilor europeni, adevăratul șef al Comisiei Europene nu este Jean-Claude Juncker, ci șeful său de cabinet, germanul Martin Selmayr. La începutul acestui an, Selmayr aproape că s-a autonumit secretar general al CE, ajungând la un cumul de funcții fără precedent și ”cumpărându-și” susținerea comisarilor, pe care îi domină fiind mâna dreaptă a președintelui Juncker. Aceasta este Comisia care critica Romania prin MCV si care apara ”valorile europene” in Ungaria sau Polonia.

A urmat un adevărat război ce nu a făcut decât să demonstreze impotenta singurei instituții europene democratice. Parlamentul European a încercat în zadar să anuleze această lovitură de palat de la Bruxelles, dar nu a putut vota decât un șir de rezoluții fără vreo putere juridică. Ultima, chiar în aceste zile. ”Selmayr trebuie să demisioneze din funcția de secretar general”, arată rezoluția votată de 71% din eurodeputați, care adaugă că alegerea trebuie să se facă respectând criteruiul transparenței.

Efectul acestei rezoluții este același cu al rezoluției privind Nord Stream 2, adică nul. Rezoluția Nord Stream 2 a fost adoptată tot săptămâna trecută, iar eurodeputații condamnă acest proiect ce ar duce la pierderi uriașe pentru Ucraina și la o dependeta mai mare de Rusia în UE.  Așadar, germanul Selmayr, numit și ”Rasputin”, ”prințul întunericului” sau șeful ”Școlii de management Ho Chi Min” de la Bruxelles, va rămâne pe mai departe să tragă sforile în capitala UE. Iar tot mai multe voci susțin că Angela Merkel are mari șanse să devină președintă a Consiliului European, după încheierea actualui mandat de cancelar, consolidând ideea ”Europei teutone”.

Sfidarea kosovară

Umilirea proiectului european vine nu numai din interiorul UE. Săptămâna trecută, Parlamentul autoproclamatei Republici Kosovo a votat pentru crearea unei armate naționale, încălcând astfel constituția în vigoare și rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate ONU din 1999 privind forțele de securitate din Kosovo.Cu o săptămâna înaintea votului de la Pristina, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, declara că este ”un noment nepotrivit” pentru crearea unei armate. Stoltenberg vorbea însă mai mult în numele aliaților din Europa, care au fost umiliți de deputații kosovari. O dată, pentru că au sfidat apelul NATO (care asigura securitatea în Kosovo prin misiunea KFOR) și, a doua oara, pentru că în acest fel au ruinat practic procesul de mediere între Serbia si Kosovo inițiat de ani buni de UE.

O palmă de peste Ocean

De ce a fost posibilă aceasta sfidare kosovară? Pentru că mișcarea de a crea o armată cu încălcarea rezoluției ONU și a constituției a fost susținută de SUA. ”Este firesc pentru Kosovo, ca țară suverană și independentă, să aibă o capabilitate de autoapărare”, a spus ambasadorul SUA în Kosovo. Așadar, o palmă umilitoare primită de UE și de peste Ocean. Ba mai mult, a venit și una din Germania. ”Kosovo, ca stat suveran, are dreptul de a-și forma o armată regulată”, a spus ministrul de Externe Heiko Maas, punând umărul la subimarea unui întreg proces inițiat de UE.

Belgrad: ”V-am arătat ce ați creat”

În Serbia și Rusia, transformarea actualelor forțe de securitate kosovare în armată regulată înseamnă practic reînființarea Armatei de Eliberare din Kosovo, UCK, dezarmată prin rezoluția ONU și prin constituție. Deputații kosovari nu au modificat constituția, lipsindu-le voturile esențiale ale comunității sarbe, dar au scurtcircuitat procesul prin amendarea unor legi organice. Ce garanții sunt că fosta UCK, implicată în crime de război, nu va reînvia? Kosovo independent a avut până acum trei premieri, dintre care doi au fost lideri ai UCK (Hashim Thaci, actualul peședinte, și Ramush Haradinaj). În plus, fostul premier Agim Ceku a fost și el lider UCK. Carla del Ponte, fosta procuroare a Tribunalului Penal Internațional, scria că acești lideri au fost implicați în trafic de organe prelevate de la prizonieri sârbi, în 1999, și alte crime de război. Ceku este acuzat de Serbia de crime de război. Haradinaj, actualul premier susținut de SUA și Germania, a fost chiar judecat la Haga de două ori și achitat, însă apoi arestat în baza unor mandate internaționale emise de Serbia. Să fie acești lideri o garanție că noua armată a Kosovo nu va reprezenta un pericol? Se pare că la Washington și Berlin ei sunt  o garanție. ”Le-am arătat ce au creat”, a fost replica premierului sarb Aleksandar Vucic, după ce a informat Consiliul de Securitate ONU că Serbia și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din Acordul de la Bruxelles cu Kosovo, pe când kosovarii nu au făcut-o.

Autor: Calin Marchievici

Sursa: cotidianul.ro

FUNDATIILE GERMANE SI CULTELE NEOPROTESTANTE IMPLICATE IN FUNCTIONAREA STATULUI ROMAN,PRIN AGENTI DE INFLUENTA,PROPAGANDA SI FONDURI SUBSTANTIALE!

19 dec.

  Sponsorizările primite ilegal de PDL, de la fundațiile germane „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer”. Aceleași fundații au pompat fonduri […]

Sponsorizările primite ilegal de PDL, de la fundațiile germane „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer”. Aceleași fundații au pompat fonduri substanțiale și în ministerele vitale pentru funcţionarea statului român, în mod special în timpul guvernării PDL. Acestea au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de cancelarul Angela Merkel. Banii au fost însoţiţi de o acţiune de spionaj instituţional, mai exact, odată cu fondurile, instituţiile din România şi mecanismele după care acestea funcţionează au fost investigate atent de agenţi politici, care s-au folosit de orice breşă pentru a şi le subordona.

Traian Băsescu a transformat și, mai apoi, a controlat instituțiile statului de drept și viața politică a României în exterior • „Hanns Seidel” și „Konrad Adenauer” sunt cele două fundații prin care activitățile politice ale PDL au fost plătite • Ambele fundații sunt susținute de Guvernul Angelei Merkel • 51 de lideri ai PDL au primit bani, sub diferite forme, de la neoprotestanți • Președintele PDL, Vasile Blaga, a fost în pelerinaj la Biserica Penticostală Philadelphia Romanian Church din SUA, pe banii lor • Ministerele Justiției, Internelor, Sănătății și Muncii au fost restructurate, transformate și îndoctrinate prin banii dați direct de Angela Merkel • Întregul sistem creat din banii nemților și ai pocăiților vizează distrugerea instituțiilor românești și accesul în Parlament al susținătorilor neoprotestanților

PDL, alimentat financiar prin două fundații germane, s-a extins de-a lungul Europei, înrobind instituțiile naționale intereselor de partid, manipulând opinia publică și transformând contribuțiile europene în daruri portocalii, cu destinatari înregimentați politic.

Nicio instituţie importantă din România nu funcţionează, în prezent, fără ingerinţa agenţilor politici străini, deghizați în funcţionari ai instituţiilor europene. Întreaga activitate a acestora este caracterizată printr-o atitudine de opacitate şi lipsă totală de transparenţă, propagată de la cele mai înalte niveluri ale Comisiei Europene, până la filialele din România ale celor două fundaţii.

Reprezentanţii „Hanns Seidel” în România refuză să dea detalii cu privire la proiectele recente pe care le au în desfăşurare cu anumite ministere. Reacția reprezentanților fundației germane nu a făcut decât să ne consolideze convingerea că în spatele colaborărilor din ultimii ani se ascund interese politice.

Cea mai importantă finanţare, dar şi cel mai aprig control, au fost lansate de fundaţia „Konrad Adenauer” asupra Ministerului Justiţiei. Numai în 2011, în timpul ministeriatului lui Cătălin Predoiu, Ministerul Justiţiei a primit de la Comisia Europeană 65 de milioane de lei, pentru şapte proiecte derulate atât pe pregătirea profesională a magistraţilor, cât şi pe pregătirea celor din sistemul de probaţiune. Din cele 65 de milioane de lei, Fundaţia „Konrad Adenauer” a dat MJ-ului bani pentru două proiecte. Sumele primite din afară nu au venit fără o îndatorare a Ministerului Justiţiei, transpusă în celebrul Mecanism de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. Ani de zile, experţi ale căror nume sunt cu obstinaţie ascunse, întocmesc rapoarte cu privire la sistemul judiciar din România, menite să dea direcţiile de funcţionare ale sistemului. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost criticaţi în bloc, pentru că nu i-au judecat suficient de repede şi de aspru pe politicienii din Opoziţie, pentru faptele de corupţie de care aceştia erau acuzaţi. Deşi, potrivit legii, în România, judecătorii sunt independenţi şi nicio autoritate din această ţară nu le poate spune cum şi cât de repede să judece un dosar, atunci când directivele au venit de la Comisia Europeană, niciun magistrat şi nicio asociaţie a magistraţilor nu s-au revoltat. Nici măcar Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui unic rol este de a garanta independenţa magistraţilor, nu a făcut altceva decât să urmeze cu religiozitate indicaţiile cuprinse în rapoartele de ţară. Concluziile rapoartelor MCV cu privire la judecătorii ÎCCJ au făcut subiectul unor ample dezbateri televizate, iar celor chemaţi să înfăptuiască Justiţia la cel mai înalt nivel, li s-a transmis că nu au altă cale decât să se conformeze cerinţelor europene. Una dintre cele mai vocale personalităţi în a critica judecătorii de la Înalta Curte a fost chiar Monica Macovei, europarlamentar PDL şi fost ministru al Justiţiei. Aceasta s-a bucurat din plin de susţinerea aşa-zisei societăţi civile, în fapt, o mână de asociaţii şi fundaţii create special pentru a se implica în promovarea politicii PDL-ului.

Aşa au apărut condamnările pe bandă rulantă date politicienilor, punerea celerităţii mai presus de dreptul la un proces echitabil, precum şi nerespectarea dreptului la apărare. Numele experţilor care au întocmit rapoarte de multe ori conţinând date false, precum şi pregătirea lor într-ale Dreptului, dar şi capacitatea lor de a vorbi şi de a înţelege limba română, nu au fost, niciodată, lămurite de mai-marii Comisiei Europene.

În contradictoriu cu criticile aduse judecătorilor, procurorii şi, în special, cei din DNA, care instrumentau dosarele oamenilor din Opoziţie, au fost lăudaţi constant, atât în rapoartele de ţară întocmite de aşa-zişii experţi ai Comisiei Europene, cât şi de preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. DNA nu a fost criticată nici măcar atunci când presa a fost intoxicată de procurori, cu privire la vinovăţia şi la probele irefutabile pe care anchetatorii le-ar fi deţinut despre anumite personalităţi politice.

Una dintre cele mai evidente implicări ale Fundaţiei „Konrad Adenauer” în direcţiile de urmat pentru sistemul judiciar a fost organizarea dezbaterii privind noua strategie anticorupţie a României. Evenimentul a avut loc în anul 2011, iar membri ai Fundaţiei şi-au dat părerea despre ce anume ar trebui să conţină o strategie împotriva corupţiei, aplicată la nivel de ţară. Documentul a trecut prin Parlament, iar deputaţii şi senatorii şi-au însuşit principiile şi obiectivele acestuia.

„Konrad Adenauer” s-a implicat nu numai la nivel decizional şi de strategie în problemele sistemului judiciar, ci şi în crearea de lideri pentru acesta. Seria de seminarii „Leaders for Justice” este sponsorizată de „Konrad Adenauer” an de an, absolvenţii de drept fiind îndoctrinaţi cu principiile şi viziunile finanţatorilor. Participanţii la aceste seminarii s-au constituit în Alianţa „LiderJust”, care îşi propune să devină unul dintre principalii catalizatori de iniţiativă în domeniul Justiţiei.

Chiar fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost cel care a căutat în timpul mandatului său o colaborare intensă cu Fundaţia „Konrad Adenauer”, drept urmare, au fost susţinute de aceasta mai multe cursuri de pregătire a magistraţilor şi seminarii interdisciplinare în domeniul drepturilor omului, respectiv în cel al justiţiei pentru minori.

Modul în care instituţiile europene şi, mai ales, oamenii politici din Europa au reacţionat în momentul suspendării preşedintelui Traian Băsescu a demonstrat nu că aceştia au fost dezinformaţi, ci că sistemul creat pe banii nemţilor a făurit un stat care nu există. Astfel, absolut toţi politicienii europeni s-au revoltat împotriva „influenţării şi încălcării independenţei Justiţiei”, referindu-se la presiunile pe care le-au reclamat anumiţi judecători ai Curţii Constituţionale. Conform Constituţiei României, Curtea Constituţională nu face parte din sistemul judecătoresc. Aşa-numiţii judecători ai acestei instituţii sunt oameni numiţi politic, şi care, neoficial, au obligaţia de a-i asculta pe cei graţie cărora au ajuns să ocupe funcţia de judecător al CCR. Comisia Europeană, dar şi lideri europeni importanţi, au pus în aceeaşi oală sistemul judiciar din România şi Curtea Constituţională, pentru a se folosi, în mod injust, de principiul european, consacrat şi în legislaţia românească, potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi imparţiali şi nu se supun niciunei alte autorităţi ori puteri în stat. Reacţia europenilor nu a fost altceva decât punerea piciorului pe grumazul a opt milioane de români, care au votat demiterea lui Traian Băsescu. Presiunea politico-economică exercitată de politicienii europeni asupra Guvernului de la Bucureşti, în timpul suspendării lui Băsescu, precum şi confuzia voită între Justiţie şi Curtea Constituţională, au fost mijloacele prin care europenii s-au asigurat că tot sprijinul lor pentru preşedintele Băsescu şi oamenii lui nu a fost în zadar. Chiar dacă, în acest fel, suveranitatea României a fost făcută ţăndări.

                Fundaţiile şi-au împărţit teritoriul

Dacă Fundaţia „Konrad Adenauer” a fost principalul sponsor al Ministerului Justiţiei, la celelalte ministere vitale pentru funcţionarea statului de drept şi pentru dezvoltarea sănătoasă a unei societăţi, adică Ministerul de Interne, al Muncii, al Educaţiei, al Sănătăţii, vistieria s-a numit „Hanns Seidel”. Principalii promotori ai acţiunilor acestei fundaţii au fost chiar miniştrii sponsorizaţi. De exemplu, fostul ministru de Interne Traian Igaș a participat, în noiembrie 2010, la o conferinţă organizată de Fundaţia „Hanns Seidel”. Tema conferinţei organizate la Bruxelles a fost reprezentată de „Progresele României pentru aderarea la Spaţiul Schengen”. Pe lângă expunerea mediatică şi propaganda politică de la conferinţele organizate de „Hanns Seidel”, fundaţia s-a ocupat şi de şcolirea poliţiştilor români. Aceştia au fost instruiţi cu privire la „tehnici și metode de combatere a criminalității intelectuale și industriale, combaterea infracțiunilor privind achizițiile și licitațiile publice”. MAI este, conform Cecilei Ciobanu, reprezentantă a Fundaţiei „Hanns Seidel”, principalul colaborator al think-thank-ului german. Însă, proiectele comune ale acestora sunt ţinute la sertar.

Ministerul Muncii, în parteneriat cu fundația bavareză „Hanns Seidel”, a organizat, în 2006, un seminar în care au fost dezbătute „evoluția instrumentelor juridice din domeniul asigurărilor sociale, tipurile de pensii și relațiile bilaterale româno-germane din domeniul asigurărilor sociale și pensiei”. Evenimentul nu numai că a fost finanțat de „Hanns Seidel”, partea germană a avut un cuvânt greu de spus în adoptarea strategiilor Ministerului Muncii. Mult mai târziu, în 2011, fostul ministru al Muncii, Sulfina Barbu, a participat la conferința „Viitorul Politicii sociale: îmbătrânirea activă și mobilitatea socială în Europa”, acțiune organizată cu sprijinul Fundației „Hanns Seidel”.

             Anca Boagiu, premiată de „Hanns Seidel”

Fundația afiliată la Uniunea Creștin Socială din Germania a pompat bani și în fostul minister al Integrării Europene, condus de Anca Boagiu. În 2007, în cadrul unei conferințe finanțate de „Hanns Seidel”, reprezentanții acesteia i-au acordat lui Boagiu distincția „Ehrennadel In Gold”. Tot în 2007, un reprezentant al Ministerului Finanțelor a prezidat o conferință organizată pe tema parteneriatului public privat în sistemul de sănătate din România. Fundația germană a finanțat și seminarii la care au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pe teme precum „Combaterea traficului de carne vie și a prostituției”. Sprijinul masiv al fundației a venit și pentru fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, care a participat, în 2010, la conferința națională a Asociației Profesorilor de Limba Germană din România, desfășurată la Sinaia.

Fundaţia lui Teodor Baconschi, campioana sponsorizărilor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”

Unul dintre foştii miniştri ai PDL, abonat la sponsorizări din partea celor două fundaţii, este Teodor Baconschi, fostul şef al Diplomaţiei româneşti. Acesta a fost beneficiarul a nu mai puţin de 44 de proiecte, contracte, sponsorizări, de la cele două fundaţii, pentru diverse activităţi politice. Banii daţi de „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” au intrat în contul Fundaţiei Creştin Democrate, înfiinţate şi patronate de Baconschi.

Cel mai important contact al lui Teodor Baconschi cu reprezentanţii Fundaţiei „Hanns Seidel” a avut loc chiar în timpul ministeriatului de la Externe al politicianului român. Acesta s-a întâlnit cu preşedintele de atunci al fundaţiei, Hans Zehetmair, în 2010, la München, în cadrul unei conferinţe în care Baconschi a ţinut un discurs. Întâlnirea dintre cei doi a avut ca rezultat semnarea unui acord între Fundaţia Creştin Democrată a lui Baconschi şi „Hanns Seidel”, condusă de Zehetmair. Scopul semnării acestui document a fost acela „de a ancora mai puternic gândirea creştin-democrată în societatea şi politica românească”. În iunie 2011, la Bucureşti, s-a desfăşurat conferinţa „Piaţa muncii în România: Competiţie, eficienţă, legalitate”, organizată de FCD, în parteneriat cu Fundaţia „Hanns Seidel”. Printre invitaţii acestui eveniment s-au aflat Sebastian Lăzăroiu, Sorina Plăcintă şi George Butunoiu.

Fundaţia Creştin Democrată a primit sprijin de la Fundaţia „Hanns Seidel”, de la semnarea acordului de colaborare dintre cele două structuri şi până în prezent, pentru organizarea a aproximativ 30 de evenimente, precum şcoli de vară, conferinţe, lansări de cărţi, deschiderea unor noi filiale, susţinerea de cursuri sau oferirea de diplome pentru tinerii angajaţi politic.

În cadrul colaborării cu Fundaţia „Hanns Seidel”, fostul ministru de Externe a organizat video-conferinţe prin care reprezentanţii administraţiilor publice din România şi din Germania au purtat diverse dialoguri, a lansat suplimente de reviste, în colaborare cu Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Vladimir Tismăneanu, sau mese rotunde, pentru pregătirea noilor generaţii de politicieni.

Ca dovadă a bunelor relaţii dintre Fundaţia Creştin Democrată şi Fundaţia „Hanns Seidel”, la aniversarea a 20 de ani de activitate în România a acesteia din urmă, fundaţia lui Baconschi a fost prezentată ca partener.

Fundaţia „Konrad Adenauer” a sprijinit intens activităţile politice ale PDL-ului, având şi o importantă colaborare cu Institutul de Studii Populare, al cărui director adjunct este Adrian Papahagi. Acelaşi Papahagi este vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin Democrate, ceea ce a condus la semnarea unei convenţii de cooperare între „Konrad Adenauer” Stiftung şi Fundaţia Creştin Democrată, în 3 octombrie 2011, chiar de Ziua Națională a Germaniei. Scopul acesteia a fost descris ca fiind acela „de a ancora mai puternic gândirea creştin-democrată în societatea şi politica românească”. Astfel se face că, din acel moment şi până în prezent, „Konrad Adenauer” a finanţat aproximativ 14 evenimente ale FCD-ului, la care au luat parte şi importanţi lideri din PDL, precum Emil Boc, Monica Macovei sau Sever Voinescu. Fiecare dintre PDL-iştii participanţi la seminariile şi prelegerile sponsorizate de fundaţiile „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” nu a făcut altceva decât să promoveze doctrina, idealurile şi principiile partidului de proveniență, deşi invitaţia le era adresată în calitatea lor de înalți oficiali ai Guvernului României.

„Konrad Adenauer” şi asociaţia condusă de Baconschi au organizat, în 2011, şcoala de vară „Demokratia”. În judeţul Botoşani, s-a desfăşurat, în iunie 2011, şcoala de vară „Democraţia între libertate şi responsabilitate”, prilej cu care FCD şi „Konrad Adenauer” li s-au adresat tinerilor aspiranţi la poziţii de lideri, cărora le-au vorbit Mihail Neamţu, Adrian Papahagi, Radu Carp şi Theodor Paleologu.

În octombrie 2011, la Berlin, Teodor Baconschi a susţinut la Fundaţia „Konrad Adenauer”, conferinţa „Viitorul Uniunii Europene – o viziune creştin-democrată”, prilej cu care a vorbit despre viitorul proiectului european în vremuri de criză. Conform materialului de promovare, „creştin democraţii au datoria să continue proiectul lui Adenauer, De Gasperi şi Schuman, pentru a salva Europa de la dezbinare şi irelevanţă”.

Fundaţia „Konrad Adenauer” a finanţat şi tipărirea suplimentului „Caritas” de la „Revista 22”, prin colaborarea cu FCD şi Institutul de Studii Populare, coordonat de Mihail Neamţu. „Revista 22” a fost şi este susţinătoare a preşedintelui Traian Băsescu, la fel şi Mihail Neamţu, cel care graţie orientărilor politice, a primit, de-a lungul timpului, funcţii în diverse instituţii, cum ar fi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Acest institut a fost creat în 2010 de Traian Băsescu, un reprezentant de bază al statului român la Anvers, înainte de 1989.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc – condus de Vladimir Tismăneanu, secondat de Mihail Neamţu – a fost sponsorizat de Fundaţia „Konrad Adenauer”, la fel ca şi Ministerul Educaţiei, într-un proiect care viza instruirea profesorilor de istorie. Concret, IICCMER a editat un manual despre perioada comunistă, din care profesorii de istorie, participanţi la cursul de mai sus, ar fi trebuit să studieze atrocităţile comise de regimul comunist şi să le predea, apoi, elevilor.

        Cultele neoprotestante, „fabrici” de politicieni

În urma alegerilor din 2008, au fost votaţi doar şapte parlamentari evanghelici, baptişti şi penticostali, toţi făcând parte din Partidul Democrat Liberal: Lucian Riviş Tipei (Arad), Nicolae Jolţa (Bihor), Orest Onofrei (Suceava), Mircea Lubanovici (Diaspora), Gheorghe David (Timiş) Marius Dugulescu (Timiş) şi Iosif Veniamin Blaga (Hunedoara). Realitatea însă a fost alta.

Nucleul neoprotestanţilor din PDL începe cu fostul premier Emil Boc, care este penticostal, la fel ca şi fostul primar de Cluj-Napoca, Sorin Apostu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, deputatul Daniel Buda, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Radu Țîrle. Deputatul Lucian Tipei este chiar fiul pastorului Pavel Tipei, şeful Cultului Penticostal din România, prieten la cataramă cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi acesta, dar şi socrul său, Gheorghe Seculici, fiind apropiaţi de penticostali.

Emil Boc a negat că este penticostal, însă a omis un detaliu: cei 300.000 de dolari luaţi de la pocăiţi. Conform Primăriei Cluj-Napoca, „Emil Boc a salutat finalizarea,a demersurilor comunităţii române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, legate de colectarea unor importante fonduri (aproximativ 300.000 USD) destinate îndepărtării efectelor inundaţiilor din România, urmând ca această sumă să fie direcţionată, prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţinerii proiectelor de refacere a zonelor afectate de calamităţi”.

Anghel Florin Serghei, William Brânză, Daniel Buda, Marius Dugulescu, Alin Popoviciu, Lucian Riviş-Tipei, Badea Riceard, penticostali PDL-işti, au propus, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, proiectul de lege pentru stabilirea parteneriatului dintre stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale, adoptat în luna decembrie a acelui an, de Camera Deputaţilor. Concret, proiectul prevedea ca toate bisericile din România, inclusiv cea penticostală, să primească ajutor de la stat.

Vasile Blaga a făcut, la începutul lui 2010, o vizită în Atlanta, Georgia, fiind însoţit de pastorul Paul Negruţ, de la Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea. Nici Ambasada României din SUA, nici consulul onorific al României din Atlanta, nu au fost înştiinţaţi de această acţiune, afirmându-se că vizita lui Blaga, pe atunci ministru de Interne, a fost ferită de ochii curioşilor. Penticostalii români care frecventau Philadelphia Romanian Church au ştiut din timp de această vizită, fiind invitaţi să participe la întâlnirea cu liderul PDL. Ortodocşii români au fost deranjaţi de hotărârea fostului ministru de Interne. Părintele ieromonah DR. Chesarie Bertea a cerut explicaţii reprezentanţilor Ambasadei Române. Dacă prima reacţie a acestora a fost de a nega zvonurile, la câteva săptămâni un funcţionar al Ambasadei i-a confirmat preotului vizita lui Blaga în Atlanta.

Mircea Lubanovici, penticostal de seamă, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 3, fiind şi membru supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. La 27 de ani, Mircea Lubanovici a emigrat, împreună cu soţia sa, în SUA, mai exact în Chicago, unde a absolvit „Harry Truman Community College”. În calitatea sa de deputat de Diaspora, Lubanovici a organizat conferinţe şi simpozioane în comunitatea română penticostală, inclusiv şi-a introdus electoratului colegii politicieni, cum ar fi penticostalul Radu Ţârle, senator de Bihor, deputatul de Caraş-Severin, tot penticostal, Valentin Boşneag şi Ioan Moldovean, neoprotestantul preşedinte al Alianţei Evanghelice Române. Toţi cei menţionaţi mai sus, inclusiv şeful Consulatului General al României din Los Angeles, Cătălin Ghenea, au participat, în Arizona, la o serie de conferinţe sponsorizate de Biserica Baptistă „Happy Valley”. Românii de alte confesiuni, care doreau să stea de vorbă cu consulul Cătălin Ghenea erau nevoiţi să plătească „o taxă de intrare”, de 20 de dolari, pe care nu se oferea nicio chitanţă sau alt act.

William Brânză, deputat PDL de Diaspora, a cărui apartenenţă la cultul penticostal nu mai este o necunoscută, se ocupă tot de problemele românilor din afară. În plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, Brânză a mers în Franţa, unde a participat la o întrunire a comunităţii penticostale din Paris.

Dănuţ Liga, de confesiune adventistă, este un alt deputat democrat-liberal a cărui relaţie de prietenie cu pastorul adventist Viorel Patrană a fost demonstrată. Acesta din urmă a deţinut mai multe companii în SUA şi Marea Britanie, care au avut de câştigat din tombola „100% Adevărat”, desfăşurată la OTV.

Viorel-Riceard Badea, senator PDL, adept al cultului penticostal de peste Ocean, îşi desfăşoară activitatea în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României, fiind şi secretar al Comisiei Românilor de Pretutindeni, precum şi membru al Comisiei pentru politică externă.

Marius Dugulescu, preot baptist, fiul pastorului Petru Dugulescu, fost deputat de PNŢCD, a ajuns, prin sprijinul dat de PDL, în funcţia de deputat de Timiş. Totuşi, Dugulescu, vicepreşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale, din Camera Deputaţilor, va participa la alegerile din 9 decembrie, în calitate de membru al PP-DD. Dugulescu este apropiat şi de democrat-liberalii Sever Voinescu şi Teodor Paleologu, aceştia participând la conferinţa „Valorile creştin-democrate, Valorile Europei Unite”, organizată de către deputatul PDL Marius Dugulescu.

Daniel Negrea, deputat PDL şi penticostal, ocupă şi funcţia de consilier judeţean în Arad, dar, în perioada 2005-2009, a fost membru în Consiliul Europei, prezidat de Jose Manuel Barroso.

Cuzman Cionca, pastor, membru PDL, nu se sfieşte să facă politică în biserica Penticostală în care predică. În preajma referendumului de demitere a preşedintelui, Cionca a pledat în favoarea lui Traian Băsescu, transmiţându-le enoriaşilor săi că „Tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultima săptămână, noi, păstorii voştri, nu suntem de acord. Este uzurparea statului de drept (…) Nu suntem de acord nici cu atitudinea fraţilor noştri, care nu mai ştiu în ce partid sunt. Eu am fost pro şi încă sunt pro unei politici verticale, sănătoase. Noi suntem pro Constituţia. Sunt nişte gunoaie toţi, dar vrem ca legea să fie respectată”. Folosind un limbaj necreştin, Cionca îi motiva pe penticostalii săi să meargă la vot şi să pună ştampila „împotriva uzurpării statului de drept”.

Vasile Ţânţaş, şeful cultului penticostal din zona Oaşului, a beneficiat de finanţări consistente din Statele Unite ale Americii. Ţînţaş a făcut afaceri cu Ioan Oltean, Gheorghe Seculici şi Gheorghe Falcă, toţi trei făcând parte din culte neoprotestante. Oltean şi Falcă i-au convins pe liderii judeţeni PDL din Satu Mare să accepte candidatura unuia dintre fiii lui Ţânţaş, Samuel, fostul subprefect din Satu Mare, acest serviciu costându-l 1,5 milioane de euro.

Traian Igaş, fost ministru de Interne, membru PDL, este adventist de ziua a şaptea, fiind şi cel care a încântat electoratul prin cântări de pe scenele organizate cu ocazia mitingurilor democrat-liberale. Igaş este şi membru în Comisia Românilor de Pretutindeni, având ca scop atragerea voturilor de la cei din diaspora.

Mircea Man, democrat-liberalul care a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Baia Mare ajutat de Episcopia Ortodoxă, s-a sucit. Man este susţinut de penticostalii din Maramureş, în schimbul unui imobil în care neoprotestanţii să îşi desfăşoare întrunirile.

Nicolae Bud, parlamentar PDL, a fost împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, secretarul PDL Maramureş, Gheorghe Marian, fostul subprefect al Maramureşului, Constantin Boloş, Fănică Pop, fostul candidat la Primăria din Baia Mare, Ioan Indre, fost democrat-liberal, primarul din Ulmeni, Lucian Morar, edilul comunei Gârdani, Gheorghe Tătăran şi primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegran, membru înscris în comunitatea penticostală, în 2010, la inaugurarea Bisericii Penticostale Betel din comunca Fărcaşa.

Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, are strânse legături cu adventiştii de ziua a şaptea. A participat la simpozionul intitulat „Libertatea religioasă – factor de armonie socială”, organizat de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din Gura Humorului, în parteneriat cu Asociaţia Naţională „Conştiinţă şi Libertate”, de asemenea, de cult neoprotestant.

Ionică Pop, consilier PDL Cluj, este susţinător al cultului adventist. În 2011, el a afirmat public că face parte din consiliul de administraţie al Liceului Adventist „Maranatha”, pentru ca reprezentanţii CJ să dispună evacuarea elevilor ortodocşi dintr-o clădire dorită de conducerea liceului adventist.

Victor Fărăgău, Gheorghe Stănişte, David Ilie, Vasile Boari, Ioan Lupoian, Mircea Căpuşan, Gavril Moldovan şi Gabi Covală, toţi neoprotestanţi şi fideli PDL, au întemeiat o formaţiune-satelit a acestui partid, Uniunea Creştin Democrată din România (UCDR).

    Aderarea României la Schengen, la mâna penticostalilor

Biserica Penticostală Română l-a invitat, în 2011, în ţara noastră, pe Wolfgang Grefe, consilier guvernamental al Germaniei, consul onorific al mai multor state din zona baltică, membru al Comisiei Sociale de Sănătate atât în Guvernul Germaniei, cât şi pe lângă Comisia Europeană. Rolul vizitei a fost acela de a dezbate integrarea în spaţiul Schengen şi relaţiile de colaborare între ţările europene. Fiind o activitate decisă de Biserica Penticostală, delegaţia română a fost reprezentată de senatorul PDL Gheorghe David, adept al acestui cult neoprotestant.

                             Sponsorizare ilegală

Legea 334 din 2006 privind finanţarea partidelor politice interzice, expres, ca partidele politice să primească donaţii de la partide sau organizaţii internaţionale. Niciun organ de urmărire penală nu s-a sesizat până în acest moment, deşi evenimentele organizate de PDL pe banii celor două fundaţii au fost prezentate pe larg, inclusiv cu sursele de finanţare.

Legea 334 din 2006 prevede, la articolul 11, alineatul 1: „Acceptarea donaţiilor din partea altor state ori a organizaţiilor din străinătate, precum şi din partea persoanelor fizice sau juridice străine este interzisă”. Alineatul 2 al acestui articol este cel de care ar putea să se folosească liderii PDL, pentru a scăpa de răspunderea penală: „Fac excepţie de la prevederile alin. (1) donaţiile constând în bunuri materiale necesare activităţii politice, dar care nu sunt materiale de propagandă electorală, primite de la organizaţii politice internaţionale la care partidul politic respectiv este afiliat sau de la partide politice ori formaţiuni politice aflate în relaţii de colaborare politică. Pot fi primite şi materiale de propagandă care se folosesc numai în cadrul campaniei electorale pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European”. Apărarea acestora ar fi însă plină de goluri, pentru următoarele argumente: PDL nu a primit bunuri materiale necesare desfăşurării activităţii, ci sume imense de bani folosite pentru instruirea şi recrutarea de viitori oameni politici. Acţiunile liderilor PDL, reflectate în detaliu în presă, au constituit mijloace de propagandă electorală, care le-au servit la strângerea de voturi.

                       Gratitudinea lui Băsescu

În semn de mulţumire pentru tot sprijinul financiar oferit PDL-ului, preşedintele României, Traian Băsescu, cel care, constituţional, nu are voie să promoveze politica vreunui partid, l-a decorat,cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de comandor, pe fostul director al Fundaţiei „Konrad Adenauer”, Holger Dix. Bineînţeles, cuvintele de laudă nu au întârziat să apară din partea Administraţiei Prezidenţiale, care a transmis că evenimentul a avut loc „în semn de înaltă apreciere pentru crearea unui climat de colaborare activă, pe toată durata mandatului (…), pentru susţinerea şi îmbunătăţirea performanţelor academice ale elevilor şi studenţilor care au primit burse de studiu sau au participat la programe de cercetare finanţate de fundaţie”.

În 2010, la Sinaia, a fost lansat proiectul „Cursurile de management politic”, prin care s-a propus organizarea de lecţii de formare de traineri interni, specializaţi în managementul politic. Tinerilor din PDL le-a fost asigurată finanţarea programului de cele două fundaţii partenere ale democrat-liberalilor, respectiv „Konrad Adenauer” şi Institutul de Studii Politice.

Tot Institutul de Studii Populare şi Fundaţia „Konrad Adenauer” au finanţat şi Şcoala Judeţeană de formare politică de la Botoşani, desfăşurată în perioada 10-12 iunie 2011, sub numele „Codrii de aramă”. Întregul Birou Permanent Naţional al OT PDL, lideri politici naţionali şi locali, au susţinut traininguri pentru cei peste 100 de cursanţi.

În perioada 15-17 iulie 2011, fundaţia „Konrad Adenauer” – în colaborare cu Institutul de Studii Populare, Centrul pentru Studii Europene – a finanţat proiectul Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal, cu titlul „Tinerii – viitorii lideri în administraţia publică din România”, organizat la Moreni, Dâmboviţa.

Fundaţiile prietene ale Partidului Democrat Liberal, respectiv Institutul de Studii Populare, Center for European Studies şi Fundaţia „Konrad Adenauer”, au plătit, o dezbatere a PDL-ului, organizată la Hotelul Ramada din Bucureşti. Tema acestei întruniri a reprezentat-o reforma asistenţei medicale în România, liderii PDL redactând un document strategic, care să stea la baza obţinerii banilor europeni.

Tinerii din Partidul Democrat Liberal au participat,la Şcoala Politică Regională, intitulată ,,Măsuri asumate. Comunicare şi politici publice ale doctrinei populare”. Evenimentul a fost organizat la Cluj-Napoca, din banii fundaţiei „Konrad Adenauer” şi ai Institutului de Studii Populare.

O altă manifestare a PDL-ului, finanţată de fundaţia „Konrad Adenauer”, a fost o conferinţă organizată – „Valorile dreptei, dreapta valorilor” a fost titlul dezbaterii care a adunat la un loc membri ai PDL, ai PNŢCD, respectiv ai Forţei Civice. Acelaşi tip de manifestaţie, plătită tot din banii nemţilor.

Nici Fundaţia „Hanns Seidel” nu s-a lăsat mai prejos, cheltuind şi ea sume importante de bani cu şcolirea tinerilor democrat-liberali. În perioada 13-16 octombrie 2011, în Bucureşti, s-a desfăşurat Şcoala Naţională de Comunicare Politică, proiect organizat de Tineretul Democrat-Liberal şi finanţat de Institutul de Studii Populare, împreună cu fundaţia germană „Hanns Seidel”. 2011 a fost al patrulea an consecutiv în care PDL a beneficiat de banii celor de la „Hanns Seidel”, pentru organizarea acestui tip de eveniment.

Plătit din fondurile fundaţiei „Hanns Seidel” pentru a-şi lansa volumul „Noua şcoală de gândire a dreptei”, a fost şi jurnalistul Cristi Pătrăşconiu, un apropiat al PDL. La lansare au participat PDL-işti importanţi, printre care şi fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei.

Fundaţia Uniunii Creştin-Sociale din Germania, Hanns Seidel Stiftung, împreună cu Fundaţia Partidului Popular European – Centre for European Studies – şi cu Institutul de Studii Populare – o fundaţie apropiată PDL, a organizat Şcoala de training pentru femeile democrat-liberale, intitulată „Respect pentru România, Respect pentru Femei”. Evenimentul a fost organizat în luna septembrie a anului curent, la Costineşti, unde au fost prezenţi lideri naţionali ai Partidului Democrat Liberal, în frunte cu Vasile Blaga.

PDL nu a fost singura formaţiune importantă din România care a beneficiat de sponsorizări ilegale din partea celor două fundaţii. Ministere cruciale pentru funcţionarea statului au fost îmbibate de banii celor de la „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”. Ministerul Justiţiei a primit, de-a lungul anilor, sume importante de la „Konrad Adenauer”, bani utilizaţi atât pentru seminarii care vizau formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor, cât şi pentru achiziţionarea diverselor echipamente de care aceştia aveau nevoie pentru a-şi desfăşura activitatea. Cel de-al doilea minister esenţial pentru menţinerea ordinii de drept, care a primit bani de la atare fundaţii, a fost Ministerul Administraţiei şi Internelor – susţinut financiar de „Hanns Seidel”. De la dotare până la antrenamente şi seminarii care aveau drept scop schimbarea mentalităţii angajaţilor MAI într-una conformă cu standardele europene, cele mai importante fonduri au venit de la fundaţiile nemţeşti. Alte două ministere la fel de importante, care au fost finanţate de „Hanns Seidel”, au fost Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.

               Începuturile fundaţiilor în România

Fundaţia „Konrad Adenauer” este prezentă în România încă din 1991, când a început să desfăşoare activităţi de educaţie politică şi consultanţă pentru partidele de dreapta din România. Creată după Al Doilea Război Mondial, fundaţia poartă numele lui Konrad Adenauer, primul lider al Uniunii Creştin Democrate, coaliţie de catolici şi protestanţi care, sub conducerea sa, a devenit formaţiunea dominantă în Germania. Cancelarul Angela Merkel este membru al board-ului director al fundaţiei care este finanţată cu banii guvernului federal şi ai landurilor. Fundaţia are sute de filiale, pe tot globul, birourile naţionale acţionând ca centre de comandă pentru acţiunile de „promovare a culturii civice”, pe care Merkel – prin CDU – le întreprinde. Fundaţia îşi susţine „proiectele” din diverse state, cu sume ce variază între 100 şi 200 de milioane de euro.

  Relaţia „Konrad Adenauer” – „Hanns Seidel” – Traian Băsescu

Iniţial, cele două fundaţii au fost promotoare ale PNȚCD şi UDMR, pompând sume importante în cele două formaţiuni, ajutându-le să intre în marea familie a PPE, cu statut de observator până la aderarea României la UE. După anul 2000, când neintrarea în Parlament a ţărăniştilor a dus la degringolada din PNȚCD şi la destructurarea formaţiunii creştin-democrate, situaţie la care Traian Băsescu a contribuit din plin, fundaţiile hegemonice germane au realizat că au nevoie în România de un reprezentant politic mai puternic. Atenţia lor s-a îndreptat către PD, reprezentant, la acea vreme, al Internaţionalei Socialiste, dar care, cu un Traian Băsescu la conducere, putea fi adus în sânul PPE. Pentru popularii europeni, care, la alegerile din 2008, doreau să-şi consolideze poziţia în Parlamentul European, relaţia cu liderii PD a devenit extrem de importantă. Popularii europeni şi reprezentanţii celor două fundaţii şi-au intensificat demersurile, astfel încât, în 2006, formaţiunea condusă de Emil Boc a decis că poate trece de la doctrina social-democrată, la cea populară. După aderarea României la UE, în ianuarie 2007, PD – devenit ulterior PDL, a ajuns membru cu drepturi depline al PPE, alături de UDMR şi PNȚCD.

În ultimii ani, cele două fundaţii au ajuns la concluzia că trebuie să se orienteze către un alt personaj politic – desigur, tot un reprezentant al PDL -, care ar putea fi candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014. Coincidenţă sau nu, în octombrie 2010, la o zi după vizita Angelei Merkel în România, Baconschi şi-a lansat la Bucureşti, cu mare tam-tam, Fundaţia Creştin Democrată, unde preşedintele de onoare al Fundaţiei „Konrad Adenauer” a fost invitat de onoare. Se pare că FCD este finanţată cu bani frumoşi atât de „Konrad Adenauer”, cât şi de „Hanns Seidel”, însă ambele fundaţii neagă că ar avea vreo legătură financiară cu fundaţia fostului ministru de Externe.

                    Băsescu, ochit din epoca CDR-ului

Alegerea popularilor europeni nu a fost întâmplătoare. În pofida opoziţiei manifestate la început de PNȚCD şi UDMR, popularii europeni au optat pentru partidul condus, până în 2004, de Traian Băsescu, personaj cunoscut multor lideri occidentali încă din timpul guvernării CDR, perioadă în care nu a fost doar ministru al Transporturilor, ci şi împuternicit al Guvernului României în relaţiile cu FMI şi Banca Mondială, negociind toate acordurile păguboase de privatizare de la acea vreme.

Despre implicarea făţişă a Germaniei, implicit a cancelarului Angela Merkel, în proptirea lui Băsescu, la referendumul din această vară, nu s-a vorbit doar acum. Acelaşi lucru s-a spus şi în 2009, după realegerea sa pentru încă un mandat de cinci ani, când a fost invocată teza implicării Berlinului în asigurarea menţinerii lui la Cotroceni. Un rol major l-a jucat şi atunci fundaţia „Konrad Adenauer”, care i-a dat o mână de ajutor candidatului Băsescu, prin tot felul de acţiuni menite să promoveze imaginea candidatului democrat-liberal. În acest sens a fost organizat Forumul „România în anul 2020 – perspective de viitor”, unde invitat de onoare a fost „Excelenţa Sa, Preşedintele României, Traian Băsescu”. Fundaţia „Hanns Seidel” şi-a adus, la rândul său, aportul, organizând, în noiembrie 2010, la Bruxelles, – în colaborare cu MAI -, o masă rotundă pe tema „progresele României pentru aderarea la Spaţiul Schengen”, unul dintre obiectivele majore ale lui Băsescu în campania electorală.

                         Baconschi, pe mărci germane

Fundaţiile care au spart gheaţa la începutul anilor ’90, punând printre primele piciorul în România, au fost „Konrad Adenauer”, legată ombilical de partidul CDU (Uniunea Creştin-Democrată), partid aflat la putere în Germania, şi Fundaţia „Hanns Seidel”, conexată la Uniunea Social Creştină (CSU), ambele think-tank-uri oficiale ale Partidului Popular European. În ultimii 20 de ani, cele două fundaţii au devenit tot mai active în state precum Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Ucraina, acordând suport substanţial liderilor politici agreaţi sau furnizând asistenţă unor asociaţii „de elită”, care se pretind a fi „vocea” opiniei publice. Ambele au tradiţie în a desfăşura un lobby intens în statele est-europene, aşa cum s-a întâmplat şi în România, mai întâi prin sprijinul acordat PNȚCD şi UDMR. Ulterior „Hanns Seidel” şi „Konrad Adenauer” s-au implicat masiv în susţinerea lui Traian Băsescu – inclusiv la alegerile prezidenţiale din 2009 – a PDL-ului, a Institutului de Studii Populare al democrat-liberalilor şi a Fundaţiei Creştin Democrate (FCD), conduse de Teodor Baconschi. Ambele oferă burse pentru studenţii români, cu scopul clar de a forma o elită care va lucra, în cele din urmă, pentru interesele germane din România.

                  PPE în România şi în Europa

Prin bunăvoinţa guvernului de la Berlin, milioanele de euro intrate în conturile fundaţiilor afiliate celor mai importante partide politice din Germania sunt puse apoi la dispoziţia grupărilor sau a partidelor politice din statele-satelit, sub forma diverselor proiecte de activităţi sociale, culturale sau de informare. În cazul celor două fundaţii – „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel” -, în fostele state comuniste, banii au ca destinaţie, în mod firesc, formaţiuni şi lideri care fac parte din marele partid al popularilor europeni. Pe această listă se regăsesc Boiko Borisov – premierul bulgar, Donald Tusk – şeful guvernului polonez, Iulia Timoşenko – fostul premier ucrainean, Viktor Orban – prim-ministrul ungar, cu tot cu partidele lor de centru-dreapta, dar şi alte personaje politice din Europa. Tot cu suportul celor două fundaţii au fost propulsaţi la cârma Uniunii Europene doi lideri importanţi ai marii familii a PPE – portughezul Jose Manuel Durrao Barroso, în 2009, pentru un al doilea mandat la şefia Comisiei Europene, precum şi belgianul Herman Van Rompuy, în fruntea Consiliului European. Pentru a-şi atinge scopurile, inclusiv pentru a-şi asigura prezenţa pe scena politică a ţărilor în care şi-au făcut intrarea, fundaţiile germane sunt dispuse să cheltuiască oricât. Dacă, spre exemplu, în anii ’90 bugetul fundaţiei „Konrad Adenauer” era de peste 220 de milioane de mărci, din care jumătate era destinată proiectelor din Europa Centrală şi de Est, în ultimii ani, fundaţia a ajuns să dispună de sume care variază între 100 şi 200 de milioane de euro.

Deşi dezideratele declarate ale fundaţiilor afiliate celor două mari partide ale Germaniei, CDU şi CSU, sunt acelea de a promova creştin-democraţia şi valorile democratice, tendinţa lor de a domina scena politică din mai toate fostele state comuniste, dar şi din alte colţuri ale lumii, i-a îndreptăţit pe unii comentatori politici să vorbească de anumite scopuri obscure. Concret, fundaţiile „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel” s-au transformat în instrumente-cheie ale politicii externe a Germaniei. În majoritatea cazurilor, fundaţiile sprijină forţe politice de centru-dreapta, fie aflate în Opoziţie, pentru a le ajuta să preia puterea, fie partide care se găsesc deja la guvernare, dar care au nevoie de „parteneri” şi de sprijin extern pentru a rămâne pe poziţii.

           Partidul lui Tusk, ajutat de „Konrad Adenauer”

Una dintre primele ţări în care fundaţiile germane au pus piciorul a fost Polonia. Teoretic, fundaţiile afiliate la CDU şi CSU au exercitat activităţi sociale, acordând subvenţii pentru diverse programe. Practic, doar anumite medii bine alese au beneficiat de sumele respective. Exemplul elocvent este cel al fundaţiei „Konrad Adenauer”, care, formal, sprijinea centrele creştin-democrate de cercetare şi anumite asociaţii de promovare a democraţiei, însă un suport consistent revenea unor grupări politice. Fundaţia legată de partidul Angelei Merkel şi-a fixat drept principal partener politic formaţiunea „Platforma Civică”, a premierului Donald Tusk, deşi acest partid nu prea are nimic în comun cu democrat-creştinii, în timp ce la Varşovia există o serie de organizaţii creştin-democrate autentice. Politicienii din partidul lui Tusk, consilierii şi miniştrii săi au fost invitaţi în permanenţă la diversele conferinţe, simpozioane sau evenimente organizate pe bani frumoşi de fundaţia „Konrad Adenauer”. De asemenea, în 2010, însuşi preşedintele fundaţiei „Konrad Adenauer”, Hans-Gert Pottering, şi-a manifestat, în mod făţiş, sprijinul pentru candidatul Platformei Civice la alegerile prezidenţiale, Bronislaw Komorowski, apreciind apartenenţa acestuia la marea familie a popularilor europeni.

                 Premierul bulgar, omul lui Merkel

Și în Bulgaria, partidele germane îşi exercită propria influenţă asupra vieţii politice, prin intermediul fundaţiilor legate ombilical de ele. Cele mai active sunt tot „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”, al căror sprijin merge spre partidul GERB, de centru-dreapta, al premierului Boiko Borisov. Lucru care reiese chiar dintr-o cablogramă, în care şeful guvernului de la Sofia, acuzat de legături cu mafia bulgară a anilor ’90, se lăuda în faţa diplomaţilor americani cu sprijinul pe care îl are din partea fundaţiilor „Konrad Adenauer” şi „Hanns Seidel”, dar şi cu relaţia sa foarte bună cu Angela Merkel şi PPE. De altfel, creştin-democraţii germani l-au sprijinit pe Borisov în timpul campaniei electorale din 2009, o serie de experţi ai celor două fundaţii ajutând logistic şi financiar partidul GERB să îşi prezinte programul. Admirator înfocat al premierului ungar Viktor Orban, Borisov a decis anul acesta să facă o nouă lege a presei, deranjat de atacurile la adresa sa. La noul act normativ vor lucra experţi ai celor două fundaţii germane.

               Orban, medalie de la „Hanns Seidel”

Premierul ungar Viktor Orban, apropiat al CDU şi CSU, are, de asemenea, legături strânse, prin partidul său FIDESZ, cu cele două fundaţii germane. Și în Ungaria, banii guvernului german sunt alocaţi pentru diversele conferinţe şi şcoli de vară la care liderii FIDESZ îşi expun ideile. Ca semn al relaţiilor foarte bune dintre politicianul maghiar şi fundaţiile germane, în 2001, Orban a primit din partea fundaţiei „Hanns Seidel” premiul . În 2003, graţie fondurilor unor ONG-uri controversate – precum Open Society, al magnatului american George Soros – şi mulţumită fundaţiilor germane, aşa-numitele „revoluţii portocalii” au dat pe mâna Occidentului fostele state sovietice Georgia şi Ucraina. Fundaţiile germane au legături strânse cu partidul fostului premier Iulia Timoşenko, pe care l-au ajutat să intre în familia PPE. Caracatiţa finanţărilor germane a ajuns şi în Slovacia, unde cele două mari fundaţii s-au implicat în susţinerea unor entităţi politice, încălcând astfel legislaţia ţării, care interzice partidelor să primească fonduri din partea unor organizaţii străine.

                                                         Voichiţa Răşcanu, Ruana Ceauşescu și Luciana Pop

http://www.justitiarul.ro

UNELTIRILE GERMANIEI DIN 1989 SI 1990 PENTRU DEZMEMBRAREA ROMANIEI!

19 dec.

         Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile […]

 

       Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.[1] Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.[2]

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania. Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.[3] De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”. Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare. De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.[4]

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).

                                                                                               Prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”Revista veteranilor din serviciile române de informații,Anul IV, nr. 10/2012, pp. 23-30)

[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.

[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru  ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D. Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2008, pp. 157-158.

[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.

[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.

 

Înţelegerea sovieto-germană pentru dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei şi împărţirea dominaţiei în această regiune a Europei (1990)

În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonamente pentru persoane selecţionate din mediile serviciilor speciale şi care cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol, de către redactorul şef, Joseph de Courey, referitor la un acord între Uniunea Sovietică şi Germania, încheiat cu prilejul unor discuţii secrete, la Geneva, în septembrie 1990. Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că, ulterior, veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.

Liderul U.R.S.S.-ului, Mihail Gorbaciov și cancelarul Republicii Federale Germania, Helmut Kohl.

Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor decizii:

  1.  Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.
  2.  Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania.
  3.  Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
  4.  Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei.
  5.  Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei.
  6.  Uniunea Sovietică se angaja să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să accepte intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese.
  7.  Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.
  8.  În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.

Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, ca urmare a schimbării modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei. Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisele unificării europene şi extinderii cât mai adânc către estul bogat în resursele de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.

Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au născut planuri începute şi apoi trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941. În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi Iugoslaviei  şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu sunt combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe aparent nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă. Acest lucru nu poate să ne facă să nu constatăm identitatea, în aceste cazuri, a politicilor hitleristo-comuniste din anii 1939-1940, cu cele din anii 1989-1990, ale regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică, ale lui Kohl şi Gorbaciov.

Pentru unii aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor. Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa. După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii.

                                                                                              Prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Articol apărut în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 37-38)

      Propaganda germană continuă să uneltească pentru                                        dezmembrarea României

Grație propagandei antiromânești, românilor le-a fost inoculată ideea că sunt un neam de trădători, leneși, corupți și hoți și de aceea nu sunt capabili să se conducă singuri, musai să fie conduși de alogeni!

Mai jos, o să lămurim enorma minciună cu „trădarea față de nemți”, trâmbițată de propaganda germană, devenită foarte activă în România începând cu anul 1990 prin resuscitarea europeană a Coloanei a V-a. Germania şi-a reactivat Coloana a V-a din ţările cu minoritate germană, la fel ca pe vremea Propagandei germane conduse de Goebbels. Mişună pe forumurile din Transilvania, dar și la nivel national, o grămadă de saşi şi şvabi emigrați, care postează, din Germania, comentarii propagandistice şi manipulatorii în limba română, îndemnându-i pe ardeleni și bănățeni la secesiune.

În ciuda acestor manipulări sau poate chiar din cauza reușitei acestei strategii propagandistice, noi continuăm să-i lingușim pe germani, ba există și români dobitoci care sunt tare mândri că sunt conduși de un „neamț”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca să nu spun „proștii grămadă”! – pot să creadă că Iohannis a fost ales prin vot, el fiind doar o marionetă cu misiuni clare în România: jefuirea țării și dezmembrarea ei.

Nemţii ne-au urât dintotdeauna şi ne-au considerat trădători pentru întoarcerea armelor din 23 august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30 august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939) când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940!

 Germania vrea să dezmembreze România, la fel cum a procedat cu Iugoslavia şi Cehoslovacia! Nu-i o noutate, deoarece şi în trecut prusacii „ne-au purtat sâmbetele” şi prin Pactul odios Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 Germania a fost de acord ca prietenii lor de la vremea aceea, sovieticii, să-şi pună labele jegoase pe Basarabia! Ceea ce ceștia şi fac în iunie 1940! Prietenia germano-rusa din 1940 a reînviat în anii aceştia şi Germania ne obligă şi acuma să recunoaştem acelaşi pact ticălos, o dovadă că istoria este ciclică şi se repetă: http://adevarul.ro/international/europa/rusine-germania-rusia-someaza-romania-recunoasca-pactul-ribbentrop-molotov-1_5253fd44c7b855ff5613639d/index.html Aceiaşi nemţi, care i-au urât pe romani dintotdeauna, considerându-i rasă inferioară, au dat ungurilor jumătate din Transilvania prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940!

În plus, Germania sprijină şi acuma Ungaria în pretenţiile ei revizioniste, fiindcă ungurii au fost aliații cei mai de nădejde ai nemţilor de-a lungul istoriei! În multiplele întâlniri dintre Helmut Kohl şi Mihail Gorbaciov (11-15 iunie 1989 în RFG, 19 iulie 1990, la Jeleznovodsk şi septembrie 1990, la Geneva) când s-a pecetluit soarta blocului estic comunist, s-au trasat viitoarele zone de influenţă, exact cum o făcuseră pe vremuri Ribbentrop şi Molotov. În linii mari cam astea erau cele stabilite: Rusia să nu se opună divizării Cehoslovaciei, viitoarea republică Cehă va trece sub „aripa ocrotitoare” a Germaniei în scop de asimilare ulterioară; Ungaria, susţinută de Germania, va recâştiga teritoriile pierdute prin Tratatul de la Trianon (1920); Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieții mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria; după dezmembrarea Iugoslaviei, Croaţia si Slovenia vor intra în sfera de interese economice a Germaniei; unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, daca naţionaliştii ucraineni ar desfăşura „activităţi distructive”; în afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să nu intervină în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice. Cancelarul german a insistat ca Transilvania să revină Ungariei. Acesta a fost şi scopul luptelor stradale din martie 1990 de la Târgu Mureş: Transilvania trebuia sa fie primul „Kosovo” din Europa, dar nu a ţinut şmecheria, din fericire pentru România! Germanii, în ura lor istorică faţă de sârbi, au dezmembrat Iugoslavia şi tot ei au împărțit în două Cehoslovacia! După căderea Cortinei de Fier, doar Germania s-a unificat în Europa, în timp ce alte ţări s-au dezmembrat şi se vor mai fragmenta! De ce nu s-a unit şi Romania cu Moldova? De aceea, pentru că nu au vrut germanii şi ruşii!

La fel, s-a mințit propagandistic și manipulator, prin intermediul televiziunilor aflate sub control sionist, despre cum ne-au salvat pe noi străinii, despre binefacerile regilor germani, prin rescrierea istoriei și omitere faptelor reprobabile ale veneticilor încoronați și încornorați.

Intoxicarea cu regii germani și „minunile” făcute de ei pentru români este un fals, la care s-a lucrat intens din 1990 încoace. Ba, se pare că „germanii” mult lăudați au fost evrei, conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmații care i-au adus și moartea, aruncată în mod mincinos și infam asupra legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I, prin care statul român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani, prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere. La fel, s-a uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați, când sub Carol I țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca România să lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața. Ferdinand a fost un pămapălău care, la fel, s-a opus războiului împotriva nemților și austriecilor, fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. În fond, singurul „rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria. Dar, din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată englez și mamă rusoaică!

S-au organizat, în scopul promovării străinilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai mari„români”, unde s-a încercat impunerea regilor germani pe primele locuri, în detrimentul domnitorilor români. Evreul comunist Richard Wurmbrand, convertit la evanghelism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost scos prin „vot popular” pe locul cinci în acest clasament făcut de niște proști ticăloși și manipulatori pentru alți proști, naivi și manipulabili: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_rom%C3%A2ni

Alogenii care au condus și conduc România cu sprijinul partidelor politice trădătoare, din 1990 până în prezent, au reușit să golească țara de români ca să creeze spațiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadează. Unele fățiș, prin mult trâmbițata migrație a „refugiaților”, altele subtil și mult mai pervers. Departe de mine gândul de a mă erija în oracol, dar tare mă tem că peste foarte puțini ani românii vor deveni străini în țara lor!

                                                                                                                       Marius Albin MARINESCU

http://www.justitiarul.ro/

CINE SUNT,IN ROMANIA,ADEVARATELE „VESTE GALBENE!”

19 dec.

Patru-cinci protestatari de meserie și-au tras vestă galbenă și au ieșit în fața Parlamentului pentru revocarea lui Dragnea. Din perspectiva propriului lor interes ar fi o greșeală imitarea tehnicii Je suis Charlie, adică afișarea vestelor galbene de către “rezistenți”.

Elitele europene a căror susținere o invocă aprinzând lanterna telefonului mobil nu sunt încântate nici de cerintele, nici de metodele folosite de protestatarii francezi. De unde n-are Dragnea norocul ca în Piața Universității să iasă toți cu veste galbene. Cum s-ar mai umple de ridicol parlamentarii PPE și ALDE care au votat rezoluția, încercând să explice diferențele dintre cele două mișcări de protest…

Culmea este că au dreptate. Să dăm la o parte retorica electorală și să ne limităm la actorii sociali care susțin forțele politice aflate de-o parte și de alta a baricadei. În stradă se află, atât la Paris, cât și la București, mai ales tineri. Numărul protestatarilor, raportat la populație, este cam același. Cine cu cine se luptă?

Oricât ne-am ascunde după cuvinte, oricât am încerca să personalizăm conflictul, limitându-l la Macron, Dragnea,Trump…este o luptă între două categorii, dacă nu chiar între două clase sociale. De o parte, câștigătorii erei postindustriale, de cealaltă pierzătorii. Evident, superbogații a căror avere a crescut spectaculos în ultimul deceniu nu ies în stradă. În lumea normală, cel puțin. Dar, pot exista excepții-șeful unei bănci din România, de pildă. Dar, la periferie ciudățeniile trec aproape neobservate.

Marele capital are, însă, un aliat care se poate mobiliza rapid, pe rețele sociale, și care câștigă, cel mai adesea, pe frontul comunicării publice (stabilește agenda, impune direcția, influențează decisiv climatul de opinie). Vorbim de cei pe care David Brooks i-a numit “Bobo”-Bourgeois Bohemian, sau cum am spune noi, rebelii burghezi. Aceștia au un venit peste medie, slujbe în bănci, IT, servicii, mass media, industriile creative, marile corporații. Ei păstrează în parte spiritul rebel al anilor 60 (mai ales în ceea ce privește vestimentația sau hobby-urile), dar se uită cu dispreț la muncitori și nu doresc să piardă din bunăstarea obținută recent că să contribuie la solidaritatea socială.

De cealaltă parte este muncitorimea care l-a votat pe Trump sau pensionarii care îl votează pe Dragnea. În vreme ce piața globală a muncii îi pune în competiție cu muncitorii din China sau Vietnam, aducându-le veniturile la nivelul acestora, prețul caselor sau costul vieții îi pune în competiție cu așa numiții Bobo, făcându-le extrem de dificilă supraviețuirea.

Cu alte cuvinte, frapuciniștii, oamenii pentru care dilema este dacă mai mănâncă și un croissant alături de un frapuccino cu înghețată de mango, se bat în stradă cu fomiștii, oamenii a căror dilemă este dacă mai mănâncă. Polarizarea socială, accelerată de criza din 2008-2009, marile decalaje, ritmul infernal al automatizării, care aduce o creștere fără putință de oprit a numărului celor defavorizați sunt cauzele unei explozii sociale de proporții. Migrația, populismul, frenezia new-media sunt doar catalizatorii acesteia.

Din perspectiva acestei mișcări tectonice planetare nu mai contează că la București ies în Piață tinerii care au un loc de muncă bine plătit, iar la Paris tinerii șomeri. Problema, nici în România, nici în Franța nu poate s-o rezolve Jandarmeria.

Autor: Val Vâlcu

CorectNews

%d blogeri au apreciat asta: