Arhiva | 10:16 am

FANFARONADA GAULEITERULUI NAZI KLAUS ADOLF JOHANNIS!

9 ian.

Pe cine mai reprezintă Klaus Iohannis, dacă nu o camarilă ubicuă conectată la nocivitatea sistemului? Anunțul deciziei de a candida pentru un nou mandat pare desprins direct din rama din care a coborât libertatea provizorie pentru clienții Înaltei Curți de Casație și Justiție. In fond, de ce n-ar candida actualul președinte? Disciplina corupției din România menține firele puterii politice într-un teritoriu mortal pentru outsideri. Faptul că actualul președinte se arată decis cu atâta siguranță de sine să candideze pentru un nou mandat, în condițiile în care este deocamdată prima ofertă electorală în materie, trezește frisonante semne de întrebare. Lipsa de comunicare a președintelui cu țara și clasa politică, în sensul celui mai elementar mesaj democratic, îl scot chiar din minimele clasamente populare. Klaus Iohannis este atât de puternic amprentat de structuri, încât nu mai poate reprezenta chiar nimic pentru societatea democratică amenințată. Conflictul său cu guvernul PSD nu a fost nici o clipă soluționat decât spre menținerea artificială a unui conflict, pentru a se afla în treabă, și a ține spatele acoperit unor grupuri din instituțiile de forță implicate în confiscarea statului. Nici nu mai contează dacă ar fi sau nu un acoperit al acestora, imaginea sa de președinte s-a erodat spre zero la numai câteva săptămâni după instalarea la Cotroceni.

În dovedirea faptului că limitele sale democratice sunt tipice unor vremuri sperăm apuse, stau acțiunile sale în apărarea protocoalelor, cauționându-le prin prisma interesului de stat. De parcă statul ar fi el însuși plus amicii. Fie numai acest amănunt, care îl poate scoate din cursă, arătând că persoana habar nu are de riscul implicării politice în apărarea interesului public. Liberalul Klaus Iohannis se prezintă pe aceeași cărare cu toată impostura partidului de la care se revendică, cu nimic mai breaz decât dizidenții acestuia. Lipsa alternativei politice, respectiv a ofertei doctrinare și practice, menține pe linia de plutire personaje ale exasperării. Klaus Iohannis este unul dintre acestea, numai bun de șef al Vioricăi Dăncilă.

PNDL post-decembrist nu a fost niciodată o resursă democratică decât în imaginația electoratului greu încercat . Printre membrii de vază, se zăresc măștile cele mai bine conturate de comuniști ca pretinsă opoziție la chipuri și asemănări. PNDL în varianta post-comunistă a reabilitat toată elita colaboraționismului, depistabilă abia după înființarea CNSAS-ului, fiind în fapt o grupare politică realmente diversionistă. Fără un partid, Klaus Iohannis nu are un mesaj acceptabil, iar în condițiile date, când sistemul se află în criză istorică, PNDL stă mai rău decât candidatul său.

Liberalismul fanfaronard a lui Klaus Iohannis îl aliniază unei clase politice tot mai inepte și omogene care, nu-i deloc exclus, să îi acorde susținerea la ordinul dat pe unități.

Reclame

GRUPUL DE CRIMA ORGANIZATA SAU LEGATURA DINTRE CORUPTUL CARE UCIDE KLAUS WERNER JOHANNIS SI AUGUSTIN LAZAR „TRACTORISTU'”CU DOSARE PENALE SI STATUL PARALEL CLADIT CU MIGALA DE REGIMUL DICTATORIAL BASESCU!,SUSPENDATI-L CAT MAI URGENT PE NAZISTUL JOHANNIS SI CARE TREBUIE DEFERIT JUSTITIEI PENTRU FALS SI UZ DE FALS,TRAFIC DE COPII SI SAMSARUL RETROCEDARILOR ILEGALE CATRE GRUPAREA NAZISTA GRUPUL ETNIC GERMAN!”

9 ian.

Un raport al Inspecției Judiciare efectuat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia arată că două dosare în care era vizat Klaus Iohannis au fost clasate în anul 2014, iar una dintre soluții a fost certificată de Augustin Lazăr, la acel moment fiind procuror general al unității de parchet.

Raportul a fost întocmit în 8 ianuarie 2019 și urmează să ajungă la CSM.

Raportul efectuat de Inspecția Judiciară, publicat pe luju.ro, a vizat respectarea de către procurorii acestui parchet a normelor de procedură în efectuarea urmăririi penale și în soluționarea plângerilor formulate împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată în cauzele privindu-l pe Iohannis, instrumentate în perioada 2001 – 2016.

Potrivit raportului, două dosare din 2014, în care era vizat Klaus Iohannis, au fost clasate. La acel moment, Augustin Lazăr era procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, așa cum arată CV-ul său, și tot el a fost cel care a repartizat dosarele către procurorii din acea unitate.

„Datele de verificare relevă faptul că dosarele penale nr. 595/P/2014 și nr. 626/P/2014 au fost repartizate procurorilor de caz de către domnul Augustin Lazăr, având functia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar în cazul dosarului nr. 595/P/2014 acesta a semnat adresa de comunicare a soluției către petenta, certificand legalitatea și temeinicia soluției”, se arată în raportul Inspecției Judiciare, publicat pe luju.ro.

Raportul vorbește de 16 dosare din perioada 2001-2014.

Potrivit aceleiași surse, Klaus Iohannis ar fi fost și urmărit penal în anul 2006: „A fost indentificat un singur dosar penal, respectiv având nr. 42/P/2006 în care s-a dispus începerea urmăririi penale in personam la data de 12.06.2006, față de mai multe persoane și față de numitul Iohannis Klaus Werner cu referire la infracțiunea prev. de art. 248 V. C pen., dosar care a fost declinat la DIICOT la data de 26.07.2006”.

OANA STANCU ZAMFIR L-A PUS CU BOTUL PE LABE ,IN DIRECT, PE „ANALISTUL” CHIMIST, BASISTO-JOHANNISTO-STS ,BOGDAN CHIRIEAC!

9 ian.

Oana Stancu Zamfir este unul dintre foarte puţinii jurnalişti de investigaţie pe care se mai poate baza astăzi opinia publică, după ce presa a fost invadată de tot felul de fătuci şi fătuce care învaţă legile în timp ce fac emisiuni pe la televizor. Experienţa sa din presa scrisă, acolo unde gargara nu are ce căuta, o face pe Oana Stancu una dintre cele mai apreciate jurnaliste din România. A demonstrat-o şi emisiunea sa de marţi, de la Antena 3.

La cîteva minute după ce s-a anunţat că la şefia DNA va fi interimar Călin Nistor, secondat de Marius Iacob, jurnalista Oana Stancu Zamfir l-a avut invitat prin telefon pe Bogdan Chirieac de la DCNews, care s-a apucat imediat să-l tămîieze pe cel care a fost mîna dreaptă a Laurei Codruţa Kovesi, fiind părtaş la toate abuzurile pentru care fosta şefă a DNA a fost revocată!

Cu o seninătate demnă de o cauză mai bună, Bogdan Chirieac a încercat să-i facă lui Călin Nistor portretul unui adevărat disident, susţinînd că a apărat-o pe procuroarea Mihaela Iorga atunci cînd acesteia i s-a cerut să facă testul poligraf după apariţia casetei cu „decaparea” unor dosare. Concluzia lui Chirieac era una clară: „numirea lui Nistor este menită să echilibreze lucrurile”! Cu alte cuvinte, în opinia analistului, Călin Nistor este cea mai bună soluţie aleasă de procurorul general Augustin Lazăr, şi acesta fiind acum pe făraş, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a cerut şi lui revocarea din funcţie!

Şocată de opinia lui Bogdan Chirieac, jurnalista Oana Stancu Zamfir a izbucnit, făcînd un adevărat rechizitoriu cu faptele procurorului Călin Nistor, după care i-a spus jurnalistului de la DCNews: „Domnule Bogdan Chirieac mi-aţi dat palpitaţii cu ce aţi spus despre Călin Nistor, cum că ar fi fost disident în DNA pe vremea Codruţei Kovesi!

Dar Bogdan Chirieac nu s-a lăsat şi a continuat să-l ridice în slăvi pe noul şef interimar de la DNA: „Domnul Nistor este cel care, în ultimii doi ani de zile, după știința mea, nu a mai dat curs solicitărilor, unele dintre ele profund discutabile, ale doamnei Laura Codruța Kovesi. Deci domnul Călin Nistor era pe linie moartă în DNA în zona respectivă, nici nu își mai asuma răspunderea tocmai din cauza gravelor abuzuri care s-au desfășurat în instituția respectivă. E o alegere bună din punctul meu de vedere”!

De data aceasta, Oana Stancu Zamfir nu a mai rezistat şi a încheiat dialogul spunînd: „Da, tebuie să luăm publicitate ca să putem să ne revenim după spusele lui Bogdan Chirieac despre procurorul Călin Nistor”!

Procurorul Călin Nistor a fost propus ca adjunct al Codruţei Kovesi în 2013, de către ministrul Robert Cazanciuc din guvernul Ponta, după acea coabitare cu Traian Băsescu. Cităm din articolul publicat atunci de „Lumea justiţiei”:

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a confirmat pentru Lumeajustiţiei.ro că a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii propunerea ca procurorul Călin Nistor să fie numit în funcţia de adjunct al DNA. Am trăit s-o vedem şi pe-asta: coabitare DNA-PICCJ la cel mai înalt nivel. În condiţiile în care propunerea premierului Victor Ponta de a fi numită la DNA procuror şef Laura Codruta Kovesi va avea succes, fostul procurorul general al României ar putea avea, ca adjunct, după cum sună informaţiile de ultimă oră, pe procurorul Calin Nistor. Nistor este pus interimar de către Daniel Morar la DNA şi, recent, a refuzat propunerea premierului, care era ministru interimar la Justiţie în urmă cu trei săptămîni, de a fi şef al DNA. În schimb, lumea justiţiei vuieşte în urma apariţiei informaţiei că acesta a acceptat să fie numit adjunct la DNA. Astfel, procurorul Călin Nistor, care este un personaj extrem de controversat, ar putea lucra în echipa noului procuror şef Laura Codruţa Kovesi”.

De atunci şi pînă la revocarea Codruţei Kovesi, procurorul Călin Nistor a girat, alături de întreaga echipă de conducere a DNA, toate abuzurile care astăzi au produs un adevărat şoc în spaţiul public, prin dezvăluirile despre secţiile DNA din Ploieşti, Braşov, Oradea şi Bucureşti.

Reamintim că Bogdan Chirieac este cel care a susţinut şi lansat în spaţiul public ideea că Dacian Cioloş va fi viitorul preşedinte al României, susţinînd pe toate posturile de televiziune că acesta tot creşte în sondajele de opinie, mai ceva ca Făt Frumos din poveste, deşi partidul său încă nu există oficial. Chirieac nu a avut nici cea mai mică rezervă în afirmarea acestei teze, chiar dacă azi toată lumea ştie că scenariul cu Cioloş aparţine serviciilor secrete.

Săptămîna trecută, Bogdan Chirieac a reuşit să şocheze opinia publică, spunînd că preşedintele Iohannis ar trebui s-o numească pe Laura Codruţa Kovesi ca judecător la Curtea Constituţională.

CORNEL NISTORESCU/COTIDIANUL/

ANUNTUL LUI TUDOREL TOADER ,MINISTRUL JUSTITIEI CARE II DA FRISOANE LUI LAZARICA”TRACTORISTU” !

9 ian.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni seară, că va fi sesizată CCR, în cazul refuzului președintelui Klaus Iohannis de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr.

„Știu și eu că președintele se declară mulțumit de procurorul general. Niciunul dintre noi nu știe căror fapte li se datorează mulțumirea președintelui. Cred că dândul ar putea să răspundă, dar sigur nu ne va răspunde. Eu, personal, cred că în cazul lui Lazăr motivele revocării sunt mai evidente, mai puternice, mai multe, decât în cazul lui Kovesi. Am făcut apel la președinte să recitească decizia CCR (în cazul Kovesi – nr.), prezumând că prima dată a citit-o și a înțeles-o. E opțiunea dânsului, dar eu cred că în măsura în care se va decide vom sesiza Curtea Constituțională din nou pentru că astfel de abuzuri nu pot fi lăsate să continue nici la palierul magistraților, procurorilor, dar nici la nivelul celei mai înalte demnități în statul român, adică al președintelui. Cel mai probabil vom face apel din nou la decizia CCR care o să ne spună aceeași soluție”, a declarat Toader, la Antena 3.

Tudorel Toader a mai spus că decizia privind sesizarea CCR vine deoarece „nu putem sta după președinte să vedem dacă a avut timp să citească, să înțeleagă, pentru că până la urmă statul de drept nu este la mâna cuiva”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat vineri că nu îl va revoca pe procurorul general Augustin Lazăr, spunând că Tudorel Toader nu a avut o treabă mai bună de făcut şi a trimis din nou aceleaşi documente prin care cere revocarea. Președintele a invocat totodată motive de legalitate cu privire la cererea ministrului Justiției.

CHRIS TERHES:CINE A FACUT INREGISTRARILE DE LA DNA ORADEA!

9 ian.

Multi, pe buna dreptate, se intreaba cine a facut inregistrarea de la DNA Oradea. Unii spun ca o alta persoana decat cele 5 a caror voce se aude in inregistrare, altii ca SRI-ul, altii ca vreun politist judiciar din DNA.

Inregistrarea a fost facuta de insusi procurorul DNA Ciprian Man, pe propriul telefon, care-si inregistra toate intalnirile, cu oricine, pentru eventual santaj, imi spun mai multe persoane din Bihor care-l cunosc de aproape.

Daca ascultati cu atentie inregistrarea, o sa constatati ca Man este cel mai aproape de microfonul care a facut inregistrarea.

Ca urmare a faptului ca Man isi inregistrata toate intalnirile, inclusiv cele de lucru de la DNA, imi spune aceleasi surse, acesta a ajuns sa aiba inregistrari compromitatoare cu:
– toti colegii si personalul din DNA Oradea (procurorii Chirculescu – pensionat intre timp – si Ardelean, precum si politistul Ile Marius, de exemplu, ii erau aghiotanti in abuzuri);
– colegi de la DNA Central (Ciprian Man a facut parte din colegiul de conducere al DNA si a fost dus de Kovesi la DNA Central, participand la multe sedinte de acolo);
– colegi din Parchetul General (era protejat de anumite persoane din conducerea Ministerului Public);
– personal si sefi din politie si din servicii (SRI, DGA, DIPI).

Multi se intreaba in zona Bihor, si nu numai, cum de Man a fost lasat atatia ani neatins, desi a distrus atatia oameni (unii chiar au murit din cauza lui) iar abuzurile ii ajunsesera de notorietate.

Chiar zilele acestea, de exemplu, Man ameninta o serie de persoane din Bihor, unii colaboratori de-ai sai de voie ori de nevoie, ca daca spun ceva despre el se va “razbuna”, deoarece nimeni nu se poate atinge de el pentru ca are protectia SRI si a sefilor din Ministerul Public.

Daca vorbiti cu oameni din Bihor care cunosc maruntaiele justitiei o sa aflati ca Man de ani de zile se lauda in zona ca are protectie atat de la SRI, cat si de la conducerea Parchetului General si DNA, nu doar pentru ca le executa ordinele, dar si pentru ca are inregistrari compromitatoare cu ei.

Acum se intelege de unde are astfel de inregistrari: daca nu-i punea pe interceptari abuzive (despre alta intr-o alta postare) isi inregistra toate intalnirile.

Tot ce facea Man la Oradea era stiut la DNA Central si incuviintat de Kovesi ori alti procurori sefi de la centru.

Aduceti-va aminte cum Onea de la Ploiesti, care era tot sef de structura teritoriala, spunea ca o suna pe Kovesi sa-i aprobe orice actiuni facea sau sa aiba discutii “operative” periodice cu ea. Asa facea si Man. Asa i-a inregistrat Man si pe sefii sai, care-i aprobau actiunile, imi spun aceleasi surse.

Cum a ajuns inregistrarea de la Man la presa?

Aceleasi persoane din Bihor mi-au spus ca Man, la o partida de vanatoare fiind, s-a imbatat pana la inconstienta iar cineva i-a dat jos cateva dintre inregistrarile audio/video si pozele pe care atunci le avea pe telefon. Printre acele inregistrari era si aceasta care a fost facuta publica acum.

Cum a confirmat deja si procurorul Adina Florea, Ciprian Man impreuna cu altii de la DNA Oradea vor fi audiati miercuri, 9 ianuarie 2019, de catre Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, intr-un dosar penal deschis in rem ca urmare a unei plangeri facute de Romanian Community Coalition.

Infractiunile cercetate in acel dosar, cu privire la posibilele fapte comise de procurorii DNA Oradea, sunt:

– santaj,

– cercetare abuziva,

– abuz in serviciu,

– inducerea in eroare a organelor judiciare,

– grup infractional organizat,

toate in modalitatea instigarii, complicitatii si autoratului.

Oricine are date si informatii cu privire la activitatea infractionala a procurorilor DNA Oradea pot sa ni le comunice pe adresa coalitiaromanilor@gmail.com, cu CC pe cterhes@gmail.com, sau sa-mi scrie pe privat. Confidentialitatea este garantata.

Autor: Chris Terhes, Romanian Community Coalition

Sursa: Chris Terheș Facebook

ANCHILOZA INTELIGHENTIEI DE „DREAPTA!”

9 ian.

MOTTO: „Intelighenția «de dreapta» din România s-a aflat în permanență, după Revoluție, în căutarea unui Mesia, a unui lider providenţial pe care să-l poată sluji, în care să-şi poată investi proiecţiile politice utopice. În acest fenomen de creare a mitologiei Liderului Salvator, calităţile sau defectele reale ale omului politic nici nu mai contează.

Singurul lucru important este acela că politicianul respectiv este încărcat cu atributele excepţionalităţii doar pentru a putea deveni obiect al cultului personalităţii. Aş îndrăzni să spun că, de fapt, «intelighenţia»construieşte cultul personajului salvator deoarece omul politic pare a reprezenta tot ceea ce «intelectualul» nu poate fi” (Adrian Năstase, mai 31, 2015)

………………………………………………………………………………….

Tema aceasta este una dintre cele mai incitante dar şi cele mai dureroase dezbătute în spaţiul public, mai ales în ultimii 15 ani.

Modalitatea absolut imorală de adjudecare a societăţii civile, pervertirea enormă a ceea ce trebuia ea să reprezinte, a condus, privind retrospectiv, nu numai spre o molimă cu fantezii nesfârsite de contaminare a publicului, dar şi spre limitarea , prin orice mijloace, a modalităţilor acestuia de apărare.

Au trecut aproape 30 de ani de „istorie nouă” . Privind retrospectiv, ar fi greu să nu remarci că guvernările de dreapta au fost catastrofale pentru populaţie, cu excepţia perioadei Tăriceanu, care va rămâne în memoria publicului, de fapt, pentru o măsură de stânga ( reaşezarea pensiilor ) și mai puțin pentru curajoase şi vizionare măsuri liberale. După fiecare eşec de dreapta, venea social-democraţia şi punea plasturi, pansa răni, dar, preluând un organism suferind, pleca din start cu un handicap care trebuia întâi corectat pentru a păşi mai departe.

La început, aş fi putut acorda liderilor de opinie care urăsc din rărunchi social-democraţia circumstanţa atenuantă a „principiilor şi valorilor” în trena cărora se simţeau datori să se afle. Idealismul ar fi putut reprezenta o scuză… Oare aşa să fie? „Principiile şi valorile” unor intelectuali mai pasionaţi de politică decât de desăvârşirea propriei lor opere se opresc în poarta unor sinecuri , de multe ori ruşinoase. Fără perdea , în continuare, propaganda GDS-istă ne prezintă gloaba fără dinţi ca fiind ,de fapt , armăsarul spectaculos ce ne poate înălţa cu graţie peste orice obstacol.

Sigur, efuziunea elitelor de dreapta ar putea încerca să-mi recomande mie acest pahiderm împlătoşat , cu o mătură înfiptă în nas , în loc de corn , ca fiind un autentic şi desăvârşit rinocer. Numai că, din păcate pentru ei, eu ştiu CUM ar trebui să arate un rinocer.

Problema este că aceia care sunt la vârsta maturităţii sau deja au trecut spre vârsta a treia sunt mai greu de înşelat, încep să facă legături şi comparaţii, iar lor le poate vinde mai greu „intelighenţia ” autoproclamată iluzia unei societăţi de dreapta în care, în mod bizar, elita trăieşte cu totul îndestulat doar din banii statului (sau, şi mai simpatic, din banii furaţi de nişte sponsori generoşi, tot de la stat) , în timp ce aceeaşi elită se sufocă propăvăduind beneficiile capitalismului şi ale pieţei libere .

Atunci către cine se îndreaptă propaganda , în urechile cui trebuie să picure interesul elitei enclavizate? Eu cred că spre categoria cea mai vulnerabilă, cea mai sensibilă la mesaj, dar , din păcate, şi cea mai neinstruită – tinerii . Lor le-au făcut curte, le-au spus că sunt extraordinari , i-au măgulit şi i-au scărpinat după ureche, până când masa de manevră numită „tinerii frumosi şi liberi ” s-a închegat . Or, eu cred că de fapt inducerea în eroare , cu intenţie, a acestor copii, este o crimă săvârşită cu sânge rece la lumina zilei.

Din păcate, pentru acest tip de masacru există mereu material proaspăt: generaţia celor de 18 ani , cea care-şi dispreţuieşte părinţii, tot din pricina propagandei asidue a unora care n-au dus-o deloc rău nici înainte de 1990, cea care nu-şi cunoaşte bunicii, cea care-şi desconsideră profesorii , cea care învaţă mai curând de la Patapievici că românii sunt un neam de slugi, buni doar să atârne în spânzurătoare, decât de la Ioan Neniţescu că ar fi „Pui de lei ”, va accepta prea curând şi cu o doză supărătoare de entuziasm postulatul „răului mai mic.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

PETRIA vs.PETRIA.DIGNITISM &PARAFERNALIA!

9 ian.

Facebook nu este un loc adecvat dialogului, cum nu e potrivit nici pentru dezbateri. Pare convenabil doar pentru clișee corecte politic. Ziceri prostești. În spiritul ”standardelor comunității”. De parcă ar exista vreo comunitate în sensul propriu al cuvîntului și aceasta ar avea și standarde! Este un spațiu în care libertatea nu mai există. Iar și dacă există, nu mai servește la nimic. Este o ”libertate” contrafăcută, camuflată în dublul limbaj orwelian. E o retrăire a anilor ’80 ai regimului dictatorial.

Dialogul în spațiul virtual este o bătălie pe viață și pe moarte, însă fără miză. Contează doar cine ”cîștigă” duelul verbal. Cine e mai mojic. Așa încît, principalul canal de comunicare la nivel global a ajuns un eșec lamentabil. Un prim argument vizibil și dureros contra globalismului. Să nu ne mirăm, așadar, că scriitori precum Alexandru Petria au contul suspendat frecvent. Ideile deranjează. Libertatea jenază. Justețea mîhnește. Realitatea arde ca un fier înroșit. Puțin contează faptul că a-l interzice pe Petria să scrie pe Facebook echivalează cu asasinarea caricaturiștilor de la Charlie Hebdo. Și aici, și dincolo, ideea este a băgării pumnului în gură, dacă se poate chiar definitiv.

Deci Petria ”redescoperă mersul pe jos”: cartea tipărită. Nici măcar nu ar trebui să ne mire că un scriitor scrie. Că îi apare o carte. Ar trebui să ne mire doar faptul că noile platforme de comunicare sînt pe cît de inutile, pe atît de represive și că, în această configurație socială, ceea ce propune, de fapt, Petria este regăsirea normalității. E ca și cum te-ai fi pierdut pe undeva și încerci cu disperare sa regăsești poteca, întorcîndu-te – volens, nolens – pe propriile urme. De care poți fi sigur.

Mă gîndesc că dacă această carte apărea pe vremea cînd mai exista celebra cafenea Arizona de pe str. Universității din Cluj, pînă la ora asta Petria ar fi fost deja disecat, dezosat, jupuit, scalpat, întors pe dos. Pe urmă pomădat și lăudat. Iar apoi stropit cu cafea ca să-și revină. Cartea lui ar fi generat efluvii de mărunte genialități orale, forma și fondul cărții ar fi ajuns deja rumeguș. Doar că, Arizona, ca multe alte lucruri cu adevărat valoroase pentru viața de zi cu zi, iată, nu mai există. Nu cei patru pereți și cafeaua proastă de aici ne lipsesc, ci un spațiu critic. Și cei dispuși să se strîngă, zi de zi, ca să dezbată idei.

Mă leg de Arizona deoarece, illo tempore, pare-se că aici l-am cunoscut pe Petria. Deși nu știu să fi schimbat vreo lopată de vorbe. Dar, însuși faptul că făceam parte din mica lume a marginalilor fericiți, din boema intelectuală a urbei, constituie un blazon pe care și el, și eu, le respectăm fără a mai pune alte întrebări. Arizona era locul în care nu puteai pătrunde ca impostor. Nu puteai să te dai latinist cînd la masa vecină stătea Vasile Sav, nu te puteai declara poet cînd la nici jumătate de metru de tine se agita Ion Mureșan, ”Optzecilă”. Sau traducător, cînd alături de Muri stătrea Sandu Vlad, tălmăcitorul lui Joseph Conrad. Nu te puteai da nici măcar mare ziarist căci Arizonadevenise o a doua redacție pentru mulți gazetari talentați.

Fumul gros atîrna în fîșii, iar cana de cafea abia dacă o puteai duce, cînd și cînd, la gură de atîtea coate și îmbrînceli. Se stătea în picioare. Ca în autobuz. Asta era Arizona aceea în care se sfîșiau idei și se construiau lumi. De asta vă spun că aș arunca această carte a lui Petria cu mare bucurie pe careva masă de acolo! Parcă și aud: Ăsta-i prost la cap? Păi ce titlu e ăsta? Cum văd lumea? Asta-i tot ce a găsit el? Ia fii atent aici! Oferta pe care o propun? Păi e ofertă sau e propunere? Bagă autorul și titlul în text? Ăsta n-a auzit de note de subsol? 

Lasînd însă chestiile de formă, sînt totuși sigur că ar fi contat conținutul. Iar acolo sînt deșertate lucrurile care merită cu adevărat investigate și discutate. După ”prolegomenele” privind globalizarea, după necesara definire a patologiei neoliberale, Petria ajunge la examinarea adevărului și la manifestul împotriva corectitudinii politice. Împotriva alterării umanității în beneficiul doctrinei Noii Orînduiri Mondiale. Iar asta nu poate decît să declanșeze revolta autorului. În mod justificat. Aici, cartea se întrepătrunde copios cu Facebook-ul, curg scurtele urlete de durere ce vin să demonstreze, în cascadă, utilitatea ”manifestului”.

Un întreg capitol îi ia la țintă pe intelectuali. Petria îi ia de guler și îi azvîrle în agora, îi scutură de ”sentimentul inutilității”. De impostură. Îi aruncă în fața cohortelor de imbecili cu care mediul online îi face egali. I-ar obliga să dezbată, să aducă argumente, să-și cîștige pita de intelectual în fiecare zi. Că așa e în lumea lui Petria. Viața e grea. Iar bonusul de aici este o frumoasă descriere a lui Liiceanu, urmînd definițiile clinice ale sociopatiei.

Ceea ce strigă Alexandru Petria prin cartea de față este că a sosit momentul să ne scoatem lațul din jurul gîtului, să reunțăm la ideea suicidului. Recursul la libertate și la legea morală explodează fără întîrziere, Petria interzice spălatul pe creiere, la nivel individual, interzice ritualurile de bordel cu geamuri sparte în cazul extins, al nației. Strigătele lui Petria devin tot mai acute, pe măsură ce vivisecția străbate întregul manej național, cu ONG-uri, lideri politici, parlamentari. Iar strigătul ajunge un urlet de fiară cînd îi ia la bani mărunți pe alde Kissinger sau alți reprezentanți ai ”Occidentului moral”. Și ai UE.

Apoi, ”sindromul broaștei fierte”, care obișnuindu-se cu temperatura nu sare din oală, e analizat cu microscopul, căutîndu-se totodată urmele de bunătate și de omenie. Mai greu de observat din cauza stilului eseistic. E enervantă cartea lui Petria! Mă enervează și că are dreptate și că îmi arată fața hidoasă a realității în care, pînă la urmă, nu am de ales, viețuiesc. E adevărat și ce spune despre generația noastră, a ”arizoniștilor”, a revoltaților, a rebelilor. Și, da, e adevărat că am cam îmbătrînit și că nu mai regăsim pasiunea noastră și vîlvătaia nici în ochii, nici în inimile copiilor de astăzi.

Partea finală, despre ceea ce Petria numește ”dignitism”, începe însă problematic. Societatea, spune autorul, are o anume cantitate de convenții cu pretenții că ar fi ”un dat”, că ar avea o valoare de adevăr unic. Sigur că aici e importantă și cheia prin care încercăm să deslușim lucrurile. Personal, voi înclina mereu către Decalog, care ne indică în mod clar sursa acestor convenții: Dumnezeu. Aflăm asta din chiar introducere. Astfel că, restul, poruncile în sine, devin de necontestat. Nu le-a dat președintele, nu le-a dat regele, nu le-a dat doamna Dăncilă și nu s-a pronunțat nici Curtea Constituțională asupra lor. Cele zece porunci vin de la o autoritate supremă. Să luăm, așadar, porunca ”Să nu ucizi!” Am să-l parafrazez aici pe Dennis Prager. Putem presupune că circumstanțele privind uciderea și consecințele uciderii au fost deja judecate și Creatorul a ajuns la concluzia că nu este în regulă ca uciderea să se perpetueze. Ca sîngele să strige după alt sînge. Ca răzbunările să se țină lanț. Porunca în sine vrea să pună capăt crimelor. Ca omul să poată ieși liniștit din peștera lui fără ca cineva să îi trîntească vreo ghioagă în cap. Ca atare, ulterior, societatea umană a codificat această poruncă, alungînd din viața cotidiană uciderile. Este o convenție socială. Un dat. Mai departe, aceeași societate a recodificat porunca și în cheie juridică, pedepsind crima cu ani de detenție sau chiar cu suprimarea vieții criminalului. Este o altă convenție. Să observăm, totuși, că în lipsa acestor convenții, ”Să nu ucizi!” devine doar o opinie, căreia i se poate oricînd opune opinia ”E bine să ucizi”! Și atunci cum procedăm?

Petria susține că evoluția aduce schimbarea convențiilor. Ceea ce nu este întru totul adevărat. Că se schimbă paradigma economică, că se modifică reglementări de natură administrativă – e una, dar e mai greu de spus că bazele morale ar fi suferit vreo mare modificare timp de cel puțin două milenii. După cum arătam și mai sus, legislația așa-zis occidentală, își are bazele exact în credința creștină, care interzice adulterul, furtul, crima, înșelătoria, mărturisirea strîmbă etc. Deci nicidecum nu reprezintă ”convenții culturale cu valoare temporară”. Decît, poate, într-o construcție pur ateistă.

La fel, din punct de vedere personal, inclusiv ca și deținător de părți sociale într-o societate comercială, nu pot privi ca viabilă ideea ca firma să nu urmărească profitul. Petria spune că firma ar trebui să urmărească ”bunăstarea speciei”. Cu tot respectul față de specie, fără ca firma să realizeze profit, nu va putea asigura nici măcar bunăstarea reprezentanților angajați cu carte de muncă din cadrul speciei, necum a altora. Doar dacă nu ne întoarcem înspre socialismul utopic de tip Saint-SimonFourier sau chiar utopia lui Thomas More.

Precaritatea locurilor de muncă din societatea contemporană a fost deseori abordată, în special de stîngiști, dau aici drept exemplu pe G. M. Tamás, care a și împărțit societatea viitorului într-o elită care va avea loc de muncă și acces la privilegiile aferente și restul omenirii, care nu își va mai găsi un loc în schema productivă. Este de așteptat ca viitorul să aducă odată cu progresul tehnologic și o reducere consistentă a necesarului de forță de muncă. Dar asta se va întîmpla cu sau fără capitalismul pus în dezbatere de carte! Exact la fel se pot petrece lucrurile și într-un sistem socialist. ”A munci înseamnă a-ți vinde din viață, felie după felie, în fiecare zi”, opinează Petria. Corect! La fel de adevărat este și că a munci îți poate aduce în schimbul vînzării forței tale de muncă o sumedenie de beneficii și chiar sentimente de împlinire. E de ajuns să aruncăm doar o privire pe piramida lui Maslow, mai exact fix la vîrful piramidei. Vom observa exact unde se situează aceste activități în cadrul nevoilor umane. Nevoi, să reținem!

Munca, dincolo de imaginile sumbre proiectate de Petria, nu reprezintă neapărat o corvoadă, ”un drum spre moarte”. Altminteri, cred că nici Petria nu ar scrie. Și mai ciudat pare pasajul în care cei demni și liberi par să fie cei mai loviți de necesitatea de a munci. Pasajele acestea sînt extrem de nebuloase, totuși, dar pot genera cu certitudine discuții interesante. Ca alternativă a distropiei, Petria ajunge așadar să propună utopia, ceea ce e absolut amuzant. Nu o spun deloc cu malițiozitate.

Dar ca să n-o mai dau pe după șură, hai să vă dezvălui ”secretul” acestui capitol final. Alexandru Petria nu e nici teolog, nici politolog, nici sociolog, nici jurist, nici economist. Este poet. Ca atare, capcana în care lesne se poate cădea aici este aceea de a privi teoria ”dignitismului” altfel decît o teorie pur poetică. Literară. Este imaginea unei lumi oarecum perfecte imaginate de un poet. Iar după cum aflăm de la cuplul Leibniz – Voltaire, ”tout est pour le mieux dans le meilleur des mondes possibles”.

Așadar, să nu ne mire că această construcție ”dignistă” îmbină (oricît de imposibil ar părea) elemente de socialism utopic cu altele decupate din alt-right. De exemplu, avem pasajul despre ”alocația de demnitate”, adică un soi de venit minim garantat indiferent de prestația socială a individului. Să începem cu ”fiecăruia după necesități”? Să începem cu mai recentele teorii ale lui Alain de Benoist? Anume cu venitul garantat de stat pe toată durata vieții? Problema e că Alain de Benoist este antidemocrat, anticreștin, iar teoriile lui pun sub semnul întrebării pînă și existența piețelor libere. Dar, după cum ziceam, să nu ne afundăm în detalii. Ne o o teorie politică. E poezie.

În ”societatea demnității”, nu există nici democrație reprezentativă! Există doar democrație directă, fezabilă printr-un clic, de la calculatorul fiecărui cetățean ”demn”. Evident că astfel de ”democrații directe” sînt mult mai susceptibile să îi provoace cetățeanului daune decît orice democrație reprezentativă, oricît de corupți ar fi aleșii. Pînă la urmă, aleșii sînt suma opțiunilor alegătorilor. Să ne gîndim doar la faptul că în zi de azi, oricare canal TV, site, ziar sau radio îl deschizi, riști să fii mințit în față de vreun Rareș Bogdan, Tăpălagă etc. Că la fel e și în Franța și în Statele Unite.Informația corectă este monoplul unui număr restrîns de indivizi care și-o pasează unii altora în interiorul unei ”bule”, care află apoi alte informații din surse la fel de obscure pe cît sînt și ei de obscuri. Ceea ce, din bun start exclude cetățeanul, fie el și ”demn”, de la informația care ar trebui să fie cît se poate de publică și de neviciată.

Mai departe, un alt neajuns al teoriei dignitismului propus de Petria este analfabetismul. A-i servi unui analfabet adevărul e ca și cum i-ai explica unui orb deranjat la scăfîrlie ce înseamnă verdele. De altminteri, cred că majoritatea am experimentat deja explicarea unor fenomene așa-numiților ”tefeliști”. Să reținem că nu toți aceștia sînt clătinați mintal, unii au profesiuni cît se poate de onorabile, nu sînt implicați politic, ci doar expuși constant la mesajele nocive din mass-media. Și cu toate acestea se prezintă la miting antiguvernamental dacă se sună adunarea, ca orice alt globalist puțin fumat. Cînd toate cunoștințele tale, familia, prietenii, toată presa, toți colegii de muncă, demnitarii străini etc. îți spun că Dragnea a furat un lac și l-a dus acasă, trebuie să ai o voință de fier și o poftă uriașă de a înota contra curentului ca tu să te informezi individual, din surse corecte și să ajungi la adevăr. Iar pe urmă, vei avea neplăcuta surpriză să constați că acel adevăr la care ai ajuns cu dificultate nu interesează pe nimeni din anturajul tău. Dar să ne mai întrebăm de ce ar prezuma cineva că sursele lui de informare sînt viciate? Mai ales dacă a ”verificat” ce îi spun cei de la Digi cu ce spun cei de la Realitatea.

Teoria referendumurilor este, din nou, jucăria unora certați cu democrația. Ca să poți avea un referendum, în primul rînd cetățeanul ar trebui să cunoască situația obiectivă, să aibă niște minime cunoștințe despre ce ar trebui făcut și, în cele din urmă, să aibă parte de întrebări corecte. Greu de presupus că așa ceva ar fi posibil într-o societate fundamental coruptă, descrisă în nu mai puțin de cinci capitole ale cărții, de jos în sus, de sus în jos, pe orizontală și în toate direcțiile în deplina ei monstruozitate. Dar cum spunea Voltaire? E OK, dar în cea mai bună lume posibilă. Nimic mai fals decît că ”referendumul este cea mai pură manifestare a democrației”. Am avut cîteva referendumuri în ultimii ani care au arătat limitele acestei forme de consultare populară. Suspendarea președintelui plus monstruozitatea cu Parlamentul unicameral s-a fraudat fix prin referendum, cum și deturnarea voinței majorității în cazul consultării privind familia tradițională – prin manipulare via mass-media și referendum. Oricît își declară Petria disprețul față de cei care se declară împotriva referendumului, eu unul mă declar contra.

Votînd parlamentari, spune Petria, renunțăm la a ne pronunța pe perioada mandatului asupra problemelor statului. Bingo! Așa e! Pentru că asta și vrem! Să se ocupe alții de problemele statului, ca să avem noi timp ca să ne vedem de ale noastre. De asta îi și zice democrație reprezentativă.

Ia gândiți-vă – sunteți orbi și aveți nevoie să vadă cineva pentru voi? Sunteți surzi, să audă alții pentru voi? De ce nevoia de intermediari, când, prin internet, aveți ocazia să votați legile? – întreabă autorul. Da! Pentru că oricît de ne-orbi și ne-surzi ar fi cetățenii, nimeni nu le conferă – nu diplome – ci cunoștințe juridice, economice etc. Nu pot să cred că un tîmplar cu urechi bune va fi capabil să înțeleagă vreodată importanța unei prevederi legislative ca și normă generală pentru sistemul bancar, cînd el însuși nu a fost, nu este și nu va fi pus vreodată în situația juridică discutată. Ca să nu spun că însuși contextul problemei i-ar putea fi greu comprehensibil în lipsa elementarelor cunoștințe economice și juridice. Ce naiba ar putea vota ăsta? Dar dacă s-ar strînge toți proștii cu auz fin și vedere ascuțită și ar vota să se desființeze definitiv școlile, oare ce am face? Sau presupunem că ar avea vreo mare dificultate să se constituie într-o majoritate decidentă?

Ca să n-o mai lungesc inutil, problemele democrației parlamentare sînt multe și complexe, mult mai complicate decît par la o primă vedere. Cu toate acestea, Parlamentul și numai Parlamentul reprezintă o instituție aptă să garanteze democrația. În cazul ”dignitismului”, vedem însă că această instituție este suprimată cu totul, dezbaterea se coboară în stradă, sau nicăieri, la nivelul bălăcărelilor de facebook, iar guvernul e greu de imaginat cum s-ar naște, pe baza căror intuiții politice ar vota cetățeanul o formă fără fond, cu rol administrativ, dar deopotrivă și legislativ? Un haloimăs, dacă nu vă supărați…

Principala problemă a teoriei este că majoritatea nu este reprezentată de nimeni. Cum nici minoritatea. În plus, e greu de imaginat cum s-ar forma o majoritate? Pe bază de promisiuni? Sîntem partidul X și vrem să facem un guvern care nu are nici o atribuțiune care v-ar putea interesa, pentru că oricum aveți cu toții venitul ”de demnitate” garantat, dar vă rugăm să ne votați pe noi ca să nu îi votați pe ceilalți?

Cetățeanul nu se poate reprezenta singur, căci asta e doar în utopii. Un milion de cetățeni văd aceeași chestiune într-un milion de feluri posibile. Oricît de tentant ar fi să polemizez punctual pe temele emise de Petria, majoritatea argumentelor cred că vizează doar ignorarea unei chestiuni de fond: faptul că pe cetățeanul obișnuit îl cam doare undeva de libertate și de democrație. Că îi este lene să se informeze despre legi, cînd ”oferta” cuprinde și informații despre țîțele vreunei dive. Că mai curînd se uită la fotbal decît peste 4.200 de reglementări. Că îi este lene să se deplaseze pînă la secția de votare. Că este prost și fudul în același timp. Și la fel ar rămîne și în cazul în care n-ar mai exista Parlament. I s-ar rupe undeva de democrația directă. Dacă nu se poate deranja o dată la 4 ani să voteze, cum ne putem oare imagina un cetățean vigilent 24 de ore din 24, 7 zile din 7, preocupat de treburile societății? Întreb numai…

Cu amuzament regăsim și teoria lui Charles Taylor, care ea însăși recunoaște faptul că societatea actuală, așa imperfectă cum e, își satisface majoritatea, astfel încît aceasta stă și se bucură de beneficiile vieții private în loc să se preocupe de guvernare, revolte, anarhie, sînge pe pereți. Dar de ce-ar face-o? Sînt atît de multe lucruri mult mai interesante pe lumea asta, de exemplul poți citi cartea scrisă de Petria.

În fine, cam asta ar fi marea încleștare. Vîrful icebergului. Mai notez, dacă tot vorbim despre ”dignitism”, că nu văd nimic mai demn pe lumea asta decît să te îngrijorezi de cîtă carte are populația. Calea către demintate trece nu neapărat prin digestie, dar cu siguranță prin educație. Acea educație care i-ar lumina suficient pe oameni, măcar cît să nu mai voteze cretini. Iar în rest, poate c-ar trebui să ne gîndim la vechii romani care spuneau ”nu mai sus de opinci, cizmare”, cînd bietul cizmar, după ce a vorbit despre cum s-au pictat opincile a încercat să critice pictura în sine. Cred că de bun simț ar fi ca șoferul să conducă, frizerul să tundă, chirurgul să opereze, iar parlamentarul să facă legi. Și fiecare să o facă în deplină demnitate. Dar și cu abilitățile necesare.

O ultimă remarcă pe care aș face-o aici vizează eventualele similarități pe care le puteți constata între diversele dezvoltări ”dignitiste” și alte elemente globaliste. Nu mergeți după fentă, cum se zice. Alexandru Petria, este flămînd de dezbateri și își golește sacul de idei în paginile cărții ca o invitație disperată la dueluri. Iar majoritatea ideilor merită apucate și discutate. Sînt sigur că din acest punct de vedere cartea oferă un material suficient pentru orice ”pretențios”. Înțeleg că teoria nu e definitivată încă, așa încît, cred eu, în limitele competențelor fiecăruia, merită după ce citiți capitolul dedicat să vă și exprimați opiniile. Cartea mai vorbește despre homosexualitate, limitări în acumularea de capital, companii de stat, suveranism, atîtea și atîtea altele. Volumul a apărut la Alexandria Publishing House de unde o și puteți achiziționa. Poftă să aveți la citit!

Autor: Ambrus Bela

Sursa: Samizdatul

%d blogeri au apreciat asta: