#REZIST.DAN MARASESCU,ABSOVENTUL FACULTATII DE LITERE BABES -BOLYAI CARE DIN 2006,LUCREAZA DIN TIMPUL REGIMULUI POLITIENESC BASESCU,CA TRANSLATOR DIN 2006,LA BRUXELLES, A TRADUS SI SCRIS MEMORABILUL DISCURS IN LIMBA ROMANA A POPULARULUI „AMIC”AL ROMANIEI,DONALD TUSK!

12 ian.

UPDATE Discursul în limba română al preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, de joi seară, la Ateneul Român, aplaudat îndelung, a fost tradus de Dan Mărăşescu, șeful unității de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, iar discursul și l-a scris însuși oficialul european, inițial în poloneză, conform acestuia.

”Traducerea nu a fost esențială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm și pentru președinteke Tusk și pentru Președinția română, pe legislație și pe declarații politice. Am lucrat cu unii colegi din cabinetul președintelui Tusk. Discursul și l-a scris singur dl. Tusk, inițial în poloneză, apoi a fost tradus în engleză, iar pe acea variantă am lucrat eu, împreună cu un asistent al său, și cu o colegă româncă, cu care ne-am sfătuit la soluțiile lingvistice”, a declarat Dan Mărășescu, pentru Mediafax.

Acesta a explicat și cum a ajuns Donald Tusk să pronunțe cuvintele în limba română, fără probleme.

„Am și făcut o înregistrare audio a discursului, ca să îl ajute. L-am ajutat la scris anii, cum a fost 1986, pe care i-am scris cu cuvinte. Noi, traducătorii, am fost impresionați de faptul că este foarte talentat la astfel de lucruri, știe ce este ț, ă și ș. Am lucrat câteva ore la traducere, au mai fost modificări pe parcurs. Ne bucurăm că am putut contribui la ceva ce a devenit foarte important pentru români, am fost total surprinși de efectul pozitiv al discursului, ne dă o satisfacție a muncii”, a spus Mărășescu.

Dan Mărășescu a absolvit Facultatea de Litere a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca iar din 2006 lucrează la Bruxelles la Consiliul Uniunii Europene ca translator.

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: