Arhiva | 12:13 pm

PARTIA MAI TARE DECAT BUGETUL?,DE CE TACE JOHANNIS!

2 feb.

Social-democraţii au transmis, sâmbătă pe Facebook, că este week-end, şi este zăpadă pe pârtiile de schi, ceea ce înseamnă că preşedintele Klaus Iohannis nu va avea declaraţii pe tema bugetului propus de Guvern pentru acest an.

„Este week-end, iar la munte încă e zăpadă pe pârtiile de schi. Deci nu vom avea declaraţii din partea preşedintelui Iohannis pe tema bugetului propus de Guvern pentru anul 2019”, precizează PSD, pe pagina de Facebook, postarea fiind însoţită şi de o fotografie cu mesajul „Iohannis nu comentează ce nu înţelege. Mulţumim!”.

Mesajul vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis este amator de drumeţii la munte şi schi. Ultima dată când şeful statului a fost la munte a fost pe 19 ianuarie, Iohannis ducându-se la schi în Munţii Şureanu. Turiştii au făcut atunci fotografii cu şeful statului, acestea fiind, ulterior, postate pe Facebook, potrivit meda

Totodată, reacţia PSD vine şi după ce preşedintele Klaus Iohannis a criticat, în mai multe rânduri, Executivul, spunând că măsurile guvernamentale arată o gravă lisă de responsabilitate, de seriozitate şi de viziune cu privire la mersul economiei noastre pe termen mediu şi lung.

Iohannis a declarat, marţi, că fondurile europene au rămas, din nou, pe post de „Cenuşăreasă”, Guvernul absorbind cu circa 20% mai puţin decât propria ţintă asumată. Şeful statului a precizat că în acest fel au fost neglijate investiţii necesare dezvoltării ţării noastre.

Şeful statului a solicitat Executivului să vină cu un buget realist pentru 2019 şi îi indemnă pe guvernanţi să se mai uite „pe linia veniturilor fiscale”. Şeful statului a mai spus că PSD caută „vinovaţi de serviciu” pentru a ascunde incompetenţa miniştrilor.

Preşedintele României a mai spus că, în raport cu 2016, ponderea în PIB a veniturilor fiscale este în scădere.

În ceea ce priveşte proiectul de buget pentru 2019, Ministerul Finanţelor a pus, joi, pe site în dezbatere publică, proiectul. Acesta este construit pe un deficit bugetar cash pe anul 2019 de 2,55% din PIB, iar deficitul ESA la 2,57% din PIB.

Bugetul pe 2019 este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 5,5% şi un ritm mediu anual de 5,2% pe întreg orizontul 2020-2022, conform raportului privind situaţia macroeconomică. De asemenea, rata anuală a inflaţiei luată în calcul la stabilirea bugetului pentru acest an a fost de 2,8%, apropiat de nivelul de 2,9%, cât prognozează pentru finele acestui an BNR.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri de 164,72 miliarde de lei, iar la cheltuieli în sumă de 254,1 miliarde de lei credite de angajament şi în sumă de 199,58 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 34,85 miliarde de lei.

Proiectul de buget nu va fi adoptat în această săptămână, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, Executivul se va reuni la începutul săptămânii viitoare pentru a definitiva şi adopta proiectul de buget de stat pe acest an.

Reclame

PARTIDUL SRI!

2 feb.

Ar putea spune cineva: „Și ce dacă îi controlează domne’ securiștii, și ei «e» tot pentru țară!” Aici e buba: Securitatea a lăsat impresia că ea e „pentru țară”, că-i mai bună ca armata, partidele politice, economia, Finanțele, educația, toate la un loc. Actuala gândire a securiștilor a început, cred, odată cu venirea la putere a comuniștilor. Miliția nu avea puterea să impună cu forța stalinismul și comunismul, așa că a făcut-o Securitatea.

Imagini pentru IOHANNIS,SRI,POZE

De la asasinarea elitelor, inclusiv cele politice, la impunerea „Omului Nou”, cu dosar curat, totul a fost apanajul Securității. A mers atât de departe încât ii controla și spiona inclusiv pe toți capii PCR. Îi montase microfoane inclusiv lui Ceaușescu în vilă. După care a participat activ la înlăturarea și asasinarea sa. A făcut deci politică la fel ca PCR, dacă nu mai multă. Securitatea devenise Stat în Stat. Îi avea pe toți „la mână”. La fel este și acum. Am intrat în capitalism conduși de Securiști.

Securitatea are forța să se inventeze și să se reinventeze mereu și românii au o înclinație, dracu știe de unde, nativă sau cultivată, de secretomanie, de bârfă, că „știe el de la ăla” ce face ălălalt. Poate este influența orientală, poate așa am rezistat în istorie, cert este că acest fel de a fi al românilor a fost tot timpul mană cerească pentru securiști.

Împânzirea tuturor partidelor politice nou apărute cu securiști, plasați în poziții cheie, aducerea în față a eșalonului doi al Securității a fost cel mai ușor lucru. Practic, Securitatea a format toate partidele de după ‘89. De la PDSR, care a fost înțesat cu securiști, la PNȚCD și PNL, toate partidele au fost controlate de Securitate. De la Ion Iliescu, la Radu Câmpenu și Mircea Ionescu Quintus, mai puțin Coposu, la toți Politrucii din eșalonul doi, toți erau controlați de Securitate; iar dacă nu, le găseau ei ceva cu care să-i aibă la mână. Când am intrat prima dată în ‘90 în PNL, am fost îngrozit de câți securiști erau. La fel, după aceea, în ‘93 în PD.

Personal, am sperat tot timpul că ne vom curăța de securiști. Din păcate, nu numai că nu ne-am curățat, dar în ultimii ani, inclusiv sau mai ales în timpul mandatului lui Traian Băsescu, Securitatea a devenit atât de puternică încât a preluat controlul întregii societăți, partide politice, economie, presă și, mai ales, justiție. Practic, România a fost și este condusă de Securitate. S-au schimbat între ei, și-au dat puterea de la unii la alții, dar tot ei, securiștii au exercitat tot timpul controlul.

De doi ani, lucrurile, din motive obiective sau subiective, au luat o turnură nouă. Ce s-a întâmplat? Securitatea a făcut o greșeală capitală, pe care nu o făcuse niciodată: A ieșit la lumină și a vrut să controleze pe față Societatea. Pentru a reuși acest lucru, controlând Justiția, a început să aresteze toți politicienii și să le ia locul, a făcut înțelegeri politice externe, s-a implicat direct în economie, omorând capitalul românesc, pentru a controla toată resursa financiară. Arestarea și condamnarea politicienilor a fost însă greșeala capitală, pentru că, luați pe sus, unul câte unul sau la grămadă, politicienii, care până mai ieri se obișnuiseră cu securiștii, și-au văzut libertatea și chiar viața, a lor și a familiei, puse în pericol.

De aici și până la a ataca frontal Securitatea nu a mai fost decât un pas. Prima a fost Elena Udrea, care a devoalat Sistemul și l-a atacat în forță. A urmat, pentru o perioadă scurtă, Train Băsescu, până a fost liniștit. Când crezuseră că au scăpat, a urmat un atac de o forță nemaiîntâlnită de la… Liviu Dragnea, adică de la liderul partidului înțesat cu cei mai mulți securiști pe metrul pătrat, partid pe care-l controlaseră tot timpul.

E greu de spus ce l-a făcut pe Dragnea să se războiască cu Securitatea, de ce nu a mai acceptat înțelegerile cu ei, rămâne însă războiul declanșat de Dragnea. Totul a început cu schimbarea lui Grindeanu, omul Securității, când Dragnea, sătul poate ca decizia politică să se ia la SRI, a hotărât să-l înlocuiască. Luați prin surprindere, Securiștii l-au trimis pe Ponta să se baricadeze cu Grindeanu în Palatul Victoria și au pierdut o jumătate de bătălie.

A urmat un compromis, în care Dragnea le-a acceptat omul, pe Tudose, dar s-a dovedit că Dragnea nu avea de gând să se oprească și a mers mai departe și l-a eliminat și pe Tudose, omul Securității și a numit un prim-ministru care nu era controlat. Cert este că, rând pe rând, a început să curețe PSD-ul de Securiști. Mult timp Securitatea a crezut că va putea să-l oprească, schimbându-l din funcție, scoțând lumea în stradă, organizând încercarea de Atentat și tentativa de Lovitură de Stat din 10 August. Episodul Firea, despre care am avertizat cu două săptămâni înainte de a fi declanșat, a fost ultima bătălie majoră pierdutâ de Securitate în interiorul PSD. Neputând să încingă PSD din interior, au creat un alt partid, al lui Ponta, un partid prin excelență al SRI, pentru a-l ataca din exterior, acum regrupându-i pe toți securiștii în noul partid.

În acest moment, scena politică arată astfel:

PNL, controlat prin Orban, omul SIE, și Iohannis, plus Blaga și alți securiști mai mici.

USR este partidul Securității.

PMP, controlat prin Tomac, SRI, dar și prin liniștirea lui Băsescu.

Cioloș, Securist, omul Multinaționalelor.

Despre Ponta am vorbit: racolat de SIE, șantajat, sclavul Sistemului.

Aici trebuie să facem două precizări: Nici electoratul, nici marea masă a membrilor de partid nu sunt securiști, cum nici tot SRI-ul nu este Securitatea. Doar o parte, cea care „trebuie” și are decizia politică, sau poate să o influențeze decisiv, este securistă. Practic, ei direcționează atitudinea partidului așa cum le spune Securitatea. Să dăm câteva exemple.

În primul rând, ei neagă că acest Sistem ar exista, iar eventualele „derapaje”, sunt excluse. Mai concret, pe acești lideri Securiști nu o să-i auziți vreodată vorbind de rău SRI, ei nu recunosc existența abuzurilor, a Protocoalelor, a Justiției Corupte, pentru că ordinul primit le impune asta. Nu partidul definește abordarea pe aceste teme, ci Securitatea. Mai mult, nu o să-i auziți despre Dominația Jaful Multinaționalelor și al Băncilor, nu-l văd, pentru că așa e ordinul, Multinaționalele fiind aliatele Securității.

Acesta este deci paradoxul pe care-l trăim: Partidul care a fost cel mai infestat cu Securiști, PSD-ul, s-a luat în piept cu Securitatea și se curăță de securiști, alte partide – ALDE și UDMR-ul – făcând obiectul unei alte analize, iar celelalte partide neieșind din ordinul SRI. Cât din SRI este Securitate și cât nu, o să vorbim.

Deocamdată constatăm că suntem în mijlocul unui război cu Securitatea. Cine va câștiga? Securitatea, ca în toți acești șaptezeci și cinci de ani, sau Democrația pe care încă nu am cunoscut-o? Și dacă îi învingem, noi, în calitate de cetățeni cum o să o facem?

Autor: Gelu Vișan

Sursa: Justițiarul

SALVA DE TUN OMV IN RAZBOIUL GAZELOR!

2 feb.

Două luări de poziție ale oficialilor OMV din ultimele zile sunt de-a dreptul fulminante. Ele aparțin capilor grupului austriac, sunt lansate la Sankt Petersburg, în conivență cu conducătorii Gazprom și lezează în cel mai înalt grad interesele României. Sub pretextul că România nu are politici adecvate pentru investiții în Marea Neagră, șefii OMV Petrom anunță că amână sine die exploatarea permitrului offshore de la Neptun Deep și că, în același timp, susțin finalizarea proiectului ruso-german Nord Stream 2. Este anunțat un război total. Și vom vedea de ce.

Uriașele bogății de gaze ale României din platforma continentală a Mării Negre au fost încredințate cu ani în urmă spre explorare unor companii străine, în special multinaționale, sub pretextul că noi nu dispunem de tehnologia adecvată unor asemenea cercetări. Apoi, utilizând un argument la fel de inconsistent, aceste contracte de exporare s-au transfirmat în contracte de exploatare, unul dintre cei mai importanți beneficiari devenind astfel OMV Petrom.

Până și un analfabet din România știe că Austria nu dispune de rezerve de petrol și gaze iar OMV, înainte de a achiziționa compania românească, avea o forță și o capacitate de câteva ori mai mică decât Petrom. Printr-un ciudat aranjament între statul român și cel austriac, sub șantajul legat de aderarea noastră la Uniunea Europeană, peștele cel mic a înghițit peștele cel mare și, în felul acesta, s-a ajuns la concluzia falsă că o companie oarecare din Europa, OMV, în realitate cu expertiză precară în domeniul explorării și exploatării zăcămintelor de petrol și gaze, ar putea depăși tehnologic compania Petrom, cu o experiență de zeci de ani în domeniu și aparținând unui stat, România, care se plasează printre primele state din lume, care au exploatat în condiții de maximă performanță  zăcămintele de petrol și gaze. Să trecem însă peste asta și să vedem în ce constă războiul deschis, pe care OMV îl declară statului român.

După cum se știe, unul dintre motivele conflictului politic americano-german, care riscă să degenereze într-un război economic, este decizia strategică luată la Berlin de a finazia proiectul Nord Stream 2. Este vorba practic de un gazoduct, care urmează să lege Federația Rusă de Berlin și prin intermediul căruia Germania urmează să primească în viitor, așa cu a primit și până acum, gaz rusesc în condiții preferențiale față de statele europene mai mici, în special cele din  Europa de sud-est. Austria s-a afiliat și ea politic acestui proiect și, economic, prin intermediul OMV. Se creează o axă Moscova-Berlin, la care vor adera câteva state din nucleul dur al Europei, printre care și Austria, și care, sub pretextul asigurării independenței energetice a Europei pe termen lung, încearcă de fapt să pună Uniunea Eurpeană la cheremul Moscovei. Dar ce alternativă are Europa de a-și asigura în viitorii an aprovizionarea cu gaze? Una dintre soluții este exploatarea în condiții avantajose pentru statul român, dar și pentru multinațioalele implicate, a uriașelor zăcăminte de gaze din subsolul românesc al Mării Negre. O soluție complementară este utilizarea gazelor lichefiate, care urmează să fie furnizate de Statele Unite prin intermediul Portului Constanța, ambele proiecte urmând să transforme România într-un important hub al comerțului cu gaze din Europa. Înțelegând că finalizarea proiectului ruso-german poate face dependentă Uniiunea Eurpeană de Federația Rusă, Statele Unite au reacționat, au transmis numeroase avertismente Berlinului iar în ultimă instanță au amenințat că vor sancționa toate firmele germane care participă la proiectul Nord Stream 2. Iată însă că nu sunt numai firme germane.

România este prinsă la mijoc în acest debut al unui război energetic, care riscă să se transforme într-un război economic între Statele Unite și Uniunea Europeană, condusă hegemonic de Germania, și nu se poate plasa în altă tabără decâ în cea americană, nu numai fiindcă suntem aliați strategici cu Statele Unite, ci și deoarece Nord Stream 2 lezează în mod direct interesele pe termen mediu și lung ale țării noastre.

Iar OMV iese la atac. Și amenință. Este mai mult decât un șantaj. Practic, perimetrul offshore cedat la Neptun Deep de către România în beneficul OMV Petrom urmează să fie înghețat, în mod intenționat neexpoatat, în scopul de a susține interesele germano-ruse vizând Nord Stream 2, interese în care Austria este parte. Este un război murdar, în care statul român, vrea nu vrea, este silit să se implice. Dar cum? În termeni legali, economici și politici, soluția nu este prea complicată. Ne-o oferă pe tavă chiar OMV, în al cărui acționariat, după cum se știe, au intrat și rușii, prin Gazprom. Când peștele cel mai a îngițit peștele cel mare, când OMV a achiziționat Petrom, în contractul de privatizare, semnat atât de patea română cât și de partea austriacă, au fost prevăzute o sere de clauze obligatorii, extrem de importante pentru protejarea statului român. Între aceste clauze, două sunt cele mai relevante, pentru că ele vizau menținerea în funcțiune de către OMV a două rafinării, care, la rândul lor, garantau securitatea financiară și buna funcționare a Oltchim. Această clauză a fost încălcată flagrant de către OMV, aducând uriașe prejudicii statului român. A doua clauză vizează reabilitarea mediului. Statul român a vândut ieftin Petromul în beneficiul OMV, dar, la schimb, OMV s-a angajat să facă investiții masive pentru reabilitarea terenurilor din proximitatea rafinăriilor. OMV nu și-a respectat aceste obligații. Ca atare, statul român are nu numai dreptul, ci și obligația de a lua măsuri. Cea mai simplă și cea mai corectă măsură este rezilierea contractului de privatizare, stabilirea penalităților care urmează să fie plătite de către OMV, scăderea acestora din investițile făcute de partenerul austriac, punerea în balanță, pentru obținerea unui rezultat final a ceea ce s-a investit în acești ani cu veniturile reale – nu și cele ascunse – realizate de OMV pe seama Petrom. Preluarea tuturor acțiunilor deținute de OMV de către statul român ne poate asigura, pe termen mediu și lung, o mai mare independență energetică. Putem exploata bine merci singuri sau în cooperare cu alte companii perimetrul offshore de la Neptun Deep, devenind exportatori de gaze pentru întreaga Europă și putem exploata tot bine merci, așa cum am făcut și înaintea privatizării, uriașele zăcăminte de petrol din România și din străinătate deținute de statul român, cele mai multe aflându-se în subsolul României, precum și întreaga producție de gaze de sondă. De care în prezent beneficiază exclusiv OMV.

Este bine ca Guvernul Austriei să știe că, dacă a scos sabia, declanșând un conflict economic și politic cu România, de sabie va pieri.

Sursa: CorectNews

O NOUA IMPARTIRE A SFERELOR DE INFLUENTA ESTE INEVITABILA!

2 feb.

Pentru a-și promova interesele comune, dar și interesele specifice, marile puteri ale lumii își împart vastul areal colonial de pe mapamond pe zone (geografice) sau pe sectoare (economice) de influență tocmai pentru ca interferențele (și deci conflictele) să se reducă spre binele colonialist comun. Ultima, dar nu cea din urmă, dintre împărțirile sferelor de influență a avut loc puțin înaintea intrării în secolul XXI. După ce în anii ‘90 toate țările foste comuniste din Europa Centrală și de Est au trecut cu arme și bagaje în tabăra capitalului, tabăra respectivă, plină de foste și actuale puteri coloniale, a dat o bătălie de un deceniu pe zona cu pricina, așa-zis ieșită din comunism, deci tocmai bună de intrat în arealul colonialist.

Imagini pentru europa de est

Dincolo de emoțiile generate din perspectiva trăitorilor zonei, importanța concretă a acestei zone – politică și economică – se dovedea, la scară mondială, de rangul doi, dacă nu chiar de rangul trei, de interes. Fără Rusia, aceasta nu reprezintă vreo mare însemnătate. Or, Rusia, după o prăbușire notorie, reușise deja o recuperare, cel puțin în măsura în care scăpase de lațul colonialist, indiferent  al căreia dintre puterile coloniale.

Și atunci, America, prezervându-și fief-urile tradiționale, a găsit mai profitabilă preluarea jocurilor în Asia, către care se deplasa centrul de putere economic al lumii, lăsând Europei de Vest nou-veniții din Europa Centrală și de Est. Așa se explică absorbția rapidă a principalelor țări din Europa Centrală și de Est în deja autobotezata Uniune Europeană, după ce purtase diferite nume de la inaugurarea din anii ‘60. În configurarea de la începutul anilor 2000 trăim și acum!

Dar vremurile și condițiile de la începutul anilor 2000 au apus definitiv. Deși nu se prea vrea a se vedea lucrurile cu ochii de azi, aproape totul este schimbat. America nu mai este cea de atunci. A pierdut teren. UE nu mai este cea de atunci. Comparativ, a câștigat teren. Nici Rusia nu mai este cea de atunci. A recuperat teren. Nici China nu mai este ce era atunci. A depășit mai multe terenuri de joc. Ecuația s-a complicat. Cea bipolară – care a gestionat lumea după cel de-al doilea război mondial – nu mai este posibilă. Trebuie găsită o formulă care să includă oricum nou-veniții ce nu existau practic în perioada războiului rece: China și Germania.

Că lumea întreagă nu mai este cea de la începutul anilor 2000 o arată și faptul că la conducerea țărilor membre ale G20 (cele mai importante țări ale lumii) se aflau atunci, în aproape toate, guvernări considerate cu vederi liberale, în timp ce acum avem, în supermajoritatea acestora, guvernări considerate ori autocrate, ori „populiste”, mai simplu spus – care nu convin colonialismului actual: autocrații, pentru că îi ridică acestuia în cale instrumentul statal, iar așa-zisul „populism”, pentru că îndrăznește, chiar din interiorul unor state-puteri coloniale, să dea prioritate intereselor naționale proprii, taxate drept înguste și depășite. Balanța este alta și se schimbă mereu și mereu!

Nici ecuația colonială nu mai este aceeași de la ultima împărțire a sferelor de influență la începutul anilor 2000. America – marea putere mondială – și-a reformulat strategiile și și-a reidentificat partenerii, rivalii, vrăjmașii. Să fim serioși! Rusia nu figurează printre vrăjmași, în ciuda zgomotelor politice, sancțiunilor economice și altor asemenea. China – marea Chină care a trecut pe locul doi în lume la putere economică – ocupă totuși locul doi  și la rivalii sau vrăjmașii Americii. Primul loc este ocupat însă de departe, în ochii Americii, de Germania. Nu se prea discută în acești termeni, chiar se ezită a se pune problema în clar, dar asta este realitatea: Germania este văzută ca inamicul numărul 1.

Nu pentru că Germania ar fi progresat într-atât economic încât să ia locul Americii pe podium și nici pentru că UE, al cărui conducător evident este Germania, ar fi devenit prima putere ­colonială, ci pentru că strategii americani, și nu numai ei, văd ca pericol înaintarea unui alt Reich german (al IV-lea) pe arti­culația structurilor deja constituite ale UE.

Industria germană, vehiculul principal al colonialismului german, a oferit în mod neașteptat argumentul faptic că Germania, care se pregătea de al IV-lea Reich, nu mai are legătură cu miturile pe care cu dibăcie caută să le propage în lume. A reieșit, după investigații nici măcar aprofundate, că industria auto germană mințea: îi mințea pe clienți, mințea autoritățile cu privire la parametrii în care se lăuda a se înscrie. Mai rău, un lanț întreg de corupție la cel mai înalt nivel căuta să acopere minciunile.

Americanii au lansat atac după atac: Volkswagen, Audi, Porsche, BMW, Mercedes, toate măsluiau soft-ul de măsurare a poluării. Miliarde peste miliarde de amenzi. Milioane de mașini rechemate în service. Și afacerea, bine botezată „Dieselgate”, este probabil în plină desfășurare. Nici celebrele Siemens – pentru, am numi noi mai pe românește, șpăgi de-a binelea! – și Deutsche Bank – pentru manevrarea necomercială a dobânzilor! – n-au scăpat autorităților americane puse pe căutat.

Buba americano-germană a spart și aproape-aproape de granițele Germaniei înseși. Conflictul din Ucraina are toate ingredientele unei intruziuni multiple din afara țării și poartă îndeosebi amprenta unei încercări reușite de destabilizare pe traiectul Germania-Rusia, ca o încercare de a împiedica o înțelegere politică între cele două puteri, alimentată de complementaritatea economică excepțională a acestora. Vânturarea NATO pe la granițele Ucrainei, cererile precise ale SUA de a înzestra cu armament greu vecinii din NATO ai Ucrainei probează nici dragoste pentru Ucraina, nici ostilitate față de Rusia, ci nimic altceva decât încercarea țintită de a împiedica Germania să ajungă la aranjamente pe zone de influență în regiune.

Criticile deschise la adresa gazoductelor care leagă Rusia direct de Germania prin Marea Baltică, cu ocolirea Ucrainei și Poloniei, precum și încurajarea americană deschisă a Poloniei pentru o politică independentă vizează tot Germania. Haosul politic din România are tot sorginte într-o înfruntare germano-americană.

Pentru România, euroatlantismul la care se închină a devenit un nonsens, „euro (adică Germania) și „atlantism” (adică America) sunt mai mult în despărțire decât împreună! Interesul măcar aparent al Americii pentru România nu are ca explicație decât situarea României, ca și în cazul Ucrainei, pe traseul Germania-Rusia.

 romanialibera.ro

MEDICUL PRIMAR PNEUMOLOG FLAVIA GROSAN:”CUM DUMNEZEU POTI MURI PRIN GRIPA?,CEVA NU ESTE IN REGULA!”

2 feb.

gripă

Flavia Groşan spune că nu trebuie să ne temem să îi spunem medicului nostru ce medicaţie ne-am administrat şi ne învaţă cum trebuie să procedăm dacă ne îmbolnăvim.

. În urmă cu două zile, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, preciza că ne aflăm în a treia săptămână epidemică şi că avem zeci de decese provocate de gripă.

Medicul primar pneumolog Flavia Groşan a scris, însă, pe pagina sa de Facebook, o postare extrem de interesantă şi captivantă, ce a ridicat multe semne de întrebare.

„Cum Dumnezeu poţi muri prin gripă? Ceva nu îmi este în regulă… o să fac postare despre ce înseamnă „diagnostic”, a scris medicul.

Flavia Groşan s-a ţinut de promisiune şi a venit cu explicaţii pentru toată lumea.

„Cele mai frecvente etiologii ale infecţiilor respiratorii acute sunt: virozele cu vârful de lance gripa, mycobacterii şi bacterii”, a precizat medicul primar pneumolog.

Aceasta a menţionat că fiecare din aceste etiologii are o simptomatologie specifică, motiv pentru care ne sfătuieşte ce avem de făcut pentru ca vindecarea să vină mai rapid.

Febră, dureri musculare – ce e de făcut

Sfatul medicului este acela de a povesti cu doctorul nostru despre modul în care au debutat simptomele, de cât timp durează, ce simptome reziduale sunt.

„Să nu vă fie frică să spuneţi ce medicaţie v-aţi autoadministrat. Ajută la diagnostic. Toţi avem dreptul la o răceală zdravănă, o dată pe an. Organismul poate vindeca boala. Dar cu ce preţ? Eu sunt adepta „vindecării la minut. Adică a folosirii medicaţiei”, a adăugat Flavia Groşan.

În primul rând, este vorba despre un tratament etiologic, fiindcă există antibiotice cu tropism viral şi acţiuni antiinflamatorii.

Apoi, spune medicul, ne gândim la tratamentul fiziopatologic şi atrage atenţia asupra insuficienţei respiratorii.

Codeina este interzisă, pentru că opreşte tusea la nivel central, motiv pentru care Flavia Groşan spune că preferă un expectorant.

„Un NU hotărât şi pentru inhalaţii cu tot felul de trăsnăi. Accept doar nebulizări cu bronhodilatoare şi antiinflamatorii standardizate. Tratament simptomatic. Scădem urgent febra şi calmăm durerile musculare, a explicat sursa citată.

Un aspect important îl reprezintă hidratarea, care trebuie făcută foarte bine. Lipsa poftei de mâncare nu trebuie să ne îngrijoreze.

Spaţiul de locuit trebuie dezinfectat, insistând asupra clanţelor de la uşi.

„Pare o epidemie uşoară de gripă. Nu vă panicaţi! Cu drag, Flavia”, a încheiat medicul.

BUCUREŞTI, 1 feb – Sputnik, Georgiana Arsene

https://ro.sputnik.m

EUROSCEPTICISMUL IN ASCENSIUNE vs.FEDERALISMUL AGRESIV.ANUL CARE VA SCHIMBA FATA UE!

2 feb.

Polonia și Italia vor urmări să creeze o „alianță anti-UE” înaintea alegerilor europarlamentare din mai, scrie Euobserver într-o avancronică a vizitei pe care vicepremierul italian Matteo Salvini a întreprins-o la Varșovia, pe 9 ianuarie.


Jaroslaw Kaczynski și Matteo Salvini

Salvini, premierul de facto de la Roma, s-a întâlnit cu liderul de facto al Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, președitele Partidului Lege și Justiție. Salvini, liderul Ligii Nordului (acum rebotezată Liga), este și ministru de Interne și s-a întâlnit în Polonia cu omologul său Joachim Brudzinski. Publicația italiană La Repubblica scrie că Salvini a discutat despre încheierea unui acord între cele doua partide înaintea alegerilor din luna mai.

Pe 5 ianuarie, ministrul polonez de Externe a acuzat că UE are o politică ostilă față de țările foste comuniste și a cerut mai multe modificări în funcționarea UE, după alegerile din mai. Ministrul Jacek Czaputowicz este revoltat de modul în care Comisia Europeană a tratat Polonia în disputa legată de pensionarea mai multor magistrați de la Curtea Supremă și de decizia ulterioară a Curții Europene de Justiție, prin care guvernul de la Varșovia a fost obligat să-i reprimească în cea mai înaltă instanță pe judecătorii pe care îi consideră colaboratori ai fostului regim comunist.

Instituțiile europene acționează constant împotriva guvernului Poloniei, a spus ministrul, încearcă să „lovească autoritățile poloneze cât mai mult”. „Comunitatea europeană funcționează prost. UE nu poate iniția acțiuni care nu sunt acceptate public”. Ministrul polonez a declarat că a discutat cu italianul Salvini „chestiuni legate de alegerile pentru Parlamentul European, dar și despre relațiile bilaterale”.

Statele își vor suveranitatea înapoi

Întâlnirile precum cea de la Varșovia le dau fiori eurofililor de la Bruxelles. Înaintea vacanței de iarnă, pe coridoarele instituțiilor europene domnea un sentiment de agitație „prerevoluționară”, scrie Fredrik Erixon pentru revista conservatoare The Spectator. Agitația este dată de coerența crescândă din rândul mișcărilor populiste și eurosceptice. Coerența aceasta nu este dată de inițiativele fostului consilier prezidențial american Steve Bannon, care încearcă să pună pe picioare o mișcare populistă paneuropeana chiar de la Bruxelles. Nu, coerența vine din faptul că euroscepticii s-au maturizat, au ajuns să guverneze și, cel mai important, vorbesc în numele unui procent însemnat din populația UE, scrie Erixon. Vorbesc în numele unei treimi din Franța, a peste o jumătate din Ungaria și în numele întregii Italii. În plus, pe măsură ce au devenit mai puternici, euroscepticii au deprins virtutea răbdării și arta compromisului, mai scrie Erixon.

Victoria lui Emmanuel Macron din 2017 a părut să redea încredere pro-europenilor, însă nu a fost o victorie normală, câtă vreme Macron nu a făcut decât să se comporte ca un insurgent care a zdrobit centrul politicii franceze și care, acum, asediat de „vestele galbene”, plătește prețul ascensiunii sale artificiale. Populiștii au triumfat mai departe în Europa. La un an de alegerea lui Macron, extrema dreaptă austriacă a revenit la guvernare, Viktor Orban a fost reales în Ungaria, Milos Zeman a câștigat președinția Cehiei cochetând cu ideea unui referendum pentru ieșirea din UE, Italia a ajuns să fie condusă de o coaliție a populiștilor și naționaliștilor, iar extrema dreaptă a devenit o forță politică în Germania.

Ceea ce a început ca o adunătură de agitatori, a devenit acum o rețea de ideologi, ziare și institute. Consistența politicilor lor crește, la fel și disciplina cadrelor. Sunt naționaliști și (aproape) xenofobi, însă nu rasiști și nici fasciști. Sunt eurosceptici, dar nu sunt împotriva apartenenței la UE. Vor să dărâme ușa, nu însă și casa. Aceste distincții sunt cruciale pentru a înțelege ce se petrece. Orban în Ungaria, Salvini în Italia, Kaczynski în Polonia, Alice Weidel în Germania: toți vor reforme, nu să părăsească UE. Ei cred că UE a întrecut măsura și vor ca Bruxellesul să redea statelor puterea. Nu au o agendă comună pentru Europa și asta este esența a aceea ce susțin: nu le place ideea de unanimitate. Ei spun că diversitatea este marca Europei și vor ca UE să respecte asta. Acest mesaj devine tot mai puternic pentru că ascensiunea populiștilor a făcut ca partidele de centru-dreapta și centru-stânga să-și modifice si ele abordarea europeană”, scrie The Spectator.

Haos în partidele tradiționale

Ce s-a petrecut cu partidele de centru-dreapta din marile state europene? În Germania, CDU riscă să fie depășită de extrema-dreapta la alegerile europene din mai. În Franța, partidul lui Charles de Gaulle și al lui Nicolas Sarkozy a fost aproape dezintegrat de „insurgentul” Macron și de ascensiunea extremei-drepte (Frontul Național). În Italia, Forza Italia a lui Silvio Berlusconi a fost aproape spulberată de Liga lui Matteo Salvini, care și-a dublat procentele în sondaje după jumătate de an de guvernare.

Ce fac partidele de centru-stânga? Social-democrații olandezi au pierdut trei sferturi din mandate la ultimele alegeri, pentru că au aplicat măsuri de austeritate, în ciuda promisiunii că nu o vor face. Partidul Socialist din Franța a căzut de la 30% din voturi la doar 8% la ultimele alegeri și a ajuns să fie mai degrabă un grup de lobby decât un partid. SPD din Germania a obținut cel mai prost rezultat din istorie la alegerile din 2017, pentru că a acceptat să fie mereu vioara a doua și țap ispășitor în guverne conduse de Angela Merkel. Partidul Democrat din Italia a fost dărâmat de Mișcarea Cinci Stele și acum rămâne la sub 20% în sondaje, după ce a aplicat aceleași măsuri de austeritate dictate de la Bruxelles.

La nivel european domnește aceeași degringoladă. Partidul Popular European, cel care a promovat constant integrarea tot mai profundă, nu mai are nici voce și nici curaj, este un partid în defensivă. PPE s-a temut să mai propună un candidat pro-european convins pentru șefia viitoarei Comisii. L-a propus pe germanul Manfred Weber, a cărui principală calitate este tocmai faptul că nu are vreo viziune despre Europa. Pe partea stângă, socialiștii europeni încearcă să-și recupereze voturile pierdute promițând noi taxe sociale, noi drepturi și noi reglementări pe piața muncii care vin în contra direcției austere pe care UE a pornit, sub conducerea Germaniei, în urmă cu zece ani.

Confuzia și teama care se manifestă acum în partidele tradiționale din Europa poate explica în bună măsura rigiditatea Bruxellesului în negocierile pentru Brexit, scrie The Spectator. Această rigiditate este semnul unei slăbiciuni, nu al forței. Pe acest fond de slăbiciune și de teamă în fața mareei populiste, anul 2019 poate duce nu neapărat la o victorie a euroscepticilor la alegerile din mai, ci mai degrabă la o rigidizare și manifestare mult mai puternică a federalismului, în încercarea de a salva proiectul european, cu riscul antagonizării periculoase a unei tot mai numeroase tabere eurosceptice.

http://www.yogaesoteric.net

MACRON SI MERKEL TREZESC NATIONALISMUL LA VIATA.RASCOALA „VESTELOR GALBENE „NU ESTE DECAT INCEPUTUL!

2 feb.

La începutul anilor 2000, totul mergea perfect pentru elitele care aveau interese financiare și politice globale. Democrația liberală înainta victorioasă pe toate fronturile. Atentatele teroriste, în ciuda pierderilor cumplite de vieți omenești, nu păreau decât niște accidente de parcurs. Rusia, moștenitoarea URSS, părea pusă cu botul pe labe pentru totdeauna.

Apoi a venit criza, pe care, în ciuda responsabilității evidente pe care o avea marea finanță, politicienii au trecut-o pe nota de plată a claselor celor mai sărace. Oamenii obișnuiți din așa-zisa lume liberă au fost nevoiți să strângă cureaua ca să acopere găurile provocate de lăcomia, excentricitățile și incompetența marilor bancheri ai lumii.

Chiar și în aceste condiții, după cum scria, în 2014, Gideon Rachman în The Economist, „orice scriitor care ar fi prezis că naționalismul va deveni marele val al viitorului ar fi fost tratat, în cel mai bun caz, ca un excentric”, Lumea părea să se îndrepte cu viteză spre statul planetar visat de George Soros.

Cele mai puternice forțe din afaceri, tehnologie și știință păreau să tragă pentru o și mai mare integrare internațională. Organizații supranaționale precum Organizația Mondială a Comerțului, G 20, dar și Curțile Internaționale de Justiție, au fost învestite cu puterea de a reglementa problemele transfrontaliere (care deveneau din ce în ce mai importante într-o lume globalizată). Între timp, Uniunea Europeană, o organizație în care țările au făcut concesii cu privire la suveranitate și au renunțat la naționalism, se anunța ca model politic pentru secolul XXI”.

Numai că elitele globaliste au forțat nota, s-au grăbit să obțină succesul deplin. Au vrut să-și folosească imensa putere financiară și influență politică pentru a schimba total lumea în câțiva ani. Corectitudinea politică, diversitatea, multiculturalismul au devenit dogme sacrosante.

Și nu numai atât, politicienii establishmentului și bogații lor sprijinitori din umbră au decis să deschidă porțile Occidentului pentru milioanele de săraci ai lumii. Două obiective atinse dintr-un foc – slăbirea statelor naționale și a națiunilor, dar și forță de muncă ieftină pentru corporațiile internaționale. Numai că ceva nu a mers bine și, precum piesele de domino, toate marile „realizări” ale elitelor sunt acum amenințate.

Naționalismul este considerat, în zilele noastre, o mișcare reacționară. Și chiar acesta este adevărul, dar nu din motivele expuse de corifeii marxismului cultural, ci pentru că oamenii, amețiți de schimbările dramatice și nedorite care le amenințau viața, s-au întors spre singurul lucru de care se mai puteau agăța, solidaritatea națională. Marea finanță și establishmentul sunt cele care au trezit naționalismul la viață, a fost reacția de apărare a oamenilor.

Și tot aceste forțe globaliste sunt responsabile pentru internaționalizarea acestui fenomen. Naționalismul secolului XXI nu mai este o mișcare a unor politicieni care văd strict interesul poporului lor. Organizații precum Pegida și Generation Identitaire au încercat să se extindă în toată Europa.

Arestarea activistului de dreapta Tommy Robinson a fost marcată de proteste în mai tot Occidentul, dar și în Statele Unite sau Australia. Naționalismul secolului XXI nu mai înseamnă pentru francezi, germani sau britanici, ură pentru cei care timp de secole le-au fost adversari, ci încercarea de a-și salva țara și modul de viață.

Cine urmărește pe internet activitatea liderilor de opinie ai naționalismului va observa că victoriile din Ungaria și Polonia ale naționaliștilor sunt salutate cu urale la Londra, Paris sau Berlin. Iar comentariile internauților arată că aceștia își pun speranța mai curând în Grupul de la Vișegrad decât în politicienii din țara lor.

Oricât ar fi de ciudat, naționalismul s-a internaționalizat în fața marilor amenințări – terorism, imigrație, islamizarea Europei. Din păcate pentru elite, nu e decât începutul. Procesul e destul de simplu și seamănă, mutatis mutandis, cu ceea s-a petrecut în lagărul țărilor socialiste în 1989.

E drept, URSS și țările satelit erau atunci în pragul falimentului, pe când Occidentul e prosper. Puterea se bazează însă, și într-un caz, și în celălalt, pe siluirea voinței poporului. Între establisment (politicieni, presa oficială, lideri de opinie) și masele populare a apărut o prăpastie.

Și cum ar putea fi altfel când, în țări cu majorități zdrobitoare împotriva imigrației, presa și politicienii vorbesc despre binefacerile importului de oameni din lumea a treia?!

Efectele se văd cu ochiul liber, partidele tradiționale înregistrează eșec după eșec, presa mainstream este din ce în ce mai puțin crezută în vreme ce naționaliștii și gazetarii de dreapta de pe internet prind aripi. Iar varianta dură încercată de Macron și Merkel pare a fi cea mai proastă soluție.

Atacurile lor la adresa naționalismului, populismului și așa-zisului fascism nu fac decât să dea și mai multă credibilitate acestor mișcări. Pentru că oamenii au început să creadă că adevărul e exact pe dos decât susțin cei care-i mint de decenii.

http://www.yogaesoteric.net/

%d blogeri au apreciat asta: