Arhiva | 12:40 pm

CUM SI-O BATUT JOC CIOLOS DE JOHANNIS SI HELLWIG!(ZIAR DE CLUJ)!

4 feb.

 

Timpul a arătat că Dragnea a câștigat mai mult din acest compromis decât restul. Aburcarea lu Dacian Cioloș în funcția de Premier este oglinda perfectă a zicalei românești: „S-a suit scroafa în copac”.

Puterea funcției de premier se pare că alterează incredibil de repede rațiunea celor ce ocupă postul asta, transformându-i în niște supradumnezei care, deși până la momentul respectiv erau țărani din Răchițele, sau profesori de horticultură sau foști tineri procurori (ne referim aici la Boc, Cioloș, Ponta) dintr-o dată acestora li se pare că devin peste noapte mai inteligenți decât oricine, mai vizionari decât oricine, mai puternici decât oricine.

Cioloș nu a făcut excepție astfel că, dintr-o dată, sinecuristului ce nu a castigat UN VOT in viata lui a început să i se pară că este foarte special, că are o misiune pe acest Pământ.

Îmi fac datoria de a vă reaminti constant că de inserția lui Cioloș în politică a știut dintotdeauna Klaus Iohannis care și-a dat aprobarea finală peacest plan pe considerentul că Hellvig GARANTEAZA pentru Cioloș și că Hellvig răspunde în fața sa pentru orice derapaj al lui Cioloș.

O vreme Cioloș a fost foarte cuminte și ascultător. Insa asta nu avea sa dureze prea mult. Ciolos are caracterul si mentalitatea unui cuc. Cucii seamana cu ulii pasarari, dar nu sunt ulii. Cucii nu isi construiesc niciodata cuib, iar dupa eclozare ii arunca pe toti puii afara din cuib.

Un lăcar de stuf (Acrocephalus scirpaceus) hrănește un pui adoptiv de cuc (Cuculus canorus), care este o specie parazită la cuib. Se numeste parazitism nidicol. In politica, se numeste ciolosism.

Caritabilul domn Coldea

Segregația din SRI avusese deja loc, ne referim la împărțirea SRI în cele două tabere: Maior-Ponta, Hellvig-Coldea. Aici o să luăm o mică pauză ca să revenim din nou puțin în trecutul recent pentru a vă explica cum s-a ajuns la aceste două echipe adverse, cum s-a făcut selecția naturală a adversarilor in cadrul campionatului de suturi in coaie al SRI.

Prima treime a anului 2014 ne găsește în postura următoare: Ponta e premier, Traian Băsescu e președinte, Maior e șef la SRI, Coldea e adevăratul șef al SRI. Au loc negocieri intense de diverse facturi, negocieri în care Traian Băsescu vorbește cu Maior și Ponta și are în cap o singură șmecherie: reactivarea dosarelor lui Iohannis cam in toamna lui 2014 și scoaterea din joc a neamțului pentru ca Elena Udrea să intre în turul doi pentru Cotroceni.

Legătura cu Udrea o făcea Sebastian Ghiță și totul părea extrem de glamuros în peisajul general, inclusiv relația lui Sebi cu Florian Coldea care era de subordonare, vă zicem precis.

Totuși expertiza în situații de risc ale lui Florian Coldea cât și informațiile valoroase pe care le avea l-au adus la concluzia că există 99% șanse ca el să nu mai fac parte din combinația șmecherilor care vor conduce România, dar nici nu prea avea o altă oportunitate de luat în seamă, o altă fereastră deschisă pe care să o folosească.

Aici se întâmplă simultan mai multe lucruri, la o sindrofie premierul Victor Ponta de atunci mai în glumă mai în serios i-a aruncat lui Coldea de față cu martori una grea de tot, ceva de genul ca atunci când va ajunge Președinte va fi primul pe care îl va schimba. Că a zis-o în glumă, că a zis-o în serios cert este că Coldea nu prea știe de glumă și a luat ca atare această amenințare.

Între timp, Crin Antonescu în calitate de președinte al PNL căuta un motiv eficient prin care să iasă din coaliția USL. Un motiv atât de bun, chiar să fie scos de Ponta afară din coaliție. Crin avea informații că Ponta negociază cu Băsescu, cel mai probabil prin conexiunea Sebi Ghita-Elena Udrea.

Crin știa că Ponta nu-l va lăsa să candideze la președinție pe el, deși asta fusese înțelegerea inițială. Ca să îl forțeze pe Ponta să reacționeze, Crin se folosește de prevederile protocolului alianței USL și îl propune pe dulapul politic Klaus Iohannis ca vicepremier în Guvern cu competențe pe Siguranță Națională, inclusiv portofoliul de Ministru de Interne.

Crin Antonescu știa că Ponta nu o să i-o tragă lui Gabriel Oprea, vicepremier și nașul copiilor sai. In plus, Maior, celelalt nas, de cununie, avea si el alte planuri.

Daciana si Victor Ponta, nanasiti de George Maior.

 

Cunoașteți povestea, Crin Antonescu și PNL sunt ejectați din USR și de la guvernare.

Jocul greseala asteapta – vorbe de galerie

Se mai întâmplă încă ceva. Deși nimeni nu l-a obligat să o facă, Crin Antonescu comite o greșeală stupidă și își asumă la televizor că își dă demisia că dacă PNL nu face sub comanda lui 20% la Europarlamentare. Din păcate PNL ia un scor rușinos, campania electorală fiind dezastru.

In linii mari, demisia a fost provocata de scorul slab obtinut de PNL la alegerile europarlamentare din mai 2014. Atunci, liberalii au obtinut 15% din voturile exprimate, fata de 37% cat a luat PSD.

Puțini s-au întrebat însă cine a făcut ca această campanie să fie prost organizată și sortită eșecului.

Vă spunem noi, un tip pe nume Eduard Hellvig care, la acel moment, era secretar general al partidului cu responsabilități totale în această privință.

Să fim serioși și să admitem că trădarea subtilă a lui Hellvig era cumva in asentimentul greilor liberali, era strigătul de nervi al multor liberali tari din PNL disperați de boemia lui Crin Antonescu care, deși era președintele unui partid aflat la guvernare, își bătea joc de șansa asta trezindu-se târziu dimineața, lăsându-l pe Ponta să manevreze ițele guvernului. Nimeni nu l-a pus pe Crin sa promita tampenia aia.

Cunoașteți povestea, din senin Klaus Iohannis a ajuns președintele PNL după plecarea lui Crin. Scenariul inițial a fost pus la cale de Eduard Hellvig, Rareș Bogdan și Klaus Iohannis. Ei si-au dat seama primii ca Crin e vulnerabil datorita boemiei si orgoliului sau de Ev Mediu care, in politica, e moarte sigura.

Un om simplu si patriot, dupa vorba, dupa port, care vrea sa ajute: Coldea

Aceasta era fereastra deschisă de care avea nevoie Florian Coldea ca să reintre în joc pe canale subtile. Prin Dan Mihalache și George Scutaru, Florian Coldea a început să comunice tot mai bine cu Edi Hellvig asumându-și cu toții un plan îndrazneț, de neimaginat în urmă cu câteva luni: instalarea lui Iohannis la Cotroceni.

Cu toții au fost importanți în butaforia generală, dar intrarea lui Florian Coldea în combinația Iohannis a fost esențială pentru succesul „neamțului” la Cotroceni.

Să vă dau un exemplu: la momentul intrării in campanie, Klaus Iohannis nu exista pe Facebook. Deși imediat dupa succesul lui Klaus, doi papagali se laudau cat sunt ei de buni pe social media, numele lor este Radu Negulescu și Tuță, adevarul e putin altul. Nu ei sunt adevaratii strategi care au facut minunea.

Este imposibil să crezi că pagina unei persoane publice poate creste de la zero la un milion jumate de like-uri, fără contribuția semnificativă a partii dark din SRI, pe care Coldea o conducea, cu adevărat, la acel moment.

Coldea a ajuns foarte apropiat de combinația Iohannis-Hellvig si, după caștigarea alegerilor de către Iohannis, totul s-a transformat într-o lună de miere mai mult decat prelungita. Lucrurile mergeau perfect, totul era sub control.

Revenim la momentul 2015 în care, Edi Hellvig îi vorbeste pentriu prima oara lui Iohannis de posibilitatea ca Ciolos sa fie parte din proiectul mai mare de reconstructie a Dreptei.

 

Premierul Ciolos l-a angajat SEF DE CABINET pe omul lui Coldea, aradeanul Paul Gheorghiu

Vreți un semn foarte clar al faptului că Ciolos intelegea foarte bine că SI Florian Coldea este parte a devenirii sale politice? Dacă tot ne-a comentat domnul Ciolos că aproape nu-l cunoaste pe domnul Coldea, o sa aratam ca e un cioflingar.

Ei bine, Hellvig îl anuntă pe Ciolos, in momentul instalarii sale ca premier, că trebuie să-l puna sef de cabinet pe un anume Paul Gheorghiu.

Un sinecurist de rang doi, al carui CV nu mentioneaza doua dintre principalele sale calitati: este din Arad, de unde este si Coldea, deci protejatul lui Coldea și este intr-o relationare perfecta cu SRI.

Lucrurile decurg perfect, Ciolos executa ordinul lui Hellvig: il pune pe Gheorghiu, omul SRI, sef la cabinetul sau de premier, acceptand vasalitatea.

Practic, Ciolos, a accesat la propunerea pe care Edi i-a făcut-o, in calitate de sef al SRI și apropiat al lui Iohannis, acceptand zicala din galeriile de fotbal: ”Omul nostru din echipa ta”.

Acest neica-nimeni, Paul Gheorghiu, a ajuns să fie omul cu care SRI controla tot ce se intampla in Guvern.

Gheorghiu a ajuns astfel si sef de Cancelarie, și sef de Cabinet, controland practic, ca om al SRIului, toata viata guvernamentala a Romaniei. Atat de rau a ajuns acest stat, intr-o anumita perioada a istoriei sale.

Domnul Gheorghiu fusese anterior niscaiva timp pe statul de plata al firmei de salubritate Romprest, acolo unde se infiltrase Coldea ca sa bage zazanie intre Florian Walter si Dragos Dobrescu.

Gheorghiu a ramas in siajul lui Ciolos atat timp cat Helvig si SRI i-au ordonat sa o faca. Ultima mentiune a prezentei sale in anturajul lui Ciolos o regasim in momentul in care Gheorghiu ocupa o pozitie politica in labuta trista numita Romania 100, pe care Ciolos o face la un moment dat. Hellvig si Iohannis inca mai sperau ca Ciolos se da pe brazda si revine la proiectul initial.

La momentul Romania 100, Gheorghiu inca mai era langa Ciolos. Nu-l mai vedem astăzi ales in Consiliul National al partidului PLUS, infiintat de securisti, asta pentru ca, intre cele doua momente s-a intamplat ceva: Gheorghiu a fost retras la baza de catre Edi Hellvig, seful SRI. De ce s-a intamplast asta?

V-am zis, fiindca Ciolos a deraiat de la programul si intelegerea initiale.

Iar presedintele Iohannis i-a reprosat abrupt acest lucru lui Edi Hellvig. I-a reamintit lui Hellvig că garantase pentru Ciolos și ca acum Ciolos le-o plimba prin gura, dupa ce a primit asigurari de la Macron ca va fi sustinut subteran de Franta pentru a-i lua locul lui Iohannis.

Ca să nu credeti ca sunt un povestitor superficial, stiu ca va mai lipseste o piesa din puzzle-ul actual. Sunteti indreptatiti sa ma intrebati: bine, bre, dar ce s-a intamplat cu minunata relatie a lui Coldea cu Iohannis și Hellvig?

De ce a ajuns Coldea sa-l sprijine pe Ciolos? Păi, va spun eu de ce: din nou revenim putin in istorie si desfacem cadru cu cadru atmosfera de acum doi-trei ani.

Viata asta-i ca si-o scara…

Totul era perfect pentru Coldea. Ajunsese sa se bucure de roadele instalarii prin forte proprii a unui presedinte.

Totul era perfect pentru Edi Hellvig, baiatul in parpalac galbui care cauta job in cabinetul lui Petru Filip ajunsese seful SRI.

Totul era perfect pentru Klaus, care avea statutul de Luceafăr si care credea ca poate face o constructie politica serioasa de Dreapta, pentru eliminarea PSD.

In tot acest paradis frumos si minunat al smardoilor cu gulere albe, exista insa un guler alb care umbla in fiecare zi cu o punga de cacat la el, amenintand ca o baga in ventilator. El se numeste Sebi Ghita.

Sebi Ghita ii spune lui Florian Coldea sa o trimita inapoi in cusca pe lupaoica sa preferata, Laura Codruta Kovesi, fiindca aceasta il latra tot mai tare si ameninta sa ii sara la gat.

Coldea ii raspunde, poate onest, poate viclean, ca nu-si mai poate controla creatia, ca LCK nu mai asculta de nici un stapan.

Sebi Ghita, care legase o mare prietenie cu Coldea, atentie! MARE!, ii spune lui Coldea ca, daca pica sau i se intampla ceva, se pisa pe ea prietenie si-i trage pe toti in jos, in ventilatorul unde el insusi se va arunca cu o punga de cacat in mana. Coldea il ignora, dar nu a inteles nici azi ca Sebi Ghita adora sa fie underdog.

Si Ghita reuseste din cateva manevre să-i distruga cariera lui Coldea, ba chiar si sa improaste cu fecale rochita alba a Zeitei Anticoruptie.

Coldea e debusolat si prins in colt. El e baiat de birouri, obisnuit sa ucida din umbra, cu interceptari, arestari si santaje, nu e maidanez ca Ghita, nu stie cum miroase pisatul de pe strada si ce inseamna sa lupti pentru a mai supravietui inca o zi.

Din pacate, Ghita nu s-a aruncat in ventilator doar cu o punga de cacat, ci cu o intreaga vidanja de fecale si hartie igienica folosita, astfel incat Edi Hellvig si Iohannis se regasesc in situatia in care trebuie sa faca „damage control” si sa-i spuna lui Coldea sa paraseasca incinta.

Coldea se supara pe Iohannis si Edi, cărora le spune: „Mă aruncati la gunoi, dupa ce v-am facut ceea ce sunteti? Nu-mi puteti tine curul, pentru un rahat de situatie?”

Insa aici Coldea e cel nedrept. Fiindca nu Iohannis sau Edi l-au pus sa accepte banii lui Ghita, nu Iohannis sau Edi l-au pus pe Coldea sa mearga cu Ghita in Seychelles si sa-și antureze nevestele. Pur si simplu, ditamai creierul SRI  s-a autovulnerabilizat prin dovezi de netagaduit, fiind terminat de un rahat de golan de Ploiesti, care are mult mai multe inregistrari cu Coldea si care, chiar si cand l-a dat in vileag pe Coldea a facut-o cu inima indoita.

 

Cercurile, giuvaerul si timingul

 

Ne regasim acum in situatia foarte speciala, in care, fata de 2014, avem 4 cercuri de interese care vor ciolanul Romaniei.

Klaus Iohannis doreste sa ia inca o data campionatul si are alaturi aceiasi soldati loiali ca Rares Bogdan si Eduard Hellvig (plus SRI), dar nu-l mai are pe Coldea și nu are nici un partid sub fund, care sa-l propulseze. Acesti 3 oameni sunt absolut nebuni si cred ca Iohannis va mai putea castiga odata, folosindu-se de SRI si de un post tv pe nume Realitatea, ca sa mai ia un mandat. Eu n-as fi ironic vis a vis de nebunia lor, fiindca ei au mai demonstrat o data de ce sunt in stare.

Apoi, al doilea cerc e al lui Ciolos, care are doua mari atuuri, ce sunt in acelasi timp si doua mari vulnerabilitati. Are de partea sa sprijinul lui Emmanuel Macron si al lui Coldea. Insa Macron are probleme cat casa la el in tara, de vazut ce sprijin ii poate acorda in mod concret, fiindca ala financiar e cam redus, de vreme ce Florian Coldea cauta sa crediteze campania lui Ciolos cu banii romanilor bogatasi din grupul Monaco.

Florian Coldea este si el vulnerabil, fiindca nu mai are la dispozitie toate instrumentele SRI, chiar daca Edi si Iohannis i-au permis in mod onorabil sa se extraga din institutie, in termenii sai, adica pensionat si fara tinichele de coada.

Al treilea cerc il are pe Ponta. Si doua mari ajutoare: vechiul sforar al Grupului de la Cluj si al PSD, Ioan Rus, și fostul creier al SIE, domnul Predoiu, care reprezinta gasca frustrata a batranilor ce inca duc dorul de putere. Problema lui Ponta este ca este lipsit de resurse financiare, iar astea sunt tot mai importante in bataliile electorale.

In fine, al patrulea cerc este cel al PSD, partid aflat la guvernare, partid puternic, care are in inima un junghi mocnit: n-a mai stapanit Cotroceniul de peste 14 ani. Desi a condus Romania.

In acest moment, undeva, in biroul sau de la Camera Deputatilor, Liviu Dragnea inca se gandeste. I-adevarat ca nu mai e mult itmp, dar scurtul timp ramas pare mai lung, daca tinem cont de toate dezvoltarile incredibile pe care evenimentele din Romania le cunosc in fiecare secunda.

Giuvaerul Cotroceniului e ascuns de partea cealalta a ghilotinei, care se deschide si se inchide amenintator și, din pacate, cu un time-frame aleatoriu. Dragnea stie ca trebuie sa privesti cu multa atentie ghilotina cand se deschide si cand se inchide, cu canturile ei ce pot taia in doua un destin. Trebuie multa cumpatare sa gasesti momentul perfect, si sa-ti bagi mana si sa sterpelesti giuvaerul pe care si-l doresc toti.

Sigur, exista posibiliatea ca PSD sa-l lase pe Tariceanu sa-si bage mana după giuvaer. Numai ca Dragnea stie ca oastea PSD ii va reprosa acest lucru. In plus, si lui, irizatiile magice ale giuvaerului ii produc o stare de farmec.

Desi suna a lauda pentru Dragnea, eu cred ca este singurul cerc din cele patru care nu beneficiaza de sprijinul vreunui serviciu secret. Dragnea si PSD au banii necesari pentru proiect, dar lipsesc totusi lucruri importante: mintile dispuse sa vina cu Dragnea la bataie, oamenii cu doza de nebunie intacta care sa creada ca totul e posibil.

(O poveste halucinantă de Liviu Alexa)

CE I SE PREGATESTE LUI JOHANNIS!

4 feb.

Olguţa Vasilescu, propusă de PSD în funcţia de ministru al Dezvoltării, a declarat duminică seara, la Antena 3, că ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să-i dea termen preşedintelui pentru numirea miniştrilor propuşi de către premier.

Olguţa Vasilescu a declarat că legislaţia este deficitară pe acest subiect. Ea a spus că, având în vedere refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta propunerile de miniştri făcute de Viorica Dăncilă, ar putea fi adoptată ordonanţă de urgenţă care să stabilească termenul în care preşedintele e obligat să ia decizia privind numirea miniştrilor.

”va fi ordonanţă de urgenţă că dumnealui trebuie să respecte un termen. Dacă nu acceptă acel termen, vom merge la Curtea Constituţională”, a explicat Olguţa Vasilescu.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, după şedinţele partidului, că PSD va mai aştepta puţin pentru a vedea dacă preşedintele Klaus Iohannis spune de ce nu doreşte să-i numească pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor şi pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării, iar în funcţie de răspunsul pe care îl va da şeful statului se va sfătui cu colegii din coaliţie, cu premierul şi cu ministrul Justiţiei pentru a vedea care este cea mai bună cale de urmat.

Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat la sfârşitul lunii ianuarie preşedintelui Klaus Iohannis să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, afirmând că Guvernul a respectat procedurile legale, iar blocajul este nejustificat.
„Guvernul a respectat toate procedurile legale, iar acest blocaj este nejustificat. În consecinţă, îi solicit preşedintelui României ca, în virtutea prerogativelor constituţionale pe care le are, de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, să respecte decizia CCR şi să semneze decretele de numire pentru ca activitatea celor două  ministere să se desfăşoare cât mai eficient”, a declarat prim-ministrul.
Premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, o scrisoare de răspuns la adresa din 17 ianuarie 2019 privind condiţiile de legalitate în legătură cu propunerile de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a Liei-Olguţa Vasilescu şi a lui Mircea-Gheorghe Drăghici în funcţia de ministru al transporturilor. Dăncilă a reiterat solicitările de numire a celor doi în funcţii. De asemenea, a precizat că a anexat toate înscrisurile necesare privind îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru cele două nominalizări.

AURELIAN BADULESCU SUSTINATORUL LUI GABRIELA OUATU- FIREA -PANDELE A AJUNS LA PARCHET !

4 feb.

UPDATE – Aurelian Bădulescu a ajuns la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul protestului din 10 august. Viceprimarul Capitalei a oferit primele declarații.

Ajuns la instituție, Bădulescu a avut prima reacție.

”Declarația pe care o voi face astăzi nu are legătură cu declarația pe care am făcut-o, este în completarea acesteia. Adevărul îl vor stabili procurorii.”, a afirmat Bădulescu înainte de audierea la Parchetul General.

Aurelian Bădulescu le-a lăsat un document jurnaliștilor cu un articol de lege despre mărturia mincinoasă, făcând aluzie la declarațiile lui că a mințit inițial în fața procurorilor.

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fepochtimesro%2Fvideos%2F384808452078848%2F&show_text=0&width=560

Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu s-a prezentat, luni, la Parchet, după afirmaţiile conform cărora a minţit când a fost audiat în legătură violenţele de la protestul din 10 august 2018.

„Am fost chemat luni la ora 10 la Parchetul Militar. (…) Ceea ce voi declara la parchet este o chestiune pe care trebuie să o lămuresc acolo. În acest moment nu mai pot face declaraţii în spaţiul public”, a anunţat Aurelian Bădulescu.

Întrebat dacă a fost sunat de cei din PSD după autodenunţ, Aurelian Bădulescu a negat şi a completat: „Lucrurile trebuie să intre în normal şi să afle toată lumea ce s-a întâmplat”.

Solicitat să precizeze dacă a existat un ordin pentru intervenţia în forţă a jandarmilor în 10 august, Aurelian Bădulescu a spus: „Nu pot să confirm acest lucru în acest moment”.

Bădulescu a declarat miercuri seară că a minţit la Parchet atunci când a fost audiat în ancheta privind violenţele de la protestul diasporei din 10 august, declaraţia fiind făcută în contextul retragerii sprijinului politic de către PSD Bucureşti.

„Dom’le, după câte am făcut eu… Am mers până acolo încât a trebuit să mint. (…) Am avut o altă atitudine decât cea care ar fi trebuit atunci când am declarat în faţa organelor de urmărire penală ce m-au întrebat referitor la evenimentele din 10 august şi am spus asta în contextul în care am vrut să subliniez faptul că am făcut tot ce mi-a stat în putere ca să trag cu acest partid“, a afirmat Bădulescu după ce PSD Bucureşti a decis să-i retragă sprijinul politic..

El a mai spus că sunt lucruri pe care de acum încolo va trebui să le lămurească cu cei care se ocupă de anchetă.

Întrebat dacă va merge la Parchet să-şi schimbe declaraţia, Aurelian Bădulescu a replicat: „Nu, o să mă cheme Parchetul şi o să zică: «Domnu’ Bădulescu, ai spus că ai minţit». Da, domnule. «Ia pixul şi hârtia şi hai să vedem ce trebuie să îndreptăm aicea»“.

Vineri,  el a explicat că a spus că a „minţit”, pentru a atrage atenţia asupra unei situaţii. ”Dacă aş fi spus să aduc lămuriri, nimeni nu ar fi reacţionat”, a subliniat Bădulescu.

”Am preferat să spun acel termen, că am minţit. Trebuie să ştiţi că este un vector de a atrage atenţia asupra unei situaţii, pentru că dacă aş fi spus să aduc lămuriri, nimeni nu ar fi reacţionat. Situaţia de pe data de 10 aduce noi situaţii la cunoştinţa Parchetului, care va trebui, în urma acestor declaraţii pe care le voi da şi care nu au avut legătură cu ce m-au întrebat procurorii la acel moment, să pornească pe alte piste pentru a identifica, în opinia mea, dacă sau nu 10 august 2018 a fost creaţia lui Liviu Dragnea”, a declarat Bădulescu.

Întrebat dacă intervenţia jandarmilor a fost legală, Bădulescu a spus: ”În acea zi, Jandarmeia a fost folosită într-un joc în care oamenii au avut de pierdut – atât jandarmii, cât şi oamenii care au intrat în contact cu jandarmii”.

PRESEDINTELE PSD :”SECURISTII SI-AU FACUT DOUA PARTIDE!”

4 feb.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că „securiştii“ şi-au făcut două partide, pe stânga se află Pro România, făcut de George Maior şi Florian Coldea, iar pe dreapta este partidul lui Dacian Cioloş, spunând că acest lucru arată o foarte mare disperare. Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.

„Securiştii şi-au făcut două partide. Unul pe stângă, unul pe dreapta. Pe stânga e partidul lui Maior şi Coldea, Pro România, şi pe dreapta partidul lui Cioloş. E simplu. Asta arată o foarte mare disperare. Faptul că au început să desfacă conservele arată o mare disperare, ceea ce e de bine”, a declarat Liviu Dragnea.

Parlamentari PSD, printre care Georgian Pop sau Mihai Tudose, au anunţat în ultimele zile că pleacă din PSD şi se alătură formaţiunii construite de Victor Ponta, Pro România.

Pe de altă parte, USR şi PLUS (noua formaţiune condusă de Dacian Cioloş), au anunţat sâmbătă o alianţă cu care vor merge împreună la europarlamentare.

Dragnea, replică pentru Firea: Bugetul Bucureştiului nu s-a diminuiat, ci s-a mărit

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, ca răspuns acuzaţiilor Gabrielei Firea, că bugetul Capitalei nu s-a redus, ci a crescut, iar cei aleşi să facă ce au promis în campanie, nu să dea banii pe prostii.

„E prea multă minciună. Bugetul Bucureştiului nu s-a diminuiat, ci s-a mărit. Primarii de sectoare au cerut o întâlnire cu ministrul Finan’elor, care le-a spus să se hotărască cum vor să se repartizeze banii. Nimeni din Guvern sau Parlament nu a spus acel procent merge la sectoare sau Primărria Capitalei”, a declarat Liviu Dragnea,

„E bine să înceteze minciunile. dacă nu încetează, nu las nicio minciună să nu fie taxată. Sper ca oricine lucrează în administraţia locală să se ţină de promisiunile pe care le-a făcut, să cheltuie banii pe proiectele comunităţilor, nu pe prostii”, a mai spus Dragnea.

Gabriela Firea a declarat, sâmbătă, că dacă Liviu Dragnea nu va modifica bugetul, astfel încât de la Primăria Capitalei să nu fie tăiate fondurile, proiectul pe 2019 va fi contestat la CCR şi în contencios deoarece, potrivit edilului, sunt încălcate multe legi, inclusiv Constituţia.

„Dacă rămâne în această formă bugetul de stat şi domnul Dragnea nu înţelege să nu-i pedepsească pe bucureşteni şi să nu mai demonstreze că îi urăşte, noi vom contesta şi la Curtea Constituţională, şi la consiliul legislativ şi la contencios , pe toate căile acest proiect pentru că încalcă multe legi. În primul rând, Constituţia. Municipiul Bucureşti este Capitala României, (…) şi nu poate domnul Dragnea, obligând Ministerul de Finanţe să modifice bugetul din condei şi să încaklce Constituţia şi legea administraţiei şi legea toate serviciilor sociale şi pe de o parte legea finanţelor publice locale, prin legea bugetului”, a declarat primarul Gabriela Firea, la RomâniaTV.

Firea a transmis şi o scrisoare bucureştenilor în care anunţă că prin proiectul de buget pe 2019, Primăriei i se taie 25% din buget, adică 180 de milioane euro, subliniind că este dovada că Liviu Dragnea îi urăşte pe cetăţeni.

ANDREI MARGA A PUBLICAT:”UN CUTREMUR IN FILOZOFIE – SCHWARZE HEFFTE (CAIETELE NEGRE) ALE LUI HEIDEGGER!

4 feb.

Un cutremur în filosofie – „Caietele negre” ale lui Heidegger”, acesta a fost titlul conferinţei pe care filosoful Andrei Marga  a susţinut-o la Muzeul de Artă din Craiova în ziua de 30 ianuarie a.c. Un public neaşteptat de numeros a participat la acest eveniment despre care se va vorbi mulţi ani de aici înainte, căci este vorba despre apariţia uneia dintre cele mai controversate cărţi scrise în secolul trecut, dar care apare abia acum: „Schwarze Hefte” de Martin Heidegger.

Pe scurt, „Schwarze Hefte” (Caietele negre) este o lucrare de peste 4.000 de pagini, care va fi publicată în 8 volume în ediţia de opere complete Martin Heidegger, cunoscută sub numele „Gesamtausgabe”, care apare la editura „Vittorio Klostermann”. Pînă acum, din cele opt volume au apărut primele patru, începînd cu 2014, dar se poate spune că acel „cutremur” de care vorbeşte Andrei Marga deja s-a declanşat!

Despre această carte uriaşă ca dimensiuni, Andrei Marga spune: „În nici o altă scriere el [Martin Heidegger, n.n] nu a solidarizat mai strâns filosofia cu acțiunea. În nici o altă scriere Heidegger nu a prezentat mai  net afilierea sa la național-socialism și sprijinirea directă a acțiunii Führerului. În nici o altă scriere nu este mai vastă supraputerea filosofării sale cu temele propagandei național-socialismului – incluzând, desigur, cartea de căpătâi a acesteia, Mein Kampf (1923), a lui Hitler”.

Aici este marea problemă a acestor „Schwarze Hefte”! Se ştia şi pînă acum, din discursul lui Martin Heidegger la preluarea funcţiei de rector (Die Selbstbeauptung der deutschen Universität), în care a fost numit de nazişti, de preferinţele sale pentru ideologia naţionalist-socialistă promovată de Hitler, dar aceste 4.000 de pagini neaşteptate, scrise de Heidegger aproape în întreaga sa viaţă fac din marele filosof un propagandist incredibil al nazismului!

E greu de înţeles cum a putut autorul celei mai teribile cărţi de filosofie, „Sein und Zeit”, care poate fi pusă alături de „Kritik der reinen Vernunft” (Critica raţiunii pure) a lui Kant, să scrie patru mii de pagini care să susţină ideologia nazistă! Cu toate acestea, s-a întîmplat!

Continutul acestor „Caiete negre” va avea un efect devastator asupra receptării operei lui Heidegger, una de care pînă acum s-a ţinut cont, căci marile facultăţi de filosofie ale lumii aveau aproape obligatoriu o catedră „Heidegger”, iar acum cele mai multe se vor feri să-şi mai lege numele de uriaşul filosof german! Unele efecte de acest fel au şi apărut, iar Andrei Marga nu a ezitat să le puncteze în Conferinţa sa de la Craiova: cartea scrisă chiar de editorul „Caietelor negre”, Peter Trawny, care a încercat să explice situaţia politică a anilor ’30, demisia titularului catedrei de filosofie de la Tübingen, Günther Figal, care și-a depus demisia și s-a delimitat de Heidegger, iar la Freiburg deja se discută despre schimbarea numelui catedrei „Heidegger”! Şi în Franţa, ţara care l-a pus în circulaţie după al doilea război mondial, cînd Heidegger era trecut la index, aceste caiete i-au făcut pe cei mai avizaţi heideggerieni să ia distanţă de filosof. La fel şi în SUA.

Numele acestei scrieri a lui Heidegger, „Schwarze Hefte” (Caietele negre”) nu reprezintă o denumire peiorativă a lucrării, ci expresia concretă a unor caiete care au drept copertă o învelitoare neagră, de muşama!

Apariţia acestor „Caiete negre” ale lui Heidegger pune în discuţie şi o chestiune care ne interesează şi pe noi, românii. Se cunosc acţiunile Institutului „Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului României, care a cerut scoaterea din manuale a unor mari scriitori români, ştergerea numelor lor din denumirile unor străzi sau localităţi, dărîmarea statuilor acestora doar pentru că au fost simpatizanţi ai mişcării legionare sau că au scris cîteva articole de susţinere.

Faţă de aceste 4.000 de pagini ale lui Heidegger, „vina” scriitorilor români pare o adiere de vînt, aşa încît o măsură echitabilă trebuie să fie pusă în discuţie, inclusiv abrogarea Legii nr. 217/2015, căci Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Eliade, Radu Gyr, Vintilă Horia, Nae Ionescu şi mulţi alţii nu pot fi consideraţi în nici un caz ideologi ai nazismului, aşa cum a fost în mod declarat Martin Heidegger!

De asemenea, unii scriitori care au scris despre „antisemitismului poporului român”, în speranţa că vor obţine susţinere din partea unor organizaţii evreieşti, ar trebui să-şi toarne cenuşă în cap. Astfel, ne putem imagina cîtă ruşine are acum de spălat Mircea Cărtărescu, veşnicul pretendent la Premiul Nobel, după acel citat din Hanna Arendt, cu care se mîndreşte într-un text al său: „Fraza faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui Eichmann, “românii au fost cel mai antisemit popor din Europa”, afirmaţia ei că pînă şi naziştii germani erau indignaţi de sălbăticia măsurilor luate de români împotriva evreilor încep să nu ni se mai pară atît de nedrepte”! De ce trebuie să se ruşineze Mircea Cărtărescu? Pentru că, după cum toată lumea ştie, Hanna Arendt a fost amanta oficială a lui Martin Heidegger, autorul acestor „Caiete negre”!

De asemenea, vor trebui rediscutate acele teze de un cretinism evident despre „antisemitismul” lui Mihai Eminescu din articolele sale din „Timpul”. Excesele unor detractori ai poetului au fost de mai multe ori pe punctul de a-l scoate din circulaţie pe Eminescu, prin complicitatea unor scriitori români care, exagerînd interpretarea unor articole, sugerau că „nu au vrut să se pună rău cu evreii”, deşi textele lui Eminescu sînt departe de cele patru mii de pagini ale lui Heidegger din „Caietele negre”!

Despre toate aceste subiecte noi am scris de nenumărate ori şi, din păcate, prea puţini au înţeles cît rău fac României atunci cînd denigrează valorile propriei lor ţări doar pentru a obţine cîteva avantaje efemere!

Sigur că acum, după publicarea primelor patru volume ce conţin textul din „Caietele negre”, nu se pune problema ignorării lucrărilor lui Heidegger, precum „Sein und Zeit”, „Nietzsche” sau „Einführung in die Metaphysik”, însă nici nu vor putea fi evitate noi interpretări ale terminologiei heideggeriene prin prisma acestor patru mii de pagini din „Caietele negre”. Şi, cu atît mai puţin, se va pune problema scoaterii din librării a cărţilor sale, căci lucrările fundamentale ale lui Heidegger vor rămîne acolo unde şi-au cîştigat notorietatea, adică în patrimoniul cultural al omenirii, adică pe acelaşi raft valoric pe care se mai află Platon, Aristotel, Immanuel Kant sau Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

Puţini sînt cei care ştiu că soţia lui Heidegger, Elfride Petri, îl voia pe filosof la dreapta lui Hitler! Din fericire, acest lucru nu s-a întîmplat şi astfel Heidegger n-a ajuns în faţa Tribunalului de la Nürnberg, deşi n-a scăpat de acuzaţia că a fost membru al partidului lui Hitler şi a susţinut în mod deschis nazismul! În acest sens, în Conferinţa sa de la Craiova, Andrei Marga pune un verdict infailibil: „Scurt spus, nu mai este justificată întrebarea dacă Heidegger a aderat la naţional-socialism, cît a făcut-o, cu ce efecte asupra gîndirii sale. O spune el, energic și nelăsând vreun echivoc, că a aderat, că a aspirat să înzestreze cu o filosofie de cea mare anvergură nazismul, că a fost atașat mișcării lui Hitler și că viitorul aparține national-socialismului. Nu altcineva spune acestea, ci Heidegger însuși!

Şi, în continuare, Andrei Marga lansează şi provocarea-cheie în legătură cu aceste „Caiete negre”: „Caietele negre” pun capăt îndoielilor atestând un Heidegger devotat acestui curent. Întrebarea nu mai este dacă Heidegger a fost sau nu solidar filosofic cu curentul, ci dacă sunt implicații ale faptului că un filosof de mare pondere propune viitorului national-socialismul”.

Astăzi pare înfiorător faptul că autorul celebrei cărţi „Sein und Zeit” a putut să proclame, la numirea sa ca rector, acele trei legăminte ale studentului german: Arbeitsdienst, Wissensdienst, Wehrdienst! Nu trebuie însă uitat faptul că în 27 ianuarie 1939 politicianul suedez Erik Brandt l-a nominalizat pe Adolf Hitler la „Premiul Nobel pentru pace” printr-o Scrisoare adresată Comitetului Norvegian pentru Acordarea Premiului Nobel pentru Pace! Motivul: calitatea sa de pacifist, căci, scria politicianul suedez, „în aceste momente critice în mod voit nu a lăsat armele să vorbească, deși ar fi avut puterea să pornească un război mondial”! Ce l-a determinat pe Erik Brandt să-l nominalizeze tocmai pe Hitler la Premiul Nobel pentru pace – iată o întrebare care ar putea să ofere un răspuns pentru atmosfera politică din acea vreme, o atmosferă care l-a determinat pe Heidegger să rămînă pînă la moarte un susţinător al naţionalism-socialismului, adică al ideologiei naziste.

Ar fi bine să fie înţelese acele iţe care au făcut posibilă apariţia lui Hitler la conducerea Germaniei, adică în ţara lui Kant, a lui Goethe sau Beethoven, altfel lucrurile se pot repeta. Este un avertisment lansat în 2010 de către cardinalul Reinhard Marx, pe care Andrei Marga, în Conferinţa de la Craiova, îl preia şi îl duce mai departe, ca un avertisment cît se poate de serios:

În Das Kapital. Plädoyer fur den Menschen (Knaur, München, 2010), cardinalul Reinhard Marx spune că dacă nu vor stopa pauperizarea unor categorii (inclusiv în cele mai dezvoltate țări sărăcia relativă urcă spre mijlocul societății – scrie cel mai bun specialist al catolicismului în problemele sociale!), dacă nu vor face să nu se adâncească decalajele sociale, societățile de azi se vor trezi că pe cealaltă parte a străzii, mergând în sens invers, va apare Karl Marx și adepții. Putem spune oarecum simetric – dacă nu iau în serios libertățile și drepturile umane și nu funcționează democratic (inclusiv în cele mai dezvoltate țări se acuză „postdemocrația” și „prăbușirea democrației”, de către cei mai responsabili analiști!) democrațiile de astăzi se vor trezi nu doar cu Caiete negre, ci și cu politici „negre” pe străzi. Ele se vor trezi că pe cealaltă parte a străzii, apare, mergând în sens opus, cu aplauze considerabile, Martin Heidegger.

Nu e de glumit cu aceste avertismente, mai ales că şi pe străzile de la noi „protestocraţia” de tip #Rezist scandează inconştient sloganul „Ciuma roşie”, fără să ştie că acesta era o lozincă nazistă, „Die Rote Pest” (Ciuma roşie), care este chiar titlul unui articol semnat de Fritz Reinhardt, secretar de stat în ministerul de finanţe al Germaniei în timpul celui de-Al Treilea Reich, cunoscut ca „una dintre eminențele cenușii ale economiei naziste“:

Cotidianul” va publica în zilele următoare, în trei episoade, textul integral al Conferinţei „Un cutremur în filosofie – „Caietele negre” ale lui Heidegger”, pe care Andrei Marga a susţinut-o la Craiova în ziua de 30 oanuarie a.c., în splendida Sală a oglinzilor de la Muzeul de Artă.

CEALALTA FATA A EMIGRARII!

4 feb.

  Experiența Cameliei cuprinde tot spectrul suferințelor și umilințelor prin care poate trece o româncă medic, mamă a trei copii […]

 

Experiența Cameliei cuprinde tot spectrul suferințelor și umilințelor prin care poate trece o româncă medic, mamă a trei copii și cetățean străin în Finlanda. După atâtea povești cu emigranți români fericiți și sisteme occidentale de succes, m-am gândit că poate ar fi bine să cunoaștem și una despre cealaltă față a emigrării.
Camelia Smicală Jalaskoski este o româncă de 44 de ani, absolventă a facultății de Medicină din Iași, specialist medicina de urgență, pe care a practicat-o la Spitalul Județean Neamț, din 1999 până în 2005, când s-a căsătorit cu un finlandez și a plecat în Finlanda împreună cu Andreea, fiica ei din prima căsătorie, pe atunci în vârstă de 4 ani.

Toate bune și frumoase în țara de adopție până după prima sarcină și nașterea lui Mihai (ianuarie 2006), când Camelia a avut probleme medicale, iar soțul finlandez s-a dovedit a nu mai fi la fel de bun și frumos cum era înainte de căsătorie. Situația conflictuală între soți a escaladat în ianuarie 2007, după nașterea Mariei – cel de-al treilea copil, când soțul abuziv a început să-i bată, iar Camelia și copiii au ajuns la un Centru de siguranță, timp de o lună.
Când am citit toate astea m-am gândit că, în locul ei, primul meu impuls ar fi fost să-mi iau copiii și să vin în țară, la părinți. Doar că asta se întâmpla în Finlanda, nu în România. Iar copiii aparțin în egală măsură soțului și, după cum vom vedea, statului finlandez, așa că nu poți să pleci cu copiii, unde și când ai chef.

Ce a făcut Camelia? A învățat limba și s-a angajat ca medic la Tampere (Tullinkuluman Tyoterveys și TAYS). În aprilie 2010 a divorțat, copiii au primit domiciliul la ea și custodie comună. Aici începe partea a doua a coșmarului, căci, după cum spune ea, agresiunile soțului s-au mutat de-acasă la tribunal și la serviciile de protecția copilului. În 2015, când i-au fost luați copiii, cazul Cameliei a fost mediatizat extensiv de presa noastră. Nu vă mai prezint toate detaliile – le găsiți aici.
În Finlanda, dacă ești româncă și ai copii, ar fi bine să te înțelegi cu tatăl lor. Altfel…
Foarte pe scurt: tatăl a vrut custodia copiilor și a acuzat-o pe mamă că vrea să plece cu ei în România. Dar tatăl nu are nicio sursă de venit (de 6 ani) și le mai aplică și corecții, motiv pentru care Protecția copilului din Finlanda a considerat că cei doi minori nu sunt în siguranță la niciunul din părinți și i-a confiscat, pentru a-i da spre adopție.

În prezent, Mihai (10 ani) e la un Centru de plasament, iar Maria (9 ani) la o familie adoptivă. Jalea mamei e de nedescris. Și-a consumat toate economiile în procesele cu fostul soț și se luptă singură cu tatăl copiilor și instituțiile, într-o lume ostilă, uitată de statul român, care nu i-a oferit niciun sprijin. Deși tocmai faptul că e cetățean român, din păcate, îi aduce doar neîncredere și suspiciuni.
Părinții Cameliei, pensionari (tatăl ei e medic pediatru, la 70 de ani încă face gărzi, mama – farmacistă în Iași) asistă neputincioși de la sute de kilometri depărtare la drama fiicei și a nepoților. Experiența finlandeză a Cameliei cuprinde tot spectrul suferințelor și umilințelor prin care poate trece o româncă în Finlanda, medic, mamă a trei copii. După atâtea povești cu emigranți români fericiți, m-am gândit că poate ar fi bine să cunoaștem și cealaltă față a emigrării, iar Camelia mi-a povestit mai multe despre experiența ei în Finlanda:

                                               Medici și pacienți

„În Finlanda nu există specializarea de medicină de urgență. Anul trecut au început un fel de specializare, care seamănă cu medicina de urgență. Practic, eu sunt singurul specialist de urgențe din Finlanda. M-am dus la profesorul de anestezie și m-am înscris la rezidențiat. Mi-au recunoscut 3 ani din specializare pe baza a ceea ce am facut în România. În 3 luni am învățat tot ce trebuia învățat și apoi am fost angajată și plătită ca medic anestezist plin, deși nu aveam examenul final dat. Mai aveam un an de făcut în a doua specializare, dar a trebuit să plec pentru că nu îmi ajungeau banii. Salariul în spitale e mic, iar gărzile sunt aproape gratis și obligatorii. Din 2010 lucrez la cea mai mare clinică de medicina muncii din Tampere, pe post de medic de urgență (Tullinkulma Oy Tampere).
A fi medic în Finlanda e mult mai ușor decât ca medic în România. În primul rând, aici e deficit de medici și dacă prind unul, acesta e ridicat la rang de idol. Finlanda e singura țară, din câte știu eu, în care studenții fac gărzi și lucrează singuri în Urgențe. Pe hârtie apare că sunt în răspunderea unui medic, dar în realitate nu-i supraveghează nimeni. Culpa medicală e bine ascunsă și n-am auzit ca vreun medic să fie măcar sancționat. Nu există examen de rezidențiat. Te duci, vorbești cu un profesor, te acceptă și după aia ești de capul tău. Nu există o supraveghere a specializării, ci doar un examen formal, la final. Părerea mea personală e că medicii români sunt mult mai bine pregătiți. Aici arta diagnosticului s-a uitat și se bazează exclusiv pe aparatură. Am văzut oameni murind din cauza unor greșeli inadmisibile și nimeni nu a fost tras la răspundere. Mie mi-au uitat o bucată de placentă în uter după cezariană, la Spitalul Universitar. Trei luni au refuzat să mă consulte. Pacientul în Finlanda e doar o minge de ping-pong. Sistemul medical finlandez e la pământ. Lista de așteptare la medicul de familie e de câteva luni. În urgență, media de așteptare e de 6-7 ore și pleci acasă așa cum ai venit – dacă ai noroc. Investigațiile medicale sunt foarte lente, pot dura luni și chiar ani buni. Pentru că în Finlanda medicina e la pământ, angajatorii plătesc asigurări separate pentru angajați. Într-o astfel de clinică primești asistență medicală imediată.

                                                  Educația

Despre sistemul de educație nu vă pot spune decât opinia mea ca mamă a trei copii, cu 8 ani de experiență în domeniu (fiica mea cea mare trece în clasa a 9-a). Școala e diferită de cea din România – părerea mea că în sens negativ. Nivelul de pregătire în clasa a 8-a, în ceea ce privește matematica, fizica și chimia e cam pe la nivelul claselor 4-5 în România. Copilul meu care trece în clasa a 9-a nu a citit până acum nimic din literatura universală. Poate că unii ar spune că e mai bine așa, să nu obosim copiii cu prea multă carte. Eu sunt de altă părere. Tinerii finlandezi de la 12 ani în sus, în mare parte beau, se droghează, fac sex. Educația sexuală începe cu lux de amănunte din clasa a doua. Un număr mult prea mare de tineri finlandezi au depresii profunde și nu se pot integra în societate. De asemenea, un număr mare de tineri de 20 de ani sunt pensionați (!) pe caz de boală – de obicei, pentru depresie.
Dascălii finlandezi sunt dedicați și își fac meseria cu pasiune (cel puțin așa sunt profesorii copiilor mei), dar sistemul nu-i ajută. Și în Finlanda profesorii au salarii extrem de mici.

                                   Nivelul de trai și viața de familie

Nu apreciez viața finlandeză prea mult. Salariul e mare doar pe hârtie, statul îți ia peste jumătate. Puterea de cumpărare e în realitate mai mică decât în România. Totul este foarte scump. Oamenii sunt în general reci, chiar și între ei (cunoscuți, prieteni). Familia nu prea mai reprezintă nimic. Copiii sunt duși de la școală direct la diferite activități (hobby-uri) și în mare parte nu mai dorm acasă. Părinții au si ei hobby-urile lor, așa că viața de familie e aproape inexistentă. Copiii trebuie să parcurgă distanțe mari până la școală, iar iarna așteaptă de multe ori autobuzul zeci de minute în frig la temperaturi de minus 20 de grade.
În Finlanda se dă o mâncare caldă la școală, doar că nu e „mâncabilă”. Copiii mei nu pun gura pe ea. Mâncarea în Finlanda are mult mai multe E-uri decât în alte țări, nimic din ce cumperi de la magazin nu are gust.
Drepturile omului și drepturile copilului există doar pe hârtie. Sistemul de protecție a copilului este de tip dictatorial, încălcând grav drepturile copilului .
Am vrut demult să mă întorc în România. Dar statul finlandez mă ține legată aici prin intermediul copiilor. Consider că viața în România, cu toate neajunsurile ei, e mult superioară celei din Finlanda.”

Pe 26 mai, Camelia scria pe pagina ei de facebook: „Am fost azi la proces. Demoralizant. Îmi spun că n-am nicio șansă. Cu adevărat, pentru că nu îmi pot permite un avocat, n-avem nici o șansă!”

                                                                                                               Mihaela Doina RĂDULESCU

Preluare 24life.ro

SURSA:http://justitiarul.ro/

SCRISOARE DESCHISA UNUI MARINAR DEMAGOG SI TICALOS,FOST PRESEDINTE AL ROMANIEI!

4 feb.

Marinerule,

Folosesc acest apelativ pentru că sunt ferm convins că în copilărie ai fost un fel de domn Goe; sunt convins că şi celebrul personaj al lui Caragiale, care purta cu mândrie în copilărie costumul de marinar, era predestinat să urmeze o şcoală care să-i asigure după absolvire obţinerea unui post de slujbaş al statului într-un domeniu cvasimilitar, pentru ca apoi să decidă să activeze într-un domeniu în care să poată sifona conform modelului Pristanda banul public, iar în final să-şi dea seama că de fapt locul lui e în politică şi să devină un lider de partid de tipul Caţavencu/Dandanache. Dumneata, fiu de ofiţer dar fire independentă, ai optat pentru secţia comercială a institutului de Marină, ai devenit căpitan de vas, apoi ţi-ai dat seama că ţi se potriveşte mai bine funcţia de ataşat comercial, apoi cea de funcţionar guvernamental şi în final te-ai lansat în politică.

Marinerule, că ai stofă şi verb de politician caragialesc pur sânge, că demagogia deşănţată este expresia naturală a felului dumitale de a fi, reiese din poezia dedicată mamei dumitale, scrisă în tinereţe şi recitată în toiul campaniei electorale din anul 2009. Atunci, în vreme ce mama dumitale ducea o luptă cruntă cu cancerul, ai participat la emisiunea „Divertis – Serviciul Român de Comedie” şi ai recitat cu indiscutabil talent actoricesc poezia în care îţi plânseseşi ca marinar „întors din nou la ţărmul tău iubit“ mama „ce murise tristă, cu gândul la copilul ce-a crescut“, dar care fusese de fapt sănătoasă tun atunci când ai scris poezia. https://www.dailymotion.com/video/x43j2po  Trecerea bruscă de la starea de bună dispoziţie afişată în tot restul emisiunii la tristeţea subliniată de lacrimile comandate prompt  în momentul în care ai recitat versurile în care îţi descriai întoarcerea în „casa pustie şi cernită“ şi mersul la mormântul cu „ţărâna încă proapsăt răvăşită“ m-au dus cu gândul la „emoţiunea“ similară afişată prompt de Caţavencu când afirma că se gândeşte la  „ţărişoara“ lui „Româniiia“ https://www.youtube.com/watch?v=Jbn67LeoA2o

Sunt convins că cel târziu atunci mulţi cetăţeni, care nu au uitat lacrimile de crocodil pe care le-ai vărsat cinci ani mai devreme, când Teodor Stolojan şi-a retras surprinzător candidatura invocând grave probleme de sănătate şi ţi-a oferit implicit şansa de a deveni candidatul alianţei „DA“  pentru alegerile prezidenţiale, s-au  întrebat dacă nu cumva l-ai determinat pe acesta să îţi cedeze locul prin şantaj, după modelul patentat de Caţavencu şi Dandanache.

Marinerule, că nu te sfieşti să bagi mâna până la umăr în banul public ai dovedit-o cu prisosinţă pe vremea când în calitate de ministru al transporturilor ai patronat volatilizarea flotei comerciale a României. Fermitatea şi gradul de obiectivitate cu care abordezi lupta anticorupţie s-a putut vedea clar în anul 1997, când, împreună cu criminalul Petre Roman, ale cărui mâini sunt mânjite cu sângele victimelor loviluţiei, ai cerut demiterea lui Valerian Stan, secretar de stat, şef al Departamentului de Control al Guvernului Ciorbea. Vina domniei sale a constat în faptul că verificările pe care le-a „coordonat în această calitate au vizat şi un număr de nereguli ale unora dintre demnitarii aparţinând coalitiei guvernamentale – înstrăinarea în conditii nelegale a unei parţi din patrimoniul flotei maritime (dosarul Flota-Petroklav/ Traian Basescu şi alţii), ocuparea ori însuşirea abuzivă de locuinţe din fondul locativ special al statului (dosarul Vilelor de protocol/ Apartamentul) etc.“ http://www.valerianstan.ro/biografie.html Precizez că în opinia mea domnul Valerian Stan a fost unul dintre extrem de puţinii oameni oneşti şi capabili profesional care au reuşit să acceadă la o funcţie importantă în guvern în perioada postcomunistă.

La mai puţin de jumătate de an după ce pigmeii politici din conducerea Convenţiei Democratice au acceptat demiterea domnului Valerian Stan pentru ca PD să nu iasă de la guvernare, ai iniţiat un nou şantaj politic. De această dată PD, în cadrul căruia deveniseşi vioara întâia, a cerut demiterea prim-ministrului Victor Ciorbea, care a fost acuzat că ar bloca reformele. Dacă privim retrospectiv putem însă constata că după sacrificarea prim-ministrului Ciorbea în numele interesului naţional (la cererea jalnicului preşedinte al ţării Emil Constantinescu şi a şi mai jalnicului preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu) şi după numirea ca prim-ministru a amicului tău, Radu Vasile, în ţară a fost declanşat procesul alert al marilor privatizări pseudolegale. Cum a funcţionat mecanismul diabolic în baza căruia au fost realizate acestea am arătat într-o scrisoare deschisă adresată fostului şef al Fondului Proprietăţii de Stat, Radu Sârbu. Precizez că am scris şi difuzat în limita posibilităţilor această scrisoare deschisă în primăvara  anului 2001 https://gcionoiu.beepworld.de/ro_2_act_mecanismele.htm#2_coord

La vremea respectivă mediile electronice cu ajutorul cărora pot fi mediatizate informaţii incomode ignorate de presa aservită Puterii nu existau. În consecinţă extrem de puţini cetăţeni români au putut afla că aşa-zisa lege a privatizării, votată de parlament şi aplicată de o instituţie controlată de guvern în perioada în care partidul pe care îl reprezentai se afla la putere, sfida bunul simţ şi favoriza jefuirea avuţiei naţionale. Confom legii respective privatizarea unei întreprinderi sau a unui alt bun aflat în proprietatea statului se făcea prin o procedură extrem de bizară care favoriza în mod cert corupţia. Procedura prevedea desfăşurarea a două licitaţii – o primă licitaţie cu ofertă publică urmată de o a doua licitaţie cu ofertă secretă în plic sigilat. Cusurul (sau mai bine zis mecanismul diabolic al) acestei legi consta în faptul că aceasta nu prevedea ca a doua licitaţie să pornească de la suma maximă oferită în prima. Este evident faptul că o asemenea lege crează cadrul optim pentru proliferarea corupţiei iar realitatea a confirmat cu brio că „aleşii“ au profitat din plin de „cusurul“ legii. Prima licitaţie avea doar rolul de a descuraja concurenţa, a doua licitaţie era câştigată de „aleşi“. Se poate afirma cu certitudine că marile privatizări s-au făcut conform pricipiului (pseudo)competiţiei enunţat în perioada socialistă de Toma Caragiu „concursul se dă joi dar postul e ocupat de marţi“. În cazul concret evidenţiat în articolul meu întreprinderea Electromotor a fost vândută fraţilor Cristescu (aşa-zişi oameni de afaceri cunoscuţi pentru afinitatea lor cu PD, intremediată de relaţia dintre tatăl lor şi fosta Securitate existentă din perioada regimului Ceauşescu) cu o sumă de aproape patru ori mai mică decât suma pe care o oferiseră în cadrul primei licitaţii şi cu o sumă de trei ori mai mică decât suma oferită de o firmă germană cu experienţă în domeniul de activitate al intreprinderii, care poate chiar intenţionase să o modernizeze, nu să o lichideze rapid, vânzând utilajele şi acaparând la preţ de chilipir o suprafaţă de teren considerabilă situată în mijlocul Timişoarei, cum au procedat fraţii Cristescu după câştigarea (pseudo)licitaţiei.

Ca urmare a jafului instituţionalizat pe care l-a girat în calitate de partener majoritar al coaliţiei de guvernământ, chiar dacă principalii profitori ai acestuia au fost reprezentanţi sau susţinători ai PD, Convenţia Democratică a fost sancţionată de electorat şi nu a mai reuşit să acceadă în parlament în anul 2000.  Amicul dumitale Radu Vasile a părăsit însă în ultimul moment corabia care se scufunda (Convenţia Democratică, respectiv PNŢCD) şi s-a înscris în PD unde i-ai garantat prompt un loc eligibil pe lista candidaţilor pentru Senatul României.

O altă realizare notabilă a partidului şi guvernului pe care le-ai reprezentat alături de criminalul Petre Roman în perioada în  care preşedenţia ţării a fost deţinută de tragicomicul Emil Constantinescu, cel care se plângea că l-a învins Securitatea, a fost susţinerea intervenţiei militare a NATO în Iugoslavia. Deşi această intervenţie s-a desfăşurat fără acordul Consiliului de Securitate al ONU şi deşi majoritatea covârşitoare a cetăţenilor români au perceput această intervenţie ca pe o agresiune imperialistă nejustificată şi inacceptabilă împotriva unui stat vecin şi prieten al României, partidul şi guvernul din care făceai parte nu numai că nu au condamnat intervenţia, dar au şi pus la dipoziţia aviaţiei NATO spaţiul aerian al României. Marinerule, deşi sunt convins că în decembrie 1989 ai ştiut bine care este mecanismul loviluţiei şi cum funcţionează scenariul teroriştilor, nu cred că poţi fi acuzat că ai avea mâinile mânjite cu sângele victimelor inocente ale farsei sinistre desfăşurate atunci. Având în  vedere rolul de lider al PD pe care l-ai deţinut în perioada când aviaţia NATO a bombardat Iugoslavia, folosind cu aprobarea guvernului ticălos din care făceai parte şi spaţiul aerian al României, susţin însă că ai mâinile mânjite cu sângele victimelor imediate şi târzii ale acelor bombardamente – presupun că ai aflat că datorită utilizării bombelor cu uraniu sărăcit de către brava aviaţie a SUA şi datorită catastrofei ecologice produse în urma bombardării combinatului chimic de la Pancevo (aflat departe de Kosovo dar aproape de frontiera Serbiei cu România) numărul bolnavilor de cancer a crescut exponenţial în vecinătatea obiectivelor bombardate.

Marinerule, sunt convins că dumneata aveai stabilit deja în anul 2000 obiectivul de a accede peste o legislatură la cea mai înaltă funcţie în stat. Sunt convins că ai ştiut (instinctiv sau mai degrabă sfătuit) că, având în vedere „măreţele-ţi realizări“ înfăptuite în calitatea de membru al guvernului şi în cea de parlamentar pe parcursul primului deceniu de după loviluţie, şansele de a deveni preşedinte al ţării în anul 2004 ţi-ar fi fost infime dacă te-ai fi mulţumit cu un fotoliu de senator în legislatura 2000-2004. Miniştrii şi parlamentarii sunt probabil cele mai dispreţuite categorii sociale din România. Cred că ai decis să candidezi pentru fotoliul de primar general al Bucureştiului în anul 2000 pentru ca patru ani mai târziu opinia publică din România, stimulată semnificativ de mass-media care te susţinea, să nu dea importanţă lichelismelor pe care le-ai săvârşit în anii ‘90 şi să te perceapă ca pe primarul jovial care a scos celebra perlă „Iarna nu-i ca vara!“, corespondentul desăvârşit al principiului românesc „merge şi aşa!“, menit să scuze impotenţa de a rezolva la standarde ridicate o situaţie dificilă.

După retragerea bizară din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2004 a lui Theodor Stolojan ai devenit candidatul alianţei „DA“ (geniale, perle ale rafinamentului propagandistic atât abrevierea cât şi denumirea propriu-zisă „Dreptate şi Adevăr“). Deşi mult mai cult, adversarul dumitale principal, Adrian Năstase, avea handicapul de a fi fost în ultimii patru ani prim-ministru, funcţie de care a abuzat în mod grosolan pentru a obţine foloase necuvenite în interes propriu şi în interesul partidului. Pe deasupra limbajul lui Adrian Năstase era prea elevat pentru omul de rând şi i-a lipsit cu desăvârşire spontaneitatea în confruntările televizate directe cu dumneata.

Dumneata, marinerule, ţi-ai jucat bine rolul în campania electorală respectivă; de fapt, cunoscând bine psihologia electoratului din România, nici nu ţi-a fost greu să îţi joci rolul. Ţinând cont de exigenţele reduse ale majorităţii potenţialilor alegători ţi-ai propus doar să convingi că eşti „unul d-al nostru“. Memorabile şi de neconceput în acea perioadă în campania electorală din ţări central-europene, foste membre în lagărul socialist, au fost trei afirmaţii pe care le-ai făcut cu o seninătate deplină în timpul campaniei electorale:

  1. Dorind să te prezinţi opiniei publice ca un om credibil, care face politică doar pentru că doreşte bunăstarea concetăţenilor, nu satisfacerea ilicită a interesului personal, ai afirmat cu seninătate că nu interesul material te-a determinat să faci politică, pentru că înstărit ai fost şi înainte. Bizar a fost faptul că ai afirmat cu seninătate că ai adunat o sumă considerabilă în perioada comunistă făcând contrabandă cu blugi, păcălind statul comunist. Şi mai bizar a fost însă faptul că niciunul din reprezentanţii (pseudo)elitei mediatizate nu a criticat public această aşa-zisă realizare şi nu a subliniat că în perioada comunistă contrabandă nu se putea face decât cu complicitatea Securităţii.
  2. Pentru mulţi alegători amuzantă, dar pentru mine de un prost gust desăvârşit a fost afirmaţia cinică dar pe un ton extrem de jovial pe care ai făcut-o în cadrul confruntării televizate directe cu Adrian Năstase de dinaintea alegerilor. Citez din memorie: „Ghinionul românilor este că trebuie să aleagă între doi foşti comunişti“. Era evident că Adrian Năstase este asimilat cu activistul de partid agasant, care stresa în perioada comunistă cetăţenii cu şedinţe interminabile în cadrul cărora prezenta gogomănii pe care nu le credea nimeni, în vreme ce dumneata te identificai cu unul dintre multele sute de mii de anonimi care au acceptat cu scârbă statutul de simplu membru de partid pentru a putea trăi decent şi a-şi face meseria fără a accepta compromisuri morale majore. Adrian Năstase nu a fost capabil să reacţioneze spontan şi să-ţi replice că în perioada comunistă nu ai fi putut deveni comandant de vas şi că anul 1987 nu ai fi putut deveni membru în reprezentanța Navrom la Anvers dacă nu ai fi fost colaborator de rang înalt al Securităţii.
  3. Definirea consolidării axei Washington-Londra-Bucureşti ca obiectiv supem al politicii externe a României, la doar cinci ani după ruinarea Iugoslaviei în urma bombardamentelor americane şi la doar un an după bombardarea şi invadarea Irakului de către trupe americane şi britanice, în condiţiile în care se ştia că ambele războaie au fost declanşate în baza unor pretexte nefondate, ar fi trebuit să îngrijoreze orice cetăţean responsabil. Niciun politician şi niciun reprezentant al (pseudo)elitei culturale mediatizate nu a criticat însă acest obiectiv, niciunul nu a adus în discuţie posibilitatea unei neutralităţi după modelul finlandez sau austriac, atât Finlanda cât şi Austria putând fi membre ale UE fără a face parte din NATO. Reprezentanţii clasei politice şi ai (pseudo)elitei culturale mediatizate au demonstrat astfel că au psihologie de slugi sau de vasali docili ai unor puteri străine, nu psihologie de luptători pentru o independenţă autentică. Unii dintre ei acţionează astfel din snobism, alţii din laşitate, alţii pentru că sunt chiar agenţii acestor puteri străine. Marinerule, înclin să cred că dumneata faci parte din ultima categorie, că ai fost racolat încă de pe timpul lui Ceaşcă, cel târziu când ai activat la Anvers.

Deşi nu îmi inspirai deloc încredere, ţi-am acordat totuşi votul la alegerile din 2004. Mi-era frică – şi cred că nu fără motiv, ţinând cont de părerea pe care mi-o făcusem despre caracterul său şi de puterea deţinută de PSD, partid care a moştenit în bună parte structura PCR şi impicit sistemul de relaţii subterane care a funcţionat în cadrul acestuia (pile, cunoştinţe, relaţii) – că sub preşedenţia lui Adrian Năstase în România se va consolida un stat mafiot similar Italiei din perioada anterioară declanşării operaţiunii Mani pulite. Ţi-am acordat votul pentru că te-am perceput ca pe un adversar real al clanului PSD, care în tandem cu un posibil preşedinte Adrian Năstase mi se părea la momentul respectiv pericolul cel mai mare pentru România. Repet că Adrian Năstase îmi inspirase teamă şi scârbă în calitate de prim-ministru, printre altele întrucât începuse să meargă la vânătoare de urşi, ca Ceauşescu, fără autorizaţie, pe fondurile de vânătoare ale Romsilva.

Singurul dumitale merit în calitate de preşedinte al României a fost acela că într-adevăr nu ai încercat să cazi la pace cu Adrian Năstase & Co. Aşa-zisă luptă anticorupţie s-a concretizat însă doar prin suspendarea valabilităţii principiului „corb la corb nu scoate ochii“, care funcţionase fără cusur timp de 15 ani după loviluţie. Întrucât este evident faptul că erai corupt până în măduva oaselor în momentul când ai devenit preşedinte, e foarte greu de crezut că decizia de a declanşa aşa-zisa luptă anticorupţie ar fi avut motivaţii etice. Modul selectiv în care sistemul anticorupţie moşit de dumneata a acţionat, inculpând corupţi din PSD dar ignorând actele de corupţie patronate de apropiaţii şi aliaţii politici ai dumitale, demonstrează că, folosind ca armă aşa-zisa justiţie, ai pornit doar un război murdar între două clanuri mafiote. Cred că astăzi e evident pentru foarte mulţi cetăţeni români că asistăm la un conflict deschis între o alianţă de partide aşa-zis naţionaliste care îşi promovează intresul de grup alături de interesele unor grupări cvasimafiote străine din aşa-zisa lume civilizată cu o alianţă de partide aşa-zis prooccidentale care promovează interesele personale ale unora dintre membrii lor şi interesele unor grupări cvasimafiote transnaţionale din aceeaşi aşa-zisă lume civilizată. Faptul că deşi reprezentai un clan mafiot ai îndrăznit să porneşti prin intermediul aşa-zisei justiţii un război real cu clanul PSD, confirmă în opinia mea supoziţia că ai fi agent britanic şi/sau american. După ce România a fost înglobată în imperiul transatlantic, e firesc ca stăpânii coloniei să dorească să îngrădească corupţia la nivel local prin intermediul agenţilor de influenţă, pentru a putea exploata mai eficient colonia. Aceast deziderat are şi o importantă valenţă propagandistică, deoarece reducerea corupţiei la nivel local legitimează aderarea României la structurile euro-atlantice.

Marinerule, în calitate de preşedinte ai făcut tot posibilul pentru a promova imperativul consolidării axei Washington-Londra-Bucureşti. Pe lângă faptul că ai acceptat docil ca România să îşi pună teritoriul naţional la dispoziţia SUA pentru un posibil atac surpriză împotriva Rusiei, ai promovat asiduu rusofobia direct şi indirect, prin declanşarea şi susţinerea fără rezerve a isteriei unioniste. Pentru a nu fi greşit înţeles, precizez că sunt de acord că unirea cu republica Moldova poate fi considerată obiectiv strategic primordial, dar doar cu precizarea că în eventualitatrea unirii trebuie acordat dreptul la secesiune Regiunii Transnistrene şi Regiunii Autonome Găgăuze, dacă majoritatea locuitorilor acestor regiuni îl revendică. http://www.justitiarul.ro/obiective-din-programul-politic-al-unei-miscari-de-autentica-renastere-nationala/

Marinerule, o „realizare“ măreaţă din primul dumitale mandat prezidenţial, care a păcălit mulţi oameni oneşti dar superficiali şi ţi-a asigurat suportul lor electoral ferm pentru al doilea mandat, a fost constituirea Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Numirea lui Vladimir Tismăneanu în funcţia de preşedinte al comisiei a reprentat o ofensă adusă memoriei victimelor acestei dictaturi şi se explică doar prin faptul că forţele oculte a căror marionetă eşti atât dumneata cât şi domnul Tismăneanu nu au simţul măsurii. În fruntea comisiei ar fi putut fi numit un alt mercenar politic mai puţin compromis decât Vladimir Tismăneanu, fiul unor activişti cominternişti evrei care au sosit în ţară după lovitura de stat din 23 august 1944 pentru a implementa socialismul, reprezentant al nomenclaturii din eşalonul secund, fost coleg de clasă cu Nicu Ceauşescu şi fost politruc care a adus osanale socialismului şi geniului de la Scorniceşti înainte de a fi trimis în Occident, unde a contribuit la moşirea loviluţiei. Cel puţin una din concluziile importante ale Raportului comisiei Tismăneanu sfidează realitatea şi bunul simţ şi relevă motivul pentru care Vladimir Tismăneanu a fost numit în fruntea acesteia. Conform acestei concluzii, Securitatea ar fi fost subordonată până în decembrie 1989 serviciului secret sovietic KGB. Faptul că regimul Ceauşescu promova rusofobia, faptul că Securitatea avea o unitate anti-KGB şi modul criminal în care a acţionat şi a dorit să mai acţioneze generalul Militaru în timpul loviluţiei demonstrează falsitatea acestei concluzii http://www.ziaristionline.ro/2011/07/27/secretele-um-0110-i-un-fost-sef-al-unitatii-speciale-anti-kgb-confirma-tokes-agent-patentat-al-serviciilor-maghiare-oisteanu-de-la-gds-a-lucrat-cu-kgb/

https://adevarul.ro/news/societate/militaru-planuise–extermine–intreaga-usla-1_50ad2f6a7c42d5a663905484/index.html

Este evident faptul că scopul principal al raportului Tismăneanu a fost falsificarea istoriei în scop propagandistic, ascunderea faptului că mulţi torţionari din anii ’50 „au emigrat, care prin Israel care prin SUA” şi că atât reprezentanţi ai Securităţii (cu certitudine unii din cei care lucraseră în perioada Ceauşescu în Occident ca ataşaţi comerciali) cât şi reprezentanţi importanţi ai PCR (printre care generalul Stănculescu, Silviu  Brucan, Petre Roman şi însuşi Vladimir Tismăneanu) au întreţinut din perioada Ceauşescu relaţii cu serviciile secrete occidentale.

Marinerule, bomboana de pe coliva primului dumitale mandat prezidenţial a fost faptul că fiica dumitale agramată „Eba” a candidat ca independentă şi a ajuns în parlamentul european după ce în PDL s-au găsit voci care au îndrăznit să critice decizia ca acesteia să i se acorde un loc eligibil pe lista partidului doar pentru că era fiica dumitale. Nu știu cât adevăr conţine zvonul că activişti ai PDL fideli dumitale i-ar fi făcut candidatei independente Eba propagandă electorală pentru a-ţi fi pe plac, dar nu voi uita niciodată publicitatea deşănţată făcută pentru Eba în timpul campaniei electorale: numeroase panouri electorale rotative uriaşe, de dimensiunile unei porţi de fotbal, zeci de mii de afişe electorale, spaţiu de emisie la diverse televiziuni – acolo măcar putea fi văzută la adevărata valoare, făcând afirmaţii hilare şi agramate. Marinerule, cine, cu ce bani a plătit această publicitate electorală? Gurile rele spun că ar fi fost plătită – cel puţin parţial – cu bani proveniţi din licitaţia ilegală organizată de amica ei intimă Monica Iacob Ridzi. O fi adevărat? Cert este că licitaţia s-a desfăşurat în data de 2 Mai 2009, în toiul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, că „cercetarea penală a fost declanșată în urma anchetei publicate de Gazeta Sporturilor în 16 iunie 2009” şi că  Monica Iacob Ridzi „a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare… (abia) pe data de 16 februarie 2015” când dumneata nu mai erai preşedinte şi nu mai deţineai frâiele aşa-zisei lupte anticorupţie. https://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Iacob-Ridzi Marinerule, te-ai gândit vreodată că nepotismul dumitale pentru Eba are corespondent în perioada postbelică doar modul în care a fost promovat în România socialistă „prinţişorul” Nicu Ceauşescu? Nu ai ştiut că agramata e propulsată pe scena politică doar pentru că e fiica preşedintelui? În calitate de patron al luptei anticorupţie chiar nu te-ai întrebat cine, cu ce bani i-a finanţat campania electorală sau ai dat chiar dumneata ordinele necesare pentru asigurarea finanţării?

Marinerule, la sfârşitul primului dumitale mandat prezidenţial ajunsesem la concluzia că pe parcursul acestuia ai reuşit să devii din răul mai mic un rău care nu mai poate fi acceptat. Iniţial am pledat pentru susţinerea candidaturii lui Mircea Geoană, dar când l-ai zdrobit în cadrul duelului televizat de dinaintea alegerilor am concluzionat că singura soluţie rezonabilă este boicotarea alegerilor. În 2009 românii au avut de ales între un ticălos inteligent care a batjocorit funcţia de preşedinte în ultimii cinci ani şi un incompetent, exponent al partidului mafiot format pe structura PCR. N-aveai pe cine alege.

Marinerule, pe parcursul celui de-al doilea mandat ai militat în continuare pentru consolidarea axei Washington-Londra-Bucureşti dar ai slăbit sau ai pierdut treptat controlul deplin asupra frâielor luptei anticorupţie. Faptul că fratele dumitale a putut fi condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă cu câteva luni înainte de a-ţi fi expirat mandatul e un lucru bun, dar înclin să cred că ai acceptat acest sacrificiu familial la sfârşitul celui de-al doilea mandat pentru a-ţi consolida în ochii fraierilor aura de erou al luptei anticorupţie. Această condamnare pronunţată la timp a fost necesară şi pentru ca mitul autenticităţii luptei anticorupţie să nu-şi piardă credibilitatea şi să poată fi folosit în scop propagandistic şi de urmaşul dumitale la palatul Cotroceni. Abia după fuga din ţară a lui Sebastian Ghiţă s-a pornit avalanşa dezvăluirilor şocante referitoare la modul real în care a fost promovată în ultimii ani (in)justiţia de către sistemul (in)coruptibil partonat de Coldea, Kövesi, Portocală & Co.

Marinerule, cred că azi multă lume conştientizează faptul că ai fost de departe cel mai demagog şi cel mai puţin sobru dintre preşedinţii României postcomuniste. Consider că amănuntele biografice că i-ai luat telefonul mobil unei jurnaliste sâcâitoare şi că ai numit-o „ţigancă împuţită“, că ai folosit sintagma „Un fleac; i-am ciuruit“ pentru a-ţi descrie victoria în confruntarea electorală directă cu Mircea Geonă şi că fotografia de profil de pe pagina oficială de facebook te înfăţişează aflat în acţiune în uniformă de căpitan de vas (dând ordine unor subordonaţi care nu apar în poză) susţin teza că într-o ţară civilizată n-ai fi avut nicio şansă să dobândeşti cea mai înaltă funcţie politică.

                                                               *

Marinerule, dacă după ce ţi-a expirat al doilea mandat prezidenţial ai fi avut bunul simţ să te mulţumeşti cu fotoliu de parlamentar şi să renunţi la rolul de far călăuzitor al naţiunii, cred că nu aş fi concluzionat că  demagogia şi ticăloşia dumitale ar putea depăşi demagogia şi ticăloşia personajelor zugrăvite de Caragiale. Nu ştiu dacă îţi este cunoscut faptul că marele dramaturg afirma că Dandanache e „mai prost decât Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”. Receptând cu stupefacţie câteva luări publice de poziţie ale dumitale din ultima perioadă am ajuns însă la concluzia că îl întreci în demagogie pe Caţavencu şi că eşti mai canalie (ticălos) decât Dandanache. Prost nu eşti – nici Caţavencu nu era prost.

Mă refer în continuare la aceste luări de poziţie, întrucât sunt convins că trebuie să fie menţionate şi comentate:

                                                                *

I. În urmă cu un sau doi am audiat întâmplător pe postul Radio România Actualităţi un interviu realizat cu dumneata. Din interviul respectiv mi-au rămas în memorie doar câteva afirmaţii referitoare la imperativul unirii cu republica Moldova pe care l-ai susţinut cu fermitate. Când reporterul te-a întrebat dacă nu consideri că problema nerezolvată a Transnistriei ar constitui un impediment major în calea acestei uniri, întrucât majoritatea populaţiei transnistrene este rusofonă şi întrucât Rusia are staţionate acolo trupe de menţinere a păcii, ai dat un răspuns halucinant. Citez din memorie: „Să nu credeţi că nu avem o soluţie pentru această problemă. Avem o soluţie şi Rusia ar fi cu certitudine de acord. Putem recunoaşte unirea Crimeii cu Rusia iar Rusia ar accepta în schimb să renunţe la susţinerea separatiştilor transnistreni şi astfel problema transnistreană ar fi rezolvată“.

Marinerule, această gogomănie m-a dus instantaneu cu gândul la celebra afirmaţie a lui Caţavencu: „Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi..“. Marinerule, sunt convins că există în România un număr considerabil de idioţi dispuşi să considere realizabil târgul pe care l-ai propus şi a cărui realizabilitate nu a fost pusă la îndoială de reporterul de doi bani care te-a intervievat. Eu îmi permit însă să afirm că de fapt te-ai înfoiat ca un curcan doar pentru a-i păcăli pe fraieri şi a-ţi creşte popularitatea în rândul acestora şi că de fapt nu crezi deloc gogomănia pe care ai lansat-o. În calitate de lider al unui partid de opoziţie îţi poţi permite să spui asemenea inepţii pentru că de regulă în România sunt sancţionate de mass-media doar declaraţiile iresponsabile ale politicienilor aflaţi la putere. Sunt însă convins că eşti conştient ce scandal diplomatic ar genera o asemenea declaraţie dacă ar fi făcută de un politician în timp ce deţine o funcţie de conducere, cum ar reacţiona conducerea Ucrainei şi a statelor NATO – în primul rând a SUA şi a Marii Britanii, aliaţii speciali ai României conform viziunii dumitale. Dacă nu aş fi ferm convins că ai jucat doar un teatru ieftin, aş spune că te-ai contaminat subit şi în mod bizar de grandomania paranoidă a lui Ceauşescu, politrucul agramat care îşi imagina că ar reprezenta o autoritate morală capabilă să medieze conflicte internaţionale. Dacă prin absurd un politician român care deţine o funcţie de conducere ar face o astfel de propunere, cred că oficialii de la Kremlin ar râde în hohote şi s-ar întreba miraţi cum se explică faptul că respectivul nu a fost încă internat într-o clinică psihiatrică.

                                                                      *

II. La scurt timp după eşuarea referendumului pentru revizuirea constituţiei cu precizarea că prin căsătorie se înţelege uniunea conjugală dintre un bărbat şi o femeie, ai dat o serie de declaraţii asemănătoare prin care ai dezinformat grosolan. Mesajul acestora a fost că biserica ortodoxă este principalul vinovat pentru eşuarea referendumului, întrucât s-ar fi aliat cu PSD spre a-l promova şi/sau întrucât şi-ar fi pierdut credibilitatea datorită rapacităţii şi imoralităţii reprezentanţilor săi. Reproduc două mostre reprezentative din propaganda antibisericească infectă pe care ai făcut-o cu acel prilej:

  1. Preafericitul Daniel şi Preacondamnatul Dragnea au împins poporul român în aventura unui referendum din care fiecare a crezut că va avea mari foloase de creştere a propriei autorităţi şi credibilităţi în faţa românilor. Preafericitul Daniel s-a bizuit pe capacitatea armatei PSD de activişti şi primari de a-i mâna pe români la vot, iar Preacondamnatul Dragnea s-a bizuit pe capacitatea armatei de preoţi de a-i mâna pe enoriaşi la vot după slujba de duminică. Iar românii le-au dat celor doi Prea… o lecţie usturătoare prin neparticipare la vot, cu efecte majore ale eşecului pentru societatea românească, pentru credibilitatea BOR, pentru credibilitatea Guvernului şi pentru PSD, plus banii cheltuiţi. În plus, eşecul referendumului a dovedit că tandemul BOR/PSD nu poate controla votul popular”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

https://www.digi24.ro/referendum-familie-2018/basescu-esecul-referendumului-a-dovedit-ca-tandemul-borpsd-nu-poate-controla-votul-popular-1009746

  1. „Bisericile au făcut un efort teribil de a împinge oamenii la vot.

Cred că (biserica) a primit o lecție pentru trufia ei. Administratorii BOR au devenit trufași, aroganți. Nu-i vezi decât în mercedesuri, cu servitori. În parohii, preoții sunt agresivi în a strânge bani. La foarte multe biserici, când intri, pe partea dreaptă sau stânga, parcă-i talcioc: cruci, tot soiul de icoane, lumânări…

Liderii Bisericii greșesc în aroganță, agresivitate. Nu mai vorbim de faptul că Biserica Ortodoxă Română a fost implicată în pedofilie, homosexualitate”“

https://www.activenews.ro/stiri-politic/Traian-Basescu-delir-in-direct-la-Romania-TV.-Fostul-presedinte-critica-Biserica-Ortodoxa-pentru-ca-vinde-%E2%80%9Ecruci-lumanari-si-tot-felul-de-icoane-la-pangare-si-transfera-acuzele-aduse-Bisericii-Catolice-in-curtea-BOR-153161?fbclid=IwAR1wyA0axp_YWwVPLPL8aUEtYqS__NPGEUYSWiUNldBDOysZFM6dMyhdekc#.W8-iX9nPpOo.facebook

Marinerule, convingerea mea fermă este că referendumul a eşuat din cu totul alt motiv şi că dumneata cunoşti foarte bine acest motiv, dar că fişa postului te-a obligat să debitezi în serie gogomănii şi să împroşti cu mocirlă BOR, al cărei rol pozitiv pentru societate l-ai lăudat pe vremea când erai preşedinte. În cadrul unei scrisori deschise pe care i-am adresat-o la scurt timp după referendum preşedintelui Iohannis am arătat care a fost motivul real al eşuării referendumului:

„În timpul campaniei electorale pentru acest referendum s-a desfășurat o campanie susținută de dezinformare a opiniei publice, cu scopul de a determina cât mai mulți cetățeni să îl boicoteze pentru a nu putea fi atins cvorumul care să impună validarea acestuia, întrucât era evident că majoritatea covârșitoare a românilor sunt încă de acord cu cererea care constituia obiectivul refrerendumului. Numeroși reprezentanți ai mass-media dar și un număr semnificativ de politicieni ai opoziției – reprezentanții USR practic în bloc – au vehiculat intens zvonul că nu ar fi deloc clar care este obiectivul referendumului, întrucât întrebarea tipărită pe buletinul de vot nu era explicit formulată. Aceștia au insinuat sau susținut explicit că scopul referendumului ar fi de fapt legitimarea populară a modificării legilor justiției astfel încât Dragnea și gașca lui de penali din PSD să scape de urmărirea penală și de condamnarea binemeritată la ani grei de pușcărie.

Niciun reprezentant al (pseudo)elitei intelectuale mediatizate nu a criticat această campanie de dezinformare iar organizatorii referendumului nu au protestat deloc vocal față de această încălcare grosolană a regulilor unei democrații autentice.“

https://stiripentruviata.ro/scrisoarea-deschisa-a-unui-roman-din-germania-pentru-presedinte-dupa-referendum/

                                                                *

III. La câteva săptămâni după referendumul pentru modificarea constituţiei s-a desfăşurat în Bucureşti un eveniment intens mediatizat – sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului. Cu această ocazie ai uitat acuzaţia calomnioasă pe care i-ai adus-o patriarhului că ar fi format împreună cu „Preacondamnatul Dragnea… tandemul BOR/PSD” şi, în calitate de fost şef al statului, l-ai substituit pe actualul locatar de la Cotroceni care nu a participat la festivităţi şi te-ai pozat festiv cu zâmbetul grotesc care îţi este sprecific încadrat de patriarhul Daniel şi de patriarhul ecumenic al Constantinopolului. După festivităţi ai declarat că „Patriarhul Daniel şi-a câştigat dreptul de a fi declarat omul Centenarului” dar ai considerat oportun să însoţesti lauda cu o critică adusă bisericii: „Momentul de astăzi (duminică-n.r.) va rămâne în istoria ortodoxiei române şi nu numai, mai ales într-o perioadă în care BOR e zgâlţâită de conflicte extrem de puternice”.

https://www.digi-fm.ro/stiri/traian-basescu-patriarhul-daniel-si-a-castigat-dreptul-de-a-fi-declarat-omul-centenarului-20045

Ultima afirmaţie e adevărată dar sunt convins că esti conştient de faptul că un cititor neavizat nu prea ştie despre ce conflict(e) e vorba. Sunt convins că majoritatea cetăţenilor, care nu au legătură cu biserica dar care te consideră un guru şi ţi-au citit această afirmaţie, îşi imaginează că e vorba despre scandaluri de corupţie şi scandaluri sexuale în care ar fi implicaţi numeroşi preoţi. Pentru că mass-media nu transmite ştiri politic incorecte, aceşti oameni habar nu au că singurele conflicte majore existente acum în sânul BOR constau în faptul că mulţi preoţi nu sunt de acord cu modul ruşinos în care patriarhia ecumenică şi patriarhia română au acceptat să dea curs directivelor trasate de oculta globalizantă referitoare la promovarea (pseudo)ecumenismului şi la recunoaşterea separării biericii ortodoxe ucrainiene de biserica ortodoxă rusă. Întrucât recunoaşterea recent înfiinţatei patriarhii a Ucrainei de către patriarhia BOR este un act conform cu cerinţele exprimate de coordonatorii axei Washington-Londra-Bucureşti, este firesc ca dumneata, reprezentant de frunte al axei în România, să declari că patriarhul Daniel merită să fie considerat omul centenarului. În treacăt fie spus, partiarhia Serbiei şi patriarhia Bulgariei au criticat decizia patriarhiei ecumenice şi au refuzat să recunoască biserica autocefală ucraineană.

                                                                     *

Marinerule, faptul că dezinformezi sistematic jucând teatru ieftin şi plângând la comandă e admirabil documentat într-un filmuleţ care circulă pe internet şi te are ca protagonist. Nu ştiu când a fost realizat şi difuzat prima dată filmuleţul respectiv, eu am aflat de existenţa sa întâmplător, în decembrie 2018:

https://www.facebook.com/muzicaaproape/videos/1745189275545750/

Acest filmuleţ poate fi folosit ca material didactic, ca exemplu magistral de promovare a rusofobiei agresive prin trunchierea şi falsificarea informaţiei (îi invit pe cititorii acestei scrisori deschise să vizioneze filmuleţul).

Marinerule, în cadrul interviului conţinut în filmuleţ te referi la două întâmplări distincte petrecute la începutul respectiv în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial şi faci apologia aşa-zisului imperativ al unirii României cu republica Moldova. Reproduc mai jos integral textul aferent interviului iar apoi îl voi comenta:

„Uitaţi ca să vedeţi câtă ticăloşie, eu am fost la câteva cimitire ă care s-au inaugurat în republica Moldova, în cimitire ale ostaşilor români. Povesteau locuitorii de la Ţiganca, spre exemplu, ă că armata română a intrat într-o ambuscadă pe un deal, n-au avut informatii că armata rusă e după creasta dealului şi, spuneau ei, curgeau şiroaiele de sânge pe (vocea îţi e gâtuită de emoţie pentru câteva momente, îţi apar prompt lacrimile de rigoare în ochi). E, ăăă, sunt lucruri extraordinare dacă le-am cunoaşte, din păcate nu le cunoaştem.

Sau astăzi ă s-a marcat un moment de un dramatism incredibil. În 1941 la Pădurea Albă, e în Ucraina; în 1941 ăă locuitorii din câteva localităăţi din Bucovina ucraineană au cerut săă fie lăsaţi să meargă în România. Armata rusă şi NKVD-ul a spus „da, încolonaţi-vă“, s-au încolonat, i-a chemat cum ar fi astăzi la ora şapte, „să fiţi toţi“,  erau trei mii de români care vroiau, şi-au lăsat case, tot, şi-au luat bocceluţa, care cu căruţa, care… i-au adunat pe toţi la Pădurea Albă şi i-au mitraliat – NKVD-ul i-a mitraliat. Ştiţi ce e acolo: o cruce şi trei gropi comunee (vocea îţi e gâtuită din nou de emoţie pentru câteva momente, îţi apar prompt lacrimile de rigoare în ochi)

(Reportera: „Astfel de, e greu de vorbit despre astfel de momente din istorie şi vă văd din nou cu lacrimi în ochi domnule preşedintee, despre astfel de momente“)

Da, că facem prea puţin pentru amărâţii ăstia, e prea puţin… prea puţin.

(Reportera: „Despre a“)

Şi când aud sau văd tot soiul de, eu le spun ticăloşi, ştii, „ă Băsescu a găsit o chichiţă, Băsescu vrea să se facă preşedintele Moldovei“. Ăă, nu, este un lucru pe care trebuie să îl facem. Şi vă mai spun un motiv pentru care trebuie să îl facem: Suntem singurul stat care n-a eliminat efectele pactului Ribentropp-Molotov. Suntem singurul popor care stă plecat încă de teama lui Stalin şi a lui Hitler, care au ordonat miniştrilor de externe Ribentropp şi Molotov să semneze acel pact prin care am predat Basarabia la cheie, fără să tragem uun glonţ. Da, singurii suntem, balticii care au fost incorporaţi în baza acelui act ticălos, au fost încorporaţi în  Uniunea e ăm Sovietică, astăzi sunt în NATO şi în Uniunea Europeană; Polonia care a fost ruptă în două, parte din ea încorporată în Uniunea Sovietică, parte din ea acaparată de Germania, este astăzi stat NATO şi UE iar poporul român zice „bă, nu m-o costa prea mult unirea asta?“.

(Reportera: „Despre momente“)

E o chestie de demnitate! Românii nu-şi vor redobândi demnitatea până când nu ne unim cu Moldova!“

Comentariul meu:

Marinerule, ai fost comandant de vas, eşti fiu de ofiţer şi presupun că ai făcut armata. Îndrăznesc să afirm că orice bărbat întreg la minte care a făcut armata sesizează ridicolul afirmaţiilor referitoare la aşa-zisul masacru rezultat în urma ambuscadei de pe dealul de lângă localitatea Ţiganca. Când o armată bine instruită pleacă la defilare e una, când pleacă la război, e alta. Doar un idiot (nu e cazul dumitale) sau un demagog ordinar care promovează un naţionalism extrem de primitiv poate afirma că în timpul războiului prinderea într-o ambuscadă şi decimarea unei formaţiuni militare de către inamic ar fi o ticăloşie care ar putea fi reproşată acestuia. Dacă o formaţiune militară cade într-o ambuscadă, vina nu o poartă inamicul, ci conducerea trupelor proprii care a trimis pe front soldaţi neinstruiţi şi nu a respectat reguli elementare de ştiinţa războiului. Pe de altă parte, din relatarea dumitale nu reiese deloc câţi soldaţi români au pierit în ambuscada respectivă. A fost vorba despre o grupă (10 soldaţi), o companie (100 de soldaţi) sau un batalion (500 de soldaţi)? Dacă a fost vorba despre mai mult decât o companie, consider că cel puţin un ofiţer superior al bravei armate române ar fi trebuit să fie fost acuzat de trădare prin incompetenţă şi judecat de curtea marţială. Mai mult de un batalion nu cred că putea fi prins într-o ambuscadă de trupe inamice aflate dincolo de creasta dealului decât dacă militarii români răpuşi acolo au fost conduşi de imbecili. Încercuirea unei mari unităţi e altceva decât o ambuscadă. Marinerule, sunt convins că îţi este cunoscut faptul că întâmplarea la care te-ai referit, dacă este reală, devine nesemnificativă prin raportare la dezastrul suferit de armata română la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă. De ce nu te referi la zecile de mii de soldaţi români care au fost măcelăriţi acolo, în total 150.000 de morţi?! Îţi dai seama că ar fi hilar să acuzi armata sovietică (nu rusă!) de ticăloşie pentru că a îndrăznit să decimeze în adâncimea teritoriului propriu diviziile slab echipate ale armatei române plecate să stârpească bolşevismul alături de brava armată germană, al cărei scop propriu-zis era cucerirea de spaţiu vital în est?

Marinerule, relatarea dumitale referitoare la masacrul de la aşa-zisa Pădure Albă e mincinoasă. Că ai minţit cu neruşinare referitor la modul cum s-au desfăşurat evenimentele nu mă mir. Dacă ai putut să-i dedici în tinereţe mamei dumitale complet sănătoase o poezie în care îi plângeai moartea şi dacă nu te-ai jenat să te mândreşti cu această realizare în cadrul unei emisiuni televizate la care participai în calitate de preşedinte al României, te cred în stare să spui senin orice gogomănie, dacă ai impresia că îţi aduce vreun folos. Mă nedumereşte însă faptul că ai schimbat denumirea locului în care a fost comis masacrul – ai folosit de două ori sintagma „Pădurea albă“ dar eu ştiam că un masacru a cărui  descriere conţine informaţii parţial asemănătoare cu aşa-zisele informaţii prezentate de dumneata a fost comis la Fântâna Albă. Nu mi-e deloc clar dacă ai greşit denumirea sau dacă ai folosit intenţionat o denumire greşită în ideea că nu este exclus ca vreun curios, care a vizionat interviul şi care nu ia drept literă de evanghelie spusele dumitale, ar putea da o căutare pe internet cu noţiunea „Masacrul de la Pădurea Albă“. Înclin să cred că a doua variantă este mai probabilă, că ai folosit în mod intenţionat o denumire greşită, pentru că un curios care ar sesiza deosebirea esenţială dintre varianta dumitale şi cea oferită de wikipedia ar fi mai puţin revoltat în cazul în care denumirile nu corespund. Plecând de la premisa greşită că nu puteai avea niciun interes să falsifici denumirea locului masacrului, se poate trage concluzia greşită că a fost neintenţionată şi relatarea eronată referitoare la masacrul propriu-zis.

Marinerule, raportând afirmaţiile dumitale la articolul din wikipedia nu prea poate fi contestată afirmaţia că în masacrul respectiv ar fi fost ucişi trei mii de civili. Există însă o diferenţă esenţială în ceea ce priveşte datele referitoare la responsabilitatea pentru pregătirea şi declanşarea masacrului.

Conform spuselor dumitale: „locuitorii… au cerut săă fie lăsaţi să meargă în România. Armata rusă şi NKVD-ul a spus „da, încolonaţi-vă“, s-au încolonat, i-a chemat cum ar fi astăzi la ora şapte… i-au adunat pe toţi la Pădurea Albă şi i-au mitraliat – NKVD-ul i-a mitraliat.“

Conform wikipedia: „La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare..  un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului…, purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i.“

Marinerule, înainte de a comenta deosebirile esenţiale dintre varianta dumitale şi varianta din wikipedia şi de a-mi spune părerea proprie referitoare la dedesubturile masacrului de la Fântâna Albă, consider necesar să fac o precizare. Astăzi e firesc ca orice cetăţean român să beneficieze de paşaport şi să poată ieşi oricând doreşte din ţară. Până înainte de loviluţie majoritatea covarşitoare a românilor, mai ales a celor tineri, nu aveau nicio şansă să obţină dreptul de a călători  în străinătate sau de a emigra. Sute, poate mii de tineri au fost ucişi sau bătuţi măr şi băgaţi la puşcărie pentru că au încercat să părăsească ilegal România socialistă păzită de bravi grăniceri români.

Comparând relatarea dumitale cu articolul din wikipedia constat următoarele:

– „Armata rusă“ – de fapt cea sovietică – nu e mentionată decât de dumneata.

– dumneata afirmi că românii care fuseseră masacraţi au cerut voie să părăsească Uniunea Sovietică, că armata rusă şi NKVD-ul le-au dat permisiunea verbală de a se încolona, că i-au adunat pe toţi la locul masacrului şi apoi i-au mitraliat – se subînţelege că fără nicio somaţie.

– conform wikipedia românii au luat decizia de a se încolona în baza unui zvon lansat de NKVD. Şe ştie azi, dar şi se ştia şi în România anului 1940, că în anii care au urmat imediat după revoluţia socialistă din anul 1917 în URSS a funcţionat un regim de teroare ateistă, că mii de preoţi şi zeci de mii de credincioşi ortodocşi ruşi au fost exterminaţi pentru că au îndrăznit să îşi mărturisească credinţa. Cu toate acestea un grup de peste trei mii de români pornesc încolonaţi cu intenţia de a trece frontiera purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină) şi ignoră somaţia grănicerilor sovietici de a se opri.

Marinerule, hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat în România anului 1987 cu un grup de câteva zeci de de români care ar fi îndrăznit să se apropie de frontiera cu Iugoslavia cu intenţia de a o trece ilegal, dacă nu s-ar fi supus somaţiei grănicerilor de a se opri.

Incontestabil masacrul de la Fântâna Albă trebuie menţionat în cărţile de istorie, dar trebuie menţionat şi masacrul făcut de armata română la Odessa, soldat cu mult mai multe victime şi în ambele cazuri trebuie prezentat şi contextul în care au fost comise aceste masacre. https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Odesa

Marinerule, de „Săptămâna roşie“ a lui Paul Goma ai auzit? Goma vorbea despre tensiuni etnice majore între români şi evrei în Basarabia. În Bucovina situaţia era şi mai complexă, existau tensiuni etnice între români şi evrei, între români şi ucrainieni, între ucrainieni şi evrei; ruşi nu prea existau în Bucovina.

Cred că ţi-e clar că NKVD-ul nu era format doar din ruşi, gurile rele spun că erau mulţi evrei printre NKVD-işti. Ce zici de ipoteza că zvonul menţionat în wikipedia nu a fost pus în circulaţie în urma unui ordin venit de la Moscova, de la Stalin, ci ca iniţiativă a unor etnici ucrainieni sau evrei din zonă care aveau interesul ca românii să dispară de acolo?

Marinerule, e lăudabil faptul că afirmi că vrei să faci ceva pentru „amărâţii ăştia“, e scandalos însă faptul că vreme de 10 ani cât ai fost preşedintele României nu ai făcut NIMIC pentru a cinsti memoria celor 150.000 – O SUTĂ CINCIZECI DE MII de soldaţi români sacrificaţi la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă.  Demagogule ordinar, ticălosule, sacrificiul pe care au fost siliţi să-l facă amărâţii ăştia nu merită să fie comemorat?!

Am ajuns la concluzia fermă că acest sacrificiu este ignorat de conducătorii României de trei sferturi de secol din două motive complementare:

  1. O eventuală comemorare oficială a victimelor războiului de agresiune împotriva URSS ar sfida dogma eminescoidă că românii sunt un popor paşnic, că nu au dus niciodată războaie de cucerire ci şi-au apărat doar cu fermitate glia.
  2. Aparent prin actul de la 23 august 1944 şi în urma Conferinţei de la Yalta, România a intrat pentru aproape o jumătate de secol în sfera de influenţă a URSS. În realitate puterea a fost acaparată însă de reprezentanţi ai mafiei cominterniste, care, cel târziu după înfiinţarea Israelului, aliat de nădejde al puterilor occidentale, au jucat la două capete, pregătind terenul pentru transformarea României în vasal docil al Imperiului Occidental. Piticul înfumurat de la Scorniceşti a fost o marionetă a păpuşarilor care, promovând de la începutul anilor ’60 un naţionalism găunos şi rusofobia într-un stat care era formal membru al Pactului de la Varşovia, au pregătit aruncarea României în ghearele imperialismului occidental. Prin loviluţia moşită de oculta mondială a fost legitimat sistemul represiv care s-a impus la putere în urma loviturii de stat din 23 august 1944 orchestrate de acceaşi ocultă. După loviluţie reprezentanţii sistemului, printre care te numeri şi dumneata, marinerule, alături de Ion Iliescu, Silviu Brucan (Saul Bruckner), Petre Roman (odrasla cominterniştilor Ernő Neulander şi Hortensia Vallejo), Vladimir Tismăneanu (odrasla cominterniştilor Leonid Tisminețki şi Hermina Marcusohn) au decis ca România să devină membră a structurilor euro-atlantice. Consider că nu e deloc lipsit de importanţă următorul „amănunt“ din biografia fostului ilegalist Silviu Brucan: „După revolta muncitorilor din Brașov (14-15 noiembrie 1987), a făcut declarații critice la politica conducerii de partid și de stat, transmise de postul BBC și agenția de presă UPI. A fost anchetat și i s-a impus domiciliu forțat. Totuși, la intervenția ambasadei americane, și cu ajutorul șefului Securităţii la acea vreme, Iulian Vlad, i s-a permis să plece pentru șase luni în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, Biroul pentru Europa de Est, și cu fostul ambasador al URSS la Washington, Anatoli Dobrinin, care i-a facilitat o întâlnire cu Mihail Gorbaciov. https://ro.wikipedia.org/wiki/Silviu_Brucan

Deşi România socialistă era în anul 1988 formal membră în Pactul de la Varşovia, pentru a pune la cale loviluţia, Brucan a făcut mai întâi o vizită de lucru temeinică în SUA. Ritmul alert în care s-au desfăşurat aşa-zisele revoluţii în statele fostului Pact de la Varşovia, modul spectaculos în care s-a destrămat puţin mai târziu Uniunea Sovietică şi extinderea rapidă a UE şi a NATO  nu pot fi explicate doar prin dorinţa de libertate a cetăţenilor din fostele ţări socialiste. Este incontestabil faptul că oculta occidentală a coordonat şi susţinut ferm aceste schimbări. Propagandiştii imperialismului occidental pretind însă că doar  cetăţeni slabi la minte cu mentalitate totalitară şi nostalgii socialiste pot crede teoriile conspiraţioniste şi susţin teza marxistă că doar masele fac istoria.

Marinerule demagog şi ticălos, dumneata mă jigneşti pe mine, familia mea şi milioane de alţi  români prin afirmaţia că „Românii nu-şi vor redobândi demnitatea până când nu ne unim cu Moldova!“, prin insinuarea perfidă că poporul român nu ar fi vărsat destul sânge în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi prin gogomănia că doar o laşitate iraţională (teama de Stalin şi Hitler) ar împiedica unirea României cu republica Moldova.

Marinerule demagog şi ticălos, deinformezi cu nesimţire când afirmi că Polonia ar fi înlăturat consecinţele Pactului Ribentropp-Molotov. Sunt ferm convins că nu eşti atât de prost încât să nu ştii că frontierele statelor europene stabilite după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial au fost consfinţite prin Tratatul de la Helsinki. Sunt de asemenea convins că nu eşti atât de prost încât să nu ştii că frontierele de azi ale Poloniei nu sunt deloc identice cu frontierele Poloniei interbelice. O parte considerabilă din teritoriul Poloniei interbelice aparţine azi Ucrainei şi Bielorusiei. Germania lui Hitler (e o culme a retoricii propagandistice afirmaţia că românii s-ar teme azi de Hitler!) a trebuit să cedeze  o suprafaţă considerabilă Poloniei. Un om cu o brumă de cultură generală ar trebui să ştie că actuala frontieră a fost stabilită pe aliniamentul Oder-Neisse după război.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Linia_Oder-Neisse

Bucovina de nord, ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei aparţin astăzi Ucrainei. După logica dumitale bizară s-ar putea susţine şi că românii nu-şi vor redobândi demnitatea până când recuperăm aceste teritorii de la Ucraina!

Prin analogie la logica dumitale bizară se poate afirma însă şi în Ungaria că ungurii  nu-şi vor redobândi demnitatea până când recuperează cel puţin o parte din Transilvania.

Marinerule demagog şi ticălos, care promovezi un naţionalism primitiv, republica Moldova e un stat independent care trebuie să îşi decidă singur soarta.  Românii pot spera că într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat majoritatea populaţiei din republica Moldova sau ce ar rămâne din aceasta după o eventuală secesiune – de dorit paşnică – a Transnistriei şi Găgăuziei, va dori să se unească cu România. Românii raţionali şi oneşti conştientizează faptul că unirea cu republica Moldova e imposibil de realizat înainte de rezolvarea conflictului din Transnistria. Românii raţionali şi oneşti conştientizează însă şi faptul că promovarea isterică a unionismului dă apă la moară ungurilor care promovează separatismul în Transilvania.

Marinerule demagog şi ticălos, care deplângi faptul că „am predat Basarabia la cheie, fără să tragem uun glonţ“ de ce omiţi să te referi la faptul că ulterior am consumat la est de Nistru sute de tone de muniţie, trăgând milioane de gloanţe şi sute de mii de obuze care au făcut una cu pământul numeroase loacalităţi şi au ucis sau mutilat zeci de mii de civili? Oamenii respectivi au avut ghinion, ar spune probabil urmaşul dumitale  la Cotroceni. Dumneata îi consideri probabil victime colaterale, conform limbajului politic corect care justifică şi atrocităţile comise de partenerii strategici ai României de azi prin bombardamentele atomice din Japonia dar şi prin bombardamentele convenţionale care au făcut peste o jumătate de milion de victime în Germania şi câteva mii de victime în România, majoritatea în Bucureşti. Marinerule, în anul 2002, pe vremea când erai primarul capitalei, a fost ridicat în parcul Cişmigiu, în buricul târgului, un monument în memoria bravilor aviatori americani care au căzut la datorie bombardând şi obiective civile – din altruism, pentru a ajuta la eliberarea României de sub jugul fascist. Probabil că ulterior, când ai fost timp de zece ani preşedintele ţării, nu te-ai străduit să propui construirea în Rusia a unui monument în memoria  celor 150.000 de soldaţi români care au pierit la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă pentru că aştepţi ca ruşii să le ridice ei un monument ca recunoştinţă pentru că au încercat să salveze Rusia de bolşevism. Probabil că ţi se pare neesenţial „amănuntul“ că, în spiritul viziunii expuse de Adolf Hitler în „Mein Kampf“, marele aliat din cruciada anticomunistă preconiza să instaureze un regim aspru de apartheit în teritoriile locuite de slavii care erau consideraţi rasă inferioară.

Marinerule, de ce omiţi faptul că în anul 1940 „am predat la cheie“ Ungariei  o parte considerabilă din Transilvania? De ce omiţi faptul că tot atunci „am predat la cheie“ Bulgariei Cadrilaterul, pe care România îl luase cu japca în anul 1913. Bulgarii nu au tras nici ei atunci niciun foc de armă, pentru că erau conştienţi că nu pot opune rezistenţă. Grosul trupelor bulgare era angrenat în lupte cu grecii şi sârbii iar România şi Turcia au profitat de situaţie pentru a anexa teritorii de la statul vecin. Anexarea Cadrilaterului în anul 1913 de către România nu poate fi justificată ca eliberare a unui teritoriu românesc – acesta era locuit în majoritate covârşitoare de bulgari. Bulgarii şi-au luat revanşa în timpul Primului Război Mondial învingând zdobitor (ajutaţi de trupe germane) brava armată română şi ocupând Bucureştiul. Prin Pacea de la Buftea-Bucureşti România a retrocedat Bulgariei Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) dar şi o parte din Dobrogea de Nord (pe care România o primise de la Rusia în anul 1878 în schimbul teritoriului (cu suprafaţă mai mică) deţinut de România la vremea respectivă la est de Prut (judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail). Propaganda naţionalistă extremistă încearcă să ascundă faptul că Turcia a cedat de fapt Rusiei Dobrogea de Nord prin Pacea de la San Stefano şi că schimbul teritorial a fost parafat prin Tratatul de la Berlin. E demn de menţionat şi faptul că în urma Războiului Crimeii, Rusia a fost obligată să cedeze judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail Moldovei, deşi în anul 1812, când Turcia a cedat Rusiei întregul teritoriu cuprins între Prut şi Nistru, Bugeacul – treimea sudică şi sudestică a acestui teritoriu nu aparţinuse Moldovei, vasală Turciei, ci – ca şi Dobrogea –  unei provincii propriu-zise a Turciei – Eyaletul (paşalâcul ) de la Silistra. În momentul în care a fost făcut acest schimb de teritorii, românii nu erau deloc majoritari în niciunul din ele şi nici nu fuseseră vreodată anterior. Faptul că în 1856 prin Tratatul de la Paris, Franţa şi Anglia au obligat Rusia să cedeze cele trei judeţe Moldovei, deşi făcuseră parte până în 1812, timp de peste trei secole, din Bugeacul care fusese parte integrantă a Turciei, confirmă faptul că deja de la Revoluţia din 1848 oculta Occidentală a atribuit Moldovei şi Ţării Româneşti şi ulterior României rolul de „duşman istoric“ al Rusiei.

E evident că acest schimb de teritorii parafat în cadrul Congresului de la Berlin – mediat de puterile occidentale – a fost în avantajul României şi în dezavantajul Rusiei, dar propaganda rusofobă din România a susţinut cu fermitate contrariul. Prin acest schimb de teritorii, România a cedat o suprafaţă de 9.642 km2, primind o suprafață de 15.570 km2.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Cahul,Bolgrad%C8%99i_Ismail Românei i-a fost cedată întreaga deltă a Dunării şi astfel controlul deplin asupra principalului  braţ navigabil – Sulina. Mai important este însă faptul că înaintarea Rusiei spre Constantinopol a fost barată la nord de delta Dunării, pe braţul Chilia. Este evident faptul că Rusia ar fi preferat să păstreze Dobrogea de Nord şi să ofere României pentru judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail un teritoriu cu suprafaţă echivalentă situat în nordul teritoriului dintre Prut şi Nistru, care făcuse parte din principatul Moldova în 1812 şi în care românii erau populaţia majoritară, în vecinătatea frontierei cu imperiul Austro-Ungar. Din antichitate, fără excepţie, toate imperiile care au existat în zona Mării Negre s-au străduit să controleze teritoriul situat de-a lungul litoralului acesteia.

Intelectuali marcanţi de dreapta din România interbelică, care ar fi aberant să fie acuzaţi de rusofilie, au evidenţiat faptul că oculta occidentală a considerat dintotdeauna România un dominion care avea şi rolul major de a contracara tendinţele expansioniste ale Rusiei îndreptate împotriva imperiului Otoman:

„Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naționalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise:

– interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole;

– interese comerciale:.. – interese economice:… – interese financiare:…“

http://www.certitudinea.ro/articole/modelul-de-Tara/view/manifestul-revolutiei-nationale-unul-din-textele-pentru-care-petre-tutea-trebuia-interzis-prin-lege-legea-217-2015

În realitate însă, România nu avea doar rolul de obstacol în calea înaintării Rusiei către Constantinopol, ci trebuia şi trebuie să fie pregătită şi să susţină un atac occidental împotriva Rusiei. Faptul că România a profitat de situaţie după Primul Război Mondial şi s-a unit cu Bucovina şi Basarabia, profitând de faptul că Austro-Ungaria şi Rusia se destrămaseră nu este condamnabil, deşi este cert că majoritatea populaţiei din zona fostului Bugeac nu dorea această unire şi ar fi preferat secesiunea iar  în Bucovina la vremea respectivă populaţia ucraineană deţinea o pondere considerabilă, fapt care ar fi putut justifica renunţarea la o parte din această provincie în favoarea Ucrainei (conform modului în care a fost împărţit Banatul cu Iugoslavia şi Ungaria). Ţinând cont de faptul că Basarabia făcuse parte timp de peste o sută de ani din Rusia ţaristă, de faptul că România şi-a dobândit independenţa în urma Războiului Ruso-Turc, de schimbul de teritorii dintre România şi Rusia parafat prin Tratatul de la Berlin şi de faptul că România şi Rusia au fost aliate în timpul Primului Război Mondial până la Revoluţia din Octombrie (1917), numeroşi soldaţi ruşi căzând la datorie în timpul luptelor de la Mărăşeşti şi Mărăşti pentru a stopa ofensiva armatelor germane şi austro-ungare în Moldova, nu se poate afirma că URSS nu ar fi avut niciun motiv obiectiv să aspire la redobândirea Basarabiei şi că ultimatumul dat României în anul 1940 în baza pactului Ribentropp-Molotov ar fi doar dovada rapacităţii ruşilor.

Propaganda rusofobă încearcă să abată atenţia de la faptul că deşi URSS  nu a recunoscut în perioada interbelică unirea Basarabiei cu România, cunoscând intenţiile expansioniste ale Germaniei, întrucât Hitler formulase în „Mein Kampf“ obiectivul startegic de a cuceri spaţiu vital în estul Europei, explicit şi în Rusia, slavii fiind consideraţi rasă inferioară, a fost de acord să negocieze cu România în anul 1935 semnarea unui tratat de asistenţă mutuală. Negocierile au fost purtate de miniştrii de externe Nicolae Titulescu şi Maxim Litvinov până în vara anului 1936 când Titulescu a fost demis din funcţie, deşi prin semnarea acestui pact URSS ar fi recunoscut cel puţin implicit apartenenţa Basarabiei la România.

„Titulescu afirma că dacă tratatul de asistenţă mutuală dintre România şi  Uniunea Sovietică s-ar fi semnat ar fi fost împiedicată declanşarea celui de-al doilea război mondial la 1 septembrie 1939.“http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/Buletin17/24_nicolae_titulescu.pdf

Există argumente serioase în favoarea tezei că oculta occidentală a dorit ca Germania să atace Uniunea Sovietică:

  1. „Tratatul de la Versailles stipula și că forțele militare aliate urmează să se retragă din Renania în 1935; ele s-au retras mai devreme, în 1930. Delegația britanică prezentă la Conferința de la Haga privind despăgubirile de război germane din 1929… a propus ca despăgubirile plătite de Germania să fie reduse“
  2. Deşi Tratatul de la Versailles interzicea Germaniei să remilitarizeze Renania, încălcarea acestei prevederi urmând „să fie „privită ca act ostil… cu intenția de a perturba pacea lumii”“, Marea Britanie a încurajat Germania să încalce această prevedere iar Franţa nu a intervenit când trupele germane s-au instalat în zona demilitarizată. https://ro.wikipedia.org/wiki/Remilitarizarea_Renaniei
  3. Demiterea lui Titulescu şi implicit renunţarea de către România la opţiunea semnării unui pact de asistenţă mutuală cu URSS.
  4. Deşi Franţa garantase integritatea teritorială a Cehoslovaciei prin tratatul de asistenţă mutuală încheiat cu aceasta în anul 1935, în anul 1938 a acceptat prin Acordul de la München împreună cu Marea Britanie ca Germania să anexeze Regiunea Sudetă, avertizând Cehoslovacia că dacă se va opune militar anexării, nu va fi sprijinită.
  5. După anexarea Regiunii Sudete, trupele naziste au ocupat printr-un atac fulger în zilele de 15-16 martie 1939 restul Cehiei iar Slovacia a devenit stat satelit al Germaniei. Nici de această dată Franţa şi Marea Britanie nu au declarat război Germaniei. Ocupând fără luptă Cehia, potenţialul militar al Germaniei a crescut în mod semnificativ prin dobândirea controlului deplin asupra industriei acestei ţări.
  6. În data de 23 martie 1939 a fost ratificarea tratatul economic româno-german care asigura Germaniei accesul la petrolul românesc şi foarte probabil şansa de a ataca URSS tranzitând teritoriul României cu acordul acesteia.

În primăvara anului 1939, în condiţiile în care Cehia era ocupată, Slovacia şi Ungaria erau evident progermane, doar România şi Polonia mai constituiau obstacole în calea invaziei germane în URSS. Germania avea pretenţii teritoriale faţă de Polonia şi era puţin probabil că Polonia ar putea fi de acord să accepte tranzitul armatelor germane. URSS nu putea fi însă deloc sigură că România nu va permite trupelor germane să o tranziteze în drum spre est. Uniunea Sovietică ştia că mulţi politicieni proeminenţi români erau progermani, că mii de legionari aşteptau nerăbdători să participe la cruciada contra comunismului şi că datorită revizionismului maghiar, România era uşor şantajabilă de către Germania, care îi putea cere nu doar dreptul de a-i tranzita teritoriul ci şi sprijin militar:

„răspunsul categoric dat de Litvinov la cererea din 1937 a lui Victor Antonescu, succesorul lui Titulescu, prin care se solicita recunoaşterea  de către Uniunea Sovietică a unirii Basarabiei cu Românian (a fost): „Nu vă vom recunoaşte Basarabia niciodată, dar nu vă vom plictisi cu ea. Dacă însă veţi face vreodată politica germană, v-o luăm imediat.“… declaraţia lui Litvinov făcută lui Titulescu la Talloires tot în anul 1937: „Vrem ca potenţialul pe care îl reprezintă Basarabia să devină rus şi nu german. De aceea ţin să vă comunic că vom încerca să reluăm Basarabia prin toate mijloacele juridice şi militare care ne vor fi posibile”“ http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/Buletin17/24_nicolae_titulescu.pdf

Ţinând cont de cele arătate anterior, este evident faptul că URSS avea interesul să negocieze cu Germania Pactul Ribentropp-Molotov din următoarele motive:

  1. URSS încheiase în anul 1935 cu Franţa un pact de asistenţă mutuală, similar pactului de asistenţă mutuală dintre Franţa şi Cehoslovacia. Ţinând cont de faptul că Franţa încălcase flagrant prevederile pactului cu Cehoslovacia, era de aşteptat ca Franţa să nu declare război Germaniei în cazul în care URSS fi fost atacată de pe teritoriul României cu acordul guvernului de la Bucureşti.
  2. Tratatul economic româno-german din 23 martie 1939 reprezenta pentru URSS dovada certă că România a intrat în sfera de influenţă germană şi că este de aşteptat ca România să permită armatelor germane tranzitarea ţării pentru a ataca URSS. „ministrul român de Externe, aflat în vizită oficială la Berlin, asista la parada militară prilejuită de a 50-a aniversare a lui Hitler şi, fiind întrebat cum îi place, în special defilarea tancurilor, ar fi răspuns: „Parada e foarte impresionantă , dar ce s-ar face tancurile fără petrolul românilor?”… La Moscova, Tratatul economic româno-german a stârnit nemulţumire şi suspiciune. La 29 martie 1939, M.M. Litvinov, comisarul pentru Afaceri Străine al U.R.S.S. i-a declarat lui Nicolae Dianu, ministru (plenipotenţiar al) României la Moscova, că prin respectivul tratat „s-ar putea ca pericolul unei agresiuni fasciste să se apropie de frontiera sovietică şi, dând sigure informaţiile sale privind existenţa unor clauze secrete care ar fi prevăzut asigurarea integrităţii graniţelor României de către Germania, a întrebat: „Cu ce preţ?“. https://www.spiruharet.ro/facultati/riif/orar/6954c1a04578fac9a54b8cebabfbb51d.pdf
  3. Pentru a-l determina pe Hitler să nu declanşeze asupra URSS un atac imediat prin România, Germania trebuia convinsă că poate să-şi rezolve cu susţinerea URSS diferendul teritorial cu Polonia. Cunoscând caracterul duplicitar al politicienilor români, care hotărâseră să accepte să susţină economic maşinăria de război germană, dar ar fi dorit să rămână în relaţii amicale cu aliaţii tradiţionali (Franţa şi Marea Britanie), conducerea URSS putea presupune că România nu doreşte ca o eventuală invazie germană a Poloniei şi un eventual război în vestul Europei generat de aceasta invazie să fie purtat cu petrol românesc. Se putea presupune că în viziunea României era acceptabil doar ca petrolul românesc să susţină invadarea URSS. Dând Germaniei şansa de a cumpăra cantităţi impresionante de petrol caucazian şi propunând împărţirea Poloniei, URSS îi oferea lui Hitler, care era nerăbdător să declanşeze războiul mondial, posibilitatea de a cuceri mai întâi fără efort militar considerabil teritoriul pe care îl revendica în Polonia şi de a se război cu Franţa, care umilise Germania prin tratatul de la Versailes. Promisiunea neutralităţii URSS în cazul în care Franţa şi Marea Britanie ar declara război Germaniei după ce aceasta ar invada Polonia şi petrolul care putea fi cumpărat din URSS au constituit o ofertă tentantă pentru nebunul de la Berlin care îşi propusese să stăpânească teritoriul cuprins între Atlantic şi Urali. Sigur de sine, Hitler nu se temea de un război pe două fronturi dar nu era nici atât de prost încât să nu ştie că e preferabil să câştige mai întâi unul din războaie şi abia ulterior să-l declanşeze pe celălalt. Prin ratificarea Pactului Ribentropp-Molotov, URSS a evitat să fie ea prima victimă a agresiunii Germaniei naziste şi a putut anexa teritorii care urmau să întârzie viitoarea ofensivă germană spre Linia Arhanghelsk – Astrahan, care constituia în viziunea lui Hitler limita estică a spaţiului vital pe care îl visa pentru Germania. De asemenea era de aşteptat ca maşinăria de război nazistă să iasă slăbită din războiul de pe frontul de vest. Deşi Germania a ajuns practic fără pierderi la Atlantic, bombardamentele masive britanice şi apoi şi americane din anii ulteriori au cauzat pierderi enorme industriei de armament germane care nu a putut susţine la parametrii necesari războiul pe care Hitler şi aliaţii săi l-au pornit împotriva URSS.

Marinerule, ce zici de analiza mea anterioară referitoare la dedesubturile ratificării Pactului Ribentropp-Molotov? Nu-i aşa că e doar o teorie conspiraţionistă fantezistă, fără nicio bază reală care demonstrează că sunt ori plătit de ruşi ori bolnav mintal? Nu-i aşa că doar un propagandist aflat în solda Rusiei sau un idiot poate afirma că responsabilitatea morală pentru faptul că a fost încheiat Pactul Ribentropp-Molotov aparţine şi conducătorilor României şi ai aliaţilor tradiţionali ai acesteia (Franţa şi Marea Britanie)? Nu-i aşa că Titulescu a vorbit prostii când a afirmat că „dacă tratatul de asistenţă mutuală dintre România şi  Uniunea Sovietică s-ar fi semnat ar fi fost împiedicată declanşarea celui de-al doilea război mondial la 1 septembrie 1939.“?

Marinerule demagog şi ticălos care promovezi consecvent rusofobia deşănţată, risc următoarea afirmaţie: Există o similitudine între riscul pe care şi l-a asumat România în preajma şi timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acceptând rolul de vasal docil al Germaniei şi riscul pe care şi-l asumă în prezent acceptând cu entuziasm rolul de portavion nescufundabil al axei Washington-Londra-Bucureşti.

Intervenţiile militare directe şi/sau prin interpuşi (rebeli, aşa-zişi luptători pentru libertate) ale SUA şi a Marii Britanii în Iugoslavia, în Irak (în timpul celui de-al Treilea Război al Golfului), în Libia şi în Siria, care au creat haos în aceste ţări şi s-au soldat cu zeci de mii de victime, au fost cu certitudine consecinţa politicii agresive a imperialismului occidental. Sunt convins că şi războiul civil din Ucraina este în primul rând consecinţa politicii agresive a imperialismului occidental. SUA au finanţat protestele din Maidanul din Kiev în urma cărora puterea a fost dobândită de extremişti. Am impresia că forţe oculte din Occident încearcă acum să provoace şi în republica Moldova un război civil în care să fie angrenată şi România. Îngrijoritor de mulţi jurnalişti şi politicieni din România, dumneata fiind cel mai vocal dintre aceştia,  promovează în ultimul timp foate agresiv rusofobia şi fac apologia unirii României cu republica Moldova, inclusiv Transnistria şi Regiunea autonomă Găgăuză, teritorii care nu au fost locuite niciodată majoritar de români.

Promovarea rusofobiei şi menţinerea României în stadiul de colonie sunt obiective majore evidente ale politicii structurilor euro-atlantice. Agitând sperietoarea rusească a fost legitimată instalarea unor baze militare americane şi a scutului antirachetă în România. Devine tot mai evident faptul că se preconizează instalarea în viitorul apropiat şi a unui sistem american de rachete ofensive cu încărcătură nucleară cu rază medie de acţiune în Europa, bineînţeles  (şi) în România, că doar este membră a axei Washington-Londra-Bucureşti. Imperiul Occidental îşi consolidează sistematic potenţialul militar şi se apropie, fluturând ramura de măslin, tot mai mult de frontierele Rusiei. Cred că nu e deloc exclus ca într-un viitor nu prea îndepărtat să se declanşeze un conflict mondial datorită situaţiei explozive din Ucraina, stat în bună măsură artificial, ca şi republica Moldova, ambele apărute prin destrămarea URSS.

Marinerule demagog şi ticălos, convingerea mea fermă este că românii îşi asumă riscul major de a pieri într-un holocaust nuclear, între ai cărui autori morali te vei număra la loc de frunte şi dumneata, dacă nu vor protesta ferm împotriva existenţei bazelor militare americane în ţară şi dacă vor permite instalarea  rachetelor cu încărcătură atomică în România.

                                                              *

Marinerule, foarte recent mass-media din ţară a publicat ştirea că ai postat pe facebook un mesaj referitor la rolul pe care îl poate juca România în perioada în care va deţine preşedenţia UE. Miezul mesajului este următorul:

„România poate zgâlţâi Uniunea Europeană care pare debusolată şi fără curaj în a-şi defini propriul viitor, lansând de la înălţimea Preşidenţiei Rotative a Uniunii Europene trei mari proiecte şi anume:

  1. Bătălia pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Uniunea Europeană;
  2. Planificarea proceselor pentru ca în următorii 15 – 25 ani să se realizeze Statele Unite ale Europei;
  3. Planificarea finanţării şi realizării în următorii 10 – 15 ani a marii magistrale fluviale de transport Rotterdam – Rin – Main – Dunăre – Constanţa.“

https://www.gandul.info/politica/presedintie-consiliul-ue-inaugurare-oficiala-ateneul-roman-basescu-propune-proiecte-anulare-brexit-17834179

Primul obiectiv este doar un slogan ridicol. Nu poţi lansa proiectul unei acţiuni care de fapt este deja în plină desfăşurare. Orice om raţional şi informat ştie că bătălia pe care pretinzi că România ar trebui să o pornească este în realitate un război de uzură care a început deja de mult timp şi se apropie de final.

Al treilea obiectiv este utopic şi din el transpar necunoaşterea realităţii sau doar demagogie pură. Canalul Main-Dunăre, construit în secolul XIX, nu a fost dimensionat  pentru a a putea îndeplini condiţia de a fi parte a unei mari  magistrale fluviale de transport şi în Germania ar râde şi curcile la auzul propunerii de lărgire şi adâncire a acestui canal în viitorul previzibil.

Primul si al treilea obiectiv sunt doar expresia unei demagogii politicianiste inofensive şi mă duc cu gândul la şedinţele de partid din România perioadei Ceauşescu în care activiştii de partid trâmbiţau o serie de angajamente pe care nu le lua nimeni în serios.

Ţinând cont de Brexit, de protestele Vestelor Galbene din Franţa, de realitatea politică din ţările grupului de la Vişegrad, din Austria, şi Italia – ţări ale căror guverne promovează momentan o politică aşa-zis populistă, naţionalistă, antieuropeană, e greu de crezut că „în următorii 15-25 ani“ va putea fi realizat proiectul centralist de constituire a Statelor Unite ale Europei pe care îl promovezi dumneata.

E extrem de bizar faptul că propui ca România să lanseze proiectul de planificare într-un viitor nu prea îndepărtat a proceselor care să conducă la realizarea acestui stat, câtă vreme  nu a fost decisă încă de niciun for credibil eventuala constituire a acestuia şi nu a existat nicio dezbatere publică serioasă pe această temă în România şi nici în alte state membre ale UE. Din această propunere transpare viziunea dumitale paternalistă asupra politicii: „aleşii“ iau în culise deciziile importante pentru societate şi plebea este pusă în faţa faptului împlinit.

Marinerule demagog, orice om raţional şi onest este conştient că eventuala constituire (un termen cu o conotaţie propagandistică mult mai redusă decât termenul „realizare”) a Statelor Unite ale Europei, este condiţionată de faptul că statele membre vor trebui să renunţe la suveranitatea pe care formal o (mai) au în prezent. Aparatul de propagandă contestă realitatea că România se comportă şi azi ca un stat nesuveran datorită ticăloşiei majorităţii covârşitoare a politicienilor români, care aplaudă şi transpun în practică fără obiecţii directivele stabilite de oculta care dictează de fapt politica UE. De aceea sunt convins că mass-media şi (pseudo)elita culturală şi politică mediatizată din România nu vor pune sub semnul întrebării obiectivul constituirii într-un viitor apropiat a Statelor Unite ale Europei enunţat de dumneata, ci îţi vor lăuda „clarviziunea şi curajul” de a promova acest obiectiv.

                                                                *

Marinerule, o definiţie foarte succintă şi foarte exactă a politicii este următoarea: „Politica este arta de a proiecta viitorul societăţii“. Această definiţie este echivalentă cu următoarea definiţie a politologului David Easton – „Politica  este atribuirea imperativă de valori pentru o societate”. În opinia sa, „sistemele politice trebuie să îndeplinească două funcţii principale:

  1. Trebuie să poată stabili valori pentru societate
  2. Trebuie să poată determina majoritatea membrilor societăţii, să recunoască drept imperativ necesare valorile respective.“

https://de.wikipedia.org/wiki/David_Easton

Noam Chomsky explică foarte clar modul în care sunt transpuse în practică pricipiile enunţate anterior: „Cei puternici au înţeles cât este de important să limiteze dreptul de liberă exprimare şi paticiparea democratică. Istoria a consemnat numeroase preocupări în această direcţie, dar ele au devenit problemă de sine stătătoare abia în secolul 20., când « masele urmau să devină rege ». S-a afirmat că această tendinţă periculoasă poate fi contracarată prin noi metode de propagandă propagate de « minorităţi inteligente… care formează conştiinţa maselor… şi care dirijează conştiinţa publică exact cum o armată dirijează corpurile soldaţilor ei ». Îl citez aici pe întemeietorul modernei industrii de relaţii publice, respectatul liberal New-Deal Edward Bernays, a cărui concepţie este la fel de răspândită printre intelectualii de marcă şi academicienii de orientare liberală de stânga ca şi la cadrele de conducere din economie.“ https://gcionoiu.beepworld.de/ro_2_act_bovarismul.htm

Nu este deloc o teorie conspiraţionistă afirmaţia că un grup restrâns de persoane decide adesea, FĂRĂ  a ţine cont de părererile şi convingerile pe care le au la un moment dat majoritatea  membrilor societăţii, care sunt noile convingeri pe care trebuie să şi le însuşească societatea. Sistemul de propagandă, care promovează aparent dialogul civilizat şi pluralismul de opinie, promovează de fapt o reeducare agresivă şi extrem de eficientă. Într-un ritm extrem de alert foarte mulţi cetăţeni din ţări occidentale dar şi numeroşi români şi-au însuşit principiile corectitudinii politice, fiind convinşi să creadă că promovarea libertinajului sexual ar fi sinonimul promovării libertăţii, că identitatea sexuală a individului nu ar fi determinată biologic, că familia tradiţională ar fi o instituţie retrogradă, că nu ar trebui limitat deloc fluxul migraţionist din Africa şi Asia spre Europa, că intervenţiile militare ale NATO în Iugoslavia, Irak, Libia şi Siria ar fi fost necesare pentru a împiedica încălcarea drepturilor omului de către regimuri dictatoriale, că secesiunea Crimeii de Ucraina şi unirea cu Rusia  ar fi fost de fapt o anexare inacceptabilă, care – la fel ca războiul civil din Donbas – ar confirma agresivitatea regimului de la Moscova, continuator al politicii agresive a imperiului ţarist şi a URSS şi că în consecinţă ţările NATO ar trebui să crească bugetul destinat „apărării“.

Marinerule, în România lui Ceauşescu a funcţionat cel mai represiv sistem dintre toate ţările foste membre în Pactul de la Varşovia. Din anii ’60, deşi formal teroarea stalinistă s-a încheiat prin eliberarea în masă a deţinuţilor politici, România a fost singura ţară din lagărul socialist în care dizidenţi autentici practic nu au existat. Extrem de puţinii dizidenţi care nu au acceptat să tacă după ce au fost bătuţi sau întemniţaţi (Paul Goma, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa) au fost siliţi să emigreze. Cetăţeni de rând care au îndrăznit să critice prea vocal regimul sau să comită acţiuni indezirabile au fost aduşi la tăcere prin teroare (verbală sau fizică, bătăuşi fiind uneori „civili“ care îi administrau cetăţeanul indisciplinat corecţia în spaţiul public). Cunosc personal un cetăţean căruia i s-a aplicat o astfel de corecţie în anii ’70 – un preot catolic din Timişoara (etnic german) care a îndrăznit să facă cateheză în limba română, a fost bătut măr de un grup de tineri pe stradă, în apropierea bisericii catolice în care slujea din zona Pieţei Traian. După ce s-a întors plin de sânge în biserică a fost aşteptat de un bărbat îmbrăcat în palton de piele care s-a arătat mirat de faptul că fusese bătut şi l-a întrebat de ce nu a fugit, mesajul fiind foarte clar. În anul 1985 inginerul Gheorghe Ursu a murit din cauza bătăilor primite pentru „crima“ de a fi ţinut un jurnal intim  în care se referea critic la realizările regimului. Spre sfârşitul anilor ’80 Securitatea a scos din joben în colaborare cu Europa Liberă, megafonul CIA, o serie de dizidenţi de carton care au avut rolul de a legitima loviluţia. Cea mai certă dovadă a faptului că Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana & Co. nu au fost conştiinţe autentice ale naţiunii o constituie faptul că nu au denunţat lovitura de stat ci au contribuit la susţinerea mitului revoluţiei, care ar fi fost furată de clanul Iliescu. Faptul că aşa-zisa revoluţie nu a avut niciun alt potenţial lider care să fi fost cunoscut de cetăţeni ca alternativă la grupul reformatorilor socialismului ceauşist mediatizaţi de Europa Liberă (Iliescu, Brucan & Co.) şi că majoritatea covârşitoare a românilor aşteptaseră doar înlăturarea lui Ceauşescu, nu renunţarea la socialism, au fost trecute cu vederea de aşa-zisa elită intelectuală care a devenit peste noapte anticomunistă. Niciun reprezentant al acestei elite nu s-a arătat mirat de faptul că Europa Liberă prezentase necritic, anterior loviluţiei, ca alternativă la regimul Ceauşescu doar viziunea lui Brucan care vorbise în septembrie 1988, când a fost în Occident, despre nevoia de pluralism în cadrul partidului, afirmând însă că în România nu e necesară apariţia unui sistem pluripartid.

Marinerule, ca participant la evenimente aşa-zis revoluţionare din Timişoara în zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, am putut concluziona foarte devreme, când scenariul sângeros al luptei împotriva teroriştilor se afla în plină desfăşurare, că scopul acestuia este să zădărnicească coagularea unei societăţi civile autentice şi să favorizeze acapararea puterii de către structuri mafiote generate de PCR şi Securitate. M-am referit la evenimentelele respective într-un capitol https://acum.tv/articol/4706/ din cartea mea „Declaraţie de război“ publicată prima dată în anul 1993 şi inclusă ulterior în volumul „Mănuşa lui Schiller“ https://gcionoiu.beepworld.de/ro_1_1manusa_.htm . După loviluţie marii intelectuali de carton, Licheleanu, Pleşu & Co., care în timpul dictaturii idioate a lui Ceauşescu s-au putut plimba în interes de serviciu prin Occident şi nu scriseseră nimic subversiv – dacă ar fi scris literatură de sertar, ar fi trebuit să îşi publice scrierile după loviluţie – au devenit peste noapte mari anticomunişti https://gcionoiu.beepworld.de/ro_2_act_demolarea.htm#paltinis . Niciunul dintre aceştia nu a denunţat lovitura de stat ci au susţinut teza mincinoasă că s-ar fi desfăşurat o revoluţie.  Aceştia au ignorat faptul că sub paravanul retoricii socialiste trâmbiţate de reprezentanţii FSN, care poate fi sintetizată prin celebrul slogan „Nu ne vindem ţara!“, reprezentanţii puterii au promovat un set coerent de măsuri menite să conducă în timp record la faliment economia naţională, pentru că în haosul creat fosţii comunişti să poată acţiona ca administratori corupţi cu puteri depline ai unor întreprinderi şi instituţii aflate în proprietatea statului iar ulterior prin privatizări frauduloase reprezentanţi ai nomenclaturii, ai Securităţii şi apropiaţi ai acestora să devină noii mari capitalişti.  Reprezentanţii fostei nomenclaturi şi reprezentanţii Securităţii au colaborat magistral în timpul loviluţiei şi în prima jumătate a anului 1990, până la primele aşa-zise alegeri libere, afişând unitatea de monolit a FSN şi promovând un program politic pseudosocialist. Electoratul a fost cumpărat fără a conştientiza acest fapt prin măsuri populiste criminale care au subminat economia naţională. Imediat după alegeri prim-ministrul Petre Roman a adoptat o serie de măsuri pseudoliberale care au condus la o inflaţie galopantă şi la haosul economic care a creat cadrul optim pentru declanşarea privatizărilor ilicite.

Marinerule, privind retrospectiv, e uşor de înţeles cum de a fost posibil ca reprezentanţii de vârf ai aşa-zisei elite intelectuale să facă abstracţie de faptul că ai contribuit substanţial la lichidarea ilicită a flotei comerciale a Romaniei şi să te susţină ca aşa-zis garant al occidentalizării ţării. Licheleanu, care a privatizat cu ajutorul lui Pleşu, ministru al culturii în guvernul condus de criminalul Petre Roman, editura Politică, devenită Humanitas, au fost, ca şi dumneata, doi corbi care au smuls în interes personal o halcă din avuţia naţională. Grupul pentru Dialog Social, colaborator fidel al  aşa-zisei Fundaţii pentru o Societate Deschisă, promovează, ca şi dumneata, globalizarea de esenţă postmodernă. Criminalul Silviu Brucan, care a fost cu certitudine unul din principalii arhitecţi ai loviluţiei şi care ceruse în anul 1944 condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr şi Pamfil Şeicaru, a fost în ianuarie 1990 gazda lui Soros la GDS. http://www.ziaristionline.ro/2014/07/26/silviu-brucan-gazda-lui-george-soros-la-gds-grupul-pentru-dialog-social-in-ianuarie-1990-foto-documente-de-emanuel-parvu/

Marinerule, (pseudo)elita întelectuală mediatizată şi mass-media finanţată de oculta occidentală te-au prezentat şi încă  te prezintă ca pe un politician credibil, sau – în cel mai prost caz – un rău mai mic dar necesar. Recent un editorialist de la Gândul, Marian Sultănoiu, te descria astfel „Omul are mii de noduri de defecte, dar şi o imensă calitate: devorează pesedişti la masă.“ şi susţinea că vei deveni curând prim-ministru. https://www.gandul.info/puterea-gandului/marian-sultanoiu-editorial-basescu-se-intoarce-17830876

Eu consider că este evident faptul că poţi fi considerat cel mai longeviv şi cel mai important politician activ al perioadei de tranziţie (Ion Iliescu şi Petre Roman sunt de ani buni doar fosile cu rol decorativ) şi cred că meriţi cu prisosinţă titlul de „Omul perioadei de tranziţie“. Subliniez însă că nu doar în opinia mea aşa-zisa perioadă de tranziţie poate fi considerată una din cele mai negre perioade ale istoriei României.„Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu le-au făcut românilor atâta rău cât le-au făcut politicienii postdecembrişti…” http://www.formula-as.ro/2010/950/spectator-38/acad-florin-constantiniu-13235

Ianuarie 2019

Cu dispreţ,

Gheorghe Cionoiu – scriitor, adversar al fostului regim comunist, participant şi martor incomod la evenimentele sângeroase din decembrie 1989

Sursa: Justitiarul

CINE ESTE CEL MAI PERICULOS DUSMAN A LUI GEORGE SOROS?

4 feb.

Miliardarul George Soros a atacat China şi pe preşedintele Xi Jinping, pe care l-a catalogat drept ”cel mai periculos inamic” al societăţilor libere şi democratice, într-un discurs pe care l-a susţinut la Davos, relatează AFP.
”China nu este singurul regim autoritar din lume, dar este fără îndoială cel mai bogat, cel mai puternic şi cel mai dezvoltat în domeniul inteligenţei artificiale (AI)”, a declarat el la o cină pe care o organizează anual în marja Forumului Mondial Economic (WEF).

Imagini pentru GEORGE SOROS,THE DEVIL,POZE

”Asta face din Xi Jinping cel mai periculos inamic al celor care cred în societăţi libere”, a declarat George Soros la această  întâlnire foarte râvnită, anual, în această staţiune de schi în Alpii elveţieni.
Echipele sale au difuzat rapid copii ale discursului său în chineză, pe e-mail, un discurs în care el îşi pune ”cea mai mare speranţă” în poporul chinez.

”Dacă aceste întreprinderi ar ajunge să domine piaţa 5G”, a cincea generaţie de tehnologii mobile (5G), indispensabile ascensiunii maşinilor autonome şi altor obiecte conectate, ”ele ar reprezenta un risc inacceptabil la adresa securităţii lumii”.

În faţa unui grup de jurnalişti, economişti şi alţi invitaţi, George Soros a îndemnat, de asemenea, Statele Unite să ”se dezlănţuie” împotriva grupurilor tehnologice chineze Huawei şi ZTE.

”Anul trecut, eu încă mai credem că China este necesar să fie integrată mai bine în instituţii ale guvernanţei mondiale, însă, între timp, comportamentul lui Xi m-a făcut să-mi schimb părerea”, a spus el.

Un adversar declarat al preşedintelui american Donald Trump, investitorul-filantrop a apreciat că Guvernul american a recunoscut că China este un ”adversar strategic”, dar a apreciat că aceasta este o constatare ”simplistă”.

În opinia sa, un răspuns politic eficient dat Chinei trebuie să fie ”mult mai sofisticat, detaliat şi pragmatic” şi trebuie, de asemenea, să comporte un răspuns ambiţiosului program de investiţii în străinătate al Beijingului al ”noilor drumuri ale mătăsii”.

George Soros i-a reproşat lui Donald Trump, care a angajat discuţii comerciale cu Beijingul, că vrea ”să facă concesii Chinei şi să strige victorie reiterând atacuri contra aliaţilor Statelor Unite”.

Miliardarul a îndemnat Washingtonul să-şi concentreze represaliile comerciale mai degrabă contra Chinei decât să-şi atace aliaţii, evocând un ”război rece care ar putea deveni cald” între cele două super-puteri.

De asemenea, George Soros a trimis o săgeată Moscovei.

”M-am concentrat asupra Chinei, însă societăţile libere au alţi inamici, în fruntea cărora se află Rusia lui Putin. Cel mai periculos scenariu ar fi ca aceşti inamici să conspire între ei şi să înveţe unii de la alţii pentru a-şi oprima şi mai mult popoarele”, a spus el.

Născut în Ungaria într-o familie evreiască ce a fugit de persecuţii naziste, acest investitor fiannciar în vârstă de 88 de ani, celebru în lumea financiară prin atacul său speculativ contra lirei sterline în 1992, a devenit un ţap ispăşitor al naţionaliştilor şi susţinătorilor teoriilor complotului, atât în Europa, cât şi în Statele Unite.

Sursa: cotidianul.ro

GABRIEL SI TEHNICA SCUIPATULUI IN SUS!

4 feb.

MOTTO: „…Iniţial, «ÎNDREPTARUL BUNULUI MURITOR», cea mai recentă carte semnată de Gabriel Liiceanu, avea titlul «CA SĂ NU MOR BOU». A decis să îl schimbe însă cu ceea ce iniţial se dorea a fi doar subtitlul, considerând că era prea dur şi fiindu-i teamă de comentariile care ar fi putut să apară în spaţiul online, după cum a explicat chiar eseistul.” ( ADEVĂRUL.ro.cultura, 20 septembrie 2018)

Ah, când stau eu așa și n-am ce face, că e uichend, vreme mohorâtă și plictiseală, îmi apare în minte o splendidă disertaţie aparţinându-i lui Gabriel Liiceanu, cu titlul „DESPRE NEAJUNSUL DE A SCUIPA ÎN SUS”( 12 martie 2015, CONTRIBUTORS.ro); ca de obicei, vă asigur că nu merită să pierdeţi vremea citind-o. Vă dau doar un mic fragment , ca să nu muriți de curiozitate.

„…Al doilea moment dramatic care survine în marginea scuipatului în sus este faptul autocondamnării la reluarea ad infinitum a gestului. Neputându-se elibera prin scuipatul în sus, dar nedispunând de o altă abordare mai convenabilă de exprimare a furiei, urii și neputinței, scuipătorul în sus e condamnat într-adevăr la reiterarea la nesfârșit a unui gest simultan irepresibil și ineficace. În final, toată energia lui se consumă într-un act ratat, care, ratat fiind, îi sporește furia, neputința și deznădejdea, epuizându-l printr-o solicitare extremă și făcându-l nefericit pentru restul vieții.”

Era cât pe ce să mă îngrop în admirație mută, citind eu o analiză atât de pertinentă pe marginea unui subiect care a dat insomnii multor intelectuali gedesiști.

Dar, parcă, parcă , tot aş avea ceva de spus …adică „…nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…”, când mă gândesc la câte exerciţii a trebuit să facă Gabriel Liiceanu pentru ca să-i reuşească eseul , cum a încercat el scuipatul în sus pentru prima oară în intimitatea dormitorului, evitând subtil lustra, apoi, mai îndrăzneţ, la malul mării, mângâiat de briza uşoară, cu bicepşii daţi cu crema de corp de la Molton Brown dar şi la sediul GDS , cu colegii de faţă, îmbrăcaţi în combinezoane etanşe, ca să nu se petreacă vreun accident atunci când îl instruiesc cum să execute corect operaţiunea, sau în puterea nopţii, sub ochiul atent al Selenei, pe deal, cu Sigfried alături , uşor ambalat, când mă gândesc şi vizualizez eu toate astea , deci… mărturisesc că „ …parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”

În magistralul său expozeu, Gabriel Liiceanu ne atrage atenţia că nu avem voie să „ne râdem” de el decât dacă „…puneți și voi mâna și scrieți un Jurnalul de la Păltiniș, o Despre limită sau vreo Ușă interzisă. Sau măcar puneți mâna și traduceți un Sein und Zeit. Sau vreun dialog din Platon. Sau, dacă nu vă plac chestiile astea și nici autorul, scrieți niște Parabolele lui Isus. Sau Despre îngeri sau măcar ceva, acolo, niște Minima moralia…”

Dumnezeule, nimic n-am scris din toate astea, ce multă dreptate are, le-am ratat pe toate… o să încerc totuşi nişte MINIMA MORALIA , că astea am înţeles că “este” mai multe, ca să ajungă la toată lumea .

Sursa: Luminita Arhire Facebook

CE NU A PUTUT FACE MOSCOVA ATUNCI,FACE AXA WASHINGTON – LONDRA -TEL AVIV!

4 feb.

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre „un nou echilibru pe continentul european”, respectiv „redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea „Malta” au mai adus şi o hartă.

Coincidente, ei ?

Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă „Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că „se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania, cu ajutorul bandelor infractionale civile gen „zona” si „garda” – veti afla lucruri putin cunoscute in ambele articole )

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta . Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă „Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză „L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie „Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:

– În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
– Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.
– În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.
– În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.
– În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
– În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
– În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.
– „Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub „opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.
– În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum „simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.
– „Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.

Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: „La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: „Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: „Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă „opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

Cei care le-au făcut această „neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns „inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor antiromânesşti? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, detsigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

https://eufrosin.files.wordpress.com/2010/09/harta_romania_tigani.jpg

ALEXANDRU AMITITELOAIE

https://eufrosin.wordpress.com/

SCRISOARE DIN LONDRA ,CAPITALA ABSURDISTANULUI!

4 feb.

Dragă soră,

Îți mulțumesc pentru urările tale de bine, dar cum ai petrecut puțin timp în Londra, capitala Absurdistanului, așa cum o numesc, trebuie să-ți spun, dragă, știrea cea mai deprimantă.
Creștinismul este prognozat să devină o relicvă a trecutului; religia islamică și modul său de viață își au acum rădăcini profunde în pământul britanic.
Aici, bisericile creștine sunt deja goale. Este atât de mare numărul de islamiști din Londra și din alte orașe britanice, că moscheile sunt prea puține și prea mici pentru a face față. Acesta este motivul pentru care vezi atât de multe fotografii ale islamiștilor care se roagă pe străzi. În ciuda intervențiilor, poliția, trebuie să-ți spun, se face că nu vede comportamentul ilegal al islamiștilor.

Islamizarea progresivă este tot mai vizibilă în fiecare zi. Există deja sute de instanțe oficiale ale shariei în capitala britanică. Numai în Londra, s-au închis peste 500 de biserici creștine, în timp ce au fost deschise 423 de moschei și sunt folosite pentru închinarea la un dumnezeu care este în mod obscen ostil lui Iisus Hristos și credincioșilor Săi.
În mod îngrozitor, prezența islamică la Londra este mai mare decât în multe țări din care provin. Acestea nu sunt cuvintele mele, dragă soră. Comentariul a fost făcut de Maulana Sy Rizvi, unul dintre cei mai notorii predicatori islamici.
Incredibil, multe din bisericile creștine iconice și vechi din Londra au fost transformate în moschei, unele ăn magazine care servesc de mesagerii pentru comunitățile non-britanice.
Biserica Hyatt United, construită de peste 100 de ani, pe un teren sacru, a fost achiziționată de o comunitate egipteană și apoi transformată într-o moschee. Biserica Sfântul Petru a fost transformată într-un loc de întâlnire pentru islamiști.

Moscheea Brick Lane a fost construită pe rămășițele unei foste biserici metodiste. La Biserica San Giorgio, care putea primi 1.230 de credinciosi, doar 12 creștini s-au adunat pentru slujbă.
Din păcate, conducătorii bisericii nu spun nimic aici. Soră, asta îmi amintește de ceva ce am auzit demult: „Nu am părăsit Biserica; Biserica m-a părăsit”.
La Biserica Santa Maria, doar 20 de persoane se adună. Alături, la moscheea Brune Street Estate, este invers. În această încăpere mică, se adună 100 de credincioși islamici. Deci, credincioșii sunt prea mulți pentru a încăpea înăuntru și se roagă în strada din fața moscheii.
Din ce în ce mai multe moschei fac chemarea la rugăciunea musulmană prin intermediul amplificatoarelor, așa cum fac în orice țară musulmană.

Sadiq Khan, primarul musulman al Londrei

Până în 2020, se estimează că numărul de moschei va fi suficient pentru a ajunge la 683 de congregații, în timp ce numărul de creștini este redus la 679 de congregații.
Îmi pare rău, dragă soră, dar dacă nu există intervenție divină, posibilitatea ca cineva suficient de puternic pentru a se confrunta cu elita politică înșelătoare, mass-media sa și poliția prostituată, Londra, de fapt Marea Britanie, va fi în curând un califat islamic.

Cu profund regret, sora ta iubită și disperată”

„Dear Sister,

Thank you for your good wishes but having now spent a little time in London, the capital of Absurdistan as I call it, I must tell you, dear, the news is most depressing.

Christianity is forecast to become a relic of the past; the Islamic religion and its way of life now have its roots deep in the soil of Britain.

Here, Christian churches are already in the void. Such is the great number of Islamists in London and other British cities that the mosques are too few in number and too small in size to cope. This is why you see so many pictures of Islamists praying on the streets. Despite the disruption, the police, I have to tell you, turn a blind eye to flagrant unlawful behaviour by Islamists.

Creeping Islamification is more noticeable every day. There are already hundreds of official Sharia courts in the British capital. Here in London alone, over 500 Christian churches have closed whilst 423 mosques have been opened and are used for worship of a god that is obscenely hostile to Jesus Christ and His believers.

Horrifyingly, the Islamic presence in London is greater than it is in many countries that they originate from. These are not my words, dear sister. The comment was made by Maulana Sy Rizvi, who is one of the more notorious Islamic preachers.

Unbelievably, many of London’s iconic and ancient Christian churches have been converted into mosques, some into stores catering for the non-British communities.

Hyatt United’s Church, built on sacred ground over 100 years ago, was purchased by an Egyptian community and then turned into a mosque. St. Peter’s church was transformed into a community meeting place for Islamists.

The Brick Lane Mosque was built on the remains of a former Methodist Church. At The San Giorgio Church, which could receive 1230 worshippers, only 12 Christians gathered for mass.

Sadly, the church leaders here say nothing. sister, it reminds me of something I heard long ago: “I didn’t leave the Church; the Church left me.”

In the nearby Santa Maria Church, only 20 people gather. Next door, at the Brune Street Estate mosque, it’s the other way around. In this small room, there are 100 Islamic believers. So, the worshippers are too many to fit inside and instead, they pray in the street outside the mosque.

More and more mosques are asking for the call for Muslim prayer to be heard through the amplifiers, just as it is in any Muslim country.

By 2020, it is estimated that the number of mosques will be enough to reach out to 683 congregations, while the number of Christians is reduced to 679 congregations.

Sorry, dear sister, unless there is divine intervention, the possibility of someone strong enough to confront the deceitful political elite, their media and prostitute police, London, indeed Britain, will soon be an Islamic caliphate. In deep remorse, your beloved and despairing sister”.

http://anonimus.ro/

NICOLAS MADURO I SE ADRESEAZA DUR PRESEDINTELUI USA DONALD J.TRUMP:”JOS MAINELE DE PE VENEZUELA,IMEDIAT!”

4 feb.

President Nicolas Maduro

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat Washingtonul că a organizat o lovitură de stat în statul latino-american, declarând că Caracasul rupe legăturile diplomatice cu Washingtonul și ordonă diplomaților americani să părăsească țara în contextul refuzului opoziției de a recunoaște alegerile de anul trecut.

. Nicolas Maduro s-a adresat președintelui american Donald Trump în engleză, cerându-i să lase în pace Venezuela, în timpul unui discurs în fața diplomaților venezueleni care s-au întors recent din SUA, spunând: „Jos mâinile de pe Venezuela, imediat!”

„Trump, ești responsabil pentru orice violență care ar putea izbucni în Venezuela, este responsabilitatea ta … Sângele care se poate vărsa în Venezuela este pe mâinile tale, președintele Donald Trump”, a spus Maduro.

Înregistrarea video cu discursul său a fost difuzată pe pagina de Twitter a preşedintelui Maduro Twitter.

​Maduro, președintele ales de două ori în mod democratic, l-a numit pe liderul opoziției, Juan Guaido, ca fiind o „marionetă” a SUA și a acuzat Washingtonul că a încercat să organizeze o lovitură de stat în Venezuela. De asemenea, şi-a anunţat intenția de a întrerupe legăturile diplomatice cu SUA.

El a comentat şi cu privire la noile sancțiuni impuse țării. Declarația vine imediat după ce Statele Unite au anunțat că impun sancțiuni asupra companiei petroliere de stat deținute de Venezuela, PDVSA, ca încercare de a transfera puterea din mâinile preşedintelui Nicolas Maduro către liderul opoziției susținut de Occident, Juan Guaido.

Din 15 ianuarie, situația din Venezuela s-a agrava când Adunarea Națională, condusă de opoziție, a declarat că Maduro a uzurpat puterea. Liderul opoziției, Juan Guaido, s-a autoproclamat președinte interimar pe 23 ianuarie. Statele Unite și alte țări l-au recunoscut imediat ca lider al țării.

BUCUREŞTI, 29 ian – Sputnik, Doina Crainic

https://ro.sputnik.md

FAKENEWS. PROPAGANDA SOROSISTA DIN USA DEZINFORMEAZA.PRESEDINTELE DONALD TRUMP NU EXCLUDE „O INTERVENTIE MILITARA” IN VENEZUELA!

4 feb.

 Donald Trump

Trump nu exclude că SUA ar putea să-și trimită trupele în Venezuela pentru a rezolva criza politică din această țară.

 Președintele SUA, Donald Trump, a confirmat într-un interviu oferit postului de televiziune CBS că examinează varianta expedierii militarilor americani în Venezuela.

Astăzi expiră termenul ultimatumului înaintat Venezuelei“Nu vreau să vorbesc despre asta. Desigur, e posibil. E una din variante”, a declarat Trump fiind întrebat ce ar putea determina pe Trump să utilizeze forțele armate ale SUA în Venezuela.

Președintele parlamentului Venezuelei, Juan Guaido, s-a autoproclamat pe 23 ianuarie șef interimar al statului pe perioada funcționării guvernului provizoriu. SUA și un șir de alte state l-au recunoscut le Guaido și au cerut lui Maduro să nu admită niciun fel de acțiuni violente împotriva opoziției. Maduro a declarat că este singurul președinte constitutional, afirmând că liderul opoziției parlamentare este “o marionetă a SUA”.

 

https://ro.sputnik.md/

PRESEDINTELE PSD ,LIVIU DRAGNEA VREA SA TAIE BANII DE LA SERVICIILE SECRETE SI PRESEDINTIE CA SA LE DEA LA SANATATE!

4 feb.

Liviu Dragnea

Anunţul a fost făcut astăzi de liderul social democrat care le-a cerut premierului şi ministrului de Finanţe să analizeze sumele alocate în proiectul de buget.

e. Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a făcut, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional o declaraţie bombă.

Acesta a declarat că i-a rugat pe Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe, şi pe premierul Viorica Dăncilă să analizeze sumele alocate serviciilor secrete şi a explicat că este de părere că sume importante de aici pot fi realocate către Sănătate, spre exemplu.

Dragnea a explicat că se gândeşte că, spre exemplu, un program de acordare gratuită pentru toţi copiii din România de vitamina D este tot un program de siguranţă naţională, alături de un program pentru diabet.

„Şi doamna prim-ministru împreună cu domnul ministru au spus că vor analiza. Dacă pot face în Guvern această modificare, dacă nu, eu sigur o să fac la Parlament cu amendamente”, a spus Dragnea, potrivit agerpres.ro.

Mai mult, Dragnea a precizat, întrebat dacă va mai cere un nou aviz la CSAT, că „parlamentul nu cere aviz de la nimeni”.

BUCUREŞTI, 3 feb – Sputnik, Georgiana Arsen

https://ro.sputnik.md/

PRIMELE EFECTE ALE COTROPIRII BASARABIEI SI BUKOVINEI DE NORD DE CATRE URSS!

4 feb.

 

Foto: Semnarea Pactului Hitler – Stalin (Ribbentrop- Molotov) și furtul de teritorii românești.

În urma semnării Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia este revendicată de sovietici drept zona lor de influență. Astfel, la 28 iunie 1940, Armata Roșie ocupă Basarabia, precum și Bucovina de Nord și ținutul Herței.

În ziua de 28 iunie, la ora 9:00, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului, despre acceptarea acestuia de către București și despre intenția guvernului român de a evacua  armata și  administrația pe malul drept al Prutului.

În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00.

Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Doar o mică parte a populației Basarabiei și Bucovinei a întâmpinat anexarea sovietică cu bucurie. Cam 200 000 de cetățeni au decis să se refugieze în grabă în România.

În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în care grupuri de tineri fanatizați au atacat, despuiat, bătut sau omorât preoți, intelectuali, militari români , persoane civile în curs de evacuare.

  Unele documente militare și civile, din acea perioadă, indică participarea unor etnici evrei din Basarabia și nordul Bucovinei în proporție mare în aceste grupuri.

   

În cartea sa Fascismul în Ungaria și România, istoricul american Nicolas M. Nagy-Talavera afrima:

„În haosul generat de retragerea română grăbită și neorganizată, s-au întâmplat multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populația evreiască și ucraineană, în entuziasmul generat de plecarea autorităților române, care transformaseră această provincie în cea mai prost administrată parte a țării, i-au tratat pe românii care se retrăgeau într-un fel care avea să-i coste scump un an mai târziu. În afară de aceasta, ei aveau să facă cunoștință curând cu NKVD-ul și alte binecuvântări ale puterii sovietice”.

 Evacuarea în Romania a fost posibilă doar timp de câteva ore.

Pe 3 iulie la ora 12.00 „autoritățile sovietice” de ocupație au închis punctele de trecere la frontieră, astfel în România au reușit să treacă doar o parte din cei care au dorit să se refugieze.

 

 

 

 

În aceeași zi la ora 13.00 toată populația României a păstrat un minut de reculegere. Circulația a fost complet suspendată în întreaga țară la aceeași oră pentru un minut.

Nu a trecut mai mult de 1-2 luni până ca populația civilă rămasă în Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, indiferent de etnie, să se convingă de fățărnicia si brutalitatea  regimului sovietic de ocupație.

Basarabia și Bucovina de Nord vor cunoaște încă din anii 1940-1941 experiența sovietizării și comunizării, unul din elementele centrale ale acestei experiențe fiind aplicarea terorii în masă față de majoritatea populației.   

În scurt timp, la 2 august 1940 este creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM).

6 din cele 13 raioane ale Republicii Autonome Socialiste Sovietice moldovenesti (RASSM) create de soviete în 1924 dincolo de Nistru, intră în componența RSS Molovenești, iar județele basarabene – Ismail și Cetatea Albă din sud și o parte a județului Hotin din nord – sunt anexate Ucrainei sovietice,odată cu Bucovina de nord și jumătatea nordică a județului Hotin (Ținutul Herța).

Această împărțire a fost hotărâtă de o comisie condusă de Nikita Sergheevici Hrușciov, fără ca locuitorii acestor ținuturi să fie consultați.

În 1940-41, au avut loc masive deportări, condamnări și execuții politice, precum și o falimentare și/sau naționalizare a sectoarelor ne-agricole ale economiei, evenimente care aveau să afecteze minoritățile naționale basarabene și nord-bucovinene în aceeași măsură, ca și pe etnicii români. 

În această perioada s-a declanșat o campanie de persecuții împotriva localnicilor – arestări arbitrare, torturi, execuții și deportări în gulagurile Siberiei. Au rezultat, conform unor estimări, aproximativ 57.000 de morți și peste 100.000 de deportați.

Economia celor două regiuni a fost paralizată, pusă la pământ de exproprierea intreprinderilor particulare și de sistemul cotelor și rechizițiilor din agricultură.

În anul acela, recolta a fost bogată și de-ale gurii se găsea din belşug. La început, magazinele erau ticsite cu mărfuri, dar peste o lună în ele nu mai era nimic…

A fost stabilită o rată de schimb de 40 lei pentru o rublă, ceea ce a făcut ca soldații și oficialii sovietici deplasați în zonă să cumpere produsele aflate în magazine la prețuri extrem de mici.

Întrucât magazinele nu au fost reaprovizionate, a rezultat o criză dezastruoasă pentru sectorul comercial al economiei și o îndelungată perioadă de lipsuri   în ceea ce priveste produsele de bază necesare populației.

Dat fiind faptul că  majoritatea etnică românească din Basarabia era alcătuită din țărani, iar această clasă era vizată de măsurile de teroare, represiunea a capătat, în mod indirect, un pronunțat caracter antiromânesc. 

Organizația comunistă locală din Basarabia era insignifiantă și dominată de reprezentanți ai minorităților etnice. Din totalul comuniștilor basarabeni de 285 persoane în august 1940, 186 erau evrei, 28 ucraineni, 21 ruși și 21 români.

Criza de cadre locale loiale partidului comunist se observă și în primăvara anului 1941. Din cca. 9 000 de comuniști din RSSM, aproape jumătate erau veniți din alte republici sovietice.

Acest lucru reflectă faptul că populația locală majoritară era refractară la ideile comuniste. În același timp nu se înregistrează acțiuni violente de amploare împotriva noii puteri sovietice.

În scurt timp, lucrătorii de partid încadrați în procesul de bolşevizare a Basarabiei şi-au adus aici și familiile. Băștinașii își aminteau că bărbaţii sovietici erau îmbrăcați în pantaloni strâmţi de „porosină” (pânză de sac), purtau cămăşile peste pantaloni, încheiate până la ultimul nasture, și erau încinşi cu nişte şireturi.

 

Nevestele ofițerilor ruși, îmbrăcate în cămăși de noapte, mergeau la piață, iar soții lor cumpărau cantităţi enorme de alimente, zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici și vase de bucătărie. Femeile se chiteau toate în rochii de cit alb, cu floricele mici.

Deși nu-și puneau ciorapi, ele se încălțau în papuci. În straiele astea, umblau cu toții după mâncare şi băutură.

Vestimentaţia şi cultura alimentară a soţiilor ofiţerilor ruşi sunt descrise în memoriile Claudiei Cobasnean:

„Cel mai mare şoc pentru noi a fost să vedem cum soţiile ofiţerilor ruşi, îmbrăcate în cămăşi de noapte (pe care le credeau rochii elegante), mergeau la piaţă. Toată lumea râdea pe ascuns. Istoria cu măslinele a înconjurat întreaga Basarabie.

Degrabă după acea zi tragică, au fost scoase în vânzare măslinele rămase în depozite. Se formaseră cozi imense. Noi nu ştiam de aşa ceva.

Stând în rând, două rusoaice vorbesc:

„Nu ştiu ce găsesc moldovenii în măslinele astea, că eu am luat două kg de măsline şi două de zahăr şi le-am fiert, şi nu mi-a ieşit dulceaţă”.

Nu se atingeau doar de pălării și cravate…

Și Gleb Drăgan vorbește despre obiceiurile stranii ale familiilor ofițerilor sovietici, în lucrarea sa autobiografică „Deportații.Tragedii basarabene”:

„Cel mai mult îi impresionaseră alimentele. După ce ani de zile nu văzuseră pe la ei decât magazine goale, ajunşi aici, cumpărau cantităţi enorme de alimente; tot ce le era refuzat la ei acasă.

Spre uimirea localnicilor, cumpărau zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici, vase de bucătărie… Tot aşa dăduseră năvală în magazinele de încălţăminte, uluiţi de ce pot găsi.

În schimb nu se atinseseră de pălării şi de cravate, embleme ale „burgheziei”.

Se petrecuseră şi scene nostime. Nişte rusoaice care ieşiseră pe stradă umblau caraghios, din neobişnuinţă, cu pantofi cu toc. Dar ţineau cu orice preţ să fie elegante.”

 

Primii care au căzut victime ale regimului comunist au fost 1 122 de persoane, arestate în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, constituind foști funcționari ai statului român sau suspecți de colaborare cu administrația română.

În următoarele luni au fost arestate alte cca. 2 000 persoane, majoritatea fiind lucrători ai căilor ferate în care regimul sovietic nu avea încredere.

Inamici potențiali ai puterii sovietice au fost considerați și germanii din Basarabia, urmași ai coloniștilor din secolul al XIX-lea. Astfel, în lunile iulie-noiembrie 1940 au fost repatriați în Germania, conform unor acorduri bilaterale sovieto-germane, cca. 124 000 de germani basarabeni.

Etnicii germani nu obțineau nici un fel de compensație din partea Moscovei pentru proprietățile abandonate, averea lor imobilă și utilajul agricol trecând la colhozurile întemeiate în grabă de ocupanții sovietici.

Cele mai importante arestări ale populației locale au avut loc în ajunul atacului german asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941.

La 31 mai 1941, împuternicitul Moscovei pentru arestarea sau strămutarea elementelor indezirabile, S.A. Goglidze, trimite un raport lui Stalin. Potrivit acestuia, urmau să fie anihilate cele mai periculoase elemente, cum ar fi foștii membri ai Gărzii de Fier, caracterizată ca „cea mai clandestină organizație, cu experiență de ani de zile în activități ilegale”, având „cadre teroriste, organizate în trupe speciale”.

Alte persoane susceptibile de deportare erau foști membri ai Partidului Național Creștin, ai Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal care ar fi încercat să organizeze activități ilegale. Alte persoane vizate proveneau din rândurile marilor latifundiari, comercianților, jandarmilor, albgardiștilor ruși etc.

Operațiunea majoră de arestare și deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, cu numai o lună înaintea eliberării Basarabiei și Bucovinei de nord de către trupele româno- germane, fiind vizate 32 423 de persoane din aceste ținuturi românești cotropite in urma Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 de Uniunea Sovietică.

Dintre acestea, 6 250 urmau să fie arestate, iar 26 173 – deportate. În raportul din 14 iunie 1941 despre rezultatele operațiunii, înaintat lui Stalin, Beria și Molotov, se constată că numărul celor arestați și deportați a scăzut de la cifra inițială de 32 423 persoane la 31 419. Cum se explică această diferență și ce relevanță are această micșorare a listei inițiale? Avem date în acest sens numai în legătură cu Basarabia – 1 183 au reușit să evite tragedia care îi aștepta.

Dintre aceștia, trei persoane au reușit să se ascundă, 133 n-au fost arestate din motive de boală, 318 și-au schimbat în ajun domiciliul, iar 829 au scăpat, retrăgându-li-se învinuirile ad hoc, „din cauza insuficienței materialelor compromițătoare”.

Astfel, din RSS Moldovenească au fost arestate și deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 – 18 392 persoane, iar din celelalte teritorii românești anexate la 28 iunie 1940 – 11 844 persoane. După estimările guvernului antonescian, 97 la sută dintre cei arestați și deportați în 12-13 iunie 1941 erau români, o estimare care nu rămâne decât un truc propagandistic în plin război împotriva bolșevismului.

În total, în primul an de ocupație sovietică au avut de suferit – prin arestare sau deportare – nu mai puțin de 86 604 persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței.

Această cifră se apropie de cea calculată de istoricii ruși după documentele de arhivă de la Moscova, adică în jur de 90 000 de persoane reprimate, arestate sau deportate în primul an de ocupație sovietică. Arestările au continuat chiar după 22 iunie 1941.

 Deportările și execuțiile sumare vor fi justificate, din punctul de vedere al autorităților sovietice, de necesitatea consolidării regimului comunist în regiunile recent anexate. Mai exact, era vorba de pedepsirea celor care au colaborat cu „ocupanții” și, mai ales, de eliminarea totală a elementelor sociale indezirabile ce constituiau o piedică în construcția socialistă – în special a țăranilor înstăriți, numiți peiorativ kulaci sau chiaburi. 

Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic român  dar și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate.

Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost persecutați, condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în gulag.

Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au fost reduse la un număr de cazuri izolate.

După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierind. 

Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.

Aceste politici au avut ca țintă elitele basarabene și bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 și între 1944-1945. Printre cei vizați de politicile sovietice se aflau învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române.

În Bucovina de nord, persecuțiile au dus la un număr disproporționat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroși țărani înstăriți și mijlocași, care respingeau tacticile sociale sovietice.

Ucrainenii din regiune care și-au exprimat opoziția față de regimul sovietic au avut aceeași soartă cu românii persecutați.

În perioada de după ocuparea Basarabiei și Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni și 40-45.000 de germani bucovineni au fost repatriați în Germania la cererea guvernului lui Hitler.

Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii.

Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovineni în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult.

După război, în oraș s-au mutat ucraineni bucovineni din regiunile rurale, ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși din Ucraina de răsărit, considerați mult mai loiali sistemului sovietic.

 

Colonizarea

 

Exodul din Basarabia a condus la scăderea populației locale.
Ca urmare a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei.

Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Bugeacul ucrainean.

Numeroși ruși și ucraineni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice .

Noii veniți erau în special muncitori în fabrici sau în construcții, personal cu pregătire superioară, militari, cu toții însoțiți de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deși printre ei se aflau ingineri, tehnicieni și un mic grup de cercetători științifici, majoritatea noilor veniți erau muncitori cu o pregătire redusă.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldovenești a fost ministrul sănătății din deceniul al șaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanților minorităților locale care au trăit în regiune înainte de 1940.

Antagonismul dintre moldovenii/românii și noi veniți a persistat pe toată perioada de existență a RSS Moldovenești, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice și anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalități au fost un important factor declanșator al războiului din Transnistria din 1992.

Colonizarea a afectat în mod special orașele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special orașele din Transnistria.

În ciuda imigrației masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populație față de situația din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populația locală de evenimentele din 1940 – 1956.

Operațiunea de rusificare a Chișinăului

(Mariana S. ȚĂRANU,
conferențiar universitar, doctor în istorie)

 Din ianuarie 1940 până în iunie 1941, numărul populaţiei Chişinăului a crescut brusc de la 109766 până la 188500 de persoane.

 Fiind cel mai mare oraș din cele șase județe, incluse de sovietici în componența RSSM, Chișinăul a devenit centru administrativ chiar din prima zi de ocupație a Basarabiei. Iar la ședința Biroului Politic al PC(b) al URSS din 14 august 1940, s-a decis oficial că această localitate va fi capitala noii republici sovietice. De aceea ocupanţii au somat chişinăuienii să-şi părăsească casele şi au numit străzile după bunul lor plac.

Conform Hotărârii nr. 208 a CCP al RSSM din 26 septembrie 1940, s-a stabilit că fiecărui chişinăuian îi revin nouă metri pătrați de spațiu locativ.

În cazul în care spațiul destinat unei familii depășea metrajul indicat, atunci o parte din casă sau casa întreagă era confiscată de stat și ocupată de familiile demnitarilor sovietici, veniți în Basarabia după 28 iunie 1940.

Din cele 1960 de case confiscate sau părăsite de chișinăuienii plecați în România, o parte au fost ocupate neautorizat de către militari, iar celelalte au fost distribuite funcționarilor. În limbajul epocii, aceasta se numea „naționalizare”.

De regulă, proprietarii erau somați fără alte explicaţii să elibereze casele confiscate. Pe parcursul anilor 1940-1941, în RSSM puteau fi naţionalizate clădirile, care aveau suprafaţa de 800 de metri cubi (în Chişinău), 700 de metri cubi (în Bălţi şi Tighina) şi 500 de metri cubi în celelalte localităţi.

Prin urmare, în primele șase luni de ocupație sovietică, în Chișinău au fost naționalizate fără întocmirea vreunui act 3720 de case particulare, în Tighina – 539, în Orhei – 284, în Cahul – 223, în Călărași – 82.

Documentele timpului arată că, la 8 aprilie 1941, Comitetul Executiv Chișinău a PC(b)M a înaintat Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM un proiect cu privire la împărțirea Chișinăului în trei sectoare: Krasnoarmeisk, Lenin și Stalin.

Acest lucru era necesar în scopul monitorizării mai eficiente și soluționării eventualelor situații de criză. În Krasnoarmeisk, erau înregistrați 58000 de locuitori, inclusiv 4027 de muncitori și 7500 de membri ai diferitelor arteluri.

Pe teritoriul sectorului erau amplasate 24 de întreprinderi de stat. În sectorul Lenin, apoi erau înregistrate 66500 de persoane, inclusiv 5100 de muncitori și 6900 membri ai diferitor arteluri.

Pe teritoriul sectorului erau amplasate 22 de întreprinderi de stat. În sectorul Stalin, domiciliau 64000 de oameni, dintre care 2900 erau muncitori, iar 4200 – membri ai diferitelor arteluri. Aici activau 19 întreprinderi de stat.Peste două zile, la 10 aprilie 1941, în cadrul ședinței CC a PC(b)M, au fost aprobați prim-secretarii și secretarii Comitetelor executive raionale Chișinău ale partidului.

Prim-secretar în sectorul Lenin a fost numit ucraineanul Mirgorodskii Ivan Dmitrievici, care era născut în anul 1910 și avea studii medii incomplete.

Pentru sectorul Stalin, a fost ales un alt ucrainean, Mazanik Mihail Cuprianovici, născut în anul 1909 şi cu studii medii.

Numai Șcerbenko Constantin Terentievici, ucrainean şi el, născut în 1897, care a fost desemnat pentru sectorul Krasnoarmeisk, avea studii superioare.

Președinte al Comitetului executiv al PC(b)M din Chișinău a fost numit Elîșev, iar prim-secretar al Comitetului orășenesc – Ulasevici Victor Iacovlevici. În anii 1938-1940, acesta s-a aflat la muncă de partid în regiunea Dnepropetrovsk a Ucrainei.

Capitala, inundată de sovietici

Doctorul în istorie Ruslan Şevcenco atrage atenţia că numărul populaţiei Chişinăului a crescut brusc de la 109766 persoane, în ianuarie 1940, până la 188500, în iunie 1941. Chiar dacă, după 28 iunie 1940, RSSM a fost părăsită de peste 200000 de persoane, în august-decembrie 1940, aici au venit alții, peste 220000 de oameni.

În locul Arhivei din perioada interbelică, în 1940, la Chişinău a fost deschisă Arhiva Istorică de Stat a RSSM, care avea și o filială la Tiraspol. În vara anului 1941, o dată cu începerea războiului germano-sovietic, au fost duse în estul republicii mai bine de 10000 de dosare, inclusiv toată arhiva NKVD-ului şi alte materiale ale autorităţilor sovietice.

Totuși, majoritatea documentelor Arhivei Centrale au rămas în oraş, cele mai valoroase fonduri fiind amplasate în sediile bisericilor „Sfântul Panteleimon” şi „Alexandr Nevschi” de pe lângă Azilul de bătrâni.

La începutul lunii august 1940, au fost redenumite străzile din orașele Basarabiei. Cele cu denumiri istorice sau cu specific național au primit nume ale liderilor sovietici sau ale orașelor din Rusia.

Lista străzilor redenumite din Chişinău

Strada Alexandru cel Bun a primit numele Alexandrovskaia;
Strada Regina Maria a fost împărțită în două străzi, Sinadinovskaia şi 28 iunie;
Bulevardul Regele Carol – strada Lenin;
Strada Eminescu – stradela Fontannîi;
Strada V. Alecsandri – stradela Kolodioznîi;
Strada Regele Ferdinand I – Kiev;
Strada Ion C. Brătianu – Podolskaia;
Strada M. Kogălniceanu – Pirogov;
Strada General Berthelot – Leovskaia;
Strada Ion Heliade Rădulescu – Kuznecinaia;
Strada Sfatul Ţării – Sadovaia;
Strada Ştefan cel Mare – Frunze;
Strada 27 martie – Ştefan cel Mare;
Strada Dr. Th. Ciorbă – Orgheevskaia;
Strada Alexandru Cotruţă – Ostrovskogo;
Strada D. Cantemir şi strada I. Cristi – Gospitalinaia;
Strada Principele Nicolae – Moghiliovkaia;
Strada Principele Carol – Inzov;
Stradela Stibikov – Stibikovski;
Strada Unirii – Meshcenskaia;
Strada Vladimir de Hertza – Miciurin;
Strada Cuza-Vodă – Haruzin;
Strada Armand Călinescu – Jukovski;
Stradela Mărăşti – Vartolomeevskii;
Strada Mitropolit Gavriil – Gogol;
Strada Regele Carol I – Puşkin;
Strada Mihai Viteazul – Mihailovskaia;
Strada General Er. Broşteanu – Hânceşti;
Strada Cetatea Albă – Armeanskaia;
Strada General Dragalina – Bulgară;
Strada I. Gh. Duca – Bender;
Strada Mareşal Averescu – Ismail;
Strada Albert Thomas – Kilinskaia;
Strada Al. Sturza – Svecinaia;
Strada Costache Negruzzi – Kirovskaia;
Strada Titu Maiorescu – Titovskaia;
Stradela Murafa – Petrovski;
Stradela Nistrului – Gluhoi;
Strada Hodoroja – Salgannaia;
Strada Movila lui Burcel – Purcelovskaia;
Strada Dragoş-Vodă – Kamenolomnaia;
Strada Sfântul Gheorghe – Gheorghevskaia;
Strada Căpriana – Kuprianovskaia;
Strada Catargiu – Pavlov;
Strada Al. Vlahuţă – Teobashevskaia;
Strada B. P. Haşdeu – Katsikovskaia;
Strada Iancu Văcăroiu – Prunkulovskaia;
Strada Anton Pann – Antonovskaia;
Strada Fântâna Blanduzia – Fontannaia;
Stradela Alecu Russo – Antonovski;
Strada Mihail Sturza – Goncearnaia;
Stradela Take Ionescu – Grekulovski;
Strada Alexandru Donici – Andreevskaia;
Stradela Sfântul Andrei – Andreevski;
Strada Sfântul Ilie – Ilinskaia;
Strada Ecaterina Teodoroiu – Ogorodnaia;
Stradela Ecaterina Teodoroiu – Ogorodnîi;
Strada Buna-Vestire – Blagoveshcenskaia;
Strada Poetul Puşkin – Pușkina Gorka;
Strada Paul Botezat – Botezatovskaia;
Stradela State Dragomir – Botezatovski;
Strada T. Râşcanu – Ekaterinovskaia;
Stradela Evreiască – Sinagovski;
Strada Ion Neculce – Ceasovetnnîi;
Strada Serdarul Măzărachi – Mazarakievskaia;
Stradela Ion Sârbu – Vdovîi;
Strada Cahul – Kagulskaia;
Strada Nicolae Bălcescu – Balshevskaia;
Strada Grigore Ureche – Voznesenskaia;
Strada Iakob Hâncu – Lankarsterskaia;
Strada Octavian Goga în stradela Obştii;
Strada Avram Iancu – Ostapovskaia;
Strada Alexandru Cotruţă – Salovskaia;
Strada Pavel Svinin – Uritski;
Stradela Alexandru Cotruţă – Salovski;
Stradela Mihail Stroescu – Uritski;
Strada George Coşbuc – Minkovskaia;
Strada Bugeac – Stavriceskaia;
Strada Sârbească – Serbski;
Strada Vasile Cârlova – Belousovskaia;
Strada Petru Maior – stradela Marinovski;
Strada Cojocarilor – Kojuharskaia;
Stradela Ion Creangă – Ivanovskaia;
Strada Plevnei – Siriiskaia;
Strada Traian – Katelinskaia;
Strada Romană – Aziatskaia;
Stradela Romană – Sverdlov;
Strada Gheorghe Lazăr – Petropavlovskaia;
Stradela General Stan Poetaş – Iakimovskaia;
Strada Gheorghe Asachi – Staroarmeiskaia;
Strada Veniamin Costachi a dispărut.

Consecințe pentru educație și limbă

 

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940.
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei, învățământul s-a desfășurat exclusiv în așa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic.

După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea în cazul primului, a tuturor scrierilor politice și a unor poezii precum „Doina”sau „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.

Istoriografia și propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii țării de către boierimea și burghezia română, în cârdășie cu exploatatorii și trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotații negative.

Naționalitatea locuitorilor Basarabiei și a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”.

În Bucovina de nord – regiunea Cernăuți – autoritățile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile română și rusă.

Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție obligatorie  a promovării în funcții de conducere în economie sau politică și a perfecționării profesionale.

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/06/prima-ocupatie-sovietica-a-teritoriilor-romanesti-de-la-est-de-prut-1940-1941-cronologia-terorii/

%d blogeri au apreciat: