Arhiva | 3:17 pm

ROMANIA NU MAI EXISTA DIN 1989,CE AVEM ACUM SE NUMESTE COLONIA DE MUNCA ROMANIA!

6 feb.

  De ce? Fiindcă și-a pierdut caracteristica de AUTODETERMINARE adică poporul nu mai poate să decidă pentru binele său! Neavând […]

 

De ce? Fiindcă și-a pierdut caracteristica de AUTODETERMINARE adică poporul nu mai poate să decidă pentru binele său!

Neavând dreptul suveran de a emite propria monedă, colonia România trebuie să împrumute fără să întrebe poporul dacă e de acord să plătească! Apoi îl silește prin instituțiile statului mafiot, numit „DE DREPT”, să plătească!

Începând din 1 ianuarie 2007, colonia România este parte a celui de-al Patrulea REICH numit UE. Guvernul colonial are două surse de finanțare mari și late: se împrumută de la BNR, dar obligatoriu prin intermediul băncilor comerciale și se împrumută de la troika FMI/BM/UE.

Deoarece camăta nu există tipărită fizic pe piață, Guvernul ,ce accesează ILEGAL și IMORAL CREDITE, este pus în situația de INCAPACITATE DE PLATĂ. Practic poporul român este în FALIMENT TEHNIC (nedeclarat). CĂMĂTARII știu asta și sunt „înțelegători” cu noi: ne rostogolesc din credite și ne lasă să stăm încă pe PĂMÂNTUL LOR.

În schimb, noi trebuie să facem mici compromisuri: ne facem că votăm dar EI dictează cine va fi GUVERNATOR (Președinte), ne facem că avem o țară dar ei hotărăsc ce să facă cu petrolul, lemnul, aurul, apa, gazele, terenul agricol.

EI hotărăsc câți trăim și câți murim, EI hotărăsc cât muncim și ce primim de mâncare pentru munca noastră. Când EI văd că suntem supărați și nu mai vrem să muncim în condițiile lor ne schimbă VĂTAFII cu unii TEHNOCRAȚI/MERITOCRAȚI. Colonia România este OBLIGATĂ să PLĂTEASCĂ TRIBUT la UE. Ultima dată erau vreun miliard de euro.

Să recapitulăm: românul GIGEL care se scoală de dimineața și pleacă la un serviciu infect unde un alt șef îl exploatează la maxim, primește un salariu. Cât vrea cel care îl exploatează, atât îi dă. GUVERNUL COLONIAL se împrumută în numele său fără să îl întrebe și după aceea îl obligă să plătească TAXE și IMPOZITE. 20% din tot ceea ce cumpără și 9% din coșul lunar de mâncare merg la PLATA CREDITULUI accesat în numele său. 50% din munca sa merge către ANAF lunar de unde pleacă în sacul GUVERNULUI COLONIAL.De aici pleacă la cămătarii ce dețin România și un pic în buzunarele VĂTAFILOR puși de CĂMĂTARI dar votați de noi.În plus 1 miliard de euro anual merge la bugetul UE.Și de acolo unde credeți că merge?

Exact! Se plătesc VĂTAFII DE LUX de la BRUXELLES și apoi merg în subvenții către OLANDA, GERMANIA, FRANȚA.

Așadar când vreți o țară ca afară să știți că VIENA e făcută pe jaful din TRANSILVANIA în timpul IMPERIUL AUSTROUNGAR!!! Că GERMANIA are AUTOBAHN fiindcă naziștii ne-au furat de 20 de miliarde de mărci care actualizat azi ar însemna 20 de mii de miliarde de euro!!!

Ați pierdut șirul, nu? Să recapitulăm: din salariul lui GIGEL care valorează în mod normal 4000-5000 de euro fură ISĂRESCU 75% și din cei 25% VĂTAFII români, cei europeni precum și cetățenii olandezi, francezi, austrieci și mai ales germani. GIGEL rămâne cu 975 (240 de euro) de RON, iar când un guvern face greșeala să-i dea și lui GIGEL 100 de RON atunci STĂPÂNII COLONIEI ROMÂNIA îi scot pe ALȚI GIGEI în stradă și dau jos acel GUVERN.

„Gigelul” Mălin Bot în fața guvernului cu steagul SUA.

GIGEL a ieșit și el cu copiii în piață și e fericit! A învins! A pierdut cei 100 de RON la salariu, poate o șansă la o viață mai bună dar nu îi pasă! STĂPÂNII COLONIEI ROMÂNIA sunt mulțumiți, iar asta e tot ceea ce contează pentru GIGEL!

Impostori, pseudo-ziariști și indivizi cu aspect LGBT, marionetele preferate pentru globaliștii din SUA și UE, ale căror drapele le și agită!

Peste ani, GIGEL moare de cancer în plină stradă fiindcă între timp spitalele sunt private iar el nu și-a permis asigurare de sănătate. În timpul vieții GIGEL a produs ENORM pentru CĂMĂTARII ce au acaparat ROMÂNIA, pentru ISĂRESCU, pentru VESTUL EUROPEI. El moare fericit știind că și COPIII săi vor prelua JUGUL și vor contribui la BUNĂSTAREA UE, a copiilor germani și a celor francezi! Cu ultima fărâmă de viață șoptește ușor: „JOS COMUNISMUL!”.

          Unul din marile talente ale dușmanilor noștri este să ne vorbească limba!

DUȘMANII NEAMULUI ROMÂNESC nu vorbesc doar limba română bine, vorbesc și rusa, poloneza, engleza, franceza, italiana și spaniola! De asta DUȘMANII NEAMULUI ROMÂNESC de pe teritoriul american se înțeleg bine cu DUȘMANII NEAMULUI ROMÂNESC de pe sol francez, polonez, italian, rus!

Acești DUȘMANI urăsc deopotrivă toate POPOARELE, dar pe români cel mai mult fiindcă românii sunt singurul popor subjugat de ei care în 15 aprilie 1989 au reușit SUVERANITATEA COMPLETĂ! Suveranitatea completă înseamnă zero datorii externe și suveranitatea emiterii de bani și credit!

După ce ne-au distrus și furat avuția națională, ne-au distrus identitatea culturală, ne distrug încet, dar sigur, legătura cu DUMNEZEU CREATOR, ne-au distrus capacitatea de a ne însănătoși și ne forțează să mâncăm cancer, ne-au falsificat istoria să nu mai știm cine ne sunt prietenii și cine dușmanii.
Mai nou ne învață copiii că e bine să fii homosexual și să facă sex anal (mulțumită vitelor care au boicotat referendumul din 6-7 octombrie 2018)!

Acești DUȘMANI AI NEAMULUI ROMÂNESC care lucrează încet și sigur la EXTERMINAREA NOASTRĂ, acum au venit să ne vorbească în limba română ca să ne simțim noi, mândri! MÂNDRI că ce? MÂNDRI că suntem sclavi la noi pe pământurile strămoșești?  MÂNDRI că le plătim cu munca noastră (plătită cu cât vor ei) benzina și motorina noastră furată tot de ei? MÂNDRI că nu mai au voie țăranii noștri (ce au ținut 600 de ani PATRIA în spate) să producă nimic? MÂNDRI că se inventează biruri mai multe și mai mari? În 2019 cine e mândru că e român e un dobitoc! Înseamnă că nu înțelege nimic din ce e în jurul lui!

DONALD TUSK și cu bețivul de JUNCKER pot să se întoarcă la ei acasă și să ne lase în durerea noastră! Așa-numita PREȘEDENȚIE A CONSILIULUI UE este o vrăjeală propagandistică ca românii să stea cuminți, să plătească taxe și să muncească pe 300 de euro salariu minim! Nu e nici un avantaj că am fost invadați și ocupați de UE! UE sunt tot fasciștii de acum 70 de ani care au venit cu ciocolată în lăzile de muniții ca să ne ia petrolul și grîul! MÂNDRU CĂ EȘTI ROMÂN înseamnă să fii mândru că i-ai preparat masa lui Juncker, că-l servești exemplar, și că-i ții și aparatul de făcut pipi la toaletă când s-o îmbăta!

  De ce? Fiindcă și-a pierdut caracteristica de AUTODETERMINARE adică poporul nu mai poate să decidă pentru binele său! Neavând […]

                                                                                                        Luci LUCESCU, Londra

SURSA :http://justitiarul.ro/

JOCUL DE-A RULETA RUSEASCA!

6 feb.

În complicata geografie a patriei noastre, să nu uităm că pedalează leneș un schior/ biciclist care nu poate înghiți majoritatea parlamentară social-democrată, guvernul și mai ales premierul Vio al României… „…ei și?”, o să ziceți, „…ce mare lucru e antipatia unui schior/ biciclist pentru cine știe cine…”

Ei bine, nimic nu s-ar întâmpla dacă, ghinion! insul cu basca de fost inspector școlar pusă pe șaua vehiculului cu două roți și tot atâtea pedale, n-ar fi , în timpul liber dintre activitățile schi-cicliste, președinte al României.

Participant activ, în calitate de un ciclist devotat, la pupături în TURUL GERMANIEI, acesta apucase și acum câțiva ani să-i promită unei doamne Angela – bună prietenă și cu predecesorul său, Băsescu Traian – că până la Crăciunul lui 2015 rezolvă el ecuația cu o necunoscută numită ”guvernul meu”. Hazardul a jucat pentru el. O nenorocire provocată de neglijența criminală a unor patroni inconștienți sau poate mai mult decât atât, pentru că încă nu știm ce s-a petrecut la COLECTIV, i-a oferit OCAZIA.

Nu-i ușor, în România , să scoți în stradă zeci de mii de cetățeni supărați. De la sine, pe cale naturală, aș spune că este aproape imposibil…Dar poți reuși dacă se reactivează, util, ”protocoalele” care au funcționat atât de bine la prezidențialele din noiembrie 2014.

Sloganul ”corupția ucide” nu a avut atunci nevoie de suport rațional, iar Cioloș Dacian Julien nu a avut nevoie de prezentare, deși mulți dintre cei care și-l doreau premier nici nu știau cum arată… Cu toate acestea guvernul ”fără partide” a fost îmbrățișat rapid, ca și instituțiile de forță, la grămadă, în timp ce toate instituțiile atât de detestabilei democrații s-au trezit repudiate de strada care făcea ”revoluție” (Tudor Chirilă a crezut că e chiar pe bune. Când a mai încercat însă schema cu protestul în stradă pentru ”revoluția dezinfectanților” sau alte revoluții mai mici și mai recente, a constatat cu uimire că nu el este sufletul petrecerii , care adună lumea în Piața Victoriei… ci sunt alte instituții și organizații care se pricep la asta…)

Și unde ne-a dus guvernarea „LUI” tehnocrată, într-un singur an?

Bani nu mai erau ( sau cel puțin așa zicea guvernul ”lui”), buboiul social, mare cât vulcanul Etna, stătea gata să erupă, ne pregăteam de austeritate, ne gândeam să ne întoarcem cu coada între picioare la tăicuțul FMI și să-l rugăm de iertare, nu aveam nici un fel de politică externă, dar avem SCUT, în timp ce primul ciclist al țării o trăgea în poze pe nevastă-sa și superbii ei genunchi de maratonistă, iar ministresa Justiției, o Prună oarecare, se ocupa de operele științifice din închisori, nu și de miriapodul de 15 cm lungime, având diametrul degetului mijlociu și mușcătură veninoasă, pe care un deținut l-a trimis , învelit într-o coală dictando la redacția unei televiziuni, ca să vedem cu toții că, prin contrast, șobolanii sunt niște ființe chiar simpatice!

La Timișoara, în acea perioadă, Klaus a fost fotografiat urcând, ușor adus de spate, treptele către foyerul teatrului. În plan secund, extrem de vizibil, ne făcea cu ochiul un afiș al uneia dintre piesele din repertoriu: ”M-AM HOTĂRÂT SĂ DEVIN PROST ”. Oare când a luat ( eroul piesei sau al fotografiei, nu-mi dau seama) această hotărâre, recent sau cu mulți ani în urmă?

După cât de insistent ni se vinde iarăși rețeta pe care nu demult am fumat-o, mă întreb : mai vrem noi să ne jucăm o dată de-a ruleta rusească, de astă dată cu glonțul PNL+USR+PLUS ( scuzați pleonasmul)+PMP înfipt în butoiaș?

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

UN VISINSKI PENTRU LINISTEA EUROPEI!

6 feb.

Un Vîșinski pentru liniștea UE

Emanuel-Bogdan Bobic

După ce nimeni din Europa nu vrea să bage de seamă morții şi schilodiții înşirați de Macron prin toată Franța, başca miile de arestați şi condamnați de către acest Erdogan al UE, iar trioul vesel, Claude, Timy şi cu Guy, bate toba că România colcăie de penali şi de corupți, asta în timp ce Danske Bank spală dublezonii ruseşti lăsați în coş la baltici, apoi Deutsche Bank îi usucă la Frankfurt, în curtea din spate, iar incoruptibila Germanie şi pedepsita Rusie filmează gazoductul “North Stream 2 – întoarcerea comisarului Gerhard Schröder“, ei bine, a venit vremea numirii unui procuror european de nădejde, un Vîșinski destoinic şi devotat, capabil să stoarcă de la oricine orice mărturie ar fi necesară bunăstării comunitare şi să umble harnic cu cătuşele-n brâu după penalii arătați de către binomul proaspăt măritat la Aachen.

Având în vedere necesitatea clară a menținerii în neştire a dublei măsuri, nimeni nu poate fi mai potrivit pentru acest post însemnat decât “slujirea însăşi“, draga noastră de Codruța! Jocul şi valoarea o recomandă! Aş fi dezamăgit să piardă numirea asta pe deplin meritată şi să nu-i picure în viitor, încet încet, una câte una-n ciorbă, condamnările la CEDO ale victimelor nenorocite de domnia sa. Asta presupunând desigur că ordinea germanică ce se lasă peste Europa scârțâind ca o şenilă, va mai permite existența vreunei CEDO.

Acum, dacă s-a cam lămurit cine îl va juca pe Vîșinski, rămâne totuşi întrebarea: pe Beria, pe Beria cine-l va juca?

KOVESI PROCUROR EUROPEAN INCA DIN 2015!

6 feb.

Nimic nu o deranjeaza pe „Zana Anticoruptiei” din ascensiunea ei previzibila. Dar si programata, pentru ca, in ceea ce o priveste, nimic nu a fost lasat la intamplare. Despre trimiterea ei la Bruxelles, la Parchetul European, s-a vorbit inca de anul trecut, cand Tudorel Toader declansase procedurile de revocare a ei din functia de procuror-sef al DNA.


Dar aici se impune o precizare strict necesara, care inlatura zvonistica de intoxicare si ne trimite in tabloul real al faptelor. In realitate, despre avansarea ei pe noua pozitie s-a vorbit inca din 2015. Tineti bine minte data.

La 30 aprilie 2015, ziarul „National” titra sub semnatura lui Catalin Tache: „Laura Codruta Kovesi, procuror-sef european!” Nu era si nu este o fumigena, articolul poate fi gasit pe site-ul ziarului si dezvaluie intreaga poveste si aranjamentele care se faceau inca de atunci pentru salvarea Codrutei Kovesi.

Gluma lui Dumnezeu

Pentru cei care au apucat sa simta pe propria lor piele stilul de lucru al anticoruptiei din Romania, vestea mutarii Codrutei Kovesi a cazut ca un dar dumnezeiesc. Insa nimeni nu a avut in vedere faptul ca Dumnezeu are un umor desavarsit si, uneori, mai face si glume. Stie el de ce. Politicienii au respirat usurati ca se slabeste prigoana impotriva lor. Falsa speranta, pentru ca, nu peste mult timp, aveau sa vada cat de tare s-au pacalit nu numai in asteptari, ci si in sustinerea proiectului initiat de Monica Macovei in Parlamentul European.

Initial s-a numit Biroul Procurorului European si urma sa se ocupe de fondurile europene fraudate. Comisarul european pentru Justitie, Vera Jourova, estima la vremea respectiva ca procurorii noii institutii sa recupereze macar doua miliarde euro in primul an de activitate.

Luati-o de pe capul nostru

Regulamentul de organizare a Biroului Procurorului European a fost votat cu o majoritate covasitoare. Abia acum ar fi interesant de vazut cati europarlamentari romani au votat ca orbetii. Flerul imi spune ca printre ei vom gasi multi reprezentanti ai actualei puteri, care s-au lasat dusi de nas si au muscat momeala aruncata. Si asta pentru ca, lucru stiut – repet, lucru stiut! – pe primul loc intre preferintele unor europarlamentari straini se afla Laura Codruta Kovesi pentru functia de procuror-sef. Nu exista niciun dubiu ca in viziunea Monicai Macovei aceasta se afla in pole position, cu sanse reale de a ajunge in fruntea Biroului Procurorului European. Nu poate spune nimeni ca nu a stiut de stratagema, din moment ce exista informatii potrivit carora europarlamentarii romani chiar erau incurajati de colegi de partid din tara, poate si la imboldul miliardarilor mai mult sau mai putin situati la vedere, primind telefoane si mesaje de sustinere a intiativei, doar-doar vor scapa de Codruta Kovesi, sa nu mai stea in Romania si sa le manance sufletul, sa-i lase pe drumuri sau sa ii trimita la puscarie.

Se caleaza motorul

Din moment ce fosta sefa a DNA se afla deja pe lista scurta a candidatilor la functia de procuror-sef al Parchetului European este limpede ca s-a bucurat si de sprijinul unor structuri speciale. Si nu numai, pentru ca si ambasadele unor state europene i-au cantat vesnic in struna, decorand-o cu orice ocazie. A se opune, acum, numirii ei in functie e ca si cum si-ar nega gesturile de adulatie si ar scuipa pe propriile medalii si diplome oferite. Or, asta n-o sa se intample niciodata. S-a dorit „scoaterea din viteza” a Laurei Codruta Kovesi, scria Catalin Tache in aprilie 2015. Acum, in februarie 2019, ne confruntam cu bagarea ei in viteza. Si inca ce viteaza, de se caleaza motorul si mai multe nu.

Oameni, nu. Infractori, da

In momentul de fata, sansele de a opri ascensiunea nemeritata a fostei sefe DNA nu se pot pronostica. Tudorel Toader a luat initiativa de a informa fiecare ministru de Justitie din UE despre decizia Curtii Constitutionale privind revocarea acesteia. Apoi, in cadrul Consiliului de Justitie si Afaceri Interne, va aborda, din nou, cazul Codrutei Kovesi. Acesteia i se pot retine in sarcina abuzuri de care, din cate se pare, europarlamentarii straini habar nu au. Dupa cum, in egala masura, pare ca nu stiu nici despre plangerile penale depuse pe numele ei de Sebastian Ghita si altii sau despre faptul ca a fost data in judecata de fostii subordonati. Nu stiu nici despre bilanturile cu care Codruta Kovesi s-a impaunat mereu, sub ochii complici-ingaduitori ai lui Klaus Iohannis si Augustin Lazar. Nu stiu nici despre numarul imens de dosare pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie le-a restitut DNA pentru refacerea urmaririi penale sau in care a pronuntat achitarea pentru lipsa de probe sau pentru inexistenta faptelor imputate. Nu stiu nici despre mecanismul odios al protocoalelor secrete incheiate cu serviciile de informatii, care ajunsesera sa faca rechizitoriile in locul procurorilor. Totul, evident, sub patronajul ei la carma DNA. Sunt curios, ce va spune Codruta Kovesi la audieri cand va veni vorba despre respectarea drepturilor omului? Sau nu va spune, pentru ca acolo nu erau oameni, ci numai infactori?

Autor: Valentin Boeru

Sursa: National.ro

KOVESI – TOADER!,EUROPA ISI BATE JOC DE ROMANIA!,DECIZIE SOCANTA!

6 feb.

 

Laura Kovesi

Este de așteptat un adevărat război chiar de la primele ore – cu demersuri ale lui Toader către PE  – dar și cu intervenții politice puternice – din toate taberele – poate influența decisiv chiar și prezidențialele din România.

. O veste șoc a venit aseară – Laura Codruţa Kovesi se află pe primul loc pe lista scurtă de trei procurori preferați de ”grupul de selecție” pentru şefia Parchetului European.

Informația nu este ”pe surse”, ci provine chiar dintr-un document transmis de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, ministrului Tudorel Toader, care în această perioadă deține și portofoliul european în Consiliul UE.

Iată documentul, făcut public de revista Q Magazine și de pagina Laura Codruța Kovesi – precum și traducerea:

https://www.facebook.com/v2.3/plugins/post.php?app_id=249643311490&channel=https%3A%2F%2Fstaticxx.facebook.com%2Fconnect%2Fxd_arbiter%2Fr%2FGMRn6XEBZ06.js%3Fversion%3D44%23cb%3Df30eaa0e26b9774%26domain%3Dlupuldacicblogg.wordpress.com%26origin%3Dhttps%253A%252F%252Flupuldacicblogg.wordpress.com%252Ff21afa466ea6f66%26relation%3Dparent.parent&container_width=552&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FLauraCodrutaKovesi%2Fphotos%2Fa.1989946674353968%2F2616221948393101%2F%3Ftype%3D3&locale=ro_RO&sdk=joey&width=552

https://www.facebook.com/v2.3/plugins/post.php?app_id=249643311490&channel=https%3A%2F%2Fstaticxx.facebook.com%2Fconnect%2Fxd_arbiter%2Fr%2FGMRn6XEBZ06.js%3Fversion%3D44%23cb%3Df3cbfa8860bb1fc%26domain%3Dlupuldacicblogg.wordpress.com%26origin%3Dhttps%253A%252F%252Flupuldacicblogg.wordpress.com%252Ff21afa466ea6f66%26relation%3Dparent.parent&container_width=552&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FLauraCodrutaKovesi%2Fphotos%2Fa.1989946674353968%2F2616222008393095%2F%3Ftype%3D3&locale=ro_RO&sdk=joey&width=552

În document se arată că, în conformitate cu Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului UE 2017/1939 privind implementarea planului de intensificare a cooperării în cazul Biroului Parchetului Public European, ”grupul de selecţie a lucrat intens în ultimele săptămâni”.

”Grupul de selecţie transmite Parlamentului European şi Consiliului UE lista scurtă, în conformitate cu Articolul 14(3) al Regulamentului (UE) 2017/1939 şi al regulilor VI(1) şi VII(1) ale grupului de selecţie, cu următoarea ordine a preferinţelor:

1. Laura Codruţa Kovesi (România)

2. Jean-Francois Bohnert (Franţa)

3. Andres Ritter (Germania)”.

Tot din analiza ”grupului de selecție” a reieșit următoarea afirmație care va produce un șoc în România, indiferent de rezultatul final:

”Calificările şi experienţa acestor candidaţi au fost catalogate a fi cele mai înalte pentru postul de procuror-şef european, ţinând cont de criteriile stabilite în Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului (UE) 2017/1939 şi în anunţul pentru acest post publicat pe 18 decembrie 2018, ţinând cont de caracterul special al funcţiei pentru care au aplicat candidaţii”.

Jurnalista Ana Gabor de la Q Magazine informează că audierile vor avea loc în Parlamentul European şi în Consiliul Uniunii Europene, după cum următorul program:

Parlament – Comisiile LIBE şi CONT – 19 februarie 2019

Consiliu- 20 februarie 2019

”Cele două instituții au putere egală de decizie”, precizează Q Magazine.

Reamintim că Tudorel Toader și-a declarat uimirea pentru această selecție – ”Cred că membrii Comisiei de selecţie nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetăţenilor, în detrimentul statului de drept”.

”În Franţa sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi şi vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniştrilor de justiţie din statele membre ale UE”, a spus Toader pentru ”Știri pe surse”.

Mâine dimineaţă (azi, marți – n.n.) ”voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcţie fiecărui ministru de justiţie”, a anunțat Toader.

Pe de lată parte, presa citează postarea fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, cunoscut pentru derapajele sale verbale.

”Îmi recunosc ignoranţa, nu ştiu exact cu ce se va ocupa, în general, Procurorul European, dar dacă ia funcţia Kovesi, sigur se va ocupa de PSD. Ce coşmar, Tudorele! O să-l preferaţi pe ăla cu prăbuşirea în gol sau cu monstrul verde care zdrobeşte degeţele…”.

Aceste declarații sunt doar preambulul bătăliei anului, care poate influența decisiv chiar și prezidențialele din România. Este deci de așteptat un adevărat război chiar de la primele ore – cu demersuri ale lui Toader către PE  – dar și cu intervenții politice puternice – din toate taberele.

Laura Kovesi

BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik, Dragoș Dumitriuhttps://ro.sputnik.md/

PREMIERUL VIORICA DANCILA DA O NOUA LECTIE EUROPEI INTR-UN INTERVIU INTERNATIONAL!

6 feb.

Intervenția prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, la dezbaterea în plenul Parlamentului European

Prima femeie care conduce guvernul României a pus punctul pe ”i” – obligându-i pe ziariști să transmită chiar din titlu ideea principală a declarațiilor premierului: Uniunea Europeană practică dublul standard!

 Cunoscuta publicație ”Politico” i-a luat un interviu premierului român Viorica Dăncilă. Micile șicane gazetărești nu au împiedicat-o pe prima femeie care conduce guvernul României să pună punctul pe ”i” – obligându-i pe ziariști să transmită chiar din titlu ideea principală a declarațiilor premierului: Uniunea Europeană practică dublul standard!

”Premierul român, Viorica Dăncilă, a acuzat liderii occidentali de (folosirea de) standarde duble în criticarea țării sale în legătură cu corupția și represiunea împotriva protestelor antiguvernamentale”, scrie Politico.

De fapt, Dăncilă  a spus adevărul: corupția este o problemă și în Europa de Vest, dar nu există proteste printre liderii UE, a remarcat premierul român, referindu-se la manifestările și reprimarea violentă din Franța ”vestelor galbene”.

”Este un dublu standard. Nu am văzut pe nimeni să vină la Parlamentul European și să spună” Vrem o rezoluție privind Franța „” –  a declarat Viorica Dăncilă.

Dăncilă a spus adevărul, extrem de evident: ”României nu i se permite să permită altor țări să facă”.

”Remarcile primului ministru reflectă tensiunile dintre guvernele de est și cele occidentale din UE, care s-au intensificat în ultimii ani și amenință că vor găsi din ce în ce mai dificilă găsirea unui loc comun al liderilor blocului”, consideră însă Politico.

România s-a confruntat cu critici din ce în ce mai mari din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European în ultimele luni,” reflectând ideea că țările est-europene se retrag în lupta împotriva corupției și se îndreaptă spre aceeași cale illiberală ca și Polonia și Ungaria”, scrie Politico.

Și, evident, ”imparțiala publicație” citează criticii care ”acuză PSD că încearcă să împingă modificările legale pentru a slăbi independența sistemului judiciar și pentru a ajuta pe politicienii acuzați de corupție, inclusiv pe înalții oficiali ai PSD, cum ar fi șeful partidului, Liviu Dragnea”.

Mai mult, ”Politico” face și o gafă – afirmând că președintele Klaus Iohannis este ”un vechi adversar al social-democraților”, ceea ce este fals, Iohannis fiind lansat pe orbita națională de o alianță, USL, în care pilonul principal era… PSD. În plus, Iohannis a fost ”convins” să intre în jocul politic național de un personaj condamnat pentru corupție și îmbogățit în perioada PSD, Dinu Patriciu.

Activiști și președintele Klaus Iohannis, ”au încercat să oprească concedierea ”procurorului anticorupție ”de top” al țării”, scrie ”Politico”, omițând din nou să spună despre procedurile legale în acest sens sau de deciziile CCR.

Dar ”condamnarea internațională pare să fi lovit cel mai mult”, scrie Politico, prezentând apoi episodul Rezoluției contra României pentru ”intervenția violentă și disproporționată a poliției în timpul unui masiv proteste antiguvernamentale din august, care a lăsat sute de oameni răniți”.

”Am văzut ce sa întâmplat cu jachetele galbene din Franța”, a replicat Dăncilă.  ”Nimeni nu a avut nici o reacție. Este un standard dublu. Nu am văzut pe nimeni să vină la Parlamentul European și să spună: „Vrem o rezoluție privind Franța””.

Premierul s-a referit și la Guy Verhofstadt, care aduce aminte Politico ”a avertizat-o pe Dăncilă să nu urmeze „exemplele rău maghiare și poloneze””.

”Dacă el înțelege că trebuie să conducă această campanie electorală în detrimentul României și să acuze un stat ca România, nu cred că este o modalitate constructivă de a lucra”, a replicat Dăncilă, care apreciază că ”observațiile lui Verhofstadt arată că el este deja în modul de campanie înainte de alegerile din Parlamentul European din mai”.

Dăncilă a declarat, de asemenea, că este incorect faptul că țara și Bulgaria sunt singurele care fac obiectul monitorizării anticorupție printr-un raport anual al Comisiei Europene – consemnează ”Politico”, cu referire la MCV.

”Se spune că acest mecanism este menit să ajute România și Bulgaria”, a comentat Dăncilă. ”Vorbește despre corupție – am văzut foarte multe acte de corupție și în Olanda, i-am văzut în Franța, i-am văzut în Germania. Nimeni nu a cerut vreodată introducerea unui astfel de mecanism”, a spus curajos premierul român.

Iată deci un interviu în care premierul punctează clar și curajos evidențele dublului standard european. Cu tot tupeul și ipocrizia liderilor UE și cu toată părtinirea presei finanțată din bugetul Uniunii (creat de statele UE!) – această realitate este scoasă la iveală de tot mai mulți oameni politici din Europa de Est – iar Viorica Dăncilă devine, pe zi ce trece, o voce tot mai autoritară, prin logică, argumentație și consecvență.

Și, spre deosebire de alți lideri de stat și guvern, Dăncilă are o experiență de 9 ani în Parlamentul European, dintre care 8 în calitate de lider de grup. Adică știe perfect ce și cum se petrece în instituțiile Uniunii Europene.

Viorica Dăncilă acuză UE de duble standarde, captură ecran
Viorica Dăncilă acuză UE de duble standarde, captură ecran

BUCUREȘTI, 5 feb – Sputnik, Dragoș Dumitriu.

VASILE STOICA.SUFERINTELE DIN ARDEAL.NOI SI SASII!

6 feb.

Distinsul diplomat, scriitor, profesor, Vasile Stoica (1889-1959) faţă în faţă cu preşedintele american, Wilson Thomas Woodrow (1856-1924)

 

 

Vasile (Basil) Stoica  (n. 1889 – d. 1959, închisoarea Jilava), luptător pentru Unirea Transilvaniei cu România în timpul Primului Război Mondial, diplomat şi ambasador.

 

Din anul 1909 a devenit membru al Partidului Naţional Român din Transilvania; În octombrie 1913 a devenit preşedintele Organizaţiei culturale „Petru Maior” a studenţilor români din Budapesta. Cunoştea foarte bine limba franceză, engleză, italiană, germană şi maghiară; În perioada (scurtă) august-septembrie 1914, adeţinut funcţia de redactor la publicaţia „Românul” de la Arad ;

  V. Stoica a desfăşurat o bogată activitate publicistică la publicaţiile transilvănene : „Gazeta de Transilvania”, „Tribuna”, „Românul”, „Luceafărul”, „Sămănătorul”, „Ramuri”, „Căsânzeana”, „Foaia interesantă”, „Drapelul” şi „Lupta”; Odată cu începerea primului război mondial (1914), V. Stoica a fost mobilizat şi ridicat la gradul de sublocotenent în armata austro-ungară;Fiind un luptător pentru unitatea neamului românesc şi în favoarea puterilor Antantei, în toamna anului 1914 atrecut Carpaţii şi a ajuns la Bucureşti , la fel ca şi alţi patrioţi ardeleni: Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Vasile Lucaci, Ioan Rusu Abrudeanu, Alexandru Lapedatu, Octavian Tăzlăuanu etc.;

În această perioadă, Vasile Stoica a acţionat intens pe plan cultural-ştiinţific şi a ţinut conferinţela Ateneul Român, Sala Dales etc;

În anul 1915 împreună cu Ioan Rusu Abrudeanu (din Abrud) a publicat „Habsburgii, ungurii şi românii”, iar în anul 1916 „Suferinţele din Ardeal”;

La data de 1 noiembrie 1917, V. Stoica a fost condamnat la moarte în contumacie, de Curtea Marţială austro- ungară dela Cluj, pentru publicarea lucrărilor respective şi trecerea Carpaţilor ;

Ajuns în SUA a pus bazele la „Liga Naţională a Românilor din America –la Washington”;

În perioada respectivă tânărul (28 de ani) V. Stoica a depus eforturi deosebite şi a organizat întruniri filoromâne  în centrele urbane mari din SUA, în colaborare cu importante ziare americane („American Post”, New York Tribune”, etc.);

În SUA, V. Stoica împreună cu patriotul pr. Vasile Lucaci (Satu Mare) şi pr. Ion Moţa (Orăştie) a avut şi misiunea de a recruta voluntari români, din rândul celor 150 000, transilvăneni şi bucovineni emigranţi în SUA, care să lupte sub drapel american pe frontul Vest-European;

În acelaşi timp V. Stoica a reuşit să publice o serie de lucrări în limba engleză, prin care prezenta americanilor justeţea cauzei româneşti, care au fost preluate şi susţinute de mari istorici şi scriitori din SUA, precum Frank N. Simonds şi Herbert Adams Gibbons;

La data de 1 ianuarie1918 afost cooptat în rândurile Legaţiei Regale a României din SUA, iar la data de 24 ianuarie 1918, preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I.C. Brătianu la numit ataşat diplomatic în SUA;

La data de 5 iulie 1918,la Youngstown, în cadrul unui mare congres naţional românesc, reprezentanţii a 182 de organizaţii şi parohii româneşti, au hotărât formarea unei singure societăţi, care să-i reprezinte pe toţi românii din Statele Unite, cu denumirea de „Liga Naţională a Românilor din USA”, iar pentru activitatea deosebită desfăşurată pentru Unitatea Neamului Românesc, Vasile Stoica a fost ales preşedinte;În ziua de 18 ianuarie 1919, au începutla Parislucrările Conferinţei de Pace, care au durat până la 21 ianuarie 1920.

Pentru calităţile pe care le-a dovedit în perioada 1916-1920, preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I.C. Brătianu, l-a solicitat şi l-a inclus ca expert tehnic în delegaţia României la lucrările Conferinţei de Pace de la Paris.

Marele patriot transilvănean Vasile Stoica, cunoştea bine problemele istorice, economice, financiare şi spirituale, mai ales în privinţa Transilvaniei.În aceiaşi perioadă (1919-1920) a făcut parte din comisiile trimise în SUA pentru buna organizare şi funcţionare a consulatelor româneşti dela Washington şi Chicago şi a înfiinţat un consulat la Pittsburg ;

Pentru actele de vitejie din timpul războiului şi pentru activitatea deosebită depusă pentru binele şi unitatea neamului românesc, Vasile Stoica a fost decorat cu mai multe ordine şi medalii: Medalia „Voluntar de război 1916-1920 în rang de Mare Ofiţer”; „Virtutea militară”, iar pentru activitatea în diplomaţie a fost onorat cu „Coroana Italiei în rang de Mare Ofiţer” şi ordinul cehoslovac „Leul Alb”;

În luna februarie a anului 1921, Vasile Stoica s-a întors în ţară iar marele om politic Take Ionescu l-a sfătuit să intre în diplomaţie, dar, a rămas în perioada 1926-1929 în cadrul Ministerului Afacerilor Străine, când a îndeplinit diferite misiuni speciale, la Geneva, Londra, Bruxelles, Paris, Roma, Berlin etc. şi a participat ca expert tehnic la diferite reuniuni ale Societăţii Naţiunilor şi Micii Înţelegeri;

În perioada respectivă a redactat majoritatea memoriilor istorico-politice înaintate de guvernul român ca răspuns la atacurile ungureşti împotriva României, cu privire la reforma agrară, cu bisericile şi cu şcolile maghiare din Transilvania şi Banat;

În perioada anilor 1930-1932 a fost ministru al României în Albania, după care a îndeplinit aceiaşi funcţie în Bulgaria – 1932-1936;În anii 1936-1939 afost ministru al României în Letonia şi Lituania, iar în continuare  în perioada 1939-1940 în Turcia;

În vara anului 1940 Vasile Stoica a fost numit secretar de stat la Ministerul Propagandei Naţionale într-o perioadă tragică pentru neamul Românesc.

În urma notelor ultimative din 26 şi 27 iunie 1940 România a trebuit să cedeze Uniunii Sovietice, nu numai Basarabia ci şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei.

La data de 30 august 1940, România a fost obligată de asemenea să accepte dictatul de la Viena , prin care ceda Ungariei partea de nord-vest  a Transilvaniei, iar la 7 septembrie 1940, România a cedat partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul);

Marele patriot transilvănean s-a implicat mult în sprijinirea, pe toate căile posibile, a românilor din teritoriile Ardealului de nord, răpit de horthyşti. În acest sens a susţinut apariţia unor publicaţii în străinătate, iar în 22 sept.1941, aprezentat un referat privind realizarea unei hărţi etnografice, a spaţiului românesc, întrucât, ungurii au întocmit şi răspândit o lucrare cartografică mincinoasă, care conţinea falsuri grosolane, realizate de contele Pal Teleki, prin care se urmărea susţinerea pretenţiilor absurde ale horthyştilor asupra Transilvaniei;

În perioada anilor 1943-1945 Vasile Stoica a avut o activitate intensă pentru pregătirea materialelor necesare susţinerii intereselor României la viitoarea Conferinţă de Pace. De asemenea fiind recunoscut ca un diplomat de excepţie, a continuat întrevederi cu diplomaţii străini care îşi desfăşurau activitatea la Bucureşti , în folosul viitorului României;

La data de 9 iulie 1946, Vasile Stoica a fost numit „trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Olanda, cu acreditare şi pentru Belgia, ca însărcinat cu afaceri;

  

A participat ca membru al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris din anul 1946, în urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Între 1946-1947 a fost ambasador la Haga, fiind chemat în ţară la 1 mai 1947,  după care a trăitun adevărat calvar.

Patriotului Vasile Stoica  i-a fost rechiziționat  apartamentul din Bucureşti , i-au fost confiscaţi aproximativ 35000 franci elveţieni, în situaţia în care nu avea nici o sursă de venit.  

Întrucât nu a putut să plece legal din ţară împreună cu familia, a încercat plecarea ilegală  la data de 31 martie 1948. dar a fost prins.

A fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Cu toate acestea, va rămâne în temniță până în  anul 1955.

În decembrie 1958, Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat din nou la 10 ani închisoare corecţională, învinuit că a manifestat o atitudine duşmănoasă faţă de ţara sa.

 

 

 

 

 

Bunurile i-au fost confiscate, iar familia a fost evacuată din imobilul în care locuiau.

Patriotul român Vasile Stoica care a luptat întreaga viaţă pentru binele Neamului Românesc, a murit la data de 27 iulie 1959 în închisoarea de la Jilava; (https://www.dacoromania-alba.ro/nr58/ambasadorul_vasile_stoica.htm).

 

Din cartea lui Vasile Stoica  „Suferinţele din Ardeal” (1916), capitolul  

 

„Noi și sașii”

 

 

 

Oricât am fi de optimişti şi-am tăgădui progresele ungurizării, lucrul acesta e totuşi adevărat şi ne ameninţă tot mai năvalnic. Deocamdată nu e în primejdie de ungurizare în centrul Ardealului sau în ţinuturile unde Românii locuiesc în mase compacte, ci la margini şi în Secuime, unde talazurile ungurismului în fiecare clipă rup câte o bucată din litoralul nostru. Dar va veni vremea când şi în centru vom fi aşa de slabi, încât vom putea fi doborâţi. Să ne gândim cu toată seriozitatea la această primejdie căci e cu mult mai grozavă, decum ne-am închipuit-o vreodată.

Dacă se va continua aşa, în 40-50 de ani puterile noastre sunt sleite, iar noi suntem înfrânţi şi nimiciţi fără milă. Şi când Ardealul românesc va fi înfrânt şi ajuns în mâna unui neam hrăpăreţ şi pătimaş cum sunt Ungurii, ştie Dumnezeu ce se va alege şi de restul neamului nostru. Sunt aşa de negre aceste vedenii, încât nici nu îndrăznim să ne gândim la ele! Doborârea stăpânirii ungureşti e mântuirea noastră.

Afară de Unguri am avut în întreg trecutul nostru, cum avem şi astăzi, un duşman tot aşa de ireductibil şi care tot aşa de mult ar dori nimicirea noastră: poporul săsesc.

S-a spus în atâtea rânduri că acesta e un popor cult că ne-a voit totdeauna binele că a contribuit la mişcarea noastră culturală, iar unii bărbaţi de-ai noştri când vorbeau de Saşi, stăteau aproape să-şi ridice pălăria. În realitate însă, neamul acesta pe cât de mic, pe atât de răutăcios, a ajutat tot aşa de puţin dezvoltarea noastră, precum au ajutat-o Ungurii. Saşii niciodată nu şi-au bătut capul cu altceva decât cu stoarcerea cât se poate de nemiloasă a neamului românesc încăput pe mâna lor.

Colonişti aduşi din Germania în veacul XII şi XIII, Saşii fură aşezaţi în ţinuturile pe care le ocupă astăzi, dându-li-se întru toate aceleaşi libertăţi pe care le aveau Românii şi punându-li-se la îndemână de către regele Andrei II în 1224 câmpuri şi păduri, pe care aveau să le întrebuinţeze deopotrivă cu locuitorii băştinaşi Români. Aceste ţinuturi fură numite „Fundus Regius”, „Pământul crăiesc”.

Având norocul ca din partea regilor unguri să li se asigure rând pe rând tot soiul de privilegii, se întăriră, încât nu se mai putea face nimic în Ardeal fără dânşii. Organizaţia lor autonomă fu garantată de toţi regii care urmară după Andrei II. Ajunseră un adevărat stat în stat, conducându-se după propriile lor hotărâri. În fruntea lor aveau un „conte al Saşilor”, „comes Saxonum”, care n-avea să se supună locţiitorului regal, voievodului ardelean, ci numai regelui. El avea să conducă şedinţele şi să îngrijească de îndeplinirea hotărârilor „sfatului naţional”, ale aşa numitei „Universităţi”, în care reprezentanţii tuturor ţinuturilor săseşti chibzuiau ocârmuirea norodului lor.

Dregătorii şi preoţii saşi nu erau supuşi nici unei autorităţi regale: aveau să se supună numai „Universităţii” şi dispoziţiilor slujbaşilor ei. La dietele ţării îşi trimiteau reprezentanţi de al căror cuvânt trebuia să se ţină seama totdeauna.

Stăpâni astfel încă de la aşezarea lor pe o organizaţie puternică, autonomă, sprijiniţi cu mari scutinţe de către regi, nimiciră pas de pas libertăţile Românilor cu care erau egali la început, puseră mâna pe pământul şi pădurile noastre şi ne aduseră pe noi, locuitorii băştinaşi ai ţării, într-o adevărată robie faţă de dânşii. Pământurile pe care ei nu erau decât musafiri, ajunseră încetul cu încetul adevărata lor proprietate.

Când în veacul XIII şi XIV se organizează secuimea privilegiată, şi apoi răzbate în Ardeal boierimea ungurească, Saşii îndată le întind mâna ca împreună să poată stăpâni mai trainic norodul românesc al satelor. În 1437, împreună cu Ungurii şi Secuii formează celebra „Uniune a celor trei naţiuni”, al cărei scop clar era înăbuşirea noastră. Noi ajunserăm şi în pământul săsesc adevăraţi iobagi ca şi în ţinuturile nemeşilor unguri. E adevărat că nu slujeam unor boieri, dar în schimb îndeplineam pe seama comunelor, oraşelor şi slujbaşilor saşi aceleaşi servicii ca şi iobagii.

Când după 1526 în Ungaria izbucni războiul celor doi regi, Ferdinand şi Ioan Zapolya, în care interveni şi Petru Vodă Rareş bătând pe Ferdinand lângă Feldioara în 1529, puterea Saşilor crescu şi mai mult. Fiecare dintre rivali voia să şi-i câştige, şi astfel se supralicitară în dărnicie. Iar întărirea Saşilor noi o simţeam mai dureros. Comunele săseşti şi slujbaşii autonomiei lor urmau cea mai nemiloasă stoarcere a satelor noastre de pe pământul administrat de dânşii. În vreme ce toţi locuitorii Ardealului dădeau dijmă numai preoţilor lor, Românii din pământul săsesc trebuiau să dea dijmele totdeauna preoţilor săseşti. Dacă un sat era curat românesc, deci nu era preot săsesc în localitate, Românii aveau să dea această a zecea parte din agoniseala lor preotului săsesc din satul cel mai apropiat. Ba au mers şi mai departe.

Unor sate româneşti le-au fost impuse tot felul de dări, pe care aveau să le încaseze satele săseşti, în frumosul sat românesc Poiana, de lângă Sibiu, toţi tinerii români, când se căsătoreau, trebuiau să plătească o anumită taxă comunei săseşti Dobârca din apropiere. Şi aceasta din cele mai vechi vremuri până la 1789.

Satele româneşti aveau să dea tot felul de muncitori pentru clădiri în oraşele săseşti, pentru canalizări, pentru ridicări de şosele, aveau să dea servitori gratuiţi tuturor slujbaşilor saşi. Unele sate până la 1848 fură silite să trimită câte un om de serviciu la bucătăria primarului oraşului Sibiu. Cărăuşiile pe seama oraşelor săseşti aveau să fie făcute tot de Români, şi fireşte fără nici o răsplată. Principii ardeleni având mare nevoie de sprijinul bănesc al Saşilor, lăsară totul la hatârul lor.

Pe la 1540 Saşii începură şi la noi o activitate de a ne cuceri la luteranism. În 1544 tipăriră în Sibiu un catechism pe care îl introduseră chiar cu forţa în comunele româneşti şi în mahalalele oraşelor. Sprijiniră şi tipăriturile lui Coresi.

Când însă dieta de la 1550 recunoscu deplină libertate legii luterane, deci o libertate pe care noi Românii ortodocşi până atunci nu o aveam, Saşii îşi deteră seama că luteranizarea noastră e o primejdie pentru dânşii: punea mâna pe nişte drepturi care ne-ar fi sprijinit întrucâtva dezvoltarea şi nu ne-ar mai fi lăsat să fim exploataţi de dumnealor. Deci nu numai că încetează orice activitate de convertire în satele noastre de pe pământul lor, ci se năzuiesc să împiedice şi lăţirea calvinismului în aceste sate. Pentru ei era cu mult mai avantajos să rămânem aşa, ortodocşi prigoniţi de stat şi fără putinţa de a ne înălţa câtuşi de puţin capetele, decât să ne convertim la protestantism, să ni se îngăduie şi nouă oarecari uşurări şi să începem a ne simţi şi noi oameni.

Hotărârile Saşilor, aduse pentru exploatarea noastră, care încă în veacul XVI alcatuiam marea majoritate a locuitorilor din pământul crăiesc, devin tot mai drastice. În 1582 oraşul Sibiu interzice Românilor până şi pescuitul în râuri. Şi aceasta fiindcă unii dintre meseriaşii sibieni făceau sport din pescuit.

În veacul XVII în jurul Sibiului se aduce hotărârea că „dacă vreun Valach din Poplaca cojeşte un copac făcându-l să se usuce, va fi spânzurat de creanga copacului; dacă vinovatul nu poate fi prins, comuna Poplaca are să dea alt Valach ca să fie spânzurat în locul lui”.

Tot atunci Saşii din ţinutul Făgăraşului decid: „Dacă turma vreunui Valach trece în imaş oprit şi Valachul se împotriveşte cu arma (bâta!), la dovada martorilor… acest Valach va fi pedepsit cu moartea. Cu moartea va fi pedepsit şi acela care va da foc sau ameninţă să dea foc… Dacă vinovatul a fost slugă şi a fugit, în locul lui va fi omorât Valachul la care slujia”.

Cele mai multe hotărâri le aduc cu gândul de a îmbogăţi pe preoţii şi ţăranii saşi şi de a umili şi sărăci pe bieţii Români ca astfel să-i stăpânească mai uşor. În 28 August 1679 sfatul oraşului Braşov aduce următoarea hotărâre: „Dacă în comuna Râşnov moare un Valach şi nu are copii, pământurile şi averea lui vor fi moştenite nu de neamuri, ci de cel mai apropiat Sas din vecinătate. Acelaş lucru are să se întâmple şi dacă mortul are copii, însă copii sunt căsătoriţi în alt sat, precum şi atunci, când se poate dovedi că pământurile părintelui mort au fost odinioară săseşti”.

Fireşte, Sasul din vecinătate totdeauna putea dovedi cu martori că pământurile mortului n-au fost româneşti.

La sfârşitul veacului XVII locuitorii din Răşinari se plâng către comisarii imperiali dezvăluindu-le toate mişeliile pe care le-au săvârşit Saşii din Sibiu, luându-le cu forţa câmpurile, pădurile şi supunându-i la tot felul de sarcini şi batjocuri:

„Noi satul Răşinari, această plânsoare aducem înaintea Măriilor Voastre, precum a fost hotarul noastru până unde zic „Vadul Muchii” apoi s-au sculat domnii din Sibiu şi ni l-au luat până unde se chiamă de către cetate „Livada Bulgărilor”, şi din sus „Livada Tănaciului” şi au făcut pace faţă fiind domnii 100 de bărbaţi; şi când au făcut acea aşezare şi legătură a fost leatul 1631 Martie 13 zile. Şi noi satul Răşinari ne-am ţinut de legătură şi de pacea care s-a făcut atuncea, iară domnii Sibiului nu s-au ţinut de legătură şi de pace, ce ne-au stricat întâiu scaunul de lege care au fost, judecând 40 de bătrâni juraţi la judecată de moarte şi au mânat călăraşi în pădure şi au tăiat furcile de le-au coborât jos. Şi după aceea s-au pus domnii a stăpâni pădurea în silă şi au zis domnii de la Sibiu către dregătorii noştri: De acum înainte să bage porcii în pădure numai domnii şi 40 de bătrâni şi popii şi morarii; iar noi ne având nici o putere am căutat să-i lăsăm.

Iar după aceea, fiind judeţ mare Frank, şi Sacs lanăş „bulgăr” (consilier al oraşului) ne-au oprit să mai bage Românii din Răşinari porc în pădure şi ne-au luat lunca de fân şi un ştiuc de luncă din sus de către moară… şi pe alt ştiuc de hotar plătim cu bani, luând acestea toate în silă împreună cu morile şi au oprit pe tot omul să nu mai aducă cârciumă în Răşinari, fără numai domnul bulgăr… al lui vin să se vânză…

După aceea, când a fost judeţ mare domnul Taici, acesta a făcut de au luat de la o stână un caş şi un berbece, apoi au luat doi caşi şi doi berbeci de la toată stâna; şi a fost toată vremea aşa. După aceea fiind judeţ mare domnul Bosner şi bulgăr domnul Ţikelea, au lăsat acei doi caşi şi acei doi berbeci de la toată stâna şi au cerut bani de la toate stânile, care făcea suma peste tot fiorinţi 230; şi cerând bani noi n-am voit să dăm, ştiind că sunt ai noştri munţii de moşie. Apoi văzând domnii că nu dăm banii, ne-au prins şi ne-au bătut şi au mânat pe domnul Abraham şi pe domnul Rităr şi domn Lunard, care este judeţ la Miercurea, şi pe domn vaşerbirăul care este acum — fiind atunci hodnogi — şi au prins pe Bucur Hămbăşan, fiind deregătoriu, şi pe Manlu Roman şi pe Bucur Ihora şi pe Aliman Băncilă şi pe Coman Răspop şi pe Bucur Scumpie; şi prin- zându-i au zis către Hămbăşanu: unde-i judele? El a răspuns: nu ştiu — că judele fugise de frică; şi pe acei oameni pe care-i prinsese, i-a băgat în temniţă, bătându-i cât le-a fost voia; şi i-au ţinut prinşi 17 zile şi până n-au dat banii munţilor, nu i-au slobozit de acolo; şi la un om au băgat călăraşii calul în casă şi i-au dat fân pe masă şi nu l-au scos din casă până n-o plătit tot”.

Volniciile acestea sunt apoi tot mai necruţătoare, cu cât Saşii se simt mai ocrotiţi de ocârmuire.

După 1690, când în Ardeal se înstăpânesc definitiv Habsburgii şi dau mare atenţie poporului săsesc privilegiat, siluirile ajung aproape de necrezut. Satele româneşti sunt stoarse de bani. Ţăranii chinuiţi, exploataţi. Mulţi se gândesc la fugă, încât jupanii saşi hotărăsc să ardă pe rug orice român care vrea să treacă graniţa.

În multe locuri Saşii dornici de a pune mâna pe pământurile româneşti alungă cu armata pe Români din satele lor.

În 1751 izgonesc astfel pe toţi Românii din cercul Nocrichului. Bieţii oameni rămân pe drumuri în miezul iernii.

Habsburgii, gândindu-se la o colonizare a Ardealului cu Nemţi din Carintia şi Stiria, trimit în Ardeal în 1754 pe consilierul Seeberg; iar acesta face toate pregătirile necesare. Alege satele, unde ar fi bine să fie colonizaţi Nemţii, şi îndeamnă pe Saşi, să-i izgonească pe Români de acolo. Saşii îndată alungă pe Românii din Slimnic, Şura Mică şi Vurpăr, aproape de Sibiu, nimicindu-le întreaga gospodărie.

În multe ţinuturi abuzurile au dat naştere unor adevărate revolte. Românii din Valea Rodnei în acelaşi an 1754 bătură pe slujbaşii saşi şi se răzvrătiră împotriva administraţiei lor. Iar cu 4 ani mai târziu se plâng cu multă durere împărătesei Maria Terezia că Saşii calcă în picioare toate drepturile dumnezeeşti şi omeneşti, cer dijme şi dări peste dări, cer bani după fiecare vită, zicând că pădurile şi câmpurile sunt ale lor, apoi măresc necontenit sumele acestor dări. „Dacă le place, ori avem ori nu avem de lucru, trebue să plecăm la vânat, căci altfel ne prind şi ne bat… dacă nu poţi plăti, te prind, te leagă, te închid, ridică în toate satele furci de spânzurat, îţi leagă pietre de picioare şi te batjocoresc şi chinuiesc, până ce dai banii… Iau atâta de la noi, cât nu putem da, şi nu vor să ne dea niciodată chitanţe de cât am dat, ci mai vin comisarii, care ne arată răvaşurile unde putem vedea că am dat mai mult decât se cuvenia; iar dacă îi rugăm să ne dea înapoi banii ce i-am dat pe deasupra, ei râd şi spun: vi-i plăteşte crăiasa!”.

Şi asupririle şi izgonirile Românilor din satele lor continuă şi mai departe. În 26 Aprilie 1776 oraşul Sibiu hotăreşte alungarea Românilor din comunele Şura Mare, Hamba, Slimnic, Vurpăr, Noul Săsesc, Caşolţ, Guşteriţa, Bradu şi Roşia Săsească. Cu câteva zile mai târziu bieţii Români din aceste sate sunt cu toţii muritori de foame pe drumuri, iar gospodăria lor ajunge pe mâini săseşti. Se făcură plânsori la ocârmuire, se făcură anchete şi în sfârşit trebui să intervină însuşi guvernatorul, baronul Brukenthal şi să declare că: satele curat româneşti au la pământ şi păduri aceleaşi libertăţi ca şi cele săseşti; de asemenea aceleaşi libertăţi le au şi Românii care trăiesc în unele comune împreună cu Saşii; toţi Românii de pe pământul săsesc sunt pe deplin liberi de a-şi organiza gospodării şi de a-şi face clădiri, după bunul lor plac.

Cu toate acestea Românii nu se mai putură întoarce la vetrele lor decât abia târziu către 1800, când fireşte nu mai erau în viaţă decât vreo câţiva dintre cei izgoniţi.

Nu e astfel nici o mirare dacă şi astăzi poporul cel mai bogat în Ardeal sunt Saşii. În gospodăriile admirabile ale ţăranilor saşi, în averile instituţiilor lor e truda şi sunt lacrimile a sute de generaţii româneşti exploatate mai rău decât nişte cete de robi.

Când în 1792 Românii înaintează împăratului cererea lor „Supplex Libellus Valachorum” şi în dieta de la Cluj e vorba despre Români, Saşii declară cu toată tăria că pe teritoriul regesc Românii nu sunt băştinaşi, ci sunt veniţi din ţările vecine că niciodată n-au avut nici un drept, şi că deci e nemaipomenită îndrăzneală din partea lor să ceară ceea ce nu li se cuvine.

În sfaturile oraşelor săseşti şi mai ales în şedinţele „Universităţii” cu toţii ţipară că orice concesiune li s-ar face Românilor e o primejdie pentru Saşi. Înaintară apoi o mulţime de memorii împăratului, ba scoaseră şi broşuri în Viena ca să combată cererile noastre. Şi năzuinţa lor izbuti: Românii din ţinuturile săseşti şi după revoluţia franceză rămaseră în aceeaşi stare umilită în care erau până atunci.

Când în 1837 episcopul Moga înaintează dietei din Sibiu un memoriu cerând o uşurare pe seama Românilor din pământul săsesc, Saşii nici nu vor să audă de cererile lor, ci aruncă la coş memoriul. În 1842 însă cererea se repetă cu şi mai mare stăruinţă fiind înaintată nu numai de episcopul Moga, ci şi de colegul său unit, episcopul Lemenyi, care afirmau cu mare tărie drepturile Românilor uzurpate de Saşi. „S-ar părea că vrem să împrumutăm soarelui lumină, dacă ne-am apuca să dovedim pe larg dreptul egal al Românilor cu Saşii” — zic episcopii în memoriul lor. Dieta însă e surdă şi de astă dată.

Nici nu putea fi altfel. Ungurii câştigaseră tot mai multă putere, iar Saşii, după vechiul lor obicei căutau să se dea cu cel tare. Până ce curtea de la Viena ţinea în frâu pe Unguri, Saşii erau alături de dânsa. După 1830 însă, când Ungurii începură să se ridice impetuos împotriva Vienei, Saşii trecură de partea acestora. Între ei se născu o legătură strânsă, frăţească, al cărei scop în mare parte era asuprirea noastră.

Anul 1848 aducând egala îndreptăţite a popoarelor, „Universitatea” săsească, nemaiavând încotro, se în voieşte şi ea ca în sfaturile comunale să fie primiţi şi Români, de asemenea ca diferite comune să sprijinească pe preoţii români şi admite ca şi copiii Românilor să poată intra la meserii, dar numai „când vor fi împlinite toate condiţiile de cari atârnă primirea ucenicilor şi îndreptăţirea de a putea fi meseriaş”. Iar condiţiile fiind stabilite de dânşii, era firesc că Românii niciodată nu corespundeau celor ce li se cereau. Ridicarea unei clase de industriaşi români trebuia înăbuşită, deoarece ar fi fost în paguba industriaşilor Saşi.

Când în preajma dietei din Mai 1848 se discuta în toate părţile chestia unirii Ardealului cu Ungaria, iar Românii în adunarea de la Blaj se rostiseră împotriva ei, Saşii ţinură şi ei o întrunire, se înţeleseră să admită unirea şi în şedinţele dietei din 29 Mai votară cu toţii alături de Unguri. Îndată ce însă armatele împărăteşti începură să pătrundă în Ungaria, Saşii părăsiră cu toţii pe Unguri, se declarară credincioşi împăratului şi rămaseră sub aripile ocrotitoare ale generalului Puchner, înrolându-se vreo câţiva inşi în oştire. În vreme ce noi alcătuiserăm legiuni întregi şi susţineam lupte înverşunate pe Mureş şi în Munţii Apuseni, Saşii stăteau frumos pe la casele lor, fără să ştie măcar ce e războiul. Iar drept răsplată pentru această minunată credinţă săseascăîmpăratul după înfrângerea Ungurilor, întări din nou toate privilegiile pe care le avuseră înainte de 1848 şi umplu toate slujbele înalte cu dânşii. Fruntaşii noştri în aceeaşi vreme erau arestaţi şi bătuţi.

Când după războiul cu Italia, în 1859, Viena se simţea slăbită şi căuta o împăcare cu Ungurii, Saşii văzură că de aici încolo viitorul va fi iarăşi al Ungurilor. Căutară deci să se apropie de ei. Văzuseră că pentru privilegiaţi în Ardeal românismul e o primejdie şi de aceea se năzuiră acum să alcătuiască din nou vechea alinanţă împotriva noastră.

În 1860 la serbările săseşti din Bistriţa invitară pe toţi fruntaşii Ungurilor ardeleni, pe conţii Teleki, Bethlen, Eszterhâzy, Bânffy, Miko, ba veni şi fostul ministru, baronul losif Eotvos. Saşii îi primiră cu mare alai, cu avântate discursuri de înfrăţire. Seara aranjară un bal la care se juca „ciardaş” şi vals deopotrivă, ţinură şi unii şi alţii toasturi, sărbătorind împăcarea ungaro-săsească şi închinând pentru o frăţească bună înţelegere în viitor.

Urmările acestei înfrăţiri aveam să le simţim tot noi. În 1867 se făcu împăcarea între Viena şi Unguri şi de atunci încoace Saşii deveniră vrednici ucenici ai ocârmuitorilor ţării. Pe toate terenurile căutară să înăbuşe mişcările noastre în ţinuturile unde locuiam împreună cu dânşii. Cu toţii erau credincioşi dorinţelor lui M. Schenker, care scria pe faţă că datoria Saşilor în viitor e să meargă mână în mână cu Maghiarii.

Dacă ar fi fost cu putinţă, ar fi adus din nou zilele din veacul XVII. Primind însă şi ei unirea cu Ungaria şi păstrându-se legea pentru egala îndreptăţire votată în 1848, îşi pierdură şi ei viaţa lor autonomă. În 1876 „Universitatea” lor, care până atunci era un corp politic, un mare sfat naţional, din care făceau parte toţi fruntaşii oraşelor şi instituţiilor săseşti, se tansformă total. Pădurile şi moşiile ce le stăteau la îndemână alcătuiesc un fond, din care au să susţină şcoli şi biserici în fostul „pământ crăiesc”. Deci din veniturile lor sunt datori să contribuie şi la susţinerea şcolilor şi bisericilor româneşti. „Universitatea” are să chivernisiască aceste averi şi să îngrijească de o împărţire echitabilă a ajutoarelor.

De la 1876 încoace politica lor s-a legat apoi tot mai strâns de politica ungurească, încetează de a mai avea un drum al lor propriu. Le dispare orice simţ de demnitate şi în sufletele conducătorilor lor îşi face lor un reptilism urât, care le cuprinde în câţiva ani întreg poporul. Faţă de Unguri nu mai au nici un fel de rezervă. Nu-i mai interesează decât faptul că Românii se ridică. Cu ochi plini de pizmă urmăresc progresele noastre şi se zbat pe toate cărările să ne stăvilească. Se aliază cu Ungurii, fiindcă îi văd tari şi văd că şi scopul politicei ungureşti e nimicirea noastră. Nu vor să priceapă că înfrângerea noastră, care suntem cel mai puternic element nemaghiar, însemnează înfrângerea principiului naţionalităţilor şi biruinţa supremaţiei volnice a rasei ungureşti, care ne sapă mormântul nu numai nouă, ci şi mult ocrotitului popor săsesc.

Astfel se întâmplă că, în vreme ce neamurile nemaghiare de sub stăpânirea ungurească se apropie între olaltă, se întovărăşesc şi alcătuiesc în parlamentul din Budapesta, un partid „al naţionalităţilor”, Saşii nu numai că nu vor să facă parte din această alianţă, ci intră de-a dreptul în partidele guvernelor ungureşti, susţinându-le toate faptele şi toate planurile de ungurizare. Şi consecvenţi întregului lor trecut, nu intră decât în partidul celor de la putere. Dacă acesta a căzut, Saşii îl părăsesc şi trec la cel care-i urmează. Până ce vechiul partid liberal al „zdrobitorului de naţionalităţi” Coloman Tisza era tare şi conducea ţara, Saşii erau membrii lui. Când partidul căzu şi la cârmă ajunse „coaliţia” partidelor „kossuthisto-independente”, Saşii se alăturară acestei coaliţii. Căci apoi în 1910 vechiul partid liberal învie sub numele de „partid al muncii naţionale” şi sub conducerea contelui Ştefan Tisza, fiul lui Coloman, zdrobi pe kossuthişti şi luă frânele conducerii, jupanii noştri îşi părăsiră iarăşi ortacii şi trecură iarăşi sub aripile calde ale ocârmuitorilor „liberali” de odinioară.

Că toate guvernele căutau să zdrobească pe nemaghiari, asta avea puţină importanţă pentru Saşi. Ei se mulţumeau cu făgăduinţa ce li se făcea: că legile de maghiarizare nu vor fi aplicate faţă de ei. Nu voiau să vază că în realitate această făgăduinţă nu-i altceva decât mărinimia lui Polifem, care-i promite lui Odiseu că nu-l va mânca decât după ce-i va fi mâncat tovarăşii.

În 1890-1894 Saşii ca membri ai partidului liberal aprobă politica de colonizare a Ungurilor în ţinuturile ardelene, precum şi înfiinţarea de către stat a unui fond pentru colonizări de 6 milioane coroane. În 1906-1907 ca membri ai coaliţiei kossuthiste, primesc fără murmur legea de maghiarizare a contelui Albert Apponyi, deşi aceasta ameninţa şcolile lor ca şi pe ale noastre. Pretutindeni unde au crezut că ne pot face rău, au adus servicii guvernelor ungureşti. Nu s-au sfiit nici chiar de denunţări josnice.

În schimbul acestei atitudini de temeneli şi reptilism, guvernele ungureşti le dau apoi, drept bacşiş, diferite ajutoare pe seama şcolilor şi instituţiilor lor de cultură. Astfel în 1912 pentru a-şi ridica o zidire nouă pe seama liceului lor din Braşov, care în clasele V-VIII are abia câte 4-6 elevi, li s-a dat de către stat 400.000 coroane fără a le pune vreo condiţie în vreme ce noi de 10 ani încoace cerem zadarnic un ajutor de 100.000 coroane ca să putem ridica în Braşov o clădire mai încăpătoare şcoalei noastre comerciale de acolo, care are în fiecare clasă peste 50 de elevi şi e silită să se adăpostească într-o casă particulară transformată: cererea nu ne poate fi ascultată decât dacă ne învoim ca jumătate din studii să fie învăţate ungureşte.

Spinarea de gumilastic a Saşilor a fost răsplătită de către Unguri şi cu alte bunătăţi. Astfel guvernele ungureşti le-au dat mână liberă faţă de Românii din ţinuturile săseşti. Iar ei, unde conducerea e în mâna lor s-au purtat faţă de noi cu un şovinism mai brutal chiar şi decât şovinismul Ungurilor. Aceasta mai ales în oraşele Sibiu, Braşov, Sighişoara, Mediaş, Bistriţa, Sebeşul Săsesc şi Orăştie, şi în comitatele Sibiu şi Braşov. Nu este ram de activitate, în care să nu fi căutat ei înăbuşirea sau cel puţin opăcirea propăşirii noastre.

Au făcut înainte de toate tot posibilul ca în ţinuturile unde trăiam împreună cu dânşii, să împiedice dezvoltarea unei clase intelectuale româneşti. Cum comunele, oraşele şi comitatele din Ungaria şi Ardeal îşi au toate organizaţia lor autonomă, cu conducere independentă de guverne, Saşii pretutindeni unde au putere în autonomii au înlăturat fără cruţare elementul românesc. Toate slujbele le-au umplut cu Saşi, toate furniturile, toate întreprinderile li le-au dat lor, fără a ţinea seamă de ofertele adeseori mai avantajoase ale unor întreprinzători români. În Braşov, în Sibiu şi în celelalte oraşe, de la primar până la sergentul din stradă toţi sunt Saşi, presăraţi cu câte un Ungur. Românii nu-s decât măturătorii şi slugile.

În vreme ce Saşilor şi societăţilor săseşti culturale şi sportive li se dau din diferite fonduri ajutoare peste ajutoare, celor româneşti li se refuză orice sprijin. „Universitatea săsească” fiind transformată cu toate averile ei, păduri şi munţi, într-o fundaţiune pentru ajutorarea culturii, şcolilor şi bisericilor din „pământul crăiesc”, ar trebui să împartă în mod echitabil ajutoarele, ţinând seamă de număr. Noi Românii alcătuind două treimi din populaţia acestui teritoriu, ar trebui să primim de la „Universitate” şi ajutoare în această proporţie sau cel puţin într-o măsură egală cu Saşii. Când colo ce se întâmplă? Saşii fac împărţeala cum le vine lor la socoteală; iar drept mulţumire că guvernele ungureşti îi lasă în bună voie, dau celor câteva mii de Unguri venetici de curând în vechiul „pământ crăiesc” o sumă egală cu a Românilor. Astfel din venitele „Universităţii” se dau Saşilor 60%, Românilor care formează 2/3 din populaţie, 20%, iar Ungurilor care sunt abia vreo câţiva funcţionari şi colonişti, alte 20%. În 1908 au primit pentru şcoli şi biserici Saşii 431.320 coroane, Românii 92.400 coroane, iar Ungurii 92.600 coroane.

Au văzut apoi conducătorii saşi că viaţa noastră economică începe să se ridice, la oraşe începe a se ivi o clasă de mici meseriaşi şi negustori români, iar la sate ţărănimea românească deprinsă cu nevoile, muncitoare, nepretenţioasă şi cu casa plină de copii, agoniseşte, cruţă şi cumpără pământ de la Saşii mai domnoşi şi aproape sterpi. Şi-au dat deci toată silinţa să ne stăvilească. În societatea lor au trezit pretutindeni ură împotriva noastră. Au făcut o adevărată organizaţie, al cărei scop e să ne pună piedici. Negustorii şi meseriaşii lor nu primesc ucenici români; şi dacă ici colo câte unul totuşi primeşte, o face fiindcă are neapărată nevoie şi nu găseşte de alt neam.

E înţelegere între ei şi în ce priveşte cumpărăturile. Un Sas nu are voie să cumpere de la Român. În comuna Avrig de lângă Sibiu este un mic sanatoriu instalat de biserica săsească din Sibiu în vechiul parc al baronului Bruckenthal. Ei bine, deşi Avrigul are aproape 5.000 de locuitori, care ar putea furniza toate cele necesare acestui sanatoriu, totuşi de la dânşii nu se cumpără absolut nimic, pentru că sunt Români; carne, ouă, untură, zarzavat toate sunt aduse pe preţuri mai mari din cel mai apropiat sat săsesc, Bradu…

Mai înverşunată e lupta pentru pământ. Conducătorii vieţii săseşti vor să împiedice cu orice preţ pe Români de a-şi agonisi pământuri de la Saşi, care au mai mult decât le trebuie. Sub ocrotirea administraţiei, preoţii şi învăţătorii lor au înfiinţat pretutindeni mici bănci, sucursale ale băncilor mari din oraşe, care dând ţărănimii împrumuturi ieftine o feresc de a fi nevoită să-şi vândă Românilor ţarinile. Preoţii umblă chiar din casă în casă sfătuind şi făcând pe fiecare gospodar să jure că niciodată nu-şi va vinde vreunui Român moşioara. Îndată ce un Sas e silit să-şi vândă vreo livejoară cât de mică, banca sau biserica lor i-o cumpără şi i-o lasă şi pe mai departe spre folosinţă, în schimbul unei arende neînsemnate.

Băncile lor susţin lupta din toate puterile. Mijloace băneşti au din belşug probabil şi din Germania – încât biruinţa în anii din urmă le era asigurată. Capitalul băncilor săseşti în Ardeal e doar peste 400 milioane coroane, al băncilor româneşti abia 200 milioane. Deci în vreme ce ei au de fiecare Sas un capital de 2000 coroane, noi avem de fiecare Român decât 50 coroane. Evident în lupta aceasta economică forţele sunt într-o îngrozitoare disproporţie.

Pentru a ajunge şi mai sigur la izbândă băncile şi societăţile săseşti au întemeiat acum vreo 5-6 ani o instituţie financiară centrală „Vorschussverein”, îndreptată direct împotriva noastră. Aceasta cumpără orice pământ săsesc ce este de vânzare, dând preţuri mai mari decât cele mai avantajoase oferte venite din partea vreunui Român. De unde are atâţia bani la dispoziţie, e o taină.

În urma acestei purtări duşmănoase a Saşilor din multe sate bieţii Români ca să poată asigura traiul familiei lor, plecau în America, nenorocindu-se prin fabrici, deoarece acasă nu puteau pune mâna pe o bucată de ţarină ca să-şi câştige cu plugăritul cele de lipsă. După ce deci în decursul vremurilor pământurile ne-au fost răpite prin tot felul de volnicii, acum nu mai avem putinţa de a ni le redobândi nici prin cea mai încordată muncă cinstită!

Ceea ce-i doare încă pe Saşi şi ceea ce pizmuiesc ei la noi, e spornicia. În vreme ce casele româneşti sunt pline de copii, de la 5-6 în sus, ale Saşilor sunt goale în urma sistemului înrădăcinat la dânşii, de a avea un singur copil ca să nu se împrăştie averea. Viitorul e a celor spornici. De aceea la Saşi e la ordinea zilei discuţia asupra sporirii neamului. A fost o adevărată halima în 1911-1912 când societăţile femeilor săseşti au dezbătut această chestie şi în congresele lor generale.

Numărul mic al naşterilor şi teama de copii la femei însă nu pot fi înlăturate prin discuţii şi sfaturi. Numai o reformă completă a concepţiei morale despre viaţă şi despre rostul ei poate înlătura întrucâtva această pacoste.

Conducătorii Saşilor s-au gândit şi ei la colonizări. Un plan al lor era să aducă pe Şvabii din Banat, expuşi ungurizării şi să-i aşeze în satele româno-săseşti din Ardeal, întărindu-şi ţărănimea. Astăzi acest plan a suferit o schimbare. Colonizările se vor face nu aducând pe Şvabii din Banat, care trebuiesc păstraţi şi întăriţi acolo unde sunt, ci aducând Nemţi din Germania, unde e un mare prisos de populaţie. Băncile săseşti din Ardeal au şi pus la îndemâna acestui proiect o sumă de 5 milioane coroane.

În mintea lor războiul de azi a trezit un gând măreţ: de a face din Ardeal un fort al germanismului. Şi desigur înfăptuirea acestei idei va fi susţinută cu toată puterea de instituţiile fincanciare şi naţionale ale Germaniei. Iar rasa germană nu e dintre cele care se apucă anevoie şi se lasă uşor…

Astfel planurile Saşilor au acelaşi scop ca şi ale Ungurilor: înfrângerea noastră. Alianţa lor ne-a făcut şi — cine ştie? — ne va face încă multe zile amare. Şi oricât s-ar părea că Saşii sunt mai de omenie, în realitate în sufletul lor e aceeaşi duşmănie faţă de noi ca şi în sufletul Ungurilor. E furia nebună a stăpânului care vede că fostul său rob a ajuns la o stăricică mai bună şi nu se mai lasă exploatat. De aceea au întrebuinţat şi armele cele mai urâte împotriva noastră.

În 1910 autorităţile lor din Sibiu au făcut ministerului de culte denunţul că în şcolile româneşti din comitatul Sibiului limba maghiară nu se învaţă în măsura cerută de legea Apponyi. Ministerul trimise îndată pe cunoscutul nostru duşman, profesorul Benedek Jancso, să facă cercetare. Acesta, întovărăşit cu multă atenţie de un profesor sas din Sibiu, care-i dădea informaţii, cercetă şcolile cu pricina, se abătu apoi şi pe la cele săseşti şi — precum mi-a mărturisit-o el însuşi rămase adânc scârbit de această mârşăvie săsească: şcolile noastre nu numai că erau pe nedrept învinovăţite, dar mersul învăţământului, isteţimea învăţătorilor, sporul elevilor erau cu mult superioare celor constatate în şcolile săseşti. Profesorul Jancso — spre marea indignare a profesorilor saşi — şi-a spus verde părerea aceasta, şi în raportul său către minister ne-a luat apărarea până şi el, care a scris volume întregi împotriva noastră.

Saşii ne dispreţuiesc şi ne urăsc. Ne-au exploatat veacuri de-a rândul; acum nu le-a mai rămas decât ura. Însă nu ura bărbatului care te priveşte în ochii şi te înfruntă cu hotărâre, ci a reptilei care se târăşte, se mlădie, loveşte pe neaşteptate şi se luptă pe faţă numai când are adânca siguranţă că potrivnicul său e stors de vlagă.

S-au aliat întotdeauna cu duşmanii noştri şi nu ne-au cruţat niciodată, când au avut prilejul să ne lovească.

E bine să se ştie aceste lucruri ca în ceasul socotelilor să poată fi răsplătite!

 

 

 

                                                                                                Vasile Stoica

                                                                              Capitol din cartea „Suferințele din Ardeal”

%d blogeri au apreciat asta: