Arhiva | 11:47 am

IPOCRITUL KLAUS JOHANNIS AMICUL LUI NICU CEAUSESCU,FUGAR DIN SIBIU LA REVOLUTIA DIN DECEMBRIE’89,SI-I DAI ,SI LUPTA: „DIN PACATE NU-I ASA !”

12 feb.

Klaus Iohannis amic cu Nicu Ceausescu a vorbit luni la un eveniment cu elevi despre lupta pentru libertate, afirmând că „în ziua de azi, dacă îi întrebaţi pe români, în general, ce îşi doresc, aproape niciunul nu spune ‘libertate’, fiindcă o avem”.

„Cuvântul cheie al Revoluţiei – dacă ar fi să reducem Revoluţia la un cuvânt – este strigătul ‘Libertate!’. Noi nu am ieşit la Revoluţie ca să cerem bani, sau pâine, sau blugi, sau maşini, sau televizoare. Am ieşit să cerem libertatea şi am cerut să scăpăm de comunism. Aşa s-a întâmplat şi am devenit liberi. (…) În ziua de azi, dacă îi întrebaţi pe români, în general, ce îşi doresc, aproape niciunul nu spune ‘libertate’, fiindcă o avem. Şi de obicei – iar asta e o concluzie mai degrabă tristă – ceea ce ai ţi se pare de la sine înţeles şi ai impresia că este un dat pe care îl meriţi, nu trebuie să lupţi pentru el. Din păcate, nu este aşa. Şi pentru democraţie, şi pentru libertate, şi pentru drepturile noastre, pentru libertatea de exprimare trebuie să luptăm zilnic. Altfel, din negura vremurilor nu foarte îndepărtate se ridică fantome. Şi câteodată am impresia că în zilele noastre unele fantome încearcă să iasă din colţuri, tocmai fiindcă anumite lucruri ni se par atât de normale, de la sine înţelese, încât nici nu le mai asociem o valoare foarte mare – cum ar trebui”, a susţinut preşedintele.

Despre educație

Klaus Iohannis susţine că actualul sistem de educaţie din România este „anacronic” şi „nu e adaptat viitorului”, el precizând că, în lipsa educaţiei, oamenii au acceptat prea repede şi prea uşor lucruri care nu ar trebui acceptate,făcând referire, în acest sens, la regimurile dictatoriale.

Întrebat, luni, în cadrul unei dezbateri cu tinerii la inaugurarea Spaţiului 80east (optzecist) – „Acasă în comunism”, dacă, în opinia sa, curricula şcolară este adaptată cerinţelor vremurilor, Klaus Iohannis a catalogat sistemul de educaţie din România drept unul „anacronic”.

„Sistemul educaţional este anacronic şi nu este adaptat vremurilor noastre şi, mai grav, nu este adaptat viitorului pentru că noi facem educaţie pentru viitor, nu pentru trecut. (…) Constatăm că politicienii vorbesc de multe ori în Parlament şi cu tot felul de ocazii cum a fost pe vremea lor. Ok, dar nu mai e vremea aia. Noi vrem să pregătim tinerii pentru ce va fi”, a afirmat şeful statului.

Iohannis a spus că acesta este motivul pentru care a lansat proiectul „România Educată”, adăugând că, în lipsa educaţiei, oamenii acceptă prea repede lucruri care nu ar trebui acceptate.

„Educaţia este baza societăţii. Fără educaţie ajungem prea repede şi prea uşor să acceptăm lucruri care nu ar trebui acceptate, cam toate regimurile dictatoriale s-au putut construi fiindcă oamenii s-au uitat în altă parte sau au dat din umeri sau când nu au participat şi când au vrut să participe, când lucrurile erau evident greşite, deja a fost târziu”, le-a mai spus Iohannis adolescenţilor participanţi la dezbatere.

Reclame

DOSARUL „ROMEXTERRA” ERA PROTEJAT PENTRU CA BULDOGUL VASILE BLAGA ERA ACTIONAR AL BANCII!

12 feb.

Interviul pe care l-am realizat zilele trecute în Penitenciarul Codlea cu Dorin Lazăr Maior, fost deputat PSD şi peşedintele BNR ’89, a scos la iveală o nouă dezvăluire de proporţii care poate explica de ce una dintre cele mai mari fraude financiare a rămas nesoluţionată. Mai mult, chiar, Dorin Lazăr Maior, cel care a aruncat în aer această Operaţiune SRI-DNA, a fost condamnat pentru… şantaj tocmai pentru că a sesizat instituţiile statului despre această uriaşă afacere de corupţie!

În acest interviu, pe care-l puteţi vedea integral în zilele următoare, Dorin Lazăr Maior face o dezvăluire de proporţii: unul dintre ofiţeri care se ocupau de caz i-a înmînat un document-cheie din dosar, avertizîndu-l că poliţia nu poate să continue ancheta pentru că Vasile Blaga era chiar Ministru de Interne! Iată ce ne-a declarat Dorin Lazăr Maior:

În acest dosar sînt două audituri: unul al Parchetului general, altul al băncii Romexterra şi amîndouă confirmă frauda pe care eu am sesizat-o. Auditul băncii a ajuns în posesia unui ofiţer de la Poliţia economică, Ştefan Roată se numeşte, care n-a fost lăsat să-l folosească în instrumentarea cazului. El mi-a spus acest lucru şi chiar mi l-a dat mie, personal, motiv pentru care, la revizuire îl voi chema în instanţă să confirme sau să infirme aceste lucruri. El mi-a spus în felul următor: <Eu nu sînt lăsat de şefii mei să instrumentez acest caz! Poftiţi, domnule Maior aceste dovezi, poate vă descurcaţi dvs. să scoateţi la suprafaţă această problemă atît de gravă>. El, ca profesionist, a înţeles foarte clar ce se întîmpla acolo. Auditul băncii Romexterra l-am înmînat personal generalului Dan Bucur, care era şeful Poliţiei economice. Scarlatache, adjunctul său, cunoaşte, de asemenea aceste probleme. După cîteva zile, m-a anunţat că el nu poate să rezolve nimic şi l-a trimis spre competentă soluţionare către DNA! Astfel s-a spălat pe mîini. Eu sînt sigur că aceşti bani au ajuns şi în campania electorală a lui Traian Băsescu din acea vreme, pentru că Vasile Blaga era acţionar la Romexterra şi atunci nu mă mai mir de ce generalul Dan şi Roată nu au vrut să instrumenteze acest dosar! Şi o să vă mai spun cine era acţionar la Romexterra: Sorin Ovidiu Vântu””

În faţa acestor acuzaţii foarte grave, am verificat pe site-ul Senatului României şi am descoperit că informaţiile furnizate de Dorin Lazăr Maior sînt corecte! Iată, de exemplu, Declaraţia de avere a lui Vasile Blaga din anul 2014, unde, la Cap. „Plasamente, investiţii dirtecte”, Vasile Blaga declară că are 248 de acţiuni în valoare de 620 lei:

Şi Auditul cerut de Parchetul general se pare că a avut aceeaşi soartă cu al băncii Romexterra, conform declaraţiei lui Dorin Lazăr Maior: „Al doilea Audit, cel cerut de Parchetul general, a intrat în posesia mea prin 2013. Atunci se ocupa de caz o procuroare Ana Dana, care m-a chemat şi mi-a spus exact ce-mi spusese poliţistul Ştefan Roată: <Uitaţi, dle Maior, noi avem acest document, dar noi nu prea putem să-l instrumentăm>

Pentru a vă face o idee despre amploarea acestei „Operaţiuni Romexterra”, vă prezentăm doar un fragment din Auditul solicitat de Parchetul General pentru banca Romexterra, pe care, după cum spune Dorin Lazăr Maior, nici poliţia economică, nici DNA nu l-a putut folosi pentru că ar fi fost afectate interese la cel mai înalt nivel:

Chiar şi numai acest fragment poate confirma toate acuzaţiile lui Dorin Lazăr Maior, cel care a încercat să sesizeze autorităţile despre această uriaşă fraudă de peste 2.000 de miliarde lei, pe care o consideră o „Operaţiune a binomului SRI-DNA”! Vedeţi că în acest Audit se explică fără dubii modul în care conducerea băncii Romexterra acorda credite unor firme care nici nu solicitau un împrumut, după care banii dispăreau pur şi simplu din conturile acestora, ajungînd în mîinile unor persoane care le foloseau în scopuri încă nedescoperite de către anchetatori: nu pentru că n-au reuşit să le afle, ci pentru că nu au fost lăsaţi să le găsească!

Şi tocmai pentru că a demascat întreaga operaţiune, acum Dorin Lazăr Maior este condamnat în Penitenciarul Codlea pentru… şantaj! În realitate, aşa cum arată zecile de înregistrări de la dosar, Dorin Lazăr Maior nu cerea altceva decît ca toate persoanele care au derulat această operaţiune să repună conturile firmelor sale în situaţia anterioară depistării fraudei comise chiar de conducerea băncii Romexterra!

Secţia de investigaţii a ziarului „Cotidianul” este în posesia întregului Audit efectuat la solicitarea Parchetului General, precum şi a celorlalte documente halucinante din acest dosar şi, desigur, vi le va prezentat pe larg.

Reamintim că din acest „Dosar Romexterra” au fost disjunse alte dosare, care, la rîndul lor au fost, de asemenea, disjunse, astfel încît s-a ajuns chiar la deja cunoscutul caz al supravegherii unor judecători pe baza unor denunţuri ireale cerute de însuşi Cornel David Deca, şeful DNA Braşov!

Şi tot din acest dosar a fost disjunsă cauza Florinei Maior, soţia lui Dorin Lazăr Maior, care a fost condamnată deja în primă instanţă pentru că… a refuzat să-şi denunţe soţul!

DE CE O VOR NEOMARXISTII UNIUNII EUROPENE SOVIETICE PE LAURA CODRUTA KOVESI,PROCUROR -SEF EUROPEAN?!

12 feb.

          Kovesi si Bruxelles-ul… Am rămas stupefiat! Săptămâna trecută am pornit spre Bruxelles, nu în vacanță […]

        Kovesi si Bruxelles-ul… Am rămas stupefiat!

Săptămâna trecută am pornit spre Bruxelles, nu în vacanță și nici din plăcere, ci de nevoie, iar în final am ajuns la Liège. A fost o vizită scurtă, dar cu contacte deosebite. M-am întâlnit cu oameni pe care îi știam de mult timp, dar și cu unii pe care i-am cunoscut relativ recent. Printre ei o persoană foarte importantă din Marea Britanie, alături de una din Franța și una din Belgia. Nu le voi face publice numele, mai puțin contează cum îi cheamă, contează ceea ce mi-au spus! Nu am plecat singur în Belgia, ci însoțit de două persoane, care și ele au rămas stupefiate când au auzit ce ne spun partenerii noștri europeni. Nu m-am dus acolo să-i conving să nu o numească pe Kovesi în funcția de procuror european, așa cum deja au început să insinueze unii dintre prietenii mei virtuali, nu am nici calitatea și nici puterea de a determina o astfel de hotărâre, ci pentru cu totul altă problemă!

În timpul dialogului, englezul îmi spune, fără că eu să deschid acest subiect, că domnul Toader se zbate în zadar să blocheze numirea doamnei Kovesi, trimițând tot felul de documente acuzatoare, pentru că cei pe care ea i-a slujit cu atâta devotament nu vor ține cont de acestea.

Decidenții de la Bruxelles cunosc foarte bine faptele de care este acuzată în România Kovesi, cunosc de asemenea că acestea sunt reale, dar nu vor ține cont de ele și vor continuă să facă presiuni pentru numirea ei. De ce? Pentru că Laura Codruța Kovesi le-a protejat interesele în România, interesele lor și ale firmelor lor, care s-au înfruptat din avuția noastră națională, încălcând toate normele legale, toate cutumele noastre, le-a sprijinit să acapareze noi segmente de piață în special prin șantajul făcut de procurorii DNA, prin cătușele puse oamenilor de afaceri autohtoni și prin sechestrul pus pe bunurile și conturile companiilor românești, care avea că rezultat sigur falimentul acestora și preluarea afacerilor de către „partenerii externi”.

Același scop l-au avut acțiunile DNA și SRI derulate împotrivă oamenilor politici, a magistraților, a ziariștilor, a specialiștilor în diverse domenii, acțiuni prin care se realiza controlul total asupra acestora și acesul neîngrădit la spolierea avuției noastre naționale, la bunurile și resursele noastre.

Ați văzut oameni de afaceri străini plimbați cu cătușe prin față camerelor de luat vederi, ați văzut pus vreun sechestru, în toți acești ani, pe bunurile sau conturile unei companii sau bănci străine, deși au fraudat cu zeci și sute de milioane de euro bugetul statului? Nu! Au furat fără nicio grijă pentru că doamnă Kovesi împreună cu Coldea, Maior, Ciocârlan, Dumbrava, și mulți alții că ei, conducători și componenți ai Statului Paralel, le-au asigurat protecția în stil mafiot, în detrimentul statului nostru și al cetățenilor acestei țări. Protecția nu s-a asigurat gratuit, comisioane babane intrând în buzunarele celor din exterior, care o susțin acum pe doamnă Kovesi și o vor procuror european. 

Credeți că o vor acolo pe Kovesi pentru a anchetă infracțiunile privitoare la utilizarea fondurilor europene și în țările lor? Vă înșelați dacă credeți așa ceva!

 Ei o vor acolo pentru a ancheta pe cei din România și alte state din Europa Centrală și de Est, unde au interese majore de protejat. Și o mai vor acolo pentru a da un semnal clar că cei care li se alătura și îi ajută să își promoveze interesele vor avea în ei un sprijin permanent și semnificativ, că nu vor fi uitați și vor fi recompensați corespunzător pentru serviciile aduse, pentru trădarea propriei țări.

Poate așa se revitalizează și Statul Paralel, care în ultimii doi ani a primit numeroase lovituri ce l-au dezechilibrat serios. De aceea demersurile domnului Toader nu au nicio rezonanță în față conducătorilor de la Bruxelles. Dar aveți șansa, îmi spune interlocutorul meu, că la Bruxelles sunt și oameni care văd altfel lucrurile și care nu o văd pe Kovesi acolo. Nu demersul vostru, ci teamă lor de a nu se generaliza acest mod mafiot de a rezolvă lucrurile, aduce o oarecare speranța că nu va reuși planul lor, deși eu sunt destul de pesimist că se va realiză blocarea..

Dumneavoastră ce spuneți, domnule Iohannis, sprijiniți trădătorii conform zicalei românești „Corb la corb nu-și scoate ochii.”? Sau stopați accesul unui om periculos la o asemenea demnitate? Scuzați! Nu trebuie să îmi răspundeți! Am uitat că domnia voastră o apreciază foarte mult pe doamnă Kovesi, mai ales pentru faptele ilegale comise de acesta, prin care a pus în mare pericol drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români, pentru apartenență să la cel mai mare și mai periculos grup infracțional organizat, de tip mafiot, și al cărui membru marcant ați dat dovadă de multe ori că sunteți. Așa este, sau mă înșel eu, domnule Iohannis?

                                                                                          General  Dumitru ILIESCU

SURSA:http://justitiarul.ro/

ODIOASA DOVADA A COMPETENTELOR „PREDESTINATE”OCROTITA DE ODIOSUL CORUPT CARE SI UCIDE GAULEITERUL NAZI KLAUS ADOLF JOHANNIS!

12 feb.

Poate că unii au considerat că mesajul transmis de către ministrul de  Justiție, Tudorel Toader celor care nu mai știu ce să mai facă  și ce să mai dreagă pentru a o vedea pe Laura Kovesi primind caftanul de șef al viitorului Parchet European este o foarte mare nepolitețe, dacă nu chiar un cumplit blestem.

Imagine similară

,,M-aș bucura dacă ea(Laura Kovesi n.n.) v-ar face și dumneavoastră ceea ce ne-a făcut și nouă’’. Asta i-a spus, verde-n față,  ministrul Tudorel Toader lui herr Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, venit la București pentru a convinge autoritățile să nu se opună, ba chiar să susțină cu ardoare, numirea Slujirii în înalta funcție a sistemului de justiție al Europei Unite.

Doar că, a poza în om de bine care vine să îi convingă pe răuvoitorii guvernanții de la București să îi acorde sprijin multilateral medaliatei Zeițe a Anticorupției, asta mi se pare un demers fără noimă. Mai ales dacă ne gândim că există foarte multe și profund nedrepte cazuri în care diriguitorii instituțiilor Uniunii Europene au ignorat, în mod deliberat și sistematic, adevărul despre starea de fapt din România, preferând să dea crezare unor clișee mincinoase, otrăvite, dar care, se vede treaba, le-au servit de minune  unor scenarii pe care le aplică țării noastre. Situații în care am fost nevoiți, pe propria piele, să dăm dreptate înțeleptului care a spus că atunci când o carte se lovește de un cap și sună a gol, nu este, întotdeauna, de vină cartea!

Și tot în aceste zile care au mai rămas până când să producă efectele compromisului pe care îl pun la cale Germania și Franța , adică să își retragă din cursă proprii candidați pentru șefia Parchetului European lăsând pârtie Laurei Kovesi- pe care tot herr Gunther Krichbaum a declarat-o ,,predestinată pentru această funcție’’-, a ieșit la rampă un cor de bocitoare care nu mai contenesc să  o căineze pe sărmana Slujire pentru cât de hăituită mai este de către haitele de corupți și de lipsită de susținerea din partea conaționalilor săi. Mai ceva ca într-o telenovelă după romanul ,,Vândută de propria mamă’’!

În aceste împrejurări, stai și te întrebi cum anume ar putea să se mai apere sărmana ființă de ura și de invidia unor anumiți conaționali?Alții, desigur, decât #rezistenții săi jurați. Cu  ce probe să mai vină Laura Kovesi în mapa profesională pe care o va prezenta comisiei pentru a-și demonstra ,,competențele fără urmă de îndoială’’?

Și iată că, atunci când nici nu ne mai așteptam, iată că apare și soluția salvatoare. De unde? Nici nu o să vă vină să credeți: de la Antena 3! Unde,aseară, la o oră de maximă audiență, s-a discutat pe larg cazul judecătoarei  Gabriela Bârsan, fostă președintă a secției contencios a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, după șapte ani de coșmar, a fost achitată definitiv de către instanța supremă. Coșmar instrumentat și pus în act cu o diabolică tenacitate de către DNA, la butoanele căruia se află, ați ghicit!, predestinata Laura Kovesi. Decizia de achitare a doamnei Gabriela Bârsan fiind motivată în patru puncte categorice, imposibil de contrazis, prin care s-a dovedit că dosarul instrumentat pentru fapte de corupție nu a fost decât o odioasă înscenare. Murdară înscenare căreia i-au căzut victime atât judecătoarea Gabriela Bârsan, cât și soțul său, profesorul universitar Corneliu Bârsan, eminent dascăl facultății de drept din București și fost judecător la CEDO.

Am aflat și eu, în decursul anilor, grelele suferințe și cumplitele nedreptăți la care au fost suspuse aceste două personalități ale științei și practicii dreptului de către o haită de inși care, prin modul în care înscenarea le-a fost dărâmată la instanța supremă, s-a dovedit că nu ajung nici la degetul mic al soților Gabriela și Corneliu Bârsan. De aceea, am fost profund impresionat să aflu că, după ce la ÎCCJ a fost pronunțată decizia de achitare definitivă, doamna Gabriela Bârsan a avut seninătatea și noblețea sufletească să nu îi blameze pe netrebnicii care le-au otrăvit sufletele domniei sale și domnului profesor Corneliu Bârsan. Rostind numai aceste cuvinte de-a dreptul cutremurătoare prin simplitatea și dureroasa lor sinceritate:,,Cei șapte ani nu mi-i mai dă nimeni înapoi’’.

Nu știu și nici nu prea cred că herr Gunther Krichbaum sau onorata comisie care se pregătește să o înscăuneze pe Laura Kovesi la șefia Parchetului European, au văzut, în direct sau în reluare, extraordinara emisiune de aseară de la Antena 3. Sunt și rămân, însă, convins că trebuie neapărat să o vadă, fiindcă acest cutremurător ,,Caz Gabriela Bîrsan’’ reprezintă cel mai zdrobitor probatoriu pentru mult trâmbițatele ,,competențe fără nici-o urmă de îndoială’’ care  o fac, pe Laura Kovesi, să fie ,,predestinată’’ pentru marea șefie ce i se pregătește. Șefie în virtutea căreia, să nici nu le fie de mare mirare domnilor jurați europeni, dacă, la o adică, nu le va aplica, unora sau altora dintre ei, același nenorocit tratament cu care au operat  procurorii DNA în cazul judecătoarei Gabriela Bârsan. Abjecta înscenare pusă la cale de către procurorii DNA, sub comanda Laurei Kovesi, dând, fără nici–o umbră de  îndoială, adevărata dovadă a competențelor Predestinatei.

Că doar pentru asta a fost ,,predestinată’’, Laura Kovesi, nu-i așa?

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

CAND IN ROMANIA REGIMULUI TOTALITAR BASESCU ERA”MEGA-CRIZA”,SE TAIAU SALARIILE SI PENSIILE,LA BNR SE DADEAU PRIME DE MILIOANE DE EUROI!

12 feb.

Vă mai aduceți aminte criza economică în care s-au tăiat salariile și multe venituri au fost afectate? A fost rău, dar se pare că nu pentru toată lumea. Potrivit lui Lucian Isar, în toată aceasta perioadă de criză, BNR a dat bonusuri de performanță. Nu de câteva mii de lei, ci de zeci de milioane. De euro!

Mugur Isarescu- Guvernatorul Bancii Nationale

„Salariile Romanilor au fost taiate in 2010 la sugestia corifeilor locali (FMI a recunoscut ca nu a fost ideea lor). Propunerea de reducere a pensiilor nu a trecut de Curtea Constitutionala. Greselile de politica monetara si de credit au facut ca Romania sa revina la nivelul de Produs Intern Brut (PIB) de la sfarsitul lui 2008 de abia la sfarsitul anului 2014. O criza prelungita.

Ai probleme de barbatie? Iata o metoda vicleana de a rezolva problema! In toata aceasta perioada de criza, BNR a dat bonusuri de performanta. Aproximativ 28,4 milioane de euro pe intreaga perioada de criza. Economia reala a fost afectata major si a pierdut pe langa companii si locuri de munca si 28% din PIB (42 miliarde de euro) in crestere reala. Bonusul incasat de BNR este de 0,7 la mie din performanta “negativa”, 1 milion de euro la 1,5 miliarde de euro de Produs Intern Brut pierdute.

Inainte de criza, deloc surprinzator, BNR a facut profit sporadic. In 26 de ani, majoritatea anilor sunt pe pierdere, acoperiti de la bugetul de stat. Unii angajati BNR considera ca li se cuvine bonusul pentru auto-apreciata performanta, desi conform legii, singurul criteriu de performanta al BNR a fost ratat in 11 din ultimii 12 ani. Bonusurile acordate pe ani, platite in anul imediat urmator:

– 2009, 7 milioane euro bonus (link aici )

– 2010, 28,3 milioane ron bonus (link aici )

– 2011, 6,6 milioane ron bonus (link aici )

loading…

– 2012, 14 milioane Ron bonus (link aici )

– 2013, fara bonus datorita pierderii dar au crescut salariile cu 17 milioane ron (link aici)

– 2014, 28,7 milioane Ron bonus plus fond propriu pentru investitii (link aici )

BNR rateaza singurul obiectiv din statut. BNR a afectat economia reala dramatic prin greselile intentionate de politica monetara si de credit.

350 mii de companii au intrat in insolventa pe fondul crizei artificial declansate, amplificate si prelungite. Bonusul de performanta sta bine in limuzinele de 1 milion de euro (5 bucati).

1 milion de euro bonus pentru aproximativ fiecare punct procentual de PIB pierdut in acesti ani (1% PIB reprezinta aproximativ 1,5 miliarde de euro). Merita, asa cum spunea angajatul BNR”, a precizat acesta. – sokant.ro

Dar de ce ne mai miram, cand in fruntea Bancii Nationale sta un mega mafiot care serveste doar interesele proprii si ale grupului masonic Bilderberg din care face parte?

In articolele de mai jos puteti insa citi in detaliu despre acest anti-roman:

In articolul de mai jos aveti si o descriere foarte scuccinta a modului in care Romania a fost pusa pe butuci dupa 1989, care cuprinde si contributia aceluias domn din fruntea BNR.

Pentru imagine completa a ceea ce se urmareste de cei care vor sa instaureze Noua Ordine Mondiala, urmariti va rog si postarile urmatoare:

ROMANUL REMUS LUPU ALUNGAT DIN REGATUL UNIT AL MARII BRITANII DE GROAZA VIETII DIN LONDRA!

12 feb.

„Mulţi români de aici trăiesc traume, dar le e ruşine să spună” că e capitalism, monarhie, dacă era comunism ar fi guițat!

Remus şi Gabriela Lupu, o familie de români din Timiş stabilită la Londra, se întorc acasă după aproximativ jumătate de an în Marea Britanie. Remus Lupu dezvăluie o faţă urâtă a Londrei, scoţând la iveală condiţiile grele în care stau mulţi români din Anglia, care, în ciuda greutăţilor, nu au curajul să revină în ţară şi nici măcar să vorbească despre adevărata lor viaţă din Anglia.

Din familia Lupu, prima care a plecat în Anglia a fost Gabriela. După trei luni în care tânăra a lucrat la un azil de bătrâni, în Anglia a mers şi soţul ei, Remus. După două săptămâni în care a aşteptat să îşi rezolve problemele cu actele, tânărul s-a angajat la o firmă de construcţii. „Noi făceam pereţii despărţitori ai unui bloc după ce o altă firmă ridica structura”, a explicat Remus. Bărbatul susţine că în dimineaţa în care s-a aflat rezultatul referendumului pentru ieşirea din Uniunea Europeană aproximativ 400 de europeni, dintre care 30 de români, au fost înştiinţaţi că este ultima zi de lucru.

„Eu cred că s-a făcut o selecţie a europenilor. De aici se face selecţia pentru plecarea imigranţilor înapoi în ţările lor pentru că dacă rămâi fără serviciu, rămâi pe stradă pentru că nu ai bani să îţi plăteşti chiria. Dacă nu ai bani să îţi plăteşti chiria, nu ai bani nici de mâncare. Atunci ajungi să rămâi pe stradă şi să furi. Dacă ai furat, te prinde Poliţia, te ţine o lună în arest şi te trimite acasă”, a mai spus lugojeanul, potrivit căruia la locul de muncă a apărut şi o pancartă pe care scria „Go home!”.

Londra altfel

Lugojeanul susţine că decizia de concediere nu i-a afectat viaţa, dat i-a afectat conştiinţa pentru că „aici nu rezişti mult psihic daca cunoşti binele şi răul”. Remus Lupu susţine că mulţi români, bulgari, polonezi trăiesc un fel de sclavie modernă. „Un european nu are ce să facă la Londra în afară de a munci şi a face 2-3 poze la roată sau la Big Ben cu care se mândrească apoi că sunt la Londra. Nu mulţi vor să vorbească despre viaţa adevarată de la Londra. Ştiţi de ce? Pentru că au un job de mai mulţi ani, de care trag şi cu dinţii, să-l păstreze, iar dacă spun ceva de rău, sunt daţi afară din companii. Sunt multumiţi că primesc 1700-1800 de lire lunar, însă conditiile de trai nu vi le poate povesti nimeni, nici eu. România nu e pregătită pentru a-şi primi românii acasă. E un joc politic murdar din care avem de suferit”, a spus lugojeanul care a decis să îşi ia famillia şi să se întoarcă acasă.

„Pentru o familie tânără care visează să îşi facă un viitor în Anglia este o experienţă de viaţă care te lasă cu un gust amar. Este ca şi cum mănânci o cireaşă foarte frumoasă şi te lasă cu un gust amar. Am văzut foarte multe aici în două luni de zile, de la paradele homosexualilor până la drogaţi, beţivi, beţive, bătuţi pe stradă. Mi-a povestit un coleg de-al meu că pentru cinci lire, un negru a pus cuţitul la gât. Românii şi în general europenii care vin aici trăiesc traume, dar nu vor să şi le arate pentru că ştiu ce e acasă. Se complac în ceea ce este aici şi devine un mod de viaţă, dar pentru cineva cu principii sănătoare, Anglia nu e o ţară în care să îţi realizezi un vis. Când spuneai Anglia, spuneai că e un nivel superior, dar dacă vii aici să locuieşti şi vezi câteva dedesubturi nu mai ai aceeaşi părere. Să vezi în fiecare zi femei moarte de bete pe stradă, să vezi drogate în faţa ta, să-i vezi morţi de beţi în staţiile de autobuz. Nu e ţara care îţi oferă maxima siguranţă”, a declarat Remus.

Drama românilor din Londra

Lugojeanul a declarat că foarte mulţi români ar vrea să se întoarcă acasă, dar sunt prinşi într-un cerc vicios din care nu pot să scape. „Ar vrea să plece, dar în momentul de faţă nu mai pot pentru că sunt prinşi de sistem, de contracte. De exemplu, eu câştig undeva la 1.300 – 1.400 de lire, dar dau chiria 600 de lire, plus mâncare, plus abonament la transport, pe haine, mai rămân cu 100 sau 200 de lire. Trăieşti cu gândul că familia spune‹‹ wow, eşti la Londra››, dar nu mulţi povestesc chestiile astea pentru a nu se face de râs în ţară”, a declarat Remus, care a povestit şi condiţiile în care trăiesc muncitorii români stabiliţi la Londra.

„Chiria pe o cameră de ¾ este 600 de lire. Sunt zece oameni la o toaletă şi zece oameni la bucătărie. Nici în casă nu povestesc mulţi. Sunt dedesubturi pe care nimeni nu le zice pentru că nu vor să spună cum trăiesc la Londra. Dacă în România sau în altă ţară din Uniunea Europeană ar merge zece la acceeaşi toaletă ar fi o problemă. Aici nu mai e o problemă. Te gândeşti că ai un câştig, dar câştigul tău se duce pe altceva. Îţi trebuie haine, echipamente de lucru, scule dacă eşti muncitor şi la sfârşitul lunii când tragi linie nu rămâi cu nimic”, a mai declarat Remus Lupu, potrivit căruia mulţi români ar duce-o mai bine acasă decât la Londra.

„Aici câştigi 1.700 de lire şi în România câştigi 1.700 de lei. Din banii ăştia, în Londra nu te alegi cu foarte mult. Să zicem că pui deoparte 200 de lire dacă nu bei şi nu fumezi. Ei, în România dacă ai un salariu de 1.7000 de lei, 600 de lei îi pui deoparte. Şi eşti acasă, nu te aşteaptă nimeni nimeni cu pancarte ‹‹Căraţi-vă acasă››. Într-un restaurant am văzut următorul afiş: ‹‹Dacă lăsaţi copiii nesupravegheaţi, vor fi vânduţi ca şi sclavi››. Pune în România într-un restaurant un afiş din ăla. Pune-l şi vezi ce se întâmplă. Sunt chestii care sunt puse să te denigreze şi să lucreze în subconştientul tău şi să zici: ‹‹Asta e, sunt cel mai fraier, nu am ce să fac. Acuma sunt aici, trebuie să trag, am trei copii acasă trebuie să mă lupt››. Nu ai ce să faci. Foarte mulţi ar pleca, numai că nu pot din cauza sistemului sau pentru că nu au bani”, a mai spus lugojeanul.

PAPA FRANCISC A ACCEPTAT SA FIE PREZENT LA DECLARAREA AUTONOMIEI ARDEALULUI?!

12 feb.

  Autoritățile de la Budapesta i-au pregătit pe ungurii din Ungaria și pe etnicii maghiari din România pentru marele eveniment, […]Autoritățile de la Budapesta i-au pregătit pe ungurii din Ungaria și pe etnicii maghiari din România pentru marele eveniment, pelerinajul iredentist programat la Miercurea-Ciuc pentru ziua de 1 iunie 2019 când, în prezența Papei Francisc, să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului și, apoi, alipirea la Ungaria. În fiecare an, pelerinajul Rusaliilor catolice de la Șumuleu Ciuc a avut loc în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. În anul 2019 pelerinajul catolic va avea loc în ziua de 8 iunie a.c. Pelerinajul iredentist , împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a României, este programat cu o săptămână mai devreme, sperând organizatorii și participanții că nu-i vede Dumnezeu și nici Sfânta Fecioară Maria.

Se știe că, după Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la care au participat peste 100.000 de români din toate provinciile istorice ale Geției, Poporul Român a înfăptuit Marea Unire și a realizat România Mare.

Ungaria și organizațiile etnicilor maghiari din România nu au recunoscut niciodată Unirea de la Alba Iulia și au luptat continuu împotriva Poporului Român și a Statului Național Unitar Român. La începutul anului 1919, Republica Sovietică Socialistă Ungaria, condusă de Bella Kun și Rusia Sovietică  în frunte cu Vladimir Ilici Lenin au declanșat un război împotriva României pentru cucerirea Ardealului și instaurarea Comunismului ale cărui baze teoretice au fost puse de tovarășul Karl Marx și „soția” sa cu barbă, tovarășul Engels. Atunci, Armata Română i-a învins pe cotropitori și la 4 august 1919 a ocupat Budapesta. După Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria a obținut o parte din Sfântul Pământ Românesc până la Tisa, unde locuiau 1.200.000 de români care aveau 192 de biserici ortodoxe și greco-catolice.

În ultimii 100 de ani, Ungaria și iredentismul maghiar, au acționat continuu împotriva României și a Poporului Român aplicând, de regulă, politica pașilor mărunți cu scopul de a anexa Ardealul. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, Ungaria condusă de amiralul fără flotă Horthy Miklos a săvârșit numeroase atrocități împotriva românilor și evreilor din Ardealul cedat de regele Carol al II-lea. Pentru miile de români uciși în chinuri groaznice de către unguri și cei peste 156.000 de evrei trimiși în lagărele din Germania de către Ungaria nici până astăzi autoritățile acestei țări nu au cerut scuze Poporului Român și nu au plătit despăgubiri pentru victimele Holocaustului.

Adevărul istoric cunoscut și de către conducătorii Ungariei și de către unguri este că Poporul Român este urmașul real al Poporului Get, Primul Popor de pe planeta Pământ pe care Bunul Dumnezeu l-a așezat, cu cel puțin 7.000 de ani î.Hr., în Geția Edenică, în Grădina Maicii Domnului. Acesta este Dreptul Istoric Primordial al Poporului Get și al Poporului Român asupra teritoriului din multimilenara Vatră Sfântă și Strămoșească.

          Din Istoria Europei se știe că hoardele barbare ale hunilor au ajuns pe bătrânul continent și s-au așezat în Câmpia Panonică, în jurul anului 900 d.Hr. Atunci, strămoșii noștri Geți au fost ospitalieri cu noii veniți. După 300-400 de ani, unele hoarde barbare ale hunilor au migrat, din nou, în număr mic și s-au așezat în unele localități Getice din Ardeal, cu o vechime de câteva mii de ani. Capitala Ungariei, orașul Budapesta își trage numele de la cetatea Getică Buda ale cărei ruine sunt bine conservate și constituie un punct de atracție turistică.

Până la Tratatul de la Trianon, din anul 1920, Ungaria nu a existat ca stat în Europa. Mincinoșii științifici oficiali de la Budapesta, care au falsificat grosolan Istoria acestei țări, i-au învățat pe politicienii maghiari despre așa-zisul mileniu de ocupație a Ungariei asupra Ardealului care a durat 51 de ani, de la 1867 până în anul 1918.

Sfidând Adevărul și Dreptul Istoric al Poporului Român asupra Ardealului, conducătorii Ungariei, ai bisericilor catolice maghiare și ai numeroaselor organizații ale etnicilor maghiari din România au programat, în complicitate cu Papa Francisc, ca pe Sfântul Pământ Strămoșesc Românesc, în mijlocul țării noastre, la Miercurea-Ciuc, în ziua de 1 iunie 2019 să declare autonomia teritorială a Ardealului și să acționeze în plan extern pentru recunoașterea acesteia, după modelul Kosovo.

          Pentru a putea pretinde aplicarea principiului autodeterminării popoarelor, Ungaria a acordat dublă cetățenie pentru circa 4,2 milioane cetățeni români (din care 1,2 milioane etnici maghiari) și a cumpărat multe sute de mii de hectare de teren agricol și păduri în Ardeal.  Acestea se adaugă la zecile de mii de imobile dobândite ilegal de multe persoane juridice și persoane fizice maghiare la care Statul Român le plătește anual peste 500 milioane euro la hoții de imobile şi la cei care au fost împroprietăriţi ilegal.

          Cu ştiinţa şi acordul Papei Francisc, la este pregătită participarea Preşedintelui Ungariei, a Primului-ministru, a întregului Guvern și Parlament de la Budapesta, a europarlamentarilor din Ungaria (inclusiv a pastorului Tokes Ladislau), a liderilor organizațiilor maghiare din Bazinul Carpatic, din alte țări europene, din S.U.A., Canada și Australia, precum și a peste 100.000 de unguri din Ungaria, Serbia, Slovacia, Cehia, Croația, Ucraina și foarte mulți din România, organizați de U.D.M.R. și bisericile catolice maghiare.

          Serviciul Român de Informații (S.R.I.) și Serviciul de Informații Externe (S.I.E.) au aflat și i-au înștiințat în scris pe Președintele României, Primul-ministru, Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților despre ce a pregătit Ungaria împreună cu Papa Francisc împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a României! Cu toții ascund Adevărul și nu acționează pentru a interzice vizita Papei Francisc în România și pelerinajul iredentist inventat la Miercurea Ciuc pentru ziua de 1 iunie a.c., unde urmează să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului, limba maghiară ca limba oficială în Ardeal și să fie arborate mii de drapele ale Ungariei.

          Partidul România Noastră solicită autorităților Statului Român să acționeze, de urgență, pentru:

          1. Informarea corectă a Parlamentului și  Poporului Român despre pregătirile făcute de Ungaria, împreună cu U.D.M.R. și Papa Francisc, pentru dezmembrarea teritorială a României și declararea autonomiei Ardealului.

          2. Interzicerea vizitei Papei Francisc în România.

          3. Declararea ca persoană non grata a conducătorilor din Ungaria, inclusiv ai partidelor politice, care s-au pronunțat ori au acționat pentru autonomia teritorială a Ardealului.

          4. Scoaterea în afara legii a U.D.M.R., a Partidului Civic Maghiar (P.C.M.) și a Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (P.P.M.T.).

          5. Eliminarea U.D.M.R. de la guvernarea României și a reprezentanților acestei organizații șovine, extremiste și  antiromânești din toate instituțiile Statului Român, atât cele centrale, cât și cele locale.

          6. Interzicerea Universității de vară antiromânești de la Tușnad, organizată de Ungaria și U.D.M.R,.

          7. Interzicerea separatismului școlar și universitar pe criterii etnice, a limbii maghiare în instituțiile publice și a denumirilor de localități în limba maghiară, identice cu cele din timpul ocupației horthyste.

          8. Dezarmarea formațiunilor paramilitare maghiare din Ardeal.

          9. Informarea tuturor organismelor de conducere ale Uniunii Europene, a Parlamentului European și a Guvernelor din toate țările membre ale Uniunii Europene despre acțiunile Ungariei vizând dezmembrarea teritorială a României.

                                                                               Dr. Gheorghe Funar

                                                             Președintele Partidului România Noastră

                          Candidat la funcția de Președinte al României, la alegerile din noiembrie 2019

Cluj-Napoca,

5 februarie 2019

http://www.justitiarul.ro

%d blogeri au apreciat asta: