PAROLE,PAROLE SI FAKE NEWS”: COLONIA ROMANIA A LUI JOHANNIS,ANGAJATA IN CONSOLIDAREA PARTENERIATULUI STRATEGIC CU USA SI A RELATIEI TRANSATLANTICE!

Cu ocazia participării la cea de-a 55-a ediție a Conferinței Internaționale de Securitate de la München, președintele României, Klaus Iohannis, a avut sâmbătă 16 februarie a.c. o întrevedere bilaterală cu vicepreședintele S.U.A., Mike Pence, în cadrul căreia cei doi au evocat stadiul excelent al Parteneriatului Strategic România-S.U.A. și posibilitățile concrete de aprofundare a acestuia, pe toate dimensiunile. Președintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul consecvent al țării noastre și al său personal pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România și S.U.A. și pentru întărirea relației transatlantice, informează Administrația Prezidențială.

Vicepreședintele american a mulțumit președintelui român pentru substanța și soliditatea Parteneriatului Strategic, menționând și relația apropiată dintre președintele Donald Trump și omologul său român, precum și prietenia foarte apropiată dintre S.U.A. și România. Mike Pence i-a mai  mulțumit lui Klaus Iohannis și pentru controversata decizie de recunoaștere a lui Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei, atitudine încurajată de Statele Unite ale Americii. Cei doi oficiali au mai pus în discuție și alte probleme de actualitate internațională.

În cadrul evenimentului de sâmbătă de la München, președintele României a mai avut întrevederi cu David Harris (președintele Comitetului Evreiesc American, A.J.C.), Michael Barnier (negociatorul-șef al U.E. pentru BRexit), Manfred Weber (președintele grupului Partidului Popularilor Europeni din cadrul Parlamentului European) și cu Andrej Plenković (prim-ministrul Croației).

În comunicatul de presă dedicat Conferinței de Securitate de la München, Administrația Prezidențială amintește că, la întrevederea dintre Klaus Iohannis și Manfred Weber, președintele grupului P.P.E. din cadrul Parlamentului European, temele de discuție s-au axat pe principalele provocări de pe agenda Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene, precum și pe alegerile europarlamentare din mai 2019. Klaus Iohannis a dat asigurări că România va continua să depună eforturi pentru a avansa agenda europeană într-o manieră consensuală și incluzivă, acționând ca mediator imparțial. În discuție s-au mai aflat și Summit-ul informal de la Sibiu din 9 mai, cât și Cadrul Financiar Multianual. Cei doi interlocutori au subliniat caracterul esențial al politicii de coeziune și al alocării de fonduri corespunzătoare pentru reducerea decalajului de dezvoltare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

KLAUS JOHANNIS A FOST „INVITAT DE ONOARE”,SAMBATA LA CONFERINTA INTERNATIONALA DE LA MUNCHEN !

 Klaus Iohannis a participat, în calitate de invitat de onoare, sâmbătă, la cea de-a 55-a ediţie a Conferinţei internaţionale de Securitate de la München.

Preşedintele României a deschis, în calitate de înalt reprezentant al statului care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, seria de dezbateri alături de cancelarul Angela Merkel şi de preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah Elsisi, în calitate de înalt reprezentant al statului care deţine în prezent Preşedinţia Uniunii Africane.

Agenda actualei ediţii cuprinde teme de actualitate privind gestionarea provocărilor de securitate, inclusiv privind relaţia transatlantică, priorităţile NATO, viitorul proiectului european şi cooperarea dintre Uniunea Europeană şi NATO.

Conferinţa internaţională de Securitate de la München este unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reuneşte, încă din 1963, lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare. Conferinţa reprezintă un reper esenţial al dezbaterilor din domeniul securităţii la nivel european şi euro-atlantic şi permite dezbateri şi schimburi de idei informale pe teme care ţin atât de actualitate, cât şi de perspectivă.

JOHANNIS ACUZAT DE AMATORISM POLITIC SI DISPERARE!

Europarlamentarul PSD Claudia Ţapardel a afirmat că prin critica bugetului, preşedintele Klaus Iohannis a demonstrat că singura sa politică este cea legată de blocaj a tot ceea ce propune coaliţia de guvernare şi fără a veni cu o analiză economică şeful statului a adoptat o politică ieftină.

„Tot ceea ce este prevăzut în Bugetul de stat pe 2019, care tocmai a fost votat cu o majoritate clară în Parlament, are la bază îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor şi dezvoltarea acestei ţări. Nu este un buget bazat pe promisiuni fără acoperire financiară, iar preşedintele Iohannis ştie acest lucru, dar preferă să se opună doar pentru că este o iniţiativă a actualei guvernări. Genul acesta de politică, practicat în ultima vreme de şeful statului, nu ne arată decât amatorism politic şi disperare în perspectiva alegerilor prezidenţiale”, a declarat Claudia Ţapardel, printr-un comunicat de presă remis, potrivit mediafax.ro.

Aceasta a adăugat că întârziere bugetului despre care a vorbit Iohannis este o temă falsă, iar şeful statului este ultimul om politic din România care poate vorbi despre întârzieri. De mai bine de trei luni, ţara nostră nu are miniştri plini la Dezvoltare şi Transporturi, iar în cazul lui Mircea Drăghici nici până acum nu am aflat care sunt motivele pentru care a fost respins.

„Klaus Iohannis a folosit tot felul de tertipuri pentru a întârzia iniţiativele Guvernului. Nici măcar o decizie defintivă a Curţii Constiţionale, care îl obliga să motiveze refuzurile legate de miniştri, nu l-au făcut pe şeful statului să intre în normalitate. Aşadar, este cel puţin hilar să îl vezi tocmai pe preşedintele Iohannis plângându-se de întârzieri”, a complet Ţapardel.

MARTORII -CHEIE DIN DOSARUL PENAL A LUI KOVESI.CINE ESTE CAP DE LISTA!

Antena 3 a prezentat în exclusivitate martorii-cheie din dosarul Laurei Codruța Kovesi. Toți trebuie să spună în fața anchetatorilor ce știu, ce legătură au avut cu aducerea lui Nicoale Popa și cât de legală a fost operațiunea.

Astfel, primul pe listă este Traian Băsescu, cel care i-a transmis o scrisoare președintelui Indoneziei prin intermediul lui Kovesi.

Al doilea este Gabriel Oprea. Acesta, care era ministrul al Apărării la vremea respectivă, va fi citat la Parchetul General și va da declarație în calitate de martor. Din răspunsul oficial al MAI, la vremea respectivă au fost foarte multe discuții despre cum va fi adus Nicolae Popa în România.

Sebastian Ghiță a fost deja audiat. Este unul dintre ce mai important martor. Acesta a dat deja filmulețe, emailuri și poze. Victor Ponta a fost și el audiat la Parchetul Generaș. Fostul premier a explicat relația de prietenie dintre Ghiță și Kovesi.

Florian Coldea, un alt nume important, trebuie să fie și el audiat în acest dosar tot în calitate de martor. În avionul privat care l-a adus pe Nicolae Popa au fost doi ofițeri care lucrau la SRI. Parchetul General a cerut avizul pentru deplasarea traducătorului SRI pentru această deplasare.

Liviu Popa, fostul șef al Poliției Române, care a spus că habar nu avea despre aducerea în țară a lui Popa, va fi și el aduiat de Secția de investigare a magistraților. Audiați vor mai fi și Traian Igaș, fost ministru de intere și Marius Iacob, adjunctul lui Kovesi.

Fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat vineri, la ieşirea de la audierile din Secţia pentru Investigarea Magistraţilor, că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi că a făcut două cereri de recuzare.

Kovesi a mai spus că nu a fost dispusă o măsură preventivă în cazul său. Procurorul de caz este Adina Florea, iar cererea de recuzare a ei din dosar a fost respinsă de către şeful Secţiei de anchetă, Gheorghe Stan.

AGENT GUVERNAMENTAL FALS! CE ROL A AVUT CATRINEL BRUMAR SOTIA LUI BOGDAN AURESCU IN „SOLUTIONAREA „CERERII LA CEDO?

Dezvăluirea făcută de revista „Q magazine” a Florianei Jucan, referitoare la faptul că pînă zilele trecute România avea la CEDO un agent guvernamental fals în persoana doamnei CATRINEL BRUMAR (cea care în 2016 a devenit soţia lui Bogdan Aurescu, actualul consilier prezidenţial) este abia vîrful aisbergului într-un scandal uriaş ce va putea să explodeze în zilele următoare.

Constatînd această situaţie, Viorica Dămcilă, Prim-ministrul României, a decis retragerea lui Catrinel Brumar de la post şi numirea în funcţia de agent guvernamental al României la CEDO a avocatului Viorel Mocanu.

Pe scurt, lucrurile stau cam aşa:

– în anul 2012, Victor Ponta o numeşte pe Catrinel Brumar în funcţia de agent guvernamental la CEDO

– pentru a intra în vigoare, Decizia trebuia să fie publicată în Monitorul oficial, conform art. 11, al. 1 din Legea 24/2000, dar acest lucru nu s-a întîmplat:

– în 12 februarie 2019, Viorica Dăncilă constată prezenţa ilegală a lui Catrinel Brumar la CEDO şi decide schimbarea ei din funcţie şi numirea legală a avocatului Viorel Mocanu, publicînd imediat ambele Decizii în Monitorul oficial:

Lucrurile nu sînt aşa de simple cum par la prima vedere, căci prezenţa unui agent guvernamental fals la CEDO din partea României pune în pericol toate deciziile luate de această instituţie în toate dosarele judecate din 2012 pînă zilele trecute, exact aşa cum se întîmplă în ţară cu completurile ilegale de la ÎCCJ!

În acest sens, dezvăluirile Florianei Jucan sînt continuate de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, care a publicat duminică un articol devastator sub titlul „Cine ești tu, Catrinel Brumar?”, care scoate la iveală şi alte lucruri pe care opinia publică nu le cunoştea şi care lasă locul unor consecinţe teribile în viitorul apropiat. Cităm cîteva pasaje din acest articol:

„Oare de ce? De ce premierul Dăncilă a rechemat-o pe Catrinel Brumar de la CEDO și a numit pur și simplu, în condiții de legalitate, o altă persoană?

Pentru a încerca un răspuns la această întrebare, este necesar să vedem cum a ajuns doamna Catrinel Brumar o stea la CEDO. Ea provine dintre cadrele Ministerului de Externe al României. Anul 2012, când a fost numită, face parte dintr-o perioadă relativ restrânsă de timp, inițiată de Traian Băsescu prin 2008-2009, în care în misiuni în străinătate, sub acoperire diplomatică, au fost trimiși circa 100 de ofițeri acoperiți, cei mai mulți dintre aceștia provenind din SIE.

Directorul operativ al SIE era Silviu Predoiu, faimos pentru legăturile sale extrem de apropiate în acea perioadă cu generalul Florian Coldea, omologul său din SRI și pentru implicarea, alături de acesta din urmă, în operațiuni secrete de poliție politică, consacrate susținerii regimului Traian Băsescu. Astăzi, Silviu Predoiu este nici mai mult nici mai puțin decât consilierul oficial al lui Victor Ponta și al partidului Pro România, pe care acesta l-a creat. Victor Ponta, la rândul său, a fost agent acoperit cu grad de căpitan în Serviciul de Informații Externe, o vreme chiar în perioada în care, oficial, a servit statul român în calitate de procuror.

Despre doamna Catrinel Brumar nu au reieșit până în prezent informații conform cărora ea ar fi fost sau ar mai fi ofițer acoperit SIE, disimulat sub acoperirea de funcționar internațional. De regulă, sunt greu, dacă nu chiar imposibil de aflat și de documentat asemenea apartenențe, din simplul motiv că SIE este un serviciu secret. Și care, cu câteva excepții, Victor Ponta fiind una dintre acestea, își păstrează bine secretele. În schimb, se știe că pentru numirea în acest post de la CEDO, doamna Catrinel Brumar a beneficiat totuși, pe lângă acoperirea de funcționar în Ministerul Român de Externe și de o a doua acoperire. Cea de amantă a lui Bogdan Aurescu, actual consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis și fost ministru de Externe în Guvernul Victor Ponta. Iar Bogdan Aurescu, în ciuda calităților sale de diplomat, este de presupus că a servit statul român pe multiple planuri, altele decât cele diplomatice. Dar dacă este vorba de un simplu amantlâc, fie el și de durată și de un mic trafic de influență pentru promovarea într-un post important a amantei, atunci desigur, s-ar putea pune și problema unei operațiuni ceva mai complexe decât acest soi de nepotism…

Această istorie nu se poate termina aici. Ea va avea cu necesitate o desfășurare în plan juridic, în sensul că, fiind vorba de o uzurpare de calități oficiale, produsă pe un interval larg de timp, dar și cu concursul unor oficiali ai statului român, fapta va trebui cercetată penal. Iar între timp presa va săpa și va răspunde la întrebarea cine este cu adevărat această doamnă Catrinel Brumar, dincolo de statutul ei oficial de funcționar al Exernelor de la București și de statutul mai puțin oficial, dar public, de amantă a lui Bogdan Aurescu. Și, în definitiv, DE CE VICOTR PONTA NU A SEMNAT DECIZIA? În calitate de prim ministru și de fost agent acoperit SIE, el știa că, dacă doamna Brumar ar fi la rândul ei agent acoperit, numirea ei într-o curte internațională de justiție reprezintă o ilegalitate. Poate că din acest motiv, pentru a nu-și asuma nicio răspundere, nu a mai respectat procedurile”.

În acest moment, avem, aşadar, nu numai un caz incredibil de numire ilegală a unui agent guvernamental într-un post cheie la CEDO, ci chiar premizele unui trafic de influenţă pe care jurnalistul Sorin Roşca Stănescu îl îndreaptă către consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, pe care-l vedem într-o fotografie difuzată de Agerpres chiar alături de Catrinel Brumar, fost agent guvernamental la CEDO:

Relaţia dintre Catrinel Brumar şi Bogdan Aurescu era în 2012, într-adevăr, una neoficială, numai că în septembrie 2016 cei doi au devenit chiar soţi! Evident, nu ne interesează strict relaţia personală dintre Catrinel Brumar şi Bogdan Aurescu, ci doar dacă aceasta nu are consecinţe în problemele de interes public. Pe de o parte, dacă numirea ilegală în 2012 a lui Catrinel Brumar ca agent guvernamental al României la CEDO are legătură cu această relaţie, situaţie în care am fi în faţa unei posibile acuzaţii de trafic de influenţă. Ca premiză, precizăm că în 2012 Bogdan Aurescu a deţinut următoarele funcţii: în perioada august 2010 – februarie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri europene, coordonând, de asemenea, Direcția Politici de Securitate. În perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. Din iunie 2012 până pe 24 noiembrie 2014 a fost secretar de stat pentru afaceri strategice.

Din CV-ul doamnei Catrinel Brumar an reuşit să aflăm data exactă cînd a devenit agent guvernamental CEDO din partea României: 31 iulie 2012. Cel care trebuia s-o propună primului ministru Victor Ponta era ministrul de externe Andrei Marga, însă domnia sa ne-a spus telefonic că nici măcar nu-şi aminteşte numele acestei doamne, ceea ce înseamnă că altcineva intervenise pentru Catrinel Brumar, din moment ce numele ei n-a rămas în memoria ministrului, ceea ce nu s-ar fi întîmplat dacă acesta ar fi fost cel care a decis nominalizarea! Poate că nu este lipsit de interes pentru o eventuală anchetă să precizăm că secretar general al MAE era atunci Robert Cazanciuc, iar şeful SIE era Teodor Meleşcanu.

Însă, mai este ceva care poate trezi interesul: cînd Laura Codruţa Kovesi s-a adesat CEDO, reclamînd felul în care a fost revocată de la şefia DNA, agentul guvernamental al României era chiar Catrinel Brumar! În mod oarecum straniu, plîngerea Codruţei Kovesi a intrat în procedură accelerată la începutul lunii februarie 2019, deşi aceasta fusese depusă în decembrie 2018!

Întrebarea care se pune în mod firesc este: a avut vreun rol falsul agent guvernamental Catrinel Brumar în accelerarea procedurii ce o viza pe Laura Codruţa Kovesi, cea care este susţinută pe faţă de Klaus Iohannis, al cărui consilier este Bogdan Aurescu? Întrebăm, nu dăm cu parul.

DIASPORA SI OMUL PROVIDENTIAL!

Din capul locului, se impune o nuanţare. Se vorbeşte, în general, despre românii stabiliţi sau angajaţi în străinătate folosind termenul de Diaspora. Sensul iniţial al cuvântului vine din grecescul împrăştiere. Nu este greşit, dar nici nu indică natura „împrăştierii“, care – în cvasitotalitatea cazurilor – nu a fost una benevolă, ci forţată, din cauze politice, economice etc. Aşadar, Diaspora română (nu o includem aici pe cea istorică) are o puternică amprentă de exil.

Tradiţional, Exilul este anti-comunist şi anti-securist. Golgotele întâmplate timp de 45 de ani nu se pot uita, majoritatea fiind pline de privaţiuni, umilinţe, traume de părăsire a familiilor, a prietenilor, într-un cuvânt – tot coşmarul abandonării forţate a spaţiului nativ. Sunt foşti deţinuţi politic, persecutaţi, transfugi, azilanţi politic şi urmaşii lor sau, pur şi simplu, oameni liberi care n-au mai suportat însclavizarea şi dictatura. Nimeni n-a plecat de bine, în afară de odraslele unor nomenclaturişti, care – plictisiţi de-atâta bine – au vrut să plece la şi mai bine.

A urmat exodul de emigraţie de după decembrie ’89. Aici motivaţiile se diversifică. S-a plecat, la început, tot din cauze politice: desantul minerilor şi celelalte vicisitudini ale administraţiei Iliescu. Imediat, au început să prevaleze motivele economice. Sărăcia şi prostul management al treburilor ţării se prelungesc de decenii. Unul din cinci români apţi de muncă se află în alte ţări ale UE. Între timp, mulţi şi-au dat seama că în România de la porţile Orientului nu va fi niciodată democraţie în adevăratul sens al cuvântului, iar drepturile omului vor fi un lux. Şi poate au dreptate, întrucât, după 26 de ani, ministresa de Justiţie Prună din Guvernul Cioloş chiar asta ne-a spus – că drepturile omului sunt un lux, devoalând fără să vrea baza de gândire  neomarxistă a „noii politici“ USR+PLUS.

Acum, formal, comunişti nu mai există, iar copiii nu pot şi nu trebuie să fie ţinuţi responsabili de nenorocirile cauzate de părinţi. Dar nici nu te poţi aştepta ca fiii să-şi nege sau renege părinţii, iar nepoţii să-şi renege unchii, ar fi contra firii. Situaţia poate fi de tragedie greacă, dar e mai curând de famiglie italiană. Trecutul continuă să brăzdeze cu răni mocnite eposul şi conştiinţa publică, otrăvindu-le. Printre altele, ostilitatea faţă de foştii securişti şi urmaşii lor provine şi din inechitatea întronată la startul competiţiei capitaliste, în anii ’90, când s-a reaşezat societatea, dar tot strâmb.  Prin natura ocupaţiei, respectivii aveau contactele cu străinii, aveau valuta, aveau ponturile, aveau nu numai how-how, dar şi know-how – adică exact toate condiţiile pentru a deveni antreprenori de succes. Cu alte cuvinte, după răsturnarea lui ­Ceauşescu, aceiaşi funcţionari ai terorii s-au plasat printre ­privilegiaţi, iar paria au rămas tot paria. ­Această frustrare remanentă este, pe bună dreptate, un factor ­senzitiv în psihologia Diasporei, peste care nu se poate trece în niciun fel de analiză.

Toate s-au adunat, s-au întrepătruns şi s-au înmul­ţit, ca într-o cutie de rezonanţă, dând naştere unui mental încărcat şi vulnerabil, cu tresăriri de revanşă faţă de ţinte greu de distins prin atâtea cearceafuri întinse la uscat în curte. Dacă în ţară disponibilitatea pentru analiză este mică, iar emoţionalitatea explozivă este mare, în Diaspora aceste tare se exacerbează: analiza (unei realităţi deja îndepărtate geografic) devine aproape imposibilă, iar emoţionalitatea, intoleranţa ignorantă, pasiunile, prejudecăţile, etichetările devin cvasigeneralizate. Contrar aparenţelor, Diaspora – ca entitate – nu este o altfel de Românie. Ca şi în ţară, se vorbeşte mult şi se votează puţin. Din cele 3,5–4 milioane de suflete aflate în străinătate în 2014, au votat doar 378.000, mult sub rata de participare din ţară.

Dacă foştii lucrători şi atârnătorii lor au reuşit să formeze grosul establish­mentului de afaceri, situaţia se schimbă în politică şi în societatea civilă: nu există un monopol al deţinerii scheletelor Securităţii prin debarale.  Debarcaţii s-au răspândit, s-au împrăştiat peste tot, s-au topit în decor. Nu doar un partid sau altul, ci toate partidele îi au. La 30 de ani, încă mai apar personaje legate, într-un fel sau altul, de funesta instituţie. Dar existenţa fizică a ultimelor vestigii – care, mai devreme sau mai târziu, se vor stinge biologic – nu e încă totul. Problema cu adevărat esenţială pentru prezent şi viitor este dacă nu cumva Securitatea a lăsat în urmă o cultură a arbitrariului autoritarist, care s-a impregnat în ţesutul existenţial al spaţiului carpato-danubian ca un fel de a doua matrice etnică, producând o substituire a mecanismelor democraţiei autentice – nu numai în ADN-ul statal, dar şi în mentalul public, ajuns să-şi dorească satisfacţie prin orice mijloace, inclusiv (cine ar fi crezut?) securistice.

Ne amintim, în context, că şi pe vremea lui Ceau­şescu legile – din punct de vedere sintactic – erau corecte, şi totuşi se trăia în cel mai totalitar regim de dincoace de Cortina de Fier (minus, poate, Albania lui Enver Hodja).  Statul are tradiţie în a „fenta“ legile în loc de a li se supune. Ba chiar de a le încălca. Mai precis, este vorba de o mână de dregători care, odată ajunşi în posturi, devin, prin transfer freudian, un fel de noi ceauşei şi, folosind pârghiile statului, îşi impun fel de fel de interese şi scopuri – de la cele mai politice la cele mai meschine. Dl Băsescu a caracterizat succint situaţia ca fiind, cităm, „un stat mafiot“, în timp ce era chiar preşedinte providenţial.

După cum ţara este împânzită de colaboratori ai multor entităţi – nu toate româneşti –, nici Diaspora nu poate avea alt regim. Sunt mulţi lideri locali. Majoritatea celor care se doresc formatori de opinie sunt de bună-credinţă, având gena activismului sincer. Alţii, veleitari, se bagă şi ei în seamă, ca peste tot. Şi probabil mai sunt şi câţiva care primesc ordin – contra cost. La anumite momente, de obicei în preaj­ma alegerilor, se creează curente de opinii, partide noi sau filiale noi ale partidelor deja  existente. Rechiziţionând nemulţumirile comunităţilor în care trăiesc, agitatorii de profesie le îndrumă gândirea, o canalizează în anumite direcţii care servesc intereselor de putere. Ale cui? Nu cumva chiar ale ţintelor mâniei analizate mai sus, ţinte ascunse în spatele unor păpuşi providenţiale, scoase în faţă, la marea derută?

Deunăzi, dl Băsescu – care s-a declarat pro-Iohannis – a pretins că dl Cioloş, într-o discuţie cu Jean-Claude Juncker, s-ar fi arătat dispus să sară în barca socialiştilor numai să i se mai dea un al doilea mandat de comisar european. ­Acuzaţia, negată de către Cioloş, s-ar potrivi cu profilul său de amoralitate politică (domnia sa fiind în stare să sară în orice barcă numai să-şi vadă sacii în căruţă). Cu toate acestea, nu ştim care este adevărul pentru că nu putem să-l credem nici pe unul, nici pe celălalt. Cert este că avem de-a face cu un atac din tabăra Iohannis împotriva lui ­Cioloş. Miza? Doar unul dintre ei va intra în turul doi la prezidenţiale.

Se ştie că partizanii dlui Cioloş sunt, în marea majoritate, cei care au votat, în 2014, cu dl Iohannis şi ulterior s-au simţit trădaţi în aşteptările lor. Ca urmare, li s-a oferit  o figură prezentată drept providenţială, apărută din spuma mării – Cioloş, pe care să o voteze cu aceeaşi neobosită ­speranţă cu care l-au votat în urmă cu 5 ani pe dl Iohannis, în urmă cu 10 ani pe dl Băsescu şi în urmă cu 15 ani tot pe dl Băsescu – ambii prezentaţi, la vremea lor, tot aşa, drept oameni providenţiali, apăruţi cu câteva luni înainte de alegeri, ca din senin, pe turnantă. Rezultă că, la fiecare cincinal, cu ocazia alegerilor, apare câte un om providenţial. Nu apare niciodată între alegeri, ca să rezolve din problemele ţării, ci taman la alegeri. (Vedem ce fac providenţialii Salvini şi Di Maio în Italia: ţara a intrat în recesiune. Iar pro­videnţialul Macron – mentorul dlui ­Cioloş – a întors Franţa la Comuna din Paris.) La scamatoria din România, nimeni nu se gândeşte că, de fapt, dl Cioloş este doar o dublură a dlui Iohannis. Dacă ne uităm la mesajele celor doi, nu diferă aproape deloc. Promovează aceleaşi idei nespecifice (minus mesianismul yoghin), au aceiaşi amici externi (cu diferenţa Fran­ţa – Germania) şi aceiaşi inamici interni.

De ce este nevoie, atunci, de doi candidaţi asemănători, cu riscul de a-şi canibaliza electoratele? Răspunsul scurt este: pentru ca dezamăgiţii lui Iohannis să nu nimerească – din lipsă de alternativă – în braţele unor  candidaţi neîncartiruiţi. De aceea, ca ­substitut, a fost inventat Cioloş. Dacă intră în turul doi, ­suporterii dlui Iohannis i se vor alătura volens-nolens, iar dacă intră preşedintele, suporterii dlui Cioloş se vor întoarce de unde au plecat.

Cine are de câştigat în ambele cazuri? Mai înainte sunt alte câteva întrebări: 1. Cei care l-au sprijinit pe dl Iohannis îl mai sprijină sau l-au abandonat?; 2. Pe dl Cioloş tot ei l-au inventat, just in case, sau alţii?;  3. E vorba de lupte fratricide nemimate sau de ramuri diferite ale aceluiaşi trunchi? Cert este că trunchiul joacă la două capete, remorcând porţiuni mari de electorat, care, fără să ştie, sunt prinse într-o rechiniadă. Diaspora votează puţin, e un pion. Dar pionul, având şi familii influenţabile în ţară, dacă este împins pas cu pas, se poate transforma la final în regină.

Ca probă a modului cum sunt transformaţi în masă de manevră căutătorii de „oameni providenţi­ali“, cităm declaraţia din 9 februarie a preşedintelui USR, Dan Barna: „Dacă vom ajunge în turul doi şi Dacian Cioloş va fi candidatul alianţei USR+PLUS, voi vota cu Cioloş. În altă secvenţă, în care ar fi Klaus Iohannis şi alt candidat, voi vota cu Iohannis, e evident“.

Foarte evident. Nu degeaba Voltaire spunea că politica este mijlocul folosit de oamenii fără scrupule pentru a domina oamenii fără memorie.

Autor: Eugen Șerbănescu

Sursa: România liberă

NOAPTEA CA HOTII,CU VALUL PE CAP,CARMEN JOHANNIS A FOST AUDIATA LA PARCHET!

Ştirea aceasta, venită pe surse, conform căreia Carmen Iohannis a fost audiată „noaptea, ca hoţii”, la Parchetul general vine ca o măciucă în capul preşedintelui Klaus Iohannis. Vă daţi seama, a venit de la Sibiu, probabil cu maşina blindată a soţului, însoţită de bodyguarzi, şi-a pus un văl pe cap pentru a nu fi recunoscută şi a intrat „noaptea, ca hoţii” în biroul procurorilor!

Ce e asta, domnule Iohannis? Cum şi cu cine aţi aranjat scena aceasta de un grotesc teribil? Cu prietenul dvs. Augustin Lazăr? Că doar nu o să ne spuneţi că habar nu aveaţi că soţia dvs. a venit la Parchetul general! N-o să ne spuneţi, sper, că dînsa a venit la Parchet de capul ei, s-a trezit în faţa jandarmului de la intrare care a legitimat-o şi, sărmanul!, era să facă infarct cînd a văzut cine era în faţa lui…

Să recapitulăm:

– prima oară, Carmen Iohannis a fost citată la Parchetul general pe 15 noiembrie 2018. Soţul său, preşedintele României Klaus Iohannis, ne-a spus atunci că Georgeta Carmen Iohannis nu se va prezenta la audiere pentru că s-ar afla într-o… vizită de stat, deşi cei doi au fost prezenţi la un şpriţ cu ocazia zilei de naştere a Prinţului Charles (ştire difuzată de Digi 24)!

– a doua oară, Carmen Iohannis a fost citată pentru ziua de 10 decembrie 2018, dar a trimis la Parchet un certificat medical, invocînd o gripă (ştire Mediafax)!

– a treia oară, Carmen Iohannis a fost audiată în ziua de 6 februarie 2019, după cum informează „ziare.com”, fără ca acest lucru să mai fi fost anunţat înainte, aşa cum s-a întîmplat în cele două citări anterioare!

Aşadar, despre a treia chemare, nimeni din presă nu a mai aflat pentru că procurorii au păstrat secretul. Ce înseamnă asta? Că, în realitate, Carmen Iohannis s-a temut nu atît de audierea de la Parchet, ci de eventuala, dar sigura, prezenţă a jurnaliştilor, care ar fi tăbărît pe dumneaei cu armele acelea periculoase – microfoanele, aşa cum au tăbărît pe Liviu Dragnea, pe Victor Ponta, pe Călin Popescu Tăriceanu, pe Elena Udrea, pe Alina Bică şi chiar pe Codruţa Kovesi!

Înţelegem grija lui Klaus Iohannis pentru psihicul soţiei sale, femeie cu simţirelul sensibil, dar de ce numai Carmen să beneficieze de o astfel de protecţie? De ce preşedintele nu le-a cerut procurorilor acelaşi tratament şi pentru ceilalţi „audiaţi” sau măcar pentru femeile care au suportat momentul acela dificil de la intrarea în Parchet? Spune cumva Constituţia că toţi cetăţenii sînt egali în faţa legii, mai puţin soţia Preşedintelui?

Să mai precizăm că Augustin Lazăr şi-a luat nişte măsuri de siguranţă înaintea acelei audieri la miez de noapte, declarînd pe 16 ianuarie 2019: „procurorul de caz este suveran, interventia procurorilor ierarhic superiori in efectuarea urmaririi penale sau in adoptarea solutiei fiind interzisa”. Adică, nu el ar fi decis ca Carmen Iohannis (sic!) să fie audiată „noaptea, ca hoţii”, ci procurorul de caz!

Aceleaşi surse judiciare, citate de Antena 3, care au dezvăluit că Carmen Iohannis (sic!) a fost audiată în noaptea de 6 februarie 2019, au mai precizat că „prima doamnă a intrat în sediul Parchetului General purtând un batic pe cap pentru a nu fi recunoscută și a stat foarte puțin” (Libertatea, 15 februarie 2019)! Din moment ce sursa este aceeaşi şi audierea în miez de noapte s-a confirmat, este clar că şi „baticul” a fost pe capul lui Carmen Iohannis.

Cititorii noştri îşi amintesc, desigur, că a mai fost o persoană care s-a deghizat pentru a merge la o întîlnire ca să nu fie recunoscută: este vorba despre Elena Udrea, cea care a urcat în maşina lui Sebastian Ghiţă avînd pe cap tot un batic, pentru a nu fi recunoscută că intră în biroul personal al lui Victor Ponta, unde avea să-i transmită mesajul lui Traian Băsescu, acela de a o numi din nou pe Codruţa Kovesi în funcţia de şefă a DNA!

Aşa ceva? Carmen Iohannis, soţia preşedintelui, să adopte tactica folosită de Elena Udrea pentru a se deghiza? Nu se poate aşa ceva! De aceea, Klaus Iohannis trebuie să ne spună cum au îndrăznit procurorii s-o cheme „noaptea, ca hoţii” pe soţia lui, cînd puteau să facă acest lucru ziua, în amiaza mare, să vadă toată ţara cît este prima doamnă de răvăşitoare! Cum, aşa ceva? „Doamne, Dumnezeule”, vorba lui Augustin Lazăr!

P. S.: Iată ce declara Klaus Iohannis la bilanţul pe 2018 al Parchetului general: „Observăm în unele discursuri politice şi mediatice o tot mai mare grijă faţă de soarta unor inculpaţi şi condamnaţi penal care sunt, evident, deranjaţi că sistemul judiciar îşi face treaba în ceea ce îi priveşte tulburându-le liniştea şi afectându-le bunăstarea. Se încearcă în mod fals acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii. Dimpotrivă, procurorii sunt de aceeaşi parte a baricadei cu cei care vor aplicarea legii, iar de cealaltă parte se află câţiva indivizi certaţi cu legea care au tot interesul să decredibilizeze justiţia. (…) Constituţia României nu face nicăieri vorbire despre dreptul la linişte al celor care încalcă legea. Legea fundamentală prevede explicit că nimeni nu este mai presus de lege, că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Şi atunci, de ce „noaptea, ca hoţii” să-i fie audiată consoarta?

Autor:  Ion SPÂNU

Sursa: Cotidianul

„SLUJIREA” SE TERMINA PROST!

Pentru câteva minute, România a înghețat. Laura Codruța Koveși, fostul procuror general al DNA a anunțat într-un interviu la radio că a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General.

În interviul dat la Europa FM, Koveși se apără susținând că se încearcă blocarea ei pentru funcția de Procuror European.

“Dacă stăm să ne gândim bine, această investigaţie este despre faptul că un condamnat definitiv a fost extrădat şi adus în România să îşi execute pedeapsa, şi după 10 ani facem această anchetă.”

“Să investighezi după zece ani o faptă, nu văd care era urgenţa ca eu să fiu chemată înainte să mă prezint la această procedură. Acest lucru poate să îmi afecteze în mod serios candidatura.”

La prima vedere, doamna fost procuror are dreptate numai că lucrurile nu stau tocmai cum le prezintă ea. Sebastian Ghiță a făcut denuntul împotriva lui Kovesi pe 9 Decembrie, anul trecut, iar doamna Kovesi și-a anuntat candidatura pentru pozitia de procuror șef european pe 21 Ianuarie 2019. Deci nu are cum să fie surprinsă acum că este chemată la Parchet, mai ales că audierea pentru funcția de procuror sef este pe 26 februarie, nu vineri 15.02.2019 când este ea citată la Parchetul General.

Povestea procurorului european

Toți suporterii lui Koveși vorbesc despre marea onoare pe care o aduce fostul procuror general al DNA României, prin faptul că a fost selectată pentru postul de procuror european. Pe cale de consecință, toți cei care se opun sunt lipsiți de patriotism și anti-naționali. În acest context este interesant că Germania și Franța nu-și susțin propriul candidat, ci o susțin și ei tot pe Koveși, asta o face pe românca noastră verde să fie candidatul nostru sau candidatul lor?

Că tot vorbim de patrioți, suporterii de azi ai lui Koveși uită că românii din grupul PPE au votat sancțiunțiuni împotriva României și că Monica Macovei critică sistematic România de la tribuna Parlamentului European? Patriotismul este doar atunci când ne folosește nouă nu când folosește țării?

Revoluția care-și devorează copiii

În interviul acordat, Codruța Koveși avea vocea tremurândă. Acest lucru înseamnă că ea știe exact cum funcționează Justiția în România și că odată intrat pe ”culoarele Justiției” greu mai ieși de acolo. Ea știe foarte bine că la pușcărie merg și oameni nevinovați și că în fața unui procuror abil dreptatea este ultima care contează.

Ea a fost parte din acest sistem care acum se aruncă cu toată puterea asupra ei.

Autor: Alexandru David

LAURA CODRUTA KOVESI: CULTUL PERSONALITATII SI URMARILE SALE!

5 februarie 1956. De la tribuna Congresului XX al PCUS, Nikita Sergheevici Hrușciov prezintă fulminantul Raport având un titlu el însuși fulminant:,,Despre cultul personalității și urmările sale’’. ,,Aci,-spune N.S. Hrușciov- se pune o problemă de imensă importanță pentru prezentul și viitorul partidului:felul în care s-a instaurat, treptat, cultul personalității care, la un moment dat, s-a transformat într-o sursă de denaturare dintre cele mai grosolane și mai grave ale principiilor de partid și ale legalității revoluționare’’. Rostit într-un cadru închis, raportul avea să apară în numărul din 5 iunie al cotidianului ,,New York Times’’ și va avea uriașe reverberații în lumea politică a vremii.  

Nu mă hazardez să susțin că, după ce vor fi date publicității concluziile audierilor de la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, al căror personaj principal este  Laura Kovesi- bineînțeles,în cazul în care aceste audieri vor avea loc în pofida ping-pongului pe care aceasta vrea să îl joace cu colegii săi, procurorii din secția respectivă-,  acestea vor avea intensitatea revelației pe care a produs-o raportul lui N S Hrușciov, dar sunt convins că și impactul lor va fi unul cu totul și cu  totul de excepție. În primul rând pentru că, în acest fel, vom avea o imagine mai clară a circumstanțelor interne și externe care au generat, întreținut și au favorizat acel veritabil cult al personalității multilateral medaliatei Zeițe a Anticorupției. După cum, iarăși păstrând proporțiile și schimbând ceea ce este de schimbat, vom înțelege mai bine felul în care s-a instaurat, treptat, cultul personalității Laurei Kovesi. Cult care- tot la un moment dat!- s-a transformat într-o sursă de denaturare grosolană și extrem de gravă a principiilor democrației moderne și ale legalității într-un stat membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord Atlantice. Un lucru se mai poate afirma cu mare certitudine încă de pe acum: nu citarea Laurei Kovesi în fața comisiei reprezintă una dintre ,,metodele staliniste’’ pe care europarlamentarul german Erman Brok soma autoritățile de la București să le abandoneze de urgență, ci funestele, degradantele practici ale DNA, sub comanda Laurei Kovesi!

Dar până când vom antama o discuție deschisă, temeinic documentată  asupra cultului personalității Laurei Kovesi și a urmărilor sale, iată că asistăm la o serie de evenimente pe care le-aș numi ,,urmările … urmărilor’’. Evenimente care, păstrând diferențele imperios necesare, le putem asemăna unora dintre semnificative efecte ale Raportului lui N S Hrușciov. Mă refer la schimbarea la față a unor foști fervenți colaboratori și susținători ai lui Nefertiti care, mai nou și mai nou, se fac cum că nici usturoi nu au mâncat și nici gura nu le miroase. Mai mult,îi adresează butade cinice, mușcând  mânușița Slujirii pe care până nu cu mult înainte o sărutau cu atâta devoțiune. (Analogia cu post stalinismul este îndreptățită fie și numai dacă ne amintim că, la origini,Silviu Brucan, zice-se că dizidentul-simbol al anilor *80,a fost un faimos stalinist. După cum, la tinerețile sale, Mihail Șora, super-tătuțul mitingiștilor haștangiști,a ucenicit pe lângă Ana Pauker, ea însăși figură emblematică a vremilor teorii staliniste în România.)

Primul  și cu siguranță cel mai semnificativ exemplu de spălare pe mâini în materie de cultul personalității Laurei Kovesi, la pachet cu urmările sale, fiind senatorul Robert Cazanciuc, fostul său purtător de cuvânt  în vremea când aceasta era șefa Parchetului General. Cel care, mai ieri alaltăieri, a declarat: ,,Nu văd de ce doamna Kovesi n-ar avea încredere în justiție. Și domnul Nițu(Traian Nițu, fost procuror general al României n.n.) a avut încredere în justiție și, în final, a câștigat’’.

Stop cadru! Unde am mai auzit noi, de la Robert Cazanciuc, rostite împreună aceste două nume?Păi le-am auzit sau le-am citit pe 21 octombrie 2015, când Robert Cazanciuc, ministru în exercițiu al Justiției, declara :,,Dacă voi mai fi ministrul justiției și dacă cei doi își vor exprima acordul de a-și continua mandatul o voi face pentru că lucrurile arată foarte clar că au știut să conducă aceste instituții spre performanță, dincolo de orice discuție în spațiul public cu referire la anumite cauze, poate  uneori insuficient explicate sau înțelese’’. Expresia ,,cei doi’’ vizându-i  pe Marius Nițu și pe Laura Kovesi.

Asta ar fi una la mână! Tot în anul 2015, dar în luna aprilie, Robert Cazanciuc și Laura Kovesi participau la o reuniune a Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European consacrată unei analize a implementării de către România și Bulgaria a angajamentelor privind ,,reforma justiției și luptei împotriva corupției sub  supravegherea MCV’’, după cum se exprima oficiosul ,,ziare.com’’. Reuniune  al cărei moderator era Monica Macovei și în cadrul căreia Laura Kovesi declara:,,Pentru România, corupția a reprezentat o problemă sistemică, iar investigațiile DNA au fost primite cu speranță și încredere de către societate, dar au mobilizat un număr important de cetățeni’’.

La rândul ei, moderatoarea, Monica Macovei, spunea, tot pe un ton  răspicat, următoarele:,,Politicienii să nu mai încerce să oprească MCV pentru că nu este în înțelesul țării noastre’’. Putea,atunci, ministrul Robert Cazanciuc să facă notă discordantă?Firește că nu! Motiv pentru care iată ce declara domnia sa cu același prilej:,,Mulțumim doamnei C. Day. La opt ani de la instituirea MCV(în vremea mandatului de ministru al Justiției al Monicăi Macovei, ba chiar la cererea sa expresă! n.n.) putem spune că vorbim despre o justiție cu mult îmbunătățită’’.

Pentru edificarea cititorilor, reamintesc amănuntul (?!) că ,,doamna  C.Day’’ căreia îi adresa Robert Cazanciuc mulțumirile sale a fost, în perioada 2005-2015, secretar general al Comisiei Europene. Pentru România numele doamnei respective având o semnificație cu totul aparte întrucât dânsa a fost omul de legătură al Monicăi Macovei la Bruxelles ,,prin care se realiza șantajul politic care s-a numit MCV’’. Nu o spun eu,  o spune Adrian Năstase, premierul în al cărui mandat România a negociat, cu tenacitate și cu multe dificultăți admiterea în Uniunea Europeană. A spus, aceste lucruri, Adrian Năstase cu câteva luni în urmă și vedem  că nici până azi nu l-a contrazis cineva. Așa după cum nu a fost contrazisă și o altă afirmație a sa pe același subiect fierbinte:,,Băsescu și-a executat adversarii politici pe ,,culoarul’’ de la Bruxelles’’. Culoar unde firul Ariadnei se afla în mâinile doamnei Catherine Day!

Cum rămâne, atunci, vorba cu acidul mesaj pe care, mai ieri, l-ați transmis Laurei Kovesi, domnule Robert Cazanciuc, azi senator și fost ministru de Justiție? Luați,vă rog, rândurile de mai sus pur și simplu ca ,,un util exercițiu de revigorare a memoriei noastre, de multe ori infidelă sau obosită’’. Cu precizarea că formula îi aparține profesorului Ștefan Cazimir și o puteți întâlni în cartea sa ,,La belle epoque’’, în care puteți citi un savuros eseu despre ,,spovedania foștilor’’.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

USA,UE SI GERMANIA,IN PRAGUL UNUI CONFLICT MAJOR – MIZA FINANCIARA IMENSA!

 

Vicepreședintele american Mike Pence a fost foarte ferm la München, lansând o listă de cereri ale Washingtonului către UE, în conflict cu Angela Merkel și Federica Mogherini privind Iranul și Rusia.

 Țările UE trebuie să „oprească subminarea sancțiunilor SUA” împotriva Iranului, a declarat Mike Pence auditoriului de la Conferința anuală de Securitate de la Munchen, care a cerut aliaților europeni să urmeze SUA în măsurile contra programului nuclear iranian.

El a criticat anterior țările UE pentru că nu au fost „cooperante” cu Washingtonul la impunerea de presiune asupra Iranului. Statele Unite s-au retras anul trecut din Planul comun de acțiune comun (JCPOA), invocând neîncrederea față de Republica Islamică și acuzând-o că amenință securitatea globală. Iranul a negat acuzațiile, în timp ce mișcarea Washingtonului a fost condamnată de UE, China și Rusia.

Sancțiunile impuse Teheranului de SUA au forţat UE să conceapă un vehicul cu destinație specială (SPV), un plan de protecție a companiilor europene care au afaceri cu Iranul. Vorbind la Varșovia, Polonia, înainte de a se merge spre Munchen, Pence a avertizat că acest „pas prost consiliat” va crea „mai multă distanță” între Washington și UE.

„Ei au numit acest sistem un vehicul cu destinație specială. Noi îl numim un efort pentru încălcarea sancțiunilor americane împotriva regimului revoluționar ucigaș al Iranului”.

Șefa Afacerilor Externe a UE, Federica Mogherini, nu a fost impresionată de avertismentul puternic al lui Pence. După întâlnirea cu ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, la München, vineri, ea a reiterat că JCPOA „continuă să își îndeplinească obiectivele și este crucială atât pentru securitatea regională, cât și pentru cea mondială”, a afirmat biroul său.

În tirada sa de foc, vicepreședintele a cerut UE să se alăture Washingtonului, sprijinindu-l deschis pe liderul opoziției din Venezuela, Juan Guaido, care s-a proclamat luna trecută „președintele interimar”. El a avertizat, de asemenea, aliații NATO că SUA „nu vor sta în mod idiot”, deoarece cumpără arme de la „adversarii noștri”, sugerând contractul major semnat recent între Turcia și Moscova pentru sistemele de rachete de apărare S-400.

Pence s-a opus construcției Nord Stream 2, o conductă subacvatică prin Marea Baltică, care va transporta gazul rusesc în Germania. SUA „apreciază” acele națiuni care „au luat poziție” împotriva proiectului și îndeamnă „pe alții să facă același lucru”, a spus Pence.

Oficialii americani, alături de statele baltice și de națiuni precum Ucraina și Polonia, au susținut că noua conductă se opune intereselor UE și va priva Kievul să colecteze venituri din tranzitul gazului rusesc către Europa. Aceste afirmații au fost puternic respinse de Berlin.

Este „corect și important” ca Europa să „mențină suveranitatea” asupra politicii sale energetice și să aibă o varietate de furnizori de gaze, a declarat cancelarul Angela Merkel la puțin timp înainte ca Mike Pence să își prezinte observațiile. Apărând construcţia conductei cu Rusia, ea a spus că împingerea Moscovei în afara pieței europene a gazelor ar fi un „semnal strategic greșit”.

Dacă în timpul războiului rece … am importat cantități mari de gaze rusești, nu știu de ce ar trebui să fie mult mai rău astăzi, încât să putem spune: Rusia rămâne partener.

https://ro.sputnik.md/

MUTAREA ANULUI:MATTEO SALVINI CHEAMA PSD-UL SA SE ALATURE SUVERANISTILOR EUROPENI!

Mesajul fratern al lui Salvini către poporul român a creat emoție. Prietenia aceluiași Salvini față de Guvernul PSD a născut însă o întrebare: ce planuri are liderul naționaliștilor europeni cu partidul lui Dragnea?

Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei

 Matteo Salvini, liderul Lega, ministrul de Interne și vicepremierul Italiei este, la această oră, cel mai popular lider suveranist – naționalist, el depășind-o pe Marine Le Pen, care și-a avut momentul culminant de glorie la ultimele alegeri prezidențiale din Franța, dar și pe Viktor Orban, acesta fiind afiliat încă popularilor europeni.

Salvini se pregătește să conducă alegerile europarlamentare nu doar în Italia, ci în toată Europa, coagulând tot ce poate pentru ca, în noul Parlament European, gruparea sa să ocupe peste 30 la sută din locurile Legislativului European, ceea ce îi va da o putere majoră de decizie și în cazul formării Comisiei Europene, adevăratul Guvern al UE care decide tot ceea ce se întâmplă în Uniune, de vreme ce restul instituțiilor europene au mai mult rol decorativ.

Declarațiile lui Salvini despre poporul român, rostite la Ambasada României de la Roma, au născut emoție în rândurile românilor din țară și din Italia, mai ales că Salvini și-a făcut un brand din atitudinea sa anti-imigrație. Același Salvini care blochează navele cu imigranți din afara Europei, punându-și Bruxelles-ul în cap și certându-se pentru aceasta cu mulți lideri europeni (au devenit uzuale schimburile de replici dure cu Macron, de exemplu), spune că îi consideră pe români și pe românce frați și surori, arătând că nu îi consideră imigranți, ci rude și locuitori îndreptățiți ai Italiei.

Dar, dincolo de fraternitatea sa cu românii, Salvini a acceptat ca reprezentanți ai noului partid național suveranist român, Partidul Alianța Națională (PAN), condus de avocatul Dan Chitic, să participe la acțiuni ale Lega, în Italia, punând bazele unui (necesar) parteneriat politic european.

În același timp, Salvini a transmis bezele către Guvernul PSD și l-a încurajat să continue apărarea valorilor tradiționale românești. Ori această linie politică este comună partidelor naționaliste și PSD-ului, așa că Salvini a identificat aici un fundament de colaborare între tabăra sa, partenerii săi politici din România – și partidul condus de Liviu Dragnea.

Surse bine informate de la Bruxelles au precizat pentru Sputnik că PSD este așteptat cu drag în tabăra național suveranistă și că Salvini vrea să își întărească rândurile grupului europarlamentar cu reprezentanții PSD, profitând inteligent de faptul că socialiștii europeni s-au distanțat de PSD și de faptul că Timmermans, candidatul socialiștilor la președinția Comisiei Europene, este un inamic declarat al Guvernului Dăncilă și al PSD-ului.

Așadar, după alegeri, PSD are opțiunea să rămână în grupul socialiștilor condus probabil de Timmermans, într-o atmosferă ostilă, unde este mereu criticat, sau să fie primit la loc de cinste în grupul naționaliștilor care este deja cotat cu șanse să fie al treilea grup ca importanță din Parlamentul European, dar care se luptă pentru locul doi exact cu socialiștii europeni.

Cum PSD va trimite la Bruxelles aproape jumătate din numărul europarlamentarilor români (33 de toți), bătălia pentru voturile PSD va fi majoră, pentru că PSD poate decide pur și simplu cine va ocupa locul doi în Legislativul European, socialiștii sau național suveraniștii, scorul dintre cele două grupuri anunțându-se extrem de strâns.

Interesant este că și în ALDE apar voci suveraniste, în primul rând senatorul Daniel Zamfir, care a avut curajul de a duce o adevărată bătălie cu caracatița bancară, dar și Norica Nicolai, om politic și jurist de prim rang la nivel european, sau Varujan Vosganian, unul dintre marii intelectuali români. ALDE este atacat acum de… ALDE european, care se distanțează pe zi ce trece de partidul lui Tăriceanu și preferă să aibă un membru precum USR, a cărui doctrină globalistă și progresistă se potrivește mănușă cu ideologia unui Verhofstadt, mare apărător al lui Kovesi, exact ca USR, cu care schimbă scrisori de dragoste, și care, în plus, a și anunțat că nu va susține partidul lui Tăriceanu în campania pentru europarlamentare.

În același sens, Salvini îl așteaptă și pe Viktor Orban să i se alăture în construirea marelui grup naționalist european, dar s-ar putea să nu mai fie nevoie pentru că popularii europeni, de care aparține Orban, ar putea face o majoritate solidă în Parlamentul European cu naționaliștii lui Salvini pentru a-și asigura Comisia Europeană și pentru a-i izola pe socialiști.

Conservatorii europeni, printre care polonezii de la PiS aflați la guvernare, ca și partidele numite ”populiste”, precum Mișcarea Cinci Stele din Italia, se vor alătura și ei acestei construcții, iar restul vor rămâne pe margine pentru cel puțin cinci ani.

Ce va face atunci PSD va rămân în afara jocului european, sau vor accepta invitația și prietenia lui Salvini de a lupta pentru aceleași valori naționale și pentru independența și suveranitatea statelor europene?

BRUXELLES, 16 feb – Sputnik, Daniela Porovăț.

https://ro.sputnik.md

COLONIZAREA ROMANIEI IA PROPORTII!

 

Rândurile de mai jos nu se vor a se constitui într’un mesaj rasist, dar România este într’un real pericol. O armată de naivi își imaginează că dacă refugiații și imigranții economici care invadează Europa au ca obiectiv vestul continentului, aceasta este suficient pentru a ne feri de o colonizare masivă a țării. Ce nu înțeleg acești naivi, care din acest motiv nu reacționează, este faptul că, odată ajunși pe teritoriul României, imigranții pot rămâne aici pentru totdeauna, deoarece nimeni nu garantează faptul că vor fi primiți în alte țări.

Putem spune fără riscul de a greși că asistăm la colonizarea României din ce în ce mai accelerat. Cu alte cuvinte, România poate deveni o tabără pentru mase mari de refugiați, ceea ce se poate termina cu naturalizarea lor. Legile românești vor permite în perioada următoare naturalizarea multor imigranți veniți din est.

Și pentru că mulți români au nevoie de dovezi ca să iasă din starea de apatie care le’a fost indusă, îi invităm să urmărească un fragment video dintr’o emisiune de pe TVR, realizată pe 1 noiembrie 2017, unde Codru Vrabie, reprezentantul ONG-ului Funky Citizens și colaborator la Fundația Soros-România, a vorbit despre cifra de 350.000 de refugiați pe care ar putea să îi primească România, însă a făcut referire și la un studiu care vorbește despre un milion de ”refugiați”.

Iată cum vor fi înlocuiți cei 4 milioane de români plecați peste în Europa.

Mai mult decât atât, individul a avut uriașul tupeu să pretindă că, nici mai mult, nici mai puțin … Casele românilor plecați la muncă în vest ar trebui să’i găzduiască pe imigranți, pentru a se putea integra în România !!!

După cum vedeți, toți acești agenți ai intereselor soroșiste nu vorbesc despre soluții de aducere în țară a românilor plecați, ci de soluții de înlocuire definitivă a acestora cu alte etnii.

Și să nu uitați nicio clipă că George Soros, marele islamizator al Europei, transferă regulat miliarde de dolari în rețeaua sa de ONG-uri, după unii peste 30 de miliarde, pentru a susține cu și mai multă forță politicile neomarxiste ale multiculturalismului, desființarea identităților culturale ale națiunilor, discriminarea majorităților etnice, religioase și sexuale în fața minorităților, totul în folosul ”Noii Ordini Mondiale” la care visează el.

George Soros:

«Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum»

Publicația austriacă InfoDirekt, apropiată armatei austriece, pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen Abwehramts), afirmă că ONG-urile lui Soros din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa.

Iată ce spunea George Soros despre viitorul pe care’l doreşte ”rasei albe”:

”A simți și chiar crede că rasa albă este inferioară în fiecare plan imaginabil este natural, având în vedere istoria sa și documentele curente. Fie ca țara vestică a rasei albe să piară în sânge și suferință. Trăiască societatea multiculturală, rasial amestecată și societatea ecologică fără clase!

Trăiască anarhia!

Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi Asia. Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum. Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu albi. Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre, bărbatul alb cu femei negre. În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea negrului cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic al nostru va deveni amintire”,  (din ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014).

Incitarea la dispariţie a popoarelor autohtone din Europa se regăseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a găzdui milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană. Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, ianuarie 2000, de Divizia pentru populație a Naţiunilor Unite, intitulat Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.

Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât de precisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei?

Dacă privim în jur în Europa de azi, observăm că planul pare că s’a realizat deja aproape în întregime. Războiul demografic din Europa e la apogeul său, iar extincţia popoarelor autohtone ale Europei pare mai aproape ca oricând: în 15 ani, jumătate din populaţia Europei va fi constituită din musulmani. Asta fără a lua în calcul imigraţia masivă de azi, a sute de mii dacă nu chiar milioane de imigranţi.

Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma ”noii civilizaţii” susţinută de evanghelizatorii mentalităţii multiculturale e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în metișism, scufundaţi în valurile de imigranţi afro-asiatici.

Pe de’o parte prin ignoranţa populaţiilor locale care nu sunt corect informate de dezastrul demografic în care sunt târâte iar pe de altă parte sub presiunea şmecheriilor ”umanitare” propagate zilnic de organizaţiile şi ONG-urile bine sponsorizate de peste ocean precum şi a apelurilor ”la solidaritate şi umanitate” lansate continuu de mijloacele de comunicare în masă, se urmăreşte acceptarea ”ca necesitate umanitară” a colonizării Europei cu milioane de imigranţi.

Şi ca să fim bine înţeleşi şi să nu dăm loc la false interpretări, afirmăm deschis că imigranţii (proveniţi din ţările distruse de războaie şi ”revoluţii”, războaie şi ”revoluţii”, repetăm, războaie şi ”revoluţii” programate de aceiaşi care au programat şi acest exod) sunt victime, la fel cum suntem şi noi, autohtonii.

În acelaşi timp, se urmăreşte a se impune europenilor o ideologie care le neagă propriile origini şi prin care se încearcă distrugerea propriei lor identităţi etnice, istorice şi culturale. A’ţi conserva identitatea etnică, istorică şi culturală e un drept al oricărui popor şi al oricărui grup etnic.

Constituția României: ARTICOLUL 3

”(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”

Această conservare a propriei identităţi nu presupune, în sine, atacarea vreunui alt grup etnic. Cei care încearcă să insinueze acest lucru sunt mincinoşi şi o fac fiind rău intenţionaţi. Motivul care îi mână este ura lor faţă de identitatea etnică, istorică şi culturală a altor popoare.

Dimpotrivă, conservarea propriei identităţi etnice, istorice şi culturale impune, pe principiul simetriei, susţinerea şi conservarea identităţilor oricăror altor popoare şi ale oricăror altor grupuri etnice. Prin urmare, toţi cei care califică drept ”xenofobie, extremism etc…”, dreptul inalienabil al fiecărui popor de a’şi conserva identitatea etnică, istorică şi culturală nu fac decât să atace cu ură acel popor, nu fac decât să se dedea ei înşişi la acţiuni pline de ură, xenofobie şi rasism împotriva acelui popor.

În lunga listă a acestor organizaţii întâlnim în primul rând organizaţiile şi ONG-urile de extremă stângă: comuniste, anarhiste, troțkiste, ecologiste, libertariene, progresiste etc… multe dintre ele foarte bine finanţate de miliardari ca Soros, miliardari care şi’au clădit averea prin falimente şi prăbuşiri ale monedelor şi titlurilor de stat naţionale, adică miliardari care au adus sărăcie şi suferinţă popoarelor şi care numai ”binefăcători ai celor mulţi de pe această planetă” nu sunt.

Susţinătorii globalizării nu ostenesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră ”este un act progresist şi umanitar”, că a încerca să’ţi păstrezi identitatea e ”rasism” şi că păstrarea identităţii culturale, istorice şi naţionale ”e o idee extremistă şi complet greşită”, şi fac asta doar pentru că vor ca noi să devenim doar nişte cetăţeni orbi care să consumăm ceea ce ni se oferă atât mental, cât şi material.

Propaganda prin care Germania încearcă să scape de o parte din refugiaţi şi să’i redistribuie fără voia acestora în Europa de Est reiese limpede dintr’un articol apărut în ziarul german Der Spiegel, intitulat Imigrația: Europa de Est ratează o oportunitate.

Redăm mai jos câteva fragmente edificatoare:

”Europa se reduce. În special în partea de est a continentului, schimbările demografice sunt dramatice, popoarele se sting literalmente. Cu toate acestea, Ungaria, Polonia & Co. sunt împotriva imigrației. Vor regreta. […] O politică comună de imigrare a UE ar fi o soluție rezonabilă, economic și politic. În loc de a schimba acuzații reciproce nevrednice între guvernele naționale, s’ar putea obține atât atenuarea unei catastrofe umanitare cât și, simultan, deschiderea de oportunități de dezvoltare pe termen lung.”

Mai mult, cancelarul german, Angela Merkel ameninţă statele Uniunii cu ”acţionarea lor în justiţie şi cu procese europene” dacă nu vor accepta cotele obligatorii cu mii de imigranţi, cote fixate de Germania şi de Uniunea Europeană pentru fiecare stat european.

Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. Numai că măsurile economice şi politice care se iau sunt exact contrare. Situaţia depopulării masive a României şi a Europei de Est în ultimii 25 de ani prin pauperizarea populaţiei precum şi uriaşul influx de imigranţi care se pregăteşte acum să fie trimis în ţările europene sunt fapte incontestabile în acest sens.

Cazul României, care a cunoscut cel mai mare exod din istoria sa cu 4 milioane de români plecaţi şi cu o scădere a populaţiei de 13% la fiecare 10 ani, este relevant. După 2100, dacă actualele trenduri se menţin, Românii vor ajunge o minoritate de doar 20-45% în propria lor ţară. Şi asta fără să luăm în considerare marile fluxuri migratoare de care vorbim.

Orice român conștient percepe drama acestei națiuni, mai ales atunci când se gândește la faptul că 4 milioane de oameni activi au părăsit țara pentru o viață mai bună în altă parte, 4 milioane de oameni activi pierduți la o populație cu ceva peste 20 de milioane este un adevărat dezastru.

De ce au plecat acești oameni? Pentru că în țara lor nu au un viitor. Pentru că politicienii corupți au distrus viitorul a cel puțin două, trei generații de tineri! Pentru că patronii firmelor din România nu au putut oferi mai mulți bani, iar de aici s’a format o tradiție, încă din primii ani de după evenimentele din 1989, prin plata unor salarii de mizerie și exploatarea fără milă a angajaților chiar și în afara programului legal.

Iar astăzi, mulți dintre patroni care au o responsabilitate în migrația masivă a românilor se plâng că nu au cu cine lucra, că afacerile lor construite pe destine distruse riscă să  falimenteze din cauza lipsei forței de muncă. Desigur, acești indivizi, majoritatea lor conectați cu clasa politică din România, vor să adune și astăzi bogății, plătindu’și prost angajații.

Și pentru că știu că nu îi pot aduce pe românii plecați pentru salarii mai mari, și’au făcut temele și astăzi importă muncitori asiatici, din țări mult mai sărace decât România, pentru care 1.500 de lei în mână e o adevărată afacere.

Desigur, există și oameni de afaceri cinstiți care sunt nevoiți să recurgă la o astfel de opțiune, după ce a fost distrusă piața muncii de către alții.

Și iată că România nu scapă de colonizare și amestec rasial. România aşteaptă valuri de muncitori din Africa sau Asia pentru a rezolva criza forţei de muncă. Angajatorii nu trebuie însă se bucure prea repede, pentru că procesul de recrutare este scump şi complicat, din cauza legislaţiei, atrag atenţia specialiştii. Într’adevăr, nu vor veni mase mari de musulmani mai mult sau mai puțin radicalizați, ci muncitori din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda etc. Iar odată cu venirea lor în număr mare, patronii români vor putea din nou să se bată în salarii minime pe economie, pentru că vor avea alternativă la români.

Deputaţii au votat facilitarea importului de forţă de muncă străină în România. Date fiind cifrele ridicate de pierdere de populaţie a României, luarea unor astfel de decizii legislative nu surprinde. Nu surprinde nici că aceste decizii vin să compenseze lipsa de strategie a elitelor româneşti de a convinge pe cei plecaţi din ţară să se întoarcă şi să investească experienţa şi capitalul acumulate afară în economia românească.

Cel mai strident însă această măsură dovedeşte că deciziile politice legate de subiectul muncii se fac urmând consistent o logică a exploatării, deşi, chipurile, la guvernare se află un partid de stânga. Detalii despre ce şi cum se facilitează prin aceste măsuri:

Camera Deputaţilor a stabilit, în calitate de for decizional, reducerea obligaţiilor de plată pe care le are un angajator în cazul muncitorilor străini. Iniţiativa a fost susţinută de toate grupurile parlamentare, care au subliniat necesitatea unor măsuri pentru a reduce deficitul forţei de muncă din mai multe sectoare ale economiei.

Redactor RRA Angela Matei:

„Angajatorii vor avea obligaţia de a asigura lucrătorilor străini doar salariul minim pe economie şi nu cel puţin salariul mediu – cum prevede legislaţia actuală. Se simplifică, totodată, procedurile pentru eliberarea avizului de angajare şi demersurile pe care un angajator este obligat să le facă. Nu în ultimul rând, se reduc cu 50% taxele care trebuie plătite, de exemplu, tariful pentru eliberarea avizelor de angajare scade de la 200 la 100 de euro; costurile cu forţa de muncă vor fi semnificativ mai mici pentru angajatori – spune deputatul PSD, Lucian Simion, unul dintre iniţiatori.”

Lucian Simion:

”S’au acceptat două amendamente de maximă importanţă care elimină discriminarea creată între salariaţii români şi cei străini, conform principiului la muncă egală salariul egal. Coboară salariul de încadrare al lucrătorului străin necalificat, de la salariu mediu brut la salariu minim brut, iar pentru lucrătorii înalt calificaţi de la patru salarii medii brute la două salarii medii brute.”

Éva Csép, deputat UDMR, a atras, însă, atenţia că pentru a rezolva criza de personal sunt necesare şi măsuri pentru păstrarea forţei de muncă autohtone. Éva Csép:

”Garantarea forţei de muncă este primordială pentru România, pentru că ajungem să avem bani pentru investiţii şi nu mai avem cu cine să le facem. Nu mai au firmele de construcţii oameni cu care să lucreze şi să construiască, eventual, autostrăzi. Deci, cred că această posibilitate pe care o acordă această propunere legislativă cât de cât va ajuta, dar nu pe termen lung”.

Proiectul de lege a fost votat de toate grupurile parlamentare şi a fost transmis preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Ce animă gândirea elitelor politice româneşti? Această ultimă măsură face parte dintr’o serie de atacuri îndreptate împotriva drepturilor muncitorului român, ultimele fiind intenţiile infame ale guvernului de limitare a ajutorului social.

Ca să înţelegem această logică, trebuie să privim şi de pe cealaltă parte a baricadei. Să presupunem că firmele care vor avea de câştigat de pe urma acestor măsuri au deja pregătită mâna de lucru de import, fie la frontieră, fie în interior lucrând deja sub radarul autorităţilor. În acest context, întrebarea care trebuie pusă este ce face puterea nu pentru angajatori (căci ştim că le lustruieşte bocancii), ci pentru angajaţi şi pentru aceşti români de împrumut care vor construi casele românilor de termen lung şi le vor repara străzile, canalizarea şi dinamiza creşterea economică.

Ce măsuri va lua guvernul, în spirit umanitar, nu lucrativ, ca viaţa acestor migranţi din Asia de sud-est sau din Africa să fie una decentă? Cum se va asigura că nu vom avea din nou sclavi pe pământ românesc? Cum va garanta acestor muncitori pe care nevoia i’a dus departe de casă (ca şi pe românii din diaspora) că li se va plăti salariul promis, că nu vor dormi în containere, că nu vor suferi accidente de muncă evitabile, că vor obţine asistenţă medicală, că vor putea învăţa limba română dacă vor, că nu vor muri de foame pe stradă când li se termină contractul de muncă şi că nu vor fi urâţi, batjocoriţi sau atacaţi fizic de populaţia băştinaşă?

De asemenea, ce va face guvernul să prevină un alt val de plecări din România, cauzat de noile condiţii de exploatare pe care le generează?

Cum va apăra pe muncitorii români şantajaţi cu înlocuirea de către un străin, mai ales că, atenţie, vor fi expuşi acestui şantaj nu doar şantieriştii şi cei ce lucrează la bandă rulantă, ci şi purtătorii de cămaşă ce şed la birou şi practică meserii de înaltă calificare?

Întrebările de mai sus sunt retorice, pentru că ştim cu toţii răspunsul. Guvernul nu va întreprinde mare lucru animat de spirit umanitar. Forţat de împrejurări va face poate curăţenie în urma acestor măsuri, o operaţiune scumpă, dar mult apreciată de angajatori. Spre exemplu, va plăti, la presiunea ONG-urilor sau a Uniunii Europene, costurile de repatriere a celor ce nu mai sunt doriţi (da, din banii de pensii ai românilor!), încarcerarea celor ce urmează să fie deportaţi şi terapia intensiva a celor accidentaţi. În logica exploatării însă, elitele româneşti pregătesc deja terenul în plan politic.

Dacă, în următorii ani, România va fi obiectul unui flux mare de forţă de muncă de altă culoare a pielii, alt stil de viaţă şi altă religie, elitele româneşti nu vor ezita, cinice, să exploateze cartea xenofobiei.

Cei ce intonează azi psalmul urii împotriva diversităţii sexuale şi promovează fundamentalismul, vor schimba trei cuvinte în refren şi ieşi din nou la rampă contra ”migranţilor”.

În logica exploatării, deci, în schimbul drepturilor, demnităţii şi salariului furate cu mâna dreaptă, elitele vor oferi, cu stânga, vorbe despre neam şi credinţă şi vor arăta cu degetul înspre aceşti exploataţi străini aduşi cu permisiunea şi încurajarea lor in ţară şi îi vor declara pericol public. Să ne aducem aminte ce spuneau politicieni fără scrupule despre românii din Marea Britanie, în timpul campaniei pentru Brexit ! Răul cel mare al economiei britanice erau cei care le ”furau” locurile de muncă localnicilor.

Astfel se va naşte o noua categorie de ţapi ispăşitori ai mizeriei economice creată de această elită însăşi, după acelaşi algoritm care i’a făcut vinovaţi pe cei ce iubesc altfel pentru scăderea natalităţii. Algoritmul de a da vina pe muncitorii străini e unul testat deja în ţări mai mult sau mai puţin democratice care importă forţă de muncă, de la SUA, Anglia şi Austria până la diverse emirate arabe mai mult sau mai puţin unite. În mod pervers, imitarea acestor modele le va urca adrenalina unora, căci se vor simţi că joacă jocul politic şi economic ca la mesele mari ale exploatării, fără sa înţeleagă însă consecinţele pe termen lung a acestor decizii.

Iar românii cărora nu le convine concurența asiatică, n’au decât să’și ia lumea în cap pentru a pleca în alte țări, la muncă. Prin urmare, odată cu venirea unui număr mare de muncitori din țările asiatice sărace, putem estima că migrația românilor se va accentua!

”Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în ultimii ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi”, notează autorii unui studiu.

O altă problemă cu care se confruntă angajatorii este legată de salarii. Potrivit legislaţiei, muncitorii străini trebuie plătiţi cu cel puţin salariul mediu pe economie, adică 500 de euro – ceea ce creează inechităţi.

”Trei milioane jumătate, patru milioane de adulţi în vârstă de muncă au migrat, nu mai sunt aici, nu mai stau la uşile angajatorilor, iar acum ca să’şi rezolve această problemă angajatorii, care ştiu că nu pot aduce românii înapoi pentru că îi plătesc cu salarii foarte mici, sunt nevoiţi să importe angajaţi din ţările terţe Uniunii Europene. În momentul de faţă vor să elimine din lege acea prevedere care spune că nu poţi să aduci un lucrător din state terţe dacă nu’l plăteşti cu cel puţin salariul mediu pe economie”, a declarat, Dumitru Costin, şeful Blocului Naţional Sindical (BNS).

Potrivit acestuia, acea barieră a fost pusă în mod premeditat în legislaţie tocmai pentru a descuraja angajatorii care au făcut un ”sport naţional” din plata salariaţilor doar cu salariul minim pe economie.

Criza forţei de muncă loveşte puternic România, care a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice pentru turism, industrie, construcţii şi agricultură, arată un studiu al companiei de consultanţă în resurse umane Smartree.

Vestea bună este că procesul de recrutare nu este doar scump, dar şi extrem de laborios, din cauza legislaţiei româneşti. Procedura prin care muncitorii din ţări terţe ale Uniunii Europene sunt aduşi în România nu este deloc una simplă, spune Oana Datki, specialist în resurse umane. Potrivit acesteia, anual, angajatorii pot aduce un număr maxim de muncitori necomunitari, cifră stabilită de Guvern în baza unor estimări făcute Institutul Naţional de Statistică.

Concret, România a putut aduce până la 7.000 de astfel de noi lucrători la nivel naţional în decursul anului 2018.

”Aducerea lor e o soluţie în momentul în care ai astfel de goluri în piaţa muncii. Sunt firme care facilitează acest tip de recrutări, care se ocupă inclusiv de formalităţi. Nu este un proces simplu şi este şi foarte costisitor. Există o procedură foarte clară legată de modul în care ei pot fi aduşi în România”, spune specialista în resurse umane.

Concret, muncitorii extracomunitari pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori în condiţiile Ordonanţei nr. 25 din 26 august 2014, cererea pentru eliberarea avizului de angajare fiind depusă de angajator la sediul Inspectoratului pentru Imigrări (IGI) de pe raza căruia are sediul social sau domiciliul.

Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorul trebuie să dovedească printr’o adeverinţă eliberată de Agenţia Judeţeanţă pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din judeţul său că locul de muncă pe care aduce muncitorul extracomunitar nu a putut fi ocupat de candidaţi români. În plus, angajatorul este nevoit să achite şi o taxă odată cu eliberarea avizului de angajare pentru lucrătorul străin, echivalentul a 200 de euro.

Ulterior, după obţinerea avizului de muncă, angajatorul trimite documentul în străinătate celui recrutat, pentru a obţine de la misiunile diplomatice ale României viză de şedere. După intrarea în România şi încheierea contractului individual de muncă, muncitorul excomunitar poate solicita eliberarea unui permis de şedere temporară în scop de muncă, cunoscut şi sub numele de permis unic.

Dar cum ar putea să lipsească birocraţia și din acest domeniu? Greutățile nu se opresc aici. Pentru prelungirea dreptului de şedere, lucrătorul străin este nevoit să facă dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit, dar şi că salariul său este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut.

Să nu ne facem însă iluzii!

La presiunea patronilor, acea barieră va fi eliminată până la urmă pentru ca afacerile să nu dea faliment, iar patronii români să’i poată plăti prost și pe muncitorii asiatici. Din acel moment, românii plecați vor fi înlocuiți în masă.

Iar de aici, până la naturalizarea muncitorilor imigranți nu o să mai fie decât un pas mic pe care politica neomarxistă a funcționarilor UE îl va încuraja sau va pune presiune să fie făcut!

Oricum am lua’o, fenomenul este echivalent cu o epurare etnică. La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci în acest fel doar se accelerează dispariţia acestuia.

Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându’le într’o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală, adică populații, nu popoare. Iar românii trebuie să înțeleagă că pasivitatea, nu va opri acest tăvălug pus în mișcare de dușmanii națiunilor.

https://thraxusares.wordpress.com

BUKOVINA DE NORD(BUCHELAND-TARA FAGILOR), ,UN TERITORIU ROMANESC AFLAT SUB STAPANIRE STRAINA!

Bucovina, un teritoriu românesc aflat  sub stăpânire străină

 

Istoria Românilor este istoria unui popor statornic aşezat în una şi aceeaşi vatră, în care şi-a urmat făgaşul propriu de acţiune şi manifestare de cultură materială şi spirituală, zămislind valori de originalitate şi trăinicie, intrate de mult în patrimoniul culturii universale. Plămădit ca popor unitar pe teritoriul străbun al Daciei, românii şi-au păstrat neîntrerupt în decursul timpului, continuitatea de viaţă materială, comunitatea etnico-lingvistică şi cultural-spirituală, în pofida tuturor vicisitudinilor cu care au fost confruntaţi. 

“Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcini de patru ori milenare; aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră.”(Nicolae Iorga, Originea, firea şi destinul Neamului Românesc, în Enciclopedia României, vol.1, Bucureşti, 1938, p. 4-5)

Moldova de Sus – Bucovina

 

Moldova de Sus – Bucovina (în germană Bucheland – Ţara fagilor), devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austric, este o regiune istorică cuprinzând un teritoriu de 10441 kmp, care acoperă zona adiacentă oraşelor : Cajvana,Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milisăuţi, Rădăuţi, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei şi Vicovul de Sus din România, precum şi Cernăuţi, Cozmeni, Zastavna, Vasăuţi pe Ceremuş, Vijniţa, Sadagura şi Storojineţi din Ucraina.

Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea teritoriului de către Imperiul Habsburgic.

Numele provine din cuvântul slav “buk” pentru fag, astfel încât cuvântul Bucovina se poate traduce prin “Ţara fagilor”. (Iacobescu Mihai, Din istoria Bucovinei, vol.1 (1774-1862), Bucureşti, Editura Academiei Române, 1993, p. 113-114) Bucovina ca nume comun, în sensul de “pădure de fag” apare prima dată într-un document emis de Roman I Muşat, domnul Moldovei, la 30 martie 1392, prin care dăruieşte lui Ionaş Viteazul trei sate, aflate pe malul Siretului “în sus până la Bucovina cea Mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuţi.”(Grigorovici Radu, Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Editura Academiei Române, 1998)

1. Bucovina sub stăpânire habsburgică şi apoi, austriacă

 

Moldova de Sus răpită de Imperiul habsburgic în 1775 prin Tratatul de la Palamutca şi denumită ulterior Bucovina, a cunoscut în perioada ce a urmat un proces de dominaţie, asuprire naţională şi socială, similar cu alte provincii româneşti aflate sub stăpânire străină.

Moldova de Sus – Bucovina are un teritoriu de circa 10.000 kmp în care se afla în anii 1774 – 1775 o populaţie de 75000 de locuitori, din care 63700 erau români, 8400 ruteni şi 3426 de altă etnie.

Referindu-se la evoluţia demografică a acestui teritoriu, istoricul Ioan Lupaş aprecia : “Frumoasa Bucovină, cu mulţimea ţăranilor români, peste care cârmuirea străină a adus ruteni din Galiţia, ceangăi din Ardeal, poloni şi germani, aşa că în veacul următor românii erau ameninţaţi să-şi piardă precumpănirea numerică în această regiune din nordul Moldovei.” (Ioan Lupaş, Istoria unirii românilor, Bucureşti, 1937, p. 206 – 207)

Până în 1786, Bucovina a fost menţinută sub administraţia militară austriacă, iar după această dată (din anul 1790), a fost alipită la Galiţia ca o simplă “circumscripţie administrativă”. Hotărârea s-a adoptat în ciuda protestului românilor din Ţara de Sus a Moldovei, care în memoriul adresat Curţii de la Viena, cereau : “să nu fie alipiţi nici de Galiţia, nici la Ţinutul Grăniceresc al Năsăudului, ci să rămână provincie deosebită cu rosturile şi aşezămintele lor vechi.” (A.D. Xenopol, Istoria Românilor, vol. IX, Bucureşti, 1929, p. 142 – 147, mai vezi şi Enciclopedia României, vol. 1, Bucureşti, 1938, p. 779 – 780)

La 4 martie 1849, Guvernul de la Viena, a fost obligat de mişcarea revoluţionară din Bucovina să decreteze prin Constituţia Imperială Austriacă, autonomia Bucovinei. Atunci i s-a dat titlul de “Ducat” şi a fost trecută în subordinea directă faţă de Guvernul Central Austriac, situaţie în care s-a menţinut până în anul 1918.

Până în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte parte integrată din “Ţara de Sus a Moldovei.” Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic 144 de ani (1774 – 1918).

În cei 144 de ani de dominaţie habsburgică, autorităţile imperiale au promovat o politică sistematică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, practicând în acest scop colonizarea germanilor, a ungurilor şi a slovacilor şi au încurajat aşezarea în masă a rutenilor, fugiţi de pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Podolia. Referindu-se la situaţia demografică a Bucovinei în directă corelaţie cu politica habsburgilor de colonizare cu populaţie de alte etnii, Mihai Eminescu scria în 1878 : 

“Proporţiunile etnografice au rămas în Bucovina, îndeosebi pentru români, aceleaşi care au fost în anul 1776, astăzi în 1878 sunt în Bucovina 500000 de români. Fără îndoială, astăzi ea ar avea o populaţie mai mică, dar aproape cu desăvârşire românească.” (Mihai Eminescu, Bucovina şi Basarabia. Studiu istorico – politic, Bucureşti, 1941, p. 14-15 )

Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi : Ţara de Sus, Ţara Moldovei, Plonina, Cordon, Cordun şi Arboroasa (acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi, Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, care au înfiinţat “Societatea Arboroasa” în 1873)

În timpul administrării habsburgice, toţi birocraţii erau obligaţi să înveţe limba română.

În 1793 s-a introdus învăţământul obligatoriu în limbile germană şi română, iar în 1875 s-a înfiinţat Universitatea “Franz Iosef” la Cernăuţi. (Căpreanu Ioan, Bucovina; Istorie şi Cultură Românească 1775–1918, prefaţă de Gheorghe Buzatu, Iaşi, 1995)

Recensământul din anul 1776 a reliefat faptul că în Bucovina, numărul de locuitori era de circa 70000.

Nu este ştiut cu exactitate procentul de români şi alte etnii deoarece abia în 1880 recensămintele din Austro-Ungaria conţin informaţii despre limba vorbită. Unele estimări pentru anul 1776, dau 85,33% români, 10,66 % slavi şi 4% alţii.

Conform recensământului din anul 1910, populaţia Bucovinei era de 800198 de locuitori, dintre care 38,88% ruteni; 34,38% români; 21,24% germani; 12,86% evrei; 4,55% polonezi; 1,31% unguri; 0,12% alţii. (Mărculeţ I. Mărculeţ Cătălina, Structura etnică a populaţiei, Bucovina, înainte şi după Marea Unire, Comunicări ştiinţifice, vol. 2, Mediaş, 2004, p. 124-129, Gheorghe Buzatu, op. cit., p. 115-120)

Structura populaţiei după etnie în urma celor şapte recensăminte din Bucovina :

Anul       Români                       Ucrainieni                        Alţii

1774     59731     85,33%       7462     10,66%             2800    4%

1848     209293    55,4%        108907    28,8%            93311  5,8%

1851     184718    48,5%        144982    38,1%            51126  13,3%

1880      190005   33,4%       239960    42,2%             138758  24,4%

1890      208301   32,4%        268367    41,8%             165827  25,8%

1900      229018   31,4%        297798    40,8%            203379  27,8%

1910      273254   34,1%        305101    38,4%            216574  27,2%

 

 

 În cadrul Imperiului Austro-Ungar, între anii 1774 şi 1918, Bucovina a avut capitala la Cernăuţi. Erau folosite limbile română, germană şi ucraineană, iar ca formă de guvernare acest teritoriu  era un “Ducat” ai cărui guvernatori au fost Gabriel von Spleny şi Joseph von Etzdorf.

Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar opt reprezentanţi români ca deputaţi în Parlamentul Imperial de la Viena; aceştia aveau drepturi egale cu ceilalţi parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor parlamentari le erau traduse în limba română.

La 13 februarie 1848, înaintând un “Memorandum” conducerii imperiale vieneze, o delegaţie a bucovinenilor a cerut mai multă autonomie în cadrul unirii sub “Coroana Austria” şi crearea unui “Ducat Românesc “, iar Împăratul Austriac să poată purta şi titlul de “Mare Duce al Românilor” ca o recunoaştere a autonomiei Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef să se adauge şi acela de “ Mare Duce al Bucovinei”.

În acest fel a fost creată “Dieta Ducatului Bucovinei”, care se întruneşte pentru prima dată la 6 aprilie 1861.

În cadrul acestei instituţii erau reprezentate toate minorităţile, iar Românii deţineau majoritatea. Preşedintele Dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, va fi  “Mareşal al Bucovinei”.

Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea “Drapel Propriu”, cu două culori, albastru şi roşu, dispuse orizontal, având la mijloc “Stema Bucovinei”, reprezentând “Capul de Bour” încadrat cu trei stele. 

 

 

 

 

 

Drapelul Ducatului  Bucovinei

 

Stema Bucovinei a fost prezentată în fața deputaților bucovineni în data de 15 ianuarie a anului 1863. Ea includea, conform tradiției Principatului Moldovei, un scut despicat, roșu în dreapta și albastru în stânga, încărcat cu un cap de bour. Acesta are între coarne și este flancat de câte o stea cu șase raze, de aur.

 

 

 

 

 

Deasupra era amplasată o coroană aurită, din care ieșea o mantie roșie reprezentând un semn regal.

 

 

 

 

2. Lupta românilor împotriva politicii de deznaţionalizare şi pentru unire 

 

 

Românii din Bucovina, aparţinând tuturor generaţiilor care s-au suscedat până la Mica Unire de la 1859 au opus o dârză rezistenţă politicii de deznaţionalizare şi asuprire promovată de autorităţile habsburgice.

Cărturarii români, clerul şi ţăranii din Bucovina şi-au ridicat nu o dată glasul de protest, revendicând drepturi politice, naţionale şi economice.

Unul din primele periodice, apărător al intereselor naţionale româneşti intelectuale şi materiale ale Bucovinei a fost publicaţia “Bucovina” scoasă de fraţii Gheorghe şi Alecu Hurmuzachi. Ea a fost urmată de alte publicaţii : “Revista Politică”, “Gazeta Bucovinei”, “Deşteptarea Bucovinei”. (Enciclopedia României, 1938, vol. 1, p. 800-802)

Sub preşedinţia lui Doxache Hurmuzachi, românii bucovineni, întruniţi la Cernăuţi în 20 mai 1848, au întocmit actul “Peteţiunea Ţării”, prin care cereau : separarea de Galiţia şi restabilirea autonomiei; conservarea caracterului istoric al provinciei prin crearea de şcoli de toate gradele; introducerea limbii române în viaţa publică. (Nicolae Iorga, Lupta pentru limba românească, Editura Minerva, Bucureşti, 1906, p. 40-41)

În pofida măsurilor represive ce au urmat la sfârşitul Revoluţiei Române de la 1848, lupta pentru dreptate şi unitate a românilor a cunoscut noi trepte de afirmare. Ea s-a manifestat pregnant în împrejurările Micii Uniri de la 1859 şi ale războiului pentru cucerirea independenţei depline de stat a României.

Permanentele legături între teritoriile româneşti au menţinut mereu vie ideea unităţii cu “Patria Mamă”. Semnificativă a fost în acest sens sărbătorirea unor momente de seamă din Istoria Poporului Român. Serbările de la Putna din 1871 organizate de un comitet compus din Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Constantin Istrati, A.D. Xenopol şi alţi tineri patrioţi cu prilejul aniversării a 400 de ani de la zidirea mănăstirii, au fost o adevărată demonstraţie a solidarităţii naţionale a tuturor românilor.

Printre participanţi se aflau şi Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Grigore Tocilescu, Iacob Mureşanu. Cu acelaşi prilej Ciprian Porumbescu a interpretat cunoscuta “Horă a Daciei întregi”. Eminescu mărturisea că : “prin această manifestare s-a ridicat simţul naţional, iar studenţii, care au apărut din toate ţinuturile româneşti vor contribui, după aceasta, într-o largă măsură, la redeşteparea poporului român.” (Nicolae Iorga, Legăturile culturale între Bucovina şi Principatele Unite, Bucureşti, 1914, p. 9-10)

În 1875 cu ocazia împlinirii unui secol de la cotropirea Bucovinei, bucovinenii organizează la Iaşi şi la Paris manifestaţii contra dominaţiei habsburgice.

La serbările de la Iaşi participă şi studenţii din Cernăuţi grupaţi în “Societatea Studenţească Arboroasa”. Tot cu acest prilej, Mihail Kogălniceanu publică la Paris broşura “Rapt de la Bukovine”, care face un rechizitoriu al răpirii Bucovinei şi al deznaţionalizării româneşti. Refuzul românilor de a participa la serbările organizate în 1875 de guvernul austriac şi manifestările de protest ale bucovinenilor l-au determinat pe împăratul Franz Iosef să-şi contramandeze o proiectată vizită în Bucovina.

În octombrie 1877 “Societatea Studenţească Arboroasa” în frunte cu compozitorul Ciprian Porumbescu îşi exprimă deplina adeziune la manifestările organizate la Iaşi cu prilejul comemorării a 100 de ani de la asasinarea de către austrieci a domnitorului patriot Grigore III Ghica. Ziare şi reviste ca “Bucovina”, “ Gazeta Bucovinei”, “Patria”, “Junimea literară” au militat pentru reunirea Bucovinei cu Patria Mamă în vechile hotare ale Daciei străbune. (Ibidem, p. 12 -14)

Un moment important în organizarea luptei naţionale a românilor din Bucovina l-a reprezentat constituirea în martie 1892 a Partidului Naţional Român din Bucovina.

Programul partidului a fost publicat încă în 2 mai 1891 în ziarul “Gazeta Bucovinei”. În program se prevedea autonomia Bucovinei şi păstrarea individualităţii sale istorico-politice.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, lupta românilor din Bucovina împotriva dominaţiei habsburgice a cunoscut diferite forme de manifestare, care au cuprins categorii largi ale maselor populare.

Referindu-se la aspiraţiile de unitate naţională manifestate de românii din Bucovina, consulul Turciei la Iaşi, Selim Gűrdji într-un Raport din 20 mai 1908 către Ministrul de Externe al Turciei, Tenfile Paşa, scria :

“Vizitele în grup ale românilor din Bucovina şi Transilvania aveau, până acum, aparenţa unor inţiative periculoase; guvernul român căuta, în mod riguros, să nu trezească deloc susceptibilitatea vecinilor săi austro-ungari, dar, pe măsură ce aceste vizite devin mai frecvente, menajamentele guvernului român, tind, de asemenea, să slăbească. Astfel la 19 curent, invitaţi de primăria Iaşiului, 700 de bucovineni, aparţinând tuturor claselor populaţiei, majoritatea din ei fiind însă studenţi de ambe sexe şi ţărani, au fost ţinuţi de populaţie timp de trei zile oaspeţii moldovenilor.

Primirea care li s-a făcut de întreaga populaţie nu putea fi mai caldă şi mai cordială. S-a remarcat la gară prezenţa tuturor autorităţilor, chiar a prefectului în persoană şi a întregii elite a Iaşiului. Oraşul era poavazat şi luminat. La sosirea lor, bucovinenii au fost primiţi cu strigăte ca “Trăiască Bucovina” şi “Deşteaptă-te Române”.

Entuziasmul era aşa de mare încât ai fi crezut că se sărbătoreşte o victorie. Le-au fost ţinute la Universitate discursuri şi conferinţe cu un conţinut pur naţionalist. De asemenea, am văzut pe stradă o mare coloană de studenţi bucovineni şi din Iaşi care, cu muzică militară în frunte cântau “Deşteaptă-te Române” şi intonau şi alte cântece patriotice.

În timpul acestor agape, care au durat trei zile, românii au uitat că oaspeţii lor erau supuşii Majestăţii Sale Împăratul Franz Iosef; toate toasturile lor au fost pentru Bucovina şi România, nici un cuvânt pentru împărat. Se poate că aceste petreceri şi manifestaţii i-au indispus pe austrieci şi au provocat obiecţii din partea guvernului austro-ungar.

De altfel, opinia publică interpretează aceste manifestări ca un prim pas către unire. Orice român care trece prin şcoală, fie ea şi primară, învaţă că Bucovina, Transilvania şi Basarabia sunt provincii româneşti detaşate din Regatul Român şi că mai devreme sau mai târziu ele vor trebui să revină la Patria Mamă România.” (Arhivele Statului Bucureşti, Colecţia microfilme Turcia, rola 22, p. 915/917)

 

 

 

Cernăuți: piața centrală și clădirea primăriei

3. Unirea Bucovinei cu Regatul României la 28 noiembrie 1918

După prăbuşirea monarhiei austro-ungare şi dezmembrarea imperiului în state naţionale, Consiliul Naţional al Bucovinei întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor şi a polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorităţii ucrainiene.

Ziua de 28 noiembrie 1918 a fost cea mai mare sărbătoare a Bucovinei, împlinirea visului de aur, pentru că România este patria noastră şi a tuturor românilor, e România celor dispăruţi de demult şi a celor de mai apoi, a celor ce vor veni în veacul veacurilor.

În publicaţia “Glasul Bucovinei”nr. 14 din 28 noiembrie 1918 se scria :

“După o lungă şi dureroasă aşteptare, Bucovina şi-a recăpătat astăzi libertatea. Rupând lanţurile robiei austriece, ea prin votul de astăzi al Congresului General s-a realipit la sânul mamei de unde fusese ruptă. Visul nostru de aur s-a împlinit.

Părinţii noştri care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber şi dezrobit. O veche fărădelege, săvârşită faţă de ţară şi de poporul ei băştinaş, s-a reparat şi firul istoriei ce fusese întrerupt cu silnicie înainte de un veac şi jumătate, s-a reluat astăzi şi se va putea continua  în tihnă spre binele şi propăşirea tuturor.

Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele. Trăiască Bucovina dezrobită şi reintrată în România Mare! Trăiască regele nostru liberator!“. 

În hotărârea de unire, adresată Maiestăţii Sale Regelui Ferdinand se arată : 

“Congresul General al Bucovinei care întrupează puterea supremă a ţării, în numele suveranităţii naţionale, a votat astăzi Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României, mulţumind Proniei cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s-a săvârşit acum 144 de ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă a noastră, rugăm să ne primiţi sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţii Voastre şi reînnoid firul rupt cu silnicia înainte de un veac şi jumătate, să reînnoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan. Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiţi ani !

Semnează Iancu Flondor, Preşedintele Congresului General şi Ioan Nistor. (Ibidem).

Ca urmare a hotărârii de unire a Cosiliului Naţional din Bucovina, trupele române au intrat în teritoriu, sub comanda generalului Iacob Zadik, consfinţind actul şi zădărnicind manevrele miltare ale Republicii Populare a Ucrainei Occidentale.

Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial, prin Tratatul de Pace de la Saint Germain încheiat cu Austria la 10 septembrie 1919.

 

 

4. Pierderea Bucovinei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.   

În iunie 1940, nordul Bucovinei a fost ocupat de Uniunea Sovietică. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul ocupaţiei au fost masacraţi la Fântâna Albă peste 3000 de români: bărbaţi, femei, copii şi bătrâni care se retrăgeau paşnic spre România. Autorii masacrului au fost ofiţeri din temutele trupe N.K.V.D.

Nici Uniunea Sovietică și nici succesoarea ei, Federația Rusă,nu a recunoscut până în prezent acest masacru.

Cei ucişi au fost aruncaţi în gropi comune, iar peste ei s-a aruncat var nestins.

În anul 1941, Armata Română, aliată cu forţele Axei, a eliberat nordul Bucovinei, alungându-i pe ocupanții sovietici.

După eliberare  Basarabia şi a nordul  Bucovinei, nu au fost imediat alipite Statului Român, ele  funcţionând ca regiuni conduse de către un guvernator.

În guvernământul Bucovinei au intrat cele cinci judeţe: Câmpulung, Suceava, Rădăuţi, Storojineţ şi Cernăuţi, iar acesta  a avut trei guvernatori: lt.col. Alexandru Roşianu, mort la 30 august 1941 în urma unei operaţii nereuşite, generalul Corneliu Calotescu, unul dintre responsabilii deportărilor din 1941-1942 şi generalul C.I. Dragalina, care a devenit guvernator în 1943.

În anul 1944, nordul Bucovinei a fost din nou cotropit de Armata Roşie, rămânând până astăzi ncorporat  la Ucraina.

Sudul Bucovinei a rămas în teritoriul României: judeţul Suceava, exceptând oraşele Fălticeni, Broşteni, Dolhasca, Liteni, Salcea şi zonele adiacente acestora; judeţul Botoşani, câteva localităţi care fac parte până astăzi din comunele : Mihăileni, Rogoseşti, Cândeşti şi fostul sat Molniţei.

Bucovina este cunoscută şi prin mănăstirile construite de foştii domnitori şi boieri moldoveni – Muşatinii, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, familia Movileştilor ş.a., fiecare cu culoarea sa specifică : Voroneţ – albastru; Humor – roşu; Suceviţa – verde; Moldoviţa – galben şi Arbore – combinaţii de culori.

 

 

5. “Monumentul Unirii” de la Cernăuţi 

În anul 1924 în Piaţa Unirii, în faţa Palatului Primăriei Cernăuţi, pe un spaţiu larg, încadrat de un mic scuar de verdeaţă şi copaci, pe memorabilul loc unde la 28 noiembrie 1918, românii bucovineni au încins “Hora Unirii”, a fost ridicat “Monumentul Unirii”, opera artiştilor români Victor Ştefănescu – arhitect şi Teodor Burcă – sculptor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Monumentul Unirii, reprezintă chipul în bronz al unui soldat român , având în stânga sa un drapel – roşu, galben şi albastru. Stând în genunchi,o fată care reprezintă “Bucovina Recunoscătoare”.

Grupul statuar era aşezat pe un postament rotund, iar zidul în formă de semicerc, era încins cu basoreliefuri din bronz, reprezentând scene din istoria românilor (Legenda lui Dragoş Vodă cu Molda de pe unde a venit numele de Moldova, decapitarea în condiţiile dramatice ale anului 1774 a domnitorului Grigore Ghica Vodă, precum şi scene din epopeea Primului Război Mondial).

În spatele monumentului era aşezat pe un soclu, un zimbru din bronz care strivea sub picioare, vulturul austriac cu două capete.

După ocuparea Bucovinei de către sovietici, acest monument care simbolizează lupta istorică de veacuri a românilor pentru Unire, a fost demolat. După revenirea administraţiei româneşti la Cernăuţi, în iulie 1941, pe acelaşi amplasament al pieţii din faţa Primăriei din Cernăuţi a fost executată o replică a Monumentului Unirii.

Monumentul Unirii a fost distrus a doua oară după anul 1944 fără să mai fie refăcut până în zilele noastre. În prezent mai există un singur fragment al acestei opere de artă şi anume “Zimbrul Moldovei, strivind vulturul austriac”, alături de două basoreliefuri ce au aparţinut importantului proiect al Monumentului Unirii, care se găsesc la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. (Extras din revista Clopotul Bucovinei nr. 7/2000).

Ioan CORNEANU şi Mircea PÎRLEA

https://www.dacoromania-alba.ro/

 

 

 

Varstnici germani fortati sa abandoneze casa pentru a intra imigranti

Aripa Stanga profanatori de morminte ai Spaniei