Arhiva |

GAULEITERUL NAZI KLAUS JOHANNIS PARTICIPA,ALATURI DE ALTI SEFI DE STAT LA SUMMITUL B9: TEME MAJORE DE PE AGENDA NATO,INCLUSIV FIN REGIUNEA MARII NEGRE!

5 mart.

Iohannis participă, alături de alţi şefi de state, la Summitul B9: Teme majore de pe agenda NATO, inclusiv în regiunea Mării Negre Klaus Iohannis participă, joi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care va avea loc la Košice, în Slovacia. La eveniment vor participa şefi de stat din mai multe ţări şi vor fi abordate teme majore aflate pe agenda NATO, cu accent pe situaţia de securitate din vecinătatea Alianţei, inclusiv în regiunea Mării Negre.

Administraţia Prezidenţială anunţă că preşedintele Klaus Iohannis participă, joi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care va avea loc la Košice, Republica Slovacă.

La eveniment vor participa şefii de stat din Republica Bulgaria, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonă şi Republica Slovacă, precum şi Secretarul General al NATO.

”Vor fi abordate teme majore aflate în prezent pe agenda NATO, cu accent pe situaţia de securitate din vecinătatea Alianţei, inclusiv în regiunea Mării Negre, respectiv pe combaterea ameninţărilor hibride şi consolidării rezilienţei, în actualul context internaţional. De asemenea, consolidarea prezenţei aliate înaintate, sprijinul pentru partenerii estici şi pentru cei din regiunea Balcanilor de Vest vor ocupa un loc important în cadrul discuţiilor. La finalul reuniunii, va fi adoptată o declaraţie comună, care va evidenţia evaluările şi obiectivele comune ale statelor participante la acest format, inclusiv în pregătirea următorului Summit aliat, preconizat pentru finalul acestui an”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Formatul Bucureşti (B9) a fost lansat la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei. Primul Summit al Formatului a avut loc în noiembrie 2015, la Bucureşti, iar al doilea Summit la Varşovia, în iunie 2018.

Formatul B9 este o platformă deosebit de utilă pentru aprofundarea dialogului şi cooperării între aliaţii de pe Flancul Estic al NATO, în vederea articulării contribuţiei specifice a acestora la procesele în derulare din cadrul Alianţei, în deplină concordanţă cu principiile solidarităţii şi indivizibilităţii securităţii tuturor statelor membre NATO.

Reuniunea din acest an are loc într-un context special, în 2019 fiind marcaţi 70 de ani de la crearea Alianţei Nord-Atlantice, respectiv 20 şi 15 ani de la aderarea statelor aliate participante la B9.

DOCTRINA COLONIALA MONROE DIN 1823 – O REGULA POLITICA A USA,DAR CARE A INSEMNAT ASCENSIUNEA USA IN AMERICA LATINA SI EUROPA DE VEST, SI S-A EXTINS SI ASTAZI IN EUROPA CENTRALA SI DE EST!

5 mart.

Imagini pentru JAMES MONROE ,POZE

Nicolas Maduro, devenit președinte al Venezuelei în 2013, Q Magazine

Criza politică din Venezuela poate fi privită ca o bătălie de ariergardă a globalismului neoconservator cu multipolarismul național. Ea reflectă și criza politică internă din SUA. Cine va câștiga?

„DOCTRINA MONROE” SAU UN GLOBALISM SUROGAT

Pe 2 decembrie 1823, Președintele american James Monroe făcea o declarație care avea să rămână în istorie sub numele de „doctrina Monroe”. Potrivit acesteia, orice intervenție a puterilor (coloniale) europene în emisfera vestică (mai exact în America Latină) era socotită ca amenințare la adresa securității SUA și îndreptățea măsurile de retaliere ale acestora, inclusiv prin mijloace militare. Astfel, un stat își extindea zona de influență și își proclama dreptul la intervenție dincolo de frontierele sale internaționale.

Două remarci trebuie făcute în legătură cu aceasta. Prima se referă la împrejurarea că, din punct de vedere declarativ, cel puțin, scopul inițial al doctrinei era acela de a sprijini emanciparea statelor sud-americane de sub dominația colonială a monarhiilor europene. Așadar, libertatea iar nu dominarea era valoarea apărată. Ulterior ordinea lucrurilor s-a schimbat.

A doua remarcă privește faptul că doctrina Monroe a intrat în dreptul internațional pe temeiul intervenției în legitimă apărare, admițându-se că securitatea unei națiuni începe a fi pusă în discuție de pericole apărute în proximitatea sa (peste mulți ani Președintele Boris Elțin vorbea despre „vecinătatea apropiată”) iar nu doar odată cu violarea frontierelor sale oficiale. În acest sens, prin doctrina menționată SUA renunțau unilateral la orice intervenție în conflictele dintre puterile europene și coloniile acestora situate pe alte continente decât cele ale emisferei vestice. Când SUA au devenit putere globală, vecinătatea lor, respectiv domeniul de aplicare a doctrinei Monroe a ajuns a fi… globul pământesc.

Iată o perspectivă din care poate fi privită și implicarea SUA în criza postelectorală din Venezuela care în aceste zile aduce iarăși față în față, într-o confruntare cu perspective pe cât de incerte pe atât de amenințătoare, America „globalismului unipolar” și câțiva dintre concurenții săi europeni și asiatici, adepți ai „globalismului multipolar”. În acest caz, doctrina Monroe se combină cu cea a „loviturii preventive”, dezvoltată anterior de Președintele neoconservator George Bush Jr.

Să fie aceasta o renunțare la „naționalismul imperial” al Președintelui Donald Trump care recunoștea la ONU „dreptul fiecărui stat de a-și urmări propriile interese naționale” și anunța că administrația sa, spre deosebire de cele precedente, „nu va promova o politică externă îndreptată spre înlăturarea regimurilor din alte state”? Cu alte cuvinte, evenimentele din Venezuela se pot interpreta ca o înfrângere a Casei Albe în lupta cu Departamentul de Stat (încă clintonist), ca o nuanțare a naționalismului trumpist în sens monrovian sau ca altceva?

CRONICA UNEI REBELIUNI ANUNȚATE

Ce s-a petrecut, însă, în Venezuela?

Au fost alegeri prezidențiale care au acordat un nou mandat Președintelui Nicolas Maduro (în unele opinii național-populist iar în altele neo-marxist) care, succedându-l pe defunctul lider al „revoluției bolivariene” Hugo Chavez, a continuat ruinarea economiei prin programe sociale nesustenabile, finanțate pe termen scurt prin secătuirea bogatelor resurse de țiței ale țării. O importantă parte a populației, împreună cu voci din comunitatea internațională, a contestat corectitudinea scrutinului. Între contestatari și forțele de ordine au izbucnit confruntări violente, totul amintind scenariul Maidanului ucrainean și a altor „revoluții colorate” din Europa și Asia, în spatele cărora se știe că s-au aflat cercuri neoconservatoare euro-atlantice. În aceste circumstanțe, Președintele Parlamentului (lider al opoziției), Juan Guaido, s-a proclamat Președinte interimar al Republicii.

Juan Guaido, Venezuela între doctrina Monroe și un nou Golf al Porcilor, Q Magazine

Juan Guaido

Armata a rămas de partea Președintelui oficial. SUA l-au recunoscut pe celălalt ca fiind moralmente legitim; iar de aici încolo străinătatea s-a împărțit… mai puțin după principii, cât după interese. Așa se întâmplă când pseudo-democrația națională se intersectează cu pseudo-democrația globală, și oportunismul legitimist cu oportunismul revoluționar.

Interesant este că în grupul susținătorilor lui Nicolas Maduro se înscriu state ca Rusia, Turcia, Iranul, China și Mexicul. Dacă cel din urmă plătește astfel polița pentru zidul pe care Președintele Trump vrea să îl ridice la frontiera americano-mexicană, iar Beijingul nu face decât să urmeze tradiționala sa politică legitimistă, este o evidentă ciudățenie cum un lider marxist / populist a ajuns a fi vehement apărat de trei țări conservatoare, dintre care două musulmane (Iaranul și Turcia).

UE, în ansamblul ei, a cerut solomonic alegeri libere, sugerând astfel că nu recunoaște pe nici unul dintre pretendenți, dar subînțelegând că este obligată procedural să discute cu ultimul în funcție. (Adică Maduro, cu care, evident, nu discută SUA). Din nou reflexul americano-sceptic franco-german la lucru.

În aceste condiții, Președintele Maduro a decis ruperea relațiilor diplomatice cu SUA și a cerut ca întregul corp diplomatic american să părăsească Venezuela în decurs de trei zile. Ceea ce americanii nu vor face. Cel puțin întrucât nu recunosc autoritatea celui care vrea să îi expulzeze.

După scurgerea celor trei zile, însă, orice incident implicând un diplomat sau pe oricine altcineva din personalul ambasadei americane la Caracas, fie spontan fie premeditat, fie provocat fie autoprovocat, poate conduce la un conflict militar. Atunci SUA se vor găsi față în față, însă, nu doar cu forțele venezuelene, ci, teoretic, și cu susținătorii lor terți. Ce va fi atunci?

POZIȚII COMUNE, ȚINTE DIFERITE

Acum că piesele sunt așezate pe tablă, să ne întoarcem la jucători.

Potrivit doctrinei Monroe, Președintele Trump a decis retragerea din Siria (și în perspectivă din Asia Centrală) considerând că acelea nu sunt zone de interes vital pentru securitatea unui imperiu american care, într-un sistem mondial multipolar, nu este în același timp și gardianul ordinii globale. El a invitat în consecință Turcia, (explicit) și Rusia (implicit) să ocupe locul rămas liber, conform cu „responsabilitățile” lor tradiționale.

Problema este însă Iranul. Acesta amenință, prin pretențiile sale imperiale cu față religioasă, pe toți aliații strategici ai SUA din Orientul Mijlociu lărgit (Arabia Saudită, Egiptul și desigur Israelul). De aceea, Casa Albă încearcă să coalizeze Rusia și Turcia împotriva sa. Aceasta simultan cu susținerea politică pentru loviturile militare ale Israelului date bazelor iraniene, oriunde s-ar afla.

Sub o atare amenințare, ayatolahii și-au oferit sprijinul Președintelui venezuelean Maduro, urmând strategia lui Scipio Africanul care, pe când Roma era asediată de Hanibal, a atacat Cartagina la ea acasă. Tehnologia militară pe care Iranul a dezvoltat-o îi permite acest lucru. Chiar dacă aceasta nu i-ar aduce victoria într-un război purtat pe teritoriul american, America ar putea fi rănită și mai ales mitul invincibilității, pe care se sprijină astăzi autoritatea ei, ar fi spulberat. Hotărât lucru, SUA nu mai sunt superputerea (unică) de altădată.

Venezuela bolivariană, la rândul ei, are nevoie de un conflict extern care să o victimizeze și să îi permită, pe de o parte, exportarea tensiunilor interne, iar pe de altă parte, obținerea unor ajutoare internaționale care să compenseze diminuarea severă, crescândă, accelerată și ireversibilă  a resurselor sale interne. Fără acestea regimul nu mai poate supraviețui multă vreme prin forțe proprii.

Iată de ce oferta Iranului era una de nerefuzat pentru Nicolas Maduro. Și de ce, potrivit doctrinei Monroe combinate cu doctrina „loviturii preventive”, strategii americani au găsit cu cale să prevină apariția unei flote iraniene la porțile SUA amorsând o „mică” lovitură de stat colorată la Caracas. Așa cum a fost, cu mai multe decenii în urmă, „operațiunea Task 1”, menită să îl răstoarne de la putere pe Fidel Castro, liderul cubanez tot mai comunist și tot mai apropiat de URSS.

Turcia și Rusia nu puteau lăsa însă Iranul să meargă singur într-o asemenea aventuroasă întreprindere. Cea dintâi întrucât nu se cuvine ca imperiul neo-otoman să aibă o anvergură inferioară imperiului neo-persan în ceea ce privește mișcările strategice la scară planetară. Cum ar putea pune oare Ankara stavilă expansiunii Teheranului pe uscat (în Orientul Mijlociu), dacă nu este în stare să fie cel puțin la egalitate cu acesta pe mare (în Atlanticul de sud). În plus, Președintele Erdogan, el însuși ținta unei lovituri de stat pregătite, se zice, la Washington, se simte desigur obligat să se solidarizeze cu toți cei aflați sub amenințări similare.

Președintele Turciei, Recep Erdogan către omologul său venezuelean Rezistă, te susținem

Președintele Turciei, Recep Erdogan către Nicolas Maduro: Rezistă, te susținem!

Cea de a doua, Rusia, întrucât deocamdată încearcă să își păstreze influența asupra Iranului și să îi controleze mișcările mai degrabă alăturându-i-se decât opunându-i-se, pe de o parte, iar pe de altă parte, fiindcă arhitectura de securitate în Europa nu a fost încă agreată cu Washingtonul și desigur o poziție geostrategică mai avansată pe teren îi poate conferi o poziție psihopolitică mai avantajoasă la negocieri.

PREȚUL PLANIFICAT AL UNEI POSIBILE UMILINȚE

 Raportul de forțe (în calcul căruia intră și loialismul armatei venezuelene) care se conturează astfel este defavorabil net SUA. Asta în ciuda faptului că anumite state sud americane (tot mai înclinate către guvernări de dreapta) și nu numai, au urmat Washingtonul în recunoașterea președintelui interimar al Venezuelei. Probabil că mai înțeleaptă ar fi fost răbdarea de a lăsa regimul Maduro să implodeze sub lucrarea propriilor erori și să se sufoce în condițiile izolării sale regionale tot mai accentuate. Aceasta simultan cu angajarea în negocieri substanțiale, raționale și constructive cu Rusia pe chestiunile referitoare la arhitectura de securitate europeană și euro-asiatică în primul rând.

În asemenea condiții o intervenție militară americană este greu de anticipat, chiar și în cazul unei umilințe la care ar fi supuși diplomații americani de la Caracas. Ea ar echivala cu transformarea „crizei rachetelor cubanze” din anii 1960 în război mondial. Cine va plăti însă prețul acestei umilințe? Și ce vor negocia principalii actori globali în umbra decontării lui?

Când Președintele John Kennedy a suferit eșecul loviturii de la Golful Porcilor, înghițind înfrângerea rușinoasă administrată de Cuba castristă, amenda onorabilă a fost achitată prompt de directorul CIA, legendarul Allen Dulles, care îl împinsese în respectiva aventură și care ambiționase să îi controleze mișcările.

Oare nu cumva, de astă dată, Președintele Donald Trump, aparent în ciuda pragmatismului său de om de afaceri, s-a lăsat cu bună știință împins într-o mișcare din care nu are cum ieși câștigător, tocmai pentru a se putea descotorosi apoi de Mike Pompeo (cel mai activ demintar american în susținerea opoziției venezuelene și încurajarea pe față a rebeliunii ei) și globaliștii neoconservatori pro-democrați care populează Departamentul de Stat și serviciile secrete americane, așa cum altădată a făcut-o Kennedy cu establishmentul conservator de la Langley?? Astfel, după ce recursul la forță va fi eșuat și se va fi demonstrat că neoconservatorismul nu este calea corectă, vor fi înlăturate și obstacolele interne din calea unei înțelegeri comprehensive cu Rusia în chestiuni de securitate globală și regională. Șocul unui eșec calculat în Venezuela ar putea transforma, în raporturile de politică internă americană, în care pentru moment Președintele este blocat, opțiunile sale acum inacceptabile, în opțiuni inevitabile; cu consecințe pentru o nouă ordine globală multipolară.

Mike Pompeo, Q Magazine

Ipoteza, altminteri foarte trumpistă, nu poate fi exclusă. Ea va fi confirmată sau infirmată în cursul zilelor și săptămânilor următoare.

În acest joc complex și riscant, diplomația românească, acum înzestrată și cu atuurile președinției rotative a Consiliului UE, pe lângă cele ale parteneriatului strategic cu SUA, are toate șansele să se afirme sau ocazia să își rupă gâtul.

https://www.qmagazine.ro/venezuela-revenirea-la-doctrina-monroe-sau-repetarea-ist

Deşi la Congresul de la Viena, din anul 1815, care urma să rezolve toate problemele litigioase ale Europei, au participat majoritatea statelor mari, mijlocii şi mici de pe continent, „Actul final“ a fost semnat numai de reprezentanţii a şapte puteri. Acest act cuprindea 17 documente, unele întocmite şi semnate înainte, altele – după încheierea Congresului. Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanţilor diplomatici, semnat în martie 1815, poate fi caracterizat drept o piatră de hotar în evoluţia raporturilor dintre state. El cuprindea, în cele 67 de articole ale sale, o delimitare exactă a diplomaţilor acreditaţi în străinătate, chestiuni de reprezentare, de protocol, precum şi instituirea clasei agenţilor diplomatici – categorie intermediară între miniştrii rezidenţi şi însărcinaţii cu afaceri.

Practic, în 1815, în Europa se confruntau două state: Imperiul ţarist, monarhie conservatoare, cu guvernare autocratică, cea mai puternică forţă terestră, şi Marea Britanie, monarhie constituţională, stăpâna mărilor şi oceanelor, posesoare a unei redutabile flote militare şi comerciale. Atât Anglia, cât şi Rusia căutau să aibă, simultan, iniţiative atât în domeniul militar, cât şi în cel politic. Diplomaţia ţaristă va iniţia Sfânta Alianţă, ţarul chemând toate statele – o invitaţie cu ca-racter religios – să adere la Alianţă, făcând un apel deosebit puterilor maritime: Spania, Ţările de Jos, Franţa, S.U.A. Este vorba de un document personal fără precedent în istoria actelor diplomatice, deoarece accentul se pune ex-clusiv pe naţiunile creş-tine. Americanii au comentat favorabil tratatul, dar au refuzat politicos, însă categoric, motivând că principiile lor de politică externă se deosebesc de cele ale Rusiei, ei sprijinind orice mişcare de emancipare naţională, în speţă cea a coloniilor spaniole din America. Cum s-a născut doctrina Monroe La 8 ani după iscălirea Tratatului de la Viena, ne regăsim într-o Europă ameninţată acut de un război anglo-francez de care, evident, diplomaţia rusă era încântată. Spania s-a regăsit în postura de cal de bătaie. Guvernul de la Madrid nu s-a pregătit pentru rezistenţă, mizând pe ridicarea maselor, pe sprijinul englez şi pe inexpugnabila fortăreaţă Cadiz. Rezultatul a fost acela că garnizoanele franceze au staţionat în Spania până în 1828; ocupanţii au dus în Franţa numeroşi prizonieri, captivitatea lor încetând abia după izbucnirea revoluţiei din 1830. Constatând că Anglia n-a avut curajul să intervină în sprijinul Spaniei, Alianţa a încercat să extindă intervenţia dincolo de ocean, din dorinţa de a opri procesul de emancipare a coloniilor spaniole, dar SUA s-au opus categoric unei asemenea intervenţii. Astfel a luat naştere doctrina Monroe, prin care era reafirmat principiul neintervenţiei, ca răspuns la ameninţarea unei intervenţii din partea Sfintei Alianţe în treburile ţărilor continetului american. Doctrina Monroe, proclamată la 2 decembrie 1823, în mesajul adresat Congresului de James Monroe, preşedintele SUA, a fost cunoscută ulterior sub sintagma „America americanilor“. În mesajul său anual, preşedintele SUA face referiri la propunerea Rusiei ca, prin reglementări şi negocieri amicale, interesele celor două naţiuni să fie satisfăcute pe coasta nord-vestică a continentului american. Este vorba de Alaska, aflată în stăpânirea Imperiului rus, prin aceasta guvernul american dorind să demonstreze preţul pe care-l pune pe prietenia ţarului. Monroe afirma că cele două Americi (de Nord şi de Sud ) „ … nu pot fi, de acum înainte, considerate ca obiect de viitoare colonizare din partea nici unei puteri europene“. „Este de datoria noastră, faţă de sinceritatea şi caracterul amical al relaţi-ilor existente între Statele Unite şi alte puteri, să declarăm că am considera primejdioasă pentru pacea şi siguranţa noastră orice încercare din partea lor de a-şi extinde dominaţia asupra oricărei părţi din această emisferă.“ Se subliniază că SUA nu au intervenit în războaiele europene deoarece considerau că ele reprezintă o problemă internă a vechiului continent, dar că Statele Unite vor riposta prompt în cazul în care drepturile lor sunt încălcate sau serios ameninţate. În mesaj se fac referiri la evenimentele din Spania şi Portugalia, la intervenţia Sfintei Alianţe în Spania şi la faptul că SUA s-au declarat neutre, deoarece ele se ghidează după principiul „ … a nu se amesteca în afacerile interne ale nici unei puteri europene, a considera guvernele de facto ca guverne legitime, a cultiva relaţii printr-o politică deschisă, fermă şi hotărâtă, ţinând seama în orice moment de pretenţiile juste ale fiecărei puteri, dar netolerând vexaţiuni din partea nici uneia“. Dacă, faţă de Europa, aceasta era optica politicii externe americane, „ … în privinţa continentelor noastre, circumstanţele sunt total şi vădit diferite (…). Este tot atât de imposibil ca noi să ne comportăm cu indiferenţă faţă de o asemenea intervenţie, în orice formă s-ar produce“. Concluziile sunt clare: SUA, simţindu-se destul de puternice, se opun categoric oricărei intervenţii pe continentul american. Sesizând dorinţa de independenţă a coloniilor spaniole din America Centrală şi de Sud, SUA realizează că, pentru obiectivele politice ale Washingtonului, era mult mai convenabil să poată trata cu state independente, dar care nu reprezentau o forţă economică sau militară, decât cu posesiuni ale Marii Britanii, ale Rusiei sau ale oricărei alte puteri europene; totodată, SUA doreau să apară în ochii noilor state independente drept ţara prin a cărei intervenţie le-a fost garantată obţinerea suveranităţii naţionale, obligându-le moral şi transformându-le într-un partener docil în viitoarele combinaţii ale politicii americane. Doctrina Monroe – o regulă de politică a SUA În esenţă, doctrina Monroe conţinea trei mari idei: nepermiterea colonizării continentului american de către statele europene; nepermiterea intervenţiei statelor europene în afacerile continentului american; SUA se vor abţine de la intervenţia în treburile Europei. Secretarul de stat al SUA, Richard Olney, într-o notă adresată guvernului englez la 20 iulie 1895, spunea că „ … în virtutea doctrinei Monroe, Statele Unite au un fel de protectorat asupra continentului american şi, fiind suverane în problemele care le privesc, pot să-şi impună voinţa, aici ea având forţă de lege“. Senatorul Knox, fost secretar de stat al preşedintelui Taft, spunea, în august 1919: „Doctrina Monroe nu este un angajament internaţional sau o înţelegere internaţională. Ea este o regulă de politică a Statelor Unite, de care noi ne servim în măsura în care avem nevoie. Ea nu este supusă altor reguli decât necesităţilor noastre, voinţei noastre şi forţei armatelor noastre“. Doctrina Monroe a fost folosită de nenumărate ori pentru justificarea inter-venţiilor americane în Cuba, Nicaragua, Mexic, Guatemala, Haiti etc. La conferinţa de pace de la Paris din 1919, în urma insistenţelor preşedintelui Wilson, doctrina Monroe a fost introdusă în articolul 21 al pactului Ligii Naţiunilor, care prevedea că: „obligaţiile internaţionale, cum sunt tratatele de arbitraj şi acordurile limitate la cadrul unor anumite regiuni, ca doctina Monroe, care asigură menţinerea păcii, nu sunt considerate incompatibile cu vreuna dintre prevederile prezen-tului pact“. La cea de-a cincea Conferinţă panamericană de la Santiago de Chile din 1923, reprezentanţii unor ţări latino-americane au ridicat problema caracterului, a însemnătăţii şi interpretării doctrinei Monroe. Reprezentantul SUA la această conferinţă a declarat că doctrina nu implică discuţii şi că ea este o chestiune unilaterală a politicii naţionale a SUA. Politica expansionistă americană Principiul neintervenţiei, în forma sa generală, a fost consacrat în articolele 2 şi 7 ale Cartei Naţiunilor Unite. Din acestea rezultă că statele, Organizaţia Naţiunilor Unite însăşi, organele sale şi alte organizaţii sunt obligate ca, în activitatea lor, să se abţină de la orice intervenţie în afacerile care intră în competenţa internă a unui stat, fie el membru sau nemembru al organizaţiei. Noua politică externă americană a fost inaugurată în 1898, printr-un război cu Spania. Ca urmare a acestuia, SUA şi-au impus protectoratul asupra Cubei (pe care au ocupat-o) şi au anexat Puerto Rico. Acţiunea în Antile era în chiar litera doctrinei Monroe. Prin acelaşi război însă, Statele Unite au anexat Filipinele, punct de plecare al expansiunii în Pacificul de Vest. Războiul hispano-american din 1898 este primul război imperialist pentru împărţirea posesiunilor coloniale la sfârşitul secolului al XIX-lea, deoarece, lumea fiind deja împărţită, puteau avea loc numai reîmpărţiri ale ei, adică „trecerea de la un stăpân la altul şi nu trecerea de la situaţia de teritorii fără stăpâni la cea de teritorii cu stăpâni“. Politica expansionistă americană şi-a găsit teoreticienii cei mai avizaţi în cei trei preşedinţi de la începutul secolului: Th. Roosevelt, G. Taft şi W. Wilson. Primul sublinia că, datorită interdependenţei crescânde a relaţiilor internaţionale, Marile Puteri au dreptul de a exercita o poliţie internaţională în zona lor de influenţă, Statele Unite avându-l în emisfera occidentală. Era politica bâtei (big stick) aplicată prin intervenţiile uneori brutale în Columbia, Venezuela, Antile, ceea ce nu l-a împiedicat pe Th. Roosevelt să primească Premiul Nobel pentru Pace (1906). Taft a inaugurat o nouă politică, diplomaţia dolarului, în conformitate cu care acţiunea diplomatico-militară urmează capitalurile, cum s-a întâmplat în Nicaragua (1912) sau în China. În sfârşit, Wilson a reluat tradiţia misiunii civilizatoare, moralitatea, şi nu oportunitatea, trebuind să conducă. Big stick, diplomaţia dolarului şi moralismul civilizator sunt trei manifestări diferite ale aceleiaşi schimbări: ascensiunea Statelor Unite la rangul de putere mondială. Era o încununare a întregii evoluţii anterioare a Statelor Unite, fiind îndreptată către viitor. Nicolae Iorga a avut o intuiţie deosebită când considera că epoca contemporană începe cu războiul de independenţă american. Participarea la Primul Război Mondial, desfăşurat departe de hotarele SUA, nu a modificat liniile esenţiale ale dezvoltării sale ulterioare. ▲ Politica big stick „Din ce în ce mai mult, interdependenţa crescândă şi complexitatea relaţiilor internaţionale, politice şi economice impun tuturor naţiunilor civilizate şi organizate să exercite propria lor poliţie în toată lumea (…). Incidente cronice, incapacitatea (unor guverne) pot, în America, ca şi oriunde, cere intervenţia unei naţiuni civilizate şi, în emisfera occcidentală, adeziunea Statelor Unite la doctrina Monroe le poate forţa să exercite acţiuni de poliţie internaţională în cazuri evidente de astfel de incidente sau incapacităţi.“ Diplomaţia dolarului „Dacă este adevărat că politica noastră externă nu trebuie să se îndepărteze (…) de drumul drept al justiţiei, aceasta nu exclude nicicum o intervenţie activă pentru a asigura mărfurilor şi capitalurilor noastre facilităţi pentru investiţii profitabile, surse de beneficii pentru ambele părţi.“ Moralismul civilizator „Nu ne vom îndepărta niciodată de principiul conform căruia moralitatea, şi nu oportunitatea, trebuie să ne conducă şi nu vom accepta niciodată inechitatea sub pretext că este mai comod s-o faci.“

http://ziarullumina.ro/ascensiunea-statelor-unite-la-rangul-de-putere-mondiala-

Monroe Doctrine, 1823

In his December 2, 1823, address to Congress, President James Monroe articulated United States’ policy on the new political order developing in the rest of the Americas and the role of Europe in the Western Hemisphere.

Imagini pentru JAMES MONROE ,POZE

President James Monroe

The statement, known as the Monroe Doctrine, was little noted by the Great Powers of Europe, but eventually became a longstanding tenet of U.S. foreign policy. Monroe and his Secretary of State John Quincy Adams drew upon a foundation of American diplomatic ideals such as disentanglement from European affairs and defense of neutral rights as expressed in Washington’s Farewell Address and Madison’s stated rationale for waging the War of 1812. The three main concepts of the doctrine—separate spheres of influence for the Americas and Europe, non-colonization, and non-intervention—were designed to signify a clear break between the New World and the autocratic realm of Europe. Monroe’s administration forewarned the imperial European powers against interfering in the affairs of the newly independent Latin American states or potential United States territories. While Americans generally objected to European colonies in the New World, they also desired to increase United States influence and trading ties throughout the region to their south. European mercantilism posed the greatest obstacle to economic expansion. In particular, Americans feared that Spain and France might reassert colonialism over the Latin American peoples who had just overthrown European rule. Signs that Russia was expanding its presence southward from Alaska toward the Oregon Territory were also disconcerting.

For their part, the British also had a strong interest in ensuring the demise of Spanish colonialism, with all the trade restrictions mercantilism imposed. Earlier in 1823 British Foreign Minister George Canning suggested to Americans that two nations issue a joint declaration to deter any other power from intervening in Central and South America. Secretary of State John Quincy Adams, however, vigorously opposed cooperation with Great Britain, contending that a statement of bilateral nature could limit United States expansion in the future. He also argued that the British were not committed to recognizing the Latin American republics and must have had imperial motivations themselves.

British Foreign Minister George Canning

The bilateral statement proposed by the British thereby became a unilateral declaration by the United States. As Monroe stated: “The American continents … are henceforth not to be considered as subjects for future colonization by any European powers.” Monroe outlined two separate spheres of influence: the Americas and Europe. The independent lands of the Western Hemisphere would be solely the United States’ domain. In exchange, the United States pledged to avoid involvement in the political affairs of Europe, such as the ongoing Greek struggle for independence from the Ottoman Empire, and not to interfere in the existing European colonies already in the Americas.

By the mid-1800s, Monroe’s declaration, combined with ideas of Manifest Destiny, provided precedent and support for U.S. expansion on the American continent. In the late 1800s, U.S. economic and military power enabled it to enforce the Monroe Doctrine. The doctrine’s greatest extension came with Theodore Roosevelt’s Corollary, which inverted the original meaning of the doctrine and came to justify unilateral U.S. intervention in Latin America.

 

Nicolas Maduro, devenit președinte al Venezuelei în 2013, Q Magazine

Imagini pentru JAMES MONROE ,POZE

https://history.state.gov/milestones/1801-1829/monroe

 

JOHANNIS DA IN CINE APUCA!

5 mart.

Decizia lui Klaus Werner Iohannis de-a trimite bugetul de stat la CCR lovește în toată administrația publică, inclusiv în primarii care-l susțin, dar mai ales în populație.

În acest sens, primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, într-un interviu acorda DC News, a vorbit despre decizia președintelui și despre faptul că președintele, chiar dacă câștigă la CCR, poate să amâne semnarea oricât dorește, pentru că nu scrie niciunde termenul în care ar trebui să o facă.

“În Constituţie, chiar dacă îi dă câştig de cauză lui Iohannis, nu îi spune ca în termen “de …” să semneze… Duce această campanie în extreme greu de înțeles. Nu înţeleg primarii PNL, care îl vor susţine. Ce pot spune? Ei înţeleg foarte bine. Au primit mai mulţi bani, nu contează. Trebuie să ai buget ca să funcţionezi. O primărie fără buget nu funcţionează. Ei ce spun? Nu dau socoteală în fața locuitorilor? Ce pot spune? “Da, domnule, noi îl susţinem pe Iohannis că nu e de acord cu acest buget”. Nesemnând, îi încurcă şi pe ei, cum ne încurcă şi pe noi. Chiar sunt curios ce punct de vedere au aceşti primari”, a spus Dan Tudorache.

Cât de mult poate să conteze pentru el, că e o campanie electorală? Să nenoroceşti o Românie întreagă doar pentru a câştiga? Să câştige electorat prin nefuncționarea administrațiilor publice din toată ţara? Hai să nu ne batem joc de un popor de 18 milioane. Chiar îşi bate joc!“, a mai spus primarul Sectorului 1.

DOUA TABERE DIN SRI LUPTA PENTRU UN POST DE PRESEDINTE!

5 mart.

O postare extrem de interesantă a fost lansata în social media. Ea pare că aparține unui cunoscător din interior a disputelor politice din aceste zile. Nu-i exclus să aparțină unui ofițer din Serviciile secrete. O reproducem pentru că pune cap la cap atât informații publice cât și  legături care n-au fost subliniate. Pentru că textul conținea și exprimări ireverențioase, acestea au fost excluse. Parantezele aparțin redacției. L-am numit pe autor „Singuraticul“, pentru că nu avem nici un amănunt legat de identitatea sa. (Cotidianul) 

Circula pe net :

Asistăm în ultima vreme la mișcări ale grupurilor Klaus-Werner Iohannis-Eduard Helvigh și Coldea-Kovesi prin care primii încearcă să se salveze, dând vina pe ceilalți și încercând să preia controlul asupra Sistemului.
  Când a venit la putere, Helvigh, lăsând la o parte că a ținut (…) să se autodefinească la Timișoara, în primul discurs, ca un discipol al lui Soroș și al “Societății Deschise”, primul lucru pe care l-a făcut, a fost să le execute pe Udrea și Bica, pe prima pentru că (…) este convins că i-a făcut plângere la ANI când i-a succedat la Ministerul Dezvoltării (puțină lume-și mai aduce aminte că Helvigh a fost un ministru ratat și Secretar General al PNL), iar pe a doua, la pachet.
  Al doilea lucru a fost să-i execute pe Coldea și Kovesi, pentru a prelua puterea de la ei, iar al treilea, să parafeze puterea asupra dosarelor printr-un Protocol cu Parchetul General. Ordinea nu este chiar asta, primul a fost Protocolul, dar e mai puțin important.
   Preluând deci puterea Sistemului, Helvigh s-a îndreptat spre opinia publică, direct prin patronii televiziunilor și analiști bine năimiți. Diferența dintre Coldea și Helvigh este aceea că primul era ca un “cioban”, punea mâna pe ghioagă și-i dădea la ureche celui care-l deranja, Helvigh acționează ca un Șobolan care împrăștie ciuma, mușcând de gleznă pe la spate. De exemplu, după ce s-a folosit de Dumbravă în câteva execuții, inclusiv a lui Coldea, l-a executat și pe el. Mai este o diferență:
  Pentru a dobândi putere, Coldea/Koveși au executat politicieni public. Șobolanul Helvigh îmbină execuția cu șantajul și Achitarea, ca în cazurile lui Ponta, Blaga, Orbán, Tăriceanu, dar și a multor așa-ziși analiști și patroni de presă.
  Democrația și Securitatea nu se înțeleg însă deloc, astfel că pierzi ușor lucrurile de sub control.
  Umiliți, Coldea/ Koveși s-au repliat și au atacat: Coldea făcând două partide, USR și Plus, dar și tocmindu-i lui Iohannis- un mălai mare, dus de belciug de echipa Pahonțu/ Helvigh, fix doi posibil Contracandidați odată, Cioloș și Koveși. Pentru a scăpa de Koveși, Helvigh vrea neapărat să o trimită Procuror European, iar pe Cioloș este convins că Iohannis îl va învinge  în primul tur, iar în al doilea îl va lua de partea lui. Cu Kovesi e mai greu, ea putând să-l scoată pe Iohannis din turul I.
   Lui Kovesi îi place atât de mult puterea, încât își dorește cu ardoare funcția de Președinte al României, candidată din partea USR, în echipă cu Cioloș-Prim-Ministru. Gândiți-vă, vă rog, obiectiv, cum va arăta campania. Kovesi îl va spulbera pe Iohannis în turul I.
  Am spus de acum trei ani că Kovesi va candida la prezidențiale, era pregătită de Coldea pentru asta. USR este creat pentru ea, nu pentru Cioloș.
  Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, Dragnea, pe care Helvigh a crezut că-l poate executa ușor, pus cu spatele la zid, a contraatacat, atacând tot Statul Paralel Odată!
  Neputând să-i ia capul deodată, după eșuarea Tentativei de Lovitură de Stat din 10 August în care „trebuiau să moară“ mulți oameni, dar și după eșuarea la o lună distanță a puciului din PSD, amândouă organizate de el, Șobolanul a încropit la repezeală un partid de securiști, Pro-România, l-a achitat definitiv pe Ponta și încearcă să-l slăbească pe Dragnea din exterior.
  Problemele pentru Helvigh de-abia de-acum încep: Koveși va fi inculpată, nu va ajunge Procuror European, și deci va candida în toamnă, victimizându-se și fiind hotărâtă să-l reabiliteze pe Coldea; Și dacă va fi desemnată Procuror European, tot va candida.
  Pe de altă parte, Cioloș ascultă doar de Franța și de Multinaționale. Începând bătălii pe toate fronturile, cu alegerile care bat la ușă, Helvigh este hotârât să-l execute pe Dragnea, iar puterea rezultată să i-o dea lui Ponta, PSD-ul urmând a fi condus o perioadă de un păcălici fidel lui Iohannis/ Helvigh, Firea fiind cea mai la- ndemână, după care să fie înghițit de Ponta.
   Cum Firea este pe muchie de cuțit și a pierdut jocul, Helvigh nu mai are la îndemânâ decât alternativa ALDE, Tăriceanu visându-se președinte, dar având și un dosar urât, Microsoft, unde vrea NUP, dar nu va primi, decât dacă pune ALDE pe masa de prânz a lui Iohannis/Helvigh, ca fel principal…
   Nu-i așa că vă ia cu amețeală?
   Aceasta este mintea îmbârligată  a Securiștilor proști, care cred că pot să controleze Democrația și care și-au pus singuri capcane și care au aruncat România în aer; oameni plătiți de Soroș, declarați pe față, asta au făcut din România.
  Ce e de făcut?
  O să fiți suprinși, nu-i chiar așa de complicat; despre asta, în postarea viitoare. (Singuraticul)

SIIJ CONTRA DNA – RAZBOI TOTAL SI FINAL!

5 mart.

îNFIINȚAREA Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție – SIIJ -, cutremură România. O Sectie care poate fi definită simplu: de cercetare a corupției din justiție, adică lupta împotriva CORUPȚIEI din lupta anticorupție.

SIIJ cercetează magistrații corupți care, în numele luptei anticorupție au făcut abuzuri, tranformându-se în POLIȚIE POLITICĂ de terorizare a societății pentru scopuri politice.

SIIJ apare ca dușmanul de moarte al DNA. Pentru că DNA a corupt lupta împotriva corupției folosind magistrații, prin șantaj instituțional, în scopuri de poliție politică, să distrugă orice persoană care s-ar opune sistemului subteran – mafiot. Ca în anii 50, când SECURITATEA A ÎNGENUNCHEAT MAGISTRATURA, transformând-o în ciomagul de omorât – la propriu – orice adversari politici al bolșevicilor. Întreaga elită a României a fost ucisă în închisori cu dosare fabricate. A fost DNA o nouă SECURITATE? La ce nivel? Câte din dosarele fabricate de DNA au fost poliție politică, câte au fost corecte? Nu știm încă, dar suficiente au fost POLITICE.

De aceea corupții care au folosit anticorupția ca poliție politică SUNT ÎNGROZIȚI DE ACEST ”SIIJ”. Iar liberalii și USR-iștii vor, nici mai mult, nici mai puțin DESFIINTAREA Secției. Dacă se desființează, să rămână necunoscută și activă rețeaua de poliție politică ale cărei instrumente au devenit și cele două partide.

Care sunt argumentele DE FAȚADĂ ale PNL și USR – fiicele Mumei Pădurii? 1) Că SIIJ este singura structură care cercetează… o profesie, adică pe MAGISTRAȚI! Fals! Există Parchetele Militare care îi cercetează pe MILITARI!; 2) Că nu mai există o astfel de structură la nivel european. Dar ca DNA mai există? Nici ca DNA! – În concluzie, cele două argumente ale fiicelor Mumei Pădurii – PNL și USR – sunt doar PRETEXTE: ei au ordin de la mafie să înlăture pericolul total: SIIJ. Mă uit cu condescendență la Daniel Fenecheiu, un avocat bine pregătit, care ÎȘI CALCĂ ÎN PICIOARE MESERIA ÎN NUMELE MINCIUNII – cea mai dezonorantă faptă cu putință.

E adevărat, într-o lume normală NU ar fi fost nevoie de SIIJ, cum N-AR fi fost nevoie nici de DNA. DE ACEEA SIIJ ESTE ABSOLUT NECESARĂ! Iată, aflăm că din cele aproape 1500 de dosare deschise de DNA judecătorilor – număr astronomic și criminal – 70% s-au deschis prin auto-sesizare, adică de procurorii care erau nemulțumiți de soluțiile judecătorilor, adică peste 1.000 de DOSARE POLITICE!

SIIJ, dacă se confirmă ce știe toată lumea, va arăta adevărata față a DNA. Cu probe și dosare care vor fi judecate de justiție. Cine NU are încredere în justiție? SUSȚINEM SIIJ CA ULTIMĂ REDUTĂ!

Autor: Aurelian Pavelescu

Sursa: Aurelian Pavelescu Facebook

VICTOR PONTA IN CARDASIE CU LULUTZA KOVESI SI FLORINEL COLDEA!

5 mart.

Flux 24 a publicat fragmente noi din incendiarul raport existent în dosarul administrat de justiția londoneză în cazul Alexandru Adamescu. Conform informațiilor din raportul asumat de SC Strategy, societate de detectivi deținută de John Scarlett, fost șef MI6, împreună cu lordul Carlyle, Victor Ponta în calitate de premier, împreună cu Laura Codruța Kovesi, pe atunci șefă DNA, cu generalul Florian Coldea, director executiv SRI, alți ofițeri și colaboratori, între care și Sebastian Ghiță au pus la cale mazilirea lui Dan Adamescu, în scopul preluării ostile a societății de asigurări Astra, bijuteria coroanei omului de afaceri. Dan Adamescu e mort. A murit după gratii. Toți ceilalți sunt bine merci în viață.

Ampla investigație, concretizată printr-un raport solicitat de de Alexander Adamescu, pentru a fi utilizat în scopul contracarării cererii statului român de extrădare a sa, a fost efectuată cu ajutorul unor ofițeri ai serviciilor secrete române și a unor înalți oficiali a căror identitate este protejată. În consecință, deși raportul a fost depus la dosarul cauzei de la Tribunalul din Londra în 2016, instanța nu a putut să ia în considerare aceste date. Noi însă putem. Și este chiar necesar să facem acest lucru, pentru a afla cum au acționat în această țară importanți oameni politici, în parteneriat cu DNA și SRI, punând la cale operațiuni tipice de poliție politică.

În 2013, Victor Ponta era premier al României și, împreună cu Gabriel Oprea, ctitorea de zor, sub umbrela Guvernului, o structură de securitate care există și astăzi și se numește Grupul Interministerial Strategic. În decembrie 2013, la Guvern a avut loc o întâlnire, rămasă până de curând secretă, la care au participat, pe lângă premier, Laura Codruța Kovesi, un reprezentant important al Serviciului Român de Informații, precum și generalul Petre Tobă de la Ministerul de Interne. Aceștia au inițiat o operațiune prin care să se strângă probe împotriva un important om de afaceri al momentului, Dan Adamescu, având drept țintă politică anihilarea redacției România Liberă, deținută de milionarul român, precum și preluarea de către un alt grup de interese a societății Astra Asigurări. Pentru a înțelege contextul, reaminesc faptul că, la acea dată, cotidianul România Liberă îl susținea activ pe Traian Băsescu, lovind în adversarii acestuia, între care o poziție importantă o avea Victor Ponta iar societaea Astra Asigurări, în mod direct și prin intermediul României Libere, funcționa ca o pușculiță a lui Traian Băsescu și a PDL. Prin urmare, grupul întrunit la Guvern a stabilit declanșarea căutării de probe împotriva magnatului, astfel încât acesta să poată fi compromis și anihilat. O operațiune tipică de poliție politică.

O a doua ședintă importantă, așa cum relevă raportul fostului șef MI6, a avut loc la Serviciul Român de Informații. Tot la sfârșitul lui 2013. De această dată, întâlnirea a fost prezidată de generalul Florian Coldea și la ea au participat câteva ale vârfuri ale Serviciului Român de Informații. Generalul Elena Istode, cunoscută sub porecla de Anaconda, șefa departamentului securității economice, generalul Dumitru Dumbravă, șeful departamentului juridic, un șef al sectorului 3 din cadrul direcției de contrainformații economice și, prin video-conferință, Laura Codruța Kovesi. În esență, s-a decis strângerea în ritm accelerat de informații împotriva lui Adamescu, prin utilizarea tuturor mijloacelor, inclusiv prin „jocuri operative”, ceea ce înseamnă utilizarea ofițerilor acoperiți în scopul generării de probe împotriva omului de afaceri. Începând din acel moment, a fost utilizată baza specială de supraveghere de la Periș, prin intermediul rețelei de sateliți la care este conectat SRI și care asigură accesul, fără vreo autorizare din partea judecătorului, la toate convorbirile telefonice, precum și înregistrarea video a mișcărilor persoanei vizate.

În tot acest păienjeniș, intervine și Sebastian Ghiță, despre care raportul fostului șef MI6 susține că funcționa atât ca ofițer acoperit al Serviciului Român de Informații, cât și în calitate de parlamentar, membru al comisiei de supraveghere a activității SRI. Sebastian Ghiță, conform raportului, avea însă o agedă personală, diferită de cea a lui Coldea. Prin intermediul unei societăți IT pe care o deținea, „360 revolution”, care asigurase servicii și în beneficiul Astra Asigurări, precum și prin intermediul altor societăți ale sale, Sebastian Ghiță, beneficiind și de susținerea lui Victor Ponta, intenționa să pună mâna pe pușculița lui Dan Adamescu.

Să ne amintim că, în aceeași perioadă, Traian Băsescu, din ce în ce mai mult abandonat de partida Coldea din Serviciul Român de Informații, ieșea public încercând din răsputeri să îl apere pe Dan Adamescu. Prins în mijlocul acestui conflict ca victimă colaterală, Dan Radu Rușanu s-a trezit și el săltat, aruncat după gratii și supus unei îndelungate investigații la capătul căreia, deși s-a dovedit că nu încălcase nicio lege, s-a ales cu sănătatea șubrezită și cu cariera distrusă.

Ce ar fi important de reținut din această istorie sumbră, la capătul căreia conjurația de atunci s-a spart, Coldea fiind scos pe tușă, Laura Codruța Kovesi fiind demisă cu 19 dosare penale pe cap, suspectă pentru moment pentru trei infracțiuni, în același timp candidat de șef al Parchetului European, Traian Băsescu pensionat, Sebastian Ghiță fugar la Belgrad, Dan Adamescu decedat în condiții destul de suspecte, un avocat șantajat pentru a depune o mărturie mincinoasă împotriva omului de afaceri care s-a sinucis, fiul lui Dan Adamescu, autoexilat la Londra iar generalul plagiator Dumbravă așteptându-și cuvenita anchetă penală. L-am uitat cumva pe Victor Ponta? E bine, Victor Ponta transpiră pentru a se reinventa, se distanțează cum știe mai bine de vechile practici de poliție politică, își acoperă urmele de ofițer acoperit, îi acuză pe alții de cârdășie cu sistemul și revine în politică printr-un partid, în care a reușit să concentreze o mână de drone ale sistemului, care au devenit vizibile ca atare în ultimii ani. Ar fi de reținut că, mai devreme sau mai târziu, toți cei care seamănă vânt culeg furtună. Vine momentul când istoria se răzbună.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

ZIARISTII PROPAGANDEI GLOBALISTE,SUSTINATORII „SLUJIRII” SI A DNA-ULUI SPUN ADEVARUL DIN PROSTIE SI NEGLIJENTA: CUM S-A VOTAT FRAUDULOS PENTRU KOVESI LA LIBE SI CONT!

5 mart.

 Cum s-a votat fraudulos pentru Kovesi la comisiile din Parlamentul European!

  Malversațiunile prin care Laura Codruța Kovesi a reușit să câștige în comisia CONT și LIBE din Parlamentul European s-au […]Malversațiunile prin care Laura Codruța Kovesi a reușit să câștige în comisia CONT și LIBE din Parlamentul European s-au datorat unei operațiuni a europarlamentarilor români liberali, așa cum dezvăluie doi dintre ziariștii susținători ai fostei șefe a DNA-ului: Matei Alexandru, din gașca lui Tapalagă și Pantazi de la G4 Media și Mircea Marian în Newsweek.

De fapt, chiar PNL și-a asumat oficial merite în victoria Laurei Kovesi la așa-zisul „vot” din comisiile Parlamentului European. Astfel, PNL a adus în Comisia LIBE patru europarlamentari în plus, față de unul singur, care era membru de drept, iar în Comisia CONT a votat soroșistul și antiromânul Cristian Preda, fost la PMP, acum la Partidul Libertăţii Unităţii şi Solidarităţi (PLUS) al mercenarului Dacian Cioloș. Iată ce scria, în anul 1998, agentul de influență antiromân Cristian Preda în revista „Dilema”: „Eminescu trebuie contestat şi demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el este realmente nul. Nu ai obiect.”

Fără cele patru voturi din LIBE ale liberalilor români și cel „în PLUS” al lui Preda din comisia CONT, Kovesi nu ar fi câștigat competiția din comisii. În LIBE, Kovesi a avut 4 voturi avans, iar în CONT doar unul. Adică, exact voturile „suplimentare” ale liberalilor și cel al lui Preda apărute la vot. PNL se și laudă într-o postare de pe Facebook că este singurul partid din țară capabil să influențeze decizii la nivel European! (https://www.facebook.com/pnl.ro/photos/a.271847916200586/2276972865688071/?type=3&theater)

Matei Alexandru pe site-ul G4 Media: „Patru voturi, venite de la PNL, au făcut miercuri diferența dintre Laura Codruța Kovesi și francezul Francois Bohnert în comisia pentru libertăți civile și justiție (LIBE) a Parlamentului European, unde fosta șefă a DNA a obținut 26 de voturi, iar Bohnert a primit 22. Deși liberalii au un singur membru titular în comisia LIBE, pe Traian Ungureanu, au reușit să trimită la vot încă patru europarlamentari, care au înlocuit membri titulari absenți din alte țări. Astfel, alături de Ungureanu, au votat în favoarea Laurei Codruța Kovesi liberalii Siegfried Mureșan, Adina Vălean, Marian Jean Marinescu și Cristian Bușoi. Potrivit mai multor surse liberale, Ludovic Orban le-a transmis marți seara europarlamentarilor PNL să își schimbe biletele de avion pe care le aveau pentru miercuri dimineață și să rămână la votul din comisia LIBE.De altfel, preşedintele PNL a anunţat încă de pe 11 februarie că europarlamentarii liberali au fost mandataţi de Biroul Executiv al partidului să susţină candidatura Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de procuror-şef al Parchetului European.” El continuă: „Un alt europarlamentar român al cărui vot a făcut diferența în favoarea Laurei Codruța Kovesi a fost Cristian Preda, care l-a înlocuit pe un coleg din altă țară marți, la scrutinul din comisia CONT. «Am votat ultimul, întrucât – deşi nu sunt membru al CONT – l-am înlocuit pe un coleg neamţ din PPE, pe care-l cheamă Zeller şi e, de aceea, la capătul listei. Ţinând seama de rezultatul final – 12 voturi pentru LCK, 11 pentru candidatul francez şi unul pentru cel din Germania – aş putea zice că am avut votul decisiv!», a spus ulterior Cristian Preda, în prezent membru PLUS.

Mircea Marian publică în fițuica SRI Newsweek: „Din PNL, în comisia LIBE, membru de drept era doar Traian Răzvan Ungureanu. Urmare a negocierilor cu colegii din alte formațiuni, au reușit să vină la vot, în comisia LIBE, și Siegfried Mureșan, Adina Vălean, Marian Jean Marinescu și Cristi BușoiSurse de la Bruxelles susțin că liberalii l-au convins pe europarlamentarul maghiar din Fidesz (formațiunea lui Viktor Orban, care face parte din PPE) să nu vină la ședința la care se decidea soarta lui Kovesi.

Iată cum se respectă neamestecul politicului în numirea procurorilor, votul corect și democrația reală în Parlamentul European, unde o grămadă de „lupi moraliști” acuză România că numește politic magistrații   numai la noi procurorii sunt considerați magistrați! Ceea ce s-a întâmplat la votul din cele două comisii ale Parlamentului European constituie în mod cert o ilegalitate frauduloasă și ar fi de competența unei Comisii de Anchetă a UE și a unui Tribunal Internațional.

                                                                                                       Cosmina BARBU

http://www.justitiarul.ro/

DESPRE FUHRERUL GERMANIEI ANGELA MERKEL – SE SCHIMBA TOTUL IN EUROPA,ATENTIE ROMANIA!

5 mart.

 

Cancelarul german Angela Merkel în timpul vizitei oficiale la Soci, Rusia

Dacă Angela Merkel ar urca în fruntea Europei, jocul la nivel continental se schimbă – iar România se va trezi într-o situație nu tocmai fericită

Veste șoc dată de europarlamentarul Norica Nicolai: Angela Merkel va prelua șefia ”Guvernului Europei” –  îl va înlocui pe Jean-Claude Juncker.

”Eu cred că viitorul președinte al Comisiei Europene poate fi doamna Merkel – se vorbește deja la Bruxelles”, a declarat europarlamentarul ALDE, la interviurile DC News.

Într-adevăr, Angela Merkel se retrage de pe prima scenă a politicii germane, fiind elogiată pentru faptul că a redat Germaniei întâietatea în Europa – dar și acuzată pentru politica pro-imigrație din propria țară.

Doamna Merkel are o problemă internă și această problemă internă se va acutiza”, confirmă Norica Nicolai.

”După 12 ani cât a domnit doamna Merkel în Germania și în politica europeană, este timpul să te retragi, dar doamna Merkel este o femeie încă tânără și va dori să spună ceva în politica europeană și să securizeze Germania”, a declarat lidera listei ALDE la alegerile europarlamentare.

Pe de altă parte, Nicolai atrage atenția României:

”Germania ne amenință direct cu activarea Art. 7 – De ce? Pentru că probabil s-au așteptat ca după extindere, noi să fim de fapt o piață și o majoritate tăcută care să urmeze întreg politicul sau altul, fie Paris, fie Berlin”, spune Nicolai, referindu-se, de fapt, la Europa de est, nu doar la România.

”S-au trezit că lucrurile nu stau deloc așa – Polonia a fost puternic dominată de un sentiment de prioritate a construcției interne”, atrage atenția Norica Nicolai, care însă recunoaște – ”Noi, cum a bătut vântul și în funcție de cine a condus Bucureștiul, președinte sau Guvern”, a declarat Norica Nicolai, pentru DCNews.

În ultima vreme s-a încercat introducerea unor disensiuni între Coaliția de la București și cancelarul german, în condițiile în care între Berlin și Washington s-a ajuns la tensiuni majore, pe teme energetice, economice și fiscale.

O întreagă campanie se desfășoară pe surse tradiționale americane din România împotriva Germaniei și a Angelei Merkel, încercând antrenarea unui curent de masă în acest sens. Pe de altă parte, este evidentă susținerea de către grupări politice germano-olandeze a Laurei Kovesi, precum și a opoziției din România.

În acest moment, dacă Merkel ar urca în fruntea Comisiei Europene, jocul la nivel continental se schimbă – iar România se va trezi într-o situație nu tocmai fericită: cu relații slabe la Est, cu diferende în UE cu cele mai puternice state și cu un parteneriat ”strategic” cu SUA, materializat doar prin plăți către Washington și imixtiuni în treburile interne la București.

Întrebarea este, concret, de fapt, pe cine are de partea ei România?

Mai nou, Germania emite pretenții să facă parte din Consiliul de Securitate al ONU, ca membru permanent. Germania devine furnizor principal de energie al Europei, prin parteneriatul cu Rusia. Germania este principala putere economică a UE, iar pe lângă relația privilegiată cu Rusia și resursele ei imense, începe să aibă o influență tot mai mare în Orientul Apropiat, fiind, după Rusia, cel mai agreat partener pentru reconstrucția țărilor distruse de intervențiile americane.

După toate acestea, dacă Angela Merkel ajunge șefa Comisiei Europene, Germania va atinge cea mai mare putere și influență de la al doilea război mondial încoace. De reținut asta!

BUCUREȘTI, 4 mart – Sputnik, Evan Răutu.

https://ro.sputnik.md/

POLONIA DA O LECTIE ROMANIEI – ADEVARUL DESPRE U.E.S.S.R.,CUM TREBUIE ABORDATA RELATIA!

5 mart.

 

Protesters light flares and carry Polish flags during a rally, organised by far-right, nationalist groups, to mark the anniversary of Polish independence in Warsaw, Poland, November 11, 2016

”Ne tratează diferit doar pentru că vor să-şi afirme interesele naţionale, vor să ne slăbească poziţiile în negocierile pentru buget – ca să ne slăbească poziţiile, ei ne critică”

 Într-un interviu acordat DIGI24, ministrul polonez de Externe Jacek Czaputowicz, a acuzat UE că tratează diferit țările din Est, incluzând aici România, dar și Ungaria și țările baltice.

”Ne tratează diferit doar pentru că vor să-şi afirme interesele naţionale, vor să ne slăbească poziţiile în negocierile pentru buget – pur şi simplu nu mai vor să contribuie la bugetul UE ca până acum şi vor să arate că noi nu cheltuim banii cum trebuie şi că facem probleme”, a declarat ministrul de externe al Poloniei.

O altă chestiune în care Polonia se ține tare în fața Bruxelles-ului este cea legată de Justiție. Guvernul polonez a avut parte și de manifestații, dar și de atacuri din partea UE.

”Noi credem că avem dreptul să introducem reforme, dar totodată trebuie să respectăm decizia Curţii Europene de Justiţie, chiar dacă nu suntem de acord cu ei, pentru că greşesc”, spune ministrul polonez. ”Problema pentru noi este că UE foloseşte standarde duble în relaţia cu diferite ţări. Noi suntem trataţi nedrept, aceleaşi decizii sunt acceptate în cazul altor ţări, iar CE nu reacţionează”.

Acelaşi lucru se întâmplă cu alte ţări din regiune, România, Ungaria, ţările baltice, arată ministrul de Externe de la Varșovia, care a declarat ferm: ”Există o tendinţă de a nu fi trataţi la fel ca alte ţări din UE.

”Noi trebuie să protestăm împotriva acestei poziţii şi o facem – pentru că cetăţenii noştri acceptă şi sprijină integrarea europeană, dar cu condiţia să avem aceleaşi drepturi ca cetăţeni, ca ţară, precum alţi membri UE”, a spus ministrul polonez.

De ce credeţi că UE foloseşte împotriva ţărilor din Europa de Est, cum spuneţi, standarde duble? – întreabă reporterul Balazs Barabazs.

”Intenția statelor Occidentale este de a nu mai contribui la bugetul UE (…) vor să cheltuiască acele sume pe altceva, pe ei, de exemplu, pe apărare, pe programe elaborate de Franţa şi Germania”, spune ministrul.

Deci, este ”interes naţional pur”, acuză ministrul polonez. ”Ca să ne slăbească poziţiile, ei ne critică”.

Iar ministrul de Externe al Poloniei atrage atenția asupra unui ”prieten” al României – Frans Timmermans .

”Comisarul Frans Timmermans, care cere articolul 7, este candidat favorit într-unul dintre partidele de stânga, şi este parte din programul lui – ceea ce în opinia noastră este conflict de interese”, spune ministrul. ”Amestecă două roluri: lider, activist politic cu un program, îi critică pe alţii ca să aibă sprijin politic, pe de altă parte este comisar independent, neutru din punct de vedere politic”.

Concluzia curajoasă a polonezului este clară, în acest caz: ”Avem o problemă, trebuie să reformăm UE, ca să nu permitem asemenea situaţii”.

Ministrul Jacek Czaputowicz a dat un exemplu și în privința relației cu SUA în cazul Iran, în care a exprimat deschis opoziția față de noile sancțiuni cerute de americani – unde vezi așa ceva în România?! – dar și în cazul relației UE – China.

”UE ar trebui să fie unită, să vorbească pe o singură voce cu China – China este un actor global, o ţară integrată, cu o influenţă mare, care încearcă să se folosească de diviziunile din UE”, spune ministrul polonez, precizând că decizia luată de UE a fost ca ”investiţiile să fie verificate ca să ne asigurăm că securitatea noastră nu va fi afectată”.

Dar, spune ferm Czaputowicz, în general trebuie să cooperăm cu China, ”este un partener important, relaţiile comerciale se dezvoltă, şi ambele părţi profită – cooperarea trebuie să se bazeze pe reguli corecte, stabilite între UE, ţările UE şi China”.

***

De menționat că, împotriva normelor presei profesioniste, DIGI24 a introdus, printre întrebările și răspunsurile din interviu, tot felul de comentarii tendențioase, încercând să minimalizeze argumentația intervievatului. Este o practică urâtă, pentru că aceste comentarii nu au fost făcute în prezența interlocutorului, ci ulterior, când a fost redactat articolul.

Cu toate acestea, ministrul de Externe polonez, Jacek Czaputowicz, a dat o adevărată lecție asupra modului în care trebuie abordată politica în cadrul UE, dar și în relația cu „actorii globali”, SUA și UE: cu respectarea angajamentelor asumate cu responsabilitate, nu politic, dar și cu demnitate, indiferent de cel cu care discuți. Și, în primul rând, cu apărarea interesului tău național.

BUCUREȘTI, 4 mart – Sputnik, Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md

GUVERNATORUL BNR,MUGUREL ISARESCU(OMUL CASEI REGALE) A SEMNAT UN DECRET IN 2006 PRIN CARE BANCA ANGLIEI NU A MAI DAT NCIO DOBANDA PENTRU AURUL DEPOZITAT!

5 mart.

 

 

Cititi si : Mugur Isarescu Este Varul Regelui Mihai, Deci Cine Conduce Romania De 28 De Ani?

Proiectul de lege privind repatrierea rezervelor de aur pe care România le păstrează în Anglia a stârnit reacții efervescente în rândul clasei politice, dar și al societății. O notă internă din anul 2006 devoalează fapte obscure ale lui Mugur Isărescu. România a pierdut bani grei prin acea decizie.

Proiectul de lege privind repatrierea rezervelor de aur pe care România le păstrează în Anglia, inițiat de președintele PSD, Liviu Dragnea, și senatorul Șerban Nicolae, a stârnit reacții puternice în rândul clasei politice, dar și al societății.

Este vorba despre modificarea şi completarea Legii privind Statutul Băncii Naţionale a României. Șerban Nicolae spune că acesta este un proiect pe care l-a gândit încă din 2015. România deține în Banca Angliei 63 de tone de aur. Potrivit proiectului, 95% din cantitatea aflată în Anglia va fi adusă în țară, informează Flux 24.

Curtea de Conturi este instituția care ar trebui să verifice de ce Banca Naţională a României (BNR) nu încasează dobândă pentru aurul păstrat la Banca Angliei. Această afirmație a fost făcută chiar de către Lucian Isar, soțul senatorului PNL Alina Gorghiu.

„Printr-o notă internă din 2006, Isărescu (n.r. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu) a decis ca România să nu mai primească dobândă la aurul păstrat în străinătate. Înainte de 2006, România a primit dobândă la aurul păstrat în străinătate, iar după această dată celelalte bănci centrale din regiune raportează în documentele anuale dobânda primită la deţinerile de aur din străinătate.

Nota internă a BNR din 2006 se bazează pe o decizie luată de Isărescu în 2005, practic o pasă internă. Curtea de Conturi condusă de Văcăroiu (n.r. Nicolae Văcăroiu, fostul preşedinte al Curţii de Conturi) a evitat să controleze acest aspect din motive uşor de înţeles, Parlamentul nu cere explicaţii la prezentarea raportului de activitate BNR pentru că oricum Isărescu nu vine la comisiile din Parlament când este chemat, iar procurorii probabil au rude angajate în BNR (doar o ipoteză extremă, dar probabilă pentru inactivitate)., a precizat Isar.

https://www.stiri-extreme.ro/

ORGANIZATIILE MAFIOTE DE PE BATRANUL CONTINENT – EUROPA!

5 mart.

Crima organizată este foarte activă în Europa, grupările mafiote generând venituri de peste 100 de miliarde de euro anual. Iată o listă cu cele mai importante grupări criminale din Europa.

Potrivit Uniunii Europene, ar exista cam 5.000 de reţele de crimă organizată care ar opera în toate cele 28 de state membre – iar ele au un efect semnificativ asupra economiei blocului comunitar. Un raport din 2016 publicat de Joint Research Centre on Transnational Crime (Transcrime), cu sediul în Italia, a indicat că activităţile ilicite ale acestor grupări generează venituri anuale de 110 miliarde de euro, echivalentul a 1% din Produsul Intern Brut al UE.

Cea mai mare parte din această sumă (28 de miliarde de euro anual) vine din comerţul cu droguri, deşi fraudele fiscale, în special cu TVA, devin o sursă tot mai importantă de venit pentru organizaţiile criminale, susţine Transcrime. Alte activităţi ilegale majore sunt traficul cu fiinţe umane (pentru prostituţie şi alte genuri de exploatare), falsificările de produse şi traficul ilegal cu tutun şi arme. O mare parte din bani este spălată prin afaceri legale, mai ales în sudul Italiei, unde crima organizată are cele mai adânci rădăcini, dar şi în porturile-cheie ale Europei şi în zonele de frontieră.

Mafia italiană

Cele mai mari reţele mafiote italiene sunt ‘Ndrangheta, din regiunea Calabria; Camorra, din Campania; şi Cosa Nostra, din Sicilia. ‘Ndrangheta, una din cele mai bogate şi puternice organizaţii criminale din lume, a fost vizată de raiduri ale poliţiei desfăşurate pe 5 decembrie anul trecut în mai multe ţări: Italia, Germania, Olanda, Spania şi Belgia. Organizaţia este activă de asemenea în America de Nord şi în America de Sud.

Toate aceste reţele mafiote sunt formate din mai multe familii, care controlează surse vaste de venit: în 2007, agenţiile italiene responsabile cu combaterea crimei organizate au estimat că doar ‘Ndrangheta a generat venituri de până la 40 de miliarde de euro, deşi o mare parte din bani a venit din investiţii în afaceri legale, printre care construcţii şi restaurante. Mafia este bănuită că ar avea influenţă puternică asupra administraţiilor regionale din Italia. Urmărirea penală a mafioţilor s-a dovedit adesea dificilă, din cauza influenţei familiilor în tribunalele locale şi a faptului că judecătorii cei mai competenţi evită adesea să lucreze în zonele controlate de Mafia.

Grupările turceşti

Reţelele din Turcia sunt active în toată Europa, mai ales în ţările cu o diasporă turcă importantă, precum Germania, Olanda sau Marea Britanie. Grupările sunt implicate serios în traficul de droguri, mai ales de heroină, o zonă de interes care le leagă de reţelele criminale din Bulgaria. Alte afaceri mai sunt pariurile ilegale, prostituţia, traficul de persoane şi extorcările.

O familie turco-cipriotă cu implicare majoră în crima organizată este familia Arif, care s-a mutat în mediul infracţional din Londra, după dispariţia unor grupări ca The Firm, condusă de gemenii Kray, în anii ʼ60.

Clanurile din Germania

Mai multe grupări s-au format din rândul comunităţilor arabe din Germania, printre care unele create de refugiaţi palestinieni şi libanezi, veniţi în anii ʼ80. Cele mai cunoscute familii sunt în Berlin, Bremen, Renania de Nord-Vestfalia şi Saxonia Inferioară şi poartă următoarele nume: Abou-Chaker, Al-Zein, Remmo şi Miri. Poliţia germană spune că pe teritoriul Republicii Federale ar activa cam 50 de astfel de familii implicate în activităţi infracţionale.

Aceste clanuri ar avea mii de membri fiecare şi s-ar ocupa mai ales cu trafic de droguri, prostituţie, jafuri şi colectarea de taxe de protecţie. Unele jafuri sunt spectaculoase, cum a fost furtul unei mari monede canadiene de aur dintr-un muzeu. Un asasinat legat de aceste clanuri a avut loc recent la Berlin şi a fost amplu mediatizat. Unele din aceste clanuri au legături cu lumea divertismentului.

Bandele albaneze

Reţele criminale provenind din Albania se găsesc în Europa, America de Nord, America de Sud şi Australia, active în traficul de droguri, de arme şi de persoane – sau de organe. Se bănuieşte că ar exista 15 astfel de familii mafiote doar în Albania şi mai multe în comunităţile albaneze din străinătate.

Grupările albaneze sunt considerate foarte „tradiţionale“, bazate puternic pe familie, onoare şi loialitate. Ele sunt formate adesea din mii de persoane, răspândite în lumea întreagă.

Reţelele ruseşti

Grupările originare din Rusia ar fi mult mai descentralizate decât celelalte. Ele joacă un rol major în traficul cu heroină din Afganistan. Cam 12% din totalul mondial de heroină ar ajunge în Rusia.

Doar o astfel de grupare rusească ar fi activă în Germania: este vorba de Samarovskaya Gruppa, care operează mai ales la Berlin şi Köln. Ea ar fi organizată în celule, pe modelul grupărilor teroriste. Liderul ar fi Leonid Zamarov, arestat în Berlin în 2013. În timpul raidurilor efectuate de unităţile anti-tero germane, au fost găsite arme grele, grenade, pistoale şi inclusiv o mină Claymore.

Hells Angels, Bandidos

Grupările criminale ale motocicliştilor sau „rockerilor“, precum Hells Angels, sunt active în Germania cel puţin începând cu anii ʼ70. Ele nu se consideră oficial organizaţii criminale, dar mulţi dintre membrii lor sunt implicaţi în prostituţie şi traficul de droguri şi arme. Hells Angels şi Bandidos au fost de multe ori implicate în conflicte sângeroase unii împotriva celorlalţi.

http://www.yogaesoteric.net

IMIGRANTII SUNT SUPARATI CA SUEDIA NU LE DA CASE.JOBURI SI IUBITE.”DE CE PRIMITI REFUGIATI DACA NU LE PUTETI OFERI O VIATA DEMNA SI IMPLINITA?”

5 mart.

Nici Romania nu poate, asa ca VALEA !!!!!!

Istoria altfel decât o înveți la școală

Oricât s-ar strădui guvernanții suedezi să lupte cu nedreptățile acestei lumi rasiste și homofobe, tot nu reușesc să șteargă toate lacrimile victimelor.
Nici măcar legile care-i aruncă pe suedezi în pușcărie dacă vorbesc de rău imigranții, homosexualii și transexualii nu sunt suficiente.

Nu pot să cred că asta e Suedia. (…) De ce ați deschis porțile refugiaților dacă nu îi puteți ajuta să aibă o viață demnă și împlinită, în care să se bucure de respectul cuvenit?

O fi Suedia singura „superputere umanitară” a lumii, dar migranții nu sunt deloc mulțumiți de condițiile de viață oferite de autorități pe banii contribuabililor suedezi.

Ne-ați făcut viețile mizerabile” s-a plâns Mohammad Jumaa jurnaliștilor de la postul public de radio. Sirianul spune că se aștepta la o viață mult mai bună când a ajuns în Suedia. „Suntem oameni, nu animale care nu au nevoie de altceva decât să mănânce și să doarmă.

Jumaa spune că se aștepta ca suedezii să-i ofere o casă și un job bine plătit. În loc de asta, e silit să aștepte locuind în condiții modeste într-un apartament pe care-l împarte cu alți refugiați. Nu vrea să audă niciun fel de explicații din partea reporterului care-l intervievează. Nu-i pasă că mulți tineri suedezi l-ar invidia că locuiește la Stokholm, metropolă în care criza de locuințe e acută.

Nu-mi spuneți că aveți foarte mulți refugiați în Suedia. Știu asta! Ce nu înțeleg este de ce vreți să ne ucideți a doua oară. Pentru că așteptarea e egală cu moartea.”

Jumaa spune că mulți blestemă ziua în care au ajuns în Suedia. Faptul că așteaptă de un an și opt luni să i se rezolve situația îl stresează și îl face să aibă resentimente. Dar Jumaa nu e singurul nemulțumit. Concetățeanul său Mahmoud vrea și el o casă a lui. Nu vrea să trăiască într-un apartament, chiar dacă nimeni nu-i cere chirie. Faptul că e nevoit să împartă bucătăria cu alți refugiați îi diminuează șansele de a-și găsi o iubită.

Aveam speranțe mari că mi se va oferi o casă. Și după aceea mi-au oferit camera asta. E ca într-o tabără de refugiați. Care e diferența? (…) Am 25 de ani și nu am avut o iubită până acum. Sunt încă virgin. Aș vrea să-mi găsesc o iubită, o soție, dar e imposibil. Cum aș putea să-mi fac o viață în camera asta?

Nici el nu e impresionat când prezentatoarea emisiunii, Katarina Gunnarsson îi spune că are toate facilitățile unei camere de hotel. De altfel, jumătate dintre emigranții care locuiesc în blocul din Norrtälje au pornit în marș spre departamentul de servicii sociale să le ceară socoteală autorităților pentru modul în care sunt tratați. Purtătorii de cuvânt ai așa-zișilor refugiați spun că mulți refugiați sunt atât de dezamăgiți încât au dezvoltat depresii și gânduri sinucigașe.

Despre falimentul „utopiei” suedeze s-a tot scris. Statutul de „superputere umanitară” pe care și-l arogă elitele care conduc această țară este în mare măsură o halucinație a unor minți intoxicate de neo-marxismul contemporan.

A deschide brațele unui număr imens de imigranți, în majoritate zdrobitoare bărbați extrem de tineri, nu poate duce în niciun caz la integrarea lor. Dimpotrivă, va aduce numai probleme – violuri și creșterea exponențială a criminalității. Iar propaganda neîntreruptă care susține că imigranții sunt victime nu face decât să-i convingă pe aceștia că li se cuvine totul și că cei care li se opun sunt niște rasiști.

http://www.yogaesoteric.net/

COHORTELE – PRIMELE UNITATI MILITARE NATIONALE ALE ROMANILOR DIN BASARABIA!

5 mart.

Manifestație la Chișinău în data de 10 martie 1917, prilejuit de înlăturarea guvernării țariste.

Primele unități militare naționale basarabene

Armata rusă, din Galiția pâna la Marea Neagră, cuprindea într-o însemnată proporție soldați și ofițeri basarabeni – circa 200 000 oameni. Soldatul român basarabean făcuse numeroase campanii în serviciul țarului: în Crimeea, în Balcani, în Manciuria.

In anii primului război mondial, hazardul operațiilor militare i-a pus pe basarabeni în fata altor români, aflaț în rândurile armatei austro-ungare împotriva careia luptau sub drapel rusesc.

Ei au avut revelația folosirii aceleiași limbi române, care depășea frontierele imperiului rus si al regatului aliat, a unei naționalități mai vaste și mai bogate careia îi apartineau și basarabenii. Fructul acestei experiențe l-a constituit nașterea unei puternice mișcari naționale în rândul oștirii basarabene, atât pe fronturile militare, cât si în interiorul Imperiului țarist.

Încă în vara 1917, generalul D.Şcerbacev, comandantul armatei ruse pe Frontul român, aprobase  organizarea în Basarabia a 16 detaşamente mobile de miliţie (cohorteîn componența fiecăruia intrând câte 100 de miliţieni și i s-a ordonat lui A.Crihan să le organizeze.

În iulie 1917 a fost format la Chișinău, de deputaţi ai soldaţilor şi ofiţerilor, Sovietul Central Moldovenesc.

S-a putut constirui  numai un regiment moldovenesc de infanterie cu  2 batalioane, iar la 17.11.1917 a fost dislocată la  Chișinău prima baterie de artilerie moldovenească.

Pentru potolirea anarhiei și susținerea rânduielii în Basarabia, pe vremea demobilizării, Congresul a hotărât să se sporească numărul cohortelor de la 16 până la 100, având fiecare în componență câte 100 de soldați.

În vara anului 1917, încep sa se constituie primele comitete naționale ostășești moldovene la Iași, Chișinău, Odesa, Sevastopol, Kiev, Ecaterinoslav, etc.

Acestea își propuneau să militeze pentru înfiintarea unui organism național, menit să conducă  Basarabia de sine stătător si și să organizeze  armata națională.Primul comitet ostășesc s-a constituit la Odesa din initiativa capitanului de stat major din armata rusa Emil Cately,  a sublocotenetului Ion Pascăluță și voluntarului St. Holban.

Acest comitet a obținut aprobarea de la Statul major regional Odesa, de a separa soldații basarabeni care serviseră pe front și erau răniți, in unități proprii, denumite simbolic «cohorte nationale» – unități, care urmau sa fie trimise în Basarabia pentru menținerea ordinii.

Primele patru cohorte, comandate de sublocotenenții N. Ciornei, O. Otel si D. Budescu, echipate și dotate cu muniții din Arsenalul armatei din Odesa, au sosit la Chișinău, la mijlocul lunii septembrie 1917.

După exemplul Odesei, comitetele naționale ostătșești, create in majoritatea zonelor în care se aflau soldații basarabeni, trec grabnic la constituirea  cohortelor naționale și trimiterea lor spre Chisinau, pentru a fi inrolate în armata națională.

La aceasta opera de interes vital pentru Basarabia si-au adus contributia substanțială, pe lângă cei de la Odesa, comitetul ostășesc de la Iași, creat in iunie 1917 din initiativa sublocotenentilor de rezerva Gr. Cazachii, And. Scobioala si V. Tautu; comitetul ostasesc din garnizoana Sevastopol organizat si condus de sublocotenentii in rezerva C. Spinei si I. Rotaru; comitetul ostasesc moldovenesc din Tighina, condus de sublocotenentul D. Dragomir, locotenentul Th. Zeletin si studentul D. Caraus; cercul studentesc moldovenesc din Kiev, initiat de studentii Vl. Cazacliu si Vl. Bogos; comitetele ostatsesti din Ecaterinoslav, Vosnesens, etc.Lupta acestor patrioți nu a fost zadarnică.

Din oamenii recrutați de ei si trimisi la Chișinau, a fost constituit pâna în toamna anului 1917, primul batalion national alcătuit din 4 cohorte cu sediul în capitala Basarabiei și încă 12 cohorte, repartizate câte două de fiecare județ.

Coordonarea activității de recrutare și conducere a unităților în scopul menținerii ordinii atât în capitală, cât și în județe a fost pusă în sarcina Comitetului Central ostășesc moldovenesc din Chișinău, care s-a constituit din foști ofiteri activi în armata imperială rusă, aflați la Chișinau în covalescență , dupa rănile dobândite pe front. Cei mai activi dintre aceștia au fost: col. N. Furtună, col. (r.) T. Cojocaru, cpt. Ch. Andronache, lt. An. Moraru, mr. V. Cijevski si slt. (r.) Gh. Pântea.

Infaptuirile cele mai importante ale Comitetului Central ostășesc au fost convocarea Congresului general ostășesc și organizarea Sfatului Țării.In vederea pregătirii Congresului o delegație a Comitetului Central ostășesc, alcatuită din sublocotenentul I. Pascaluța și voluntarul St. Holban a fost trimisă la Petrograd pentru a obtine de la Kerenski, ministrul de razboi si Marina al Rusiei revolutionare, acceptul pentru  participarea la congres a reprezentantilor ostașilor basarabeni, aflători in toate unitățile din armata rusă, precum si aprobarea pentru sporirea numarului de cohorte de la 16 la 100 si înființarea primelor regimente moldovenești.

Dupa o atentă și minuțioasa pregătire, la 20 octombrie 1917, s-a deschis la Chișinau în Casa Eparhială a primul congres militar moldovenesc. Erau prezenți în sala 600 delegați, ofițeri și soldați basarabeni de pe toate fronturile, precum și circa 500 delegați, reprezentând diferite organizații profesionale.Prezidat de maiorul V. Cijevski, sublocotenentii Ioan Pascăluță si Gherman Pântea, Congresul a hotărât declararea autonomiei Basarabiei în cadrul Republicii federative democratice ruse si alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului – denumit Sfatul Țării, în compunerea căruia sa fie numiți și 44 ostași aleși de Congres.

La incheierea lucrărilor, pe data de 25 octombrie 1917, Congresul a adoptat un număr de 11 rezoluții privitoare la principiile privind organizarea autonoma a Basarabiei.Sfatul Tării înființat astfel prin hotărârea Congresului ostășesc, și-a deschis lucrările la Chișinau la 21 noiembrie 1917.

Documentele caracterizează acest moment drept cea mai mare sărbătoare din capitala Basarabiei în ultimii 100 ani. De asupra palatului Sfatului Tarii a fost arborat drapelul national, iar în sală, în furtuna de entuziasm si lacrimi, s-a intonat «Desteaptă-te, române!»si «Pe-al nostru steag e scris unire!».

Din balcon, asistența a primit, apoi, defilarea detașamentelor militare venite să salute primul parlament national al Basarabiei autonome.Conform proiectului de organizare a ocârmuirii Basarabiei, a fost ales primul președinte al Sfatului Țării in persoana lui Ion Inculeț și organul executiv al Adunarii Naționale – Sfatul directorilor generali, alcatuit dintr-un director-presedinte si 10 directori generali pe departamente.

Crearea Sfatului Țării, urmată de «proclamarea Republicii Moldovenesti autonome», a reprezentat prima etapa. A doua etapa va fi declararea, in mod simbolic, la 24 ianuarie 1918, a independentei noii republici. Ea va netezi drumul spre etapa a treia: Unirea.

Rezoluțiile Congresului militarilor moldoveni din 25 – 27 octombrie 1917

  

 Despre Republica federativă rusească

Fiindcă Rusia e foarte mare și înlocuită de o mulțime de popoare, fiecare cu cultura lui deosebită și cu conștiința națională, ocârmuirea centrală din Petrograd numai împiedică propășirea culturală a națiilor și îmbunătățirea stării lor economice.
În vederea acestei împrejurări, întâiul congres ostășesc a hotărât: să se recunoască că forma cea mai potrivită a ocârmuirii Rusiei este republica federativă democratică.

 Despre autonomia Basarabiei

Având în vedere cultura națională a neamului moldovenesc și trecutul său și plecând de la principiul revoluției, că fiecare norod are dreptul singur să hotărască de soarta sa, congresul în dorința de a uni neamul moldovenesc și a-i chezășui drepturile lui naționale și propășirea lui economică și culturală a hotărât: să declare autonomia teritorială și politică a Basarabiei.

Pentru apărarea drepturilor și intereselor autonomiei Basarabiei, pe lângă stăpânirea vremelnică să fie un împuternicit al neamului moldovenesc.

Găsind că rânduiala veche de a întocmi oștirile amestecând la un loc felurite neamuri, era așezată pe temeiuri antidemocratice, și avea de scop slăbirea noroadelor și totodată recunoscând, că numai sub steagurile moldovenești și condus de ofițeri moldoveni, poporul moldovenesc va putea apăra patria (țara) și slobozeniile câștigate prin revoluție, congresul a hotărât: să se înceapă cât mai degrabă alcătuirea oștilor moldovenești de tot felul de arme.

Pentru formarea și ocârmuirea lor să se alcătuiască în cel mai scurt timp comitetul general ostășesc moldovenesc în frunte cu un comisar pentru afacerile militare moldovenești și cu un împuternicit în Stavcă.

Comitetul general va alcătui proiectul naționalizării oștilor moldovenești și va începe a introduce naționalizarea în viață.

 

 

 

Surse:

 

http://centenarulromaniei.ro/rezolutiile-congresului-militarilor-moldoveni-din-25-octombrie-1917/

http://m.moldovenii.md/md/section/234/content/4294

http://basarabia91.blogspot.com/2011/01/primele-unitati-militare-nationale.html

Jipa Rotaru, Anuarul Muzeului National de Istorie a Moldovei, II, Anul 1992

Partidul estonian anti-invazie dubleaza votul in alegerile generale

5 mart.

Invictus

Principalul partid anti-invazie din Lumea a Treia, Partidul Popular Conservator Estonian (EKRE), a ingrozit partidele deja constituite prin dublarea votului sau la aproape 18% in alegerile generale din aceasta tara care au avut loc saptamana trecuta.
EKRE a organizat o campanie pe o platforma perfect sensibila de stopare a imigratiei, un referendum privind calitatea de membru la UE, promovarea ratelor mai mari de nastere a copiilor in randul estonienilor si a unitatii normale de familie formata din barbati, femei, si copii – totul sufucient pentru ca establishmentul si mass-media controlata de vest sa poata califica partidul de „extrema dreapta”.

Un procent de 18% se traduce prin 19 locuri in Parlamentul cu 101 locuri.

The full results were: 

Eesti Reformierakond (Partidul Estonian de Reforma): 28,8% (ultima data 27,7%), 34 de locuri (+4).

Eesti Keskerakond (Partidul Centrului Estonian): 23,1% (ultima data 24,8%), 26 de locuri (-1).

Eesti Konservatiivne Rahvaerakond (Partidul Popular…

Vezi articolul original 448 de cuvinte mai mult

Politica UE pe care voi n-o puteti suprima

5 mart.

Invictus

Regimul pro-Soros de la Bruxelles cere ca unul din blocurile parlamentare majore de votare din UE sa fie inlaturat din camerele parlamentare din cauza opozitiei partidului ales Fidesz din Ungaria. „Pancartele ofensatoare” ale formatiunii il prezinta pe Jean-Claude Juncker alaturi de George Soros. Scopul sau este de a arata colaborarea dintre cei doi, ceea ce a starnit o revolta profunda in buncarele de la Bruxelles.

last-supper-with-soros-as-jesus

Presedintele UE, Claude (tipsy Juncker), a condamnat campania de promovare drept „minciuni” si a cerut ca represalii, partidului maghiar de guvernamant Fidesz sa-i fie luat statutul sau de membru al blocului de centru-dreapta al Parlamentului. Partidul Fidesz al lui Victor Orban este cel mai popular partid politic din Europa.

Ungaria a anuntat sambata ca va opri o campanie de postere impotriva presedintelui Jean-Claude Juncker, dar va continua cu una noua impotriva deputatului sau, prim-vicepresedintele Frans Timmermans.

untitled-51

„Ungurii au dreptul sa stie ce fel de planuri…

Vezi articolul original 470 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat: