Arhiva | 1:35 am

UN DEMAGOG DE SCOALA VECHE!

26 mart.

                      Demagogul și „infatuații”! Insistând obsesiv și reluând jignirile la […]

 

                    Demagogul și „infatuații”!

Insistând obsesiv și reluând jignirile la adresa celor 3,5 milioane de români care au susținut familia tradițională (bărbat-femeie), arată cât de limitat (puteți utiliza și termenul selectiv) este președintele Klaus Iohannis! Pentru că este adeptul minorităților, președintele ne spune celor care credem în Dumnezeu și în tradiții, că suntem „infatuați”, că am „propagat ura”, iar pentru asta societatea ne-a „tratat cu flit”, pentru că „cei care au promovat referendumul au fost orice, numai toleranți nu”.

Dar, dacă ar fi numai atât! Secesionistul președinte aflat pe final de mandat, încearcă să inducă în societate și mai multă ură, și mai multă dezbinare. Pentru asta, atunci când îi vine bine, susține nevoia unei prezențe masive la vot în baza conceptului „înțelepciunea mulțimii” (!?), iar când îi vine bine, susţine absenteismul, aşa cum a făcut-o la referendumul pentru familie! Iată cum „înțelepciunea mulțimii” ţine de oportunitatea politică.

Înconjurat de adulatori sau de persoane excedate de faptul că se află în aceeaşi sală cu cel mai inuman preşedinte al României, Klaus Iohannis a vorbit marţi ca pentru sine, zâmbind în timp ce aborda teme care au produs tragedii vezi tema Justiţiei şi protestelor de stradă, scărpinându-se sub unghii atunci când scăpa discursul de sub control.

Obsesia maladivă pentru PSD, în detrimentul adevărului şi echilibrului, face din Iohannis un circar de slabă factură, un demagog fără carismă stresat să nu rateze punctajul de ziceri pregătite de consilieri.

Una dintre aceste ziceri, aşa cum am arătat, a fost „înțelepciunea mulțimii”. Mulțimea, în accepțiunea președintelui Iohannis este când bună – atunci când îi serveşte obsesiile, când rea – atunci când nu îi susţine temele. La fel este și cu Justiția: când bagă în pușcărie și distruge destine de oameni nevinovați – este bună, iar când îl declară pe Iohannis hoț de case – nu mai este bună!

Atunci când nu participă la exerciţiul democratic (referendum constituţional), poporul este înţelept, însă atunci când participă la vot şi dă încredere unui partid cum este PSD, poporul este lipsit de înţelepciune. Pentru că, la naiba, ce mai înseamnă în secolul XXI nişte alegeri, când nu iese cine vrea Iohannis? Răspunsul este simplu: „un accident democratic” rezultat din absenteism!

„Până la urmă, absența de la vot face ca altcineva să o hotărască în locul nostru”, spune Ioahnnis, pentru ca după scurtă vreme să îi laude pe cei care nu s-au prezentat la vot, pentru ca mai apoi să cheme poporul la vot pentru referendumul său! În mod evident, Iohannis nu este cel mai sănătos personaj din spectrul politic românesc.

Lecturând discursul preşedintelui, nu poţi să nu observi că între pasiunile şi grijile sale se regăseşte şi comunitatea LGBT, de dragul căreia nu are deloc reţineri în a arunca cu jigniri la adresa celorlalți, a majorității!

Minoritar fiind, Iohannis ar trebui să fie mai moderat, măcar în declarații, dacă nu și în acțiunile private, devenite de notorietate la Sibiu. Însă … de acolo până la a afirma că „cei care au promovat referendumul (pentru familie) au fost orice, numai toleranți nu”, că sunt „infatuați care au propagat ura”, este prea mult!

Chiar mai mult decât recunoaşterea faptului că regretă că nu a reuşit să aibă un guvern al său, pe care să îl dirijeze aşa cum doreşte, dar nu a reuşit cu guvernarea PSD-ALDE!

„Da, regretul meu din primul mandat, care acuma dă să se încheie, este că n-am avut noroc de un Guvern cu care să lucrez împreună și chiar să ne apucăm să rezolvăm problemele mari ale României și speranța mea este că în al doilea mandat voi găsi, la momentul potrivit, atunci când vor dori românii, un Guvern cu care să lucrez”.

Doamne fereşte! Când te sfidează fiind în minoritate, înconjurat de minorităţi agresive şi permanent în contradicţie cu legea, la ce să te mai aştepţi când va avea şi toată puterea?

                      Demagogul și „infatuații”! Insistând obsesiv și reluând jignirile la […]

 

                                                                                                          Dan TOMOZEI

SURSA:http://justitiarul.ro/

Reclame

TINERII FRUMOSI SI LIBERI LA COTROCENI!

26 mart.

Argument: aud că iar vrea consultări cu „societatea civilă” , la palat, „melcul prost, încetinel”… ei, atunci hai să vă aduc aminte cum au fost consultările înainte de a se pune în aplicare operațiunea „GUVERNUL MEU”, la începutul lui noiembrie 2015, ca să putem face o comparație… Iată participanții de atunci, selectați riguros pe baza unui algoritm conceput de profesorul de fizică planetar, pe un șervețel, între porția de crenvurști și porția de cremșnit…

Imagini pentru TINERII FRUMOSI SI LIBERI LA COTROCENI,POZE

Liviu Mihaiu- frumos și tânăr…îl știți, Cristina Guseth – și mai frumoasă , infinit mai tânără… Andrei Cornea – excepțional de frumos și înduioșător de tânăr… Sorin Ioniță – de-o tinerețe robustă , bașca de-o frumusețe care-ți taie respirația…și, evident, Nicușor Dan – superb și-n floarea vârstei, și, pe deasupra, verde ca arborele rășinos , dar la care se pune și retorica absolut remarcabilă, deoarece, accidental, l-am auzit cuvântând, ei bine, toți aceștia au constituit o parte din grupul de elită ales de Klaus pentru primenirea clasei politice.

Tânărul, frumosul și liberul ”salvator” al Deltei Dunării, Liviu Mihaiu, ne zicea atunci cum au pus ei, la Cotroceni, de-o viață nouă și de-un trai mai bun:

„Președintele ne-a spus că dacă vrem o altă clasă politică să ne implicăm, ne va lua PARTENER, CU NOI VA ÎNCERCA SĂ CONSTRUIASCĂ O ALTĂ CLASĂ POLITICĂ (!!!!). Ne-a invitat la modul cel mai ferm să venim, noi, oameni buni, sa se formeze UN NOU CORP AL CLASEI POLITICE(!!!). Există două moduri de a te implica – din societatea civilă și în interiorul sistemului. Noi putem să provocăm șocuri, amendamente la o lege, printr-o revoltă ca cea din 16 noiembrie să avem o lege a alegerilor mult mai buna, dar o reforma radicala nu se poate face decât din interior. NE-A INVITAT SĂ FACEM PARTIDE NOI(!!!!) ”.

După ce ne tăvălim de râs în voie, eu aș spune să citim, totuși, cu mare atenție ideea despre democrație a acestui reprezentant al „societății civile ”: ce-i aia „noi putem să provocăm șocuri… printr-o revoltă ca cea din 16 noiembrie” …Care „noi” ar putea provoca șocuri în societate printr-o revoltă?

Și Sorin Ioniță avea idei interesante despre cum funcționează democrația constituțională: „Credem că președintele își poate asuma riscul de a pune un premier foarte bun PENTRU CEEA CE CERE STRADA , CHIAR DACĂ NU E AGREAT DE PARLAMENT (!!!)”. Zău, dragă? Și, în continuare: „Președintele va veni în piață, dar nu știm când. Să existe un mecanism clar de selecție a noastră, a reprezentanților societății civile. Acum a fost făcută de aparatul prezidențial. Dacă va mai fi ceva de spus, vom afla cu toții de la Administrația Prezidențială”.

Adică, în traducere liberă : „…fraierilor din stradă, alo! comanda la noi, că noi suntem deja selectați și vă anunțăm pe FB dacă mai apare ceva și dacă mai facem peste vreo două-trei săptămâni o ieșire în piață…de chestiile astea și de programarea revoluțiilor spontane, în cadru organizat, se ocupă de-acum Administrația Prezidențială ! ”

Oare cei din piață știau la ce mișmașuri se deda președintele în timp ce ei se încăierau puțin pe scena din Piața Universității și-și cărau microfoane-n cap?
…………………………………………………………………………….

Numai că, între timp, ăștia nu mai sunt buni… că Liviu Mihaiu e aproape un penal, Cristina Guseth e catastrofă, Andrei Cornea l-a acuzat de trădare și s-a întrebat cu voce tare: „Frică, prostie sau pact deliberat?” ( adică : măi Klaus, tu ori ești găină, ori ești prost , ori ești mână-n mână) … cu cine să te mai consulți ? Păi, cu niște băieți serioși, zic, care ocupă cu entuziasm piețele patriei și fac steaguri din material uman ori de câte ori le cere Felix Tătaru.

Hai să ne uităm cu cine s-a consultat Klaus cu privire la „vulnerabilitățile Curții Constituționale, reforma legislației electorale și pericolul grav și iminent în care se află justiția sub atacul politic al actualei majorități parlamentare”( !!! n.n.) în septembrie 2017. Lista solicitanților este cea de mai jos:

„Aradul Civic, CIVICA (Iași), Evoluție în Instituție (# Insist), Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri din Timișoara: Activ Civic, ACUM, Ariergarda, Asociația ARAS – filiala Timișoara, Asociația Culturală Diogene, Asociația SPICC, LGBTeam, Organizația Studenților din Universitatea Timișoara (OSUT), Pieces of Heaven, Yacht Club Timișoara), Institutul pentru Politici Publice, Oradea Civică (membre ale rețelei civice naționale Contract România), organizația neguvernamentală Centrul pentru Inovare Publică și grupurile civice Corupția Ucide, Geeks for Democracy și # REZISTENȚA.”

Iar noi, cetățeni, fiind oameni inteligenți, doar privind cu cine s-a „consultat” măria-sa, înțelegem că nici prin cap nu i-a trecut să scoată oamenii în stradă…

Iar eu cred că lista „societății civile” din anul de grație 2019 nu va fi esențial diferită de cea din 2017.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

„PANA AICI TICALOSULE!”

26 mart.

O să încep abrupt prin a afirma că nu sunt adept al unirii cu Basarabia. Mai precis, nu acum. Ca să înțelegeți și mai bine cât de tranșant sunt în opinia mea, vă voi spune că dacă mâine s-ar face un referendum pentru unirea cu Basarabia, eu aș vota împotrivă. Nu-s cinic și nici vreun tembel înfierbântat. Îmi place să mă consider un om cu picioarele pe pământ, care preferă o judecată corectă în locul unei acțiuni instinctuale.

Imagini pentru IOHANNIS,POZE

Am mai multe motive pentru a mă opune unei uniri cu Basarabia, cele mai importante ținând de modificarea structurii etnice de-acolo – operată de către Stalin – dar și a concepțiilor românilor de-acolo care, după o intensă propagandă întinsă pe patruzeci de ani, n-au cum să vadă unirea cu țara ca pe o opțiune viabilă. În aceste condiții, unirea Basarabiei cu România ar avea toate șansele să se constituie într-un dezastru pentru țară, aducând după sine grave probleme care ne-ar putea fi fatale.

Acestea fiind spuse, o să trec direct la dandanaua oligofrenului național. Mie, așa antiunionist de moment cum sunt, nu mi-a trecut niciodată prin cap că am avea de-a face cu două popoare. Sau cu două națiuni, cu două limbi, cu două orice. E un tembelism fără margini. Orice om care are toți boii acasă știe că atât în stânga cât și în dreapta Prutului e vorba de același popor care vorbește aceeași limbă și care trăiește pe același pământ al aceleiași țări. Când cele trei provincii istorice se aflau sub stăpâniri diferite – și asta, din nefericire, s-a tot întâmplat în istoria noastră – aveam de-a face cu un singur popor, atât de unitar încât nicio tentativă de asimilare nu a reușit.

Spune Vlahuță atât de frumos: „Am fost trăit, pe vremuri, în graniți mai largi. S-au fost învârtit, pe vremuri, paloșele sclipitoare ale Voievozilor noștri și peste Carpați și peste Prut. Dar s-au vărsat încoace înecuri de potop, neamuri pe neamuri s-au împins- noroade, ce nu le mai încăpea lumea, au curs mereu peste noi și-a trebuit- ca sa putem trăi- să ne mai strângem tara, și de la miazănoapte și de la răsărit.” Asta însă n-a însemnat nicipodată că cei rămași în afara granițelor vremelnice n-ar fi tot „ai noștri”.

Așadar, ca politician al României, nu poți avea la nivel oficial decât o singură opinie, anume cea normală: există un singur popor român având o singură țară. Chiar dacă poate părea paradoxal, asta nu implică nicio revendicare teritorială. Pot accepta că istoria ne-a jucat un renghi, pot semna tratate de pace în care să nu revendic teritorii însă niciodată nu-mi poate fi permis să pronunț „două popoare” pentru că așa ceva nu există, fiind o invenție a propagandei sovietice. La fel ca și acea aberantă „demonstrație” conform căreia româna se trage din rusă.

Să auzi însă de la președintele țării exprimarea „cele două popoare” atunci când e interpelat despre unirea Basarabiei cu România e mai mult decât o simplă prostie și, din punctul meu de vedere, se înscrie în categoria infracțiunilor de înaltă trădare. Însă, celor care acum sunt înfierbântați, le voi spune că nu le înțeleg înfierbântarea. Nu suntem la prima infracțiune de înaltă trădare comisă de către Plăvan. Mai țineți minte vizita prietenească din Ucraina în care n-a deschis subiectul drepturilor minorității române de-acolo și, mai mult, n-a vrut să se întâlnească cu reprezentanții românilor? Aia ce-a fost, oare nu tot înaltă trădare?

Cred că ar trebui să tăiem o dată pentru totdeauna coada câinelui și să ne recăpătăm cel puțin demnitatea. Oficial România e obligată să-și protejeze poporul indiferent unde se află. Din poporul român fac parte cetățenii români ai Republicii Moldova, mult prea asupriții români din Ucraina, cei din Banatul Sârbesc, dar și multitudinea de români care se află prin Italia, Spania, Germania, Canada, SUA s.a.m.d. Poporul român este unul și indivizibil. Afirmarea apăsată a unicității sale, indiferent de contextul istoric, ține de demnitatea noastră și cred că a venit timpul să redevenim demni.

De-aceea, în ciuda faptului că acum sunt împotriva unirii Basarabiei cu România, consider că molusca incompetentă din capul statului trebuie aruncată cât mai repede la groapa de gunoi a istoriei. Orice poate fi subiect de negociere. Însă poporul, familia și propria identitate niciodată! De-aceea cred că trebuie făcut cât mai repede ceva, în sensul eliminării cât mai rapide a inutilului. Acest trădător e o pată, o flegmă pe obrazul țării, iar situația jenantă în care ne aflăm trebuie rezolvată cât mai rapid.

Și, pentru a fi și mai clar înțeles, afirm, de asemenea, că toți cei care ignoră această stare de fapt se fac la fel de vinovați de înaltă trădare întrucât devin complici cu inutilul oligofren. E timpul să facem o listă a trădării și să încercăm să-i eliminăm cât mai rapid pe acești imbecili de pe scena politică pentru a nu ne mai influența negativ viețile.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

USR SE PRTEGATESTE SA DERAIEZE INTR-UN FASCISM DE TIP SUD-AMERICAN!

26 mart.

Când, pe la începutul lunii martie 2019, un consultant politic din zona USR propunea în gura mare pe Facebook vizite obligatorii la muzee „anticomuniste și anticorupție înființate în fiecare reședință de județ”, multă lume a pufnit în râs. Ideea era debilă nu doar prin conținutul ei, nu doar ținând cont de cine e tatăl ipochimenului („Mircea, fă-te că lucrezi”), ci prin faptul că genul acesta de „vizite obligatorii” te duc cu gândul fix la Coreea de Nord și la ceea ce se dorește a fi „interzis”.

Din păcate se pare că dorințele acelui prostănac nu sunt doar niște idei confuze din capul său sec, ci exprimă un întreg curent de opinie în interiorul politicienilor USR care, după ce și-au eliminat din rândurile lor puținele figuri progresiste (mă refer în primul rând, desigur, la Adrian Dohotaru) au depus la Senat un proiect de „interzicere a propagandei comuniste” infinit mai barbar decât cel pe care îl inițializaseră pesediștii în urmă cu câțiva ani (și pe care l-am criticat aici) și, în plus, de-a dreptul fascist.

Spre reamintire, pesediștii, sub emoția de moment a pierderii alegerilor prezidențiale din decembrie 2014 și vrând și ei să se dea bine „cu anticomuniștii”, propuseseră o lege vagă, formată doar din două articole, care să interzică o dată pentru totdeauna comunismul în România. În forma ei de atunci, legea nu era decât o gogoașă vagă, care denota multă prostie din partea celor care o propuseseră.

USR-iștii, în schimb, au depus la Senat un proiect de lege de-a dreptul splendid. Oamenii s-au gândit temeinic la ce-i de făcut cu „comuniștii” ca să li se închidă gura definitiv. Proiectul lor de lege [1] are nu mai puțin de 7 articole care dovedesc că inițiatorii chiar au „cujetat” îndelung la cum să-și poată suprima (fizic) orice opoziție politică sub pretextul că opoziția ar fi „comunistă”. De pildă: „Art. 2.a. Prin organizație cu caracter comunist se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor comuniste, precum ura și violența pe motive de diferență de clasă socială, politica de exterminare socială.”

Putem observa că, relativ ușor, aici s-ar încadra cu ușurință atât unul ca Dragnea cu discursurile sale împotriva multinaționalelor, cât și niște sindicaliști care luptă pentru drepturile muncitorilor pe care îi reprezintă. Definiția pare extrasă fix din gândirea fascismului sud-american postbelic, cel vinovat în Argentina de mii de de desaparecidos, de mii de morți în Chile și Brazilia, de dictaturile brutale ale lui Pinochet sau Alfredo Stroessner.

Că tipii nu glumesc, rezultă din explicația care urmează: „În această categorie [a organizațiilor cu caracter comunist] pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică…” Altfel zis, o simplă suspiciune că un grup de prieteni îl elogiază pe Ceaușescu la un șpriț e suficientă ca să-i bage pe toți la pușcărie, chit că oamenii n-au de gând să formeze nici un fel de partid. Credeți că glumesc? Nici vorbă. Proiectul de lege chiar încurajează, în cel mai totalitar spirit cu putință, delațiunea:

„Art. 3.3 Nu se pedepsesc persoanele [din grupurile pro-comuniste] dacă denunță autorităților organizația, înainte ca aceasta să fie descoperită.”

Mai rău – cu siguranță o premieră în gândirea legislativă post-decembristă – proiectul de lege pedepsește chiar și deținerea de simboluri comuniste. E drept, doar „deținerea în vederea răspândirii”. Dar cine poate dovedi care e „deținere în vederea răspândirii” și care e deținere „de dragul deținerii”?…

Pavlik Morozov, dragi tovarăși, ar fi mândru de retardații ăștia de la USR.

Și spre deosebire de proiectul PSD, care era foarte vag, acesta enumeră pe larg și tipul de simboluri și genul de simbolistici ce trebuie evitate dacă vrei să nu o încurci: „drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne care promovează ideile [comuniste]”. Intenția totalitară reiese tocmai din acea precizare vagă legată de „orice alte asemenea însemne”… pentru că, la limită, foarte multe lucruri pot fi echivalate cu „însemnele comuniste”. Oare televiziunile vor mai avea voie să ruleze filmul Invictus (2009) despre Nelson Mandela, care a fost, a naibii chestie, chiar un comunist?…

Și așa mai departe. Din păcate observăm că periodic apar diverși nebuni care vor să transforme România, sub pretextul decomunizării, într-o dictatură de tip fascist sud-american. Și acest lucru se datorează exclusiv faptului că în România încă nu s-a ieșit din paradigma fierbinte a lui decembrie 1989, încă nu s-a făcut o dezbatere națională serioasă la rece despre ce a cauzat comunismul românesc și care a fost bilanțul său în cifre.

În rest, nu voi obosi să amintesc și să reamintesc că nazismul și comunismul nu pot fi echivalate decât de niște minți bolnave. Nazismul a fost un regim politic care a pus însăși ideea de exterminare la bazele sale. Nu au existat evrei cu funcții în cel de-al treilea reich pentru simplul motiv că nazismul era genocidar prin el însuși, el propovăduind de la bun început, prin program, exterminarea anumitor grupuri etnice și politice, și mai ales a evreilor. Comunismul nu doar că nu s-a bazat niciodată pe un program genocidar, dar au fost destui „aristocrați” și „burghezi” care au ajuns comuniști, chiar comuniști de frunte (oare Petru Groza sau Ion Gheorghe Maurer ce erau?). Ceea ce se poate spune, într-adevăr, e că în numele comunismului, da, s-au comis crime. Dar comunismul nici măcar nu e original din acest punct de vedere: și în numele creștinismului s-au comis o grămadă de crime, și cu toate acestea numai un prostănac ar repudia învățăturile lui Cristos. Sau în numele democrației liberale (amintesc doar de declarația halucinantă dată la un moment dat de Madeleine Albright care zicea că moartea a 500.000 de copii irakieni a fost ok câtă vreme Saddam Hussein a fost înlăturat de la putere). Tocmai de aceea așa-zisele crime ale comunismului – ca, de altfel, orice crimă comisă în numele unei ideologii oarecare, cu excepția ideologiilor genocidare prin ele însele – nu pot fi judecate decât individual.

Făcându-se că nu înțeleg această distincție elementară între o ideologie genocidară și niște criminali care au acționat în numele unei ideologii, fasciștii de pretutindeni și dintotdeauna ne dovedesc că ei de fapt urăsc și doresc să interzică și să-i pedepsească nu neapărat pe criminalii vinovați de eșecul unei ideologii abstracte – în cazul de față comunismul – ci chiar idealurile umaniste exprimate de acea ideologie: dreptatea socială, egalitatea și fericirea. Mai mult, o asemenea lege introduce arbitrariul în justiție și în politică. Dacă tot le place lor, voi face o analogie cu cauza LGBT: până când homosexualitatea să fie dezincriminată, oricine putea suferi din cauză că ar fi fost homosexual, chiar dacă nu era. Un simplu denunț mincinos sau o vorbă cu subînțelesaruncată de un răuvoitor erau motive suficiente pentru cariere și vieți distruse. Acum nu mai putem acuza oamenii că-s homosexuali, dar găsim chestia asta cu „comunismul”, că sunt „comuniști”. USR-ul pare să fi încăput definitiv pe mâna unor lunatici care au de gând să ne transfere din Uniunea Europeană, 2019, direct pe continentul sud-american, în anii ’70. Evoluția e oarecum de așteptat, având în vedere câți „monicomacoviști” erau încă de la început pe acolo, dar prezența câtorva oameni mai normali părea să asigure un oarecare echilibru. Echilibrul, dacă a existat, se pare că a fost unul de scurtă durată.

[1] Se poate citi aici: https://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=22061&pos=0&NR=b108&AN=2019

Autor: Lucian Sârbu

Sursa: Argumente și fapte

DEMOCRATIA TICALOSILOR!

26 mart.

Iată că s-a încheiat și cea mai mare circotecă a istoriei SUA, anume ancheta specială a procurorului Mueller privind influențarea alegerilor de către Rusia. Orice om cu scaun la cap s-ar prăpădi de râs când ar citi ipotezele de la care s-a pornit și acuzațiile care s-au adus. O totală deviere de la realitate, care însă a costat enorm.

De-a lungul investigației, tiripliciul Mueller a intervievat peste cinci sute de martori, a obținut aproape patru mii de mandate și citații și a făcut vreo treisprezece solicitări către guverne străine în vederea strângerii probelor. Care probe au condus la chestii halucinante: că unul din echipa lui Trump, de frica anchetei, a ascuns că s-a întâlnit cu un oficial rus, că altul ar fi mințit sau că Trump a fost în tinerețe cam curvar. Per total, numai chestii „groaznice”, de parcă ar fi fost lucrate de Ciorduța.

Raportul Mueller e incapabil să acuze de ceva. Pur și simplu, Gigel ăla a păpat o căruță de bani fără să facă nimic. Mă întreb sincer, dacă i s-au alocat acele imense fonduri pentru a demonstra o prostie de asemenea dimensiuni, de ce oare nu se alocă fonduri investigării intruziunii fantomei lui Barbă Neagră în alegerile americane. Nu de alta, dar e la fel de plauzibil.

Ceea ce rămâne din toată această afacere e poziția descoperită a flașnetelor aruncătoare cu căcat. Scânteia capitalismului – Washington Post(bine i-a zis Constantin Gheorghe), Neo-Izvestia – New York Times, TVR – CNN și toate celelalte instituții media au demonstrat cu vârf și îndesat că nu sunt nimic altceva decât o extensie a statului subteran care parazitează societatea. Chiar dacă „au fost dovedite”, asta nu e nimic, cum n-a fost nici la noi nimic atunci când, în 2009, băsescu a băgat gaz în toți acoperiții pentru a fi reales. Chiar dacă asta s-a lăsat cu paradirea iremediabilă a ceea ce s-a numit presă scrisă, propaganda a migrat-o către net.

Ceea ce vedem în SUA e spectacolul jalnic al propagandei scăpate de sub control, al imbecililor otrăviți care chiar cred ceea ce li s-a turnat în ureche. Așa cum pe-aici sunt imbecili care sunt gata să se detoneze din motive de „neconstituționalitate” și „control politic” generate de celebrele Ordonanțe 13 și 7, la fel și în SUA, o târlă de imbecili au pus botul la spectacolul macabru instrumentat de FBI. Să ne reamintim totuși că FBI este instituția care-a pus în scenă la noi farsa DNA, care-a ținut-o în brațe pe nulitatea Koveși și care-a sponsorizat toată propaganda dezgustătoare la adresa acestui serviciu.

Văzând cum a lucrat „echipa Mueller” poate c-ar fi timpul să vedem ce are de spus ticălosul care-a pus la cale întreg spectacolul, ex-directorul FBI, James Comey. Într-un editorial din New York Times, spune că n-are habar de concluziile raportului și nici nu-l interesează care-s acestea, ci că, pentru el, e important să constate că justiția lucrează corect. Păi cum, băi, ticălosule, după ce-ai otrăvit lumea, după ce ai inundat media cu acuze abracadabrante, acum stai liniștit și zici că te mulțumește că justița lucrează? Nu merge așa, cocoșel!

Practic, dacă justiția americană ar lucra într-adevăr, ar trebui ca de-abia de-aici înainte să se vadă. S-au cheltuit aiurea niște bani mulți pe acuze mincinoase ceea ce ar trebui recuperat. De asemenea, ar trebui investigat cum de comisia tiripliciului Mueller nu s-a atins o iotă de democrați. Asta deoarece, dacă ar fi să demonstrăm relații cu rușii, abia de-acolo ar fi trebuit să se înceapă. Însă lăbuță ăla de Mueller a fost și el un prostovan scos la lumină de statul subteran și pus să o facă pe dehontologul.

Nu trebuie uitat că întreaga investigație a parazitat mandatul lui Trump, blocând de mult prea multe ori funcționarea Casei Albe. Practic, tot ceea ce s-a întâmplat a fost o formă mascată de presiune exercitată ilegal de statul subteran. Până când ilegitimii conducători de facto ai SUA nu și-au așezat cozile de topor în funcțiile cheie nu s-au lăsat, iar Mueller a fost folosit pe post de berbece. Degeaba acum s-a pronunțat ticălosul că n-are de adus nicio acuză, programul politic al lui Trump a fost deturnat, iar întregul mandat i-a fost făcut franjuri.

Cu alte cuvinte, asta e democrația: ori mergi pe dunga desenată de ăia care conduc în realitate, ori ești supus unor presiuni aberante până când revii pe dungă. Altfel, dacă te încăpățânezi, poți afla precum Kennedy că glonțul e al naibii de rece.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

UNDE VA DORMI PAPA FRANCISC!

26 mart.

Zeci de mii de pelerini așteptați la București cu ocazia vizitei Suveranului Pontif în România. Biserica Catolică din România a anunțat, luni, programul Papei Francisc în vizita din România.

„Vineri, 31 mai 2019, în jurul orei 08:00, Papa Francisc va pleca cu avionul de la Roma spre București. În jurul orei 11:30, va sosi pe Aeroportul Internațional Henri Coandă-Otopeni din București. Aici va avea loc primirea oficială, urmată apoi de ceremonia de bun venit la intrarea în Palatul Cotroceni”. Anunțul a fost făcut de părintele Wilhelm Dancă, reprezentant la Bisericii Catolice.

O întâlnire cu premierul României

Potrivit programului, la Cotroceni, Papa Francisc va avea o întâlnire cu președintele României, Klaus Iohannis. Întrevederea va fi urmată de o întâlnire cu premierul României, care va avea loc tot la Palatul Cotroceni.

În jurul orei 15:45, Papa va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Daniel, la Palatul Patriarhiei.

Tot în prima zi a vizitei, Papa va merge și la noua Catedrală Ortodoxă, apoi va ține Liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din București.

În ziua de sâmbătă, 1 iunie, Papa va pleca cu avionul spre Bacău, apoi va ține Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Șumuleu – Ciuc. De aici, Papa va fi transportat cu elicopterul la Iași, unde, în jurul orei 17:25 va vizita Catedrala catolică. Apoi, Papa va avea o întâlnire cu tinerii și cu familiile pe platforma din fața Palatului Culturii.

În jurul orei 19, Sanctitatea Sa va pleca spre București, cu avionul.

Duminică, Papa va decola spre Sibiu și va fi transferat cu elicopterul la Blaj.  Acolo va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății la Blaj.

Papa va pleca din România duminică, în jurul orei 17.30, de pe aeroportul din Sibiu.

Pe parcursul celor două nopți petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunțiatura Apostolică din București, unde, a fost cazat și Papa Ioan Paul al II-lea.

Cel puțin 20.000 de credincioși

În ceea ce privește Liturghia de vineri seară din București, de la Catedrala Sfântul Iosif, sunt așteptați cel puțin 20.000 de credincioși. Pe străzile din jurul catedralei ar putea fi montate ecrane pe care se va putea urmări slujba oficiată de Suveranul Pontif. Reprezentanții Bisericii Catolice susțin că Suveranul Pontif se va deplasa pe străzile din apropierea Catedralei Sfântul Iosif cu papa-mobilul.

SIMONA HALEP S-A CALIFICAT IN SFERTURILE DE FINALA DE LA WTA OPEN MIAMI!

26 mart.

Halep a făcut un meci aproape perfect cu Venus Williams. Sportiva din România a câștigat cu 6-3, 6-3, meciul disputat cu una dintre cele mai bune jucatoare din istoria tenisului mondial.

In urma meciului din aceasta noapte, Halep s-a calificat in sferturile de finală ale turneului de la Miami Open, de categorie Premier Mandatory, cu premii totale în valoare de 9,035,428 de dolari. Competitia din Florida se desfăşoară în perioada 19-30 martie.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, duminică, în turul al treilea al Miami Open, cu scorul de 5-7, 7-6 (1), 6-2, pe Polona Hercog (Sloveni), locul 93 WTA, după două ore şi 50 de minute.

Mi-am găsit încet, încet ritmul

Faptul că am stat acolo şi am alergat ca nebuna timp de trei ore mă face mai bucuroasă şi mai încrezătoare. Mi-am găsit încet, încet ritmul, faptul că nu am cedat niciun punct înseamnă mult, îmi oferă încredere pe mai departe, că pot câştiga orice meci joc. Dacă fac ceea ce am făcut azi, cred că am o şansă să redevin numărul 1”, a declarat Halep după victoria cu slovena Hercog, locul 93 WTA.

%d blogeri au apreciat asta: