Arhiva | 1:44 am

PAPA FRANCISC AGENT ELECTORAL PENTRU NAZISTUL KLAUS JOHANNIS?

1 apr.

               O Inchiziție pentru „populiști”. De la fratele Francisc În ianuarie 2019, prezent la […]

 

             O Inchiziție pentru „populiști”. De la fratele Francisc

În ianuarie 2019, prezent la o întâlnire cu Corpul Diplomatic acreditat la Vatican, Papa Francisc lăuda controversatul Pact Global Compact asupra Migrației și avertiza asupra resurecției „naționalismului” și „populismului” care subminează „multilateralismul” (a se citi „globalismul”): declarația în sine, nefirească oarecum pentru un lider religios de un asemenea rang, revela un Papă activist-globalist, care (stupoare!) folosea din plin sărăcia ideilor neomarxist-laice, cu clișee preluate direct de la politicienii finanțați prin controversatul „filantrop” nord-american George Soros.

Click pe imagine pentru mărire!

Nu peste mult timp de la acel moment, în luna mai a.c., „activistul” Papa Francisc va sosi în România (în perioada 31 mai – 2 iunie a.c.) pentru un turneu și o parolă ca între globaliști cu „multilateralistul” Klaus Iohannis (președinte).

                          Tatăl Nostru carele ești la Bruxelles

Un lucru devenea cert: vizita Papei în România anului 2019 este un rezultat direct al „relațiilor speciale” pe care Papa le are cu ateii ce conduc Uniunea Europeană: Jean-Claude Juncker, Frans Timmermans (ambii de la Comisia Europeană) și Antonio Tajani (Parlamentul European) – o nesfântă treime ce îl dorește cu o nedisimulată disperare pe Klaus Iohannis ca și câștigător al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestui an.

Frans Timmermans și Klaus Iohannis.

Tripleta de la UE are cu ce să îl ghidoneze pe Iohannis și are cu ce să își împlinească dorințele pentru România: olandezul Frans Timmermans este responsabil pentru reuniunile periodice organizate de UE cu reprezentanții bisericilor din UE(!!!) unde a fost inclus și Papa, iar luxemburghezul Jean Juncker este un prieten personal al cardinalului Reinhard Marx, președintele puternicei Conferințe a Arhiepiscopilor (COMECE). Neîndoielnic, Dumnezeu va fi în concediu pe perioada vizitei politice a lui Francisc în Țara românilor.

                   Papa cu-a lui trei ștampile, puse una peste alta

Avem, așadar, o situație inedită pentru Centrul și Sud-Estul Europei: un Papă -„activist” (Francisc) care este militant „anti-populism” și „pro-migrație ilegală”, care vine în vizită la un președinte „haștag rezist” (Klaus Iohannis) ce este „pro-globalist” și „pro-migrație ilegală”.

Click pe imagine pentru mărire!

Ce ar trebui să rezulte de aici? Evident, beatitudine, penitențe și voturi! Papa Francisc nu vine în România pentru programul anunțat de gazdele sale (suveranul pontif  e obișnuit cu turmele venite să-i pupe inelul cu adorație),  ci pentru că apropiați puternici de la UE (perechea Frans Timmermanns – Jean Claude Juncker) cred că o vizită a Papei, organizată chiar în anul electoral 2019, ar putea adăuga voturi pentru Iohannis acolo unde aceste voturi nu ar fi existat.

Sosirea în România nu este întâmplătoare și este organizată minuțios după ce „elitele” lui Juncker au aflat din ultimele statistici  comunitare (Pew Research Center, decembrie 2018) că România a rămas cel mai religios stat-membru ale UE. În plus, Bruxelles intuiește că fără Klaus Iohannis, șandramaua globalistă clădită cu atâta trudă după 2015, se va duce la vale pe termen lung, cu tot cu partide de buzunar, grupuri „rezist”, cioloși, macovei, site-uri finanțate Soros, State paralele, danileți și procurori-activiști.

                   Vin la Papa cu grăbire, să-l citim dintr-o citire

Un om care obține vizita Papei nu este un simplu om, ci este, presupus, un om influent sau unul sprijinit de oameni influenți: aceasta fiindcă o vizită de Papă aduce în primul rând o instituție divină, nu neapărat un personaj cu tichie: așa încât, Klaus Iohannis poate să spere că acceptul Papei de a da curs invitației sale ar putea să îi crească popularitatea printre românii religioși, indiferent de rit.

Mai mult, o strîngere de mână și un tête-à-tête de 30 de minute cu Papa l-ar putea transforma pe Iohannis în ochii unei părți a electoratului, dintr-un politician șters, nehotărât, mediocru, arțăgos și care trebuie să citească mult ca să înțeleagă puțin, într-un gigant mioritic  electoral, o fiară a urnei de vot și un politician de amploare europeană.

Eduard Hellvig, fost bursier și angajat al lui George Soros, acum și mare susținător al lui Klaus Iohannis care l-a făcut șeful SRI-ului, are aceleași îngrijorări ca Papa Francisc. Click pe imagine pentru mărire!

Gazdele din România care s-au ocupat de organizarea turneului papal, dar și Jean Claude Juncker – cel care posibil s-a ocupat de procurarea vinului pentru împărtășanie – au pregătit întâlniri cu oameni din Blaj, Șumuleu Ciuc sau Iași: cât de imporant ar fi, însă, întâlnirea cu grupurile de români pentru un Papă care a părăsit un întreg popor catolic atunci când era așteptat de toți la „Referendumul vieții” din Irlanda?

               O Inchiziție pentru „populiști”. De la fratele Francisc În ianuarie 2019, prezent la […]

SURSA:http://justitiarul.ro/

A APARUT IN MASS -MEDIA ISRAELIEANA:”OARE BERLINUL TRAGE SFORI ROMANESTI IN LEGATURA CU IERUSALIMUL?

1 apr.

   Oare Berlinul trage sfori românești în legatura cu Ierusalimul? Dacă Klaus Werner Iohannis, președintele  statului român, Berlinul sau UE […]

   Oare Berlinul trage sfori românești în legatura cu Ierusalimul?

Dacă Klaus Werner Iohannis, președintele  statului român, Berlinul sau UE refuză să relocheze ambasadele lor la Ierusalim, atunci e evident că unii pun interpretarea dreptului internațional deasupra dăinuitoarei securități a Israelului. Ignoranța capitalelor occientale demonstrează că consecințele și câștigurile teritoriale a două războaie cruciale și existențiale în care Israelul a fost atras sunt pur și simplu neacceptate. Forma prezentă a Pax Germanica [pace germană în limba latină – nota traducerii] înseamnă și impunerea unei schimbări de percepție, upgradând autorul a două războaie mondiale în rolul de făcător de pace. Oare insistență încăpățânată pe drept internațional va forța, mai devreme sau mai târziu, Israelul să facă concesii teritoriale? De ce unii blochează relocarea ambasadei, dacă tot ei admit sincer cine a fost câștigătorul în războaiele arabo-israeliene.

Simplul refuz al șefului statului român de a muta ambasada Română la Ierusalim fără a furniza motive serioase este lipsit de respect. Indică faptul că, în viziunea să, Israelul ar putea avea relevanță unei insule mici și îndepărtate, de care nu a auzit nimeni, și care nu merită o explicație. Sau pur și simplu că el nu este în stare [să dea explicații – nota traducerii], în cazul în care instrucțiunile, așa cum s-a speculat recent, vin de la Berlin. Știm că timp de doisprezece ani Iohannis a fost președintele FDRG (Forumul Demmocrat al Germanilor din România), organism ce s-a declarat, în timpul președenției sale, succesorul legal al GEG  (Grupul Etnic German – Deutsche Volksgruppe), o fostă organizație nazistă interzisă. Exact precum statutul său stipula că deciziile politice aparțin NSDAP (Partidul Muncitoresc Național Socialist German), tot așa s-ar putea că decizia sa [a lui Klaus Werner Iohannis – nota traducerii], să fie luată tot în Germania.

Președintele american Donald Trump a făcut un pas demult așteptat în ce privește relocarea ambasadei SUA la Ierusalim și recunoașterea suveranității Israelului [Aici autorul confundă suveranitate cu suzeranitate, „suzerainty” . Suveranitate = calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independenţă; putere supremă. Suzeranitate = dreptul suzeranului asupra seniorilor vasali; dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă. – nota traducerii] asupra Înălțimilor Golan. E inacceptabil faptul că frontierele coloniale din Orientul Mijlociu sunt încă o problemă în timp ce o coaliție anti-Israel a încercat câteva războaie să distrugă Israelul. De decenii Europa a [tot] dezbătut în legătură cu o pace care pur și simplu nu se stabilește pentru că ar obliga, ca un fapt tacit [unspoken fact = adevăr de care nu vorbește nimeni?nota traducerii], Israelul să se retragă din teritoriile ocupate în schimbul păcii. Această mantra a fost retezată de Donald Trump. El se opune viziunii Berlinului, răsfățat de dominantă să economică în Europa, conform căreia o Germanie asediată [„besiege”, probabil vrea să zică „defeated”, înfrântă  – nota traducerii] și care demonstrează [totuși] aroganța unui învingător, ce își exportă conceptul de pace în Orientul Mijlociu.

Pentru că o Pax Germanica  în Orientul Mijlociu pe ușa din dos s-ar putea traduce ca încurajând unii din vecinii ostili Israelului să încerce să amenințe existența țării [Israelului], de vreme ce nu i-ar costa nimic [prost scris – nota traducerii] Mai mult decât atât, observabila [„ noticeable”, celebra (?) – nota traducerii]  lege germană a obedienței [???- nota traducerii] a fost intodeauna un instrument folosit că scuză pentru orice de la Genocid la Realpolitik. E o formă de a încerca legăturile germano-arabe [vechi -întemeiate istoric] să continue într-un fel nedetectabil.

Exact în maniera în care Max von Oppenheim, spionul și agitatorul german din Orientul  Mijlociu la sfârșitul secolulului XIX, a fost numit „Abu Jihad”. El i-a propus împăratului [Wilhelm al II-lea, ultimul împărat german – nota traducerii] ca, pentru a aduce Berlinul în grațiile triburilor arabe, să construiască un mausoleu pentru Saladin în Siria. Canonizarea politică a unui vechi războinic arab nu a trecut nerecompensată. Presa arabă se și întreba dacă majestatea sa [împăratul] nu se convertise cumva la Islam. Dar lecția fu una valoroasă de învățat, pentru că, la mai bine de un secol după asta, Berlinul urmează calea sugerată de Oppenheim și își asigură pentru  sine [„guaranteeing” ??? ] privilegiul prieteniei cu lumea Islamică prin lingușire.

Sămânța rău-voitoare plantată de agentul Oppenheim, ce a combinat principiul războiului sfânt cu ghimpele german numit „autodeterminare”, a rămas ferm implantată în nisipurile deșerturilor până în ziua de azi. Agentul Berlinului i-a sugerat împăratului: „Frățiile trebuie evidențiate prin metode religioase. Multe lovituri de stat și atacuri mici pentru a asigura un răspuns dur care [la rândul lui] va genera distrugere colaterală”. Aceste cuvinte sună ca și când ar fi fost spuse câțiva ani în urmă când, prin mici „Primăveri arabe”, regiunea Orientul Mijlociu a fost destabilizată.

Mare parte din procesul inutil de pace arată acum similar cu recomandările lui Oppenheim. Pasul Americii către a aduce claritate și o alternativă la un proces de pace blocat, îi obligă pe alții fie să urmeze exemplului Washingtonului, fie să admită sincer preferințele lor [și] bagajul lor istoric ostil. Israelul ar trebui să ceară Europei să fie recunoscut ca învingătorul acelor războaie în care a avut succes. Doar o țara asediată va face concesii teritoriale. (Radu GOLBAN – The Times of Israel)

                                                             Traducerea, adaptarea și comentarii Pompiliu DIPLAN

Imagini pentru ANGELA MERKEL,IOHANNIS,POZE

        Articolul în original:

  Is Berlin pulling Romanian strings over Jerusalem?

If Klaus-Werner Iohannis, the Romanian State President, Berlin or the EU refuse to relocate their embassies to Jerusalem, then it is obvious that some put the interpretation of international law above Israel’s long-lasting security. The ignorance of western capitals demonstrates that the consequences and territorial gains of two crucial and existential wars that Israel was pulled into are simply not accepted. The present form of the Pax Germanica, also means enforcing a change of perceptions, upgrading the perpetuator of two world wars to the role of a peacemaker. Will insisting with obstinacy on international law, sooner or later force Israel to make territorial concessions? Why are some blocking the relocation of the embassy, if they truly admit to who the winner was in the Arab-Israeli wars? The simple refusal of the Romanian Head of State, to move the Romanian Embassy to Jerusalem without providing solid reasons is disrespectful. It indicates that in his view Israel might have the relevance of a small remote island, one has never heard of, not worth an explanation. Or simply that he is not able to, in case the instructions, as speculated recently, come from Berlin. We know that for twelve years Iohannis was the president of the FDGR (German Democratic Forum in Romania), which declared itself during his presidency, the legal successor of the GEG (Deutsche Volksgruppe), a former prohibited Nazi organisation. Likewise as its status stipulated that the political decisions belong to the German NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) might his decision today be taken in Germany as well.

US President Donald Trump made an overdue step regarding the US embassy relocation to Jerusalem and the recognition of Israeli sovereignty over the Golan Heights. It is unacceptable that colonial frontiers in the Middle East are still an issue as an anti-Israel coalition has attempted in several wars to destroy Israel. For decades Europe has debated about a peace which is simply not happening, because it would, as an unspoken fact, oblige Israel to retreat from occupied territories in exchange for peace. This mantra has been cut short by Donald Trump. He opposes Berlin’s view, spoiled by its economic dominance in Europe, that a besieged Germany which demonstrates the arrogance of a winner, exports its peace concept to the Middle East. For a Pax Germanica in the Middle East through the back door could be translated as encouraging some of Israel’s hostile neighbours to attempt to threaten the country’s existence, because there will be no price to pay. Furthermore, the noticeable German law of obedience has always been an instrument to serve as an excuse for almost everything from Genocide to Realpolitik. It is a formula to allow long-established historical German-Arab ties to continue in an undetectable manner.

Just like Max von Oppenheim, the German spy and agitator in the Middle East at the end of the 19th century, who was nicknamed „Abu Jihad”. He proposed to the emperor that to endear Berlin to the Arab tribes, he should build a mausoleum for Saladin in Syria. The political canonisation of an old Arab warrior did not go unrewarded. The Arabic press even wondered whether his majesty might have converted to Islam. But the lesson was a valuable one, because more than a century later, Berlin is following the path advised by Oppenheim and guaranteeing for itself the privilege of friendship with the Islamic world through flattery.

The malicious seed that was planted by agent Oppenheim, which combined the principle of holy war with the German thorn known as „self-determination”, has remained firmly embedded in the desert sands to the present day. Berlin’s agent suggested to the emperor: “The brotherhoods must be brought to the fore by religious means. Lots of little coups d’état and attacks to ensure a harsh response which will generate heavy collateral damage.” These words look as if they might have been spoken a few years ago, when, through small „Arab springs”, the Middle East region was destabilized.  Much of the useless peace process so far looks similar to Oppenheim’s recommendations. America’s step towards bringing clarity and an alternative to a blocked peace process obliges others now to either follow Washington’s example or to frankly admit their own preferences with their hostile historical baggage. Israel should require from Europe to be recognized as the winner of those wars in which it was successful. Only a besieged country will make territorial concessions.

                                                                                                     Radu Golban, MAR 29 2019

Imagini pentru ANGELA MERKEL,IOHANNIS,POZE

Sursa: The Times of Israel

SURSA:http://justitiarul.ro/

PRESEDINTELE ALTEI ROMANII!

1 apr.

În momentul de față sunt convinsă că nimeni nu-l mai consiliază pe Klaus, toate acțiunile și declarațiile lui din ultima vreme dovedind o confuzie interioară profundă, chestiune pe care Mircea Badea ar numi-o, inspirat, „noaptea minții” .

Debutul acestui delir a fost însă acum doi ani, imediat după instalarea noului guvern PSD-ALDE, condus de Grindeanu Sorin : un desant nevrotic și aproape ilegal al președintelui la sediul guvernului, pe 18 ianuarie 2017, urmat de laude aproape deșănțate la adresa acestuia, la finalul întâlnirii : „…daţi-mi voie să vă spun că sunt foarte mulţumit de felul în care vă faceţi datoria şi pentru mine este o onoare să fiu aici împreună cu dumneavoastră…” . Apoi, o atitudine calm-călduță cu privire la noul guvern, tot pe 18 ianuarie, la întâlnirea cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București : „ …Noul an găseşte România cu un nou Parlament şi un nou Guvern, în urma alegerilor din 11 decembrie 2016. Acestea, alegerile, s-au desfăşurat în cele mai bune condiţii din punct de vedere democratic şi al organizării lor. Este totodată pozitiv faptul că niciun partid extremist, xenofob sau eurofob nu a intrat în legislativ, ceea ce arată elocvent maturitatea societăţii româneşti…”, urmată, pe 20 ianuarie, de o plesnitură monumentală pe Facebook : „… proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție…” și de o „ a doua descălecare” în Piața Universității, pe melodia : „… O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Or, aşa ceva nu se poate admite! Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi…” .

Și din 2017 până astăzi sindromul „Klaus” s-a tot agravat.

O astfel de echilibristică periculoasă, un astfel de balans declarativ, sugerează o rătăcire intelectuală profundă, și un efort nebunesc de a rupe toate punțile de înțelegere cu cealaltă Românie, al cărei președinte dânsul nu dorește să fie.

Președintele nostru lucrează numai cu mulțimi și generalizări : nu un ministru e rău, ci guvernul e o gașcă, lucrând „golănește” … nu el, Klaus, e indignat, ci toți românii sunt cuprinși de indignare și revoltă, se-nțelege … nu un parlamentar are probleme, ci întreg grupul parlamentar de la putere e „penal”… El nu face asta intenționat, ci pentru este incapabil să aprecieze individual… dacă ar putea să evalueze individual, atunci ar putea să și grațieze individual… or, acest tip de compasiune îi este total străin…

Boala de care suferă Klaus este, într-adevăr, indiferența… cu excepția propriilor interese, nu există nici o altă temă care să trezească un fior cât de mic în această stâncă de mediocritate, ignoranță și complexe cronicizate. Dar spre deosebire de Băsescu Traian, care era o fiară mai atentă la nuanțe, spre deosebire de el, spun, actualul președinte al României e dispus să meargă până la capăt, fără să-l intereseze costurile și fără să dea nici doi bani pe movila uriașă de victime colaterale.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

OPRITI KLAUSUL!

1 apr.

Într-o Europă frământată până în rărunchi de problema pierderii identității culturale a popoarelor, unde capul franco-german vorbește explicit despre desființarea statelor și națiunilor, în care popoarele încearcă să transmită că STATELE NAȚIONALE sunt soluția unei Europe a Națiunilor, unită în diversitate…

Într-o Românie, unde așa-ziși politicieni, care nu au citit în viața lor o carte, dar în care oamenii au crezut pentru că țipau tare, propăvăduiesc o UTOPIE SINISTRĂ numită STATELE UNITE ALE EUROPEI…

Într-o Europă, în care partidele neomarxiste propovăduiesc un PROGRESIM fals pus în slujba corporațiilor multinaționale…

Într-o Românie, unde cetățenii sunt transformați în niște biete numere încolonate la ușa unui hipermarket strain și-și strigă înăbușit DISPERAREA PIERDERII RĂDĂCINILOR, în care părinții își văd copiii schimonosiți de ura pe care păpușarii neomarxiști o aruncă în societate, un nazist, numit de Germania Gauleiter peste o țară despre al cărei popor el crede că e diferit de poporul român de dincolo de Prut, acesta vrea să arunce în aer și bruma de rațiune care a mai rămas în societatea românească, organizând, în ziua alegerilor europarlamentare, un Referendum pe o temă falsă, inexistentă, inventată doar de mintea lui bolnavă de putere și aparatul său diabolic de propagandă.

Marea Dezbatere a alegerilor Europarlamentare este: EUROPA NAȚIUNILOR sau STATELE UNITE ALE EUROPEI? Identitate sau omogenizare până la dispariția statelor și națiunilor?

Cu toate acestea, nazistul și Gașca lui de partide neomarxiste, fie că vorbim de PNL, USR sau PMP, vor să organizeze o mizerie de Referendum la care nici măcar nu au încă întrebarea care ar urma să se adreseze poporului, doar-doarv or scoate oamenii cu arcanul la vot.

În cazul în care nazistul și gașca lui tot nu se lasă și-l organizează, în bătaia de joc a unei națiuni întregi, unica soluție este să i se administreze o ultimă lecție de către acest popor umilit de ei, și anume să nu ne prezentăm la Referendum.

Doar așa îl putem trimite la casele lui, din Germania, din Florida, de la Sibiu sau pe unde or mai fi ele împrăștiate.  Invalidarea Referendumului va fi cea mai cruntă lovitură pentru nazist și gașca lui, iar după europarlamentare i se va deschide larg ușa să plece acasă, la casele lui.

Autor: Gelu Vișan

Sursa: Justițiarul

CINE SUNT EUROPENISTII DE ASTAZI?

1 apr.

Cine sunt europeniștii de astăzi? Sau altfel spus, ce suport social și ce opțiuni politice se subsumează în mod real proiectului Uniunii Europene din zilele noastre? Subliniem: din zilele noastre, pentru că a mai discuta astăzi având ca referințe declarațiile de intenții și speranțele inițiale înseamnă a face politica struțului, sau pur și simplu a înșela oamenii cu bună știință.

Europeniștii sunt, în primul rând, reprezentanții capitalismului financiar internațional care, valorificându-și influența la nivelul guvernelor și al Comisiei Europene, salvează băncile în pericol de faliment pe seama contribuabililor din întreaga Uniune. Ce altceva înseamnă datoriile suverane, Tratatul de stabilitate fiscală, austeritatea, dacă nu trecerea în contul bugetelor publice, adică în contul tuturor cetățenilor europeni, a pierderilor băncilor care făcuseră investiții riscante în Grecia sau care se implicaseră în scheme frauduloase marca Bernard Madoff? Aceasta se cheamă a capitaliza beneficiile și a socializa pierderile, iar aspectul poate cel mai ironic este că operațiunea se realizează apelând la autoritatea publică. Statul trebuie deci să fie minimal numai câtă vreme este vorba de prezervarea intereselor mediului de afaceri, dar când băncile sau marile întreprinderi au nevoie de sprijinul acestuia, se renunță rapid la toată vorbăria despre „mâna invizibilă” și la beneficiile pieței nereglementate, și se cheamă în ajutor tocmai statul până atunci minimal!

Vocația europeană le este proprie și firmelor multinaționale, care beneficiază de suprimarea tarifelor vamale, care pot să delocalizeze capacitățile de producție fără opreliști din partea statelor de origine și care, pe această cale, acced la forța de muncă ieftină și la piețele din Europa de Est. În plus, ca urmare a delocalizărilor se demantelează și organizațiile sindicale, sporind marja de manevră a patronatului în disputele salariale. Interesant este că europenismul se regăsește în mare măsură și printre angajații de rând ai firmelor multinaționale (cunoscuți și sub numele de corporatiști), cărora li se inculcă o cultură a individualismului materialist străin de ideea solidarității comunitare pe care s-a fondat statul-națiune. Acest individualism cu relevanță transfrontalieră, abstras din tradiție și refractar la referințele de identificare colectivă, mai precis naționale, poate ajunge, cum se întâmplă în România, la formele extreme ale darwinismului social, recognoscibile în aversiunea față de protecția socială și în general față de orice măsură cu funcție redistributivă. Este suficient să amintim acuzația ridicolă conform căreia Partidul Social-Democrat ar reprezenta „ciuma roșie” fiindcă ar dori să reintroducă impozitul progresiv pe venit, ori, mai nou, să aplice băncilor așa-zisa taxă pe lăcomie. De parcă un partid al îmbogățiților postrevoluționari și al potentaților locali ar putea să fie vreodată cu adevărat „roșu”!…

Europeniști sunt desigur birocrații din aparatul Comisiei de la Bruxelles, parlamentarii europeni și probabil cei care lucrează în birourile lor, dependenți de Uniunea Europeană prin salariul pe care-l primesc. Există printre politicieni, trebuie spus, unii care cred sincer că, în virtutea structurii suprastatale, Uniunea oferă cadrul optim de rezolvare a problemelor economice, sociale și eventual ecologice inerente mondializării. Cunoaștem personal un exemplu. Europeniști sunt de asemenea mulți membri ai rețelelor universitare și academice, și în legătură cu ei o serie de studenți, masteranzi, doctoranzi, care accesează cu toții ori care speră să acceseze cât mai rapid fondurile europene pentru a câștiga notorietate și influență, sau măcar pentru a-și suplimenta veniturile. Europeniști sunt în mod tacit și mulți oameni săraci, șomeri, care nu aspiră la vreun statut prestigios, dar cărora libertatea de circulație le oferă posibilitatea să muncească în străinătate ca să-și întrețină familiile. Europeniști sunt, evident,  jurnaliștii și comentatorii afiliați mijloacelor de comunicare mainstream, angajați în colportarea temelor și a clișeelor favorabile sistemului de putere supranațional, botezat convenabil când liberalism globalist, când democrație euroatlantică, împotriva contestației civice și a curentului suveranist aferent.

Să nu se amăgească așadar nimeni: proiectul Uniunii Europene corespunde nu atât unor valori abstracte, cât unor interese cuantificabile, transpuse însă ideologic în atmosfera eterată a principiilor înalte. În virtutea acestei presupuse altitudini, asumată ca resort psihologic autoflatant, promotorii mediatici ai sistemului devin predispuși la emotivitate, fervoare, dramatism, fie în registrul apocaliptic al lui Valentin Naumescu, pătruns de iminența luptei decisive dintre atlantism și „iliberalism”, fie în registrul patetic ce-l caracterizează pe domnul profesor universitar doctor Ioan Stanomir, zdrobit parcă sub apăsarea autocrației recurente. În paranteză fie spus, ne-a parvenit informația că domnul profesor universitar doctor Ioan Stanomir tocmai ce s-a depășit pe sine sub aspectul elucubrațiilor conceptuale, comparând „regimul Dragnea” nu numai cu cel patronat de Ion I.C. Brătianu sau cu ceaușismul, dar și cu național-socialismul. I-au scăpat momentan maoismul, fidelismul, chiar și titoismul. Poate se mai gândește și descoperă totuși afinități naționalist-patrimonialiste și cu ele…

Uniunea Europeană servește așadar cu precădere interesele oligarhiei financiare și ale conducerii tehnocratice, de la masa cărora, dacă ni se permite comparația, mai rămâne câte ceva și pentru alții. Un reflex ilustrativ al încadrării sociale îl constituie disprețul manifestat de mulți europeniști față de categoriile populare. Oamenii simpli, bugetarii, pensionarii sunt considerați adeseori proști, inculți, manipulabili, incapabili să înțeleagă rațiunile superioare ale necesității istorice. Ne amintim recriminările de tipul acesta adresate celor care au votat în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniune. Standardul dublu este evident, în sensul că au voie să formuleze punctual unele obiecții numai aparținătorii așa-zisei elite, cum au făcut Adrian Papahagi, Mihail Neamțu și Traian Răzvan Ungureanu cu ocazia referedumului privind căsătoria. Contestația populară, expresiile sale politice sunt însă repede taxate peiorativ drept populism sau atac la libertate și la statul de drept. Același Adrian Papahagi, spre exemplu, într-o emisiune la postul Trinitas TV, echivala dorința de protecție socială a maselor cu nostalgia după un „tătuc”, atribuindu-i astfel în mod insidios o tentă autoritaristă.

Ipocrizia majoră constă în faptul că propaganda europenistă își ascunde resorturile și obiectivele inegalitare sub aparența democratismului. Îi acuză pe suveraniști că sunt naționaliști, extremiști, că atentează la independența justiției, dar eludează motivațiile profunde  ale suveranismului. Că există extremiști printre suveraniști, se prea poate. Că Viktor Orban are înclinații autoritare, este adevărat. (Era însă la fel de adevărat și cu ani în urmă, când strângea aprecierile Occidentului. Între timp a deranjat însă cercurile financiare internaționale, atunci când a vrut să treacă Banca centrală a Ungariei în subordinea guvernului, drept care presa l-a descoperit dușman al democrației.) Aceste aspecte nu epuizează însă mișcarea de masă a suveranismului, generată nu de cine știe ce înclinații totalitare ale mulțimilor, ci de înrăutățirea condițiilor de viață, mai ales în vestul continentului, de nemulțumirea crescândă față de sistemul actual, în care oamenii simpli suportă rigorile austerității, spre deosebire de băncile și firmele multinaționale care prosperă. În definitiv, printre suveraniștii de azi se găsesc numeroși europeniști de ieri, dezamăgiți în așteptările pe care le aveau. Democratismul autentic ar fi presupus ca liderii politici să ia în considerare problemele celor pe care pretind că-i reprezintă, să înceapă un dialog social, să-și modifice în ultimă instanță agenda, inclusiv în ceea ce privește organizarea și politica Uniunii Europene. Nu numai că nu procedează așa, dar caută să compromită și să delegitimeze criticile sau protestele, iar pe această cale să le interzică. Ce face, de pildă, campionul europenismului la ora actuală, președintele Franței, Emmanuel Macron? Vorbește frumos despre valorile civilizației europene, despre cum trebuie poporul să preia controlul afacerilor publice, dar în fapt refuză mărirea salariului minim și reintroducerea impozitului pe avere, practicând totodată împotriva demonstranților din stradă cea mai violentă represiune din Europa în ultimul sfert de secol.

Nu contestăm că, pe lângă profitori și propagandiști rău intenționați, există și europeniști de bună credință. Nu contestăm dreptul nimănui de a-și susține interesele, indiferent dacă este vorba despre interesele patronatului sau ale angajaților. Ceea ce încercăm este să clarificăm cum stau lucrurile în realitate, dincolo de retorică sau de iluzii. Suveranismul nu garantează prin el însuși democrația, dar conține un potențial democratic prin faptul că asigură condiții mai bune mobilizării populare în partide și sindicate. Europenismul, în schimb, îndepărtează decizia de cetățeni și permite o întrepătrundere mai ușoară între politicieni și mediul de afaceri. Aceste constatări echivalează aproape cu o descriere. Mai departe, fiecare se poziționează cum dorește.

Autor: Alexandru Mamina

Sursa: Argumente și fapte

ANDREI NICOLAE POPA,UNUL DIN DROGATII TEFELISTI,LIDERUL STUDENTILOR DE LA FACULTATEA DE STIINTE POLITICE,CA UN ADEVARAT NAZIST: „SA NE ASIGURAM CA PARINTII SI BUNICII NOSTRI MAI SLABI DE MINTE STAU ACASA LA REFERENDUM!”

1 apr.

Ei, nimic nou sub soare, doar că astrul apare mai rar în această primăvară, iar mama proștilor e gravidă mereu…

Andrei Nicolae Popa, lliderul studenților de Facultatea de Științe Politice al Universității București, a dat peste cutia cu vorbe și-a vărsat-o direct pe contul său de Facebook, unde oricine poate citi cu voie bună în suflete faptul  cum „telefeii” (TFL – Tineri Frumoși și Liberi = tefelei N.R.) sunt îndemnați să aibă grijă ca nu cumva la referendumul pe tema definiției constituționale a familiei să participe și părinții și bunicii, mai slabi la minte în viziunea domniei sale.

„Cu cât vom vorbi mai mult despre Coaliția pentru Familie, cu atât mai mult va fi reținută în memoria colectivă. Soluția e să nu-i băgăm în seamă, să îi ignorăm și să ne asigurăm că părinții și bunicii noștri mai slabi la minte stau acasă în cazul unui potențial referendum. Greu? Tineri care lucrari (sic!) în presă, asigurați-vă că nu se mai dau știri despre referendum și CpF”, a scris Andrei Nicolae Popa pe pagina de facebook, conform dcnews.ro.

După ce citești o asemenea declarație, nu-ți bântuie prin cap altă idee decât că cel care a formulat-o are perfectă dreptate, dar doar în ceea ce-l privește, referitor la părinții și bunicii domniei-sale…  Pentru Andrei Nicolae Popa, informarea cu claritate a cetățeanului, liberul arbitru par a fi niște chestii democratice perimate, iar stalinistul dicton „cine nu-i cu noi, e împotriva noastă” e o condiție suficientă pentru a progresa.

Iar despre perspectivele schimbării clasei politice în România, nu putem spune altceva decât că sunt năucitoare, privind la Andrei Nicolae Popa, aproape de a fi un produs al școlii de științe politice din România, pentru că prin actuala mai găsești și oameni care au bun simț,

În concluzie, îi putem recomanda domnului Andrei Nicolae Popa să evite să pună în planurile sale de viitor să devină părinte, nu de alta, dar urmașii săi vor avea tot dreptul să-l declare mai slab la minte, poate, pe bună dreptate!

Sursa: ExtraNews

AVOCATUL TONI NEACSU:” INCULPATA KOVESI ESTE BENEFICIARA DE LUX A ORDONANTEI FR URGENTA PE CODURI!”

1 apr.

Avocatul Toni Neacșu, fost membru al CSM, arată într-o postare pe rețelele de socializare că, dacă vor fi modificate Codurile penale prin OUG, chiar primul beneficiar al acestor modificări va fi Laura Codruța Kovesi.

”Senzațional, excepțional! Republica borfașilor mai dă o lovitură! Încă un inculpat celebru e salvat de ordonanța pe coduri a catastrofei naționale! Modificarea codurilor penale prin ordonanță de urgență se face în folosul penalilor și inculpaților.

O astfel de inculpată care va beneficia de modificarea codurilor penale este Laura Codruța Kovesi. Aceasta este inculpată pentru 3 infracțiuni, luare de mită (fapta din aprilie 2011), abuz în serviciu (faptă din 2010-2011) și mărturie mincinoasă (faptă din 2017).
Luarea de mită și abuzul în serviciu sunt infracțiunile de corupție cele mai grave de care este acuzată.

Cum urmărirea penală a început abia în 13 februarie 2019, dacă vor apărarea modificările codului penal prin ordonanță de urgență, infracțiunea de abuz în serviciu este deja prescrisă general (în 6 ani de la data faptei) și parchetul va fi nevoit să dispună clasarea pentru aceasta.

Deci, inculpata Laura Codruta Kovesi este beneficiara de lux a ordonanței de urgență pe coduri.

Nu mai faceți coduri pentru penali și inculpați! Nu mai salvați inculpații de justiție!

Și încă ceva.
Nu le mai dați inculpaților controlul judiciar așa cum prevede legea și nu mai lăsați instanțele de judecată și judecătorii să se pronunțe pe legalitatea măsurilor luate de procurori.
Independența justiției e o noțiune depășită la fel cum a fost o greșeală c-am aderat pripit la Convenția europeană a drepturilor omului. Drepturile omului sunt un lux în România de care nu avem timp.
Puneți presiune pe Înalta Curte de Casație și Justiție care va judeca contestația la controlul judiciar împotriva inculpatei Kovesi.
Trimiteți petiții, faceți lanțuri umane, dați comunicate de presă, dați interviuri cu ambasadori, ieșiți în piață, pichetați instanțele, faceți gălăgie și haos, totul împotriva justiției.
Este inadmisibil ca justiția și judecătorii să fie lăsați liberi sa decidă, cine se cred?
Pe 3 aprilie 2019 aboliți independența justiției, măcar o zi, cât să scape sigur inculpata Kovesi, apoi mai vedem, poate ne obișnuim așa și facem justiția în stradă, pe Maidan, așa cum trebuie, iar nu în instanțe independente cu judecători imparțiali, cine se cred?

PS
Evident, citiți în notă ironică acest mic pamflet.
O variantă a modificărilor care ar trebui operate de urgență codurilor penale, urgența fiind dată de obligația punerii de acord a acestora cu deciziile Curții Constituționale și de nevoia restabilirii în România a stării de constituționalitate, găsiți aici.

http://casaneacsu.ro/…/up…/2019/01/proiect-OUG-Cod-Penal.pdf

Linsajul public la care sunt supusi procurorii din Sectia speciala a PICCJ este inadmisbil. CSM-ul ar trebui sa reactioneze de urgenta si sa apere independenta justitiei, la fel cum Guvernul ar trebui sa protesteze ferm la Bruxelles fata de presiunile si ingerintele asupra justitiei facute de unii ambasadori si oficiali straini. Este inadmisibil ca procedurile judiciare in curs sa fie influentate in aceasta modaliatate si practic sa se ceara neaplicarea legilor penale in vigoare in folosul unor inculpati” scrie Toni Neacșu pe Facebook.

%d blogeri au apreciat asta: