Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, reacționează extrem de dur după ultimele declarații unui vicepreședinte PNL în spațiul public cu privire la suferințele prin acesta pretinde că a trecut familia lui Ludovic Orban în perioada comunistă, Zamfir ținând să precizează că tatăl și unchiul lui Orban nu doar că n-au suferit de pe urma regimului comunist, ci că au fost chiar parte a aparatului de opresiune, considerând că aceste afirmații in legatura cu Orban nu sunt decât  “un nou scuipat pe obrazul celor care chiar au suferit de pe urma comunismului.”

”CAT DE JALNIC POTI FI, LUDOVICE…
Am auzit de la un vicepreședinte al PNL că familia d-lui Orban a suferit de pe urma regimului comunist. Nu știu dacă o face din necunoaștere, din slugărnicie sau mai degrabă așa le-a spus Orban . Eu sunt de principiu că nu trebuie sa răspunda copiii pentru faptele părinților, dar asta e prea mult. La Brașov, ludovicul are multi scheleți in dulapul familiei sale. Repet, nu e vina lui că e baiatul lu’ tata sau nepotul unchiului. Dar sa auzim că au fost disidenti, e un nou scuipat pe obrazul celor care chiar au suferit de pe urma comunismului.
Apropo, Ludovice, ca președinte al PNL, partid istoric ANTI-COMUNIST,ai avut curajul sa te întâlnesti la Brașov cu dl Octav Bjoza, președintele AFDPR sau cu Marius Boariu, presedintele Asociației 15 Noiembrie? Așa doar, sa le spui și lor cum a suferit familia ta de pe urma comunismului”

Scrie Daniel Zamfir pe facebook.

Într-o intervenție din 2006 la postul RealitateaTV, Ludovic Orban recunoștea că tatăl său a fost angajat al Securității având gradul de căpitan în rezervă, iar că Securitatea a încercat să îl racoleze și pe el când era în armată, însă a refuzat categoric.

“Am și suferit de pe urma acestui refuz fiindcă mi s-a violat corespondență și a trebuit să rad diferite chestii uscate de pe faianță de la WC”

Declara Ludovic Orban în 2006 pentru emisiunea 100% de la RealitateaTV, dovadă în acest sens stând documentul CNSAS al ofițerului de securitate Imre (Emeric) Orban, născut în 3 octombrie 1920 la Odorheiul Secuiesc și răposat în 2005 la Brașov, care a lucrat la Securitate între 1948 și 1956, în 1954-1955 fiind șef-serviciu și ulterior locțiitor la Serviciul Raional Stalin, actualul Brașov.

sursa: cnsas.ro

Imagini pentru DANIEL ZAMFIR DESPRE TRECUTUL LUI LUDOVIC ORBANImagini pentru DANIEL ZAMFIR DESPRE TRECUTUL LUI LUDOVIC ORBAN

Foto: puterea.ro

SURSA:VIOREL PARASCHIV. http://gazeta-romana.ro/