Arhiva | 1:29 am

MALAI MARE BICIUIESTE COLONIA ROMANIA!

20 apr.

 

                                        […]                               

                                                                         Motto:  „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil!”

                                                                                                                                           Grigore Moisil

 

Din vremuri de demult, țăranii, vezi bine, talpa țării, obișnuiau să frământe, aidoma aluatului pentru pâine, făina de porumb, până ce se obținea o pastă consistentă care era coaptă în cuptor sau, pentru a-i da un gust aparte, în țăst. Se obținea astfel mălaiul și se consuma (în unele zone ale țării obiceiul se mai menține), de multe ori, în loc de pâine, iar în timpurile noastre, de poftă. Grija mare era/este aceea ca mărimea lui să fie atât cât poate consuma o familie la o masă pentru că învechindu-se nu-și mai păstra gustul inițial plăcut și resturile erau date la porci! Genialul popor român a transformat această realitate în umor atunci când era vorba de plăvani, parafrazând, „mari la stat” dar „mici la sfat” : “Băăi Mălai Mare, tu nu vezi că nu esti bun nici de băieri de tobă?”.

Blagoslovit, de la bunul Dumnezeu, cu multă înțelepciune, genialitate, bunătate, harul iertării și al ospitalității, înțelese și exploatate foarte bine de dușmani, chiar dacă nu le recunosc, „bunul și dragul popor român” (Alocuțiune rostită, în plenul Parlamentului României la 28 martie 19995, de fostul rabin șef al Genevei și fost Rabin Șef al Cultului Mozaic din România 1940-1947) este luat drept prost astăzi, de UE, SUA, și nu numai, jecmănindu-l de toate avuțiile naționale, marginalizându-l, atacându-l din toate pozițiile, condamnându-l la sclavie, în plin secol XXI, după principiul „ce e bine pentru noi nu e bine și pentru voi” sau „unde-i bine nu-i de mine, unde-i rău hop și eu”, acțiune criminal facilitată de cozile de topor din România, de cel mai înalt nivel!

  Timpul a trecut și trece pe nesimțite și iată că, în fruntea țării, Doamne ce ți-a făcut blândul popor român de-l pedepsești iară?, au aparut, în văzul tuturor, doi mălai mare, sau mai exact un mălai mare și o mălăiță (scuzați “licența” de feminizare a masculinului mălai!), adică președintele-dictator-marionetă și (ultima dar nu cea din urmă) șefa DNA!

Ajunși în funcții cheie în statul român, prin întortocheate mașinațiuni care astăzi, încet, încet, încep să fie aduse la lumină, ei au o singură obsesie: ducerea la bun sfârșit a misiunilor primite, în folosul celor care „i-au programat”, în folos propriu și pentru prăbușirea României și a Măriei Sale Poporul Român.

De departe primul Mălai Marepreședintele-dictator-marionetă, al treilea K (reamintesc pe cei trei K, Hans Klemm, Codruța Kovesi și Klaus Werner Iohannis, ieșiți la rampă cu ocazia atacării în haită a Legilor Justiției), insul ce readuce pe frontispiciul României epoca fanariotă în plin secol XXI, ajuns în fruntea statului prin procedeul „patentat” de Stalin, anume „nu este important cine votează ci cel ce numără voturile!”, preia tot ce este mai jegos din experiența post-decembristă și sistemul criminal pus la punct de președintele-criminal Traian Băsescu, îl susține din toate puterile și-l dezvoltă „creator”, bine sfatuit și dirijat de Imperiul Multinațional, în detrimentul și în disprețul total al Măriei Sale Poporul Român! Acțiunile catastrofale cu care a procopsit România, trecute extrem de ușor cu vederea, atât de puterle din stat dar și de intelectualitatea română, rod la temelia României.  Pentru a ne limita la un singur exemplu ne vom referi la demersurile parlamentarului elvețian Luzi Stam și a fostului judecător constitutional prof. dr. jur. Michael Kilian, care au lansat un semnal de alarmă asupra consecințelor juridice și politice antrenate în plan internațional de către autoritățile române (de ce nu mălai mare?), prin actul de reconstituire a „moștenirii” unei organizații naziste, Grupului Etnic German, în favoarea FDGR-Forumului Democrat al Germanilor din România (acțiune în care președintele-dictator-marionetă este piua-ntâi!), situație unică în istoria mondială postbelică. Și abia este începutul!

Poate Întunecimea Sa, cel mai decorat ins, cred din Istoria Recentă a Națiunilor Europene (oare de ce?), sau oricare trăitor în aceste vremi de răstriște, să dea trei exemple, măcar trei exemple, de acțiuni dezvoltate în folosul României care, cel puțin de ochii lumii, să poată contracara o parte, o mica parte, din marile catastrofe cu care a pricopsit pe Măria Sa Poporul Român?

Mălăițaal doilea K, puternic susținută de Poartă prin ambsadorul Hans Klemmprimul K („Când am fost în România alături de senatorul Murphy, spune la audierea în Senat a ambasadorului, senatorul Johnson, am întâlnit-o pe acea femeie incredibil de curajoasă, Laura Kovesi, iar ca ambasador sper că vă veți asigura că va fi sprijinită de guvernul român… ”), dar și de o serie de ambasadori în România, după ce Laura Codruța Kovesi este decorată de suedezi cu titlul de Comandor al Ordinului Steaua Polară (ambasadorul Finlandei, Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Germaniei, Werner Hans Lauk, ambasadorul Croației, Davos Vidis), devine repede simbolul ”luptei anticorupție” în România. A reușit, într-un interval relativ scurt de timp, să introducă în Justiția Română anormalitatea, dictată pe diverse canale, drept procedeu de lucru deviant, patentat „marca Kovesi”. În ciuda evidențelor și probelor, puternic susținută de primul malai mare, prostește/minte și ea întreaga societate românească,  nelăsând nicio clipă senzația că ar afecta-o cu ceva acuzele adevărului în sineVorba ceea, „nici usturoi n-am mâncat și nici gura nu-mi pute!”. Iată, însă, că „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, făcăturile mălăiței ies viguros la iveală (se laudă persistent cu numărul de condamnați dar niciun cuvânt despre banii recuperați din furturile făcute în dauna națiunii și nici cu investigații făcute asupra Multinaționalelor vinovate de numeroase încălcări ale legilor în vigoare! Curat murdar!)  și deodată cu ele aranjamentele complet deplasate puse la cale de „prietenii” occidentali, precum ieșirile intempestive la rampă ale unor ambasadori, pe scena românească, laudele și decorațiile acordate completând expozeul bine orchestrat de maenținere a României în sclavie perpetuă, de „mulgere” a ei de toate bogățiile, și de „punerea pumnului în gură”, pe considerente arbitrare, pentru a stopa orice pretenție a sa de a fi tratată similar cu orice altă țară componentă a UE.

Fac o mică digresiune în legătură cu „expozeul” Laurei Codruța Kovesi pe marginea celor devoalate la DNA Ploiești. În urmă cu cca. 2000 de ani, în Grecia Antică, a apărut un mare pericol , similar celui de acum, anume sofiștii, care erau în stare să demonstreze orice, câștigând proces după proces, utilizând date nevalide, problematice. Aristotel văzând pericolul sofist pentru democrația ateniană scrie două cărți de logică și spune: acestea sunt regulile logicii! Ceea ce nu respectă regulile logicii nu e corect! Punct.

Nu știu dacă șefa DNA a citit ceva despre sofiști, dar, în mod cert, ar fi trebuit de mult să pună punct unor asemenea „tehnici” deplorabile și să-și dea demisia.

Problema care se pune acum, pe lângă asanarea DNA, și nu numai, este aceea dacă toate puterile din stat, unite (cred că a venit timpul!), vor avea puterea de a le arăta așa-zișilor prieteni că au greșit și greșesc profund, că trebuie să-și reconsidere poziția față de România!

Se va întâmpla oare acest lucru???? 

 

                                                           Guvernul

 

Bine consiliat, președintele-dictator-marionetă acționează, fără scrupule, să-și adjudece și a treia verigă, Guvernul, pentru a deveini „stăpânul absolut al inelelor”, instituțiile de forță, administrative, mass-media, în marea ei majoritate, fiind deja la picioarele Întunecimii Sale. Tragicul eveniment „Colectiv” alăturat demisiei cu cântec a premierului Victor Ponta, îi aduce un „success îndoielnic” prin instalarea unui nociv „Guvern al meu”, prin prisma faptului că „socoteala de acasă”, de a distruge concomitant și PSD-ul„nu s-a nimerit cu cea din târg”„Cruciada” continuă prin „legitimarea” așa-numitelor proteste „spontane” de stradă (participarea/instigarea sa directă este, deja, notorie), după succesul în alegeri al PSD și formarea Alianței PSD-ALDE  și prin încercările, cu reușită parțială, de recrutare a prim-miniștrilor Sorin Grindeanu și Mihai Tudose pentru destructurarea Coaliției de Guvernare și a PSD, inclusiv a Programului de Guvernare.

Spunem reușită parțială pentru că, exceptând intervențiile lui Mihai Tudose în meteoricul său mandat (atacul asupra sistemului bancar, punerea la punct a celor ce instigă la separatism, încălcând Constituția prin arborarea steagurilor maghiar și secuiesc, șpaga, adevărata cauză a nerealizării investițiilor majore inclusiv a autostrăzilor, stipendii abuzive/arbitrare/prostești pentru urmașii ex-regelui criminal de români)nu pot fi ignorate directivele, din păcate duse la bun sfârșit, precum simulacrul de deplasare la Viena a lui Sorin Grindeanu pentru renegocierea redevențelor (s-a aranjat: „a rămas ca înainte!”), aprobarea mascată a protestelor „spontane” și refuzul de a-l susține pe Tudorel Toader, membru al Guvernului Tudose, de chiar prim ministrul Mihai Tudose (!!!!), în promovarea Legilor Justiției, pentru a enumera doar câteva din acțiunile conjugate, „absolut întâmplătore”, cu cele ale președintelui-dictator-marionetă.

 

O primă întrebare, absolut normală, îți vine în minte: Coaliția de Guvernare, să fi fost așa de naivă și așa de dezinformată încât să comită asemenea erori impardonabile încât să aducă pe Michiduță în casă? O a doua întrebare vine imediat: afaceri oculte, să zicem de șantaj, au împins-o spre aceste acțiuni gen kamikadze? Și o a treia: s-a trezit Coaliția de Guvernare, acum, la numirea celui de al treilea prim ministru?

 

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, sau cele ce urmează vor edifica, să vedem construcția societății românești, așa cum arată ea astăzi, made by (să utilizăm și noi limbajul OK-iștilor, varianta actuală a bonjuriștilor), președintele-criminal Traian Băsescu și președintele-dictator-marionetă, al treilea K, primul mălai mare, dar prefigurată, „să nu uiți, Darie!”, de toți cei ce au tocat mărunțel România după decembrie 1989.

 

Imperiul Multinațional/Multinaționalele/Oculta, puternic interesați și profund implicați să transforme și să mențină România, țară europeană, într-o colonie veritabilă, de tip african, în plin secol XXI, au aliați de nădejde/cozi de topor autohtone, plantate la cele mai înalte niveluri, în toate puterile din stat. Având un singur zeu atotputernic, banul, utilizând șantajul ordinar, corupția, presiunile politice și nu numai, au reușit, până acum, să pârjolească România, făcându-și legea, fără teama de a da socoteală vreodată cuiva!

 

Puterea Judecătoreascăun simulacru de justiție, blagoslovită de toți aceia care vor „să dreagă busuiocul”, cu sintagma „marea majoritate a magistraților slujesc onest legea și națiunea română, dar mai sunt câțiva printre ei care nu-și fac datoria…”, se caracterizează, mai de grabă, prin contrariul acesteia. Orice om normal la cap, pentru a da, iarăși, un mic exemplu, poate observa cu claritate cum în România celor aproape 28 de ani de așa-zisă democrație, au fost retrocedate ILEGAL, se repetă, ILEGAL, mii de proprietăți, păduri, terenuri, imobile etc., etc.! Păi toate aceste ilegalități au fost săvârșite numai „de câțiva magistrați” ???. Organizată, ca de altfel întreaga justiție mondială, după principiile dreptului roman, „dreptul celui mai puternic”, Puterea Judecătorească din România, este umila servitoare  a celor puternici, a banului, lovind și ea vârtos în Măria Sa Poporul Român!

 

Instituțiile de forță, plătite din bani publici și croite pentru a aplica/respecta legea în interesul națiunii și triumful adevărului, au reprezentat și continuă să reprezinte interese obscure/dictate, știind bine pe ce și pe cine slujesc și cine-i apără! Că vorba aia „corb la corb nu-și scoate ochii!”…  „Ieșirea din front” se pedepsește scump și puțini sunt aceia care au curajul s-o facă.  Comportamentul acestora este identic cu al unorrețele teroriste care doresc să ia statul român ostatic. Afirmația nu este deloc deplasată, ea regăsindu-se în cuprinsul Legii 535/2004 art. 1 și 2, cităm „Terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici… a) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;… c) vizează factori umani și/sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora…”.

 

Instituții administrative/guvernamentale, cu urechile pâlnie îndreptate spre cei ce fac jocurile în România, sunt umili executanți de ordine aducătoare de confort familiar și, nu-i așa, „de ce pică”, jucând cum li se cântă sau/și „semnalizând stânga și luând-o la dreapta!”, simțămintele naționale și apartenența la propria națiune fiind cuvinte de amăgit copiii. Cred că și aici un exemplu scutește de comentarii suplimentare: ANRM încasează/a încasat redevențe, de la producătorii de gaze, la prețul de referință stabilit în anul 2008 (45,71 lei/Mwh) și nu la prețul de vânzare actual (89 lei/Mwh), chiar în ciuda atenționărilor Curții de Conturi!!! De altfel, anomalii grave, în încasarea îndatoririlor către stat a Multinaționalelor și contorizării corecte a țițeiului, gazelor etc., este o practică curentă!!!!!

 

Opoziția actuală, prezentată în Campania Electorală cu un Program-Caricatură, cu acțiuni strigate „să tăiem capetele hidrei”, „PSD dușmanul nostru”, „ciuma roșie”, susținerea „mini-protestelor spontane” potrivnice modificărilor în legislația ce privește Justiția (se remintesc sondajele din lunile octombrie și noiembrie2017 cu o majoritate de peste 75% în favoarea modificarii Legilor Justiției, care nu au contat) și oponența condamnabilă, „la vedere” de blocare a acțiunilor, promovate de Coaliția de Guvernare, benefice Măriei Sale Poporul Român, probează clar cine este jupânul, ale cui indicații le respectă și că este paralelă cu interesele acestei națiuni! Ea are un singur țel, anume critica fără argumente și fără a încerca să pună altceva în loc, deconstrucția cu orice preț, în folosul stăpânilor și al lor personal! Pe acest fundal, persistența în a susține, evident este dreptul lor, drept candidat la prezidențiale pe Întunecimea Sa , Mălai Mare, o decalifică total!

 

                                                         Intelectualitatea

Nu există un domeniu/activitate economică în România care să nu poarte pecetea jecmănirii/batjocoririi națiunii române: redevențele, pentru bogății exploatate, cele mai scăzute din lume, neplata îndatoririlor către stat de către Multinaționale, înstrăinarea de pământ și păduri, supraplata energiei și a gazelor etc., etc.

Măria Sa Poporul Român ia cunoștință de asemenea abuzuri comise asupra sa și atât.

Intelectualii falși sau adevărați ai României, care ar trebui să-l mobilizeze, să-l reprezinte și să-i apere interesele, că sunt sau nu componenți ai tuturor puterilor din stat, își văd de treburile lor mărunte aducătoare de mai mici sau mai mari venituri, națiunea română și patria necontând! Vorbesc de intelectualii români contemporani cu mare durere în suflet, mai ales atunci când rememorez, cu mare mândrie, extraordinara contribuție, spre exemplu, a intelectualilor pașoptiști care, dejucând planurile Marilor Puteri ale perioadei, prin sacrificii enorme, tenecitate, iubire de neam au săvârșit Mica Unire.

Ce se întâmplă acum în societatea noastră este tragic. Vârful piramidei este format din politicieni și capitaliști autohtoni, toți corupți și ineficienți professional.

Dar baza populației/talpa țării care a dus greul istoriei, care este situația ei?

Implicarea puternică, decisivă a unei clase politice submediocre și, ce să ne mai ascundem după deget, a marii majorități a intelectualilor contemporani, preocupați, aproape exclusiv, de căpătuire, în toate domeniile de activitate ale societății, a determinat o scădere semnificativă a capacității segmentului de bază, care duce greul dezvoltării și eficienței productive. Tineretul capabil, dar și oamenii simpli muncitori au emigrat în Occident. A apărut un segment de tineri care nu vor să muncească (pretinzând salarii imposibile) sau mulțumindu-se cu ajutoare sociale minime, trăind pe socoteala familiei ori a unui partener naiv. Pe scurt, și mediocritatea a devenit sub-mediocră (vezi și Radu Olinescu, Lumea, nr. 2, 2018).

Acest lucru a ieșit în evidență cu deosebire în conferința de presă organizată de DNA, unde pregătirea minuțioasă a Codruței Kovesi, ea însăși o mediocritate, din spatele ușilor închise, de „lucrătorii din umbră”, a ieșit învingătoare în confruntarea cu superficialitatea jurnaliștilor participanți. Chiar dacă minciunile utilizate de Codruța Kovesi au fost demontate ulterior (lucru ce trebuia făcut „pe viu”!), vorba ceea „când mintea mi-a venit, făina s-a sfârșit!”, ieșirea în public a șefei DNA și-a atins scopul, impact favorabil în rândul ascultătorilor!

În istorie, o opoziție populară marcantă, cu rezultate palpabile, împotriva nedreptăților de orice fel, a avut, deobicei, drept lideri/conducători/purtători ai nemulțumirilor maselor și de cristalizare a acestora, indiscutabil, intelectuali! Acest lucru nu trebuie uitat și adevărații intelectuali nu trebuie să abandoneze lupta!

 

UDMR (citiți UDRMR-Uniunea Democrată a Românilor Maghiarizați din România), este cancerul societății românești (rog să scuzați expresia care nu e de natură a leza pe adevărații unguri maghiarizați din România, ci se adresează iredentiștilor unguri intoleranți/extremiști). Puternic sponzorizat  (acum se numește lobby) și susținut, din Ungaria și de aiurea, UDRMR-ul, în perioada post-decembristă, fie că a activat la guvernare fie că nu, a desfășurat o activitate criminală, împotriva României, de separare a Tranilvaniei de patria mumă (evident, țel nedeclarat!), mascată, la început pe baze entice, acum, când pământul le-a fugit de sub picioarepe baza autonomiei administrative, prin practicarea unor proceduri, experimentate cu success de-a-lungul istoriei de iredentismul unguresc, și reluate cu deosebire în Covasna și Harghita, de tip terrorism etnic, facilitate, pe de o parte de naivitatea puerilă a clasei politice și chiar a o parte din intelectualitatea autohtonă iar, pe de altă parte, de șantajul politic, reușit din păcate, aplicat diverselor partide ce s-au succedat la guvernare.

Că UDRMR-ul duce o politică de împingere a tinerilor maghiari să nu învețe limba română lipsindu-i pe aceștia de posibilitatea de a-și găsi o slujbă pe întreg teritoriul României, este treaba lor,  că vorbesc, fără argumente valide (sofisme în cel mai plenar înțeles al cuvântului), naivilor despre așa-zisul Ținut Secuiesc, unde nu mai există niciun secui, este iară treaba lor și a credulilor, că duc o politică dementă de împiedicare a dezvoltării de investiții în Harghita și Covasna, pe motive de a nu schimba raportul etnic în regiune, parțial este treaba lor însă, mult mai mult, este  treaba românilor, dar că dezvoltă un terorism etnic criminal de maghiarizare forțată a românilor din zonă, este mega-treaba tuturor intelectualilor români, și nu numai, care trebuie să sprijine extrem de activ românismul din această regiune, împiedicând făcăturile UDRMR. Bineînțeles că, vorbind de aceste lucruri, iredentiștii unguri le vor nega cu vehemență. Întreb, însă, ați văzut un vinovat care să-și recunoască vina???

Poate UDRMR-ul, format din români maghiarizați, să prezinte unui observator obiectivrepet cererea adresată și președintelui-dictator-marionetătrei propuneri formulate în avantajul României care să contracareze, măcar parțial, marile rele care le-a abătut și continuă să le abată asupra pământului românesc???

Acum când argumente științifice (STUDII GENETICE) de netăgăduit, argumente istorice și dovezi arheologice, de netăgăduit, descoperite chiar în Câmpia Panonică etc., etc., arată continuitatea civilizației geto-daco-română în arealul carpato-pontic, se impune, cu acuitate, ca intelectualitatea română alături de românii maghiarizați din Ardeal să contrapună argumente irefutabile vorbăriei fără suport promovată de iredentismul unguresc!!!!

 

Încheind acest subiect, întreb, nu dau cu parul, pe oamenii de cultură din România, actorii români câte spectacole în limba română (piese de teatru, muzică populară, muzică ușoară etc.) au prezentat în Covasna și Harghita, pentru a împiedica politica agresivă a UDRMR-ului, terorismul etnic, practicat în această zonă, arătându-le românilor și, deopotrivă, românilor maghiarizați, că trăiesc în România și că sunt alături de ei????

 

                                                                  Sindicatele

Când analizezi retrospectiv activitatea sindicatelor, cu deosebire în ultimii 14 ani, rămâi interzis să vezi cum în perioada 2004-2016 prezența lor, mai exact a liderilor, a fost pur decorativă, „trezirea”, din 2016 încoace, arătând, mai de grabă, ca o „aripă” a Multinaționalelor  și a intereselor acestora, singura apartenență la cei pe care ar trebui să-i reprezinte fiind cererile salariale. A venit timpul ca acestea să se alăture idealurilor naționale de susținere a românilor și a României!!!!

 

                                                              Mass-media

Marii analiști ai fenomenului mass-media spun, îm marea lor majoritate, că informațiile difuzate sunt peste 97% problematice, abia dacă cca. 2% îndeplinind calificativul de a fi demne de încredere. Din nefericire și în România ne confruntăm cu aceleași metehne, mass-media românească renunțând, de prea mult timp, să opereze cu triangularea informației și cu comentarea informațiilor difuzate, locul lor fiind luat de „știri pe surse” („prinde orbul, scoate-i ochii”), găsirea unui „fraier” care spune un adevăr indiscutabil, de interes care, apoi, este reprodus de nenumărate ori, probabil dintr-o excesivă grijă de autuprotecție și de imunizare împotriva unor eventuale cereri de a da socotelă.

Cât privește jurnalismul de investigație, el devine, pe zi ce trece, pentru lucruri de fundament ale națiunii române, o „rara avis”.

Surprinzător, și mass-media operează, din ce în ce mai mult cu sofismeargumente problematice, sens în care punem, pe drept cuvânt întrebarea, de ce „argumentele” Codruței Kovesi reprezintă definitoriu sofisme, iar informațiile difuzate, de mass-media, de exemplu, cum că ex-regele Mihai este un erou, „uită” să vorbească despre faptul că el a fost un criminal de români, ar trebui calificate acțiuni patriotice???

Dar, de departe, atacul consecvent al mass-media la limba română, fundamental nației române, prin promovarea ok-iștilor (în secolul XVIII au fost bonjuriștii), care înlocuiesc, „ca nuca-n perete”, fără a fi măcar atenționați, frumosul grai românesc cu englezisme, este cea mai nefericită abordare care, se pare, dă legitimare răspândirii fenomenului în toată societatea românească, fără ca cineva să se sesizeze și să pună stavilă acestei blasfemii!!!

Poate să spună cineva de ce „stars” și nu „stele”, de ce „look” și nu „aspect” sau „înfățișare”, de ce „talk show” și nu „taifas” sau „taină” , de ce „grill” și nu „grătar” ș.a.m.d.?????

Stâlcirea, deci, a neasemuitei limbi române, asociată cu promovarea forțată a unor obiceiuri străine, pe placul Ocultei/Înaltei Porți, care nu au „nici în clin, nici în mânecă” cu tradițiile străbune milenare (vezi Valentine-day în dispută cu Dragobetele românesc) și trecerea într-o uitare dirijată a acestora din urmă, reprezintă, poate, cea mai mare crimă care se petrece sub ochii nostril!   

 

Măria Sa Poporul Român, a rămas singurul încă neîntinat, păstrător al datinilor strămoșești, al culturii populare milenare unice, al dulcelui grai românesc etc., etc., îndrituind, acum mai mult ca niciodată, actualitatea reflexiei extraordinare a lui Lucian Blaga, „la sat s-a născut veșnicia”Nealterat, în marea sa majoritate, satul românesc va dăinui peste veacuri și, sunt convins, va reprezenta punctual de plecare al renașterii naționale. Să-l cinstim, deci, și să-l ocrotim cum se cuvine!!!!

Fără lideri, Măria Sa Poporul Român rămâne o entitate acum neglijată (uitați-vă la poporul german, atât de clamat și lăudat de intelectualitatea românească în contrast cu națiunea română, mioritică, dâmbovițeanăetc., și spuneți ce a facut în fața emigranților, din lipsă de lideri?), dar gata oricând de a-și urma eroii în prefacerea națiunii!!!

Readuc în atenție, repetând cele scrise mai sus, extraordinarul demers, inteligență, sacrificiu, patriotism al intelectualilor români pașoptiști care au luptat cu toată abnegația împotriva Marilor Puteri ale vremii (crede cineva că Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Rusia, Piemontul, Franța Anglia erau mai puțin nocive decât ce avem astăzi?), săvârșind Mica Unire! După cum nu trebuie uitată în veci Eroina Micii Uniri, Codruța Calimachi Vogoride, cea care a furnizat dovezile de netăgăduit care au obligat Puterile Vremii la publiscitul popular!!!!

 

În acest peisaj deprimant, ce caracterizează astăzi societatea românească, ale cărui baze au fost puse, cum am mai spus mai sus, începând cu decembrie 1989, „îmbunătățit” de președintele-criminal Traian Băsescu și „perfecționat” de președintele-dictator-marionetă Klaus Werner Iohannis, a apărut, absolut nesperat, Programul de Guvernare elaborat de PSD, autor Liviu Dragnea, care spune răspicat, „Românie, ridică-te din genunchi”, cu intenția, plenar declarată de Coaliția de Guvernare, de a fi pus în operă!

Din păcate, o serie de obiective precum construcția de creșe, de autostrăzi, de spitale, Legile Justiției etc., parte a Programului de Guvernare, suferă amânări alarmante și nu trebuie să fii mare expert pentru a realiza că motivele, dureros de reale, țin de lipsa banilor!!!! Realist, România are posibilitatea finanțării acestor obiective cu condiția, clară ca lumina zilei, de obligare a Multinaționalelor să-și plătească îndatoririle către Buget (miliarde de Euro), să fie renegociate redevențele la un nivel comparabil cu cel existent la nivel mondial, să ceară hotărât Germaniei datoria istorică de peste 20 de miliarde de Euro, să anuleze hotărârea ilegală de preluare de FDGR a „moștenirii” organizației naziste GEG și a altor immobile retrocedate, la fel, ilegal, curmând plata de chirii exorbitante de către stat, pentru utilizarea lor ca grădinițe, școli, instituții administrative, culturale etc., etc.

Părerea mea și nu numai, este aceea că Legile Justiției reprezintă „bătaia peștelui” sau, dacă vreți, „cuiul lui Pepelea”, dezlegarea lor deschizând drumul pentru adevăratele reforme, de care Multinaționalele se tem „ca dracul de tămâie”, precum curmarea influențelor în politic și justiție, incriminarea, prin schimbarea de legislație, a evaziunii fiscale (identică cu, să zicem, situația din SUA) etc., etc.

Vreau să remarc, nu cu satisfacție, că „ultimul mohican”, intelectualul rasat, d-l Tudorel Toader, elaboratorul Legilor Justiției, dar și, din respect pentru adevăr, cel care a repus-o în drepturi pe Codruța Kovesi după scandalul plagiatului, în ciuda unor critici fundamentate, formulate de domnia sa și derulate preț de o jumătate de oră, este cel spre care se îndreaptă ultimele speranțe de promovare a lor și, deci, de „spargere a gheții”. Întrebarea este, marea întrebare, dacă se va repeta episodul plagiatului sau…..  Vom trăi și vom vedea!!

Cum în România este o situație dezastruoasă, în sensul că cei doi mălai mare, Opoziția, mare parte din mass-media, falșii intelectuali, instituțiile de forță, chiar sindicatele sunt, pe față sau mascat, avocații diavolului (citiți Multinaționale), Programul de Guvernare are mare șansă să fie deturnat!

V-ați întrebat vreodată de ce președintele, primul ministru, intelectualitatea, forțele politice, guvernamentale, administrative etc., aparținând popoarelor din Israel, Ungaria, și exemplele ar putea continua, sunt trup și suflet pentru națiunile din care fac parte, apărându-le necondiționat? Dacă nu v-ați pus aceată întrebare, rog să v-o puneți.

Alarmant este faptul că însăși membrii ai Coaliției de Guvernare atacă subversiv Programul de Guvernare și chiar membrii marcanți ai acesteia sugerează o serie de „măsuri” ce-i declasează, care nu figurează în program, cum ar fi închiderea de școli (numai președintele-criminal Traian Băsescu a mai făcut așa ceva!), acordarea de subsidii exorbitante urmașilor ex-regelui criminal Mihai (cca. 24 milioane Euro annual) în timp ce 300 de mii de copii se culcă seară de seară flămânzi și numai, repet numai 1% din copii de la sate au posibilitatea urmării unei facultăți, analfabetismul în România a ajuns la incredibila cifră de 30% (!!!!) etc.

Este momentul de a striga marea nenorocire, concertată, de destructurare sistematică a școlii românești prin utilizarea întregului arsenal distructiv ce comportă manualele școlare, trecerea în derizoriu a meseriei de dascăl etc., probabil și pe fondul dezinteresului celor care astăzi fac regulile și care-și instruiesc odraslele la grădinițe, școli private din țară și străinătate. Nu uitați, însă, că un popor instruit este singura chezășie a progresului și civilizației unei națiuni și imposibil de manipulat!!!!

Faptul că, prin comparație, se asistă, nota bene!, la o nuanțare favorabilă reabilitării sistemului de sănătate, poate fi explicată prin aceea că cei bogați au început să înțeleagă necesitatea luării unor măsuri menite a-l îmbunătăți pentru că, în cazul unor urgențe medicale, chiar având un purcoi de bani, până ajungi în străinătate pentru primul ajutor, mori cu zile!

In accepțiunea mea, ieșirea din acest marasm nu poate fi făcută decât prin unitate de acțiune în folosul României și al Măriei Sale Poporul Român, între Sindicate, Coaliția de Guvernare, Opoziție, mass-media, instituțiile de forță, organisme guvernamentale și administrative, remarcând cu regret, că este aproape imposibilă colaborarea  cu cei  doi mălai mare (bine ar fi să mă-nșel!), ei expunându-și cu consecvență poziția lor alături de Multinaționale!

 Când fac o asemenea considerațiune apreciez că realizarea de grădinițe, spitale, autostrăzi, recuperarea datoriilor de la Multinaționale etc., sunt obiective pe care orice om rațional le îmbrățișează. Pentru că, dacă veți avea curiozitatea să plecați urechile la opiniile actuale ale Măriei Sale Poporul Român, veți auzi că pe nimeni nu mai interesează partidele politice decât în măsura în care ele îi reprezintă și le apără interesele!!!

Cu ani în urmă am făcut o propunere pe care o reiau, acum, pe scurt: MAREA IMPĂCARE NAŢIONALĂ!

Vă rog să fiți de accord că partea nevăzută a icebergului, averi fabuloase, au luat drumul băncilor străine! Acum, însă, nu acest lucru este important ci revenirea banilor acolo de unde au fost luaţi: România! De aceea se propune MAREA IMPĂCARE NAŢIONALĂ când, prin consens la nivel naţional şi, în primul rând, la nivelul puterilor din stat, prin voinţă politică, toţi aceia care au acumulat, prin proceduri mai mult sau mai puţin legale, valori, mai mici sau mai mari, să le repatrieze integral pentru a fi investite/folosite în România, sumele repatriate fiind impozitate modic (să zicem cca.5%, banii obţinuţi urmând a fi  utilizaţi, ulterior, numai pentru învăţământ, modernizarea şi construcţia de  spitale, asistenţă medicală , infrastructură etc.) şi exonerate de rigorile legilor privind provenienţa lor!!

 

Procedura este cunoscută, ea fiind aplicată, de-a lungul timpului, în mai multe ţări, cu rezultate notabile şi, o reluare a ei în România, ar  fi bine venită!

 

Din nefericire a fost un dialog al surzilor, dar o serie de „beneficiari ai patentului de însușire de averi  pe căi neortodoxe” au luat drumul exilului, bani, normal aparținând României, contribuind la bunăstarea altor popoare!!!!!

  De reflectat.

Sigur că acum trăim o perioadă dificilă,când Coaliția de Guvernare are oponență nu numai externă pentru reformele pe care dorește să le întreprindă, dar și frontul reunit intern format din Opoziție, o parte din mass-media, Sindicate, Instituțiile de forță și chiar administrative și guvernamentale supervizate de Imperiul Multinațional și conduse de Întunecimea Sa, mălai mare, președintele-dictator-marionetă secondat de mălăiță, situate, pe față, împotriva intereselor Măriei Sale Poporul Român.

Tocmai de aceea, cel puțin două lucruri trebuiesc să se întâmple neîntârziat, anume, îmbunătățirea drastică a comunicării Coaliției de Guvernare cu Măria Sa Poporul Român, pentru a-i aduce la cunoștință, cu claritate, repetitiv și pe înțelesul tuturor, obiectivele Programului de Guvernare,  strategia, prin contrast, distructivă a forțelor opozante și abordarea mai agresivă, dar inteligentă, cu Uniunea Europeană și Statele Unite, cu implicarea directă a liderilor politici care nu trebuie să lase totul în spinarea Ministrului de Justiție, Ministrului de Externe, euro-parlamentarilor, arătându-le că România nu mai este „sat fără câini” și, în sfârșit, abordarea agresivă a relațiilor economice, în beneficiul României, cu China și chiar Rusia, așa cum fac UE și SUA , miliarde de Dolari anual (cum adică ei au voie, iar România, nu????)!!!!

                                                                                                                                         Gheorghe IOVAN

SURSA:http://justitiarul.ro/

Reclame

„TEMETI-VA DE KLAUS JOHANNIS SI AUGUSTIN LAZAR,ATUNCI CAND VA FAC DARURI!”

20 apr.

Cu litere de o șchioapă, propagandiștii de serviciu ne dau de știre că, joi, președintele Klaus Iohannis  i-a conferit Iulius Filip, erou al luptei împotriva abuzurilor regimului politic al partidului-stat și ale justiției sale opresive, Crucea Națională „Serviciul credincios” clasa a 3-a. Mai mult, un anumit canal media clamează „Klaus Iohannis lovește în plin”.

De unde ar trebui să înțelegem că președintele le-a administrat o lecție celor care ar fi cutezat să nu creadă că domnia sa ar fi făcut un asemenea gest. Ceea ce, sincer vorbind, nu este decât o gogoriță , atâta vreme cât inițiativa decorării lui Iulius Filip aparține lui Mihai Gâdea, lui Adrian Ursu și colegilor lor de la Antena 3, care au lansat o petiție publică, iscălită de un impresionant număr de oameni de suflet. Așa încât, cinstit și corect ar fi fost dacă, în informației de presă apărută pe pagina Președinției, s-ar fi făcut mențiunea expresă că decizia a fost luată ca urmare a demersului civic al reprezentanți lor mass media, demers care a beneficiat de o puternică susținere din partea opiniei publice.

Ar fi pierdut,cumva, din importanță semnătura prezidențială pe decretul de decorare a lui Iulius Filip dacă și-ar fi găsit locul și o trimitere la petiția inițiată de Antena 3? Cu siguranță că nu!Dimpotrivă, președintele Klaus Iohannis ar fi fost cel care ar fi avut numai de câștigat! Și asta prin însuși faptul că a demonstrat că a dat dovadă de  receptivitate  și înțelegere față de un asemenea demers salutar, fără a ține seama de faptul că el vine din partea unor persoane și grupuri cu care domnia sa și partizanii săi politici nu se află în dialog.

Motiv pentru care chiar că nu văd cui „i-a dat clasă” Klaus Iohannis prin gestul de a-l decora pe Iulius Filip. Dimpotrivă,din motive asupra cărora voi reveni mai departe, consider că, de fapt, prin decorarea acestui erou al luptei împotriva regimului politic încheiat odată cu Revoluția Română din decembrie 1989, Klaus Iohannis a vrut,încă o dată, să confiște un subiect foarte important al agendei publice și să se erijeze într-un mare împărțitor de dreptate și de justiție socială.

Ceea ce este departe, foarte departe, de adevăr. Nu o spun numai eu, o spun,de-acum, observatori avizați ai vieții cetății, care demonstrează că dacă domnul (încă) președinte ar fi dorit, într-adevăr, să îi facă dreptate lui Iuliu Filip și tuturor celor care au fost victime ale temnițelor vechiului regim, atunci trebuia ca, înainte de a semna decretul de decorare emis azi, l-ar fi semnat pe cel de revocare a lui Augustin Lazăr din funcția de Procuror General. Dar așa, făcându-se că n-a văzut și n-au auzit de documentele transmise de Tudorel Toader, la acea vreme ministrul justiției, președintele Klaus Iohannis nu a făcut decât să încerce a capta bunăvoința și toleranța celui decorat și, de ce nu?, a altor victime ale  justiției aservite și opresive.

Tentativă perversă care seamănă foarte mult cu o altă încercare de a-i momi, prin oferte dubioase, pe cei care nu vor decât să se facă dreptate până la capăt. Mă refer la ultra-mediatizata ofertă, lansată de fostul procuror de la penitenciarul Aiud, Augustin Lazăr, de „a-și transmite”(?!)premiul primit de la GDS, lui Iulian Filip și tuturor luptătorilor anticomuniști. Ofertă care nu face decât să mascheze intenția sa, cinică și profund incorectă, de a le cumpăra acestor oameni de caracter și de verticalitate morală, dacă nu tăcerea, atunci bunăvoința de a nu își manifesta, în mod public, dezaprobarea față de faptul că un asemenea personaj mai se află în fruntea parchetului și că , atunci când va merge în pensie, va încasa, lunar, o sumă fabuloasă. Sumă care este de X, plus încă nu știu câte ori, mai mare decât este pensie lunară a fiecăruia dintre  eroii rezistenței antitotalitare. Iată de ce consider că așa-zisa „transmitere” a premiului, de către Augustin Lazăr, lui Iulius Lazăr, victima nemerniciei sale, ca și către alți luptători anticomuniști, nu este decât un troc mârșav, adică un gest care le aduce acestor oameni o ofensă extrem de gravă și de neiertat, prin însuși faptul că individului i-a putut trece prin minte bănuiala că aceștia ar putea să consimtă la așa ceva.

În aceasta ar consta, după părere mea, darurile otrăvite pe care s-au încumetat să le facă, lui Iulius Filip și, prin el, altor oameni de valoarea sa, atât Klaus Iohannis cât și Augustin Lazăr. De aceea, consemnând, ca atare, decorarea lui Iulius Filip de către (încă) președintele Klaus Iohannis- dar fără a menționa în mod explicit cui i-a aparținut inițiativa publică în sprijinul acestui nobil și curajos demers, adică lui Mihai Gâdea, lui Adrian Ursu și echipei redacționale a canalului Antena 3- consider că nu trebuie să dăm evenimentului mai mult decât semnificația pe care o  are în realitate.

Cât privește alte interpretări, mai degrabă răstălmăciri triumfalist partizane, pe care unii sau alții din trâmbițașii năimiți vor să le dea gesturilor pe care le-au făcut, fiecare în felul său, Klaus Iohannis și Augustin Lazăr, acestea pot fi rapid și convingător devoalate, adecvând la realitatea zilelor noastre un vechi dicton al străbunilor latini.

Dicton care, mutatis mutandis, va suna așa: temeți-vă, de Klaus Iohannis și de Augustin Lazăr, atunci când vă fac daruri!

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

S-A SEMNAT!,AUGUSTIN LAZAR SCOS DIN SISTEM!,BUN DE PLATA PENTRU CA NU L-A REVOCAT DIN FUNCTIA DE PROCUROR GENERAL KLAUS WENER JOHANNIS!

20 apr.

La foc automat! Augustin Lazăr a confirmat miercuri seară că și-a depus cererea de pensionare,  Secția de procurori a CSM a aprobat rapid joi, iar vineri președintele Klaus Iohannis a și semnat decretul de eliberarea a acestuia din funcție prin pensionare.

Iohannis a semnat, vineri, decretul de pensionare a procurorului general începând cu data de 27 aprilie, atunci când acestuia îi și expiră mandatul la conducerea Parchetului, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, la data de 27 aprilie 2019 – pensionare„, se arată într-un anunț al Administrației Prezidențiale.

Augustin Lazăr s-a aflat în centrul unui imens scandal în ultimele săptămâni după ce s-a aflat că a refuzat în anii 80 eliberarea condiționată a disidentului Iulius Filip.

Miercuri seară Lazăr a anunțat că și-a depus cererea de pensionare, precizând totodată că mandatul său la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) expiră pe 27 aprilie.

Recent, Lazăr și-a depus candidatura pentru un nou mandat, iar săptămâna trecută a fost chiar intervievat de o comisie de la Ministerul Justiției condusă de Tudorel Toader, însă ulterior Toader a anunțat că niciunul dintre cei patru candidați nu au îndeplinit condițiile pentru a conduce Ministerul Public, așa că procedura a fost reluată. Între timp însă, Tudorel Toader a fost înlăturat și el din funcția de ministru al Justiției, astfel că nu se știe ce se va întâmpla cu procedura privind procurorul general.

CE JOCURI MAI FACE UDMR?

20 apr.

Nicio masă fără pește, nicio învârteală politică fără jocurile UDMR. PSD ia în calcul o restructurare guvernamentală dacă președintele Klaus Iohannis va tergiversa remanierea propusă, iar UDMR a început deja să joace. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea sa „va lăsa coaliția PSD-ALDE să arate că are majoritate”, în cazul în care se va face restructurarea Guvernului în Parlament.

Hunor crede că PSD nu-l poate ocoli pe președintele Iohannis prin restructurare și printr-un vot în Parlament.

”Premierul ar trebui să decidă dacă restructurează sau nu Guvernul, dacă are argumente, se poate face, nu ar fi asta o problemă. Să ocolești prin restructurare și printr-un vot în Parlament președintele, din punctul meu de vedere nu se poate și oricum nu se va întâmpla, pentru că președintele semnează decretele de numire a miniștrilor individual, nu semnează lista și dacă el semnează hai să spunem din 27 de miniștri 26 și la unul spune că nu pot să semnez (…), nu se va întâmpla nimic, te duci la CCR, este un conflict constituțional și va decide CCR. Această posibilitate încă nu a fost încercată niciodată în România. Eu nu cred că poți să ocolești președintele, dacă președintele are o convingere fermă față de o anumită persoană. Deci din punctul meu de vedere, nu stă în picioare acest argument, că facem restructurarea doar să ocolim președintele”, a spus Kelemen Junor, la RFI România.

Liderul UDMR a fost întrebat ce va face formațiunea pe care o conduce în cazul în care se ajunge la o restructurare a Guvernului în Parlament, Kelemen Hunor răspunzând: ”Va lăsa coaliția PSD-ALDE să arate că are majoritate. Noi nu am luat o decizie, dar eu cred că dacă am votat o dată Guvernul, primul Guvern Grindeanu, după aceea Tudose, o dată Guvernul Dăncilă, a patra oară nu cred că va fi cazul să votăm un Guvern, mai ales că ei au majoritate. Vreau eu să se demonstreze că au majoritate, ei trebuie să adune 233 de voturi, noi încercăm să nu-i încurcăm nici pe cei din Opoziție, nici pe cei din PSD-ALDE și de aceea eu cred că dacă se va demonstra că această coaliție are majoritate, poate reușim și noi să stopăm aceste acuzații total nefondate că PSD-ALDE stă în voturile noastre și permanent noi nu știu ce șantajăm în dreapta și în stânga, ceea ce nu este adevărat”.

Reacția lui Dragnea

Întrebat despre declarația președintelui UDMR potrivit căreia Uniunea „va lăsa coaliția PSD-ALDE să arate că are majoritate”, în cazul în care se va face restructurarea Guvernului în Parlament, Liviu Dragnea a declarat că știa despre această poziție.

„Știam că UDMR nu susține o restructurare a Guvernului, am și discutat cu colegii de la UDMR. Dacă vom lua decizia să mergem cu Guvernul în Parlament pentru restructurare avem majoritate fără UDMR fără niciun fel de problemă”, a afirmat Dragnea vineri.

Întrebat, de asemenea, despre declarația lui Kelemen Hunor potrivit căreia PSD nu-l poate ocoli pe președintele Klaus Iohannis prin restructurare și printr-un vot în Parlament, Dragnea a spus: „Nu poți să îi contrazic pe colegii de la UDMR pentru că sunt oameni foarte aplicați. La cum a jucat în picioare Iohannis Constituția e în stare să facă orice. Poți să dai vot în Parlament pentru tot Guvernul și Iohannis să nu semneze că a ajuns la concluzia că poți să îți bați joc de Constituție și nu pățești nimic. Deci orice e posibil la Iohannis”.

Comitetul Executiv al PSD a decis, miercuri, remanierea unor miniștri și retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiției, Tudorel Toader. La finalul ședinței, premierul a anunțat că PSD a decis să-i propună pe Eugen Nicolicea la Justiție, pe Oana Florea, la Fonduri Europene și pe Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Propunerile au fost transmise la Palatul Cotroceni. Liderul PSD Liviu Dragnea este sceptic că la începutul săptămânii viitoare președintele Klaus Iohannis va da un răspuns, astfel că a anunțat deja o întrunire a Coaliției pentru luni pentru a decide calea de urmat. În cazul unei restructurări a Guvernului, PSD și ALDE au majoritatea în Parlament, dar un eventual absenteism le-ar da bătăi de cap. Restructurarea Guvernului se face prin vot al Parlamentului, președintele fiind nevoit să semneze decretele în cazul unei astfel de proceduri.

EAPORT AL COMISIEI SRI: GEORGE MAIOR ,ACTIUNI DE POLITIE POLITICA(DOCUMENTE)!

20 apr.

Raportul Comisiei de control SRI privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, ”se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”, potrivit mediafax.ro.

”Domnul George Cristian Maior a deţinut funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii în perioada octombrie 2006-ianuarie 2015.

Acesta a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care a condus-o şi a angajat instituţia în acţiuni reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice.

Aceste elemente se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu şi personal, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă, în vederea obţinerii funcţiei de prim-ministru al României, în eventualitatea câştigarii alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta”, se arată în raportul Comisiei de control a activităţii SRI.

Coroborând declaraţiile şi probele deţinute, membrii Comisiei concluzionează, „în mod cert şi fără echivoc”, că George Maior a minţit, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), fiind principalul vector raportat la relaţionarea instituţională cu ANI, şi în particular, în plan personal, formal sau informal, cu Horia Georgescu.

 

 

”Conform celor relatate în cadrul audierilor, a rezultat o serie de suspiciuni legate de faptul că fostul director al Serviciului Român de Informaţii se interesa de anumite dosare atât din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, cât şi despre evoluţia unor dosare aflate pe rol în instanţă, interferând cu activitatea instituţiei, precum şi prin influenţarea unor alţi factori de decizie referitoare la investigaţii în curs de derulare.

Discuţiile private dintre George Maior şi Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniştri, persoane cu funcţii de conducere şi putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de SRI, care să aibă drept consecinţă influenţarea parcursului politic şi/sau a vieţii publice. O serie de întâlniri au fost prilejuite de diferite evenimente speciale în sedii ale SRI, la restaurante sau reşedinţa privată a lui Horia Georgescu, cu ocazia Crăciunului, unde participau şi persoane cu funcţii politice sau din justiţie”, se mai menţionează în raport.

Comisia de control a activităţii SRI precizează că Serviciul a trimis Agenţiei Naţionale de Integritate 71 de note de informare privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală.

”Pentru stabilirea intensităţii cu care s-a colaborat între Agenţia Naţională de Integritate şi Serviciul Român de Informaţii, Comisia a solicitat celor două instituţii o situaţie privind numărul total al persoanelor şi numele acestora care au făcut obiectul sesizărilor transmise/primite în perioada 2006-2015.

S-a stabilit astfel că în perioada menţionată SRI a trimis către Agenţia Naţională de Integritate un număr de 71 de note de informare (note, note-sinteză şi note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală (miniştri, europarlamentari, deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii judeţene, consilieri de miniştri, directori de instituţii etc)”, potrivit raportului.

Membrii Comisiei SRI susţin că Maior viza funcţia de premier şi i-ar fi promis lui Georgescu funcţia de ministru al Justiţiei.

”În susţinerea afirmaţiilor că relaţia dintre cei doi era una foarte apropiată, a fost precizat faptul că, în eventualitatea în care ar fi devenit prim-ministru al României, că urmare a câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta, domnul George Maior l-ar fi numit pe domnul Horia Georgescu în funcţia de ministru al Justiţiei, solicitându-i în acest sens un material privind viziunea acestuia asupra reorganizării sistemului judiciar.

Mai mult decât atât, domnul George Maior l-a rugat pe domnul Horia Georgescu să meargă la Bruxelles, luând în considerare credibilitatea acestuia în raport cu oficialii europeni, la Comisia Europeană pentru a-şi expirma solidaritatea în vederea numirii doamnei Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA”, se specifică în document.

Preşedintele Comisiei SRI Claudiu Manda a declarat, marţi, că Inspecţia Judiciară a solicitat lămuriri privind colaborarea SRI-DNA în contextul în care George Maior, fost şef al Serviciului, a folosit „binomul” drept o „măciucă”.

DIN LAC IN PUT?,PLEACA LAZAR VINE LICU!

20 apr.

S-a decis deja, vom avea procuror general interimar, după ce Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare a lui Augustin Lazăr. Secția pentru procurori a CSM a hotărât vineri ca Bogdan Licu să preia funcția de procuror general interimar pentru două luni.

„În ședința Secției pentru procurori din data de 19.04.2019 s-a dispus delegarea domnului procuror Dimitrie Bogdan Licu, adjunct al Procurorului General al României, în funcția de Procuror General al României până la ocuparea funcției prin numire, dar nu mai mult de 2 luni”, a transmis Consiliul Superior al Magistraturii, printr-un comunicat de presă.

Licu este în prezent adjunct al procurorului general și a mai fost interimar la Parchetul General. Delegarea lui Bogdan Licu vine în condițiile în care în funcția de prim-adjunct al procurorului general este Laura Oprean.

Fostul senator Valer Marian scria în 2018, în Cotidanul.ro, că Licu este cunoscut drept un apropiat al SRI.

Despre Bogdan Licu, jurnalista Emilia Șercan a scris la rândul său, încă din august 2015, că acesta a plagiat în teza de doctorat. Licu și-a susținut teza la Academia SRI, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. El a solicitat retragerea titlului de doctor, dar a negat orice acuzație de plagiat.

Citește și Procurorul general interimar Licu – prea bogat și plagiator

Primele doamne ale prim-adjuncților: mutare strategică de la SRI la SNSPA

Cine conduce „republica procurorilor“?

CCR ,DECIZIE IN LEGATURA CU COMPLETELE SPECIALIZATE!

20 apr.

Curtea Constituţională a amânat vineri pentru 20 mai pronunţarea în cazul sesizării lui Florin Iordache pe completele ,NU completurile de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tot pe 20 mai este programat la ÎCCJ termen în dosarul angajărilor fictive la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

”Curtea Constituțională a reluat deliberările asupra cererii formulate de președintele Camerei Deputaților de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, constând, în esență, în refuzul explicit al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica o lege adoptată de Parlament şi a dispus amânarea pronunţării pentru data de 20 mai 2019”, se arată într-un comunicat CCR emis după ședință.

Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Dacă sesizarea va fi admisă de CCR, Liviu Dragnea ar putea scăpa de condamnarea la 3 ani și jumătate dispusă în primă instanță, iar procesul s-ar relua de la zero, cu consecința prescrierii faptelor.

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan afirmă că judecătorii Curţii Constituţionale a României trebuie să aleagă ”între moralitate şi loialitate”, iar prin modul în care vor judeca sesizarea lui Florin Iordache în legătură cu lipsa completurilor specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va da ”testul suprem”. Turcan spune că CCR ar trebui să se pronunţe prima dată în legătură cu legalitatea sesizării depuse de Iordache.

Pronunţarea a fost amânată prima dată în 10 aprilie, pentru a doua zi. Şi în data de 11 aprilie pronunţarea a fost amânată.

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile.

Sesizarea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Iordache reclamă ”refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate”.

Şefa ICCJ Cristina Tarcea i-a scris, joi, preşedintelui Curţii Constituţionale că Austria este singurul stat afiliat Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE care are complete specializate în cauze de corupţie.

Tarcea îi transmite lui Dorneanu că a adresat următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE: „Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instaanţe naţionale de complete specializate în cauze de corupţie?”.

Ea spune că până la termenul de 17 aprilie a primit 19 răspunsuri.

Din aceste răspunsuri, a rezultat că 13 state nu au deloc complete specializate în cauze de corupţie.

Alte cinci state nu au complete specializate în cauze de corupţie la nivelul Curţii Supreme, dar la nivelul altor instanţe au complete sau judecători specializaţi în cauze de corupţie.

Austria este singurul stat UE care are astfel de completuri.

PNL a cerut Curţii Constituţionale a României să suspende procedura de judecată a cererii depuse de Florin Iordache, considerând că articolul din Regulament în temeiul căruia a fost înaintată cererea este în dezacord cu prevederile legii fundamentale, motiv pentru care liberalii au înaintat şi o sesizare de neconstituţionalitate, cu acest subiect.

Sesizarea liberalilor care vizează Regulamentul Camerei Deputaţilor va fi dezbătută în 7 mai de către judecătorii constituţionali.

În 21 iunie 2018, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual. Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită anterior de Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Dragnea a contestat condamnarea la completul de cinci judecători de la ICCJ, primul termen fiind stabilit în 8 octombrie 2018. Atunci, liderul PSD a cerut anularea Hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ prin care completurile de 5 judecători sunt considerate „formaţiuni de judecată cu reglementare specifică”, astfel încât prevederile Legii de organizare judiciară modificată vor fi aplicate în cazul lor începând cu 1 ianuarie 2019.

Ulterior, Guvernul a sesizat CCR cu privire la constituirea completurilor de cinci judecători, sesizarea fiind admisă în 7 noiembrie.

%d blogeri au apreciat asta: