Arhiva | 11:20 am

KLAUS SI ELENA CEAUSESCU DOI”SCRIITORI”AI REGIMULUI COMUNIST.LA PALATUL COTROCENI CANTA PLICTISEALA!,CARTEA LUI JOHANNIS DESPRE EUROPA UNITA CONTINE O COLECTIE NAUCITOARE DE BANALITATI!

23 apr.

  În plin scepticism la adresa UE, Klaus Iohannis a avut o idee bună, pe care a materializat-o însă într-o […]

 

În plin scepticism la adresa UE, Klaus Iohannis a avut o idee bună, pe care a materializat-o însă într-o carte mediocră. Președintele a intenționat să explice Uniunea Europeană pe înțelesul românilor, dar UE e o realitate mult mai bună pentru viața românilor decât a reușit cartea s-o portretizeze.

Gauleiterul nazi al României şi-a lansat a treia carte, EU.RO, un experiment confuz și un ghid al UE care provoacă mai multe nelămuriri decât clarificări. Europa e redată fără suflet şi volumul se dovedeşte a fi o colecţie de idei duse doar până la jumătate, prezentate simplist, într-un ton oral, de discurs televizat. Cartea conţine numeroase truisme și idei care se repetă, în aceeaşi frază, sursă de umor involuntar.

Citate din cartea lui Klaus Iohannis:

E drept că oamenii nu îmbrăţişează imediat schimbarea. La început, sunt foarte reticenţi. Oamenii, de regulă, sunt foarte reticenţi la schimbare.

Aceasta e piaţa unică digitală: toată lumea îşi deschide piaţa digitală naţională către toţi ceilalţi. Acest lucru s-a reglementat recent, iar rezultatul ar trebui să fie o deschidere a pieţei.

Avem un parc auto naţional foarte învechit. Asta nu înseamnă că maşina fiecărui cetăţean este foarte învechită, ci că aşa arată media valorică.

Educaţia nu este destinată numai copiilor şi tinerilor. Educaţia este destinată tuturor categoriilor sociale şi tuturor categoriile de vârstă.

Se accentuează diferenţele dintre cei mai puţin educaţi şi cei mai educaţi. Nu este nouă o asemenea ruptură. Este doar o accelerare a unei forfecări deja existente: foarfeca se deschide mai mult.

Noua carte eşuează atât ca îndreptar privind UE, cât şi ca eventual vehicul electoral în perspectiva europarlamentarelor și prezidențialelor. Volumul este înțesat de fragmente din discursurile preşedintelui sau din postările sale de pe Facebook. Ceea ce șochează este absenţa desăvârşită a oricărei note personale, convingeri sau idei formulate memorabil sau măcar original.

 

E, fără discuție, nu doar eșecul președintelui-scriitor, ci și corigența examenului de PR și organizare a Palatului Cotroceni. Un întreg aparat nu a găsit resursele financiare sau nu a avut curajul de a-i spune lui Klaus Iohannis ori nu a avut interesul ca președintele să-și finalizeze ideea bună de a încerca să răspundă la întrebările, speranțele și îngrijorările europene ale compatrioților săi.

                                        Fără cap şi fără coadă

Critici punctuale ar putea fi nenumărate. O carte care invocă propria ei necesitate în condiţiile preluării preşedinţiei Consiliului UE de către România nu menţionează nici un cuvânt despre rolul consiliului, despre preşedinţia rotativă sau despre atribuţiile României în aceste şase luni. La fel de mirat rămâi după ce autorul menţionează o simulare care arată unde s-ar fi aflat România fără UE, faţă de cum este în acest moment. Interesul oricărui cititor pentru acele pagini crește simţitor şi oamenii ar fi vrut să afle mai multe.

Din păcate, nici despre studiu şi nici despre rezultatele sale autorul nu scrie vreun cuvânt în continuare, în carte! Volumul ridică probleme reale și complexe, însă ele eşuează să prindă formă în mintea cititorului. O criză precum cea a migraţiei, care a scindat Uniunea Europeană, este descrisă mai mult ca un gând fugar: „Crize pe care nu le controlăm sută la sută în parametri optimi, cum este cazul migraţiei, pe care Uniunea nu o gestionează în totalitate”.

                                               Explicaţii inutile

Pe lângă problemele de context ale cărţii scrise de preşedinte, există şi altele, mai vizibile. Cum ar fi frazele care nu înţelegi cu ce scop au fost scrise. Fraze care ar ridica semne de întrebare şi auzite într-un discurs liber, cu atât mai mult când e vorba de o carte scrisă cu atenţie, timp de patru luni. „Toată lumea îşi deschide piaţa digitală naţională către toţi ceilalţi. Acest lucru s-a reglementat recent, iar rezultatul ar trebui să fie o deschidere a pieţei.”, ne explică preşedintele ce e piaţa unică digitală.

 

Sunt apoi multe momente în care dascălul superior din Klaus Iohannis iese la suprafaţă şi pare că preşedintele se adresează de la o catedră autoritară, dar neinspirată. Truismele și explicaţiile inutile abundă în volum. „Avem un parc auto naţional foarte învechit.”, atrage atenţia preşedintele, care se grăbeşte însă să liniştească proprietarii de vehicule: „Asta nu înseamnă că maşina fiecărui cetăţean este foarte învechită, ci că aşa arată media valorică.

                             UE, un avocat mai bun decât Klaus Iohannis

Preşedintele oferă şi lecţii de istorie şi geopolitică: „Ar fi bine să ne amintim că, înainte de 1918, Europa politică a arătat fundamental diferit faţă de Europa politică de acum.

.Când discută despre apărarea pe Flancul Estic, preşedintele atrage brusc atenţia că pregătirile noastre trebuie să vizeze doar ameninţările din răsărit: „Nu din Vest, pentru că în Vest sunt aliaţii nostri.”

O altă explicaţie care putea lipsi este cu privire la recomandările MAE ca și cetăţenii români să părăsească zonele de conflict sau să le evite, cum se întâmplă în Siria: „Nu există o altă cale de a scoate civilii din zonele de conflict, cum ar fi intervenţia în forţă sau cu armata.” Asta în completă divergență cu lucrările oamenilor de stat din Vest, care explică nevoia protecției propriilor cetățeni, indiferent că sunt în țara lor sau peste hotare, prin pacificarea și dezvoltarea unei lumi integrate, în care nu poți fi nici sigur și nici liniștit „evacuându-te” ca persoană sau ca stat din lume.

Este clar, citind cartea, că intenţiile care l-au motivat pe preşedinte să o scrie au fost generoase, dar ele nu reuşesc nicidecum să salveze efortul. Cine are ceva noţiuni de istorie, politică şi afaceri europene s-ar putea simţi jignit de modul în care i se explică evidenţele. Dar nu e cazul, căci nu ei sunt în primul rând vizați, ci zecile de milioane de compatrioți ai președintelui României, indiferent că locuiesc în țară sau în străinătate.

Din fericire, pentru ei, viața de zi cu zi din Uniunea Europeană, chiar și impredictibilă și complicată, este ea însăși un avocat mai bun al ideii europene decât a putut să fie președintele României.

                                                                                                                    Ștefan PANĂ

Sursa: „Libertatea

SURSA:http://justitiarul.ro/

Reclame

MIRCEA BADEA N-A MAI RABDAT:” NU VAD COHORTE….”

23 apr.

Realizatorul Antenei 3 Mircea Badea a remarcat, luni, pe pasa cu „Sinteza zilei”, că nu există proteste față de faptul că Augustin Lazăr va încasa o pensie de 27.000 de lei, în loc să fie revocat din funcția de procuror general.

„Nu văd cohorte de cetățeni în poartă la Cotroceni nesuportând situația ca Augustin Lazăr să ia pensie de 27.000 de lei. Văd niște cifre, dar oameni nu văd. Și nu văd oameni nici în poartă la Cotroceni, nu văd oameni nici la ÎCCJ. Noi vorbim de temnițele comuniste și despre torturile de acolo.. Păi în zilele noastre, în democrație, în Uniunea Europeană, în NATO, în parteneriatul strategic, în scutul de la Deveselu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție spunea că este îngrozitor și îl caracteriza ca pe un exemplu aproape de sufletul ei că România a semnat convenția aceea cu drepturile și libertățile omului și spunea că asta a fost o mare greșeală și că România s-a grăbit.

Aflu iată din ce în ce mai multe orori petrecute în temnițele comuniste, dar eu văd orori în zilele noastre – în democrație și în văzul tuturor”, a spus Mircea Badea.

MISTERUL PREZENTEI LUI FLORINEL COLDEA LA SECTIA DE ANCHETA A MAGISTRATILOR!

23 apr.

Fostul prim adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost surprins luni la Secția de anchetare a magistraților, iar prezența sa are legătură cu dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care este vizată Laura Codruța Kovesi, potrivit unor surse judiciare. Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Florian Coldea urmează să fie audiat, în cursul lunii mai, de către Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție în dosarul Laurei Codruța Kovesi, iar luni s-a prezentat la sediul structurii pentru a-și ridica citația aferentă.

Florian Coldea s-a prezentat, luni, la registratura Secției speciale de anchetă a magistraților, a declarat șeful acestui Parchet, Gheorghe Stan, care a precizat însă că nu a avut loc o audiere.

Situația în care o persoană se prezintă la Parchet personal ca să-și ridice citația este însă una atipică. Citația le este trimisă suspecților sau martorilor din dosare la domiciliu.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte.

Numele fostului adjunct al şefului SRI este legat de protocoalele secrete din justiţie încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu diverse instituţii judiciare precum Parchetul General sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

CUKI TARICEANU ,DUPA ACHITARE DESPRE CALVARUL PE CARE L-A INDURAT!

23 apr.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni seară, la „Sinteza zilei”, după ce a aflat că a fost achitat de ÎCCJ, că bucuria sa este umbrită de faptul că mulți alți români aflați în aceeași situație nu și-au încheiat încă procesele în instanță.

„O astfel de decizie nu are decât să mă bucure, dar bucuria mea este parțială pentru că, după avatarurile prin care am trecut începând din 2015, purtat la Parchet, purtat în instanță, cu o presiune publică uriașă asupra mea, care sigur că i-a afectat pe toți cei din jurul meu, începând cu colegii de partid, cu cei care mă cunosc, prieteni…

Vă spuneam că bucuria mea este umbrită de faptul că știu că foarte mulți alți oameni care au fost sau sunt în aceeași situație cu mine nu și-au încheiat încă procesele care durează de ani de zile, că unii dintre ei au trebuit chiar să facă pușcărie, cum este cazul lui Dan Rușanu și care si-a văzut toată cariera profesională și politică distrusă din acest moment – și el este numa un exemplu.

Că sunt și alți oameni simpli, cum a fost cazul Marianei Rarinca, care a trecut prin umilințe asemănătoare, fără să fie vinovată și nu pot să nu mă gândes câte nedreptăți s-au întâmplat, câte abuzuri au avut loc”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

ALDE a transmis la rândul său că decizia Instanței supreme, care l-a achitat în dosarul de mărturie mincinoasă pe Călin Popescu Tăriceanu, arată că mai sunt judecători care acţionează independent şi rezistă la presiunile existente și întreabă cine răspunde că liderul partidului a fost denigrat.

”Decizia în cazul președintelui ALDE Călin Popescu-Tăriceanu arată că avem judecători care acţionează independent şi rezistă la presiunile existente”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a formațiunii condusă de Călin Popescu Tăriceanu.

Potrivit sursei citate, judecătorii au confirmat nevinovăţia lui Călin Popescu-Tăriceanu.

”Cine va răspunde pentru cei 4 ani în care Călin Popescu-Tăriceanu a fost denigrat, imaginea i-a fost afectată, familia a trebuit să suporte oprobiul unei părţi a societăţii, doar pentru că i s-a pus, în mod nedrept, eticheta de „penal”? Indiferent de presiunile care vor exista, de ameninţările continue la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu, sau a ALDE, îi asigurăm pe românii care au încredere în noi că vom continua să milităm pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor, pentru eliminarea abuzurilor din justiţia din România”, se mai arată în postarea ALDE.

CUKI TARICEANU AMIC CU LIVIU MIHAIU (ABSOLVENT STEFAN GHEORGHIU),SOROSIST DE AL LUI JOHANNIS A FOST ACHITAT

23 apr.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul retrocedării fermei Băneasa în care era acuzat de mărturie mincinoasă.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins luni apelul declarat de DNA şi a menţinut decizia de achitare dată de prima instanţă.

Decizia a fost luată cu majoritatea de voturi a celor cinci membri ai completului. A existat şi o opinie separată a unuia dintre judecători, în sensul admiterii apelului DNA şi trimiterii dosarului spre rejudecare.

Și în primă instanţă, Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat. DNA a declarat apel în dosarul în care Tăriceanu a fost achitat în primă instanţă, cauza fiind înregistrată la ICCJ în noiembrie 2018, de atunci fiind mai multe amânări ale judecării.

La termenul din 25 februarie, instanţa a admis o probă cu înscrisuri solicitată de DNA şi a respins proba testimonială solicitată tot de procurorii anticorupţie, mai exact reaudierea unor martori, între care Şerban Mihăilescu, Dan Andronic, Victor Ponta. Instanţa a stabilit atunci un nou termen pentru 25 martie, la care să se prezinte şi Tăriceanu, la acea dată fiind amânată pronunţarea pentru 8 aprilie. Atunci, pronunţarea a fost amânată din nou, pentru 22 aprilie.

Dosarul a fost trimis instanţei în 6 iulie 2016, de către procurorii DNA Braşov, care îl acuzau pe Călin Popescu Tăriceanu că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

Alături de preşedintele Senatului a fost trimis în judecată şi Dorin Marian, fost şef al Administraţiei Prezidenţiale în anul 2000, acesta fiind acuzat tot de mărturie mincinoasă.

DNA susținea că în 15 aprilie 2016, în cadrul anchetei privind retrocedarea unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Călin Popescu Tăriceanu, în declaraţia luată sub jurământ, „a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin această îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpaţi din dosar”.

Citește și Tăriceanu, prima reacție după achitare: „Acest calvar…”

ANTICORUPTIA!

23 apr.

În sfîrșit, președintele Klaus Iohannis a semnat scoaterea lui Mircea Negulescu, zis Portocală din magistratură. Omul era magistrat cum șeful său era o capră zburătoare! L-au trosnit pentru că a forțat dosare penale, după cum l-a tăiat capul.

Eu unul cred că le făcea la comandă. Și, pe lîngă comenzile primite de la Luluța Kovesi, în plus, mai băga în malaxor cîte unul care îl înjura de mamă sau de a cărui nevastă se îndrăgostea peste măsură. Dacă îmi aduc bine aminte, la un moment dat, s-a pus și problema arestării sale. Secția de procurori din CSM a respins. Cum să-l lege pe fratele lor, fie el și un ticălos! Omul era etalonul DNA! A luptat cu corupția pînă i s-a covăsit materia cenușie și caracterul. Ei bine, în ciuda succeselor sale forțate în lupta cu corupția, a fost zburat, semn că abuzurile sale nu mai puteau fi ascunse sub preș.

Și judecătoarea Camelia Bogdan a fost scoasă din magistratură. Spaima sentințelor, un fel de judecător Matei cu fustă, a fost zburată și ea. A contestat peste tot inclusiv, dacă nu mă înșel, la CEDO. Și dacă CEDO nu îi dă dreptate se va plînge și la Marele Consiliu al Pinguinilor de pe Insula Paștelui! A scăpat România de ea, așa cum a scăpat de madam Kovesi. În ciuda succeselor obținute în execuția unor adversari (ai SRI, ai președintelui, ai marinarului, ai lui Coldea și ai lui Dumbravă) a fost zburată și ea. Decapările sale s-au dovedit a fi rudimentare și fără să ajungă la adevăr. Dosarele dirijate de ea au căzut la primii judecători care au înțeles că nu îi mai paște penalul și arestarea.

Am citit și declarația procurorului Mădălina Scarlat, adjunctul șefului DNA. Afirmațiile sale din proiectul depus pentru concursul de șef al DNA și afirmațiile procurorului Lucian Netejoru lămuresc lucrurile inclusiv pentru orbi și pentru fanatici:

”-administrarea unui probatoriu insuficient in cursul urmaririi penale;-interpretarea gresita a mijloacelor de proba de catre procuror;

-aprecierea gresita asupra situatiei de fapt;-fundamentarea acuzatiilor pe baza unor probe indirecte, rationamente logice si prezumtii inapte a forma convingerea judecatorului;

-lipsa elementelor de tipicitate in cazul infractiunilor retinute;-indreptarea probatiunii in alta directie decat infractiunea care constituia obiectul acuzației”.

Acestea sunt, profesional vorbind, cauzele prăbușirii credibilității DNA. Acestea sunt cauzele numărului mare de eșecuri. La cîrpite și care ar fi urmat să treacă pe bază de frică se adaugă și presiunile făcute de Luluța asupra procesului de legiferare. Și ea și Augustin Lazăr, tot în numele anticorupției, au crezut că pot pune umărul la adoptarea unor legi convenabile, care să-i ajute să dărîme pe oricine și orice mare firmă românească, indiferent de ce probe au. Și Laura Kodruța Kovesi a zburat, în ciuda eforturilor externe de a o menține sau de a o salva la Bruxelles. Așa cum au zburat cei din unitățile de elită de la Ploiești și Oradea, la fel a zburat și Augustin Lazăr, descoperit și dovedit ca performant în combaterea democrației.

Nu cumva din toată conducerea anticorupției românești, atît de apreciată de beneficiarii ei externi, s-a ales praful? Au zburat și conducătorii unităților de elită, a zburat și primitiva conducătoare a DNA-ului, au zburat și artizanii anticorupției de comandă (Coldea și Dumbravă). N-a mai rămas decît George Maior, bine agățat în cuier la Washington, și președintele Iohannis, cel care a înlocuit conducerea DNA și a Parchetului cu protestatarii din Piața Victoriei. Aproape de sfîrșitul acestei operațiuni unice în felul ei nu ne mai rămîne decît o întrebare și un răspuns. Întrebarea este aceasta: „Ce fel de anticorupție s-a desfășurat în România?“  Răspunsul încă mai așteaptă!

CORNEL NISTORESCU:http://cotidianul.ro/

INCA UN „FAKE-DOSAR „MARCA DNA: TREZORIERUL MIRCEA DRAGHICI DE LA PSD ANCHETAT PENTRU FAPTE ABSURDE ,PE BAZA SUPOZITIILOR PROCURORULUI!

23 apr.

Cine a citit noile acuzaţii pe care DNA le-a formulat împotriva trezorierul PSD Mircea Drăghici are impresia că acesta a furat pur şi simplu banii partidului şi şi-a cumpărat o casă şi o maşină. Dacă ar fi fost aşa, desigur, conducerea PSD ar fi fost prima care l-ar fi dat afară din partid şi l-ar fi dat şi pe mîna procurorilor.

Tocmai pentru că PSD n-a reacţionat în acest sens, ci, din contră, îl susţine pe Mircea Drăghici, ne-a determinat să citim cu mai mare atenţie Comunicatul DNA, suprapunîndu-l peste textul Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, despre care DNA spune că ar fi încălcat-o trezorierul PSD. Şi surpriza nu s-a lăsat aşteptată!

PRIMA ACUZAŢIE: PSD A VÎNDUT O MAŞINĂ, DAR A ÎNCASAT BANII ABIA PESTE O LUNĂ

Printr-un Comunicat, DNA a anunţat că a extins urmărirea penală împotriva lui Mircea Drăghici pentru următoarea faptă:

Oricine ar putea să înţeleagă din acest fragment al Comunicatului că Mircea Drăghici a vîndut Mercedesul partidului fără să încaseze vreun ban, adică, mai direct spus, ar fi băgat banii în buzunar, fără să-i mai depună în contul PSD. Lucru foarte grav, numai că, în paragraful următor (!), tot DNA spune:

Deci, chiar DNA scrie negru pe alb că, în realitate, banii din vînzarea autoturismului au intrat, totuşi, în contul partidului, însă cu un an mai tîrziu decît înstrăinarea maşinii! Aşadar, nu este vorba despre nici un prejudiciu, ci de o operaţiune financiară banală, în care plata pentru un bun s-a făcut mai tîrziu, ceea ce nu poate fi considerată o infracţiune, căci fapta aceasta nu este prevăzută în Codul penal! Chiar dacă plata s-a făcut, evident, cu o foarte mare întîrziere. Totuşi, s-a făcut! Care sînt motivele pentru care s-a întîrziat plata nu intră, însă, în preocuparea DNA, ci a celor din conducerea PSD care trebuiau să facă presiuni asupra lui Mircea Drăghici pentru neîncasarea sumei la timp şi, probabil, că le-au şi făcut la un moment dat, din moment ce plata s-a făcut într-un tîrziu.

În spaţiul public, în emisiuni TV, Mircea Drăghici a fost acuzat că pe bani publici a cumpărat această maşină pentru PSD şi, în opinia invitaţilor, acest lucru ar fi fost nelegal. Ne-am uitat însă pe Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi iată ce am găsit:

Acest articol 25 din Legea 304/2006, practic, aruncă în aer toate acuzaţiile DNA la adresa lui Mircea Drăghici! Pe scurt, acest articol 25 precizează pe ce se pot cheltui banii proveniţi din subvenţiile de la bugetul de stat. Iată cîteva destinaţii:

– investiţii în bunuri mobile şi imobile

– cheltuieli cu chiriile şi utilităţile sediilor.

Şi, mai mult decît atît, Legea 304/2006, la art. 25, al. 3, mai adaugă ceva extrem de important pentru subiectul nostru:

– Eficienţa şi oportunitatea acestor cheltuieli se hotărăsc de organele de conducere ale partidelor politice, potrivit statutului lor şi dispoziţiilor legale.

Cu alte cuvinte, făcînd un rezumat al acuzaţiilor formulate de DNA şi punîndu-le faţă în faţă cu textul Legii 304/2006, putem să tragem concluzia că sîntem din nou în faţa unui „dosar făcătură”, bun doar pentru influenţarea alegerilor, care, practic, reprezintă o formă de presiune pe cel care va avea un rol important în derularea campaniei electorale, căci:

PSD şi Mircea Drăghici aveau dreptul să-şi procure acel autoturism

– Vînzîndu-l, banii au intrat, chiar mai tîrziu, în contul PSD

– Chiar dacă au fost nereguli în privinţa încasării banilor din vînzare, singura autoritate care apreciază „eficienţa şi oportunitatea acestor cheltuieli” este „organul de conducere al partidului”, aşa cum precizează expres Legea 304/2006!

Şi, atunci, ce caută DNA într-o chestiune în care nu are competenţă? Vrea cineva să demonstreze că şi după plecarea Codruţei Kovesi din fruntea DNA practicile din anii trecuţi continuă?

Mai ales că, la numai o zi după anunţarea extinderii urmăririi penale împotriva trezorierului PSD Mircea Drăghici, ÎCCJ l-a achitat pe Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, pe motiv că „fapta nu există”, într-un dosar „făcut” tot înaintea unor alegeri, despre care „Cotidianul” a scris din primul moment că are puternice şi evidente conotaţii de influenţă politică!

Aşa cum pare şi acest dosar deschis împotriva lui Mircea Drăghici, trezorierul PSD, cu doar o lună înaintea declanşării campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.

%d blogeri au apreciat asta: