Arhiva | 11:26 am

KLAUS JOHANNIS MANIFESTA O FIDELITATE DE NEDEZDRUNCINAT PENTRU CEI CARE IL SERVESC.SI PENTRU CEI CARE IL AU LA MANA!

7 mai

Este indiscutabil: președintele României manifestă o fidelitate de nezdruncinat pentru cei care îl servesc. Și pentru cei care îl au la mână. În raport cu aceștia, utilizează alte unități de măsură. Ei nu sunt corupți. Ei nu atentează la statul de drept. Ei nu încalcă independența Justiției. Nu sunt „penali”. Și respectă, atunci când sunt oameni de afaceri, întru totul principiile liberei concurențe. Ce demonstrează acest tip de comportament? Cum îl definește acest comportament pe omul politic Klaus Iohannis? Inventarul protejaților săi e uriaș. Eu mă voi opri doar la câteva nume.

Imagini pentru KLAUS IOHANNIS,POZE

Laura Codruța Kovesi. A executat în beneficiul său oameni politici, demnitari din zona administrației publice centrale și locale, oameni din presă, oameni de afaceri. În aceeași măsură, cu aceeași vigoare, cu același elan, i-a apărat pe protejații lui Iohannis. Care au devenit protejații sistemului.

Urmează Augustin Lazăr. A făcut fix același lucru. Și, în plus, i-a acordrat azil fostei șefe DNA, atunci când, prin decizia Curții Constituționale, a fost scoasă din prima linie. Pe de altă parte, are un merit incontestabil. Pentru care merită să se bucure de protecția prezidențială. I-a închis lui Iohannis un mare număr de dosare penale. Acest triunghi al puterii judecătoreși este închis în fața văzută a icebergului de Livia Stanciu. A fost președintă a Înaltei Curți și l-a făcut scăpat pe Iohannis de dosarul penal de incompatibilitate. A fost promovată la Curtea Constituțională. Rămâne în continuare un partener devotat al DNA. Și, implicit, al SRI.

Și am ajuns la principalul serviciu secret. Nu se pune că l-a numit pe Eduard Hellvig. Acesta nu i-a făcut servicii decât în campania electorală și în limite acceptabile. Iar astăzi, cel mult, el poate să ascundă unele urme. În schimb, oamenii președintelui din servicii au fost și rămân, indiferent de statutul lui actual, George Maior și Florian Coldea. Primul a fost numit de Iohannis ambasador la Washington și a rămas acolo înțepenit de scaun. Îl ține propteaua lui de la Cotroceni. În ciuda tuturor derapajelor de care s-a făcut și se face vinovat. Nu se știe încă dacă a trădat sau nu în ultimul moment. Dacă l-a trădat sau nu pe Victor Ponta, în confruntarea prezidențială cu Iohannis. Dacă a înțeles că Ponta tot nu l-ar fi numit premier, în ciuda angajamentelor luate, l-a trădat cu siguranță. Cert este că l-a ajutat pe Iohannis. Așa cum pot să facă oamenii de vârf ai serviciilor, băgați până în gât în politică. Și lângă el Florian Coldea. Pe care a fost silit să-l scoată în rezervă după ce Coldea a fost prins cu fofârlica. Adică cu șpaga. Dar, în continuare, din umbră, Iohannis îl susține. Cu brațul drept. Cu cel stâng, pentru a închide și acest triunghi, îl protejează pe generalul Dumbravă. Cel care a pus în operă „câmpul tactic” al SRI-ului din Justiție.

Klaus Iohannis ține în brațe mai mulți primari. Și pentru că îi ține în brațe, aceștia nu sunt „penali”. Ultimul exemplu, cât se poate de concludent, e primarul din Sinaia. Mult lăudat de președinte, în prezența tineretului liberal. Iar președintele s-a făcut că nu știe că acesta are un dosar penal cât casa. Dar e „penalul” său.

Vin la rând șefii unor mari corporații. Cum ar fi Schweighofer, OMW Petrom, Raiffeisen Bank, etc. Aceștia l-au sponzorizat și îl sponsorizează mascat. Electoral și neelectoral. Au și ei imunitate. Serviciile secrete nu îi caută iar dacă îi caută, dosesc ceea ce găsesc. În schimb, îi caută pe competitorii lor.

Președintele nostru se manifestă ca un individ onorabil și în politica la vârf. Traian Băsescu este un exemplu. Cât se poate de concludent. I-a predat ștafeta și îl susține în toate momentele cheie. Iar Iohannis nu uită. La rândul său, Băsescu e susținut de la Cotroceni. Discret. Dar viguros. Dar are și parteneri externi. Față de care e tot un onorabil. Cum ar fi Angela Merkel. Pentru Angela Merkel, Klaus Iohannis se face luntre și punte. Și se va face și în viitor.

Această listă nu se poate închide aici. Rămâne deschisă și va fi completată în viitor. Pentru că un politician cu cât este mai fragil în raport cu cetățenii care l-au votat și pe care i-a trădat, cu țara pe care aparent o reprezintă și de fapt o duce la fund, cu atât este mai dependent de asemenea parteneriate.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

UN PORTRET IN ULEI( INCINS)!

7 mai

Pe măsură ce capacitatea intelectuală reală a președintelui nostru ne-a apărut în întreaga sa splendoare, ca un coș lustruit ițindu-se pe vârful nasului, peste care degeaba s-ar strădui posesorul ( posesoarea) să pună fond de ten, căci singurul rezultat ar fi să-i dea o strălucire și mai mare, am observat că pe Klaus Iohannis nu l-a votat nimeni, în afară de Rareș Bogdan, diaspora și Bogdan Chireac. Căci oricare cetățean ai întreba, zice că el nu, nici n-a fost la vot sau era plecat în vacanță sau a avut febră și n-a putut ieși din casă …

Se pune întrebarea logică: și-atunci cum a ieșit ăsta președinte?

Să ne-nțelegem, Băsescu n-a fost un accident… sunt unii care îl admiră și-acum, în ciuda tuturor evidențelor, în ciuda discursului incredibil de nesimțit de astăzi, prin care ne explică faptele dintre 2004-2014 exact așa cum le știm, cu singurul amendament că el nici n-a trecut pe-acolo ! Dar Iohannis… e o altă poveste! El chiar că a fost ”minunea din noiembrie”, cum ar spune o distinsă jurnalistă, colegă de platouri și platouașe cu Oreste- despre Oana Stănciulescu e vorba- o doamnă extrem de patetică, și când e cazul și când nu este… Minune, zic! Căci pentru alegerea lui Klaus nu a contat nici traficul de minori, nici „înmulțirea caselor”, fără nici un substrat biblic, nici afișarea ca reclamă pentru o firmă de autoturisme (lucru socotit la alții ca fiind „luare de mită”), nici retrocedările dubioase, nimic din toate astea … Pentru poetul Radu Ulmeanu, spre exemplu, lucrurile stăteau cam așa: „Era prea frumos neamţul în ochii noştri, AFLAT PE UN PIEDESTAL PREA ÎNALT, ridicat încă de pe vremea preşedinţiei lui Băsescu…”( COTIDIANUL , 25 noiembrie 2015). Ei bine, când a venit iarna, am avut prilejul să constatăm că „PIEDESTALUL” se poate pune și pe cap, nu neapărat sub tălpi, căciula domniei-sale stând vrednică mărturie pentru asta!

Pare, într-adevăr, inexplicabil, ca un popor simpatic și vorbăreț, cu o aplecare aproape scuzabilă către obiceiuri balcanice tihnite, un popor cu un dezvoltat simț al umorului și cu fantezie mulțumitoare, să-și aleagă un astfel de conducător.

Poporul român și-a ales, cred, imaginea lui pe negativ: un necuvântător, fără sare și piper, cu o rutină exasperantă și-o încăpățânare mofluz-criminală, căruia umorul îi este complet străin.

Și-n ciuda strădaniei cetățenilor de a scoate și altceva din alesul lor, îmi pare rău, dar e ca-n bancul cu bicicleta de la Tohan: oricum ai încerca s-o asamblezi, tot mitralieră iese.

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

PRESEDINTA UNJR,JUDECATOAREA DANA GARBOVAN ATAC NIMICITOR LA KLAUS JOHANNIS:”REFERENDUMUL MI-A AMINTIT DE PERIOADA COMUNISTA!

7 mai

Judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, critică modul în care au fost formulate întrebările referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis și susține că se încalcă libertatea fiecărui cetăţean de a-şi exprima distinct punctul de vedere cu privire la fiecare dintre multele probleme supuse referendumului.

”Referendumul mi-a amintit tot de perioada comunistă, când, dacă vroiai să cumperi un kg de carne, trebuia să cumperi şi o conserva de peşte sau o pungă de creveţi expandaţi!”

“Prin includerea mai multor probleme într-o singură întrebare, referendumul din 26 mai încalcă libertatea fiecărui cetăţean de a-şi exprima distinct punctul de vedere cu privire la fiecare dintre multele probleme supuse referendumului. Altfel spus, prin modul în care au fost formulate întrebările, referendumul mi-a amintit tot de perioada comunistă, când, dacă vroiai să cumperi un kg de carne, trebuia să cumperi şi o conserva de peşte sau o pungă de creveţi expandaţi”, a declarat Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, într-un interviu pentru MEDIAFAX.

Preşedintele UNJR spune că având în vedere modul în care sunt puse întrebările, acestea ar putea avea mult mai multe răspunsuri decât cele două pe care le vor avea românii la dispoziţie.

“Oferite la pachet, acestea încalcă flagrant libertatea de opinie a celor chemaţi la referendum, fapt ce loveşte exact în spiritul constituţional al acestui tip de consultare, pentru că obligă cetăţenii să răspundă cu DA sau NU global, când răspunsul la o întrebare poate fi DA pentru o problema şi NU pentru alta. (…) Prima întrebare implică analize multiple, distinct pentru amnistie, graţiere colectivă şi graţiere individuală.

La această primă întrebare se poate răspunde cu DA la toate problemele, NU la toate, după cum s-ar putea răspunde cu DA la unele sau nu la altele. Matematic vorbind, o astfel de întrebare naşte nu mai puţin de 8 răspunsuri posibile”, spune Dana Gîrbovan, pentru MEDIAFAX. (Mai multe detalii AICI)

Sursa: Stiri pe surse

GRUPUL VICE MEDIA A PRIMIT O FINANTARE PRINTR-UN IMPRUMUT DE 250.MILIOANE DE DOLARI DIN PARTEA UNUI GRUP DE INVESTITORI INTRA CARE SE NUMARA SI GEORGE SOROS!

7 mai

Compania Vice Media a primit o finanţare printr-un împrumut în valoare de 250 de milioane de dolari din partea unui grup de investitori între care se numără şi George Soros, arată Variety.

Finanţarea a fost acordată de 23 Capital, o companie financiară care care susţine întreprinderi din domeniile sportului, muzicii şi divertismentului, cu participarea Soros Fund Management, Fortress Investment Group şi Monroe Capital.

“Odată cu această investiţie de capital, planurile de dezvoltare pentru Vice se pot accelera, permiţându-ne să punem în aplicare noua viziune strategică a companiei”, spune un reprezentant al Vice.

La începutul acestui an, compania Vice s-a confruntat cu o scădere a profitului şi a fost nevoită să concedieze aproximativ 250 de angajaţi.

Compania orientată spre cultura tânără care are acum sediul în Brooklyn a fost lansată în 1994, sub forma unei reviste specializate în cultura punk din Montreal. În 2017, compania valora 5.7 miliarde de dolari.

În urma acuzaţie că în cadrul companiei femeile sunt primite cu ostilitate, Vice a renunţat la mai mulţi şefi asupra cărora plana suspiciunea de hărţuire sexuală. Compania a acceptat în luna aprilie să plătească în jur de 1,9 milioane de dolari pentru a rezolva printr-o înţelegere o acţiune în instanţă, firma fiind acuzată că plăteşte în mod curent salarii mai mici femeilor decât le plăteşte bărbaţilor.

Compania susţine că la nivel global numără 300 de utilizatori lunar pentru platforma sa. Numai în Statele Unite, Vice spune că are 110 milioane de cititori.

Autor: Răzvan Tupa

Sursa: Ziarul Financiar

ELITA BIROCRATICA DE LA BRUXELLES S-A DECUPLAT TOTAL DE LA PROBLEMELE CETATEANULUI EUROPEAN!

7 mai

Alegerile pentru Parlamentul european, din 26 mai, sunt, probabil, cele mai importante de la înființarea Uniunii Europene. Pânâ acum, aceste alegeri se desfășurau placid, pe un ton de plictiseală generală. Era o formalitate. Acum nu mai este deloc așa!

Elita birocratică de la Bruxelles s-a decuplat aproape total de problemele reale ale cetățeanului european. Corectitudinea politică bolnăvicioasă, fundamentalismul ecologist, abdicarea/respingerea originilor creștine în favoarea promovării absurde a oricărei minorități, indiferent de merite și valoare personală, impunerea țărilor membre de cote obligatorii de refugiați, indivizi care nu au nimic în comun cu civilizația și cultura europeană, și toate acestea pe fondul unor privilegii inimaginabile pentru funcționarii europeni care au această agendă, au căscat o falie imensă în societatea europeană.

Ceea ce era de neimaginat în urmă cu câțiva ani se întimplă acum: partidele așa numite suveraniste conduc în sondaje în cele mai importante țări: în Marea Britanie, partidul Brexit, condus de Nigel Farage, este peste laburiști și conservatori; în Franța, Frontul Național, condus de Marine le Pen este, de asemenea, pe primul loc. La fel în Italia. În Germania, AfD-ul, chiar dacă nu e pe primul loc, probabil se va bate, în unele landuri, de la egal la egal, cu social-democrații și creștin-democrații. Nu mai vorbim de țările din estul Europei, în primul rând Polonia și Ungaria. Este puțin probabil, dar nu exclus, ca “suveraniștii” să devină cea mai importanță familie politică europeană! Și chiar dacă nu va fi pe primul loc, o schimbare de paradigmă trebuie să aibă loc.

Uniunea Europeană este la cea mai importantă răspântie din existența sa. Evident, această criză, care oricum ar fi apărut din cauza politicilor greșite ale Bruxelles-ului, a fost grăbită de alegerea lui Donald Trump. Câștigarea celui de-al doilea mandat de către Trump va obliga Europa, vrând-nevrând, să-și regândească poziția și direcția. Răul făcut ideii de Europă comună, cauzat de echipa de funcționari politici reprezentați de un clovn ca Junker, este deja un fapt; nu mai poate fi negat. Această rană poate fi adâncită sau se poate începe tratamentul…

Autor: Ionuț Popescu

Sursa: Ionuț Popescu Facebook

E.MACRON – PRESEDINTELE FAKE NEWS?

7 mai

Eseistul, jurnalistul, fostul dizident anticomunist Radu Portocală a publicat anul trecut la editura franceză Kryos un portret nimicitor al Președintelui Emmanuel Macron: Le Vague tonitruant („Vagul asurzitor”). Efigia Președintelui francez e izbită mărunt, din toate pozițiile, de un pamfletar flamboaiant și cu un dichis al satirei cum de multă vreme n-am mai citit, scrie pe blogul sau Radu Calin Cristea.

„Nimic nu este întîmplător la acest stil bine articulat pentru a mușca atunci cînd și cum trebuie, dar întotdeauna mortal. Nu se simte în această schiță desenată cu pensula înmuiată în vitriol o descriere a priori reprobatoare, chiar dacă pare destul de clar că intrarea pe scena politică a lui E. Macron, bafta chioară, vidarea de substanță a retoricii acestuia și, deasupra tuturor, tentațiile sale autoritariste îl scot din sărite pe Radu Portocală. Acesta pare mai degrabă să ia o distanță inspirată față de un personaj politic care, privit îndeaproape, i-ar fi dezvoltat probabil apetitul pentru salve caustice și mai devastatoare. Opinia lui Portocală, împărtășită de altfel de numeroși observatori politici, este că ascensiunea lui Macron se datorează, în primul rînd, puterii „indecente” a presei: „(Presa) a demonstrat că poate, într-un singur an, să facă un președinte pornind de la nimic, la fel cum poate transforma un roman prost într-un best-seller internațional.” Purtat pe brațe de o presă deșănțată, Macron este analizat de R. Portocală ca un produs comercial prozaic, avînd pe etichetă mențiunea – „Președintele Franței”.

După zăpăceala din primul tur datorată îndeosebi ieșirii din cursă a lui Francois Fillon (Les Républicains) – 19,91%, E. Macron (23,75%) s-a pomenit proiectat, cu destul noroc, în turul al doilea alături de Marine Le Pen (21,53%) ce reprezenta extrema-dreaptă. Puștiul Macron, mereu cu gura pînă la urechi, sportiv, energic, fără frămîntări intelectuale epuizante, însemna, desigur, o ruptură de prezidențiatul fosil al lui F. Hollande. Nimic nu-l împiedică să exclame: „Sunt un făcător de miracole!” ori „Voi fi un Președinte jupiterian!” Portocală: „Înainte de a-l cunoaște (pe Macron) – dar sunt ei astăzi, cu adevărat, mai avansați în acest domeniu? – francezii aflară din sondaje că îl iubesc deja cu o proaspătă și viguroasă ardoare și că își doresc să aibă șansa de a-și lăsa destinul în mîinile acestuia.” Macronismul defilează en fanfare și cucerește, cu aceeași alură sprintenă și irezistibilă, redute semețe de talia Parlamentului, în speță Camera inferioară, acolo unde, cu „excentricitatea unui megaloman”, noul Președinte poate trage sforile, dicta după bunul său plac și profita de o brumă de acoperire legală. Macron folosește aceeași strategie ca Președintele Băsescu și comilitonii acestuia între 2004-2014: anunță că Franța se află într-o criză acută și trebuie salvată în regim de urgență. Ca atare, „vrea să creeze într-o lună o nouă clasă politică”. Scurt pe doi.

Nimeni nu coboară la surse, presa e încîntată de inovațiile bătăiosului magician, francezii ascultă și privesc, ba chiar îl creditează pe acest Zarathustra în costumație de clovn, „votînd un om virtualizat.” Peste tot și niciunde, Macron se află într-un turnir de vizite dificil de monitorizat pe radarele diplomatice ale universului. Din 14.05.2017 pînă în aprilie 2019 Președintele Macron a făcut 84 de vizite prezidențiale în 49 de state. Repetiția este mama învățăturii: o maximă desăvîrșit funcțională și prin multiplicarea halucinantă de întîlniri ale lui Macron, fără vreun azimut decelabil, cu lideri uriași sau mititei de pe pămînt, într-o télé-réalité ce poate suci mințile electoratului francez aflat și acesta într-un vortex de informații deconcertante pompate dinspre social media. ”Haosul a ocupat un teritoriu fără apărare”, scrie Portocală, și de aici n-a mai fost decît un pas pînă la invocarea Mitului Eroului Salvator care și-a găsit în E. Macron o întruchipare ideală. Prezidențialismul pus în operă de Macron rupe barierele constituționale, căpătînd, în opinia lui Portocală, trăsăturile consacrate ale unui Líder Máximo ce domină și confiscă toți ceilalți centri de forță din la douce France. Nu lipsește asocierea cu cultul personalității din „epoca de aur” ceaușistă. Pricepîndu-se să alterneze severitatea cu joaca aparentă, pe fondul unei apatii naționale iscate de politica bătrînicioasă a partidelor din Hexagon, freneticul Președinte francez a înfipt în doar cîteva luni steagul puterii sale asupra Adunării Naționale. Scrie Portocală: „L‘Assemblée dorită și obținută de Emmanuel Macron nu va fi nimic altceva decît o anexă a executivului, un birou de înregistrare a iluminărilor prezidențiale. Mai rău: ea va fi expresia unei prea mari puteri date unui singur om de către puțin peste o zecime dintre francezi”. În analiza pe alocuri patetică, dar à coeur ouvert neliniștită, a lui Radu Portocală, viitorul Franței sub Macron arată rău de tot, cu atît mai mult cu cît gena politică deja explicită a acestei zeități funambulești, dar predispusă la cinice autocratisme, poate dezvolta tumori periculoase în trupul uneia din cele mai sănătoase democrații europene. Cocoțat pe soclul unui egocentrism ce pare ilimitat, „personajul este, fără îndoială, construit astfel: satisfăcut de el însuși și de reușitele sale succesive, mare admirator de sine, privește din înalturi mizerabilii care nu reușesc să-și depășească condiția de nimicuri.” Zăpăcind și dreapta și stînga prin mișcările sale derutante, politica lui Macron seamănă, în reprezentarea iarăși seducătoare a lui Radu Portocală, cu o partidă de tir absurd: „(Macron) dă adeseori impresia că se dedică unor exerciții de tir cu arcul pe o vreme apăsător de cețoasă: săgeata pleacă, desigur, dar nu este practic nicio șansă ca ea să se înfigă unde trebuie. În aceste condiții, faptul însuși de a trage cu arcul n-are niciun sens.”

Pătimaș, dar, în egală măsură, jemanfișist, ușor afectat, dar întotdeauna într-un siaj autoironic, remarcabil în variația de limbaj savant și oralitate, Radu Portocală face figura unui hedonist dezabuzat. S-a trezit pe cap cu un Președinte aiurit, teribilist și care își etalează ifosele la scară planetară: „În pofida pozelor sale singuratice și a afișării convingerii că a fost atins de grație, Emmanuel Macron nu are nimic dintr-un bărbat de Stat. Stigmatul lăsat asupra lui de birocrația care l-a născut e prea bătător la ochi. Și dacă, pentru că nu e abuziv să-l numești un accident provocat, a devenit șef, el nu va deveni probabil niciodată un mare șef. Nu are nici stofă, nici suflu.”

Nu mi-aș călca pe inimă să închei opiniile mele despre această fermecătoare carte fără a menționa o pățanie a autorului, memorabilă în felul ei. Radu Portocală a publicat în 2015, la Editura Cartier de la Chișinău, volumul Un Președinte împotriva României. Iată și tema cărții, destul de previzibilă de altfel, într-o prezentare a autorului: „Am scris o serie de articole şi cronici de-a lungul „deceniului Băsescu” – şi sînt gata să recunosc că nu am acordat nici o simpatie, nici o indulgenţă marinarului din dealul Cotrocenilor. Ca spectator angajat – pentru a folosi expresia lui Raymond Aron – nu aveam vreun motiv să gîndesc şi să scriu altfel sau altceva. În aceeaşi stare de spirit am scris în acea perioadă şi despre grupul aşa-zişilor intelectuali prezidenţiali. Acum un an, cînd se termina mandatul lui Traian Băsescu, am pus cap la cap aceste texte, aşezînd înaintea lor cîteva rînduri în care spuneam eventualului cititor că ele constituie nu atît o cronică a preşedinţiei lui, ci mai degrabă consemnarea furiilor şi dezgusturilor mele din acea perioadă.” Volumul lui Radu Portocală avea să se volatilizeze însă înainte de a fi așezat pe standurile librăriilor. Mai mulți cititori prezenți la așteptata lansare a cărții la Tîrgul Gaudeamus (2015) au cerut explicații reprezentanților editurii moldovene. Povestește mai departe Radu Portocală :„Cînd o cumpărătoare a întrebat de ce cartea e ascunsă, i s-a răspuns că e o decizie a editurii. Puţin mai tîrziu, la o întrebare similară, un domn aflat acolo şi-a arătat furia faţă de mine: Cum îşi permite să se lege de cei mai mari intelectuali ai ţării? Şi a adăugat: Publicarea acestei cărţi a fost o greşeală. Nimic nu putea fi mai semnificativ.” Cei doi editori de la Cartier (Erizanu și Galaicu-Păun) n-au suflat o vorbă : „Nu cred, comentează Portocală, că o ciudată perversitate îi face să ţină ascunsă o carte la care au lucrat şi despre care mi-au arătat că au o părere bună. Cred, mai degrabă, că în ultimul moment li s-a spus că au greşit, că au tipărit o carte ticăloasă care nu merită să existe. Fără nici o intenţie de a dramatiza, pot să afirm că volumul Un preşedinte împotriva României, publicat la Editura Cartier în noiembrie 2015, face în momentul de faţă obiectul unei cenzuri. Nu ştiu cine a hotărît-o, dar pot să bănuiesc. Şi, în orice caz, ştiu de ce s-a luat această hotărîre, pe care n-o pot califica decît drept mizerabilă.”

Cenzura avea să pună la pămînt cartea lui Portocală prin infuzii de otrăvuri lente soldate cu dispariția acesteia din librării. La fel a pățit și Dorin Tudoran cu cartea sa Băsesc, deci exist (Cartier, 2015). Cin‘ să fie, cin’ să fie? „Statul subteran”? N-are cum, din moment ce, nu-i așa?, nici nu există.

Scriitor ca format intelectual și stilist de primă mînă, Radu Portocală a îmbrăcat spontan cămașa jurnalistului de investigație în alte două memorabile cărți unde atacă versiunile oficiale ale autorităților postcomuniste: România, autopsia unei lovituri de stat, Editura Continent, 1991 și L’exécution des Ceausescu, Larousse édition, Paris, 2009. Dizident anticomunist provenit dintr-o veche familie de liberali (tatăl său, mort în 1952 în închisoarea de la Sighet, a fost deputat, senator, primar, ministru etc.). Portocală scrie în exilul său parizian după ce fusese inculpat de regimul ceaușist, în 1977, la capătul unui simulacru de proces, pentru „înaltă trădare contra orînduirii socialiste.” Cu siguranță că, și din aceste considerente, Radu Portocală ar fi meritat cu prisosință un tratament măcar mai prietenos din partea Bucureștiului.

FOSTA CONSILIERA A LUI JOHANNIS TRIMISA LA CCR!

7 mai

 Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Siminei Tănăsescu. Aceasta a fost consilier prezidenţial până în iunie 2018, când a demisonat în urma unui scandal. Judecătorul Petre Lăzăroiu a declarat atunci că Simina Tănăsescu, consilier pe probleme juridice al şefului statului la acea vreme, a făcut presiuni asupra sa. Simina Tănăsescu a fost acuzată că i-ar fi spus lui Lîzăroiu că „are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Preşedinţie.

La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administraţia Prezidenţială a anunţat că în discuţia pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Administraţia Prezidenţială.
Simina Tănăsescu va prelua funcţia de judecător la CCR pe 9 iunie, cu un mandat de 9 ani. Ea îl înlocuieşte chiar pe judecătorul Petre Lăzăroiu al cărui mandat expiră pe 2 iunie.

%d blogeri au apreciat asta: