Arhiva | 11:58 am

EXPERIMENTUL COTIDIANUL A REUSIT. KLAUS JOHANNIS NU STIE INTREBARILE PUSE DE EL LA REFERENDUM!

17 mai

La doar cîteva zile după ce Klaus Iohannis a anunţat întrebările pentru cele două Referendumuri din ziua alegerilor europarlamentare (două, pentru că validarea se face separat, pentru fiecare întrebare), „Cotidianul” a iniţiat un experiment interesant, întrebîndu-i pe politicieni dacă pot să reproducă exact conţinutul acestora.

Mai mult, în ediţia din 5 mai a.c., am avansat în titlu acest enunţ: „Nimeni nu ştie să reproducă întrebarea lui Iohannis pentru Referendum. Nici el”! Mai devreme decît ne aşteptam, ieri, Klaus Iohannis a confirmat supoziţia noastră chiar de la pupitrul prezidenţial de la Cotroceni, cînd, fără să-l întrebe nimeni, a încercat să ne contrazică. Efectul a fost colosal: s-a încurcat de mai multe ori, fără să poată să spună care sînt întrebările de la Referendum! Nici măcar după şirul nesfîrşit de bîlbîieli! Episodul acesta penibil poate fi văzut pe Internet la adresa https://www.youtube.com/watch?v=QUJLtp9BYYc, împreună cu o parodie senzaţională realizată chiar pe seama acestuia.

În cadrul experimentului nostru de acum două două săptămîni, am reuşit să obţinem deja cîteva răspunsuri. Primul care a încercat să răspundă a fost Varujan Vosganian. După ce s-a prins că experimentul nostru este cît se poate de serios, senatorul ALDE s-a chinuit să le formuleze, dar nu le-a nimerit: „Prima întrebare: dacă faptele de corupţie pot să fie exonerate de la legislaţia de aministie şi graţiere. A doua întrebare: dacă legislaţia juridică poate fi sau nu influenţată, modificată prin ordonanţe de urgenţă şi dacă ordonanţele de urgenţă pot sau nu să fie atacate la CCR”.

Dintre toţi cei întrebaţi de noi, cel mai inspirat a fost Călin Popescu Tăriceanu care, fără stea pe gînduri, la întrebarea: „Puteţi să ne spuneţi care sînt cele două întrebări de la Referendum?” ne-a spus sec: „NU!” Toţi ceilalţi s-au bîlbîit la fel ca Iohannis sau le-au reformulat în fel şi chip.

Deşi nu credem că interesează pe cineva acest Referendum (de fapt, două), din moment ce nici măcar cel care a propus întrebările nu ştie conţinutul exact al acestora, iată, totuşi, care sînt cele două întrebări de pe buletinele de vot:

  1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

Să nu credeţi cumva că noi le-am fi reţinut. Nici vorbă, pur şi simplu le-am preluat cu copy paste din Comunicatul iniţial transmis de la Cotroceni. Aşa cum sînt formulate, ele pot concura chiar şi cu cele mai încîlcite poezii dadaiste, despre care credeam că sînt imposibil de spus pe de rost, cum este această „poezie” a  lui Tristan Tzara:

„un șarpe purta eșarpe

el închise brusc supapa

și-n eșarpe-n piei de șarpe

merse-a-mbrățișa pe papa”.

Vi se pare că este vreo diferenţă între poezia „Cîntec dada” şi întrebările lui Klaus Iohannis?

Reclame

BOMBA ZILEI:”CUM E DOMNUL HELLVIG?”

17 mai

Liderul PSD Liviu Dragnea a acuzat joi că șeful Direcției pentru Apărarea Constituției din cadrul SRI face vizite la DNA aproape săptămânal. În acest context, Dragnea l-a acuzat de minciună pe șeful SRI, Eduard Hellvig. 

„Seful de la protejarea Constituției, domnul Dan Andrei, aproape în fiecare săptâmănă vine la DNA. Cum e domnule Hellvig, mai minți în continuare cu legătura SRI-DNA?”, a declarat Liviu Dragnea.

KLAUSS WERNER JOHANNIS FACE UN PAS IN SPATE!

17 mai

Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne organizarea ceremoniei solemne în cadrul căreia anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”, pentru a elimina ”orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală”.
”În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la oportunitatea organizării, pe 20 mai, la Palatul Cotroceni, a ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”. Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent și din profund respect pentru toți cei care au luptat pentru democrație și libertate în anii tiraniei comuniste, președintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.
Potrivit Administrației Prezidențiale, încă de la preluarea mandatului, Președintele României a acționat constant pentru condamnarea crimelor și abuzurilor aparatului represiv al regimului comunist, precum și pentru omagierea victimelor totalitarismului.

”Președintele Klaus Iohannis consideră că lecțiile trecutului nu pot fi ignorate, iar asumarea corectă a istoriei și a ororilor pe care comunismul le-a produs în România trebuie să reprezinte pentru noi toți un exercițiu civic permanent”, se mai arată în comunicatul Președinției.
Guvernul a anunțat joi, lansarea programului ”30 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989” pe 6 iunie, după ce președintele Klaus Iohannis a precizat că va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc pe 20 mai.

KLAUS VERNER JOHANNIS SI-A PUS IN CAP REVOLUTIONARII!

17 mai

iohannis

Federaţia Loja de Onoare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 îi cere președintelui Klaus Iohannis să nu folosească Revoluţia în scopuri electorale, deoarece trebuie să rămână nepătată în memoria poporului român.
„Domnule Preşedinte, nu aveţi voie să schimbaţi istoria şi semnificaţia momentelor care au redat libertatea şi demnitatea poporului român, istoria poporului român trebuie să ramână a noastră, a poporului român”, se arată într-o scrisoare pe care Federaţia Loja de Onoare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a adresat-o președintelui Iohannis.
Reprezentații federației scriu că decembrie 1989 face parte din istoria poporului român, este momentul în care poporul român, prin sângele vărsat de eroi, și-a câștigat libertatea, demnitatea de a fi român, dreptul de a alege și de a fi ales.

„Domnule Preşedinte, vă cerem să nu folosiţi Revoluţia Română în scopuri electorale, Revoluţia trebuie să rămână nepătată în memoria poporului român”, se arată în scrisoare.
Federaţia Loja de Onoare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 are sediul la Timișoara și a fost constituită din asociaţii înființate până în decembrie 1992, care au drept scop „atât respectarea, promovarea idealurilor pentru care au luptat în acel Decembrie ’89, cât și apărarea libertății și consolidarea democrației în România”.
Președintele României, Klaus Iohannis, va declara anul 2019 drept „Anul omagierii victimelor comunismului”, în cadrul unei ceremonii publice care va avea loc luni, la Palatul Cotroceni, în contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989.

ANAF NU SI-A REALIZAT PLANUL DE INCASARI!

17 mai

Șefa ANAF, Mihaela Triculescu, le cere subordonaților de la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, printr-o scrisoare din 16 mai, să menționeze cauzele neîndeplinirii programului de încasări venituri pe lunile martie și aprilie și le sugerează să formuleze un plan pentru remedierea acestei stări de fapt. ”Având în vedere gradul de realizare al programului de încasări venituri bugetare, precum și stadiul procesului de restituire a taxelor reprezendând taxa specială pentru autoturisme, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisii poluante provenit de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, veți transmite o informare privind: cauzele nerealizării programului de încasări venituri bugetare pentru lunile martie și aprilie 2019; prezentarea unor măsuri concrete și asumate în vederea realizării integrale a programului de încasări venituri bugetare aferent lunii mai 2019; cauzele care au condus la existența unei sume semnificative rămasă de restituit contribuabililor reprezentând taxa specială pentru autoturisme, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule, constatându-se disproporționalități între organele fiscale teritoriale aflate în surbordinea dumneavoastră; prezentarea unui calendar de măsuri asumate în vederea finalizării procedurii de restituire a taxelor de mediu până la data de 22 mai 2019”, se arată în scrisoare Mihaelei Triculescu.

Practic, nu există venituri suficiente la buget însă ANAF se grăbește să restituie cât mai repede taxa auto pentru că este campanie electorală. Colectarea de venituri la buget este una dintre marile probleme ale Fiscului, indiferent de cine a fost administrat. România este țara din UE cu cea mai mică pondere a veniturilor fiscale raportate la PIB, cu excepția Irlanda, țară care are o situație specială.

DEZVALUIRILE AMOROASE DIN DOSARUL LUI KOVESI.VEZI CINE SPUNE CA IL IUBEA PE SEBI GHITA!

17 mai

Victor Ponta a declarat, la audierea de la Secția de anchetare a magistraților, că fosta șefă DNA îl iubea pe Ghiță și că ea considera că se vede prea des cu Udrea. Sebastian Ghiță a negat însă acest lucru.
„Îl știm toți pe Ponta. Noi eram tineri acum 10 ani și am trăit niște vremuri în care Kovesi se vedea sabia justiției. (…) Declarațiile lui Ponta (de la audierea din Secția de anchetare a magistraților, n.r.), chiar dacă punctual vizează o conversație la care am participat și eu cu doamna Kovesi, ea cam așa a zis. Nu arătau (spusele lui Kovesi, n.r.) decât aroganța, superioritatea, felul în care ne trata atunci – pe dânsul ca premier, pe mine ca membru al Parlamentului. Kovesi spunea în fața: Dacă mă mai enervezi, te arestez. (…) Nu am avut o relație sentimentală nici de alt tip nici cu Codruța Kovesi, nici cu Elena Udrea. (…) Codruța nu e nici proastă, nici sentimentală. Suspectăm alt personaj de astfel de sentimentalisme. Vorbim de Băsescu. Dânsul a introdus sentimentalismul în politică și în treburile țării. Atât în ceea ce o privește pe Codruța – altfel nu se jusitifică de ce a numit-o de atâtea ori, cât și în ce o privește pe Elena”, a declarat Sebastian Ghiță, la Antena3.
La rândul său, fostul premier Victor Ponta a confirmat cele spuse în fața procurorilor, menționând că discuția în cadrul căreia Kovesi i-ar fi spus că îl iubește pe Ghiță și că se vede prea mult cu Udrea a avut loc în 2014, la o zi de naștere. Ponta a făcut aceste declarații în fața procurorilor Secției de anchetare a magistraților, când a fost chemat în calitate de martor în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Kovesi este inculpat.

„Eram împreună cu domnul Dragnea, care știu că nu a fost audiat, probabil și cu domnul Oprea, care înțeleg că a fost audiat ca martor. Am spus numai și numai adevărul. Nu am spus nimic neadevărat, pentru că sunt jurist și cunosc semnificația și responsabilitatea juridică. Tot ceea ce am spus în fața procurorilor este adevărat”, a declarat Victor Ponta, la România TV.
De asemenea, fostul ministru Elena Udrea a precizat că multe dintre arestările din România ar fi avut loc din alte motive decât cele în cadrul legal.
„Eu cred că oamenii care ocupă astfel de funcții, magistrații, judecătorii, trebuie să facă un control psihologic. Nu poți să stai la mâna unei frustrate plină de gelozii, care e în stare să trimită oameni în pușcărie doar pentru că îl iubea ea pe Ghiță și se vedea el prea des cu mine”, a spus Udrea, la Antena3.

UNA PENTRU NETEJORU,ALTA PENTRU NISTOR!

17 mai

Plenul CSM a validat, în urma dezbaterii de miercuri, rezultatul concursului pentru ocuparea funcției de șef al Inspecției Judiciare. Lucian Netejoru a obținut astfel, un nou mandat la conducerea instituției.

Judecătorul Netejoru a obţinut încă un mandat la şefia Inspecţiei Judiciare, în urma concursului organizat pe 28 martie de Consiliul Superior al Magistraturii, el fiind unicul concurent. În urma votului de miercuri, a fost validat acest concurs.

Netejoru a obţinut un mandat de încă trei ani la conducerea secţiei, după ce a susţinut interviul în faţa şefei CSM, Lia Savonea, care a condus comisia din care au mai făcut parte Evelina Oprina, Victor Alistar, Andreea Chiş şi Florin Deac.

Mandatul lui Lucian Netejoru la Inspecția Judiciară s-a încheiat pe 1 septembrie anul trecut, însă din acel moment, el a condus instituția ca interimar.

În cadrul plenului au existat mai multe discuții contradictorii pe marginea concursului, unii dintre membri spunând că procedura nu a fost organizată în cadrul regulamentului.

Nistor rămâne șef interimar al DNA

Tot miercuri, Secția pentru procurori a CSM a decis menținerea delegării în funcția de șef al DNA pentru Călin Nistor după data de 25 mai, când îi va expira mandatul de adjunct al Direcției.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie a domnului procuror Nistor Călin, după încetarea mandatului în funcţia de procuror şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie, începând cu data de 25.05.2019. De asemenea, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât menţinerea delegării în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului procuror Nistor Călin, după data de 25.05.2019, data încetării mandatului în funcţia de procuror şef adjunct la Direcţia Naţională Anticorupţie, începând cu data de 25.05.2019”, se arată în ordinea de zi a CSM.

Decizia vine după ce Călin Nistor a cerut procurorilor CSM să-și continue activitatea în cadrul Direcției după ce se încheie mandatul său de adjunct.

Călin Nistor a ocupat funcția de adjunct al DNA din luna mai 2013, al doilea mandat al său în cadrul Direcției.

Procurorii CSM au decis, la şedinţa din februarie 2019, delegarea lui Călin Nistor în funcţia de procuror-şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta a mai fost delegat în funcția de șef al DNA în 2013, vreme de două luni.

Călin Nistor este cel care asigură conducerea interimară a DNA după ce Anca Jurma nu a mai dorit să continuie la şefia interimară a instituţiei.

%d blogeri au apreciat asta: