EXPERIMENTUL COTIDIANUL A REUSIT. KLAUS JOHANNIS NU STIE INTREBARILE PUSE DE EL LA REFERENDUM!

17 mai

La doar cîteva zile după ce Klaus Iohannis a anunţat întrebările pentru cele două Referendumuri din ziua alegerilor europarlamentare (două, pentru că validarea se face separat, pentru fiecare întrebare), „Cotidianul” a iniţiat un experiment interesant, întrebîndu-i pe politicieni dacă pot să reproducă exact conţinutul acestora.

Mai mult, în ediţia din 5 mai a.c., am avansat în titlu acest enunţ: „Nimeni nu ştie să reproducă întrebarea lui Iohannis pentru Referendum. Nici el”! Mai devreme decît ne aşteptam, ieri, Klaus Iohannis a confirmat supoziţia noastră chiar de la pupitrul prezidenţial de la Cotroceni, cînd, fără să-l întrebe nimeni, a încercat să ne contrazică. Efectul a fost colosal: s-a încurcat de mai multe ori, fără să poată să spună care sînt întrebările de la Referendum! Nici măcar după şirul nesfîrşit de bîlbîieli! Episodul acesta penibil poate fi văzut pe Internet la adresa https://www.youtube.com/watch?v=QUJLtp9BYYc, împreună cu o parodie senzaţională realizată chiar pe seama acestuia.

În cadrul experimentului nostru de acum două două săptămîni, am reuşit să obţinem deja cîteva răspunsuri. Primul care a încercat să răspundă a fost Varujan Vosganian. După ce s-a prins că experimentul nostru este cît se poate de serios, senatorul ALDE s-a chinuit să le formuleze, dar nu le-a nimerit: „Prima întrebare: dacă faptele de corupţie pot să fie exonerate de la legislaţia de aministie şi graţiere. A doua întrebare: dacă legislaţia juridică poate fi sau nu influenţată, modificată prin ordonanţe de urgenţă şi dacă ordonanţele de urgenţă pot sau nu să fie atacate la CCR”.

Dintre toţi cei întrebaţi de noi, cel mai inspirat a fost Călin Popescu Tăriceanu care, fără stea pe gînduri, la întrebarea: „Puteţi să ne spuneţi care sînt cele două întrebări de la Referendum?” ne-a spus sec: „NU!” Toţi ceilalţi s-au bîlbîit la fel ca Iohannis sau le-au reformulat în fel şi chip.

Deşi nu credem că interesează pe cineva acest Referendum (de fapt, două), din moment ce nici măcar cel care a propus întrebările nu ştie conţinutul exact al acestora, iată, totuşi, care sînt cele două întrebări de pe buletinele de vot:

  1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?

2 – Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?

Să nu credeţi cumva că noi le-am fi reţinut. Nici vorbă, pur şi simplu le-am preluat cu copy paste din Comunicatul iniţial transmis de la Cotroceni. Aşa cum sînt formulate, ele pot concura chiar şi cu cele mai încîlcite poezii dadaiste, despre care credeam că sînt imposibil de spus pe de rost, cum este această „poezie” a  lui Tristan Tzara:

„un șarpe purta eșarpe

el închise brusc supapa

și-n eșarpe-n piei de șarpe

merse-a-mbrățișa pe papa”.

Vi se pare că este vreo diferenţă între poezia „Cîntec dada” şi întrebările lui Klaus Iohannis?

Reclame

2 răspunsuri to “EXPERIMENTUL COTIDIANUL A REUSIT. KLAUS JOHANNIS NU STIE INTREBARILE PUSE DE EL LA REFERENDUM!”

  1. dininimapentrutine 17 mai 2019 la 12:45 pm #

    De ce sa ne miram?

    Apreciază

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: