Arhiva | 1:35 pm

CAT DE PENALI SUNT KLAUSS SI CARMEN GEORGETTA JOHANNIS?

1 iun.

Imagini pentru carmen iohannis,klaus iohannis,was is das corruption,poze

Tunul imobiliar dat, în 2014, de Klaus Iohannis în paguba românilor înseamnă un număr nesfârșit de imobile, școli, spitale, grădinițe, muzee, institute de cercetare, etc., care valorează, conform Ministerului Finanțelor, între 15 și 18 miliarde de euro.

Al doilea tun, despre care încă nu s-a vorbit aproape deloc, este cel constând în chiriile anuale pe care instituțiile statului român, până la urmă cetățenii, trebuie să le plătească Forumului German din momentul în care Klaus Iohannis a săvârșit uriașa scamatorie prin care a amputat o parte din averea statului român, care este de câteva ori mai valoroasă decât tezaurul luat de ruși informează corectnews.com

Profesorul dr. Radu Golban a explicat pe larg cum Forumul German, găsind, în mod straniu, înțelegere la o judecătoare din Sibiu, a devenit, la cerere, succesorul unei organizații sinistre, Grupul Etnic German, transformat, în cursul celui de-al Doilea Război Mondial, aproape în totalitate, în unități SS. Au participat circa 70.000 de etnici germani în respectivele unități care nu numai că preluaseră întreaga avere a organizațiilor săsești și a bisericilor acestora, dar adăugaseră la ea și nenumărate proprietăți ale familiilor de evrei prigoniți sau chiar exterminați. Motiv pentru care, în 1944, conform acordului de Armistițiu semnat de marile puteri, Grupul Etnic German este catalogat drept organizație criminală, scos în afara legii, iar averea sa este în totalitate preluată de statul român printr-un decret semnat de Regele Mihai. Tot statul român este cel care i-a despăgubit ulterior pe evrei. Preluând fabuloasa avere imobiliară, Forumul Democrat al Germanilor din România, condus de către Klaus Iohannis, a încălcat acordul de Armistițiu și a obținut ilegal nenumărate imobile.

Despre derularea acestei escrocherii, despre semnificația ei și despre valoare aproximativă a imobilelor a scris, prezentând destule detalii și dovezi, domnul Radu Golban, care are cetățenie germană și este un specialist de primă mărime în științe economice și juridice.

Domnul Klaus Iohannis, care imediat după finalizarea tunului imobiliar a primit Crucea de Fier, cea mai înaltă distincție a statului german și, în scurt timp, în același an, 2014, a devenit președintele României, știe mai bine decât noi toți câți membri mai are Forumul Democratic German după ce, pe bună dreptate, la capătul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți dintre reprezentanții săi au fost luați prizonieri de către sovietici, iar, ulterior, mii și mii de familii au emigrat în Germania. Dacă, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, etnicii germani au putut să dea circa 70.000 de ofițeri SS, în prezent, în total, cu mic, cu mare, aceștia nu numără mai mult de 30.000 de suflete. Evident, ei nu sunt vinovați și nu pot fi făcuți responsabili de crimele părinților sau bunicilor lor. Dar sunt doar ceva sub 30.000 care împart o avere de până în 18 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puțin că, peste noapte, printr-o oribilă scamatorie, domnul Klaus Iohannis, care era și solicitant, în calitate de președinte al Forumului German, dar și custode al proprietății statului, în calitate de primar al Sibiului, aici se găsesc cele mai multe dintre imobile, l-a făcut pe fiecare urmaș al sașilor de odinioară, cel puțin teoretic, posesor al unei averi de 6 milioane de euro. Dacă membrii Forumului vor decide dizolvarea organizației, patrimoniul urmează să se împartă între aceștia. Numărul conaționalilor noștri germani, din nefricire, în loc să crească, scade. Astfel încât, teoretic cel puțin, se poate ajunge în situația ca, peste un număr de ani, să rămână doar câțiva. Acei câțiva germani vor avea o avere fabuloasă. Luată cu japca de la milioanele de români.

Toate aceste imobile, dintre care, înainte de a fi cedate Forumului German, multe au fost renovate și modernizate pe banii cetățenilor români, sunt, astăzi, funcționale și sunt utilizate de instituții ale statului român. Statul român a devenit chiriaș. Ca atare, plătește chirie. Ei bine, totalitatea acestor chirii reprezintă cheltuieli anuale ale statului român care se apropie de exorbitanta sumă de 800 de milioane de euro. Deci, an de an, fiecare cetățean al României, cu mic, cu mare, plătește zeci și zeci de euro ca o consecință a scamatoriei imobiliare a lui Klaus Iohannis.

Sorin Roșca Stănescu

*

Retrocedări către FDGR:
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu (str.Berăriei, nr. 2);
Fostul sediu Filarmonica de Stat Sibiu (transformat în restaurantul Hermania, str. Filarmonicii nr.2);
Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu (str. Funarilor nr.1);
Sediul FDGR din Piața Mare, dar și multe alte clădiri din centrul istoric.

Reclame

PLUTONUL DE EXECUTIE FOLOSIT DE KLAUSS -SRI-PPE.4-1.PENTRU CONDAMNAREA LUI DRAGNEA.CINE SUNT JUDECATOARELE CARE L-AU CONDAMNAT DEFINITIV PE LIDERUL PSD LIVIU DRAGNEA!

1 iun.

 

Image may contain: 5 people

PLUTONUL DE EXECUTIE FOLOSIT DE KLAUSS -SRI-PPE.4-1.PENTRU CONDAMNAREA LUI DRAGNEA.CINE SUNT JUDECATOARELE CARE L-AU CONDAMNAT DEFINITIV PE LIDERUL PSD LIVIU DRAGNEA!

TOTI CEI CARE AU DAT SENTINTE LA COMANDA, AU SFARSIT TRAGIC !. CAND FACI O NEDREPTATE, TI SE INTOARCE RAUL INSUTIT -DESTINUL LOR VA FI INGROZITOR !.

Acelaşi complet i-a eliberat din închisoare pe Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova

După trei ani de procese, Liviu Dragnea a fost condamnat  la închisoare de un complet format din cinci judecătoare. Decizia este definitivă și a fost luată cu majoritate (4 din 5). Trimis în judecată pentru instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual, preşedintele PSD a fost condamnat în iunie anul trecut la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Apelul a fost judecat de Completul Penal 2, format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa. Președinta completului, șef de promoție la Drept Preşedinta completului de judecată, Rodica Aida Popa a absolvit în anul 1989 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, ca şef de promoţie. Şi-a început cariera la Judecătoria Curtea de Argeş, iar vreme de 6 ani a fost judecător la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. A avansat la Tribunalul Bucureşti, iar din 1998 la Curtea de Apel Bucureşti, unde a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte. Din iulie 2004 este judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în perioada septembrie 2010 – octombrie 2013 a fost vicepreşedinte al ÎCCJ. Este doctor în drept penal la disciplina Drept penal, magistrat expert (formator) la Institutul Naţional al Magistraturii şi cadru didactic la Facultatea de drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu. Simona Encean s-a recuzat, dar i-a fost respinsă cererea Simona Daniela Encean a absolvit în 1996 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Timp de un an a fost jurisconsult la S.C. Aversa S.A., iar apoi a activat ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi, ulterior, la Parchetul de pe lângă Tribunalului Bucureşti. În aprilie 2000 a promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar din septembrie 2005, magistratul a fost numit în funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Din mai 2013, printr-un concurs de promovare, Simona Encean a devenit judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La penultimul termen din dosarul lui Dragnea, judecătoarea Encean formulase declaraţie de abţinere după ce Newsweek.ro a publicat informaţia că soţul ei a publicat pe facebook mai multe mesaje în care-şi manifesta susţinerea faţă de PSD. Delaraţia de abţinere a judecătoarei a fost respinsă, ca nefondată. Taitana Rog, soția unui ofițer SRI Tatiana Lucia Rog a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucuresti, În ianuarie 2000 a fost numită, la propunerea CSM, în funcţia de judecător la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. De aici, Tatiana Rog a urcat în ierarhie pas cu pas, fiind judecător la Tribunalul Bucureşti şi apoi la Curtea de Apel Bucureşti. În decembrie 2011, a fost promovată în postul de judecător la Secția Penală a Înaltei Curti de Casatie și Justiție, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Lucia Rog este soţia colonelului Anton Rog, directorul Centrului Național CYBERINT al SRI. Luciana Mera se va pensiona în câteva zile Luciana Mera a absolvit în 1992 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost, vreme de cinci ani, judecător la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, apoi la Judecătoria Sectorului 3, unde a ocupat şi funcţia de preşedinte al instanţei. În 2001 a promovat, prin examen, la Tribunalul Bucureşti, iar în 2006 la Curtea de Apel Bucureşti. În mai 2013, în urma altui concurs de promovare, Luciana Mera a ajuns la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În luna martie a acestui an, CSM a aprobat cererea de pensionare a judecătoarei Luciana Mera începând cu data de 1 iunie 2019. Dosarul „angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman” este ultimul din cariera de 27 de ani a magistratului. Alexandra Rus, judecătoarea cu opinie separată Alexandra Rus a avut opnie separată în decizia de azi, ea fiind pentru trimiterea cauzei spre rejudecare la Secția Penală a ÎCCJ. Alexandra Iuliana Rus (fostă Paştiu) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1998, iar un an mai târziu a devenit judecător la judecătoria Aiud. În 2002, timp de lună, a profesat la Judecătoria Miercurea Ciouc, apoi s-a întors la instanţa din Aiud, iar din martie 2003 a activat la Judecătoria Avrig. Două luni mai târziu, Paştiu ajunge la Judecătoria Sibiu, unde rămâne timp de 6 ani, ocupând şi funcţia de şef al biroului de presă. Din iunie 2010, e judecător la Tribunalul Alba, iar peste un an ajunge, prin examen de promovare, la Curtea de Apel Craiova de unde, peste doar o lună, se transferă la Curtea de Apel Alba Iulia. Din 2014 a ocupat funcția de preşedinte al acestei instanţe, iar în martie 2018 a promovat în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală. Este căsătorită, din aprilie 2018, cu Andrei – Claudiu Rus, şi el judecător la ÎCCJ. Acelaşi complet i-a eliberat din închisoare pe Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova La sfârşitul anului trecut, acelaşi complet a decis eliberarea mai multor condamnaţi care făcuseră contestaţie în anulare şi solicitaseră suspendarea executării pedepsei pedepsei, invocând nelegalitatea compunerii Completurilor de 5 judecatori. A fost suspendată executarea pedepsei şi pentru Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare pentru că din funcţia de procuror-şef al DIICOT şi cu încălcarea legii, a ridicat sechestrul asigurator dispus asupra acţiunilor lui Adrian Videanu. Noaptea, la câteva ore după decizia judecătoarelor, au fost eliberați din penitenciar Rudel Obreja, Constantin Niţă şi Dan Şova. Dan Şova fusese condamnat la 3 ani de închisoare, pentru trafic de influenţă în dosarul CET Govora, Rudel Obreja la 5 ani de închisoare, pentru evaziune fiscală şi complicitate la luare de mită în dosarul Gala Bute, iar fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, acuzat de trafic de influenţă – la 4 ani de închisoare pentru că a primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi 303.000 de lei ca să intervină pentru atribuirea unui contract firmei UTI. În februarie a.c., Completul Penal 2 a admis contestaţia în anulare a fostului ministru al Energiei, dar şi a lui Dan Şova, anulând condamnările acestora şi reluând judecarea apelurilor.
Citeşte întreaga ştire: 4-1 pentru condamnarea lui Liviu Dragnea! Cine sunt judecătoarele care l-au trimis pe liderul PSD la închisoare

REFERENDUMUL SCHIZOIDULUI!

1 iun.

Mai sunt câteva zile până la alegerile europene, din care schizoidul* președinte Klaus Iohannis a mușcat aidoma unei căpușe. Bunul simț te obligă să respingi creatura, să o extirpi, chiar dacă a apucat să îți infesteze organismul cu letala și cumplita boală Lyme. Bunul simț te obligă să respingi prezenţa la referendumul propus de schizoidul preşedinte, dar să mergi să votezi pentru Parlamentul European.

Deloc de neglijat şi înţeles este faptul că simpla prezenţă la referendum, chiar şi anularea buletinului de vot, reprezintă un câștig pentru căpușa Iohannis și PNL-ul aflat în sevraj multi-inteligence! Un vot chiar şi anulat se contorizează la cvorumul care poate da sau nu valabilitate referendumului!

Acum! Revenind la apropiata zi de 26 Mai 2019. Iohanniştii-liberali la pachet cu agresivii USR-işti ne propun o Românie supusă UE, pentru că numai așa ești un adevărat român. De partea cealaltă, pesediștii și ALDE ne propun o Românie mai demnă și mai curajoasă în relația cu UE.

Mânaţi ca vitele spre abator, într-o atmosferă tot mai agresivă și violentă, românilor li se prezintă două opţiuni extreme și false: una europeană – a căpuşelor iohanniste şi alta antieuropeană – a PSD+ALDE.

Extreme pentru că nu fac decât să contribuie la segregarea societății (deși toată lumea dorește să fie în UE). Falsă, pentru că în timp ce căpușele iohanniste pozează în europeni, deşi nu sunt decât umili executanţi ai intereselor străine şi personale, PSD-ALDE încearcă firave reacții de orgoliu național într-o Uniune Europeană tot mai dominată de extremism și naționalism. Or tocmai asta nu place liderilor UE care privesc Europa Centrală şi de Est ca pe o anexă a Vestului superior promotor al dublului standard.

Într-un scenariu uşor de imaginat, ceea ce ne propune la 26 Mai căpuşa schizoidă Iohannis se încadrează în articolele preferate ale torţionarei de tip nou Laura Kovesi: „obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, pentru că Referendumul pe justiţie este o formă de deturnare a realităţii, iar odată declanşat avem şi fapta pentru care DNA a trimis la arest sute de români. Folosul necuvenit este uşor de identificat în imixtiunea preşedintelui căpuşă în alegerile politice (interzisă de Constituţie) şi în creşterea procentului cumulat de PNL!

Dar, la fel cum în Uniunea Europeană celor care delapidează miliarde de euro nu li se întâmplă nimic, nici preşedintele schizoid nu este tras pe margine.

Rămâne să vedem pe 26 Mai câţi dintre români au fost infestaţi de tupeul fantastic de care dă dovadă limaxul ratat moral, trădătorul de ţară Iohannis, susţinut orbeşte de sinucigaşul Partid Naţional Liberal.

Pentru cei care nu comportă o bună relaţie cu termenii de dicţionar, le dau o mână de ajutor.
Dex: SCHIZOÍD, -Ă adj. (Despre o constituție mintală) Predispus spre schizofrenie; (despre o personalitate) care se caracterizează printr-un comportament bizar, înclinat spre izolare, spre viață interioară; schizotim.

SURSA :http://dantomozei.ro/

CE SA-I RASPUNZI UNUI PRESEDINTE IDIOT!

1 iun.

NOTĂ: Pentru cei înecați cu “ciuma roșie”, acest text nu este pro-PSD, nici anti-Iohannis.

Caragiale s-a răsucit în mormânt și a lovit din nou. De data asta prin vocea celui mai idiot președinte din istoria României, Klaus Iohannis:

„Da, suntem de acord cu interzicerea… Suntem de acord cu interzicerea corupției!” am vrut să spun, dar, din păcate, așa departe nu putem să mergem și atunci putem să spunem: „Da, suntem de acord cu interzicerea amnistierii pentru fapte de corupție!” (vezi integral AICI)

La așa text, numai proba video ne poate salva din inconștient. Probă video care ar trebui să fie SUFICIENTĂ pentru a înțelege odată pentru totdeauna de ce Iohannis este cel mai idiot președinte din istoria României. Adică, idiotul nu cunoaște nici măcar întrebările referendumului pe care singur l-a propus. De înțeles … ce să mai discutăm?

Acest idiot, impostor cățărat în spatele României și românilor cu ajutorul străinilor, serviciilor și tragediilor de genul #Colectiv, are o singură obsesie: PSD-Dragnea! Vorba lui nenea Iancu: “din această dilemă nu putem ieși”.

Se știe, idiotul vrea un nou mandat! Pentru asta este capabil să dea foc la țară, să amestece alegerile cu un referendum despre nimic cu un rezultat (oricare ar fie el) I-NU-TIL!, că învrăjbească românii, să incite la ură și violență, promovând dubla măsură: orice pentru ai lui, nimic pentru ceilalți!

Dacă tot vrea un nou mandat, idiotul ar trebui să ne spună ce a făcut vreme de cinci ani pentru România, dincolo de promovarea urii și accentuarea fracturilor în societatea românească.

Iată câteva întrebări simple, pe nivelul președintelui idiot Klaus Iohannis:

1. Cum a sprijinit Guvernele din mandatul său, în proiectele interne şi externe?

2. Ce a făcut concret pentru ridicarea Mecanismului de Verificare şi Monitorizare (MCV)?

3. Ce a făcut pentru a se afla adevărul în tragedia de la #Colectiv?

4. Cum i-a sfătuit pe euro-deputaţii PNL care au votat împotriva României, în Parlamentul european?

5. Ce a făcut pentru eliminarea abuzurilor din Justiţie?

6. De ce lipsa de experienţă a unora este valoroasă, iar a altora este păguboasă?

Zic să mă opresc la şase întrebări pentru că este obişnuit cu cifra şi oricum idiotul preşedinte Klaus Iohannis are nevoie de timp pentru citit, pentru înţeles, pentru aprofundat, recitit, reinterpretat … până îl prinde din urmă confortul şi oportunitatea de a pleca din nou în vacanţă … pe bani publici!

SURSA:http:dantomozei.ro/

CLANUL JOHANNIS ISI ARESTEAZA ADVERSARII!

1 iun.

Nu este nimic nou în condamnarea lui Liviu Dragnea. Nici surprinzător nu prea este, dacă ține cont de onorabilitatea Justiției românești. PSD a mai trecut prin asta, când Clanul Băsescu îl aresta pe Adrian Năstase. La fel, după o îndelungă demonizare, hărțuire, umilire, ulterior eliminare din viața publică. La fel, în baza unor acuzații care fac să se îngrozească și cel mai subțire student onest la Drept.

PSD este în situația ciutei hărțuite de haita de lupi care nu mai vânează de foame, ci din plăcerea de a vedea sânge. PSD nu înțelege că în fața dușmanului trebuie să apelezi la strategie și arme potrivite, nu să te comporți ca un pompier speriat de primul scuipat! Chestiune valabilă pentru toți cei care se mint că mai fac politică, fie ei de la PNL sau USR. Ăștia din urmă sunt fericiți că li se permite să asiste la măcelul României. Pentru că o nouă condamnare pe modelul Năstase ne arată că Justiția din România este legată la mâini, nicidecum la ochi!

Coboară de pe şa, plăvane!

România a alunecat pe toboganul deschis de Clanul Iohannis, viața socială și politică respirând în atmosfera găștilor de cartier: cine mișcă, nu mai mișcă! Clanul Iohannis nu are scrupule, nu are reguli, nu are limită! În schimb, are argumente: serviciile secrete, instanțele de execuție, discursul urii și violenței.

Iohannis, acelaşi scenariu. Este România egală cu Sibiul?

În vremea Clanului Iohannis trebuie să ne temem cu toții, nu doar liderii PSD, ALDE și toți cei care mai îndrăznesc să comenteze în fața băieților de băieți din politica românească. Cine va fi următorul pe lista condamnaților politic din România europeană, democrată?

SURSA:http://dantomozei.ro/

CULTUL PERSONALITATII IN JOHANNISTAN !CITATE DIN JOHANNIS PE CASELE LUI!

1 iun.

Nici nu s-a văzut cu primul mandat încheiat și deja citate din primul meditator al României, cu specializare în preluarea frauduloasă de imobile din proprietatea statului, au ajuns, deocamdată, pe pereții caselor.

La Sibiu, capitala Iohannistanului, gândirea schizoid-duplicitară a președintelui Klaus a fost încrustată în marmură și prinsă în pereții caselor din zona centrală, zonă retrocedată în numele organizației naziste Grupul Etnic German, al cărui moștenitor a fost declarat Forumul Democrat al Germanilor Sibiu.

Pe Strada Filarmonicii la numărul 14, pe unda dintre casele retrocedate în perioada în care era primar, trecătorii pot lectura:

„Mesajul fundamental al istoriei sașilor transilvăneni, pe care-l rostesc piatra cetăților, cărțile, tradițiile muncii și portului, este acela de a-l căuta neobosit pe Dumnezeu, de anu renunța niciodată la lupta pentru libertate. Să avem toată viața respect față de celălalt, să prețuim solidaritatea și toleranța” – Klaus Johannis, 8 August 2017.

Consecvent cu sine, Iohannis (nu cu J) una scrie, alta face. Îndemnul la toleranță, înțelegere și solidaritate este cel mult un mesaj de campanie cu aderanță la electoratul dominat de frustrări și lipsă de reacție în fața răului absolut!

Oricui a fost inițiativa plăcii de marmură, avem dovada că în Iohannistan revine cultul personalității. Pe când mesajele pe stadioane, în fabrici și uzine?

JOHANNISTAN,TARA COBORATA IN LOGICA HIENELOR NAZISTE!

1 iun.

De la simulacrul de proces în urma căruia Nicolae Ceaușescu a fost condamnat și executat la Târgoviște, Justiția din România a devenit un instrument al decapitării. De la momentul Decembrie 1989, Occidentul a tolerat și participat la transformarea Justiției în noul mecanism de distrus oameni, afaceri, partide politice și lideri politici! Altfel spus, marea lecția a țărilor democratice, mare lecție predată cu interes României de partenerele SUA și UE a fost și este despre cum să distrugi o țară economic și politic prin instrumentul Justiție!

Și au mai reușit ceva partenerii României de după 1989! Au reușit să transforme starea de spirit a poporului român de la om, la animal. Sau poate că starea asta de hienă dementă o avea poporul! Acum doar a fost readusă la suprafață din tenebrele comportamentale gregare, autodistructive, autoexcitate în fața sângelui și nenorocirilor.

Haitele de demenți care răcneau, care au ieșit la marșuri de bucurie pentru că președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost trimis la pușcărie, sunt imaginea Noii Românii – IOHANISTANUL. Țara în care condamnările la pușcările se dau în stradă. Țara în care respectarea legii a devenit facultativă câtă vreme ești în tabăra președintelui Iohannis! Țara în care președintele țării este principal incitator, demonizator și incendiator al societății!

În IOHANNISTAN, libertatea unui om se joacă între interesele politice interne și interesele economice externe. Pe scurt, libertatea ține de trădare! Trădarea ADEVĂRULUI și DREPTĂȚII! Adevărul că Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare în absența oricăror probe acuzatoare valide! Dreptatea care a fost pusă între paranteze de interese politice și economice. Avem precedentul Adrian Năstase. Prin urmare, merge!

În IOHANNISTAN, politica de stat vizează exclusiv trimiterea la pușcărie sau la judecata publică a tuturor celor care nu susțin liniile directoare impuse de noul dictator! Cu complicitatea Occidentului și mizând pe lipsa de reacție a celor care încă mai înțeleg corect realitatea, noul dictator curăță România și o transformă în colonia programată vreme de 30 de ani: IOHANNISTAN!

În colonia IOHANNISTAN, guvernele, majoritățile electorale, partidele politice, legile, oamenii au fost transformate în instrumente neglijabile. Singurul care mai contează este noul dictator, care dă numele noului blestem: IOHANNISTAN!

În IOHANNISTAN, dacă dictatorul reușește să se mențină în funcție, după alegerile din Decembrie 2019, toți cei care au îndrăznit să îi contrazică obsesia pentru putere vor trebui să își facă bagajele și să se pregătească de pușcărie!

%d blogeri au apreciat asta: