Arhiva | 11:07 am

BASARABIA LA JUDECATA ISTORIEI!

10 iun.

Cu prilejul Centenarului Unirii Basarabiei cu România am publicat în revista „Limba Română” din Chişinău un articol, în care am evocat evenimentele din 1917-1918 şi din perioada urmnătoare, până în prezent. Cred că este util ca, în actualul context tensionat din Republica Moldova, să evoc cele scrise în acel articol.
La 28 octombrie 1920, a fost semnat, la Paris, Tratatul prin care Franţa, Marea Britanie, Italia şi Japonia recunoşteau unirea Basarabiei cu România. În preambulul tratatului se preciza: “Considerând cǎ în interesul pǎcii generale în Europa trebuie asiguratǎ încǎ de pe acum în Basarabia o suveranitate care sǎ corespundǎ aspiraţiilor populaţiunii şi sǎ garanteze minoritǎţilor de rasǎ, religie sau limbǎ protecţiunea ce le este datoritǎ; Considerând cǎ din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificatǎ; Considerând cǎ populaţia Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unitǎ cu România; Considerând, în sfârşit, cǎ România din propria ei voinţǎ doreşte sǎ dea garanţii sigure de libertate şi dreptate, fǎrǎ deosebire de rasǎ, de religie sau limbǎ, conform Tratatului semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor atât din vechiul Regat al României, cât şi din teritoriile de curând transferate. Au hotǎrât sǎ încheie tratatul de faţǎ”.
Dupǎ aceastǎ argumentare urma decizia: “Art. 1. Înaltele Pǎrţi Contractante declarǎ cǎ recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actualǎ a României, Marea Neagrǎ, cursul Nistrului de la gura sa pânǎ la punctul unde este tǎiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”. Se preciza cǎ “Înaltele Pǎrţile Contractante vor invita Rusia sǎ adere la Tratatul de faţǎ, de îndatǎ ce va exista un guvern recunoscut de ele”.
Câteva zile mai târziu, la 1 noiembrie 1920, guvernele Rusiei şi Ucrainei au transmis guvernelor statelor semnatare ale acestui tratat urmǎtoarea notǎ: “Aflând cǎ între Marile Puteri Aliate şi România s-a semnat Tratatul cu privire la alipirea la aceasta din urmǎ a Basarabiei, guvernele Republicilor Sovietice ale Rusiei şi Ucrainei declarǎ cǎ ele nu pot recunoaşte ca având putere înţelegerea cu privire la Basarabia fǎcutǎ fǎrǎ participarea lor şi cǎ ele nu se considerǎ în nici un fel legate de tratatul încheiat pe aceastǎ temǎ de alte guverne”. Tratatul de la Paris a fost ratificat de Marea Britanie, Franţa şi Italia, nu şi de Japonia.
Treptat, conducerea sovieticǎ şi-a schimbat tactica în privinţa politicii externe. Dorind sǎ arate cǎ promoveazǎ o politicǎ paşnicǎ, guvernul sovietic a acceptat Planul Briand-Kellogg, semnat la Paris în ziua de 27 august 1928, prin care statele semnatare se angajau sǎ rezolve problemele dintre ele exclusiv pe cale paşnicǎ, eliminând rǎzboiul din viaţa internaţionalǎ. Mai mult, Kremlinul a propus guvernelor din statele vecine Uniunii Sovietice sǎ semneze un protocol privind aplicarea pactului respectiv. România, ca şi celelalte state invitate, a dat curs acestei solicitări şi a semnat, în ziua de 9 februarie 1929, Protocolul de la Moscova.
Peste cinci ani, la 9 iunie 1934, printr-un schimb de scrisori între miniştrii de externe Titulescu şi Litvinov, cu conţinut identic, s-a anunţat stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Uniunea Sovieticǎ. În document se menţiona: “Guvernele ţǎrilor noastre îşi garanteazǎ mutual plinul şi întregul respect al suveranitǎţii fiecǎruia din statele noastre şi abţinerea de la orice imixtiune, directǎ sau indirectǎ, în afacerile interne şi în dezvoltarea fiecǎreia dintre ele”. Documentul nu prevedea şi integritatea teritorialǎ, care ar fi însemnat recunoaşterea graniţei pe Nistru.
Nicolae Titulescu a stǎruit sǎ obţinǎ aceastǎ recunoaştere prin tratative cu omologul sǎu sovietic. Dupǎ negocieri secrete, Titulescu şi Litvinov au semnat, la 21 iulie 1936, un protocol care cuprindea proiectul tratatului de asistenţǎ mutualǎ între România şi Uniunea Sovieticǎ. În document se menţiona: ”Guvernul URSS recunoaşte cǎ, în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţǎ, trupele sovietice nu vor putea trece niciodatǎ Nistrul fǎrǎ o cerere formalǎ în acest sens din partea Guvernului regal al României, la fel cum Guvernul regal al României recunoaşte cǎ trupele române nu vor putea trece niciodatǎ Nistrul în URSS fǎrǎ o cerere formalǎ a Guvernului URSS. La cererea Guvernului regal al României trupele sovietice trebuie sǎ se retragǎ imediat de pe teritoriul român la Est de Nistru, dupǎ cum, la cererea Guvernului URSS, trupele române trebuie sǎ se retragǎ imediat de pe teritoriul URSS la Vest de Nistru”. Faptul cǎ râul Nistru era menţionat de patru ori ca graniţǎ de stat între România şi URSS l-a determinat pe Titulescu sǎ aprecieze cǎ guvernul de la Kremlin recunoştea unirea Basarabiei cu România.
Numai că Maksim Litvinov nu avea mandat din partea guvernului sǎu, drept care a cerut amânarea semnǎrii acestui document. La 29 august a avut loc o remaniere a guvernului Tǎtǎrescu, în urma cǎreia Nicolae Titulescu a fost înlocuit cu Victor Antonescu. Atât preşedintele Consiliului de Miniştri, cât şi noul ministru au declarat cǎ guvernul României va promova o politicǎ externǎ de continuitate. Pe de altǎ parte, Litvinov îi preciza lui Titulescu, în septembrie 1936, cǎ “actul din 21 iulie 1936 nu mai este valabil între noi, cǎci considerǎm cǎ demiterea Dv. în împrejurǎrile cunoscute echivaleazǎ cu o schimbare a politicii externe”. S-a ajuns astfel la o „îngheţare” a relaţiilor româno-sovietice.
Numele Basarabia avea sǎ fie menţionat peste trei ani, în Pactul de neagresiune între Germania şi Uniunea Sovieticǎ, semnat la 23 august 1939 de cei doi miniştri de Externe, Ribbentrop şi Molotov. Acesta avea o anexǎ secretǎ prin care cele douǎ state îşi delimitau spaţiul cuprins între Marea Balticǎ şi Marea Neagrǎ. La articolul 3 se preciza: ”În privinţa Europei Sud-Estice, Partea Sovieticǎ subliniazǎ interesul pe care-l manifestǎ pentru Basarabia. Partea Germanǎ îşi declarǎ totalul dezinteres politic faţǎ de aceste teritorii”. Documentul, semnat de cele două state (unul cu regim de extrema stângă, celălalt cu regim de extrema dreaptă), a marcat începutul înţelegerilor între Marile Puteri privind sfărâmarea integrităţii teritoriale a României. Peste o sǎptǎmânǎ, la 1 septembrie 1939, a izbucnit cel de-al Doilea Rǎzboi Mondial.
În plin război, la 26 iunie 1940, dupǎ ora 22, Molotov i-a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona: “Guvernul URSS propune Guvernului regal al României: Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ; Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate” . Guvernul sovietic aştepta rǎspunsul “în decursul zilei de 27 iunie curent”. Dupǎ primirea notei ultimative, Carol al II-lea a convocat Consiliul de Coroanǎ, care s-a desfǎşurat în ziua de 27 iunie. Punctele de vedere au fost împǎrţite, iar Guvernul român a transmis la Moscova cǎ “este gata sǎ procedeze imediat şi în spiritul cel mai larg la discuţiune amicalǎ şi de comun acord a tuturor problemelor emanând de la Guvernul sovietic. În consecinţǎ, Guvernul român cere Guvernului sovietic sǎ binevoiascǎ a indica locul şi data ce doreşte sǎ fixeze în acest scop”.
Nemulţumit de rǎspuns, Molotov a înmânat lui Davidescu, în noaptea de 27/28 iunie (dupǎ ora 1,30), o nouǎ notǎ ultimativǎ în care se cerea Guvernului român: “1. În decurs de patru zile, începând de la ora 14, dupǎ ora Moscovei, la 28 iunie, sǎ evacueze teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei de trupele româneşti. 2. Trupele sovietice în acelaşi timp sǎ ocupe teritoriul Basarabiei şi partea de Nord a Bucovinei. 3. În decursul zilei de 28 iunie trupele sovietice sǎ ocupe urmǎtoarele puncte: Cernǎuţi, Chişinǎu, Cetatea Albǎ”. Rǎspunsul era aşteptat “nu mai târziu de 28 iunie ora 12 (ora Moscovei)”. După un nou Consiliu de Coroană, guvernul român a declarat cǎ “se vede nevoit” sǎ satisfacǎ cererile sovietice.
A început astfel prăbuşirea statului naţional unitar român făurit în 1918. În urma acordului (dictat de Germania şi Italia, la Viena) în ziua de 30 august 1940, partea de nord-est a Transilvaniei a fost ocupatǎ de Ungaria. La cererea lui Hitler, Guvernul român a fost nevoit sǎ cedeze Bulgariei partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul), acordul fiind semnat în ziua de 7 septembrie 1940. Astfel, prin forţă şi dictat, România Întregită a fost sfărâmată prin voinţa celor trei Mari Puteri totalitare.
Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat problema fundamentalǎ a existenţei sale, şi anume refacerea graniţelor statale etnice. Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice în vederea restabilirii graniţei de Est şi Nord-Est prin recuperarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. În fond, la 22 iunie 1941, România replica faţǎ de agresiunea sovieticǎ din iunie 1940.
Dupǎ lupte grele, la 25 iulie 194l, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost reintegrate în statul român, cu preţul jertfei a 24 396 ostaşi (morţi, rǎniţi şi dispǎruţi).
La solicitarea lui Hitler, generalul (devenit la 21 august 1941 mareşal) Antonescu a acceptat continuarea rǎzboiului în Est, pentru înfrângerea Uniunii Sovietice. Ca urmare a alianţei cu Germania, România a ajuns în stare de rǎzboi cu Marea Britanie (decembrie 1941) şi SUA (iunie 1942), care au constituit, împreunǎ cu Uniunea Sovieticǎ, Coaliţia Naţiunilor Unite. Evoluţia rǎzboiului din Est, iniţial favorabilǎ, a cunoscut o cotiturǎ dupǎ înfrângerea de la Stalingrad (februarie 1943).
În acest context, atât opoziţia, cât şi guvernul de la Bucureşti au început negocieri secrete pentru încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite. Aceste tratative nu au condus la un rezultat pozitiv, deoarece SUA, Marea Britanie şi URSS au decis sǎ acţioneze în comun, impunând Germaniei şi aliaţilor ei (inclusiv României), capitularea necondiţionatǎ. Marea Britanie şi SUA au acceptat pretenţiile sovietice privind stabilirea graniţei cu România pe râul Prut, recunoscând astfel valabilitatea Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, precum şi a notelor ultimative sovietice din 26 şi 28 iunie 1940.
Prin actul de la 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu a fost înlǎturat de la conducerea statului, iar România a ieşit din rǎzboiul purtat împreunǎ cu Germania şi s-a alǎturat coaliţiei Naţiunilor Unite. Convenţia de armistiţiu, semnată abia la 12 septembrie 1944, prevedea: “Se stabileşte frontiera de stat între Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice şi România, stabilitǎ prin convenţiunea sovieto-românǎ din 28 iunie 1940”. În realitate, nu era vorba despre o „convenţiune”, iar SUA şi Marea Britanie cauţionau un fals grosolan. În acelaşi timp, guvernele celor douǎ mari democraţii occidentale, care cunoşteau perfect condiţiile în care România a fost nevoitǎ sǎ cedeze o parte a teritoriului sǎu în iunie 1940 şi care prin conducǎtorii lor – Wiston Churchill şi Franklin Delano Roosevelt – declaraserǎ cǎ nu recunosc nici o modificare teritorialǎ survenitǎ dupǎ 1 septembrie 1939 (declanşarea celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial) ştergeau cu buretele propriile poziţii, plasându-se la remorca lui I.V. Stalin.
Tratatul de pace din 10 februarie 1947, semnat de România pe de o parte şi Puterile Aliate şi Asociate de cealaltǎ parte, relua într-o formǎ puţin modificatǎ textul Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944. Articolul 1 din acest tratat prevedea: “Frontiera sovieto-românǎ este astfel fixatǎ în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”. Acum nu mai era “convenţie”, ci “acord”, termen dar la fel de fals. Astfel prin documente oficiale, marile democraţii occidentale – în care românii îşi puseserǎ mari speranţe – recunoşteau nu numai înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939 (care se referea la Basarabia), ci şi în notele ultimative sovietice din iunie 1940, care priveau Basarabia şi nordul Bucovinei. În 1948, Uniunea Sovietică a ocupat şi Insula Şerpilor, fără ca marile democraţii occidentale să aibă vreo reacţie, deoarece – cu acordul lor – România se afla în zona de influenţă (ocupaţie) sovietică.
Pe lângǎ impunerea regimului stalinist, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Republicii Sovietice Sociualiste Ucrainene nordul Bucovinei, nordul şi sudul Basarabiei, precum şi Insula Şerpilor. Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclus o parte a teritoriului de dincolo de Nistru, numit Transnistria.
Această situaţia s-a menţinut până în august 1991, când s-a înregistrat – ca să-l parafrazăm pe Alexandru Creţeanu – „ocazia pierdută”. Uniunea Sovietică a sucombat, iar liderii politici din Bucovina, Basarabia şi România ar fi putut încerca reunirea teritoriilor anexate în 1940. Dar ei nici măcar nu ridicat această problemă. La 27 august 1991, Parlamentul întrunit la Chişinău a adoptat Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, care s-a eliberat astfel de sub ocupaţia sovietică. Guvernul de la Bucureşti a recunoscut imediat independenţa acesteia, precum şi a Ucrainei, anunţând stabilirea de relaţii diplomatice cu aceste state.
Atât liderii de la Chişinău, cât şi cei din Bucureşti au aşteptat în vara anului 1991 un „semn” din partea marilor puteri, ca şi cum acestea ar fi trebuit să stabilească modul în care să acţioneze românii. În realitate, nici una dintre acestea nu au avut pe agenda proprie problema unirii Republicii Moldova cu România. Este de semnalat, totuşi, că Senatul SUA a adoptat, la 28 iunie 1991, o Rezoluţie prin care hotăra ca administraţia americană „să susţină încercarea de revenire a Moldovei la România”. Numai că, la Bucureşti şi la Chişinău nu s-a înregistrat o asemenea „încercare”.
O comparaţie între situaţia din 1918 şi cea din 1991 poate oferi o imagine asupra celor două generaţii de lideri politici. Documentele arată limpede că unirea Basarabiei cu România s-a realizat într-un context intern şi internaţional extrem de dificil. La 2/15 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Republica Demcratică Moldovenească, stat autonom, egal cu celelalte state din cadrul „Republicii Democratice Federative Ruse”. La sfârşitul lunii decembrie 1917 şi începutul anului 1918, Basarabia se afla într-o situaţie complicată, ca urmare a faptului că militarii ruşi, care părăseau frontul din Moldova trecând Prutul, recurgeau la acte de jaf şi violenţă împotriva populaţiei locale şi chiar la omoruri. Pe de altă parte, în sudul Ucrainei s-au constituit grupări bolşevice înarmate, care urmăreau să cucerească puterea politică în Basarabia. La rândul său, Rada naţionaliată de la Kiev declara că Basarabia făcea parte din Ucraina şi urmărea să o anexeze.
Neavând o forţă militară care să asigure ordinea, viaţa şi bunurile locuitorilor, Sfatul Ţării a cerut sprijinul guvernului de la Iaşi. În acel moment, decembrie 1917- ianuarie 1918, România se afla într-o situaţie dramatică: două treimi din teritoriul său era ocupat încă din decembrie 1916 de Puterile Centrale; cei aproximativ un milion de militari ruşi care abandonau frontul, ca urmare a ieşirii Rusiei din război, reprezentau un adevărat pericol pentru viaţa şi avutul cetăţenilor, fapt ce a determinat guvernul român să le impună părăsirea Moldovei, unii dintre aceştia refuzând şi opunând rezistenţă; conducerea Rusiei, în frunte cu V. I. Lenin şi Leon Troţki, pusereră la cale extinderea revoluţiei bolşevice în România şi chiar a trimis la Iaşi un comando cu misiunea de a-l asasina pe regele Ferdinand (complotul a fost descoperit în ultimul moment de oficialităţile române); Germania şi Austro-Ungaria cereau insistent încheierea păcii separate, care însemna de fapt o capitulare etc.
Cu toate aceste condiţii dramatice, regele Ferdinand, guvernul Brătianu, şeful Marelui Cartier General, generalul Constantin Presan au dat dovadă de o largă viziune istorică şi de un autentic patriotism, asumându-şi misiunea şi riscul de a da curs solicitărilor venite de la Chişinău. La 7 ianuarie 1918 trupele române comandate de generalul Ernest Broşteanu au trecut Prutul, punându-se la dispoziţia Sfatului Ţării. Considerând că Basarabia aparţinea Rusiei, guvernul bolşevic a rupt relaţiile diplomatice cu România la 13 ianuarie 1918. Militarii români au instaurat, cu preţul jertfei lor, ordinea publică în Basarabia. La mijlocul lunii februarie, grupările bolşevice au fost silite să se predea sau să se retragă dincolo de Nistru. În ziua de 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, punând capăt celor 106 ani de stăpânire rusească.
Atunci românii au avut în fruntea lor patrioţi curajoşi, precum Fedinand I, Ion I. C. Brătianu, Alexandru Marghiloman, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu etc. etc.
La 27 august 1991, entuziaştii participanţi la Marea Adunare Naţională din Chişinău – lideri politici, intelectuali, peste 100 000 persoane – au aclamat independenţa Republicii Moldova, nerealizând că, prin acest act, era anulată decizia Sfatului Ţării din 27 martie 1918. Nimeni nu a cerut măcar integritatea Basarabiei prin reunirea teritoriilor din sudul şi din nordul acesteia, oferite Ucrainei socialiste de conducerea sovietică. Ulterior, unii lideri basarabeni aveau să relateze că au discutat cu conducerea de la Bucureşti problema unirii, dar nu au fost încurajaţi în demersul lor. Esenţial este – pentru istorie – că ei nu au avut curajul să propună şi să susţină public unirea Republicii Moldova cu România.
La rândul lor, oficialii de la Bucureşti nu au avut nici măcar o singură luare de poziţie oficială în favoarea unirii Basarabiei cu România. În august 1991, prin decizia de recunoaştere a independenţei Ucrainei şi Moldovei, regimul de la Bucureşti nu a ţinut seama de hotărârile de unire din 1918 adoptate la Chişinău şi Cernăuţi. Preşedintele şi primul-ministru aveau să explice că nu aveau acordul marilor puteri pentru a susţine unirea Basarabiei şi nordului Bucovinei cu România, dar de fapt ei nici nu au întreprins vreun demers în acest sens.
Dacă ar fi citit cartea de istorie – atât liderii politici din Basarabia şi nordul Bucovinei, cât şi cei din România – ar fi ştiut că generaţia de la 1918 nu a avut nici sprijinul, nici acordul marilor puteri, ci şi-au asumat singuri răspunderea, dând dovadă de iniţiativă şi determinare. Marea masă a populaţiei – stimulată de preoţi şi învăţători – a susţinut cu fermitate unirea Basarabiei cu România. În 1991, singura dorinţă a basarabenilor a fost să scape de sub dominaţia sovietică.
În anii următori, guvernele de la Bucureşti au avut alte priorităţi: ruperea de vechiul sistem (Tratatul de la Varşovia, CAER) şi obţinerea integrării în NATO şi UE. Ele au acceptat toate condiţiile impuse de liderii de la Washington şi Bruxelles, între care încheierea unor de tratate de bază cu vecinii. Ca urmare, în 1997, preşedintele României a semnat un tratat cu preşedintele Ucrainei prin care se recunoşteau graniţele existente, adică anexarea Bucovinei, sudului şi nordului Basarabiei, precum şi a Insulei Şerpilor de către Ucraina. Astfel, printr-un act oficial, preşedintele Românbiei ştergea cu buretele hotărârile Congresului general al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 şi ale Sfatului Ţării din Basarabia de la 27 martie 1918.
Liderii de la Chişinău au fost preocupaţi de conservarea puterii proprii, de „întărirea statalităţii Republicii Moldova”. În campania electorală pentru alegerea parlamentului, de la începutul anului 1919, nici un partid politic basarabean nu a pledat pentru unirea Basarabiei cu România. Relaţiile Republicii Moldova cu România au cunoscut o evoluţie sinuoasă, optimiştii sperând că cele două state independente se vor „regăsi” în Uniunea Europeană.
Frământarile şi disputele actuale din Republica Moldova au o explicaţie istorică: niciodată, până în 1991, nu a existat un stat independent cu acest nume, astfel că, neavând o tradiţie şi o experienţă de guvernare, nu-şi poate găsi echilibrul intern.
La judecata istoriei, Basarabia rămâne victima intereselor geopolitice ale marilor puteri. Republica Moldova este un stat măcinat de dispute interne, în acest timp liderii politici de la Bucureşti nu au învăţat nimic din istoria poporului în fruntea căruia au ajuns..

UCIGASUL POLTISTULUI DIN TIMIS S-A SINUCIS IN INCHISOARE!

10 iun.

UPDATE Bărbatul nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost declarat decedat.

Marcel Ionel Lepa a fost găsit spânzurat în celulă. Potrivit pressalert.ro, un echipaj medical încearcă să îl resusciteze.
Bărbatul care a împușcat mortal un polițist din Timiș aflat în misiune, a fost, vineri, arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce anterior a fost audiat și apoi reținut.
Potrivit unor surse judiciare, Marcel Ionel Lepa și-a recunoscut fapta și a declarat că regretă ce a făcut. De asemenea, bărbatul a susținut că a vrut să-l împuște pe polițist în zona picioarelor, nu în piept și gât.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 07.06.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L.I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, aflate în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie. S-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în după-amiaza zilei de 02.06.2019, în jurul orei 15.00, în timp ce încerca să scape prin fugă de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş care l-au depistat într-un imobil din localitatea Izvin, jud. Timiş, înarmat fiind fără drept cu un pistol letal marca Singer, cu gloanţe de calibrul 7,65 mm, a sărit pe geam afară în stradă și l-a împuşcat mortal pe agentul şef principal A.C. din cadrul Poliției Orașului Recaș, ce asigura perimetrul din exterior şi care se afla la marginea străzii, trăgând asupra acestuia două focuri de armă la nivelul pieptului, respectiv la baza gâtului”, a arătat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Bărbatul se sustrăgea de la executarea unei pedepse de patru ani și opt luni de închisoare, pentru comiterea unei tentative de tâlhărie calificată.

RADU MAZARE AUDIAT IN ALT DOSAR!

10 iun.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost adus din penitenciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde se judecă apelul dosarului privind locuințele sociale din campusul „Henri Coandă”. În această cauză fostul edil și fratele său au fost achitați în primă instanță.
În iunie 2018, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să-l achite pe Radu Mazăre pentru luare de mită şi să-i dea fostului primar de la Constanţa o amendă de 5.000 de lei. Şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, şi în cazul acestuia fiind dispusă o amendă penală de 5.000 de lei.
Instanţa supremă a dispus achitarea şi în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern pentru dare de mită.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost definitivă și a fost atacată de procurori ulterior.
Achitările au venit în condițiile în care procurorul a cerut condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare pentru Radu Mazăre, şi tot atât pentru fratele acestuia, Alexandru, iar pentru Avraham Morgenstern, DNA a propus cinci ani.
În acest dosar, Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” – pentru ca să-l ajute pe acesta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele fostului primar al Constanţei, Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.

SITUATIE DRAMATICA LA CHISINAU: PLAHOTNIUK AMICUL LUI JOHANNIS NU RECUNOASTE NOUL GUVERN!

10 iun.

Deși Republica Moldova are de sâmbâtă un nou Guvern, în frunte cu Maia Sandu, votat de către 61 de deputați ai Blocului ACUM în prezența ambasadorilor UE, SUA, Rusiei și a altor state europene, Partidul Democrat, în frunte cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, nu se dă dus de la putere, recurgând la Curtea Constituțională pentru a încerca să invalideze tot ce decide Legislativul. Curtea Constituțională a Republicii Moldova, în frunte cu Mihai Poalelungi, numit de către opoziție drept „consilierul pe probleme juridice al lui Vladimir Plahotniuc”, a început, de sâmbătă, să emită pe bandă rulantă și în timp record mai multe avize prin care au fost anulate toate deciziile Parlamentului, inclusiv învestirea unui nou Guvern. Duminică s-a mai stabilit și suspendarea președintelui Igor Dodon și constatarea preluării funcției de către ex-premierul Pavel Filip, ajuns între timp doar un simplu deputat al Partidului Democrat. În timp de mai puțin de două ore s-a dizolvat și Parlamentul și anunțat alegeri anticipate, pentru data de 6 septembrie. Iar asta în timp ce în clădirea Legislativului, 61 de deputați aleși legitim în scrutinul de la 24 februarie au constatat uzurparea statului de către Partidul Democrat, cerând intervenția Consiliului de Securitate al ONU. Motivul invocat de Curtea Constituțională a fost că Dodon nu ar fi dizolvat la timp Parlamentul. Asta chiar dacă Constiuția prevede expres că Parlamentul POATE fi dizolvat de președinte doar la trei luni de la validarea mandatului deputaților, în cazul în care Legislativul nu devine funcțional în această perioadă. Mandatele au fost validate la 9 martie, iar trei luni se împlineau la 9 iunie. Curtea a introdus însă o paranteză, că trei luni ar însemna 90 de zile.
Curtea Constituțională: Foști membri PD, nașa lui Plahotniuc și „consilierul său pe probleme juridice”
Actuala Curte Constituțională este formată în exclusivitate din persoane afiliate liderului PD, Vladimir Plahotniuc, foști membri ai partidului său și chiar nașa sa de cununie. Cei mai mulți dintre ei au fost numiți în funcții în 2018, în preajma alegerilor parlamentare. Ziarul de Gardă de la Chișinău a făcut o analiză, prezentând cine sunt cei șase judecători ai CC și
cum au ajuns aceștia în funcții.
Mihai Poalelungi, președintele CC.
A fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 6 martie 2018, fiind la primul său mandat. La scurt timp a fost ales în funcția de Președinte al Curții Constituționale prin Decizia Plenului Curții Constituționale din 16 martie 2018. Poalelungi a fost singurul candidat la funcția de judecător, iar ulterior de președinte al CC. El a fost anterior președinte al Curții Supreme de Justiție și a fost învinuit de mai multe ori de afiliere și
subordonare Partidului Democrat din Moldova.
Aurel Băieșu, judecător CC.
A fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Parlamentuludin 5 aprilie 2013, fiind la primul său mandat. Anterior, a fost deputat pe listele PDM. Mai exact, în perioada 2009-2010 a fost deputat în Parlamentul R. Moldova, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi (august 2009 – decembrie 2010). Ulterior a fost consilier
în domeniul juridic al Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, care era atunci și președinte al PDM (aprilie 2011 – ianuarie 2012). La scurt timp, înainte să fie desemnat la Curtea Constituțională, a fost detașat în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Republica Italiană (ianuarie 2012 – aprilie 2013).
Raisa Apolschii, judecător CC.
A fost numită în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Parlamentului din 14 decembrie 2018, fiind la primul său mandat. Ea a ajuns în funcție direct din Parlament, acolo unde era deputat pe listele PDM și președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului. Apolschi a fost nașa de cununie a liderului PDM, VladimirPlahotniuc. Ea a fost deputată PDM în perioada 2010-2018.
Artur Reșetnicov, judecător CC.
A fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Guvernului din 12 decembrie 2018, fiind la primul său mandat. Și el a ajuns la CC direct din Parlament unde era deputat PDM. A ajuns deputat PDM în 2017, când a părăsit, alături de alți 13 colegi, fracțiunea PCRM. Reșetetnicov a reprezentat PCRM în perioada 2010-2017.
Corneliu Gurin, judecător CC.
A fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 11 decembrie 2018, fiind la primul său mandat. Gurin a fost desemnat de CSM deși nu a fost niciodată judecător. El a deținut funcția de 2013-2016 – Procuror General al R. Moldova și de membru (din oficiu) al Consiliului Superior al Procurorilor și Consiliului Superior al Magistraturii. Gurin a fost procuror general în perioada fraudei bancare și în perioada mandatului,
la fel ca și în cazul lui Mihai Poalelungi, a fost învinuit de mai multe ori de afiliere și subordonare Partidului Democrat din Moldova.
Veaceslav Zaporojan, judecător CC.
A fost numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale prin Hotărârea Guvernului condus de democratul Pavel Filip din 6 iulie 2016, fiind la primul său mandat. Anterior a activat în calitate de expert în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Democraţie, Proiectul „Susţinere în implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova” (2005-2008), expert al Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009 (2009-2010); arbitru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj și Conciliere din Geneva pe lângă OSCE (2004-2010).
Maia Sandu, aleasă premier cu ambasadorii SUA, UE și Rusiei în sala Parlamentului
Ședința Parlamentului de sâmbătă, în cadrul căreia a fost votată și Maia Sandu în funcția de premier, s-a desfășurat cu prezența ambasadorului UE la Chișinău, a adjunctului ambasadorului american, a ambasadorului Federației Ruse și a reprezentanți a mai multor ambasade europene. Reprezentanții diplomatici au servit pe post de scut pentru deputați, în condițiile în care existau
informații că Plahotniuc ar fi putut încerca să trimită în Legislativ forțele de ordine pentru a evacua deputații.
Ei au stat în jur de 12 ore în Parlament și au emis declarații pe parcursul zilei de sâmbătă prin care
au recunoscut procesul legislativ.
România, reacție anemică și tardivă
În sala Legislattivului a fost văzut și ambasadorul României, doar că acesta a venit mult mai târziu și a plecat mult mai devreme decât majoritatea colegilor săi. De altfel, la Chișinău a fost așteptată cu interes o reacție oficială a Bucureștiului, în special de reprezentanții Blocului ACUM, care au format Guvernul aproape în totalitate și au numit miniștri
ce, în majoritatea lor, dețin și cetățenia română. Bucureștiul a reacționat însă abia duminică, printr-o declarație emisă de președintele Klaus Iohannis tratată de analiști drept una anemică și neclară. Iohannis a adresat un „apel ferm pentru respectarea democraţiei şi a statului de drept”, chemând la „dialog toate forțele politice”. Singurele voci care au susținut cu fermitate noul Guvern de la Chișinău au fost ex-președintele Traian Băsescu și ex-premierul Dacian Cioloș.
Situație explozivă Între timp, la Chișinău situația este una explozivă. PD-ul și-a adus trupe de „mercenari”, așa cum le-a calificat premierul Maia Sandu, în fața Guvernului, Procuraturii Generale, Curții Constituționale și a ministerelor, care și-au instalat corturi în jurul edificiilor. Aceștia sunt hotărâți să nu permită accesul în instituții noilor miniștri. PD-ul a organizat și un miting duminică, în cadrul căruia l-a acuzat pe Igor Dodon de trădare de patrie, iar pe cei de la Blocul ACUM de complicitate. Maia Sandu, în calitatea sa de premier  a făcut în aceeași zi o adresare către instituțiile de forță, menționând că Guvernul învestit sâmbătă este în deplină legitimitate și că își va îndeplini obligațiile. Șefa Guvernului a declarat că noul Executiv este susținut de majoritatea cetățenilor și că trebuie să-și preia atribuțiile „democratic și pașnic”. Sandu a mai acuzat Partidul Democrat că își dorește destabilizarea țării și vrea să folosească structurile de forță în acest sens. „Ordinele pe care le dă acum Plahotniuc sunt ilegale. Domnilor Cavcaliuc, Pînzari, Iachimov, nu îndeplinți ordinele ilegale ale lui Plahotniuc. Nu puneți în primejdie viața cetățenilor noștri pentru un om care și-a ieșit din minți”, a declarat Maia Sandu.
Ea s-a adresat polițiștilor și angajaților celorlalte instituții de forță, cerându-le să apere legea și să protejeze țara, dându-le asigurări că locurile lor de muncă sunt în siguranță.
„Vă ordon să vă faceți datoria față de cetățeni și de țară”, a încheiat prim-ministrul. Ea a amintit și de declarația Parlamentului, prin care s-a stabilit că Partidul Democrat a uzurpat puterea în Stat, socilicitând în acest sens intervenția Consiliului de Securitate al ONU.

Marele Secret Bilderberg din 2019 – Pedalarea înapoi pe Iran

10 iun.

Invictus

De ce Trump dorește acum discuții cu Iranul

Dacă Teheran blochează Strâmtoarea Hormuzului, ar putea să crească prețul petrolului și să provoace o recesiune globală.

Strait-of-Hormuz-900x540

Soldații iranieni participă la Ziua națională a Golfului din Strâmtoarea Hormuz, la 30 aprilie 2019. Există îngrijorări cu privire la o blocadă a Strâmtorii și la impactul dezastruos care ar putea avea asupra prețului petrolului și al piețelor financiare mondiale. Fotografie: AFP / Atta Kenare

Spre deosebire de legendarul „Smoke on the Water” de la Deep Purple – „Am venit toți la Montreux, pe malul Lacului Geneva”, cele 67Bilderberg group meetings  întâlniri ale grupului Bilderberg nu au produs nici foc și fum în luxosul Hotel Fairmont Le Montreux Palace.

Cei130 elite guests130 oaspeți de elită au avut o perioadă bună și teoretic liniștită la „forumul informal de discuții despre probleme majore”. Ca de obicei, cel puțin două treimi…

Vezi articolul original 1.374 de cuvinte mai mult

Merkel ofera refugiu teroristilor

10 iun.

Invictus

Mass-media rusa este incurcata de graba Berlinului de a oferi azil teroristilor sirieni cunoscuti, in timp ce refuză azilul jurnalistului Julian Assange si disidentului englez, Tommy Robinson.

Statele Unite ale Americii au sprijinit decizia regimului Merkel de a prelua luptatori din cele mai notorii casti albe, ceea ce a provocat revolta in randul legislatorilor, dintre care unii cer sa stie de ce guvernul nu ofera în schimb azil lui Julian Assange sau Tommy Robinson.

casti

Castile Albe sprijinite de MOSSAD sunt un batalion sinistru al „cineasti” de propaganda din Siria. Acuzati ca sunt legati de gruparile islamiste radicale, Castile Albe au un record cunoscut pentru faptul ca Washingtonul a sprijinit atacurile chimice sub pavilion fals impotriva civililor si au ajutat teroristii ISIS / DAESH. Cei din urma s-au laudat cu atacurile lor teroriste pe solul european care au dus la moartea a sute de vieti nevinovate.

mpsyria

Fares Shehabi, membrul…

Vezi articolul original 466 de cuvinte mai mult

„Solicitant de azil” gambian arestat in Italia pentru planificarea unui atac terorist ISIS

10 iun.

Invictus

Un african din Gambia, pretinzand ca este „refugiat” in Italia, dupa ce a invadat Europa cu barca peste Marea Mediterana in 2017, a fost arestat de fortele italiene de securitate pentru planificarea unui atac terorist ISIS cu un vehicul. Negrul, numit Alagie Touray, in varsta de 21 de ani, a fost arestat in afara moscheii Licola din sudul Italiei, au declarat autoritatile ziarului Il Fatto Quotidiano.

Touray a fost arestat la cererea procurorului public din Napoli dupa o investigatie comuna efectuata de Carabinieri si Politia de Stat, care primise un raport de la serviciile spaniole.

In timpul interogatoriului, gambianul a recunoscut ca a primit un ordin prin aplicatia de mesagerie in care i s-a spus sa „intre cu un vehicul intr-o multime”, a declarat procurorul din Napoli, Giovanni Melillo.

La examinarea telefonului s-au descoperit alte mesaje alarmante, inclusiv cele in care a cerut oamenilor „sa…

Vezi articolul original 238 de cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: