Arhiva | 12:02 pm

AXUL KLAUS JOHANNIS -SRI,PIESA DE BAZA DIN ANGRENAJUL STATULUI SUNTERAN!

12 iun.

  Klaus Iohannis a fost pe o mână cu SRI-ul încă de pe vremea când a candidat pentru Primăria Sibiu […]

 

Klaus Iohannis a fost pe o mână cu SRI-ul încă de pe vremea când a candidat pentru Primăria Sibiu pentru prima oară. SRI l-a făcut primar pe Iohannis la Sibiu în primele două mandate. Prima intervenţie directă a Germaniei în politica românească şi totodată amestec în treburile interne ale României s-a produs în anul 2000, când Otto Schily, ministrul de interne al Germaniei la vremea respectivă, a vizitat Sibiul cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor locale, chiar la prima candidatură a lui Klaus Werner Iohannis. Atunci Schily a avut o întrevedere secretă cu colonelul Nechifor Ignat, şeful SRI Sibiu, întâlnirea fiind repetată și înaintea alegerilor din anul 2004, după patru ani fără realizări ale noului primar. Urmarea? Iohannis a ieşit primar în primele două mandate, iar după aceea Ignat a fost recompensat, avansat în grad (general de brigadă) şi mutat în structura centrală de la Bucureşti, devenind şef de direcţie în S.R.I. la nivel naţional, de unde s-a și pensionat.

Relația Klaus Iohannis-SRI s-a amplificat în anul 2009, când Crin Antonescu a fost obligat să-l aducă pe primarul sibian în prim-planul politicii naționale, când cu așa-zisul „Proiect Iohannis” prin care acesta urma să devină premierul pesedistului Mircea Geoană dacă ar fi câștigat alegerile prezidențiale. Crin Antonescu a fost reactivat în februarie 2013, fiind din nou obligat să-l readucă pe Klaus Werner Iohannis pe prima scenă a politicii naționale prin cooptarea acestuia în PNL, imediat după președinte ca ierarhie în partid, pentru noul venit înființându-se în mod special funcția de prim-vicepreședinte și adoptându-se o serie de derogări de la statul partidului privind vechimea în partid și funcțiile de conducere. Crin Antonescu știa de atunci că Iohannis urma să-i ia locul în fruntea partidului și că tot el va deveni candidatul PNL pentru prezidențiale. După care a urmat scenariul infantil cu „divorțul” de PSD, desființare alianței USL, demisia lui Crin Antonescu după europarlamentare și rocada cu Iohannis la conducerea partidului, unificarea PNL-PDL, totul finalizându-se cu candidatura lui Iohannis la prezidențiale, susținut de alte marionete SRI din vârful PNL-ului, Teodor Atanasiu și Marian Petrache, care au și dispărut după aceea din fruntea partidului, conform principiului „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece”, aplicat de toate serviciile secrete din lume.

Pe timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2014, relația Iohannis- SRI s-a cimentat definitiv. Dacă priviți retrospectiv desfășurarea evenimentelor prin prisma aceasta o să înțelegeți de ce era așa sigur în declarații Iohannis, atunci când afirma cu atâta convingere că va câștiga procesul cu ANI, aflat pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție – atenție, Protocolul SRI-Înalta Curte de Casație și Justiție funcționa, la fel ca Protocolul SRI-DNA! De acolo, din aceeași certitudine venea și interpelarea ironică pe care i-a adresat-o președintelui ANI, Horia Georgescu la o sindrofie „A, încă sunteți bine?”. La scurt timp după întrebarea lui Iohannis,  Horia Georgescu nu a mai fost bine și nici liber, fiind arestat de DNA sub acuzația de corupție!

Se știe de procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) al lui Klaus Iohannis privind incompatibilitatea (dosar nr. 508/57/2013), speță în care au pierdut toți primarii din România în instanță – câteva sute de edili! – , doar Iohannis a fost singurul care a câștigat la Curtea de Apel Alba Iulia, unde incompatibilul primar a fost făcut Albă ca Zăpada! Aici, la instanța aceasta, Klaus Werner Iohannis nu a pierdut niciodată vreun proces, indiferent că a fost justițiabil ca persoană fizică sau reprezenta o instiuție, ca primar! Oricărui om citav la cap i-ar da de gândit asta!!! La ÎCCJ București se cunoaște cum a tergiversat procesul președinta Livia Stanciu până după alegerile prezidențiale din 2014, iar verdictul favorabil după aceea pentru Iohannis, devenit președinte între timp, nu a mai surprins pe nimeni.

Livia Stanciu, individa imorală care și-a trimis o creditoare la temniță nevinovată, cu ajutorul prietenei Kovesi de la DNA – celebrul caz „Rarinca” –, a fost recompensată de proaspătul președinte, fiincă l-a salvat în dosarul de incompatibilitate, cu un post de judecător la Curtea Constituțională, după ce i-a expirat mandatul de președinte la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De fapt, au fost două două dosare ale lui Klaus Iohannis cu ANI, ambele din anul 2013 și ambele atent monitorizate de SRI: unul privind incompatibilitatea (dosar nr. 508/57/2013) şi altul privitor la conflictul de interese (dosar nr. 780/57/2013). Acesta din urmă nu prea a apărut în presă sau a fost confundat cu primul de neisprăviții care se dau jurnaliști. La dosarul nr. 780/57/2013 Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat, la termenul din 12.03.2014, Parchetului de pe lângă ÎCCJ comunicarea dacă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ce face şi ea obiectul dosarului cu nr. 780/57/2013 privind conflictul de interese, s-a dispus începerea urmăririi penale. Deci, pe lângă conflictul de interese pentru care fusese sesizat Parchetul General de către ANI, a mai apărut şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată! Iată ce conţinea comunicatul ANI din 24 iulie 2013 şi acuzaţiile care i se aduceau lui Iohannis Klaus Werner: „Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către KLAUS-WERNER IOHANNIS (Primarul Municipiului Sibiu), întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și S.C. Tipografia Honterus S.R.L., societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.). KLAUS-WERNER IOHANNIS a deținut funcția de Președinte al F.D.G.R. în perioada 2002 – 2013.”

După ce a fost făcut scăpat de procurorii de la Parchetul General în septembrie 2014 (dosarul nr. 780/57/2013, cel cu conflictul de interese), consecvenți Protocolului SRI-Parchetul General semnat în anul 2009, după o „cercetare” simplă, dar tergiversată mai bine de un an, alți magistrați securiști din confreria sistemului, Judecătorii cei Cumsecade cu Klaus de la Curtea de Apel Alba Iulia au admis, în 10 iunie 2015, contestația formulată de Iohannis, devenit preşedintele României în urmă cu șapte luni, fiind dispusă anularea raportului de evaluare întocmit de ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către fostul primar al Sibiului. ANI fiind timorată, după experiența cu arestarea șefului Horia Georgescu pentru crima de lezmajestate la kaiserul Klaus prin cele două procese declanșate, nu a mai îndrăznit să atace decizia judecătorilor pupenklauși de la Curtea de Apel Alba Iulia! 

Traian Băsescu a afirmat că Horia Georgescu a fost arestat, la cererea DNA, pentru că l-a declarat incompatibil pe Klaus Iohannis, încercând să stopez accesul acestuia în fruntea statului. Mai mult, fostul președinte a spus că Iohannis s-a adresat amenințător șefului ANI, la o recepție, cu următoarele cuvinte spuse cu ranchiună: „A, încă sunteți bine?”. „Și, după aceea nu a mai fost bine.”, a completat Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV.

Unii dintre cititori probabil vor spune: „Bine-bine, îl protejeză magistrații corupți pe Iohannis, la ordin  SRI sau iudeo-masonic, dar presa de ce tace?” Simplu, spuneam de protecția acordată lui Klaus Werner Iohannis de două entități: 1) Germania, fericită că are în România Gauleiterul neamț pentru care s-a agitat de mai multă vreme – există voci care spun că Iohannis ar fi mai mult khazar, decât sas. 2) Iudeo-masonii suprastatali care-și duc la îndeplinire proiectele globalizării prin marionete șantajabile și docile ca Iohannis și au tot interesul să-l protejeze, după ce tot ei l-au înscăunat ca guvernator peste colonie. Revin la întrebarea de ce tace presa? Păi, mass-media din România se află 80%  în proprietatea evreilor internaționaliști, iar restul de 20% al patronilor sunt în majoritatea masoni.

Relația reală dintre Iohannis și S.R.I. e cu totul alta decât gogorițele debitate la „Antena 3”, despre  un George Maior, director al SRI-ului, care, chipurile, ar fi vrut să-l faulteze pe candidatul sas la alegerile prezidențiale din anul 2014. Așa mari „dușmani” au fost Klaus Iohannis și George Maior, încât, imediat după ce a devenit președintele României,  primul l-a făcut ambasador pe al doilea în SUA, ale căror interese le servesc oricum amândoi, George Maior fiind trădătorul care a subordonat definitiv SRI-ul serviciilor secrete americane și nu numai! Klaus Werner Iohannis a ajuns președinte datorită intervenției în alegeri a serviciilor secrete românești – nu doar SRI! – în urma ordinelor primite din exterior.

Deși CNSAS a comunicat oficial, în anul 2008, că Klaus Werner Iohannis nu a fost colaborator al Securității, unii sași bătrâni din Sibiu care l-au cunoscut înainte de evenimentele din decembrie 1989 susțineau tot la acea vreme, adică în anul 2008, contrariul, spunând că dom’ profesor se ocupa de când era elev la liceu cu turnatul sașilor care intenționau să plece definitiv în Germania, legal sau mai puțin legal. Sași bătrâni și senili, invidioși și cârcotași, dom’le! Cică din acest motiv, al colaborării cu Securitatea, Iohannis nici nu s-a făcut membru al partidului comunist, deși se vedea clar că este un carierist și oportunist, susțineau aceiași bârfitori. Se știe că S.R.I. nu divulgă numele colaboratorilor Securității care au rămas activi atunci când „Mărie” și-a schimbat a ei pălărie și s-a transformat din Securitate în SRI. Intoxicările care circulă pe internet cu socrul lui Iohannis șef al Securității sibiene, cică și cu pseudonime ca „Nurca” sau „Blănarul”, sunt prostii pentru proști, lansate probabil chiar de S.R.I. pentru decredibilizarea, „la grămadă”, a altor informații reale despre Iohannis și Securitatate! Șefii Securității nu lucrau sub acoperire și nici nu aveau pseudonime! Lăzurca, socrul lui Iohannis, a fost un blănar modest, un simplu „căciular”, specializat în confecționarea căciulilor.

Iohannis a fost pregătit, de către emisari ai Germaniei, pentru un rol la vârful politicii româneşti încă de pe vremea când România era condusă de Nicolae Ceauşescu. Se purta în acea vreme „jocul dublu”, colaborarea cu Securitatea, dar și cu serviciile secrete străine, cu acordul aceleiași Securități, cazurile concrete și dezvăluite oficial fiind cele al „securiștilor” infiltrați la Radio Europa Liberă, care aparținea Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite. În ceea ce-l privește pe Klaus Werner Iohannis, relevantă este discuţia pe care a purtat-o cu nişte colegi profesori într-o delegaţie la Cluj Napoca. Atunci, în vara anului 1989, întrebat fiind de colegi de ce nu emigrează în Germania, ca majoritatea saşilor sibieni, profesorul de fizică Iohannis Klaus Werner a afirmat că regimul comunist o să cadă în curând, lucru de neconceput de către românii de rând! Doar o persoană bine informată din exterior putea să ştie de proiectele care se urzeau în laboratoarele occidentale. Totuşi, neîncrezători în premoniţia lui Klaus, interlocutorii au insistat, întrebându-l de ce nu emigrează, rămânând să revină dacă într-adevăr Ceauşescu o să fie înlăturat de la putere. Răspunsul a fost sincer şi tranşant: „Nu pot, fiindcă am misiunea mea aici!”. Iată că a găsit si trambulina ideală pentru a-şi îndeplini misiunea şi a ajunge la Cotroceni, în fruntea statului român: Partidul Naţional Liberal. Te umflă râsul când observi că acest sas infatuat, parvenit şi oportunist nu are nici o legătură cu denumirea partidului, el nefiind de naţionalitate română şi nici liberal fiindcă o viaţă întreagă a muncit ca bugetar! Despre numirea de către Klaus Iohannis a altui liberal alogen și oportunist, soroșistul Eduard Hellvig, ca director al S.R.I., am scris aici: Noii fanarioți conduc țara, România nu mai aparține românilor!

Pentru că tot am ajuns la „capitolul liberali”, să spun și câteva cuvinte  și despre relațiile apropiate dintre germanofilii sibieni din politică și SRI. Mâna dreaptă a șefului S.R.I.  Sibiu, Nechifor Ignat, a fost colonelul Sârbu. Imediat după pensionare, colonelul Sârbu a fost consilierul personal al liberalului Mircea Cazan, fost deputat, actualmente senator, atunci când acesta se lansase în politică, pe perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din toamna anului 2008. PNL este partidul „canibalizat” de Iohannis, ca răsplată că l-a făcut președinte. Mircea Cazan s-a îmbogățit, înainte de a intra în politică, din IT, internet și telecomunicații. Cine știe ce „protocoale secrete” de supravghere online avea și Mirciulică masonică (e membru vechi Rotary Sibiu) cu lumea subterană a ocultismului și informațiilor, fiind așa apropiat de adjunctul comandantului  SRI-ului local…

                                                                                                                       Marius Albin MARINESCU

SURSA:..jttp://justitiarul.ro/

FALSA DIASPORA SI FALSUL VOT!

12 iun.

  Știu că cele pe care le voi spune în continuare vor trezi reacții radicale, dar cred din tot sufletul […]

FALSA DIASPORA ROMANEASCA CARE TRAIESTE DE MULTI ANI IN TARILE UE SI PLATEASC TAXE SI IMPOZITE ACELOR TARI ,NU ROMANIEI SUNT FOLOSITI DE PROPAGANDA SOROSISTA CARE A SUSTINUT REGIMUL BASESCU SI REGIMUL JOHANNIS,CA DIVERSIUNE IN ALEGERILE ELECTORALE DIN ROMANIA.ACESTI ROMANI AU CETATENIA STATELOR UE SI OCUPA FUNCTII DE ALESI LOCALI DAR SUNT FOLOSITI DE STATUL SECURIST SUBTERAN CA BOOMERANG IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN CONDAMNAT LA GENOCID DE REGIMURILE NAZISTE BASESCU SI JOHANNIS.MAJORITATEA PARLAMENTARA TREBUIE SA DEA O LEGE DE INTERZICERE A VOTULUI DIASPOREI IN TARA DE BASTINA DACA AU CETATENIA STATELOR UE UNDE DOMICILIAZA S-AU AU REZIDENTA!

Știu că cele pe care le voi spune în continuare vor trezi reacții radicale, dar cred din tot sufletul că adevărul trebuie spus răspicat. Nu de alta, dar, altfel, riscăm să luăm de bune minciunile propagandei și să judecăm greșit. O să vorbesc astăzi despre diasporă, cu calm și fără patimă. Dar, în același timp, spunând lucrurile apăsat, astfel încât să nu rămână loc de echivocuri. 

Fac parte dintr-o generație – cea a decrețeilor – care, la Revoluție, s-a cam trezit fără niciun viitor. Marile aranjamente le făceau cei mai în vârstă și ceva mai orientați. Noi păream a fi o cantitate inutilă, dați de-o parte de la „marea împărțeală”. În același timp eram suficient de conștienți ca să ne dăm seama de nedreptate. Cum ușile se tot închideau în fața noastră, iar oportunitățile păreau făcute pentru alții a trebuit să ne descurcăm cumva.

Confruntându-ne cu acest peisaj destul de sterp, n-am avut de ales decât între două variante: lupta pe cont propriu și emigrarea. Eu, alături de o mare parte a prietenilor mei, am îngroșat rândurile emigrației. În timp ce mulți dintre colegii mei și-au rupt voit legăturile cu țara – poate pentru a se mobiliza mai bine pe un drum fără întoarcere – eu am avut o existență duală, pendulând între aici și acolo. Am preferat să nu-mi tai legăturile cu țara, mai ales în condițiile în care aici pusesem pe picioare ceva care funcționa, chiar dacă nu-mi putea asigura un trai decent.

Cei care au ales „calea pribegiei” știu bine cum se desfășoară lucrurile. Prima dată te trezești dezorientat. Te mai ajută unul-altul cu sfaturi, cu indicații, poate chiar cu o găzduire temporară. Dar știi că treburile acestea nu pot ține la infinit. Îți cauți de muncă, te zbați. Dai cu capu-n zid, te lovești de refuzuri, trăiești frustrările la intensități greu de imaginat aici. Acolo ești străin, știi că trebuie să te strecori și că ușa din față, de cele mai multe ori, e rezervată localnicilor. Chiar dacă la prima vedere pare un dezavantaj, în realitate e un avantaj. Asta deoarece atunci când prinzi un angajament, spre deosebire de un localnic tu, imigrantul, ai aripi. Muncești mai bine, mai atent, te faci remarcat, iar șeful tău știe că se poate baza pe tine. Asta am constatat eu și toți cei care plecaserăm.

Spre deosebire însă de prietenii mei, firea mi-a jucat feste. Nu mi-a plăcut niciodată înregimentarea și de-aceea, după ce am prins (sau am crezut că am prins) cum merg lucrurile, mi-am luat viața-n mâini și am căutat să devin independent. O altă provocare dătătoare de frustrări. Veneam din România, locul unde începuturile sălbatice ale capitalismului făcuseră din „merge și-așa” legea de facto. E limpede că, în prima fază, am dat-o rău în bară, trezindu-mă că nu-mi pot acoperi birurile. Era tributul pe care-l plăteam deoarece tratasem cu superficialitate lucrurile. Nu te poți apuca să străbați înot Canalul Mânecii fără ca tu să fi făcut cel puțin un curs de înot. Cam asta-mi era situația, iar norocul pe care l-am avut a constat într-un colac de salvare pe care mi l-a oferit un partener. Nu-i vorbă, m-a costat destul de mult, dar cel puțin nu m-am înecat.

A urmat apoi constatarea amară a faptului că, în timp ce eu băteam pasul pe loc și munceam pentru a-mi plăti datoriile și „colacul de salvare”, colegii mei înaintau pe scara ierarhică, bucurându-se de salarii luate la timp, concedii, beneficii ș.a.m.d. În timpul acesta existența mea era plată, dar erau câteva elemente care mă alinau. În primul rând faptul că nu mi-a plăcut niciodată să fiu parte a unei structuri pe care n-o controlez. Și-apoi, spre deosebire de ei, știam că nu mi-am tăiat legătura cu țara și că, indiferent de belelele pe care le-aș avea acolo, mă pot întoarce oricând pentru a o lua de la zero. Așa au mai trecut doi ani și, în urma unor repoziționări și a unor decizii – de data aceasta inspirate – m-am trezit că am prins aripi. Colegii mei înaintau în funcții, dar deja veniturile mele le depășeau bine de tot pe-ale lor. În timp ce ei judecau în termenii salariului rigid și a perspectivei care le oferea o probabilitate de creștere de maxim 20%, în cazul meu treburile arătau diferit. Nu eram copleșit de credite luate prea devreme – în general am fugit de împrumuturi ca de dracu’ – și nu trăiam teroarea programului, cu toate că per total probabil munceam dublu (dacă nu triplu!).

Atunci am înțeles un lucru simplu: dacă e să ai succes, îl ai oriunde în lume. Inclusiv în țara ta. Și, după o perioadă de îndelungi analize și ezitări, am decis să mă întorc. Acesta ar fi pe scurt rezultatul unei experiențe care a sfârșit, în cazul meu, într-o perpetuă pendulare între aici și acolo. Având totuși baza aici.

Prietenilor mei, în general, le-a mers bine. S-au cățărat către vârfurile ierarhiei cu abilitatea românului imigrant. Cei care au experimentat pe propria piele știu bine despre ce vorbesc. Am prieteni care se află aproape de „manetele” unor multinaționale sau prin structurile de vârf ale unor colosuri financiare. Sunt unii care, după atingerea vârfului, au ales calea independenței și se pot lăuda cu averi impresionante. Toți fac parte din ceea ce numesc eu adevărata diasporă.

Cei care au mușcat din pâinea amară a pribegiei știu bine că în afară de această diasporă există și cealaltă, cea care-ți provoacă frică sau dezgust. Membrii săi sunt localizați pe la periferii, duc o existență semi-legală și au ocupații discutabile. Sunt cei care te fac să-ți înghiți cuvintele românești atunci când îi simți în apropiere deoarece îți dau un sentiment de insecuritate. Imaginea lor e pestriță. Îi vezi sub forma hoților de buzunare din Barcelona, a organizatorilor de alba-neagra din Londra, a țigăncii din Paris care te abordează cu „s’il vous plaît, maică” sau a puradelului din Roma care se ține scai după tine și repetă pe tonul milogesc „prego, signore, tu-ți gura mă-tii!”. E masa aceea formată din pești, cerșetori, curve, dealeri de droguri s.a.m.d. E limpede de ce în proximitatea lor ți-e rușine să spui că ești român.

Și, pe lângă aceștia, mai e marea masă a celor care fac joburile de jos. Muncitorii la negru din construcții, cei muncind în condiții de semi-sclavie(uneori, sclavie de-a binelea!) în agricultură sau îngrijitorii de bătrâni care, de multe ori, au cea mai amară pâine. Trăiesc la periferia societății, se înghesuie în imobile insalubre sau își fac tabere ilegale. N-au niciun statut și, de multe ori, te întrebi ce naiba caută acolo în condițiile în care în țară, cel puțin, ar avea condiții salubre de viață.

Acestea sunt cele două fețe ale diasporei. Pe de o parte cei realizați, extrem de bine conectați la societatea din care fac parte, și restul. Mai țineți minte momentul acela în care, din disperare, Franța a preferat să-i plătească pe cei care se întorceau în România. În mod evident fac parte din categoria a cărei „externalizare” în Europa reprezintă singurul beneficiu pe care-l avem din toată apartenența noastră la UE.

Românii care au un rost prin țările prin care s-au stabilit efectiv nu au timp să urmărească viața țării de baștină. De votat nici nu se pune problema. Cei mai mulți n-au habar când sunt alegerile, sau dacă știu o știu ca pe un fapt divers. Mă știu pe mine din perioada în care eram plecat: la câte aveam pe cap nici nu se punea problema să știu ce se întâmplă în țară. Luxul pe care mi-l permiteam era acela de a ține legătura cu familia întrucât programul de lucru pe care mi-l impusesem era infernal. Iar eu făceam parte dintre cei care-și lăsaseră căi de întoarcere în țară. E imposibil să vezi pe la secțiile de votare asemenea oameni. Mulți dintre ei nici nu știu că le-a expirat pașaportul sau actul de identitate.

Dacă vă întrebați de unde se fac celebrele cozi pe la secțiile de votare, trebuie să căutați personajele prin cealaltă categorie de emigranți, cei de la marginea societății. Ei sunt cei care au blocat secțiile pe vremea lui „Puie Monta” și tot ei sunt acum uniți sub stindardul „Muie PSD”. E greu de crezut că cineva din zona educată a diasporei ar putea rezona la grobianul „Muie PSD”.  E clar pentru oricine cam cărei categorii i se adresează. Dacă te-apuci să mai dai și sfoară-n țară(prin intermediul „influencerilor” din lumea interlopă) că pui la dispoziție în mod gratuit un autobuz care să-i ducă pe amărâții de prin zona rurală într-un oraș mare cu condiția să voteze, ai pus-o. Și, dacă le mai și spui că întoarcerea le e asigurată doar dacă au ștampila votat pe actul de identitate, ai rezolvat și problema isteriei.

Cam asta e rețeta care se tot pune în aplicare. Scopul ei, dincolo de propulsarea candidatului Securității, e unul mult mai pervers, anume impunerea votului electronic și a celui prin corespondență. Motivul e la mintea cocoșului, anume falsificarea mai facilă a alegerilor. Dacă în prezent pentru falsificarea alegerilor e nevoie de o masă importantă de votanți de partea „care trebuie”, pe viitor se speră ca întreaga socoteală să se rezolve din click și plic.

Soluția pentru evitarea aglomerației la urne e cât se poate de simplă: interzicerea votului în afara țării. Votul e o chestiune de suveranitate națională și trebuie să se desfășoare în interiorul granițelor țării. Dacă te bate gândul să votezi, dacă ești atât de atașat de destinul țării, atunci fă un efort și vino în țară să votezi. E limpede pentru toată lumea că e aberant să cheltuiești aiurea niște bani pentru alegeri în străinătate.

Și, dacă tot o ținem langa cu votul în străinătate, hai s-o facem pe baza unui principiu simplu: de votat să voteze în afara țării doar cei care-au plătit impozit în țară în ultimii ani. Dacă ești cât de cât legat de țară, e imposibil să nu deții vreo proprietate căreia să-i plătești impozitul. Și, în acest caz, chiar ar merita efortul deoarece ar fi vorba de cetățenii care au o justificare pentru votul pe care și-l exercită. Dar nici așa nu le-ar conveni securiștilor și reprezentanților lor din politică. Motivul e unul cât se poate de simplu: în general, masa lor de manevră e compusă din pleavă, din cei despre care spuneam că e bine că am scăpat de ei. Aceștia, chiar dacă dețin vreo proprietate, e greu de crezut că-i plătesc impozitul. Dacă fac dovada acestei plăți, atunci dreptul lor de vot de-acolo e justificat, altfel, hai să fim serioși!

După cum limpede se observă, soluții de descongestionare există, dar Securitatea vrea cu totul altceva, anume o metodă facilă de falsificare a alegerilor. Dacă se va merge – așa cum deja s-a început – pe retorica votului electronic și a celui prin corespondență, soarta votului e pecetluită de-acum înainte. Sper totuși să nu se ajungă la asemenea aberații. Nu de alta, dar poate că mai e nevoie cel puțin să se știe care e opținunea reală a poporului.

                                                                                                                  Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

JOHANNIS A INCASAT-O SCURT!

12 iun.

  Vă amintiţi de fumigena proiectului de ţară, un mare nimic, un proiect de aprozar, o însăilătură de şanţ, fără […]

 

Vă amintiţi de fumigena proiectului de ţară, un mare nimic, un proiect de aprozar, o însăilătură de şanţ, fără finalitate, pe care, ulterior, preşedintele l-a băgat undeva! Acum, că i-a venit sînge în instalaţii, în urma mîrşăviilor care i-au ţinut, începînd cu acel „Colectiv” şi dărîmarea lui Ponta, pînă la joaca ilegală cu referendumul şi căderea în plasă a naivilor pe care a scontat, specialistul în lansarea de proiecte de imagine, ajutat consecvent de anumite servicii secrete, vine cu un aşa-zis pact pentru România! Deşi România lucrului bine făcut, promisă în campania lui 2014, există în mintea lui, dar „lipseşte cu desăvîrşire”. Probabil, costul unor astfel de proiecte umflă P.I.B.-ul, aşa că, trăiască  Iohannis pentru că a golit de conţinut funcţia de preşedinte şi mai vrea un mandat de „globtrotter”, sărind şotronul din referendum în referendum.

Prostia va îngropa şi mai adînc România! Regret că românii n-au tratat referendumul lui Iohannis cum a tratat el cu flit şi agresivitate suspectă referendumul pentru familia tradiţională! Regret că mulţi săraci cu duhul au pus România în braţele unui vînzător de ţară, fără să ţină seama că acesta s-a şters în dos cu demnitatea românilor creştini, jignindu-i public, instigîndu-i şi divizîndu-i. A sabotat şi denigrat ţara fără ruşine în mod repetat şi, iată, a dat şi în boala referendumurilor. Deşi gîndeşte puţin şi rar, acestui campion al abuzurilor şi încălcărilor i-a căzut fisa la  şmecheria că românii pot fi uşor duşi de nas,  „și sar din pantofi ca să apere țara de comuniști, de ruși și de corupți. Asta este un fel de diversiune de dictator prost. Dictatorii deştepţi se ocupă de dezvoltarea ţării lor, cei proşti de distracţie și de orchestrarea populației pe cîte o temă”, spune şi bine spune Cornel Nistorescu.

Acest preşedinte aporeic a făcut ilegal campanie unui partid şi nu mai poate fi preşedinte! Poate fi cel mult un releu de manipulare, în afara funcţiei care pretinde că îl posedă. Sau un antiromân posedat de aberaţii machiavelice, care  a mizat pe divizarea românilor plecaţi la muncă în afară împotriva celor de acasă, a tinerilor împotriva vîrstnicilor, a celor din companii private împotriva celor de la stat! O strategie parşivă a lui Iohannis şi a liderilor P.N.L.! Cei din umbra lui Iohannis au scos contracandidaţii lui din cursa pentru Cotroceni! Dragnea la puşcărie,Tăriceanu, la D.N.A., nu că ar fi vreunul mai breaz ca el! Şi totuşi cineva i-a venit de hac! Însoţitorul Papei din garda elveţiană i-a dat peste mînă la propriu lui Iohannis, cînd acesta aproape că îl sufocase şi gesticula ca pe moşia lui în dreapta Papei. A rămas ca prostu’, nevenindu-i să creadă că a încasat o scurtă! Clipul video circulă pe internet. A meritat-o! Toţi se dau rotunzi pînă primesc pumnul în freză!

Ce să vă mai spun? Am plîns cu sughiţuri cînd Vîlcov a plecat  de la Guvern!  Şi n-a plecat singur, ci cu gloata de muieri decoltate, angajate pentru sinele său „politic”. Mai e puţin şi naivii care au votat cu useriştii şi peneliştii vor simţi în buzunar tăierile din venituri. Aşa le trebuie! N-au votat cu cei care le-au dat, ci cu cei care vor să le ia! Mai e puţin şi sper ca votul de la prezidenţiale să ne facă să auzim căzînd capacul de la tomberonul prezentului peste numele lui Iohannis!  Trist, adevărat şi, parcă, bătut în cuie.

Furnizorul blatist de la Cotroceni (a cărui viziune asupra viitorului ţării, rămîne tragică), profitînd de sprijinul unor torţionari fără scrupule, de cel al  şi de sprijin extern, aruncă pietrele dezbinării asupra românilor, colecţionînd, însă, toate rateurile în biografia sa prezidenţială,  însăilată de psihopaţi. Un preşedinte care a băgat România în beznă, a făcut-o să rămînă cu mult în urma ţărilor europene, a făcut-o să-şi privească în faţa drama identităţii naţionale şi patriotice, complicata dramă a unui popor eşuat în democraţie.

Acest preşedinte cu scop turistic sau ca temă pentru tabloide, a încălcat de nenumărate ori Constituţia, a încălcat cel puţin cinci decizii ale Curţii Constituţionale, a uzurpat constituţional funcţia de preşedinte, s-a folosit de un referendum la europarlamentare, încălcînd din nou Constituţia, în scop electoral. Să ne aşteptăm la o nouă bombă din partea lui la alegerile prezidenţiale, probabil, un alt referendum pe Constituţie, deşi n-are drept legislativ de modificare a Constituţiei. Dacă veţi vota din nou o namilă parfumată, dar străină de noi, veţi primi zilnic o traistă mare de gogoşi şi coji de salam săsesc, veţi munci o viaţă pe nimic, cu dreptul de a muri cînd vor străinii. Toată această ţesătură al lui Iohannis este o crasă manipulare, un şantaj asupra alianţei de la guvernare.

Preşedintele se  joacă cu vieţile românilor, visînd cai verzi pe pereţi, cum că peste ani va sta pe o bancă în faţa propriei statui din Hermannstadt, asemenea scriitorului Luis de Camoes, într-o piaţă ce-i va purta numele, dar va căra, ca un alienat sub braţ, sicriul funcţiei prezidenţiale. Toţi liderii lumii şi ai popoarelor, fie că vorbim de lideri politici, economici, sociali şi religioşi, sînt însetaţi de putere, adulaţii şi adulatori. Vor ca popoarele să-i ovaţioneze, să li se închine, să le cînte imnuri, să le cadă la picioare, ca să simtă pe şira spinării controlul total asupra lor! Posibilitatea, simplă de tot, de a se face adulaţi de mulţimi, este o altă metodă de manipulare în direcţia dorită de aceştia.

Să amintim aici şi de spectacolul  generos al Papei Francisc. Vizită istorică, spun unii! Istorică, da, dar cu alte dimensiuni, cu alte conotaţii, neîmpărtăşite mulţimii. Dacă Papei Ioan Paul al doilea i s-a permis o vizită de o zi în ţara noastră, Papa Francisc a făcut o vizită de trei zile, reprezentînd protocolul unei vizite de stat, cu caracter politico-diplomatic. Într-o ţară majoritar ortodoxă, prea mult festivism, prea multă cheltuială, prea multă serbare cîmpenească! „Să am pardon de impresie”, vorba lui Caragiale. De ce Patriarul Bisericii Ortodoxe Române nu are un patriarhmobil? Pentru că în Biserica Ortodoxă este multă credinţă şi iubire şi mai puţină poleială. Ehei, „ţara asta se aseamănă cu un vast bâlci”. Unde mai punem că într-o ţară condusă de zbuciumaţi mintal, de corupţi periculoşi, începînd cu chiriaşul suprem, torţionarii Lazăr şi Koveşi, cărora nu le-a cerut nimeni certificat medical pentru starea „mansardei”, şi socoteală pentru faptele penale, care ar fi trebuit legaţi cu executare înaintea lui Dragnea, astfel de evenimente le vin ca o mănuşă. Mă rog, cînd te distrezi astfel cu poporul, e normal să pretinzi aclamaţii pentru jocurile neortodoxe.

Am auzit tot felul de voci de bezmetici, reporteri, sociologi şi alte specii de comentatori ca pe stadioane, paraşutate în direct să prostească şi mai mult poporul decît este,  cum că, vizita Papei ar fi fost un moment istoric. O fi fost istoric pentru fraţii catolici pe care îi respect!  Istoric pentru ţară ar fi momentul în care toate lichelele amintite mai sus şi altele pe care nu le-am numit ar fi recompensate cu cătuşe şi li s-ar confisca bunurile dobîndite prin înşelăciuni, inclusiv casele, oricîte or fi.

Ce putem facem noi, cei puţini, care mai avem discernămînt! Vorba teologului Petre Ţuţea: „Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”, care a trecut de partea avocatului diavolilor penele şi usere, de unde auzim deja ameninţări de impozitări şi tăieri de salarii.  Practic, „Sică Mandolină” nici n-a ajuns la putere şi ameninţă cu tăieri şi noi impozite. „Bravo naţiune, halal popor!” Ce mai vor iar de la noi impostorii ăştia? Că cine i-a trimis se ştie? Impostori ce se laudă cu scoruri nemeritate la vot, primite de la gloata needucată cu elemente minime de politică şi civism, gloata care trăieşte din percepţia turistului sau spectatorului, gloata manipulată şi controlată. Cu ce au ridicat România paraşutele astea peneliste, aceşti fripturişti bogaţi, cît au fost la putere? Aţi uitat că tot ei v-au tăiat pensiile şi salariile. Poate poporul votant de călăi se va învăţa minte că duşmanul nu doarme niciodată! Apropo, cum or fi ieşit atîtea voturi pro-UDMR, la europarlamentare, în localităţile fără etnici maghiari? Mare „enigmă”! Trăiască S.T.S.!

Că Iohannis este un dezastru a dovedit-o realitatea, aşa că sfatul cel bun ar fi să scăpăm de dezastru cu ajutorul ştampilei! Fără creier, orice lider este un pericol public şi un blestem pentru naţiune! Adică, îi dai poporului înapoi grosul de bani tăiat de Băsescu şi Boc din pensii şi salarii şi ceva procent pe deasupra, pui pe picioare, cît de cît, sistemul social şi economic, iar turma dă votul tăietorilor penelişti, şi useriştilor lui Cioloş, cel care a introdus în ţară experimentul otrăvitor şi mortal, Codex Alimentarius.

Ei, bine, actuala guvernare, cu bunele şi relele ei, a înfăptuit nişte reforme benefice. Cu toate că i-a mai căzut cîte o grindă,  i s-au mai crăpat pereţii, a mers înainte pe programul de guvernare şi sperăm că pensiile şi salariile românilor nu vor avea de suferit, iar F.M.I.-ul îşi va înghiţi indicaţiile şi recomandările forţat. Ştiţi povestea cu furnicuţa care duce în spinare un grăunte. Alunecă de mii de ori, îi scapă grăuntele, dar nu renunţă. Şi încercările ei nu sînt în van. Pînă la urmă, manipulaţii vor vedea în buzunar că doar guvernarea aceasta a ridicat mingea la fileul nivelului de trai.

Între perfectul simplu şi simplul din imperfect, ce să înţeleg? Că dacă deportezi corupţii amintiţi mai sus, undeva în deşert, tot vor face bani şi vor înflori corupţia vînzînd nisip. Nu mai poţi scoate petele penale din CV-ul acestor corupţi şi trădători nici la „Nufărul”. Koveşi, Iohannis, Lazăr, Coldea Băsescu, alias Petrov, nume securist de cod, n-ar fi greşit să amintim pe Tăriceanu şi Mihai Răzvan Ungureanu pentru „cooperarea” cu ungurii, măcar pentru aparentă imparţialitate, chiar pe Constantinescu şi Petre Roman pentru trădare de ţară (Tratatul cu Ucraina din 1997) şi alte lichele de talie se află în situaţie croitorului care nu-şi mai poate cîrpi hainele şi umblă cu nădragii rupţi în fund prin bîlciul creat chiar de ei.

                                                                                                 Maria Diana POPESCU

REMEMBER.CIFFRE CUTREMURATOARE REFERITOARE LA PRADUIREA POPORULUI ROMAN!

12 iun.

  IN MEMORIAM: Republicăm articolul Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului român în cifre! al regretatului nostru colaborator, profesorul Constantin Cojocaru  Austriecii, […] 

IN MEMORIAM: Republicăm articolul Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului român în cifre! al regretatului nostru colaborator, profesorul Constantin Cojocaru

Austriecii, prin Imperiul Habsburgic și Austro-Ungaria până în 1918, acum cu așa-zișii „investitori”, au fost și sunt cei mai mari jefuitori a României din toate timpurile!

Un rechizitoriu documentat, susținut de date și cifre concrete, despre jaful la care este supusă România de sute de ani, cu mențiunea că prăduirea țării de către străini din ultimii 27 de ani întrece orice imaginație! Citiți și vă cruciți!

 

     Cifre cutremurătoare referitoare la jefuirea poporului român

Zilele trecute, am primit, la adresa mea de e-mail, un foarte interesant studiu semnat de domnul Profesor Eugen Stănescu, director la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Domnul Profesor Stănescu s-a încumetat să pună cap la cap informaţii adunate din documentele păstrate în muzeele de specialitate ale ţării şi să încerce să evalueze dimensiunile jafului la care a fost supus poporul român, în ultimele cinci secole, începând cu anul 1415, anul în care Muntenia a început să plătească tribut Imperiului Otoman..

Iată cifrele la care a ajuns domnul Profesor Stănescu.

În perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, Imperiul Otoman a scos din Muntenia, Moldova şi Transilvania echivalentul a 341 tone de aur.

În perioada 1678-1918, deci, în 240 de ani, imperiul Habsburgic a scos din Oltenia, Banat, Transilvania şi Bucovina, echivalentul a 876 tone de aur.

În perioada 1711-1877, deci, în 166 de ani, Imperiul Rus a scos din Principatele  Române, echivalentul a 46 tone de aur.

În total, cele trei imperii, în perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, au scos din teritoriile locuite de români o avuţie echivalentă cu 1.263 zone de aur.

Domnul Profesor Stănescu ne spune, însă, că jefuirea românilor s-a intensificat după obţinerea independenţei, în 1877, şi după Marea Unire, din 1918, astfel că în perioada care a urmat, până în anul 1945, la cele 1.263 tone de aur s-au mai adăugat alte 12.564 tone de aur, reprezentând daune de război  şi profiturile scoase din ţară de corporaţiile străine care, în perioada interbelică, ajunseseră să controleze peste 80% din capitalul românesc.

Domnul Profesor Stănescu a făcut un efort extraordinar să convertească în aur diversele plăţi făcute de români către imperiile cotropitoare de-a-lungul veacurilor, sub formă de bani, sau în natură etc., astfel că cifrele în aur le putem, acum, converti în banii actuali, în lei sau în euro, luând în considerare preţul actual al aurului.

În Raportul Anual al Băncii Naţionale a României, 2016, ultimul dat publicităţii, se precizează că rezervele de aur ale României la data de 31 decembrie 2016 erau de 104 tone, cu o valoare de 3,5 miliarde de euro. Preţul luat în considerare de BNR este de 35 euro pe gramul de aur, respectiv 35 milioane de euro pe tona de aur.

Dacă aplicăm preţul de 35 milioane de euro pe tona de aur la cantitatea de 13.827 tone estimată de Domnul Profesor Stănescu, ajungem la concluzia că, între anii 1415 şi 1945, poporul român a fost jefuit de o avuţie egală cu 484 miliarde de euro, în banii de astăzi.

Conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, valoarea imobilizărilor corporale, deci a capitalului fix al României, la sfârşitul anului 1989, era egală cu 480 miliarde euro, în banii de astăzi.

Asta înseamnă că, între anii 1945 şi 1989, poporul român reuşise să acumuleze un capital egal cu avuţia de care fusese deposedat de străini în cele cinci secole anterioare.

Tot conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, PIB-ul realizat în România, exprimat în preţurile anului 2016, a fost egal cu suma de 3.200 miliarde de euro, din care 1.100 miliarde de euro au fost încasate de poporul român, sub formă de salarii, pensii, ajutoare sociale şi de statul român, ca venituri bugetare rămase după plata salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale, restul, de 2.100 miliarde de euro au intrat, sub formă de profituri, în buzunarele şi conturile celor care au devenit proprietari ai capitalului românesc, după anul 1989.

Din cele 2.100 miliarde de euro trebuie să scădem 200 de miliarde care reprezintă veniturile mixte realizate de cei 2 milioane de mici întreprinzători români care se chinuie să supravieţuiască în climatul total ostil impus de marile corporaţii autohtone şi transnaţionale.

Mai rămân 1.900 miliarde de euro care reprezintă profiturile încasate de marile corporaţii străine şi autohtone, cele create prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări.

Conform datelor  publicate de către Ministerul Finanţelor Publice referitoare la execuţia bugetară, îu ultimii 27 de ani, numai 20% din cele 1.900 miliarde de euro profituri au fost declarate şi impozitate, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, valoarea profiturilor nedeclarate şi neimpozitate se ridică la peste 1.500 miliarde de euro.

Conform comunicatului nr 102/2015 al Institutului Naţional de Statistică al României, 88% din capitalul utilizat în România este controlat de corporaţiile străine, restul, de 12%, fiind controlat de cele autohtone.

Dacă aplicăm cele 88 de procente la cele 1.500 miliarde de euro profituri nedeclarate şi neimpozitate, aflăm că partea care a revenit străinilor, corporaţiilor transnaţionale, este de 1.320 miliarde de euro. La acestea trebuie să adăugăm suma de 296 miliarde de euro, care reprezintă profiturile nete, după impozitare, încasate de aceleaşi corporaţii transnaţionale, pentru profiturile declarate, şi să scădem cele 6 miliarde de euro, cât au investit aceste corporaţii în România, în perioada 1990-2016.

Ajungem, astfel, la cifra de 1.610 miliarde de euro, care reprezintă valoarea avuţiei scoase din România de Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani.

Aplicăm preţul de 35 milioane de euro pentru tona de aur şi aflăm, astfel, că avuţia pe care a scos-o din România Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani este de 46.000 tone aur, pe care o putem compara cu cantităţile de aur scoase din România de către străini, până în anul 1945.

Deci, în ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 3,3 ori mai mare decât au scos toate imperiile, în 530 de ani, între anii 1415 şi 1945.

În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 135 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.

În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 53 ori mai mare decât a scos Imperiul Habsburgic în 240 de ani.

În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 1.000 ori mai mare decât a scos Imperiul Rus în cele 10 invazii făcute în teritoriile româneşti pe parcursul a 166 de ani.

În acest an, 2017, PIB-ul României va fi, foarte probabil, de circa 180 miliarde de euro, din care cel puţin jumătate, adică 90 miliarde de euro, vor intra în buzunarele şi conturile corporaţiilor transnaţionale, vor fi scoase din ţară. O sumă care echivalează cu 9.000 kilometri de autostradă, sau 2.600 tone de aur.

Imperiul Transnaţional a ajuns să scoată din România echivalentul a 2.600 tone de aur, într-un singur an, de 2 ori mai mult decât au scos din teritoriile româneşti Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, ÎMPREUNĂ, în 460 de ani.

Acesta este rezultatul ÎNSTRĂINĂRII capitalului românesc.

Acesta este rezultatul erorii strategice făcute de guvernanţii României în vara anului 1990, când au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat Varianta Brucan, Legea 15/1990, prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat până în anul 1989, au trecut acest capital în proprietatea privată a statului, l-au falimentat, prin inflaţia declanşată de BNR, şi l-au trecut, apoi, cvasigratuit, în proprietatea străinilor, a transnaţionalilor, prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări, luându-şi şi ei partea din pradă, cele 10-12 procente din capital, cu care s-au autoîmproprietărit.

Ajunşi proprietari asupra capitalului, transnaţionalii au capturat şi statul român, prin corupţie, pe care îl folosesc pentru crearea sistemului juridic şi financiar, prin care îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o crează poporul român, prin munca sa, prost plătită.

Din păcate, poporul nu cunoaşte nici dimensiunea jafului la care este supus nici complicatul mecanism prin care este jefuit. Adevărul este bine ascuns de către presa coruptă şi controlată de către proprietarii capitalului.

Jaful poate fi oprit prin ROMÂNIZAREA şi DEMOCRATIZAREA capitalului, obiective care pot fi atinse prin adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, adoptare care poate fi realizată printr-o amplă mişcare de eliberare națională.

                                                                                                                 Constantin COJOCARU

                                                                                                                    6 septembrie 2017

Citiți și Austriecii, cei mai mari jefuitori ai României

SURSA:http://justitiarul.ro/

DIN PUTUL GANDIRII NAZISTE .KLAUS JOHANNIS:PROGRAMUL DE GUVERNARE A RAMAS DOAR PE HARTIE!

12 iun.

Klaus Iohannis a criticat, din nou, guvernarea PSD, precizând că măsurile anunțate în programul de guvernare nu au fost îndeplinite. Șeful statului a spus că guvernanții au modificat mai des Codul Fiscal decât câte zile a avut anul trecut.
„România are nevoie mai mult ca oricând să revină la realism și la dialog fundamentat, la echilibru și responsabilitate în privința deciziilor. În afaceri, ca și în politică, promisiunile trebuie să fie urmate de rezultate. Am văzut celebrul program de guvernare al PSD, unde pe hârtie apar sute de kilometri de autostradă, investiții, dar în fapt au rămas doar promisiuni”, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul ședinței plenare a Coaliției pentru Dezvoltarea României.
Șeful statului a reproșat că Guvernul a modificat de sute de ori legislația fiscală, îngreunând astfel lucrurile pentru oamenii de afaceri.
„Nu există în acel program de guvernare vreo referire la sutele de modificări din legislația fiscală, care, putem spune elegant, că au afectat economia sau care au dat peste cap planurile de afaceri. Și dacă vorbim de sutele de modificări nu este o chestiunie simbolică. Codul Fiscal a fost modificat de mai multe ori decât zile ale anului trecut, ceea ce este o performanță rarisimă și sunt convins că ați avut mult de lucru să rămâneți updated”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

PE EA O PLACE JOHANNIS?

12 iun.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, la foc automat, decretul de numire a ministrului Justiției Ana Birchall în funcția de vicepremier interimar pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 11 iunie a.c., decretul pentru desemnarea doamnei Ana Birchall, ministrul justiției, ca viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, interimar”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Anunțul a venit la scurt timp după ce premierul Viorica Dăncilă a precizat, marți, că a transmis la Cotroceni propunerea pentru ca Ana Birchall să ocupe în continuare interimar funcția de vicepremier pe parteneriate strategice, precizând că așteaptă un răspuns de la Klaus Iohannis.

„Da, am trimis azi propunerea către Cotroceni, către dl președinte Iohannis. Am discutat despre această propunere, aștept răspuns. Eu cred că dl președinte nu are motive să respingă această propunere”, a afirmat Viorica Dăncilă, marți, la finalul unei întâlniri cu grupurile parlamentare ale PSD, la Parlament.

PSD îl propusese pe Titus Corlățean pentru funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice, însă Iohannis a refuzat numirea acestuia. Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare premierului în care a expus motivele refuzului de numire a lui Titus Corlățean în funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, argumentând că acesta a gestionat defectuos activitățile ca ministru de Externe.

BOMBA DE SUB SCAUNUL GABRIELEI FIREA-PANDELE!

12 iun.

Un document care ne-a parvenit în aceste zile arată că întreg scandalul despre darea în administrare a Palatului Dacia către Institutul „Elie Wiesel” pentru înfiinţarea Muzeului Holocaustului trebuia să fie stins încă din luna mai a acestui an. Este vorba despre o adresă a Institutului „Elie Wiesel”, sub antetul Guvernului României, prin care se renunţă la Palatul Dacia! Adresa a fost trimisă Primăriei Generale a Capitalei încă din ziua de 6 mai 2019 şi este semnată chiar de Alexandru Florian, directorul INSHR:

În această adresă, „Elie Wiesel” comunică Primăriei Generale că, în urma respingerii proiectului privind transformarea Palatului Dacia în Muzeu al Holocaustului, doreşte să dea înapoi primăriei acest imobil care-i fusese deja predat printr-un Proces-verbal încă de acum doi ani, mai exact în data de 2.05.2017! Practic, Institutul „Elie Wiesel” cerea Primăriei în 6.05.2019 să i se spună cînd poate să predea Palatul Dacia care-i fusese predat în 2.05.2017, adică în urmă cu doi ani.

Nimic mai simplu, numai că Gabriela Firea, în loc să ia act de solicitarea primită de la „Elie Wiesel”, a dat dovadă de o inconştienţă crasă şi a pus din nou pe ordinea de zi din 30 mai 2019 proiectul prin care Palatul Dacia să fie dat în administrare Institutului „Elie Wiesel”, fără să-i informeze măcar pe consilieri despre adresa primită de la INSHR:

Culmea este faptul că nici după ce consilierii CGMB au respins pentru a cincea oară acest proiect, mînată în luptă de interese oculte pe care va trebui să fie obligată să le explice, Gabriela Firea a anunţat că va veni cu un proiect similar şi în şedinţa din luna iunie!

Cititorii ziarului „Cotidianul” ştiu bine toate amănuntele acestui scandal şi s-au întrebat, desigur, de unde vine ambiţia Gabrielei Firea de a călca în picioare votul consilierilor care au respins de fiecare dată proiectul prin care Palatul Dacia urma să fie transformat în Muzeul Holocaustului, mai ales că împotriva acestuia era şi Sentinţa Tribunalului Bucureşti nr. 8140 din 6.12.2018!

Marea întrebare care se naşte acum, şi care o poate duce pe Gabriela Firea în faţa anchetatorilor, este: DE CE GABRIELA FIREA LE-A ASCUNS CONSILIERILOR ADRESA PRIMITĂ DE LA „ELIE WIESEL”, prin care se renunţa la Palatul Dacia?

Preocupată să devină preşedinta PSD şi chiar a României, Gabriela Firea nu-şi dă seama că a intrat într-un vîrtej care, în loc s-o propulseze în sus, s-ar putea s-o înfunde definitiv în mocirla în care s-a băgat singură, deşi a fost avertizată de toată lumea.

PRIMĂRIA CAPITALEI TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ 3.000.000 RON CA DESPĂGUBIRE

Crezînd că va fi protejată de Klaus Iohannis, de ambasada SUA, de comunitatea evreilor sau de cine ştie cine, crezînd chiar că aceştia o vor susţine să devină ea însăşi Preşedinta României, Gabriela Firea a crezut că poate face absolut orice fără să fie trasă la răspundere.

Numai că acum, cînd INSHR a cerut în scris că renunţă la Palatul Dacia, apare o altă problemă: Primăria Capitalei trebuie să plătească bugetului de stat suma de 3.000.000 RON, aşa cum s-a angajat atunci cînd a decis modificarea Hotărîrii CGMB nr. 285 din 29.09.2016 prin Hotărîrea CGMB nr. 153 din 27.04.2017, prin care se obligă să plătească sumele cheltuite de INSHR pentru investiţiile făcute dacă Muzeul Holocaustului nu va fi înfiinţat:

O primă informaţie despre cuantumul acestor sume pe care Primăria va fi obligată să le plătească o avem chiar într-o Hotărîre de guvern! Astfel, ştim că în luna mai 2018, Guvernul Dăncilă a alocat suma de 3.000.000 RON pentru Institutul „Elie Wiesel” în vederea finanţării „Concursului de soluţii amenajare Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România”, ceea ce face parte din invstiţiile prevăzute de HCGMB nr. 153/2017, pe care Primăria Capitalei trebuie acum să le restituie către bugetul de stat!

Cu alte cuvinte, toţi bucureştenii vor trebui să plătească daunele produse de ambiţia Gabrielei Firea, care nu a vrut în ruptul capului să respecte votul consilierilor! O fi corect?

RĂZVAN THEODORESCU: „PINACOTECA ESTE O INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A CULTURII NAŢIONALE”

Povestea acestui scandal care trebuia să transforme clădirea unde a funcţionat redacţia „Timpul”, unde au lucrat trei dintre cei patru scriitori clasici ai literaturii române, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici, într-un Muzeu al Holocaustului, a produs o puternică emoţie în rîndul opiniei publice, care a dus şi la crearea unei Petiţii de către cei de la Declic.

Personalităţi importante ale vieţii culturale de la noi au răspuns solicitării noastre de a-şi spune opinia despre acest subiect. Astăzi vă prezentăm în exclusivitate punctele de vedere ale academicianului Răzvan Theodorescu şi profesorului Andrei Marga, oameni care, în cultura României, înseamnă mult mai mult decît „scriitoarea” Gabriela Firea, din „opera” căreia vom cita mai jos cîteva „perle” memorabile.

RĂZVAN THEORESCU: „M-a bucurat nespus, cu ani în urmă, cînd am aflat că Primăria municipiului Bucureşti a achiziţionat anume pentru a adăposti Pinacoteca municipiului un loc atît de important din punct de vedere istoric cum este Palatul Dacia. M-am bucurat pentru că Pinacoteca este o instituţie fundamentală a unei culturi naţionale şi care la noi lipseşte de foarte multă vreme. Nu văd un alt loc mai potrivit pentru Pinacotecă decît acesta, în Palatul Dacia! Şi sper că doamna primar general şi consilierii vor aproba cu toţii, în unanimitate, această destinaţie! Pentru noi, o Pinacotecă a oraşului este, repet cuvîntul şi nu este exagerat, fundamentală. Acolo, pe unde a trecut Eminescu, acolo unde este inima oraşului, acolo trebuie să fie şi locul pentru Pinacotecă, cu o suprafaţă care este potrivită pentru acest lucru: Pinacoteca şi numai Pinacoteca! Înţeleg de la dumneavoastră că acum mai este nevoie doar ca Primăria să obţină un aviz de la Ministerul Culturii, deci să se treacă pe ordinea de zi din această lună acest punct. Întrucît eu sînt acum plecat din ţară, pentru orice demers în acest sens, adresat doamnei Primar general, puteţi să folosiţi şi numele meu! Vă dau toată libertatea.

ANDREI MARGA: „Eu aş veni puţin la istoria acestei probleme. Această iniţiativă privind înfiinţarea Muzeul Holocaustului a aparţinut domnului Sorin Oprescu şi subsemnatului, cînd eram ministru de Externe. Noi, atunci, am gîndit ce e de făcut într-un context, pe de o parte, al obligaţiilor României, care, ca orice ţară matură, îşi asumă istoria chiar cu lucrurile ei foarte triste. Atunci am discutat, şi nu vă ascund că am avut şi discuţii internaţionale pe această chestiune, despre crearea la Bucureşti a Muzeului Holocaustului, ca o necesitate. Urma doar să se stabilească de comun acord locaţia acestui obiectiv, căci nu foloseşte nimănui un scandal pe această temă. Mă bucur dacă îmi spuneţi că acum s-a ajuns la o înţelegere: dacă INSHR, ca reprezentant al comunităţii evreieşti a decis să renunţe la Palatul Dacia, atunci ea trebuie să fie respectată. Vă reamintesc că ideea înfiinţării unui Muzeu al Holocaustului a fost a lui Sorin Oprescu şi a mea, dar nu s-a stabilit atunci vreo locaţie anume! După aceea, nu ştiu cum a decis Primăria Bucureşti ca Palatul Dacia să fie destinat acestui obiectiv. Înţeleg, Primăria decide, dar nu este interesul nimănui ca să iasă o soluţie conflictuală! Înţeleg de la domnul Spânu că INSHR a renunţat la Palatul Dacia, văzînd că terenul este aspru, şi atunci conflictul este ca şi rezolvat! Eu vă spun că soluţia discutată atunci cu primarul Sorin Oprescu era o clădire nouă, cu o arhitectură simbolică! Şi eu susţin proiectul Pinacotecii Bucureştiului, pentru că există opere artistice care justifică înfiinţarea ei, căci şi noi trebuie să etalăm o Românie care să nu fie legată doar de corupţie.”

DE CE VREA „SCRIITOAREA” GABRIELA FIREA SĂ ŞTEARGĂ URMELE TRECERII LUI MIHAI EMINESCU PRIN LUMEA NOASTRĂ?

Ne-am întrebat deseori ce a fost în mintea Gabrielei Firea atunci cînd a pornit acţiunea aceasta incalificabilă, prin care să cedeze clădirea în care a funcţionat redacţia ziarului „Timpul” (unde a lucrat Mihai Eminescu, alături de Caragiale şi Slavici) pentru înfiinţarea Muzeului Holocaustului. Am pus totul, la un moment dat, pe seama promisiunilor de susţinere din partea comunităţii evreieşti a visului său de a deveni Preşedinta României.

Nu ni s-a părut însă suficient, aşa încît am căutat şi alte argumente. Pînă cînd ne-am luminat: însăşi Gabriela Firea este scriitoare, chiar membră a Uniunii Scriitorilor, deci s-a comparat cu Mihai Eminescu şi a decis că nu este loc în memoria Bucureştiului de amîndoi! Şi, cum Pandele, soţul său, care vrea şi el să fie Preşedintele României, ţine mai mult la „Gabi”, este clar că în familia de la Voluntari a fost luată hotărîrea ca urmele lui Mihai Eminescu să fie şterse, lăsînd loc doar colonului Gabrielei!

Pe pagina Gabrielei Firea de pe Wikipedia, la capitolul „Activitatea literară și muzicală”, citim: „Gabriela Firea este membru al Uniunii Scriitorilor din 2002. A primit premiul pentru debut din partea Asociației Scriitorilor din București în anul 2001, pentru volumul de versuri „O altă lume”. Printre cărțile scrise de ea se numără și romanul „Trei motive”, cartea pentru copii „Țara sucită și-nvârtită”, volumul de eseuri economice „Economia de cuvinte” și volumul de eseuri social-economice „Jurnalul unui observator”. În decembrie 2009 a lansat împreună cu Simona Gherghe albumul de muzică populară Trandafiri de la Moldova”.

Curioşi din fire, i-am citit „opera” şi, chiar dacă am dat peste o mulţime de elucubraţii liricoidale de o banalitate cumplită, postăm cîteva „perle” pentru cititorii noştri, mai ales că este vorba despre versuri cu o puternică tentă sexual-erotică:

Calendar

Te trînteşti printre lucrurile mele

Cu o femeie despre care spui că n-o iubeşti

Despre care juri că nu te iubeşte

Şi ca tot ce-i în faţa mea

E doar o secvenţă stupidă

Din zbenguiala voastră se înalţă, pînă-n tavan

Plete-vapao ale femeii

Şi strigătele nepăsării ei

Ajung pînă în anticamera

Disperării mele.

În seara cînd

Şi nu ai mai fi vrut să mă arunci

Printre tricouri de schimb şi prosoape de baie

Am rămas dezgolită, răsfoind

Ultimul ziar de anunţuri publicitare.

Noi şi lumea cealaltă

Pielea ta catifelată ca un botic de ied

Şi-a mea, într-o aşteptare eternă

Pîna la epuizare

Am nevoie

Să mă îmbrac în dorinţa ta

Să nu ies în stradă ca împăratul cu hainele noi

Căruia i se vede goliciunea

Pentru că mi s-ar putea descifra tatuajele

Desenate de tine pe sîni

Sub formă de nalbe.

Am aflat pînă aici din aceste poeme că iubitul Gabrielei Firea făcea sex chiar în patul ei, în timp ce poeta sta în anticamera disperării proprii, că atunci cînd, totuşi, s-a decis să o bage în seamă, o aruncase peste nişte tricouri şi prosoape (e clar că se afla în baie, alături de rufele murdare), iubitul n-a mai vrut s-o posede, lăsînd-o goală să citească anunţurile din ziar, că un alt iubit, acela „cu boticul de ied”, o muşcase într-atît de viril, încît i-a produs nişte urme ca un tatuaj pe sîni. Vai, ce frumoase versuri, ce imagini superbe!

Dar Gabriela Firea este şi romancieră, romanul (???) său de 100 de pagini, „Trei motive”, prezentînd întîlnirea dintre trei „bagaboante”, o avocată, o actriţă şi o psiholoagă, toate proaste de-a binelea, care nu ştiu cum să ajungă mai repede în patul unor bărbaţi, dar care ar vrea să se lase agăţate mai greu. Ca în bancul cu găina: dacă stau, zice că-s curvă, dacă fug, zice că-s proastă, mai bine mă fac că mă-mpiedic. Iată o mostră din acest „roman”, în care Gabriela Firea ne demonstrează că habar nu are de vreo tehnică literară:

Încheiem acest periplu prin opera literară a Gabrielei Firea cu menţionarea celui care a lansat-o, făcînd prezentarea primului volum de versuri: Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, o personalitate pulică, totuşi, care, ulterior, a încercat să se scuze, declarînd: „Într-adevăr, i-am prezentat o carte pe la Muzeul Literaturii, dar nu-mi mai aduc aminte, am uitat tot. Ştiu că avea nişte poeme oneste, nu erau nişte poezii care să facă gaură în cer.”

Dar, ce nu se prea ştie este faptul că Gabriela Firea şi Florentin Pandele, soţul său, primarul din Voluntari, au vrut să scrie împreună o carte: ea o pagină, el o pagină! Iată declaraţia Gabrielei Firea din 2010: „Acum vreo două zile am stat şi ne-am gândit că vom scrie ce s-a întâmplat cu noi. Va fi o carte în care Gabi va scrie pagina din dreapta, iar eu pagina din stânga”! Vă daţi seama ce aiureli le trec prin cap acestor „scriitori” şi ce părere au ei despre literatură?

În aceste condiţii, cum să nu-i treacă prin cap Gabrielei Firea să şteargă definitiv urmele trecerii lui Mihai Eminescu prin Palatul Dacia? În fond, zice ea în gîndul ei, cine este Eminescu în faţa ei, din moment ce acestuia i s-a publicat în timpul vieţii o singură carte pentru care n-a primit nici măcar Premiul USR, aşa cum l-a primit ea, autoare a trei-patru cărţi?

În ceea ce priveşte insistenţa Gabrielei Firea de a înstrăina Palatul Dacia către Institutul „Elie Wiesel”, în ciuda unei sentinţe judecătoreşti, a celor 4-5 decizii de respingere din partea consilierilor şi, iată, a renunţării celor de la INSHR, cel mai potrivit este un citat din Albert Camus: „Prostia are talentul de a fi insistentă”! Iar Gabriela Forea este incredibil de insistentă, chiar dacă ar fi să-şi rişte şi libertatea.

Măcar în ceasul al 12-lea, ar face bine să pună pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din această lună Proiectul viceprimarului Tomniţa Florescu, prin care să fie împuternicit serviciul de specialitate din Primăria Generală să solicite avizul pentru Pinacotecă şi să lase bucureştenii să se bucure de unul dintre cele mai mari muzee, la fel ca toate marile capitale ale lumii.

%d blogeri au apreciat asta: