CORUPTIE SI PROTECTIONISM DE CASTA IN JUSTITIE!

5 iul.

Doamna judecător Dana Gârbovan demontează pretextul nepublicării raportului GRECO folosit pentru amînarea sine die a întrunirii CSM.

„Aceștia lasă să se înțeleagă că desființarea SIIJ operează automat, în baza recomandărilor unui raport GRECO încă nepublic. Nici o prevedere din vreun regulament, convenție sau tratat european, după cum nici o practică a vreunui stat nu justifică o astfel de măsură și o astfel de concluzie, impusă imperativ și agresiv nu din afară, ci din interiorul țării. Este inadmisibil ca un raport GRECO să fie folosit în acest mod, pentru a bloca pur și simplu aplicarea unei legi în vigoare, ale cărei prevederi au trecut în mod repetat de filtrul Curții Constituționale” susține cu temeinicie judecătoarea Dana Garbovan.

Iată ce susțin cei șapte membri ai CSM într-o scrisoare publică, după părerea mea, dezonorantă.

”Solicităm în mod public amânarea discutării tuturor aspectelor ce privesc activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție la o dată ulterioară aprobării publicării rapoartelor Comisiei de la Veneția și ale GRECO, adoptate în săptămâna 17-21 iunie 2019 și organizării unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei”.

(Fragment din scrisoarea semnata de NICOLAE-ANDREI SOLOMON, procuror, vicepreşedinte al CSM ANDREA ANNAMARIA CHIŞ, judecător, membru al CSM, MIHAI BĂLAN, judecător, membru al CSM, BOGDAN MATEESCU, judecător, membru al CSM, CRISTIAN BAN, procuror, membru CSM, FLORIN DEAC, procuror, membru CSM, TATIANA TOADER, procuror, membru CSM).

Scrisoarea aceasta publică are menirea de a bloca o decizie a CSM-ului în privința numirii Adinei Florea. În același timp, de a continua ofensiva pentru desființarea SIIJ, în ciuda faptului că Raportul GRECO nu poate fi folosit în nici un fel pentru o asemenea operațiune. Nicăieri în UE, cu excepția României. Demonstrația și argumentele aduse de judecătoarea Dana Garbovan elimină orice îndoială. Iată și concluzia logică și de bun simț a judecătoarei din Cluj-Napoca:

„Aceștia lasă să se înțeleagă că desființarea SIIJ operează automat, în baza recomandărilor unui raport GRECO încă nepublic. Nici o prevedere din vreun regulament, convenție sau tratat european, după cum nici o practică a vreunui stat nu justifică o astfel de măsură și o astfel de concluzie, impusă imperativ și agresiv nu din afară, ci din interiorul țării. Este inadmisibil ca un raport GRECO să fie folosit în acest mod, pentru a bloca pur și simplu aplicarea unei legi în vigoare, ale cărei prevederi au trecut în mod repetat de filtrul Curții Constituționale” (Dana Garbovan).

Ce ne facem? Nu cumva scrisoara semnată de patru procurori (nu le mai reiau numele!) și trei judecători din CSM ascunde altceva? Șapte membri ai CSM (organism fundamental pentru funcționarea justiției într-un stat de drept) își asumă poziția de contestatari ai unei legi periculoase pentru condiția lor de magistrați? Numai că lucrurile sunt nespus de complicate. De ochii lumii se urlă și se bate monedă pe independența justiției (adică a procurorilor și a judecătorilor în exercițiul funcțiunii) dar în realitate s-a declanșat o luptă surdă pentru apărarea intereselor personale ale acestora.

Cu alte cuvinte, membrii CSM nu luptă pentru principii de drept și pentru instituții, ci pentru conservarea intangibilității intereselor lor atît de amenințate de funcționarea SIIJ. Nu-mi face plăcere să folosesc un termen nejuridic și nepoliticos, dar comunicatele, declarațiile sau scrisoarea acestor membri ai CSM ca și declarațiile sau comunicatele lui Cristi Danileț (sau a asociațiilor în numele cărora vorbește), arată a fi mai degrabă o șmecherie propagandistică de tipul „Hoții striga hoții”. Se urlă de zor în apărarea statului de drept și a independenței judecătorilor și procurorilor (mai ales a unora dintre ei!) pentru a bloca cercetarea faptelor de corupție și a abuzurilor comise în numele dereptății și a actului de justiției. Mă tem că teama cea mai mare nu este legată de sentințe și de proprietăți, ci mai degrabă de dezgroparea cu efecte penale a exceselor din perioada de funcționare (ca la furnalele încinse) a Binomului SRI-DNA, încheiate cu sentințe care ar trebui decontate și despăgubite.

Mai simplu. Și o parte din CSM striga hoții și se zbate să blocheze cercetarea și decontul unei activități mai degrabă de tip mafiot decît juridic. Și, ca să nu fiu banuit de resentimente, reproduc din ultimele postări ale Ralucăi Prună, ea însăși un produs al sistemului care se zbate să blocheze accesul la infracțiunile sale:

”Toată debandada asta în care trăim din 2017, toată bătaia asta de joc în care până si psd-iști cu psd-iști se încaieră public (vezi cel mai recent caz al ministrului justiției și președintelui CSM), are mulți autori. Nu sunt legați între ei ideologic sau prin vreo idee oarecare care să nu aibă de a face cu un interes direct pentru ei, mamele, copiii, cumnații, nașii și finii lor. Sunt legați între ei prin acest interes pentru ei și clanul lor, prin instinctul faptului că în lumi normale sunt irelevanți în cel mai bun caz și prin disprețul profund față de valorile fundamentale ale oricărei societăți: merit, recunoaștere socială întemeiată pe o anumită cunoaștere într-un domeniu, onoare, responsabilitate pentru propriile fapte. Au ars totul și au pus în loc o șmechereală de stat și de partid, la limita infracționalității. Și, legaliști fiind, și-au atârnat la butonieră o Curte constituțională. Un fel de nașul nasilor. O Curte ambițioasă, care necunoscând limite, livrează peste legea de funcționare, fără proporționalitate și într-un avânt care cred că uimește și pe cei mai abili sforari.
Pentru ordine in tot acest dezmat e nevoie de un program foarte curajos nu numai pe justiție, ci pe fundamentele pe care e așezat statul român. Știu, asta nu aduce voturi. Dar măcar aduce conștiința faptului de a nu fi tăcut, interesat de o miza mica: voturi intr-o tara care asa cum e asezata nu poate fi guvernata”.

PS: Acesta e un pamflet. Atât a mai rămas: pamfletul ca armă de apărare a statului de drept și a bunului simț, în sens larg.”, scrie Raluca Prună pe Facebook.

Ceea ce era de demonstrat!

EDITORIAL:CORNEL NISTORESCU/http://cotidianul.ro/

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: