IESIREA DE IERI A CORUPTULUI CARE UCIDE SEFUL ADOPTIILOR INTERNATIONALE,KLAUSS JOHANNIS NU A AVUT TINTA PSD=UL SAU GRECO ,CI UN MESAJ SUBLIMINAL ADRESAT REPUBLICII PROCURORILOR SI COMPLETULUI DE JUDECATA CARE JUDECA CAZUL „SORINA”!

11 iul.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins, joi, solicitarea Inspecției Judiciare de suspendare a procuroarei Maria Pițurcă, acuzată că a bruscat-o pe Sorina, fetița adoptată din Baia de Aramă, atunci când a luat-o de la asistenta maternală, au anunțat reprezentanți CSM.

Pe 2 iulie, Inspecţia Judiciară anunța că a început cercetarea disciplinară faţă de procurorul Maria Piţurcă, care a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi, şi că propune suspendarea sa până la finalizarea anchetei. Piţurcă este cercetată pentru manifestări ce dăunează prestigiului justiţiei. „Există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi respectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”, se arăta într-un comunicat de presă al Inspecţiei Judiciare.

Procuroarea Maria Piţurcă, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a participat la preluarea fetiţei, a susținut că nu a tras de copil în timpul intervenţiei şi că a încercat să o ia în braţe. Imaginile de la fața locului au vorbit însă de la sine.

Procuroarea nu a scăpat de probleme, chiar dacă rămâne în funcție. Aceasta s-a ales cu dosar penal la Secția de anchetare a magistraților.

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: