Arhiva | 2:07 am

LINISTE ,VA ROG! PRESEDINTELE LUCREAZA LA UN SMS DE MAXIMA IMPORTANTA PENTRU TARA!

15 iul.

FRAGMENȚEL DE ISTORIE CONTEMPORANĂ
MOTTO: „Liniște, vă rog! Președintele lucrează la un SMS de maximă importanță pentru țară!”
În atmosfera călduță a biroului de 8,00 x 8,00 metri ( ajuns la dimensiunile astea prin reamenajare și modernizare) din VILA LAC 3 , Klaus se dedică muncii intelectuale, îmbrăcat într-un trening drăguț, business casual, în culoarea sobră a lucrului bine făcut. E dimineață și se simte în formă, deoarece a mâncat deja șnițel, leberwursti, ștrudel, cremșnit și a băut, ca să se dreagă, un soi de sirop de tuse alcoolizat, numit jagermeister.

 

Imagini pentru IOHANNIS,POZE SMS DE MAXIMA IMPORTANTA PENTRU TARA
Trebuie să scrie un text pentru ziua națională a Franței, pe care ambasada o sărbătorește în avans taman într-o zi de vineri… pe 12 iulie… de parcă Franța n-ar ști ce ocupat e el în zilele de vineri. A aflat de recepție pe când se afla cu bagajele gata făcute pentru mini-vacanța de la Neptun, care venea după mini-relaxarea cu partida de golf (aia de-a câștigat-o, deoarece a jucat singur iar sepepiștii lui sunt instruiți cum să vâre discret în găurice, cu călcâiul, câte-o bilă mai rebelă care nu vrea și nu vrea), cea exact de după mini-declarația de presă prin care a trasat niște magistrale directive CSM-ului…

Și l-a lăudat pe GRECO- cine dracului o fi ăla, că nu-l cunoaște personal, dar după cum scrie sigur-sigur e anti PESEDEU. Negreșit, e o șaradă aici: de ce și-a pus Franța ziua națională exact în luna iulie? că dacă o punea mai către toamnă acum nu era nevoit să scrie un text vibrant, din care să răzbată întreaga lui măreție și sensibilitate… s-o fi făcut cu intenție, numai ca să-i strice lui bucuria vacanței?

Să revenim… aplecat deasupra tastaturii , Klaus se gândește că pentru unul ca el nu e mare lucru să scrie patru-cinci fraze, deoarece dânsul a scris deja trei cărți care s-au vândut ca pâinea caldă și în țară și peste hotare , cu mențiunea că americanii sunt mai puțin înclinați către literatura de calitate, și, drept urmare, la New York n-a vândut decât puține exemplare, în timp ce chinezii sunt mai serioși și mai sensibili la frumos și-au cumpărat vreun milion de „PAS CU PAS” … deh! comuniști-necomuniști, oamenii din Beijing citesc pe rupte !

Apoi, privind gânditor pagina virtuală, lui Klaus îi trece prin minte că patru-cinci fraze înseamnă un efort prea mare , acum, înainte de binemeritata vacanță. O frază inteligent alcătuită ar fi suficient. O frază ca un proverb…de exemplu, cam ca „Guten morgen căciulă, că stăpânul n-are gură!” … ce adânc! Un președinte cu o activitate literară atât de prolifică, poate cuprinde un evantai de trăiri într-o singură frază… sau, de ce nu? într-o propoziție…și o propoziție poate fi atât de profundă încât să se transforme în aforism, nu-i așa? Da, îi va scrie lui Macron o telegramă oficială conținând un aforism din maximum șapte cuvinte, ca să fie ușor de reținut…dar de ce din șapte cuvinte? Cugetările cele mai tari sunt alea de cinci-șase cuvinte…sau patru cuvinte… mai curând să-i scrie un e-mail … deși, dacă se gândește mai bine, ar părea mai decent, mai potrivit, să posteze două-trei cuvinte pe Facebook.

Ajuns aici, Klaus întinde mâna după telefonul mobil și se apucă să butoneze pentru un SMS. „…Un SMS către Emmanuel Macron …iată o chestie mai elegantă, mai de impact”, gândește președintele, și, plin de importanță, se străduiește să scrie ceva cu adevărat epocal, ceva care să-i reflecte statura prezidențială, dar nu pe aceea obișnuită, ci pe aceea monumentală, cu căciulă … ceva strivitor, ce să mai zic… Cu sufletul la gură, căci creația e întotdeauna epuizantă , tastează „JOYEUX ANNIVERSAIRE!”, apoi semnează… a fost greu, dar s-a descurcat.

Încurajat de reușită, Klaus socotește că SMS-ul s-a dovedit, iată, o cale perfectă de comunicare oficială. Așa că, mult mai bine dispus, hotărăște ca anul viitor când el va fi tot președintele României, că doar n-o să-l voteze lumea pe Dan Barna, să-i dea un SMS, cel puțin la fel de tulburător, de ziua Americii și lui Donald Trump… deși pe ăla nu-l prea simpatizează… doar toată lumea știe că el, prezidentul, a ținut în inima lui cu Hilarry, cu Departamentul de stat și cu Hans Klemm…

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

COZMIN GUSA O SPUNE DIRECT:USR SI DAN BARNA ESTE CREATIA LUI FLORIAN COLDEA SI SRI!

15 iul.

Imagine similară

USR și Dan Barna sunt creația lui Florian Coldea și a statului paralel, care încearcă să revină la butoanele puterii prin intermediul acestora. O spune analistul politic Cozmin Gușă. Acesta consideră că acest sistem i-a făcut președinți pe Băsescu în 2009 și Iohannis în 2014, iar acum încearcă să facă același lucru cu Dan Barna.

”M-aș fi bucurat să fi salutat un partid nou. Am încercat să fac și eu așa ceva prin 2005, 2006, 2007, numai că statul paralel al lui Coldea, șeful domnului Barna devenise deja suficient de puternic pentru ca să nu permită manifestări non-cazone, adică eu știu cu ce m-am luptat atunci, știu cât de mult au suferit colegii mei din toate filialele din țară, poate au uitat telespectatorii PARTIDUL INIȚIATIVA NAȚIONALĂ, un partid de tineri, mai tineri decât este Dan Barna astăzi, dar nu a fost voie de la stăpânire, că asta era teama.

Cunosc câțiva tineri remarcabili și la USR și la PLUS, am avut curiozitatea prin aeroporturi sau prin călătorii să-i cunosc, să stau de vorbă cu ei, mulți dintre ei sunt animați de gânduri pozitive, sunt profesioniști. Unora, nu le dau numele, nu le venea să creadă că ar fi sub o pulpană de tip securist, să știi să-ți dai seama atunci când ești manipulat securistic trebuie să ai experiență, trebuie să fi discutat cu bătrâni, să fi trecut tu prin aceste filtre, ce nu poți cere unui tânăr remarcabil, poate bun profesionist în domeniul lui care nu a trecut prin aceste furci caudine. Insist, fostul stat paralel reprezentat astăzi la vârf de Florian Coldea dorește să joace în continuare după cum s-a obișnuit.

Statul paralel nu putea să capete atâta putere dacă Florian Coldea nu s-ar fi implicat direct în campania electorală din 2009 pentru așa-zisa realegere a lui Traian Băsescu, respectiv dacă nu s-ar fi implicat atât de tare, de frică, împotriva lui Victor Ponta în 2014 și de partea lui Klaus Iohannis.

Deocamdată, ca să spun un lucru pozitiv despre Coldea ultimele două alegeri prezidențiale i se datorează, respectiv mandatul 2 al lui Băsescu și primul mandat al lui Iohannis. Dar când spun Coldea, eu vorbesc despre sistem, nu despre o persoană, pentru că cei care îl cunosc foarte bine, mă refer la Mirel Curea care i-a fost ghid prin București, la începutul carierei știu că nu merită chiar atâtea laude, dar la fel cum descriem sistemul Soros prin George Soros, la fel descriem statul paralel prin Florian Coldea, deși nici Soros nu-i chiar Soros, nici Coldea nu-i chiar Coldea.

Aceste lucruri care-l fac astăzi pe Coldea să fie activ au originea într-o frustrare de tip personal, venită de la alegerea lui Iohannis, în care a militat mult și a avut mari merite în 2014, înțelegând apoi că va fi decapitat, asta a înțeles-o prin 2016 și militând din plin la formatarea acestui partid care practic pe scheletul guvernării lui Cioloș din 2016 a parazitat PNL-ul de atunci făcându-l să aibă un scor mic, Cioloș jucând în lateral de partidul care teoretic îl susținea și dând posibilitate tovarășului său, Liviu Dragnea, să obțină cu PSD-ul acel scor extraordinar de mare, nociv și pentru PSD și pentru România după cum s-a văzut, în urma jocurilor din 2016 încoace.

Ca o concluzie, spune Cozmin Gușă: rezultanta eforturilor sistemului Coldea asupra politicii României este una de tip negativ. Mandatul 2 al lui Băsescu a fost unul dezastruos și din nefericire nici ce s-a întâmplat în mandatul Iohannis nu ne pune să aplaudăm, de aia și spuneam: președintele nostru fără să facă rău, nefăcând bine sau lucruri constructive ajunge astăzi punându-și mandatul pe masă să devină o simplă majoră pentru ceilalți candidați cum or fi ei, chiar și cine este acest Dan Barna? LOLEK!”, a spus Cozmin Gușă, la Realitatea TV.

RADIOGRAFIA UNEI MONSTRUOZITATI.IN CAZUL MICUTEI SORINA FETITA DE 8 ANISORI A FOST O EXECUTIE!

15 iul.

Radiografia unei monstruozități. În cazul Sorinei a fost „o execuție”

Un film al evenimentelor ne arată o adevărată sarabandă a ilegalităților. Astfel, procurorul Maria Antoaneta Pițurcă a folosit mandatul de perchiziție doar pentru a intra în casa asistenților maternali. Ordonanța prin care s-a dispus controlul medical a fost folosită pentru ridicarea minorei. În plus au fost folosite acte false la actul de adoptie,  s-au exercitat amenințări asupra asistentei maternale. În plus s-a făcut uz de acte false pentru inducerea în eroare a judecătorului precum și falsificarea actelor medicale ale Sorinei. Nu în ultimul rând vorbim de falsuri referitoare la legatura Sorinei cu familia naturală și falsificarea semnăturii asistentei maternale.

În ciuda multiplelor încălcări ale legii, Secția pentru procurori în materie disciplinară a CSM a respins solicitarea Inspecției Judiciare de suspendare a procurorului Maria Pițurcă.

Avocați și respectați oameni de presă, au condamnat din studio aceste flagrante încălcări ale legii precum și modul cum sunt mușamalizate aceste acțiuni grave în „Republica Procurorilor”.  „ Asta este imaginea justiției. Niște procurori se dovedesc de aceași calitate cu doamna Pițurcă. A fost o execuție”, a declarat avocatul Lucian Bolcaș. La rândul sau, jurnalistul Dan Andronic a spus că „este inadmisibil că un copil este tranzacționat ca o masină de cusut. Interesul superior al copilului lipseste. Traumele prin care a trecut Sorina nu se vor șterge. Eu zic că trebuie să primeaze interesul copilului”.

Sorina, copila în vârstă de 8 ani din judeţul Mehedinţi, care în urmă cu câteva săptămâni a fost luată cu forţa de autorităţi din curtea casei în care locuia cu asistentul maternal, poate merge în SUA, la familia ei adoptivă.

Cererea Procurorului general, Bogdan Licu de suspendare a executării deciziei judecătoreşti prin care micuţa Sorina a fost adoptată, a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova.

Procedurile pentru adopţia copilei au început încă din anul 2013, atunci când au fost contactate mai mult de 120 de familii. Niciuna nu a dorit, însă, să o adopte pe Sorina. Din acel moment au început căutările unui cuplu în străinătate.

Cuplul din SUA şi-a exprimat ulterior dorinţa de a o adopta, iar astfel, în aprilie, instanţa a decis definitiv că Sorina trebuie să meargă la noua ei familie.

Prin telefon , ziaristul craiovean Ion Spânu a declarat că tatăl adoptiv al Sorinei, Gabi Secărin, este un fost fotoreporter cu care a lucrat la începutul anilor 90 la Ziarul Situația. „Pe atunci nu se purta așa”, a spus Spânu considerând că Secărin este acum de nerecunoscut.

 

MINISTRUL DE EXTETNE TEODOR MELESCANU RAMANIAT!

15 iul.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a avut o discuție informală cu cei din ALDE și au decis ca ministrul de Externe Teodor Meleșcanu să fie remaniat. Acesta a precizat că Biroul Politic al partidului va decide, luni, și înlocuitorul acestuia.

„Am discutat cu mai mulți colegi din conducere într-o manieră informală și mâine (luni – n.r.) voi avea o reuniune a Biroului Politic în care voi propune remanierea minsitrului de Externe. Cred că percepția despre ministru îi afectează capacitatea de lucru, cât și în cadrul Guvernului”, a spus Tăriceanu, duminică, la Antena 3, întrebat dacă e dispus să remanieze unul sau doi miniștri ai ALDE.

Acesta a adăugat că îl apreciază pe Teodor Meleșcanu, însă percepția sa publică nu este favorabilă.

„Îl apreciez pe Teodor Meleșcanu, însă amândoi știm cât e de greu să lupți împotriva percepției publice. Am avut o discuție cu el pe acest subiect. La ședința de mâine, la care nu voi fi prezent, pentru că sunt în concediu, colegii mei vor stabili. Avem câțiva candidați și colegii mei vor alege unul dintre acești candidați. Colegii mei vor anunța după ședința Biroului Politic”, a conchis Tăriceanu.

ALDE se va reuni, luni, în ședința Biroului Politic, de la ora 13.00, la Parlament, potrivit unui anunț de presă al partidului.

Comitetul Executiv al PSD se reunește, luni, de la ora 12.00, la Parlament. Președintele partidului Viorica Dăncilă a anunțat că vor fi abordate teme precum remanierea, mobilizarea la prezidențiale sau rectificarea bugetară. Analiza premierul vizează opt ministere, inclusiv unele de la ALDE.

FOTOGRAFII DE COLECTIE CU CAMPIOANA NOASTRA SIMONA HALEP SI ANTRENORUL EI DAREN CAHILL!

15 iul.

Simona Halep a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook, câteva imagini de la şedinţa foto oficială cu trofeul de la Wimbledon, obţinut sâmbătă. Într-una dintre imagini, Simona apare alături de fostul său antrenor Darren Cahil.

Image may contain: 3 people, people smiling, people standing

Image may contain: 1 person, smiling

ESTE CERT SIMONA HALEP A STABILIT UN RECORD,CERTIFICAT!

15 iul.

Victoria Simonei Halep în finala Wimbledon 2019 a stabilit și un record, certificat.

Colosul IBM, lider în analiza statistică a meciurilor de tenis şi partener tradiţional al marilor evenimente sportive la nivel global, anunţă că Simona Halep a stabilit un record absolut cu cele doar 3 greşeli neforţate comise în 56 de minute de joc cu Serena Williams (6-2, 6-2, cu câte două break-uri pe set şi o unică şansă de break oferită americancei, dar anulată cu promptitudine).

De când a început analiza detaliată a partidelor, nu a existat o evoluţie mai aproape de perfecţiune într-o finală feminină. Precedentul record îi aparţinea, culmea, unei învinse: în 2014, Eugenie Bouchard greşea neforţat doar de patru ori în partida cu Petra Kvitova, însă sportiva din Cehia se impunea cu 6-3, 6-0.

Recordul la masculin este din 1984, când la Wimbledon, John McEnroe comitea doar 4 greşeli neforţate în finala contra lui Jimmy Connors, scor 6-1, 6-1, 6-4.

În meciul cu Simona, Serena Williams a comis 26 de greşeli neforţate, față de 3 ale româncei. Americanca a avut în schimb mai multe lovituri câştigătoare – 17 – în vreme ce Simona a avut 13.

Tot în ce privește statistica, din punct de vedere al scorului (6-2, 6-2), Serena Williams a suferit în fața lui Halep cea mai drastică înfrângere într-o finală de acest nivel.  Serena a mai fost învinsă în finale de Grand Slam, dar își trecuse mai multe game-uri în propriul cont. În fața Simonei a obținut doar 4.

Simona Halep revine în România luni, la ora 17:00, pe aeroportul Henri Coandă.

INCA UN PAS FACUT DE LUDOVIC ORBAN,ACUM:NOUL PDL PRELUAT DE SOROS SI….USR!

15 iul.

Rareș Bogdan și Ludovic Orban

Încă un pas făcut de Ludovic Orban, acum: NOUL PDL, preluat de… Soros și USR!

Este evidentă extinderea ”virusării” de tip USR – Soros a PNDL – cu alte cuvinte, partidul istoric, liberalismul clasic, e preluat de bizarul neo-stângism radical de tip USR-Soros

BUCUREȘTI, 25 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Analiștii au observat transformarea discursului și atitudinii PNDL din acelea ale unui partid cu destinație guvernamentală într-unul de guerrillă, de tip USR.

Practic, odată cu preluarea lui Rareș Bogdan și transformarea lui în principalul vector de promovare electorală, PNDL a adoptat discursul vehement și abulic al realizatorului TV.

Locul discursului autentic liberal, ca alternativă profesionistă la social democrație, a fost luat de atacuri furibunde, grosolane, bazate pe acuzații prea puțin fondate – și apariția unor figuri de tip Florin Roman sau Florin Cîțu.

Chiar liderul Orban, un personaj fără atu-uri profesionale sau în afaceri (domeniul liberal, prin definiție), s-a manifestat adesea grosolan, folosind expresii jenante pentru un om politic – urmaș al lui Radu Câmpeanu, Valeriu Stoica, Stolojan, Tăriceanu sau Crin Antonescu.

Pasul următor pare a fi preluarea PNDL de personaje din garnitura Soros – deci transformarea partidului elitelor de afaceri într-un pol libertarian, neo-stângist. Prima dovadă este prioritatea care i se dă Violetei Alexandru – Bau, fostă președinte și membru fondator al Institutului de Politici Publice – finanțare Soros.

Inclusiv conform declarațiilor lui Rareș Bogdan, Violeta Alexandru a realizat așa zisul program politic al PNL – deci programul PNL poartă influența (marca?) Soros. De fapt, este corect marca, pentru că meritele profesionale și pregătirea Violetei Alexandru sunt puțin semnificative în comparație cu participarea ei la IPP.

Iar lucrarea nu se oprește aici; Ludovic Orban a propus-o azi pe Violeta Alexandru ca șefă a PNL București, o organizație condusă de un liberal tânăr, dar de ”stil vechi” (afaceri, discurs elegant) Cristian Bușoi, și cu o ”vedetă” autentic liberală, adică un om de afaceri de succes, Dan Cristian Popescu.

Ei bine, nu, este preferată Violeta Alexandru – nota bene, cu ”binecuvântarea„ lui Rareș Bogdan. Deci, e de prevăzut o extindere a ”virusării” de tip USR – Soros a PNL. Cu alte cuvinte, partidul istoric, liberalismul clasic e preluat de bizarul neo-stângism radical de tip USR-Soros.

Faptul că Rareș Bogdan NU a fost propus la nivel de București, e firesc; ”Number one” țintește mai sus.

Să nu uităm un aspect – partenerul Violetei Alexandru la fondarea IPP (finanțare Soros) a fost Constantin Dudu Ionescu, actualul șef de facto al Comunității Naționale de Informații – consilier al lui Klaus Iohannis. Asta dacă vă miră cumva colaborarea lui Rareș cu Violeta.

Pentru cei care nu știu – amicul și colegul lui Rareș, Edi Hellvig, a fost susținut și l-a susținut pe Dudu Ionescu, o ”simbioză” care continuă.

Read more: https://ro.sputnik.md/analytics/20190625/26569511/inca-un-pas-facut-de-Ludovic-Orban-acum-PNL-preluat-de-Soros-si-USR.html

%d blogeri au apreciat asta: