SOVIETUL SUPREM EUROPEAN SI-A ALES APARATCIKII!

17 iul.

   „URSS era condusă de 15 persoane ne-alese, care se numeau unele pe altele și nu trebuiau să dea socoteală […]

 

 „URSS era condusă de 15 persoane ne-alese, care se numeau unele pe altele și nu trebuiau să dea socoteală nimănui. Uniunea Europeană este condusă de două duzini de persoane care s-au ales între ele, care se întrunesc cu ușile închise, care nu dau socoteală nimănui și care nu pot fi schimbate.
Am putea spune că UE are un parlament ales. Și URSS avea un fel de parlament: Sovietul Suprem. Acesta aproba fără discuții deciziile Politburo (Biroul Politic al Partidului Comunist), la fel ca Parlamentul European, unde timpul luărilor de cuvânt al fiecărui grup este limitat și este adesea mai mic de un minut pentru un vorbitor.”
 (Vladimir Bukovski)

După socialistul Jacques Delors, numit președinte al Comisiei Europene în 1985, a urmat socialistul creștin Jacques Santere, iar după acesta socialistul socialist Romano Prodi. Locul socialistului Romano Prodi în fruntea Comisiei Europene a fost luat de fostul lider maoist portughez, ajuns și el, într-un final, socialist, Jose Manuel Barroso, iar după Barroso în fruntea Comisiei Europene a ajuns fostul troțkist Jean Claude Juncker – cel care l-a omagiat pe Karl Marx la Trier, nu pentru că era, din nou, beat, ci din convingere. Acum, Angela Merkel –  fata nomenclaturistului comunist Horst Kasner și șefa Departamentului de Agitație și Propagandă la Universitatea din Berlinul comunist – a numit-o în fruntea guvernului european pe Ursula von der Leyen, omul ei de încredere.

După ce socialistul și antiamericanul Javier Solana a condus NATO, el a fost numit, normal, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă și de Securitate Comună. Am spus „normal”, pentru că marele admirator al socialistului era un politician verificat. După socialistul și antiamericanul  Javier Solana, la conducerea diplomației UE a urmat laburista britanică, baroneasa Catherine Ashton. Iar după ea a urmat, nu se putea altfel, comunistă italiană Federica Mogherini. Acum, în fruntea diplomației UE a ajuns socialistul antiamerican, spaniolul Joseph Borell.

Așadar, în ultimii 35 de ani, la șefia UE și a diplomației sale, „întâmplarea” a făcut să fie numiți numai socialiști, comuniști, neomarxiști și antiamericani. Cine e curios să afle câți politicieni de dreaptă au ajuns să ocupe în ultimii 35 de ani vreo funcție importantă în UE ( Comisia Europeană, Diplomația Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene ș.a.m.d.) internetul îi stă la dispoziție. Degetele unei mâini s-ar putea să fie suficiente.

Cum controlează stânga, cu complicitatea „dreaptei” europene, numirile la vârf în Uniunea Europeană, ce șansa mai are un om și politician de dreaptă să ocupe o funcție acolo, o arată, cel mai bine, cazul italianului Rocco Butiglione, cel care a candidat în 2004 pentru funcția de comisar european pentru Justiție. Creștin, tată a patru copii, doctor docent și profesor universitar, filosof și scriitor, a spus, atunci când a fost audiat de comisie, că „homosexualitatea este un păcat și nu o crima”. Martin Schultz – pe atunci liderul Grupului Socialist din PE, mai târziu, normal, președinte al PE – a introdus o moțiune împotrivă „homofobului” Rocco Butiglione, candidatura acestuia fiind blocată.

Despre cum s-au făcut numirile acum și cine sunt cei desemnați să ocupe principalele posturi la vârful Uniunii neomarxiste, Guy Millière într-un articol publicat pe siteul dreuz.info

„Alegerile europene au avut loc pe 26 mai. Popoarele țărilor constituind UE au putut vota pentru parlamentarii care nu vor avea, în realitate, nicio putere, așadar vor lua parte la un simulacru de democrație.

Simulacrul a continuat în aceste ultime zile. Șefii de stat și de guvern europeni s-au reunite, asemenea Sovietului Suprem, pentru a desemna apparatcikii care vor ocupă principalele posturi ale democrației europene. Reuniunea a fost un simulacru: 28 de șefi de stat și de guvern au fost prezenți, dar numai doi au decis: Angela Merkel și Emmanuel Macron.

URSULA VON DER LEYEN a fost aleasă pentru a prezida Comisia Europeană, instant însărcinată să formulize directivele, care se vor aplică în cele din urmă celor 28 de țări membre, și care vor avea putere de lege fără ca popoarele să fie consultate. Ea a fost până acum ministrul Apărării în Germania, o țara a cărui buget militar este atât de astenic, că soldații germani trebuie uneori să se antreneze cu cozi de mătura în loc de puști. Ea este partizana creării unei armate europene și îi împărtășește părerea lui Macron, militant pentru crearea unei armate europene, care să se opună eventualilor inamici ai Uniunii, printre care a clasat în urmă cu câteva luni, înainte de a declara că fost prost înțeles, și Statele Unite! Este posibil ca o viitoare directive să prevadă dotarea armatei nou înființate, cu cozi de mătura, ceea ce o va face redutabilă. Ursula von der Leyen, care și-a exprimat oroarea și șocul atunci când Donald Trump a fost ales, este o discipola fidelă a Angelei Merkel, femeia care a deschis porțile Germaniei în față masivei imigrații islamice. Ea îi succede alcoolicului Jean Claude Juncker, omul care se împleticea mai repede decât umbra sa… Macron o apreciază și asta este îndeajuns să o facă simpatică ziariștilor francezi.

DAVID SASSOLI a fost ales pentru a fi președintele Parlamentului European.Deputații socialiștii de centru și de centru stânga, care au majoritatea în Parlament, au votat pentru el. Alegerea unui socialist italian este un mesaj acid trimis de către Merkel și Macron, guvernului italian și, în particular, lui Matteo Salvini. Merkel și Macron îl detestă pe Salvini și numind un inamic al lui în postul de Președinte al Parlamentului European arată că nu le păsa de voința majorității poporului italian și că disprețuiesc ceea ce Macron a numit „lepra populista”. Parlamentul european nu servește la mare lucru, așa că David Sasoli va face figurație. El este, ca Merkel și Macron, favorabil imigrației islamice.

CHRISTINE LAGARDE a fost numită șefa Băncii Centrale Europene, deci în fruntea bănci centrale a zonei euro (numirea sa trebuie aprobată de Parlementul european dar asta nu mai e problemă). Ea nu va putea schimba nimic, în ceea ce privește rolul Băncii Centrae Europeanew (BCE)… Euro va rămâne o monedă subevaluată pentru Germania și supraevaluată pentru Franța și Italia, țări care vor continuă să sufere deficite comerciale masive. Christine Lagarde nu este economist și nu știe nimic despre finanțe. Din cauza asta a fost ministru al Finanțelor în guvernul francez, șefa FMI, unde l-a înlocuit pe obsedatul sexual Dominique Strauss- Kahn. Ea va avea un birou frumos și un salariu frumos, inferior totuși celui avut la FMI. Oamenii din jurul ei vor face ceea ce le vor cere să facă Merkel și Macron. Macron așteaptă de la ea ceva pentru alegerea sa în 2022; vom vedea în curând ce.

CHARLES MICHEL a fost numit președintele Consiliului European, ceea ce nu-i dă nicio putere, dar îi permite să prezideze lucrările Consiliului. El este, se spune în Belgia, de orientare liberală, dar lucrul acesta nu va schimbă nimic, el nu avea nicio putere și va spune exact ceea ce Merkel și Macron așteaptă de la el.

JOSEPH BORELL, un socialist spaniol, a fost numit Înalt reprezentant al Uniunii pentru Afacerile externe. El o va înlocui pe comunista Federica Mogherini și va reitera pozițiile Uniunii, urmând aceeași linie trasată de Merkel și Macron. Ca și Ursula, și Mogherini, el este anti-Trump și antiamerican.

Văzând o astfel de echipă sunt bucuros că mă aflu departe de Europa și că trăiesc într-o societate realmente democratică, unde nu au loc reuniuni ale șefilor de state, care decid între ei în spatele ușilor închise, fără să-și consulte popoarele, apparatcikii nealeși, desemnați să pună în aplicare deciziile luate. Sunt fericit să trăiesc într-o țara unde, în ciuda unei stângi abominabile și delirante, se știe, totuși, care sunt valorile civilizației occidentale, se știe încă ce înseamnă cuvintele libertatea și suveranitatea poporului,  unde este un Președinte care nu-și trădează valorile etice.

Atitudinea cea mai demnă la prima ședință a Parlamentului european a fost aceea a deputaților Partidului Brexit, condus de Nigel Farage. Sper ca Marea Britanie își va recâștiga în curând libertatea și demnitatea, printr-un Brexit fără compromisuri și va părăsi Uniunea Sovietică europeană, fără să-i verse acesteia o centimă. Margaret Thatcher a vrut o Europa a națiunilor libere și suverane. A avut mereu stimă și admirația mea. ”

                                                                                     Guy Millière (Dreuz.info.) via bogdancalehari 

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: