KLAUS JOHANNIS,IN ASTEPTAREA NOULUI VOUCHER DE VACANTA!

23 iul.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, n-a vorbit nici pînă în ziua de astăzi despre ce-a făcut la reunirea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, acolo unde Vestul şi-a împărţit funcţiile importante, iar Estul a fost poftit la final să strîngă praful de pe tobă. Domnul Iohannis nu a oferit nicio explicaţie, de parcă ar fi fost la Bruxelles într-o excursie pe banii lui, şi nu într-o misiune oficială de maximă importanţă pentru ţară pe banii puşi în contul Palatului Cotroceni de contribuabilii români.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, n-a vorbit nici până astăzi în legătură cu decizia Curţii Constituţionale cu privire la referendumul pe care l-a convocat. Domnul Iohannis nu a oferit nicio explicaţie, de pe parcă referendumul nu ar fi adus transformări majore în sânul societăţii româneşti şi de parcă nu ar fi făcut încă o dată reclamă proastă ţării peste hotare, acolo unde România are imaginea unei ţări profund corupte şi complet neguvernabile. Domnul Iohannis nu a catadicsit să ofere nicio explicaţie de parcă referendumul ar fi fost plătit de domnia sa din banii câştigaţi pe chiriile celor „n” spaţii pe care le are la Sibiu, şi nu din banii contribuabililor români.

În ciuda muţeniei afişate de preşedintele României, niciun protestatar nu se leagă cu lanţuri de porţile Palatului Cotroceni şi niciun ong nu cheamă lumea în stradă împotriva celui care prin tăcerea sa sfidează opinia publică.

Singurele lucruri care l-ar putea scoate pe Klaus Iohannis din muţenia în care s-a adâncit ar putea fi refuzul Parlamentului de a ridica imunitatea parlamentară a unui deputat urmărit penal de DNA, nepunerea în aplicare a unei recomandări venite din partea Comisiei de la Veneţia ori intervenţia forţelor de ordine la un miting neautorizat organizat împotriva Ciumei Roşii.

Probabil că marele mut nu va vorbi nici în ziua în care-şi va depune oficial candidatura pentru al doilea mandat de preşedinte al României, rezumându-se să posteze un comunicat sec pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Pentru că dacă ar alege să vorbească, atunci ar trebui să explice ce-a făcut în cei cinci ani de mandat prezidenţial. Şi asta ar însemna vreo cinci-şase ore alocate scrierii discursului, vreo 10 ore pentru repetarea textului şi cam trei-patru minute pentru citirea acestuia în faţa camerelor de luat vederi, ceea ce ar însemna un efort uriaş şi o adevărată pierdere de timp pentru leneşul mut adus de la Sibiu şi proptit în fotoliul prezidenţial. Nu mai bine în timpul ăsta Klaus Iohannis trage sforile la Bruxelles, Berlin şi Bucureşti pentru a face rost de un nou voucher de vacanţă valabil cinci ani pentru staţiunea de lux Palatul Cotroceni?

Reclame

INTELEPCIUNE SI ADEVAR

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: